22 – 28 decembrie 2014

22 – 28 decembrie 2014 este săptămâna semnalelor pozitive și a evoluției. Intervalul acesta este deosebit de bogat în evenimente astrale pornind de la revenirea lui Uranus la mersul direct, după o perioadă de 5 luni de retrogradare, apoi intrarea lui Saturn în zodia Săgetător care nu este definitivă, revenind în Scorpion în următorul an, prin retrogradare, și apoi o multitudine de aspecte la care participă planetele individuale în raport cu Axa Dragonului sau cu planetele colective. Momentele acestea sunt deosebit de importante pentru toată lumea, indiferent de zodie sau de vârstă. În primul rând, revenirea lui Uranus la mersul direct înseamnă un alt ritm de lucru apoi, intrarea Soarelui în zodia Capricorn înseamnă și desprinderea de o perioadă de agitație, de instabilitate sau reducerea nevoilor la strictul necesar. Când Saturn, guvernatorul Capricornului, intră în Săgetător, zodie pe care Soarele numai ce a lăsat-o în urmă, nevoile individuale și sociale sunt raportate la un alt plan de valori. Se va face apel la disciplină, analiză, idei inovatoare, originalitate, dar și la aplicarea acestora pentru a face dreptate, pentru a prezenta celorlalți un adevăr care până acum a fost ascuns. Lucrurile acestea vor avea o mare perspectivă în timp și pentru că Saturn își pune amprenta și asupra acestui interval, și asupra anului următor, dar și pentru că, încă din prima zi a acestei săptămâni se va împlini Luna nouă, care reprezintă un moment de început pentru tot ce înseamnă planuri, proiecte, demersuri sociale sau aspirații pentru următoarele patru săptămâni.
Unii oameni își vor ascunde foarte bine secretele, le vor ține în buzunar ascunse într-un seif sau vor încerca să promită altceva, să distragă atenția de la ceea ce nu vor să împărtășească, pierzând din vedere faptul că s-ar putea ca pe viitor lucrurile să nu mai poată fi duse mai departe așa cum vor ei. Asta înseamnă că săptămâna curentă ne imobilizează pe toți pe aceste depozite, fie că sunt pozitive, fie că sunt negative, pe care individul nu dorește să le împărtășească. Dacă se încăpățânează în această idee retrogradă, dacă nu dorește să participe la fenomenul social atunci viața îl va lua prin surprindere și complicațiile sau problemele pe care le va avea de-a lungul acestei săptămâni vor face o selecție periculoasă a evenimentelor sociale din care să se înțeleagă faptul că pentru problemele de acum nu este decât un singur vinovat: persoana în cauză.
În intervalul acesta există trei mari vârfuri negative. Primul se va consuma chiar în prima zi a acestei săptămâni când Uranus va reveni la mersul direct. Știm și din alte analize că de fiecare dată când apare o astfel de schimbare, fie că se revine la mersul direct, fie că se inițiază mersul retrograd, prima zi în care se consumă acest episod este una destul de periculoasă pentru toți pentru că activează anumite zone ascunse ale minții și îi îndeamnă pe oameni să facă lucruri ieșite din comun, neobișnuite chiar dacă nu sunt pregătiți pentru asta.
Al doilea este ziua de marți, 23 decembrie, când Venus, în calitate de Regent Karmic de Nord (RKN), se va afla într-o relație proastă cu Axa Dragonului și va aduce la vedere o direcție negativă numită karmă plutoniană. În aceeași zi se va produce și trecerea lui Saturn pe zodia Săgetător ceea ce va însemna renunțarea la un mister periculos și îmbrățișarea unui adevăr spus la scenă deschisă. Apoi un alt moment delicat al acestei săptămâni va fi cel din ziua de vineri. Oamenii vor încerca, sub impulsul Lunii din Pești, să ascundă adevărata problemă, să ignore o durere personală ori să se prezinte față de cei din jur în alt mod. Cu alte cuvinte, vor încerca să ascundă minciuna și dacă până acum au fost oameni periculoși sau nu au ținut cont de cei din jur atunci neseriozitatea lor nu va putea fi transformată dintr-odată în seriozitate, nu vor putea fi cu obrazul curat și subțire dacă în ultima perioadă, nu doar în ultimele luni, ci tot anul 2014, s-au comportat urât.
De altfel, întreaga săptămână ne va îndemna să ne comportăm în alt mod, să facem o selecție importantă a evenimentelor pozitive ale anului 2014 sau să ne înfigem rădăcinile într-un teren mult mai fertil prin intermediul căruia să ne eliberăm de tensiunile inutile. Acest interval este deopotrivă și săptămâna semnalelor pozitive, dar și a evoluției pentru că personajele care până acum au activat în umbră sau poate au fost negative vor primi semnale pozitive adică vor fi invitate să se elibereze de această tensiune pentru ca pe alte conjuncturi, în altă perioadă, să evolueze. Cei care sunt pregătiți acum pentru evoluție vor face pasul într-un mod cât se poate de frumos, de elegant și de rapid, minunându-se cum a fost posibil ca atâta amar de vreme să poarte pe ei o haină atât de urâtă, ruptă și veche.
Recomandarea pentru această săptămână este aceea de a ne preocupa în mod cu totul special de lumina sufletului. Ființele de lumină vor fi acum la datorie, adică vor lucra atât în mod conștient, prin ceea ce și-a propus să facă, dar și în subtil, prin participarea la mare lucrare de trezire a conștiinței colective de trezire, a identității rafinate pentru ca omul să-și reamintească de frumusețea sa divină.

Se acționează de dragul acțiunii. Compromis. Curaj. Inițiativă. Surprize. Se deschide o pagină nouă în istoria personală. Diminuarea agresivității. Cuvântul este mai important decât simțirea. Surprize. Sentimentul este invocat pentru a stabili o regulă. Pregătiri pentru un nou an.

Unul dintre cele mai importante evenimente astrale ale săptămânii se va consuma chiar în prima zi. Este vorba despre revenirea lui Uranus la mersul direct. Aflat în plin tranzit prin zodia Berbec, Uranus îi îndeamnă pe oameni să obțină performanțe remarcabile în domenii de maximă prioritate ori pur și simplu să distrugă preocupările celorlalți sau poate chiar zona în care ei excelează pentru ca, neavând nimic, să nu se mai poate face o diferența în avantajul acestora. Revenirea lui Uranus la mersul direct de acum se va localiza mai mult în zona termenilor, a cuvintelor, a noțiunilor sau a ideilor care până acum nu au fost exprimate corect sau nu au fost prezentate atât de clar. În noaptea de duminică spre luni se va consuma un alt eveniment astral, este vorba despre intrarea Soarelui în zodia Capricorn și apoi, la puțin timp, se va împlini și faza de Lună nouă. Cu alte cuvinte forma aceasta de revenire, de întoarcere la echilibru, la noțiunile de bază, la dragoste, la respect, la performanță se va menține cel puțin patru săptămâni acum încolo. Așa după cum se poate constata, ceea ce se inițiază la începutul acestei săptămâni va depăși cadrul celor șapte zile pe care le analizăm aici și chiar cadrul anului 2014, mergând până spre finalul lunii ianuarie a anului următor.
Dacă lucrurile sunt așezate pe un făgaș normal în ceea ce privește echilibrul psiho-emoțional atunci oamenii se pot pregăti pentru anul care va veni și vor face acest lucru prin diminuarea agresivității ori printr-o inventariere corectă a calităților și defectelor pe care le dețin. Nu trebuie să uităm că în această zi în care multe din aspirațiile și ambițiile individuale intră pe un făgaș normal, Luna se va afla într-o relație bună cu Luna neagră. Tentația invadează psihicul și impune etaloane greșite emoțiilor. Asta înseamnă că pe revenirea la mersul direct Uranus ne zăpăcește pe toți și ne depărtează de ceea ce ar trebui să fie baza unui comportament echilibrat: iertarea. Cei care lucrează cu energia ori care sunt implicați într-un proces de cercetare spirituală se vor preocupa în prima zi a acestei săptămâni de fapte bune. Se vor gândi că dacă faptele bune vor fi moneda de schimb folosită acum în relațiile interumane, atunci își pregătesc un viitor luminos sau măcar se vor proteja de o agresivitate potențială pe care Uranus din 2011 încoace o tot lansează.
Segmentul profesional va avea de depășit o încercare majoră în această prima zi a săptămânii nu doar prin situațiile încurcate pe care un angajat trebuie să le rezolve acum, deși nu el este vinovat pentru această situație, cât mai ales o anume nesiguranța care plutește în jur și care afectează eficiența la locul de muncă. Dacă un angajat se gândește că pentru toate aceste lucruri nu trebuie acum să caute vinovați și urmărește să-și diminueze agresivitatea sau, poate, nota ușor impulsivă cu care abordează problemele de acum, atunci va vedea că lucrurile nu sunt atât de periculoase precum par, iar sancțiunile nu se vor mai concretiza.
Prin urmare, 22 decembrie are toate șansele să devină una dintre cele mai complicate zile ale acestei săptămâni și, implicit, una dintre cele mai neobișnuite zile ale finalului de an. Deviza principală a acestei zile ar trebui să fie dată de diminuarea agresivității. Știm însă că de fiecare dată când Uranus intră în mers retrograd sau își revine din mersul retrograd psihicul uman trece printr-o zdruncinare periculoasă. Întregul curent se orientează acum către o altă destinație și este posibil ca prin faptele pe care le vom săvârși astăzi să se deschidă o nouă pagină în istoria personală prin implicațiile pe care acțiunile de acum le au asupra evenimentelor viitoare ce vor veni spre noi începând cu ianuarie 2015.
Dacă luăm în calcul și faptul că astăzi se împlinește Luna nouă, perspectiva evenimentelor și ușurința de a construi un edificiu impresionant, de a echilibra psihicul uman sau de a ne detașa de un context agresiv printr-o decizie categorică și simplă reprezintă una dintre soluțiile miraculoase. Oamenii sunt astăzi inspirați să facă fapte bune, au și putere de concentrare, iar profunzimea gândurilor s-ar putea să-i ducă spre a răscoli zona psihicului, sector asupra căruia acum nu ar trebui să intervină cu nimic. Curiozitatea nu este bună astăzi și toate acțiunile care au la bază această tentație se vor termina prost.
Recomandarea pentru această zi este aceea de a ne preocupa astăzi să ne deschidem inima și prin ceea ce scoatem de acolo și împărtășim celorlalți să le deschidem și lor sentimentele frumoase, gândurile curate, dragostea și iertarea. Diminuare agresivității ar trebui să fie obiectivul principal al acestei zile.

Zăpăceală. Inspirație. Rădăcina lucrurilor este descoperită în august 2014. Tensiuni pe procedee mai vechi. Se abuzează de ton. Calitatea măsurilor contrage voința să rupă o relație. Senzații stranii. Accese de furie. Voluptate. Cercetările sunt absolut esențiale. Fiecare reușește după forța sa. Personajele celebre trec în umbra până la primăvară. Viața pare nedreaptă.

A doua zi a săptămânii ne va vorbi despre seriozitate. Acum Saturn se va afla pe ultimele minute ale zodiei Scorpion, urmând ca, în după-amiaza acestei zile, să intre în Săgetător. Nu va sta mult în acest semn pentru că din martie va intra în mers retrograd și va reveni în zodia Scorpion pentru ca apoi în ultima parte a lunii septembrie 2015 să intre definitiv în această zodie. Ceea ce se întâmplă în această zi reprezintă o lecție de viață pentru mulți dintre cei care cred că nu mai au ce să învețe, nu mai au lucruri noi de aflat, pentru că știu totul despre oamenii din jur și despre situațiile pe care le traversează. Relația proastă care se construiește între Venus și Axa Dragonului ne vorbește acum despre abuzuri de încredere, de cuvinte, de termeni, de pretenții. Unii ar putea să aibă senzații stranii pentru că Venus în Capricorn îi îndeamnă să se preocupe foarte mult de seriozitatea lucrului, de profesie sau să împlinească o promisiune, însă constată că în jur nimeni nu îi oferă niciun ajutor sau chiar preocupările egoiste ale celorlalți îi zdruncină și îi întorc din drum.
Ceea ce se întâmplă în 23 decembrie nu vine doar din relația proastă pe care Venus, în calitate de Mic benefic, o are cu Axa Dragonului, ci și pentru că încă nu ne-am obișnuit cu mersul direct al lui Uranus. Unii vor acuza o liniște suspectă, aceea pe care o recunosc de regulă înaintea unui pericol, alții vor considera că sunt în ochiul furtunii și atunci se așteaptă ca după acest moment să fie ridicați pe sus de probleme foarte mari. Saturn în Săgetător le va vorbi oamenilor despre conduită, judecată, despre faptul că viața uneori poate fi nedreaptă și lucrurile care nu se rezolvă repede trebuie lăsate în părăsire sau chiar abandonate complet. Cercetarea, studiul, aprofundarea sunt absolut esențiale unui asemenea tranzit. De aceea unii se opresc și se uită în jur ca un pasionat de lectură care admira o vitrina plina cu cărți rare sau care își caută cu privirea educată să găsească repede o carte pe care dorește să o citească.
Deocamdată perspectiva evenimentelor nu este prea încurajatoare pentru că nu doar Micul benefic se simte acum agresat de relația cu Axa Dragonului, ci și Luna are aceeași soartă. Venus însă depășește cadrul predispozițiilor lansate din unghiurile pe care luna le împlinește pentru că având calitatea de Regent Karmic de Nord și împlinind acest unghi cu Axa Dragonului ne pune în fața unor evenimente de o duritate specială. Este vorba de trezirea unei karme plutoniene despre care știm din studiile lansate de astrologia karmică, dar și din alte trimiteri, că este necruțătoare.
Cu alte cuvinte momentul 23 decembrie ar trebui să reprezinte pentru toți un avertisment în care ar trebui să fie, în primul rând, prudenți și apoi consumatori de informații ori de evenimente sociale. Dacă s-ar putea, ideal ar fi să fie evitate complet interacțiunile astăzi, iar dacă nu se poate acest lucru să se intervină în toate aceste schimburi interumane cu atitudinea martorului. Orice element personal cu care se intervine în interacțiune astăzi poate duce la conflict. Nu am mai avut de-a lungul acestui an un moment atât de delicat în care, nu să mergem pe sârmă, că această situație a mersului pe sârmă am mai traversat-o, ci pe lama ascuțită a unui cuțit.
Prin urmare, 23 decembrie este o zi de o gravitate aparte. Cei care nu sunt atenți la ceea ce se întâmplă în jur se împiedică, se lovesc de obiectele pe care le întâlnesc în cale ori le vine să spună ceva, să folosească anumiți termeni care au pentru ei un înțeles însă în contextul în care sunt folosite aceste elemente generează efecte negative. Cu alte cuvinte, 23 decembrie este o zi de ghinion însă răul acestei zile nu vine doar din ceea ce se consumă acum, ci din ceea ce anunță că se va întâmpla. Multe din evenimentele de acum devin periculoase pentru că se așază la baza unor demersuri sociale care, declanșate, nu vor mai putea fi oprite. În timp, integrând aceste demersuri sociale, această conotație negativă, senzațiile stranii, furia, agresivitatea sau neatenția evenimentelor vom vedea că următoarelor săptămâni vor fi marcate de un compromis straniu. Aceasta este una din situațiile când oamenii își fac probleme singurii.
Ceea ce se va întâmpla începând cu după-amiaza zilei de 23 decembrie vine să schimbe modul în care percepem lumea, din selecția pe care o facem educației primite sau din seriozitatea cu care ne vom apropia de idei, de profunzimi sufletești sau de spiritul dreptății. Începând cu 23 decembrie dreptatea va avea un alt chip și dacă judecăm faptul că Jupiter trece prin zodia Leu, atunci oamenii se vor dovedi foarte creativi în sensul acesta sau poate chiar vor abuza de ceea ce cred că va însemna dreptatea în conflictul cu un individ sau cu societatea în ansamblu.
Recomandarea pentru această zi este aceea de a extrage din jur tot ceea ce duce la profunzime sufletească sau la evitarea unui conflict deschis. Ceea ce merge spre liniște, ceea ce duce spre a împărtăși din calitățile sufletești poate înnobila sufletul și ne poate pregăti pentru ceea ce va veni spre noi în anul următor.

Vorbele sunt păsări care nu pot fi controlate. Oamenii din jur devin stresanți. Se pune mult accent pe izolare. Viața are o componentă ascunsă. Curajul este măsurat prin aspirație. Voința este mută. Viața poate fi trăită și altfel.

În 24 decembrie Luna va intra în zodia Vărsător și multe din complicațiile primelor două zile ale săptămânii se orientează pe un făgaș normal. Marte se află acum într-o relație bună cu Axa Dragonului și de aici înțelegem cât de mult vor fi avantajați oamenii care până acum au muncit sau care au dovedit că sunt ființe superioare. Vorbele lor vor avea o mare greutate, iar faptele vor rămâne adânc înfipte în istorie. În primul rând, ziua se va remarca la capitolul curaj. Este posibil ca oamenii care până acum au stat în umbra și au urmărit fenomenul social să iasă acum și să facă o declarație sau să-i impresioneze pe cei din jur cu faptele remarcabile pe care sunt în stare să le facă. Aceste fapte vor fi încărcate de un mare curaj și de aici și trăsătura neobișnuită a acestei zile care va putea să transforme toată această direcție negativă în ceva bun, menit să ne mulțumească sau să ne încânte.
24 decembrie este și ziua în care omul obișnuit devine o mare personalitate pentru că se va face o selecție pozitivă. Înțelegem de aici că evenimentul principal al zilei va fi relația bună a lui Marte cu Axa Dragonului și mai puțin trigonul Soarelui cu Luna neagră. Asta înseamnă că tentația nu va reuși să distrugă sentimente frumoase ori deschiderea pe care oamenii o vor avea în această zi. Ceea ce va reuși însă trigonul dintre Soare și Luna neagră să facă va fi o resuscitare a aspirației pe care am crezut-o anulată sau înlocuită de altceva. Relația bună dintre Soare și Luna neagră are acum darul de a media opoziția pe care Luna neagră o împlinește, și o menține mult timp de acum încolo, cu Neptun. Marile evenimente sociale devin acum ascunse în necunoscut sau pur și simplu topite în fața unui curaj aparte. Este posibil ca acest curaj să însemne o simplă desprindere de marile probleme, o vorbă bună spusă cuiva fără a aștepta ceva în schimb, o faptă făcută la momentul potrivit față de un om care a fost dus de destinul său să primească ceea ce avem de oferit. Totul pare că este coordonată de o sincronizare pozitivă și acest lucru ne va încânta foarte mult.
Prin urmare, 24 decembrie devine o zi încărcată de semnificație prin ceea ce decidem să facem în cunoștință de cauză. Putem să facem lucrul acesta, nu pentru că dintr-o dată suntem mai curajoși sau mai puternici decât am fost la lungul anului, ci dovedim acest lucru pentru că elementele negative trec în planul secund. Abia acum se poate vedea adevărata intenție a unui om. Dacă prin trecerea în planul secund a problemelor sau durerilor această persoane va reuși să se prezinte față de comunitate prin fapte bune, prin gânduri de o aleasa profunzime sau printr-o stare echilibrată atunci toate elementele negative, care s-au așezat în jurul său ca o ghirlandă, primesc o explicație plauzibilă din partea grupului de apartenență ca și cum sunt doar niște erori.
Bucuria acestei judecăți devine, prin intermediul aspectelor ce s-au consumat în primele două zile ale acestei săptămâni, drept o concluzie așezată la baza următoarelor zile pe care oamenii vor reușit să le valorifice cu mult succes. Faptul că se înțeleg mai bine vine din faptul că își acordă înțelegere sau iertare unii altora. Faptul că au ceea ce le trebuie în jur se întâmplă pentru că nu mai sunt atât de lacomi și nu mai doresc să-și umple cămara cu bunurile altora în ideea că, pe viitor, poate vor avea nevoie de ele și trebuie să le aibă la dispoziție.
Relația bună care se construiește între Marte și Axa Dragonului are menirea acum de a compensa un mare ghinion, de a deveni vizibilă în ziua anterioară. Acum, prin credință, prin putere, printr-o inspirație aparte, printr-o mână a destinului care protejează ochii să nu vadă răul, gura să nu vorbească urât, picioarele să nu pornească pe un drum care se termină brusc, se transformă suferința într-o mare bucurie.
Recomandarea pentru această zi este aceea de a ne gândi astăzi la speranță. Omul nu trebuie să-și piardă niciodată speranța că într-o bună zi lumina din care a venit îi va înnobila până și această existență fizică, trăită aici, în întuneric. Cel care crede și își hrănește viața cu speranță nu are de ce să pretindă vieții să-l scoată din suferință. Credința oferă omului certitudinea binelui.

Efecte negative asupra vieții personale. Consum. Nevoie de iertare. Răbdare. Încrederea că lucrurile vin de la sine. Nevoie de perfecționare. Detașare. Seriozitatea este supusă unui risc. Pentru a reuși oamenii se compromit. Informația nu este folosită corect. Viața oferă individului surprize. Cunoașterea devine mai importantă. Valorile personale devin adversari pentru valorile universale. Secretul incită. Viața sănătoasă atrage atenția asupra faptului că vindecarea se poate produce foarte ușor.

Relația proastă care se construiește între Mercur și Uranus, abia revenit din mersul retrograd, îi îndeamnă pe oameni la analiză. În general, când acest unghi se împlinește omul apelează la argumente negative. Arată că și-a pierdut încrederea sau că nu are motive să fie bun cu ceilalți ori să-i ierte. Careul lui Mercur cu Uranus înseamnă și conjuncția lui Mercur cu Pluton. Asta înseamnă că se activează o problemă generală, iar impactul lui Mercur asupra careului dintre cei doi malefici nu face decât să arate că individul se preocupă de o problemă socială pentru care el nu are soluție, dar de la care nu-și poate distrage atenția. Lucrurile însă sunt orientate de o manieră pozitivă pentru că elementul personal în care intervine Mercur, nota sa originală, va fi văzută în sextilul cu Chiron. Lucrurile ascunse, marile spații, invitația la moralitate transformă ziua de 25 decembrie într-un prilej de bucurie în care oamenii să uite de complicații, de probleme, de tristețe și să spere în mai bine.
Unii vor crede că această orientare către bine este generată de faptul că 25 decembrie este o zi de mare sărbătoare pentru creștinătate. Sunt astfel informați că magnetismul astral este obiectiv și nu ține cont de credințele sau de etaloanele pe care un individ și le-a stabilit, dar le poate integra pe acestea într-o structură majoră, alături de altele. Cadrul general, acela care vine din unghiurile astrale va susține orientarea către bucurie, către destindere sau către a înțelege o problemă care a fost ascunsă până acum. Nu degeaba suntem în săptămâna semnalelor pozitive și a evoluției, iar ceea ce reușește Mercur acum, prin tranzitul său prin zodia Capricorn, să răscolească poate deveni un element de referință pentru ceea ce va veni spre noi începând cu anul următor. Nu doresc să prezint încă de pe acum informații inserate în analiza aplicată anului următor, ci doresc să precizez că această componentă a lui Mercur în Capricorn, cea care urmărește să exploreze lucrurile, care au fost prezentate greșit sau ascunse cu bună intenție, sunt regăsite pe tot parcursul anului 2015.
Ceea ce reușim să construim astăzi va avea impact asupra stării de sănătate sau asupra echilibrului psiho-emoțional. Cu alte cuvinte nevoia de iertare nu este o întâmplare, răbdarea sau dorința de perfecționare nu sunt rezultate ale haosului. Ele sunt produse ale unor părți sociale. Oamenii devin așa pentru că problemele i-au făcut mai înțelepți sau greutățile vieții i-au învățat să selecteze, să nu ia totul de-a valma și să fie înțelepți.
Prin urmare, efectele negative ale relațiilor care se construiesc acum între maleficii Uranus și Pluton, cei care mențin de câțiva ani activ careul lor, dar și impactul pe care Mercur îl are asupra acestei tensiunii vechi și ușor de recunoscut de oameni se soldează cu surprize plăcute, cu descoperirea unor secrete referitoare la impactul pe care un individ ar putea să-l aibă asupra grupului de apartenență sau asupra unor demersuri care vizează mai mulți oameni.
Ceea ce este important și va avea o mai mare durabilitate în timp vine din unghiul pozitiv pe care Mercur îl împlinește cu Chiron. Această nouă relație pe care Mercur o realizează cu Chiron înseamnă cunoaștere, iar prin această cunoaștere, prin această aprofundare a înțelegerii se ajunge la vindecare. Din nou, oamenii se vor descoperi așa cum sunt în realitate. Dacă sunt sănătoși și puternici se vor prezenta cu mai multă îndrăzneală față de cei din jur, nu vor avea frică, reținere, nu vor avea nicio măsură în a se exprima și atunci vor fi văzuți mult mai clar dacă sunt bine intenționați sau nu. În general, greutățile vieții sau problemele îi maturizează pe oameni și îi transformă în înțelepți. Unii însă suferă degeaba, ca proștii, și poate de aceea anumite probleme li se mențin toată viața sau revin periodic. Acesta este misterul zilei de 25 decembrie și toate acestea trebui să-l ducă pe individ către a se înțelege mai bine, a se detașa de ceea ce este periculos, apăsător sau ridicol. Viața este frumoasă și atunci când vine din suflet, răspândește în jur un parfum aparte. Este posibil ca la un moment dat oamenii să treacă și prin probleme, prin greutăți sau să se simtă descurajați. Nu înseamnă că în adâncul sufletului poartă o vina. Dacă trebuie să fie găsită o explicație atunci careul acesta malefic dintre Uranus și Pluton, care arată probleme sociale, tulburarea conștiințelor inferioare sau agresivitate și mânie, trece de pe zona publică pe zona individuală și produce pe corpul de lumina al ființelor minunate iritații, usturimi sau chiar răni. Omului profund îi este suficient acest avertisment pentru a se trezi la realitate. Cine amplifică toate acestea și le transformă în dureri personale arată că, de fapt, activează pe un plan inferior. La aceste persoane, vindecarea anunțată de sextilul lui Mercur cu Chiron, fie seamănă, fie va veni foarte greu.
Recomandarea pentru această zi este aceea de a ne simțim privilegiați cu ceea ce am primit împreună cu viața. Oamenii pe care-i întâlnim, relațiile pe care le dezvoltăm cu aceste persoane au fost înscrise pe corpul de lumina și acum devin realitate. Dacă ne-am săturat de acest rost și vrem să facem mai mult sau vrem să facem altceva trebuie întâi să producem schimbarea pe corpul de lumină.

Supunerea plăcerilor personale în fața interesului de grup. Crește interesul către religie. Vise. Constrângerea îl pune în dificultate pe individ. Minciuna devine rege. Valorile personale nu sunt băgate în seamă. Inspirația este ignorată. Viața capătă sens prin valori noi. Seriozitatea are de suferit. Se încalcă o promisiune. Ideea de prosperitate îi îndeamnă pe oameni să viseze.

În 26 decembrie din nou avem noroc. Acum se împlinesc unghiuri negative la care participă Marte, Mercur, Junon și Axa Dragonului însă toate aceste direcții sunt aplanate de faptul că Luna intră în dimineața acestei zile în zodia Pești. Fie că o problemă este ascunsă, nu este împărtășită celorlalți și, prin amânare, se rezolvă de la sine, fie pentru că din nou o măna a destinului îi protejează pe oameni din fața unor mari pericole. Putem invoca aici și lupta cu minciuna care trece acum într-un plan secund sau prezența unei inspirații cu totul aparte ce-i îndeamnă pe oameni să-și încalce anumite promisiuni strâmbe sau de răzbunare și în felul acesta să reușească să meargă mai departe cu fruntea sus. Valorile promovate de această zi sunt însă ignorate. Iată, deci, există și un neajuns în faptul că oamenii evita problemele. Problemele acestei zile sunt de altfel de natură karmică pentru că destinul însuși îi invită pe oameni să exploreze anumite limite ale înțelegerilor sau acceptării. Dacă nu acceptă suferința și vor să se bucure în continuare, plătesc prețul superficialității și acest lucru va transforma ziua de 26 decembrie într-o durere sufletească pe care oamenii nu vor reuși să o înțeleagă suficient de bine, de vreme ce vor să o ascundă. Asta înseamnă că minciuna îi va tulbura și acolo unde valorile personale nu se susțin pe nimic bun, acolo unde avuția, patrimoniul sau ceea ce deține un om la moment dat a fost acumulat prin mijloace mai puțin corecte sau chiar prin furt, 26 decembrie nu poate fi o zi liniștită pentru că răscolirea destinului înseamnă contactul cu aceste elemente suplimentare referitoare la toate aceste situații.
Dar intrarea Lunii în zodia Pești nu-i ajută degeaba pe oameni să se ascundă din fața problemelor. În încercarea lor ar putea să dea de probleme și mai mari și atunci 26 decembrie poate deveni una dintre cele mai apăsătoare și triste zile ale acestei săptămâni. Pentru că acest lucru nefericit să se întâmple este nevoie să se îndeplinească o condiție: suferința de acum să fie, de fapt, răsplata faptului că de-a lungul întregului an acest individ i-a făcut pe cei din jurul său să sufere.
Pentru a scăpa de toate aceste probleme oamenii ar putea să facă acum apel la un cult nou, la o religie aparte sau la anumite idei care, după convingerile lor de acum, ar putea să le susțină ideea că suferința pe care o parcurg este nedreaptă. Suferința zilei de 26 decembrie nu este deloc nedreaptă, ci, dimpotrivă, o manieră originală prin care forțele subtile, care ne ajută să împlinim ceea ce ne-am propus, ne ajută să ne echilibrăm.
Prin urmare, 26 decembrie ne aduce în fața unor episoade deosebit de interesante. În primul rând problemele dau semne că se grupează și cel înțelept va evita acum o confruntare, lăsând lucrurile să vină de la sine ori implicându-se în evenimente contrare tendinței generale. Asta înseamnă că persoana respectivă dă dovadă de un dram de înțelepciune, că înțelege ce înseamnă să lucrezi cu valorile și că bucuriile vieții nu sunt rezultate întâmplătoare ale stării de confort. Intrarea Lunii în zodia Pești înseamnă căutarea unui sens nou, a unor înțelesuri pe care oamenii să le așeze, ca de multe ori în ultima perioadă, la baza comportamentului. Evitarea confruntărilor directe cu aceste probleme ar putea să fie acum cea mai bună soluție. Oamenii care nu au o viață fericită, cei care acum trec prin tot felul de probleme, ar trebui să se gândească că poate, dacă acestea nu sunt preluate dintr-un bazin colector social, dacă sunt provocate de ei, atunci ar trebui să fie puțin mai înțelepți și să accepte că de-a lungul acestui an care este pe punctul de a se încheia nu au fost corecți cu cei din jur. Acum se reglează lucrurile și dacă, fie și numai în ultimul ceas dau dovadă de un dram de înțelepciune atunci acceptă faptul că numai așa se pot regla lucrurile, numai așa își pot cere iertare de la cei din jur, numai așa ar putea menține prosperitatea în formă compactă.
Maniera în care este ascuns acest element va însemna pentru foarte mulți o experiență nefericită. Peste timp când își vor aminti ceea ce li s-a întâmplat în această zi sau în perioada sărbătorilor de iarnă se vor gândi că toate aceste situații conflictuale care clarifică sau reglează au reprezentat un mare beneficiu din partea destinului.
Recomandarea pentru această zi este aceea de a privi cu seninătate față de tot ceea ce este programată să ni se întâmple. Puterea unui individ nu stă numai în faptul că este fericit, că are puține probleme sau nu are deloc probleme ori că deține o bogăție confortabilă. Puterea individului vine din legătura continua cu universul. Tocmai de aceea acest semnal al universului trebuie luat în considerare.

Ambiții puse pe seama determinismului social. Acces la informații noi. Starea de sănătate se ameliorează. Inspirația este folosită ca o armă împotriva celorlalți. Se cere o confirmare. Sentimentul are nevoie de răspuns. Risipa nu este acceptată. Oamenii se pregătesc pentru ceea ce va însemna următorul an. Curajul ne schimbă.

27 decembrie este o zi liniștită. Astăzi Luna se află în a doua zi de Pești și îi îndeamnă pe oameni să fie ambițioși în zona de confort. Cu alte cuvinte, dacă au fost bucuroși până acum vor dori să fie și mai bucuroși, fără a distruge corola de minuni a lumii, ca în celebra poezie. Ceea ce vine spre noi în această zi ține mai curând de inspirație sau de nevoia de a ameliora o stare de sănătate ori de a insista pe acumularea unor informații suplimentare despre un domeniu nou sau despre ceea ce se întâmplă pe zona publică. Asta înseamnă că oamenii se vor situa din nou în ochiul furtunii, adică se pregătesc pentru ceea ce va veni spre ei în anul următor. A trece printr-un sextil cu Pluton, a atinge și sextilele cu Mercur și cu Venus înseamnă dezvăluire. Pe de o parte secretele personale sau anumite informații ce nu au fost dezvăluite celorlalți sunt explorate, iar de parte cealaltă vin invitațiile din zona publică pentru a vorbi frumos, pentru a ne purta cuviincios sau refuza participarea la evenimente de proastă factură.
Este de la sine înțeles că oamenii se vor purta în această zi după cum s-au format de-a lungul timpului, nu atât de mult după tentațiile la care sunt supuși prin relația cu cei din preajmă ori cu comunitatea. Din această cauză ziua de 27 decembrie este o zi liniștită, menită să ne ofere mai multe confirmări decât să ne pună la muncă. Este adevărat, de fiecare dată când Luna trece prin zodia Pești oamenii se interiorizează. Nu înseamnă că au pierdut din curajul pe care l-au manifestat de-a lungul săptămânii, ci înseamnă că se pregătesc pentru un mare eveniment, fără să știe în mod concret la ce se refera acesta.
Dacă adăugăm acestor elemente ce vin din relația complexa pe care Luna realizează în tranzitul său prin zodia Pești și faptul că astăzi se împlinește unul pozitiv între Soare și Neptun înțelegem de ce inspirația va fi folosit astăzi ca o armă. Este posibil ca sentimentele la care se face apel, trăirile sau poate chiar experiențe de viață să nu fie tocmai plăcute. Ele devin plăcute prin împărtășire ori prin faptul că, ajunse pe o zonă comună, pe un teren unde se întâlnesc și cu experiențele celorlalți, își dau seama că nu sunt unicate. De aici și încurajarea pe care oamenii o simt pentru a se lăsa în voia inspirației.
Prin urmare, 27 decembrie înseamnă revoltă împotriva propriei condiții, dacă aceasta nu s-a ridicat la nivelul așteptărilor. Ziua vine cu confirmarea și, mai ales, vine să-l încurajeze pe individ să-și cultive inspirația și să își mențină curajul chiar dacă acum nu are de ce să-l dovedească. Sentimentul care predomină în această zi este acela care cere confirmare. Oamenii care se iubesc au nevoie astăzi să-și spună cuvinte frumoase și aceste cuvinte chiar dacă sunt copiate dintr-o sursă exterioară, chiar dacă nu sunt rodul unor creații personale, impresionează. Asta înseamnă că omul se pregătește pentru ceea ce va veni îndreptându-se frumos spre cei din preajmă. Asta înseamnă că liniștea nu ne va fi străină și chiar dacă anumite ambiții ar putea să tulbure puțin atmosfera momentului acestea, pentru că din Capricorn, se sting repede ori se așază în jurul unor aspirații pentru care trebuie întotdeauna mult timp pentru a se împlini.
Relația bună care se construiește între Soare și Neptun, pe lângă faptul că le aduce aminte oamenilor cât de importantă este inspirația, îi avertizează că risipa, în zilele următoare și chiar în prima parte a anului 2015, nu va fi acceptată. Asta va face din 27 decembrie și o zi de analiză sau de înțelepciune.
Recomandarea pentru această zi este aceea de a aprofunda sentimentul iubirii. Când inspirația hrănește iubirea, orice obstacol se topește și ființa devine din nou o celulă echilibrată. Primele semne că individul face acest lucru vine din redobândirea stării de confort. Apoi va veni și vindecarea.

Motivele personale nu vor fi importante pentru a recâștiga un confort, ci cele sociale. Independență. Apel la o disciplină care până acum a dat rezultate. Se recuperează timpul pierdut. Conflict penibil. Speranță într-o viață mai bună. Gândurile devin îndrăznețe. Valorile neobișnuite doresc să preia controlul.

Finalul săptămânii aduce o modificare simplă de vibrație astrale prin faptul ca Luna va intra pe zodia Berbec și le readuce oamenilor alte motive de a interacționa sau alte așteptări de la cei din jur. În primul rând vor încerca să stabilizeze anumite rezultate pe care le-au comportat de-a lungul ultimelor zile. Unii vor considera că această ultimă săptămână întreagă a anului 2014 a însemnat de fapt și o perioadă de analiză. Le va conveni foarte mult să gândească așa pentru că acest interval poartă amprenta semnalelor pozitive și a evoluției.
În realitate, trecerea Lunii pe zodia Berbec aduce o mare putere lui Marte, în calitate de guvernator al acestui semn. Pentru că în această perioadă Marte se află în fereastra opoziției lor cu Junon și cu Jupiter, această stimă de sine ridicată nu reprezintă altceva decât o altă formă de mândrie care, de-a lungul acestei săptămâni, a fost un obstacol. Este posibil ca mulți oameni să invoce motive personale pentru care doresc să se orienteze pe un anumit traseu ori să facă ceva anume. Ceea ce se întâmplă în forul intim, raportat la experiențele pe care individul le-a avut de-a lungul acestei săptămâni, comparativ cu ceea ce se întâmplă pe zona publică, înseamnă pentru omul comun întâlnirea cu valorile neobișnuite. Cei care lucrează cu energia și care sunt implicați într-un proces de cercetare spirituală vor știi că momentul acesta în care Luna îi încurajează pe oameni să se exprime liber și să se îndrepte către ceilalți cu ceea ce au, bun sau rău, înseamnă de fapt explorarea unor conflicte. Această săptămână a semnalelor pozitive și a evoluției a fost un balsam pentru suflet și a încercat să tempereze pornirile agresive majore ale acestei perioade pe care o traversăm. Faptul că acum este zdruncinată această armonie sau omul se orientează către această distrugere chiar dacă, la modul concret, aceste evenimente nu se consumă acum, în această săptămână, arată că de fapt problemele pe care le traversăm acum, fie în ceea ce privește grupul de apartenență, fie referitor la națiunea sau poate la rasa umană în ansamblu sunt mult mai ample și mai greu de soluționat decât am crezut. Achizițiile acestei săptămâni, cele pe care am putea să ni le reamintim acum sunt în afara conflictelor penibile, susținute de ultima zi a săptămânii. Cei care vor să treacă dincolo de aceste probleme, care cred în bine, în evoluție sau în iertare vor face apel la o disciplină care până acum a dat rezultate.
Prin urmare, ultima zi a săptămânii ne aduce în fața unor motivații pe care în general oamenii le explorează doar când vor să-și argumenteze un conflict penibil pe care nu și-l pot scoate din minte. Faptul că imediat după ce Luna va intra în zodia Berbec va avea de împlinit un trigon cu Saturn, și el proaspăt intrat pe zodia Săgetător, arată că valorile sociale la care se face trimitere acum nu sunt stabilizate încă. Cei care sunt pozitivi de felul lor și care au activat de-a lungul acestei săptămâni prin calități, vor reușit să se impună asupra celorlalți prin exemplu personal. Dacă fac apel la experiențele de viață atunci acestea sunt confuze și le arată oamenilor că sunt așezate într-o altă ordine decât ordinea cu care ar trebui acum să lucreze ei. Tot acest conflict între realitatea prezentă, construită cu achizițiile din ultima vreme, și experiențele majore ale vieții, ce conțin trăsături ale perioadelor mari pe care le traversăm acum, îl duc pe individ în fața unui conflict penibil și nu îi permit să vadă foarte departe. Cine vede foarte departe astăzi speră, nu are certitudinea finalizării în mod pozitiv a demersurilor în care se implică acum.
Recomandarea pentru această zi este aceea de a încerca să facem acum o combinație între vise și aspectul dur al realității prezente. Combinația celor două elemente va lua înfățișarea unei construcții care, în interior, se susține deocamdată doar pe un schelet, iar în afară este plină de ornamente. O persoana care surprinde fenomenul vieții cu mare precizie, dar care nu vede în profunzime, va fi dezamăgită de această construcție, considerând-o una falsă sau o gluma. Din interior, adică din punctul de vedere al creatorului, ceea ce se ridica acum din mâinile sale reprezintă esența suferinței sale, concluzia la care a ajuns și propria sa viziune asupra vieții. Cine este tolerant se va bucura de implicarea semenului său și, mai ales, se va bucura că acesta, în ciuda a ceea ce încearcă să spună că a trăit, lasă o urmă clară a trecerii sale.

14 comentarii la „22 – 28 decembrie 2014

  1. Gabriela spune:

    Draga Gheorghita,

    Iti multumesc din tot sufletul pentru munca ta competenta, frumoasa si dezinteresata pe care care o faci pentru noi, cei care asteptam in fiecare saptamana cu mult interes previziunile tale, si iti doresc un Craciun frumos ca in basme si un an in care tot ce atingi sau gandesti sa se transforme in aur!

    LA MULTI ANI!

    Gabriela

    1. Îți mulțumesc!
      Cu aceleași gânduri și din partea mea și aceeași urări de bine!

  2. cristina spune:

    Si eu iti multumesc, Gheorghita! Am citit cu mult interes si bucurie aceasta invitatie la calm, intelepciune, speranta!

    Cand marea este zbuciumata, doar efortul de tine zborul inalt e cel care ne tine departe de tenebre. Desi, uneori, probabil ca mai trebuie infruntate si alea… dar tot cu mintea si inima sus, in lumina.

  3. Andreea spune:

    Multumim frumos! Sa inteleg ca Saturn sta doar un an in Sagetator si apoi revine in Scorpion?

    1. Pe 14 martie 2015 intră în mers retrograd, însă, prin retrogradare, în Scorpion va reveni abia în 15 iunie 2015. Pentru ca în 2 august 2015 retrogradarea se încheie, Saturn va porni din nou spre Săgetător, intrând în acest semn în 18 septembrie 2015, de această dată definitiv și va sta acolo până pe 20 decembrie 2017, când va intra în Capricorn. Deci nu stă doar un an în Săgetător.

  4. maria spune:

    gheorghita,acum in prag de mare sarbatoare,iti multumesc de 365 de ori,pentru fiecare zi,lumina nasterii Mantuitorului nostru sa-ti aduca bucurie in suflet ,iubire si implinire…..SARBATORI BINECUVANTATE!

  5. Natalia spune:

    Gheorghita,…..iti doresc un Craciun fericit, alaturi de cei dragi.
    Iti multumesc pentru tot timpul tau pretios pe care ni-l daruiesti
    cu atita dragoste,pentru daruirea ta spirituala,in speranta ca vom
    putea intra in profunzime in esenta filozofiei si a profetiei tale si
    vom putea sa intelegem ce tu incerci sa ne transmiti din limbajul astrelor.
    La multi ani cu sanatate.

  6. otilia spune:

    Craciun fericit, din toata inima! 😀 Multumesc pentru ca in fiecare zi pot citi lucruri foarte frumoase, foarte interesante pentru mine. Protectia divina in fiece clipa sa va fie alaturi! 😀 La multi ani!

  7. ana spune:

    Craciun fericit,
    sanatate, bucurii depline;
    Cuvantul ” multumesc” este insuficient pentru a exprima o multime de sentimente de recunostinta;

    Ana

    1. Sărbători cu bine și din partea mea.
      Cu mult drag

  8. Ani spune:

    Sarbatori in armonie si cu bucurie!Craciun fericit!

  9. cristina spune:

    Iti doresc un Craciun binecuvantat si bucuria marelui Dar al Nasterii Domnului deplina in inima ta!

    Cu drag si recunostinta!

  10. Sandulescu Agneta spune:

    Craciun fericit si binecuvintat,un nou an luminos,cu sanatate,

    va admir intelepciunea,si bunul simt.

    1. Sărbători cu bine și din partea mea și un an nou cât mai bun!

Dă-i un răspuns lui Ani Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.