21 – 27 septembrie 2015

21 – 27 septembrie 2015 este săptămâna în care un cârlig prinde peștele cel mare și se rupe firul. Această imagine s-ar putea să le trezească unora un surâs enigmatic sau poate chiar unul ironic, însă chiar aceste persoane care vor opune rezistență mesajului ce vine din această exprimare sintetică demonstrează că sunt nepregătite pentru furtuna care va veni în săptămâna următoare. Această furtună se referă, cu precădere, la neputința de a evalua un obstacol, la incapacitatea individului de a cântări corect valorile și de a vedea dacă sunt sau nu potrivite pentru măsura gândurilor pe care le are, pentru profunzimea sentimentelor sau dacă sunt ori nu potrivite pentru viața ce a ales să o trăiască.
Săptămâna aceasta este plină de evenimente astrale, unele dintre ele chiar spectaculoase, așa cum nu am avut în ultima perioadă. Ceea ce am trăit până acum făcea parte dintr-o schemă cunoscută și nu ne-a surprins decât prin intensitate. De această dată vom fi surprinși și prin schimbare, dar și prin noua gamă de vibrații cu care va trebui să lucrăm din primul moment ca și cum suntem experți. Este de la sine înțeles că acum nimeni nu poate fi suficient de priceput în a prinde un pește foarte mare înainte de a știi că în apele acelea adânci crește așa ceva. Dacă situațiile ar putea să se desfășoare într-o formă oarecum cunoscută în primele două zile ale săptămânii, miercuri, 23 septembrie, când Soarele va intra în zodia Balanță, lucrurile se vor schimba rapid. Acesta va fi primul element care va declanșa suita de evenimente care va veni în cascadă până la finalul săptămânii și chiar după. Apare, apoi, o regrupare a elementelor astrale pe primul segment al zodiei Balanță și lucrurile nu vor mai fi confuze, ci foarte grele. În ziua de vineri, 25 septembrie, Marte va intra în zodia Fecioară și Pluton își va reveni la mersul direct după câteva luni de retrogradare. Abia intrat pe zodia Fecioară, Marte va împlini un careu cu Saturn care, la rândul său, se va împrieteni cu Axa Dragonului în ultima zi a săptămânii și, în aceste două zile de la finalul săptămânii, Luna neagră, Junon și Soarele vor trece prin conjuncții succesive. Asta înseamnă că forța de acum, cea care pune o mare greutate pe zodia Balanță, va face referire la mișcarea valorilor, la indiferența pe care o grupare o poate arăta altei grupări sau interesul foarte mare ce se trezește dintr-o dată față de anumite structuri administrative ce trebuie să țină sub control o anume agitație socială. Viața personală este zdruncinată ca o consecință a ceea ce schema generală sugerează. Oamenii își vor pune mari semne de întrebare față de sinceritatea lor, față de puterea de implicare, față de neputința de a administra un bun comun fără ajutoare. Vom vedea în zilele în care aceste unghiuri se consumă cam care sunt direcțiile, însă per ansamblu tot ceea ce se consumă în această săptămână nu este întâmplător, ci rezultatul unui plan creionat în mod precis în prima jumătate a anului.
Recomandarea pentru această săptămână este aceea de a refuza să participăm la evenimente care distrug schema cunoscută a unui bun, a unui grup sau a societății în ansamblu. Nu acesta este momentul în care să intervenim asupra unui factor de reglare în mod constructiv sau benefic pentru viața individului. Schimbările care se produc pe aceste conjuncturi sunt tulburătoare, dureroase sau chiar anarhice. Totuși, pentru ca lucrurile să fie distruse iremediabil este nevoie de puțin mai mult efort decât cel pe care îl vom realiza în această săptămână. Deci acolo unde binele nu reușește trebuie să ne așteptăm ca și răul să eșueze. Așadar, îndemnul principal al acestui interval este să fim lucizi, puternici și pozitivi pentru a mai face încă un pas, ce-i drept unul foarte important, către îndeplinirea unui ideal frumos. Lumea nu începe și nu se termină cu greutățile acestei săptămâni. Ele fac parte, așa cum am indicat de câțiva ani în analizele săptămânale și cele anuale, din ceea ce denumim generic: reconfigurarea centrelor de putere.

Curiozitate. Disconfort prin promovarea ideilor altora. Informația furnizată din memorie tulbură un plan. Ceea ce este descoperit sperie. Neîncredere în partener. Suspiciuni cauzate de prea multă analiză. Tentația de a schimba o regulă. Disconfort produs prin dorința de a ajuta pe cineva.

Luna se află acum pe ultimul segment al zodiei Săgetător și are de împlinit două aspecte importante pentru debutul săptămânii: trigon cu Marte și careu cu Soare. În continuare suntem dominați de ceea ce se întâmplă pe finalul zodiei Fecioară și începutul zodiei Balanță și, din această cauză, lucrurile pot acum să se precipite, oamenii pot dezvolta o curiozitate ciudată față de ceea ce nu ar trebui să-i primească apoi vor fi tentați să-și dramatizeze propria condiție și să strige în gura mare că nu sunt acceptați sau că au un trai amar și o viață nefericită.
Există un unghi pozitiv care încearcă să răstoarne ordinea lucrurilor după cum o gândim acum sau după cum ne așteptăm să se consume în această zi, iar el este dat de trigonul dintre Venus și Uranus. Acesta se va împlini în faza sa maximă abia miercuri, însă el activează încă de pe acum. Simțurile ne înșală astăzi și asta pentru că intrăm în această săptămână cu neîncrederea, cu suspiciunea că orice element pe care nu-l înțelegem se transformă în regret sau în refuz. Pentru că deviza generală a acestei săptămâni face trimitere la o întâmplare absolut penibilă în care este prins peștele cel mare, dar nu avem forța necesară pentru a-l integra în segmentul individual sau pentru a-l scoate din mediul său, vom privi spre o mare realizare, vom întinde mâna, o vom atinge, o vom constata cum este, dar nu vom avea încă posibilitatea să o transferăm în segmentul privat, în viața proprie.
Imediat ce Luna va intra în zodia Capricorn sentimentele vor deveni restrictive. Practic, toată ziua ne vom preocupa de ceea ce ne enervează pentru că Luna ne spune să fim disciplinați, să ne adaptăm, dar nu suntem lăsați ori nu știm cum. Ea trimite unghiuri negative atât față de Soare, care se află pe ultimul segment al zodiei Fecioară, cât și față de elementele astrale situate pe primul segment al zodiei Balanță. Astăzi gândim că cea mai bună soluție este să schimbăm o regulă, să le impunem celorlalți propriile noastre pretenții pentru a nu suferi singuri în această ipostază. Schema cu pricina reprezintă, de fapt, o rămășiță din pretențiile pe care le-am lansat în săptămânile anterioare și care nu au fost încununate de succes. Asta exprimăm în prima zi a săptămânii, asta arătăm că nu ne convine, asta arătăm că nu avem.
Ziua va fi o mare realizare pentru cei care sunt discreți și care nu folosesc niciodată un prilej ca acesta, în care oamenii ar putea să fie mai zăpăciți decât sunt de regulă, pentru a-i exploata sau pentru a le găsi defecte și a-i acuza de ceva. Este clar că relația proastă a Lunii cu Axa Dragonului arată că nu suntem în formă, că nu avem nici luciditatea mentală necesară și nici emoțiile nu pot fi racordate la frecvența a ceea ce se află în jur. Vrem să gândim pentru sine, dar suntem atrași către evenimente sociale, încurajați să ne implicăm în treburile altora, dar fără să renunțăm la anumite elemente ce țin de sfera privată. Mișcarea aceasta enervează, obosește și consumă inutil pentru că nu vom avea timp pentru niciunele.
Prin urmare, debutul săptămânii este o zi în care ar trebui să privim numai spre lucruri bune pentru a nu oferi celorlalți motive de tristețe, de agresivitate sau de respingere. Tentația de a schimba o regulă doar pe baza a ceea ce vedem acum reprezintă una din trăsăturile definitorii ale zilei de 21 septembrie. Există o mare suspiciune în această zi pe care o avem față de capacitatea de adaptare și cel mai bine ar fi să nu vorbim cu ceilalți despre lucrul acesta pentru că nu este definitoriu, el se aplică doar acestei zile, iar asta pentru că momentul de față face legătura între zăpăceală parcursă în săptămânile anterioare și ceea ce vom avea de făcut în această săptămână. Apoi, relația cu partenerul, din această cauză, s-ar putea să intre într-o ușoară criză. Cei care trăiesc singuri vor avea ceva cu toată lumea, își vor găsi acum o multitudine de argumente pentru care să meargă mai departe în formula aceasta. Totul este construit ca un disconfort împotriva tentației, a relațiilor sau împotriva unui destin care poate fi împlinit numai prin muncă, izolare, efort și disciplină.
Oamenii care obțin astăzi rezultate ar trebui să se gândească de mai multe ori care au fost nodurile importante în suita de etape intermediare ce au contribuit la acest succes. S-ar putea să găsească acolo momente triste în care au făcut un compromis, nu pentru a găsi echilibrul, ci pentru a suprima dreptul celuilalt la realizarea pe care ei o obțin acum. Tocmai de aceea nu este indicat să împărtășească astăzi din aceste impresii pentru că ele nu sunt definitorii, nici măcar acele episoade care par puțin mai clare pentru individul în cauză, ci doar simple întâmplări. A crea o impresie generală despre o persoană doar pe baza a câtorva întâmplări este dovadă de superficialitate. Astăzi superficialitatea este alimentată doar de frustrare.
Recomandarea pentru această zi este aceea de a evita astăzi critica și de a folosi doar sensul pozitiv al cuvintelor, sentimentelor sau al ideilor. O lege a atracției face în așa fel încât direcția generală a momentului să fie preschimbată în altceva.

Ideile noi contravin planurilor mai vechi. Seriozitatea este înțeleasă greșit și tulbură. Se merge mai departe cu suspiciune. Se încalcă dreptul de a trăi. Răstălmăcire. Adâncirea în fapte de o calitate îndoielnică. Emoțiile curate sunt descoperite după ce un episod dramatic se încheie.

Schema acestei zile se află mai mult pe frecvența devizei generale aplicată acestei săptămâni decât în consonanță cu ceea ce s-a consumat în ziua anterioară. Totul va lua înfățișarea unei fugi de realitate, a unei evadări din planul realității într-unul al imaginarului pentru că nu degeaba ne aflăm acum într-o perioadă în care Mercur se află în mers retrograd și, în plus, în după-amiaza acestei zile va avea de împlinit și un careu cu Luna. Mulți vor fi preocupați astăzi să se adâncească în gândurile care cred că le sunt specifice, în sentimentele care îi caracterizează încercând să se apropie de ceilalți prin aceste calități, să le atragă atenția, să le vorbească altfel și să se comporte în conformitate cu ceea ce cred ei că reprezintă. Retrogradarea lui Mercur răstălmăcește toată această viziune personală și îi duce pe unii în criză. Pentru că unii se cred prea buni vor dori să-i convingă pe ceilalți că sunt foarte buni. Dacă nu sunt apreciați din prima clipă, vor insista, dacă nu sunt apreciați nici din a doua încercare vor insista din nou și toată această schemă pe care o vor aplica ei reprezintă o pedeapsă pe care vor să o aplice celor din jur.
Ziua este totuși diferită față de ceea ce s-a consumat anterior pentru că relația bună pe care Luna o are de împlinit cu Neptun în dimineața acestei zile ne face să ne trezim cu o stare bună, să cântărim mai bine situațiile pentru a înlătura de la sine suspiciunea și pentru a nu mai privi viața printr-un caracter dramatic. Desigur, oamenii care nu au măsură, care nu au simțul ridicolului, care vor cu orice preț în momentul acesta să arate că vor, că știu, că pot, vor depăși bariera bunului simț și finalul zilei, cel care este în mare parte dominat de relația proastă a Lunii cu Mercur, reprezintă pentru ei parcurgerea unui episod dramatic. Pentru aceste persoane ziua este definitorie prin dramă, prin respingere sau prin tensiune.
Cei care lucrează cu energia ori care sunt implicați într-un proces de cercetare spirituală sunt avertizați că după-amiaza acestei zile le lansează o invitație tendențioasă. Vor avea impresia că pot să răstoarne ordinea stabilită deja, că au puterea să încline o balanță negativă, să preschimbe starea unui loc lucrând cu energia respectivă, ridicându-se pe nivelul următor, schimbând vibrația sau preluând din reziduurile de acolo pentru a curăța. Această faptă este o greșeală pentru că îndemnul acesta vine din tranzitul Soarelui pe ultimul grad al zodiei Fecioară care îi îndeamnă pe oameni să facă într-un timp foarte scurt ceea ce nu au făcut de-a lungul ultimelor patru săptămâni. De altfel, a curăța un loc, a transfera din puterea benefică este de lăudat, însă a face acest lucru pentru a ascunde lenea, indolența sau poate chiar răutatea cuiva este o greșeală.
Prin urmare, 22 septembrie este o zi care îi adâncește pe oameni în importanță de sine, în sentimente confuze sau în mândria de a simți sau de a putea să facă ceva. Este important ca încă de dimineață, de când ne trezim cu o stare bună, de când ajungem să credem că putem face mai mult, să ne gândim dacă nu cumva această supraevaluare a puterii personale este susținută pe disperarea de a fi recunoscuți sau de a ne mândri. Acolo unde lucrurile nu sunt orientate în această direcție, faptele vor fi dominate de o profunzime cu totul specială. Oamenii aceștia care n-au trăit până acum pentru a construi o imagine personală și a o elogia, vor arăta celorlalți că se poate trăi și prin emoții curate, fără ședință de shopping, fără să știe măcar de existența programelor de știri, a ultimului serial lansat pe piață de o celebră casă de producție, fără să știe că a fost inventat touchscreen-ul. Desigur, puritatea sufletului nu trebuie neapărat să creeze un contrast cu deliciile societății de consum. Acum însă aceste emoții curate sunt situate în afara a ceea ce înseamnă tehnologie, în afara acestor elemente care consumă prea multă energie pentru confort. Mercur retrograd le spune astăzi oamenilor că trebuie să-și consume timpul făcând lucruri plăcute, superficiale, deconectante sau mai puțin importante. Soarele se va afla astăzi pe ultimul grad al zodiei Fecioară și mulți vor fi tentați să compenseze lipsa de activitate din ultima perioadă făcând în grabă, cu nesăbuință sau cu zăpăceală, ceea ce nu au putut să facă în ultimele patru săptămâni. Ar trebui să se limiteze la ceea ce este specific unei zile, nu să comprime o lună întreaga într-o zi pentru a avea după aceea motive de fală, de mândrie.
Recomandarea pentru această zi este aceea de a face în așa fel încât tot ceea ce vine spre noi astăzi să primească un răspuns curat. De asemenea, răspunsul curat cere în mod obligatoriu adevărul, nu spus pentru a-i pedepsi pe ceilalți, nu prezentat cu frică, ci iubindu-l. Persoana care iubește adevărul nu va abuza de privilegiile acestuia și nici nu va lovi în ceilalți cu el.

Ripostă. Seriozitatea unui proiect depinde mult de mofturile unui personaj nou integrat în schemă. Se cântărește prea mult. Performanță. Se mărește încrederea în sine. Disconfortul cauzat de minciună trecem planul secund. Acces la informații noi. Libertate de expresie. Ușurință în a formula o solicitare. Tensiunea susținută de frică trece în plan secund. Seducție. Determinare. Interese pentru realizarea planului. Riscul este înlăturat.

Schema care se aplică în această zi are o greutate specială în cadrul săptămânii. Astăzi Soarele va trece în zodia Balanță și se va împlini echinocțiul de toamnă. Apoi, de o parte și de alta acestui moment, Venus va avea de împlinit un trigon cu Uranus, iar Soarele un sextil cu Saturn. Maniera prin care este transferat mesajul astral către dimensiunea personală cere mai multă determinare, mai multă deschidere și mai multă atenție decât am dat dovadă în ultimele zile. În primul rând, avem nevoie de respect și de atenție pentru a nu considera că deschiderile și libertățile pe care le simțim în momentul acesta constituie răspunsul la toate problemele. Venus, prin relația bună cu Uranus, mediază opoziția pe care Uranus și Mercur o împlinesc. Practic, bucuria și căldura sentimentului mediază o problemă de limbaj, nu o problemă de justiție și nu conflictul creat de neputința de a găsi o soluție într-o problemă socială foarte gravă, așa cum înțelegem din aglomerarea de elemente astrale de pe începutul zodiei Balanță. Apoi, relația de prietenie dintre Soare și Saturn, devine astăzi un triunghi minor cu Saturn focar care arată că inteligența practică are nevoie acum de o picătură de abstract pentru a ieși din rutină, pentru a înlătura riscul depunerilor, riscul să luăm aceste libertăți de expresie, aceste formulare sau acest disconfort cauzat de minciună drept element de referință pentru evenimentele din această perioadă. Se poate vorbi acum despre un mare risc, despre tensiunile generate de o înțelegere deficitară, că nu degeaba Mercur se afla într-o perioadă de retrogradare. Există, însă, soluții, numai că trebuie văzute, înțelese, apoi să întindem mâna și să le luăm, să renunțăm la tentațiile de a obține cu mare ușurință lucruri despre care credem în această perioadă că ne sunt utile. Pentru că în noaptea de marți spre miercuri se va împlini și relația proastă dintre Lună și Uranus, pornim în această călătorie sau ne pregătim pentru aceste evenimente cu gânduri false. Practic, ziua de 23 septembrie înseamnă un alt vârf care întruchipează foarte bine deviza generală aplicată acestei săptămâni. Avem ocazia acum să constatăm o mare performanță, o atracție către lucruri magnifice pe care să ni le apropiem foarte mult, să le vedem, să le atingem, să constatăm realitatea acestora chiar și pentru noi nu doar pentru grupul de apartenență, dar să nu fim în stare să ni le interiorizăm. Trecerea Soarelui pe zodia Balanță arată integrarea firii individului, încadrarea felului de a fi al persoanei într-o problemă generală, într-o problematică a vremurilor pe care le trăim ceea ce poate constitui o soluție doar pe un tronson limitat. Practic, trecerea Soarelui în zodia Balanță de anul acesta arată o constrângere și vom vedea în ziua următoare că și conjuncția Soarelui cu Capul Dragonului face referire la libertăți care pot fi folosite doar în acest registru.
Prin urmare, 23 septembrie aduce un răspuns interesant la o problematică foarte gravă, ciudată, legată de o frământare a valorilor sau de un transfer al unor forțe dintr-un sector al muncii într-un sector al diplomației. Nu ne referim aici, din nou, la ceea ce constatăm că se întâmplă acum pe firmamentul vieții sociale, ci încercăm să înțelegem care sunt energiile care activează în momentul acesta și ce specific au. Transferul de putere de pe zodia Fecioară pe zodia Balanță înseamnă în astrologie transfer de putere de pe o problematică a muncii pe o problematică a diplomației. Se poate stabili că cele două direcții au și elemente auxiliare care activează și care devin foarte vizibilă acum, când Soarele trece din Fecioară în Balanță. Problematica muncii are ca element auxiliar un disconfort administrativ, neputința unei instituții de a găsi o soluție, iar problematica diplomației vine cu sancțiuni, cu interdicții sau cu accente juridice pe o direcție care a fost pornită din start pe un traseu greșit. Combinația celor două, în această săptămână, menține acest context al marilor episoade, dar și al marilor eșecuri. Dreptatea despre care va vorbi Soarele din Balanță alături de celelalte elemente devine una abuzivă, nu pentru că așa a fost gândită ea, ci pentru că problema la care face trimitere are numai genul acesta de soluție.
Viața comună, omul, cetățeanul sau persoana constată în 23 septembrie că libertățile sale sunt povești frumoase. Văd și constată că există o mare frământare în ceea ce privește exprimarea sa pe un nivel superior, însă acolo nu poate nimeni să accepte mesajul care vine din partea sa și se simte îndreptățit să apeleze la noi metode. Metodele pe care considerăm astăzi că trebuie să le aplicăm în viitorul apropiat, cele prin care urmărim să rezolvăm problema prezentă, sunt cele mai greșite.
Recomandarea pentru această zi este aceea de a ne gândi astăzi că poate secretul este util. A interveni cu povești despre lucruri pe care nu le cunoaștem foarte clar înseamnă a ne apropia foarte mult de metodele greșite cu care am rezolva o problemă. Poate că această problemă, în mare parte, se va rezolva de la sine sau poate ar fi indicat să avem răbdare că până la finalul săptămânii ne va fi mult mai clar cum anume trebuie abordată.

Studiu. Cadrul social devine important pentru individ. Relansare. Șansă. Oportunitate. Divergențele de opinie sunt rezolvate pe cale diplomatică. Greșelile sunt iertate ușor. Dorința de a alcătui un grup care să reprezinte interesele tuturor indivizilor. Frumusețe. Strălucire. Optimism. Indiferență față de durere sau răutate. Oscilația este periculoasă. Dorința de a săvârși o faptă care să ridice o interdicție.

În momentul acesta Luna se află în plin tranzit prin zodia Vărsător și până dimineață va avea de împlinit două unghiuri pozitive, cu Luna neagră și respectiv cu Junon. Apoi, tot dimineață, Soarele se va afla într-o conjuncție cu Capul Dragonului, arătând că lucrurile bune se pot împlini într-un timp foarte scurt dacă avem totul la dispoziție. Cu Mercur retrograd este puțin probabil să avem totul pregătit pentru a împlini acest deziderat important al săptămânii. Pentru că în momentul acesta avem pe cer patru planete retrograde, schema de gândire s-ar putea să se bazeze foarte mult pe resentimentele trecutului, pe acele elemente care au fost dominate de dorință și tot datorită dorinței nu au putut fi îndeplinite. Există un element frumos aferent acestei zile care scoate în evidență posibilitatea ca un gând să schimbe cu totul starea de spirit, să îi unească pe indivizi într-un grup și abia acest grup, după ce va trece prin alte încercări legate de coeziune sau închegare, să-și poată îndeplini menirea. Deocamdată, lucrurile cu pricina sunt arătate, indicate, ne atrag și ne tentează, indiferent că sunt bune sau rele, dar nu ne permit să le atingem.
Schema care se aplică în această zi arată că orânduirea în care am ales să trăim, epoca aceasta trece prin mari frământări. A accentua zodia Balanță, a intensifica această tendință de a rezolva totul pe care diplomatică sau prin intermediul celorlalți, prin intermediul unor reguli stabilite de alții, în alte epoci, pe alte conjuncturi sau pe baza altor principii decât cele de actualitate, nu permite planetei Pluton din Capricorn să gestioneze resursele sau conflictul resurselor în modul cel mai corect cu putință. Apar astfel tensiuni pe ideea de cult, religie, pe ideea de epurare etnică, de minoritate sau de inventare a unei structuri administrative care să țină sub control aceste elemente grupate sub un ideal comun. Accentuarea într-o direcție negativă a axei Fecioară-Pești vizează forma aceasta de relansare a gândului colectiv fără a ține cont dacă individul este sau nu pregătit să participe la asemenea evenimente sociale.
Pentru că lucrurile se desfășoară acum în mod concentrat, ca expresie a unor comenzi date în prima parte a anului, ceea ce nu se încadrează în regulă devine pagubă colaterală. Pluton are acum un rol mult prea important pentru a nu ține cont de mesajul său. Pe de o parte este o planetă focar în careul în T pe semne cardinale, împreună cu Uranus și Mercur, apoi este planetă mediatoare în opoziția lui Jupiter cu Neptun. Ideea de interdicție devine pionul principal care poate dicta cum anume se deplasează schema valorilor, cum poate fi aceasta remediată pentru ca un conflict care are legătură cu administrarea noilor resurse să fie rezolvat în condiții optime.
Prin urmare, 24 septembrie devine o zi în care înțelegem de ce valorile sociale sunt blocate ori de ce se deplasează într-o direcție fără să țină cont de părerile active în momentul acesta, ca și cum a primit o comandă cu ceva timp în urmă și nu mai este loc de schimbare. Comanda primită în prima jumătate a anului în curs va fi acum dusă mai departe, experimentul acesta social își va împlinii încă o etapă și tocmai de aceea schema prezentă pare răsturnată, pare inversată ori lasă impresia că nu ține cont de absolut nimic. Dacă nu uităm că suntem în anul secretelor dezvăluite, atunci vom înțelege că nu poate fi vorba acum de o administrare a unor efecte întâmplătoare, ci de o gestionare a unor forțe generate la voință.
La nivel individual, accentuarea zodiei Balanță îi arată individului că totul poate fi rezolvat prin dialog. În realitate, dialogul este elementul care poate fi ignorat foarte ușor fără consecințe dramatice. Numai prin vorbe oamenii pot să conviețuiască acum într-un grup neomogen fără să se bată, fără să se acuze, fără să se șantajeze. De altfel, schema aceasta care pune prea mult accent pe diplomație sau pe dialog este și elementul care va duce la preschimbarea metodelor de lucru din discuție în decizii de natură juridică. Abia acum înțelegem ce ar putea să facă Luna neagră din Balanță, de ce este tolerată discuția, conversația, de ce sunt ascultate opiniile celorlalți. Se colectează informații, se află opiniile celorlalți, se descoperă structuri de opoziție sau elemente care, la un moment dat, prin coerciție, ar putea să redefinească această atitudine, aceste forțe care conspiră sau această atitudine refractară față de o structură consolidată deja. Lucrurile acestea nu merg într-o direcție constructivă sau, cel puțin pe baza a ceea ce se citește acum de pe schema generală, nu pot merge într-o direcție bună. Chiar dacă greutatea vine din acest sector al zodiei Balanță și ne spune că totul se rezolvă prin dialog, dialogul este cel care va duce la conflict. Structura individuală are nevoie acum de înțelegere sau să se oprească puțin și să constate că direcția spre care se îndreaptă masele, oamenii din jur sau opinia, sensul pe care acestea îl urmăresc de la sine, nu este ceea ce trebuie făcut pentru conservarea sau protejarea structurilor ființei.
Recomandarea pentru această zi este aceea de a ne propune să fim astăzi calmi. Dacă un om este calm când totul în jurul său se agită sau se tulbură și, mai ales, dorește să-l implice și pe el în această agitație pentru ca aceasta sa aibă sens, arată că este puternic și dispune de o judecată sănătoasă.

Lucrurile mici iau amploare. Întoarcere acasă. Amplitudinea sperie. Este nevoie de viziune de ansamblu pentru înțelegerea lucrurilor care se se afla în preajmă. Descoperire importantă. Preocupări pentru evenimente ce țin de politică, economie, știință, administrație. Spirit de contradicție. Nervozitate. Înclinație spre a gestiona afacerile altora. Nemulțumire. Iubirea este respinsă pentru că poate fi invizibilă.

Ne aflăm în una dintre cele mai interesante zile ale lunii în curs, dar și anului 2015. Pluton își va reveni acum la mersul direct după o perioadă de aproximativ cinci luni de retrogradare (de pe 17 aprilie), iar Marte va intra în zodia Fecioară, arătând că lucrurile devin importante prin alte priorități, prin alte elemente de legătură sau pentru un alt rezultat. Ceea ce se consumă acum pe începutul zodiei Balanță nu este deloc puțin lucru. Cineva va striga foarte tare, cineva va face un gest foarte amplu și categoric, iar altcineva va încerca să destabilizeze o forță puternică pe care până acum nu a îndrăznit nimeni să o încadreze în modul acesta. Nu se știe dacă rezultatul la care vom ajunge va fi cel urmărit, se știe însă că lucrurile acestea au o greutate anume, au o povară specială și nu este de trecut cu vederea faptul că schema aceasta amplifică refuzul iubirii sau o transformă pe aceasta într-un ambalaj interesant care trebuie să conțină obligatoriu altceva.
Trecerea lui Marte din Leu din Fecioară poate fi un semn de progres pentru cei care au avut complicații relaționale din cauza invidiei celorlalți. Acum lucrurile devin mult mai calculate, mai atent așezate într-o ordine precisă, mult mai disciplinate și pe baza acestora o forță teribilă se amplifică pentru a susține un interes administrativ, politic sau economic și a-l evidenția pe acesta în detrimentul sentimentului. Faptul că Mercur se va afla într-o relație proastă cu Pluton înainte ca acesta să-și revină la mersul direct arată că lucrurile care au fost tratate sau descoperite până acum sunt de o mare importanță. Aceste elemente ne arată baza pe care o deținem, problemele pe care le avem sau complicațiile pe care ar trebui să le depășim dacă am fi puțin înțelepți. S-ar putea ca problema aceasta legată de înțelepciune să fie una extrem de delicată în 25 septembrie. Apare în momentul de față un spirit de contradicție destul de bine argumentat, o nemulțumire care se susține pe ceea ce nu am putut să obținem ca și cum nu am dorit. Ceea ce nu s-a putut face până acum, s-a consumat cu Marte în Leu, iar acum sentimentul este construit altfel, dorința are o altă bază, deci nu mai vrem să facem cum ne-am dorit cândva. Apare, așadar, o discrepanță între eșecul acțiunii anterioare și superioritatea nonacțiunii de acum. Combinațiile acestea arată intensitatea dezordinii și nu este de trecut cu vederea așa ceva. În plus, pentru că toate aceste elemente se consumă când Luna se află în Vărsător, înțelegem că există o mare determinare în a schimba ordinea lucrurilor. Prin ceea ce se consumă acum aflăm care este baza, cum stăm, care sunt elementele care intervin în relațiile prezente însă constatăm toate acestea pentru că dorim să le schimbăm. Iubirea poate fi respinsă, alungată sau îmbolnăvită de sentimente contrare sau de o restricție ciudată. Ceea ce este invizibil sperie și poate din această cauză lucrurile rele pe care le-am parcurs până acum ar trebui văzute cu alți ochi, reinventariate ori acceptate ca elemente de bază în aceste situații conflictuale. Marte în Fecioară arată și un interes deosebit față de muncă. Individul în următoarea perioadă va fi convins că dacă nu muncește, nu va primi nimic din ceea ce urmărește să obțină. Prin munca pe care o va face de acum încolo se va dovedi foarte îndemânatic, atent la detalii și este absolut convins că prin ceea ce face își va atinge scopul. Acum, pentru că și Pluton și-a revenit la mersul direct, este posibil ca scopul să fie atins mai ușor. Nu se știe însă dacă le va mai rămâne ceva din gama sentimentelor pe care deja vor să le scuture acum. Important este că finalul acestui an, pentru că țelul ambițiilor de acum până acolo pot merge, va aduce succes demersurilor începute acum.
Prin urmare, 25 septembrie arată valoarea lucrurilor pe care intenționat le-am văzut mici pentru a le diminua din importanță sau din puterea de influență. Lucrurile acestea pe care le-am diminuat în importanță cresc dintr-o dată, devin foarte importante și ne sancționează. Momentul de față este marcat de nervozitate, de o descoperire importantă sau de preocupări legate de domenii care par acum să ne acopere întregul spectru al percepțiilor. Nervozitatea de acum poate duce spre nemulțumire însă dacă iubirea este protejată, dacă respectul față de partenerul de viață nu este călcat în picioare, nu este aruncat la coș sau pus într-un dulap unde să nu mai umble niciodată, atunci schema zilei de 25 septembrie arată o descoperire importantă față de un element care devine bază a relațiilor sau bază a comportamentului individual până la finalul anului. Marte în Fecioară este însă destul de restrictiv și fricos, dar dacă își depășește aceste inhibiții atunci poate ajunge brusc în extrema cealaltă. Marte în Fecioară nu este o poziție a extremelor Tocmai de aceea, individul care ajunge să exploreze cotele limită ale comportamentului său, ale sentimentelor sau gândirii sale nu va ști că se află într-o extremă. Va considera că ambiția l-a dus acolo și dacă tot poate să facă ceva atunci va face. Senzualitatea care vine din această poziție este una obscură, consumată în zone situate departe de privirile celorlalți sau dincolo de cuvinte. Din această cauză vom avea impresia că intrăm într-o perioadă de inhibiții majore, dar nu este așa. Aceste contracții care vin din partea lui Marte din Fecioară au în spate o relație proastă a lui Mercur cu Pluton, adică un argument orientat împotriva propriei persoane.
Recomandarea pentru această zi este aceea de a nu abuza astăzi de puterea de influență sau de a-i pedepsi pe ceilalți prin refuzul acțiunii. Dacă pornim la drum cu această schemă atunci viața ne poate oferi surprize neplăcute.

Se învață din investigarea emoțiilor. Relațiile intră în criză. Se pierde un bun. Se descoperă un sentiment frumos. Accident. Ruptură. Ripostă. Ceea ce nu este acum acid ne amintește că a fost cândva viu. Spiritul de aventură este periculos. Atenție la independență. Curățenia sufletească devine un simbol umanitar. Tristețe. Devitalizare. Rana se transformă în eveniment. Bună capacitate de execuție. Distanțare.

Relația proastă pe care Marte, abia intrat în Fecioară, o împlinește cu Saturn din Săgetător ne arată că încă suntem într-o perioadă în care ar trebui să învățăm mai multe despre noi înșine sau despre dorințele celorlalți. Pentru că este vorba de careu, puțini oameni vor ieși din sfera problemelor personale pentru a le mai vedea și pe ale celorlalți. 26 septembrie este o zi de accident, de ruptură, de tristețe susținută de ceea ce s-a consumat în ultima vreme ca și cum am avut așteptări prea mari de la niște oameni mici sau de la niște întâmplări care nu ar fi putut să dea mai mult decât dacă s-ar fi împlinit o minune. La nivel individual, schema aceasta de negativitate dintre Marte și Saturn arată că lucrurile pot merge spre bine însă lent sau după depășirea unor încercări.
Totuși, careul dintre Marte și Saturn nu este singurul element al acestei zile. Prin conjuncția lui Junon cu Luna neagră atenția este diminuată, puterea de înțelegere se află la cotele minime și vom avea impresia că dacă nu primim astăzi un răspuns direct, dacă nu se face dreptate, dacă nu suntem acceptați într-un mediu înseamnă că suntem pedepsiți ori că se face un abuz la adresa noastră.
Momentul zilei de 26 septembrie trebuie să fie marcat de o performanță. Acolo unde există jumătăți de măsură, acolo unde mișcarea nu este perfectă, unde imaginea nu este foarte clară totul se transformă în tristețe și devitalizare. A merge mai departe cu această atitudine înseamnă a crea o rană, a transforma un eveniment banal într-un mare eșec al vieții personale. Ceea ce este interesant în toată această combinație vine să arate că oamenii, la fel ca în zilele anterioare, pun accentul pe lucruri care nu pot duce la un final fericit. Este adevărat ceea ce deținem în momentul acesta este foarte valoros și ne lasă impresia că diplomația este soluția tuturor problemelor, că termenul, noțiunea și cuvântul pot rezolva orice însă această bună capacitate de execuție, această înțelegere superioară nu are energia necesară pentru a trece la fapte. Iată, așadar, o altă imagine care se încadrează perfect în deviza generală a acestei săptămâni. Puterea pe care o avem nu poate duce în spate evenimentele pe care le solicităm și de aceea obsesia perfecțiunii care ne vine din partea lui Marte din Fecioară nu poate umple golul pe care Saturn din Săgetător îl poate crea în momentul acesta, că nu degeaba are atât de multă experiență în acest semn. Saturn este acum definitiv în Săgetător, pentru că la viitoarea retrogradare el nu va mai părăsi acest semn, deci Marte din Fecioară nu-l poate păcăli pe acesta că golurile pe care el însuși nu le poate umple se vor umple de la sine. Există o experiență de viață pe care marile grupuri o dețin în genul acesta de eveniment social pe care-l traversăm în momentul acesta. Ideea de independență a mai fost abordată în felul acesta, valorile individuale au mai fost amestecate în modul acesta și, la fel ca în cazul de față, golurile ar fi trebuit să se umple de la sine. Aceste goluri nu s-au umplut de la sine, ci s-au mărit de la sine. Din această cauză, problema cu pricina, pentru că seamănă cu un eveniment din trecut, arată că suntem foarte activi însă doar pe un cerc vicios.
Prin urmare, 26 septembrie este o zi în care investim taurul să miroase toate florile din grădină și să facă diferența de savoare sau de vigurozitate a plantelor. O situație mai ciudată și mai neobișnuite decât aceasta în momentul de față nici că există! Avem în continuare o mare presiune pe voință sau pe dorință, o mare ambiție care dorește să se consume prin accident, prin ruptură sau prin ripostă. Independența este un element fluturat ca un steag, nu ca unul ținut la piept. Cu Marte în Fecioară nu iubim independența, dar suntem conștienți că avem nevoie de ea, iar asta pentru că ne temem de lucruri pe care nu le putem anticipa sau nu le putem controla. Ca soluție, putem să ne ocupăm de partea administrativă a unui grup care cere independența pentru că, în mod individual, nu o vom obține sau nu o vom pune în aplicare niciodată.
Relația dintre Junon și Luna neagră arată că este agasat un simbol umanitar. Pentru că lucrurile acestea se consumă pe Balanță, nu se poate considera că doar viziunea asupra dreptății este agasată, ci și convingerea individului că dreptatea poate ajuta. De aici apare și apropierea într-un mod mult prea periculos de tristețe sau de devitalizare. De aici poate apărea o rană pe care ne-o adâncim singuri până la finalul anului.
De asemenea, 26 septembrie este și o zi a simțirilor ciudate. Aproape că nu ne va veni să credem că ne putem desprinde atât de ușor de cei cărora le-am jurat iubire veșnică, aproape că vom ajunge să credem foarte mult în tristețe, în devitalizare și mai puțin în speranță sau în iubire. Nu va conta în momentul acesta ca avem o experiență care ne poate duce puțin mai departe pentru că asta înseamnă să avansăm pe un drum care ne va cere de fiecare dată efort. Tensiunile de acum ne cer să ne orientăm pe un drum care să ne ajute să trăim mai ușor, mai simplu, iar dacă asta înseamnă să furăm de la alții, să transferăm din răspunderea proprie pe umerii altora am putea face și lucrul acesta.
Recomandarea pentru această zi este aceea de a nu face rabat de la calitate. Prin calitate, viața va părea mult mai grea decât până în momentul acesta, viziunea viitorului s-ar putea să fie puțin cam întunecată, însă nimic nu se compară cu puritatea sufletului menținut departe de spațiile viciate, de segmentele intoxicate, de gânduri impure sau de răutate. Bunătatea este o virtute, adevărul de asemenea. Dacă aruncăm aceste virtuți doar pentru că am fost convinși de anumite personaje că vom trăi mai bine, procedând așa arată că nu le merităm. Aproape că nu va mai conta ce va urma după această decizie eronată. Tentația majoră a momentului este aceea de a deposeda individul de virtuții, nu de a respecta o promisiune. A respecta o promisiune este tot o virtute și cel care îți cere să trăiești fără virtuți este el însuși fără virtuți. Așadar, cine îți spune că, dacă renunți la ceva bun, vei trăi bine, doar te păcălește pentru simplu fapt că nu poate garanta că îți va oferi ceea ce nu are.

Eleganța este pusă la încercare. Lucrurile lipsite de importanță sunt privite altfel. Întoarcerea în trecut îndeamnă spre o selecție negativă. Ceea ce este greșit în trecut devine acum înțelepciune. Accesul la cunoaștere este liber. Supraapreciere. Viziunea de ansamblu este încărcată de comori. Se demonstrează o putere. Pregătiri pentru marile evenimente ale finalului de an. Mirare. Orice plan dezlănțuie o forță care duce la revoluție. Curiozitățile fac parte dintr-un plan de valoare. Spirit de observație.

Conjuncția Soarelui cu Luna neagră ce se împlinește în dimineața acestei zile, dar și relația bună care se definitivează între Saturn și Capul Dragonului, arată că lucrurile dau semne că se redresează, forța individului poate să se ridice deasupra viciilor însă nu le poate, deocamdată, domina. Conjuncția Soarelui cu Luna neagră îi pune în dificultate pe bărbați, îi demotivează, îi enervează sau le distruge valorile în care cred. S-ar putea ca un bărbat care iubește foarte mult aparatul de ras, mingea de fotbal, televizorul sau alte obiecte care definesc statutul său să se trezească dintr-o dată că va trebui să înlocuiască aceste obiecte care îi alimentau statutul și importanța de sine. Conjuncția Soarelui cu Luna neagră exacerbează această importanță de sine ducând la uzură rapidă, la explozie sau la distrugere.
Relațiile dintre oameni, pentru că acestea sunt elementele prioritare în tipul acesta de analiză, se stabilizează pe o direcție a performanței. În momentul acesta, la fel cum s-a întâmplat în multe săptămâni pe care le analizăm aici, conștientizăm că, de fapt, pierderea peștelui cel mare care s-a prins în cârlig nu este un eșec. Faptul că l-am văzut, că am deținut pentru o perioadă de timp puterea, că am avut privilegii, că am avut spirit de observație sau poate chiar noroc înseamnă mult mai mult decât statutul pe care l-am fi avut cu peștele prins în cârlig. Abia în momentul acesta înțelegem că mult mai important este ceea ce facem pentru a ajunge la victorie, decât victoria în sine. Cine se va situa aproape de aceste înțelegeri va simți că ziua de 27 septembrie este încărcată de comori. Curiozitatea nu va mai fi atât de periculoasă, iar interacțiunea obositoare cu oameni de proastă factură nu ne va mai arăta timpul pe care-l pierdem, ci timpul pe care-l câștigăm cunoscând. Dar nu este necesar să coborâm în tenebre pentru a știi cum trăiesc demonii, dar din când în când este bine să deschidem ochii larg și să vedem în ce fel se poate chinui un om care se disprețuiește pe sine. Conjuncția Soarelui cu Luna neagră arată dispreț față de sine, față de calitățile personale sau față de ceea ce este cu adevărat important, iar asta de dragul unei victorii. Mulți ar putea să sacrifice în 27 septembrie familia, iubirea, să-și calce în picioare onoarea sau demnitatea socială pentru a citi numele scris pe o bucată de hârtie, în presă sau pentru a le fi prezentat cazul la televizor. Aceste curiozități negative nu pot să construiască imaginea unui om puternic, ci doar a unui om slab. Relația bună a lui Saturn cu Axa Dragonului arată că judecata poate astăzi să ne arate ce este bine și ce este rău în așa fel încât traseul să se aleagă de la sine, să nu mai trăim cu regretul că am lăsat ceva în urmă.
Prin urmare, 27 septembrie este o zi de maturitate. Desigur, pentru unii poate fi o zi de imaturitate, de eșec sau de risipă. Accesul la cunoaștere în momentul de față este liber și oamenii reușesc acum să dea un sens cu adevărat special unor evenimente pe care le-au văzut în momentul în care le-au parcurs ca fiind banale. De asemenea, schema aceasta ne amintește și de curiozități pe care le-am avut la adresa celorlalți, ne vorbește despre un spirit de observație pe care poate l-am folosit greșit. Acum, dacă rezultatul la care ajungem este bun, dacă este susținut de o altă minte luminată din jur, toate elementele negative din trecut, cele care sunt răscolite acum de conjuncția Soarelui cu Luna neagră ori de conjuncția Lunii cu Coada Dragonului, se consumă și lasă în urmă o esență plăcută.
Ne va ajuta foarte mult viziunea de ansamblu asupra a ceea ce experimentăm acum pentru că în momentul în care Axa Dragonului va trece de pe Berbec-Balanță, unde se află acum, pe Fecioară-Pești (10 octombrie) această viziune de ansamblu va deveni bază în relațiile sănătoase. Până atunci avem semne de întrebare, îndoieli sau suspiciuni la adresa celor care ne spun acum ca au față de noi cele mai bune intenții ori cei care ne-au demonstrat în ultimele două săptămâni că nu ne promovează pentru a scăpa de noi, ci ne promovează pentru că ne apreciază.
Recomandarea pentru această zi este aceea de a medita astăzi la nevoile celui mai ciudat om pe care l-am întâlnit vreodată. Dacă putem să facem lucrul acesta, dacă putem să fim obiectivi față de o asemenea persoană înseamnă că ne putem desprinde de prejudecata binelui sau a răului la care apelăm în momentul în care ne întâlnim cu ceva nou. Asta înseamnă că îndeplinim o mare condiție pentru a avea acces la cunoaștere.

10 thoughts on “21 – 27 septembrie 2015

  1. Anny spune:

    Am remarcat în toate textele dvs un îndemn constant spre luciditate pozitivă pacifistă.Deși este redactat sub această formă nu-mi este greu să simț o urgență a textului și încerc să descifrez din ce conjunctură astrală provin aceste sfaturi?Ați spus de multe ori ca a început o schimbare de câțiva ani.Să fie Uranus ?Oare influențele astrale sunt puternice pentru un anumit segment ?Istoria se repetă cu Uranus în Berbec?

  2. Istoria se repetă, dar nu din cauza lui Uranus din Berbec. Spun acest lucru de ani buni într-un mod direct și, în plus, fac trimiteri, atât cât știu și înțeleg, și la anumite episoade istorice care pot constitui, pentru ceea ce trăim, repere bune sau rele. Da, trăim vremuri de mare transformare însă, pentru unii, acestea sunt și vor rămâne simple invitații, simple provocări sau simple episoade cu care fie își ocupă timpul, fie își hrănesc importanța de sine. Nu învață nimic, nu se schimbă, nu devin mai buni, mai puternici, ci mai vicleni, mai falși, mai neputincioși, mai ușor de coordonat, mai dependenți de minciună. Una este să fii și alta este să vorbești despre cum este să fii. Dar nu contează. Mulți chemați, puțini aleși. Fiecare face pentru el cât consideră și cum consideră. Faptul că suntem în vremuri de transformare nu obligă pe nimeni la nimic. Și în perioada Renașterii au existat oameni incapabili să vadă și să exprime frumosul. Și în perioada Iluminismului au existat inculți care se uitau gură cască la cei care au făcut cu adevărat schimbarea. Și acum vor exista avari care se cred instructori de life coaching, maeștri de carton care transformă citarea scripturilor în sport național, ființe îngrămădite cu un psihic vicios care trăiesc din aplauzele celor care nu au încă discernământul necesar. Și acum avem în jur, ca și în trecut, o mare atracție către fals, către imitație, adică un fel de sinecură spirituală – o adevărată rușine pentru tot ceea ce înseamnă evoluție. În tot ceea ce facem există efort, chiar și atunci când participăm la un proces coordonat de alte forțe. Sinecura spirituală este boala „inteligenților” vremurilor pe care le trăim. Ce-o fi având ei cu munca de fug atât de mult de ea, idealizând lenea? De când leneșul este înțelept?
    Recomandările sunt, asemenea interpretărilor, sintetice.

  3. Anny spune:

    Fiecare popor a avut în fiecare secol eroi care s-au luptat pentru un ideal sublim.Complexitatea simbolurilor, a luptei interioare cu demoni ,cu iluzii cu diplomația vicleană și malefică a unor personaje istorice reale sau imaginate,Ramayana,Ghilgameș,Odiseea,Homer,Aristotel,Platon,Moise ,legende,personaje,filosofi din India,Grecia,China,Egipt,Europa ,din antichitate și până în prezent au avut un unic gând :cel al iubirii,al discernământului sănătos care unește și nu dezbina.Suntem mici dar cu gânduri bune.Niciun popor nu-si dorește răul în casă în familie în societate.Lupta a fost grea și sângeroasă .Acum, se pare ,ca nu mai este sângeroasă dar mai vicleană :răul devine instituționalizat cu costum,cravată și mapă.Noi ,cei mici și neînsemnați vom învinge ca întotdeauna în istorie.Omenirea a supraviețuit în virtutea iubirii și a discernământului sănătos.

  4. Anny spune:

    Noi ,cei mulți cu gânduri bune ,am supraviețuit iar ei ,cei leneși,malefici,vicleni,diplomați și alte categorii din rândul șmecherilor istorici au ajuns de râsul lumii.Geometria astrală nu are îngăduință și umilință 🙂

    1. Geometria astrală este obiectivă. Politicul nu are atât de mare importantă pentru evoluția conștiinței, ci pentru organizarea acestei lumi. Sunt modele pe care istoria ni le oferă în care politicul nu a avut o mare importanță. Spre exemplu, celții. Până la Vercingitorix, celții nu au avut personaje care să domine politicul, nu au avut lideri faimoși. Și totuși, societatea pe care au format-o a fost expresia unui popor matur și misterios.

  5. cristina spune:

    Am si eu o intrebare: cum ar trebui sa interpretez soare conjunct lilith conjunct mercur conjunct juno (toate in capricorn) in casa 6 dar f aproape de descendent, totul in careu cu chiron in berbec din casa X? (e vorba de o astrograma masculina)

    1. Steliumul de pe casa a VI-a pe Capricorn arată rezistență la efort, muncă până la epuizare, pretenții mari de la colaboratori ori subalterni. Careul cu Chiron arata că, de fapt, o mare parte din motivații sunt ascunse, neînțelese de cel în cauză. Prea multă ambiție menține un dezechilibrul, inițial, minor, ce poate deveni în timp expresia unor tulburări ciudate. Dacă valorile spirituale nu detensionează această zonă se poate ajunge la izolare de oameni, izolare în boală ori la dezvoltarea unor atitudini negative gen mania persecuției, frică de hoți, incapacitate de a evalua corect rezultatele muncii ori convingerea că munca este o pedeapsă. Dacă Soarele şi Mercur sunt în cazimi (conjuncție la o toleranța mai mică de jumătate de grad) arată că dispune de o mare rezistenţă la efort și poate face față cu brio unor conflicte de muncă legate de organizarea, recompensă pe baza unor încadrări corecte. Dacă pe temă Chiron este retrograd totul se complică. Poate deveni dependent de un medicament, de o persoană care să-l susţină pentru că nu este conștient că poate mai mult. Îi va fi foarte greu să se descurce singur deşi este un om foarte capabil.

  6. cristina spune:

    Esti incredibil…

    Multumesc mult!

  7. cristina spune:

    Dar care e aportul lui Lilith in toata ecuatia asta?

    Intreb pt ca explicatia clasica imi imaginez ca ar fi fost cumva legata de elementul pervertirii mesajului, pe care il aduce de obicei lilith.

    (ca idee, informativ: ai definit excelent persoana. Da, Soarele si Mercur sunt in cazimi. Saturn in casa 12 la 29 de grade gemeni conjunct cu NS si Neptun in 5 foarte bine aspectat. Nu ma pricep prea bine, dar mi se pare ca astea ar fi elementele care ar putea trimite la valorile spirituale necesare contrabalansarii ambitiei)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.