21 – 27 decembrie 2020

21 – 27 decembrie 2020 este săptămâna tulburărilor și a tristeții de a nu fi atins ținta stabilită. Din capul locului, este o săptămână care ne va zdruncina pentru că vine cu mesaje despre care vom avea alte opinii decât ar trebui, cu provocări care duc ușor curajul către limite periculoase. Dacă în săptămânile anterioare, în special în cele pe care le-am parcurs în luna noiembrie, am tot vorbit despre anumite răspunsuri pe care conjuncturile astrale ni le vor oferi spre sfârșitul acestui an, iată că a sosit și acest moment. Săptămâna tulburărilor și a tristeții de a nu fi atins ținta stabilită nu este un deziderat care să ne demoralizeze, ci unul care să ne ambiționeze pentru a identifica acei factori care ne-au complicat lunile din urmă și nu am știut că acesta este rolul lor. Astfel, vorbim despre o săptămână a descoperirilor, însă ceea ce aflăm nu ne va fi pe plac. Din fericire, ceea ce descoperim ne va ajuta să devenim mai puternici, să evoluăm sau să trecem dincolo de anumite conflicte poate chiar mult mai simplu decât ne-am fi imaginat altădată. Avem nevoie să ridicăm tensiunile acestei săptămâni către o zonă a neutralității, să trimitem aceste energii în acel punct care le anulează, să fim echilibrați cu mintea și cu inima pentru a nu amplifica nimic din ceea ce vine spre noi acum. Tot ceea ce se amplifică acum va avea înfățișarea unei confirmări, iar ceea ce se diminuează, ne va înnobila prin simplitate și profunzime. Vom vedea în această săptămână oameni care vor fi prea sobri, prea direcți sau prea duri pentru că își ascund propriile slăbiciuni, propriile vicii. Dacă rămân în această zonă a tensiunilor pe care nu și le-au curățat în lunile din urmă își vor imagina că succesul pe care îl obțin acum este unul glorios. În realitate, ceea ce strică în această săptămână se va răsfrânge asupra ființei lor, asupra conștiinței, asupra traseului pe care și l-au propus în această viață. În cuvinte mai simple, ei distrug obiecte din viețile celorlalți, iar universul îi pedepsește închizând porți care i-ar fi dus către destinațiile pe care și le-a propus sau și le-au dorit. Astfel, săptămâna aceasta este una care să ne întoarcă spre simplitatea a ceea ce avem, nu a ceea ce am cerut altădată. Oricât de complicat ni s-ar părea, a rămâne în această formulă comportamentală arată o smerenie pe care nu o poate avea decât un om matur și sincer.
Recomandarea pentru această săptămână este aceea de a lăsa evenimentele să se consume de la sine. Ceea ce impunem ca urmare a unor reacții a ceea ce ni se întâmplă în această săptămână reprezintă semnul când ne-am tulburat. A rămâne liniștiți înseamnă a fi în afara oricăror bombardamente.

Curajul ne scoate din rutină. Se deschide un nou capitol. Caracterul contează foarte mult. Descoperim multe prin forță, prin inițiativă, prin atitudini categorice. Apelăm la metode noi. Sperăm că valorile tradiționale se vor schimba. Indiferența ne duce către conflict. Atenție prea mare orientată către situații mai puțin importante. Risipă. Ridicarea unei interdicții.

Prima zi a săptămânii ne aduce trecerea lui Mercur pe zodia Capricorn și, desigur, la câteva ore distanță, trecerea Soarelui pe zodia Capricorn apoi, spre seară, împlinirea conjuncției Jupiter-Saturn. Prima zi a săptămânii ne pune în fața unor episoade absolut spectaculoase. Având în vedere că această conjuncției Jupiter-Saturn a făcut deliciul multor speculații în ultima vreme, este cazul să clarificăm că nu vorbim despre o situație ieșită din comun care se consumă o dată la câteva sute de ani, ci doar o ipostază astrală care are o anumită particularitate. În cadrul acestei săptămâni vorbim despre curajul de a ieși din rutină și de a rupe un ritm, cel care ne-a făcut mari probleme în ultima perioadă și care ne-a dus către o zonă a confuziilor, a tristeții sau a despărțirii. Au existat multe disensiuni în săptămânile anterioare care se vor clarifica prin această conjuncție. Trecerea lui Mercur, dar și a Soarelui, pe zodia Capricorn aduce o stabilitate, însă aceasta va fi de scurtă durată. Se va încerca o combinație între metodele vechi și noi, dar se va înclina mai mult către ceea ce este nou, în ideea că lucrurile acestea ar putea să ne scoată dintr-o mare problemă, dintr-o mare confruntare sau dintr-o situație delicată.
Dacă la nivel social aceste ipostaze astrale ne aduc în planul imediat valori pe care le-am cultivat în ultimele săptămâni, în ultimele luni, chiar în ultima jumătate de an, la nivel personal trăirile acestei zile, de la care avem prea multe așteptări, ne duc spre risipă, spre obsesia de a ridica o interdicție, de a face o mutare spectaculoasă, de a distruge ceva ce este considerat principalul inamic social sau inamicul numărul 1. În felul acesta, schema astrală a acestei zile face trimitere la un moment foarte important pe care l-am parcurs în acest an și care ar fi trebuit să fie de referință pentru ceea ce vom face de acum încolo. Această conjuncție Jupiter-Saturn s-a format lent, la fel și episodul respectiv. De aici înțelegem că elementul particular pe care îl vom parcurge în această zi are trimiteri puternice, către ceea ce s-a întâmplat în a doua parte a anului și care trebuie să schimbe ceva, să producă o revoluție, să încurajeze în a renunța la anumite interdicții sau pur și simplu în a nu mai crede în ele.
Prin urmare, 21 decembrie ne vorbește despre prima parte a devizei săptămânii, cea care ne spune despre cât de multe tulburări parcurgem în acest interval, despre cât de interesante vor fi schimbările și despre cât de mari vor fi eforturile. A trece de la distracție la seriozitate este o treabă extrem de complicată, cu atât mai mult cu cât lucrurile acestea au fost pregătite. Asta înseamnă că persoanele care lucrează cu energia sau care au fost implicate într-un proces de cercetare spirituală, care s-au preocupat de aceste elemente spirituale vor fi avantajate de preocupările pe care le-au avut în ultimele luni. Ceilalți vor fi triști, conflictuali și vor judeca totul prin forță. Este adevărat, conjunctura astrală a zilei de 21 decembrie, cea a solstițiului de iarnă, nu este bazată pe conflict, ci pe descoperirea conflictului pentru a renunța la el. Asta înseamnă că lucrurile pe care le parcurgem acum sunt judecate după alte criterii, după valorificare, după tradiții. Momentul de față, dar și zilele următoare ne vorbesc despre o anumită severitate legată de adaptare la noile metode, la descoperirea unor noi forțe, însă, în realitate, totul este despre a fi mai buni, mai atenți și mai responsabil cu ceea ce primim și cu ceea ce oferim. Acestea nu sunt noutăți, tocmai de aceea momentul astral al zilei de 21 decembrie nu are acel element spectaculos care schimbă scara valorilor, ci are doar puterea de a ne echilibra pentru a fi așa cum ne-am dorit în ultimele luni și nu am reușit. De aceea zona aceasta a emoțiilor ar putea pe 21 decembrie să ne copleșească foarte mult deși tot ceea ce se consumă ca unghiuri astrale acum ne spune că trebuie să mergem pe rațiune. Nu, cea mai bună soluție vine prin emoții frumoase.
Recomandarea pentru această zi este aceea de a nu fi indiferenți la ceea ce li se întâmplă celorlalți. Ceea ce li se întâmplă celorlalți este o reflexie a ceea ce gândim și simțim, la fel cum ceea ce ni se întâmplă nouă este acum o reflexie a ceea ce ei gândesc și simt. O legătură magică se creează astăzi între oamenii care simt la fel.

Evoluție. Trecem dincolo de un conflict pentru că avem alături un ajutor din partea celor dragi sau din partea familiei. Valorificăm o reușită care ține de progresul psihologic. Elevare prin împărtășirea bucuriei de a trăi, de a fi, de a exista. Puterea este o opțiune. Subiectivitatea îngrădește spiritul și îl face obsedat de detalii. Ceea ce este glorios vine ușor și fără critică ori scepticism.

În noaptea de luni spre marți Luna va trece pe zodia Berbec și ne va îndemnat să fim mai curajoși la proiectele pe termen lung. Din nefericire pentru cei care cred că pot obține multe doar pentru că și le doresc, momentul acesta nu ține doar de dorința în sine, el ține de efortul pe care suntem dispuși să-l facem pentru a atinge ținta propusă. Acest efort ne îndeamnă să trecem dincolo de anumite conflicte care ne-au tulburat săptămânile anterioare și care au avut un caracter psihologic apăsător. Aceste conflicte ne-au spus că adevărul pe care l-am aflat nu există sau că binele spre care ne-am îndreptat, de asemenea, nu există sau nu poate fi atins. Momentul acesta ne vorbește despre puterea falsă care devine apăsătoare prin scepticism sau de renunțarea care ne duce către drumul cel drept.
Un alt element important al acestei zile este cel dat de nevoia de a descoperi bucuria de a trăi. Luna pe zodia Berbec ne poate oferi această încântare pe care să o folosim pentru a descoperi că existența în sine nu este ceva rău dacă ea este marcată de lipsuri sau dureri, ci că toate acestea nu sunt decât niște experiențe care ajută spiritul să se elibereze de prejudecăți sau de programe false. Această zi ne vorbește despre gloria la care ajungem prin simplitate, nu despre gloria pe care o atingem dacă suntem duri cu ceilalți, răutăcioși sau dacă îi criticăm prea mult. Este clar că momentul de față aduce un episod interesant care strică, distruge sau surpă la alții, însă este important să înțelegem că elementul distrus al acestei săptămâni, implicit al acestei zile, este ceea ce ne-a tulburat foarte mult în săptămânile anterioare. Astfel, debarasarea de aceste structuri nu poate fi decât de bun augur.
Prin urmare, 22 decembrie ne vorbește despre ceea ce ne ridică, ne înalță sau ne face să fim mai puternici și mai încrezători. Astăzi putem trece dincolo de un conflict, însă nu de la sine, ci doar dacă îl conștientizăm, dacă am înțeles în săptămânile din urmă că reușita se obține pașnic, din aproape în aproape, nu prin acțiuni în forță, nu prin atac. Libertatea pe care ne-o oferă această zi este cea a spiritului, însă la ea va ajunge omul care a fost interesat de valorile spirituale. Cei care rămân prinși în materialitate se vor minți unii pe ceilalți, își vor promite ceea ce nu au crezut vreodată că pot promite știind că niciodată nu își vor onora aceste promisiuni. Conjuncția lui Uranus retrograd cu Luna neagră pe zodia Taur aduce iluzia puterii, iluzia soluției, iluzia confortului. Ceea ce, prin acțiuni proprii, nu se reduce, nu se diminuează sau nu se simplifică, se amplifică prin durere. Asta înseamnă că momentul acesta ne păcălește cu o falsă putere, cu o falsă glorie și dacă tot ne-am străduit de-a lungul anilor să facem ceva cu experiențele pe care le-am parcurs atunci să coborâm privirea, să fim smeriți și să nu uităm că modestia este o virtute, nu o rușine.
Recomandarea pentru această zi este aceea de a fi îngăduitori cu noi înșine atunci când anumite gânduri ne sunt tulburate de amintiri care nu au fost încadrate corect. Nu tot ceea ce ne amintim are în prezent un echivalent corect.

Evoluție prin culoare. Aspectele inedite creează conflicte majore. Este nevoie de o nouă atitudine. ceea ce este simplu rezolvă o problemă stupidă pe care societatea nu o poate rezolva. Suntem surprinși că furiile celorlalți ne duc spre fatalitate. Avem nevoie de echilibru pentru a ne autoevalua, pentru a merge mai departe într-un ritm propriu, nu după cum ni se impune. Tensiune care ne poate distruge prin izbucniri periculoase, prin ezitare sau prin a ocoli un răspuns direct.

Astăzi suntem în mare viteză, în mare grabă, avem multe planuri și toate se bazează pe o formă de agitație pe care nu am reușit să o rezolvăm anterior. Încercăm să ascundem această agitație trecând dincolo de anumite nevoi și încercând să le înlocuim pe acestea cu altele noi. Careul dintre Marte și Pluton întotdeauna ne-a creat o anumită frustrare, iar aceasta este întotdeauna în legătură cu sentimentul de fatalitate. Ni se pare că orice am face nu este bun, nu este corect sau nu este așa cum ar trebui să fie pentru ca planurile pe termen lung să fie duse la îndeplinire. Astăzi trebuie să fim atenți cum gândim echilibrul, cum gândim tensiunea și cum judecăm izbucnirile periculoase a le celorlalți. Ceea ce este furtunos în cazul celorlalți ar putea să ne ducă pe noi spre ezitare și să ocolim un răspuns direct sau să ocolim acel răspuns care ar putea să liniștească apele. Toată situația este destul de periculoasă, plină de culoare, complicată, dar și tragică în același timp. Dacă Luna nu ar fi mediat tendința Nodurilor prin Capul Dragonului nu am fi vorbit astăzi despre acest curaj care ar putea să treacă dincolo de tensiunile momentului, ci am fi vorbit despre simple dureri pe care le-am fi rememorat în intimitate. Așa, avem curaj, inițiativă, chiar și atunci când facem prostii. Pentru mulți, zona aceasta a tensiunilor reprezintă o provocare și nu se vor gândi deloc la riscurile la care se expun sau la pericolele care ar putea să le schimbe cumva planurile de viitor. Sunt impulsivi, nemulțumiți, triști, revoltați și lucrul acesta contează mai mult decât orice.
Prin urmare, 23 decembrie ne vorbește despre ceea ce credem noi că are culoare, dar care nu produce rezultatele pe care le așteptăm. Astăzi evoluăm prin culoare, prin diversitate, prin ceea ce cedăm, prin ceea ce iertăm. Aceasta nu este singura tensiune a săptămânii pe care o rezolvăm prin iertare și smerenie. Vor mai fi și altele care ne vor duce către aceeași țintă: fatalitatea. Mai mult decât în alte zile ale acestei săptămâni, acum avem nevoie de înțelepciune, de acceptare și de toleranță, de a înțelege că autoevaluarea este un proces la fel de serios precum este cel pe care îl folosim atunci când îi evaluăm pe ceilalți. Acest echilibru este absolut miraculos și dacă îl atingem vom reuși să fim în afara furiilor celorlalți, în afara energiilor negative pe care oamenii triști, nemulțumiți și traumatizați le aruncă asupra celor din jurul lor. Prin această formă de autocontrol descoperim astăzi că suntem capabili, că putem, că înțelegem. Ceea ce ne duce spre izbucniri periculoase ne poate distruge. Orice oprește această izbucnire periculoasă înseamnă salvare.
Recomandarea pentru această zi este aceea de a nu fi suspicioși pe ceea ce nu ni se spune în mod direct. Ceea ce nu ni se spune în mod direct nu ne privește. Ar trebui să fim bucuroși că nu suntem obligați sa aflăm ceea ce alții nu vor în mod direct să ne împărtășească.

<

/p>

Puterea nu este ceea ce trebuie negociat. Ezitarea, fuga de realitate, abandonul, refuzul vieții așa cum am trăit-o până acum zdruncină dorința de realizare. Ceea ce este pierdut poate fi recuperat fără a consulta opiniile celorlalți, pur și simplu prin exprimare liberă, prin inspirație, prin channelling. Valorile personale se raportează prea mult la exemplele marilor personalități pentru a ne oferi sentimentul de siguranță. Avem nevoie să căutăm în noi înșine propriile rădăcini care nu pot fi smulse prea ușor.

Ceea ce ni se întâmplă astăzi este despre descoperirea unui secret. Vom fi preocupați de întrebări pe care ni le-am formulat în primele zile ale săptămânii, de mesaje pe care le-am primit în săptămânile anterioare și vom încerca astăzi să aflăm ceea ce nu poate fi aflat într-o zi sau nu poate fi aflat în această săptămână. În mijlocul zilei Luna va trece pe zodia Taur și vom fi nemulțumiți de faptul că nu vom reuși să obținem ceea ce am solicitat, ceea ce cerem în gând, ceea ce ne dorim să obținem. Din această cauză, căutarea răspunsului sau căutarea adevărului acum poate fi un fel de luptă, așa cum ne spune și a doua parte a devizei săptămânii, cea care ne vorbește despre tristețea pe care o are omul care nu a atins ținta stabilită. Dacă astăzi suntem triști că nu am atins ținta stabilită înseamnă că ne grăbim puțin cu concluziile. Primul gând de la care am putea porni în această zi este acela de a fi condescendenți în exprimarea liberă, atunci când suntem inspirați, atunci când suntem invitați să vorbim liber și nu dorim să zdruncinăm prin nimic dorința de realizare a partenerului de dialog. Ceea ce ni se întâmplă astăzi face trimitere la acele valori personale care ne creează sentimentul de siguranță, fie că acestea vin din experiențele pe care le-am acumulat de-a lungul vieții, fie că sunt consultate din exemplele marilor personalități.
Pentru cei care sunt în afara preocupărilor spirituale, careul Mercur-Chiron nu aduce o consolare, ci tensiuni pe niște confirmări care nu sunt reale. Pentru aceste persoane, 24 decembrie este confirmarea unor tulburări, fie că ele se traduc prin anumite simptome fizice, fie că ele exprimă mari îndoieli la care vor renunța foarte greu. Din această cauză, întreaga zi devine una de căutare, însă această căutare cere și răspunsuri mici, nu așa cum am primit în zilele anterioare, ci răspunsuri reale care nu ne depărtează de țintele ambițioase pe care ni le-am stabilit la începutul săptămânii.
Prin urmare, mijlocul săptămânii ne vorbește despre acea exprimare liberă care va trece prin mici distorsiuni, îi va oferi celui în cauză informații despre ceea ce a pierdut, despre ceea ce nu poate obține și, din combinațiile acestora, să obțină informații care nu îi vor folosi în viitorul apropiat. Ceea ce se întâmpla acum va fi tulburător pentru omul care neglijează valorile morale sau spirituale, însă înălțător și sublim pentru cel care respectă curajul spiritual, smerenia și care abordează de fiecare dată relațiile personale prin condescendență. Simplitatea este ceea ce trece dincolo de dramele personale. Dramele personale sunt cele care nu pot fi rezolvate prin puținul acestei zile, dar pot fi reduse la tăcere chiar dacă puținul aceste zile nu reprezintă mai mult decât o simplă picătură de nectar.
Recomandarea pentru această zi este aceea de a fi echilibrați atunci când ne stabilim obiectivele pe termen lung. Inspirația proprie nu trebuie să distrugă inspirațiile celorlalți. Valorile personale nu trebuie să fie cauzatoare de răni pentru valorile celorlalți. Acolo unde sentimentul nu este echilibrat achizițiile sunt fragile. Fără un sentiment echilibrat până și puterea binelui se surpă.

Evoluție. Se sfidează ridicolul prin atitudini categorice, prin tonul ridicat, printr-o răbdare complicată sau prin perseverență. Gelozia devine interesantă. Atitudinile categorice îi învață pe ceilalți ceea ce ar trebui să ni se respecte. Apare o problemă legată de evoluție. Ceea ce este universal trece în planul secund și avem nevoie de opiniile celorlalți. Omul inferior risipește, distruge, anulează. Cel superior, descoperă.

Luna se află acum în plin tranzit prin zodia Taur și ne aduce în fața unor decizii categorice. Astăzi aflăm că mulți oameni din jurul nostru o să ne reproșeze ceva, îi preocupă mai mult decât trebuie realizările pe care le-am avut în ultima perioadă și nu într-un mod frumos și condescendent. Lucrul acesta ne poate duce către o ușoară nemulțumire, iar gelozia pe care o simțim astăzi o vom transforma în ceva interesant, plăcut și constructiv. În realitate, 25 decembrie 2020 este ziua care ne ajută să descoperim. Din fericire pentru cei superiori, descoperirea vine acolo unde nu există o atitudine categorică, ci doar o curiozitate constructivă. Astăzi participăm la un plan pe care până acum l-am considerat secundar, neinteresant sau obositor, dar care acum ne trezește curiozitatea, interesul pentru a schimbat ceva sau pentru a evolua. Fie că pierdem sau câștigăm, momentul acesta este unul tulburător, complicat și neplăcut pentru că ne anulează exact ceea ce omul inferior a risipit în anii din urmă. Dacă suntem supărați, astăzi încercăm să ne răzbunăm, să nu vorbim, să reproșăm sau, mai mult, să provocăm suferință persoanelor pe care le considerăm vinovate de ceva. Aspectele astrale ale zilei de 25 decembrie nu sunt nici pe departe avantajoase așa cum pare la prima vedere. Există prea multă atitudine categorică pentru ca echilibrul și liniștea să poată tempera ceva din conjuncția lui Uranus cu Luna neagră. Astăzi descoperim că avem o problemă cu evoluția, fie din sensul cel inferior către cel superior, fie invers. Dacă uităm că elementul care ne echilibrează în această săptămână este smerenia atunci, indiferent din ce tabără vom face parte, nemulțumirea, revolta sau acțiunile directe pentru a ne demonstra puterea sau credibilitatea, nu sunt cele potrivite.
Prin urmare, 25 decembrie este ziua care ne îndeamnă să ridicăm tonul crezând că aceasta este cea mai bună soluție. Vom avea și argumente, iar atitudinile categorice ne vor lăsa impresia că avem mai multă putere decât am avut până acum. În realitate, ceea ce se întâmplă acum ne păcălește că rezolvăm o problemă. Tot ceea ce ne depărtează de înțelegere sau de smerenie ne duce către o zonă întunecată și ne apropie periculos de mult de tipul inferior, cel care risipește și distruge orice. Ceea ce este îngrijorare sau patimă, nemulțumire sau tristețe poate fi transformat astăzi în răbdare. Nu trebuie decât să așteptăm să treacă puțin timp pentru că puterea falsă pe care unii au demonstrat-o în ultima perioadă este ceva ce se consumă de la sine. Simplul fapt că-și face simțită prezența arată că există ceva care se consumă. Iubirea ne regenerează. Ea nu se consumă. Ceea ce ne depărtează de această putere abuzivă și ne duce către iubire, chiar dacă asta înseamnă a accepta anumite nedreptăți, reprezintă un mare semn de maturitate. Am văzut că de-a lungul timpului aceste semne de maturitate au fost de o mare importanță pentru a rămâne echilibrați, puternici și înțelepți pe traseul pe care ni l-am ales, oricare ar fi el, oricât de simplu ar fi el.
Recomandarea pentru această zi este aceea de a nu ne lăsa păcăliți de puterea de a impune. Oamenii se schimbă în bine, nu atunci când li se impune ceva, ci atunci când înțeleg. Ascultă. Iubește. Ajută.

Revendicare. Acțiuni complicate care sunt legate de pronunțarea unei sentințe. Căutăm vinovați pe care societatea îi va ascunde. Suprasolicitare. Atitudini categorice care pun la îndoială moralitatea.

Momentul acesta este unul de revendicare. Astăzi ni se va părea că multe din agitațiile săptămânii, cele care au coerență sau nu, sunt încadrate doar în zona tulburărilor. Revendicarea ne face să ne revoltăm, să trecem dincolo de anumite limite și să pronunțăm anumite sentințe împotriva cuiva. Cel mai bine ar fi, așa cum am indicat și în alte zile ale acestei săptămâni, să ne abținem. E mult mai important să reducem complexitatea acțiunilor decât să trăim cu adevărul unei acuzații. Nu se știe dacă nu cumva persoana pe care o acuzăm nu ar putea deveni pe viitor un susținător sau o ființă cu care să nu avem niciun conflict. Verdictul menține conflictul. Iertarea, nu!
Este adevărat, careul dintre Soare și Chiron, cel care a fost activ toată săptămâna și care a avut o anumită componentă în toate conflictele pe care le-am parcurs, este o experiență dură. Dacă nu uităm că gândurile acestea de revoltă ne suprasolicită și dacă, renunțând la suprasolicitare, alegem acțiunile simple, atunci vom renunța și la atitudinile categorice și ni se va părea absolut firesc să nu acuzăm pe nimeni, să considerăm că fiecare își poate trăi viața așa cum dorește, fiecare poate fi așa cum vrea. Cei care lucrează cu energia sau care sunt implicați într-un proces de cercetare spirituală vor considera că lumea în care s-au născut este puțin cam nedreaptă. A fi lucid înseamnă a observa, a înțelege că fiecare persoană are propriul stadiu de evoluție și că întâlnirile pe care le avem acum, în această existența, sunt bazate pe alte legi, nu cele care țin de unicitatea stadiului evolutiv. Există ființe mai leneșe care nu doresc, într-un anumit interval, poate chiar cel pe care îl parcurgem acum și când le întâlnim, să evolueze. Un mecanism psihocomportamental le va apăra de tot ceea ce ar putea să le schimbe și ar putea veni din partea celorlalți. A le respecta această decizie nu reprezintă doar un semn de condescendență față de ceea ce reprezintă aceste ființe, ci și unul față de univers și, deopotrivă, față de Creator. Cel care poate rămâne în această armonie astăzi este într-adevăr un om înțelept. Cel care nu, va fi tulburat, va căuta să își ascundă propria vină mințind, trădând.
Prin urmare, 26 decembrie ne arată care este calea dreaptă pe care dorim să mergem acum. Este foarte posibil ca, în mintea unora, un traseu sinuos să fie considerat calea cea dreaptă, la fel cum un traseu scurt și direct să reprezinte pentru mulți traseul cel mai greu de urcat doar pentru că, pentru o porțiune, acesta cere ascensiunea unui versant abrupt. Ceea ce avem de parcurs astăzi este obositor, ne consumă, nu doar psihic, ci și fizic, ne duce către suprasolicitare și ne îndeamnă să facem apel la adevăratele rezerve. Astăzi ne liniștim doar apelând la adevăratele rezerve. Calea cea dreaptă înseamnă, prin conjuncturile acestei zile, să nu căutăm vinovați și să nu ne ascundem propriile defecte. A ne recunoaște astăzi ceva, a fi sinceri cu noi înșine și cu cei pe care-i întâlnim reprezintă semnul unei moralității superioare.
Recomandarea pentru această zi este aceea de a ne întoarce către liniște. Tot ceea ce ne alimentează liniștea ne depărtează de sentimentul de vină. Cel care respectă aceste reguli morale are nevoie să se împlinească și prin această experiență a detașării de sentimentul de vină.

Schimburile de experiență sunt riscante. Acestea se bazează pe o mobilizare superioară a celor din săptămânile anterioare. Disconfort cauzat de anumite atitudini morale. Furt, înșelătorie, imaginație care ne duce foarte departe de realitate. Cursivitatea evenimentelor se bazează pe conveniențe. Profitul este ușor de anticipat.

În noaptea de sâmbătă spre duminică Luna va trece pe zodia Gemeni și oamenii se vor liniști, vor deveni mai interesați de distracție, de acțiuni deconectante. Dar schimbarea pe care o aduce ultima zi a săptămânii nu este însă atât de spectaculoasă pe cât pare. Astăzi ne deconectăm uitând, refuzând, detașându-ne de ceea ce am încercat de-a lungul săptămânii să obținem și nu am obținut. Această categorie socială va crea de-a lungul săptămânii multe probleme de adaptare, multe complicații prin furt, înșelătorie sau prin apelarea la imagini care nu au nimic de-a face cu realitatea. Ultima zi a săptămânii ne vorbește despre descoperirea minciunii, despre identificarea unui factor care complică, care tulbură sau distruge cu scopul de a obține un profit, în mare parte unul emoțional, nu unul material. Rezolvările care nu vin din această zi ne duc mai curând cu gândul la aventură tocmai pentru a ne detașa de ceea ce înseamnă furt, înșelătorie sau șantaj. Astăzi nu este indicat să riscăm ceva pentru că acestea produc anumite schimbări care nu sunt potrivite pentru momentul de față sau care nu vor fi potrivite nici pentru ceea ce va urma. Din această cauză, disconfortul momentului vine dintr-o retrospectivă pe care o facem asupra întregii săptămâni. Dacă ne întoarcem la simplitate, deși va fi foarte greu, toate aceste pericole se vor dizolva imediat.
Prin urmare, finalul săptămânii ne vorbește despre lucrurile pe care suntem obligați, în urma unei promisiuni pe care ne-am făcut-o nouă înșine, să rămânem într-o zonă a echilibrului și să ne depărtăm de acele tulburări ale săptămânilor anterioare care ne-au creat atât de multe frici, atât de multe spaime și atât de multe îngrijorări. Desigur, nu ne desprindem de acea formă de iluzie a puterii, însă dacă rămânem liniștiți în atitudinile psihocomportamentale, dacă nu dăm curs provocărilor, toate aceste elemente negative se vor stinge de la sine. Această trimitere către experiențele mai vechi pot fi stinse dacă rămânem interesați de nou. De această dată noul poate fi dat și simplelor acțiuni pe care nu le-am mai făcut altădată, nu acțiuni sociale sau alte relații în care nu ne-am mai implicat.
Recomandarea pentru această zi este aceea de a nu considera că atitudinea acestei zile este o cursivitate firească a unor evenimente. Ceea ce se întâmpla acum este pur și simplu o concluzie la care noi ajungem cu de la sine putere.

2 comentarii la „21 – 27 decembrie 2020

  1. Cristina spune:

    Tema refrenului din ‘Isaac’ provine se pare dintr-un cântec traditional ebraic ale cărui principale versuri sunt:
    „If the gates of the leaders are locked, the gates of the Heaven are not locked.” („Im nim’alu daltei nadivim, Daltei Marom lo nin’alu”)
    Ar părea bun de motto al săptămânii (daca nu chiar al…vremurilor 🙂 ). Oricum, mie mi s au imprimat revelator în minte.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.