20 – 26 noiembrie 2017

20 – 26 noiembrie 2017 este săptămâna dominației venită de la un factor minor, a soluțiilor simple și a nevoii de a fi mai bun. Dominația venită din partea unui factor minor va fi elementul care va fi regăsit în toate cele șapte zile ale săptămânii. Ne întâlnim cu o asemenea situație, nu pentru a fi acuzați, nu pentru a ni se căuta nod în papură, ci pentru a vedea că soluțiile cele mai bune sunt cele simple. Avem nevoie să preferăm aceste soluții dacă urmărim să trecem pe nivelul următor, să fim mai buni, mai puternici, mai bogați din punct de vedere material sau sufletește. Pentru că prima parte a acestei devize face referire la impactul pe care acest factor minor îl are, condiția esențială în a remarca soluțiile simple și a le valorifica așa cum trebuie este să apelăm la spiritul de observație, să fim vigilenți, să nu ne oprim cu atenția asupra relațiilor dureroase sau dacă ele ne ies în cale să încercăm să privim dincolo de ele.
Trecerea Soarelui pe zodia Săgetător în ziua de 22 noiembrie, adică miercuri, eveniment care se consumă când Neptun își revine la mersul direct, iar Venus se află într-un careu cu Axa Dragonului, pare să fie un element care delimitează o perioadă marcată de drame de o perioadă care este mai generoasă în bucurii simple, expresivitate, căldura contactului. În mare parte, toată această schemă astrală ne atrage atenția că alegerile pe care le-am făcut în săptămânile din urmă și care ni se par acum firești, produc asupra imaginii sociale un rezultat de-a dreptul spectaculos. Dominația factorului minor ar trebui să ne trezească la realitate, poate chiar să ne sperie dacă numai în modul acesta devenim atenți.
Cu toate că ziua de miercuri, 22 noiembrie, are această greutate de a separa o perioadă încărcată de dramă, de binele care ne va cuprinde chiar din mijlocul acestei săptămâni, ziua de sâmbătă pare sa aibă un cuvânt teribil de spus în privința echilibrului între viața personală și cea privată. Sunt multe elemente care se vor succeda de-a lungul acestei săptămâni, însă în cazul tuturor descoperim un element pe care l-am ignorat altădată și care acum se poate impune. Cei care cred că pot să meargă mai departe prin aceleași atitudini ireverențioasă, sunt avertizați că progresul pe care și-l doresc nu-l pot obține procedând așa, ci oprind această dezordine, apoi identificând elementele frumoase, rafinate și profunde care au supraviețuit întunericului din ultima perioadă pentru a le promova, explora. Este o săptămână care ne mobilizează pentru performanță și pentru a o atinge unii sunt dispuși să facă multe, poate chiar orice. Lupta aceasta cu factorii de transformare, cu ceea ce ne oprește, frânează, întârzie sau schimbă va atinge un maximum în ultima zi a acestei săptămâni pe care trebuie să ne-o pregătim din timp. Nu devenim mai puternici, mai buni sau mai bogați doar prin ceea ce facem acum, ci prin ceea ce împlinim, prin calitatea pe care o evidențiem.
Recomandarea pentru această săptămână este aceea de a nu fi lacomi, de a nu ne grăbi să urcăm toate treptele deodată. Elementul minor al acestei săptămâni poate lua în fiecare zi o altă înfățișare. Dacă în una din zile îl pierdem, succesul acestei săptămâni nu va fi întreg.

Avem nevoie de obiectivitate. Comunicarea depinde de experiență. Răspunsul este bun. Perfecțiunea interioară devine accesibilă. Se reface o prietenie. Caracterul slab este ajutat să devină puternic. Se face o contestație. Greșelile nu sunt atât de aspru judecate. Rușinea este ascunsă. Patimă față de o rivalitate. Satisfacție și avantaje materiale.

Prin ceea ce va veni spre noi încă din prima zi a acestei săptămâni, în special prin relația bună a Lunii cu Coada Dragonului prin care va media acum și tendința Nodurilor, anticipăm ceea ce se va consuma începând cu dimineața zilei de miercuri, 22 noiembrie, când Soarele va intra pe zodia Săgetător. Așadar, ceea ce observăm acum este bun, ceea ce vrem să reparăm vine să susțină o nevoie pe care am avut-o și în săptămâna anterioară, dar căreia nu i-am acordat atenția cuvenită. Nu vorbim aici despre aventură, despre confirmări doar pentru a ni se da dreptate, ci vorbim de rezultate concrete pe anumite demersuri pentru a le face pe acestea sustenabile, pentru că lucrul în care ne implicăm să ne definească prin bine, nu prin rău. Deja ne-am săturat de atât de multe drame și nu este cazul să mai explorăm și altele. Foarte curând Soarele va ieși din zodia Scorpion și ne vom detașa de această explorare a laturii întunecate, cea pe care o abordăm cu atât de multă implicare de câteva săptămâni. Este adevărat, nu ne putem separa dintr-odată de această latură agresivă, mai ales dacă, nu doar în luna noiembrie, ci de-a lungul vieții, am tot apelat la aceste atitudini pentru a ne rezolva problemele. Cei care, de felul lor, sunt mai iuți la mânie, își vor începe această săptămână contestând. Fac lucrul acesta tocmai pentru că simt că au dreptate și își vor schimba aceasta dreptate într-un stindard, în ceva cu care să se laude. Acești oameni își vor folosi vibrație acestei zile doar pentru satisfacție și avantajele pe care le obțin vor fi de scurtă durată. Vor rămâne în continuare prizonierii propriei agresivități și acest element care destabilizează va fi, de fapt, factorul minor care îi domină, după cum ne spune și prima parte a devizei generale a săptămânii. Pentru că vor fi consumați de această nevoie de a demonstra, vor pierde din vedere că, în special spre finalul acestei zile, relația proastă a Lunii cu Chiron ne îndeamnă să fim autocritici, nu judecători aspri ai greșelilor celorlalți. Forma aceasta de severitate cu care lovim în ceilalți este o patimă și acolo unde există patimă nu există liniște. Pe acești oameni careul Lună-Chiron îi depărtează de înțelegere, îi face incapabili la schimbare, dar, mai ales, îi închide față de un ajutor viitor.
Prin urmare, prima zi a săptămânii ne pune în fața unei atitudini la care ar trebui să renunțăm în mare viteză. Nu este momentul potrivit să ne atribuim roluri de judecător, nu doar pentru a demonstra că deținem calități remarcabile sau elementele de caracter care s-au sedimentat în ultimele săptămâni sunt foarte valoroase. Nu pentru demonstrație avem nevoie să facem lucrul acesta, ci pentru profunzime. Dacă avem puterea să fim verticali atunci vom alege un element frumos care doar în această săptămână se va putea impune, chiar dacă, în acest context, are calitatea de factor minor. Contextul astral al momentului nu ne încurajează să judecăm atât de aspru greșelile celorlalți, însă aceasta va fi o alegere pe care omul slab o va face. De altfel, va fi singura alegere care va domina această zi. Medierea tendinței Nodurilor de către Lună înseamnă pentru această categorie de oameni a răscoli trecutul pe care nu-l pot rezolva cu aceste atitudini, a alimenta aceste perpetuum mobile care pornește de la neînțelegere, se continua cu agresivitatea și se încheie într-un ton acuzativ pentru a se relansa. Omul echilibrat se va pregăti pentru momentul în care Soarele va ieși din zodia Scorpion (miercuri) pentru a primi bucuria pe care a căutat-o de câteva săptămâni.
Recomandarea pentru această zi este aceea de a avea față de cei din jur atitudini simple, dar nu acuzatoare. Cel care acuză își face lui însuși un rău rămânând prizonier în patimă.

Ruptură. Cercetarea este importantă. Se fac studii favorabile. Atmosfera de lucru este plăcută. Se ascultă o muzică nouă. Se abandonează un proiect complicat. Dezinteres față de relații dureroase. Se caută o valoare importantă pentru familie. Izbândă. Relații amicale transformate în relații de prietenie. Împrejurările unui eveniment ciudat sperie. Sentimentele par ușor confuze.

Vibrație sintetică a acestei zile ne vorbește despre resemnare. Cu toate că lucrurile sunt orientate frumos (Luna fiind și pe zodia Capricorn, deci ne aduce puțină atenție, ne ajută să fim realiști și lucizi cu ceea ce ni se întâmplă), faptul că Soarele trece pe ultimul grad din zodia Scorpion arată că lucrurile se inflamează din nimic, că atmosfera de lucru este plăcută, dar lucrul acesta nu temperează agitație interioară, nu ne ajută să ne liniștim. Binele momentului vine din conștientizarea a ceea ce a activat până acum în fundal, ca o bază pe care să o transformăm într-un element de succes. Lucrul acesta se explică din punct de vedere astral prin faptul că Venus și Pluton sunt acum prietene, iar opoziția lui Marte cu Uranus, care începe să se formeze și care aduce criză în relații sau dezamăgiri ce pot fi explorate până dincolo de o limită periculoasă, este mediată de ceea ce ne împlinește, ne ajută să ne găsim rostul în viață și dă un sens ființei: Capul Dragonului. Elementele minore care pot fi duse mai departe într-o formă integrală, fie că este vorba de fapte sau de înțelesuri, fie că este vorba despre relația dintre oameni sau relația individului cu propriul ideal, ne ajută să privim cu mai multă luciditate crizele lunii noiembrie, dar și în mod particular crizele de natură relațională susținute de opoziția lui Marte cu Uranus pe care le vom explora până la finalul acestei luni și puțin și din începutul lunii decembrie.
Un alt element important al momentului ne ajută să vedem care este discrepanța între imaginea socială și realitatea interioară. Dacă Venus și Pluton sunt acum într-o relație foarte bună, la fel și Marte cu Axa Dragonului, nu înseamnă că lucrurile se schimbă dintr-o dată. Fondul problemei arată, după cum ne spune și opoziția Marte-Uranus, o relație dureroasă sau poate mai multe, efortul pe care trebuie să-l facem pentru a ajunge la jumătatea distanței, să părăsim extremele periculoase pe care le-am explorat cu mare interes în ultimele săptămâni. Experiențele pe care le vom avea în această a doua zi a săptămânii se bazează în mare parte pe această amprentă pe care Soarele, aflat în tranzit pe ultimul grad al zodiei Scorpion, îl impune. Unii își vor concentra atenția pe frică, alții pe agresivitate, dar vor fi și oameni care vor simți că devin mai puternici, mai rezistenți la efort, mai rezistenți la presiunea exterioară doar pentru că în ultimele săptămâni au trecut prin mari greutăți personale. Până la urmă, este de preferat ca în urma acestor episoade marcante să rămânem cu această impresie pentru că este, deopotrivă, semn de înțelepciune și de maturitate. Dacă în prima zi a săptămânii au fost mult mai vizibili oamenii conflictuali, ființele care agită spiritele sau care creează animozități după care savurează toate conflictele pe care le-au generat, momentul de față îl scoate în evidență pe omul responsabil. Desigur, nu ar trebui să se înțeleagă de aici că la această responsabilitate se ajunge foarte ușor. Ultimele săptămâni am fost destul de obositoare pentru omul care a dorit să rămână vertical, unele situații au fost chiar la limită punând o greutate în plus pe umerii omului sincer, echilibrat care nu dorește să atenteze la bunul celuilalt și nici să trăiască prin efortul altora. Disperarea ultimelor săptămâni începe să se transforme într-o convingere că binele poate învinge, că toate aceste complicații, toată această apăsare sau toate aceste probleme au avut un singur scop: au separat grâul de neghină. Verticalitatea îi face pe oameni să creadă în continuare în bine și să se simtă învingători.
Prin urmare, 21 noiembrie vine cu un zdruncin suplimentar, dar nu pentru a ne încerca, ci pentru a puncta sfârșitul unei perioade încărcate. Cei care au preferat în săptămânile din urmă să se impună, să le facă probleme celorlalți vor avea un 21 noiembrie foarte complicat, cum au fost zilele negre pe care le-au făcut celorlalți. 21 noiembrie nu este o zi grea, ci este una care separă într-un mod foarte vizibil elementele rele de cele bune pentru că mai departe progresul trebuie să vină prin ceea ce este bun. Persoanele conflictuale vor încerca să transforme toată această dinamică socială în aventură pentru a-și ascunde nota conflictuală la care nu au renunțat. Vor motiva că totul trebuie făcut foarte repede, contracronometru, că duritatea pe care o afișează nu este decât efectul acestei viteze de lucru. Cu toate acestea, caracterul frumos al acestei zile îi ajută până și pe acești oameni să se echilibreze. Dacă vor înțelege că multe din problemele pe care le-au făcut celorlalți trebuie lăsate în urmă, chiar dacă este tardiv, au șansa să se redreseze. Nu se știe dacă lucrul acesta se va întâmpla până la finalul acestui an, dar în mod sigur o șansă de redresare există. Vor primi un semn în sensul acesta conștientizând că sentimentele pe care le au sunt ușor confuze, că nu mai sunt atât de siguri pe duritatea faptelor, pe rigiditatea deciziilor, pe manipulare.
Recomandarea pentru această zi este aceea de a nu ne ascunde sentimentele. Este adevărat, nu trebuie să-i bruscăm pe cei din jur cu această sinceritate, doar pentru că ni se recomandă așa ceva acum. Este mult mai importantă calitatea acestei sincerități, decât cantitatea mesajelor adevărate pe care le transmitem.

Nevoie de progres. Respiro. Surprizele plăcute schimbă calitatea vieții. Gândurile sunt puternice. O greșeală făcută din plăcere mobilizează un adversar. Lovitură puternică, dar constructivă. Învățăm din greșeli. Sentimentul de frustrare este înțeles mai bine. Nu mai primim atâta opoziție din jur. Înclinație către fantezie. Acceptarea unor recomandări. Mișcări ciudate. Ispășire. Eșecul de acum este un fel de avertisment.

În dimineața acestei zile Soarele va intra pe zodia Săgetător și ne va aduce o importantă modificare, atât în ceea ce privește programul de lucru, cât și în preferințele pe care le avem. Aceasta nu este însă singura schimbare produsă de trecere a Soarelui pe Săgetător. Gândul în sine de performanță, de progres, fie că va fi vizibil prin elemente concrete, prin rezultate care să susțină toate aceste elemente bune, fie că se manifestă sub forma unei curiozități, rezultatul este eminamente bun. Tot pe 22 noiembrie Neptun își va reveni la mersul direct după o lungă perioadă de retrogradare. El se află în continuare pe zodia Pești acolo unde există și Chiron, și el retrograd. Faptul că Neptun își revine la mersul direct este un alt motiv de bucurie, însă impactul acestui episod astral va fi vizibil mai curând în relațiile dintre grupuri, mai mult în evenimentele sociale, decât în sfera privată. Cel mai rău moment pe care îl vom parcurge pe 22 noiembrie este împlinirea careului Venus-Axa Dragonului. Totul este bun, totul merge pe redresare sau pe creștere și dezvoltare, însă doar prin efort. Ne lipsește norocul care ne-a scos din multe încurcături în ultima perioadă, suntem în afara unei șanse care plutea în jurul nostru și ne ajuta să trecem peste anumite probleme fără măcar să știm de existența lor. Astfel, nevoia de mai bun, de mai mult, de cunoaștere, prosperitate și evoluție ne ajută acum să schimbăm calitatea vieții, să transpunem în planul concret idealuri foarte ambițioase, să vedem cum se construiește un destin frumos din aproape în aproape, cu pași mici și siguri. Există, însă, multă tristețe în jur, multă frustrare, fie pentru că ritmul de lucru nu este atât de rapid pe cât ne așteptăm, fie pentru că toate acestea sunt rezultatul unor acumulări de durată. Partea bună a acestor întâmplări vine din faptul că, fie că ne referim la o simplă tristețe, fie că sunt evidențiate acum dureri mai mari, toate au înțeles. Acolo unde totul este greu de suportat, oamenii vor evada într-un plan al imaginației, vor prefera să se amăgească, să-și consume timpul și energia în activități lipsite de valoare socială, doar pentru deconectare, doar pentru distracție. Relația proastă a lui Venus cu Axa Dragonului îi avertizează pe acești oameni că nimeni nu poate să se ascundă de realitatea acestor experiențe. Chiar dacă fug de realitate, realitatea îi va găsi și toate întâmplările pe care și le aleg cu mare atenție pentru a fi frumoase sau deosebit de frumoase, relaxante sau minunate, se pot termina prost. Este nevoie să găsim echilibru între relaxare și muncă, între responsabilitate și joacă.
Prin urmare, 22 noiembrie ne vorbește despre motivele de reușită, despre plăcerea care ne mobilizează, dar care ar putea să ne încurce la fel cum ne-a încurcat și altădată de am ajuns în acest punct pe un traseu ocolitor. Desigur, dacă lucrurile sunt construite în așa fel, nu înseamnă că trebuie să ne refuzăm bucuriile vieții, să ținem cont doar de recomandările celor care sunt mai experimentați. A găsi echilibrul între toate aceste forțe arată o mare abilitate în a descoperi adevărul, de a-l îmbrăca frumos, pentru a fi recunoscut ușor, dar mai arată și o mare capacitate de sinteză. Prin toate acestea, calitatea vieții se poate schimba într-un mod frumos pentru că soluțiile la care apelăm sunt simple. Prin simplitate, progresul este mult mai accesibil decât a fost în ultima perioadă. 22 noiembrie este o zi proastă pentru cei care stagnează, fie că o fac prin bine sau prin rău, fie că au sau nu motivație clar în sensul acesta. Stagnarea alimentează acum mediocritatea și le consumă celor în cauză din putere. Este clar că unii, privați de această putere, nu pot vorbi despre progres, ci doar despre confort. Așadar, nu contextul astral ne chinuie, nu aceste vibrații astrale ne fac viața mai grea, ci momentul acesta delicat pe care nu vrem să-l trăim cu implicare, pe care îl întâmpinăm cu blazare, indiferență sau lene.
Recomandarea pentru această zi este aceea de a însoți fiecare alegere personală de momente de acceptare. Cel care se bucură și de ceea ce alege în cunoștință de cauză, dar și de ceea ce i se întâmplă fără a impune, solicita sau constrânge, va fi fericitul zilei de 22 noiembrie.

Discrepanțe. Creșterea spiritului critic. Planurile personale sunt copleșitoare. Nevoie de a înfrunta o atitudine brutală. Consecințele benefice sunt iubite. Răul are acum rădăcini adânci. Prea multă suspiciune. Analiza celorlalți este bogată în informații. Creativitate. Primim un răspuns. Apare o atracție către detașare. Avem nevoie să fim hotărâți. Acumulări suplimentare.

În ultima sa zi de Capricorn, Luna trece prin conjuncția cu Junon și prin careul cu Uranus încercând să ne ofere motive de hotărâre, de decizie, de putere, pe lângă cele de claritate pe care le-am parcurs în zilele anterioare. Acest raport, fie ne va salva, liniștindu-ne, fie ne va compromite și mai mult, oferindu-ne modele greșite de putere. Dacă în primul caz liniștea ne va face cu adevărat mai atenți și smeriți în fața marilor fenomene sociale, știind perfect când putem interveni și care este rolul pe care-l îndeplinim în această roată a vieți, modelele greșite de putere adoptate acum ne duc spre izolare. Este posibil ca acum, pe 23 noiembrie, izolarea să fie văzută ca o soluție minunată, dar ea nu este. Prin separare ne abandonăm pe vârful unui munte de orgolii, unde vom trăi mult timp fără hrana cea minunată a sufletului, fără apă și pe alocuri poate chiar și fără lumină. Și acum, la fel ca și în zilele anterioare, va trebui să fim conștienți ca prin genul acesta de implicare ne vom modifica, în bine sau în rău, condiția vieții. Deja Soarele se află pe zodia Săgetător și autoreglarea prin aprofundare sau detașare pe care am folosit-o în ultimele săptămâni ca instrument de lucru nu mai este o soluție. Contextul, conjuncturile, poate chiar și persoanele ne cer reacții imediate. Nu mai avem timp de gândire, nu mai are nimeni răbdare pentru a căuta soluția, pentru a o testa. Informația trebuie să fie accesibilă, iar decizia trebuie să fie pe moment. Așadar, cine nu este pregătit, fiind atent, și alege să fie revoltat pe motiv că are dreptate, va pierde startul unei colaborări frumoase.
Dar și aceste episoade nu se consuma pentru a ne pedepsi, pentru a ne sancționa. Nu, în momentul de față lipsește această componentă astrală justițiară, iar acolo unde va fi vizibilă ea este derivată din acumulări comportate de-a lungul vieții, ceea ce aduce un mare avantaj pentru omul sincer. Asta înseamnă că trăinicia a ceea ce alegem acum își extrage puterea din frământări mai vechi, din informații mai vechi, poate chiar din tinerețe ori din copilărie, valori la care nu ajungem acum prin sondare, prin adâncire, ci pe care le selectăm ușor, iar ele se ridica, vin spre noi ca niște aburi fini. Procesul acesta este un fel de magie și de el va fi mai conștient cel care alege liniștea. Desigur, alegând liniștea nu poți alege și cum anume să o folosești, dar pentru că avem suficient de multe cunoștințe de ezoterism știm că liniștea activă este cea mai scurtă cale spre Pace. Am văzut că mesajul Păcii interioare a venit spre noi și în săptămâna anterioară însă atunci era tot expresia unor trăiri abisale. Acum ne permitem să ne și jucăm cu liniștea, iar de aici până la o interacțiune frumoasă și simplă cu ceilalți nu este decât un pas. Dar nu toți vor trăi la fel. Pentru unii va fi ca în minunata expresie a lui Nichita: “Totul este simplu, atât de simplu, încât devine de neînțeles.”.
La modul comun, ziua aduce interes pentru fapte care reglează, clarifică ori oferă răspunsuri pentru care se constată că s-a întârziat. Compensarea noțiunii timp se va face prin ton. De aici apare și ușoara dezordine care vine din ton, dar care va fi explicată tot prin timp. Timpul, ca unitate de evaluare a prezentului, este cel care, în cazul unei ființe preocupată de ezoterism, trezește memoria involuntară, acumulări vechi ce își ocupă acum un loc de cinste în sfera preocupărilor, iar pe omul comun îl bulversează și îl face să schimbe totul. În realitate, timpul nu este cauza dezordinii, ci doar un vehicul. Nu va fi supărat că partenerul său de dialog a întârziat, ci cum își evaluează autocritic această eroare, dar emite acuzații legate de timp, grafic, minute pierdute. Pentru că Luna este în Capricorn explicațiile acestea sunt integrate perfect într-un sistem de valori încât explicația (cea despre întârziere), chiar dacă nu este adevăratul motiv al disconfortului, va fi susținută de evenimentele în cascadă ce se succed acestui moment. Cine vede din afară, înțelege că, de fapt, nu este vorba despre timp, ci despre prezența sau absența liniștii active. Alegând să fim triști ne validăm un traseu ireal ce va deveni real. Astrele nu au nimic împotriva acestui episod. Ele sunt obiective. Când individul îl va face real ele îl vor uda ca pe un pom fructifer, iar persoana cu pricina va trebui, la un moment dat, să mănânce din roadele sale.
Pentru că am invocat de multe ori în aceste săptămâni încercate ideea de a alege, de a ne orienta pe o direcție, de a ne impune un anumit de a gândi ori de a prefera anumite emoții nu înseamnă că sunt expresii ale liberului arbitru. Am mai spus-o, liberul arbitru este cel care acționează dincolo de predispoziție, care lucrează cu forțe care sunt independente de cauză-efect. Aici este vorba despre o condiționare mai fină, mai complexă, dar care va rămâne tot o condiționare. Nu suntem încă în afara ei, dar, cine știe, fiind harnici și consecvenți în a ne risipi ceața din gândire, iluzia se va risipi și vom ajunge și la liberul arbitru. Acum putem doar să facem alegeri rarefiate, fine, deoarece jugul karmei, pentru unii, nu mai este atât de greu. Libertatea absolută rămâne să fie descoperită.
Prin urmare, mijlocul săptămâni aduce o întâlnire a calităților și defectelor pe un teren neutru. Va depinde mult de seriozitatea pe care am dovedit-o să facem alegerile cele mai bune și să rămânem în același echilibru pe care l-am obținut coborând mintea în inimă. Smerenia acestei zile nu este o etichetă, ci o nouă încăpere a sufletului unde intrăm cu mirarea celui care nu a știut niciodată că în castelul său mai există o cameră. Pentru că Luna din Capricorn ne poate păcăli acum să confundăm smerenia cu misterul, prin curiozitate, prezentă și ea în toată această tonalitate astrală prin intermediul Soarelui din Săgetător, unii vor răscoli în viețile celorlalți sau în viețile lor și pentru că pot vor cred că sunt superiori. 23 noiembrie nu este despre ce poți face, ci despre cum faci, nu este despre cât de sus ajungi, ci despre cât de clar se vede drumul până departe, nu despre a mânca mult, totul, a bea mult, totul, ci de a găsi nectarul, esența. Acum regulile cunoscute ne cam încurcă dacă mintea nu este deja coborâtă în inimă, dacă nu acceptăm că pentru fiecare situație pot fi multiple soluții. Rigiditatea generează rigiditate.
Dacă această problemă a sincronizării nu este transformată într-o problemă de timp, ecuația astrală a zilei de 23 noiembrie este generoasă în stări sufletești pentru că ne simplifică interacțiunile, nu le mai lasă să se amplifice prin neînțelegeri. De aici se înțelege că este suficient ca, pe lângă instinct, să folosim și alte instrumente, să ne folosim mintea, creierul, mâinile, simțurile pentru a sonda adevărul și a trece dincolo de aparențe, pentru a simplifica totul.
Recomandarea pentru această zi este aceea de a fi atenți astăzi la diferența dintre a fi și a convinge că ești.

Cântărim prea mult lucrurile. Aspirațiile sunt ușor limitate. Punem prea mult accent pe cuvânt. Exprimarea are nevoie să se detașeze de invidie. Regret. Combinații neobișnuite. Slăbiciune. Interes față de un proiect îndrăzneț. Ambivalență. Latura senzorială a vieții devine interesantă. Fantezie. Avem nevoie de acumulări suplimentare. Se cere adaptare la o nouă condiție. Utopie.

Elementul definitoriu al zilei de 24 noiembrie este utilizarea. Unii rămân în continuare grăbiți, invidioși, lacomi, așa cum au fost și în prima jumătate a săptămânii, iar lucrul acesta nu face decât să accentueze baza a ceea ce au folosit până acum, adică să fie în continuare elementele de structură, dar și cele de funcție la care nu vor renunța prea ușor. Faptul că în momentul de față, în special în a doua parte a zilei, vor pune accentul pe cuvânt, arată că până acum nu s-a mers mai departe, nu s-a folosit un schimb pe baza sentimentelor, ci totul a fost oprit la termen, la ceea ce reprezintă el, la elemente minore. Aceste elemente minore au acum o notă dominantă și, în cazul lor, nu vorbim despre soluții simple, ci despre soluții complicate, cele care îi depărtează pe oameni de la planul realității. Cu cât cred că sunt mai eficienți prin rațiune, prin metodă, cu atât mai departe sunt de realitate. Această realitate arată acum că schimbul de experiență are eminamente baza emoțională, ceea ce nu este ușor de perceput pentru toată lumea. Cu toate că Venus se află pe Scorpion, iar Junon pe Capricorn, prin care se accentuează nota rațională, experiența acestei săptămâni, mesajele sintetice desprinse din conjuncturile de acum, ne orientează către latura emoțională, către sentimente pentru a diminua îndoiala, pentru a ieși din această cușcă perfectă a rațiunii și a logicii.
Relația bună pe care Venus și Junon o definitivează în seara acestei zile ne vorbește despre prietenie, despre un schimb de experiență într-un ton cald, atractiv, interesant. În realitate, schema astrală a zilei în ansamblul ei, nu doar acest episod minunat, scoate în evidență necesitatea de a atinge o performanță în felul de a fi. Avem ocazia acum să descoperim care este cea mai bună versiune a ceea ce suntem. Unii își vor pierde vremea încercând să explice că modul în care se prezintă acum este cea mai bună versiune a ceea ce ar putea atinge vreodată și așa trebuie să fie văzuți. Este o mare pierdere de vreme să ne ocupăm cu acest mod greșit de a pune problema. Mult mai bine este să conștientizăm această slăbiciune de a exagera, de a ne lăuda, să ieșim din acest balans periculos și să spunem adevărul. Ca și în alte zile ale acestei săptămâni, nu ne folosește nici să lovim cu acest adevăr în ceilalți. În felul acesta, momentul de față aduce, prin combinația dintre bucurie și tristețe, dintre curaj și teamă, judecata cea mai folositoare a acestei perioade. Cel care este profund și atent la ceea ce i se întâmplă va folosi această ambivalență pentru a se ridica, va lăsa prezentul în seamă emoțiilor și va gândi etapele viitoare. Omul superficial se va orienta exclusiv pe reproșuri, punând prea multă rațiune în prezent și proiectându-și sentimentele în etapele următoare. Speranța este bună, dar în mâinile omului superficial ea devine acum un defect.
Prin urmare, 24 noiembrie este o zi în care descoperim cât de important este să ne desprindem de invidie. Latura senzorială a vieții este intensificată de mesaje interesante, de deviații de la traseul obișnuit al unor demersuri simple ceea ce ne permite să explorăm. Un individ interesat de astfel de escapade va accepta toată această modificare în programul de lucru și se va bucura cu noutatea care îl întâmpină. Prin înțelegere, prin atenție balansul dintre calități și defecte va fi ținut în echilibru, în așa fel încât destinderea, bucuria să nu oprească evoluția prin stagnarea în satisfacție. De partea cealaltă, defectele ori suferința nu trebuie să depășească o limită a suportabilității pentru a nu dezumaniza. Doar așa se poate explica relația interesantă dintre careul Mercur-Chiron, specializat în explicații, justificări, demonstrații, argumente, și sextilul Venus-Junon, susținător al sentimentelor profunde, al prieteniei și al respectului. Performanța acestei zile nu va putea fi atinsă decât dacă se respectă acest echilibru.
O altă componentă a zilei de 24 noiembrie este cea care ne facilitează trecerea de la fantezie la practică. Așa cum am constatat mai sus, fantezia este acum apanajul omului superficial, dar, în realitate, nimeni nu este suficient de profund și înțelept sau, chiar dacă este, nu poate acoperi toate domeniile. În cazul oamenilor care lucrează la un alt nivel, va fi nevoie ca, în domeniul pe care l-au abordat până acum cu speranță și fantezie, să caute rezultatele practice și să le inventarieze. Concret, dacă relațiile de prietenie sunt ideatice, să vadă care este constanta regăsită în toate, ce schemă se reproduce, care este timpul de răspuns și câtă seriozitate este regăsită în situațiile delicate parcurse. Fără această întoarcere la concret din zonele vulnerabile omul modern nu se va desprinde de atitudinea de prădător. Practicul contorizează acum care este aportul fiecăruia, cum se construiește, de fapt, relația și, în consecință, se poate anticipa și unde se va ajunge. În absența ei, teama că împlinirile nu vor fi atinse niciodată aduce reacții precipitate înainte de împlinirea unor termene, și ele, la rândul lor, imaginare. De aici și alimentarea atitudinii de prădător prin care individul își permite să ia, să-și însușească doar pentru că poate, nu pentru că o sumă a factorilor pe baza cărora și el își duce existența permite așa ceva. Terapia prin artă este o formă deja cunoscută de a coborî în practică aceste tendințe: florile atenuează oboseala, liniile reduc anxietatea, furia și nervozitatea, potecile, drumurile, labirinturile ne redau încrederea în sine, iar jocurile cu culori reduc tristețea.
Recomandarea pentru această zi este aceea de a alege să ne preocupăm de ceea ce ne oferă cea mai mare mulțumire. Prin mulțumire creștem. Orice argument care ne știrbește din această mulțumire, chiar dacă este perfect în sine, are calitatea lamei ascuțite care fragmentează, taie, separa. Este mult mai important să simțim puterea întregului decât adevărurile parțiale, fie ele și perfecte în sine.

Putem să facem mai mult, dar nu ne obligă nimic. Observăm că am dobândit cunoștințe noi. Trecem dincolo de aparențe. Apare o breșă de securitate. Rivalitate. Opiniile despre propria viață sunt complicate. Ușoară dominare. Divergențele de opinie sunt tolerate. Tentativă de a impune o informație. Avantaje minore. Scara socială este zdruncinată. Pasiunile și defectele ocupă același loc.

Prin trecerea Lunii peste Coada Dragonului le provocăm celorlalți reacții diverse aducând din trecut acele elemente care ne vor fi foarte folositoare și acum, pe finalul acestei săptămâni, dar și o bună parte din săptămâna următoare. Pentru că aspectul cel mai frumos al acestei zile vine din împlinirea trigonului Mercur-Uranus, ce este o relație foarte frumoasă bazată pe schimb de informații, pe consolidare și pe argumentare, multe din cele programate a se consuma acum vor rămâne în conștiința de grup pentru că ies cu bine dintr-o negociere, descriu foarte frumos o realitate, fac evenimentele din această perioadă mult mai clare sau mai interesante. Desigur, nu este obligatoriu ca toate aceste lucruri să fie centrate pe mesaj, ci ele se pot evidenția și prin trăire, mai ales când acestea temperează pasiuni sau conflicte care ne-au dat bătăi de cap în ultima perioadă. Știm, nu există o formulă perfectă a fericirii, la fel cum nu există o formulă perfectă alimentului spiritual cu care să ne hrănim sufletul. Avem șansa acum să descoperim dacă ne hrănim sufletul prin emoții, prin gânduri profunde, prin schimbul de experiență, prin preocupări creative sau pur și simplu prin prezența celorlalți.
O altă componentă importantă a zilei de 25 noiembrie vine să scoată în evidență o problemă de interacțiune. Prin faptul că nu ne putem controla un anume entuziasm, o pasiune, pentru că ni se pare mult mai important adevărul propriu, acordăm o mai mare importanță elementelor minore, trecem printr-un conflict ce ar putea să ne afecteze imaginea socială. Toată luna noiembrie este, de altfel, dominată de aceste tendințe, însă, cum am spus și în alte observații, ele nu vin spre noi pentru a ne pedepsi, ci pentru a ne învăța mai multe despre seriozitate, muncă și respect. În consecință, ceea ce parcurgem acum seamănă cumva cu o trădare sau seamănă cu frica de trădare ce este la fel de intensă precum evenimentul în sine. De aceea, pentru a nu rămâne cu sentimentul că orice am face anumite complicații de natură socială nu pot fi rezolvate și sfârșitul rămâne în continuare predictibil, prăbușirea socială sau compromiterea imaginii publice rămâne în continuare o realitate, avem nevoie să facem tot ce ne stă în putere pentru a nu trăda. Pentru că o mare parte din aceste impulsuri negative sunt ușor atenuate de relația bună care exista acum între Mercur și Uranus, nu vom simți cât de periculoasă este acum trădarea, dar vom simți cât de caustice sunt consecințele ei. Desigur, nu vorbim aici doar de afectarea imaginii publice, ci și de a rămâne captiv în stări sufletești vicioase, bazate pe limite de înțelegere, prejudecăți sau obsesii. Prin aceste elemente negative nu putem vorbi despre evoluție, nici într-un caz de performanță. În cazul acestor oameni tendința de a face mai mult, de a fi mai bun va rămâne în continuare doar o speranță.
Prin urmare, 25 noiembrie ne învață mai multe despre măsura propriilor opinii, cum să devenim mai echilibrați sau mai maturi prin aceste opinii, cum să evităm divergențele de opinie pentru a nu mai ajunge în situația în care să fie iertate, tolerate ori, prin intermediul lor, să se ajungă la derapaje ciudate. Doar pentru că Mercur trece prin trigonul cu Uranus nu putem spune că ziua este bună pentru toată lumea, dar dacă s-au îndeplinit anumite condiții, adică am încercat, fie și numai puțin, să ne păstrăm echilibrul și energia pozitivă în săptămânile anterioare, răspunsul de acum va fi unul de-a dreptul emoționant. Mesajele vor fi pentru acești oameni în cea mai mare parte pozitive, chiar dacă în interacțiunile cotidiene, nu toți cei care se exprimă sunt și cunoscuți. Ciudățenia acestei zile vine din faptul că pasiunile și defectele ocupă același loc, adică și cel care se lasă în voia pasiunii lor, și cel care-și trăiește cu mare implicare defectele, are aceeași încredere în sine, aceeași certitudine că face ceea ce este cel mai bine pentru el. Elementele acestea minore pe care foarte ușor am putea să le ignorăm pot produce pe zona publică efecte foarte mari. Chiar dacă nu aceasta este ziua cea mai importantă a săptămânii, aceste efecte sunt din capul locului mult mai intense și mai mari decât celelalte. Ne referim aici atât la mesajele ce rămân în conștiința de grup, cât și la achizițiile pe care le facem acum.
Recomandarea pentru această zi este aceea de a nu fi împotriva unei opinii, unei persoane, a unei situații până nu vedem dacă nu cumva deține unul din adevărurile posibile. În felul acesta, ne păstrăm obiectivitatea mentală, o condiție absolut esențiala ca emoțiile să nu fie tulburate de opinii ce nu au fost observate sau evaluate corect.

Se amână o soluționare. Avertisment. Schimbul de opinii este favorabil. Relații interesante. Se umple un gol. Condițiile dificile sunt judecate după calitatea sentimentelor. Sensibilitatea este mai clară. Pasaj îngust. Atașament față de oameni puternici. Independența și cooperarea nu pot ocupa același loc. Neplăceri. Izolare. Circumstanțele atenuante sunt acum medicamente universale.

Ultima zi a acestei săptămâni ne aduce o ambivalență foarte interesantă. Pentru că Luna va ieși din zodia Vărsător și va intra pe zodia Pești atingând în seara acestei zile faza de Pătrar, primul din acest ciclu lunar, înțelegem că multe din impulsurile bune se pot transforma în instrumente toxice. Lucrul acesta este posibil doar prin dezvoltarea unui interes mult prea mare față de valorile materiale, prin desconsiderarea impulsurilor pozitive doar pentru că acestea sunt la alții, nu la noi. Lucrul acesta este explicat din punct de vedere astral prin faptul că energia pozitivă ce vine spre noi în noaptea de sâmbătă spre duminică nu are acoperire în vibrațiile ce apar din unghiurile împlinite în timpul zilei. Cu alte cuvinte, se creează o discrepanță între impuls și putere, între ambiția de a face și disponibilitatea de a duce mai departe un plan. De aceea, în privința evenimentelor concrete, 26 noiembrie aduce schimbări de plan, de identitate, de metodă de lucru, poate chiar de metodă de apărare. Unii își vor pune prea mari speranțe pe relația bună dintre Lună și Luna neagră, adică vor crede în cuvintele frumoase, în atitudinea fățarnică, doar pentru că acestea nu conțin impulsuri agresive. Sunt multe modalități prin care poți face rău cuiva, iar una dintre ele este chiar cel făcut cu zâmbetul pe buze. În aceeași categorie este inclus și răul pe care individul și-l face lui însuși, supunându-se la un efort peste limita de rezistență, consumând substanțe periculoase sau trăind în simbioză cu emoții toxice.
Ceea ce se va consuma spre seară, cu puțin timp înainte ca ziua să se încheie, adică trigonul Venus-Chiron, reprezintă o contragreutate la toate aceste impulsuri rele. Vindecăm, echilibrăm, temperăm, dar nu la modul general, ci doar ceea ce nu a fost corect de-a lungul zilei. Pentru că acest unghi dintre Venus și Chiron are un interval de timp mult mai mare de acțiune, de-a lungul săvârșirii greșelii, de-a lungul zilei, fiecare eroare va beneficia de o voce a conștiinței care va încerca să o echilibreze. Această contragreutate va fi foarte prezentă în așa fel încât cel atent să poată împlini acum mult mai multe decât a avut ocazia în ziua anterioară. Este adevărat, multe din sarcinile pe care ni le propunem acum ni se vor părea obositoare sau greu de realizat fără un ajutor exterior, dar asta nu înseamnă că trebuie să ne descurajăm. Descurajarea este semnul că deja ne apropiem de una dintre extreme.
Prin urmare, ultima zi a săptămânii ne avertizează că relațiile toxice au devenit așa prin preferințe, prin cultivarea unor obiceiuri de această factură, prin atitudini împrumutate ori prin atracția către viciu, invidie, prefăcătorie. Binele predispus de aceste conjuncturi astrale rămâne în continuare în aceeași albie, însă dacă, printr-o alegere greșită, suntem deja într-o altă barcă, frumusețea apelor limpezi va fi doar văzută de departe, sperată, nu și trăită ca atare. Astfel, vom conștientiza acum și ceea ce avem, dar și ceea ce se află la mare depărtare. Dacă nu vom lua nimic în sens personal atunci putem să auzim vocea conștiinței, cea care ne spune că orice eroare, oricât de grea ar fi, se poate remedia.
Va avea o zi grea cel care nu-și echilibrează gândurile de îmbogățire și confort cu cele de smerenie și evoluție. Pentru acest om atracția, mulțumirea cea mai mare vine prin instrumente materiale, cele care creează atașamente puternice, care îl duc spre neliniște, spre judecăți pripite și care îl vor abandona până la urmă dacă nu le va mai da acestora din puterea sa. Materia nu dă, ci consumă, iar cel care nu știe lucrul acesta va oferi tribut materiei crezând că o exploatează, că o controlează, întorcând spatele adevăratului izvor de frumusețe și putere: spiritul. A lucra cu materia nu este o eroare, însă a face doar lucrul acesta în detrimentul celeilalte părți ale ființei, în detrimentul părții spirituale, este o mare greșeală. “Dați deci Cezarului cele ce sunt ale Cezarului și lui Dumnezeu cele ce sunt ale lui Dumnezeu.” (Matei 22:21) este și un îndemn la a îmbina cele două tipuri de preocupări. Cei care nu doresc să țină cont de aceste recomandări vor vedea că oricât de bune intenții au, toate se termină cu o mare insatisfacție. Insatisfacția este reacția ființei care trăiește acest gol sufletesc pe care nu-l va putea umple niciodată cu nimic din materie.
Recomandarea pentru aceasta zi este aceea de a nu ne rupe de simplitate. Ceea ce este simplu, nu simplist, este și puternic.

4 comentarii la „20 – 26 noiembrie 2017

  1. Ana spune:

    Am doua dileme la care doar dvs puteti sa imi dati un raspuns care sa ma ajute sa le inteleg:
    1-De ce persoanele”directe”(care spun lucrurilor pe nume),sunt vazute rau?De ce oamenii in ziua de azi prefera, apreciaza si sunt mai multumiti sa le spui o minciuna frumoasa in locul adevarului?
    2-De ce atunci cand faci un bine cuiva,il ajuti ,constati mai tarziu ca mai bine nu il faceai ?

    1. 1. Nu putem generaliza. Nu toate persoanele directe primesc un astfel de tratament. Diferența o dă abordarea. Cine nu aruncă în ceilalți cu cuvintele doar pentru că spun adevărul nu primesc un astfel de tratament. Apoi, dacă, în anumite cazuri, răspunsul este obraznic nu poate fi un capăt de țară, nici chiar dacă lovitura aceasta doare. Omul bun nu este slab și nici incapabil să suporte, cu luciditate, durerea. Nu putem pretinde Universului să ne protejeze doar pentru că deținem adevărul despre o situație. Sigur, doare, dar ar trebui să ne gândim că, probabil, doare la fel de tare cum îl doar adevărul pe cel căruia îi este adresat, de reacționează așa. Dacă pe reacții nu suntem siguri, să încercăm să fim puțin mai permisivi cu înțelegerea. Din înțelegere vine legarea și dezlegarea destinelor. Nu este treaba ta că unii preferă minciuna. Tu spune adevărul. Fii contrastul. La un moment dat până și ființele mai leneșe vor vedea, iar dacă nu vor vedea când te aștepti tu, lucrează cu tine. Preocupă-te ca, în permanență, să fii cea mai bună versiune a ta.
      2. Un bine făcut care să determine regrete nu îi este adresat celuilalt, ci doar celui care îl face. Este un bine egoist care va produce întotdeauna asemenea reacții. Poți fi suprins de reacțile celorlalți, te poți mira ori să fii mai atent cum îți gestionezi timpul și energia, dar să ai regrete, nu! De ce? Simplu! Când ai hotarât să faci un bine se presupune că ai fost o ființă conștientă de această necesitate. Dacă nu, nu binele este problema, nu reacția celuilalt, ci propria înțelegere. Deci, să fim mai flexibili în a impune limite înțelegerii. Binele făcut fără discernământ, pentru că se admiră în oglindă și-și laudă coama bogată, nu va vedea că de coada sa are tot timpul legate mari așteptări. Binele acesta este un kitsch care nu-i va permite niciodată celui în cauză să fie mulțumit, ci îl va întoarce, ca în povestea cu Alba ca Zăpada și piticii, la oglinda diabolică a vrăjitoarei. Tu, omul care ești, porți răspunderea a ceea ce faci tu, nu a modului cum reacționează ceilalți. Fii cât de bun poți și nu urmări să-ți faci tron din aprecierile celorlalți, urmărindu-le mai mult decât binele în cauză. Ia-le așa cum sunt, iar dacă unele se dovedesc nepotrivite, poate chiar obraznice, privește-le ca pe niște reacții firești apărute în urma aplicării unui procedeu terapeutic. Un medic nu-și dă demisia pentru că pacienții îi plâng la injecție.

  2. Ana spune:

    O,Doamne,nu fac un bine ca sa fiu ridicata in slavi,il fac pentru ca asa imi spune sufletul si pentru ca daca vad ca sta in puterea mea sa te ajut,o fac,nu ma obliga nimeni.Va spun o speta care m-a durut:eu duc copilul zilnic cu masina la scoala,cel mic al tau vine cu mine pt ca este de varsta la al meu si pentru ca tu nu ai masina.Dupa ce zile la rand il vad pe cel mare al tau(14 ani) in drumul meu iti zic ca poate veni si el din moment ce pleaca zilnic pe jos(20 min) la aceeasi ora cu mine.Urmatoarele 3 zile dupa ce ti-am zis vine cu mine,dupa care inventezi scuze(ca trebuie sa se opreasca la magazin sa isi ia de mancare) si nu mai vine.Mi se rupe sufletul acum ca zilnic trec pe langa el,zilele trecute chiar ploua si nu stiu ce sa fac,e bine sa ma opresc sa il iau sau sa tin cont de alegerea ta?Aveti dreptate,am o problema cu „intelegerea”.Eu aici inteleg(va rog sa ma corectati daca gresesc) ca din orgoliul tau de a nu apela la mine,desi eu m-am oferit,tu preferi sa „sacrifici”propriul copil(persoana in cauza e nascuta pe 17 aprilie 1976,cumnata).Nu reusesc sa o inteleg.Eu daca am avut nevoie am apelat la ea sa imi stea cu cea mica.De ce se comporta asa?Cum ati rezolva dvs o astfel de speta?E vina mea,cu ce gresesc?

    1. Referitor la problemă, mi se pare că faci o mare dramă din nimic. Pe motivul că ți-e milă de copil, întreții o situație conflictuală. Dacă ai fost refuzată, chiar dacă ai insistat, lasă-i pe oameni să vadă consecințele deciziilor lor. Pui eticheta că totul este cauzat de orgoliu. Poate este altceva. De ce trebuie în mod obligatoriu să accepte de la tine așa ceva? Doar pentru că poți face? Eu refuz o grămadă de lucruri de la oameni care cred că, oferindu-mi-le, îmi fac viața mai ușoară. Însă una cred ei și alta este realitatea. Când un om se raportează la cum simte și gândește cel care are nevoie de ajutor se vede și încă foarte bine. Ai primit răspunsul de la ea. Acum ce faci, o lovești cu gândul că nu a fost ce ai așteptat? Dacă ai bune intenții, când va apela la tine ai s-o ajuți fără reproșuri ori resentimente.

Dă-i un răspuns lui Ana Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.