20 – 26 mai 2019

20 – 26 mai 2019 este săptămâna acordului tacit, a pierderii dreptului la gălăgie și a servirii ca o obligație, nu ca un drept. Așa cum se deduce din deviza generală, acest interval este unul marcat de un compromis. Unora s-ar putea să li se pară puțin cam tardiv acest compromis, însă el va fi făcut tocmai pentru că 26 mai nu reprezintă sfârșitul unei bătălii, ci doar o etapă într-un șir lung de conflicte. Faptul că momentul de față aduce o pierdere a unui așa-zis drept la opinie, ce era până acum văzut, din nefericire, ca un drept la gălăgie, poate fi unul dintre cele mai importante secvențe ale acestei perioade. Cu toate acestea, până și situația indicată mai sus nu reprezintă un element nou, adică nu va surprinde pe nimeni. Ce va surprinde va fi statutul de sclav, de persoană care servește ca obligație, nu ca un drept, pe cineva, aspect care nu a putut fi dedus prin nimic din comportamentul acestor oameni. Acesta este elementul care va provoca multă instabilitate în săptămâna în curs și doar de aici pot apărea situații care să tulbure anumite relații sociale.
Pentru că este o săptămână cu mare miză, nu doresc să anticipez în această prezentare cu caracter general ceea ce este deja inserat în observațiile pe zile, însă doresc să subliniez faptul că nu este deloc întâmplător că tocmai acum Saturn își definitivează conjuncția cu Coada Dragonului (corectare ce nu poate fi amânată), Marte sextilul cu Uranus (emancipare), ceea ce va face momentul de față să pară unul foarte intens, dar complet lipsit de virilitate. Discrepanța între intenție și necesitate va accentua această lipsă de putere care va fi vizibilă în această săptămână tocmai pentru că anterior au lipsit verticalitatea, moralitatea și echilibrul. Acestea sunt acum esența unei puteri constructive, însă absența lor din faptele care au produs efectele cu care lucrăm acum este o realitate pe care nu o mai putem schimba. Putem corecta, asta ne vom și dori, însă nu cum a fost până acum. Acțiunea socială din această săptămână va avea intensitate, și în bine și în rău, dar va fi ca în Legenda Meșterului Manole, ce construiește ziua se dărâmă noaptea. Acolo unde lucrurile acestea au fost simulate anterior individul va traversa acum conspirații, înțelegeri de culise, umilințe gratuite și înlocuirea unui statut de sclav cu un alt statut de sclav la un alt stăpân.
Recomandarea pentru această săptămână este aceea de a ne ocupa de lucrurile simple. Lucrurile complicate sunt deja hotărâte.

Se discută despre o dreptate. Trebuie să fim mai convingători. Interes pentru mobilitate. Întârziem din ezitare. Păcatele tinereților ne ajung din urmă. Apare o problemă legată de o instabilitate. Complicații din cauza conștiinței. Cel puternic poate înțelege imposibilul. Cel slab nu pricepe nimic din ceea ce se spune.

În dimineața acestei zile Saturn va definitiva conjuncția sa cu Coada Dragonului, aspect care este activ de mult timp. Apoi, Luna va trece printr-un careu cu Neptun și printr-o conjuncție cu Jupiter retrograd. În prima zi a acestei săptămâni apare o problemă de opinie care ar trebui să ne trezească la realitate, să ne facă mai atenți sau să ne ajute să conștientizăm mult mai bine o problemă care a fost ignorată în ultima perioadă și care este legată de un drept personal, de un privilegiu, de calitatea pe care o anumită persoană trebuie să o îndeplinească în această etapă a vieții. Unii vor dori să își rezolve acum problemele fiind foarte convingători, insistând foarte mult pe această mobilizare, pe această convingere ca și cum doar asta lipsea ca lucrurile să fie rezolvate, ca problemele personale să nu treacă prin filtrul traumelor, ci să fie analizate obiectiv și acolo unde ar trebui să câștige ceva, să câștige. Instabilitatea este elementul care definește ziua de 20 mai, chiar dacă această conjuncție a lui Saturn cu Coada Dragonului are un spectru mult mai larg și se extinde asupra întregii perioade, nu rămâne un element care să activeze doar acum, pe 20 mai. Rostul pentru care trecem prin așa ceva este de a zdruncina acele convingeri păguboase, acele programe rigide închistate și a corecta o direcție, un traseu existențial.
Ultima trecerea lui Saturn peste Coada Dragonului a avut loc la începutul lui 1997 (cu o limită de toleranță ce cuprindea și finalul lui 1996). Atunci Saturn se afla pe zodia Berbec, în semnul căderii sale, iar acum, când cele două elemente astrale se întâlnesc pe zodia Capricorn, Marte, un alt malefic, se află tot în cădere, pe zodia Rac, adică acolo unde se află acum Capul Dragonului (scopul, menirea, ținta). Cu alte cuvinte, elementele de acum nu pot fi comparate cu ceea ce s-a întâmplat atunci, pentru că drama a ceea ce trebuie rezolvat în raport cu trecutul ține mai curând de o dimensiune personală, nu ca în trecut de o conjunctură socială. Acum momentul spune “reușesc pentru că sunt puternic”, iar în trecut spunea “reușesc dacă sunt cu cei puternici” (Marte trecea atunci peste Capul Dragonului din Balanță). Ne stabilim ținte rele pentru că nu ne-am desprins încă de obiceiuri rele. Dacă la momentul acesta Marte nu s-ar fi aflat pe zodia Rac, am fi vorbit de alte impulsuri, de alte dorințe, de o mai mare îndurare, de o mai mare toleranță, însă în contextul acesta vorbim despre reușită doar în cazul omului e foarte puternic. Apoi, nu trebuie să uităm că o mare parte din această zi, dar și noaptea de luni spre marți va fi dominată de trecerea Soarelui pe ultimul grad al zodiei Taur, ceea ce anunță o formă de revoltă care va fi definită și înțeleasă doar de persoana în cauză. Ceilalți care sunt spectatori sau care pur și simplu antrenați fără voia lor în aceste întâmplări nu vor avea prea multe de spus și nici nu vor înțelege prea multe lucruri despre toate aceste situații conflictuale. În cuvinte mai simple, ceea ce se înțelege din deviza săptămânii prin acordul tacit și prin pierderea dreptului la gălăgie ține de această direcție impusă de Saturn care trece peste Coada Dragonului și care încearcă să ne facă responsabili față de propriile idealuri, responsabili cu propriile calități, independenți fără a distruge independența celorlalți, adică încearcă să corecteze.
Prin urmare, prima zi a săptămânii ne vorbește despre lucruri mari pe care le facem într-un mod simplu, fie în direcția bună fie în cea rea. Calitatea specială a ceea ce împlinim acum va fi dată de verticalitatea probată în săptămânile anterioare. Acum ne ajung păcatele din urmă și numai dacă am fost foarte responsabili și le-am diminuat putem fi liniștiți că la contactul cu acestea nu vom fi zdruncinați sau sufocați de probleme, amenințări, riscuri. Doar omul puternic poate înțelege acum situațiile delicate, imposibile, complicate, doar un om matur nu va folosi propriile drame pentru a impune propria sa viziune de dreptate.
Dacă la nivel individual lucrurile acestea sunt ușor de înțeles și de pus în aplicare, la nivel social multe vor fi judecate după factorul de creștere și dezvoltare care a fost dovedit și împlinit. Elementele slabe vor fi acuzate, iar protagoniștii sau cei care i-au susținut pe aceștia vor trebui să dea socoteală. Pentru această zonă a societății trecerea lui Saturn peste Coada Dragonului este un semn de pedeapsă. Ce nu au făcut corect în trecut acum li se impută, nu mai sunt acceptate nici explicațiile și nici justificările ce erau crezute cândva. Există un semn de dreptate pe cerul astral al momentului care îi face pe mulți să creadă că dacă vor încerca să-și impună propria dreptate chiar vor reuși sau vor fi mai convingători atunci când, în etapele următoare, vor fi invocate cele de acum. Minciuna, indiferent sub ce formă, va fi sancționată drastic și în alte zile ale acestei săptămâni, deci și acum. Să nu uităm, suntem în săptămâna în care oamenii care au crezut că gălăgia este exercitarea dreptului la opinie își pierd acest drept la agitație.
Recomandarea pentru această zi este aceea de a nu accepta că problemele de conștiință de acum sunt complicații mai vechi. A ne pierde obiectivitatea pe 20 mai este cea mai mare greșeală. Așadar, echilibrul vine prin justa apreciere, nu prin numărul informațiilor recepționate.

Revoltă. Avem acces la informații. Se discută despre tranzacții ce trebuie încheiate urgent. Conflicte matrimoniale. Un obstacol ne scoate în evidență o încordare pe care am rezolvat-o. Puterea de concentrare crește dacă există o recompensă pe măsură. Competiție. Curaj în a spune ceea ce ne trece prin minte. Evenimentele iau o turnură pozitivă. Suntem mai atenți, dar deocamdată nu ne ajută.

În prima parte a acestei zile Soarele va trece pe zodia Gemeni, apoi, la puțin timp, acest lucru se va întâmpla și cu planeta Mercur, urmând ca aceste două astre să treacă printr-o conjuncție în a doua parte a zilei. Luna va intra pe zodia Capricorn ceea ce arată că vibrația astrală se modifică substanțial față de ceea ce a fost în ziua anterioară. Apare o revoltă, dar ea se va dovedi mult prea ușoară față de probleme reale, ceea ce ar putea să-i determine pe unii să creadă că aceste probleme trebuie raportate la problemele societății sau chiar transferate comunități pentru a fi rezolvate la nivel global și cel în cauză să beneficieze de o soluție bună fără să facă nimic. Sunt multe situații pozitive pe care le vom parcurge pe 21 mai pentru că zodia Gemeni vine cu o detensionare, cu o abordare mai ușoară a problemelor, cu un calcul mai simplu și mai pragmatic, mai corect sau mai eficient, însă situațiile acestea nu duc și la reducerea tensiunii dată de calitatea informației. Lucrurile se simplifică prin metodă, dar nu și prin conținutul lor. Asta înseamnă că trecerea Soarelui pe zodia Gemeni le aduce oamenilor, nu probleme cu patrimoniul, adică despre cum ar trebui să își păstreze bunurile, să și le conserve, ce ar trebui să facă pentru a aduna mai mult, pentru a face față viitorului dificil sau sumbru așa cum îl percep acum, ci le aduce un fel de desconsiderare față de toate aceste metode rigide pe motiv că soluțiile sunt în jur doar că până acum nu am fost capabili să le vedem. Dacă în cazul oamenilor care au beneficiat de-a lungul vieții de o instruire ezoterică lucrurile acestea pot fi puse ușor în practică, persoanele naive se vor trezi că devin și mai superficiale, că își adaugă vieții personale alte experiențe de aceeași factură, la fel de dramatice, la fel de ciudate. Pentru această categorie socială, conjuncția Soare-Mercur devine un obstacol care scoate în evidență o încordare, nu o soluție, nu o calitate, dar rezultatul poate fi și aici unul bun pentru cel care nu se oprește doar la ceea ce vede, ci trece dincolo de aparențe, de aburii prezentului. Pentru acești oameni vorbim despre o ratare într-o competiție, iar pierderea să fie victoria care să îi permită să trăiască mai liber, despre un curaj care îi duce la un conflict căruia nu vor putea să îi facă față și să învețe prețioasa lecție a umilinței, la evenimente care pot lua o turnură pozitivă doar dacă intenția lor este complet lipsită de agresivitate. Având în vedere că Luna va trece în a doua parte a acestei zile prin opoziția cu Marte și prin careul cu Chiron, în situația în care Marte îndeplinește în această săptămână un rol greu, apăsător, prin corelațiile care există între momentul 1997 și cel de acum, între poziția lui Saturn de atunci și poziția lui Marte de acum, nu ne putem aștepta la o temperare de la sine în a doua parte a zilei, deci ajutorul nu va veni din exterior, ci doar din interior. Așadar, și această zi se bazează pe motivațiile personale și cei mai mulți vor dovedi o formă de lașitate care va fi ascunsă în spatele confortului. Dar vor realiza că episodul de acum nu este despre conflict, ci despre cine poate trece dincolo de el. Vor face un pas înapoi pentru a se liniști, dar nu se vor prezenta celorlalți prin metodele vechi, ci prin starea pe care o au, bazându-se pe un mister al subtilului, adică pe faptul că aceste persoane nu vor afla niciodată cum au ajuns ei acum la starea de confort.
Prin urmare, 21 mai ne vorbește despre excese, despre impulsuri prea intense, prea înțepătoare de a depăși un obstacol, fără a reuși să ne îndeplinim un obiectiv practic important, ci doar pentru a obține o stare de confort, o mulțumire de moment. Cei care lucrează cu energia sau care sunt implicați într-un proces de cercetare spirituală vor avea în a doua parte a acestei zile ocazia să își conștientizeze micile neajunsuri asupra cărora să lucreze până la sfârșitul acestei săptămâni. Este clar că momentul de față se bazează, așa cum se bazează și momentul zilei anterioare, pe experiența și calitatea morală a săptămânii anterioare. Vom încerca pe 21 mai se rezolvă multe prin vorbe, prin mesaje unele dintre ele conflictuale, care vor fi încadrate într-o schemă nonviolentă, din care ar trebui să se înțeleagă că toată tensiunea pe care interlocutorul o primește prin mesajul oferit este de fapt al celui care înțelege, nu al celui care o construiește. Nu se transferă tensiune, ci ne-o reamintim. De aceea, presiunea factorului social din această săptămână, oricât de reală ni se pare, ea este o mare iluzie. Un om matur va înțelege că 21 mai va fi o zi dominată de speculații. Careul Lună-Chiron este elementul care ne salvează din toată această tensiune prin raportarea la ceea ce știm că ni s-a mai întâmplat. Vorbele sunt oprite pentru că altădată au rănit și acum nu urmărim să producem același efect, faptele sunt schimbate pentru că ele generează fapte similare și nu vom putea pe viitor să ne apărăm împotriva lor așa cum s-a întâmplat anterior. Chiar dacă este puțin, această relație încordată dintre Lună și Chiron ne face responsabili pentru a evita un sfârșit tragic.
Recomandarea pentru această zi este aceea de a nu raporta totul la propria putere de concentrare, ci la dreptul celuilalt pe care îl respectăm și la bunătatea văzută de acesta.

Ni se pare că lucrurile bune nu mai sunt accesibile. Acuzații legate de o absență. Discernem probleme care invocă mobilități, chiar pe cele militare. Voința și rațiunea își dau mâna. Acces la putere. Ajungem repede acolo unde ne-am propus, dacă nu ne-am stabilit idealuri prea ambițioase. Se depășește o barieră simplă, dar rezultatul este exagerat.

Pe 22 mai ni se pare că lucrurile obositoare ale săptămânii anterioare s-au rezolvat și că toate întâmplările pe care le vom parcurge acum vor fi complet diferite față de ceea ce am trăit până acum sau față de ceea ce vom trăi până la sfârșitul săptămânii sau poate chiar în săptămânile următoare. În realitate, situațiile ciudate pe care le parcurgem acum ne duc spre o formă de revoluție pe care nu am anticipat-o. Brusc ne trezim că suntem parte într-un conflict, că avem o opinie care nu este respectată și ne considerăm îndreptățiți să mergem până în pânzele albe pentru a ne susține onestitatea. În realitate, schema astrală a zilei de 22 mai este un fel de separare. Compromisurile pe care le-am făcut în primele două zile ale acestei săptămâni de dragul confortului se transformă acum în episoade sociale. Abia acum vedem că ele nu au fost simple decizii și că ar fi trebuit să fim mai circumspecți, mai atenți sau mai responsabili, nu să îmbrățișăm atât de ușor compromisul. Mulți vor încerca să recupereze acum ceea ce văd că s-a distrus, însă este deja prea târziu. Își pierd un drept, iar acesta era, din punctul de vedere al celorlalți, un drept la gălăgie. În plus, mai apare o componentă, cea pe care o citim și din deviza generală a săptămânii și care se referă la a ne atribui un rol mai puțin plăcut, acela de a servi, dar nu ca un drept, ci ca o obligație. Libertatea de a nu face ceva constructiv pentru propria evoluție și a ne evidenția prin această alegere ne coboară la nivelul acelei categorii sociale care are de îndeplinit un singur rol: acela de a servi.
Un alt element important al acestei zile face referire la diviziune. Fragmentarea pe răutate, pe indisciplină, pe minciună atrage acum o formă de pedeapsă care nu va putea produce efecte în mod imediat. Cel pedepsit nu va putea reacționa, dar va înțelege exact de ce toate aceste situații sunt îndreptate împotriva lui. Cu alte cuvinte, 22 mai este ziua acelor rezultate care îi fac pe oameni să aprecieze mai mult respectul și disciplina, moralitatea și buna-creștere. Este adevărat, lucrul acesta se întâmplă prin mijloace controversate care nu vor putea fi reproduse pe viitor sau care nu sunt în niciun caz exemple de urmat. Rezultatul a ceea ce se întâmpla acum va fi însă unul destul de bun și, până la urmă, strict pe problema de față, asta contează.
Prin urmare, 22 mai ne vorbește despre lucrurile bune care ne sunt accesibile, dar la care unii nu pot ajunge pentru că au preferat în zilele din urmă să fie leneși, indiferenți sau răutăcioși. Măsura a ceea ce au făcut din propria inițiativă în zilele anterioare devine acum măsura respectului pe care-l primesc, măsura ajutorului de care beneficiază. De asemenea, 22 mai este și o zi de plictiseală, dar nu de inactivitate. Plictiseala va fi folosită acum ca o armă, ca o pedeapsă aplicată celor pe care nu îi putem critica altfel. Cei care lucrează cu energia sau care sunt implicați într-un proces de cercetare spirituală vor transforma vibrația de acum într-una remarcabilă. Voința și rațiunea în cazul lor creează un cumul de forțe care îi ajută să ducă mai departe observațiile zile anterioare. Acești oameni vor face un acord tacit, dar nu prin compromis, nu cu o persoană care se va folosi de această înțelegere pentru a-i umili, pentru a-i folosi, ci cu propria persoană. Va fi un acord tacit cu eul personal ceea ce va duce la rezultate remarcabile. Acești oameni vor ieși pur și simplu din categoria socială a celor care servesc și vor avea, cum nu s-a întâmplat de ceva vreme, o nouă serie de dovezi care să ateste progresul. În cazul lor segmentarea specifică acestui an înseamnă separarea de multe probleme pe care și le-au conștientizat, dar pe care nu au avut ocazia să și le atenueze sau să și le rezolve. Pentru omul comun, 22 mai va fi însă o zi agitată, nervoasă când nicio așteptare bună nu îi va fi confirmată.
Recomandarea pentru această zi este aceea de a fi raționali în voință și de a avea voință în rațiunile la care nu dorim să renunțăm. Combinația aceasta de rațiune și voința este marele beneficiu al momentului.

Ni se pare că tot ceea ce este bun este și exagerat. Pericol prin intermediul cuvintelor. Vorbim despre experiențele celorlalți ca și cum sunt ale noastre. Răbdare. Prieteniile sunt încercate, dar rezultatul bun ne face și mai puternici. Entuziasm. O forță nevăzută ne arată că trecutul are și lucruri bune. Rezervă. Profunzime prin acces la sentimente nealterate.

În noaptea de miercuri spre joi, Luna va trece prin Coada Dragonului și apoi prin conjuncțiile cu Saturn și, respectiv, Pluton. În a doua parte a zilei, cu puțin timp înainte ca Luna să-și încheie tranzitul sau prin zodia Capricorn, Soarele va definitiva careul cu Luna neagră ce îl formează încă din săptămâna anterioară, iar seara târziu Mercur va definitiva sextilul cu Chiron. Vorbim despre lucruri care nu ne convin, nu ne plac, care sunt într-o contradicție cu ceea ce am gândit în prima parte a săptămânii, cu ceea ce ne-a îndemnat către un compromis sau către un acord tacit și tocmai de aceea mulți vor decide în mijlocul săptămânii că nu mai protestează, își vor suprima singuri dreptul acesta de a-și spune opinia, unii pentru că zgomotul nu mai produce efectul scontat, alții pentru a nu fi amestecați printre zgomotoși. Acesta este un lucru neobișnuit, ciudat pe care mulți vor încerca să-l prezinte într-un mod cosmetizat, vor încerca să-l explice ca și cum se întâmplă ca în celebrul proverb “cel mai deștept cedează”. Nu, în momentul de față lucrurile sunt destul de delicate pentru că se bazează pe întâmplări nefericite, pe traumă, pe un simț al pericolului care nu este evaluat corect și care îi îndeamnă pe unii să aprecieze situațiile viitoare într-un mod deformat.
Vorbim pe 23 mai și despre un anume efect întârziat, însă el vine doar acolo unde lucrurile au fost foarte serioase, unde oamenii au respectat dreptul celuilalt, au muncit, au depus cel mai mare efort pentru ca rezultatul să fie atins înainte de termen, iar acum neîncadrarea în termen este singura nemulțumire. În toate celelalte cazuri avem de-a face cu o anume rezervă, cu o frică, cu o îngrijorare față de ziua de mâine, cu amenințări care produc acest efect dureros: renunțarea la opinie sau la dreptul de a se exprima liber. În realitate, ceea ce se întâmpla acum nu este altceva decât o dovadă foarte clară că, anterior, de fiecare dată când era invocat dreptul la opinie se făcea uz de gălăgie. Acum acest apel la gălăgie este redus, gratuit, lipsit de putere sau deposedat de privilegiile de altădată, iar situația în sine va fi prezentată că fiind o distrugere a opiniei. Nu, opinia nu este agresată, decât dacă persoana în cauză nu dorește să o exprime decât cu mare zgomot.
Prin urmare, mijlocul săptămânii ne vorbește despre convingerea că anumite drepturi ne sunt încălcate, că unele ne sunt impuse, iar aceasta impunere creează un statut social care nu ne convine. Unii devin puternici în acest nou statut social, adică nu simt că sunt inferiori sau că le este atribuit doar statutul de a servi, ci chiar se simt privilegiați că sunt asociați unui stăpân. Este mai puțin important ceea ce cred acești oameni. Ei au arătat până acum că sunt doar beneficiari, deci nu vorbim în cazul lor de o destructurare a gândirii, de opinii distruse care ar putea produce, în cascadă, efecte pozitive asupra destinelor celorlalți, ci doar mutarea lor dintr-un țarc mic într-unul mai mare.
În cuvinte mai simple, ceea ce este compromis și distrugere pentru unii, nu este pentru alții. De aceea, dacă, încă de la începutul săptămânii, nu avem obiectivele clar formulate, nu știm ce vrem să facem în această perioadă, măcar în linii mari, nu știm ce tip de relații să apreciem sau să evidențiem, ne vom trezi în mijlocul săptămânii că suntem amestecați cu cei pe care i-am desconsiderat până acum. Dacă este neplăcut, atunci nu trebuie să ne uităm în jur și să căutăm vinovați pentru că noi suntem singurii vinovați pentru acest rezultat. Trecerea Lunii pe zodia Vărsător în seara acestei zile îi face pe unii să gândească haotic, să vorbească mai mult decât gândesc, să fie dezordonați sau să intre în contact cu informații pe care deocamdată nu le pot pune în aplicare. Abia de mâine vom vedea dacă zona aceasta profundă are și un rezultat, dacă informațiile speciale pe care le primesc, dacă intuițiile geniale pe care le au acum sunt simple extravaganțe ale destinului sau un ajutor venit dintr-o lume nevăzută.
Recomandarea pentru această zi este aceea de a nu folosi rezerva, reținerea sau retragerea ca o armă împotriva celorlalți. Cel care face pasul înapoi îl face pentru că așa decide pentru el, nu pentru poză.

Ne temem de cel care poate reacționa imediat. Exprimare care nu mai este tăinuită. Vorbim despre detalii care dor. Grija că proiecte personale se încheie rapid ne sperie. Modificări de atitudine. Simpatia nu ne mai spune ce ar trebui să alegem. Confuzie. Contrast. Rătăcire prin desconsiderarea unui mesaj clar. Cel care nu respectă confidențialitatea devine victima bârfelor.

Luna se află acum în plin tranzit prin zodia Vărsător și va avea de împlinit două unghiuri negative cu planetele de pe zodia Taur, cu Uranus și Venus, dar și două cu Chiron și Mercur. Vorbim pe 24 mai despre împlinirea unor deziderate importante care au făcut posibilă schimbarea unei atitudini. Relația proastă dintre Marte și Chiron ne vorbește mai mult despre consecințele acestor deziderate importante, decât despre rezultatele pozitive. Acestea vor fi vizibile, după mesajul care ne este transmis acum, abia în săptămâna următoare. Acum trecem printr-o ușoară confuzie, printr-un contrast dat de modificarea unei atitudini în ultimul moment. Unii vor considera că această modificare s-a făcut în ultimul timp ca decizie, nu ca atitudine, dar, în realitate, schimbările acestea sunt mult mai ciudate decât ni se pare la prima vedere. Vor reuși să treacă foarte ușor peste acest impediment oamenii care sunt foarte sensibili la sugestiile celorlalți, care nu sunt foarte afectați de imaginea socială pe care o au pentru că mult mai important este pentru ei un anume echilibru social, buna înțelegere cu oamenii pe care-i iubesc. Ceea ce vor conștientiza pe 24 mai este însă un lucru foarte dureros care ar putea să-i ducă și pe ei către confuzie și către contrast, dar situația va fi mult mai blândă pentru ei decât pentru ceilalți.
Un alt element important al zilei de 24 mai face trimitere la deformarea unui adevăr. Relația proastă dintre Marte și Chiron, care a produs efecte și în zilele anterioare și despre impactul căreia vom mai vorbi și în săptămâna următoare, aduce o formă de rătăcire care îl motivează pe cel în cauză să-și impună propriul adevăr. Omul slab va considera că soluția tuturor problemelor este să devină sclavul celor puternici. Omul puternic va considera că trebuie să facă un compromis, care doar să pară un pas înapoi, dar, în realitate, să fie un acord tacit în urma căruia să piardă ceva important, dar nu și statutul. Oricum ar fi, mulți vor observa că pe 24 mai trebuie să piardă ceva. Am văzut că aceasta este nota anului în curs, dar și această zi vine cu un element personal care se încadrează în notă generală a lui 2019.
Prin urmare, 24 mai ne vorbește despre modificările pentru care nu am fost pregătiți, pe care vrem să le facem pe ultima sută de metri și care nu vor ieși așa cum ne-am propus. Fie că apare o discuție în contradictoriu, fie că suntem prea ușor atrași către medii conflictuale, că vrem să profităm prea mult de situațiile favorabile ale zilelor anterioare, rezultatul va fi diferit de așteptări, nu neapărat prost. Fiecare va deveni pe 24 mai victima a ceva, ceea ce va aduce mai aproape lecția umilinței, a smereniei. Cea mai fericită situație este aceea dată de interpretarea personală. Este de preferat să devenim victime doar în propria minte, decât în realitate. Relația proastă pe care Luna trebuie să o parcurgă acum cu Uranus și cu Venus arată că situațiile intense vor lăsa impresia protagoniștilor că ele au fost pregătite din timp. Nu, ceea ce este rău în această zi nu a fost pregătit din timp, ci este un rău pe măsura intensității ignoranței celui în cauză. De aceea multe proiecte personale se vor încheia prea repede acum, prin decizii categorice, printr-un mesaj foarte clar care îi va spune fiecăruia care îi este locul.
Recomandarea pentru această zi este aceea de a rămâne puternici fără a face un contrast cu cei pe care îi considerăm vinovați de ceva. Dacă ne comparăm cu cei slabi de acum pentru a ne vedea puternici sau pentru a crede că așa vom deveni puternici, nu facem decât să ne schimbăm tabăra, să fim, așa cum ne dorim, puternici, dar în zona celor slabi, nu în zona celor cu adevărat puternici.

Apreciere. Discuții despre valori circulante. Este nevoie de libertate de expresie. Tensiunea se rezolvă prin conversație. Responsabilitatea presupune și respect.

În mijlocul acestei zile se va împlini singurul aspect pe care îl conține acest interval: sextilul Lună-Jupiter. Momentul de față ne aduce o formă de judecată pe care ar trebui să o apreciem, nu prin tensiunea momentului, nu ca un rezultat al unei lupte, ci ca un rezultat al răbdării, al atenției, al respectului. Relația bună dintre Luna din Vărsător și Jupiter retrograd de pe Săgetător accentuează acum necesitatea de a vorbi despre problemele proprii pentru a înțelege ce nu a fost corect în ultima perioadă, dar nu pentru a cere sfaturi, ci ca într-o recapitulare, ca într-o revizuire. Este adevărat, nu putem clarifica toate lucrurile deodată, însă putem să înțelegem de ce anumite drepturi au fost suprimate de-a lungul acestei săptămâni, de ce de bunăvoie am renunțat la altele, de ce pe alocuri am îndeplinit acest rol în această schemă a servirii necondiționate. Responsabilitatea cere și această formă de observație, de analiză, tocmai de aceea avem ocazia pe 25 mai să facem trimitere la multe lucruri care s-au întâmplat de-a lungul acestei săptămâni, la multe întâmplări care au fost, pe alocuri, ignorate pentru că la momentul acela ni s-a părut că altele sunt mai importante. Vom înțelege acum că avem nevoie de libertate de expresie, însă nu în afara acestei raportări. Dar, așa cum am văzut de multe ori, de fiecare dată când ne aflăm în fața unui moment degajat, așa cum este acesta, cel mai câștigat va fi omul care își va folosi energia pentru binele celuilalt. Impactul pe care îl are un individ asupra comunității cultivându-și acest simț umanitar face diferența între oameni. În felul acesta, vorbim pe 25 mai despre un exemplu de demnitate care va rămâne în conștiința celorlalți prin faptele bune rememorate, dar nu prin demonstrație, nu prin teatru, nu prin poze.
Prin urmare, 25 mai ne vorbește despre lucrurile simple pe care le facem în mod responsabil, dar nu pentru că ne impune cineva sau că ne temem. Dacă suntem întru totul dominați de aceste forțe sociale atunci ne vom arăta pe 25 mai îngrijorați față de ziua de mâine, preocupați doar de consecințele faptelor celorlalți și mai puțin de ceea ce ar trebui să facem pentru binele comunității, pentru liniștea sufletească, pentru armonia de grup, pentru sănătatea celor pe care îi îndrăgim. 25 mai este o zi de conversație, de dialog, când avem ocazia să conștientizăm partea constructivă a schimbului de experiență. Vedem acum că este nevoie de libertate de expresie, dar asta nu înseamnă că putem spune orice oricui. Simplitatea face bine oricui, dar la simplitate se ajunge destul de greu.
Recomandarea pentru această zi este aceea de a refuza tensiunea. Tot ceea ce ne duce spre tensiune se complică.

Răutatea nu poate fi oprită. Înțelegem și ceea ce nu ne avantajează. Spectacolul ne creează un disconfort. Avem nevoie de simț practic. Relațiile interumane ne duc spre surmenaj. Progresăm prin răbdare. Avem nevoie de stabilitate pe toate planurile. Apare un judecător obiectiv. Se modifică sensul propriu al unor versuri. Respectul ne ajută să rămânem oameni frumoși.

În noaptea de sâmbătă spre duminică Luna va trece pe zodia Pești și va avea de împlinit o conjuncție cu Luna neagră în mijlocul acestei zile, iar, spre seară, un sextil cu Uranus și un trigon cu Marte. Va mai avea de împlinit și faza de Ultimul Pătrar, adică un careu cu Soarele, ipostază care va face din momentul de față unul încărcat și obositor. Ceea ce va ieși în evidență prin ecuația astrală a momentului nu ne avantajează, dar ne responsabilizează. Așadar, indiferent care va fi soluția a ceea ce ne propunem să facem acum, nu ne putem considera învingători pe deplin, dar nici învinși. 26 mai duce războiul mai departe pentru că scoate în evidență un judecător care vine acum cu un alt mesaj. Unora o să li se pară că acest judecător este obiectiv, însă, în realitate, el nu va face decât să surprindă printr-un alt limbaj, printr-un alt mesaj aceleași rezultate. Pe 26 mai vorbim despre respect pentru că sextilul dintre Soare și Chiron care se împlinește în seara acestei zile are această componentă care ne ajută să punem în practică experiențe noi. Dacă pozițiile celor două astre ar fi fost inversate atunci am fi vorbit despre o relansare personală. Deocamdată, rămânem doar în această zonă a confirmărilor. Asta înseamnă că 26 mai nu vine cu surprize, ci doar scoate în evidență sau prezintă la un alt nivel ori într-o altă formă, standardizată, ceea ce am gândit sau ceea ce am crezut de-a lungul întregii săptămâni. Acum nu se mai pot schimba lucrurile, ci pot fi evidențiate, pot fi făcute să fie mai clare, chiar dacă nimeni nu va ști care este compromisul care stă în spatele acestor situații neobișnuite. În egală măsură, conjuncția Lunii cu Luna neagră, dar și împlinirea fazei de Ultimul Pătrar aduce momentului o tensiune ce scoate în evidență urâțenia celui care o promovează, nu realitatea unui fapt social, nu conținutul unei idei ce a căzut recent în dizgrație. Este adevărat, prin ceea ce se întâmpla acum greutatea nu poate fi oprită, decizia va fi promovată indiferent de ceea ce vom face. Spiritul practic vine însă cu o schimbare interesantă. Se va umple un gol acolo unde de-a lungul săptămânii nu au fost găsite soluții pentru că lucrurile dădeau impresia că se schimbă prea repede sau că merg într-o direcție greșită. În realitate, a fost vorba despre un gol care va fi umplut acum.
Prin urmare, 26 mai ne vorbește despre ceea ce ar trebui oprit prin fapte bune, morale, echilibrate, prin cuvinte blânde și simple. În realitate, momentul de față aduce o tensiune pentru că minciuna nu bate în retragere, falsul nu dispare, iar lucrurile rele nu pot fi șterse prin nimic deocamdată. Este însă vizibil un semn de răbdare, care aduce o anume pasivitate față de activitățile sociale, dar și un plus de putere acolo unde lucrurile cer să fie rezolvate prin opinii personale sau prin ceea ce ar putea să producă exprimarea unei asemenea opinii. Pentru că Luna se află acum pe zodia Pești nu vorbim despre schimbări spectaculoase, ci despre o explozie care va fi văzută ca o ultimă etapă a unei revoluții, dar care nu vine dintr-o zonă ce promovează elementele novatoare, ci dintr-una conservatoare. În cuvinte mai simple, este o revoltă a clasicului împotriva unui modernism găunos.
Recomandarea pentru această zi este aceea de a ne respecta dreptul la sensibilitate. Sensibilitatea de acum, dacă nu duce spre revoltă, ea este eminamente terapeutică tocmai pentru că nu este înconjurată de un modernism găunos.

20 de comentarii la „20 – 26 mai 2019

  1. Adina spune:

    Buna ziua.
    Am tot auzit de conceptul de „‘ varsta critica”, ce se presupune a fi la 40+ ani; Uranus, aflat pe zodiac Taur, pentru urmatorii `~ 7 ani, face opozitie la Uranus natal, in Scorpion, pe casa a 12 a…si aspectul acesta e valabil la toti cei care se afla la aceasta varsta, diferenta o face casa pe care s-a asezat la nastere. Sa fie despre asta vorba? In cazul meu, aflandu-se pe axa caselor 6-12, imi afecteaza sanatatea, in sensul ca incep niste dureri localizate ciudat si pe care nu le-am resimtit pana acum. Pentru altii se manifesta in diverse alte forme.
    Iti multumesc pentru darurirea ta.
    O zi frumoasa.

    1. Nu doar asta face diferenta, ci și modul cum au fost administrare evenimentele, prin inițiativă proprie, pe celelalte unghiuri majore (cele două sextile, un trigon și un careu) ce s-au împlinit în ultimele decenii între Uranus în tranzit și poziția sa de la naștere. Știm, Uranus schimbă, iar criza celor 40 de ani, cand această planetă trece printr-o opoziție la poziția sa de la naștere, aduce această schimbare în postura unor întâmplări cu miză exterioară, la fel și trigonul, în timp ce sextilul și careul face referire la ceea ce are o miză interioară. Toate cele ce vin de la Uranus au această miză a schimbării, însă ceea ce se întâmplă acum nu este un episod singular, desprins din context, ci legat de ceea ce am ales ca schimbare, dar în avantajul tuturor pe pozițiile majore anterioare. Acest „tuturor” vizează relația eu-destin, în cazurile sextilului și careului și relația eu-comunitate în cele ale trigonului și respectiv opoziției. Mai simplu spus, dacă nu am bruscat din neatenție, lăcomie, egoism ceea ce îi era predestinat să se întâmple de la sine și am făcut schimbări, dar bune, simple, nu din teribilism, excentricitate, nu din obrăznicie, opoziția lui Uranus la poziția sa de la naștere nu aduce așa-zisa „criza celor 40 de ani”. Nu ai pus în pămând semințele unei crize deci nu ai criză. În schimb, pot veni confirmări de maturitate. Uranus este pe intervalul îndepărtat, dar în zona planetelor interioare și prima din seria celor 3 planete gardieni. De aceea se ocupă, de la distanță (ca un catalizator care determină o reacție chimică, dar nu se consumă în ea) de creșterea și dezvoltarea omului. Până la Uranus vorbim despre ținte individuale, folosindu-ne și de elementele exterioare. Planetele de după Uranus vin cu o principală miză socială. Din acestea se extrage o informație, în timp ce până la Uranus inclusiv se poate interveni în ecuație cu un element personal pentru a schimba o miză personală sau socială. De la aceste planete înveți, în timp ce celelalte planete au un alt rol: îți oferă pozibilitatea de a învăța împreună cu ele. Oricât de multă spaimă produce, Uranus rămâne „unul de-al nostru”, ceea ce nu se poate spune despre Neptun sau Pluton. Am venit cu aceasta explicație pentru a înțelege mai bine de ce în cazul acestei planete este esențial aportul personal adaugat celor care se întâmplă dintr-o altă comandă. Această calitate, acest bob de muștar, este ceea ce comandă calitatea evenimentelor viitoare, adică îi spune muntelui să se mute în altă parte.
      Fiind vorba despre o axa VI-XII caută în reperele de mai sus, nu întâmplările care au dominat acele perioade, ci ce ai făcut tu atunci, ce ai adăugat. Prin acel element adaugat ai stricat ceva ce se vede acum sau, poate, dimpotrivă, ai adăugat, ai făcut ca suferința de acum să fie mică în comparație cu ce ar fi putut fi. Caută.

  2. adina spune:

    Iti multumesc din suflet.
    Mie, Uranus in tranzit pe casele anterioare mi-a adus multe schimbari, specifice semnificatiilor fiecarei case, pur si simplu benefice. Sau poate nici nu schimbari, ci mai degraba completari la ceea ce imi lipsea mie la acele momente. E o planeta draga mie, ca sa spun asa. Insa fiind vorba de sanatate, ma cam sperie, de data asta.
    Si as mai avea o dilema: faptul ca avem si eu si fiica mea la nastere Uranus pe casa a 12 a, doar ca la ea in Berbec e o coincidenta, sau poate semnifica o legatura Karmica?
    O zi frumoasa sa ai!

    1. Este doar un element similar din programe de viață diferite. Programele de viață nu sunt definite însă doar de o poziție planetară.

      1. adina spune:

        Multumesc mult.

  3. Rares spune:

    Salut, Gheorgita,

    Te rog sa imi lasi o adresa de mail, deorece am cateva intrebari pentru tine.

    Iti multumesc anticipat.

    1. Și de ce aș face-o? Doar pentru că ai „câteva întrebări”?
      Realizezi ce înseamnă asta, nu?
      Este ca și cum ai bate la ușa cuiva și i-ai spune: „Da-mi ceva de mâncare că mi-e foamne, ce mai astepți!?”

      PS. Numele meu este Gheorghiță

  4. Maria spune:

    Ma incadrez „perfect” in compromisul pentru confort facut in ultimele zile, care de maine ma va pune in situatia unei „servile patetice”… L-am facut, acest compromis, urmarind analizele si deci perfect constienta, ca solutie insa temporara, de detenta… Formularea „prea tarziu” pentru un viitor altfel nu e oare cam dura?… din pozitia servila voi avea, dimpotriva, dreptul de a demisiona oricand doresc eu, pe masura ce se vor sincroniza toate elementele evolutiei viitoare intr-o alta directie, constructiva, la care lucrez foarte lent de vreo ceva ani… M-a cam speriat formularea „prea tarziu”… asa sa fie si doar ma amagesc? Analizandu-ma, nu am fost lenesa, indiferenta sau rea, ci doar neobisnuit de rabdatoare…

    1. „Nimic din ceea ce facem nu este important, dar este important că facem” (Gandhi). Nu ai fost leneșă, spui. Te cred. Dar te întreb: în urma efortului asta îți rămâne?
      Miroase a altceva…
      Poate următoarea etapă ar fi mai ușor atinsă dacă atenția nu va fi folosită pentru a păstra „prețioasa” importanță de sine, atât de subtil strecurată în comentariul tău.
      Explicație: descrierea ta pare să facă referire la un raport tu-celălalt, dar de fapt este despre raportul tu-tu (puternica prezență a dialogului interior arată locul unde este rana). De ce din acest raport rămân astfel de întrebări?
      Un înțelept medita sub un copac. La un moment dat i-a apărut un ghid și i-a spus: „Știu că vrei să obții eliberarea. Nu va fi ușor. Mai ai existențe câte frunze sunt în acest copac.”. „Oh, multumesc, a spus el cu pioșenie, atât de puține?”.
      Da, există un „prea târziu”. Slavă Domnului că există. Ar putea să nu existe deloc.

      1. Maria spune:

        Recunosc ca nu am inteles eu nimic din subtilitatea mesajului tau… dar cu certitudine sunt un om lipsit total de importanta de sine, lucru de care m-au atentionat de-a lungul timpului altii, in terapie, eu crezand ca e o virtute sa plec capul si sa ma las sclava muncita, mintita, calcata in picioare, sacrificata si rastignita, cu marcaj important de tip neptunian. In urma efortului mi-a ramas puterea de a-mi privi calaii in ochi si de a ramane un om bun cu ei, linistea curata dar tacuta a somnului de noapte, dar si curajul de a pleca din tarcul din care ei cred ca nu voi scapa niciodata. Eu cred totusi ca voi scapa, continuand efortul, chiar daca va mai dura putin, de asta mi-e greu sa cred ca exact de maine va fi prea tarziu, cata vreme am urcat lent treapta cu treapta pana aici. Este in sine o victorie si o minune faptul ca inca traiesc.

        1. Pentru a avea și conținutul a ceea ce spui că ai făcut sau faci, viața ta ar trebui să fie lipsită de aceste tenebre, de virulența acestor drame deoarece rolul pe care ți-l atribui ar trebui să permită ochilor tăi să vadă următoarea treaptă. Când ierți, depășești, nu mai ești legat de ceea ce ai iertat. Te ridici. Trăiești altfel. Un om cu asemenea tenebre nu are somnul liniștit și nu crește, nu se dezvoltă, ci s-a obișnuit cu otrava și își oferă, prin ce alege să vadă, să selecteze, motive pentru a fi, pentru sine, cea mai bună și iertătoare persoană pe care o știe pentru că doar așa poate rămâne integră în fața problemelor. De ce este nevoie de un asemenea clasament? Pentru a se menține integritatea acestei subtile importanțe de sine. Avem nevoie de amintiri de colecție, dar nu pentru a trăi din gloria trecutului, ci doar pentru a avea în minte o simplă cronologie. Evidențierea prin modestie pe baza acestui clasament care motivează acțiunile (modestia care există atât timp cât există reperul care o determină) este o mare capcană a minții. Cel în cauză nu se va desprinde niciodată de dramă pentru că în absența torturii el va fi privat și de calitatea supremă pe care și-o atribuie: modestia (iertarea, blandețea…) care îl face cel mai bun om pe care îl știe.
          Și încă un amânunt: nu există oameni lipsiți total de importanță de sine. Există doar oameni care au neveoie să creadă că faptele lor bune sau foarte bune, într-un clasament imaginar, îi fac așa. Uneori forme ale importanței de sine sunt distractive, alteori obstacole periculoase. Învățăm cu toții, la momentul potrivit, cum să lucrăm și cu acestea.

          1. Maria spune:

            A fost o saptamana foarte buna, neasteptat de buna.

          2. Foarte bună, excepțional de bună, chiar dacă a început cu mari dileme, nu?, la superlativ cu toate episoadele sale, cu toate segmentările sale, atât de bună încât am putea spune că dacă mai vin așa vreo două, punem lacătul și plecăm…

  5. Ana spune:

    O simplă joacă între copiii care ar fi putut avea urmări tragice sau o lecție de viață din care trebuie trase învățături?Care este rolul,mesajul unei astfel de situații în care te lupți cu timpul să îi salvezi viata propriului copil?

      1. Ana spune:

        Referitor la faptul că nimic nu este întâmplător în viață.

        1. …lecție. Ia în calcul ce ai făcut să nu se ajungă acolo? Acum vezi dacă a fost corect (ce avea nevoie copilul) sau incorect (ce aveai nevoie tu).
          Părintele își acordă circumstanțe atenuante foarte ușor. Asta nu-l ajută ca pe viitor situația să nu se repete.
          Săptămâna aceasta acuză soluțiile care au refuzat simplitatea.

          1. Ana spune:

            Un copil(scorpion cu ascendent in sagetator)inteligent si ascultator(7ani) mi-a demonstrat mereu ca pot avea incredere in ea,ca intelege ce e bine si ce e rau,niciodata nu mi-a facut probleme specifice copiilor,de ce nu a realizat din primul moment pericolul ci doar ultimul moment cand celalalt a inceput sa planga?Nu vreau sa imi acord circumstante atenuante ci doar sa inteleg ce trebuie sa fac sa nu se mai intample astfel de evenimente ca cel de ieri.Pentru ca sotul nu este acasa ea este cumva persoana mea de incredere.Este prea mult pentru 7ani? Atat de mult am gresit avand mare incredere intr-un copil de 7 ani?

          2. „Pentru ca soţul nu este acasă ea este cumva persoana mea de încredere.”
            Și dacă era acasă, copilul nu mai era de încredere?
            Ai grijă ce proiectezi asupra copilului. Copilul este doar copil. El nu ține loc de soț, animal de companie și nu există pentru a servi unui scop formulat de un adult.
            Nu că este mult, ci este aberant să responsabilizezi copilul cu preocupările și grijile adultului. Copilul are nevoie să se joace și prin joc să descopere totul. Cea mai mare parte a educației (chiar și disciplina), până la această vârstă tot prin joc este oferită. Cu cât se respectă mai mult aceste etape, cu atât mai echilibrat va fi ca adult.
            Altfel, vorbim de abuz emoțional. Rezultatul este lesne de dedus. În cel mai fericit caz va produce o hipermaturitate care va arăta clar că în etapa copilăriei s-au sărit stadii de formare. Un copil hipermatur se transformă într-un adult rigid, limitat emoțional care, la rândul său, nu va participa la stadiile complete de formare ale altor copii pentru că nu le va recunoaște și nici nu va considera necesar să le descopere.
            Dacă îți iubești copilul necondiționat, respectă-i stadiile de formare.

  6. Maria spune:

    Nu, nicidecum, dimpotriva… Rabdarea a facut ca dilemele sa se cearna, analiza si explicatiile dvs. suplimentare sa lucreze si drumul sa mearga mai departe. Multumiri din nou.

Dă-i un răspuns lui Gheorghiță Coser Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.