19 – 25 octombrie 2015

19 – 25 octombrie 2015 este săptămâna rodului frumos pe care gândurile îl strică și a visului de a trăi mai bine fără muncă. În mare parte, direcțiile acestei săptămâni ar trebui să fie simple, atât de simple încât să ne ajute să facem un inventar, atât al calităților sufletești, cât și al achizițiilor materiale, să le punem pe acestea într-o ordine precisă și să le accesăm în funcție de nevoile personale sau sociale fără prea multe interdicții. De fiecare dată când călătorim în trecut sau când facem o astfel de analiză, pornim de la ceea ce ne lipsește sau de la o frică, de la o constrângere sau de la o grijă. Așa se va întâmpla și în această săptămână când, chiar din prima zi, va trebui să facem o investigare a grijilor pe care le avem, a temerilor, cu scopul de a ne simplifica traiul obișnuit, de a fi mai puternici prin curaj și mai îndrăzneți prin profunzime sufletească. Apoi, experiențele se diversifică, unele mergând exclusiv pe partea morală sau spirituală, altele pe partea mentală sau materială.
La capitolul evenimente astrale, această săptămână este destul de simplă. O singură excepție face de la această regulă, ziua de 23 octombrie, cea care aduce o multitudine de aspecte, inclusiv trecerea Soarelui din Balanță în Scorpion. Apoi, în ultima zi se va împlini și conjuncția lui Venus cu Jupiter care, pentru că se produce pe zodia Fecioară, unde Venus este în cădere (trăsătură negativă), nu are un caracter spectaculos. Desigur, nici anul următor nu vom avea prea mult noroc, pentru că următoarea conjuncției Venus-Jupiter, ce se va împlini în august 2016, va fi tot în zodia Fecioară și, pentru a înțelege că mesajul acesta face parte dintr-o schemă mult mai mare, pe zodia Balanță, până în 2028, nu vom avea parte de nicio conjuncție Venus-Jupiter pe zodia Balanță (domiciliul planetei Venus). Aceste conjuncții se vor consuma anual, dar, până în 2028, niciuna nu se va împlini pe Balanță. Asta înseamnă că avantajele pe care ni le oferă această săptămână trebuie luate în serios și nu este cazul să gândim că dacă acum păcălim o persoană sau mai multe depășim cu bine acest moment și ne vom încadra și noi în marea masa de oameni care primesc pe bună dreptate anumite merite. Cine minte acum va trebui să mintă și de acum încolo și nu se știe dacă nu cumva pe mai târziu s-ar putea să-i displacă să umble cu această etichetă de persoană mincinoasă, profitoare sau hoață. Având în vedere regulile scrise și nescrise ale societății de consum, vor exista și persoane care se vor mândrii cu lucrul acesta, considerând că dacă fură sunt superiori sau dacă șantajează sunt deștepți. Aceste previziuni nu li se adresează sau cel puțin nu ne interesează să îi avertizăm pe acești fățarnici care fac lucrurile acestea din plăcere. Cei care sunt preocupați de dezvoltare personală, care vor să devină mai buni sau mai puternici prin fapte bune sau prin profunzime, nu vor fi interesați de aceste defecte de caracter decât în a se proteja de ele.
Nu doresc în această scurtă prezentare generală să anticipez ceea ce se află deja inserat la fiecare zi în parte pentru că explicațiile au o cursivitate intenționat expusă așa și, scoase din context, s-ar putea să fie înțelese greșit. Doresc însă să atrag atenția asupra faptului că elementele benefice cu care vom lucra în această săptămână au nevoie de curaj, nu de aroganță și, de asemenea, nu este nevoie să fie implementate celorlalți pentru a fi crezute, practicate sau duse mai departe. Cine nu dorește să respecte această sugestie arată că, de fapt, dorește să-și caute adepți, are nevoie de oameni care să-i susțină pentru că visul lor este acela de a trăi fără să muncească sau fără să mai muncească așa cum au făcut-o până acum. Un om profund va fi creator de valori și nu va fugi de muncă. Este adevărat, nu trebuie să exagerăm cu acest efort și nu trebuie să-l facem dincolo de limita conservării integrității ființei. Asta nu înseamnă că trebuie să coborâm standardul, să schimbăm poziția naturală a acestei limite, asta nu înseamnă că trebuie, după fiecare 10 pași, să ne luăm câte o vacanță de două luni, pentru că asta este limita pe care o avem.
Recomandarea pentru această săptămână este aceea de a fi atenți în ce direcție ar putea merge binele de la sine fără să îi impunem un anumit traseu, fără să intervenim cu prejudecăți, adică fără să-l lovim cu propriile gânduri pentru a-l strica.

Izolare din teamă. Nu se poate spune adevărul nici măcar acolo unde există o constrângere. Se face apel la alte standarde. Este necesară suplimentarea efortului. Se cere mai multă muncă. Cel care s-a lăsat în voia plăcerilor se simte acum vinovat. Se rupe lanțul sclaviei.

Debutul săptămânii se face printr-o grijă. Ne întoarcem spre trecut, poate în săptămâna anterioară sau poate mai departe, în lunile anterioare, și dorim să extragem de acolo un motiv, o explicație pentru care trecem prin confruntări de genul acesta, prin constrângeri de genul acesta sau măcar să înțelegem de ce trăim aceste vremuri atât de frământate. Acest moment, pentru că debutează cu o relație negativă dintre Lună și Luna neagră, nu ne poate oferi un răspuns clar sau, acolo unde ni se pare că este clar, el, de fapt, susține un alt scop, adică trebuie să ne păcălească, să ne inducă în eroare ori pur și simplu să ne prezinte acea latură negativă a unui eveniment pentru a ne speria. Frica ne duce astăzi spre izolare și mulți ajung acum să judece marile evenimente sociale pe care le traversăm doar prin prisma acestor frici personale. Nu trebuie să uităm că întâlnirea cu această frică personală se produce în săptămâna rodului frumos, adică avem acum puterea necesară să ne privim propriile frici în față, să trecem dincolo de aceste constrângeri și să înțelegem că suntem mai mult de atât, că suntem mai mult decât ni se spune prin această frică. Întâlnirea cu frica are drept scop principal eliberarea de o condiționare. Cei pasionați de ezoterism, cei care pot să privească foarte departe în timp și să nu se sperie cu informațiile pe care le văd sau cei care văd puțin, dar înțeleg mult, denumesc această situație ca fiind: „ruperea lanțului sclaviei”. Acestea sunt cuvinte mari, nu doar pentru un începător în ale cercetării spirituale, dar și pentru un inițiat. Cu ceea ce se întâmplă astăzi nu reușim întru totul să rupem lanțul sclaviei, nu reușim să ne eliberăm toate condiționările, deși îndemnul principal acesta este, dar reușim să vedem unde anume trebuie să lucrăm, în ce persoane trebuie să avem încredere, care sunt forțele suplimentare cu care trebuie să ne întreținem pentru a deveni mai puternici și mai buni.
Din Capricorn ne vine acum această sugestie de a face apel la efortul suplimentar. Poate, în săptămânile anterioare, nici nu am avut habar că ne așteaptă decizii de genul acesta, poate nu am avut nici măcar intuiția să ne pregătim pentru ceea ce înseamnă acest interval care debutează cu invitația la a ne elibera de frică. Pentru că în mijlocul zilei, Luna are de trecut prin careul cu Mercur, această invitație la a face un efort suplimentar înseamnă a ne depăși un obstacol ce ține de comunicare sau de înțelegerea unei informații transferată într-un mod neobișnuit. Nu mică ne va fi mirarea când s-ar putea ca un element absolut banal, precum jocul unui copil, să ne spună mai multe decât aflăm dintr-un tratat științific sau urmărind o emisiune de știri. Informația circulă liberă și ea nu trebuie revendicată de nimeni și nici nu trebuie să i pună acestea un preț pentru a merge mai departe. Noile invenții ale societății moderne, gen “trezirea banilor”, sunt pe frecvența acestei frici de sărăcie, care înseamnă, de fapt, teama că, fără bani, ființa este lipsită de valoare. Banul nu este mai important decât fapta, deci fapta dictează calitatea, nu prețul. Cel care înțelege lucrul acesta va reuși să folosească în mod absolut minunat atât constrângerea afectivă (tradusă azi prin frică) ce vine din trecerea lui Venus prin zodia Fecioară, dar și constrângerile sociale (traduse azi prin necesitatea de a face o schimbare în starea de conștiință) ce vine din poziția lui Neptun prin zodia Pești. Luna, pentru că are astăzi calitatea de mediator al opoziției dintre Venus și Neptun, poate, prin această invitație miraculoasă, să-l ajute pe om să treacă dincolo de aparență. Face acest lucru cu muncă, sârguință, disciplină, deci cu efort suplimentar.
Prin urmare, debutul săptămânii reprezintă o invitație foarte serioasă la a privi viața cu mai multă răspundere și cu multă disciplină. Din Capricorn, Luna, acum, nu poate fi prietenă cu ceea ce vine din Balanță, nici cu Mercur cel instabil, nici cu Luna neagră cea fățarnică și periculoasă pentru dreptate, dar nici cu Junon cea care le spune oamenilor că asocierile sunt bune, indiferent cu cine le faci, important este să fii într-un grup mai mare. Disciplina acestei zile ne spune că este nevoie de selecție, de respect față de valorile tradiționale, față de valorile morale sau față de bun simț.
Pentru că Luna din Capricorn privește acum detașată către agitațiile care vin de pe zodia Balanță, pentru că rezultatul la care ajungem presupune un efort suplimentar, pentru a ajunge acolo va fi nevoie să facem apel la alte standarde. Motivul principal pentru care suntem invitați să experimentăm în felul acesta este de a ne confrunta cu propria frică. S-ar putea ca unii oameni se descopere astăzi că au multe frici, atât de multe încât poate nici nu au timp și nici răbdare să le numere. Deși îndemnul general este de a renunța la tot ceea ce conștientizăm ca fiind frică, deși îndemnul general este să rupem lanțul sclaviei pe care frica îl ține viu, nu toată lumea va reuși să abordeze vibrația acestei zile cu atât de mult curaj și poate, dintre cei curajoși, nu toți vor fi eficienți. Este mai puțin important dacă ajungem repede unde ne dorim, dacă ajungem la finalul săptămânii sau a anului acesta fără griji, frici sau constrângeri. Cel mai important este să fim suficient de receptivi și să avem curajul să privim în oglinda sufletului aceste adevăruri pentru a nu considera ca a fugi de propria frică este o soluție înțeleaptă, nici măcar când gestul acesta folosește din energia rodului frumos pentru a “trezi banii”, nu dragostea de oameni, de sinceritate sau de frumos. Relația proastă a Lunii cu Mercur trezește într-un mod mai puțin plăcut frica față de sinceritate, față de oameni răi, față de prefăcătorie sau față de imixtiune. Pe toate le vom depăși astăzi dacă efortul suplimentar nu înseamnă muncă până la epuizare, adică acest consuma nu înseamnă a oferi tribut acestei frici că orice am face nu este de ajuns și de aceea ar fi necesar mai mult. Dacă facem un efort mai mare decât am făcut în zilele anterioare nu trebuie să-l facem cu încordare și nici cu grijă, ci cu curajul că vom face atât cât putem, dar acest „atât cât putem” trebuie să fie o abordare sinceră a propriei puteri.
Recomandarea pentru această zi este aceea de a fi buni cu noi înșine. Cel care este bun cu el însuși, dar nu indulgent, cel care își privește cu blândețe problemele, dar nu și le tolerează, va avea curajul să-și vadă propriile frici și să înțeleagă care sunt legăturile prin care acestea îl țin captiv.

Puterea de influență este diminuată. Refuzul unui avantaj. Adversarii par mai puternici. Lumina este cumpărată pe nimic. Datoria spirituală este confundată cu generozitatea. Nu sunt acceptate interdicții. Reacții dure în fața unei nedreptăți. Regretul apare din nou.

Ecuația astrală aferentă zilei de 20 octombrie ne vorbește despre responsabilitate. Astăzi se împlinește Primul Pătrar, adică primul careu dintre Soare și Lună din acest ciclu. Prin faptul că toate unghiurile pozitive aferente acestei zile se împlinesc până la răsăritul Soarelui, adică Luna trimite două trigoane către Marte și, respectiv, Jupiter din Fecioară, apoi un sextil către Chiron din Pești, mulți au senzația că duc în spate responsabilitatea unui lucru care, obligatoriu, trebuie să fie corect, bine făcut, serios și durabil. Din nou, Luna din Capricorn îi responsabilizează prea mult pe oameni pentru că îi îndeamnă să se gândească numai la rezultatul bun, fără să ia în calcul etapele intermediare, ceea ce ar trebui să facă până când ajung la finalitate. Apoi, Luna va trebui să treacă și printr-o relație de careu cu Uranus și, abia spre seară, cu puțin timp înainte ca ziua să se încheie, să se împlinească Primul Pătrar.
Mai puțin importantă decât ziua anterioară, cea de a doua zi de tranzit al Lunii prin zodia Capricorn arată că adversarii doar par puternici pentru că forța de care dispune un individ nu este animată de o reacție de moment, ci de o ambiție personală, de o experiență acumulată în ultimele luni sau poate în anii anteriori, cea care acum este transformată în lumină, în încurajare, în dreptate sau un adevăr. Ei doar par puternici pentru că scopul acestor experiențe acumulate în timp nu este acela de a fi folosite în orgoliile momentului.
Toate aceste lucruri elaborate, adică trecând prin unghiuri pozitive până la răsăritul Soarelui, ne vor face să trăim ziua de 20 octombrie cu sentimentul că nimic rău nu ni se poate întâmpla. Cu toate acestea, iminenta împlinire a Primului Pătrar (unghi negativ), adică faza ascendentă a careului dintre Soare și Lună sub care vom fi aproape toată ziua, ne face conștienți de răutățile celorlalți. De fiecare dată când vedem câte o răutate s-ar putea să fim motivați de ceea ce știm sau de “lumina” pe care o deținem, adică de experiențele bune pe care le-am acumulat, să reacționăm, să ne impunem propriul punct de vedere pe care îl vom crede mult mai bun decât al celorlalți. Desigur, chiar dacă această “lumină personală” a devenit așa ca urmare a unor experiențe acumulate în anii din urmă, nu toate episoadele pe care l-au parcurs oamenii au fost la fel, nu toate experiențele au avut aceeași adâncime. Astfel, în funcție de profunzimea fiecăruia, în funcție de dorința de sacrificiu, fiecare va dori să își adune alături de ei oameni care să creadă în mesajul pe care-l transmite sau oameni care să-i privească frumos, cu admirație. Admirația pe care o cerem celor din jur în această a doua zi de tranzit al Lunii prin zodia Capricorn, nu cea care ne este oferită de la sine, se află pe frecvența mesajului acestei săptămâni, în special partea a doua a sa. Cu cât dorim să avem mai mulți oameni care să creadă în ceea ce spunem, cu atât mai mult visăm la un trai fără muncă. Munca și seriozitatea ne îndeamnă astăzi să refuzăm un avantaj, să trăim acumulând în continuare, lucrând așa cum se întâmplă de fiecare dată în ciclu lunar, acumulând de la Luna nouă la Luna plină și apoi dăruind de la Luna plină până la următoarea Lună nouă. Este posibil ca această acumulare sau achiziție să nu fie accesată în totalitate, dar cu cât interacționăm mai mult, cu cât încercăm să ne temperăm o anume neîncredere în forțele proprii, în posibilitatea de a porni pe acest drum nou, de a obține acest privilegiu, cu atât mai ușor accesăm aceste experiențe personale cu care reușim să captăm atenția celor din jur. Astăzi tot ceea ce spunem atrage atenția, trezește interesul, chiar și dacă nu vorbim, parfumul pe care-l folosim, cum mergem, cum privim, simpla trecere, toate sunt remarcate. Toți se urmăresc unii pe alții, au simțurile trezite și reacționează la aceste invitații subtile.
Prin urmare, 20 octombrie este o zi de mare influență. Nu este atât de importantă precum este ziua anterioară, însă este o zi mult mai puternică și mai încărcată de evenimente. Astăzi ne întâlnim cu puterile personale exprimate la un alt nivel, ne întâlnim cu rodul cel frumos pe care suntem tentați să-l stricăm pentru că vrem să-l transformăm într-un produs comun, vrem să-l vindem pe viață, să-i strigăm numele, să urlăm cât ne țin rărunchii, să se audă până foarte departe că avem cea mai bună marfă și toată lumea trebuie să o vadă. Lăsând la o parte această alegorie, experiențele pe care le-am acumulat în săptămânile din urmă sau poate în anii anteriori se transformă acum într-o putere teribilă numită de inițiați „lumină”. Oamenii devin cu atât mai luminoși și cu cât au mai multe experiențe pline de semnificație și vor fi tentați să le transforme pe acestea în produse cu care să obțină anumite avantaje. Cu cât dorim să atragem mai mult atenția asupra unui element personal cu atât mai mare este dorința de a trăi fără muncă. Cel care este profund, serios se va implică astăzi cu responsabilitate în ceea ce are de făcut pentru că niciodată aici, în această lume, lucru nu se termină, iar lucrul acesta frumos numit „lumină” va primi răsplata dintr-o lume a valorilor spirituale, de acolo de unde a venit, adică dintr-o lume a puterilor subtile, a conștiinței, cea în care ne vom integra atunci când ne vom elibera de strânsorile corpul fizic. Inițiații spun că acest lucru se poate întâmpla în timpul vieții, prin practică, prin evoluție, adică nu trebuie să murim pentru a experimenta o altă stare de conștiință. Important este ca și în această a doua zi de tranzit al Lunii prin zodia Capricorn să refuzăm avantajele penibile și să ne adâncim în percepția conștiinței pentru că aceasta este adevărata comoară pentru care am primit o “lumină”, adică înțelegerea corectă a propriilor experiențe. Ne vom folosi de această „lumină” ca să ajungem la Cunoaștere, adevărata comoară, nu la altele. Cine face altfel va pierde din vedere caracterul autocreativ al evoluției, își va consuma din propria lumină și când aceasta se va sfârși va sta pe întuneric.
Recomandarea pentru această zi este aceea de a ne gândi la viitor într-un mod constructiv, calm și înțelept. Gândirea profundă este autocreativă. Ea are puterea de a genera efecte pozitive și de a nu se desprinde de efortul care le creează.

Surprindere în fața unor evenimente. Curajul poate fi privit din mai multe unghiuri. Se face apel la o replică, dar se știe că nu este adevărată. Conduita este modificată. Interese pentru situații neobișnuite. Grupurile își schimbă strategia după o singură recomandare. Evenimentele lasă în continuare impresia de diversitate. Se vorbește prea mult despre ceea ce nu este important.

Nimeni nu se naște cu cartea în mână, cu toții trebuie să învățăm câte ceva de-a lungul vieții. Trecerea Lunii în zodia Vărsător ne ajută să ne deschidem orizontul cunoașterii, să îndrăznim mai mult cu mintea, cu sentimentul, cu puterile personale, cu toate experiențele pentru că acestea ne sunt slugi supuse și, de altfel, acesta este rostul lor – să ne stea la dispoziție. Când nu vom mai avea nevoie de ele aici, în această lume, se vor preschimba într-o altă formă de energie și ne vor alimenta o altă structură a ființei. Ziua de 21 octombrie ne vorbește despre conduită, despre nepăsare ori, în cazul oamenilor puternici, superiori și profunzi, ea va insista pe ceea ce ar trebui să facă pentru a schimba ceva în bine. Modificarea conduitei este un prilej foarte important pentru a vedea că lucrurile nu sunt atât de periculoase sau de ciudate precum ni s-a părut, adică trebuie doar să fim mai inteligenți, mai răbdători sau mai atenți pentru a le vedea dintr-un alt unghi sau dintr-un context mai mare. Este adevărat, prin Luna din Vărsător curajul poate avea nenumărate chipuri. Dacă alegem să-l privim din punctul de vedere al individului, dacă preferăm să-l transformăm pe acesta într-o slugă care să execute ordinele unui singur om, atunci, prin trigonul pe care Luna îl realizează cu Luna neagră de pe începutul zodiei Balanța, evenimentele ne lasă impresia de diversitate. Aproape că nu vom înțelege nimic din ceea ce trăim dacă vrem să raportăm totul la individualitate. Când privim într-un context mai mare, curajul ne îndeamnă să oferim celorlalți din experiența personală, să le punem la dispoziție ceea ce este frumos, neobișnuit și să credem că le facem un mare bine. Pentru că în această zi Luna primește un surâs enigmatic din partea Lunii negre și toată lumea trebuie să vadă că cele două sunt prietene, s-ar putea ca acest ajutor pe care vrem să-l oferim altora să aștepte neapărat un răspuns. Dacă persoana respectivă mai are și o poziție socială importantă, fie că o deține de mult timp sau că a obținut-o recent, recomandările pe care le face grupului îi schimbă optica, așază evenimentele într-o altă ordine și reușesc să repare un defect al trecutului. Asta se întâmplă pentru că atunci când intră în zodia Vărsător, Luna dispune deja de o realizare, adică o are deja gata împlinită. Asta se întâmplă pentru că înainte de a părăsi zodia Capricorn ea mediază tendința Nodurilor împlinind o așteptare importantă pe care o avem din partea unui factor de decizie. Totuși, Luna neagră, nu este de trecut cu vederea. Ea va avea asupra conștiinței un impact destul de agresiv și doar persoanele puternice, răbdătoare, doar cei care nu sunt lacomi, care nu sunt pătimași vor reuși să se mențină într-un registru al puterii echilibrate sau al binelui. Ceilalți vor vorbi foarte mult despre nimic și, spre seară, vor spune că au avut o zi plină și sunt foarte obosiți. În realitate, pentru acești oameni ziua a cam trecut degeaba.
Prin urmare, 21 octombrie ne păcălește că lucrurile s-au schimbat și că deciziile pe care le-am luat până acum sunt foarte importante. În realitate, lucrurile nu se schimbă de la sine. Viziunea personală este cea care se transformă pentru a consolida o stare de confort, pentru a-l face pe individ mai atent la ceea ce este important pentru el. Un om profund va considera că își consolidează confortul devenind și mai profund sau mai atent la ceea ce ar trebui să-l protejeze de superficialitate, de compromisuri penibile, de decădere. Astăzi vrem să percepem doar undele pozitive, însă nu tot ceea ce se întâmplă este bun pentru că în mijlocul zilei, trigonului dintre Lună și Luna neagră transformă toate aceste interese profunde pentru educație, pentru cultură sau pentru valorile spirituale în lucruri lipsite de importanță. Dacă oamenii vorbesc despre energie nu înseamnă că sunt cunoscători, dacă închid ochii și își imaginează diverse lucruri nu înseamnă că meditează, dacă simt că le umblă ceva prin corp nu înseamnă că lucrează cu energia. Astăzi însă vor crede că lucrurile acestea speciale sunt accesibile oricui. Pentru a ajunge la acestea, dacă nu știm să le facem corect de la început, adică dacă nu ne naștem înzestrați cu anumite puteri, va trebui să le învățăm. Chiar și cei care se nasc înzestrați cu un talent au nevoie, la un moment dat, să învețe un limbaj, schema de care trebuie să se folosească pentru a accesa puterile pe care le au și a le face util celorlalți. Ziua de 21 octombrie le vorbește oamenilor despre cât de surprinzătoare poate fi decăderea, despre cât de plăcută poate fi munca atunci când ea este integrată într-un vis etern, acela de a trăi spre exemplu în Rai, unde nimeni nu muncește și toată lumea are de toate.
Recomandarea pentru această zi este aceea de a nu ne folosi visul pentru a ne justifica propria lene. Visul are nevoie de o componentă activă, o pasiune, un program de lucru, un obicei, un lucru pe care conștiința individuală trebuie să-l întrețină în forma sa activă.

Ruptură într-o înțelegere. Afacerile merg prost. Sentimentul superiorității ține loc de cald. Lipsa unei viziuni este sancționată. Duplicitate. Se preferă izolarea decât conviețuirea neplăcută. Apel la un nou medicament. Invenție dăunătoare.

Astăzi se împlinește un unghi foarte important pentru această perioadă și chiar pentru luna în curs: cuadratura Pluton-Junon. Această relație negativă dintre Junon și Pluton vorbește despre frământări interne, despre neacceptare, despre duplicitatea care există între oamenii care nu-și ordonează viața după propriii pași, ci după pașii celorlalți. În consecință, de fiecare dată când cel care este imitat schimbă ceva în viața proprie produce un val de schimbare în ceilalți care ar putea să nu fie acceptat. Așa se întâmplă și în 22 octombrie când o invitație poate deveni dăunătoare pentru că nu este înțeleasă ori pentru că nu este acceptată.
Totuși, pentru că ambele elemente astrale care construiesc acest unghi fac trimitere la relații dintre grupuri, cele care se construiesc în timp, momentul zilei de 22 octombrie poate vorbi și despre o ruptură care nu reprezintă altceva decât o etapă într-un demers mai mare. Pentru că toate celelalte unghiuri, în afară de cele indicate, sunt pozitive, s-ar putea ca această zi să arate că lucrurile merg prost, dar toată lumea să se bucură ori nimeni să nu vadă cât de dureroasă poate fi realitatea.
Înțelegem de aici că 22 octombrie este o zi de impact și că, în acțiunile pe care vrem să le realizăm acum, facem apel la un model, la un rezultat, la o experiență de viață pe care o considerăm foarte bună și utilă celorlalți. În momentul acțiunii, când dorim să o transferăm sau când o exprimăm ca atare, observăm că aceste elemente foarte bune nu sunt apreciate pe măsură. Din punctul de vedere al individului, următorul pas este izolarea sau se adoptă o decizie care vizează izolarea. S-ar putea ca această izolare să nu se aplice ființei în ansamblu, ci doar acestui proces care nu este acceptat astăzi.
Cei care sunt foarte sensibili vor vedea în 22 octombrie drept una dintre cele mai ciudate zile ale acestei săptămâni, una mai ciudată chiar decât ziua următoare, vineri, 23 octombrie, care este plină de aspecte și mai conține și trecerea Soarelui pe Scorpion. Asta pentru că se conștientizează cu frică faptul că anumite reacții personale nu duc acolo unde trebuie și pentru că ajung într-o zonă necunoscută s-ar putea ca efectele pe care le produc faptele sale să nu poată fi văzute sau controlate niciodată. Frica se leagă de acele elemente pe care individul în sine le poate vedea acum ca fiind dăunătoare. Ele, poate, nu sunt atât de dăunătoare, ci doar greu de înțeles ori incapabile să se încadreze acum în viziunea frumosului pe care această săptămână o întreține.
Prin urmare, 22 octombrie poate fi o zi de ruptură. Nu se știe clar dacă această ruptură se realizează între individ și un grup, între două sau mai multe grupuri, între un lider și grupul pe care îl întreține sau între individ și propria sa aspirație către mai bine. Se știe însă că lucrul acesta are asupra ființei un impact teribil și foarte ușor se poate ajunge la teamă de sine, teamă de calități sau duplicitate dacă aceasta nu este ținută sub control. Înțelegem de aici că elementele pozitive care se conturează în această zi sunt suficient de superficiale și nu pot să satisfacă nevoia de armonie care apare într-un grup deja frământat de îndoială.
Dacă individul este într-o armonie cu sine, dacă nu-și pune atât de multe întrebări despre puterile sale sau despre impactul a ceea ce transferă, atunci ziua este simplă, încărcată de evenimente frumoase, de un feedback pozitiv și toate aceste elemente frumoase hrănesc speranța într-o viață mai bună. Teama față de consecințele faptelor proprii este însă foarte ciudată pe acest careu dintre Junon și Pluton și nu trebuie ignorată pe motiv că trece de la sine. În realitate, frica de consecințe pornește dintr-o neîncredere în instrumentele folosite. Spre exemplu, un practicant al științelor ezoterice care devine dintr-odată neîncrezător în tehnicile pe care le folosește este, în mare parte, conștient de faptul că această energie vine de undeva și se duce în altă parte, că el este un intermediar, dar nu are viziunea de ansamblu asupra acestui proces. Poate avea în cap tot felul de povești frumoase despre cum este să obții o adevărată măiestrie în a folosi această tehnică, dar știe că el nu face parte dintre cei care excelează la acest capitol. Toate acestea, încadrate într-o structură mai mare, ar putea să se transforme astăzi într-o mare îndoială față de lucrurile pe care nu le cunosc încă. Este de la sine înțeles că aceste frământări sunt lipsită de importanță și ele trăiesc doar pentru a transfera fricii din puterea individului. Ele trăiesc pentru a personaliza frica, nu pentru că sunt reale. Nu este treaba noastră ce se întâmplă în timpul acestui proces atât timp cât partea care ne privește este realizată corect.
Recomandarea pentru această zi este aceea de a accepta părerile celorlalți, de a considera că ele fac parte din ceea ce ar trebui să ne șlefuiască, nu să ne domine, din ceea ce ar trebui să ne înnobileze, nu să ne fragmenteze. Dacă avem senzația că o părere nu ne întărește convingerea proprie sau nu ne modifică propria opinie, de altfel, greșită, ci ne duce spre frică, atunci să alegem izolarea. Liniștea, oprirea fluctuațiilor mentale este izolarea recomandată de contextul acesta astral, nu desprinderea de tumultul vieții sociale. Forma aceea de izolare, de a trăi departe de orice interacțiune, nu este susținută acum de acest mesaj astral.

Plăcerea devine un fel de înțelepciune de viață. Se pierde un drept. Este deconspirat un personaj obscur. Ridicarea se face prin efortul celorlalți. Durerea apasă prea mult. Cel laș vrea să se îmbrace în hainele dreptății. Pierderea este privită ca o virtute. Ceea ce este pierdut este uitat. Se caută un adevăr imposibil. Sentimentul profund este ascuns. Nu se poate ajusta emoția la regulă. Surprizele se țin lanț.

Luna își încheie tranzitul său prin zodia Vărsător trecând în Pești și încercând să ne redimensioneze atitudinea pe care o avem față de oameni, față de suferința umană, față de propriile suferințe pe care le trăim acum cu mare intensitate. Este greu de crezut că un om poate avea sentimente duale, adică să sufere și, deopotrivă, să-i fie milă de el însuși că suferă, dar de această dată, în această primă zi de tranzit al Lunii prin zodia Pești, se poate întâmpla lucrul acesta. Drept argument astral avem, nu doar faptul că, abia intrat în zodia Pești, Luna împlinește două unghiuri, un careu cu Saturn și o conjuncție cu Neptun, ci pentru că face lucrul acesta când Soarele trece peste ultimul grad al zodiei Balanța. De altfel, împlinește un trigon și cu Soarele, tot de pe aceste ultime grade, Soarele de pe ultimul grad din Balanță și Luna de pe ultimul grad din Vărsător. Lucrurile ni se par astăzi răsturnate, încărcate de o putere suplimentară, motivate să judece profunzimea unei probleme, dar incapabile să ascundă durerea unei drame personale.
23 octombrie le vorbește oamenilor despre claritate, despre ceea ce trebuie să fie limpede, despre necesitatea viziunii de ansamblu pentru a descoperi care este mecanismul pe care oamenii îl folosesc împotriva lor pentru a-și nega identitatea, apartenența la un grup, statutul pe care l-au construit până acum. Din ceea ce vom trăi pe 23 octombrie mulți vor înțelege că sentimentul este profund, dar că, de fapt, soluțiile pe care dorim să le punem în aplicare sunt de-a dreptul imposibile. Nu va mai conta dacă acestea sunt adevărate, dacă fac trimitere la întâmplări care s-au consumat ori că au fost elaborate printr-o procedură corectă. Se va dori ca prin mesajul de acum să se schimbe ordinea lucrurilor, să fie răscolită convingerea unui individ, să se facă lucrul acesta poate chiar printr-o amenințare directă sau printr-un avertisment care, până la urmă, se va dovedi o amenințare voalată.
Faptul că Soarele trece acum pe ultimul grad al zodiei Balanță arată că multe lucruri din cele care nu sunt corecte și care vin din aceste semne, că nu degeaba Luna neagră trece acum pe-acolo, produc surprize în lanț. Astăzi ne vom pierde încrederea într-un apropiat sau dacă nu vom ajunge atât de departe, că poate nu au fost îndeplinite condițiile de la începutul săptămânii până acum, vom pune sub semnul întrebării bunele intenții ale celor pe care-i avem în preajmă. În primul rând, cuadratura Mercur-Pluton arată că nu dispunem de inspirația necesară, căutăm lucruri care nu pot trăi în mediul în care vrem să le transferăm. Apoi, opoziția lui Marte cu Chiron nu se va opri din a lansa invitații neobișnuite care ni se vor părea astăzi surprize. Celelalte unghiuri care se împlinesc, care ni se vor părea în mare parte pozitive, arată precum cojoacele Babei Dochia. Sunt bune, poate au fost foarte bune cândva, dar din acest moment încolo nu ne mai sunt folositoare și atunci trebuie să le aruncăm una câte una. Este vorba despre conjuncția lui Mercur cu Junon, cea care ne vorbește acum despre alianțe care trebuie transformate în înțelegeri sau care cer un act pentru ca fiecare dintre părțile implicate să-și respecte angajamentele. Apoi, trigonului Lună-Soare care le spune oamenilor că singura lor achiziție sunt brațele, mintea și căldura sufletească, dar acum nu le pot folosi deși, în acest context, în care totul este răvășit, nu vor putea folosi decât brațele, pentru că nici mintea nu funcționează ca pe vremuri. Trigonul dintre Venus și Pluton este un alt cojoc al Babei Dochia care trebuie aruncat deoarece arată că soluțiile de acum nu pot fi puse în aplicare, sunt imposibil de implementat în mediul acesta. De fapt, Pluton are în această ecuație astrală un rol foarte important. El este acum planetă focar într-un careu în T pe semne cardinale, dar și planetă mediatoare opozițiilor care se realizează între planetele din Fecioară cu cele din Pești și ar trebui să aibă puterea necesară pentru a implementa soluțiile care ni se par astăzi imposibile. Deci, dacă ar putea fi implementate înseamnă că, în realitate, nu sunt imposibile, dar astăzi nu ni se vor părea așa, pentru că Mercur, prin careul pe care îl realizează cu Pluton, răstălmăcește informația, o prezintă pe jumătate, o strigă foarte tare și face din ea un conflict pentru că Uranus și Pluton, cei care fac parte, împreună cu Mercur, din careul în T pe semne cardinale, sunt de ceva timp implicați în inventarea motivelor de război și, prin implicarea acestor planete, se ajunge foarte ușor la confruntare ori la răstălmăcirea unei informații. Lucrurile bune ale acestei zile sunt astfel risipite, transformate sau stricate, dar nu pentru că așa le-a fost predestinat, ci pentru că impulsul spre rău este greu de oprit. Dacă Soarele nu ar fi fost pe ultimul grad al zodiei Balanță, poate că fondul general, aportul personalității sau energiile cu care un individ ar fi lucrat în această zi ar fi avut o altă consistență. Acum totul se concentrează pentru a părea îngrijorat, neadevărat, tendențios sau abuziv. Adevărul poate exploda astăzi și prin volum, dar și prin lipsă de rafinament.
Prin urmare, 23 octombrie este o zi foarte importantă și trebuie să-i acordăm toată atenția cuvenită pentru a nu strica mai mult decât se poate strica prin ceea ce se consumă acolo unde nu suntem, dar unde sunt folosite elemente de-ale noastre, mesaje de-ale noastre sau lucruri care ne aparțin. Energia zilei de 23 octombrie ne poate vorbi și despre pierdere într-un mod frumos. S-ar putea ca prin ceea ce învățăm acum să ajungem să credem că pierderea este o virtute, că emoția nu trebuie să fie slugă fricii și că, de fapt, acolo unde există un sentiment frumos teama nu are ce căuta. Desigur, totul poate fi construit de fiecare să sune ca o poezie frumoasă pentru că poate și pentru că are nevoie acum de așa ceva, însă realitatea zilei de 23 octombrie este destul de crudă. Lucrurile bune care sunt programate a se întâmplă astăzi sunt răstălmăcite, sunt invadate de elementele specifice, sabotate sau prezentate tendențios. Acolo unde nu există un factor de destabilizare, adevărul în sine nu captează atenția pentru că este prezentat într-un mod greșit, că este nerafinat ori pentru că ceea ce se spune este prea mult.
Trecerea Soarelui pe zodia Scorpion ar trebui să ne elibereze de aceste răspunderi ciudate, despre aceste lucruri pe care nu le controlăm pentru că sunt prea alunecoase sau sunt incomplete. Mulți vor avea sentimentul că, prin trecerea Soarelui în Scorpion, se încheie o etapă, pot să fie mult mai atenți la detalii, pot să identifice mult mai ușor problemele majore, să le facă pe acestea mult mai vizibile și să le înțeleagă mult mai ușor. Rămâne de văzut dacă lucrul acesta va putea fi implementat la o scară mai largă. Deocamdată, momentul acesta este marcat de eșec, de o mare ușurință în a crea un disconfort unui om foarte important. Dacă intrarea Soarelui în Scorpion ar trebui să ne trezească sentimentul că suntem deținătorii unor puteri speciale, care nu trebuie să fie neapărat subtile, pot fi și legate de îndemânarea manuală, abilitatea de a vorbi în public, raționament logic discernământul, în perioada în care acesta trece pe ultimul grad din Balanța oamenii vor fi obsedați de lipsuri și vor căuta să le vadă pe acestea și la ceilalți pentru a nu crede că suferă singuri. Lipsurile afective sunt astfel așezate la loc de cinste în preocupările de-acum și dacă nu se temperează acest impuls de a răscoli acolo unde nu ne privește, din teamă se ajunge foarte ușor la motive de ceartă sau chiar la motive de stres ce pot fi transformat în timp în boli.
Recomandarea pentru această zi este aceea de a simplifica lucrurile prin bine. Acolo unde constatăm că este un rău, să facem un bine. Acolo unde simțim că lucrurile se intensifică prin tensiune, să dăruim din căldura sufletească, să gândim frumos și să ne lăsăm sufletul să pulseze în ritmurile unei armonii care lipsește de acolo. Cine va putea face lucrul acesta în 23 octombrie se va putea numi creator de valori.

Raportare greșită la anturaj. O eroare simplă sugerează izolare. Prea multe bariere. Disconfort pus pe seama lipsurilor materiale. Se ridică o problemă care îi vizează pe ceilalți. Singurătatea este invocată ca o pedeapsă. Ridicarea se face pe forțe proprii. Statutul social se susține pe ultimele rezultate.

Există multe dovezi negative pentru care am dori astăzi să facem ordine în viețile personale sau în viețile celorlalți. Totuși, nu este bine să dăm curs niciuneia dintre acestea pentru că ele nu rezolvă nimic, ci o transformă într-o problemă de grup. Luna va construi astăzi trei opoziții, cu Venus, cu Jupiter și, respectiv, cu Marte, apoi se va afla într-o relație de prietenie ciudată cu Pluton și într-o conjuncție, la fel de ciudată, cu Chiron. Din nou ne vom gândi astăzi la izolare, poate din această cauză aceste aspecte pozitive pe care Luna le realizează cu Pluton și cu Chiron sunt considerate ciudate. Ele le vorbesc oamenilor despre disconfort, despre însingurare sau despre desprinderea de unele promisiuni pentru că, după cum am văzut în ziua anterioară, deja Soarele se află pe o altă zodie și avem alte motive de a interacționa. Desigur, pentru că Luna se află în Pești și Soarele în Scorpion, singurătatea este invocată astăzi pentru a pedepsi pe cineva. Când Luna trece prin zodia Pești, oamenii se izolează foarte ușor, vor să uite de necazuri obișnuite, vor să se lase în voia unor stări sufletești aparte, unele motivate de lipsuri materiale, altele de un dramatism aparte, toate menite să îl ducă pe acesta către un confort. Pentru că astăzi se împlinesc trei opoziții pe axa Fecioară-Pești, este puțin probabil ca această abandonare a ființei să ducă spre confort.
Simplificarea pe care vom simți nevoia să o aplicăm în această zi vine din constrângere, din teama și facem lucrul acesta pentru a proteja anumite lucruri personale, bune, pe care le considerăm roade frumoase ale unor eforturi vechi. În privința interacțiunii, aceste relații agresive pe care Luna le realizează cu planetele indicate mai sus arată și faptul că se pune problema unui schimb de altă factură între individ și grupul de apartenență. Cel care se simte nedreptățit ori care nu a fost băgat în seamă de-a lungul acestei săptămâni își face autocritica, se gândește la ce a pierdut sau ce i-ar fi făcut plăcere să primească și dorește să schimbe regulile pe baza cărora interacționează cu grupul. Se răzgândește ușor, nu mai vrea să plece în vacanță, nu se mai duce în vizită, schimbă programul de lucru sau se desparte de cineva. Ultimele concluzii la care se ajunge în 24 octombrie participă în mod direct la această decizie și au greutatea cea mai mare.
Prin urmare, 20 octombrie devine o zi de transformare pentru că există o presiune teribila ce vine din exterior și care este pusă pe decizia individului. Apoi, și individul în sine, prin faptul că se hotărăște să devină conflictual sau interpretează greșit anumite reacții din jur, ajunge să-și hrănească un dialog interior agresiv și epuizant. Nimic din ceea ce va veni spre noi astăzi nu ne duce de la sine spre armonie, ci ne duce de la sine spre război pentru că Pluton supervizează îndeaproape ceea ce se întâmplă pe această axă Fecioară-Pești de unde ar fi trebuit să ne vin acum motivele de iertare și toleranță. Dacă în privința relației individului cu el însuși lucrurile acestea rămân în acest segment al izolării sau al însingurării, relația individului cu grupul de apartenență trece printr-o schimbare ciudată. Concluziile elaborate, informațiile de ultimă oră duc la adoptarea unei hotărâri foarte importante și aceasta devine decisivă. Nu se mai poate schimba nimic, nici măcar prin ceea ce se consumă frumos în ultima zi a acestei săptămâni (conjuncția Venus-Jupiter), nu se mai poate ajusta hotărârea de acum la nevoile viitoare nici măcar după ce Luna, în săptămâna următoare, va lăsa în urmă conjuncția cu Uranus și, împreună cu aceasta, calitatea de purtător al unui mesaj agresiv. Ceea ce se hotărăște acum pare decisiv.
Recomandarea pentru această zi este aceea de a nu lua hotărâri proaste la nervi. Oricât de justificată este această decizie, să așteptăm alte momente, mult mai frumoase, mai puternice și mai generoase în judecată sau în discernământ, pentru a adopta decizii de această factură.

Vorbe spuse aiurea. Suferința îi apropie pe oameni. Este înțeles cel slab. Tensiunile se topesc prin iertare. Luptă cu un adversar invizibil. Nevoie de afirmare. Noroc. Avantaj cu repercusiuni administrative. Înțelegeri superioare. Munca înnobilează. Cel care refuză efortul este marginalizat.

Înainte ca Luna să treacă în zodia Berbec va avea de împlinit o conjuncție cu Coada Dragonului încercând să le reamintească oamenilor care sunt elementele pe care trebuie să le curețe din calea destinului și, dacă nu cumva, să le reamintească faptul că a sosit momentul să se bucure mai frumos, mai intensă și mai eficient de roadele pozitive. Încheiem această săptămână a rodului frumos pe care gândurile îl pot strica, printr-o conjuncție minunată între Venus și Jupiter. Știm că aceste două planete sunt în astrologie forțe ale binelui, ele aducând, prin excelență, numai lucruri bune. De această dată, însă, Venus se află pe zodia Fecioară, cea mai proastă poziția sa, și conjuncția pe care o împlinește cu Jupiter va avea o componentă foarte bună ce poate deveni element de bază în a proteja sau în a duce mai departe demersuri pozitive. Se va vorbi astăzi despre muncă și aceasta trebuie să fie vedeta zilei, iar repercusiunile acestui efort trebuie să fie încadrate în toate structurile vieții, în funcție de educație, vârstă sau inserție socială.
Cu alte cuvinte, această conjuncție a lui Venus cu Jupiter nu este atât de spectaculoasă pe cât ne-am aștepta, însă are un sâmbure de adevăr, un sâmbure de lumina sau un sâmbure de hrană pentru că în această perioadă nici nu ne trebuie mai mult. Dacă reușim să facem o încadrare corectă, dacă nu ne luăm după minciuni, după prostii, după șantaj sau avantajele obținute din jocurile de noroc, atunci câștigurile obținute prin efort propriu, prin muncă sau primite sub formă de donație, pentru că și acolo este vorba de o muncă, înnobilează individul și îi dă mai mult optimism. Dacă se depășește această condiție, atunci trecerea Lunii peste Coada Dragonului nu are rol de pedeapsă, ci de recompensă. Cert este că energia care vine acum din zodia Fecioară, pentru că este mobilizată de prezența lui Marte de acolo, de Capul Dragonului care, de curând, a intrat pe acest semn și atrage multe provocări spre zona aceasta, îl va impulsiona pe individ către afirmare, dar s-ar putea să nu aibă unde, față de cine sau să nu aibă pentru ce. Prin faptul că această întâlnire a lui Venus cu Jupiter are în astrologie rolul narcotic sau halucinant, nu va conta dacă individul are față de cine se lauda sau față de cine să își prezinte rezultatele muncii sale. În realitate, această conjuncție a lui Venus cu Jupiter ar trebui să fie o încurajare pentru a ne analiza sau investiga, în primul rând față de noi înșine, ce anume putem face și ceea ce nu putem face. Dacă în această evaluare a muncii proprii, a puterilor proprii, oamenii nu sunt foarte subiectivi, nu urmăresc să-și însușească bunurile celorlalți pentru a trăi mai ușor, atunci nu au de ce să fie îngrijorați. Începând cu săptămâna următoare nu vor mai fi vulnerabil în fața criticilor celorlalți și nici nu vor fi inferiori pentru că, prin ceea ce fac astăzi, dovedesc discernământ și bun simț.
Prin urmare, finalul săptămânii ne aduce în fața unui unghi foarte frumos ce ar trebui să ne ajute pe toți. Conjuncția lui Venus cu Jupiter este semn de noroc, de progres sau de deschidere față de noi șanse. Această nevoie de afirmare se va activa astăzi în sufletul fiecăruia și ea se bazează foarte mult pe ceea ce aducem din trecut, pe achizițiile pe care le-am comportat prin efort și muncă. Pentru că Venus în Fecioară nu se simte chiar atât de bine, conjuncția sa cu Jupiter se limitează în momentul de față mai mult la un avantaj obținut prin muncă proprie, prin dreptate, echitate sau prin simplitate, nu prin schimb de experiență sau cunoaștere. Este însă puțin probabil ca acest lucru să se producă în masă pentru că Luna trece prin zodia Berbec și tensiunile vor fi destul de mari. Deocamdată, Luna nu tranzitează un sector de zodie Berbec atât de mare încât să se consume și conjuncția cu Uranus, adică să-și încheie calitatea de distribuitor de lumină între cei doi malefici. De aici înțelegem că mulți oameni, atunci când vor face trimitere la trecut, se vor apropia mai mult de suferință decât de victorie. Totuși, este mai puțin important acest lucru, cât de valoroase sunt concluziile care fac trimitere la necesitatea muncii. Omul care își prezintă astăzi rezultatele efortului său, dar nu pentru a-i convinge pe ceilalți să-l recompenseze și să trăiască mai bine de acum încolo fără muncă, este cel mai avantajat. Pe el norocul îl va urmări ca o umbră, iar pe ceilalți, dacă vor reuși să păcălească, norocul li se va lipi de gât și, în timp, li se va transforma într-o mare greutate. Dacă au mințit acum, va trebui să meargă mai departe cu această minciună și vor vedea că nu se vor simți bine cu această etichetă.
Recomandarea pentru această zi este aceea de a nu simplifica lucrurile pentru a obține avantaje, ci pentru a ne înțelege mai bine. Atunci când simplificarea nu ne ajută să înțelegem, să ne oprim fluctuațiile minții, să facem liniște în suflet și vom vedea cât de simplu este apoi și cu norocul.

5 comentarii la „19 – 25 octombrie 2015

  1. Mihaela spune:

    Cuvinte vindecătoare ce îngrijesc demnitatea umană:”Banul nu este mai important decat fapta,deci fapta dicteaza calitatea,nu pretul.”Ce minunat ar fi daca ar intelege cat mai multi asta!Am sta de vorba la o masa rotunda,ne-am privi in ochi si nu ne-am mai minti.Fiecare si-ar aduce contributia dupa propriile puteri fara a fi suspectat de falsitate.
    Multumesc,Gheorghita!Esti un om minunat!

    1. Și eu îți mulțumesc!

  2. monica spune:

    MULTUMESC!
    Cu respect si multa dragoste,Monica A.

  3. Claudia spune:

    Atat de ravasitoare e melodia Annei Gabriel…

Dă-i un răspuns lui Mihaela Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.