19 – 25 decembrie 2016

19 – 25 decembrie 2016 este săptămâna birului pe care trebuie să-l plătim și a speranței care nu are nimic de-a face cu victoriile recente. Așa după cum se poate constata, atât din deviza generală aplicată acestei săptămâni, dar și din unghiurile programate a se consuma în cele șapte zile, momentul de față ne ajută să conștientizăm că avem o datorie, una pe care nu am făcut-o singuri, ci care ne este impusă. Ideea în sine de iubire, de plată făcută în mod abuziv, în mod normal reduce speranța, diminuează capacitatea individului de a se adapta la un context social și singurele bucurii pe care individul și le poate oferi sunt cele care vin din achitarea acestei datorii. Nimic din ceea ce s-a împlinit în săptămânile anterioare nu dădea vreun semn că am putea să ajungem în ipostaza aceasta, că reușitele obținute cu atât de mult efort ne vor duce în postura în care să fie necesară o plată suplimentară. Birul nu este o noutate, el se găsește sub multiple înfățișări chiar și în epoca modernă. Apoi, partea a doua a acestei energii speciale care va veni spre noi în săptămâna 19 – 25 decembrie se referă la o speranță care are nevoie de haine noi. Cumva, presiunea teribilă pe care ideea aceasta a birului, a datoriilor gratuite, o pune pe conștiința individului pare să fie direct răspunzătoare de realizarea pe care individul o obține în această săptămână. Prin nemulțumire, prin dezamăgire oamenii reușesc să vadă acum puțin mai departe față de victoria care a fost creionată în săptămânile din urmă.
La capitolul evenimente astrale, trecerea lui Marte pe zodia Pești, inițierea deplasării retrograde a planetei Mercur, unghiurile interesante pe care le realizează Venus de-a lungul acestei săptămâni, trecerea Soarelui pe zodia Capricorn, dar și împlinirea trigonului dintre Saturn și Uranus sunt cele mai importante elemente pe care trebuie să le parcurgem acum. În mare parte, toată această schemă se referă la o atitudine nouă pe care trebuie să o avem față de viață, față de oameni, față de realizările personale. Această responsabilitate ne spune că multe lucruri de-a lungul acestei săptămâni le vom face pentru că așa trebuie, așa se cade, așa am fost obișnuiți. Și aceasta este tot o formă de bir, tot o formă de datorie gratuită, deși veștile acestei săptămâni se referă la mai mult.
Cel mai important lucru pe care ar trebui să-l urmărim în această săptămână este propria armonie, rafinamentul sufletesc, bucuriile pe care avem șansa acum să le respectăm fără a ajunge la achitarea unei plăți. Bucuria este o libertate a universului, nu un drept pe care îl cumpărăm de la magazin.
Recomandarea pentru această săptămână este aceea de a gândi profund. Omul care gândește profund schimbă lumea.

Se stabilește diferența între energie și pasivitate. Ne întoarcem la o problemă mai veche. Cântărim mai ușor greșelile celorlalți decât propriile erori. Ne întâlnim cu oameni care pot să facă efort. Impulsurile creatoare sunt complicate. Ne vin probleme dintr-o zonă pe care nu am investigat-o corespunzător. Nevoie de îndrumare. Profesorii vin atunci când ne așteptăm mai puțin. Preocupare față de latura culturală sau poetică a vieții. Inteligența practică se exprimă frumos. Ajungem la concluzii pripite. Revoluție într-o zonă care plictisește. Viclenie. Dorința de a abandona un demers sau o relație. Singurătatea este explicată prin concepte religioase sau spirituale.

Mercur își va iniția acum mersul retrograd și nu-și va mai reveni la deplasarea directă până în anul următor. Se pare că aceasta va fi nota astrală sub razele căreia ne vom petrece finalul acestui an. Apoi, în prima zi acestei săptămâni se va mai împlini un eveniment astral, este vorba de trecerea lui Marte pe zodia Pești. Dacă pe zodia Vărsător ne-a încurajat să ne exprimăm liber opinia, să alegem în cunoștință de cauză ceea ce ne face plăcere să facem, să preferăm anumite persoane, să gândim în afara unor interdicții la care s-a lucrat tot anul, începând cu 19 decembrie vom fi mult mai sensibili la greșelile celorlalți ca și cum, ne așteptăm ca la un moment dat, în anul următor, să fim tratați cu aceeași înțelegere. Având în vedere că Marte nu se va obișnui cu vibrațiile zodiei Pești chiar din prima zi acestei săptămâni, acomodare aduce un neastâmpăr, ne incomodează, ne face să credem că avem nevoie de îndrumare. Abia în momentul acesta o persoană sensibilă și, în același timp, obiectivă va vedea care este prețul pe care trebuie să îl plătească pentru această receptivitate.
Având în vedere că această săptămână ne vorbește despre un bir pe care ar trebui să-l plătim, dar nu ne spune cât timp va exista această presiune, conjuncția Lunii cu Capul Dragonului, adică inițierea ciclului draconitic, schimbă această nevoie de îndrumare pe obediență, ducând impresiile acestei lumi într-un plan superior. Cei care cunosc puțină astrologie vor considera că această cădere în dramatism vine din trecerea lui Marte pe zodia Pești, dar, în contextul acestei săptămâni, debutul care apare pe 19 decembrie prin înclinația către obediență, aspect predispus de conjuncția Lunii cu Capul Dragonului, va purta întreaga vină. Este adevărat, Marte pe zodia Pești îi face pe oameni sensibili, îi încurajează să acorde o mare importanță viziunii de ansamblu, durerilor sufletești, în ideea că numai în modul acesta ar putea să vadă vicleniile periculoase ce ar putea veni din zona publică, create acum de cineva sau care au plutit din octombrie în jurul nostru.
Prin urmare, prima zi a săptămânii ne ajută să vedem foarte clar luminița de la capătul tunelului, dar ne vorbește și despre gânduri puternice care pot deveni și mai puternice prin concentrare, prin emoții frumoase. Se întâmplă lucrul acesta pentru că pe 19 decembrie nu ajungem la emoții frumoase în mod întâmplător și nici în virtutea inerției. Opoziția Lunii cu Neptun aspect care se împlinește în mijlocul acestei zile, când deja Marte a trecut pe zodia Pești, Mercur și-a început deplasare retrogradă, aduce concluzii pripite, teama de singurătate, poate chiar o anume indecizie care îl face pe individ sensibili la o influență exterioară. Omul bun devine vedeta zilei de 19 decembrie pentru că nu atinge acest stadiu în mod întâmplător, ci, prin acțiunile pe care le-a săvârșit din toamnă și până acum, și-a câștigat în mod binemeritat rolul de ambasador al binelui.
Recomandarea pentru această zi este aceea de a nu ne gândi la victorie înainte de a ști foarte clar dacă am intrat pe drumul cel bun. Toate demersurile, fie ele mari sau mici, au pe 19 decembrie această componentă.

Se descoperă o mare putere. Avem curaj să ne opunem unui adversar puternic. Ne deschidem sufletul către o soluție pe care ne-am temut până acum să o punem în aplicare. Tentațiile sunt periculoase. Conexiunile sunt înșelătoare. Mișcările din jur sunt prea rapide. Consumăm din bunurile proprii. Apelăm la resursele celorlalți. Suntem îndemnați spre idei progresiste. Există probabilitatea ca binele personal să nu atragă atenția. Succes prin prospectarea noului. Teamă de compromis. Credem că prin comunicare rezolvăm orice.

Luna se află acum în tranzit pe ultimul sector al zodiei Fecioară și va avea de împlinit patru unghiuri, din care două bune și două mai puțin bune. Unghiurile bune ne ajută să descoperim o mare putere, să înțelegem cât de important este curajul, iar unghiurile mai puțin bune ne aduc provocările care să înnobileze realizările predispuse de unghiurile bune. Astfel, totul poate deveni pe 20 decembrie înșelător, alcătuit din culori prea dure, prea ciudate, pe care oamenii nu le înțeleg și tocmai pentru că nu le înțeleg, le atribuie acestora puteri nebănuite, crezând ca numai așa devin mai puternici. Unii vor considera că progresul trece prin această zonă obscură, a necunoașterii sau a lipsei de luciditate. Dacă se referă la condiționările pe care careul Lună-Saturn le predispune, atunci confuzia aceasta are și un sentiment greu, de întârziere, de necunoaștere, de întoarcere la greșeli mai vechi. Dacă se referă la opoziția Lună-Chiron, eșecul de altădată este citit acum prin evenimentele triste care nu mai pot fi schimbate, poate chiar cele legate de boală.
Dar trăsăturile esențiale ale acestei zile nu vin din puterea pe care unghiurile negative le au asupra oamenilor, ci din mișcările rapide pe care un om le poate realiza pentru a ieși din întuneric, pentru a vedea că în momentul de față își poate permite să spere într-o victorie complet diferită față de cum se contura ea în săptămânile anterioare. Pentru unii victoria aceasta va fi mai mare decât ceea ce știau anterior, însă nu va fi pentru toți la fel.
Un alt element important pe care-l regăsim în ecuația astrală a acestei zile vine din conexiunile înșelătoare pe care le vom face dacă vom judeca întâmplările de acum doar prin prisma lecțiilor de viață, doar prin prisma durității sau doar prin intermediul puterii celuilalt, nu și prin intermediul propriei puteri.
Prin urmare, 20 decembrie va fi o zi obositoare prin ușurința cu care ne putem desprinde de schemele vechi. Ceea ce nu știm despre această zi și vom trăi la momentul respectiv ține de faptul că ne-am construit în minte o altă idee asupra victoriei decât este în realitate.
Partea bună a lucrurilor vine din faptul că ne vom deschide acum sufletul către soluțiile de care ne-am temut foarte mult și vom încerca să le punem în aplicare. Luna pe zodia Fecioară aduce această prudență pe care o iubim foarte mult și am putea, prin această nouă eliberare de condiționări vechi, să atingem condiționări mult mai plăcute, cele care ne vor ajuta în prospectarea noului. Deocamdată, nu ne putem gândi atât de departe, adică nu vom obține rezultate din prospectarea noului, dar drumul în direcția aceasta se orientează.
Recomandarea pentru această zi este aceea de a nu ne petrece această zi cu teamă. Teama ne blochează comunicarea, ne limitează încrederea în sine și ne reduce substanțial puterea de a rezolva ceea ce trebuie împlinit acum.

Apar consecințe ale faptelor săvârșite la începutul anului. Judecăm totul prea superficial. O dezvoltare se bazează prea mult pe farmec și nu este apreciată. Se pune prea mult accentul pe latura mentală. Probleme venite din relații imature. Este nevoie de o educație superioară. Programul de lucru se schimbă. Putem clarifica totul. Ne mișcăm prea încet. Voința puternică este ajutată de o energie intensă. Respect. Dorința de a învăța lucruri noi. Se promovează o idee prin intermediul unor oameni respingători. Se dezvoltă încrederea și ușurința de a lucra cu fondurile de rezervă.

În mijlocul acestei zile Soarele va trece pe zodia Capricorn și se va împlini solstițiul de iarnă, moment important din punct de vedere astrologic prin faptul că devine granița care delimitează prima jumătate a sectorului care favorizează creșterea spirituală de cea de-a doua jumătate, adică începând cu 21 decembrie încep să apară rezultatele a ceea ce am lucrat, am cerut în ultimele trei luni. Pentru că în această zi Venus va trece printr-o relație bună cu Junon oamenii au sentimentul că este suficient doar să se asocieze, doar să vorbească despre un eveniment frumos, doar să-și arate puterea personală, doar să lucreze în echipă. Nu este suficient să facă lucrul acesta, mai ales că momentul de față pune un puternic accent pe latura mentală, cea care nu se va limita, prin trecerea Soarelui pe zodia Capricorn, la conveniențe. Va fi nevoie, în special în a doua parte a zilei, să dovedim că voința nu este un fapt întâmplător, dar, mai ales, va trebui să probăm că avem suficient de multă maturitate încât să nu confundăm voința cu ambițiile de moment.
În contextul acestei săptămâni, relația bună pe care Venus o are de împlinit cu Junon îi ajută pe oameni să înțeleagă că totuși superficialitatea nu este acum atât de periculoasă. Acolo unde situațiile se rezolvă prin superficialitate în mod sigur avem de-a face cu oameni care au obținut, în aceleași tipuri de demersuri, mari performanțe. Ciudățeniile vor veni din faptul că oamenii, care nu au obținut pe această linie a demersurilor vizibile acum niciun rezultat, vor performanță. Asta înseamnă că 21 decembrie aduce un elan periculos pentru omul superficial sau care nu este încă pregătit să evolueze deoarece evenimentele pot fi importante pentru viitor, confirmate pentru demersurile săptămânilor viitoare numai prin gândire profundă, numai prin maturitatea care le lipsește. De aceea 21 decembrie nu poate fi o zi bună pentru toată lumea sau nu poate fi bună doar pentru că promovează o idee profundă. Este nevoie de puțină maturitate pentru a trece de la o sclipire la o faptă remarcabilă, de la o idee îndrăzneață, la acțiuni publice durabile.
Prin urmare, solstițiul de iarnă ne atrage atenția că avem nevoie de educație superioară. Având în vedere că în această perioadă oamenii se pregătesc pentru sărbătorile de iarnă, a invoca motivul educației ar putea să li se pară unora hilar. Dar dacă mesajul astrelor așa este, noi nu avem dreptul să-l distorsionăm. Așadar, începând cu 21 decembrie astrele recomandă să fim mult mai atenți la cum vorbim, cu cine vorbim, la domeniul care ne atrage foarte mult, adică să punem mâna pe carte și să respectăm nevoia de informație, nevoia de hrană a sufletului, nu să ne documentăm doar de pe internet sau de la televizor. Pentru că îndemnul acesta nu a avut o formă atât de clar conturată așa cum se întâmplă acum, ni se va părea că mesajul cel mai interesant nu poate veni decât prin intermediul unor oameni respingători, decât dintr-o zonă pe care am desconsiderat-o. Nu degeaba ne este recomandat acum să ne însușim ceea ce nu ne-am însușit altădată. Au existat diverse motive pentru care am evitat această formă de documentare. Apoi, dacă documentarea este făcută corect, relațiile se simplifică, starea de spirit devine mult mai bună, iar confortul va fi și el restabilit.
Recomandarea pentru această zi este aceea de a nu ne speria de efort. Dacă la început efortul de a învăța, de a acumula ni se pare neplăcut, cu timpul maturitatea pe care obținem ne va ajuta să trăim pe un nivel superior și, de ce nu, chiar mai bine.

Oamenii se preocupă de cinste. Apelează la o forță superioară pentru a învăța ce este discernământul și toleranța. Respectul vine prin întâlnirea cu pedeapsa. Creativitate. Bolile vin din nervozitate sau irascibilitate. Probleme complicate legate de o vindecare. Din umbră apar ființe puternice. Iertăm prea greu și acceptăm greșelile celorlalți prea ușor. Suntem predispuși la crize. Grijile și anxietatea pot fi scăpate de sub control. Se muncește prea mult și se judecă prea puțin. Trebuințele personale sunt ajustate. Se clarifică o problemă legată de viitor. Rezervele cele mari sunt pe sfârșite. Atracție către substanța care stimulează.

Luna va trece astăzi, în a doua sa zi de tranzit prin zodia Balanță, prin conjuncția cu Jupiter. Asta înseamnă că se încadrează în careul în T pe care această planetă îl realizează cu Uranus și Pluton. În plus, la toată această construcție astrală se adaugă și mesajul planetei Mercur, despre care știm că se află în mers retrograd. Mesajul de acum aduce o atenuare a convingerilor rigide, dure, referitoare la demersurile care nu pot fi soluționate. Prin această retrogradare a lui Mercur, adică o desensibilizare legată de un mesaj dur, dar și prin impactul Lunii din zodia Balanță, adică refuzul unei responsabilități care împovărează conștiința sau sufletul, se produce o vindecare, o eliberare de probleme, ce ni se va înfățișa în mijlocul acestei săptămâni sub forma unei noi speranțe de viață. La polul celălalt, adică în cazul oamenilor nefericiți, pentru care o conjunctură ca aceasta nu ar fi suficientă, se poate anticipa că grijile și anxietatea vor putea fi scăpate de sub control, adică tot ceea ce îi ajută pe alții, pe ei îi sperie și mai mult.
Dacă ar fi să luăm fiecare dintre aceste impulsuri pe rând, am constata că ne aflăm în fața unor probleme care, însumate, ar trebui să dea o problemă și mai mare. În realitate, schema de acum ne ajută să ne eliberăm, să anulăm o problemă cu o altă problemă, să le punem pe acestea față în față și să realizăm că poate ar trebui să privim lucrurile cu mai multă simplitate, cu mai multă sensibilitate, fără spaima față de ziua de mâine, fără grija că aceste probleme de acum pe viitor se vor înmulți. Așadar, ne trebuie puțin curaj pentru a privi dincolo de mesajul unilateral al fiecărei probleme în parte. Dacă vom reuși să facem lucrul acesta și relațiile se vor îmbunătății, nu ne vom mai teme de intențiile pe care persoanele cu care interacționăm le ascund, nu ne vom mai speria de umbre.
Prin urmare, mijlocul săptămânii ne aduce, la modul foarte concret, impulsul către a înțelege de ce este nevoie la un moment dat să privim ansamblul situației. Puse una lângă alta problemele de acum se pot dizolva în mare parte sau măcar le putem vedea pe acestea la dimensiunea reală. În felul acesta, și nevoile personale vor putea fi reconfigurate, în așa fel încât să nu ni se pară imposibil să vedem puțin mai departe decât ne arată degetul. În lumina acestor observații este ușor de înțeles de ce vindecarea de acum va face casă bună cu o speranță nouă, diferită de cea care s-a cuibărit în minte în săptămânile anterioare. Totuși, nu ar trebui să fim lacomi, nu ar trebui să credem că dacă am făcut un pas în direcția aceasta am parcurs tot drumul. Dacă vorbim de vindecare atunci putem vorbi și despre un echilibru, de un respect pe care l-am cerut în săptămânile anterioare, unii poate chiar l-au primit, dar din implementarea căruia nu ne-am ales cu nimic.
Recomandarea pentru această zi este aceea de a fi îndrăzneți cu emoțiile. Sentimentele care vin spre noi în mijlocul acestei săptămâni, privite separat de context, ni se vor părea confuze sau enervante. Dacă le privim pe acestea în contextul general vom descoperi un nou motiv de a ne bucura, de a ne liniști și, în consecință, de a deveni mai puternici și mai sănătoși.

Preocupări pentru putere sau dominare. Toleranța și respectul sunt așezate în aceeași barcă cu imperfecțiunile și greșelile umane. Prea mult interes și prea puțină faptă. Este nevoie de compasiune și sensibilitate față de muncă. Oportunitățile apar după ce este trecut testul înțelegerii și toleranței. Excelentă posibilitate de a progresa. Întâlnire cu un adversar mai vechi. Interes pentru ceea ce este ascuns sau tăinuit. Circumstanțele grave devin atenuante. Preocupare față de un statut social. Singurătatea sperie.

În mijlocul acestei zile Luna va trece pe zodia Scorpion și ne va aduce alte preocupări, unele definite de o gândire negativistă, de un tragic pe care ni-l putem permite acum pentru că ni se pare că suntem mai puternici. În realitate, chiar suntem mai puternici prin experiențele pe care le-am depășit cu brio de la începutul săptămânii și până acum. În consecință, 23 decembrie devine o zi de excelență prin ceea ce demonstrăm că putem face, prin ambițiile pe care le ducem mai departe.
Cu alte cuvinte, ceea ce se prefigurează a se consumam în această zi prin trecerea Lunii pe zodia Scorpion face trimitere la legătura care există între momentul de față și ultima zi a acestei săptămâni, adică între intrarea Lunii pe zodia Scorpion și conjuncția sa cu Luna neagră. Ambiția de acum pare să fie o problemă, dacă ar fi să privim prin natura demersurilor în care ne implicăm, prin ceea ce reprezintă ea în sine, dar este o mare realizare pentru că ne ajută să conștientizăm care sunt greutățile care ne țin în urma celorlalți.
Dacă ceea ce suntem pe punctul să facem astăzi va însemna începutul unor fapte rele pe care le vom recunoaște la sfârșitul acestei săptămâni, dar care nu vor avea o greutate foarte mare, nu vor distruge prea mult, prin faptul că Luna participă împreună cu Marte și cu Soarele la desenarea unui triunghi minor, căruia Soarele îi este focar, înțelegem că drumul tolerantei doar pe-aici va trece. Deși unora li se va părea ciudat, se pare că nu reușesc să ajungă la iertare decât printr-o greșeală. Cu alte cuvinte, pentru a fi iertați trebuie să facem o greșeală acum pentru că anturajul preocupat cu multele sale probleme, nu se mai poate orienta acum, punctual, către o problemă a individului pe care să o ierte și, în consecință, să declanșeze un întreg val al transformării pozitive. În felul acesta, se poate explica eroarea penibilă pe care o vom face în această zi.
Prin urmare, 23 decembrie este o zi de mare profunzime, când vom putea foarte ușor să fim dezamăgiți de faptul că oamenii sunt prea sensibili, că au emoții prea profunde sau că sunt indiferenți. Indiferent cum am privi toată această situație, desfășurătorul zilei va fi complet diferit față de așteptările pe care le-am avut. Pentru a ne apropia de zona de echilibru trebuie să ne exprimăm nemulțumirea, să facem o gafă, o greșeală, o prostie.
Poate din această cauză multe din cele care ni se întâmplă acum și care pe altă conjunctură ar fi fost foarte grave ni se vor părea acum simple, banale, lipsite de pericol. Combinația aceasta intre dreptul pe care ni-l oferim de a fi revoltați și răul atenuat face din 23 decembrie o zi plăcută.
Recomandarea pentru această zi este aceea de a nu uita să punem în toate evenimentele pe care le parcurgem astăzi puțină compasiune. Chiar dacă la sfârșit cu toții vom fi încântați de ceea ce facem acum, mult mai mulțumit va fi cel care va vedea că este în stare să înțeleagă, nu doar complicațiile explicate foarte clar, ci și ciudățeniile pe care nu le poate explica nimeni.

Se pune mult accent pe puterea de înțelegere sau de discriminare. Accidentele sunt anunțate. Inspirație. Acces la emoții colective. Tensiunile vieții sunt rezolvate prin dialog. Atașament față de o fire care trebuie transformată. Se vorbește prea mult despre dreptate și nu se face nimic. Schimbări bruște de situație. Oportunitatea de acum este insuficientă. Probleme de conștiință. Trăim cu senzația că inspirația ne salvează din orice problemă.

Ziua de 24 decembrie ni se va părea una dintre cele mai confuze zile ale acestei săptămâni. În primul rând, se va pune accentul pe o înțelegere care nu ne ajută prea mult, ba, dimpotrivă, ne poate duce către accidente, către schimbări în programul stabilit, către un eșec. În felul acesta, mulți vor conștientiza că ziua de 24 decembrie poate deveni confuză prin certitudinile pe care ni le-am însușit de-a lungul acestui interval pe care îl analizăm. Vor spune că toate aceste schimbări de opinii au avut un efect dezastruos asupra certitudinilor pe care l-am avut din toamnă și până acum. În realitate, nu schimbările bruște de situație sunt cele care ne complică poziția pe care o avem în momentul de față, ci modul cum le-am văzut pe acestea, schema la care am apelat pentru a le interpreta.
Din teamă ca lucrul acestea să nu intre într-un derapaj accentuat, oamenii vor bate în retragere, vor spune ca așa le dictează intuiția, așa simt, așa este bine să facă, așa le spune educația. Marea problemă a acestei zile vine din atașament, că nu degeaba Luna trece acum prin zodia Scorpion, semn renumit pentru predispoziții de genul acesta. Dacă ar fi puțin mai deschiși, mai puțin reticenți, mai curajoși atunci toată această problemă legată de atașament nu s-ar concretiza prin evenimente atât de triste. Unghiurile acestei zile nu sunt rele, ci aduc o sensibilitate aparte, o capacitate de a gândi, de a înțelege și de a schimba ceea ce nu este corect. Dacă schimbarea aceasta nu este văzută în viața personală se întâmplă pentru că de a lungul acestei săptămâni nu ne-am ocupat de acumulare de putere, de înțelegere, de cunoaștere, ori nu am lăsat speranța să se îmbrace în haine de sărbătoare. Așa cum este firesc, nu ne putem aștepta la o schimbare dacă nu am pregătit-o.
Prin urmare, 24 decembrie ne vorbește despre durerea pe care o simte un suflet în momentul în care nu se poate desprinde de atașamentul care-i face cel mai mare rău. În momentul de față Luna se află în plin tranzit prin zodia Scorpion și ne lipsește dialogul, interesul față de comunicare, față de înțelesul profund al unor situații, față de compasiune. Deși toate aceste unghiuri frumoase ne lasă impresia că intuiția ne salvează din orice situație delicată, ea nu este luată în considerare pentru că avem acum prea multe griji, prea multă certitudine. Dacă am reușit să depășim acest obstacol vom vedea cât de ușoară va fi comunicarea, cu toate că rezultatele ei vor fi foarte bune doar pe moment, adică nu vor alimenta demersurile pe termen lung, nu vor avea durabilitate în timp.
Recomandarea pentru această zi este aceea de a fi foarte atenți la opiniile celorlalți. Dacă reușim să găsim frumusețea și rafinamentul în opiniile lor înseamnă că deja ne-am depărtat de ceea ce ne ținea blocați pe încrâncenare, idei obsesive, rigiditate.

Se demonstrează o faptă greșită. Progres prin înțelegere și efort. Deschidere către colaborări eficiente. Sensibilitatea ne ajută să înțelegem comportamentul bizar al celorlalți. Informația ajuta pe toată lumea. Se modifică un stil de viață. Voința este puternică. Apelăm la informații suplimentare. Se dorește simplificarea metodei de lucru. Se fac în zadar calcule pentru viitor. Consultațiile nu sunt apreciate. Presiune internă. Dramele afective devin mijloace care promovează ambiția și reușita. Acolo unde ne așezăm este nevoie de regulă. Suntem invitați să luăm în serios un proces de transformare.

Din capul locului 25 decembrie cea mai importantă zi a acestei săptămâni, dar nu pentru că ea reprezintă o sărbătoare importantă pentru cei mai mulți dintre noi, ci pentru că în momentul de față se împlinesc câteva unghiuri foarte importante pentru această perioadă, pentru această săptămână, pentru finalul de an 2016. Este vorba, în primul rând, despre trigonul dintre Saturn și Uranus, unghi care face trimitere la mesajul unui lider, la conținutul unui proiect, la aspirațiile pe care le au oamenii grupați pe tronsoane, bresle, zone de interes. Relația aceasta pe care Saturn și Uranus o împlinesc acum este primul trigon de pe faza descendentă aferentă ciclului transformărilor. Următoarele două trigoane se vor consuma în anul următor, pe 19 mai și pe 11 noiembrie. Aceasta este, în mare parte, o direcție socială care a fost pregătită de câteva luni în urmă și care va mai fi activă și în anul următor, cu atât mai mult cu cât următoarele două etape se vor împlini pe parcursul unui an de zile. Din aceste dispuneri oamenii înțeleg că nu pot ajunge într-o nouă stare de conștiință, într-o nouă stare socială, nu pot accede la un progres important decât dacă vor face o schimbare personală. Referindu-se strict la ecuația astrală a zilei de 25 decembrie oamenii au nevoie să conștientizeze acum că numai prin implicarea metodei reușesc să meargă mai departe, să înțeleagă de ce este nevoie de un ciclu al transformărilor.
Dacă pentru foarte mulți dintre noi această condiție socială va fi mai puțin importantă, pentru că ea se amestecă printre multe evenimente care s-au consumat de-a lungul acestei luni încercate, faptul că Venus va avea de împlinit trei unghiuri pozitive în această zi o transformă pe aceasta în vedeta momentului. De aici și rolul important pe care-l au emoțiile, de aici și convingerea că numai prin intermediul sentimentelor reușim să dăm vieții un sens aparte. Cu toate acestea, suntem încurajați să fim foarte atenți și foarte serioși cu deciziile pe care le adoptăm. Dacă de-a lungul acestei săptămâni ni s-a părut că procesul de transformare nu trebuie abordat cu maximă responsabilitate, 25 decembrie va fi o zi grea. Dramele prezentului nu vor fi înțelese, vom da prea ușor vina pe ceilalți, presiunea interioară în sine ne va îndemna să căutăm vinovați. Se întâmplă lucrul acesta pentru că Luna va trece acum pe ultimul sector al zodiei Scorpion și voința este foarte puternică.
Prin urmare, ultima zi a acestei săptămâni ne pune în fața unui episod care depășește prin importanță și amploare cadrul acestei săptămâni. În primul rând, ne referim la relația bună pe care Saturn o are cu Uranus și care face referire la ciclul transformărilor ce începe, cu această etapă, să sedimenteze ceea ce a început să formeze din februarie 1988, când cele două planete s-au întâlnit într-o conjuncție pe zodia Săgetător. Unora s-ar putea ca momentul acesta al lunii decembrie să pară lipsit de importanță, să nu fie privit prin valoarea pe care o are. Un pasionat de astrologie care nu renunță la viziunea de ansamblu, va știi că realizarea de acum se va continua și de-a lungul anului următor, urmând ca după aceste realizări să intrăm în câțiva ani mai buni, nu cum am avut din 2010 până acum, etapă care se va încheia cu sfârșitul anului 2020. Fără a anticipa ceea ce urmează să se întâmple în următorii ani, dar pentru a duce ideea până la capăt, se poate indica faptul că anul 2021, în privința acestor transformări va avea un cuvânt important de spus, prin frământările pe care le anunță încă de pe acum, prin nemulțumirile care vor fi punctate din punct de vedere astral prin cele trei careuri care se vor împlini în februarie, iunie și, respectiv, decembrie 2021.
Momentul de față se referă însă și la o bucurie personală, cea pe care dorim să o trăim cu mare intensitate, dar, după cum vom vedea, ea este intim legată de o împlinire socială. Faptul că Venus împlinește pe 25 decembrie unghiuri foarte frumoase nu arată că ziua este de la sine specială, aparte, ci poate deveni așa dacă și cadrul social în care individul s-a integrat este în armonie cu acest interes personal. Având în vedere că ultima perioadă a fost destul de intensă, pe alocuri chiar furtunoasă, nu putem generaliza, nu putem considera că toate mediile sociale au ceva bun, nu putem să ne așteptăm ca momentul acesta să fie foarte bun pentru toată lumea.
Recomandarea pentru această zi este aceea de a ne strădui să avem viziune de ansamblu, să ne gândim la faptele pe care cei cu care interacționăm acum le-au demonstrat de-a lungul anilor, din 1988 încoace. Dacă nu putem merge atât de departe în timp cu acest exercițiu, atunci să mergem cât de departe putem. Cu cât cadrul social din care ne extragem informațiile este mai generos cu atât înțelesul realizărilor de acum va fi mai durabil în timp.

16 thoughts on “19 – 25 decembrie 2016

  1. monica spune:

    Un simplu MULTUMESC!
    Sa fiti iubit si ocrotit in tot ceea ce faceti!
    Cu respect, Monica Ancuta

  2. AMELIA spune:

    Va Multumesc pt tot ce ati facut pt noi.Amelia
    Sarbatori frumoase sa aveti . Sa auzim de bine si in 2017

  3. mourre gina spune:

    MULTUMESC! SARBATORI FERICITE

  4. ana spune:

    buna seara,
    putem spera sa parcurgem previziunile pentru anul 2017 ? Multumim pentru cele din anul 2016 .
    dar pana atunci va doresc Sarbatori fericite !

    1. Desigur, pe 30 decembrie voi posta materialul.

      1. ana spune:

        Va multuim foarte mult !!

  5. Și din partea mea,
    Sărbători cu bine alături de cei dragi!

  6. carmen spune:

    Va multumesc pentru analizele astrologice de pana acum.Le astept cu nerabdare pe cele pentru anul 2017 si va urez sarbatori fericite, sanatate si ceea ce va doriti sa se implineasca!La multi ani!

  7. Elena spune:

    Mulțumesc, Gheorghiță..
    Sărbători fericite si un sincer La
    Mulți ani..!!!
    Speram la vremuri mai bune…

  8. Anca spune:

    Multumesc din suflet pentru randurile, gandurile, cuvintele pe care dvs. le impartasiti cu noi.

    La multi ani luminosi, veseli si buni!

  9. Dana spune:

    Mos Craciun bucuros ca va reintilneste, d.le Gheorghita.
    Sarbatori Frumoase va doresc!

  10. viorica preda spune:

    Sarbatori fericite, la Multi Ani cu bucurii! Multumesc pentru tot ce faci pentru noi.
    La anu as vrea sa ai o rubric in care putem urmarii cand LUNA MERGE IN GOL.
    Multumesc. Viorica

  11. ioan-a spune:

    craciun fericit!!!

  12. Ani spune:

    Sarbatori frumoase!Lumina nasterii Domnului sa va calauzeasca pasii!Multumesc si eu prietenului altruist ce se afla departe,dar si asa de aproape…

  13. daniela spune:

    Cu drag, pentru tine, Gheorghiță, prietenul care știe atât de bine să dăruiască făra sa aștepte nimic în schimb…din suflet, Sărbători fericite, cu lumina si căldura și …mii de mulțumiri! Cu drag, Daniela

  14. Dragii mei,
    Vă mulțumesc și vă prețuiesc!
    Sărbători cu bine!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.