18 – 24 octombrie 2010

Luni, 18 octombrie
Prima zi a saptamânii devine o zi constructiva prin trecerea Lunii în domiciliul planetei Neptun (Pesti) si deci prin transferul informational pe care îl aplica acestui sector dupa ce ieri seara a împlinit o conjunctie cu aceasta planeta. Acest tip de transfer se produce în sectorul sextilului Luna-Pluton si, spre seara, al sextilului/trigonului Luna-Axa Dragonului.
Aceste elemente sunt menite sa aduca solutii de natura mentala, sa produca evenimente prin întelegerea fenomenelor si sa impuna modificari în sfera de activitate prin conexiuni, analiza, gândire. Gândirea ce va fi mobilizata acum va fi cea de tipul sintetic-analitic, iar inteligenta ce o va ajuta va fi ambivalenta: logico-matematica (rezolvarea problemelor abstracte prin rationamente inductive si deductive, de a întelege relatiile complexe dintre idei, fenomene, lucruri, de a clasifica, a emite ipoteze stiintifice pentru a cunoaste) si vizual-spatiala (perceperea lumii ca pe o imagine de ansamblu, abilitatea de a proiecta, de a reproduce, de a cuprinde într-o singura structura ceea ce simturile colecteaza separat).
Pe fondul dezvoltarii acestora, se va observa o înclinatie spre latura emotionala, spre ceea ce contine ea mai intens si pozitiv, spre acele elemente de comportament care contribuie la dezvoltarea morala, la deschiderea spre o lume a ideilor, a descoperirilor care sa permita trecerea într-un alt plan al existentei, unul mult mai larg atât ca dimensiune afectiva, cât si volitiva. Trigoanele pe care Mercur le va împlini cu Neptun si respectiv Chiron ne va transforma azi în mesageri ai ideilor, în instrumente de îndeplinire a unei vointe ce vine din necunoscut, dar care ne va permite, prin îndeplinirea ei, depasirea unor limite personale. În aceasta categorie sunt incluse perceptiile extrasezoriale, sensibilitatea artistica, înclinatia spre studiu, lectura, spre comunicari virtuale, adica spre a cultiva acele abilitati care contribuie la o dezvoltare rapida a fiintei. De aceea azi ne vom simti presati de timp, de prieteni, de sarcinile profesionale, de mersul evenimentelor, fortati sa facem ceea ce nu ne place, dar care se va dovedi bun si constructiv pentru noi.
Contradictia, pe care o vor observa pasionatii de astrologie în aceste explicatii, survine din faptul ca s-a atribuit trigoanelor Mercur-Neptun si Mercur-Chiron în special valente logico-matematice, când definitiile sustin ca ele îi îndreapta pe oameni spre sensibilitate, intuitie, adica spre acele elemente care tin de sfera senzoriala. Azi ne departam de aceste trasaturi pentru a ne apropia de cealalta latura a zodiei Pesti, de vibratiile persuasive si pline de forta interioara, care dovedesc un spirit practic foarte dezvoltat, o precizie matematica în modul cum percep si reprezinta lumea. Acest caracter practic, selectat din gama de trasaturi ale zodii Pesti ca principal motor, este initiat de sextilul Luna-Pluton atât ca fundal, dat si ca finalitate, întrucât ziua începe într-un ton materialist (sextil Luna-Pluton) si se încheia agresiv (opozitie Luna-Junon), deci ne va cere o adaptare rapida la context, fara posibilitatea de a ne ascunde într-un confort efectiv. Cu alte cuvinte nu avem de ales decât sa ne adaptam modul de reactie în raport cu aceste impulsuri.
Pe aceste vibratii omul va porni de la sentimentul sau de neapartenenta, de revolta împotriva propriei suferinte si se va adapta într-o structura macro, cu aceeasi rezistenta la durere, dar cu alte efecte. Vazându-se în afara propriei structuri va putea sa-si exteriorizeze framântarile afective cautând explicatii prin logica, paralelism, similitudinii de natura imagistica pentru a-si gasi un loc mai bun sau pentru a-si recapata linistea.
Prin urmare, 18 octombrie nu este deloc o zi simpla si nicidecum una linistita. Este însa o zi a provocarilor de natura comportamentala în care vom încerca sa facem un salt calitativ, sa ne depasim propriile limite ale întelegerii ori ale gândirii. Tocmai de aceea azi sunt obligati sa devenim rationali pentru a ne oferi stabilitate prin realism, concret, materialism. Azi vom oscila între valori si marea problema nu va fi în a trai cu intensitatea sau în a gestiona sau întelege ceea ce traim, ci de a alege esenta pentru a da evenimentelor viitoare forta dupa cum le anticipam sau le dorim acum.
Acest tip de provocare este pentru initiati un prilej de a se reevalua, de a initia noi proceduri de extindere a câmpului perceptiei, iar pentru cei neinitiati un pachet de întâmplari ciudate care nu se sprijina nici pe tulburarile de natura sociala, nici pe teama ce s-a cuibarit în suflet, nici pe carenta de informatii si nici pe devitalizare, ci pe dezorientare.

Marti, 19 octombrie
Spre deosebire de ziua de ieri, azi trigoanele pe care Soarele le va împlini cu Neptun si Chiron au o alta finalitate si o alta constructie implicând nu doar calitati ale gândirii sau atribute ale inteligentei, ci chiar o vasta gama de fapte ce sunt îndreptate spre o singura finalitate: eficienta actiunilor în plan social.
Azi Luna va trece prin trigonul cu Venus si, la putin timp dupa aceea, prin conjunctia cu Lilith pregatind mijloacele prin care cele doua trigoane ale Soarelui cu Neptun si respectiv Chiron vor actiona.
Daca ar fi sa judecam unghiurile Soarelui doar din punct de vedere psihologic am înclina balanta spre simtul artistic, spre sensibilitatea fata de sunet si forma, fata de elemente ale artei moderne si, în acelasi timp, fata de inspiratie, gândire libera, poezie, mentalitati, translatarea constiintei într-un plan superior. Daca ar fi sa judecam din punctul de vedere al evenimentelor atunci am putea spune ca azi, din întrega gama de predispozitii, vor fi selectate acele evenimente care sunt tangente la moralitate, care implica iertarea pacatelor, care duce la asociere si lucru în echipa si nu oricum, ci prin identificarea acelor elemente comune care usureaza comunicare si schimbul deschis de informatii. Fiind un trigon pe semne de aer virtutile intelectuale vor fi la mare cautarea, comunicare vorbita, cea în care cuvintele au un rol, dar si intonatia, respiratia, topica, suita ideilor. Totul se va supune unei elegante speciale pe care spiritul trebuie sa o arate.
Combinând cele doua tendinte, valorile acestor trigoane se îndreapta, pentru ca Neptun si Chiron sunt înca în conjunctie strânsa, spre o reformulare a idee de bine, de confort si de echilibru. Unii oameni ori nu mai au loc în viata noastra, ori, dintr-odata, vom considera ca totul li se cuvine si îi investim cu toata afectiune si toata atentia. Altii se vor crampona în obsesii periculoase, care le vor încarca vorbele cu sensuri negative si, prin asta, îsi vor face dusmani puternici. Ceea ce se întâmpla azi vine pe linia sanatatii afectiva, mentale sau spirituale si tocmai de aceea trebuie sa vedem prin ceea ce se ridica acum înainte ochilor si ne invita la o forma de comunicare cu spiritele naturii, cu destinul, cu dorintele noastre, acum personificate de oamenii din jur, de întâmplari ilogice sau de conjuncturi stranii.
Realizarile predispuse de aceasta zi sunt puternice si merg pe linia curajului de a îndrazni si fricii de a pierde. Acestea doua impun o atractie romantica între efort, competitie si rana vindecata ca blazon al experientei. Toate acestea vor încuraja relatiile personale, cele care se vor construi prin sinceritate si devotament, dar vor reusi sa aduca si iluzia unor asocieri solide, acolo unde rana este puternica.
Prin urmare, 19 octombrie ne indeamna la un efort, la o forma de protest împotriva obiceiurilor, împotriva celor care ne-au judecat gresit intentiile, care ne-au lasat singuri în fata unui inamic pe care nu l-am evaluat corect. În fata unei asemenea situatii azi suntem invitati sa gasim solutii, sa cheltuim mai putin, sa judecam corect, sa ne hranim sanatos si sa ne relaxam. Sufletul îsi cere azi drepturi pe care nu i le-am respectat în ultima vreme. O stare psihica proasta azi ne va duce usor pe un tarâm agresiv unde sa ne pierdem controlul, producând leziuni iremediabile. Azi ceea ce ne enerveaza trebuie iertat, ceea ce ne doare trebuie inteles, iar ceea ce ne lipseste trebuie atras prin efort suplimentar, nu prin drame.
Familia, locul de munca, privit ca a doua familie, cercul de prieteni, asociatii sunt azi forte ale reusitei noastre daca vom trece testul echilibrului si al masurii. A gasi echilibrul între cantitate si calitate, între curaj si modestie, între energie si consum, înseamnă a obține un câstig important atât din punct de vedere medical, prin ameliorari spectaculoase ale starii de sanatate, cât si din punct de vedere mental ori spirituala.

Miercuri, 20 octombrie
Ultimul segment pe care Luna îl parcurge din zodia Pesti confera trasaturi similare celor de ieri, doar ca nu la aceeasi intensitate si nu cu aceleasi implicatii în plan social. Neavând alte unghiuri care sa se împlineasca la grad perfect, dar fiind înca în fereastra celor care s-au împlinit în zilele anterioare, azi, pâna seara, vom culege roadele impulsurilor din zilele anterioare si vom încerca o rememorare pozitiva a acestora. Cele trei unghiuri vor presara evenimente legate de curajul de a simti, de a spune ceea ce simti, de a demara un proiect pe baza unui sentiment, al unei trairi, pe baza unei placeri metafizice sau pur si simplu dintr-o ratiune straina logicii obisnuite. Asadar, 20 octombrie este o zi a semnelor, a indicatiilor, a dezbaterilor, a îndraznelii si a initiativei.
Nu doar când Luna se afla în aspecte pozitive cu Marte, ci si când ea trece prin apropierea lui Uranus sau prin unghiuri de 60 ori 120 de grade cu acesta, perceptiile oamenilor se modifica usor. Functiile mentale sunt activate si pot mai usor sa înteleaga, se desprind mai usor de resentimente sau de mânii si se lasa antrenati de idei îndraznete, planuri care implica efort sau consum mare de energie. Acum este si Jupiter în aceasta ecuatia si ceea ce facem azi este încarcat de sansa si noroc.
Prin urmare, 20 octombrie ne aduce o altfel de finalitate. Azi se grabesc lucrurile spre un punct final si tocmai de acea comportamentul oamenilor va fi unul precipitat, cu gesturi nepotrivite contextului general, dar bine argumentate dintr-un punct de vedere propriu. Nu este o zi de senzatie, ci mai curând de intuitie, de împartasire a acelor elemente care, în saptamâna anterioara, erau considerate rebuturi, elemente care au diminuat eficienta si care au dus spre uitare, lene si neputinta. Acum tocmai acea experienta a neputintei din saptamâna anterioara ne va motiva si ne va îndemna sa încheiem un capitol si, repede, sa deschidem altul. Trecerea Lunii în Berbec va aduce îndrazneala, dar ea nu va putea fi perceputa asa pentru ca trecerea lui Mercur în Scorpion, la putin timp de la miezul noptii, îndreapta întreaga atentie spre viclenie, transformând curajul, îndrazneala si forta într-un fel de instrument de tortura pentru cei care se opun.

Joi, 21 octombrie
Ne apropiem de finalul tranzitului Soarelui prin Balanta, iar Mercur deja schimba semnul, lasa în urma diplomatia sau teama de a-si asuma raspundere si porneste pe un drum al sensibilitatii tactile, senzoriale. O cadere în realitatea cruda a zilelor noastre se va produce azi prin acest ingress. Nu doar Mercur va face vizibila trasatura Scorpionului, ci si Marte împreuna cu Venus, care de ceva vreme trec prin aceasta zodie, ba chiar în aceasta zi Marte va împlini un trigon cu Jupiter din Pesti si Venus un sextil cu Junon din Fecioara. Pe fondul, înca activ, al celor doua trigoane pe care atât Soarele cât si Marte le împlinesc cu cele doua grupuri de planete din Varsator (Neptun-Chiron) si respectiv Pesti (Jupiter-Uranus), trecerea lui Mercur în Scorpion va spori istetimea mintii si spiritul critic, va aduce o abilitate speciala de a comunica si de a împartasi experientele anterioara, fie ele bune sau rele. Oamenii dintr-odata se simt importanti, îsi asuma raspunderea pentru faptele lor si se comporta în cunostinta de cauza. Sunt curajosi si motiveaza mai mult decât au facut în ultimele trei saptamâni tot ceea ce fac.
Totusi, nu trebuie sa uitam ca Scorpionul este un semn al administrarii si organizarii, ca el construieste si distruge întotdeauna pe baza unui motiv si ca elementul sau creator este puternic pervertit de ambitia sa de a demonstra forta, puterea, eficienta ori inteligenta. Deci nu trebuie sa ne surprinda reactiile celor din jur care dintr-odata se pun pe citit romane celebre, lucrari stiintifice, tratate sau se apuca de un nou domeniu. Acesti oameni s-au consumat în ultimele trei saptamâni în dileme periculoase si acum dau curs trairilor în forma lor bruta, neelaborata, necosmetizata, nefinisata.
Azi Luna se afla în careu cu nodurile sale si în opozitie cu Saturn si tocmai de aceea trebuie sa ne asteptam ca motorul motivatiilor, ceea ce-i anima pe oameni spre a actiona sau a gândi este sentimentul de neputinta, de nesiguranta ori de înstrainare. Simt ca au nevoie sa-si însuseasca ceea ce le lipseste cel mai mult si nu vor sa renunte la ideea ce le-a încoltit în minte ca au dreptul macar sa încerce sa-si însuseasca ceva situat în afara conditiei lor.
Depasind cadrul existentei individuale, în plan social acest impuls de depasire a dimensiunii personale este unul periculos pentru stabilitatea grupului. Pot aparea fisuri, discontinuitati si, ca urmare a instinctului de vânator, cei care iau parte la acest eveniment se vor agresa unii pe alti, îsi vor declara razboi pentru ca fiecare va dori sa-si însuseasca ceea ce are celalalt.
Unii vor numi asta lupta pentru supravietuire, însa ea este de fapt lupta pentru suprematie, o lupta animata de orgolii si centrata în jurul unui egoism mascat de fapte si justificat prin sacrificiu. Exista efort, exista disponibilitate, exista un mare consum psihic si afectiv, exista si o puternica motivatie, însa ceea ce se întâmpla azi sau care se initiaza începând cu aceasta zi, nu are nimic de-a face cu nobletea sau cu moralitatea. Acestea vor fi invocate, dar asta nu înseamna ca sunt reale. Balanta se înclina din ce în ce mai mult si doar azi ne mai putem mentine echilibrul, chiar si cu mare efort, pentru ca mâine, când Soarele intra pe ultimul grad al Balantei ne vom pierde controlul si vom vinde dorinta de armonie pe un sentiment de satisfactie, de mândrie ori de victorie.
Prin urmare, ziua de joi este o zi de efervescenta si intensitate comportamentala. Ca si ieri, suntem constrânsi sa actionam repede, ca dovedim viteza de reactie si sa ne implicam în solutionari pe care nu le mai putem amâna. Pentru a împlini acest demers viata îsi poate schimba azi brusc directia si sa depunem toate eforturile pentru a-si sustine acest nou curs. Pentru asta vom da dovada de istetime, vigilenta, memorie, curaj, îndrazneala si multa subtilitate, deci vom dispune de toate ingredientele pentru a solutiona cu succes tot ceea ce ne iese în cale. Unii dintre noi vor spune ca tot anul au asteptat momentul asta si dupa cum vor fi orientate faptele, dupa cât de mult succes au în a repara ceea ce altadata nici macar nu au putut atinge, chiar asa este. Persoanele care au zodiile de foc puternice în tema sau care au relatii strânse cu astfel de semne au sansa sa simta acum fluidele vietii, forta care încalzeste si anima întregul univers. Îndreptând aceasta informatie spre gândire, vom putea sa întelegem azi ca focul are multiple manifestari si ca principalele sale trasaturi – caldura si lumina – pot aparea în multiple forme de manifestare.
Indiferent ce ne iese în cale azi, reactiile pe care le vom avea vor roti cu forta chakra soarelui (centrul de forta situat în zona ombilicului), lasând în urma ei o atingere calda, siguranta de sine, noi prieteni, un nou statut, o noua imagine sociala, o noua etapa în viata.

Vineri, 22 octombrie
Chiar daca vibratiile astrale pe care le-am avut de parcurs în zilele anterioare au fost în mare parte benefice inspirând curaj si initiativa, disponibilitate spre efort, sansa si profunzime, faptul ca azi se împlineste careul lui Marte cu Neptun, când, acesta din urma, nici nu este în toate functiile sale, aduc o grea încercare modului de a gândi si reactiona, o forta speciala în a manipula pe spatii înguste scopuri care nu ne privesc în mod direct, dar care, judecând prin prisma motivului în sine nu al contextului obiectiv, ar putea sa ne foloseasca în viitor. Un gen de anticipare negativa, sustinuta pe spaima de saracie si neputinta de a accepta înfrângerea sau o postura sociala diferita fata de premize se ridica acum la orizont si ne va domina întregul spectru al preocuparilor.
Când Marte si Neptun sunt în careu tot ceea ce tine de deplasare, initiativa, de relatiile interumane si de impactul afectiv pe care aceste relatii îl au asupra oamenilor, devin factori de risc. Oamenii nu mai stiu sa convietuiasca împreuna si pentru a-si atinge scopurile uzeaza de mijloace frauduloase, de minciuna, de erori de judecata sau de obsesii periculoase pentru a-si duce la îndeplinire scopurile. Azi se va pune problema fugii de raspundere, a dinamismului negativ, a neputintei si a inclinatiei spre erori, a atractiei spre scandaluri sau alcool, droguri, comportament sexual aberant.
Acest careu pare sa controleze întregul spectru al vietii sociale, pentru ca va fi primul aspect al zilei, ce se va împlini spre seara, ceea ce face ca toate faptele pe care le intentionam de dimineata si pâna în jurul orei 18,30 vor avea o nota agresiva, antisociala sau, daca educata aleasa este cea care doreste sa detina controlul, vom avea parte de o stare de frustrare ce va tulbura privirea si va întuneca mintea.
Sextilele pe care, ulterior careului Marte-Neptun, se vor împlini vor aduce un plus de constientizare, o luciditatea senzoriala, o întelegere mai buna a corpului, a proceselor mentale, a motivatiilor care ne împing sa alegem o anumita gama de trairi sau de fapte pe spatiul social.
Spre seara, când Mercur si Pluton trec prin sextil, ne linistim pentru ca ne amintim de explicatii practice, surprindem esenta faptelor de peste zi sau beneficiem de o întelegere speciala asupra unui fenomen amplu. Acum ne vom simti atrasi spre studiu si ceea ce cauta sa iasa la lumina prin idee sau cuvânt va fi bun si constructiv.
Prin urmare, 22 octombrie este o zi de mare încercare. Azi vom fi tulburari în slabiciunile cele mai intense si ne vom implica în demersuri ample, care nu vor cere solutionare imediata si multe dintre rezultate nici nu vor fi utile. Avem însa sentimentul ca suntem înlaturati dintr-o postura, ca ni se ascunde un adevar important si tocmai de aceea orgoliul de a pierde o pozitie ne va hrani importanta de sine pâna la limita superioara a vointei, adica, pentru omul comun, foarte aproape de agresivitate.
La nivel social aceste unghiuri sunt periculoase pentru ca vor schimba centrul de greutate de pe relatii între grupuri, pe relatii între indivizi, scotând la lumina, cu intentii tendentioase, aspecte compromitatoare despre viata personala tocmai pentru a înclina balanta grupului de apartenenta. Pentru ca îl avem pe Marte în Scorpion aspectul este negativ pentru resursele pamântului, pentru ceea ce se afla în subteran, dar si pentru ceea ce pluteste în aer sau se afla situat la mari înaltimi. O relatie subtile între aceste doua extreme poate conduce acum, prin intermediul unui cercetator educat si echilibrat, la descoperiri speciale, la identificarea vocii care vine din adâncuri sau a semnalelor pe care planeta le ofera pentru a-i întelege mai bine mecanismele de reglare.
22 octombrie este o zi de distrugere prin eroare de judecata, de vointa si de actiune, care poate duce la ruperea unei asocieri si lansarea în eter a unei informatii care, valorificata de un adversar istet sau viclean, poate duce spre un rezultat în totalitate negativ.
Recomandarea pentru aceasta zi este aceea de a ne impune o detasare fortata fata de ceea ce ne incita simturile. Ceea ce simtim azi nu este real, dar daca vom crede ca e real atunci trebuie sa stim ca finalul va fi complicat, dureros sau tragic.

Sâmbata, 23 octombrie
Careul lui Marte cu Neptun, atât de dificil de înteles si integrat, este urmat de careul Marte-Chiron si de Luna plina formata de luminarii pe grade anaretice (Luna pe ultimul grad din Berbec si Soarele pe ultimul grad din Balanta) complicând relatiile profesionale si ducându-le foarte aproape de revolta sau chiar patologic.
Când Marte si Chiron sunt în unghi stresant, cu atât mai mult când una dintre parti se afla în mers retrograd (acum Chiron se afla în mers retrograd) oamenii îsi amintesc de dileme mai vechi, de dureri puternice, pe care le-au stins în calmante sau în compromisuri, de relatii sociale care le-au accentuat starea conflictuala si care au amplificat sarcinile profesionale. Atributul principal al acestui unghi este durerea si ea va atrage atentia spre interior, fie prin indicarea unei afectiuni fizice care dintr-odata se amplifica, fie prin identificarea acelor divergente interioare, acelor dileme pe care le vedem acum amplificându-se si impunându-se. În Varsator, Chiron ne concentreaza atentia pe valori umanitare, pe relatii ierarhice, pe acele evenimente care sunt încarcate de sentimentul vinovatiei. Întelegând, omul stie ca durerea sa nu poate fi vindecata de niciun medic, tratament sau terapeut, ca ea nu se poate înlatura decât prin experienta directa. Prin aceasta pozitie se va cauta o scurtare a timpului de la cauza la efect, o reducere a procedeelor aplicate pentru ca se ia contact cu o intuitie stranie, neobisnuita, ce le poate parea unor geniala. Activându-se aceste trasaturi prin relatia de careu cu Marte, cautarile, dinamismul actiunii va avea o evidenta nota agresiva. Nerabdarea va fi vizibila peste tot, iar imprudenta va cuprinde pe toata lumea. Efectul – durerea – va fi pus pe seama conditie sociale, a imperfectiunilor pe care relatia copil-parinte, individ-societate, sot-sotie, prieten-prieten le implica si ne vom aminti ca ni s-a mai întâmplat si în trecut ceea ce parcurgem acum.
Chiar de dimineata Luna va trece în Taur unde ar fi trebuit sa se simta bine, dar intra în aceasta zodie cu pantalonii rupti, pentru ca tocmai a trecut prin faza de opozitiei cu Soarele si l-a completat pe acesta într-un mod negativ, impunând ca plan, deviza, strategie, resentimentele si umilintele din ultimele zile. Luna plina din Balanta va impune disputele sociale ca principala regula si lupta pentru supravietuire ca o principala motivatie. Este lesne de înteles ca acum ne vom ajusta motivatiile în asa fel încât sa le oferim un caracter tragic si, prin ele, sa putem fi convingatori. În realitate, lupta este oarba, iar acolo unde ea are o motivatie solida, va fi este greu de explicat pentru ca face referire la o disputa de natura karmica, existentiala, majora cu implicatii ce depasesc cadrul acestei existente.
Trecerea Soarelui în Scorpion reduce instabilitate, dar amplifica nevoia de a reusi, de succes fara a accepta refuzul sau esecul. Luna, înca în fereastra fazei de Luna plina, a trecut prin trigonul cu Pluton si opozitia cu Mercur, stabilizând gândurile pe ceea ce este profund si interior, în defavoarea unei insertii sociale echilibrate si utile. Abia dupa ce Soarele intra în Scorpion, întelegem ca framântarile acestei zile nu ne epuizeaza în zadar, ci totul se întâmpla cu un rost. Apelul la istorie, la un istoric al evenimentelor, la o succesiune de fapte care, privite acum prin necesitatea integritatii personale si a nevoii de stabilitate, au fost periculoase sau cel putin tendentioase atunci când s-au consumat. Implicarea caselor II, VIII si XI pe ingresul Soarelui în Scorpion, ne aduce ca factor de repetare o pierdere materiala, un deficit de imagine, refuzul unei sustineri ierarhice, dispute pe functie, dominare sociala, revendicare de drepturi.
Totul vine însa cu o intensa durere, totul ne afecteaza în mod neplacut si indiferent cât de pregatiti suntem solutia pe care trebuie sa o punem în aplicare ni se va parea încarcata de o greutate aparte.
Prin urmare, ziua este puternica la capitolul dezlantuiri, dar periculoasa pentru ca nu îi spune celui în cauza de unde trebuie sa-si ia resursele pentru a solutiona. Vom fi prinsi în capcana importantei de sine, a obsesiilor si pentru ca nu vom putea sa ne desprindem de ele, solutiile, oricât de clare ni se vor arata, vor fi greu sau imposibil de aplicat. Având o insertie gresita si neavând o mare viteza de reactie pentru a schimba directia sau starea sufleteasca mijloacele pe care le vom folosi vor semana mai mult cu trasaturile negative ale zodiei Taur (exaltarea lui Venus) încurajându-i pe oameni într-o disputa inegala. Ei vor crede ca se lupta pentru a se salva dintr-o situatie dificila si în realitate ei se vor lupta pentru a-si construi un alt învelis, o alta importanta, o alta limitare. Se vor dezvolta sentimente negative si din aceasta cauza amploarea evenimentelor va fi una foarte mare. Cu patru planete în Scorpion din cele sapte plasate în semne fixe, echilibrul este puternic zdruncinat si nu vom vedea alta solutie decât compromisul sau ambitia. În urmatoarea perioada, dar cu atât mai mult azi, ne va lipsi iertarea, nu vom putea sa întelegem binele în forma sa constructiva sau inofensiva, constatând ca toate drumurile au spini si toate florile sunt carnivore.
Recomandarea pentru aceasta zi este aceea de a încerca un exercitiu foarte simplu: ecoul. Impuneti-va sa fiti deschizi fata de tot ceea ce vine spre voi si lasati-va antrenati în tot acest val al evenimentelor, starilor sau gândurilor. La venirea serii rememorati întreaga zi si opriti-va asupra evenimentelor care v-au deranjat cel mai mult încercând o usoara schimbare de rol. În felul acesta vom simti ce traiesc oamenii carora le limitam vointa, le furam libertatea de a simti sau îi obligam sa ne suporte reziduurile afective. Semnele fixe îsi ies greu din tensiunea si siguranta pe care aceste mod vibratoriu le-o confera si, reusind în acest exercitiu, veti depasi conditionarea astrala construindu-va o zona neutra ce va interactiona cu vibratiile astrelor, dar nu se va lasa dominata de ele.

Duminica, 24 octombrie
Este greu de crezut ca duminica poate fi o zi a armoniei asa cum ne spun aspectele ce se împlinesc azi la grad perfect. Doua trigoane (Luna-Junon si Marte-Uranus) ce îmbratiseaza doua sextile (Luna-Lilith si Mercur-NN) reprezinta semnul unei eficiente ce se datoreaza doar echilibrului si comunicarii rapide între structuri situate pe nivele diferite. Ma declar rezervat în fata acestui caracter benefic pentru ca aceste ramuri pozitive vin, pe fondul tensiunilor pe care le-am avut de trait anterior, ca o pipa de opium care nu reprezinta un obicei shamanic si drumul scurt pâna o doza de amfentamina.
Aspectele pe care Luna le împlineste cu Junon si Lilith ne aduce o înclinatie spre activitati casnice situate pe un teritoriu strain, pe o zona care nu ne apartine sau prin intermediul unor personale care nu ne împartasesc preocuparile de moment. O vizita neanuntata poate fi un fapt obisnuit, dar azi ea poate începe din supermarchet, de la coltul blocului, de pe internet si se poate complica atât de mult încât patitul nu se mai gândeste ca socializeaza, ca întâlneste oameni noi, ca îsi diversifica activitatile casnice, ci ca îsi tulbura linistea cu ceea ce este obligat sa faca doar de ochii celorlalti. Unora asemenea situatii li se vor parea firesti, altora chiar le plac, însa exista o categorie de oameni ca le dispretuiesc si ei vor fi cei mai vulnerabili azi.
În a doua parte a zilei, unghiurile ce se construiesc între planete cu mers mai lent, aduc o alta amploare evenimentelor, încercându-ne în mod serios nu pe usurinta de a întretine discutii superficiale, de conveniente, de a mentine o atmosfera destinsa, ci de a identifica în aceste evenimente banale acele puncte sensibile ale destinului. Pe sextilul Mercur-NN ne vom gândi ca nimic nu este întâmplator, ca oamenii trebuie sa-si traiasca viata si prin evenimente simple, nu doar cu greutatea unei misiune, a unor lectii majore sau a responsabilitatii. Lasând liber acest gând, totul se va complica într-un mod constructiv, placut si amplu. Vor fi identificate puncte comune, dar ele nu vor avea înca suport real, nu vor gasi solul potrivit pentru a-si prinde radacina. Discutii despre noi studii, despre o afacere buna, despre o întrevedere cu o persoana importanta sau despre cum sa ne petrecem timpul în viitorul apropiat sunt doar câteva dintre indicatiile trigonului Marte-Uranus. Totul va lua o nota îndrazneata, originala, curajoasa si nu doar pentru sine, ci pentru întregul grup de apartenenta, pentru întreaga comunitate. Pe acest unghi pot aparea brusc rezolvari pozitive, schimburi rapide de idei sau un semn venit prin intermediul tehnicii moderne (telefon, email, fax etc.) ce anunta o îmbunatatire a situatiei sau chiar a statutului.
În situatia în care avem 5 planete retrograde (deci sunt invocate cinci elemente ce trebuie reparate pentru a se produce un salt calitativ: iertarea, detasarea, libertatea, fantezia, cunoasterea), Marte înca nu s-a desprins de careurile cu Chiron si respectiv Neptun, patru planete din Scorpion impun o presiune foarte mare pe axa acumularilor materiale, trasaturile pozitive ale zilei de 24 octombrie provoca ilaritate. Ele vor fi însa vizibile, doar ca ne vor îmbata atât de mult încât ne vom pierde simtul realitatii. Ceea ce vine prin aceste unghiuri pozitive are un mod personal si rapid de a se face vazut, însa nu dureaza pentru ca nu se poate impune peste trasaturile ample, generale care ne tin pe loc sau ne trimit la munca de jos.
Prin urmare, ultima zi a saptamânii ni se va parea ca o zi a pasiunii pentru noroc, fantezii, placeri nebune, activitati superficiale, dormit de placere, nu de nevoie, risipa a banilor sau a energiei.
A invoca azi semnul maturitatii înseamna a face cea mai teribila gluma a saptamânii. Cu totii ne vom prinde într-un joc al vietii si ne va placea sa ne risipim în nimic, motivând ca asa ne simtim bine. Acest „opium” astral ne poate costa mult daca nu reusim sa ne temperam, în preajma prânzului, pornirile. Între cele doua sextile (Luna-Lilith si Mercur-NN) va domina un semn al dezorientarii, al vânatorii hazlii în care se aleaga dupa doi iepuri, folosind sisteme electronice de urmarire, dar care nu se soldeaza cu niciun rezultat concludent pentru ca dintr-odata animalele fioroase intra în pamânt, adica se vor situa în afara retelei.
Dincolo de aceasta alegorie, ziua este complicata pentru ca îi face pe oameni sa-si piarda mintile si sa se multumeasca cu ceea ce câstiga usor, cu promisiuni desarte si cu solutii la care niciodata nu au sperat. Cine are deja putin noroc va reusi, pâna la sfârsitul zilei, sa apuce bogatia de coada, dar la lasarea serii aceasta va disparea în necunoscut, lasându-l pe fericitul norocos cu coada ei în mâna si cu ochii umezi de vise.
Recomandarea pentru aceasta zi este aceea de a o rezerva exclusiv aspectului spiritual al existentei, dar stiu ca un trigon Marte-Uranus va aduce atât de multa energie încât ni se va parea practic imposibil sa stam cu ochii închisi pentru a medita sau sa ne abandonam lecturii când mâinile si picioarele tremura într-un ritm numai de ele stiut.

4 thoughts on “18 – 24 octombrie 2010

  1. manola spune:

    Gheorghita,vreau sa iti spun ca, de dimineata cand m-am trezit, am avut impulsuri de a-mi face singura dreptate acolo unde lucrurile par a nu merge bine. Intuitia mi-a spus „vezi ca ai mai multe posibilitati de a rezolva aceste asa zise probleme.Gandeste-te la consecinte,doresti sa continui la infinit aceste aspecte sau te opresti aici ? ” Am hotarat sa ma opresc,sa vindec aceste aspecte,adica orgoliul .mandria,ego-ul.Iar mai tarziu am citit analiza ta astologica si m-am bucurat de felul cum ai tratat aspectele acestei zile, 23 oct 2010.Multumesc Gheorghita! Manola

  2. manola,
    traimuri vremuri foarte delicate, iar alegerile pe care trebuie sa le facem vin cu scopul de a ne invata ceva nou. Ca orice lucru nou intai atenteaza la ceea ce este deja instaurat care, la randul lui, se lupta pentru supravietuire. Acest conflict produce stari proaste sau confuzie si reactionam ca si cum suntem blocati in demersuri fara solutie. La un moment dat asta se va risipi ca o vraja si daca am luat decizii constructive, daca am lucrat pentru a ne apropia de echilibru, daca ne-am calmat pornirile sau am iertat pentru a vedea dincolo de manie sau resentiment, ceea ce ne va ramane va fi bland, delicat si curat ca un camp de maci rosii…

  3. manola spune:

    Buna dimineata!Iti multumesc Gheorghita si apreciez ceea ce faci in aceste timpuri pretioase pentu noi toti.Sa fii binecuvantat!

  4. cristina spune:

    Si eu am trecut prin mari contorsiuni sufletesti in ultima perioada. Am atins apogeul vineri, sambata dimineata am avut un conflict straniu, iar sambata dupa-amiaza am privit luuuuuuung in tot ceea ce s-a intamplat. Prinzand sensul just al faptelor si vorbelor, m-am vindecat ca prin minune: „bland, delicat si curat ca un camp de maci rosii”…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.