18 – 24 februarie 2019

18 – 24 februarie 2019 este săptămâna aplicării rapide a unor convingeri cu rezultate bune pe termen scurt, dar neplăcute pe termen lung și a erorii de a judeca o relație doar după mulțumirea celui care cere și primește acum. Ne vom bucura de-a lungul acestei săptămâni de faptul că multe din cele care au fost apăsătoare se diminuează, se sting ori se ascund în spatele celor care se vor evidenția acum prin sintezele aduse din trecut, prin situațiile ce ne sunt clarificate acum. Este clar că momentul de față aduce mai mult curaj, nu doar pentru că în prima zi a săptămânii trecem prin împlinirea sextilului Soare-Uranus, nu pentru că marți se împlinește Luna plină, ci pentru că acestea, împreună cu alte unghiuri sau evenimente astrale încadrate pe acest interval, fac referire la necesitatea de a pune urgent în aplicare o convingere. Dacă intențiile de până acum au fost bune, vom îndrăzni să sperăm la un rezultat bun pe termen lung, însă, după cum știm că a decurs prima parte a lunii februarie, nu ar trebui să ne așteptăm la minuni. Rezultatele bune sunt o continuitate firească a unor intenții bune pe care le-am avut și care au fost vizibile, nu ascunse, până de curând. Săptămânile anterioare au fost pigmentate de tensiune care au ascuns în cazul unor personaje adevăratele intenții. Acestea vor fi citite acum în funcție de succesul sau de insuccesul pe care-l vor avea. A doua parte a devizei săptămânii face referire la o experiență care nu este accesibilă tuturor și care ține de trecerea de la naivitate la maturitate. Avem ocazia să conștientizăm în această săptămână doza de naivitate care ne ține captivi în relații toxice, dar să și observăm că matur nu este acela care nu crede în nimeni și nimic, ci omul care este echilibrat și care poate înțelege măsura unei interacțiuni, chiar și atunci când din loc în loc ea este pătată de câte o minciună. Conștientizarea acestui fapt în săptămâna în curs poate provoca o oarecare nemulțumire, poate chiar o neîncredere în sine, însă să ne îmbărbătăm, să ne ridicăm din țărână, să ne scuturăm cenușa din cap și să privim către lumină. Ceea ce-a fost, a fost! Nu trebuie adus în prezent ca realitate, dar putem învăța mai multe dacă investigăm acest trecut cu luciditate. Așadar, vorbim pentru mulți în această săptămână de speranță, de încredere pentru că în maturitate le găsim pe acestea, iar, uneori, chiar mai mult de atât. Unghiurile acestei săptămâni aduc o revizuire a comportamentului personal pentru a ne face mai buni. Așa cum am văzut de multe ori în analizele pe care le facem aici, cei mai leneși vor eșua. Cei care eșuează în această săptămână vor reuși, totuși, să obțină, pe moment, o oarecare satisfacție prin argumentul pe care și-l oferă, prin justificarea sau prin modul alunecos prin care vor ieși din anumite încurcături, dar nu vor reuși să obțină rezultate bune pe termen lung, fiind în continuare vulnerabili în fața unor personaje toxice. Succesul vine prin simplitate, iar simplitatea nu poate fi accesată în această săptămână decât prin sinceritate. Este adevărat, sinceritatea va fi ceea ce ne va speria cel mai mult în această săptămână, dar dacă pe acolo trece drumul, pe acolo să mergem și noi.
Recomandarea pentru această săptămână este aceea de a nu ne pierde onestitatea, atât cât este ea, doar pentru că ni se pare că a devenit o greutate foarte mare. Nu renunțând la ea ajungem la capătul drumului, ci dimpotrivă. A ne însuși această experiență este o veritabilă inițiere în tainele vieții.

Interes pentru schimb de experiență. Transformările importante sunt produse rapid. Avem nevoie să ne dezvoltăm un punct de vedere propriu. Creștem prin schimb de experiență. Este nevoie de cristalizare. Direcția nu se schimbă, ci doar este dusă mai departe decât am crezut că putem ajunge. Nu mai dorim să facem un pas înapoi. Apar probleme legate de finanțe. Ne consolidăm o poziție socială. Prietenii falși sunt descoperiți imediat.

În mijlocul acestei zile Chiron își va încheia tranzitul prin zodia Pești și va trece pe zodia Berbec. Ziua mai conține două evenimente astrale, unul înainte de cel indicat mai sus, sextilul Soare-Uranus, iar celălalt la aproximativ două ore de la trecerea lui Chiron pe zodia Berbec – conjuncția Venus-Saturn. Dacă episodul care se consumă înainte de trecerea lui Chiron pe zodia Berbec este unul care instigă la dinamism, celălalt ne face responsabili, cumpătați, atenți la ceea ce ar trebui să împlinim prin disciplină și respect. Conjuncția Venus-Saturn este aspectul care ne spune acum că a sosit momentul să gândim în perspectivă și să creștem prin schimbul de experiență, nu doar să ne îmbogățim cunoștințele, patrimoniul, cercul de prieteni. Dar pentru a reuși să ajungem la această performanță este nevoie, înainte de toate, de un interes pentru a face așa ceva, este nevoie de un simț care să se activeze atunci când apare nevoia. Cu alte cuvinte, vorbim despre un cerc vicios, adică nu putem ajunge la un anumit nivel decât dacă avem experiența a ceea ce se întâmpla acolo, dar și viceversa – nu putem avea experiența a ceea ce se întâmpla acolo dacă nu avem un anumit nivel de percepție și conștientizare. La prima vedere pare un paradox, poate chiar o ciudățenie, dar nu este. Pentru că acum ne bucurăm și de trecerea lui Chiron pe zodia Berbec, adică avem capacitatea de a ne dezvolta un punct de vedere propriu pe care să îl folosim după bunul plac, experiențele noi care ne sunt cerute pe moment se bazează mult pe cele anterioare similare care ne-au construi ceea ce suntem. În cuvinte mai simple, atunci când se află în fața unui obstacol omul se gândește doar la calitatea pe care o are la momentul respectiv, nu și la ansamblul a ceea ce reprezintă el. Trecerea lui Chiron pe zodia Berbec ne determină să căutăm cât mai multe lucruri, să aducem toată armata în locul în care ne certăm cu un cățel, în locul în care dorim să ne construim o casă și nu suntem în stare. Oricât de stranie pare această situație, ea face parte din experiența acestei săptămâni și nicio altă zi din intervalul pe care îl analizăm aici nu va îmbina aceste două elemente contrare într-un mod atât de frumos și de eficient.
Prin urmare, debutul săptămânii se face într-un ton responsabil. Suntem încercați cu planuri, cu plăceri neobișnuite sau atrași către situații care ne determină să folosim un alt ton, să vorbim mai tare, autoritar, să ne impunem pentru că ni se pare că lucrul acesta este permis. Da, este permis, însă doar dacă există un patrimoniu pe care, procedând așa, îl aducem din trecut, îl invocăm pentru a face experiența mai concentrată, nu doar pentru că ne face plăcere să ne impunem. La modul comun, situația aceasta ne vorbește despre grija că lucrurile pe care le-am gândit altădată nu se pot împlini după metoda veche și că trebuie să schimbăm ceva. Dacă avem cunoștințele necesare schimbarea va fi constructivă. Dacă nu, ea nu va fi decât o întoarcere la prietenii falși, cei care au știut dintotdeauna ce să spună, ce să facă și cum să procedeze pentru a obține tot ceea ce vor de la alții. Cu alte cuvinte, chiar din prima zi a acestei săptămâni ne confruntăm cu o problemă de adaptare. De altfel, asta face referire și deviza generală a acestei săptămâni, cea care ne vorbește despre convingerile care reușesc, prin mobilizare, să producă efecte bune doar pe termen scurt. Pentru mulți, a doua parte a devizei săptămânii ar putea să nu aibă nicio legătură cu prima parte. Dacă ajung să gândească în felul acesta înseamnă că se află într-o mare eroare. Aceeași eroare i-a determinat în trecut să își aleagă oameni cu care se întrețin acum și pe care să-i aprecieze doar pentru că nu le opun rezistență. Nu vorbim aici despre cei lingușitori, despre cei fățarnici, ci despre cei care sunt mai abili atunci când trebuie să obțină ceva, care renunță cu bună știință la un ton categoric doar pentru că nu vor să oprească fluviul de lapte și miere care vine de la un cunoscut către ei. Până la urmă, și aceasta este o formă de lașitate, dar în cadrul acestei săptămâni ea nu trebuie privit așa. Această săptămână are un evident spirit practic și prin intermediul acestui spirit practic se poate explica de ce nevoia celui care se ascunde acum este adaptată în felul acesta. Dacă ar fi pus într-o altă situație, poate s-ar fi comportat altfel, dar așa, conjunctura de acum, cea care adună extreme, îi pune în dificultate nivelul care s-a construit doar pe absorbție, nu pe creație. Un om care lucrează așa va avea grijă întotdeauna să-și întrețină izvorul de lapte și miere din care se hrănește. Acesta va fi dependent de acest izvor în timp ce omul creativ va face din orice stâncă un izvor de lapte și miere.
Recomandarea pentru această zi este aceea de a permite situațiilor neobișnuite să se întâmple. Chiar dacă se face apel la modul cum s-au derulat evenimentele similare din trecut, nu este corect să îngrădim totul în aceste șabloane. Permițând neobișnuitului să se întâmple, creștem.

Sinceritate. Problemele de opinie devin probleme de comunitate. Oamenii puternici sunt sinceri. Oamenii slabi își justifică propriile minciuni stabilind idealuri prea înalte. Cerințele sunt prea mari. Reușitele ne vorbesc mai mult despre orgolii. Oamenii obișnuiți se gândesc la condiționări. Oamenii falși se gândesc la distracție. Orgoliul ne duce spre sacrificii. Avem nevoie să învățăm mai multe despre generozitate. Schimbul de experiență este util stabilității profesionale.

În noaptea de 18 spre 19 februarie Soarele va trece pe zodia Pești și gândul că lucrurile se pot rezolva de la sine ne va întoarce multe decizii, ne va opri din anumite demersuri ce-au fost puțin cam obositoare în ultimele zile, adică ne va îndemna spre o mai mare atenție în ceea ce privește latura spirituală a vieții, credința ca și cum numai prin intermediul acestei zone ne putem duce mai departe traiul obișnuit. Este adevărat, credința ar trebui să facă parte din preocupările fiecăruia, însă nu doar când Soarele trece prin zodia Pești, nu doar atunci când Mercur se întâlnește cu Neptun într-o conjuncție, nu neapărat atunci când Luna plină ar putea susține o astfel de energie, ci în permanență. Astfel, sensibilitatea de acum ne arată reușitele la care am ajuns trecând foarte ușor peste orgolii. Dacă facem o călătorie în trecut, vom vedea că de fiecare dată când am urmărit să protejăm un orgoliu am ucis un sentiment, o prietenie, am îndepărtat un om sincer sau am pus o barieră care nu i-a permis celui sensibil să se apropie mai mult. Să nu uităm că această lume în care am ales să trăim, această societate ciudată, promovează ființe care ridică ziduri, nu oamenii liberi care-și hrănesc sufletele iubind, ajutând, fiind atenți la nevoile pe care le au cei pe care îi îndrăgesc, intervenind cu implicare de fiecare dată când întâlnesc o problema pe care știu sigur că o pot rezolva. Trecerea Soarelui pe zodia Pești ne vorbește despre sentimente pe care de-a lungul vieții le-am ucis, care acum vor să renască, să se ridice la lumină și să fie cultivate, dar ca un om care a stat ani de zile în pat și nu a mers, mușchii i s-au atrofiat și pentru a merge va apela la ajutoare. Dacă sentimentele au fost marginalizate, ajutoarele nu vor fi ființe, ci obiecte. Astfel, 19 februarie devine o zi când facem apel la cârje, la elemente ajutătoare, cele pe care le recunoaștem cel mai ușor pentru că le-am preferat atunci când cu ele am înlocuit ființele. Luna plină de acum aduce o mai mare putere situației și ne arată cât de ciudat este acest sentiment rănit, devitalizat, uscat pe care îl credem un element reprezentativ al societății în care trăim. Conform devizei săptămânii, acest sentiment nu poate produce decât rezultate bune pe termen scurt, adică individul nu poate merge decât dacă se sprijină în bastonul cu care mai și vorbește din când în când pentru un confort de moment, dar nu poate avea siguranța unui om care nu-și pune problema neputinței atunci când aleargă să prindă autobuzul, să prindă trenul, să ajungă la timp la o întâlnire. Așadar, evidențierea „bastonului” arată că aici este vorba despre baza elementului eficient.
Prin urmare, 19 februarie ne aduce în fața unor probleme de opinii care au fost până acum probleme de atitudine. Pentru că, în multe din situații, aceste atitudini ne-am consumat mult din puterea personală, opiniile s-au redus și ele, au ajuns să fie devitalizate, uscate, lipsite complet de vlagă, dar mândre. În cuvinte mai simple, în loc să ne folosim de o ambarcațiune cu care să navigăm în ape bogate și să prindem mulți pești, suntem mândrii că nu ne-am abătut de la dieta cu scrumbie cumpărată din supermarket. Acesta este ridicolul pe care îl va exacerba Luna plină din 19 februarie și pe acesta vom dori să-l apărăm cu toată puterea care ne-a mai rămas.
Dar sunt și lucruri bune rezervate pentru această zi, iar acestea vin dacă anterior au existat conștientizări pe relații delicate. Este inutil să mai amintim cât de dificile au fost săptămânile anterioare la acest capitol. Pe observațiile mai vechi acum putem interveni, adică ne putem trimite puterea către acele zone încât să obținem ceea ce de curând ne-am dorit și nu am putut. Această Lună plină de iarnă este aducătoare de sacrificii, însă întotdeauna sacrificiile care au fost făcute cu inima curată ne-au eliberat de poveri care ne-ar fi dus pe fundul lacului. Este adevărat, sunt ființe, unele chiar tenebroase, care trăiesc foarte bine pe fundul lacului. Fluturii au însă nevoie de aer curat, de lumină și de multe flori.
Recomandarea pentru această zi este aceea de a ne gândi că modificările acestei zile nu reprezintă un schimb, cel care ne înlocuiește o problemă cu alta, cel care ne pune, prin inversare, în fața unei alte provocări, ci șansa de a ne elibera de răul pe care l-am trăit până de curând și de care nu am știut cum să ne debarasăm.

Comunicare ușoară. Sentimentul este criticat prea dur. Oamenii simpli discută despre proiecte pe termen lung. Avem mari așteptări de la cei care nu ni le pot împlini. Ruină. Progresul este judecat după armonie. Tragem concluzii false. Cei mici înțeleg greșit marile adevăruri. Se face apel la sinceritate și la studiu.

În dimineața acestei zile Mercur și Saturn își vor definitiva sextilul pe care îl formează de ceva vreme. Luna, aflată în plin tranzit prin zodia Fecioară, va avea de împlinit o opoziție cu cele două planete de pe zodia Pești care ieri s-au aflat în conjuncție: Mercur și Neptun. Pe lângă aceste unghiuri, Luna trimite raze benefice către planetele din Capricorn. 20 februarie este ziua când ne gândim la ruină, la ceea ce trebuie să facem pentru a opri o întâmplare, pentru a nu ajunge la un rezultat pe baza unor concluzii false și a nu ne lăsa înșelați de aparențe. Asta înseamnă că momentul de față ne îndeamnă să facem apel la o formă de sinceritate care se bazează, și de această dată, așa cum am văzut cu alte unghiuri în săptămânile anterioare, pe educație. Prin sextilul Mercur-Saturn, educația devine un element reprezentativ care îi duce pe oameni către reușită pe un drum al simplității, al simplificării, al rațiunii și logicii. Cu toate acestea, nu ar trebui să uităm că Mercur se află acum pe zodia Pești și simplitatea are o componentă afectivă importantă, iar logica trebuie înțeleasă acum dintr-o altă perspectivă, una psiho-emoțională sau chiar spirituală. Acolo unde această componentă nu poate fi exprimată la cote optime vorbim despre oameni încrâncenați, care se țin prea mult de latura materialistă a vieții și care reușesc în demersuri publice dacă au ceva de câștigat, dacă sunt plătiți, dacă au o satisfacție personală. De aceea, elementul sintetic al zilei de 20 februarie vine și cu răspunsuri despre nivelul pe care îl avem, dar și cu explicații referitoare la neputința de a obține rezultate bune pe termen lung. Se întâmpla lucrul acesta pentru că am gândit foarte scurt, am intenționat să ne folosim energia pentru reușitele pe termen scurt, adică nu am pus deoparte bani albi pentru zile negre, ci ne-am gândit doar la satisfacția imediată. Acum obiceiul se răzbună și chiar dacă gândim foarte corect lucrurile pe moment, chiar dacă totul este coerent, nu prea reușim să schimbăm sensul lor de împlinire, nu reușim să înclinăm balanța în așa fel încât efortul de acum să producă rezultate bune pe termen lung.
Prin urmare, 20 februarie este o zi de tristețe. Această tristețe este, de fapt, înfățișarea unei mari frustrări pe care un om a alimentat-o un timp pentru că i s-a părut că merită mai mult și nimeni nu-l răsplătește. Acest sentiment de supraapreciere i-a oferit celui în cauză sentimentul că până în momentul acela a reușit să-și construiască o demnitate socială care îi argumentează această atitudine, îi justifică pretenția pe care o are de la ceilalți. Ne va fi clar acum că aceasta atitudinea ne-a izolat de oamenii care ar putea să ne salveze, să ne scoată din acest cont de umbră. Dacă am fi acordat o mai mare importanță relațiilor umane, acestea ne-ar fi salvat. Așa, iubind lucrurile am ajuns la frustrarea că lucrurile nu au viață. Lucrurile nu pot iubi înapoi, nu-i pot oferi omului un răspuns emoțional. Ele sunt doar niște instrumente. Situația de față ne arată că unii oameni, în nebunia lor, merg foarte departe iubind lucrurile. Ajung să le transfere din puterea lor în așa fel încât să li se pară la un moment dat că acestea chiar le răspund. Gândirea aceasta antiexistențială îi duc spre ruină. Acum, când relația bună dintre Mercur și Saturn ne ajută să întărim prieteniile constructive, ei devin și mai frustrați pentru că relația cu lucrurile nu are viață. De aceea, avertismentul acestei zile îi vizează în mod special. Dacă vor reuși acum să se apropie mai mult de un program educativ, să lase în urmă drama personală, tensiunile inutile, există o șansă și pentru ei. Ceilalți oameni vor avea o zi constructivă când vor vedea că se pot mobiliza foarte ușor, iar rezultatele vin la fel de ușor.
Recomandarea pentru această zi este aceea de a nu considera că sinceritatea este un semn de vulnerabilitate. Omul sincer este puternic pentru că prin sinceritatea sa nu interacționează cu ceilalți folosindu-se de ziduri, ci direct. Omul sincer nu are nevoie de ziduri pentru a se apăra.

Munca este un obiectiv important. Fermitate. Regret prin selectarea greșită a prietenilor. Originalitate. Creativitate. Ajungem foarte sus pentru că riscăm. Opinia personală nu este apreciată. Preocupări față de spiritualitate puse în dificultate de obstacole sociale.

În mijlocul acestei zile Luna își va încheia tranzitul sau prin zodia Fecioară și, trecând pe zodia Balanță, va avea de împlinit două unghiuri, unul negativ cu Chiron, iar celălalt pozitiv cu Junon. Ni se va părea că lucrurile cele mai importante pe care am putea să le parcurgem acum se consumă în prima parte a zilei. Este adevărat, prima parte a zilei ne aduce și puțină creativitate, adică puțin mai multă decât am avut în celelalte trei zile ale săptămânii pe care le-am parcurs deja. Asta înseamnă că deja resimțim prezența lui Chiron pe zodia Berbec, asteroid care ne ajută acum să fim independenți, originali, puternici și capabili să ne atingem țelul oricât de dificil ar fi. Dar componenta acestei zile nu se bazează neapărat de luptă, cât pe conciliere, adică ajungem la o înțelegere cu cineva, la pace, opinia personală este acceptată de cel împotriva căruia mobilizasem în săptămânile din urmă un întreg arsenal. Acum suntem mai liniștiți, mai împăcați, mai preocupați de latura spirituală a vieții, iar lucrul acesta ne oferă un mare confort. Luna se va afla în dimineața acestei zile într-o relație bună cu Axa Dragonului, dar nu va reuși să medieze tendința Nodurilor, ceea ce înseamnă că opinia personală nu face decât să consolideze confortul personal, adică nu este folositoare celorlalți, nu-i ajută pe aceștia cu nimic. Dacă am văzut că primele trei zile ale acestei săptămâni au avut o componentă afectivă importantă, atunci va fi important să ținem cont că nu ne putem desprinde dintr-odată de ea. Faptul că nu reușim să-i ajutăm pe ceilalți cu o simplă opinie nu înseamnă că suntem în afara binelui. Astăzi binele impresionează doar prin ceea ce suntem, nu din ceea ce spunem că suntem. De altfel, întreaga decadă care începe cu această zi are această componentă de reparare care se realizează prin raportarea la un alt etalon. Ne vor veni în minte de-a lungul acestei zile temele pe care le-am avut în săptămânile anterioare, însă de această dată acestea nu vor mai avea asupra noastră un impact negativ. Ele vor fi simple observații, simple amintiri despre cum gândeam pe vremuri.
Prin urmare, 21 februarie ne pune în fața unor noi obiective. În momentul de față ni se pare că acestea nu pot fi atinse decât cu multă muncă, cu efort intens și că rezultatul lor nu poate fi decât unul care să consolideze starea de confort ori să ofere multă satisfacție. În realitate, lucrurile bune pe care începem să le construim de pe acum, în special prin demontarea unor opinii negative sau a unor demersuri negative, ne pot ajuta mult în a doua parte a anului. Lucrul acesta cere însă o condiție, ca pe mai târziu, când primăvara se va termina, începând cu a doua parte a lunii mai, obiectivele de acum, planurile pe care le stabilim acum și care au statut de proiect pe termen lung să treacă printr-o revizie. Rezultatul bun va veni și fără revizie, adică el va fi în consonanță cu deviza acestei săptămâni, cea care ne spune că proiectele pe termen lung produc rezultate care nu ne vor fi pe plac. Cheia succesului vine prin această revizie pe care vom fi invitați să o facem spre sfârșitul primăverii.
Recomandarea pentru această zi este aceea de a ne propune astăzi să facem o faptă bună care să ne scoată din certitudinea că lucrurile rele ne vor urmări permanent. Binele pe care putem să-l facem acum arată măsura a ceea ce putem schimba.

Munca este apreciată greșit. Minciuni care ne afectează statutul social. Cel puternic nu se poate impune. Situații sociale complicate. Minciuni care ne afectează statutul social. Probleme de concentrare. Dreptatea este prea subiectivă.

Luna se află acum în plin tranzit prin zodia Balanță, semn în care a intrat încă din ziua anterioară. Astăzi va avea de împlinit doar un careu cu Saturn, iar unghiul acesta se va definitiva spre seară. Tot spre seară se va definitiva și careul lui Mercur cu Jupiter, aspect care ne va vorbi despre situații sociale complicate care ne vor afecta imaginea sau credibilitatea. Relația proastă dintre Mercur și Jupiter nu se consumă doar acum. Ea a fost activă și în celelalte zile, ceea ce înseamnă că momentul de față nu ar trebui să ne surprindă prea mult. Ceea ce ne va uimi va fi o informație deformată intenționat, fie pentru că cel în cauză dorește să inducă în eroare, fie că se teme ca nu cumva miezul acestei informații să spună mai multe decât trebuie. În realitate, presiunea momentului ne vorbește despre ceea ce ar fi necesar să facem repede, dar nu suntem în stare să găsim o justificare în sensul acesta, nu avem motiv în a ne grăbi și atunci dăm vina pe ceilalți, pe viață, pe conjuncturile sociale, pe vreme. Acum avem ocazia să conștientizăm că neplăcerile sociale au fost construite din aproape în aproape prin genul acesta de erori sau de ezitări, prin nesăbuința abordate în formă continuată. Astfel, întârzierile sugerate de careul Lună-Saturn nu sunt doar pe ceea ce se întâmpla acum, ci reprezintă o continuitate, la o turație mult redusă față de ceea ce ar trebui să facem, care ne definește. Din această cauză dreptatea momentului va fi foarte subiectivă și va fi susținută de cel în cauză pe un ton ridicat, cu impulsivitatea, făcând trimitere la societatea utopică, ideală în care crede că va trăi sau pe care crede că o poate construi dacă toată lumea ascultă de ordinele sale. Unghiul ne vorbește despre o inimă deschisă, dar nu face nimic pentru ca inima să se deschidă. Poveștile acestei zile vor fi, așadar, ciudate, iar pe alocuri chiar sinistre, pentru că par credibile deși cei care le ascultă știu că nu sunt adevărate. De săptămâna viitoare, când aceste vibrații se vor rarefia, aproape că nu ne va veni să credem că am stat relaxați într-un fotoliu și am ascultat aceste povești în loc să facem ceva concret pentru ca situația pe care o parcurgem să se îmbunătățească. Dar, așa cum am mai spus de multe ori, când avem careuri într-o ecuație astrală, ar trebui să ne bucurăm pentru că acestea sunt provocări pe care, dacă le depășim, le vom putea transforma în forța cu care să ne împlinim destinul sau să facem în așa fel încât să ne apropiem de cele care ne vor ajuta să ne împlinim destinul.
Prin urmare, 22 februarie ne vorbește despre munca simplă pe care am refuzat-o pentru că ni s-a părut banală sau pentru că am considerat că ea trebuie să fie făcută de altcineva. La momentul acela această decizie a fost ascunsă de conjunctura astrală, dar acum, când pe cer avem în spațiul acestei zile doar două careuri, nu ne mai putem ascunde, iar dacă, unii, cu încăpățânare, o vor face, lucrul acesta se va vedea foarte clar, adică nu se vor mai putea ascunde în spatele dramatismului conjuncturilor sociale ca în săptămânile anterioare. 22 februarie este și ziua când cuvintele ne ajută să ne eliberăm de o mare presiune emoțională. Fie că le vom folosi în simple conversații, fie că le vom transforma în idei-forță, rezultatul va fi unul foarte bun. Și de această dată, așa cum am văzut și în celelalte zile, vorbim despre îndeplinirea unei condiții: sinceritatea. Omul sincer va avea și cuvintele potrivite pentru că această sinceritate să se exprime frumos. La sinceritate se ajunge astăzi foarte ușor, însă va trebui să ne hotărâm să ne folosim o parte din putere în sensul acesta, să fim convinși că facem ceea ce avem nevoie acum. Cel care este acum convins că sinceritatea nu îl ajută, nu este o victimă a acestei conjuncturi astrale pentru că este creatorul acestor convingeri fataliste. Așa a ajuns aici, în punctul în care trebuie să îndeplinească această condiție. Cel care este de la sine sincer nici nu se va gândi acum că ar exista o variantă mai bună.
Recomandarea pentru această zi este aceea de a asculta cu atenție speranțele pe care ceilalți le împărtășesc, viselor, proiectelor de viitor. Avem ocazia acum să vedem într-un mod foarte simplu și clar pe ce își consumă oamenii energia.

Nu ne asumăm riscuri. Discutăm prea mult despre ceea ce este interesant pentru alții și neinteresant pentru sine. Nu ne putem concentra. Gândurile sunt răvășite. Avem nevoie de susținere. Insecuritate. Ne aducem aminte doar de lucrurile dificile pe care le-au făcut ceilalți. Credem că evadarea într-un plan al iluziei este o alegere bună. Visăm să devenim personaje într-un roman.

În dimineața acestei zile se va împlini conjuncția Venus-Pluton, în mijlocul zilei careul Soare-Junon, iar spre seară sextilul Mercur-Pluton. Întreaga zi ne va situa sub razele unei responsabilități diferită de cea invocată în celelalte zile ale săptămânii. Până acum am fost pregătiți să vedem și să înțelegem care sunt riscurile pe care ni le asumăm, care sunt relațiile toxice pe care le alimentăm și în care credem, cât de departe am putea merge cu oamenii pe care îi avem acum alături. Momentul de față poate fi și unul marcat de o conștientizare dureroasă. Cei sensibili vor considera, cel puțin în prima parte a zilei, ca momentul acesta este unul foarte dureros. Își aduc aminte de momente delicate când nu au fost atât de abil, atât de flexibil sau atât de vicleni încât să se detașeze de o componentă afectivă și să analizeze un mesaj transmis teatral de un apropiat, să fie raționali, să nu se depărteze de logică, de ceea ce este foarte evident. Acum regretă că au fost manipulați și trăiesc cu mare durere această conștientizare. În realitate, momentul de față nu este despre durerea conștientizării, ci despre înțelegerea situației în ansamblu. Adevăratele valori ale vieții trebuie să integreze și acest proces al reechilibrării continue a emoțiilor. Faptul că întâlnim din când în când oameni care știu să mintă bine, să se prefacă sau care își ascund ușor adevărata față pentru a obține anumite avantaje nu este o problemă pe care o avem noi. Dacă nu vedem lucrul acesta ca pe o experiență care să ne maturizeze și să ne spună mai multe despre multiplele fațete ale personalității umane înseamnă că suntem în continuare naivi. Este știut, oamenii aceștia fățarnici caută în mod special persoane naive. În felul acesta se traduce emoția puternică pe care o primim din partea conjuncția Venus-Pluton de pe zodia Capricorn, care ne aduce tărie de caracter, însă doar pe experiențele pe care le cunoaștem foarte bine și pe care ni le putem aminti acum, peste care se suprapune un conflict de înțelegere ori de adaptare (careu Soare-Junon). Dacă în această zi nu ar fi trebuit să trecem prin opoziția Lună-Uranus nu s-ar fi pus problema ca lucrurile acestea să fie conștientizate ca un veritabil semn de nesiguranța. Am fi observat caracterul acestor întâmplări și l-am fi așezat într-un raft alături de alte observații. Desigur, putem să facem lucrul acesta și acum, pentru că beneficiem de sextilul Mercur-Pluton (eficiență), însă Mercur pe zodia Pești este un izvor de emoții care sunt înțelese greu, fie pentru că nu sunt explicate corect, fie pentru că sunt prea intense ori prea multe. Așadar, există o distorsiune în toată această conștientizare încât 23 februarie, în loc să fie o zi în care să demontăm mitul mincinosului crezut de toată lumea, ne încuiem în cameră și stăm toată ziua supărați că am fost una din sutele de victime care a avut neșansa să întâlnească un asemenea personaj. De altfel, momentul acesta este într-o consonanță perfectă cu a doua parte a devizei săptămânii și se pare că acum numai modul acesta putem vedea oamenii care merită mai multă încredere sau care nu merită încredere deloc. Cel care se va supăra că altădată nu a reușit să treacă dincolo de vorbe sau de teatru înseamnă că este în continuare naiv. Conștientizarea în sine a ceea ce ni s-a întâmplat este un pas mare către maturizare.
Prin urmare, 23 februarie ne oferă un veritabil ajutor însă doar în a evada dintr-un plan al suferinței pe care l-am îmbrățișat până acum cu naivitate. Sunt multe componente care se vor consuma în această zi și care ne vorbesc de maturitate, dar până acum nu am recunoscut-o, ca atunci când trecem pe lângă un tablou frumos și nu-l apreciem pe motiv că imaginea nu este clară, vie ca o fotografie. Chiar dacă momentul de față ne aduce în fața unei nedreptăți nu înseamnă că am putea să-l ducem mai departe. La momentul respectiv au existat anumite condiții care au făcut ca acea situație să se împlinească, dar ea este deja trecut și a trăi în acel trecut este o greșeală.
Lăsând la o parte această componentă dramatică, ultimul aspect al zilei, sextilul Mercur-Pluton, ne vorbește despre un mare avantaj de care se poate bucura un om care a studiat de la începutul anului și până acum o idee, o problemă și care poate avea în momentul de față o inspirație genială. Ca într-un paradox, la acea inspirație genială se ajunge rememorând un episod dramatic, însă, din fericire, acest personaj doar trece cu privirea interioară peste acea întâmplare, nu o retrăiește și nu își oprește toate proiectele din cauza ei. Oprirea în sine, recalibrarea emoțiilor în raport cu acea dramă îl face pe acest personaj mai concentrat, adică mai puternic prin faptul că adaugă puterii pe care o avea deja picătura care lipsea încât să facă posibil și activ procesul inspirației. De altfel, într-o mai mică măsură, cu toții vom trece prin acest episod, însă doar pe ceea ce am lucrat mult în ultimele luni, doar pe acel tronson, doar pe acel domeniu.
Recomandarea pentru această zi este aceea de a nu răscoli o problemă doar pentru că ne-am amintit de ea. Ceea ce facem intenționat în sensul acesta duce către dezamăgiri mai mari.

Oamenii puternici nu se plâng atât de ușor. Conflictele gratuite sunt discutate la scenă deschisă. Probleme administrative. Minciuna este ascunsă pentru a fi folosită ca o armă mai târziu. Înțelegerea ușoară a comportamentului celorlalți.

Luna, trecută pe zodia Scorpion din seara zilei anterioare, va avea de împlinit acum două unghiuri bune, unul cu Soarele și celălalt cu Neptun, dar și o opoziție cu Marte. 24 februarie este o zi de putere când ne hotărâm să punem punct unor relații toxice sau unor gânduri care ne duc spre relații toxice. De fiecare dată când se întâmplă lucrul acesta ajungem în conflicte gratuite sau ne simțim nemulțumiți de noi înșine, agitați, frustrații de ceva. Acesta este semnul că am răscolit o problemă și nu trebuie să ne oprim aici. Partea conștientă a demersului, și el integrat în acest determinism astral, ne duce către emoții frumoase, că de aceea se împlinesc acum un trigon Lună-Soare și altul Lună-Neptun. Puterea va fi folosită pentru consolidarea a ceea ce știm că este bun din ceea ce am făcut, pe ceea ce am înțeles corect din ceea ce am parcurs, pe ajutorul clar și de necontestat pe care l-am oferit în ultimele luni sau chiar în ultimii ani. Da, este surprinzător cum aspecte determinate de tranzitul Lunii pot face trimitere la episoade care s-au consumat cu luni sau chiar cu ani în urmă. Judecând după amploarea săptămânii, după mesajele foarte clare care ne îndeamnă la responsabilitate, la a evalua corect o relație pentru a aproba dacă suntem sau nu maturi așa cum ne considerăm sau dacă nu cumva am rămas pentru mult timp prizonieri naivității, permitem acestui moment de putere al zilei de 24 februarie să ne ducă spre evenimente care s-au consumat cu atât de mult timp în urmă. De aceea acum ne va veni foarte ușor să înțelegem comportamentul celorlalți, dar nu și să ne hotărâm cum anume să le evaluăm. Dacă comportamentul pe care îl evaluăm este în raport cu persoane toxice atunci decizia este mai ușoară pentru că vibrația în ansamblu a momentului ne ajută să eliminăm repede acest element otrăvitor. Acolo unde situația comportă nuanțe, acolo unde se cere apelul la judecată, la discernământ, va fi nevoie de experiențele zilelor anterioare aferente acestei săptămâni când am văzut care este doza de naivitate care ne-a mai rămas pentru a nu-i permite acesteia să intervină. Cu cât naivitatea este mai mare cu atât succesul acestei zile în situațiile marcate de nuanțe va fi mai mic. Sigur, ne vom întreba de ce este nevoie de o asemenea zi, de ce trebuie să trecem printr-un moment atât de concentrat de putere de vreme ce și celelalte zile ale săptămânii au avut mesaje ce țin de aceeași sferă. Acum există riscul, tocmai pentru că suntem marcați de opoziția Lună-Marte, ca minciuna să se ascundă într-o formă de putere. Oamenii să spună că li se cuvine pentru că pot, în exterior mesajul să aibă această atitudine a puterii care nu poate fi combătută, iar la interior cel în cauză să-și spună: “Dacă nu fac așa nu am cum să reușesc!“. La prima vedere pare un risc, dar nu este. Este un șantaj sau un abuz mascat pentru care ni se cere acceptul. Neatenția sau, mai exact, naivitatea ne face să nu vedem că lucrurile acestea pe care le-am putea gira sunt scrise în contract, dar cu litere foarte mici și la un capitol care nu atrage atenția prin nimic. Situația aceasta este maniera prin care o minciună este ascunsă pentru a fi folosită mai târziu ca o armă.
Prin urmare, finalul acestei săptămâni ne vorbește despre un episod de putere pe care ar trebui să-l folosim nu atât prin originalitate, cât prin sinceritate. A aborda sinceritatea într-o asemenea problemă a puterii, acum când Luna neagră se află în continuare în fereastra sextilul cu Jupiter, planetă care a avut în această săptămână un cuvânt important de spus, ne avertizează că lucrurile acestea nuanțate nu ne ajută să ne concentrăm, să ne mobilizăm pentru a obține un avantaj, ci ne coboară nivelul de vibrație. Nu făcând un compromis reușim mai ușor, ci fiind sinceri. Este adevărat, sinceritatea ne va speria cel mai mult de-a lungul acestei săptămâni, dar în special acum pentru că nu am fost învățați să ne bucurăm de puterea ei. Unii oameni, pentru că nu se tem de consecințe sau pentru că nu au avut o viață foarte grea, lovesc în ceilalți cu sinceritatea, cu ceea ce simt și gândesc pe moment, lăudându-se cu nu au nimic de ascuns. Lor le lipsește rușinea de a-și ascunde obtuzitatea, dar ei nu știu lucrul acesta. Nu mai ajunge nimeni să le aprecieze sinceritatea pentru că ideilor lor colțuroase, stările obositoare și dezordonate îi agasează din primele clipe. Sinceritatea fără măsură este la fel de periculoasă ca minciuna. Dacă minciuna este expresia incapacității de a aprecia adevărul, sinceritatea obositoare este incapacitatea de a respecta măsurile de trai ale celorlalți. Soluția nu este întoarcerea spre minciună, ci măsura adevărului.
Recomandarea pentru această zi este aceea de a ne gândi astăzi la modelele de putere pe care le-am întâlnit de-a lungul vieții. Putem vedea astăzi cât de mult am fost impresionați de modelele puterilor blânde, puterilor dominatoare sau de modele puterilor obiective, cele mai frumoase dintre puteri la care nu ajungi decât dacă te lepezi de tine.

5 thoughts on “18 – 24 februarie 2019

  1. Daniela spune:

    Buna seara Gheorghiță,
    Am niste nelămuriri in legatura cu Lilith. Cum am putea comunica altfel,nu aici?
    Multumesc
    Daniela

  2. Maria spune:

    Uneori ridicam ziduri tocmai in fata celor care iubesc lucrurile si folosesc fiintele…

    1. Așa este! Facem lucrul acesta în speranța că ne vor apăra, însă, în timp, înțelegem că energia consumată pentru ridicarea lor mai bine era folosită în a căuta oamenii buni. Între planuri nu există ziduri, deci se pare că nu ne sunt utile. Avem nevoie doar să ne ridicăm vibrația.

      1. Maria spune:

        Superb… Multumesc!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.