25 februarie – 3 martie 2019

25 februarie – 3 martie 2019 este săptămâna jocului mascat care seamănă cu un furt și a sensurilor bidirecționale care ne zăpăcesc. Această săptămână nu ne va tulbura prin diversitatea jocului, prin multitudinea evenimentelor, cât prin complexitatea lor. Sunt câteva episoade astrale pe care le vom parcurge în prima parte a săptămânii ale căror efecte nu vor dura, adică vor fi răstălmăcite, anulate ori distruse începând cu ziua de vineri, când Venus va trece pe zodia Vărsător. Pentru mulți, această săptămână va fi una de separare, de sedimentare, cea care va scoate în evidență destul de clar mesajul anului 2019, cel care urmărește, nu să distrugă, ci să fragmenteze tot ceea ce a fost până acum compact în părțile care au format întregul. Desigur, această componentă a segmentării va fi văzută mult mai clar de persoanele care au un destin social, nu de cele care își îndreaptă atenția mai mult către familie sau către evoluția spirituală personală. Cu cât vor încerca să rezolve mai mult problemele sociale pe baza metodelor mai vechi cu atât vor observa că interacțiunea îi deposedează, le fură din putere, le anulează din rezultate. Lucrul acesta nu se întâmplă pentru că ar exista un plan diabolic orientat împotriva lor, ci pentru că există o dizarmonie pe care trebuie să o parcurgem acum și din care avem obligația de a învăța cât de important este să fim consecvenți cu lucrurile mici și puternice care ne definesc, nu cu cele mari și extinse care depind întotdeauna de comunitate. Dacă prima parte a devizei săptămânii nu este înțeleasă, atunci nu avem de ce să ne așteptăm la rezultate bune în privința celei de a doua părți a devizei. În această săptămână, din fericire, a merge pe mai multe direcții nu înseamnă a experimenta o pierdere prea mare, ci doar o zăpăceală. Cel care este responsabil va vedea, spre sfârșitul săptămânii, că această zăpăceală înseamnă o pierdere într-o zona personală foarte importantă. Unii vor observa că starea de sănătate nu mai este la cotele cele mai bune, alții că relațiile sociale intră într-un ușor derapaj, cert este că, în toate cazurile, problemele conștientizate spre sfârșitul acestei săptămâni nu se vor opri aici. Ele vor continua în săptămâna următoare în aceeași notă.
Recomandarea pentru această săptămână este aceea de a nu ne ascunde incompetența în spatele misterului. Ceea ce nu gândim clar, deci ceea ce nu spunem clar, nu ne este clar.

Apar mici semne de regres. Creștem dacă suntem binevoitori cu ceilalți. Oamenii sunt judecați ușor după funcții. Perioadele favorabile le trăim cu nostalgie. Există un interes față de artă, față de sensibilitate, față de creativitate. Binele nu este întâmplător. Este necesară o conduită psihică bună. Mizăm mult pe ajutorul cuiva. Succesul este încadrat corect. Se depun eforturi pentru asocieri interesante. Doar omul superior va obține câștiguri importante.

În dimineața acestei zile, Venus va trece prin Coada Dragonului și ne arată că această perioadă (o parte din această săptămână, dar și o parte din săptămâna care tocmai s-a încheiat), se transformă într-un interval de rememorare. Faptul că Mercur se află într-o relație bună cu Axa Dragonului arată că mizăm în continuare pe mesajele care au venit spre noi recent, pe înțelegerile pe care le-am folosit anterior, pe concluziile la care am ajuns studiind, muncind, fiind atenți la un mesaj. Trecerea lui Venus prin Coada Dragonului este și un moment de expresivitate. Unora s-ar putea ca ziua să li se pară foarte grea pentru că Luna se află în continuare în tranzit prin zodia Scorpion și din această cauză suntem tentați să răscolim, să investigăm, să o facem pe detectivii, să rămânem într-o zonă a presiunii psihice pentru a obține un avantaj, un câștig imediat. Desigur, și Venus, aflată în plin tranzit prin zodia Capricorn, încurajează această atitudine încordată. Rezultatul a ceea ce se întâmpla acum va deveni un element foarte bun și constructiv care ne va folosi toată săptămâna, prin faptul că devine un laitmotiv care va fi particularizat la ecuația astrală a fiecărei zile. Dintre toate, în prima zi a lunii martie, adică vineri (când Venus va părăsi zodia Capricorn) va fi cea mai interesantă. Ea îi va face pe oameni să nege multe din experiențele pe care le-au avut până în momentul acela, inclusiv ceea ce vom parcurge acum, în prima zi a săptămânii. La momentul respectiv vom ignora anumite semne de regres, de boală, vom refuza o recomandare și vom fi mai reci cu oamenii care ne-au ajutat acum să trecem peste un impas considerând că dacă nu ne-ar fi ajutat oricum l-am fi depășit. Asta înseamnă că momentul bun de acum va fi distrus în mod brutal spre sfârșitul săptămânii, va fi abandonat, uitat sau refuzat. În momentul de față încadrăm corect un succes, un avantaj, suntem suficient de lucizi încât lucrurile care ne avantajează să fie folosite așa cum trebuie, dar binele acesta poate dura doar dacă nu uităm prea ușor de mâna care ne-a alinat. Pentru oamenii care și-au folosit săptămânile anterioare pentru a denatura adevărul sau care au făcut parte din conspirații, trecerea lui Venus peste Coada Dragonului este unul înseamnă de pedeapsă, de deconspirare. El se traduce ca un bine al celorlalți.
Prin urmare, prima zi a săptămânii ne vorbește despre necesitatea adoptării unei noi conduite psihice. Trecerea lui Venus peste Coada Dragonului îi face pe oameni mai atenți la ceea ce au și mai interesați să dobândească ceea ce le lipsește. Până acum au avut aceleași intenții, însă faptele lor au lăsat de dorit. Relația bună pe care Mercur o are acum cu Axa Dragonului nu permite medierea tendinței Nodurilor. Medierea este făcută de Lună, în mijlocul acestei zile, ceea ce aduce acestui impuls de a dobândi un plus de putere, adică exact ce ne lipsește. Ziua vine și cu probleme, unele legate de distrugerea unui obiect, de adoptarea unei atitudini nepotrivite față de un om pe care îl respectăm și pe care nu am dorit să-l jignim, cu schimbarea tonului, adică o zăpăceală, în special în prima parte a zilei, din care nu are nimeni nimic de câștigat. De aceea ar trebui să nu rămânem cu resentimente în urma acestei zile. Ceea ce ne rănește acum este doar o neglijență. O rană intenționată va fi făcută vineri, 1 martie. Dar atunci, așa cum am indicat mai sus, vom face lucrul acesta refuzând binele pe care-l primim acum. Deci gândul începător de atunci nu trebuie comparat cu zăpăceala de acum. Situațiile au cauze diferite.
Recomandarea pentru această zi este aceea de a nu ne teme că o tensiune de moment ne fragmentează. Nu tensiunea de moment produce acest efect, ci credința în fragmentare.

Drumul nu este rătăcit. Construim idealuri îndrăznețe. Asocierile sunt importante pentru că modificarea statutului social a fost oprită. Mișcări rapide. Prudență în abordarea problemelor personale, nu și în abordarea problemelor celorlalți. Stare proastă. Indispoziție.

În dimineața acestei zile Luna va trece prin opoziția cu Junon și face ca momentul de față să fie unul de mare fragilitate. Ni se va părea acum că drumul s-a rătăcit puțin, că am zăbovit prea mult asupra unei probleme, că ne-am gândit prea mult cum ar trebui să procedăm și am pierdut momentul când ar fi trebuit să acționăm ca atare. Situațiile pe care le vom parcurge acum sunt, însă, încărcate de un farmec aparte. Nu am mai avut de la începutul anului până acum o situație concentrată în modul acesta care să ne arate clar situațiile conflictuale care au activat la o intensitate maxima și care, la momentul respectiv, nu ne-au permis să luăm atitudine, ci, cel mult, să rămânem pe gânduri, să suferim. Acum realizăm că putem trece peste ele, le putem ierta, le putem înțelege. Se întâmplă lucrul acesta magic pentru că în noaptea de luni spre marți Luna va trece prin trigonul cu Chiron, cel care de puțin timp se află pe zodia Berbec. Luna se află și ea pe Săgetător din seara zilei anterioare, deci toate lucrurile rele pe care le rememorăm, cu care ne întâlnim, pe care alții le-au aruncat asupra noastră, sunt oprite prin mișcări rapide, sunt evitate sau sunt respinse printr-o maturitate de care nu am crezut că suntem în stare. 26 februarie ne lasă impresia că se află în afara devizei săptămânii, că nu participă la un joc mascat, că nu ne oferă lucruri foarte bune (cum s-a întâmplat ieri) pe care să le distrugem peste câteva zile (vineri), că nu ne ridică atât de multe semne de întrebare încât să ne zăpăcească convingându-ne că putem merge pe mai multe direcții deodată. Situația de față este clară prin ceea ce este bun, dar și prin ceea ce este rău, iar această claritate este foarte confortabilă. De aceea, putem acum să ne construim idealuri foarte îndrăznețe și, prin ceea ce ne propunem, să observăm că nivelul pe care l-am atins nu este unul închipuit, că am progresat cu adevărat și tendințele acestui an, cel al segmentării – o direcție foarte periculoasă pentru un om echilibrat, în momentul acesta nu ne afectează.
Prin urmare, schema astrală a zilei de 26 februarie ne arată că lucrurile care ne-au spus până acum că trebuie oprite pot fi duse mai departe, unele prin mișcări rapide, altele prin mișcări prudente. Vor fi și situații care cer un dans misterios prin care să ne ascundem sau să ne dezvăluim, să ne deschidem sau să stăm într-un con de umbra în așa fel încât elementele cu care intrăm în contact să nu se schimbe pentru că avem deja formată o opinie, putem să ne strecurăm printre ele, să le lăsăm așa cum sunt. Omul neevoluat va fi foarte mândru cu ceea ce va obține din ecuația astrală a acestei zile, dar nu acesta este rostul pentru care ni se întâmpla așa ceva. Oamenii au nevoie din când în când să se detașeze de acest joc meschin al vieții materialiste pentru a descoperi că au deja sădit în sufletele lor lucruri esențiale, valori, puteri. Dacă înfruntă în mod direct un adversar riscă să nu mai aibă timp pentru a descoperi ce fel sunt și ce pot să facă pentru autocunoaștere, dar nu oricum, ci mergând pe calea de mijloc. 26 februarie devine, astfel, o zi a recalibrării stării de spirit pentru că acțiunile concrete de acum nu vor fi altceva decât emanații ale acestei nevoi.
Recomandarea pentru această zi este aceea de a nu considera că viitorul se construiește după asocierile pe care le avem acum. Există o putere care se exprimă prin libertatea care știe cum să facă încât lucrurile să nu rămână așa dacă ne dorim lucrul acesta cu inima curată.

Gândurile sunt răvășite. Judecăm oamenii după problemele pe care nu le pot controla. Tipul inferior este obligat să dezvolte relații interumane complicate, care îl rănesc. Se lucrează pentru un start nou. Confuzie. Plictiseală.

Luna se află acum în plin tranzit prin zodia Săgetător și va avea de împlinit trei unghiuri, un careu cu Neptun dimineață, o conjuncție cu Jupiter și un sextil cu Luna neagră în a doua parte a zilei. Schema aceasta arată că suntem în fața unei dezvăluiri. Pe unii aceste dezvăluiri îi liniștesc, îi avantajează sau chiar îi echilibrează pentru că îi eliberează de răspunderea de a ține un secret care nu le făcea cinste, cu care nu se simțeau confortabili. Pe alții, însă, îi duce către o zonă tenebroasă, îi întoarce către tristețe sau îi face să se comporte ca niște persoane teribiliste, care au tot timpul ceva de demonstrat, care își propun să-i zăpăcească pe ceilalți convingându-i că au mai multe variante de ales deși ei știu că mint. Asta înseamnă că momentul de față ne arată mai mult partea a doua a devizei săptămânii, cea care ne vorbește despre sensurile bidirecționale care ne zăpăcesc. Dar, așa cum am constatat și din observațiile inserate celorlalte zile ale săptămânii, adevărata zăpăceală va veni de vineri încolo. Până atunci ne jucăm de-a baba oarba, ne lăsăm în voia unor gânduri răvășite sau ignorăm ceea ce ne-am propus să facem acum considerând doar o pauză ne echilibrează. De aceea, pe 27 februarie vorbim și de plictiseală, adică de o formă de pasivitate care este dictată de reziduuri, nu de oboseală. Acum nu suntem obosiți, dar ne vom comporta ca și cum așa vom fi și toată lumea trebuie să ne respecte dreptul la odihnă prelungită. Avantajul major al acestei zile vine din faptul că avem suficient de mult discernământ încât, dacă situația este gravă și o cere în mod insistent, să oprim acest răsfăț, să devenim activi, să ne întoarcem la activitatea care trebuie încheiată. Acești oameni care pot renunța la momentul de răsfăț arată că pot lucra pentru un nou start. Pe ei zăpăceala din ultimele trei zile ale săptămânii nu-i va afecta prea mult, deși, la capitolul pierderi, sunt și ei incluși aici.
Prin urmare, 27 februarie ne arată cât de ușor putem deveni victimele propriilor alegeri. Dacă acum ni se pare că lucrurile sunt complicate, se întâmplă pentru că am vrut în mod insistent să ieșim dintr-o zonă a rutinei, dar nu ne-am gândit nici măcar o secundă că a ne dori să avem o activitate fără a avea un plan înseamnă ajunge în acest moment de zăpăceală. Vom fi nemulțumiți de densitatea unor gânduri, nu neapărat ale noastre, cât ale celor cu care am interacționat în ultima perioadă și vom căuta să ne justificăm retragerea prin detașare. În cazul celor orientați negativ lucrul acesta va fi un fel de răzbunare, dar cei mai mulți pur și simplu vor un moment al lor, vor să se detașeze.
Recomandarea pentru această zi este aceea de a ne gândi astăzi mai mult la speranță decât la deznădejde. În felul acesta înclinăm balanța stării sufletești către ceea ce este constructiv, nu doar plăcut sau confortabil pe moment.

Transformările interumane sunt povestite greșit. Este nevoie de atenție. Curajul ne ajută să vedem foarte departe. Situațiile dificile sunt rezolvate prin logică. Apare o săgeată. Drum deschis pentru omul curajos. Drum închis pentru omul închistat. Avem nevoie de reîncărcarea bateriilor. Ideile importante sunt prezentate acum mai mult cu titlu figurativ.

În dimineața acestei zile Soarele va definitiva sextilul cu Marte care a fost activ încă din săptămâna anterioară. La câteva ore distanță Luna își va încheia tranzitul sau prin zodia Săgetător și va intra pe zodia Capricorn împlinind, tot dimineață, un careu cu Chiron. Vom avea, chiar de dimineață, multe semne de întrebare referitoare la măsură, la intensitate, la lucrurile pe care le primim pentru a face o evaluare. Evaluarea va fi făcută asupra întregii luni februarie, dar unii vor merge și spre luna ianuarie, din care vor înțelege dacă au fost respectați, încurajați sau ajutați așa cum li s-a promis. Unii vor crede că pe 28 februarie trebuie să își reîncarce bateriile și trecerea Lunii pe zodia Capricorn, prin retragerea către sine, va încuraja lucrul acesta. În realitate, toată această combinație dată de nevoile de intimitate și de confirmare aduce un joc interesant care îi îndeamnă pe oameni să pornească la luptă. Ultima zi a lunii februarie este și una de demonstrație, de măiestrie sau de educație, de indiferență sau de putere. Vom vedea că începând cu ziua următoare, după ce Venus va trece pe Vărsător, lucrurile acestea pe care suntem acum siguri se vor schimba. Ultima zi a lunii februarie, cu Luna și Venus pe zodia Capricorn, cu un careu între Lună și Chiron, poate fi privită de un om profund ca fiind un moment de retragere, de închistare, de absorbție. Această detașare poate să afecteze și structuri profunde ale ființei, adică să ajungem să facem tot felul de prostii pentru că ne lipsește atenția, originalitatea sau discernământul. Ele, prin poziționarea Lunii pe zodia Capricorn, sunt prezente, dar pentru că Venus își va încheia tranzitul său pe zodia Capricorn, chiar dacă acum nu se află pe ultimul grad al acestei zodii, pune o presiune foarte mare pe ideea de necesitate, de urgentare încât ajungem să ne detașăm ori să suprimăm anumite emoții deși situația nu cere așa ceva. Dar putem acționa și altfel, iar lucrul acesta îl înțelegem din împlinirea sextilului Soare-Marte, aspect care este dinamic, expresiv, constructiv. Ceea ce primim din partea acestui aspect este o putere specială care ne ajută să obținem noi achiziții, nu doar de factură psiho emoțională, ci și unele care țin de zona concretă, de planul material și care se pot transpune în obiecte, lucruri, confirmări.
Prin urmare, mijlocul săptămânii ne ajută să înțelegem că lucrurile se pot împlini cu puțin efort dacă el este concentrat și dacă nu este dus către o zonă distructivă. Omul închistat va intra acum pe un drum închis, va face totul pentru a acumula, pentru a-și reîncărca bateriile, pentru a-și umple cămara, contul din bancă, pentru a obține un important capital de imagine. Din nefericire pentru aceste persoane lacome, zona acumulărilor ține mai mult de figurativ. Avem nevoie să ne echilibrăm în primul rând din punct de vedere emoțional, apoi se va pune problema dacă aceste emoții, dacă aceste satisfacții pot fi transpuse în planul concret, pot fi generatoare de avantaje materiale sau menite să susțină un statut social confortabil. A ne gândi acum la finalitate, la capătul drumului, la ceea ce ne-ar bucura dacă am obține este o greșeală. 28 februarie ne vorbește despre condițiile pe care trebuie să le îndeplinim ca aceste avantaje să poată fi obținute. Altfel, urmărim un avantaj de moment care va fi privit de cei din jur, așa cum ne spune și deviza săptămânii, ca un joc mascat care seamănă cu un furt sau cu o păcăleală.
Recomandarea pentru această zi este aceea de a nu ne bloca atenția pe lucrurile dificile. Ceea ce este dificil ne duce spre conflict. Ceea ce este simplu ne arată că întotdeauna lucrurile bune pot fi împlinite. Poate nu se împlinesc acum, dar întotdeauna un lucru bun care urmează să devină realitate ne trimite din timp semnale de încredere.

Invidia ne cucerește pe toți. Suntem obligați să facem declarații. Nevoia de independență face probleme. Se face trimitere la evenimente pe care nu le-am înțeles corect atunci când s-au consumat. Probleme cu o succesiune. Ideile sunt respinse. Neplăcerile ne vorbesc despre sarcini suplimentare. E este nevoie de o mai bună administrare a fondului propriu. Gândim că viitorul este mult mai bun. Ne încearcă un sentiment de vinovăție. Valorificăm corect aptitudinile.

În a doua parte a zilei de 1 martie Venus va trece pe zodia Vărsător. Până atunci, se va afla în careu cu Uranus, aspect care ne va dezvălui de ce a trebuit în prima jumătate a acestei săptămâni să fim atât de prudenți, atât de atenți, atât de circumspecți. Această relație dintre Venus și Uranus se realizează de pe ultimele grade ale zodiilor tranzitate. Lucrul acesta aduce o notă negativă momentului, deci ziua are darul de a întoarce totul împotriva individului, de a-l face să regrete, să uite, să fie neatent, să fie răutăcios cu cei care l-au ajutat, să răspundă obraznic oamenilor care i-au întins o mână de ajutor în ultima perioadă. Faptul că Venus va trece pe zodia Vărsător spre seară, aduce acestei zile o notă delicată. Dacă acest eveniment s-ar fi întâmplat mai devreme, nu s-ar fi pus problema ca lucrurile acestea foarte delicate să se suprapună peste activitățile cotidiene. Așa, relația proastă dintre Venus și Uranus, cea care se împlinește în mijlocul zilei, aduce un consum foarte mare, o ușurință în a respinge ceea ce vine din partea unui factor de transformare, tendința de a gândi împotriva propriului interes, împotriva celor pe care îi îndrăgim.
Este posibil ca lucrul acesta să însemne pentru mulți o desprindere de obiceiuri vechi, întoarcerea la gânduri mai bune, dar într-un mod dur, ca o revoltă împotriva persoanelor care și-au consumat timp și energie în ultima perioadă pentru a-și impune propriile etaloane care nu sunt bune. Pentru cei mai mulți, prima zi a lunii martie, în contextul acestei săptămâni, vine cu refuzul unui ajutor, cu o mică obrăznicie, cu distrugerea unui avantaj care a fost primit, la începutul acestei săptămâni, cu cele mai bune intenții. Acum lucrurile sunt prezentate altfel, adică nu mai există această componentă afectivă, nu ne mai interesează sentimentele celorlalți, ci ne interesează mai mult ceea ce trebuie să ni se întâmple. Cei care au fost în prima jumătate a acestei săptămâni mai sensibili, vor fi cuprinși, spre seară, când Luna va trece prin conjuncția cu Saturn, de un ușor sentiment de vinovăție. El va trece ușor, pentru că momentul de față aduce o altă orientare decât cea pe care am parcurs-o de-a lungul lunii februarie.
Prin urmare, prima zi a lunii martie ne bruschează cu obrăznicii pe care le-am ascuns foarte ușor în ultima perioadă. Chiar și simplele neplăceri le arătăm acum într-un mod foarte evident ca și cum este necesar să se vadă că acestea sunt vechi, nu că sunt reacții de moment.
Pentru mulți, prima zi a lunii martie este una în care își definesc noi nevoi. Este însă important să știe că aceste nevoi cer mult timp pentru a fi puse în aplicare, altfel de relații, mai libere, mai deschise, mai puțin sau deloc pătimașe. Faptul că această zi este dominată de o relație negativă între Venus și Uranus va fi uitat ușor. Trecerea lui Venus pe zodia Vărsător aduce un semn de vulnerabilitate pe care mulți îl vor neglija. Pentru propriul interes, pentru propriul confort, pentru a rămâne în zona proprie, oamenii vor fi tentați în următoarele săptămâni să sacrifice mult, argumentând aceste fapte greșite, aceste acțiuni abuzive, aceste impulsuri care rănesc drept dovezi ale faptului că sunt persoane cu principii. Ei uită de faptul că, în interacțiune, nu principiul este ceea ce apare prima dată, ci emanația personală. În prima zi a lunii martie lucrurile se strică pentru că ne bazăm prea mult pe aceste principii în spatele cărora ne-am ascuns ca niște lași.
Recomandarea pentru această zi este aceea de a nu ne consuma energia căutând o conspirație. Omul simplu participă la acțiune simple. Omul complicat participă la acțiuni încurcate.

Cercetare misterioasă. Avem nevoie de sfaturile corecte și obiective ale celorlalți. Lucrurile bune se pot întâmpla. Munca este valorificată într-un mod eficient. Ușoară nesiguranță. Obținem multe prin cuvinte folosite într-un mod adecvat. Deciziile fac referire și la un abandon. Suntem în fața unor situații imposibile. Rezolvări ciudate în urma unor analize neprevăzute.

Relația bună pe care Venus și Chiron o definitivează în dimineața acestei zile va fi umbrită de faptul că Luna trebuie să treacă prin Coada Dragonului. Momentul acesta ne aduce aminte de prima zi a săptămânii, cea care a fost marcată de trecerea lui Venus prin Coada Dragonului. Acum, pentru că Venus are o altă relație astrală, iar lucrul acesta i se datorează lui Chiron, avem mai multă speranță, mai multă încredere, mai multă determinare în a hotărî, în a decide, în a îndrăzni să facem anumite schimbări care au fost evitate de-a lungul săptămânii. Aceste decizii sunt dureroase, chiar neplăcute, pentru că aproape toată ziua Luna se va afla în fereastra careului cu Uranus și le abordăm pe acestea cu un vizibil sentiment de nesiguranță. În cuvinte mai simple, ni se va părea acum că situațiile imposibile sunt mult mai aproape de noi decât cele care se împlinesc ușor. Unii vor considera că săptămânile anterioare, cele despre care știm că au fost marcate de întâmplări delicate, au fost incomparabil mai ușoare decât ceea ce ni se întâmplă acum. Este o greșeală să ajungem la această concluzie pentru că dacă procedăm în felul acesta arătăm că activăm pe o traumă, adică suntem exclusiv orientați pe careul Lună-Uranus, nu pe relația bună dintre Lună și Mercur, cea care ne poate oferi răspunsuri, soluții, un ajutor miraculos.
O altă componentă importantă a acestei zile este cea legată de muncă. Prin muncă înțelegem ce suntem dispuși să facem și cât de departe putem ajunge prin flexibilitate. Momentul acesta ne ajută să valorificăm multe achiziții ale acestui an, chiar dacă el este unul delicat, chiar dacă multe din întâmplările pe care le-am parcurs în primele două luni ale lui 2019 au fost marcate de o nesiguranță vizibilă. Prin înțelegere, prin muncă, prin răbdare și seriozitate reușim să dăm zilei de 2 martie o coloratură aparte. Și acum, dar și în următoarele zile ale săptămânii ce va veni, va fi vizibilă o componentă a experimentării care va fi pregnantă.
Prin urmare, 2 martie ne vorbește despre motivele de vindecare la care ajungem pentru o cercetare misterioasă. Este posibil ca în toată această călătorie să conteze mult sfaturile corecte ale celorlalți, prieteniile frumoase pe care le avem cu oameni pe care i-am îndrăgit până acum, i-am protejat și i-am lăudat. Faptul că în seara acestei zile Luna va trece pe zodia Vărsător, acolo unde, încă din ziua anterioară, se află Venus, este semnul că multe din cele care ni s-au întâmplat în această săptămână capătă sens. Este posibil ca sensul de acum să nu fie acela pe care îl vom aborda în săptămâna următoare, cea care va fi dominată de multe situații neprevăzute, de rezolvări ciudate, de accentuarea unui sentiment de nesiguranță care va veni chiar din zodia Vărsător, însă momentul de față arată că situațiile imposibile nu vor rămâne așa, ci, la rândul lor, acestea vor fi raportate la întâmplări mai mari, cele care le vor încadra acolo unde le este locul. Faptul că în dimineața acestei zile Luna va trece prin Coada Dragonului ne arată că frământările momentului nu trebuie trecute cu vederea pentru că ele au rădăcini mai vechi. Nu scăpăm din toată această presiune băgând capul în nisip, așa cum fac struții. Ceea ce este dramă are nevoie de investigare. Ceea ce este bucurie ne duce către vindecare. Combinarea celor două ne ajută să ne protejăm de patimile pentru care până acum nu am avut nicio soluție.
Recomandarea pentru această zi este aceea de a medita astăzi la blândețe. Blândețea nu este o slăbiciune, ci o putere care schimbă lumea.

Versatilitate. Suntem într-o perioadă de progres. Personalitatea este limitată doar de ambiții care nu au fost calculate din timp. Demobilizare. Lovitură sub centură. O minciună este supradimensionată. Acordăm credibilitate celor care, deocamdată, nu merită așa ceva.

Ultima zi a acestei săptămâni este una neobișnuită. Ea va fi definită de trecerea Lunii pe zodia Vărsător, de relațiile pe care acest astru le are cu Venus, Junon și Marte. Asta înseamnă că momentul de față aduce împlinirea unor idealuri scurte ce sunt în consonanță cu prima jumătate a devizei săptămânii. Cei profunzi, oamenii care se preocupă de aspectele esențiale ale vieții, se vor simți umiliți, marginalizați, mințiți tocmai pentru că această zi vine cu îndemnul la conversație fără conținut, la schimb de experiență fără să existe o bază, fără nimic concret. Vor resimți evenimentele de acum ca pe o lovitură sub centură și cu greu vor accepta așa ceva. De altfel, de fiecare dată când Luna trece prin zodia Vărsător aceste persoane care s-au preocupat tot timpul de lucrurile speciale ale vieții au momente de derută. Se întâmplă lucrul acesta pentru că apar în viețile lor întâmplări neobișnuite pe care le vor privi cu reticență. Aceste situații aparte îi scot din rutină, le arată că mai există și altceva decât ceea ce știu, cunosc sau înțeleg, iar lucrul acesta reprezintă adevărata cunoaștere. În cuvinte mai simple, aspectul neobișnuit al zilei de 3 martie îi duce pe acești oameni către o profunzime obiectivă, nu către o acumulare pe care să o confunde cu cunoașterea. De altfel, multe din întâmplările pe care le parcurgem acum se bazează pe vindecarea la care am ajuns în ziua anterioară. Ceea ce am clarificat sau rana pe care am închis-o în ziua anterioară se transformă începând cu momentul de față (situație care va ține până pe 8 martie) într-un argument la care să apelăm de fiecare dată când suntem deposedați de putere. Când ne este greu, când credem că drumurile s-au închis apelăm la așa ceva. Astfel, situația pe care o parcurgem acum și care face legătură cu lucrurile vindecate în ziua anterioară care vor fi duse mai departe în săptămâna următoare, reprezintă îndemnul de a crede, de a fi mai puternici, mai deschiși, de a renunța la convingerea că vulnerabilitatea este armă împotriva căreia nu avem niciun instrument de apărare.
Prin urmare, ultima zi a acestei săptămâni închide cercul circumscris unor jocuri neobișnuite. Acestea, pentru omul simplu, ar putea să fie banale, adică să nu le observe și viața sa să meargă mai departe în același ton, cu aceleași drame, cu aceleași probleme. Cel care este implicat în viața socială va observa că pe 3 martie evenimentele care se evidențiază nu sunt deloc simple. Ele nu se integrează în acest cerc circumscris, ci umplu spațiul acestuia, dar invadează și o parte din evenimentele pe care le vom parcurge în săptămâna următoare. Dacă nu se bazează pe forța grupului, mesajul pe care îl resimt sau pe care-l primesc din aceste observații îi demobilizează. Vom reuși să evităm aceste situații delicate, aceste derapaje, dacă ținem cont de deviza generală a săptămânii, în special a doua parte a sa, cea care ne vorbește despre sensurile bidirecționale care ne zăpăcesc. Un singur drum ne este suficient.
Recomandarea pentru această zi este aceea de a fi încrezători că lucrurile bune pe care le-am obținut până acum le vom putea obține și de acum încolo dacă păstrăm aceeași notă a comportamentului echidistant, fără a rămâne obsedați de principiile care se schimbă.

Share on Facebook

15 thoughts on “25 februarie – 3 martie 2019

  1. Ioana Binea spune:

    Buna sa va fie inima, domnule Coser

    Apelez la bunavointa dumneavoastra intr-o problema delicata.
    Ceea ce va scriu se incadreaza, la virgula, in previziunile de mai sus.
    Ieri m-am trezit cu o acuzatie, falsa, de furt, si mi-am vazut de treaba.
    Astazi lucrurile au luat amploare, cu acuzatii in public, scandal.
    Nu stiu ce sa fac, nu stiu care este calea de mijloc in aceasta problema!
    E doar un joc ascuns al celui care acuza?

    Va multumesc pentru tot!

    1. Nu este un joc ascuns, însă dramatismul situației vine din interpretarea ta. Te sperii că seamănă cu ceva ce ai mai parcurs când, paradoxal, ai fost blocată pe același nivel al „Nu am voie să spun nimic”, „Nu am curajul să spun ce cred”. Este o schemă existențială care te duce, iar și iar, în preajma unor oameni care te trădează prea ușor. Soluția este să te uiți spre alții care au trecut prin situații similare pentru a învața de la ei cum să te ferești de trădători.

      1. Ioana Binea spune:

        Multumesc!
        Dramatismul s-a risipit si nu m-a afectat atat de profund ca altadata.
        Nu mi-am pierdut linistea din interior, o realizare care a aparut
        si datorita muncii dumneavoastra de zi cu zi.
        Nu cunosc pe nimeni care a trecut printr-o situatie similara.
        Daca si cand veti gasi de cuviinta, dati-mi un sfat, cum sa ma feresc de
        tradatori!

    2. Negru Elena Larisa spune:

      Buna domnule Coser.Apelez la dumeavoastra pentru ca totdeauna m-ati luminat.Am primit un cadou de ziua mea un lantisor cu un cristal pe nume Larimar mi s-a spus ca imi va purta noroc, dar sincer de cand il port simt ca is foarte dereglata energetic si nu stiu ce se intampla de zici ca nu mai stiu sa respir bine si simt lucruri ciudate si nu stiu cum sa imi mai revin la normal.Dumneavoatra credeti ca o fi de la o simpla pietricica? Dati-mi va rog frumos un sfat.Va multumesc din suflet!!!

      1. Piatra nu face nimic rău. Larimarul este o piatra minunată. Răul este doar scos la lumină, deci aparține celui în cauză, nu celorlalți. Dacă ai săpat o groapă nu e vinovată gravitația că ai căzut în ea. Când simți că nu mai poți, ajută pe cineva cu ceva (fă ceva bun pentru altul). Nepuțința este o pedeapsă. A trece dincolo de ea și de ceea ce o motivează este o veritabilă dovadă de maturitate.

  2. paula spune:

    D-le Coser,va rog sa ma ajutati sa inteleg,cum vine anul 2019,,Anul segmentarii,, dupa ce am trait anul 2018 ,,Anul vindecarii si al progresului,,? Este vorba de constientizarea segmentarii ns. dupa ce ne-am vindecat…sau este vorba despre altceva?Multumesc!

  3. paula spune:

    Intreb pentru ca, dupa ce ai trecut printr-o perioada de vindecare,te astepti ca om vindecat, sa vezi realitatea sa vezi intregul…de ce segmentare? Bine asta nu inseamna ca si vedem noi intregul…asta este destinat celor putini…dar ma deruteaza de ce astrele spun asta…segmentare dupa vindecare???

    1. De unde logica aceasta că nu există segmentare după progres și vindecare? Evoluția este un proces continuu. Încercări sunt pe orice nivel, fără excepții. Apoi, nu toți care mănâncă se și hrănesc. Nu? „Dumnezeu îți dă, dar în traista nu-ți pune!”. Dacă vei fi în afara segmentării se va vedea. Deocamdată uite-te puțin în jur…
      Interpretezi greșit aceste sinteze.

  4. paula spune:

    Aveti dreptate…sintezele sunt pentru segmente,care evolueaza permanent…intregul il cautam in alta parte.Multumesc mult!

  5. paula spune:

    indiferent cat am muncit cu noi,cat efort am depus si depunem,la ce nivel credem noi ca am ajuns,aceste informatii ne sunt de folos. Intr-o zi ca aceasta de 28-feb-19,cand ispitele sunt la ele acasa…cu ceea ce am invatat,cu ajutorul informatiilor din analizele dvs. cu alte ajutoare, care ne sunt disponibile, putem sa ne salvam si sa iesim onorabil din ceea ce vine spre noi,ceea ce atragem. Multumesc din suflet pentru ajutor!

  6. Negru Elena Larisa spune:

    Va multumesc inca o data din suflet.Chiar sunteti un adevarat Maestru in toate nu doar in astrologie.Ii adevarat ca trebuie purificata piatra sau ii deajuns sa o.spal cu apa?am citit si eu ceva pe internet dar in dumeavoastra am incredere.

    1. Și da și nu! Purificarea face parte din ritual, însă el nu schimbă calitățile pietrei. Crezi că pustnicii, cei care se retrag pentru a menține o anumită vibrație în egregorul umanității, fac duș zilnic? Eu cred că nu! Și totuși calitatea vibrațiilor lor rămâne. Deci este mai puțin important acest ritual de purificare. Fă-l dacă lucrul acesta îți îmbunătățește starea de confort și relația cu piatra, dar dacă nu-l faci și lucrezi cu ea, efectele vor fi aceleași. Cei care sunt blocați în această obligativitate de a purifica pietrele suferă de o ipohondrie metafizică. Aceasta spune multe despre ce proiectează ei asupra pietrei: „Ești murdară. Eu te curăț. Te fac să fii după chipul și asemănarea mea. Te domin și tu vei face tot ce spun și am nevoie eu!”). De aceea unele pietre se luminează când le iei în mână și proiectezi asupra ei gânduri luminoase, iar altele…au nevoie să fie spălate zilnic.

  7. Negru Elena Larisa spune:

    Multumesc ca existi!!!Nu am cuvinte si nici cuvintele nu imi ajung ca sa iti multumesc pentru tot ajutorul care nil dai,poate pentru tine ii putin dar pentru mine ii foarte mult.Te iubim pentru ca esti o fiinta de LUMINA!!!

  8. Negru Elena Larisa spune:

    Si o.ultima intrebare te rog frumos.Dar ii bine sa o port tot timpu sau doar sa lucrez cu ea?

    1. Este la latitudinea ta. Regulile aici le faci tu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.