17 – 23 martie 2014

17-23 martie 2014 este săptămâna dinamicii spirituale şi a depăşirii unor bariere prin sens, zbor, vis. Mult mai importantă decât săptămâna anterioară la capitolul evenimente astrale, această săptămână ne aduce ingresul lui Mercur în Peşti, pe 18 martie, trecerea Soarelui în Berbec (echinocţiul de primăvară), pe 20 martie, precum şi mult discutata trecere a Capului Dragonului în Balanţă, pe 22 martie. Pe lângă aceste ingresuri, la capitolul unghiuri astrale avem de traversat trigonul lui Mercur la Capul Dragonului şi sextilul lui Venus cu Uranus pe 18 martie, trigonul Soarelui cu Lilith pe 22 martie, o conjuncţie a lui Mercur cu Neptun, în aceeaşi zi, şi la finalul săptămânii împlinirea careului dintre Jupiter şi Junon.
17-23 martie 2014 devine o săptămână a experienţelor spirituale, iar aici, în această zonă, pot fi integrate şi modul cum oamenii pun în aplicare lecţiile ezoterice sau cum doresc să aplice educaţia primită de la părinţi sau de la şcoală.
Se spune că, de cele mai multe ori, curajul unui luptător este testat în luptă. La fel va fi şi în această săptămână, pentru că profunzimea, curajul, tăria de caracter sau înţelepciunea vor fi testate în confruntări de mare amploare, acelea care mobilizează elementele cele mai delicate ale fiinţei şi care, la finalul ei, ar trebui să ne găsească mai puternici şi mai pregătiţi pentru ceea ce avem de parcurs de acum încolo, în special în a doua parte a anului.
Acum se va vorbi despre bani, despre ceea ce se poate cumpăra cu ei, despre cum poate fi atacată judecata unui om sau cum poate fi pusă la îndoială o experienţă pe care doreşte, cu generozitate, să o împărtăşească celorlalţi. Asta înseamnă că suntem pe cuspida dintre NN în Scorpion şi NN în Balanţă, adică pe cuspida dintre abuzul de putere şi indiferență. Cei care sunt superficiali nu vor vedea nicio diferenţă între cele două poziţii, însă dacă vor face fie şi cel mai mic efort vor observa că mersul lucrurilor este acela orientat împotriva distrugerii unei tradiţii. Este posibil ca în anumite zone sau sectoare sociale distrugerea unei tradiţii să însemne progres, adică să lăsăm în urmă un element negativ, un obicei prost sau o asociere păguboasă. Dar tradiţia include şi multe elemente pozitive, iar acestea nu vor fi protejate doar pentru că sunt valoroase, ci și ele vor fi supuse aceluiaşi proces de transformare.
Cine îşi va pierde capul în această săptămână îşi va reveni destul de greu în săptămânile următoare, de aceea se cere acum să acordăm mai multă credibilitate educaţiei pe care o avem, deşi în ultimele săptămâni nu am dat prea multă importanţă acestui segment al vieţii. Educaţia este în această săptămână elementul de maximă stabilitate care nu permite valului să ne ducă aiurea pe traseele vieţii şi în egală măsură ne arată şi valorile la care vom face trimitere în a doua parte a anului atunci când lucrurile s-ar putea, în anumite zone, să se complice puţin.
Aşadar, să privim cu maxim optimism această săptămână pentru că avem ocazia să ne testăm tăria de caracter şi curajul, adică să ne consolidăm pe linia unor valori cu adevărat perene.
Recomandarea pentru această săptămână este aceea de a nu ne simţi umiliţi dacă suntem puşi în situaţia să iertăm o nedreptate ori să depunem foarte mult efort în a ne menţine calmul în anumite situaţii. Să nu ne simţim pedepsiţi de viaţă pentru că ni s-a luat un bun. Ceea ce câştigăm acum prin moralitate, prin nobleţe va deveni nepreţuit.

Presiunea grupului se măreşte. Scopul este schimbat. Echilibrul depinde de viteza mesajului, nu de conţinutul lui. Detaliile sunt ignorate. Preocupări pentru fond. Lăcomie.

Începem săptămâna cu intrarea Lunii în zodia Balanță şi desprinderea de vibraţiile Lunii pline împlinite în ziua anterioară. În această zi Luna se va implica în opoziţia cu Junon care se află în plin tranzit prin zodia Berbec, dar şi în careu cu Jupiter punând la îndoială bunele intenţii ale celor care s-au arătat în săptămâna anterioare generoşi. Sextilul pe care Luna îl trimite spre Lilith, cu care în săptămâna anterioară a împlinit prima conjuncţie de când aceasta a intrat pe Leu, dar şi trigonul care-l trimite spre Venus, face din 17 martie o zi în care oamenii se vor preocupa de conţinut. Interesul lor faţă de profunzimile spiritului, faţă de marile valori cu care oamenii trebuie să se familiarizeze încă de mici nu constituie însă şi ipostaza în care să fie apreciate expresivitatea, înţelepciunea cunoaşterea sau armonia, ci, dimpotrivă, se declanșează un război împotriva acestora, salvându-se aparenţele şi preocupându-ne doar de fond.
Pentru că sunt urmărite profunzimile spiritului sau informaţiile valoroase ce ar trebui integrate în activităţile cotidiene, se va dezvolta astăzi o anume lăcomie alimentată de faptul că tot ceea ce vedem, atingem sau înţelegem ne amplifică frustrarea. Cine înţelege, încă de dimineaţă, că este important să facă o selecţie drastică a evenimentelor din această zi va reuşi să se desprindă de această formă de lăcomie care-i spune că îşi poate însuşi tot ceea ce vede, atinge sau înţelege. În egală măsură, războiul pe care-l declarăm astăzi conţinutului ne va duce în faţa unei schimbări de atitudine sau în faţa unor reacţii definite de viteză, nu de informaţie.
De fiecare dată când Luna trece prin zodia Balanță oamenii ar trebui să se preocupe de relaţii, de armonie, de ceea ce-i înnobilează atât în aspectul vieţii sociale, cât şi în cel al vieţii personale. Astăzi, pentru că ne aflăm în separaţia (scăderea) Lunii pline, grupul pune o presiune foarte mare asupra individului şi, pentru că se trece repede de la o valoare la alta, de la o informaţie la alta, pentru că este hrănită această instabilitate, scopul va fi schimbat foarte repede şi oamenii îşi vor consuma energia preocupându-se de foarte multe lucruri în acelaşi timp, fără a obţine vreun beneficiu. Nu doar Luna este vinovată de această înclinaţie spre risipă, ci şi pentru că astăzi, cea mai mare parte din zi, Mercur va fi anaretic în Vărsător. Cei care vor observa, încă de dimineaţă, că se întâmplă ceva cu planurile de viitor sau vor avea impresia că se află într-un context nepotrivit şi nu li se pot sustrage, vor dori să evadeze din această dezordine socială, mentală, intimă fără să observe că această tendinţă spre evadare constituie cea mai mare greşeală pe care o pot face astăzi.
Prin urmare, debutul săptămânii ne lansează o invitaţie la a ne extinde percepţiile spre zona spirituală. Mulţi nu sunt interesaţi de aspectul practic al vieţii spirituale sau nu au găsit motivaţia necesară ori nu au fost ajutați în sensul acesta să aplice o mare parte din cunoştinţele ezoterice pe care le deţin. Agitaţia mentală, afectivă, repartizate acestei zile constituie şi prima mare încercare a acestei săptămâni pe linia evoluţiei spirituale. Ceea ce începem astăzi şi care ţine de domeniul autocunoaşterii va ajunge spre finalul săptămânii să fie monedă de schimb în evaluarea propriului noroc. Cu ceea ce înţelegem sau obţinem astăzi, spre finalul săptămânii vom reuşi să apreciem dacă avem noroc ori în ce zonă.
Instabilitatea acestei zile este alimentată de tendinţa de a ignora detaliile, de a privi prea mult fondul fără a putea să extragem de acolo un înţeles și să-l punem în practică. Astăzi grupul pune o mare presiune pe individ şi orice realizare individuală va constitui în egală măsură şi argumentul pentru desprinderea de această presiune pe care o pune grupul asupra individului.
Recomandarea pentru această zi este aceea de a prefera astăzi liniştea. Lucrurile simple se fac prin judecăţi simple, iar valorile importante sunt construite cu sacrificii personale săvârşite în cunoştinţă de cauză. A ne preocupa astăzi de asumarea răspunderii faptelor proprii constituie elementul care ne aduce pe calea de mijloc şi care ne protejează de autodistrugere.

Decizii adoptate din inerţie. Sunt puse la îndoială bunele intenţii. Suportul legal are de suferit. Se pregăteşte o schimbare. Epuizarea convinge că pe viitor este nevoie de o selecţie mult mai dură. Mângâierea înseamnă protecţie. Originalitate. Exprimarea liberă este descoperită prin provocări.

18 martie este o zi de deschidere, de înţelegere, de cunoaştere, de contact cu informaţii pe care până acum le-am integrat în categoria acelora la care nu avem acces. Astăzi Mercur trece în Peşti şi ne îndeamnă să ne extindem câmpul conştiinţei şi spre zona emoţiilor. Astăzi avem mai mult curaj, mai multă îndrăzneală, dorim să schimbăm o impresie pe care am lansat-o mediului de apartenenţă, declarăm război unor obiceiuri sau vrem să ne asociem cu cei pe care până acum i-am criticat sau i-am desconsiderat pentru a experimenta şi această formă de armonie.
Din fericire aceste lucruri sunt mult mai profunde decât par la prima vedere deoarece nu sunt susţinute de un simplu impuls. Nu doar Luna, prin opoziţia cu Uranus şi careul cu Pluton, determină aceste reacţii. Nu nervul, nu o simplă atitudine, nu o simplă decizie comandă întregului for interior să se orienteze către o altă destinație, ci, folosindu-se de acest impuls generat de cele două unghiuri împlinite de Lună, se explorează două zone care până acum au fost evaluate greşit. Mercur va face astăzi un trigon cu Capul Dragonului mediind tendinţa Nodurilor prin intermediul Nodului de Sud, iar Venus va fi în sextil cu Uranus. Tot ceea ce până acum ne-a speriat, ne-a îngrozit, ne incită. Tot ceea ce până acum am considerat prea mare pentru puterile pe care le avem este integrat în structura proprie şi, dacă mai este pusă în această preocupare şi puțină originalitate, puțină exprimare liberă, se vor crea valori remarcabile. Ceea ce se hotărăşte astăzi este binefăcător pentru destin, pentru echilibrul psihoemoţional sau pentru acele relaţii care au fost rănite sau şubrezite în săptămânile anterioare.
Pentru unii, în special cei care activează mai mult prin latura afectivă, momentul 18 martie constituie cea mai fericită ipostază de care au avut parte de la începutul anului până acum. Mulți vor considera că speranţele false sunt epuizate, sunt aruncate la coş şi prin îndrăzneala acestei zile reuşesc să vadă lumina de la capătul tunelului. Tunelul însă nu se termină nici cu luna martie, nici cu anul 2014, ci, valorile care sunt mobilizate acum, prin trigonul lui Mercur cu Capul Dragonului, care reprezintă ultimul aspect între acești protagonişti pe axa Taur-Scorpion, aduc o contracţie pozitivă, aceea care-l mobilizează pe un alergător să-şi depăşească toți concurenţii şi să ajungă primul la linia de sosire. Sunt mobilizate resurse de care nu am ştiut sau pe care nu am crezut că le putem folosi în zona aceasta. Se lucrează cu informaţia, cu inspiraţia, sunetele au altă rezonanță, vorbele celorlalţi sunt ascultate şi integrate altfel în marile proiecte ale vieţii, iar activitatea pare să fie la cotele cele mai înalte. Tot ceea ce înseamnă asociere astăzi devine în egală măsură şi o mângâiere, iar mângâierea acestei zile ne va duce cu gândul doar la protecţie.
Prin urmare, 18 martie este o zi în care gustăm din libertate. Nu faptul că intrarea lui Mercur în Peşti ne ajută să intrăm în contact cu această deschidere, ci pentru că abia intrată în această zodie va trimite un trigon către Capul Dragonului, construind ultimul aspect de genul acesta cu Axa Dragonului de pe Taur-Scorpion.
Ceea ce se întâmplă astăzi pare să fie ultima zvâcnire, ultima contracţie, ultima concentrare de forţe pozitive care poate avea repercusiune eminamente pozitive asupra destinului. Cei care cred că sunt singurii făuritori ai propriului destinului, care neagă predispoziţiile de orice natură vor avea în 18 martie parte de întâmplări care îi vor face să-şi pună alte întrebări sau să-şi schimbe aceste păreri.
Există forţe în univers care activează prin mesajul libertăţii şi care, integrate în fondul unei societăţi construită prin constrângere sau prin inhibarea libertăţii de expresie, ar putea să lase impresia unui final, a unei distrugeri sau ar putea să prefigureze finalul unui drum. Din această cauză, mulţi au impresia că evenimentele zilei de 18 martie pregătesc o schimbare. Pentru că medierea tendinţei Nodurilor se face prin Coada Dragonului, schimbarea vine prin întoarcere la trecut, prin reluarea unei colaborări sau prin reînnodarea unor contacte, însă dintr-o nouă perspectivă, cu alte condiţii, cu alte aşteptări şi cu o altă disponibilitate.
La exterior, fondul va părea acelaşi, însă în interior lucrurile sunt discutate altfel şi prin intermediul acestui conţinut desconsiderat sau agasat în ziua anterioară, viitorul va părea altfel.
Recomandarea pentru această zi este aceea de a respecta îndemnurile care vin din zona socială. Am putea ca astăzi să ne schimbăm ideea de duşman, de oponent, descoperind în intenţiile celorlalţi, elemente de rezonanţă, având în egală măsură şi puterea de a le accepta pentru ca relaţiile să intre într-o nouă etapă.

Noutatea promite un bine. Corectitudinea este pusă la îndoială. Planurile care vizează îngrădirea libertăţii de exprimare sunt disimulate. Schimbările grupului sunt puse pe seama mofturilor reprezentanţilor. Apar primele semnale ale unei deviaţii.

Trecerea Lunii în Scorpion aduce şi ultima conjuncţie a acesteia cu Capul Dragonului de pe axa Taur-Scorpion. La următoarea conjuncţie Luna-Capul Dragonului aceasta deja se va afla pe altă axă.
Prin unghiurile care se împlinesc astăzi se promite o realizare bazată pe corectitudine, în situaţia în care corectitudinea, ca un paradox, este pusă la îndoială, iar schimbările în grupul de apartenenţă devin expresia mofturilor liderilor. Asta înseamnă că liderul sau cel care se crede formator de opinie se evidenţiază faţă de ceilalţi membrii ai grupului de apartenenţă prin uşurinţa cu care îmbrăţişează o deviaţie. Luna din Scorpion se opune foarte uşor curentului general. Tocmai de aceea, astăzi sunt iniţiate anumite proiecte ale căror perspective se vor întinde pe aproximativ 4 săptămâni în care un lider de opinie doreşte să acapareze atenţia opiniei publice sau să se evidenţieze prin ceea ce gândeşte, spune sau face.
Dacă cele mai multe dintre evenimentele de perspectivă se desfăşoară pe ascuns, ceea ce este la lumină, ceea ce este vizibil pentru toată lumea ia înfăţişarea unui bine care promite o schimbare pozitivă a conjuncturilor sociale sau a relaţiilor dintre oameni.
Dacă acest cadru general este unul care, până în prezent, a evidențiat nonvaloarea, viaţa personală va trece acum prin schimbări importante. Ea se va situa pe frecvenţa conjuncţiei Lună-Marte, pentru că aceasta este vibraţia cu care vom începe ziua, îndemnându-i pe oameni să aibă mai multă încredere în ceea ce se află în exterior.
Pentru că cele mai multe proiecte iniţiate încă de dimineaţă se află în sfera de influenţă a Lunii Vide, mofturile personale vor fi acelea care ne vor arăta care sunt capricioşii, care sunt persoanele lipsite de conţinutul ce vor să iasă în evidenţă ori să se laude cu meritele celorlalţi. Cei care observă de dimineaţă aceste lucruri vor avea, în a doua parte a zilei, şansa de a urmări şi care sunt paşii pe care aceste personaje triste le-au lansat prin demersurile ultimelor săptămâni. Careul Lună-Lilith îi deconspiră pe aceştia, iar adevărul pe care-l aflăm despre faptele sau intenţiile lor va reuşi să-i separe pe cei cu bune intenţii de făpturile penibile care trăiesc toată viaţa pe seama altora (care vampirizează).
Prin urmare, 19 martie este o zi tulburătoare pentru cei mai mulţi dintre oameni, în special pentru cei care desconsideră scânteia de înţelegere, de iluminare sau de expansiune care se iveşte încă de dimineaţă.
Dacă este desconsiderată această fărâmă de înţelepciune, atunci a doua parte a zilei va fi marcată de contradicţii sau de compromisuri. Aceste compromisuri au menirea de a-i convinge pe oameni că indiferent ce fac nu pot obţine rezultatele pe care le urmăresc.
Cu toate că ansamblul zilei este unul marcat de îndoială sau de oscilaţie, cei care reuşesc să privească dincolo de aceste lucruri mărunte care agasează, înţeapă sau plictisesc vor descoperi în a doua parte a zilei că au deschideri speciale, că înţelegerile lor nu sunt deloc de neglijat şi că prin informaţiile pe care le deţin, prin statutul pe care-l au reuşesc să se facă foarte utili pentru cei din jur. Ziua va fi dominată în cea mai mare parte de două aspecte pozitive (trigoanele Luna-Mercur, Luna-Neptun) care sunt surse de inspiraţie, de creativitate, de compasiune, de dragoste, de sacrificiu. Condiţia principală pentru a accede la această modulație pozitivă este aceea de a opri instabilitatea mentală, cea care ne acaparează întregul spectrul al percepţiilor încă din prima parte a zilei.
Din nefericire însă iniţierea unui nou ciclu draconitic se va face când această energie agasantă este în plină desfăşurare. Asta înseamnă că în următoarele aproximativ 4 săptămâni, de fiecare dată când vom dori să observăm cât de utili suntem pentru cei din jur, va trebui să facem un efort să ne ridicăm deasupra statutului pe care-l avem în momentul în care lansăm această întrebare. Vor fi şi persoane care primesc pe loc răspuns la acest tip de întrebare, însă trebuie să ştie că acesta nu este real, el trebuie să vina neapărat prin desprinderea de statutul care naşte întrebarea, deoarece în următoarele patru săptămâni întrebarea şi răspunsul nu pot ocupa acelaşi spaţiu.
Recomandarea pentru această zi este aceea de a ne aminti astăzi că profunzimile sufletului sunt mult mai adânci decât ne închipuim în momentul în care ne amintim de ele. Este o mare diferenţă între a te gândi la progres, la evoluţie spirituală la profunzimile sufleteşti şi a trăi prin ele.

Judecata este sancţionată. Exprimarea este agresată. Planul superior este atins prin restricţie, prin sacrificiu. Schimbarea lasă impresia unei căderi. Capătul drumului nu activează după regulile prezentului.

Gradul anaretic din Peşti pe care-l tranzitează Soarele astăzi îi îndeamnă pe oameni să prefere viziunea de ansamblu, împotriva propriilor viziuni, împotriva propriilor experiențe. Dacă, în general, a avea o viziune de ansamblu se soldează cu beneficii importante pentru expansiunea câmpului conştiinţei sau pentru îmbogăţirea bagajului de informaţii, astăzi tot ceea ce observăm prin aceasta descindere se întorcea împotriva elementelor individuale ori hrăneşte dezamăgirea şi lasă impresia omului că nu va avea niciodată ceea ce vede foarte departe. Ca o consecinţă a acestei dezamăgiri oamenii vor considera că planul superior nu poate fi atins decât prin adoptarea unui program strict, prin sacrificiu, prin privaţiuni, prin restricţii.
Această dezamăgire este alimentată de careul pe care Luna şi Venus îl împlinesc şi, din cauza gradului anaretic din Peşti, va avea tendinţa să capteze toată atenţia. Dacă se acordă şi astăzi importanța cuvenită progresului, dinamicii spirituale, autoperfecţionării atunci se va trece pe nivelul următor, adică de pe aspectele stresante, pe cele pozitive care au dat o culoare şi un conţinut aparte evenimentelor sociale din această săptămână, dar şi din săptămâna anterioară. Este vorba de implicarea Lunii într-o configuraţie numită Zmeu trimiţând către Pluton, Chiron şi Jupiter doar unghiuri pozitive. Cu alte cuvinte, spiritul critic, interiorizarea, sacrificiul sau orice formă de reţinere, dacă nu este privită ca o penitenţă aplicată individului de comunitatea în care trăieşte, devine elementul care duce către un mare progres. Pentru unii s-ar putea ca acest progres să se limiteze la nivelul trăirilor personale, adică să se simtă împliniţi la locul de muncă, fericiți, mulţumiţi, încrezători în ziua de mâine sau sănătoşi fizic. Alţii, însă, vor privi acest element de progres ca pe o dovadă de recunoaştere socială ori de anulare a anumitor tensiuni de natură relaţională care au fost foarte evidente în săptămâna anterioară, dar şi în primele trei zile ale acestei săptămâni. Adică viziunea de ansamblu, cea care ar trebui să-i lase individului impresia că este pedepsit, nu-l face pe acesta să ia tot ceea ce vede în sens personal și îi va îmbogăţi experienţa personală la capitolul: “Aşa ceva nu trebuie să faci!”.
Asta se întâmplă pentru că această expansiune a observaţiei astăzi îi lasă impresia individului că se află foarte departe de obiectivele pe care și le-a stabilit la începutul drumului şi că acum capătul drumului, aşa cum îl vede, percepe, simte sau trăieşte nu va activa după regulile stabilite iniţial, nici măcar după cele pe care le gândeşte în prezent.
Prin urmare, 20 martie este o zi de încercare. Astăzi, atât judecata personală cât şi exprimarea ei sunt agresate de viziunea de ansamblu, de dorinţa individului de a se prezenta la un alt nivel cu mai multe cunoştinţe în faţa unui auditoriu mult mai larg sau pe un alt nivel. Orice ieşire din albia proprie cu aceste gânduri de nesiguranţă sau de adaptare la condiţiile care sunt găsite în noua locaţie va lăsa impresia unei căderi în gol. Schimbarea astăzi trebuie privită de individ cu convingerea că informaţiile pe care le deţine cunoştinţele sale le sunt foarte utile celorlalţi, iar beneficiul acestui gen de transfer, pentru el, ca individ integrat într-o nouă structură, va veni mai târziu.
Cel care aşteaptă rezultate imediate îşi va deschide simţurile către informaţiile prezentului care vor fi pentru el acum extrem de confuze. Din această cauză 20 martie este o zi de acţiune, de faptă, de descindere şi mai puţin de recoltă a rezultatelor muncii. Cel care înţelege încă de dimineaţă acest lucru va considera că tot ceea ce îi este dat să facă în această zi, toate invitaţiile pe care le primeşte din jur, toate oportunităţile sunt ipostaze care îl îndeamnă să se sacrifice, să-şi diminueze egoismul. Astăzi se va vorbi în termeni foarte buni despre bani, despre relaţii şi mai puţin despre creativitate, impact personal sau sinceritate. Dacă a obţine un avantaj personal nu implică şi sinceritatea ca o condiţiei esenţială ori dacă a fi recunoscut pe planul social sau a primi un feedback pozitiv din partea cuiva nu înseamnă neapărat şi a ţi-l face prieten atunci ziua va fi în mare parte pozitivă. Dacă nu putem să ne separăm de această componentă afectivă. Cel care reuşeşte să se separe ar putea să cadă în altă capcană, şi anume să reproducă schema zilei de astăzi şi pe alte conjuncturi, ceea ce se va solda la acele momente cu eşecuri lamentabile. Doar astăzi funcţionează această schemă. În viitor, nu.
Recomandarea pentru această zi este aceea de a experimenta astăzi serviciul detaşat în sensul că să acceptăm astăzi să ne implicăm în foarte multe acţiuni fără a ne aştepta la un beneficiu personal.

Puterea personală este încercată. Frământări interne. Ambiţiile pot depăşi cadrul grupului de apartenenţă şi duc la dezechilibre. Restabilire prin compromis. Judecată indulgentă față de trecutul apropiat. Mobilizarea sperie.

Astăzi descoperim puterea personală, nu atât prin conţinutul ei, cât mai ales prin intensitate. Asta se va întâmpla pentru că după conjuncţia Lunii cu Saturn retrograd, împlinită în dimineaţa acestei zile, oamenii se vor lăsa cuprinşi de anumite frământări legate de modul cum îşi impun punctul de vedere, cum se fac înţeleşi, cunoscuţi, cum sunt promovaţi ori cum îşi menţin echilibrul la locul de muncă sau în relaţiile personale. Este important însă de subliniat că aceste frământări sunt alimentate de ambiţii care vor să producă modificări în grupul de apartenenţă.
Aşa după cum constatăm ambiţiile săptămânilor anterioare, dar şi cele pe care le-am folosit de la începutul săptămânii până acum pun o amprentă negativă asupra demersurilor în care ne implicăm.
O mare parte din zi Luna va fi în perioada fără direcţie asta înseamnă că o parte din intenţiile pe care le avem vor fi duse mai departe în virtutea inerţiei, deci sunt importante motivaţiile pe care le-am alimentat până acum, pentru că acestea se vor aşeza la baza faptelor.
Trecând în Săgetător, în a doua parte a zilei, Luna va destinde atmosfera. Îi va face pe oameni să fie mai degajaţi, mai liniştiţi, mai veseli, să râdă mai uşor, să fie mai deschişi, să privească perspectiva evenimentelor cu mai multă îndrăzneală ori cu mai mult curaj, să nu se mai sperie de tentaţiile care vin din jur ori de mobilizarea ce va veni spre ei în special spre seară, când Luna şi Lilith vor împlini un trigon.
Dacă trigonul dintre Luna şi Soare înseamnă abundenţă, acum pe dispunerea astrală a acestei zile abundența va face referire la comportament. Nu va fi important astăzi numărul obiectelor, câţi bani avem, dacă am fost remuneraţi corespunzător ori dacă pe viitor vom avea şansa să fim mai bine plătiţi pentru munca pe care o prestăm, ci va conta gradul de satisfacţie pe care-l obţinem din preocupările în care ne implicăm.
Pentru a se menţine în această linie a gradului de satisfacţie, mulţi vor face compromisuri, iar acestea vor fi justificate într-un mod cât se poate de subiectiv. Asta se întâmplă pentru că prin caracterul pozitiv al unghiurilor care se împlinesc astăzi energia astrală este folosită pentru a ne arăta indulgenţi faţă de anumite greşeli pe care le-am săvârşit în trecutul apropiat. Putem invoca aici şi tendinţa de a ne preocupa mai mult decât este cazul de anumite erori de decizie ori de anumite greşeli săvârşite cu fapta în ultimele 10 zile. Mustrările de conştiinţă sunt acelea care ne îndeamnă să ne arătăm indulgenţi faţă de trecutul apropiat pentru că nimeni din jur nu ne va acuza de nimic. Cine se simte acuzat ar trebui să vadă ce anume îl îndeamnă să-şi construiască această iluzie.
Prin urmare, 21 martie este o zi în care ne simţim relaxaţi atât prin agitaţie, cât şi prin linişte, atât prin tristeţe cât şi prin bucurie. Gradul de satisfacţie este elementul definitoriu al acestei zile şi pentru a-l menţine, pentru a-l păstra mulţi îşi vor mobiliza o mare parte din energia de care dispun. Atunci când se arată indulgenţi faţă de anumite episoade pe care le-au săvârşit în trecutul apropiat oamenii de fapt arată că îşi fac singuri procese de conştiinţă faţă de calitatea acelor fapte sau gânduri. Aşadar, contextul astral al zilei de 21 martie nu este nici bun, nici rău, iar calitatea predispoziţiilor se va menţine în acest registru ambivalent.
Recomandarea pentru această zi este aceea de a ne gândi astăzi că progresul vine atunci când depăşim ambivalența bine-rău manifestată în prezent.

Speranţa urmăreşte să schimbe faţa lumii. Tulburarea capătă contur în planul concret. Este văzut învelişul subţire al liniştii. Planurile integrării în structuri mai mari sunt abuzive. Ceea ce este bun acum va construi un viitor coroziv. Reacţii puternice pe obiceiuri vechi, pe tradiţii. Apar semne că schimbarea nu mai tolerează moştenirea. Orice control are nevoie de o emoţie. Orice emoţie caută să se asocieze. Duplicitatea este acum expresia neputinţei.

Omul nu va şti niciodată care este intensitatea maximă a puteri sale. Şi-o poate afla însă de-a lungul vieţii şi de fiecare dată are impresia că în urma unor încercări importante poate mai mult, înţelege mai mult, ştie mai multe şi rezultatele faptelor sale devin mult mai importante ori mai utile celorlalţi. Asta se va întâmpla în ziua de 22 martie, acestea ne vor fi gândurile care ne vor defini calitatea psihoemoţională, dar şi relaţională a zilei de astăzi.
În a doua parte a zilei Capul Dragonului median va trece în Balanţă şi va avea ca fundal împlinirea trigonului dintre Soare şi Lilith şi a conjuncţiei dintre Mercur şi Neptun. Luna se află în plin tranzit prin zodia Săgetător aducând o deschidere faţă de valorile spirituale, faţă de nobleţe, dar şi în egală măsură faţă de ceea ce înţelegem prin termenul de performanţă.
Ştim din astrologia natală că valențele Săgetătorului duc spre performanţă, fără a fi neapărat morale, înălţătoare, sublime ori pure. Ele nu sunt însă expresia inspiraţiei aşa cum vedem spre exemplu la Gemeni sau la Vărsător, ci rodul unui efort pe care zodia în sine, Săgetătorul, nu-l va arăta pentru că nu acesta este scopul său. A ţinti foarte sus înseamnă pentru el a nu te uita pe ce stai, pe unde mergi, care este calitatea prezentului, ci să priveşti tot timpul foarte departe pentru a te menţine la un nivel superior. Acesta va fi fundalul afectiv al trecerii Capului Dragonului în Balanţă.
Balanţa, atunci când se află într-o relaţie de coabitare cu Săgetătorul, are foarte mare aşteptări de la această zodie, adică urmăreşte să-şi îndeplinească propriile obiective folosindu-se de calităţile, talentele, deschiderea sau abilităţile care vin din zodia Săgetător. Cu alte cuvinte, se va pune prea multă bază pe un fundal delicat, sensibil, dar insuficient, pentru cât de importante sunt direcţiile impuse de Axa Dragonului. Cu alte cuvinte, începând de astăzi şi până pe 10 octombrie 2015, vom urmări să schimbăm faţa lumii folosindu-ne de elementele care dau acestui moment de ingres calitatea de fundal. Este vorba despre dorinţa de performanţă (Luna în Săgetător), tentaţia de a preschimba defectul în calitate şi de a-l vinde ca atare (trigon Soare-Lilith), inspiraţie, compasiune, înţelegere, universalitate (conjuncţie Mercur-Neptun).
Pentru unii acest ingres va însemna o ipostază socială în care să-şi măsoară puterile, în care să dorească să doboare valorile care sunt în exerciţiu acum, arătându-se revoltaţi, nemulţumiţi, triști, abătuţi sau cerşind atenţia pe care apoi va încerca să o modeleze după cum va considera mai bine. Unii vor avea reacţii puternice faţă de obiceiuri, faţă de tradiţii, căutând să se folosească de orice prilej pentru a preschimba o valoare ancestrală într-un bun vândut pe tarabă acum.
Preocupările faţă de echilibru sau faţă de administrarea unui fond relaţional înseamnă şi a îndrepta întreaga energie negativă sau puterea de a abuza de această zonă. Cu alte cuvinte, reacţiile puternice împotriva unei tradiţii nu vor înseamna altceva decât a aduce la lumina ceea ce până acum s-a manifestat izolat, discret sau în alt sector.
Prin intermediul Balanţei orice emoţie acum va căuta să se asocieze, iar oamenii vor descoperi că au puncte comune şi se pot uni împotriva unui adversar comun. Este adevărat că intrarea Capului Dragonului în Balanţă nu ne aduce semne bune pentru că planurile integrării în structuri mai mari sunt acum implementate prin abuzuri, prin indiferență, ori se abordează desconsiderarea factorul uman de dragul scopului, misiunii. Ceea ce este important vine din explorarea elementului individual. Experienţa personală va trebui folosită pentru a da viaţă reacţiilor puternice prin exemplul pozitiv, adică nu în grup suntem pozitivi, puternici şi învingători, ci de unii singuri.
Trecerea de la un semn fix, cum este Scorpionul, care centrează totul prin impresiile personale, prin nevoia personală, pe Balanţă, în care totul este judecat prin raportare, prin balans, înseamnă şi confruntarea cu un moment de gol. Pentru că Axa Dragonului înseamnă axa evoluţiei, planurile de viitor vor fi acum zdruncinate, iar talentul individului, acela pe care s-a pus mult accent și în care s-a investit multe, acele preocupări care definesc statutul unui individ vor fi suspendate pentru o zi, adică până când ne vom familiariza cu vibraţia acestei schimbări.
Dacă elementele personale, cu care trebuie să intervenim pe acest fundal, nu sunt utile celorlalţi, dacă aceste calităţi nu ne îndeamnă atunci când este cazul să sacrificăm spectrul percepţiilor sau să ne sacrificăm în totalitate pentru interesul grupului atunci Capul Dragonului în Balanţă va produce mari dezechilibre în sfera raporturilor sociale îndemnându-i pe oameni, dacă vor să supravieţuiască, să simuleze dragostea, înţelegerea, iertarea, armonia.
Prin urmare, 22 martie constituie începutul unei perioade de aproximativ un an şi jumătate de modificare a idealurilor sociale. Speranţa care se înfiripă începând cu această zi va urmări să schimbe lumea, dar înainte de a o schimba o va tulbura sau îi va coroda învelişul subţire care îi va lăsa impresia de sănătate, armonie, de rafinament sau profunzime.
Capul Dragonului în Balanţă agasează tradiţiile şi va scoate în evidenţă elementul personal pentru promovarea individului şi nu a grupului său de apartenenţă. Cei care vor refuza acest îndemn astral vor fi păcăliţi şi vor considera că sunt evidenţiaţi acum pentru a transforma grupul de apartenenţă pentru a salva naţiunea, pentru a salva ceea ce, până mai ieri, a fost folosi ca forţă de grup împotriva sa.
Preschimbarea valorilor, schimbarea liderilor, evidenţierea unui element care până acum a fost în umbră sau acuzat vă însemna indiciul că o tradiţie va muri şi va trebui să construim alta pe baza noilor achiziţii.
Trecerea Capului Dragonului în Balanţă înseamnă pentru astrologia mondială şi una din etapele finale ale reconfigurării centrelor de putere. Se creează premizele unor noi asocieri care vor viza reaşezarea sferelor de influență pe harta lumii şi dobândirea unui mai mare control asupra deciziilor care se iau la nivel de stat. Aceste asocieri au însă un caracter duplicitar şi de-a lungul acestei perioade care se va încheia pe 10 octombrie 2015, cu intrarea Capului Dragonului în Fecioară, vom observa că această confuzie de a schimba un lider cu altul, această tendinţă de a anula tradiţiile, constituie substanţa corozivă pe care ne-o punem dimineaţa în ceai. Dezechilibrele acestui interval vor fi vizibile într-un mod ireversibil în tranzitul Capului Dragonului prin Fecioară, adică în perioada 10 octombrie 2015 – 28 aprilie 2017.
Caracterul duplicitar al elementelor cu care lucrăm în perioada tranzitului Capului Dragonului prin Balanţa vizează alegerile multiple, acelea care sunt atribuite anului 2014, dar şi explorarea secretelor, a misterelor ori dezvăluirea acestora în moduri pe care unii le vor considera de-a dreptul revoltătoare, aşa cum se va vedea în 2015.
În tot acest context debutul tranzitului Capului Dragonului prin Balanță va purta amprenta tentaţiei şi a inspiraţiei. Aşadar, oamenii care doresc cu adevărat să devină ctitori, care vor să trăiască prin profunzimile spiritului, să nu le fie ruşine de ceea ce lasă în urma lor, vor avea nevoie să se desprindă de direcţiile negative pe care le-au hrănit în ultima perioadă şi să devină exemple individuale, nu să participe la exemplele de grup. În tot acest joc cultivarea emoţiilor pozitive are un rol covârşitor.
Recomandarea pentru această zi este aceea de a nu privi evenimentele viitoare prin golul de acum. Golul ne permite să ne oprim fluctuaţiile pe care le-am alimentat până acum şi să inspirăm cu putere o gură de aer proaspăt.

Norocul este jucat la cărţi. Pierderi prin refuzul simplităţii. Se caută câştigul uşor. Avantaj prin deposedarea celui din preajmă. Magnetism nefiresc (vampirism). Regresul schimbă echilibrul centrelor de putere. Pedeapsa este semnul că speranţa în dreptate merită abordată.

Finalul săptămânii constituie momentul în care unii oameni vor simți că i-a părăsit norocul. Schimbarea importantă pe care Capul Dragonului o produce prin trecerea sa în Balanţă va pune o mare greutate pe relaţiile aflate de ceva vreme în criză. Careul pe care Jupiter şi Junon îl împlinesc astăzi va fi uşor atenuat de tranzitul Lunii pe finalul zodiei Săgetător. Prin sextilele pe care Luna le va împlini cu Marte şi Capul Dragonului se va încerca identificarea unor soluţii pe termen lung ori pur şi simplu inventarea unor justificări care să atenueze puţin din dezamăgire sau insatisfacţie. Ceea ce este important vine astăzi printr-un magnetism, iar uşurinţa cu care avem acces la anumite informaţii ar putea constitui şi un test al acestei perioade. Prin ceea ce obţinem astăzi am putea regresa uşor, ne-am putea desprindem de un centru de putere, am putea pierde încrederea cuiva sau am putea dezamăgi. Toate aceste situaţii pe care astăzi le privim cu ochi buni, care ne protejează gradul de satisfacţie, iau înfăţişarea unei pedepse care va fi mult mai vizibilă în săptămâna următoare, începând cu ziua de mâine, luni, 24 martie, când Luna se va afla în Capricorn (exil), dezlănţuind decizii la nivel global, adică să aducă mai multă putere, mai multă credibilitate mesajului tensionat care vine din opoziţia Pluton din Capricorn cu Jupiter din Rac.
Astăzi explorăm liniştea de dinaintea furtunii şi vom observa că bucuria vine prin câştigul uşor. Dacă oamenii ar accepta încă de dimineaţă că pierderile apar prin refuzul simplităţii ar limita sfera preocupărilor doar la ceea ce se încadrează în categoria firescului. Tendinţa de a anula valorile tradiţionale, de a preschimba lumea în ideea, de a o face mai puternică, prin asocieri (trecerea Capului Dragonului în Balanţă) va aduce acestei zile avantaj prin deposedarea celuilalt. Această tendinţă de deposedare a celuilalt, omului neevoluat îi provoacă bucurii, senzaţia că este puternic, informat sau că deţine controlul. Cei care lucrează cu energia și care doresc să-şi trăiască viaţa prin profunzimile spiritului vor resimţi cu mare durere rolul acestei zile şi vor căuta să înţeleagă de unde vine atâta dizarmonie, de ce li se dă oamenilor nepregătiţi atât de multă putere.
Nu vor afla răspunsul în această zi pentru că aspectul tensionat dintre Jupiter din Rac şi Junon din Berbec aduce o notă negativă ideilor noi, răspunsurilor imediate, menţinând mai curând starea de refuz, decât pe aceea de acceptare.
Prin urmare, finalul săptămânii ne aduce o ipostază astrală care agasează norocul valoros al individului. Este avantajat beneficiul simplu, deci norocul superficial şi în egală măsură oamenii vor avea impresia că acolo unde câştigă uşor viitorul va fi, de asemenea, menținut fără prea mare efort. În realitate, câştigul uşor constituie astăzi şi mijlocul prin care oamenii vor lupta împotriva simplităţii. Ceea ce este uşor agasează psihicul sau îl îndeamnă să se preocupe de multe lucruri, alimentând o anume formă de lăcomie, pe care în săptămânile următoare să nu o mai putem înlătura sau, în cazul celor instruiţi, pentru înlăturarea căreia să se consume o mare cantitate de energie.
23 martie este ziua când de dragul confortului oamenii îşi abandonează anumite principii sau judecăţi, iar acest regres are darul de a lovi în echilibrul centrelor de putere. Astfel, la nivel global, social, 23 martie poate însemna şi momentul când devin vizibile anumite tensiuni de natură internă ori apare o fisură între două forţe care până acum se tolerau.
Recomandarea pentru această zi este aceea de a ne aminti astăzi ca adevărata putere vine prin simplitate.

15 thoughts on “17 – 23 martie 2014

  1. Alexandra spune:

    Buna ziua! Multumim pentru toate interpretarile pe care le postati saptamana de saptamana.Am o intrebare legata de Capul Dragonului care schimba semnul,conform celor spuse de dumneavoastra,pe 22 martie 2014,dar dupa alti astrologi a schimbat deja semnul din 18 februarie 2014.Intrebarea mea este cum se explica aceasta diferenta?

    1. S-or grăbit să prindă rând, că e mare îngrămădeală cu Nodul acesta, ca şi cu biata Lună plină care nu e lăsată deloc să fie şi ea o oaie a Domnului, aşa cum a fost în tradiţie…

      :)))

      Ei folosesc Nodul adevărat care a schimbat semnul în februarie. Nodul median, cel care va schimba semnul pe 22 martie, se adresează destinului terestru, iar cel adevărat se referă la un alt stadiu al evoluţie pe care foarte puţini, dar extrem de puţini oameni îl accesează. Ca să ajungi să lucrezi cu Nodul adevărat este imperios necesar să-ţi înţelegi Nodul median, destinul terestru, adică scopul, misiunea în această viaţă, altfel mesajele lui NN adevărat nu te ajută deloc, ba chiar aş putea spune că te induce în eroare vorbindu-ţi de ceea ce nu ai încă. Dacă vrei informaţii corecte întregul sistem trebuie să fie median, aşa cum este cel european. Nu poţi aduna 3 mere cu 4 pere şi să crezi că ai 7 prune. E un fel de struțocămila. Nu este însă singura struțocămilă, unii sau adevărate colecţii.
      Nu doar în astrologie se întâmplă acest lucru, ci și în alte domenii. Trăim modă lui „Facem după ureche”.

  2. ivora spune:

    buna seara!
    neptun in tranzit(casa IX) va fi in opozitie cu venus natal (casa III),la ce ma pot astepta de la acest aspect foarte lung,inafara de confuzie in relatiile sentimentale?mentionez ca planuiesc de mai mult timp o mutare pe termen nedefinit in strainatate..
    va multumesc frumos!

    1. ivona,

      Neptun în casa a IX-a este semnul că a sosit momentul să-ţi deschizi sufletul către noi proiecte. Pentru că în casa a III-a o ai pe Venus, aceste proiecte vor întâmpina o ușoară reținere din partea ta, ca femeie, sau din partea altei femei. Calitatea lui Venus poate spune în ce măsură aceste obstacole sunt îndreptate intenționat împotriva ta. Îmi oferi însă prea puține detalii să-ţi pot da un răspuns care să te ajute.
      În unele cazuri Neptun este dur, aduce pericole ce vin din deplasări pe ape sau prin emoții ori susținând evenimente marcate de o răceală teribilă, iar opoziția lui Venus față de această poziție înseamnă că un prieten apropiat te va trăda ori nu te va încuraja în ceea ce ţi-ai propus.
      În alte cazuri Neptun aduce pierderea unui rău, deci progres prin desprinderea de o bază negativă. Neptun nu oferă soluții fără un test. Acestea sunt, adesea, văzute ca încercări puternice, solide, marcante, mult mai dure decât cele ale lui Saturn sau Uranus. Zodia în care se află Neptun şi guvernatorul casei a IX-a pot spune dacă aceste încercări sunt simple, complexe ori dacă este vorba de ceva ce poți duce singură, ce poți îndura fără un ajutor şi, mai ales, cum poți să împlinești condițiile pe care le pune Neptun. O altă planetă în casa a IX-a (natală sau în tranzit) indică elemente auxiliare care poate sau nu, în funcție de raporturile cu contextul general al zodiacului, să te ajute… Şi aşa putem teoretiza până ne săturăm să scris şi de citit…
      Așadar, cu indiciile pe care mi le-ai oferit nu se poate afla un răspuns decât apelând la un oracol.

  3. Flory spune:

    Buna ziua ,
    Citesc cu interes analizele dvs. si va felicit ! Va rog sa-mi spuneti cate ceva despre Neptun in tranzit peste Venus natal in casa 1 ( in Pesti ) , gradul ingerilor conj cu steaua fixa Fomalhaut si cu kiron progresat . Mentionez ca la ultima trecerea a Nodului Nord pese Venus natal nu am cunoscut nici un personaj ( masculin ) important – cum s-a intamplat cu aprox. 19 ani in urma – ci am avut surpriza si revelatia prezentei in plan fizic a sferelor de lumina . Nu sunt convinsa totusi daca trecerea Nodu Nord peste Venus natall a dus la aceasta situatie sau Neptun in tranzit peste kiron natal si progresat in casa 1 ? Tot in acea perioada ( sept 2007- sept 2008 ) a mai intrat Pluto in Capricorn in casa xl unde Jupiter este la 2,14 ” Va multumesc anticipat !

    1. Flory,

      Percepţiile spirituale nu vin din casa I, ci din casele a IV-a, a VIII-a, a IX-a şi a XII-a, dar dacă în casa I există un semn care conturează firea individului spre acest gen de experiențe atunci ele sunt integrate corespunzător.
      Eu nu ştiu care este firea ta şi cum sunt planetele pe tema ta (nu am suficiente date pentru a stabili acest lucru), dar presupun că ştii, Venus în casa I nu reprezintă o poziție care să te avantajeze din acest punct de vedere. Indică prea multă dorință de a construi evenimente care să-ţi susțină propria plăcere, propria necesitate pentru a mai putea fi loc de altceva. În casa I ea este considerată Luceafărul de dimineață, care are, după înțelepciunea străveche, influențe negative asupra oamenilor, tulburându-le conștiința şi îndemnându-i la luptă. Spre deosebire de poziția sa în casa a VII-a, în care este asemuită cu Luceafărul de seara, când este blândă, romantică, delicată deci o muză.
      Dacă acum Neptun îți trece peste Venus din I, apare o inversiune. Ceea ce-ţi place, nu plac celorlalți, ceea ce este bun pentru tine nu este bun pentru ceilalți, norocul tău se susține pe deposedarea celorlalți, iar avantajul celor din preajma îţi cere ție un sacrificiu. Lecțiile lui Neptun sunt dure. Ele cer deschidere sufletului către valori pe care, în general, oamenii şi le însușesc cu mare efort.
      Venus în Pești arată iertarea durerii umane, compasiune, sensibilitate, adică indică faptul că tu dispui de apa de care are nevoie o floare să crească. În stadiul comun al existenței, cel cu Venus în Peşti crede că da de la el, de aceea tranzitul planetelor cu mers lent peste Venus din Pești, cum este acum Neptun, este perceput cu o greutate aparte. Nu ţi se cere ce nu poți da, ci arcușul tău are nevoie să cânte pe o altă gama.
      Restul… stelele fixe, grade de tot felul nu devin mai importante decât aceste direcții. Pune-ți la punct atitudinea faţă de destinul tău şi lucrează cu valorile esențiale. Sacrificiul trebuie făcut în tăcerea inimii şi să nu-l consideri ca o penitență, ci ca un privilegiu. Cei care sacrifică sunt alchimiștii care fac pentru toţi cei din jur viața mai bună. Așadar, ai nevoie de un ghid, de un maestru, de un profesor sensibil şi modest, cel puțin pentru stadiul acesta…

  4. ivora spune:

    wow,intr’adevar,ati conturat multe „posibilitati”.
    casa 9 este goala si incepe cu ultimul grad al varsatorului cu guvernatorul in casa 6(alaturi de saturn si neptun natal;ca si parenteza probabil ca trebuie sa va spun ca activez in domeniul medical).venusul natal face aspect de trigon cu toate cele 3 planete: uranus,neptun si saturn.
    tranzitul lui neptun prin casa 9 dureaza de un an,iar alaturi de el este chiron.
    celelalte tranzite ale mele sunt : jupiter in 12,lilith in curand isi incheie tranzitul din casa 1,nodul nord in 4,conjunct cu lilith natal(mi-ati oferit detalii pretioase despre cum sa fac fata acestei provocari si pana acum am reusit);
    uranus in 10 iar pluto in casa 6 care pana la ora aceasta a conjugat toate cele 3 planete (saturn,uranus,neptun).
    sunt leu cu ascendent in rac ,luna in rac.

    va multumesc foarte mult pt raspunsuri! tot ce mi-ati oferit pana acum a fost de un real ajutor pentru dezvoltarea mea .

    1. Ivora,

      Explicaţiile pe care ţi le-am oferit anterior le menţine. Ideea era să-mi scrii datele, că poziţiile le alegeam eu în funcţie de priorităţi. Oricum, nu mai contează.

      Mă bucur că răspunsul ţi-a folosit.

  5. ivora spune:

    imi cer scuze daca sunt haotica,(NN in casa 8 :)) ). de fapt si de drept intrebarea mea era daca pot sa plec la drum singura,sau am nevoie de ajutor,de o asociere?

  6. nella spune:

    Felicitari si multumesc pentru analizele astrologice pe care le postati si care de multe ori m-au ajutat sa-mi explic numite situatii. Incurajata de faptul ca va faceti timp si aveti amabilitatea de a raspunde celor care va pun intrebari vin si eu cu rugamintea sa va uitati putin pe astrograma mea; sunt nascuta pe 7 octombrie 1965 si ma intereseaza, in special cariera,munca, deoarece de un an incerc sa-mi gasesc un loc de munca, fara rezultat; poate este mai bine sa ma orientez „inafara”?…familia cui o las?
    Va multumesc si va doresc multa putere de munca.

    1. nella,

      Ideea de a lucra în afară nu este susţinută uşor de astrograma ta. Sunt anumite elemente care duc în zona aceasta, dar ele sunt frânate de tendinţa de a te susţine prea mult pe ceilalţi. Acest aspect este însă un paradox, pentru că, până la urmă, oamenii pe care ai crezut tu că te susţii, s-au sprijinit ei pe tine mai mult decât a fost permis. Asta înseamnă că indiciul casei a IX-a, acolo unde ai planeta Jupiter şi Capul Dragonului, te îndeamnă la a-ţi construi proiecte de una singură ori de a atinge performanță într-un domeniu, nu doar să te descurci, să-ţi schimbi locul său să fii bogată la capitolul dezamăgiri. Așadar, eu îţi recomand să renunţi la ideea de „afară” şi să te ocupi de ceea ce este „înăuntru”, în familie, în segmentul afectiv pentru că acolo ai sunt nişte puncte nevralgice cărora trebuie să le acorzi toată atenția. Ai multe planete care doar simulează medierea, deci dacă ai impresia că soluţiile sunt simple, și nu trebuie decât să te hotărăşti, te înşeli. Fii curajoasă! Alege calea care ţi se pare cea mai grea pentru că, în realitate, aceea te va ajuta cel mai mult.

  7. nella spune:

    Am uitat sa precizez ora nasterii:5.40.

  8. Flory spune:

    Va multumesc mult pentru raspuns ! Datele mele sunt : 21 martie 1960 , ora 4.50 am , Roman . Va rog mult sa ma ajtati sa inteleg menirea mea !

    1. Flory,

      Ai simplifica mult relaţia cu destinul tău dacă i-ai ajuta pe oameni să-şi amintească doar ceea ce este frumos, bun şi profund din ceea ce trăiesc, nu doar să le fii un exemplu. Dacă te vei decide în sensul acesta vei reuşi să-ţi deblochezi simţuri speciale. Ai tot ce-ţi trebuie să te poţi orienta în această zonă de graniţă. Tu nu vei avea nevoie decât să nu lupţi. Lupta îţi transformă informaţia şi una elaborezi apoi alta vei transmite. Trecerea de la „nu știu” la „știu” apare numai atunci când opreşti luptă. Eşti un spirit puternic dacă ţi-ai ales o misiune atât de îndrăzneaţă.

      Îţi doresc mult succes!

  9. Monica spune:

    🙂 doi iepuri impuscati dintr-o lovitura! Si eu am Capul Dragonului si pe Jupiter in casa a IX-a, asa ca o sa retin interpretarea acestor aspecte mentionate Nellei.
    Multumesc.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.