16 – 22 noiembrie 2020

16 – 22 noiembrie 2020 este săptămâna posibilităților de a schimba și a testului sincerității. Niciodată schimbările nu au fost ușoare. Nici de această dată nu vor fi. Parcurgem în această săptămână câteva momente delicate patronate de Venus, micul benefic, planetă care își încheie tranzitul prin domiciliu, dar și altele, spre exemplu opoziția lui Mercur din Scorpion cu Uranus retrograd de pe zodia Taur. Combinația aceasta între aspectele negative la care participă Venus și celelalte unghiuri la care participă Mercur, Soarele, Uranus, dar și planetele de pe zodia Capricorn, ne arată că ne aflăm în fața unui moment delicat când ar trebui să fim puțin mai calculați, mai simpli în exprimare, mai rezervați. Dacă reușim să ne păstrăm în această zonă a sincerității înseamnă că am trecut cel mai important test al momentului. Până acum am parcurs ipostaze de confruntare, de luptă, acum toate aceste dispuneri astrale ne încearcă pe relația pe care o avem cu noi înșine. Când această săptămână se va încheia va fi mai puțin important că am avut un discurs greșit, că am dorit să ne însușim bunurile celorlalți, că i-am criticat pe cei pe care îi îndrăgim, că am încercat să-i folosim pentru anumite nevoi personale sau să-i dominăm pentru că refuzăm schimbarea adevărată. Va fi important ceea ce am acumulat refuzând să participăm la aceste situații. Apoi, pentru că o nenorocire nu vine niciodată singură, aceasta este și o săptămână când ni se confirmă ceva, primim răspunsuri sau primim acele răspunsuri pentru care nu suntem încă pregătiți. Marea dificultate va fi cea legată de obsesia puterii și de folosirea unui limbaj inadecvat. Marele beneficiu vine din înțelegerea pe care o are acea persoană care renunță să participe la o confruntare, refuză conflictul și se retrage, nu din lașitate, ci, dimpotrivă, din superioritate. Va fi însă destul de greu de făcut diferența între persoanele care sunt înlăturate și mimează renunțarea și cele care renunță de bunăvoie. Un om pregătit să analizeze corect fenomenul social va observa că diferența dintre cele două personaje este dată de agresivitatea gratuită pe care și-o ascunde. Cel care se retrage de bunăvoie nu o face pentru că este agresiv, ci dimpotrivă. Acolo unde există agresivitate vorbim doar despre persoane marginalizate, umilite care peste câteva săptămâni, până la sfârșitul acestui an, se vor răzbuna.
Recomandarea pentru această săptămână este aceea de a ne propune în fiecare zi să simțim o altă nevoie a celui de lângă noi, alte nevoi ale grupului de apartenență, alte necesități ale celor cu care interacționăm și pe care până acum poate nici nu i-am observat. A observa nu înseamnă a ne obliga să și reacționăm. Dar dacă suntem sinceri cu noi înșine vom ști când să acționăm și când nu.

Bucuriile sunt delimitate corect. Încercări care fac trimitere la dureri mai vechi. Anumite dezamăgiri ne motivează să mergem mai departe. Suntem învingători prin ceea ce nu stricăm.

Prima zi a săptămânii este una de suferință. Încă de dimineață, Venus va definitiva careul cu Jupiter care a fost activ și în ultima perioadă. Unii vor încerca să își delimiteze bucuriile, să le izoleze, să le facă accesibile doar unei anumite categorii sociale sau doar anumitor persoane. Asta înseamnă că se face apel la anumite obiceiuri, la o rutină. De partea cealaltă, evadarea din suferință ne duce către acțiuni extreme, cele legate de alimentație, de bucurii foarte intense, de o stare de încântare care, din nefericire, nu este reală. Oamenii care nu strică nimic astăzi sunt adevărați învingători, sunt ființele care au protejat oamenii și realizările lor, iar acum se bucură de ceea ce au cultivat.
O altă componentă importantă a acestei zile este cea de reparare. Careul Venus-Jupiter poate deveni și aspectul eliberator menit să ne scoată din ceea ce a fost până acum complicat sau chiar stricat și nu mai poate fi dus mai departe. Asta înseamnă că încă de pe acum, de la începutul săptămânii, descoperim că ne putem schimba, descoperim care sunt posibilitățile de a identifica cea mai potrivită schimbare. Acesta este un foarte mare beneficiu care nu va fi rezervat tuturor, ci doar persoanelor care au avut până acum un anume interes în a proteja valorile celorlalți. Nu doar în această săptămână, nu doar în această perioadă, ci întregul an 2020 este marcat de această componentă care ne îndeamnă să protejăm valorile celorlalți pentru că aceasta este măsura ajutorului pe care îl primim.
Prin urmare, prima zi a săptămânii ne aduce în fața unor neplăceri ce se pot transforma în mari realizări, însă cu condiția să trecem un test al sincerității. Astăzi ni se cere să facem mai mult, nu să explicăm, să ne implicam în acțiuni concrete, nu să le povestim cam cum ne-am dori să fie desfășurate. Pentru oamenii atenți și respectuoși acesta este un moment când vor evolua, când se vor decide că au nevoie să se desprindă de obiceiurile rele ale celorlalți din preajmă sau poate chiar de o anumită parte a anturajului. Cei slabi vor merge pe extreme, adică fie se vor pierde în activități de rutina, fie vor refuza orice fel de efort considerând că doar așa descoperă bucuria care îi va face pentru mult timp de acum încolo să se simtă împliniți. Împlinirea acestei zile vine doar acolo unde oamenii nu strică nimic, doar acolo unde protejează valorile celorlalți, indiferent care sunt ele.
Recomandarea pentru această zi este aceea de a ne întoarce spre liniște de fiecare dată când nu știm cum ar trebui să reacționăm sau ce ar trebui făcut atunci când suntem într-un impas. Liniștea descoperită astăzi este un panaceu.

Simplificare. Accentele grave au o ușoară notă discordantă față de realizările săptămânilor anterioare. Devenim recalcitranți pentru că nu înțelegem. Suntem priviți ca învingători pentru că nu avem scrupule. Liniștea este un mare refugiu.

Posibilitatea de a schimba implică în această săptămână și parcurgerea unor episoade mai puțin plăcute. Spre exemplu, așa cum este cel de astăzi care se referă la o confruntare, la un schimb de replici, la transmiterea unui mesaj care nu este înțeles așa cum trebuie. Deși ziua anterioară ar fi trebuit să fie una de putere (nu a fost), cea de acum accidente pentru că ne considerăm învingători înainte de vreme, pentru că refuzăm liniștea, pentru că ignorăm o mare parte din valorile pe care le-am cultivat de-a lungul acestui an. Oamenii devin dificili, se gândesc mai mult la ceea ce îi face să se simtă bine, fără a acorda importanța cuvenită nevoilor celorlalți. Lucrul acesta vine și ca un fel de pedeapsă pe care unii vor să o aplice anturajului sau câtorva persoane din preajmă pentru că le consideră vinovate de ceva. 17 noiembrie este ziua cuvintelor risipite, a termenilor folosiți incorect, a binelui desconsiderat și a atitudinii recalcitrante afișată în mod gratuit. Nu este cea mai proastă zi a săptămânii, însă este una foarte dificilă.
O altă componentă importantă a zilei de 17 noiembrie este cea dată de administrarea unui patrimoniu. Banii sunt cheltuiți prea ușor, împrumuturile acordate fără o garanție, o datorie recuperată cu greu, situații care vor face din seara acestei zile una foarte delicată. Trecerea Lunii pe zodia Capricorn îi va face pe oameni interiorizați, să fie reci atunci când vine vorba să-și împărtășească impresii sau sentimente, dar și puțin duplicitari pentru că li se pare ca au un avantaj doar pentru că trebuie să vorbească despre ceva personal, că sunt apreciați, băgați în seamă.
Prin urmare, 17 noiembrie ne îndeamnă să mergem spre simplificare, spre diminuarea primului impuls sau reevaluarea lui în așa fel încât stricăciunile pe care le facem acum să fie foarte mici sau nesemnificative. Astăzi vedem în ce mod nu suntem respectați de ceilalți, care sunt intențiile lor în privința acestor acțiuni și cum doresc ei să ne schimbe pentru a fi un instrument al succesului lor. Fără a generaliza, putem spune că sunt persoane care nu realizează că acționează în această direcție. Își urmăresc propriul interes și abia când alții procedează la fel cu ei descoperă adevărul. Adevărul acestei zile este ascuns atât de bine încât la suprafață va fi doar iluzie. El se va dezvălui însă abia spre finalul anului.
Recomandarea pentru această zi este aceea de a cântări bine vorba. Chiar dacă mintea va fi zdruncinată, sentimentele răvășite, vorba nu trebuie să transforme toată această problemă personală într-o armă albă. Astăzi liniștea este cel mai mare refugiu, însă refuzul jigniri este o dovadă de profunzime.

Avem tot ceea ce ne este necesar doar că nu căutăm unde trebuie. Victoria vine prin sensibilitate. Ne apropiem de cei pe care îi invidiem. Reprezentarea vine prin explorarea mulțumirii. Suferința înnobilează. Valorile personale vor prin fermitate să se impună față de valorile sociale. Subiectivitatea are un important cuvânt de spus.

Luna se află acum în plin tranzit prin zodia Capricorn și va avea astăzi de împlinit două unghiuri pozitive și două negative. Ultimul aspect negativ se va împlini spre seară și el este dat de careul Lună-Marte, ceea ce va face ca o parte din greșelile pe care le-am făcut de-a lungul zilei să fie judecate altfel, cu mai multă duritate, mai exact cu o duritate nepotrivită. Ne vom face procese de conștiință că nu am fost suficient de atenți sau că am ignorat anumite recomandări. Faptul că aspectele pozitive sunt încadrate de cele negative arată că încercăm cu o anume doză de seriozitate să mobilizăm ceea ce ne provoacă suferință, să ne separăm de un factor care nu ne permite să fim liberi. Practic, despre absența libertății va fi vorba pe 18 noiembrie. Pentru a compensa acest neajuns vom dori să fim mai organizați, mai riguroși, să ne preocupăm de anumite activități care ne captează toată atenția în ideea că nu vom fi acaparați de acele aspecte emoționale pe care nu le putem, deocamdată, ține sub control. Elementele pozitive ale zilei vin acolo unde există disponibilitate față de cuvântul onest sau acolo unde împărțim din bunul propriu. Ceea ce dăruim astăzi va rămâne în conștiința celorlalți ca un moment aparte. Din această cauză, subiectivitatea, cea care decide dacă să dorim sau nu, are o mare importanță în momentul de față.
Prin urmare, 18 noiembrie este o zi care ne ajută să ne strecurăm printre probleme, să ne redobândim starea de confort pe care am pierdut-o din diverse motive în primele două zile ale săptămânii și să înțelegem că acolo unde există disconfort sau suferință poate exista și o soluție miraculoasă. Astăzi ne vom gândi la bunăstare considerând că doar aceasta ne scoate din ceea ce considerăm acum că este suferință. Ajungând la bunăstare prin depășirea suferinței considerăm că suntem înnobilați de faptele pe care le realizăm, de alegerile pe care le facem sau de oamenii valoroși pe care reușim să ni-i păstrăm aproape. Zona aceasta a deciziilor pe care le luăm în condiții de maximă urgență reprezintă și un exemplu că unele schimbări sunt posibile chiar dacă nu am crezut așa ceva până acum. Contextul astral ne permite acum să înțelegem mult mai bine cum să valorificăm un sentiment, cum să apreciem mai mult ceea ce avem în preajmă și tocmai de aceea schimbările produse printr-un asemenea mecanism sunt valoroase și de durată.
Recomandarea pentru această zi este aceea de a nu ne preocupa de greșelile celorlalți. Ceea ce vedem astăzi la celălalt că este o greșeală poate să fie un simplu moment de dezechilibru. Ipostaza pe care o vedem noi este în mod absolut sigur conectată la un context mai larg care nu poate fi analizat astăzi așa cum trebuie pentru a ajunge la o concluzie corectă.

/p>

Patimă. Gândim diferit, dar acționăm la fel. Comportamentul dificil este cauzator de conflicte. Cercetarea ne duce către un domeniu foarte bun. Lucrurile valoroase ne ajută să ajungem la concluzii foarte importante. Patimile sunt înțelese corect. Depășim un obstacol legat de o subordonare.

În mijlocul acestei zile se va definitiva careul Venus-Saturn, un aspect pretențios, complicat care aduce obstacole ce pornesc din dispreț, încrâncenare sau dintr-o raportare eronată la anumite exemple. Din fericire, zona aceasta a raportării va fi chiar salvarea zilei pentru că ea ne va ajuta să ajungem la concluzii înțelepte. Soarele se va afla într-o relație bună cu Saturn și tot ce înseamnă administrare, acumulare, cultivarea unor abilități sau achiziții recente ne ajută să ieșim dintr-o zonă de subordonare. Practic, acesta este cel mai mare avantaj al zilei pentru că a ieși dintr-o zonă a subordonării atunci când ești invitat să faci o schimbare duce la un rezultat bun care, în statutul său final, nu include patimi sau suferință, ci doar obiectivitate. În această zi, Luna va parcurge ultimul sector al zodiei Capricorn și va aduce confirmări acolo unde până acum am avut anumite suspiciuni sau mai curând anumite semne de întrebare. Astăzi înțelegem că putem mai mult și ne și dorim să obținem mai mult tocmai pentru că anumite lipsuri ne motivează.
Un alt element important al acestei zile este cel dat de studiu, de cercetare, de analiză. Spiritul critic este acum pus în valoare mult mai bine pentru că devenim mai atenți la ceea ce implică organizare, administrare, soluții pe termen lung și vom acorda o mai mică importanță dramelor personale. Vor exista și oameni care își vor teatraliza sentimentele, chiar simulând anumite trăiri, mergând chiar până acolo unde acestea să dicteze corpului, să somatizeze, să comande unui anumit organ cum să funcționeze. Această formă de somatizare le va face probleme doar ființelor obișnuite să trăiască după regulile altora, doar prin comenzi directe, doar în cazul celor care au crescut depinzând de alții.
Prin urmare, mijlocul săptămânii ne învață ce ar trebui să alegem pentru a fi mai blânzi, mai atenți sau pentru a ne desprinde de acele situații care ne-au creat tot timpul probleme. Acum patimile pot fi izolate pentru că implicarea socială produce rezultate bune. Din nefericire pentru acești oameni care se lasă purtați de curent, izolarea patimilor nu poate fi realizată cu succes. Pot spera însă că, dacă descoperă prin ce ar deveni liberi, atunci acest element de subordonare care le complică viața va trece și el în planul secund. Este adevărat, în punctul acesta se ajunge prin alegeri personale. Cei care ajung acolo pentru că sunt, de asemenea, duși de un curent al norocului, vor avea în a doua parte a zilei multe momente de gol, de suspiciune care se vor transforma în dezamăgire, în neînțelegere, în conflict. Ceea ce nu au spus marți, vor spune astăzi, pentru că se cred mai puternici, mai descurcăreți, mai inteligenți. De altfel, așa se întâmplă cu oamenii care câștigă prea ușor ceva. Absența efortului, desigur, raportat la nevoile și la puterea fiecăruia, produce un dezechilibru care întotdeauna este restabilit cu perioade de abstinență, post, lecții dure de viață care să dizolve orgoliile și lenea.
Recomandarea pentru această zi este aceea de a nu ne învinui de ceea ce uităm. Nu putem considera că uitarea este un beneficiu, dar uneori confundăm cu uitarea ușurința de a accesa informația sau neputința de a o accesa imediat. Aici este problema!

Rutina. Aventuri riscante. Elementul comun nu are aceeași înfățișare ca pe vremuri. Se modifică viziunea de ansamblu. Suntem copleșiți de izbucnirile periculoase ale celor pe care îi apreciem. Disciplina și rutina ne pun la încercare. Suntem capabil de mari schimbări.

Luna parcurge acum primul sector de tranzit prin zodia Vărsător și aduce câteva tensiuni legate de aventuri care nu s-au finalizat așa cum trebuie, care au devenit riscante pentru că nu și-au dat seama cât de periculoase sunt. Pentru a evita, nu trebuie decât să se oprească un pic să mediteze la scopul pe care îl au în această viață, să se gândească mai bine înainte de a se certa cu cineva, de a lua atitudine sau de a critica ori înainte de a abandona un proiect. Cele mai periculoase situații pe care am putea să le parcurgem acum sunt cele legate de refuz. Refuzul acestei zile va fi categoric și momentele marcate de aceasta atitudine fac din 20 noiembrie una dintre cele mai grele zile ale săptămânii. Astăzi totul ni se pare neplăcut, apăsător sau tot ceea ce întâlnim pare o confirmare a unei suspiciuni. Din fericire, lucrurile acestea se vor stinge în a doua parte a zilei următoare, dar până atunci vom fi copleșiți de reacții necontrolate, de impulsuri care seamănă cu disciplina și rutina, dar care nu sunt altceva decât reacții pe o nevoie de dominare.
20 noiembrie este ziua când adevărul nu contează, când aceste izbucniri personale ar trebui să fie controlate pentru a nu produce răni celor pe care îi îndrăgim foarte mult doar pentru că în momentul de față nu le înțelegem reacțiile sau nu le putem tolera. Reușita acestei zile se bazează pe acest sentiment de protecție, iar schimbările care vin prin sentimentul de protecție să ne demonstreze că întotdeauna omul care protejează va fi protejat așa cum intenționează să protejeze, întotdeauna persoana care are grijă de cei din jur va beneficia de avantajul de a întâlni oameni care la un moment dat să le întoarcă acest minunat gest.
Prin urmare, 20 noiembrie ne vorbește despre riscuri, aventuri, extreme. Mulți își vor descoperi astăzi elemente comune de comportament sau gânduri comune, picioarele îi vor duce pe drumuri ciudate pentru a se întâlni, pentru a-și împărtăși ceea ce gândesc, ceea ce simt, ceea ce vor să obțină de la viață. Din nefericire, lucrul acesta se întâmplă pentru că există o importantă nevoie de schimbare, dar și dureri mari ce nu permite acestor persoane să rămână în zona în care au activat până acum. Lucrurile cer să fie modificate, înlocuite pentru că există ceva care ne motivează să facem lucrul acesta, ne forțează sau ne obligă. Chiar dacă 20 noiembrie este una dintre cele mai dificile zile ale săptămânii, ceea ce obținem astăzi printr-o schimbare bună, nu printr-o schimbare la care ajungem pentru a domina sau a ne răzbuna, reprezintă o mare realizare.
Recomandarea pentru această zi este aceea de a nu reveni la obiceiuri mai vechi. Vom fi astăzi tentați să îi judecăm pe ceilalți așa cum făceam pe vremuri, pe motiv că nu s-au schimbat. Ar trebui să ne punem problema că dacă și noi ne întoarcem la gândurile de altădată nici noi nu ne-am schimbat. Schimbarea cea bună începe cu noi înșine.

Revoltă. Accentele dramatice ating vârfuri impresionante. Se adoptă o poziție ofensivă. Suntem interesați de facultățile psihice, de rezultatele activităților legate de folosirea acestor instrumente. Ameliorarea vine prin renunțare, prin abandon.

În a doua parte a acestei zile Venus își va încheia tranzitul său prin zodia Balanță și va intra pe Scorpion, Soarele va părăsi zodia Scorpion și va intra pe Săgetător. Așadar, există un scurt interval când ambele astre vor fi pe zodia Scorpion, ceea ce ar putea să însemne un avantaj, însă timpul este prea scurt pentru că acest avantaj să producă efecte pe termen lung. Asta înseamnă că 21 noiembrie este ziua speranței, ziua când se produc anumite modificări de atitudine care ne atrag atenția asupra calității gândurilor sau asupra purității emoționale, în sensul că acel “ceva” curat va fi văzut, chiar dacă nu va putea fi folosit. Dacă în ziua anterioară ni s-a părut că suntem îndreptățiți să gândim și să ne comportăm așa cum consideram de cuviință, acum facem apel la anumite norme, la anumite reguli, chiar dacă nu le înțelegem sau nu le putem aplica așa cum ar trebui. Știm că așa este bine și lăsăm în jur impresii bune. Ceea ce gândim și intenționăm astăzi se va transforma în zilele următoare într-un traseu care ar putea să amelioreze anumite probleme de interacțiune socială prin diminuarea contactelor sau poate chiar prin renunțarea la anumite întâlniri pentru o perioadă. Unii vor abandona, dar alegerile lor sunt izolate. Cea mai mare realizare a acestei zile vine prin renunțare. Sentimentul de putere pe care-l avem acum ne depărtează de nevoia de a renunța sau de a gestiona altfel interacțiunile sociale. Avem nevoie de o pauză, una care să răspunde unei nevoi personale pentru a trece acest test al sincerității față de noi înșine, cel la care suntem invitați să luăm parte în această săptămână. Asta înseamnă că orice disconfort pe care-l avem astăzi vine dintr-o dorință ascunsă de putere.
Prin urmare, 21 noiembrie vine spre noi cu o invitație la revoltă. Astăzi primim mai multă putere și dorim să ne folosim foarte repede de ea considerând că așa reușim să rezolvăm anumite probleme personale care ne-au lăsat un gust amar în zilele anterioare. Astăzi ne enervează jumătățile de măsură, informațiile incomplete, explicațiile care nu sunt ușor de înțeles. Acolo unde lucrurile nu se pot explica prin putere, persoanele adoptă o poziție ofensivă pentru a ascunde că nu dispun de forța necesară. Puterea acestei zile nu este una agresivă, ci una care doar pare așa pentru că este exprimată într-o mare viteză. Acolo unde este agresivă avem de-a face cu oameni slabi care au nevoie de ajutor. Un alt element important al acestei zile este cel dat de nevoia unei remunerații. Astăzi ne vom gândi că puterea înseamnă a avea anumite venituri sau anumite proprietăți, a dispune de anumite relații sau a avea anumite bunuri. Din nefericire pentru aceste persoane care ajung prea repede la această concluzie, mesajul astral al zilei de 21 noiembrie este altul. Astăzi puterea adevărată vine prin descoperirea modalității de a ne diminua, de a ne retrage sau de a ne calma.
Recomandarea pentru această zi este aceea de a nu ne însuși prea repede modelele celorlalți de viață. Cel mai mare câștig al acestei zile vine din solitudinea care ne duce la consolidare, regăsire.

Surprize ciudate. Întâlnim oameni cu personalități contradictorii. Ceea ce este bun nu face parte din preferințele personale. Conflict cu superiorii. Revigorare prin respectarea unei promisiuni. Accentele dramatice sunt trecute într-un plan secund. Schimbările sunt imprevizibile. Ceea ce este previzibil vine și este anunțat de farmec, de visare, de un sentiment de bunăstare. Se ridică ștacheta succesului.

Luna parcurge astăzi primul sector de tranzit prin zodia Pești ceea ce este bine pentru noi, chiar reconfortant. Astăzi pot avea neplăceri doar cei care lucrează, care își desfășoară activitatea într-un domeniu public pentru că se citește din ecuația astrală a momentului o problemă de autoritate. Conflictul cu superiorii poate fi astăzi principala problemă. Toate celelalte sunt semne că oricât de problematice ar fi neplăcerile de acum, oricât de delicate sau de complicate ele pot trece într-un plan secund. Astăzi reușim să ne detașăm de cei care ne-au făcut probleme de-a lungul acestei săptămâni pentru a fi mulțumiți cu noi înșine, pentru a fi confortabili cu ceea ce am ales. Ultima zi a săptămânii ne învață să respectăm obișnuințele, să gândim frumos față de ceilalți, să fim respectuoși și să evităm ceea ce ne duce spre decădere. Astăzi descoperim că o anumită filozofie de viață pe care am abordat-o în săptămânile din urmă ne-a ajutat să ne organizăm mai bine. Ultima zi a săptămânii nu este despre organizare, dar acolo unde se remarcă această tendință ea va fi apreciată de toată lumea.
O altă componentă importantă a acestei zile este cea a refacerii. Astăzi ne refacem, ne revigorăm, ne revenim după un stres teribil sau renunțăm complet la anumite crize, poate chiar și la cele de gelozie sau de invidie care ne-au creat o anumită imagine, nu una frumoasă, de-a lungul acestei săptămâni.
Prin urmare, ultima zi a săptămânii ne învață cât de frumos este să coexistăm cu cei despre care nu știm încă totul. Chiar dacă unele persoane se vor afla într-un conflict cu superiorii, cu cei care ne consiliază sau ne coordonează anumite decizii, multe din cele care se întâmplă acum se termină frumos. Bucuria momentului ne arată că succesul poate fi atins dacă ștacheta se ridică. Sunt și mici neplăceri pe care vom încerca să le rezolvăm de-a lungul acestei zile, însă lucrurile acestea trec în plan secund. Nu soluționarea problemelor este ținta acestei zile, ci educația, cizelarea propriului caracter. Chiar dacă a doua parte a zilei este dominată de două unghiuri interesante pe care Luna le realizează cu Luna neagră și cu Uranus, aspecte care creează confuzie, experiențele pe care le-am avut și în această săptămână, dar și în săptămânile din urmă, ne ajută să trecem cu succes peste aceste momente delicate. Sunt anumite cuvinte pe care nu dorim să le interpretăm sau anumite reacții pe care nu dorim să le vedem. Cel sincer în intenția lui, va reuși. Acesta este marele avantaj al zilei de 22 noiembrie.
Recomandarea pentru această zi este aceea de a ne aminti că speranța ne ajută întotdeauna să trecem peste situațiile delicate despre care, la momentul la care se consumă, nu știm prea multe. Astăzi nu este despre vinovați, ci despre oameni frumoși, simpli și învingători.

3 comentarii la „16 – 22 noiembrie 2020

  1. Maria spune:

    Mi s-a spus in ultimele saptamani ca am ajuns singura pentru ca sunt un om „totul sau nimic”, pentru ca nu accept sa fiu doar amanta in raport cu barbatii, doar amica de barfe si cafea cu fetele, doar o cursanta prezenta pe lista la o conferinta, doar un musafir in casa parintilor sau doar o angajata care asteapta ziua de leafa. Si ca toate astea sunt ifose de-ale mele, pentru ca nimeni nu e capabil sa se implice cu toate resursele si dedicarea in ceva pana la capat. Inclusiv in terapie mi s-a reprosat / sugerat ca este gresit sa procedez asa. Pentru mine conteaza abordarile dvs. Dvs. ce credeti, gresesc? Simplitatea mea a ajuns sa fie singuratatea, pentru ca nu gasesc asocieri in care ceilalti sa manifeste implicare, corectitudine si angajament total si nu ma pot adapta la altceva, cu atat mai putin non etic sau imoral. Multumesc mult.

    1. Nu ajungi nicăieri dacă te opreşti la fiecare groapă şi încerci să o acoperi, considerând că numai aşa poţi merge mai departe. Păşeşte. Orice fiinţă puternică trece prin aceste experienţe. Este o încercare spirituală, o buclă din care poţi ieşi doar dacă rămâi tu însăţi atât cât doreşti şi în modul în care doreşti. Singurătatea este o pedeapsă. Solitudinea este un privilegiu. Dacă suferi pe seama acestor critici înseamnă că eşti singură. Când înţelegi că nu poţi să te bucuri de compania unei maimuţe atunci când vrei să vorbeşti cu cineva despre filmele lui Spielberg, teoria conspiraţiei sau filosofia indiană retragerea se numeşte solitudine. Solitudinea îţi aduce pace şi îţi ridică privirea interioară spre cer. Aici, jos, e întotdeauna gălăgie. Fii atentă! Nu te plânge că ai adversari. Ei sunt cei mai buni profesori. Dar ca să înveţi de la ei ai nevoie să nu iei nimic în sens personal, pentru că ei oricum nu înţeleg ce faci tu, fiind în afară buclei tale, şi să descoperi că solitudinea este cea în care ai nevoie să-ţi înfigi rădăcinile, nu în opiniile lor, nu în aprecierile lor. Când înţelegi lucrul acesta toate se simplifică şi drumul merge mai departe. Când Iisus ne învăţa să iertăm duşmanii se referea la depăşirea acestor situaţii. În mare parte, ei vor rămâne la fel, dar, tu, iertând (deci înţelegând limitele lor şi refuzând să le iei în sens personal) ieşi din mlaştină şi descoperi o lume nouă. Lucrează la acest aspect şi nu uita: nimeni nu este obligat să fie de acord cu tine. Aşadar, să nu ai aşteptări pentru a nu-i obliga să fie de acord cu tine. Lasă-i liberi. Câştigi timp şi energie, iar cu acestea poţi face multe pentru tine. Succes!

      1. Maria spune:

        Am inteles acum… Multumesc mult..

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.