16 – 22 noiembrie 2009

Luni, 16 noiembrie
Prima zi a saptamanii este plina de evenimente in care Soarele devine personajul principal. Multi dintre cei care, constienti de implicatiile astrologiei in viata curenta, ajung sa constate ca Scorpionului ii creste puterea, azi se vor cutremura. Pe buna dreptate, de altfel, vor considera ca agresiunea impotriva individului de dragul scopului si intentia de dominare vor intuneca mintea si o vor supune sentimentelor egoiste, perverse de a impune celuilalt tot ceea ce este necesar pentru a deveni un pion, un instrument.
Se intampla ca astazi sa avem parte de o asemenea situatie, se intampla ca azi sufletul sa treca in umbra si valorile acestei lumi, prezentate cu titlul de putere, vointa, impulsivitate sa explice aviditatea celor implicati dupa un “mai bine” periculos, distructiv.
Daca atunci cand a demarat periplul sau prin acest cadran, Soarele, in Balanta, i-a indemnat pe oameni sa-si gaseasca echilibrul, fie prin implicarea in activitati de cultivare a valorilor sufletesti, fie prin apropierea de fiinte aflate pe acelasi nivel de vibratie, acum, in Scorpion, Soarele va uita ceea ce a facut si declarat acum o luna si va face tot ceea ce va putea pentru a se detasa de slabiciuni sau de elementele sensibile ce pot leza succesul inchipuit sau asteptat.
Mercur anaretic in Scorpion aduce aceasta rusine de oameni, cuvinte, fapte, pentru ca Soarele, pe ultimul interval inainte de conjunctia cu Luna, ce se va implini spre seara, este lezat de indoiala si privat de viziune. Mercur va trece in Sagetator, la cateva ore de la miezul noptii, dar remanenta acestui sentiment, persistenta gandurilor vor mentine o rezonanta periculoasa aducand, in prima jumatate a zilei, sentimente confuze si fapte de aceeasi factura. Tema si rusinea lui Mercur in Scorpion sunt elementele principale, baza, cu care Mercur va trece in Sagetator si deci principalele sale prioritati pana in 5 decembrie cand va trece in Capricorn anuntandu-si, prin iminenta conjunctie cu Pluton din 7 decembrie, sfarsitul, sentinta la moarta, esecul sau caderea in nebunie.
Perioada 16 noiembrie – 5 decembrie va schimba modalitatea de exprimare si va aduce in public exprimari lipsite de substrat, goana dupa dreptate, agresarea verbala a unui interlocutor, grup, segment de piata cu pareri si convingeri impuse cu agresivitate. Obsesia moralitatii ii va tranforma pe unii oameni simpli in farisei si lipsa lor de viziune va starni veselie generala. Mercur in Sagetator este semn de oscilatie intre stari extreme, de teama, de fobii, de fuga de realitate, de retragere intr-o zona a ideii, exprimari, moralitatii, confortului afectiv pentru a-l proteja pe individ de experimentare. Sagetatorul nu va dori niciodata sa se confrunte cu fricile sale. Le va ocoli sistematic si le va prezenta ca framantari ale naturii umane, ca foc durereos al transformarii, ca obsesii asupra pietrei filosofale, in realitate el fuge de ceea ce stie ca-l doare cel mai tare sau de ceea ce l-ar putea dezbraca de caracterul moral pe care si l-a insusit si care il fascineaza.
Combinatia pe care o face Soarele, intai prin cuadratura cu Neptun si, apoi, la cateva ore, prin sextilul cu NN, poate aduce zilei norocul chiorului, sansa prostului, succesul neasteptat si nesperat. In acest haos al sentimentului si gandirii, in acest dezechilibru de forte in care ambitia este ascunsa sub haine si, atunci ca este strigata, i se spune “curaj” “sinceritate” “onestitate” etc., Soarele, ca planeta mediatoare Axei Dragonului, aduce lumina nesperata, sansa cea de pe urma de acolo unde nimeni nu se asteapta.
Nu este insa cazul sa ne gandim la evenimente neprevazute. Neprevazutul acum este departe de ceea ce se intampla acum, el schimbandu-si vibratia si infatisarea in element care impulsioneaza derularea evenimentelor dincolo de limita obisnuitului si abia aici am putea sa-i vedem infatisarea. Lipsa atentie si obsesia dubla impusa de aceasta zi, prima data prin rusinea fata de superficialitatea din ultima luna si a doua oara prin teama de a infrunta fricile si durerile realitatii, ne va transforma in oportunisti care nu-si pot gandi deloc actiunile si nici anticipa pasii.
Se intampla, de asemenea, ca in aceasta zi, puterea si forta de actiune, tinute in balans in luna anterioara, sa capete acum o explozie de actiune si sa se concretizeze in evenimente sociale tulburatoare. Ruperea unei intelegeri in mod verbal sau prin atac la personaa poate deveni o prioritate. Consecintele acestei fapte vor fi vizibile chiar in a doua parte a zilei, cand cuadraturile Lunii cu planetele din Varsator, si alaturarea Lunii la sextilul cu NN inainte de Luna noua aduce o noua viziune asupra lumii, o surpare a evenimentelor din interior, distrugerea castelului de nisip si momentul in care un copil, mut pana atunci, ridica degetul spre mare si striga: “Vine valul!”
Luna noua de acum are un evident semn de agresivitate pe sectorul muncii, cel medical, pe cel al educatiei si demnitatii, rupand usor legaturi dintre acestea si lasandu-le in deriva pe mare. Semnul scufundarii, al abandonului, al despartirilor sub impulsul creat de fortele naturii, de destin, de hazard, de elemente independente de vointa omului sunt acum puternic aspectate.
Gradul anaretic din Rac face, prin Luna, guvernatorul sau, apel la ziua de 22 iulie, cand Soarele anaretic din Rac ne invita la putere, pozitivitate, lumina, intelegere. Golul energetic pe care l-a adus apoi 23 iulie este identic, nu cu ziua urmatoare (17 noiembrie daca ar fi sa pastram raportul 22 iulie versus 16 noiembrie, 23 iulie versus 17 noiembrie), ci, pentru ca avem memoria unei situatii deja intamplate, cu ceea ce vom crede ca se va intampla.
Tensiunea impusa de apelul subconstient la caldurile fizice si sufletesti ale lunii iulie, la nostalgia acelor vremuri sau la neimpliniri venite de atunci, ne va slabi incredere si puterea. Trigonul lui Uranus din casa IX cu Luna noua din casa V invoca motive exterioare pentru schimbarile sociale care se prevad. Forta poporului, a celor multi, este, cu Venus in Scorpion pe casa IV, supusa unei contractii teribile. Careu, acum in aplicatie, pe care aceasta il face cu Marte va rupe legaturile sensibile create pe intelegere si atractie, pe stabilitate si ideal comun. Acum nimic din ceea ce altadata era comun nu va mai fi si vom asista la constuirea unui nou tip de legatura cu strainatatea, unul mult mai sensibil, mai delicat si mai direct ce a mai fost abordat in trecut (Uranus retrograd in raport cu Luna noua), dar care nu s-a stabilizat pentru ca a intampinat o mare rezistenta din partea acelor structuri ce nu s-au putut dispensa de specificul national. Daca Marte din casa I aduce pe tema o karma de retrictie, ca principala conditie impusa dezvoltarii, intelegem cat de sensibil, de delicat este echilibrul acum, cat de tare si agresiv putem resimti orice urma de abuz ori risipa venita de sus, din randul liderilor.
Se prevede un refuz al oricarei autoritati, un refuz ca metoda de protest insa, de aceasta data, acest refuz este o proasta solutie. Opozitia lui Saturn cu Junon pe axa intelegerii si educatiei (III-IX) va distruge o structura si va incuraja construirea alteia.
Unii vor crede ca tot ceea ce se va intampla in aceasta luna este intamplator. Noi, pentru ca ne ocupam de astrologie si mai si intelegem ceva din mesajele pe care aceasta le lanseaza, stim ca reusita prin agitatie, dezordine, haos acum, cu Uranus pe casa IX in trigon cu Luna noua din casa V, este semn de reconfigurare a centrelor de putere prin reasezarea lor pe noi structuri socale, redominare, poate chiar de hegemonie.
Regret daca aceste cuvinte vor fi ercepute de unii cu mare greutate, dar traim un moment de intensa manipulare, de efort in directia dominarii si se va sfarsi nu cu schimbarea in bine a nivelului de trai, ci cu transformarea noastra intr-un altfel de segment de piata. Odata ce structura noastra psihica, mentala, afectiva s-a intarit, s-a rigidizat devenim o treapta in marele imperiu al scarilor care urca si coboara de-a lungul istoriei. Nimeni nu stie de unde vine si incotro se indreapta, se stie insa ca noi suntem efectul planurilor ce se tot fac de la Revolutia Franceza incoace.
Prin urmare, prima zi a saptamanii aduce semnalul de lansare spre o finalitate. Judecand dupa trimiterea la care se face apel acum, la momentul iulie 2009, cand Soarele anaretic a format cu astrul noptii o Luna noua pe grad anaretic, deosebit de intensa si agresiva, intelegem ca o parte din evenimentele pe care le vom parcurge pana la urmatoarea Luna noua (16 decembrie) nu sunt deloc intamplatoare, ci un efect al hazardului sau al situatiilor necontrolate din ultima vreme. Daca mai luam in calcul intai ca aceasta Luna noua din casa liderului si a urmasilor, a descendentei face un trigon cu Uranus din casa relatiilor cu strainatate, cu un for superior, si apoi ca retrogradarea lui Uranus aduce informatia ca tot ceea ce se incearca acum s-a mai incercat o data in trecut, intelegem ca tot ceea ce traim vine din planuri, schite, programe elaborate strategic pe diferite nivele si de oameni care pot sa nu se cunoasca intre ei, da faca parte din grupari diferite, dar pe care sa ii uneasca scopul de a obtine puterea.
Daca oscilatiile de la bine la rau, daca obsesia acumularilor, neputinta de a lasa in urma ceea ce s-a intamplat, angoase istorice lipsite de sens poate chiar agresuni subtile prin mobilizare de forte subtile specifice locului asupra carora se intervine prin agresarea lor si coborarea nivelului acestora nu sunt deloc intamplatoare, nu putem decat sa ne impunem luciditatea dincolo de ceea ce suntem obligati sa vedem, sa auzim sau sa receptionam pe alte cai. Istoria se scrie cu suflul nostru si alegerea buna nu o mai putem face.
16 noiembrie este semnul ca vom pierde o batalie si ca totul va parea ca si cum am pierdut intregul razboi. Nu se stie inca finalitatea. Cu NS in casa XII si cu Pluton in casa VI destinul ne incearca pe toti pe efort, umilinta, simplitate, purificare.
Multi se intreaba de ce natura scorpionului este atat de dura, acida si rea si de ce sunt scorpionii atat de dificili, mai dificili de varsatorii sau chiar berbecii, recunoscuti pentru incisivitatea si uneori lipsa lor de tact. Ca semn de apa fix, Scorpionul este cel care acumuleaza emotiile si le tine captive, le impune propria vibratie si isi consuma toata energia pentru a si le insusi si face din ele o armura de protectie. A acumula si a te proteja cu frunstrari, neimpliniri sau resentimente aduce agresivitate, tocmai de aceea scopul este cel care il multumeste cel mai tare pe Scorpion nu consumarea evenimentelor.
Pluton, guvernatorul scorpionului, acum puternic incercat de aspecte grele, in casa VI, ne cere purificare si ne invita sa renuntam la armura care ne creeaza falsa impresie a puterii. A rupe aceasta vraja, tocmai pentru ca este scorpionul implicat, nu se face printr-o altfel de agresare, nici prin atac direct sau subtil, nici prin infruntare cu un element exterior, ci prin renuntarea la reziduurile emotionale. Intreaga tema invita la asta, pentru ca nici Racul nu se poate detasa de emotiile sale, insa el poate da mult mai usor vina pe viata, destin, dramatizand totul si aratandu-se, chiar inainte de a se intampla, nemultumit de rezultat, asta pentru a se proteja.
Scorpionul este un semn de putere, el este calcaiul lui Achile care ne apara prin forta sa teribila, dar ne si consuma si ne ucide in cel mai simplu mod cu putinta. Acum Scorpionul, prin mesagerii lui, nu ne cere sacrificiul total, ci ne cere sa ne purificam.
Cine simte puterea acum o simte pentru ca forta ei se sprijina pe sentimente negative, pe ceea ce sufletul a investit in trecut si nu a primit feedback asa cum a dorit.
Recomandarea este aceea de a aborda pe toata perioada zilei un exercitiu foarte simplu: sa uitam cine suntem si sa ne straduim sa ne ducem mai departe viata ca si cum nu am avea datorii, dar nici datornici, de niciun fel si in niciun mod, nu am cunoaste pe nimeni in modul in care ne-am construit, ci suntem niste necunoscuti intr-o mare de necunoscuti. Cu toate acestea viata trebuie sa-si urmeze cursul firesc, iar lupta aceasta dintre cunoscut si necunoscut va trebui dusa doar la interior, cu putinul pe care ni-l impunem acum ca factor discriminator. Nu avem decat un singur banut de aur – chakra inimii – si trebuie sa-l inmultim pana cand devenim bogati. Putem face asta?

Marti, 17 noiembrie
A doua zi a saptamanii aduce un un inedit moment de intelegere. Nu putem anticipa care este sursa acestei intelegeri, dar ea ne aduce inainte o ipostaza karmica fie printr-o prezenta speciala, o persoana draga, un amic, un prieten, fie printr-un mesaj speciala pe care il primim. Luna in Sagetator este semn de deschidere, intelegere si comunicare, de ascundere a greutatilor, dar nu cu seninatatea celui care-si intelege povara, ci cu teama celui care nu doreste sa-si identifice fricile si nici greutatile.
Pe acest fond al deschiderii fata de intelegere, fata de bucuria de a impartasi sentimentul cel mai de pret si de a spori moralitatea si dreptate, sextilul Lunii cu Saturn aduce momentul adevarului indicat mai sus. Aspectul se implineste la 10:51 si, cu o tolerant de cateva ore inainte si dupa vibratia astrala, se aseaza pentru a ne lamuri in privinta problemei dezbatute in zilele anterioare. La acest aspect Mercur, ca maestru al comunicarii, iar aici al comunicarii intr-o limba straina, neabordata sau printr-o modalitate neutilizata pana acum, panand in acelasi loc doua energii ce nu au mai fost utilizate aduce competitie, confruntare, defazare, lipsa de intelegere a mesajului, scopului, ideilor. Lipsa transferului de informatie sau solutie, incurcaturile la drumuri, distrugeri in plina strada, scindeaza traseele, blocand accesul spre finalitate.
Nu este vorba nici de impacare, intelegere intre oameni prin renuntarea/distrugerea disputelor din ultima vreme, ci despre o mutare a conflictului intr-o alta sfera, mai subtila, mai rafinata.
In ansamblu, ziua nu poate duce mai departe scanteia Lunii noi din Scorpion si nu poate satisface goana dupa putere. Ea aduce o disputa intelectuata, o lupta intre argumente, o confruntare verbala intre doua elemente intre care exista o ruptura. Indiferent ca acea ruptura este timpul, uitarea, spatiul geografic sau bariera de limba, cunoastere sau intelegere, raportul de forte va tinde spre un echilibru.
Prin urmare, 17 noiembrie aduce semnul ca s-a inceput ceva rau si ca disputele si sperantele se pot risipi ca prin farmec la o singura silaba receptionata din jur sau la un singur strigat. Dihotomia Sagetatorului, ce aduce natura animalica foarte aproape de cea taumaturgica, poate infierbanta sentimentele si rupe bariere impuse de limba, educatie, grad de cultura, varsta.
Totusi, absenta barierelor pe sextil Luna-Lilith poate deveni deosebit de periculoasa si sursa de scantal. Este de altfel un aspect agresiv al acestei zile si luand in calcul ca o conjunctie, initial, nu este nici buna nici rea, soaptele sextilului Luna-Lilith (17:17) pot aduce o proasta inspiratie (11:22), o alegere eronata ce va aduce o confruntare pe un dezechilibru de forte.
Intr-o astfel de situatia ne trezim pe o tabla de sah atribuindu-ne fie regulile nebunului, fie ale pionului, fie ale regelui. Oricum ar fi neprevazutul nu este deloc gentil, iar lipsa de atentie ne va scoate la suprafata ceea ce Sagetatorul ascunde cel mai tare: frica de slabiciune.

Miercuri, 18 noiembrie
Ipostaza astrala pe care Luna o intruchipeaza in aceasta zi este una de mare tristete. Multi se vor intreba cum ar putea fi cu putinta o asa tristete cu Luna in Sagetator si mai ales atunci cand aceasta ridica un sextil cu Jupiter si un trigon cu Marte. Aceasta intrebare are in viata reala un echivalnte foarte interesant: cum este posibil sa-mi simt sufletul atat de trist cand totul in jur pare sa mearga atat de bine?
Contradictia pe care 18 noiembrie o aduce este indicata de aplicatia opozitiei lui Marte la Jupiter si prin aceasta la intregul grup de planete din Varsator. Aceasta contractie va suna unor ca un avertisment, ca un presentiment, ca o intuitie pe care nu o poate incadra in albia unor evenimente reale, care poate anunta ceva rau, greu, distructiv. Nu este nicidecum intuitia, ci este un simt astral special si il vor arata cu atat mai mult persoanele martiene, adica acei care au in temele lor un Marte puternic, drept guvernator, aproape de o axa auxiliara sau element important intr-o configuratie.
De la placerea de a interactiona, de a aduna intr-o colectie de amintiri gesturi frumoase pe care le facem fata de altii sau care sunt facute fata de noi insine, pana la a ne putea construi un demers social, de a ne clarifica o situatie sau de a ne elucina mari semne de intrebare, exista un mare gol construi din insuccesele anterioare.
18 noiembrie este o zi a tristetii apasatoare, in care ne vom intoarce prea des ochii spre cer si vom cere iertare pentru ceea ce nu stim ca am facut, dar care vine spre noi cu agresivitate.
Prin urmare, vibratiile tonice ale trigonului Soare-Uranus, inca active, sunt puternice si penetrante. Mamele au presentimente rele fata de copii, fratii mai mari fata de cei mai mici, prietenii unii fata de altii si in acest tumult afectiv gandul va trece in plan secund, lasand loc liber unei dezamagiri teribile. Fericirile sunt scurte, ca si cum nimic nu ne poate indupleca sa le tinem vii si nimic din ceea ce poate hrani o bucurie nu se poate intretine.
Daca viata personala este puternic marcata de aceasta confluenta de forta, sectorul social va aduce elemente noi in centrul atentiei. Cei care pana acum au stat deoparte, ascunsi la caldura unei sobe sau a vatrei parintesti, acum vor considera ca destinul, societatea, partidul, primaria sau angajatorul i-a nedreptatit si acum isi vor striga durerea pe strada. Pentru ca aspectul aduce o combinatie de aspectele bune pe un fond negativ, tonul si solicitarile vor fi considerate mofturi, pretentii irealizabile, un bine corect pentru cei care cer sau pagubos pentru altii.
Insuccesul, lipsa de masura si simt al ridicolului aduce acestei zile o policromie neasteptata si, prin asta, multe evenimente celor care nu-si pot tine vorba in gat si mainile in buzunare.

Joi, 19 noiembrie
Bogatia de evenimente astrale pe care aceasta perioada o aduce nu este o surpriza pentru pasionatii de astrologie. Astfel, azi, 19 noiembrie, pe langa ultimele aspecte pe care Luna le poate face pe ultimul sector al Sagetatorului, Soarele va implini un trigon cu Junon, Venus o cuadratura cu Marte, iar Mercur un sextil cu Lilith. Pe langa linistea aparenta a zilei anterioare, azi vin prea multe gramada, de parca au asteptat sa se adune pentru a da viata proverbului: “O nenorocire nu vine niciodata singura”. Da, azi vom avea impresia ca niciodata o nenorocire nu va veni singura si ca se va implini ceea ce ieri doar intuiam sau aveam impresia ca intuim.
Nu are rost sa ne gandim la cuvinte frumoase care sa suna artistic sau la sensuri abstracte care sa cuprinda in gandul fiecarui echivalentul pe care cel ce scrie nu il poate spune direct. Azi o nenorocire nu va veni niciodata singura pentru ca de la o vorba, un gand sau un gest facut gresit se va declansa un intreg sir de evenimente, unele mai trasnite decat altele. Am mai avut si in alta perioada astfel de zile si tocmai de aceea nu trebuie sa ne surprinda deloc caracterul ei dur.
Elementul nou cu care vine in contextul general aceasta zi este acela al fricii de singuratate. Daca trigonul Soare-Junon vine si intareste asocierea, bucuria ca exista in jur oameni cu care putem sa facem schimburi placute, profitabile sau constructive, cuadratura Venus-Marte va scoate in evidenta, atunci cand cu adevarat vom avea nevoie de a concretiza acele legaturi, totala incompatibilitate, perfidia si lipsa de interes pe care o prezentam celorlalti sau pe care o prezinta ipostaza sub care ni se infatiseaza acum un cunoscut.
Nu putem sa ne abandonam toate actiunile si sa le lasam prada nonactiunii, dar putem sa fim pregatiti pentru refuz, acuze, injurii, revendicari sau chiar agresari. Nu este deloc o zi in care sa ne incredem in sansa secundei care vine, sa ne abandonam viitorului apropiat, gandindu-ne ca nimic rau nu se poate intampla intr-un timp atat de scurt. Da, este adevarat nimic nou nu, dar orgolile nu sunt noi, iar acum acestea, personificate de prezenta lui Marte in Leu, tind sa depaseasca orice limita si sa puna in pericol destinul, calea, progresul.
Intr-un alt plan al ideilor, vocatia va fi pusa la indoiala, limita de suportabilitate de asemenea, cerandu-ne fiecaruia sa rezistam si sa ne comportam ca si cum nimic nu s-a intamplat.
Prin urmare, daca intregul context social va da voie sa alegeti, nu va programati nimic important in aceasta zi si nu dati curs niciunei actiuni. Daca aveti aceasta libertate, oferiti-va privilegiul de a pune stop cu puterea gandului, sentimentului, vointei sau prin vibratii astrale invocate din subtil. Tot ceea ce acum are caracter urgent, consuma, distruge si, implicand intr-un interval de aproximativ 6 ore trei aspecte majore, altele decat cele implinite la grad perfect de Luna, va produce efecte pe un termen de cel putin o saptamana. “Cine seamana vant, culege furtuna” spune proverbul si tocmai de aceea va trebui sa acordam acestei zile o corabie cu panzele coborate care sa nu opreasca vantul, ci sa-l lase strecurat printre catarge.
Cei care lucreaza cu energia vor avea azi mari dificultati in a-si centra gandurile, in a se linisti, relaxa. Meditatiile sunt haotice, fluidele nu au deloc directia spre care sunt trimise, iar sentimentele devin vulcanice, revoltatoare. Abundenta negativa pare sa le zdruncine intreaga realizare. Este, din fericire, doar o ipostaza astrala nefasta care nu trebuie sa ne ofere concluzii asupra nivelului, starii de echilibru sau puterii de care dispunem.

Vineri, 20 noiembrie
Intre cuadratura cu Saturn din 19 noiembrie si sextilul cu Venus din 21 noiembrie, Luna parcurge un sector de 13 grade neimplinind niciun aspect la grad perfect. Asta nu inseamna ca daca 20 noiembrie nu aduce elemente astrale speciale.
Trecand prin Capricorn, Luna isi va dezvolta o calitate negativa – exilul – facandu-i pe oameni prea apropiati de materie, de interesul unui confort material, de stabilitate, indiferent cum este ea privita, chiar si in compromis, de nerespectarea niciunui angajament, tocmai pentru ca alte angajamente au aparut la orizont si au devenit prioritare. Capricornul este un semn cardinal, iar Luna este familiarizata cu acest mod vibratoriu pentru ca domiciliul sau este de asemenea cardinal, tocmai de aceea ziua va capata, prin neimplinirea la grad perfect a niciunui aspect major important, o nota de dramatism, de retinere, de interiorizare.
A oscila de la o cuadratura la sextil inseamna a gasi o solutie la probleme, a identifica un cap de acuzare si a stabili care sunt instrumentele ce trebuie folosite pentru a pune in aplicare ideea, strategia, observatia.
Prin urmare, 20 noiembrie este o zi in care intreaga energie va merge spre a solutiona sau a identifica probleme sau vinovati. Presiunea interioara impusa in context de Luna in Capricorn, ce oscileaza de la cuadratura cu Saturn la sextil cu Venus, este dureroasa, chiar insuportabila.
Se prevad disfunctii pe sistemul endocrin, lipsa de stabilitate, tulburari in metabolismul mocroelementelor. Nevoia de spatiu, sustinuta de senzatia de desfasurare, va localiza tensiunea in zona capului, facand apel la Marte in Leu cu care Venus, in ziua anterioara, a facut o cuadratura, iar acum se afla in faza crescatoare a sextilului cu Luna, ce se va implini la grad perfect in 21 noiembrie, la ora 1:21. Cumuland influentele cuadraturii directe Luna-Saturn cu vibratiile indirecte ale aspectului mentionat anterior ar trebuie sa ne asteptam la lipsa de incredere, suspiciune. “Sa nu ai incredere in nimeni!” ar putea suna cel mai des intalnit sfat pe care l-am putea primi in aceasta zi.
Recomandarea este de a cauta echilibrul nu pentru a stabiliza un confort interior, ci de a mentine armonia in grup, iar asta implica ajustarea comportamentului in raport cu nevoile celorlalti, cu solicitarile lor. Este cat se poate de posibil ca nimic din ceea ce se intampla azi sa nu ne convina, totul sa para a fi construit impotriva curentului. Exista in structura noastra un depozit afectiv negativ pe care acest gol astral, construit prin absenta unei directii, a implinirii la grad perfect a vreunui aspect, il extrage si il lasa liber sa actioneze.
Cei care lucreaza cu energia vor percepe azi necesitatea purificarii structurilor subtile, a eliberarii de reziduuri, a curatarii canalelor subtile. Pentru unii acest procedeu poate fi dureros, dar acesta nu trebuie sa fie un impediment in a lasa procesul sa se desfasoare pentru ca stim din zilele anterioare ca durerea poate fi un instrument de intelegere, cunoastere, maturizare. Totusi ramanem in limitele firescului, prostia nu va durea niciodata!

Sambata, 21 noiembrie
Trecand in a doua parte a zodiei Capricorn, Luna va avea de implinit conjunctia cu Capul Dragonului, aducand zilei esenta destinului, intuitii speciale, ganduri corecte, recomandari, de asemenea, corecte, alegeri mature.
Pentru ca stim ca inca suntem sub influenta cuadraturii Saturn-Pluton ce aduce mare greutate Scorpionului prin aspectele pe care le-a detaliat in zilele in care s-au consumat, bucuria pe care o aduce Luna, prin aspectele ei benefie de azi, este superficiala. Bucuria este totusi suficient de vizibila pentru a da un motiv serios celor pozitivi sa se lase purtati de incantare, sa-si manifesta deschiderea fata de viata si diversitate.
Intalnirea Lunii cu Destinul, prin conjunctia sa la 16:32, cu Capul Dragonului este privit de astrologi ca un semn de sanctiune, pedeapsa, recompensa, judecata, chiar Judecata de Apoi. In situatia in care Venus inca se afla in fereastra cuadraturii cu Marte observam pe cerul acestei zile un careu in T in care Venus este planeta focar, iar opozitia Marte-Jupiter baza a acestei configuratii. Soarele anaretic in Scorpion nu favorizeaza deloc aceasta configuratie si va face apel la pozitia sa de la 16 grade Taur (7 mai 2009) cand Mercur intra in mers retrograd si cand anunta o perioada de regres. Ceva din ceea ce s-a intamplat in 7 mai, ce a impus perioadei 7-31 mai regres va cere solutionare acum si va dori se sa impuna asupra zilei ca directie importanta de solutionare, ca prioritate. Unii vor considera ca actionand astfel vor schimba destinul, altii ca il confirma, cert este ca atat gandurile cat si faptele acestei zile ne indemna sa reparam gresilile savarsite in perioada indicata.
Prin urmare, 21 noiembrie aduce o incercare de a repara trecutul, de a reinvia greseli si de a le gasi repede solutii. Trasatura principala a modului vibrator fix nu este deloc viteza si nici rapiditatea in a solutiona, ci dimpotriva sedimentarea, intarziere si tergiversarea lucrurilor, aplicarea de corectii repetate pentru a impune o finalitate serioasa, stabila. Tocmai de aceea, a impune evenimentelor astrale viteza de reactie este o greseala care aduce leziuni pe directiile destinului. Prin gradul 16 Taur, ziua devine karmica, aducand efort depus impotriva pentru un scop formulat inca de pe atunci. Calea de mijloc nu este deloc un produs al intamplarii tocmai pentru ca extremele se lupta fiecare pentru intaietate. Daca in 7 mai s-a dus o batalie, care s-a derulat in diferite etape pana pe 31 mai, acum batalia se va reedita, cuvintele vor izvora din nimic si se vor arunca asupra adversarului cu o forta echivalenta loviturii pe care a aplicat-o atunci. Se vor plati niste polite, se vor regla conturi si se va considera ca prin asta se va face dreptate. Facand apel la o perioada de ratacire, in care Mercur retrograd a adus planuri haotice, dezordine, evidentierea a doua forte antagonice, dar neputinta de a mentine un echilibru pentru a da viata Caii de Mijloc, intelegem ca nimic bun nu se mai poate intampla. Viata sociala pare sa atraga cu acest gol atentia si tocmai de aceea recomandarea este de a ne rezerva timpul pentru ceea ce este personal, intim din ceea ce destinul ne infatiseaza acum.

Duminica, 22 noiembrie
Multe sperante vor prinde viata in aceasta zi si multe visuri vor fi spulberate, chiar prin puterea care le-a adus la suprafata. Soarele azi va trece in Sagetator aducand un tonus aparte, o bucurie speciala, o disponibilitate spre a petrece timpul altfel decat pana acum, de a iesi din casa si de a pleca intr-o plimbare prin locurile pe care nu le-am vazut de mult timp.
Trecerea Soarelui in Sagetator nu aduce insa niciun progres, ci un castig celui care a tulburat apele, care a rascolit durerea cel mai tare si a pus-o pe seama degringoladei sociale din ultima vreme. Aspectele aduc insa confuzie si dezorientare si tocmai de aceea algerile pe care aceasta zi le impun sunt tulburate de indecizie. Pana in ultimul moment vom uza de dreptul la a oscila, pacalindu-ne ca acesta este de fapt dreptul de a alege.
Ratarea succesului, a schimbarii si castigului va veni din doua elemente astrale negative prin finalitate:
1. intrarea Lunii in Varsator inaintea Soarelui, deci consumarea sextilului pe vechea energie data de raportul Capricorn (Luna) – Scorpion (Soarele)
2. pendularea Lunii de la conjunctia cu NN (apelul la corectarea trecutului prin reinvierea unei confruntari mai vechi) la conjunctia cu Lilith, implinita in aceasta zi (17:01) (inclinarea balantei spre dezordine, minciuna, demagogie, frauda).
Pe deficitul de atentie si intelegere, de disconfortul impus de acestea si, in virtutea directiei impusa de ieri, in a reeditat trecutul pentru a castiga, vom asista azi la o schimbare de forte, o revenire la rampa a acelui element care, atacat in primavara si umilit de-a lungul verii prin diverse procedee si tehnici elaborate de manipulare, reinvie ca pasarea Pheonix.
Semnul Scorpionului este insa un semn puternic si el va putea sustine acest mesaj. De asemenea, Fecioara, prin Saturn acum in trigon (buna intelegere) cu Luna, pe care o va sustine aducand la suprafata informatii ascunse, asul din maneca, secrete ce vor fi considerate tendentioase si nu vor fi apreciate la justa valoare.
In sectorul personal, ziua aduce tulburari de vointa si schimbare de prioritati. Multe din cele ce se stabilesc de dimineata sunt schimbate si tocmai de aceea ziua va avea un caracter instabil.
Prin urmare, 22 noiembrie aduce doar schimbarea locurilor centrelor de putere fata de ipostaza in care se prezentau in primavara. Schimbarea prioritatilor, acum poate insemna succesul sau esecul unor, insa pentru marea masa de oameni, reprezentata in context de Luna, trecerea se va face de la predestinare la minciuna. Visul relansarii si speranta intr-o viata mai buna aduc romanilor prea multa instabilitate. Daca unii s-au invatat cu minciuna si vor crede ca pot inota in acest haos, astrele le vor oferi o surpriza. Tot ceea ce vine acum ca factor de dezicie, indiferent ca are acum functie de conducere sau este un simplu alegator, va fi lezat de ceea ce se hotaraste. Nu se va schimba nimic esential. Cu Uranus in casa IV, multi se vor astepta la schimbari in clasa politica. Este insa putin probabil sa se intample asta, in primul rand pentru ca deocamdata toti sunt de aceeasi factura, doar imbracati in culori diferite, iar in al doilea rand pentru ca opozitia indirecta a lui Uranus cu Saturn, prin intermediul lui Junon (Junon conjunct, in aplicatie, cu Uranus si in opozitie, pe separatie, cu Saturn) va aduce ca element inedit, opozitia fata de sensul de deplasarea a curentului, adica vrem sa schimbam ceva, dar judecand dupa efect deducem ca, pana la urma, nu am vrut asta.
Cu acest prilej imi exprim dezamagirea in privinta acestei manifestari de forte astrale si dezgustul in fata inerentei instaurari a grotescului, pentru ca dintre toate relele, grotescul este singurul element care nu ne-a condus inca. Pe 22 noiembrie nu vom alege un presedinte sau o formatiune care il sustine, ci vom alegem sa ne prelungim chinul ca nebunul.

8 thoughts on “16 – 22 noiembrie 2009

  1. Ina spune:

    M-am intrebat de multe ori ce se ascunde in spatele sarguintei si perseverentei dvs. domnule Coser pentru ca se simte implicarea si profesionalismul dumneavoastra.Va felicit din toata inima!
    Se poate sa ne spuneti ceva si despre 2010,va fii un an la fel de intens din punct de vedere astrologic,mai este mult de parcurs pana vom vedea luminita de la capatul tunelului?Mai exista luminita?Incercam intotdeauna sa ne motivam si sa speram atunci cand ratacim drumul prin propria viata ca exista luminita,ba incercam chiar cu disperare uneori sa o zarim.De patru ani m-am ratacit si eu si nu am renuntat sa caut,si vreau sa va rog daca timpul si principiile dvs.nu dant in dezacord cu dorinta mea,deoarece miercuri la ora 11 dimineata implinesc 35 de ani,sa priviti putin la drumurile din viata mea pentru a ma ajuta sa nu-mi pierd speranta.Va multumesc!

  2. Te asteapta un an cu mari decizii si implicare. Te vei simti atrasa mai mult de munca, dedicare si efort, de disponibilitate, pozitia a doua, putin, dar vei fi solicitata in decizii importante. Aceste decizii trebuie sa vina in raport cu un barbat. Femeia este un mare factor de risc. In 22 februarie, ora 20:17 Jupiter trece peste pozitia natala si il trimite pe Saturn pe ascendent.
    Recomandarea mea este sa te tii departe de tot ce ti se pare complicat. Nu exista castig pe care sa nu-l platesti scump anul acesta si, mai ales, sa te tii departe de tot ceea ce straluceste si-ti atrage atentia in mod ostentativ.
    Reintoarcerea lui Jupiter iti aduce un noroc sufletesc, incercari pe casa copiilor, a creatiei si a puterii, dar si slabire organica neasteptata, pierdere de vitalitate, sensibilitate pe functia hepatica, picioare slabite, teama de conspiratii, intuneric, pierderea putinului in care iti ascunzi confortul.
    Pana in acest punct multe se pot pastra asa cum au fost pana in ziua de nastere. Din 22 februarie evenimentele te inunda cu multe tentatii. Ca scorpion cu marcaj pe semnul natala, dar trecand printr-o grea perioada, ce pare ca amplifica tot ceea ce este greu, imposibil de rezolvat, durereos (Pluton in tranzit prin casa XII) gandul ca merita sa incerci binele ce te indeamna iti va da putin de furca. Incercarile nu s-au oprit. Eu te avertizez sa alegi cu acel Marte din tema ta natala (din Scorpion), adica privind in adancime, nu cu cel de acum din Leu care la momentul la care fac apel va fi si retrograd. Daca iti argumentezi tot ceea ce alegi si nu lasi intamplarea sa hotarasca pentru tine, semnul de boala prin decizie incorecta trece intr-un plan secund.

  3. Mihai spune:

    Buna ziua,
    „… ci vom alegem sa ne prelungim chinul ca nebunul.”
    Ce vreti sa spuneti cu aceasta. Si oare cat de profund sa fi sa vezi in spatele jocurilor murdare…cand de fapt ai impresia ca nu exista decat meschinarie de parca toti care ajung acolo sunt sau devin posedati, asa cum am observat ca cine se suie in Mercedes sau BMW devine automat alta persoana ca si cum achizitionarea masini aduce inevitabil modificarea ADN-ului.In cine sa mai credem…intr-o lume posedata de avarie si lacomie.

  4. In cine sa mai credem…intr-o lume posedata de avarie si lacomie.
    In primul rand trebuie sa ai incredere in tine insuti si sa te straduiesti prin viata ta sa nu inmultesti raul, suferinta sau, cum spui tu, avaritia si lacomia. Este, de altfel, suficient sa faci asta pentru a te tine departe de haos.
    Ramakrishma spunea ca daca prin reincarnarea lui ar putea sa ajute chiar si numai un singur caine, s-ar reincarna fericit. Iti poti pastra echilibrul bucurandu-te ca daruiesti fara sa astepti nimic in schimb? Ai in jurul tau oameni care se lasa consumati de o asa dedicare?
    Traim vremuri foarte grele. Cine nu doreste sa le vada asa, este alegerea sa. Nu sunt obsedat de rau, dar imi respect alegerea pe care am facut-o. Sunt satul de acest mesaj negativ al astrelor, dar nu pot sa vand iluzii. Cand vibratia astrala se va schimba si va fi bine, o voi spune. Multora nu le-a convenit reactia mea si am fost criticat in 2008 cand, la intrarea lui Jupiter in Capricorn, „genii pustii” ale astrologiei romanesti anuntau un an excelent, dedicat spiritualitatii, cu pace si bunastare, invocand aceasta pozitie astrala si uitand (!!!!!) ca in Capricorn Jupiter este intr-o pozitie extrem de proasta – adica in cadere. Mai are rost sa ne amintim ce fel a fost 2008?
    Unele evenimente devin proaste prin intentie aplicata adhoc, altele sunt planuite din timp. Crede-ma, se pot vedea multe din culisele jocurilor murdare si pentru ca asta este intentia, ele raman in spatele evenimentele vizibile. Prezentarea lor, pe fondul framantarilor sociale pe care le traim, amplifica stresul si nemultumire. Daca in asta consta nemultumirea ta, imi exprim regretul, dar viata nu este altceva decat ceea ce traim!

  5. irina spune:

    Astăyi , 18.11.2009 am simţit o mare tristeţe fără să am un motiv concret, apoi am citit previziunile dvs. şi am văzut că pentru ziua de miercuri asta e caracteristica de bază, o mare tristeţe aparent fără motiv şi carenu ştii de unde vine.Aşa m-am liniştit şi am înţeles că trebuie să acceptăm lucrurile aşa cum sunt pentru că asta e…Suntnăscută pe 19.02.1969, în zodia Peşti şi deşi sunt o persoană optimistă, uneori m-am săturat să nu-mi găsesc locul, să fiu judecată nedrept,să tot plătesc pentru ceea ce nu am făcut şi să nu găsesc nicăieri iubirea.Ceea ce urmează în destinul nostru ca ţară, mă sperie, am un sentiment ciudat că totul va fi de acum înainte mai rău şi mai greu şi deşi sunto persoană optimistă, simtcă îmi pierd speranţa.

  6. Problema nu consta in a-ti pierde speranta, ci in a-ti pierde increderea pentru ca intotdeauna increderea este cea care iti da speranta. Destinul nostru ca tara este sa ne amagim ca lucrurile sunt bune sau ca vor fi. Cine stie, poate nu am avut in destin acea stea norocoasa pe care o au alte state, dar avem semnul unui popor ales. Nu vei putea gasi in jur dovezi ale puterii colosale pe care poporul roman il are, pentru ca se investesc mari eforturi pentru a ne dezumaniza, pentru a ne deconsidera, pentru a ne anula identitatea. S-a investit in incultura si in mediocritate, s-a promovat teroarea si frica de a gandi liber, dar mai ales ne-am dezvoltat desconsiderarea fata de valorile romanesti. Un popor fara valori este un popor mort! Asa uitam putin cate putin de Sarmisegetuza, asa uitam de tezaur, de Stefan, Mircea, Mihai s.a care au protejat Europa de un dezastru otoman, asa uitam de Vuia, Coanda, Palade, Paulescu, de marii nostri scriitori si ganditori, de bunul simt romanesc, de caldura si ospitalitatea romaneasca, de traditia inedita. Uitam incet incet tot si tanara generatie isi atribuie alte izvoare. Le este rusine ca nu invata la scoala despre Francois Mitteran, Charles de Gaule, regina Vitoria, Obama sau Berlusconi si prefera orele pe messengerul decat 10 minute pe zi pentru a citi o poezie sau a-si intocmi un jurnal.
    Nu vreau sa ma gandesc ca nu exista un mijloc de a salva de la degradare un popor atat de minunat si de cald. De partea cealalta stiu ca dominarea financiara este un praf in ochii celor multi. Adevarata dominare este cea impusa de profetii. Lupta se duce cu acestea, iar noi, romanii de acum, nu suntem decat pagube colaterale.

  7. Ina spune:

    Domnule Coser,nici nu stiti ce mult conteaza pentru mine bunavointa dvs.Va multumesc pentru acest dar minunat!Cred ca ati inteles profund situatia mea.Din pacate,pentru mine astrologia este doar un mister care ma fascineaza si ma atrage.Poate cu timpul voi reusi sa-mi insusesc si eu ceva cunostinte din acest domeniu.Tocmai din acest motiv nu am inteles foarte bine toate avertizarile dvs.ma refer la incercarile pe casa copiilor care ma ingrijoreaza pentru ca am un baietel. Va rog frumos daca timpul va permite sa-mi explicati ce pot face pentru a proteja pe micutul meu!
    Cat despre aceste incercari ce ma preseaza de multa vreme exact cum le-ati descris cu atata profunzime,am inteles despre ele ca vor continua…Ce inseamna asta?Pana va iesi Marte din retrogradare,sau este vorba de o perioada indelungata (Pluton)?Vreau sa va marturisesc ca am pierdut foarte mult in aceasta perioada,si nu ma refer la material,chiar daca si aici au existat pierderi.Dar am si castigat ceea ce nu se poate cumpara cu bani,ceea ce are cu adevarat valoare:credinta!Subscriu si sustin sfaturile dvs. pentru noi toti de a fii puternici prin credinta!Fiti puternici!

  8. dana spune:

    Bine va regasesc si va recitesc, domnule G. Citesc si ascult ca ziua de astazi, 22 noiembrie, este pt varsatori, un inceput care isi va derula forta pina in iunie 2010. Of, la fel, mai ascult ca prietenii il vor ajuta pe un varsator cu un sfat, sa poata trece perioada. Eu m-am nascut la 17 februarie 1962. Adica, asa mi s-a spus. Cine stie cind o fi nasterea mea, sau cind o fi fost. In fine, da, e inceputul destabilizarii. Ori ca asa trebuie , ori ca eu dau voie. Testul a inceput. Nu va cunosc. Imi puteti fi prieten sau maestru. Sau nu. Cum sa merg pe cale pina se termina testul? De data asta e batalia mea. E pentru mine. Va cer, cu semerenie, ajutorul. Macar un cuvint. Si stiu ca vine PRIN dumneavoastra. cu drag, dana

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.