16 – 22 decembrie 2013

Într-un ton diferit faţă de ceea ce a venit spre noi în ultima perioadă, 16-22 decembrie 2013 este o săptămână a regretelor. Acest interval nu se remarcă prin evenimente astrale ieşite din comun, ci aduce doar împlinirea fazei de Lună plină în ziua de marţi, 17 decembrie, în Săgetător, revenirea lui Uranus din mersul retrograd tot marţi, 17 decembrie, dar şi intrarea Soarelui în Capricorn, împlinirea unui sextil intre Mercur şi Junon sau intrarea lui Venus în mersul retrograd împlinite în ziua de sâmbătă, 21 decembrie.
În rest, Luna parcurge un segment de zodiac de la Gemeni la Fecioară, împlinind mai multe unghiuri care amplifică de această dată confuzia, impresiile false, dezamăgirea, dar şi curajul ori dorinţa individului de a găsi răspuns la problemele cu care s-a confruntat în ultima perioadă.
O parte din evenimentele acestei săptămâni au un caracter banal, obişnuit, comun şi chiar dacă ele poartă denumiri care trezesc unora nemulţumiri gen „piedici”, „risipă”, „agresivitate” sau „revolta” ele se desfăşoară într-un cadru restrâns, într-o zonă a elementelor cunoscute, adică aşa cum individul dictează, nu cum o anumită situaţie socială ar putea să spună.
Cei care vor să activeze însă şi la nivel social vor trebui să-şi echilibreze cumva paleta emoţiilor şi să nu activeze pe zona socială, doar pentru că a se ocupă de familie, de viaţă intimă ar însemna pentru aceştia izolarea. Fuga de singurătate, de lucruri care se desfăşoară într-un segment intim, ar putea să genereze pe zona socială probleme echivalente. De aceea, 16-22 decembrie este o săptămână a regretelor. Vom avea tendinţa să fugim din zona în care ne desfăşurăm cel mai bine către partea cealaltă, printr-un gen de dezertare, nu explorare.
17 decembrie iese în evidenţă faţă de celelalte zile prin faptul că aduce un mesaj astral cu titlul de inversiune. Termenul de „inversiune” aici nu are conotaţii negative, ci, dimpotrivă, aduce conjuncturilor sociale puterea de a depăşi o barieră sau de a se manifesta într-un mod total neaşteptat.
În afara caracterului neobişnuit al zilei de 17 decembrie, este important să subliniem şi îndemnul zilei de luni, 16 decembrie, care îi îndeamnă pe oameni să-şi protejeze valorile pe care şi le-au acumulat până acum. Valorile nu trebuie expuse confuziei în prima zi a săptămânii pentru că altfel raportul de forţe va fi centrat pe această linie şi întreaga săptămână va fi parcursă prin consum, nu prin acumulări sau progrese.
Recomandarea pentru această săptămână este aceea de a privi tot ceea ce vine spre noi acum cu atitudinea martorului pentru a putea separa elementele negative de cele pozitive, îndemnurile subiective de adevăratele mecanisme sociale care devin obiective numai atunci când sunt raportate la ambiţiile individului. Prin starea de martor ne vom situa la o poziţie egală faţă de toate acestea, intrând în contact cu ele, dar neconsumându-ne.

Confuzie. Incertitudine. Se adânceşte o rană. Se spun cuvinte care rănesc. Adevărul nu este recunoscut. Autocontrolul vine prin limitarea dorinţelor.

Debutul săptămânii se va face cu Luna în Gemeni. Astăzi Lună are de împlinit trei aspecte: un sextil cu Uranus, un careu cu Chiron şi o opoziţie cu Mercur. 16 decembrie este ultima zi când Uranus se află în mers retrograd, în 17 decembrie el îşi va reveni la mersul direct.
Unghiurile pe care le împlineşte Luna astăzi de pe axa Gemeni-Săgetător ne duc la confuzie. Această confuzie, atunci când o anumită situaţie cere să fie rezolvată, îl va duce pe individ mai departe, printr-un gen de aprofundare negativă, adică spre incertitudine. În felul acesta, înţelegem că scopul pentru care Luna lucrează cu astfel de informaţii este acela de a se adânci o rană. Asta înseamnă că multe din evenimentele care vin spre noi astăzi au o puternică amprentă afectivă şi, pentru că Luna împlineşte o opoziţie cu Mercur pe axa Gemeni-Săgetător, aduce dificultăţi în a transferă un mesaj sau în a înţelege lucruri esenţiale, dar şi pentru că acum ea se află în fereastra opoziţiei cu Soarele, adică participă la împlinirea fazei de Lună plină.
Dacă astăzi se face apel la cuvinte pentru a înlocui un sentiment, atunci acestea vor răni şi mai mult, iar adevărul care ar trebui să fie reliefat de aceşti termeni nu este recunoscut. Doar sentimentul este acela care ne duce spre lumină sau ne ajută să atingem cu toţii calea de mijloc într-un dialog sau într-o mediere.
De asemenea, careul Lunii cu Chiron ne vorbeşte de dificultăţi în a ne controla dorinţele sau probleme cu autocontrolul nu pentru că am fi tentaţi să ne oferim astăzi libertăţi prea multe, ci pentru că Chiron din Peşti îl constrânge pe individ să privească problema din alt unghi, de sus sau să o vadă încadrată într-un context mult mai mare. Pentru că acum Luna şi Mercur sunt în opoziţie oamenii sunt lezaţi în acest segment al viziunii, adică ceea ce ar trebui practic să folosească cel mai mult, iar acest careu ne duce spre limitări care dor sau amplifică şi mai mult confuzia.
Cei care nu-şi fac griji pentru ziua de mâine, care preferă să trăiască prin bucurii simple pe care le iau din jur nu vor avea o zi atât de complicată, pentru că alegerile lor nu se îndreaptă spre mari evenimente ale vieţii, ci, dimpotrivă, le întoarc aceştora spatele, considerând că aşa îşi vindecă sufletul, aşa se ridică deasupra propriei condiţii, aşa progresează. Aceasta este însă o formă de negaţie şi doar cei superficiali considera că dacă vina lor seama cu vârful icebergului care a scufundat Titanicul, pot şi ei să distrugă monstrul lăcomiei.
16 decembrie va fi o zi complicată pentru cei care-şi pun multe întrebări despre rostul pe care îl au în această lume, despre însemnătatea relaţiilor care îi consumă atât de mult sau despre anumite lucruri care urmează să se consume în viitorul apropiat.
Prin urmare, 16 decembrie este o zi de confuzie. Această confuzie nu vine numai din faptul că suntem privaţi de informaţii sau că ele sunt prezentate în mod trunchiat, ci pentru că suntem îndemnaţi să le privim dintr-un alt unghi. Nu vom înţelege acest lucru de la sine, ci doar atunci când ceva ne doare. Fie că durerea este localizată pe trup, fie că ea vine din suflet ea ne arată că suntem limitaţi sa că nu privim probleme pe care o explorăm acum din unghiul care trebuie.
Cei care sunt angrenaţi într-un proces de transformare interioară vor privi ipostaza zilei de 16 decembrie cu teamă. Îşi vor face griji că nu se pot controla în situaţii banale şi încet îşi pun mari semne de întrebare faţă de evoluţia pe care au crezut că au comportat-o. Trebuie să fie încrezători în forţele proprii şi să nu pună evenimentele zilei de astăzi pe seama unui destin deviat. Nu şi-au deviat destinul, iar dacă sunt angrenaţi pe o cale spirituală atunci nu trebuie să-şi nege rezultatele în care au crezut până acum doar pentru că s-a împiedicat de două trei confuzii, ca astăzi.
Recomandarea pentru această zi este aceea de a ne preocupa acum de păstrare. Ceea ce avem, ceea ce conştientizăm că am acumulat cu mare efort în săptămânile sau lunile anterioare să inventariem şi să păstrăm cu implicare într-o cămară a sufletului pentru că s-ar putea ca în zilele care urmează, până la finalul săptămânii, să facem foarte des apel la aceste calităţi. Cine şi le neagă astăzi va trăi toată săptămâna cu regretul că a pierdut ceva important.

Piedici. Impresii false. Risipă. Se frânează un demers care nu dădea semne că ar putea fi oprit prin ceva. Scopul scuză mijloacele. Se caută în planul concret obstacolele care ieri erau la nivel mental. Agresivitatea doreşte să anuleze frica. Revoltă împotriva condiţionărilor din ultimele luni.

Luna plină din Săgetător vine cu piedici. Astăzi opoziţia luminariilor ne creează impresii false despre oameni, despre experienţele vieţii sau despre ceea ce a aflăm pe diferite canale de informare. Pentru că impresiile sunt false şi energia pe care o folosim în direcţia explorării acestor informaţii ne îndeamnă spre risipă. Ar trebui că resursele mentale, afective sau fizice să fie utilizate pentru a spori puterea mentală, sufletească sau pentru a consolida inserţia socială nu pentru a ne frământa în probleme care nu au soluţii.
Totuşi, în 17 decembrie se întâmplă un lucru neobişnuit. Pe de o parte Luna plină amplifică forţa evenimentelor şi le duce pe acestea în imediata apropiere a unei explozii. De partea cealaltă, Uranus revenind din mersul retrograd inversează direcţia acestor forţe, producând ceea ce se numeşte „efect invers”, adică se frânează un demers negativ care până cum nu da dea semne că ar putea fi oprit prin ceva. Acest lucru, pentru cei care s-au implicat în ultimele trei săptămâni în demersuri revendicative, care şi-au cerut drepturile sau care au explorat o extremă a dinamicii sociale, cerând lucruri care nu pot fi obţinute atât de uşor, ar putea avea un răspuns pozitiv. El însă nu durează pentru că această forţă inversă se manifestă doar astăzi când Uranus este static în Berbec. De mâine el intră în mers direct şi anumite probleme îşi reiau cursul său vin la vale pe o altă albie.
Unii vor avea impresia astăzi că este important să doboare bariere pentru că nu înţeleg nimic din ceea ce li s-a-ntâmplat până acum sau refuză sistematic să accepte ca obstacolul de până acuma fost un ajutor oferit de univers pentru a-l convinge că nu trebuie să ajungă într-o anumită zonă. Ei vor considera că scopul scuză mijloacele şi prin tot ceea ce fac astăzi vor arăta ca sosit momentul să pună în aplicare la modul concret ceea ce până acum au gândit.
Chiar dacă forţa inversată, generată de combinaţia Uranus static şi Luna plină, aduce o preschimbare a sensului sau o deviere a acestuia, impactul Lunii pline de pe această axă nu trebuie minimalizat. Ea ne aduce în pragul agresivităţii verbale sau în zona în care să ne exprimăm de o manieră impulsivă pentru a anula o teamă o frică sau pentru a preîntâmpina atingerea momentului de groază în faţa unui final care nu mai poate fi modificat niciodată.
La nivel macro această combinaţie de forţe îndeamnă la revoltă împotriva condiţionărilor din ultimele luni. Dacă răspunsul pozitiv este simplu de dat şi până acum el nu a fost oferiţi din rea voinţă, atunci energia astrală îi îndemna pe cei care au putere de decizie, care au acest factor în mâini să se dezechilibreze în demersurile lor negative şi să facă o faptă bună. Dacă decizia implică şi declasarea în cascade a altor etape administrative, sociale, culturale sau politice atunci lucrurile bune care apar în această zi s-ar putea să fie unice.
Prin urmare, Luna plină din 17 decembrie ne aduce în faţa unor situaţii neobişnuite. Unii vor avea impresia că până şi aerul pe care-l respiră este altfel sau comportamentul celor din jur este îndreptat către o altă finalitate ori ei îl citesc altfel decât s-a-ntâmplat până acum. Acest lucru sunt inversate, sunt susţinute de combinaţia Uranus static în Berbec şi Luna plină din Săgetător, îndemnând evenimentelor sociale care păreau rigide în caracterul lor negativ să se zdruncine din temelii şi să permită unei raze de lumină să le străbată.
17 decembrie ne aduce în faţa unei agresivităţi care ar putea să scape de sub control, chiar dacă ea are la bază o motivaţie negativă, aceea de a preîntâmpina o frică sau de a preîntâmpina contactul cu groază pe car eo simte un individ în faţa unui eveniment nedorit pe care nu-l mai poate schimba.
Lumea însă se schimbă şi această combinaţie astrală este în asentimentul factorilor astrali care depăşesc predispoziţiile impuse de cadrul acestor săptămânii, a lunii decembrie sau chiar cadrul anului 2013, aducându-ne în faţa unor împliniri nesperate. Acestea nu vor fi duse mai departe aşa acum vor fi formulate astăzi sau cum ne aşteptam să se împlinească, ci într-un alt mod pe ideea că Dumnezeu îi dă omului ceea ce are nevoie, nu neapărat ceea ce cere.
Recomandarea pentru această zi este aceea de a nu cădea pradă acestei inversiuni. Astăzi este indicat să lăsăm ca lucrurile să vină de la sine pentru că a acţiona pe această conjunctură cu încrederea că binele care vine de sus are propriul său mesaj, înseamnă a respecta forţa universului, a respecta ceea ce nu cunoaştem în mod direct sau pe care nu le folosim în mod conştient. Unii numesc această „devoţiune”, alţii „credinţa”, însă nu contează ce denumire îi dăm, importantă este atitudinea.

Curajul de a înfrunta ceea ce ieri s-a evidenţiat ca problemă. Bucuria unei victorii. Comportament straniu. Refuzul convenţionalului. Rigiditatea este folosită ca o platoşă. Soluţiile cele mai simple ies la lumină singure. Putere de a răzbate.

O parte din mesajul Lunii pline care s-a împlinit ieri este transferat şi zilei de 18 decembrie în special prin atitudinea de curaj afişată în special în confruntări cu persoane sau situaţii care până acum ne-au pus în dificultate. Curajul dovedit astăzi scoate în evidenţă o probleme foarte gravă şi nu doar atât, ci îl îndreaptă pe individ şi către o soluţie pe care va trebui să o pună în aplicare în cel mai scurt timp. Asta înseamnă trigonul Lunii cu Capul Dragonului şi, de asemenea, asta înseamnă ca emoţia să fie în armonie cu destinul, dar pentru soluţie trebuie o energie suplimentară sau o rezervă.
Ceea ce vine spre noi în 18 decembrie ne duce cu gândul la ceea ce am conservat în prima zi a acestei săptămâni, pe 16 decembrie, când a trebuit ca anumite realizări comportate în ultimele săptămâni să le protejăm de confuzie. Cei care au dat curs indemnului primei zile a săptămânii şi s-au protejat de confuzie elemente importante, astăzi se vor bucura de victorie. Chiar dacă vor avea un comportament straniu, chiar dacă vor fi implicaţi în activităţi marcate de refuzul convenţionalului sau din care să iasă cu acuzaţii neobişnuite, gen „rigiditatea”, „încăpăţânare”, „inversiune”.
Astăzi Luna are de împlinit 6 aspecte şi toate, prin efectul cumulat, ne duc spre ideea că soluţiile cele mai simple ies singure la lumină. Unele s-ar putea să se facă remarcată prin probleme, prin complicaţii, prin conflicte, altele însă vin prin accesul la inspiraţie, prin creativitate sau prin acceptarea unei recomandări care vine din partea unei persoane educate.
În egală măsură, şi opoziţia Lunii cu Pluton, împlinit ca un ultim aspect al zilei, ne îndeamnă să ne utilizăm puterea pentru a depăşi bariere, pentru a răzbate acolo unde până acum nu am putut învinge.
Prin urmare, 18 decembrie este o zi de mare însemnătate pentru echilibrul psihoemoţional, pentru ceea ce ne-am propus să conservăm din realizările ultimei perioade, dar şi pentru planurile de viitor, acelea care se bazează foarte mult pe sentimentul apartenenţei la un grup, pe dragostea pe care o purtam unei persoane din preajma sau pentru devotamentul cu care unii aleg să se sacrifice pentru împlinirea destinului propriu.
Nu este cazul să ne lăsăm păcăliţi acum de anumite idei susţinute cu hotărâre. Nu trebuie să ne lăsăm păcăliţi de caracterul vehement al unor declaraţii şi nici de rigiditatea unor. Toate acestea constituie o platoşă cu care oamenii au ales să-şi protejeze lucrurile bune.
Recomandarea pentru această zi este aceea de a transforma ziua de 18 decembrie într-un în care să explorăm starea de martor. A fi martor la tot ceea ce se întâmplă nu înseamnă a fi pasiv, ci, dimpotrivă, a respecta ordine lucrurilor în care ne-am integrat şi de a folosi energia personală pentru a crea lucruri personale, nu pentru a le reinventa pe acelea pe care le avem deja puse la dispoziţie.

Expresivitate prin curaj. Judecarea conjuncturii după rezultatele pe care le generează. Viziune de ansamblu. Răul este atenuat. Patimi vechi ne invadează. Teamă de singurătate. Grija că simptomele nu sunt citiţi corect.

Dacă 18 decembrie a fost o zi neobişnuită, 19 decembrie este o zi ciudată. Astăzi Luna va avea de împlinit două conjuncţii (una cu Jupiter şi alta cu Lilith), iar între acestea va trece prin trigonul cu Saturn. Asta înseamnă că va reactiva, într-un alt context, într-o altă conjunctura sau cu alte persoane, relaţia de trigon pe care Saturn o trimite către planetele din Leu.
Astăzi luăm contact cu lucruri pe care am preferat dea lungul ultimelor săptămâni să le uităm sau să le privim altfel. Sunt reinviate anumite conflicte, iar viziunea de ansamblu de îndeamnă astăzi să ne oprim privirea numai către întâmplări nefericite.
Partea bună vine din faptul că prin relaţia de trigon intre Luna şi saturn curajul are astăzi o mare expresivitate, iar viziunea de ansamblu ia înfăţişarea unui discernământ care îi spune individului că întreaga situaţie pe care o traversează acum, chiar dacă seamănă cu ceea ce s-a întâmplat anterior, trebuie judecata după rezultatele pe care le generează. Cei care reuşesc să discearnă foarte bine ceea ce-şi amintesc să li se fi întâmplat şi ceea ce consideră că retrăiesc acum îi ajută să se desprindă de patimile mai vechi şi să nu aducă, pe baza acestei confuzii, problemele trecutului în prezent.
Dacă nu vor reuşi să facă acest lucru, atunci ziua se va desfăşura sub imperiul fricii de singurătate. De asemenea, pentru că Lilith din Rac aduce confuzia sentimentului corect astăzi am putea fi îngrijoraţi că simptomele nu sunt citit corect şi în consecinţă diagnosticul are o eroare. Reuşita zilei de 19 decembrie vine prin viziunea de ansamblu şi numai prin aceasta lărgire a orizontului personal omul reuşeşte să se separe de ceea ce consideră că acum retrăieşte. Numai aşa răul poate fi atenuat şi doar prin această dovadă de discernământ oamenii arată că sunt maturi în gândire şi sentimente sau probează că învaţă câte ceva din ceea ce trăiesc.
Prin urmare, 19 decembrie este o zi ciudată. Astăzi ne vom simţi îndemnaţi să facem apel la experienţele anterioare, să invocăm faptul că reuşim să recunoaştem uşor un personaj negativ, aşa cum ne învaţă proverbul „Cine se frige în supă, sufla şi-n iaurt!”, dar şi să invocăm anumite plăceri periculoase pe care individul dacă nu şi le controlează din faza incipientă nu şi le va mai putea controla niciodată şi trebuie să şi le satisfacă.
Acolo unde o găsim pe Lilith în aspect, avem şi o picătură de indecență, vulgaritate sau exces de senzualitate şi dacă judecăm după faptul că Saturn din Scorpion, prin trigonul pe care-l trimite planetelor din Rac, are tendinţa de a promova un personaj slab pentru a-l expune unei situaţii riscante şi, în felul acesta, a se proteja pe sine de un eventual eşec, înţelegem cât de ciudată poate fi ziua de 19 decembrie.
Recomandarea pentru această zi este aceea de a privi cu maximă sinceritate evenimentele în care ne implicăm. Este indicat să nu cădem prada sentimentului de disimulare, arătându-ne prietenoşi doar pentru că traversăm o perioadă dificilă sau să fim rezervaţi atunci când parte întunecată a conştiinţei ne spune că nu este atât de grav să folosim un individ din preajmă pentru ca acesta să tatoneze în locul altora o zonă periculoasă.

Tristeţea este un semn că nemulţumirea este scoasă la lumină. Vindecare vine prin curaj. Izolarea este preferata acum de cei care se tem. Anturajul cere modificări de atitudine. Vocea cea mai puternică este a aceluia care nu a vorbit niciodată până acum. Schimbările sperie pentru că nu clarifică.

Astăzi Luna îşi încheie tranzitul sau prin domiciliu şi înainte de a trece în leu va împlini o opoziţie cu Venus din Capricorn. Acesta este ultimul aspect pe care-l împlineşte Venus înainte de a intra în mersul retrograd în ziua de sâmbătă, 21 decembrie. Ceea ce se scoate la lumina astăzi este tangent la o tristeţe adâncă, iar existenţa acestei este un semn că nemulţumirea trebuie scoasă la lumina pentru a fi vindecată. Vindecarea astăzi vine prin curaj însă careul pe care Luna îl împlineşte cu Axa Dragonului după ce intra în Leu îi va îndemna pe oameni să privească schimbarea cu reţinere.
Unii se vor teme de lucrurile îndrăzneţe pe care trebuie să le împlinească astăzi, de hotărârile pe care trebuie s ale ia sau de anumite solicitări pe care ar fi momentul să le lanseze în mediul de apartenenţă. Anturajul cere astăzi modificări de atitudine şi prin efectul cumulat al planetelor, aşa cum am văzut şi în zilele anterioare, are loc o manifestare stranie a mesajului astral, în sensul că astăzi se va face remarcată o voce pe care nu am auzit-o niciodată. Acesta este semnul că planeta se schimbă, ca oamenii, de asemenea, trec prin anumite transformări şi că, dacă la nivel mondial în această perioadă devine din ce în ce mai clară reconfigurarea centrelor de putere, la nivelul vieţii private oamenii se arată mult mai îndrăzneţi sau acţionează din disperare de cauză considerând că se afla într-un punct terminus şi nu au cum să procedeze altfel.
Faptul că Luna se află în Leu cea mai mare parte din această zi, chiar dacă trecem şi prin opoziţia Lunii cu Venus pe axa Capricorn-Rac sentimentele sunt încălzite, iar ele reuşesc să aducă un strop de speranţă în conjuncturile care par să-l împovăreze şi mai mult pe individ. Astfel, chiar dacă întâmplările sunt nefericite, oamenii au tendinţa de a-şi acorda credibilitate unii altora sau privesc problemele puse în discuţie de ceilalţi cu mai multă deschidere şi cu înţelegere.
Prin urmare, 20 decembrie este o zi în care mulţi afla ceea ce trebuie să vindece. Unii care consideră că este mult mai importantă viaţa socială vor fi îndemnaţi să vindece o problemă din zona publică. Ceilalţi se vor preocupa de o afecţiune sufletească, de o durere trupească sau de o problemă de comunicare localizată la nivelul familiei sau în relaţia cu prietenii apropiaţi.
Indiferent de zona unde ne vom exprima, toate aceste situaţii lasă impresia că schimbările sunt periculoase, riscante sau atât de nefericite încât acţiunea în forţă sau cu ochii închişi ar fi singura soluţie.
Recomandarea pentru această zi este aceea de a nu ne speria astăzi de curaj. Dacă vom proceda în felul acesta, vom observa că forţa curajului depăşeşte orice barieră dacă ea nu este murdărită de teamă, de neîncredere sau de suspiciune. Curajul trebuie abordat cu bun simţ, cu respect şi cu dragoste pentru a nu distruge edificiul spre care se îndreaptă, ci pentru a-i construi acestuia o nouă înfăţişare.

Speranţa că orice se rezolvă prin dialog. Abuz de cuvinte, de termeni. Căutarea plăcerilor periculoase. Dezamăgire. Grija că anturajul are o agendă ascunsă. Criză. Finalizarea unor demersuri derulate în ultimele patru săptămâni. Insatisfacţie. Păcăleală. Apel la conflicte mai vechi.

Soarele astăzi va trece din Săgetător în Capricorn, Venus va intra în mers retrograd, iar Mercur din Săgetător va împlini în mijlocul zilei un sextil cu Junon. Ca fundal, Luna, aflată în plin tranzit prin Leu, împlineşte în noaptea de vineri spre sâmbătă un trigon cu Uranus lăsându-ne un îndemna de a avea mai multă încredere în speranţă. Speranţa nu ia înfăţişarea unui eveniment cu caracter general, ci se orientează către dialog. Astăzi avem convingerea că orice se poate face prin discuţie, prin schimb de impresii, însă nu prin abuz de cuvinte sau de termeni, ci prin a ne arăta unii altora, respect şi acceptare.
Sextilul dintre Mercur şi Junon ne îndeamnă spre a ne arăta unii altora respect şi acceptare fără prea mare efort. Însă trebuie să luăm în calcul că Soarele se află cea mai mare parte din zi pe gradul anaretic din Săgetător şi s-ar putea ca unii oameni să considere că dreptatea lor este mai importantă decât a celorlalţi şi să-şi ascundă prin abuzul de cuvinte, de termeni, de noţiuni, aică de plăceri periculoase pe care vor să şi le satisfacă în mare grabă astăzi.
În egală măsură, acei oameni care au plăceri pe care trebuie să şi le satisfacă astăzi, au şi o atitudine necuviincioasă faţă de anturaj, privindu-l cu grija ca acesta are o agendă ascunsă, că nu i-a împărtăşit toate secretele, dar mai ales faptul că lucrurile care-i sunt ascunse sunt negative.
Trecerea Soarelui în Capricorn îi va face pe oameni mai apropiaţi de valorile sufleteşti sau mai reţinuţi, mai disciplinaţi, mai calculaţi în interacţiuni, mai atenţi la ceea ce poartă denumirea generică de criză, fiind preocupaţi de modul cum se finalizează anumite demersuri care au fost derulate în ultimele patru săptămâni. Pentru că şi Venus va intra azi în mersul retrograd ziua va fi marcată de insatisfacţie şi lucrurile pe care le considerăm decisive, informaţiile în care credem cu atât de mare convingere se dovedesc a fi o mare păcăleală. Unii, care înţeleg mai repede acest lucru, pentru a face faţă căderii în gol, dezamăgirii vor face apel la conflicte mai vechi pentru a avea o scuză. Alţii însă vor continua să trăiască în această iluzie, în această himeră, sperând că impasul care îi constrânge acum să traverseze aceste demersuri în modul acesta se va finaliza.
Prin urmare, 21 decembrie este o zi marcată de dezamăgire în care oamenii au tendinţa de a greşi abuzând de cuvinte, de termeni, de noţiuni sau se antrenează unii pe alţii în călătorii periculoase. Aceste călătorii pot fi făcute fizic prin deplasări la mare distanţă faţă de zona în care locuiesc, dar şi călătorii cu mintea ori cu sentimentul către zone riscante.
Ceea ce vine spre noi astăzi poartă amprenta mesajelor pe care le-am hrănit cu mintea, cu sufletul, cu sentimentul în ultimele patru săptămâni, însă astăzi, pentru că Venus intră în mers retrograd până la finalul lui ianuarie 2014, nu vom reuşi să le evaluăm în modul corespunzător şi mulţi s-ar putea să se păcălească atunci când vor dori să facă o analiză a acestora.
Cei care fac apel la conflicte mai vechi, care prefera astăzi să-şi amintească numai ceea ce-i enervează sunt persoanele care au înţeles că rezultatul sau concluzia la care au ajuns este dureroasă şi vor să-şi justifice această stare prin situaţii reale.
Recomandarea pentru această zi este aceea de a ne sustrage dezamăgirii. Tot ceea ce facem astăzi să nu fie atins de dezamăgire. Astăzi dezamăgire are o forţă caustică menită să-i corodeze pe mulţi din interior.

Emoţii care bulversează. Regulă, metodă, precizia devin instrumente folosite în mediere. Celălalt este învinuit de nesiguranţă. Absenţa unui sistem personal de valori care să garanteze succesul acum. Risipă. Dezordine. Bucurii stranii. Dispreţ faţă de ceea ce este ridicat cu efort.

Finalul săptămânii ne aduce în faţa unor emoţii care vor fi integrate în mod dificil în contextul evenimentelor acestei săptămâni. Astăzi emoţiile ne bulversează pentru că ele ne îndeamnă către regulă, metodă, către precizie şi nu la voia întâmplării, ci pentru a le utiliza pe acestea drept instrumente în mediere.
Astăzi celălalt este învinuit de nesiguranţă şi va purta întreaga vină pentru că un individ care a eşuat într-un anumit demers nu s-a ales cu absolut nimic din acesta.
Opoziţia Lunii cu Junon aduce, în felul acesta, o criză în relaţii care îi va duce pe oameni către risipă. Astăzi nu doar că celălalt este învinuit, dar se aduc argumente în favoarea culpei pe care o are într-un mod cât se poate de credibil. Astăzi luna îşi încheie tranzitul prin Leu şi spre seară, după ce intră în Fecioară, va avea de împlinit un trigon cu Soarele, abia intrat şi el de curând în Capricorn. Până să se ajungă încă la această armonie între luminarii care ne duc spre un anumit confort, o anumită bunăstare, absenţa unui sistem personal de valori care să-l încurajeze pe individ să depăşească acest obstacol susţinut pe lipsa de comunicare, îi menţine pe aceştia într-o zonă a nesiguranţei.
Astăzi realizăm că sistemul de valori, educaţia sau anumite reguli morale pe care ni le-am stabilit şi de la care nu dorim să ne abatem constituie garantul succesului. Dacă apelăm la ele, risipa se situează la cotele minime, iar regula, metoda sau precizia nu ne vor mai speria atunci când vor fi folosite în mediere. De partea cealaltă emoţiile se echilibrează şi cel care obţine un astfel de succes, va fi mult mai încrezător că a învăţa de la viaţă, ceea ce este cu adevărat util sau foloseşte cu înţelepciune tot ceea ce a asimilat din episoadele ultimelor luni.
Nu trebuie însă să neglijăm nici careul Lunii cu Saturn care se împlineşte chiar la miezul nopţii, în noaptea de sâmbătă spre duminică, dar nici opoziţia Lunii cu Junon care se împlineşte în mijlocul zilei pentru că acestea aduc bucurii stranii, o anume dezordine afectivă sau care iese la lumina printr-un abuz de putere şi care îi duc pe oameni în postura în care să arate un anume dispreţ faţă de tot ceea ce este câştigat sau construit cu efort.
Prin urmare, finalul săptămânii se va desfăşura într-un registru aparte faţă de celelalte zile. Vom avea impresia că 22 decembrie este un fel de cifră de control, o secvenţă de verificare a tot ceea ce am traversat de-a lungul acestei săptămâni. În principal este o zi în care emoţiile vor fi evidenţiate, dar va exista şi tendinţa de a ne pune pe umerii celorlalţi o greutate mult prea mare. Această greutate ar putea lua înfăţişarea unei culpe pe care acesta nu o are sau să-i fie transferate acestuia sarcini suplimentare pe care să nu le poată îndeplini şi să ajungă, de asemenea, la momentul în care să fie învinuit de ceva.
Cei care manifestă o anume dezordine afectivă vor arăta astăzi că în continuare risipesc sau că nu vor să arate niciun pic de respect pentru cei care muncesc sau care vor să-şi construiască un destin prin efort propriu.
Recomandarea pentru această zi este aceea de a nu ne lăsa în voia unor emoţii negative. Cei care simt astăzi un impuls spre a lucra, spre a munci ori spre a-şi petrece ziua căutând soluţii la problemele pe care le-au traversat în ultimele luni să se lase în voia acestora, dar să se ţine departe de idee că celălalt este vinovat. Dacă rezultanta este aceasta atunci factorii care au luat parte la această analiză vor fi negativi iar rezultatul pe care-l obţin nu va fi util în săptămânile următoare, ci doar îi va mângâia orgoliul acum la acest final de săptămână.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.