15 – 21 octombrie 2018

15 – 21 octombrie 2018 este săptămâna constrângerilor combătute eficient, a regretului de a nu deține mai multă putere și a poveștilor frumoase care aplanează, temporar, anumite conflicte. Fie că ne referim la prima parte a acestei devize, fie că încercăm să surprindem esența celeilalte doua părți, această săptămână ne invită la adaptare. Unele motivații ne vin din situații care s-au consumat recent, în săptămânile din urmă, însă vor fi și întâmplări, așa cum se va întâmpla spre sfârșitul acestei săptămâni, care ne vin din prima jumătate a anului, evenimente care nu au fost dezvăluite sau care au fost neglijate ori uitate. Constrângerile acestei săptămâni care vor fi combătute eficient se bazează în mare parte pe divergențe de opinie. Aceste divergențe de opinie nu vin neapărat prin conversație directă, ci și prin opinii disparate, prin concluzii diferite de soluțiile celor cu care interacționăm, prin fapte care nu sunt cele care au fost așteptate. Pentru că există de-a lungul acestei săptămâni o barieră între cel care acționează și evaluator, va exista, ca un răspuns firesc, și regretul de a nu deține mai multă putere pe motiv că această putere suplimentară ar putea să-i schimbe celuilalt opinia. Tocmai această dorință de a interveni asupra opiniei celuilalt prin putere suplimentare este o constrângere pe care, dacă lucrăm asupra propriei persoane, vom fi interesați să o combatem. Metoda cea mai eficientă de combaterea a acestei importanțe de sine, că la asta se rezumă, este și de această dată apelul la simplitate. Din a doua parte a devizei înțelegem și de ce este nevoie de acest experiment ori de aceste experiențe de viață. Poveștile frumoase pe care le vedem după ce ne oprim această instabilitate a minții, acele impulsuri negative, au puterea de a stinge anumite conflicte. Este adevărat, nu pentru totdeauna, ci temporar, dar este suficient de mult încât omul care se resimte la sfârșitul acestei săptămâni după un lung efort să-și poată reveni. Cu toate acestea, săptămâna ascunde un pericol straniu. Cei care s-au obișnuit până acum să manipuleze opinia celorlalți vor face apel la povești frumoase pentru a-și redobândi starea de confort, dar, dacă aceste lucruri nu se vor menține și în săptămânile următoare, vorbim despre persoane care ar trebui să se pregătească temeinic pentru finalul acestui an pentru că răspunsurile erorilor de acum vor veni atunci și acestea nu vor fi deloc plăcute. Cine manipulează acum va descoperi abia la sfârșitul anului că s-a văzut foarte bine ce face. Răspunsul nu va fi o bruscare fizică, ci mai curând una emoțională, adică i se va arăta acestei persoane că dacă acum, în această săptămână, s-a ridicat pe un piedestal, spre sfârșitul anului va fi coborâtă la nivelul real pe care îl are.
Celelalte elemente ale săptămânii, susținute de relațiile planetelor individuale cu cele care au o deplasare mai lentă, aduc anumite particularități ideilor indicate mai sus. Aceste particularități vin prin opinii, prin fapte, dar și prin anumite deconspirării care țin de caracter. Anumite defecte de caracter nu pot fi ascunse la nesfârșit, iar această săptămână le poate arăta destul de simplu, destul de repede, destul de ușor.
Recomandarea pentru această săptămână este aceea de a nu căuta vinovați. Orice element greșit, tulburător, enervant sau nefiresc are nevoie să fie plasat în contextul particular al celui care îl realizează. Doar acel element particular poate spune dacă intenția acestuia este pentru a zdruncina, distruge sau dacă nu cumva este pur și simplu o simplă eroare.

Singurătate. Apar noi temeri față de o boală. Pericolul planează asupra celui ambițios. Se cere o reformă. Exces de energie. Singurătatea ne lovește. Apare un bine în împrejurări ciudate. Concepție bună despre oameni. Viclenie. Conspirație. Se face un salt prin entuziasm și eliberare de greșeală. Recunoaștere dificilă. Se pierde un drept la opinie. Se accede la o nouă formă de speranță. Coabităm mai bine cu omul pe care l-am acuzat.

Debutul săptămânii ne aduce câteva unghiuri foarte interesante ce creează o conjunctură astrală ciudată susținută, în principal, de tranzitul Lunii prin zodia Capricorn, ceea ce face ca ansamblul la care ne referim să devină mai ciudat, mai dramatic, mai neobișnuit. Careul Mercur-Luna neagră face trimitere la anumite întâmplări care s-au consumat de curând și care ne-au debusolat. Unii vor spune că rezultatele a ceea ce analizăm acum sunt un exces de energie, alții consideră, dimpotrivă, că sunt rezultatul unor devitalizări neobișnuite, ce nu au putut fi anticipate și care s-au mai consumat și în anii din urmă, dar cu efecte diferite de cele de acum. Există persoane care pe aceste conjuncturi, pentru că sunt foarte atașate de metodele de lucru, pot face crize pe afecțiuni diagnosticate deja, de inimă, de rinichi, de bilă sau crize de personalitate, adică transferă pe corp ori scot la lumină ceea ce mintea nu poate soluționa, nu poate rezolva sau nu mai poate tolera, iar de aici și până la ideea de conspirație, că suntem parte dintr-un plan de răzbunare, nu este decât un pas. Apoi, intervine, ca un aspect tonic, spre seară, conjuncția Mercur-Venus. Chiar dacă aceste elemente ciudate pe care le experimentăm în prima parte a zilei și care sunt legate de minciuni personale sau de minciunile celorlalți sunt pe punctul să ne dicteze cum anume să decidem, frumusețea conjuncției Mercur-Venus nu poate fi trecută cu vederea. Este tonică și ne face atenți la oamenii care nu merită acuzații gratuite. Această tendință de acuza gratuit este foarte vizibilă pentru că Venus este retrograd și tocmai de aceea și contragreutatea acestui impuls vine să ne spună că soluția cea mai bună apare acolo unde nu există acuzații gratuite.
În mare parte, schema astrală a acestei zile ne ajută să vedem împrejurările ciudate ale unor întâmplări care au fost dezbătute intens în săptămâna anterioară și care au fost analizate doar prin caracterul lor negativ. Din această cauză, ceea ce vedem în momentul de față ni se pare un fel de dezvăluire. În realitate, nu este o deconspirare, nici măcar o situație care scoate în evidență un adevăr care nu ne-a fost accesibil până acum, ci reprezintă doar momentul în care suntem mai atenți la ceea ce avem în jur, așa cum ar fi trebuit să fim atenți și în săptămânile din urmă, dar nu s-a putut. Degeaba invocăm acum faptul că se pierde un drept la opinie, că ar fi cazul să ne folosim de metode noi, să scoatem de la naftalina convingeri mai vechi ori speranțe mai vechi. Lucrurile sunt hotărâte, iar în a doua parte a zilei vom vedea ceea ce este bun și a supraviețuit deciziilor greșite ale săptămânilor anterioare.
Prin urmare, mijlocul lunii octombrie ne aduce în fața unor observații care mustră conștiința, ne sperie cu teamă de singurătate, dar ne oferă și circumstanțe atenuante referitor la conjuncturile parcurse în ultima perioadă care au avut un rol decisiv în frământările sociale de acum. În momentul de față ni se va părea că evenimentele recente au fost dominate de viclenie ori această viclenia fost ținta unei conspirații despre care puțini au aflat din timp. Pentru noi este mai puțin important ce se întâmplă cu grupurile, cu soarta rasei umane, pentru că în tipul acesta de analiză ne interesează mai mult care sunt instrumentele de care se poate folosi cel în cauză pentru a deveni un alt om. Conform ecuației astrale de acum, devine un alt om nu prin acordarea circumstanțelor atenuante, pentru că asta înseamnă că rămâne în aceeași zonă a conflictelor, a conspirațiilor despre care vorbește, a promiscuității, ci prin încrederea că lucrurile frumoase, dacă sunt împărtășite celorlalți așa cum s-a întâmplat, nu ca niște povești, ne ridică deasupra problemelor care frământă lumea de câțiva ani. Este simplu să avem o părere bună despre un om corect, dar este foarte greu să descoperim care sunt calitățile unui om care ni s-a prezentat acum prin defecte pentru că așa îi este această perioadă a vieții. Pe de o parte avem un Mercur pe zodia Scorpion care ne îndeamnă spre analiză, spre expertiză, spre investigație, iar de partea cealaltă, ca forță ce acționează asupra vibrațiilor mercuriene, o Lună neagră pe zodia Vărsător care aduce idei ciudate, obscure, anarhice sau un Venus retrograd pe Scorpion, extrem de dramatică și de revoltată împotriva tuturor și care îi face pe oameni nemulțumiți de tot ceea ce trăiesc, dar disperați în a-și satisface toate dorințele, oricât de ciudate sunt. În cuvinte mai simple, acest cerc vicios ne aduce prea ușor aproape de validarea dramei personale și ne depărtează de calea cea bună și simplă. Ceea ce este adevărat și frumos trebuie împărtășit. Ne ajută, pe de o parte, să înțelegem că experiențele pe care le avem nu sunt banale, iar de partea cealaltă le oferă și celor mai slabi de înger curajul de a avea mai multă încredere că binele poate învinge.
Recomandarea pentru această zi este aceea de a nu ne folosi dreptul la opinie pentru a judeca o greșeală, ci de a povesti o întâmplare reală, foarte frumoasă ce poate deveni pentru un om aflat acum în suferință, descumpănit o veritabilă poveste motivațională.

Divergențele de opinie sunt greu de soluționat. Încrâncenare. Distanță față de un grup dinamic. Se caută profitul material. Aventură prin simplitate. Ne interesează poziția socială. Abstractizarea nu mai este de actualitate. Se demonstrează o putere. Omul simplu este capabil de fapte remarcabile.

Conjuncturile acestei zile sunt foarte clare, chiar dacă nu sunt ușor de parcurs, chiar dacă nu sunt deloc simple. Cu toate acestea, ne vom întoarce către sentimente mai bune sau către sentimente practice, constructive, cele care generează situații capabile să producă efecte imediate. Momentul de față aduce o problemă legată de schimbul de experiență care a mai fost abordat și în săptămânile din urmă, chiar în lunile de vară, însă lucrul acesta a fost făcut cu un mare consum interior și unii preferă să nu-l mai reamintească. În ipostazele anterioare genul convingător era un povestitor iscusit, un om capabil să-mi extragă din ceea ce i s-a întâmplat un episod foarte frumos pe care să-l prezinte pentru a impresiona ori pentru se extrage din suită de întâmplări o anumită morală. Acum lucrurile nu mai sunt atât de permisive în sensul acesta pentru că nu vorbim despre un demers, ci vorbim despre o concluzie. Dacă unii aleg să bată în retragere pentru că sunt mult prea interesați de poziția socială este alegerea lor. Conjunctura de acum scoate în evidență că valorile personale sunt mai importante decât cele sociale, că omul are nevoie de explicații personale la întâmplări personale pentru a înțelege de ce patrimoniul pe care îl are este acesta și nu altul, spre exemplu cel spre care tinde sau pe care și-l dorește. Oamenii mai sensibili vor gândi că ziua de marți, 16 octombrie, poate fi o capcană. Vor avea mari suspiciuni față de un schimb de experiență, față de anumite întrebări pe care le primesc din partea oamenilor cu care interacționează considerând că acestea sunt prea indiscreți, că urmăresc să-și construiască o poziție mai bună în grupul de apartenență ori o nouă poziție socială pe dezvăluirile compromițătoare ale celorlalți. Cel care cedează nu face decât să devină o bază teribilă pentru aceste ființe profitoare, adică îi ajută pe cei perfizi să demonstreze că puterea poate lucra și prin aceste mijloace. Cert este că în momentul de față ne îndreptăm atenția către lucrurile concrete, unele dintre ele fiind obositor de concrete, de materialiste, poate chiar construite în așa fel încât să sfideze orice formă de evoluție prin abstractizare.
Prin urmare, 13 octombrie ne vorbește despre forțele pe care oamenii inferiori le combate prin argumente agresive, iar cei superiori prin abandon. În felul acesta, intrăm în contact cu o parte a devizei săptămânii, cea care se referă la regretul de a nu deține mai multă putere. Dacă am judeca în mod corect această situație, am vedea că lucrurile nu sunt atât de periculoase precum ni se înfățișează. Faptul că nu deținem puterea care ne impresionează la ceilalți și că regretăm lucrul acesta nu înseamnă că suntem pedepsiți, ci înseamnă că suntem diferiți și tocmai această situație ne menține acum spiritul viu și curiozitatea la cote ridicate. Dacă rămânem blocați pe dramă, pe tulburarea că nu avem ceea ce ne dorim și nu vedem diversitatea, înseamnă că nu vom reuși să împlinim a doua parte a devizei, adică să întruchipăm povestitorul care poate extrage dintr-o înșiruire de întâmplări ori din propria viață acele întâmplări care să ne ajute să rămânem oameni echilibrați ori să se dovedească foarte folositoare în a trece dincolo de situațiile delicate ale momentului. Dacă nu reușim să înțelegem că problemele zilei de 16 octombrie sunt doar conjuncturale, vom rămâne triști și nefericiți pentru că alegerea în sine arată că ne-am propus, ca și în săptămânile anterioare, să validăm o dramă. De această dată validarea dramei înseamnă mai mult de atât, adică ne ține captivi într-un sentiment de îndatorare, care ne va face mult mai posesivi cu lucrurile pe care nu dorim să le schimbăm. Schimbare este simplă, deconectantă, frumoasă, însă ea nu poate fi făcută de unul singur, ci împreună cu oamenii care simt și gândesc la fel. Dacă alegem drama și nu povestitorul deja știm cam în ce tabără ne situăm.
Recomandarea pentru această zi este aceea de a nu ne consuma energia acestei zile pentru a demonta un mit. Nu știm de ce acel mit a fost construit, nu știm care a fost convingerea celor care au considerat că acesta este un instrument demn de o ființă civilizată. Cel care distruge acum un mit sau se mobilizează în sensul acesta nu va reuși să facă nimic în privința acestuia, ci își va limita accesul la sensurile sale profunde. A fi împotriva acestuia acum nu înseamnă că deja i-am înțeles sensurile, ci înseamnă că ne temem ca nu cumva puterea sa să le schimbe.

Revenire la gesturi mai simple. Apare o nouă problemă. Dispreț față de banii celorlalți. Revendicări absurde. O lecție de viață ne duce către o înțelegere profundă. Consolidare. Sacrificii. Bolile sunt înțelese mult mai bine. Nu mai suntem păcăliți atât de ușor. Adevărul iese la iveală. Din cauza singurătății schimbăm strategia. Ambițiile superioare ne ajută să rezistăm în fața unui pericol.

În dimineața acestei zile Luna își va încheia tranzitul sau prin zodia Capricorn și intră pe Vărsător. Momentul acesta se evidențiază prin trecerea de la sentimentul de responsabilitatea la cel de libertate, de la lucrurile pe care le-am împlinit într-un mod riguros, științific, rațional la cele pe care le vom face pentru că așa ne spune conștiința, intuiția, pentru că așa ne-ar plăcea. Dacă noaptea de marți spre miercuri nu am trecut prin întâmplări neobișnuite, dacă nu s-a pus problema ca lucrurile simple să ne ducă spre aventură, putem considera ca 17 octombrie ne împlinește o așteptare pe care o avem de câteva luni. Careul pe care Venus retrograd și Luna neagră le împlinesc în seara acestei zile este, din capul locului, cauza acestor situații neobișnuite care au această calitate, și prin bine, și prin rău. Dacă dorințele ultimelor luni au fost acelea de a lua parte la un eveniment important, momentul de față vine cu o soluție și îi creează impresia celui în cauză că facem parte dintr-un episod social absolut impresionant și că nu trebuie decât să caute care este înțelesul adevărat al acestor situații. Dacă am dorit să trecem într-un plan secund, într-un con de umbra, situația de față ne aduce aminte de ambiții pentru care nu suntem încă pregătiți. Dacă în momentul de față Luna nu ar fi trecut prin careu cu Uranus nu s-ar fi pus problema ca diferențele dintre cele două situații să fie atât de mari, iar rezultatul să ne ofere o atât de mare instabilitate. De aici înțelegem că indiferent de situație, cel care ajunge la un rezultat se va simți singur împotriva tuturor sau în fața următoarelor etape. Lucrul acesta se explică prin faptul că toate aceste dorințe au fost formulate într-o conjunctură în care depindeam mult de ceilalți sau eram implicați în anumite colaborări care cereau coerciție, activități în comun. Acum ne bucurăm de faptul că aceste răspunsuri activează mai mult pe o dimensiune personală, dar nu putem fi mulțumiți deoarece nu ne convine că trebuie să facem singuri față etapelor următoare. În cuvinte mai simple, schema astrală de acum ne vorbește despre lucruri foarte mari, puternice, cele pe care ni le-am dorit sau pe care le-am privit cu admirație la alții, și de care ne apropiem acum cu o oarecare reținere pentru că vocile de susținere din spate au dispărut și nu suntem ajutați să împlinim etapele următoare doar cu cât avem. Pe ideea “Vulpea care nu ajunge la struguri spune că sunt acri”, 17 octombrie li se va părea unora un fel de confirmare a constrângerilor pe care le-am criticat anterior, de care am fugit sau pe care nu le-am apreciat niciodată.
Prin urmare, 17 octombrie ne pune în fața unor dorințe pe care vom alege să le vedem împlinite, chiar dacă ele nu sunt așa cum le-am formulat sau nu sunt încă finalizate. Faptul că nu sunt finalizate, pentru unii înseamnă un fel de pedeapsă, de sancțiune, de griji suplimentare în fața unor etape despre care nu știm dacă le putem împlini așa cum trebuie. Chiar dacă relația proastă dintre Venus și Luna neagră a fost activă și în săptămâna anterioară, ceea ce se întâmpla acum poate deveni un fel de adevăr care iese prea ușor la lumină. Unii vor considera că nu adevărul care iese acum la lumină este atât de important cât motivația pentru conflict. Nesiguranțele acumulate în ultima perioadă trebuie cumva să-și împlinească rostul. De aceea, de la lucrurile simple se poate ajunge la atitudini necuviincioase, la gesturi categorice doar pentru că ni se pare că este mai important să fim liberi în forma aceasta de exprimare decât să ne batem capul cu reguli morale. Este clar că lucrul acesta va fi destul de mult sancționat, adică imediat ce această săptămână se va încheia, însă în momentul de față nimeni nu se va gândi la așa ceva. Motivul pentru care suntem acum interesați de această deschidere, de această abordare nu va fi împărtășit, nu ar fi spus nimănui, ci va putea fi citit din faptele celui în cauză sau, mai târziu, din consecințele acestor fapte.
Recomandarea pentru această zi este aceea de a nu considera că oboseala justifică gesturile precipitate, dure. Ceea ce este dur și rapid se bazează pe o frustrare.

Surprize care nu pot fi investigate corect. Comunicare ușoară. Dezordine. Persecuție. Subiectivitatea ne ajută să ne protejăm calitățile fundamentale. Ne interesează creativitatea. Recunoaștem o greșeală, dar nu pentru că apreciem soluția. Preocupări față de teme filozofice. Gândim altfel, nu neapărat mai bine sau mai profund.

Mijlocul săptămânii ne pune în fața unei situații destul de delicate ce se va evidenția prin contactul cu factorii care au urmărit în săptămânile anterioare să transforme o decizie publică. Momentul de față aduce liniștea de dinaintea furtunii, însă nu înseamnă totul este liniștit, nu suntem în ochiul furtunii, ci suntem înainte de un episod complicat care ar putea să ne distrugă multe din convingerile personale. Această liniște va fi ușor de valorificat de cei care lucrează cu energia sau care sunt implicați într-un proces de cercetare spirituală pentru că vor vedea momentul acesta ca pe o încurajare către creativitate. Devin mai conștienți de alegerile pe care trebuie să le facă, se simt mai utili, mai buni în ceea ce au de făcut și pot observa cu mai mare atenție care sunt faptele rele pe care oamenii le repetă cu insistență ori care sunt minciunile la care apelează atunci când se simt slăbiți, când nu pot să își îndeplinească singuri ambițiile pentru că se dovedesc prea mari. Faptul că Luna trece acum prin conjuncția cu Luna neagră poate fi un semn de dezechilibru, dar pentru că primește careuri din partea lui Mercur și a lui Venus, ambele pe zodia Scorpion, ni se spune că lucrurile acestea ciudate sunt în strânsă legătură cu ambițiile foarte mari sau cu abuzul de putere, cu o nedreptate pe care încercăm să o ascundem, cu un conflict în relațiile personale ce este activ încă din vară. Tensiunea de acum cere însă o altă abordare pentru că, din fericire, este o etapă de rezolvare pentru că presupune, înainte de toate, să fie conștientizată, ca după conștientizare totul să se clarifice, adică vom vedea că situațiile sociale nu sunt așa dramatice încât să justifice acest comportament neobișnuit. Chiron se află într-o relație bună cu Axa Dragonului de mult timp, iar dacă pe primele minute din zodia Berbec (începutul celei de a treia decade a lunii septembrie) a avut o atitudine indiferentă față de factorul social care distruge destinele personale prin pretenții ori ambiții nemăsurate, lăsându-i pe mulți să-și dea singuri în cap, acum, când trece, prin retrogradare, pe ultimul grad al zodiei Pești, ne pune în fața unor mustrări de conștiință pe motiv că aceste metode la care apelăm foarte ușor nu sunt dintre cele mai bune și că nu este corect să plătim un preț atât de mare pentru aceste ambiții. Am invocat de multe ori, în observațiile pe care le-am inserat de-a lungul acestei săptămâni, întoarcerea către simplitate, situație privită ca un semn de putere, ca o revigorare a voinței, ca o întoarcere la forța pe care o aveam cu ani în urmă, poate chiar în perioada tinereții. Episodul acesta în care Luna scoate în evidență probleme de conștiință, iar unghiurile pe care le formează ne arată că avem un istoric și că nu este prima dată când trecem prin așa ceva, ne poate aduce un moment absolut minunat de înțelegere, de iluminare. Desigur, nu este un lucru obișnuit ca aceste realizări minunate să vină prin unghii atât de încordate. Se întâmplă lucrul acesta pentru că momentul de față scoate în evidență obstacolul care nu ne-a permis să ajungem la această stare frumoasă, interesantă nici atunci când avea mai multă putere. Astfel, eliberarea de acest obstacol devine un fel de condiție esențială pentru a rămâne oameni echilibrați și a nu ceda în fața unor presiuni ce vin din partea unor oameni care trec prin aceleași tulburări.
Prin urmare, mijlocul săptămânii ne oferă o lecție de viață absolut remarcabilă. Vom fi tentați să modificăm conținutul unei informații, desfășurătorul, să nu ne ținem de cuvânt, să nu spunem tot ceea ce gândim, să facem ceea ce ne vine pe moment și să nu ne gândim deloc la consecințele faptelor proprii chiar dacă acestea sunt vădit deranjante pentru cei cu care interacționăm. Mulți vor activa astăzi doar pentru a impresiona și ar trebui să-i ținem minte pe acești oameni pentru că ei sunt cei goliți de putere care vor dori în săptămânile următoare să se umple cu putere pe care noi o salvăm acum cu atât de mult efort și disciplină. Dacă ni se pare că lucrurile comune ne apasă foarte mult să ne întoarcem către latura profundă a vieții, către filozofie, către morală, către simplitatea care a salvat întotdeauna conținutul frumos al unui moment. 18 octombrie nu este despre o minciună care învinge sau despre un individ lipsit de scrupule, de valori morale corecte care își atinge scopul folosindu-se de situații sau de persoane, ci este despre șlefuirea propriului caracter, despre a recunoaște o greșeală, a fi un om înțelept fără a apela la subterfugii.
Recomandarea pentru această zi este aceea de a ne baza mai mult pe sentiment decât pe structură. Este adevărat, libertate acestei zile depinde foarte mult de spiritul practic pe care l-am cultivat în ultimele zile. Ceea ce s-a întâmplat în prima parte a săptămânii să rămână acolo. Momentul de față cere o altfel de abordare.

Ratăm o mare reușită. Prin spiritul de competiție compensăm un deficit. Apare o risipă. Lucrăm pentru un scop comun. Suntem respectuoși față de binele celuilalt. Avem mari așteptări de la sine. Prea multe ambiții pentru câtă putere avem. Noutate. Schimbarea este bună. Raporturile amicale se schimbă. Spirit întreprinzător. Aspectul practic al vieții ne ajută să ne împlinim așteptări mici. Stabilitate. Viața ni se pare mai bună.

Contradicțiile pe care le parcurgem de câteva săptămâni își poate găsi în spațiul astral al acestei zile răspunsuri miraculoase. Acum Mercur, aflat în plin tranzit prin zodia Scorpion, dar în deplasare directă, se va afla în trigon cu Neptun și în careu cu Marte. Dacă problemele personale rămân în continuare active și dureroase, cele sociale devin mult mai clare și ele ne pot învăța că avem în jurul nostru oameni puternici, rafinați, cu o anumită experiență de viață care nu sunt zgârciți atunci când se pune problema ca și alții să se folosească de experiențele lor. Nu înseamnă că aceste persoane se vor așeza pe un piedestal și vor povesti tuturor ce grozave sunt, cum au depășit încercări ale vieții, cum au ajuns să fie echilibrate sau stabile din punct de vedere material sau social. Simpla lor prezență ne oferă acum suficient de multe informații încât să înțelegem totul din contrast. Și oamenii puternici au slăbiciunile lor, și oameni curajoși se tem, și oamenii bogați au lipsuri. Despre asta este vorba acum, pe 19 octombrie, când se creează un contrast atât de interesant între calități și defecte. Rostul pentru care trebuie să trecem prin astfel de experiențe este stabilitatea. Avem nevoie să fim stabili în convingerile pe care le avem, în sentimentele pe care le trăim sau în relațiile de acum și se pare că nu putem decât prin încercarea contrastului. Poate mai târziu, după cum ne spune retrogradarea lui Chiron pe zodia Pești, va fi nevoie și de o altfel de raportare, una la marele exemple, la epocii, adică va fi nevoie de o mai mare responsabilizare în care și moralitatea să aibă un rol important, nu ca în ultima perioadă, dar ceea ce se întâmpla acum este important prin faptul că preocuparea față de acest contrast reduce conflictele directe și ne îndeamnă să fim întreprinzători, originali, să punem degetul pe rană și să fim mulțumiți cu ceea ce obținem, oricât de puțin ar fi.
Dacă ar fi să le luăm pe fiecare separat, unghiurile acestea la care participă Mercur ridică până și omului obișnuit o problemă de adaptare care vine să-l solicite prin divergențe de opinie, prin conflicte care se nasc atunci când i se pune acestea în oglindă. Relația bună dintre Mercur și Neptun, cu Neptun retrograd, arată că această problemă s-a născut în momentul în care individul lucra într-un grup pentru un scop comun, când aderat la idei pentru că a crezut în ele, a crezut în puterea grupului, în idealul comun. Acum, după ce a avut atât de multe experiențe în care forța grupului nu a susținut mesajul personal, careul lui Mercur cu Marte îi accentuează acestuia o dramă personală și îl îndeamnă să decidă pe baza unor motivații personale, iar aceste decizii să afecteze idealul social. Este clar că un om simplu care nu are o poziție socială importantă nu prezintă un risc pentru comunitate. Cei cu funcție, care au un rol important în comunitate, devin prin acest contrast adevărate breșe de securitate, oameni spre care se vor îndrepta la finalul lui 2018 toate dezamăgirile anului.
Prin urmare, 19 octombrie este o zi teribilă a acestei săptămâni când se îmbină idealul cu elementul concret, filozofia cu practica pentru ca am statutul celui în cauză să nu mai fie definit de drame personale, deciziile sale să nu mai fie coordonate de aceste momente delicate, ci lucrurile să se simplifice. Dacă până acum am vorbit despre întoarcerea către simplitate, argumentând în funcție de conjunctura momentului cum este ea necesară, acum întoarcerea către simplitate se pare că este imperios necesară pentru ceea ce vom trăi de acum și până spre finalul acestui an. Dacă deciziile pe care le luăm în privința celorlalți nu urmăresc particularități comportamentale, adică nu țin cont de etapele fiecare om în parte, nu de problemele sale pe care le arată acum, vom deveni spre finalul acestui an ținta aversiunilor acestor persoane pentru că ele nu au fost ajutate să evolueze și eșecul, printr-un mecanism subtil de autoreglare, ne este atribuită.
Situația de acum este însă foarte bună pentru cei care și-au petrecut lunile de vară lucrând asupra rafinării propriei structuri, pentru a fi mai stabili sau pentru a se echilibra și a înțelege că nu poți obține tot ce-ți dorești atât timp cât dorințele sunt supradimensionate în raport cu puterea individului de a le împlini. Relațiile vor fi încercate, mai exact încrederea pe care acest individ care își trăiește cu implicare confortul social o are în calitatea umană a celor cu care se întreține. Dacă în cazul celor cu factor de decizie pentru grup sau pentru națiune lucrurile acestea sunt clare pentru că se pune problema orientării corecte pe un demers social administrativ, în cazul persoanelor care se simt bine și doar atât apare o componentă nouă, cea a încercării pe încredere. Se va pune problema încrederii în prietenul cel mai bun, în colaboratorul cel mai devotat, asociatul cel mai serios, angajatul cel mai responsabil.
Recomandarea pentru această zi este aceea de a nu visa că lucrurile se întâmplă de la sine. Ceea ce este nevoie să facem acum ne transmite mesaje foarte clare pentru că ne revine ostentativ în minte ca sugestie, ca prezență, ca dialog. Ceea ce este pregnant din ceea ce ni se întâmplă arată o problemă care cere soluție acum, nu în zilele următoare.

Devenire complexă. Schimbăm planurile de luptă. Explicațiile sunt prezentate pe înțelesul celorlalți. Prea mult farmec nu ne ajuta la nimic. Schimbări substanțiale. Ne temem de propriile secrete. Se caută siguranța materială, dar nu este făcut nimic practic în sensul acesta. Oamenii competenți sunt mai ușor de văzut. Vorbire elegantă. Crizele raționale sunt greu de înțeles. Schimbări bruște. Este nevoie de cultură și disciplină. Eficiența este judecată după patrimoniu.

Luna se află acum în plin tranzit prin zodia Pești, semn în care a intrat încă din seara zilei anterioare. Acum, cu excepția careului cu Junon retrograd, aspect împlinit în primele minute ale acestei zile, toate celelalte unghiuri sunt pozitive. Nu mai contează că din cele trei unghiuri pozitive, două se realizează cu planete retrograde, ci este important că suntem orientați pe o cale a binelui, suntem preocupați de ceea ce este frumos, prețios, dar mai ales ne face plăcere să acceptăm că valorile pe care le-am acumulat până acum sunt importante, fie că sunt spirituale, fie că sunt materiale. Momentul de față ne vorbește însă și despre lucruri ascunse. Pe zodia Pești, Luna are întotdeauna o agendă ascunsă (nu ca pe alte zodii de apă sau nu ca atunci când se află în unghiuri care susțin în mod direct acest lucru) din teama de a nu pierde confortul emoțional. De aceea 20 octombrie poate fi considerată o zi de izolare, fără a ne considera vinovați de ceva, nu pentru a fugi din fața unor probleme ori din fața realității, ci pur și simplu pentru a ne respecta anumite tabieturi pe care le-am neglijat în ultima perioadă. Motivul pentru care vom face lucrul acesta ar putea veni, în prima parte a zilei, din sextilul Lună-Saturn, adică de a găsi echilibrul prin respectul acordat și altor procese de lucru, poate chiar unele personale, intime, pe care să le abordăm cu aceeași seriozitate și aceeași încântare. Este clar că de acest aspect beneficiază mai mult omul educat, persoanele care nu lucrează cu etichete, care nu apelează la astfel de mijloace atunci când au nevoie să evalueze ori să judece ceva. Omul simplu va considera că nu poate ajunge la acest moment personal, intim decât strigând în gura mare: “Lăsați-mă în pace!“.
Prin urmare, 20 octombrie este o zi simplă, de conștientizare, de atenție și înțelegere a ceea ce ni s-a împărtășit în săptămânile din urmă, dar și de-a lungul celei în curs. De asemenea, cel educat își va face un proces de analiză și va încerca să înțeleagă de ce s-a simțit cumva obligat să spună anumite lucruri despre sine, să se implice în activități banale, să-și refuze anumite calități pe care le consideră reprezentative, definitorii, o adevărată mândrie a destinului său, a familiei sale, a națiunii din care face parte. Lucrul acesta se întâmplă, la fel cum am văzut și în celelalte zile ale săptămânii în consonanță cu deviza generală, cea care ne spune că majoritatea constrângerilor de acum cer o soluție imediată și că poveștile frumoase, dar nu cele iluzorii, ci cele selectate pentru a rămâne în conștiința celorlalți prin profunzimea ori rafinamentul lor, aplanează multe conflicte. Este adevărat, nu le anulează, nu schimbă complet natura lor, dar faptul că în momentul de față li se reduce puțin din caracterul lor coroziv poate fi tonic sau, în cazul celor care s-au resimțit după efortul făcut în prima jumătate a săptămânii, care au considerat că devitalizarea nu este o simplă impresie, ci o realitate, poate fi de-a dreptul salvator.
Recomandarea pentru această zi este aceea de a ne respecta vocea inimii. Ceea ce ne spune inima trebuie urmat.

Descoperim o nouă sursă a puterii. Planurile sunt interpretate altfel. Este nevoie să finalizăm un proiect. Exemplele ceilalți ne oferă noi posibilități de a reuși în ceea ce ne-am propus. Inserție într-un domeniu nou. Ceea ce este atractiv ni se pare prea frumos. Se caută autoritatea, puterea socială și prestigiul. Neputință de a avansa. Teamă de decădere.

Problemele care nu avut soluție în primăvara acestui an ne ajung din urmă. În momentul de față doar le intuim ori le observăm, nu ne mobilizăm pentru a le soluționa imediat, dar până la finalul lunii lucrurile se vor schimba. Suntem deja în ultima decadă a lunii octombrie, cea care ne va oferi multiple ipostaze să investigăm ceea ce s-a întâmplat în prima jumătate a anului. Deocamdată, pentru că avem în continuare Luna în plin tranzit prin zodia Pești, ne îndreptăm atenția către putere pentru că ni se pare că doar asta ne lipsește. Cei care sunt lipsiți de vitalitate sau care se resimt după un mare efort făcut în această săptămână ori în a doua parte a săptămânii anterioare, vor invoca acum un moment de liniște ori nu se vor putea bucura de ceea ce există în jur, de programul pe care și l-au făcut, nu vor reuși să se ridice la înălțimea așteptărilor celorlalți, ci vor apela la scheme mecanice, cele care au dat rezultate de fiecare dată, însă nu au fost pe placul celorlalți, nu au fost susținute de reacții originale, de sinceritate, ci doar de fapte care trebuie făcute la momentul potrivit, cu persoanele potrivite, cu instrumente adecvate. De aici înțelegem că ultima zi a săptămânii ne vorbește despre neputința de a ne ridica la nivelul așteptărilor, dacă alegem să ne petrecem această zi în comunitate, în prezența celorlalți, în spații deschise, în aglomerație. Ziua anterioară ne-a tentat cu un moment de liniște, cu un moment intim când să facem ceea ce ne pricepeam mai bine, ceea ce știam mai bine. Acum scoatem această satisfacție pe zona publică, o ducem acolo unde găsim și alte persoane care nu știu prea multe despre ceea ce ne face plăcere să facem ori despre ceea ce îndrăgim. De aici și marea contradicție a zilei, de aici și marea tensiune care pornește de la lucruri absolut banale.
Prin urmare, finalul săptămânii ne vorbește despre motivații noi, dar aceste motivații se bazează mult pe experiențele din prima jumătate a anului, cele care au fost susținute pe dorința de dominare ori pe teama de decădere. Acum nu ne vom mai permite să gândim ca atunci că perspectiva lucrurilor ar putea cumva să îndulcească realitatea. Acum ne confruntăm deja cu anumite rezultate și acestea s-ar putea să nu ne fie pe plac. Vom regreta că trebuie să ieșim din confortul personal, din binele intim pe care nu l-am mai respectat de mult timp și căruia i-am acordat atenția cuvenită în ziua anterioară pentru a ieși din casă, pentru a interacționa cu persoane aflate la mare depărtare, pentru a face ceva care este văzut de ceilalți, prezentat în public, accesibil celorlalți.
Recomandarea pentru această zi este aceea de a nu ne învinui dacă tonusul momentului este scăzut. Dacă toată săptămâna vitalitatea s-a aflat la cote minime, acum este vorba doar despre tonus. Ne lipsește motivația adecvată ori poate înțelegerea faptului că trebuie să facem ceea ce suntem îndemnați să facem acum pentru a ne simți bine. Avem puterea necesară, dar nimic nu are gust.

Share on Facebook

2 thoughts on “15 – 21 octombrie 2018

  1. Maria spune:

    Iti multumesc!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.