14 – 20 mai 2018

14 – 20 mai 2018 este săptămâna drepturilor, a coincidențelor stranii și a rupturilor interioare care anunță rupturi exterioare. Trebuie să stabilim, din capul locului, că această săptămână este una magistrală. În afara zilelor de luni și, respectiv, joi, când singurele evenimente astrale sunt date de câteva unghiuri la care participă Luna, toate celelalte aduc momentului o temporalitate aparte și prin faptul că se formează între elemente astrale cu deplasare lentă sau relativ lentă, dar și prin complexitatea mesajelor susținute de fiecare în parte. Desigur, între toate acestea, cel mai important episod este cel care se consumă marți, 15 mai, când planeta Uranus va intra pe zodia Taur unde va sta până în iulie 2025. Fără a scoate din context mesaje regăsite deja în ecuațiile astrale aferente celor șapte zile, doresc în mod special să fac referire la componenta spirituală a acestei săptămâni, cea care ar trebui să fie luată în considerare și de persoanele care nu acordă acestui sector al vieții o prea multă importanță. Nu înseamnă că prin aceste referințe le cerem acestor oameni să-și schimbe obiceiurile. O vor face la momentul potrivit, adică atunci când consideră de cuviință. Totuși, din când în când, pentru a nu pierde ritmul, pentru a nu pierde valori importante care, precum în această săptămână, vin cu precădere dintr-o zonă a spiritului, cu care, fie că vor, fie că nu, sunt deja în contact, ar fi indicat ca din când în când să acorde și acestui sector importanța cuvenită. Prin ceea ce se întâmpla acum se încheie o etapă asupra căreia am lucrat fie de o lună și jumătate, dacă vorbim de evenimente mici, de situații trecătoare, fie din anul 2011 încoace, fie din anul 2008 încoace sau, în cazul persoanelor care decid acum destinele popoarelor, de o viață. Drepturile care vor fi invocate de-a lungul acestei săptămâni nu sunt o formă de recompensă, ci sunt privilegiile pentru care am lucrat în intervalele indicate mai sus. Fiecare, din perspectiva proprie, va considera că aceste recompense sunt drepturi de care trebuie să uzeze pentru a obține avantaje imediate în grupul de apartenență, în sectorul unde acestea se manifestă cu precădere. Dar pentru că zona la care fac referire aceste șapte zile are un areal de selecție extrem de mare, atât ca timp, cât și ca experiență, ceea ce considerăm că este un drept de care trebuie să ne folosim va veni spre noi în moduri pe care nu le-am anticipat sau pe care nu le-am sperat, despre care am știut că vor veni dar nu am avut nici cea mai vagă idee cum anume se va concretiza. Aici va interveni o altă componentă a devizei generale a săptămânii, cea care face referire la coincidențele stranii. Ele sunt stranii pentru că așa ni se vor părea, pentru că nu știm din ce zonă vin, pentru că le-a mai întâlnit și altădată, dar nu le-am recunoscut, le-am pus pe seama altor cauze, le-am atribuit o altă finalitate. Acum, când le întâlnim din nou, ni se par de-a dreptul stranii pentru că își dezvăluie adevărata sursă, amploarea episoadelor de care sunt legate. Elementul cel mai important al acestei săptămâni, referitor la nota aceasta sintetică desprinsă din deviza generală, vine din faptul că sunt programate acum anumite experiențe ce vor fi interpretate ca rupturi interioare. Pentru unii, aceste rupturi interioare se produc cu un singur scop – acela de a rupe ritmul exterior, de a-i scoate din rutină care îi îmbolnăvește sau care le deformează simțul realității. În cuvinte mai simple, dacă ceva nu se rupe atunci arde, dacă nu arde atunci se topește, iar dacă nu se topește dispare. Ceea ce rămâne este un gol care ne ajută să înțelegem că rutina exterioară, cea dată de activitățile sociale, profesionale sau poate chiar relaționale, cere o schimbare diferită de schimbările pe care le-am parcurs până acum.
Fără a ne pierde în detalii tehnice, impactul existențial al acestei săptămâni este unul major. Chiar dacă unii se vor încăpățâna să spună că pentru ei nu a avut conotațiile anunțate, schimbările care se produc prin impactul acestor evenimente astrale nu va putea fi negat mult timp. În egală măsură, cu toții ar trebui să fim conștienți de faptul că invitația pe care ne-o face acest context astral referitor la rupturile exterioare este de fapt un mare ajutor. Avem nevoie să facem loc altor episoade. Avem nevoie să ne reîmprospătăm propria existență. Avem nevoie să trecem dincolo de situațiile stranii pentru a privi viața prin viziune de ansamblu, pentru a trece dincolo de ceea ce am fost învățați să vedem. Viața înseamnă mai mult decât o recunoaștere simplistă a câtorva informații acumulate în primii ani de viață sau în tinerețe.
Cei care lucrează cu energia sau care sunt implicați într-un proces de cercetare spirituală vor putea remarca faptul că schimbările anunțate de acest context astral au un corespondent în două momente istorice: Renașterea și Al Doilea Război Mondial. Ambele episoade sunt într-o directă consonanță cu trecerea planetei Uranus pe zodia Taur și cu legătura specială care există între această planetă și Marte raport care, în formula de acum, se regăsește destul de rar. (Așa cum am indicat și în prezentarea generală a anului 2018, raritatea acestui episod este analizată după momentul de ingress al planetei Uranus. Astfel, ultimul episod similar, când Uranus se afla la începutul zodiei taur, iar Marte la începutul zodiei Vărsător a avut loc în anul 427 adică în urmă cu un mileniu și jumătate.)
O altă componentă a acestei săptămânii face referire la iluzia în care am crezut până acum, la învelișul adevărului care ne-a captat prea mult atenția de-a lungul timpului și nu mai suntem interesați să mergem la esență. În această săptămână se împlinește conjuncția Pluton-Luna neagră, cea răspunzătoare de toată această problemă. În cuvinte mai simple, chiar dacă totul vizează un salt personal, avem nevoie de experiențele celorlalți pentru a ne înțelege rostul, impactul asupra comunității, pentru a ne extinde câmpul conștiinței, pentru a crește, pentru a ne dezvolta. Prin legătura pe care o vom descoperi acum multe din experiențele care nu au fost valorificate până acum capătă sens. Ne vom îndrepta atenția nu doar către cei din jur sau către experiențele lor, ci și către cei care au trăit cu mult timp înaintea noastră și au construit istoria pe care ne-o amintim sau către cei care au făcut posibil prezentul pe care-l trăim.
Recomandarea pentru aceasta săptămână este aceea de a accepta că schimbările noi nu vin prin scheme vechi. Ce este nou ar trebui ca măcar acum, la începutul său, să ne surprindă, dar nici surprinderea nu va lucra acum după metode vechi. Și ea trece prin schimbări pentru că în ochii celui care se crede înțelept ea este fructul oprit, în timp ce pentru cel care este cu adevărat înțelept ea nu poate fi nicicum separată de drumul pe care a ales deja să meargă, fără a-și face un scop din ea.

Condiția de conviețuire se schimbă. Provocare. Un model ne pune în dificultate. Atracții ciudate. Ideile nu se pot concretiza. Întârziere din cauza neîncrederii. Ceea ce este trainic se blochează în stadiul acesta. Acțiuni necinstite. Exemplul personal nu este atractiv. O sancțiune mai veche se transformă într-o mare interdicție. Exemplul personal se transformă într-un exemplu social. Spaimă. Acțiuni ilogice.

Ecuația astrală a acestei zile ne vorbește despre coincidențele stranii pe care un om atent și înțelept le va lua în considerare. Unii le vor privi cu liniște, cu o curiozitate educativă și de aceea le va veni mult mai ușor să le integreze începând cu 16 mai, adică după ce Uranus va trece pe zodia Taur. Alții vor refuza să le acorde vreun rol și pentru aceștia surprizele tranzitului dificil al planetei Uranus pe Taur va produce efecte chiar din această săptămână. Și într-un caz, și în celălalt, 14 mai vine cu prea multă subiectivitate. Există un dramatism aparte care va produce imediat efecte făcându-i pe unii foarte lucizi, iar pe alți blazați. Având în vedere că în mijlocul acestei zile se împlinesc trigonul Lună-Saturn și careul Lunii la Axa Dragonului preocuparea principală a momentului va fi cea legată de supraviețuire. Chiar de dimineața această presiune pe “trebuie”, “urgent”, “necesar” ne va duce spre situații dificile. Unora acestea li se par desprinse din cadrul general, ca și cum nu se face o selectare a lor, ci doar se împlinește etapa finală a unor demersuri care și în contextul general tot dramatice sunt. În realitate, teamă că etalonul general se repetă și la nivelul vieții individuale ne face să dăm această comandă de acceptare și prin ea să chemăm rezonanța personal-colectiv, care avea programate efecte spre finalul săptămânii, să declanșeze acum evenimente conform așteptărilor. În cuvinte mai simple gândul împlinește dictonul: “De ceea ce-ți este frică nu scapi!”.
Dar scopul acestor conjuncturi astrale nu este acela de a speria, ci de a ne arăta cu ce forțe lucrăm. Nu este târziu nici măcar acum, în al nouălea ceas, să ne oprim din a mai gândi prin frică pentru că, așa cum a fost tot timpul, o vom face împotriva propriei persoane. Vom ajunge însă la această conștientizare intervenind asupra acestor certitudini prin voința proprie. Careul Luna-Axa Dragonului este, ca de fiecare dată, o veritabilă sursă de suspiciune, de îndoială, iar acum, cu Luna pe zodia Taur, cu atât mai mult va aduce fiecăruia griji față de ziua de mâine, față de confortul material, față de succesiunea evenimentelor ca și cum aceasta ar putea fi compromisă de o anume neseriozitate a colaboratorilor, deși realitatea contrazice aceste opinii. Într-un termen mai cuprinzător, această credință în rău va face că exemplul personal să nu mai fie atractiv, experiențele de până acum să fie privite de ceilalți așa cum cel în cauză, creatorul lor, le consideră. Dacă în această zi Saturn nu ar fi avut rolul de evaluator, din conjunctură ar fi lipsit oglinda. Așa, fiecare așezat în fața propriei oglinzi își va evalua activitatea din ultimele patru săptămâni (mâine se împlinește Luna nouă și se inițiază un nou ciclu lunar) sau din ultimii ani (mâine Uranus își va încheia tranzitul sau prin Berbec unde se afla din 2010). Dacă în fața evaluării celorlalți unii prind mai mult curaj, mai ales că din săptămâna anterioară ne vin trăiri puternice, motivaționale, în fața autoanalizei riscul de a emite opinii tranșante despre sine doar pe baza fricilor de acum duce spre un comportament ciudat, spre acțiuni ilogice, spre a valida interdicția, deși ea este, cum am văzut mai sus, doar grăbirea unei rezonanțe negative adusă din timpuri viitoare în prezent.
Prin urmare, prima zi a acestei săptămâni magice rupe ritmul și, pentru mulți, schimbă patima în conștientizare oferindu-ne răspunsuri. Cel interesat să le citească va înțelege ușor comportamentul colaboratorilor, va avea așteptări bune de la ceilalți, nu va proiecta asupra lor opinii trunchiate încărcate de frici, de obsesii. Anul progresului și vindecării își încheie, așadar, cu 14 mai prima etapă, cea a colectării, a ascensiunii prin efort susținut. Următoarea perioadă este una de plutire în care corpul va folosi alte pârghii, mintea alte repere, iar sufletul alte rezonanțe.
Din nefericire, Luna din Taur îi va face pe mulți prea serioși în activitățile cotidiene și prea indulgenți în procesul de autoanaliză, absolut esențial acum pentru pregătirile psihoemoționale ce se impun. Le va face plăcere să fie mai ordonați, mai riguroși, nu doar cu obiectele, ci și cu ființele (trigon Luna-Saturn), dar riscul de a face din această activitate un prilej de a fugi de sine, a lăsa toată atenția să curgă în acea direcție ca nu cumva să vedem în oglindă un chip respingător (careul Luna-Axa Dragonului) va pune mai multă tensiune în ceea ce ar fi trebuit să fie un firesc exercițiu de rutină, stricând armonia și liniștea pe care am mizat atât de mult. Soluția este dată de întrebările: de ce simt nevoia să fac lucrul acesta? De ce simt nevoia să fac doar lucrul acesta? Așa ajungem să transformăm un proces căruia, prin implicare majoră, din start îi este sortit eșecul, într-un demers elegant și simplu, așa cum ne dorim. Diferența dintre faptă și intenția de a modela face din omul comun un meșter iscusit. Rezultatul este cea mai frumoasă și durabilă formă de artă: evoluția, cea prin care omul se șlefuiește pe sine.
Recomandarea pentru această zi este aceea de a fi atenți la ceea ce ne impresionează și ne tentează spre imitație. A imita ceea ce crezi că știi foarte bine este o acțiune repetitivă care va avea acum efecte negative, oprind procesul de autoanaliza. Raportarea la modele superioare nu este astăzi o imitație tocmai pentru că necunoașterea a ceea ce am fi tentați să reproducem mobilizează și alte părți ale ființei care, prin activare, anulează imitația și îl fac pe cel în cauză original. Este ca în diferența dintre a scoate apa pusă de tine într-un recipient și a amorsa o pompă racordata direct la o pânză de apă freatică. În primul caz (imitația) scoți din recipient ce ai pus. În al doilea caz (raportare la un model superior) ai nevoie doar de pună apa de la sine pentru a amorsa, pentru a mobiliza coloana de pe pompa pentru a aduce apa la suprafață.

Severitate. Este nevoie de relaxare. Nevoile ne ajută să nu mai fim izolați. Se refuză participarea la un eveniment social. Relativitate. Control pentru a reitera relaxarea și confortul. Răspunsurile sunt dificil de integrat. Reculegere. Relaxare. Deturnarea unui adversar. Redresare. Prin faptele bune suntem mai aproape de cer. Colaborare plăcută. Șansele sunt reduse, dar folosite eficient. Se amână planuri mai mari. Intensitate. Surescitare. Decizii pripite.

Trecerea lui Uranus pe zodia Taur este, din capul locului, cel mai important eveniment astral al anului 2018. Din 2010 se află pe zodia Berbec, desigur, la începutul tranzitului revenind din cauza retrogradării pe Pești, așa cum se va întâmpla și de această dată (se va afla din nou pe Berbec în intervalul 6 noiembrie 2018 – 6 martie 2019). Acest tranzit prin Taur va ține până pe 7 iulie 2025 și, în lunile ce vor urma acelui episod, se va întoarce pe Taur pentru aproape jumătate de an. Pentru a înțelege mai bine suita evenimentelor predispuse de acest tranzit avem nevoie să privim și spre marile ingresuri astrale ce survin în acest interval. Astfel, vom face o delimitare a parcursului său în 2 părți mari (mai 2018 – mai 2022, iunie 2022- iulie 2025) cărora li se va adăuga un sector mic, cel în care Uranus se întoarce pe zodia Taur (noiembrie 2025-aprilie 2026) ca și cum are niște polițe neplătite, schimbând ordinea pe care chiar el a așezat-o în ultima parte a tranzitului. Părțile mari sunt delimitate de momentul 2022, începând cu primăvara acelui an, când Jupiter va intra pe Berbec (11 mai). După, Pluton, ce se află acum pe Capricorn, va avea un comportament oscilant, intrând pentru prima dată pe Vărsător în martie 2023, dar, prin retrogradare, se va plimba pe cuspidă (granița dintre zodii) încă 2 ani, revenind în Capricorn și trecând iar pe Vărsător. Neptun va trece pe Berbec în martie 2025, adăugând un plus de dinamism tranzitului plutonian. Saturn, implicat până în 2022 într-un proces de reconfigurare și consolidare, va avea, în al doilea interval, un rol de mediator mai mult decât ar părea la prima vedere și decât știm noi că poate. În 2022 îl găsim pe Vărsător, dar pe finalul zodiei, pentru ca la începutul lui martie 2023 să treacă pe zodia Pești de unde va tempera multe dintre impulsurile anarhice venite din lipsă de control, lăcomie, imixtiune susținute de schimbările comportate între timp în tranzitele celorlalte planete. Dar cum nimic nu ține veșnic, în 2025, la aproximativ 2 luni de la trecerea lui Neptun pe Berbec (o poziție astrală bună), Saturn va trece și el pe Berbec unde va sta până în aprilie 2027 și care va reprezenta cea mai proastă poziție a sa din tot ciclul de aproximativ 29 de ani cât îi ia să facă turul zodiacului, ciclu început pe 20 decembrie 2017. Astfel, finalul tranzitului lui Uranus pe Taur (ultimele luni) primește aportul distructiv al lui Saturn din Berbec, la fel și perioada de câteva luni când revine, prin retrogradare, pe acest semn.
Astfel, pentru a nu ne pierde în prea multe elemente tehnice din dorința sinceră de a face argumentul cât mai convingător, judecând după cele indicate mai sus ajungem la concluzia: până în 2022 reinventăm dinamită, iar după acest moment o vom folosi. Am speranța ca această explozie de energie o vom putea folosi corect dacă prima etapă (cea de acum și până în 2022) nu va fi marcată, la nivel social, de tratate abuzive, asocieri obscure, combinații doar pentru o mai bună gestionare a resurselor (hegemonie), iar la nivel individual de acumulări pe ideea de pierdere, boală, marginalizare, respingere, zgârcenie, avariție (parcimonie). La momentul potrivit vom reveni asupra acestor informații pentru a le prezenta mai pe larg.
Referindu-ne strict la tranzitul lui Uranus prin Taur în ansamblu, nu prin delimitarea indicată mai sus, putem observa că el afectează tot ceea ce este profund pentru a remodela, pentru a scoate la suprafață chiar dacă cel în cauză nu dorește lucrul acesta. De aici complicații mari legate de dezvăluire, deconspirare, de aici decizii bazate pe descurajare, dezamăgire, distrugere a ceea ce până acum era sigur, confortabil, tradiție. Există percepția că Uranus distruge tradiția. Da, o distruge pe cea care ascunde lumina sufletului, care oprește mișcarea valorilor, care întunecă, pe cea care îl duce pe omul capabil de a fi zeu spre a trăi cu râmele, distruge acea tradiție care nu are nicio valoare, ci doar un ritm sacadat, o repetare sterilă. Ca un recul, și emanciparea poate fi înțeleasă greșit mai ales în acest an când progresul este o consecință firească a vindecării, a eliberării de constrângeri, de vicii, de păcat. Tot prin frecvența acestei noi poziții vom trece prin distrugeri pe baza nevoilor noi, spre exemplu cele care cer o altă bază. În absența unei pregătiri solide, noile baze sunt mult mai instabile decât celelalte. Se alege varianta cea mai simplă, redusă ca putere sau inițiativă, doar pentru că cel în cauză poate suporta însă ceilalți, pe care acest individ dorește să-i pedepsească, nu. Lucrul acesta va duce la un zdruncin, iar simplificările vor fi acide. Tot ce alimentează aceasta aciditate va duce la boli noi cauzate de o hrană nefirească, otrăvită intenționat, modificată de dragul culorii, design-ului, de o slăbire a proceselor metabolice, de reziduuri. La nivel social se definitivează noi structuri, însă pe aceeași hegemonie. Se impun reguli care avantajează doar puteri mari, deci în defavoarea celor simpli. Practic, se pregătește o mare schimbare economică și geopolitică ce va fi implementată în etapa următoare, peste aproximativ un deceniu. Dar drama cea mare vine din faptul că această poziție foarte proastă a lui Uranus pe Taur ne spune că acei care se lipesc de pământ pentru că vor să uite de cer, de pământ nu vor avea parte, acei care vor să fie vii doar în corp, doar în plăceri, doar în chimia materiei, de acestea nu vor avea parte. Pentru un căutător al spiritului aceste predispoziții sunt un ajutor nesperat. Pentru toți ceilalți, nu!
Dar pe 15 mai mai avem parte de un eveniment astral: Luna nouă. În mijlocul zilei Soarele și Luna vor fi în conjuncție urmând ca spre seară Luna să treacă în Gemeni. Dacă mesajul noii poziții a lui Uranus are calitatea de duș rece, avertizând că infidelitatea și lăcomia, în ceea ce privește viața personală, vor fi sancționate dur, Lună nouă de acum acoperă acest neajuns cu explicații. Opoziția Luna-Jupiter din noaptea de luni spre marți ne îndeamnă să credem că altul este vinovat, că ne putem bucura de o colaborare plăcută doar dacă pretențiile partenerului de dialog ar fi mult diminuate, doar dacă nu-și amintesc în momentul cel mai interesant al conversației de întâmplări penibile din tinerețe, de destăinuiri morbide, de invidii sau erori ce ar fi trebuit de mult timp uitate. Este important ca echilibrul să nu fie văzut ca un compromis (“tac pentru că nu vreau să mă cert”, “i-am dat că nu mai tăcea” ș.a.m.d.), ci ca o expresia a bunătății (“așa am vrut”, “într-o zi va realiza că l-am ajutat dezinteresat” ș.a.m.d.). Din punctul de vedere al celui în cauză orice gândește, orice spune este corect. Urmările, tocmai pentru că vorbim de Luna nouă, sunt cele care ar trebui să conteze mai mult. Este foarte posibil ca o simplă deviație să declanșeze evenimente în cascadă care să se repete în următoarele patru săptămâni, până la următoarea Lună nouă (13 iunie).
Prin urmare, 15 mai este o zi de granița atât la nivel individual, prin severitatea cu care ne spune că “Nu mai este timp”, “Timpul în care am crezut se schimbă”, “Regulile sunt deja altele”, dar și la nivel colectiv reducând șansele ca grupul sărac să se ridice, iar cel bogat să aibă vreodată limite. Chiar dacă știm din timp cam care vor fi vibrațiile acestui tranzit, cu momentele sale zbuciumate, nu avem motive de descurajare. Victoria nu este un măr pe care ni-l luăm singuri din copac, ci rezultatul unor eforturi susținute, a unei lupte pe care o vom câștiga dacă, înainte de toate, ne propunem lucrul acesta. Este adevărat, prin lupte vom trece cu toții în următorii ani, dar dacă nu ne propunem să și câștigăm, doar să supraviețuim, atât cât cerem cerului, atât primim. Poate, pe alte conjuncturi, Uranus va fi mai generos, deși nu are în analizele astrologice această calitate, însă acum cu siguranță nu va fi. Este, ce-i drept, forma sa categorică de a limpezi conștiința, de a ne desprinde de lăcomia care este justificată de nevoi ciudate. Cât va trece prin Taur nu ne va mai permite să ne păcălim cu nevoi ciudate pentru a rămâne prizonieri în lăcomie. Ne va pune oglindă, ne vom vedea cum cerem, cum ne schimonosim înfățișarea, mintea, spiritul, cum ne diminuăm potențialul pentru lucruri ce nu ne sunt folositoare. Nu va fi ușor, dar cine se va ridica deasupra acestor încercări, de fapt, se va ridica deasupra a tot ceea ce, tot dintr-o deformare a gândirii (nevoia ce ascunde lăcomia), nu am văzut, se va ridica deasupra sa. Deși este un drum scurt și greu, Uranus pe Taur aduce renașterea omului nou. Nu trebuie să uităm că perioada de început a Renașterii a fost dominată tot de un Uranus pe Taur, dar și de un Neptun pe semn de foc (Leu) de unde și libertatea de creație apărută după ce focul purificării a ars reziduuri ale conștiinței colective. Acum, în această schemă ce va avea la un moment dat și un Neptun pe Berbec (tot semn de foc), renașterea va veni din descoperire, din pionierat, din reinventarea identității, nu din remodelarea sa. Doar când vom înceta să plângem după ce arde vom putea vedea ce ne dezvăluie focul purificator.
Recomandarea pentru această zi este aceea de a ne gândi azi ce am fi în stare să facem pentru a îmblânzi o scorpie. Acesta este gândul cu care pornim la drum în acest tranzit încercat. Dacă ne resemnăm că oricum nu se poate împlini nimic ori rezultatul nu va folosi nimănui, înseamnă că avem serios de lucru la capitolul motivație în următorul deceniu.

Accente dramatice. Viața merge mai departe cu bune și cu rele. Perioadă complicată. Se face trecerea de la acțiune la ideal. Tranziție ciudată. Se caută popularitatea. Este descoperită o mare forță interioară. Problemele de acum nu au înțeles. Complicații legate de măreție. Prea multă pasiune. Furt intelectual. Prea mult curaj pentru nimic. Instabilitatea nu ne mai ajută. Un angajament devine pentru prima dată extrem de delicat. Relațiile afective sunt risipitoare. Pasiuni complicate. Categoriile sociale sunt judecate după cum își exercită forța. Profit care depinde de o persoană cu funcție de conducere. Dominare. Binele este doar schițat. Șovăială.

Ecuația astrală a zilei de 16 mai este la fel de dificilă precum cea a zilei anterioare, având însă un impact direct, mai limitat în timp, însă și mai dramatic. În dimineața acestei zile Marte va intra pe zodia Vărsător și, la puțin timp, va împlini un careu cu Uranus și el abia intrat pe zodia Taur. Nu doar faptul că pe Vărsător, Marte este impulsiv, înclinat către a aboli orice regulă, a o înlocui dacă nu o poate anula, a distruge bariere care țineau un conținut într-o formă compactă, dar, prin careul pe care îl împlinește cu Uranus, demonstrează că poate să facă lucrul acesta și ca pe un moft, după bunul plac, chiar dacă nu este nevoie de astfel de gesturi radicale. Dacă momentul zilei de ieri face trimitere și către debutul Renașterii, ca un semn de încurajare, ceea ce se întâmpla acum ne duce cu gândul la pregătirea celui de Al Doilea Război Mondial. Dar pentru că atunci când intervine Uranus lucrurile nu sunt niciodată simple, prezența lui Marte în Vărsător când Uranus trece pe primele minute din Taur face un arc peste timp mult mai mare. Ultimul episod relativ asemănător s-a consumat cu un mileniu și jumătate în urmă (pe 27 aprilie 427 Uranus intra pe zodia Taur, Marte însă intrase pe Vărsător cu două zile în urmă). Micile diferențe vin din succesiunea ingresurilor, însă dinamica astrală este mult prea mare pentru a le considera esențiale. Dacă în 427 careul celor două s-a definitivat pe gradele anaretice ale zodiilor Berbec (Uranus) si Capricorn (Marte), el fiind activ si strâns și după ce planetele și-au schimbat zodiile, de această dată lucrurile sunt mai dinamice, careul împlinindu-se cu Marte pe Vărsător și Uranus pe Taur. Departe de a fi doar o simplă comparație, momentul invocat aici ne vorbește despre o formă de instabilitate pe care nu ar trebui să o explorăm prea tare, ci să încercăm, cu toate eforturile, să o ținem sub control. Relația aceasta negativă dintre Marte și Uranus duce la ciocnire, la vătămare, chiar dacă aceasta nu este făcută cu intenție integrându-se perfect în nota generală a săptămânii, cea care îi face pe oameni să se preocupe de drepturile pe care le au, să constate că au de parcurs anumite coincidențe, dar și că ceea ce doare nu este în realitate cauza suferinței, iar ceea ce ne provoacă plăcere nu este rezultatul unui demers pozitiv.
De aceea, judecând prin prisma nevoii de libertate, cea pe care o vom prețui foarte mult în următorii ani, fie pentru că așa ne dorim, fie pentru că suntem constrânși de probleme să ne maturizăm, momentul de față ne îndeamnă să vedem ce ne lipsește, de unde am putea lua, ce ne tulbură și care sunt asocierile care ne pot ajuta să ne echilibrăm. Este clar că nu toți vor reuși să activeze pe un registru înalt. Cei care văd ce lipsește și observă și de unde ar putea să-și ia, vor fi tentați să și fure, iar dacă trăiesc într-un mediu instabil, nimic nu-i va opri să treacă la acțiune. Aici intervine și relația negativă dintre Saturn retrograd și Junon, semn de instabilitate, de descurajare în fața unei descoperiri. Având în vedere că între cele două astre avem un careu este foarte posibil ca această observație să nu prea aibă echivalent în realitate. Să fie o simplă observație, o concluzie la care ajungem în urma unei analize pe care nu ne străduim să o facem prea profundă. Astfel, semnul acesta de revoltă, de independență, cumulat cu raportul negativ dintre două elemente astrale poziționate pe două semne cardinale accentuează instabilitatea pe care schimbările acestei săptămâni le anunță, în mare parte, la modul potențial. Sunt câteva elemente astrale ale acestei săptămâni, așa cum este careul marte Uranus, care nu produc efecte într-un timp imediat sau relativ imediat, cele mai multe creând premisele unor mari episoade. Asta înseamnă că dacă ne pierdem într-o mare diversitate de reacții, dacă ne lăsăm în voia acestor pasiuni coordonate după impresii prea subiective, unele dintre ele care nu au echivalent în realitate, ajungem să ne menajăm prea mult frica de ceilalți, de experiențe noi, de interacțiune și în loc să descoperim noi modalități de expresie, de comunicare, de interacțiune, descoperim noi modalități de izolare, noi argumente în sensul acesta.
La modul comun ceea ce observăm prima dată este incompatibilitatea care există între idealul personal și cel de grup. Ajungem să acordăm mai multă importanță faptului că trăim într-un grup format din oameni diferiți și să vedem ceea ce ne diferențiază, nu ceea ce ne unește. Diferențierea este ceea ce duce la interacțiune, la competiție și, așadar, la progres. De această dată, atât careul dintre cele două, dar și retrogradarea lui Saturn, ne îndeamnă să vedem totul răsturnat.
Prin urmare, dimensiunea pe care o vom explora în ziua de 16 mai este cea legată de dramele personale. Nu este prima dată când am mai trecut prin așa ceva, așadar experiența demersurilor anterioare, situațiilor similare ar trebui să ne fie de folos. În cuvinte mai simple, avem nevoie pe 16 mai să mai aruncăm din cojoacele Babei Dochia, să nu mai acordăm atât de multă importanță instabilității, să nu trăim doar pentru pasiuni complicate, să nu-i mai categorisim pe oameni atât de simplist, să nu-i mai etichetăm, ci să vedem cum ne ajută simplitatea. Dacă pornim încă de la începutul acestui tranzit al lui Marte prin zodia Vărsător spre simplitatea trăirii, nimic din ceea ce se mișcă foarte repede, nimic din ceea ce se înalță foarte sus nu ne va distruge, nu ne va domina și nici nu ne va crea atât de multe probleme. Este clar că momentul de față ne vorbește despre o tensiune care s-a acumulat pentru că nu ne-am înțeles propriile probleme. Dacă acum, la trecerea lui Marte pe zodia Vărsător, această planetă nu ar fi trebuit să treacă și prin experiența careului cu Uranus, el însuși aflat la începutul tranzitului prin Taur (cădere), nu s-ar fi pus problema unei rememorări negative, iar incidentele stranii nu ar fi dus la rupturi, atât interioare cât și exterioare, nu ar fi existat o legătură stranie între rupturile interioare și rupturile exterioare, după cum constatăm din deviza acestei săptămâni. Totul ar fi fost coordonat prin elementele novatoare cu care ne întâlnim, iar situațiile mai dificile ar fi fost cele legate de constrângerea impusă de funcție, regulă, metodă sau procedură. Așa, ajungem să rămânem în această vibrație intensă dovedind prea mult curaj pentru nimic, implicându-ne în acțiuni care nu ne înnobilează prin experiențe noi, care ne risipesc. Fără a povesti prea multe lucruri despre ceea ce fiecare își cunoaște în propria viață, dar menținând această notă care punctează accentuarea problemelor personale, adăugăm ideilor inserate mai sus faptul că nu trebuie să uităm că orice element care se intensifică acum are un impact puternic în destinul personal. Axa Dragonului se află pe zodiile Leu-Vărsător, iar iminenta trecere a lui Marte prin Coada Dragonului, episod care se va consuma, ca într-o magie, pe 14 iunie, adică la începutul următorului ciclu lunar (pe 13 iunie este Luna nouă), anunță și din această perspectivă (cea a lui Marte) că trăim vremuri complicate, că nu ne putem permite să clarificăm decât dacă luăm în calcul și o separare cu un mare impact asupra destinului, cu efecte ireversibile. Niciodată trecerea lui Marte peste Coada Dragonului nu a fost un moment ușor. La fel și cel de față aduce conflicte deschise, revoltă, luptă și poate chiar o eliberare de o tensiune interioară ce stătea ascunsă după perdea printr-un eveniment exploziv, pe care îl pot anticipa doar cei înzestrați cu mare sensibilitate. La fel ca și în cazul episoadelor predispuse de tranzitul planetei Uranus, rezultatul contează.
Recomandarea pentru această zi este aceea de a nu acorda prea mare importanță elementelor care ne zăpăcesc. Zăpăceala este efectul acțiunilor rapide care se consumă pe baza comenzilor date din trecut. Noi, pentru că am învățat de-a lungul timpului să folosim magia influxurilor planetare, putem sta strâmb și judeca drept, putem fi calmi, ca în poezia „Dacă” a lui Kepling, „când toți se pierd cu firea”, putem duce o lumânare aprinsă în furtună.

Neîncredere. Emoțiile sunt construite împotriva unui apropiat. Dependență de un factor exterior. Idealurile artistice nu mai sunt ce erau pe vremuri. Revendicare. Emoțiile sunt judecate doar după bine și rău. Reacții rapide. Brutalitate. Se discută prea mult despre nimic. Situații contradictorii. Lipsa de decizie este confundată cu răzbunarea. Se îndrăznește prea mult și se face prea puțin. Structura generală nu ajută.

Elemente astrale ale zilei de 17 mai vin asupra noastră cu un mesaj aparte. Încă din noaptea de miercuri spre joi, când se definitivează careul Lună-Neptun, suntem cuprinși de o formă de neîncredere pe care o vom explora toată ziua. Multe dintre acestea fac referire la sentimente profunde, la emoții pe care le-am trăit în raport cu o persoană dragă, nu cu cineva cu care avem o relație de conveniență sau profesională. Cei care lucrează în timpul nopții sunt avertizați că dacă de-a lungul zilei de miercuri le va face plăcere să se implice în tot felul de acțiuni dinamice, noaptea de miercuri spre joi va fi și ea foarte agitată. Emoțiile acestea ciudate vor fi judecate doar prin raportul simplist, doar prin balansul dintre bine și rău, însă nu pentru care exista anumite argumente, ci pentru că există acumulate reacții pe care nu le-am putut manifesta față de ceilalți în timpul zilei anterioare, fie pentru că nu am avut timp, fie pentru că nu ni s-a permis. Cu cât ne apropiem de seara acestei zile cu atât mai mult vom vedea că lucrurile pe care le-am păstrat și pe alte conjuncturi la fel de dificile precum acestea se mențin, sunt protejate de brutalitate, sunt încuiate într-o formă compactă de finețe, de rafinament, de educație. Judecând ecuația astrală a zilei de 17 mai după cele două unghiuri care se împlinesc acum tensiunea care este vizibilă în noaptea de miercuri spre joi, dar și dimineață este cumva justificată, însă prezența sa în a doua parte a zilei, nu și va fi necesar să urmărim acest element cu maxim atenție. Ne-am obișnuit deja în tipul de analiză pe care îl abordăm aici să privim modul de acțiune al unor unghiuri majore nu atât în momentul în care se produc, nu doar în momentul în care se consumă la intensitatea maximă, cât în secunda imediat următoare, când efectul exploziei dispare și rămânem cu efectele. La fel se întâmplă și cu impactul planetei Uranus, în special în raport cu Marte, planetă cu care a împlinit în ziua anterioară un careu de pe începutul zodiilor tranzitate. Această combinație dintre Uranus și Marte nu este un fapt obișnuit și tocmai de aceea efectul este unul remarcabil. La fel, impactul emoțional a ceea ce nu putem spune pentru că nu avem timpul fizic necesar sau nu ni se permite în a doua parte a zilei de miercuri, are asupra zilei de joi un impact foarte mare. Dacă rămânem blocați pe această idee că realitatea dură este semnul că trecem printr-o perioadă dificilă, marcată de brutalitate, nu facem decât să ne reducem șansele de reușită.
Prin urmare, 17 mai este o zi care ne învață că independența are și o componenta afectivă majoră. A striga foarte tare că avem drepturi ce trebuie să ne fie recunoscute, dar a eșua lamentabil în fața unor coincidențe stranii, indiferent că ele se produc ca urmare a unor intenții răutăcioase și ascunse ale celorlalți, indiferent că efectul lor este unul direct orientat către o ruptură, rezultatul cu care mergem mai departe în săptămânile ce vor veni este ceea ce ne cinstește sau ne dezonorează. Având în vedere că absența unui canal favorabil menit să permită o exprimare facilă a fost delicată, orice eșec al zilei de 17 mai, fie el foarte redus ca intensitate ori amploare, creează frustrări adânci. Aceste frustrări, tocmai pentru că apar într-o săptămână unde nu putem vorbi despre reducerea intensității, ci doar despre modularea ei, îi îndeamnă pe oameni să se răzbune. De aici se desprinde o concluzie foarte interesantă la care ar putea ajunge omul sensibil sau sincer și orientat cu inima deschisă pe o cale a evoluției spirituale. Ceea ce se află dincolo de aparențe este absolut fabulos. Sigur, aici nu sunt integrate acele elemente banale care se ridică, precum gunoaiele, pe luciul apei. Aici descoperim o formă de rezonanță care nu va putea fi niciodată influențată de mizeriile cotidiene, de nimicurile existențiale pe care încercăm să le ascundem pentru a nu ne face de râs. De altfel, motivul pentru care suntem cuprinși de tensiune în noaptea de miercuri spre joi este chiar această rușine față de defectele personale.
Recomandarea pentru această zi este aceea de a fi atenți la ceea ce îi îndeamnă pe oameni să mintă. Unii mint de plăcere, alții pentru a se proteja sau pentru a nu fi ei mințiți. Acolo unde minciuna și plăcerea au legat o prietenie veche descoperim o persoană care își trăiește o mare dramă, un om nefericit care privește fuga de sine ca un scop ce trebuie împlinit pentru că doar de acolo îi vin confortul și liniștea. De partea cealaltă există o simplă neînțelegere, un blocaj afectiv care nu merită din partea noastră o etichetare.

Ajungem din nou la un conflict. Se încheie o mare etapă a vieții. Situațiile confuze dor. Fatalitate. Marea bogăție este ascunsă. Ne întâlnim cu o ipostază rară. Intenția unui individ rău este deturnată. Nevoie de adaptare. Discuție ciudată. Funcția psihică este judecată greșit. Se caută un vinovat. Se face o analiză drastică asupra sentimentelor. Situațiile bune sunt cântărite după durabilitate. Caracterul dezagreabil al unor decizii creează mari tensiuni. Modestia este pusă la colț. Timpul afectează acțiunile și atitudinile. Este nevoie de ajutor. Probleme legate de profesie.

Conjuncția Pluton-Luna neagră care își împlinește acum faza de maximum a început să se formeze încă de la începutul lunii aprilie și, în faza de separație, va mai fi activă până la sfârșitul lunii iunie. Ceea ce acum ni se par coincidențe nu sunt decât niște zgomote de fond pe care acum le remarcăm. Asta înseamnă că, referitor la acest aspect, nu intrăm în contact cu nimic nou, ci doar descoperim ce ne-a învăluit. În sfera personală această situație aduce gânduri de despărțire, tergiversarea unor proiecte doar pentru că ele nu pot fi compromise și se spera că amânarea unor demersuri sau scoaterea celor implicați dintr-un ritm bun ar putea diminua din eficiența lor sau expunerea lor față de mesaje compromițătoare despre putere, raționalizare, o nouă formă de gestionare a unor resurse. Dacă luăm în calcul că mesajele acestei conjuncții se suprapun peste două unghiuri bune (trigon Junon-NN, trigon Mercur-Saturn) ambalajul acestei prezentări va fi bun ori argumentele la care se apelează vor fi corecte în sine, impecabile ca sintaxă, însă complet în afara schemei ample în care sunt plasate. În timp ce unii cred că vorbesc despre drepturi, în realitate punctează absența lor. În felul acesta, rupturile devin consecințe firești ale acțiunilor pe care le realizăm pentru a ne proteja. Este adevărat, acum avem mai mult curaj. Ni se pare că separarea este cu adevărat o oportunitate în a construi ceva mai bun. Pe alocuri se poate vorbi și despre așteptări realiste. Mercur nu doar împlinește un trigon cu Saturn, ci și mediază opoziția Luna-Saturn împlinită în mijlocul acestei zile și care va fi, în toleranța admisă a unghiului, activă aproape toată ziua. Așa cum am văzut și în alte zile ale săptămânii, medierea realizată de Mercur este un fel de patrimoniu de rezervă de care trebuie să dispunem pentru a putea înmulți binele, averea, realizările. Altfel, vom ști totul despre ce avem de făcut, dar nu avem cu ce, iar întârzierile impuse momentului și care se vor răsfrânge și asupra altor mesaje ale zilei vor trece dincolo de efort.
Este clar că situația aceasta încurcată nu va putea fi gestionată de toți, nu doar pentru că nu este simplă, ci și pentru că unii așa s-au educat: să învețe prin presiune, prin impunere, în situații limită. Un om echilibrat va ști însă că și oprirea are rolul ei în evoluție. Ea aduce răgazul, odihna absolut necesară pentru ca următorul salt să fie eficient. Ceilalți își vor trăi ziua de 18 mai în tensiune, pentru că asta elogiază și nu ar trebui să se mire dacă vor fi dați ca exemple prin greșelile pe care le vor face acum. Vor fi convinși că pe ei nu-i caracterizează aceste greșeli, însă se înșală. Dacă ar fi fost atenți ar fi văzut că aceste erori le tot repetă de la începutul lui aprilie și nu se opresc aici pentru că le vor mai face și până la sfârșitul lui iunie. Atunci când dorim să justificăm nevinovăția personală învinovățindu-i pe ceilalți de nedreptate suntem parte din nedreptate, nu parte din iertare. Iertarea nu se impune, ci se oferă. La fel și cu respectul. Atunci când, prin diverse metode, procedăm altfel, cu de la sine putere alegem să devenim parte din nedreptate. Durerea ori pierderea nu reprezintă semnul că procesul nedrept pe care îl alimentăm trebuie să se oprească. El este legat în straturile subtile ale ființei (în ceruri) și de acolo trebuie dezlegat pentru ca să producă efecte și în fizic. Devenirea ființei, evoluția, progresul se face nu prin a adăuga aceeași coajă de nucă la sacul pe care-l avem deja, ci de a descoperi copacul care face nucile de care avem nevoie pentru a nu mai simți nevoia să păstrăm sacul cu coji. Orice s-ar spune, nimeni în afară de cel în cauză nu este vinovat de disperarea cu care își căra sacul cu coji de nucă pentru că doar el decide dacă să plece în căutare copacului sau nu.
Prin urmare, 18 mai este o zi în care aflăm despre confuzii mai vechi și unii aleg să se elibereze de ele, alții să se adâncească în ele. Faptul că Luna trece încă din noaptea de joi spre vineri pe Rac este semnul că firele plăpânde ale unei sensibilități neutilizată doresc să devină mai viguroase dacă nu am alege tot fumul gros al viciilor, egoismului, autoamăgirii. Cel care lucrează cu sine și obține și rezultate în sensul acesta va găsi cele mai simple metode pentru a se debarasa de această presiune psihică. Va observa ce îl întoarce de la munca sa și nu doar atât, va fi capabil să descopere și istoricul acestor impulsuri. Dacă descoperirea sa se referă la simple gesturi, la simple obiceiuri, atunci repararea lor a fost desfășurată pe un interval scurt, de la începutul lui aprilie și va ține până la finele lui iunie. Dacă vorbim deja de comportamente, atunci ele au fost abordarea în reprize mai mari, iar intervalul la care face referire începe din 2008, de când Pluton a trecut pe Capricorn. Oricum, nimeni nu este imaculat ori atât de curat încât greșelile sale să fie episoade trecătoare. De aceea, cu toții avem nevoie să fim atenți la aceste proces de autocunoaștere pentru a înțelege cum ne facem singuri rău prin repetarea unor comportamente pe care le-am tot abordat de 10 ani încoace. În săptămâna în care se discută despre conexiuni ample și majore între mari perioade de timp, despre ce facem acum, despre ce am făcut din 2011 încoace, despre ce vom face până în 2027, a arunca o privire și spre perioada 2008-2018 este o consecință firească a căutării unor răspunsuri plauzibile. 18 mai ne poate ajuta în sensul acesta oferindu-ne răspuns la întrebarea: cine sunt eu pentru mine? Așa vom vedea că opiniile pe care le au alții despre noi, bune sau rele, cu tot tabloul care le completează, sunt, în mare parte, emanații ale propriilor gânduri. Noi le spunem celorlalți cum suntem, iar ei ne aprobă ori, din exces de zel, ne arată că suntem “mai mult de atât”, dar tot pe vibrația/sugestia pe care o primesc. Soluția este simplă. Aruncăm sacul încărcat cu coji de nucă ori cojile una câte una și căutăm copacul care face nucile de care avem nevoie. Lăsând deoparte stilizarea, emoțiile reziduale sunt și azi, dar și în celelalte zile ale săptămânii, atât de ascuțite, de bine conturate și convingătoare încât ni se par adevărate valori. Cel care va lua în serios această preocupare de a găsi copacul de care are nevoie va reuși să integreze în comportamentul său preocupări care să-i umple sufletul. Viața să va fi plină, chiar dacă nu va ști exact cu ce. În felul acesta reușim să trecem dincolo de bucuriile învechite care acum s-au transformat în coji de nucă, de realizarea condiției sociale care ne nemulțumește (singurul patrimoniu este un sac cu coji din care nu putem mânca și nici nu ne putem îmbrăca) sau de fatalismul existențial (acestea au fost singurele nuci pe care ni le permite destinul). Toate aceste greutăți sunt vii pentru că le dăm din putere. Ele se topesc ușor când pornim în căutarea esenței. Oamenii sunt vii. Să căutăm oameni, nu chipuri, nu alți saci cu coji de nucă, nu alte drame.
Recomandarea pentru această zi este aceea de a medita astăzi la segmentare. Ceea ce nu avem ori nu putem obține încă este lăsat, din proprie inițiativă, pe undeva. Avem nevoie să fim întregi. Așadar, să mergem astăzi, nu pe proiectarea în viitor (voi face, vom obține, voi fi), ci pe investigarea a propriei segmentări (Ce sunt? Cum sunt? De ce sunt așa? Cu cine sunt?).

Accente dramatice. Viața personală este pus în dificultate. Anturajul cere un preț. Brutalitate. Apar noi probleme de gelozie. Frenezie. Profitul material este judecat după instabilitatea conjuncturilor sociale. Impulsivitate. Personalitate canalizată într-o direcție greșită. Prea multă nevoie de bine duce la un exces. Situațiile concrete creează probleme. Anturajul este dificil. Pericol. Ceea ce este progresiv provoacă suferință. Decădere. Domeniul financiar devine o mare problemă. Împărțire. Refuzul unei misiuni. Prea multă distracție strică.

Pentru că cea mai mare parte a zilei Venus se va afla pe ultimul grad al zodiei Gemeni, dar și pentru că se împlinește faza maximă a careului lui Mercur la Axa Dragonului, 19 mai are pentru dimensiunea personală conotațiile cele mai dificile, cele mai dure și cele mai neplăcute ale săptămânii. Cu toate că există, ca un ultim aspect, sextilul Venus-Uranus, prin ceea ce se întâmpla acum nu poate fi evitată o decădere. Pentru mulți, schema astrală a zilei de 19 mai nu vine cu ceva aparte, ci se va remarca doar printr-o schimbare ce ar putea să fie împlinirea unor mari așteptări. Fie că lucrurile acestea vin să contureze o problemă de personalitate, de curaj și prin conștientizarea lor să depășim în pericol, fie prin faptul că întoarcerea către sine ar putea să li se pară unora ca o întoarcere către înțelepciune, dimensiunea personală a ceea ce avem de traversat acum își pune amprenta asupra încrederii în sine mai mult decât putem citi luând fiecare aspect în parte. Asta înseamnă că acum, mai mult decât în celelalte zile ale săptămânii, avem nevoie să fim foarte lucizi și să nu pierdem viziunea de ansamblu. Ceea ce câștigăm prin viziune de ansamblu ne ajută să evităm o direcție greșită, să înțelegem care sunt forțele care ne atrag către boală, indiferență, singurătate. Așa cum am văzut și din observațiile pe care le-am inserat în celelalte zile ale săptămânii, elementele care apar acum nu sunt izolate. Există o cauză care vine din ultimele luni, dacă vorbim de probleme mai simple, sau din ultimii ani, dacă ne referim la o problemă amplă, ce implică mai mulți oameni, deci mai multe destine. Dacă trecerea lui Venus pe zodia Rac este un element astral care ne va bucura, la fel și împlinirea că sextilului Venus-Uranus, semn de rafinament și de independență, careului Mercur la Axa Dragonului este un aspect destul de apăsător, care aduce un profit material lipsit de moralitate, accentuează un dramatism al vieții personale care va avea un impact negativ asupra alegerilor viitoare, asupra destinului. În spatele acestui conflict interior stă sentimentul că avem de împlinit ceva bun pentru sine sau pentru comunitate, ceva măreț, că avem un scop, o misiune. Presiunea de acum indică faptul că suntem în dificultate, fie pentru că am avut așteptări mari de la sine, fie pentru că suntem într-un nod existențial. Nu este prima dată când abordăm o astfel de problemă însă de fiecare dată când ne-am întâlnit cu ea am insistat asupra impactului pe care îl are asupra vieții în ansamblu. Reușește să treacă dincolo de aceste aspecte destul de dure pentru dimensiunea personală omul care a lucrat cu sine, care știe în mod realist, nu supradimensionat, ce poate să facă, omul care are credință. Refuzul misiunii pe aceste conjuncturi apare doar în cazul celui căruia îi lipsește credința. Cu toate că Venus, imediat ce intră pe zodia Rac, are de împlinit un aspect frumos cu Uranus, această componentă dramatică susținută de relația proastă a lui Mercur cu Axa Dragonului nu poate fi ascunsă. Unii vor încerca prin activități deconectante, prin distracție să compenseze toată această suspiciune, toată această lipsă de perspectivă. Acolo unde există încredere în destinul propriu, lipsește gelozia, nu ne plângem de efortul pe care trebuie să-l facem și nici de faptul că, din când în când, trebuie să trecem și prin momente de conștientizare a propriei dureri. Omul care își cunoaște propria durere o poate înțelege și pe a celorlalți.
Prin urmare, 19 mai este o zi marcată de accente dramatice. Acolo unde viziunea de ansamblu, unde amintirea unor trădări, a unor întâmplări ciudate, dureroase nu ne influențează judecata, acolo unde întâmplările dominate de ambiții materialiste nu au trecut înaintea celorlalte, oamenii rămân într-o armonie profundă. Această armonie profundă seamănă cu buna înțelegere a oamenilor de pe vremuri, cei care trăiau în comunități izolate, departe de atrocitățile consemnate în cărțile de istorie și care cunoșteau doar dificultăți ce veneau spre ei prin limite ale corpului, prin vârstă, condiții climatice. Prin trecerea lui Venus pe zodia Rac se trezește în fiecare un sentiment nou ca și cum avem acces la o memorie ancestrală. Această memorie ancestrală ne spune dacă avem drepturi sau obligații ori dacă din toată această zonă, din tot acest patrimoniu vine acum spre noi dreptul de a împlini sau obligația de a munci. Din această cauză, acest sentiment de neîmplinire ar putea să nu aibă legătură cu un ideal concret pentru că idealul concret, lipsit de consistență sau care ține doar de realizări materiale, poate merge mai departe fără obstacole, ci să fie, așa cum se spune în ezoterism, “lipsit de obiect”. Doar prin raportarea la acest sentiment putem înțelege dacă stadiul personal este unul evolutiv sau nu, dacă tot suntem în anul progresului și vindecării.
Pentru cei care lucrează cu energia sau care sunt implicați într-un proces de cercetare spirituală zona conștientizării acestei memorii ancestrale are o importanță foarte mare. Tocmai pentru că ea nu vorbește despre particularitatea unor întâmplări mai mult sau mai puțin izolate, ci de ansamblul parcursului existențial, este demnă de toată atenția. Pentru o astfel de persoană progresul nu provoacă nicio suferință și niciun efort nu este prea mare.
Recomandarea pentru această zi este aceea de a ne gândi dacă ceea ce am acumulat și ne dorim în continuare să acumulăm este în consonanță cu destinul propriu. Dacă nu știm, să-i întrebăm pe cei care știu. Dacă nici aceștia nu știu atunci să ne întrebăm de ce nu știm, dar alegem de parcă am ști pentru că împlinirile de acum vin pe alegeri mai vechi care, la rândul lor, s-au suprapus peste aceeași neștiință.

Paradisul pierdut. Apare o problemă de tranzit. Mândrie. Se fac prea multe greșeli. Sănătatea este afectată de teama de viitor. Dramă. Perversitate. Blocaj. Responsabilitatea nu mai este decisivă. Se prăbușește un ideal. Se anulează un proiect. Înțelegerile cad. Ambiție pentru depășirea propriilor obstacole. Se caută o semnificație importantă a unui eveniment banal. Slăbiciune. Prea multă atenție duce la neglijență. Ansamblul situației creează suspiciune. Revendicare. Prea multă mândrie. Prea multă furie.

Dacă în ziua anterioară ne-am întrebat de ce relația bună dintre Venus și Uranus nu a reprezentat o soluție pentru problemele pe care le avem, răspunsul îl primim acum, când Venus va definitiva careul cu Chiron pe care îl formează de ceva vreme. Desigur, vor fi și persoane care se vor întreba de ce careul de astăzi trece înaintea sextilul lui de ieri. Răspunsul este foarte simplu. Componenta existențială a acestei săptămâni, valorile abstracte, cele sufletești sunt prioritare acum prin amploarea evenimentelor, prin încurajarea spre înțelegere, dar și spre a dovedi mai mult curaj. Doar așa viitorul nu reprezintă o consecință firească a unor eșecuri, ci o construcție ridicată cu maximă responsabilitate, fără teamă de efort sau de eșec. Unora li se va părea în ultima zi a acestei săptămâni ca un proiect foarte important care era protejat de toate transformările momentului intră și el într-un ușor derapaj. Este, de altfel, ceea ce se spune prin expresia “paradisul pierdut“. Cu toate acestea, n-ar trebui să uităm că schema astrală a momentului ne vorbește în special de o dimensiune personală a acestor probleme, cei care își vor investiga speranțele într-un mod realist își vor limita toate aceste probleme și vor vedea că unele vor fi depășite de la sine, nu se vor transforma în obstacole mari.
O altă problemă ce apare pe 20 mai este cea legată de necesitatea de a ne forma o opinie, de a ne dezvolta un punct de vedere propriu, nu doar pentru a face o notă discordantă, ci pentru că avem experiențe pe care dorim să le punem la dispoziția celorlalți într-un nod original, personal. Este adevărat, dorința va fi motorul acestui impuls, însă nu se știe câtă disponibilitate vom găsi la ceilalți, cât de mult interes există acolo. Pentru că Luna trece acum prin Capul Dragonului și se inițiază un nou ciclu draconitic, nu ar trebui să oscilăm atât de mult cum suntem îndemnați, pentru că nu oscilația este ceea ce definește ecuația astrală a momentului. Ceea ce nu ar trebui să uităm din conjunctura astrală a momentului, chiar dacă ne descurcăm foarte bine, este cea legată de ușurința cu care ne scoate la suprafață un conflict interior. Ceea ce iese acum la suprafață este diferit față de ceea ce am parcurs în celelalte zile ale săptămânii și poate de aceea ajungem și într-un moment intens de nemulțumire sau chiar de furie. Acestor persoane li se va părea că deja este prea mult. Toată săptămâna am fost în tensiune, am avut de parcurs multiple situații care păreau scoase din tolba cu săgeți sau despre care nu am știut nimic niciodată. Lucrul acesta se explică din punct de vedere astral prin faptul că relația proastă Venus-Chiron, cea care ar fi trebuit să aducă în această ecuație maturitate, sentimente simple, stabile, proaspete, îl duce pe individ mai mult către mândrie. De aici și marea confuzie. În cazul în care consultă aceste previziune astrale acești oameni sunt informați că soluția este foarte simplă. Nu avem nevoie astăzi de mândrie.
Prin urmare, finalul săptămânii ne încearcă foarte mult pe neglijență, pe o formă de independență ce a fost abordată și altădată, însă nu ca în prezent, nu prin înțelesurile de acum, nu cu miza de acum. Ceea ce avem de parcurs în ultima zi a acestei săptămâni este simplu, însă noi preferăm să complicăm situațiile pentru că suntem în continuare sub impactul celorlalte conjuncturi astrale și din inerție ne păstrăm acel ritm. Tensiunile de acum au o componentă legată de fire, temperament, de cuvinte jignitoare pe care nu le putem uita, de obstacole ce nu pot fi niciodată depășite fără un ajutor.
De altfel, această conștientizare a nevoii de ajutor poate fi și ceea ce îi enervează pe unii cel mai tare. Gândindu-se la faptul că au reușit să treacă prin situații foarte delicate de-a lungul săptămânii, dar acum, în momente atât de simple, au nevoie de ajutor, îi înfurie prea tare. De aici ar trebui să înțelegem un lucru foarte simplu: că fiecare problemă are propria ei măsură, nu măsura pe care o proiectăm noi ca o etichetă. De aceea mulți vor avea clar senzația că acum situația în ansamblu creează suspiciune, întrucât nu le vine să creadă că fiind așa puternici cum au dovedit în celelalte zile ale săptămânii se pot bloca de situații atât de mici precum cele de astăzi.
Recomandarea pentru această zi este aceea de a nu compara ceea ce ni se întâmplă acum cu ceea ce am parcurs în celelalte zile ale săptămânii. Componenta aceasta personală este picătura care nu se încadrează în decorul săptămânii. De aceea, ar fi indicat să-l gestionăm cu resurse foarte personale, fără să apelăm la metodele altora. Să ne informăm, să ne consultăm, dar să nu reproducem. Dacă simțim nevoia să reproducem metodele altora doar pentru că acestea și-au dovedit eficiența, deja ne-am dus într-o altă zonă, deja am ajuns la alte probleme care, cu adevărat, nu pot fi rezolvate decât cu reproducerea unei metode verificate.

2 comentarii la „14 – 20 mai 2018

  1. monica ancuta spune:

    Citesc,citesc si recitesc si nu ma mai satur de ceea ce citesc!
    MULTUMESC!
    Cu respect,Monica Ancuta

Dă-i un răspuns lui monica ancuta Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.