14 – 20 ianuarie 2019

14 – 20 ianuarie 2019 este săptămâna mirajului de altădată pe care acum îl transformăm în realitate și a forței viguroase care poate produce schimbări acum, așa cum o va putea face tot anul. Momentul acesta este unul de edificare, nu atât referitor la ceea ce avem de făcut în momentul de față, la fapta concretă judecată pe moment, cât la motivul la care apelează un individ pentru a proceda într-un anumit fel. Fapta motivată de argumentele trecute arată o legătură cu ceva frumos de altădată care, la momentul respectiv, ni se părea o veritabilă iluzie, un miraj, ceva ce nu putea fi împlinit oricât de mult ne-am fi dorit. Ceea ce va veni spre noi în această săptămână este un mare beneficiu pe care ni l-am dorit de mult timp. Ceea ce în trecut ținea de o zonă a iluziei, devine în prezent o realizare. Lucrul acesta ar putea să-i facă pe uni suficient de aroganți, încât să își atribuie aceste beneficii dacă până acum au vorbit despre a trăi în prezent. Abia spre sfârșitul săptămânii înțelegem de ce lucrurile acestea nu trebuie privite așa cum ni se spune, ci în raport cu a avea. Beneficiile acestui dicton sunt într-o perfectă consonanță cu atașamentul. Dacă cel care vorbește despre a trăi în prezent are acumulări, este un personaj care vinde informații, plătește taxe de închiriere pe săli, stadioane, înseamnă că mesajul său este fals. Adevărații maeștri care au nevoie de așa ceva sunt rari și ei nu au beneficii din prelegerile lor, în afara mulțumirii sufletești. Săptămâna aceasta ne ajută pe noi, cei mulți, care le plătim acestor escroci traiul îndestulat și opulent, să vedem cât de mincinoși sunt. Beneficiul acesta nu este, însă, forțat. Cine va dori să vadă, va primi cu fiecare zi a săptămânii mesaje importante care se vor lega într-o cununa în ultima zi a săptămânii când Soarele va trece pe zodia Vărsător. Desigur, nu este greșit să ai acumulări. Este însă complet eronat să vorbești despre a trăi în prezent fără a demonstra practic lucrul acesta. Ei trăiesc în prezent pentru că altcineva le plătește prezentul acesta continuu. A trăi în prezent nu înseamnă doar a fi fără griji, cum spun acești falși maeștri, ci a fi fără acumulări, fără posesiuni, a nu avea decât identitatea prezentă. De la Apostoli, rari au fost oamenii care au reușit să ofere un asemenea exemplu și multe trompete care au cântat pe bani mulți despre cum este să faci asta. Dar lumea aceasta nebună a murdărit până și acest concept al nonacumulării. A doua parte a devizei săptămânii ne vorbește despre forțele viguroase care pot produce schimbări la fel de puternice acum precum vor fi tot anul. Numai prin această conștientizare a marilor diferențe care există între oamenii adevărați și escroci se poate vorbi despre o asemenea împlinire minunată. Evenimentele astrale ale acestei săptămâni au acest dar pe care ni-l vor oferi, în multiple înfățișări, în fiecare zi. Chiar dacă lucrurile vor căpăta un sens mult mai mare spre sfârșitul săptămânii, nu înseamnă că celelalte momente sunt lipsită de înțeles. Puterea de a schimba vine acolo unde calitatea umană nu este negociată.
Recomandarea pentru această săptămână este aceea de a nu ne propune să schimbăm lumea după chipul propriu, după cum simțim în momentul acesta, ci să înțelegem de ce lumea se schimbă sau de ce ar avea nevoie de o schimbare. Înțelesul acesta ne ajută să recunoaștem mult mai ușor factorii de transformare ce vor veni spre noi în lunile următoare.

Se discută despre câștig. Valorile personale trec printr-o criză nouă. Avem nevoie de recunoștință. Se discută despre decizia unui om slab. Inventivitate. Sensibilitatea ne duce spre senzațional. Cel puternic devine foarte intuitiv. Ni se pare că perioada este de vină, nu deciziile personale.

Momentul de față ne aduce câteva unghiuri interesante care ar trebui să ne atragă atenția la revolta pe care am alimentat-o în zilele anterioare. Multe din cele care s-au consumat în ultimele săptămâni ni s-au prezentat printr-o altă notă, din această cauză momentul de față ni se pare complet diferit față de ceea ce am trăit până de curând. În realitate, relația proastă pe care Luna o are cu Axa Dragonului arată că au existat de-a lungul săptămânilor anterioare multe suspiciuni care se confirmă acum. Faptul că primim respect este un lucru foarte bun, dar acolo unde nu există vom constata că oamenii merg foarte ușor către dramă și că relațiile frumoase se topesc, se apropie foarte mult de o criză, gândurile lor sunt în mod serios puse la încercare. Prin ceea ce se întâmpla acum se face trimitere doar la începutul decadei a doua, la primele zile ale ei, adică la 12 ianuarie, când Soarele s-a aflat într-o relație foarte bună cu Junon. La momentul acela ni s-a părut că planurile de viitor trebuie construite în raport cu puterea cuiva, în analogie cu puterea sa. Acum vedem că lucrurile sunt taman invers, pe dos, altfel formulate sau bazate pe alte informații. Unii vor da vina pe epocă, pe statutul pe care îl are societatea în momentul de față, pe starea de fapt a lucrurilor. În realitate, ziua aduce soluții acolo unde gândurile sunt curajoase, acolo unde puterea a fost dovedită, acolo unde deciziile personale nu se opresc la impresii subiective, nici dacă acestea sunt confirmate de teorii. Relația bună dintre Mercur și Neptun pare să fie, tocmai pentru că se consumă acum, un fel de risipă. Ea va fi activă și în zilele următoare, iar beneficiile sale vor fi apreciate mai mult în zilele ce vor veni, nu acum. Acum suntem conflictuali, cel puțin până spre seară când Luna va trece pe zodia Taur, pentru că ne vorbește doar despre ceea ce ne face puternici, dar nu ne spune nimic despre moralitate, despre echilibru, despre puterea adevărată, ci doar despre cele care își fac simțită prezența prin rezultate imediate.
Prin urmare, prima zi a acestei săptămâni ne vorbește despre un câștig imediat. Acesta poate veni prin cuvânt, prin impresie, prin imagine, prin ceea ce simțim și vedem la alții, iar lucrul acesta produce efecte imediate. Cei care nu reușesc să se echilibreze ori nu au reușit să scoată din tolba cu săgeți acea săgeată care altădată ar fi venit din partea lui Cupidon, vor da vina pe perioada, pe epocă, pe faptele pe care le-au făcut alții în a doua parte a anului anterior și care se răsfrâng asupra contextului social de acum. În realitate, această săptămână ne vorbește despre mirajul de altădată, deci ceea ce credem că a fost în a doua parte a anului anterior o putere, de fapt, a fost o iluzie. Cel care reproduce această schemă va crede că este puternic, dar nu este. El va fi la fel de slab cum a fost în a doua parte a anului anterior. Dacă nu-i place ceea ce își amintește că a făcut în a doua parte a anului anterior atunci să facă bine să se mobilizeze și să procedeze acum altfel.
Recomandarea pentru această zi este aceea de a ne gândi cum ar fi să trăim într-o societate a binelui. Ne-am plictisi?

Refugiu. Emoțiile sunt scăpate de sub control. Ne mobilizăm pentru a obține popularitate. Cerem o recompensă pentru munca efectuată în ultima perioadă. Se evită anumite pericole. Armonia nu mai este judecată ca pe vremuri. Suntem controlați de cei pe care nu îi apreciem.

Luna, intrată deja pe zodia Taur din seara zilei anterioare, va împlini în seara acestei zile două unghiuri frumoase, unul cu Saturn și celălalt cu Neptun. Lucrul acesta este de bun augur pentru cei care caută popularitate, care vor să nu mai fie constrânși de un program, să muncească după cum le dictează conștiința și după un ritm ales în cunoștință de cauză, nu impus. În realitate, 15 ianuarie este o zi de refugiu. În multe din situațiile pe care le vom parcurge acum ne vom baza foarte mult pe mesajul primit din partea unui om pe care l-am crezut mult mai puternic (deși mult timp nu a fost) și care ne-a demonstrat în ultimele zile ale săptămânii anterioare că poate fi și așa cum îl credem noi. Relațiile bune pe care Luna din Taur le realizează cu aceste două planete aduce o eficiență într-o activitate, care poate fi și una de rutină, nu doar una independentă. În mare parte, 15 ianuarie este încărcată de nostalgia unor vremuri apuse, de dorința de a ne retrage către ceea ce până acum ne-a oferit o mare satisfacție. Pentru unii, 15 ianuarie va veni cu problema identității, cea care ar putea scoate în evidență și o similitudine pe domeniul sănătății, o boală moștenite genetic, preluată pentru că este contagioasă, o asemănare cu oamenii care gândesc și simt la fel. Lucrurile acestea țin de fragmentare a ființei și ele ar trebui evitate. Explicațiile adevărate pentru care multe lucruri sunt acum neplăcute sau dureroase țin de un program personal, de o schemă personală, nu de ceva ce ni s-a impus.
Prin urmare, 15 ianuarie ne vorbește despre ceea ce ar trebui să facem fără a înlătura adevărul, fără a critica, fără a judeca aspru o situație. Armonia vieții se bazează și pe această componentă individuală, subiectivă, mai ales dacă aceasta nu este orientată împotriva oamenilor pe care-i considerăm mai slabi sau vinovați de ceva. Această conștientizare, această retragere, acest refugiu poate fi pentru mulți și începutul unei călătorii inițiatice. Nu putem ști dacă această călătorie va fi încununată de succes, dar știm că începutul ei, dacă se bazează pe empatie, pe un sentiment frumos, pe o emoție fină, lucrurile nu pot fi încheiate într-un mod neplăcut. Altfel, nu facem decât să dăm curs devizei generale, cea care ne vorbește despre un miraj pe care ar fi trebuit acum să-l transformăm în realitate, dar nu putem.
Recomandarea pentru această zi este aceea de a nu considera că orice vis poate fi pus în aplicare dacă ne mobilizăm. Adevăratele idealuri sunt aduse din abstract în planul concret dacă respectăm un desfășurător de bun simț, frumos, fin. Altfel, devenim părți dintr-o minciună mult mai mare.

Clasificări interesante. Sensibilitatea caută laude. Nu înțelegem de ce bunurile nu sunt apreciate de ceilalți precum le apreciem. Factorul imprevizibil nu și-a spus încă ultimul cuvânt. Suntem conduși către o viață mai bună. Minciuna generează situații involuntare. Dăm, dar o facem cu subiectivitate. Sunt exagerate forțele combative.

Luna se află acum în plin tranzit prin zodia Taur și va avea de împlinit astăzi câteva unghiuri interesante, dintre care ultimul se află în rândul celor mai frumoase unghiuri ale acestei săptămâni. Relația bună a Lunii cu Capul Dragonului prin care reușește să medieze tendința Nodurilor (acesta este unghiul minunat), arată că lucrurile bune se pot împlini într-un chip miraculos, că există un factor de reglare, o apreciere frumoasă, un semn înălțător, un impuls de transformare foarte bun care susține prietenia și ne duce mai departe pe traseul pe care l-am ales la începutul acestei săptămâni. Mai sunt și alte unghiuri frumoase care se împlinesc acum, dar cele mai multe dintre ele susțin această idee că minciuna nu este decât chipul sinistru al unei subiectivității exagerate sau scăpată de sub control.
Există un impediment care va fi, de altfel, unul definitoriu al acestei perioade și care va aduce zilei de față un gust amar. Acesta este dat de conștientizarea bagajului pe care îl avem. Unii își vor număra banii și vor considera că nu le sunt suficienți sau nu au atât de mulți cât și-ar dorii, alții își numără prietenii și ajung la aceeași concluzie. Cert este că soluția aceasta vine prin atitudinea corectă a celui în cauză, aceea de a fi mulțumit cu cât are. Nu este prima dată când invocăm o astfel de componentă, însă momentul acesta, în absența mulțumirii invocate, ne duce către forțe combative, către imprevizibil, către situații pe care cu greu le putem gestiona. Asta înseamnă că toată ziua ne vom îndrepta atenția către ceea ce am fi putut primi, dar nu s-a putut, către ceea ce ne-am dorit, dar nu am primit, către bunurile care au ajuns mult mai ușor în posesia celorlalți.
Prin urmare, 16 ianuarie ne aduce în fața unor clarificări de care avem mare nevoie în această perioadă. Unele sunt de factură emoțională, dacă până acum emoțiile au fost legate de obiecte, de promisiuni, de oameni care au vândut sau de oameni care au dorit să cumpere. Altele vor fi legate de idealuri și acestea vor fi cel mai mult încurajate. Relația aceasta frumoasă pe care Luna din zodia Taur o are cu Capul dragonului este un semn de prosperitate, dar și o promisiune, aceea că avantajul pe care ni l-am dorit și despre care am crezut că nu ne va mai fi accesibil, ne va curta în continuare.
Momentul de față ne vorbește și despre o formă de generozitate, de apreciere, de dăruire, însă doar în comparație cu forțele care se declară împotriva acestor principii. Cumva, ni se va părea justificat ca pe 16 ianuarie să ne strecurăm printre aceste entități, printre aceste elemente sociale pentru a nu produce mai multă suferință celor pe care îi iubim sau pentru a nu face valuri.
Recomandarea pentru această zi este aceea de a nu alege o minciună doar pentru că aceasta este agreabilă sau ni se pare că este singurul element cu care putem contrabalansa o greutate ce ține de o situație socială încordată. Dacă nu avem cuvântul potrivit, atunci să tăcem!

Cel care se crede puternic risipește. Se discută prea mult. Elementele neclare pot fi analizate doar dacă partenerul de dialog nu este obraznic. Cel influențabil are nevoie să accepte modificările care se petrec în viețile celorlalți ca modele. Ne gândim la proiecte pe termen lung. Viața este încercată pentru a ne căli. Claritate.

În noaptea de 16 spre 17 ianuarie Luna va trece pe zodia Gemeni și apoi, tot spre seară, așa cum am văzut că s-a întâmplat și pe 15 ianuarie, va avea de împlinit doar două unghiuri majore, de această dată o opoziție cu Venus și un sextil cu Marte. Este un moment de risipă, pentru că toată ziua ni se va părea că trebuie să recuperăm ceea ce nu am clarificat în zilele anterioare, ceea ce nu a fost corect sau nu a fost încadrat conform obiectivelor pe care le-am avut la începutul săptămânii sau pe finalul săptămânii anterioare. Ziua vine cu o anumită calitate, cea care ne ajută să înțelegem care este raportul celor cu care interacționăm, dar nu ne ajută să vedem ce avem de oferit. Ni se va părea mult mai important ce primim decât ceea ce oferim. De aici și marea greșeală a momentului.
Un alt element important al mijlocului săptămânii vine prin transformarea acestui moment într-unul de călire. Nu trebuie să uităm că această săptămână se încheie cu trecerea Soarelui pe zodia Vărsător, iar Luna pe primul sector al zodiei Gemeni grăbește cumva împlinirea unor situații pentru care nu suntem încă pregătiți. În mod normal ar trebui sa avem viziunea unor situații bune care să fie și mai bune prin comunicare sau să capete acest statut prin schimb de experiență, transfer de informații sau flexibilitate. Așa, lucrurile sunt defazate, deci ni se cere îndeplinirea unei condiții pentru ca această calitate să fie și durabilă. De aceea, lucrurile acestea neobișnuite vor rămâne în zona simplității și, implicit, în cea a calității, doar pentru oamenii sinceri. Pentru ceilalți, ele se complică prin intermediul elementului timp, care acum nu are înțeles, explicație, dar care poate crea o situație foarte delicată pentru care nu suntem încă pregătiți.
Prin urmare, mijlocul săptămânii ne pune în fața unor situații destul de delicate. Ceea ce ni se pare revoltător cere acceptul celorlalți, cere toleranță, poate chiar o anume sobrietate, însă nu reușește să influențeze atât de mult statutul unui grup pe cât își dorește cel în cauză. Așadar, vorbim aici despre un comportament negativ care este bazat pe acuzații și care și-a mai făcut simțită prezența și în săptămânile din urmă. Acum înțelegem de ce ne bântuie aceste impulsuri, iar lucrul acesta îl aflăm din deviza generală a săptămânii, cea care ne vorbește despre mirajul de altădată. Ceea ce impunem celorlalți era un model de putere și ni se părea că numai prin acest model de putere suntem deasupra lor sau impecabili. Acum vedem că acest model, aceste lucruri pe care le-am făcut altădată cu mare ușurință sunt greșite, false sau împotriva idealurilor pe care dorim să le atingem.
Recomandarea pentru această zi este aceea de a nu lungi acțiunile doar pentru a le face impresionante. Ele vor rămâne în conștiința celorlalți impresionante prin ceea ce reprezintă, prin ceea ce sunt ele de fapt, prin ceea ce credem noi că ar putea să fie apreciat la ele.

Se pune prea mult accent pe rațiune. Nimic nu este echivalent cu intensitatea mirării. Avem prea multă îndrăzneală. Performanța este criteriul de referință. Spiritul de contradicție ne păcălește că suntem pe drumul reușitei. Apreciem o oportunitate. Transformăm în bine o situație banală. Răspundem corect la o ofertă. Corectitudine. Ne schimbăm imaginea în ochii celorlalți.

Relația bună dintre Venus și Marte care a fost activ încă de la începutul acestei săptămâni ne va oferi acum posibilitatea de a ne revigora. Desigur, acest unghi nu are atâta vigoare pentru a produce schimbări spectaculoase în cadrul relațiilor care nu au mers bine de câțiva ani, în cadrul persoanelor care se află într-un conflict de durată, dar este o relație astrală foarte bună pentru oamenii care vor să obțină o performanță prin schimb de experiență, prin colaborare. Desigur, de fiecare dată când Venus și Marte se află într-o relație foarte bună se va pune problema unei reușite acolo unde există un patrimoniu care a confirmat deja existența unei relații bune. Mulți s-ar întreba în cazul de față: “De unde ar veni atunci aspectul pozitiv?“. Tocmai acesta este farmecul relației bune dintre Venus și Marte. Ca într-un cuplu! Asocierea în sine nu înseamnă că și parcursul relației este unul foarte bun, nu înseamnă că oamenii aceștia care au convenit să își fie alături unul altuia pe un anumit parcurs sunt în afara oricărui pericol. Relația bună dintre Venus și Marte aduce și o formă de contradicție care stimulează, mai ales în această ipostază care unește zodiile Berbec și Săgetător, despre care știm că au una asupra celeilalte un asemenea efect, acela de stimulare. De aici înțelegem că momentul de față ne solicită pe responsabilitate și ne oferă un prilej interesant de a vedea calitățile celuilalt mai clare decât le-am văzut până acum. Suntem ajutați să facem lucrul acesta și de conjuncția Mercur-Pluton, aspect care ne ajută să înțelegem că reușita nu este o păcăleală, nici chiar atunci când suntem consumați mult prea ușor de un anumit spirit de contradicție.
Ceea ce se întâmpla acum arată că lucrurile secundare obosesc, iar cel învins reușește să păcălească auditoriul cu faptul că raportul de forțe nu este cel corect și cere o revanșă. În realitate, toate aceste lucruri care cer o reeditare deși există toată susținerea astrală pentru ca lucrurile bune să se împlinească acum, se bazează pe o mare frustrare, iar rezultatul cere doar un avantaj de imagine.
Prin urmare, 18 ianuarie ne vorbește despre modificarea criteriilor, despre ceea ce ne face mai buni în mod real, dar nu în absența dăruirii, a inimii bune, a generozității. Acolo unde eficiența este una sterilă, fără această căldură a sufletului avem de-a face cu oameni care nu vor fi niciodată dispuși să răspundă pentru faptele lor. 18 ianuarie vine și cu încântarea de a îndrăznit mai mult, de a distruge un bun al celuilalt, dar și cu grija că o eroare pe care o facem acum, i-ar răni pe cei pe care îi îndrăgim foarte mult. Iată că și de această dată ne aflăm în fața unor nostalgii, că mirajul de altădată nu ne lasă indiferenți, chiar dacă ni se spune din deviza generală că puterile acestei săptămâni, dar și cele ale zilei de față, ne ajută să le transformăm în realitate. Lucrurile acestea frumoase pe care le trăim acum, dar în special cele din a doua parte a zilei, anticipează ceea ce urmează să se întâmple în zilele următoare, cele care ne vorbesc despre încercările pe prietenie, pe stabilitate, pe ajutor chiar dacă deocamdată nu vom fi recompensați sau chiar dacă niciodată nu va exista o plată directă pentru ceea ce vom face acum.
Recomandarea pentru această zi este aceea de a nu considera că tot ceea ce am putea obține este o oportunitate. Multe ni se oferă și pentru că trebuie să fim încercați.

Revendicările bune ne vorbesc despre o constantă. Exagerare. Teamă de cel puternic. Se caută un răspuns la o problemă mai veche. Așteptăm ajutor din partea celui care nu o să-l ofere niciodată. Orice reușită este înțeleasă. Grijă că ruina are acum un caracter coroziv. Teama de favoruri false. Promisiuni deșarte.

În noaptea de 18 spre 19 ianuarie Soarele și Chiron se vor afla într-o dispunere foarte bună, aspect care a fost activ încă de la începutul acestei săptămâni și care a avut asupra ecuațiilor astrale ale zilelor anterioare un impact foarte bun. Din nefericire, la aproximativ jumătate de oră distanță se împlinește careul Soarelui cu Uranus, aspect care și el a fost activ în zilele anterioare și care își pune amprenta asupra momentului dictând spre ce să ne îndreptăm, ce este frumos și ce este rău, ce este coroziv și ce trebuie lăsat în urmă. Vorbim pe 19 ianuarie despre corectitudine, dar nu despre ceea ce știm că reprezintă de regulă corectitudinea, ci despre ceea ce este corect în ochii celorlalți. Există o experiență personală care ne vine de pe finalul anului anterior și pe care vom dori să o folosim acum cu mare eficiență. Nu se știe dacă până la urmă vom reuși, însă anumite conflicte se vor stinge tocmai pentru că se face trimitere la ceva bun care ne vine de atunci. Prezentul este ușor conflictual, adică binele care ne vine de pe finalul anului anterior s-ar putea să nu se potrivească nevoilor de acum și de aceea reacțiile celorlalți să fie puțin cam dure, supradimensionate, exagerate.
Omul înțelept se va folosi de această evadare din prezent, de această invocare a lucrurilor bune care s-au întâmplat în ultima perioadă pentru a ieși din această matcă, pentru a aduce din trecutul îndepărtat lucruri bune pe care nu a avut ocazia să le folosească până acum. Perspectiva acestor lucruri bune ține mai curând de un sentiment de libertate care va fi vizibil în special începând cu dimineața zilei următoare, după ce Soarele va trece pe zodia Vărsător. Acum suntem îngrijorați pentru că nu știm dacă ceea ce gândim ne va fi folositor. De mâine, vom vedea cum anume putem proceda pentru ca lucrurile acestea să fie folositoare.
Prin urmare, 19 ianuarie ne vorbește despre lucrurile adevărate care au un impact puternic asupra conștiinței individuale. Momentul de față ar putea să fie edificator prin promisiuni, prin favoruri, chiar dacă la un moment dat acestea ni se vor părea false. Dacă ziua anterioară ne-a îndemnat să apreciem o oportunitate, cea prezentă ne îndeamnă să ținem cont de grijile pe care le aveam pe vremuri și să urmărim parcursul de atunci și până acum pentru a vedea dacă acestea au fost respectate, justificate sau dacă ne-au folosit la ceva. Rezultatul ar trebui să ne ajute să ne ridicăm nivelul de conștiință, să avem acces la un plan superior, să nu credem că toate lucrurile care sunt acceptate de ceilalți produc rezultate bune în plan social, reușite.
Spre seară, Luna va trece pe zodia Rac și îi face pe oameni mai sensibil, dar și dispuși să înțeleagă de ce acest aspect emoțional este atât de important, de ce experiențele de până acum nu fac apel la favoruri, nu sunt aduse din trecut doar pentru confortul de moment, ci pentru a face prezentul mai puternic și a destructura tendința spre agitație, griji nejustificate, invidie, distrugere.
Recomandarea pentru această zi este aceea de a nu ne permite luxul de a considera că avantajele momentului se bazează doar pe favoruri. Această direcție este o invenție ciudată a societății de consum. A oferi pentru că admirăm, pentru că iubim, pentru că îndrăgim, pentru că dorim să dăm un exemplu nu ține de această zonă a favorurilor.

Accese de furie. Pas înapoi. Ceea ce este decisiv se va schimba cât de curând. Acumulările trebuie să aibă un echivalent în plan spiritual. Este nevoie de prietenie. Recomandări bune. Se cere o reexaminare. Limitele sunt atinse foarte ușor. Se caută un moment de liniște. Senzațional. Progresul este atractiv. Combinații periculoase. Confuzie. Este nevoie de un schimb de experiență. Posibilitățile sunt reduse. Nu întârzierea este de vină, ci viteza de reacție.

Abia acum, în ultima zi a acestei săptămâni, ne va fi mult mai clar de ce au existat două tabere, de ce oamenii au fost împărțiți în buni și răi după aprecierile celorlalți, după ceea ce au făcut în mod concret de-a lungul acestui interval. Relația bună pe care Mercur și Junon o definitivează în dimineața acestei zile ne vorbește despre aceste planuri care ne-au arătat că tensiunile anterioare au scos în evidență un fel de a fi, nu o direcție specială, un simplu conflict, nu felul de a fi al omului. Poate ni se pare contradictoriu că vom conștientiza acum lucrul acesta, dar trecerea Soarelui pe zodia Vărsător poate produce astfel de ciudățenii, fie de dragul senzaționalului, fie pentru că până acum, de câteva săptămâni, avem anumite gânduri care țin mai curând de zona abstractă și care nu și-au găsit deocamdată o formulare concretă, un echivalent în planul practic, nici în cel social. Este clar că lucrul acesta bun care se consumă acum nu vine de la sine, ci își are rădăcină în ceva la fel de bun care s-a consumat în ziua anterioară. De aceea suntem capabili acum să oferim mai mult, poate chiar din ceea ce am strâns cu mare greutate, doar pentru că momentul de față este ceea ce ne-am dorit dintotdeauna. Zodia Vărsător, pentru că primește Soarele ca musafir începând cu dimineața acestei zile, ne poate oferi această perspectivă a experienței prezente care să conteze infinit mai mult decât efortul depus pentru a aduna elemente de patrimoniu folosite acum cu atât de mare ușurință. Pentru mulți, poate chiar din rândul celor care studiază astrologia, semnul de față, zodia Vărsător, este un element care încurajează risipă, iluzia, evadarea într-o lume imaterială, lipsită de rădăcini, dar noi, pentru că studiem astrologie, știm că din această zodie ne vine puterea specială de a trăi intensitatea acțiunii din prezent. Prin aceasta afirmație nu trebuie să se facă o legătură cu alte idei, cele promovate de societatea de consum sub denumirea de “dezvoltare personală”, precum cel de “A trai in prezent“. Ideea aceasta de a trăi în prezent este valabilă doar dacă cel care o promovează este complet lipsit de nevoia de acumulare. A trăi în prezent este echivalent cu nonatașamentul. Orice individ care îți recomandă să trăiești în prezent și o face pe cheltuiala ta este un escroc. Cel care trăiește în prezent nu are decât prezentul, iar prezentul nu presupune acțiuni trecute care să îi ofere avantaje, beneficii, patrimoniu, dar nici speranțe pe viitor care să producă efecte similare atunci când viitorul se va transforma în prezent, iar demersul de acum și până atunci să fie trecutul care produce efecte. Cine nu îndeplinește această condiție este un escroc dacă spune că trăiește în prezent. A trăi în prezent este o idee absolut genială, dar complet necunoscută, ca practică, în cazul celor care fac averi folosindu-se de ea.
Prin urmare, ultima zi a acestei săptămâni ne vorbește despre bucuriile la care ajungem făcând lucruri foarte simple, fără filozofi, fără explicații, fără frică. Momentul de față ne aduce și câteva constrângeri care țin de relația Lunii cu planetele din Capricorn, așa cum suntem obișnuiți să experimentăm de ceva timp. Din fericire pentru momentul de față, schema aceasta conflictuală dată de relația Lunii cu planetele din Capricorn reduce confuzia, adică aduce o mai bună clarificare a situației pe care o avem, dar și a metodelor ce trebuie folosite. În egală măsură, momentul de față ne aduce și foarte aproape de o zonă a confuziilor, când lucrurile doar par adevărate, iar lucrul acesta va fi văzut de cel experimentat, de omul care cu greu se lasă controlat de altcineva pentru a îndeplini alte scopuri decât cele pe care și le propune. De aceea, avem speranța că ultima zi a acestei săptămâni este una de progres, de deschidere către o nouă dimensiune a vieții, cea care să ne ofere motive de a refuza abuzurile, orgoliile, faptele rele, dar de a ne apropia mai mult de ceea ce este simplu și adevărat.
Recomandarea pentru această zi este aceea de a fi atenți ce sunt oamenii dispuși acum să dăruiască și ce sunt dispuși să primească. Niciuna din cele două părți nu este vinovate că procedează așa, doar dacă atunci când dăruiește o face pentru a înlănțui, iar când primește pentru a vampiriza.

12 comentarii la „14 – 20 ianuarie 2019

  1. elena spune:

    Schimbarea se petrece incontinuu ,ne atinge si pe noi cei multi, numai ca nu in bine .Poate ca in afara de gandirea si conduita noastra ,altceva nu prea tine de noi sa schimbam .O singura intrebare ,bine inteles retorica am si eu:acestia carora noi le platim prezentul vor simti schimbarea ? Multumesc pentru previziunile pe care le faceti saptamanal care pentru mine sunt etalon astrologic,

    1. Nu știu dacă acum, dar ceva vor simți. Nu sunt în afara acestor predispoziții.

  2. Ani spune:

    Seara buna!Gheorghita ,Soarele nu trece in saptamana aceasta prin conjunctia cu Nodul Sud ,respectiv opozitia cu Nodul Nord?Te intreb pentru ca saptamana viitoare o sa fiu in locul unde isi doresc toti crestinii sa ajunga si voiam sa vad care e si opinia ta.

    1. Da, este pe 17 ianuarie dimineata. Este, așa cum ne spune ecuația astrală a zilei, un element de călire.

  3. Negru Elena Larisa spune:

    Buna Gheorghita.Am.inteles ca nu esti de acord cu dezvoltarile personale si ai perfecta dreptate dar ce parere ai cu hoponopono.Te iubesc,te rog iarta-ma.imi pare rau multumesc.raspunsurile tale totdeauna imi lumineaza sufletu.intotdeauna pentru mine tu ai ultimul cuvant adevarat.eu te consider ghjdu nostru.Multumesc din.sufet

    1. Sunt foarte de acord cu dezvoltarea personală, dar nu cum o practică aceşti profesori de carton.
      Ho’oponopono este o tehnică minunată de eliberare somato-emoţională, doar că sunt puţini care știu să o folosească. Adică, nu este suficient să spui „Te iubesc”, „Iartă-mă”, „Mulţumesc”, ci să şi participi la mişcarea energiei şi să permiţi să se întâmple fiecare etapă, nu să impui o etapă. Să fii în acţiune şi, în acelaşi timp, şi observatorul ei este o artă.

  4. Negru Elena Larisa spune:

    Multumesc inca o data pentru cuvintele tale care ma lumineaza de fiecare data.imi.sunt un.mare real ajutor

  5. Negru Elena Larisa spune:

    Mi-ar place sa imi spui fiecare cuvant ce face din Ho’oponopono pentru ca am ascultat atatea moduri diferite dar numai in.tine am incredere.pentru.mine tu ai inrodeauna ultmul cuvant.nu inteleg cum sa luam fiecare etapa.Multumesc.

    1. Pot să fac lucrul acesta, dar nu te ajută. Ho’oponopono are această componentă personală ce ține de practică. Ținta este vârful muntelui, dar acolo fiecare ajunge pe drumul lui. Descrierea celuilalt poate fi, în cazul acesta, o sugestie greșită. DAR există un element comun care se regăsește în cazul tuturor celor care urcă: respirația. Oricare dintre aceste etape se leagă de cealaltă prin respirație. Vocea interioară, atunci când, între etape, nu caută să se regleze prin respirație, te duce spre buza prapastiei. Când nu știi, respiră. Când ai întrebări, întâi respiră. Când ți-e greu, ai un prieten care nu te trădează niciodată: respirația. Și fă-o adânc, plin, cu deschidere, pentru a te reconecta, pentru a deschide și a lăsa să curgă ceea ce a oprit cugerea și a creat obstacolul. Omul prin care nu curge nimic este deja un om mort. Apoi fă tot ce ai auzit că poți face. Celelalte sunt povești despre alți oameni, nu despre tine!

  6. Negru Elena Larisa spune:

    Multumesc din.suflet.un.adevarat Maestru!!!

  7. Florentina Tudor spune:

    Un horoscop pe zodii ne-ar ajuta mai mult.Cu multumiri oricum pentru ce ne oferiti!

    1. Dacă vorbim de ajutor, NU, nu ar ajuta mai mult!
      Poate fi mai util pentru un confort de moment.

Dă-i un răspuns lui Gheorghiță Coser Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.