13 – 19 ianuarie 2020

13 – 19 ianuarie 2020 este săptămâna barosului care rupe certitudinile finalului de anul anterior și a libelulei care a uitat să zboare. Marea problemă a acestei săptămâni este dată de certitudinea pe care am avut-o pe finalul anului anterior. Multe ni s-au părut că pot fi rezolvate prin acțiune în forță, prin apel la obiceiuri ciudate ale celorlalți, fără ca aceste persoane să fie implicate, prin a folosi anumite curiozități stranii pentru a explica suspiciuni pe care le-am avut atunci. Este clar că săptămâna în curs este marcată de unele tensiuni care vin mai mult din zona emoțională și tocmai de aceea suntem invitați să fim atenți, responsabili și condescendenți. Dacă lucrul acesta nu se întâmplă va fi confirmată a doua parte a devizei săptămânii, cea care ne vorbește despre realizări care nu se vor împlini, deși le este destinată o împlinire în această etapă, în această perioadă. Certitudinile care se rup vor face apel la niște legături care depășesc cadrul lunii anterioare, depășesc poate cu mult și cadrul anului anterior. Asta nu înseamnă că mesajul acestei săptămâni va fi greșit dacă va fi integrat doar prin ceea ce se întâmplă acum. El face referire la conținuturile pe care suntem invitați să le anulăm din ceea ce ni s-a întâmplat anterior, în special pe finalul anului anterior, chiar dacă atunci aveam o perspectivă mai mare asupra problemei și la momentul respectiv soluțiile păreau viabile. Problema de acum cere să fie rezolvată exact cum ne este prezentată, nu cum credeam cândva.
Din fericire, vom fi de-a lungul acestei săptămâni eliberați de anumite tensiuni legate de rigiditate, scheme care sunt prea mult raportate la modele mai vechi, vise și aspirații despre care am crezut tot timpul că nu pot fi realizate, dar nu am recunoscut. Este o săptămână a tensiunilor profesionale, a grijilor că ne-am putea întoarce la probleme mai vechi, cele care se amestecă foarte ușor cu problemele personale, care justifică ceva negativ, poate chiar o latură proastă a firii pe care nu am reușit să o reparăm. Avem nevoie să înțelegem că toate aceste distorsiuni nu pot avea soluții în această săptămână. Cel care va fi selectiv, care va privi problema în față, strict prin ceea ce este văzut la ea, strict prin cum se prezintă, va fi un om câștigat. Ceilalți, se vor pierde în detalii, vor încerca să-i convingă pe apropiați că au dreptate cu toate aceste drame personale, dar rezultatul nu le va folosi la nimic. Așadar, să fim responsabili cu ceea ce gândim, dar, înainte de toate, să fim responsabili cu ceea ce simțim și proiectăm asupra celorlalți. Doar în aparență această săptămână vine cu informații pentru noi pentru că, în realitate, ea ne arată bagajul emoțional pe care îl avem și pe care l-am ignorat de fiecare dată când am trecut prin anumite probleme. Dacă acum suntem responsabili și ne întoarcem către emoțiile pe care să le reparăm vom repara și relațiile care au fost stricate de emoțiile defecte.
Recomandarea pentru această săptămână este aceea de a fi sinceri. Prin sinceritate descoperim dacă avem oameni de calitate care înțeleg ceea ce avem de oferit sau dacă noi suntem capabili să înțelegem ceea ce se întâmplă cu oamenii cu care interacționăm cel mai mult. Dar dacă nu suntem într-unul din cele două cazuri, să ne întoarcem la iubire și să cerem iertare. Nu se știe niciodată de unde poate veni vindecarea de care avem nevoie. Pentru a împlini această minune să se realizeze este nevoie ca noi să o inițializăm. În cuvinte mai simple, este nevoie ca noi să facem un pas, ca și Universul să-i facă pe ceilalți spre noi.

Ruptură. Trecem mai departe prin investigarea corectă a unor conflicte. Pierdem într-o confruntare mică, dar câștigăm într-un demers major. Pasul educativ este cel care ne duce pe un nou nivel al valorilor. Suspiciunea ne trezește atenția. Bucurii noi. Evenimentele recente ne vorbesc despre o întâmplare pe termen lung. Curiozități stranii. Sentimentele profunde ne ajută să reducem tensiunea.

Începutul săptămânii se face într-un ton destul de dur, dar, din fericire, nu într-unul agresiv. Ceea ce înseamnă acum ruptură este mai mult o conștientizare a ceea ce am parcurs în săptămânile anterioare, este un fel de întoarcere la un trecut furtunos pe care nu îl reiterăm, dar pe care acum avem capacitatea să-l înțelegem foarte bine doar pentru că am asimilat ceea ce ni s-a întâmplat în ultima vreme. Prima zi a acestei săptămâni ne vorbește despre cunoaștere, despre înțelegerea valorilor personale, despre ceea ce este bun pentru noi și ar trebui să fie considerat un semn de economie pentru ceilalți. Finalul tranzitului Lunii prin zodia Vărsător este un semn de libertate care va aduce o separare ce nu se va regăsi în vibrațiile generale ale anului în curs, dar care vor face luna ianuarie să pară foarte dificilă, încărcată de multe situații care nu au soluții, de reziduuri, de emoții pentru care nu mai avem timpul potrivit să le purificăm, de situații care rămân conflictuale în propria minte și pentru care nu avem soluții pentru că suntem invadați de etapele următoare. Asta înseamnă că prima zi a acestei săptămâni ne duce către o zonă pe care ar trebui să o explorăm tot anul. Ea este cea legată de sentimentele profunde care ne ajută să reducem acele conflicte sau acele tensiuni care, în anii din urmă, au fost perfect justificate, dar care acum nu-și mai găsesc rostul în viața proprie. Ceea ce ni se întâmpla acum, în prima săptămână, este apăsător, bazat pe instinct, pe o disciplină care distruge echilibrul pe care ne-am bazat în anul anterior și care exploatează o vulnerabilitate care nu are nimic de-a face cu fericirea, așa cum am crezut. Înțelegem astăzi că a fi vulnerabili nu este un privilegiu, de asemenea, înțelegem că a fi puternici, așa cum am gândit pe finalul anului anterior, nu este un atu. Faptul că în seara acestei zile Venus va trece pe zodia Pești este un semn bun pentru toate conflictele pe care le-am parcurs în ultima perioadă. Este un semn bun și pentru conflictele momentului, dar el va fi privit ca un element care temperează tensiuni mai vechi. Vom lucra foarte mult la acest capitol, vom încerca să fim mai echilibrați și, în plus, vom încerca să fim mult mai atenți la sentimentele care ne invadează, care ne responsabilizează ca să facem ceva în locul altora.
Prin urmare, prima zi a săptămânii ne vorbește despre o responsabilitate pe care ar trebui să o privim dincolo de conflictele mai vechi. Acesta va fi, de altfel, elementul cel mai greu al momentului. Cel care se va detașa de șabloanele vechi va reuși să vadă că tensiunile momentului ne invită la o altfel de responsabilitate. 13 ianuarie ne invită la economie, la reținere, la abstinență, la a consuma mai puțin din ceea ce avem pentru a ne rămâne mai mult pentru vremurile grele pe care credem acum că le anticipăm. Nu trebuie să uităm că finalul anului anterior a fost unul destul de complicat iar ceea ce se distruge acum este un fel de reparare. Relația bună pe care Luna o va definitiva în seara acestei zile face trimitere la acest confort al revoltei pe ceea ce s-a consumat pe finalul anului anterior, atunci când Uranus se afla în deplasare retrogradă. Acum bucuriile ni se par curiozități ciudate, planurile de viitor bazate pe sentimente neobișnuite, iar echilibrul familiei un obiectiv care nu poate fi atins prea curând. De aceea, reperul finalului de an 2019 este unul important pentru că ni se pare că de acolo ne vin informații sau de acolo ne vine un anumit confort afectiv cu care suntem obișnuiți și pe care îl putem integra în dimensiunea personală a vieții de acum. Cel care este echilibrat va reuși să își identifice sentimentele profunde și să treacă dincolo de reacțiile de moment. Reacțiile de moment nu definesc firea unui om, ci spun niște lucruri despre el care nu pot deveni un caracter ce pot, cel mult, indica starea în care se află la momentul respectiv.
Recomandarea pentru această zi este aceea de a ne gândi că întotdeauna avem motive de optimism. În jurul nostru putem găsi oricând oameni cu care să interacționăm pentru ca această latură frumoasa vieții care include și optimismul să nu se stingă. A-ți propune să trăiești frumos este un țel nobil.

Risipă. Severitatea înseamnă întoarcerea la problemele mai vechi. Suspiciune față de o colaborare mai veche. Neglijarea unor sarcini personale. Ne ocupăm de grijile celorlalți pentru a ne ascunde sarcina personale. Știm ce trebuie făcut, dar nu vrem să facem. Speranța este ascunsă pentru a o justifica mai târziu ca pe o neglijență.

Multe din evenimentele programate a se consuma în această zi fac referire la ceea ce ne amintim că s-a consumat pe finalul anului anterior și nu putem uita. Dacă în ziua anterioară situațiile acestea au venit spre noi sub forma unor informații, acum ele vin sub forma unor acțiuni. Acum facem proiecții, avem certitudini, știm totul despre ceea ce vor să spună oamenii, despre ceea ce trăim în momentul de față, despre ceea ce urmează să ni se întâmple. 14 ianuarie ne aduce în fața unor probleme de adaptare pe care ar fi indicat să le abordăm cu o responsabilitate aparte. Grijile acestei zile nu ar trebui să fie orientate către ceea ce ar trebui să ascundem pentru a nu ni li se vedea, ci pentru a duce la bun sfârșit anumite sarcini care au fost neglijate în ultimele luni și care acum își ating termenul final. Tot din acele vremuri ne vine și speranța că lucrurile se vor schimba în bine, însă de această dată vom pune această speranță într-un context marcat de furie, de nervi, de grija că nu am învins un adversar sau că nu ne-am curățat suficient de mult de umilințele pe care acest adversar ni le-a provocat. În tot acest demers, ideile sunt alese cu grijă, oamenii se dovedesc mai atenți la formulare, mai prudenți atunci când vor să atace, însă lucrurile acestea nu vin ca urmare a unui progres, ci pentru că se tem de ceea ce nu cunosc sau să tem cu adevărat că adversarul i-ar putea învinge.
Prin urmare, 14 ianuarie devine ziua în care conștientizăm, dacă suntem atenți, nu de la sine, care sunt direcțiile care ne duc spre risipă. Procedând în felul acesta, lăsându-ne în voia curenților astral ajungem să ne risipim la fel cum am făcut în ultimele luni ale anului anterior. Prin sensibilitate astrală, prin retragerea către acele sentimente frumoase pe care le avem deja și care nu sunt ignorate de acest context astral putem face ca lucrurile de acum să fie mult mai bune. Ne va fi clar că acum știm ceea ce trebuie să facem, dar ne lipsește acea voință activă, acel impuls care trece dincolo de risc pentru ca intenția pe care o avem, mesajul pe care îl primim, recomandarea ce ne este oferită să găsească un teren fertil pentru implementare.
Recomandarea pentru această zi este aceea de a nu ne baza doar pe mesaje negative. Ziua este plină de astfel de informații care poluează, sensibilizează într-un mod neplăcut sau compromite. Să fim, așadar, în afara lor!

Omul slab poate înțelege lucrurile simple mai bine. Descoperiri care ne pun în dificultate. Fuziune care ridică o problemă de adaptare. Viața simplă nu este înțeleasă așa cum trebuie. Regrete. Pasul înapoi este acum o dezertare. Severitate. Distorsiune. Regret pe un proiect mai vechi. Aspectele profunde ale vieții sunt ascunse. Sobrietate. Distanța ne protejează. Educația înseamnă și disciplină.

Ceea ce ni se întâmplă acum ne aduce aminte despre puterile care pot fi folosite pentru a ne schimba direcția destinului, pentru a face ceva special, iar din rezultatele pe care le obținem să ne construim o nouă identitate. Astăzi ne aducem aminte de ceea ce a venit spre noi în zilele anterioare și ni se va părea că facem descoperiri speciale. În realitate, nu descoperim nimic ci doar împlinim o altă etapă, cea care urmează de fapt episoadelor ultimelor două zile. Ceea ce este adăugat acestui context general, cel care, conform devizei săptămânii, ne vorbește despre anumite certitudini care se distrug, despre o sensibilitate care apare într-un mod neprevăzut și care reprezintă marea speranță anului în curs, vine din atenția pe care o acordăm nevoilor morale. Acesta este marele pas al zilei, de aici ne vine marea putere a momentului pentru că nu oricine se poate detașa de un context, precum este cel de față, care ne spune că evidența situațiilor conflictuale este mai mare decât nevoia de a trece dincolo de ele. Din această cauză, aspectele profunde ale vieții, cele pe care le-am conștientizat în a doua parte a anului anterior și care ne-au fost accesibile, dacă am fost puțin atenți, acum se ascund. Ajungem la ele prin efort personal, prin consum, prin sacrificarea unor elemente personale, de patrimoniu, prin ruperea unor legături, prin încheierea unor colaborări. Facem lucrurile acestea în mod exclusiv rațional, fără a avea o explicație cuprinzătoare. Nu credem că reacțiile de moment sunt cele care dictează astfel de decizii și de aici ne vom trezi într-un conflict personal care poate face ziua întunecată, apăsătoare, conflictuală. Din această cauză, avem nevoie să extragem din tot acest context motivele care ne bucură. Să ne amintim ce a fost frumos din legăturile care se rup, nu să rămânem supărați doar pe motivele care au dus la despărțire. Să ne bucurăm că am ajuns într-un punct în care am rămas fără putere pentru că asta înseamnă că au existat acțiuni când ne-am implicat și nu am fost pasivi, indiferenți sau profitori așa cum mulți cu o moralitate îndoielnică proiectează asupra noastră.
Prin urmare, 15 ianuarie ne arată o anumită distorsiune care există în viața proprie și care cere o atenție suplimentară. Chiar dacă, precum în zilele anterioare, problemele strigă foarte tare, dacă ne ocupăm de această distorsiune vom vedea dimensiunea reală a acelor probleme cărora suntem tentați să le acordăm toată atenția. Le vom vedea mici, așa cum sunt, expresii conjuncturale ale unor întâmplări care nu s-au consumat în totalitate, reziduuri. Cel care va reuși să se situeze în afara regretelor, va acorda o mai mare importanță speranțelor, visurilor frumoase, aspirațiilor către modificări importante, adică se va detașa de marasmul zilei, de rutina unei vieți care nu le poate oferi decât mici bucurii vizuale, senzuale sau gustative. În felul acesta, reușim să transformăm rutina zilnică într-un episod din care să extragem ceva important pentru noi. Nu știm de ce avem nevoie să facem lucrul acesta. Poate pentru că vin etape mai importante. Poate pentru că avem nevoie la un moment dat să fim cu un pas înaintea celor pe care îi protejăm și iubim foarte mult. Poate pentru că aceasta este ultima etapă dintr-un șir lung, dintr-un fir al unor episoade care până acum nu aveau înțeles.
Recomandarea pentru această zi este aceea de a nu căuta un final brusc acțiunilor care se consumă acum, ci de a încerca să le vedem într-un context real, cel din care cu adevărat fac parte, pentru a ne extinde și orizontul înțelegerii, nu doar pe cel al observației.

Participăm la evenimente importante. Severitatea nu înseamnă a ne situa pe o poziție ofensivă. Greutate. Suntem într-o zonă delicată pe care nu o putem rezolva decât prin schimb de experiență. Interacțiunea doare. Aventura sperie. Este nevoie de educație, însă aceasta nu este evaluată corect.

Aproape toată ziua Mercur va fi pe ultimul grad al zodiei Capricorn, ceea ce înseamnă că mijlocul săptămânii ne pune în fața unor experiențe pentru care nu suntem pregătiți. Desigur, așa cum știm, nu vom fi pregătiți pentru multe lucruri care vor veni de acum încolo, nu doar pentru cele programate pentru începutul acestui an sau pentru altele ce urmează să se consume de curând. Această formă de neprevăzut este obositoare, ea ne aduce o mare greutate și se va localiza într-o zonă delicată care nu a fost prelucrată sau nu a fost cizelată de nimeni, nu a fost vindecată de nimeni, nu a fost tratată corespunzător pentru că în momentul de față să avem măcar soluția pe care să o punem în aplicare. Relația bună pe care Venus și Uranus o definitivează în noaptea de miercuri spre joi este ușor viciată de relația bună care se definitivează între Mercur și Luna neagră tot în noaptea de miercuri spre joi. Simțim că participăm la evenimente importante, dar nu reușim să le surprindem acestora adevărata esență, nu știm ce ar trebui să facem pentru ca toate aceste lucruri, toate aceste situații să capete însemnătatea pe care o gândim. Lucrul acesta poate fi citit și din relația proastă pe care Luna o are în această zi cu Axa Dragonului. 16 ianuarie este o zi a conflictului omului slab cu cel puternic, dar și al conflictului pe care cel puternic îl are cu el însuși. Faptul că Mercur se află pe ultimul grad al zodiei Capricorn când toate aceste direcții ar trebui să ne vorbească despre probleme ce pot fi rezolvate prin conciliere, prin înțelegere sau toleranță arată că orice urmă de schimbare creează în această zi adevărate momente de panică. De pe zodia Capricorn nu ne vor veni niciodată impulsuri spre schimbare, ci doar impulsuri spre reconfigurare într-un decor cunoscut deja. Asta înseamnă că aceste relații frumoase pe care le experimentăm în noaptea de miercuri spre joi nu sunt altceva decât niște trăiri care nu primesc răspuns, care nu găsesc echivalent în realitate, care doar se expun și, dacă vor să supraviețuiască, nu trebuie să aștepte un feedback imediat. Puterea acestei zile stă în rezistența de a ne proteja ceea ce știm că avem bun și nu vrem să pierdem.
Prin urmare, mijlocul săptămânii ne vorbește despre niște lucruri ciudate care se întâmpla acum și care se vor repeta de-a lungul acestui an în același mod, cu aceeași undă de viclenie, cu aceeași notă stranie. Relația proastă pe care luna o are cu Axa Dragonului ne avertizează că o poziție defensivă nu este cea mai bună soluție, că agresivitatea bazată pe rememorarea unor umilințe mai vechi, de asemenea, nu este o soluție. Cea mai bună soluție pe care o putem aborda în această zi este să nu avem așteptări din partea celor care nu ne dau un răspuns imediat. Și cu ei se întâmplă ceea ce se întâmplă cu noi. Și ei sunt pe același traseu defazat, pe aceeași zonă complet diferită de spectrul pe care îl parcurgem noi în momentul de față. Ceea ce gândim acum se bazează doar pe acea interacțiune care provoacă suferință, care înțeapă, care doare. Ea nu este decisivă pentru această etapă a vieții, nu este decisivă nici măcar pentru această săptămână. Ea ne poate speria sau induce în eroare doar astăzi.
Recomandarea pentru această zi este aceea de a nu judeca totul după greutatea pe care o simțim. Această greutate este accentuată de faptul că nu există nimic pe celălalt taler. Simțim și apăsarea a ceea ce trăim, dar și efortul pe care trebuie să-l facem pentru a nu ne prăbuși cu talerul pe care suntem doar pentru că de partea cealaltă deocamdată nu există nimeni.

Permisivitate. Lucrurile bune sunt încadrate greșit. Revendicările majore pun în dificultate un om simplu. Resursele sunt folosite incorect. Avem nevoie de intuiție, dar aceasta este folosită greșit. Sentimente absurde. Griji față de problemele de sănătate. Se exagerează o atitudine mai veche. Lipsa motivației pare cea mai bună soluție.

În această zi Luna își va încheia tranzitul sau prin zodia Balanță și va trece pe zodia Scorpion. Și atunci când se va afla pe ultimul sector de tranzit prin zodia Balanță, dar și pe începutul zodiei următoare, vorbim despre secrete dezvăluite, despre informații care sunt greu de formulat, dar și greu de înțeles. Apoi, dacă ele vor fi formulate, dacă există un cadru educațional potrivit pentru ca acestea să fie înțelese, ele vor fi foarte greu de acceptat. Dificultatea aceasta poate fi ușor depășită dacă înțelegem că 17 ianuarie ne aduce în fața unei alte forme de delimitări predispusă de ecuația astrală a săptămânii. Barosul care rupe certitudinea finalului de an este ceea ce avem cel mai mult nevoie. Acum trecem dintr-o zonă ludică într-o zonă practică. De aceea ni se pare că mesajul nu poate fi înțeles sau nu poate fi acceptat. De aceea, avem impresia că informația care ne este cerută nu trebuie formulată așa cum formulăm de regulă, într-o manieră veche. Se rup prin această putere a barosului și formulările vechi. Tot ceea ce este simplu prinde astăzi un contur și salvează oameni.
Imediat ce Luna va trece pe Scorpion va definitiva careul cu Mercur. Acest conflict se va continua și în zilele următoare sub forma unui gol, ca și cum ne va lipsi acea motivație care ne-a ajutat să înțelegem conținutul său, să-l acceptăm, să-l integrăm. Ni s-a părut că ceea ce facem în prima parte a zilei este mai mult decât suficient și dacă nu vom face în următoarea perioadă nu va fi știut de nimeni, va fi ceva ascuns, așa cum multe lucruri sunt ascunse de această zodie.
Prin urmare, 17 ianuarie este o zi de responsabilitate. Ceea ce ni se întâmplă acum poartă amprenta unui conflict care nu a fost rezolvat mult timp, la care am ajuns pentru că au existat anumite asocieri bazate pe compromisuri, prin dureri care nu au fost rezolvate așa. Toate acestea au creat niște tensiuni care nu pot fi rezolvate prin comportamente de fațadă, ci prin gesturi categorice. Unele lucruri se vor tulbura atât de mult în această zi încât vom fi surprinși că folosim un anumit ton, că apelăm la un anumit mesaj, că ne impunem într-un anumit fel. Cel care procedează în felul acesta are datoria față de el însuși să se oprească la momentul potrivit. Cel care ia parte la un astfel de episod este rugat să nu judece. Este doar un episod. Procedând în felul acesta, recunoscând, înainte de toate, problemele față de noi înșine, avem o mai mare deschidere față de un posibil mesaj ce ar putea veni din partea unui om care, la un moment dat, ar putea să facă mai mult decât facem noi. Nu avem nevoie să fim extrem de performanțe într-un domeniu pentru a ne ajuta sau a ne susține unii pe alții. Avem nevoie de acel puțin pe care să fim dispuși să-l oferim, de acel puțin pe care suntem dispuși să-l primim.
Recomandarea pentru această zi este aceea de a nu considera că efortul pe care-l facem acum este nedrept. El este forța care echilibrează balanța care de mult timp nu a mai fost echilibrată.

Ridicolul este un semn de dezordine. Persoanele importante au acces la sentimente profunde, la senzualitate. Evenimentele sociale ne iau prin surprindere, ne șochează. Este nevoie de adaptare sau de distrugerea unei revolte. Creativitate. Calea cea scurtă este cea a instinctelor puternice. Lucrurile bune nu sunt impuse pe principiul muchiei de cuțit.

Ceea ce ni se va întâmpla acum ni se va impregna foarte puternic în conștiința individuală. Relația proastă pe care Mercur o definitivează acum cu Uranus este un element care creează conflicte pe care am crezut că le-am stins cândva, care ne activează acea latură negativă pe care am încercat în ultima perioadă să o ținem sub control, fie pentru că nu am dorit să fim văzuți în modul acesta sau am considerat că oamenii cu care interacționăm nu merită așa ceva. În mare parte, schema astrală de acum se bazează pe conversație, pe discuție, pe anumite mesaje pe care unii oameni cred că le pot oferii doar pentru că li se cuvine să se lase în voia anumitor senzații. Ziua este generoasă. Ea ne îndeamnă spre creativitate și atenție, dar tensiunile pe care ar trebui să le lăsăm în anul din urmă nu ne dau pace. Unii vor încerca să devină mult prea convingători pentru ca stilul lor de viață să fie întreținut în continuare de același aport venit din partea celorlalți. Vor ține cont că oamenii care le-a oferit acest sprijin au făcut din proprii inițiativă, nu pentru că au fost manipulați, ceea ce înseamnă că vor crea în momentul de față un conflict. Cel mai ciudat conflict al momentului este cel între generații, pentru că el nu se va stinge. Celelalte, care se creează între oameni de pe același nivel, de pe același tronson, se vor rezolva în următoarele luni. Toată această tensiune se bazează pe faptul că anumite speranțe nu au fost împlinite. De fapt, nu speranțele neîmplinite reprezintă cauza acestei tensiuni, ci speranțele supradimensionate care au existat pe finalul anului anterior și despre care am vorbit la momentul respectiv. Asta înseamnă că relația bună dintre Mercur și Chiron suprapuse peste relația rea dintre Mercur și Uranus arată că nu totul se bazează pe putere, ci pe înțelegere și adaptare, pe acceptare și flexibilitate. Curajul de a fi bun nu este rezultatul unor constrângeri morale care au presupus anumite privațiuni după care tânjim acum. Curajul de a fi bun este un traseu minunat care duce spre o vacanță de vis, nu un marfar care are ca destinație un supermarket.
Prin urmare, 18 ianuarie ne vorbește despre atenția pe care ar trebui să o avem față de evenimentele sociale pe care le-am memorat ca fiind reprezentative. Reacții de moment, vorbe aruncate fără control, absența atenției pe manipularea unor obiecte reprezintă de fapt o furie descătușa ta față de acele situații când persoane sau lucruri au contribuit la crearea unui episod dramatic. Acum ne răzbunăm pe toate aceste obiecte mici. Dacă avem putere de convingere pe această ipostază dramatică ar trebui să avem niște semne de întrebare față de propria orientare, față de propria calitate umană. Ni se cere să prolifera mă gândul bun, nu cel rău! Nu trebuie să uităm că suntem în săptămâna când printr-o acțiune în forță se rupe o certitudine pe care o aveam pe finalul anului anterior, care poate fi una a suferinței continue, a dramei, a situațiilor care nu permit adaptarea într-un context nou, într-o familie noua, într-un cerc nou de prieteni. Situațiile pe care le parcurgem acum ne oferă un ajutor cu adevărat valoros în a depăși acele ipostaze iluzorii, acele momente care nu aveau niciun viitor.
Recomandarea pentru această zi este aceea de a ne întoarce către visul de a crede că făcând puțin este atât cât putem, cât ni se cere și că trebuie să facem. Acest puțin nu este măsura pe care noi o impune, ci este o măsură care ni se cere. Ea poate fi văzută disproporționat, dar dacă, la un moment dat, o vedem la dimensiunea reală, ca un puțin, să fim împăcați cu ea. Puținul acesta este acea piesă întreagă ce ne-a lipsit în ultima perioadă.

Descoperiri. Educație pe principiul abandonării unui lucru rău pentru a schimba, pentru a ne îmbogăți, pentru a adăuga o componentă nouă unui nivel pe care îl avem deja. Regretul nu ne duce către voință sau către acțiune. Este nevoie de o asociere nouă. Ceea ce ne favorizează este doar un avantaj de moment. Aspectul profesional al vieții ne consolidează relațiile pe care le vom folosi mult timp de acum încolo.

Ultima zi a acestei săptămâni este una de confuzie. Venus are o relație bună cu Axa Dragonului, dar impactul ei se referă la un nivel, nu la o structură. Structura vine din mesajul soarelui pe zodia Capricorn, cel care împlinește în seara acestei zile un sextilul cu Luna neagră, dar nu totul se bazează pe ceea ce ne vine de la structură. Asta înseamnă că aceste situații foarte bune nu sunt pentru toți oamenii, ci doar pentru cei care au dovedit până acum că pot fi selectivi, că pot alege ce să trăiască, ce să simtă, ce se acumuleze. Ultima zi a acestei săptămâni ne aduce gânduri față de acumulări materiale, față de complicații legate de căsnicie, asocieri, legate de ceea ce nu am reușit să activăm pe finalul anului anterior, cel care este invocat într-un mod ostentativ de ecuația astrală a acestei săptămâni. Unii vor considera că rezultatele acestei zile se bazează mult pe observațiile pe care le-au făcut și le-au comunicat în zilele anterioare, pe tipul de relație pe care au dorit să îl experimenteze, să îl aplice de-a lungul acestei săptămâni. În realitate, prin aceste alegeri, prin aceste impuneri ei nu arată că sunt făuritorii propriului destin, pentru că nu dovedesc prin acțiunile lor flexibilitate, ci doar rigiditate. Aceasta este exact problema pe care tensiunile ce ne vine de pe finalul anului anterior o amplifică. Aceasta este certitudinea pe care vibrațiile de acum urmăresc să un locuiască, să o schimbe, să o încadreze într-un spațiu care o poate valorifica într-un alt mod decât s-a întâmplat în ultimele luni ale anului anterior. În cuvinte mai simple, ceea ce se întâmpla acum, pe 19 ianuarie, este un semn de avertizare, dar și unul de informare. Suntem avertizați că intrăm într-o zonă delicată, dar și informați că avem toate resursele necesare să facem față oricărei provocări. Cu alte cuvinte, chiar dacă lucrurile acestea sunt confuze, conflictuale, amestecate sau obositoare ele nu vor reuși să strice prea mult. Vor strica doar acolo unde oamenii nu sunt deloc atenți.
Prin urmare, ultima zi a acestei săptămâni este una care ne aduce aminte de marile momente ale istoriei personale sau ale istoriei oamenilor pe care i-am apreciat sau care ne-au impresionat la un moment dat. Anumite episoade care vin din viețile lor par să aibă legătură cu ceea ce ni se întâmplă acum. Faptul că facem o astfel de conexiune arată că suntem lipsiți de acea personalitate care să creeze istorie. Arată că suntem întotdeauna impresionați de cei care creează istoria, nu de noi, cei care contribuim la aceste momente. Zona activă a acestei zile merge către acest complex de inferioritate care îi face pe mulți să creadă că sunt veniți aici, în această viață, în această lume, doar pentru a suferi, deci nu se gândesc la ce ar putea să facă și care să impresioneze, să schimbe, să reclădească. Elementul cel mai delicat al acestui moment este legat de partea profesională. Nu relațiile bazate pe impulsurile conflictuale ale momentului sunt cele de viitor ce ar putea să aibă un impact bun asupra profesiei sau asupra imaginii sociale, ci doar ceea ce se repară din aceste zone procedând în felul acesta. Nu agresivitatea vindecă, ci concilierea.
Recomandarea pentru această zi este aceea de a nu considera că voința și acțiunea sunt superioare emoției. Ultima zi a acestei săptămâni este una ai emoției care cere să fie purificată, înțeleasă, iertată, iubită.

Un comentariu la „13 – 19 ianuarie 2020

  1. Monica spune:

    Multumesc. Am sa fiu atenta la Iubire si la Iertare!

Dă-i un răspuns lui Monica Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.