„Bazata pe povestea reala de viata a alpinistului nord-american Aron Ralston si pe cartea acestuia „Between a Rock and a Hard Place”, drama „127 Hours” relateaza sacrificiile greu de imaginat pe care a fost fortat sa le faca tanarul pentru a scapa cu viata dintr-o situatie-limita petrecuta in anul 2003. Dornic de adrenalina si de experiente cat mai palpitante si pasionat de catarari pe munte, Aron porneste intr-o expeditie periculoasa in Utah fara sa-si informeze familia sau prietenii despre intentia lui de a escalada peretele unui canion. Dupa ce parcurge cu bicicleta kilometri intregi printr-o zona desertica si se imprieteneste cu doua excursioniste pe care isi propune sa le impresioneze cu abilitatile lui de alpinist, Aron Ralston se prabuseste intr-o despicatura ingusta dintre peretii canionului, iar un bolovan urias ii imobilizeaza bratul drept. Timp de 5 zile lungi si epuizante, tanarul incearca fara succes sa isi elibereze mana de sub blocul de stanca, fiind constient de faptul ca nimeni nu stie unde se afla si nu il cauta. Intelegand ca nu exista sanse de supravietuire daca ramane fara provizii de apa, alpinistul recurge la un gest curajos si disperat care il ajuta sa isi elibereze corpul, dupa care escaladeaza 20 m de stanca si parcurge 13 Km pentru a se salva.” (sursa: http://www.cinemarx.ro/filme/127-Hours-127-Hours-2418217.html
Asta am citit înainte să vizionez acest film şi nu am fost absolut deloc impresionat de povestea unui american care cade victimă propriului teribilism. Nu am agreat nici începutul filmului, nici genericul care mi-a lăsat impresia unui amatorism. Am reuşit să trec repede peste acest impediment gândindu-mă la cât de bine seamănă cu genericul celebrului serial Dalas şi m-am amuzat. Totul a fost menţinut în aceste acorduri aproximativ 18 – 20 min. din film, atât cât durează practic introducerea. Următoarele 60 de minute a fost însă o demonstraţie de măiestrie care m-a şocat de-a dreptul. Acum că l-am văzut în totalitate, şi nu cu „next”, aşa cum se întâmplă în cazul altor filme „bune”, pot să vi-l recomand cu căldură. Este de departe una dintre cele mai dure experienţe de viaţă expusă într-un film pe care regizorul a ales să o prezinte într-un mod atât de viu şi de realist de ţi se taie respiraţia. Nu are metafore cinematografice, nu se joacă nimeni cu lumina, nu se face risipă nici de decoruri, nici de efecte speciale şi nici de actori, însă ceea ce s-a construit este din capul locului o capodoperă. Sunetul este copleşitor, reuşind să surprindă perfect trăirile apocaliptice ale personajului. Momentul culminant al filmului, când se împlinesc cele 127 de ore, este pur şi simplu perfect. Am revăzut de mai multe ori scena, cadru cu cadru, şi nu are cusur.
Repet, iniţial nu am agreat nicicum ideea de a glorifica un american care-şi pierde capul şi împreună cu el întregul corp prin canioanele din Utah, dar acum înţeleg că judecând aşa, în cazul acestui film, am greşit. Deşi cele 127 de ore pentru personajul real Aron Ralston au fost incredibil de greu de suportat şi mă gândesc că un om normal ar vrea să uite asta, ceea ce a ajuns la noi cu acest film este o creaţie genială, o recunoaştere a tăriei sale de caracter, dar si un elogiu adus curajului si dorinţei de a trăi. Chiar dacă până la un punct ţi se pare un documentar în care rolul moderatorului nu este acela de a vorbi, ci mai curând de a arăta la faţa locului minunile naturii, spre final înţelegi multe dintre enigmele de la început, chiar si genericul, reuşindu-se prin asta să se lanseze un mesaj puternic şi clar: fericirea comună stă în necunoaştere şi doar cel care a fost marcat de o experienţă dură face diferenţa. După ce vezi acest film şi ştii ce s-a întâmplat, graţie detaliilor inserate de regizor cu o inspiraţie exemplară, eşti zdruncinat. Eu am fost puternic zdruncinat, dar nu de ceea ce citisem că s-a întâmplat cu Aron Ralston, ci de ceea ce am aflat din film, din modul cum am fost implicat în experienţa directă a personajului.
Dacă sunteţi slabi de inimă luaţi-vă tabletele, dacă sunteţi deosebit de receptivi nu-l vizionaţi noaptea sau când sunteţi obosiţi. Rezervaţi-vă un timp special pentru a urmări această creaţie remarcabilă. Deşi iniţial am fost reticent, acum am un adânc respect pentru personajul real Aron Ralston care apare la finalul filmului. După părerea mea de amator, “127 Hours” este un film de Oscar.