11 – 17 mai 2015

11-17 mai 2015 este săptămâna privirilor sufletești și a aripilor care ne pot înălța spre liniște. De-a lungul acestor șapte zile pe care le analizăm se vor consuma multe evenimente interesante, frumoase și educative. Nu ne referim aici doar la trecerea lui Marte în zodia Gemeni sau la relația de careu perfect pe care o va construi Venus cu Axa Dragonului, ci ne referim și la faptul că, deopotrivă, se va împlinii un aspect malefic foarte dur (opoziția lui Marte cu Saturn retrograd) și unul foarte bun (trigonul perfect dintre Venus și Neptun). Apoi, în ultima zi a acestei săptămâni vom avea parte de o conjuncție cu totul specială, cea care se va consuma între Jupiter și Junon.
Multe lucruri grele, apăsătoare sau complicate, pe care le-am tot parcurs de la începutul anului și până acum și care au fost integrate în denumirea generică de “secrete dezvăluite”, se vor transforma în aceste momente într-o energie cu totul aparte, în experiențe de o profunzime specială care își vor împlini dezideratele doar în raport cu valorile sufletești. Spun, încă de la început, că acolo unde valorile sufletești sunt desconsiderate aripile acestea nu pot zbura în sus către liniște, ci vor zbura în jos către agitație și devorare, către consum și epuizare. Avem ocazia acum să vedem că limita dintre bine și rău se adâncește și mai mult și că, atunci când spuneam că la un moment dat, în anumite planuri, binele și răul își dau mâna și nu se mai luptă, pentru că dualitatea trebuie depășită de orice ființă pentru a atinge profunzimea cunoașterii, nu m-am referit la ceea ce ni se va întâmpla în acest interval.
Pentru că nu doresc să anticipezi ceea ce am inserat deja în analizele celor șapte zile, las misterul să se contureze din informațiile care devin active prin ecuațiile aferente celor șapte zile. Ca un corolar, ca un element care creează un cerc circumscris tuturor acestor valori, se conturează ideea că puterea și înțelegerea sunt acum elemente contrare. Nu doresc prin aceasta să spun că acolo unde există putere nu există înțelegere și acolo unde există înțelegere nu există putere, ci că acolo unde avem de-a face cu putere fără înțelegere găsim o energie rea, un factor coroziv, cu forțe care sperie, care devitalizează și care se transformă în explicații credibile pentru a susține eșecul. Dacă în această putere punem un strop de înțelegere, binele va crește și vom vedea în finalul acestei săptămâni spre ce se îndreaptă creația personală, ce structură ne-a înfiat deja. Pe conjuncția lui Jupiter cu Junon multe lucruri frumoase pot fi posibile, însă cel mai frumos lucru care ni se poate întâmpla acum vine din faptul că primim ajutor.
Mulți se vor crispa în această săptămână pentru că nu se mai pot ascunde, nu mai pot să închidă ochii, să se izoleze de cei din jur și toată lumea să fie în afara a ceea ce simt sau gândesc. Dacă vor fi tentați să facă același lucru cum au procedat în săptămânile anterioare vor da de ceea ce au creat, de îngerii sau demonii pe care i-au hrănit în adâncul sufletului ca pe niște aliați de nădejde. Apoi, un element important care se poate încadra în această prezentare generală vine din ușurința cu care îi vom judeca pe ceilalți pentru propriile probleme. Este clar că, având de-a face cu o schimbare de orientare atât de clar conturată, o parte din demersuri vor fi oprite, însă transformarea acestora în reușite va veni numai acolo unde va fi înțeleasă această pauză sau această diminuare a intensității de lucru.
Multe lucruri pot fi spuse despre această săptămână, multe construcții particulare ar putea fi adăugate celor șapte zile pe lângă informațiile care au fost creionate deja. De altfel, acum nu este atât de importantă diversitatea de informații cât faptul că este trasată direcția principală pe baza căreia vor activa ecuațiile astrale ale celor șapte zile pentru că, dacă lucrăm în conformitate cu acestea, nu contează că știm sau nu teorie astrologică, vom intra în posesia lor în chip miraculos. În felul acesta, dacă ne preocupăm să înțelegem această schemă, întârzierile care apar vor fi văzute dintr-un alt unghi și ele nu vor mai speria sau nu ne vor mai lăsa impresia că am lucrat până acum degeaba, nu ne vor mai păcăli că totul este sortit eșecului. De asemenea, pentru că la un moment dat toate aceste forțe agitate care pornesc din elementul individual, din zona intimă, din viața individului, se vor rarefia ori se vor așeza la un moment dat pe o direcție disciplinată, vom avea impresia că suntem în fața unor minuni. 11-17 mai 2015 ne vorbește despre minuni, atât despre cele pe care le înfăptuim noi înșine, după cum vom vedea care este aportul personal în toată această construcție de-a lungul acestei săptămâni, dar pe care le vor înfăptui și alții la adresa noastră, după cum vom vedea pe finalul acestei săptămâni.
Recomandarea pentru această săptămână este aceea de a face fapte bune. Nu degeaba este încă viu proverbul: „Pomul este judecat după roade și omul după fapte”. Preocupându-ne ca faptele pe care le săvârșim să fie cât mai bune, cât mai corecte și cât mai frumoase vom înțelege cât de minunat este să te hrănești cu lumină, să participi la aceste edificii existențiale minunate dar, în egală măsură, avem ocazia să înțelegem care este efortul pe care o ființă superioară îl depune atunci când alege să facă fapte bune la adresa noastră. Așa ajungem să fim puternici și prin ceea ce facem, dar și prin ceea ce înțelegem.

Se găsește o soluție pentru o problemă personală. Este identificat un nou tip de conflict în raport cu o putere administrativă, cu o autoritate sau cu societatea în ansamblul ei. Grupul este învinuit pentru lipsurile individului. Puținul devine o lecție de viață. Se fac gesturi necugetate. Libertate prost înțeleasă. Independența încurajează criza. Drumurile noi care se deschid sunt încărcate de pericole. Pentru a se menține liniștea, se dă bucuria la schimb.

De această dată nu se va întâmpla așa cum am văzut în săptămânile anterioare când, abia pe la mijlocul intervalului analizat, realizam care este mijlocul cel mai accesibil prin care să înțelegem deviza generală a săptămânii. Acum, chiar din prima zi, când Soarele și Chiron își împlinesc un unghi foarte frumos, ne deschidem sufletul către valorile spirituale și încercăm să găsim acele raporturi sociale care până acum au fost încercate de lecții existențiale. Cu alte cuvinte, deviza acestei săptămâni, cea care ne vorbește despre privirile sufletești și aripile care ne pot duce către liniște, poate veni spre noi în acest moment printr-o sobrietate. În primul rând, este identificat un element conflictual și acesta poate fi argumentat printr-o emoție aparte. Unii vor spune că au visat urât, că cineva li s-a adresat în timpul somnului spunându-le multe despre ceea ce urmează să se întâmple și i-a avertizat referitor la anumite relații ce pot intra acum într-un ușor derapaj. Alții vor fi dintr-odată lucizi în fața problemelor sociale și, mai mult decât în săptămânile anterioare, vor avea tendința de a învinui grupul pentru lipsurile pe care le au în acest moment. Lucrurile acestea negative vin spre noi pentru că Soarele și Luna se află acum în fața unei ultime încercări eliberatoare specifice ciclului lunar curent. Această fază a Lunii, numită Ultimul Pătrar, scoate acum în evidență o libertate prost înțeleasă și o independență care a alimentat până acum criza de identitate sau criza valorilor. Nu ne referim aici la ceea ce se întâmplă pe zona publică, pentru că am abordat și-n prezentarea generală a anului 2015, dar și în anii din urmă lucrurile acestea, deci le cunoaștem foarte bine, ci ne referim la o criză a valorilor individuale. Cu alte cuvinte drumurile în care am crezut până acum se deschid, se bifurcă ori se ramifică în mai multe direcții lăsându-ne impresia că avem o mare posibilitate de a alege. Alegerea care se prefigurează în această primă zi a săptămânii se referă cu precădere la ceea ce poate fi denumit generic prin „depășirea puținului”.
Acest “puțin” se conturează acum prin teama de greșeală, iar pe opoziția Lunii cu Jupiter se poate vorbi mult pe această temă. Dacă mai luăm în calcul că foarte aproape de Jupiter se află și Junon atunci această teamă de greșeală va avea o mobilitate cu totul specială. Va trece de la individ la societate, de la o persoană la alta sau va gravita în jurul unei valori fără să știe concret la ce se referă aceasta. Practic, această criză devine cu atât mai mare cu cât omul trece printr-o personalizare a fricii de reușită.
Pe această conștientizare, în fața acestor probleme ce pot lua înfățișarea unor sinteze ale complicațiilor ultimelor săptămâni, sextilul Soare-Chiron vine cu o soluție concretă la toate aceste neajunsuri. În acest context, liniștea sufletească se transformă într-o bucurie, aceea care se amplifică, devine din ce în ce mai vie prin schimb, prin împărtășire sau prin dăruire. Cu alte cuvinte problema devine dureroasă atunci când soluția gravitează în jurul informației fără a împlinii nimic concret și se diminuează sau chiar dispare acolo unde ne întindem brațele și strângem la piept persoana pe care o considerăm cea mai vinovată.
Este adevărat, îndemnul acestei zile ia mai curând înfățișarea unei metafore. Puțini vor fi aceia care pe opoziția Lună-Jupiter și mai ales pe Ultimul Pătrar se vor apropia de un adversar și îl vor strânge în brațe cu dorința de a-i mulțumi pentru ceea ce a reușit să trezească în suflet. Acesta va fi practic punctul cel mai important, centrul de greutate al acestei zile care înseamnă și punctul de pornire într-o mare călătorie. A strânge în brațe un adversar, a ne opri din toată această agitație care ne îndeamnă să luptăm, să ne opunem, să fim agresivi sau duri cu cei din jur, înseamnă a folosi privirea sufletească încărcată de putere și recunoștință. Când această putere crește în intensitate aripile care se deschid ne arată că suntem cu adevărat ființe valoroase, că avem un patrimoniu valoros la care facem trimitere și nu avem motive de frică. Când ajungem în punctul în care să conștientizăm că nu avem nevoie de frică ne întâlnim cu primele rezultate ale vindecării. Practic, la această vindecare face trimitere acum unghiul minunat dintre Chiron și Soare. Celelalte valori, cele care vorbesc despre independență sau despre puterea care hrănește conflictul, au nevoie de un schimb eficient întreținut de persoane, au nevoie de înțelegerea unei lecții de viață pentru ca omul să aibă față de el însuși garanția că binele pe care-l face nu este o întâmplare.
Prin urmare, prima zi a săptămânii devine un etalon în modul de comportare acordat în celelalte zile. Acum înțelegem care sunt dușmanii, cât de ranchiunoși sunt aceștia, cât de mult se declară împotriva idealurilor noastre și în ce mod ne folosim libertatea. În egală măsură prima zi a săptămânii este și scânteia unei deschideri aparte. Ne putem întâlni cu persoane importante, ascultăm cu mai multă atenție ceea ce se discută în jur și dacă din acest anturaj complicat se desprinde o recomandare personalizată o iubim pe aceasta și îi mulțumim mesagerului. Înțelegem de aici că Luna din Vărsător ne ajută să vedem în ce mod se deschid drumurile și cât de departe putem ajunge cu alegerile de acum.
Prima zi a săptămânii ne vorbește, așadar, despre ceea ce considerăm a fi „puținul”. Puținul acesta nu înseamnă neapărat și sărăcie, la fel de mult cum nu înseamnă refuzul unui demers ce întâmpină o rezistență din partea unui grup sau din partea unui individ cu factor de decizie. Opoziția Lunii cu Jupiter transformă această complicație socială, această neputință de a rezolva un demers administrativ în înțelegerea faptului în sine. Vedem prin obstacol sau prin ajutor ceea ce ne este util și ceea ce nu. Dintre toate aceste evenimente marcante ale primei zile ale săptămânii se desprinde însă și o soluție nouă. Grupul s-ar putea să fie învinuit de lipsurile individului însă individul poate să găsească acum o rezolvare la problemele personale pe care, din nefericire, nu va putea să o pună în aplicare nici acum și nici mâine, când Luna se va afla într-o relație proastă cu Saturn. De altfel, toată perioada este marcată de aceste întârzieri care sunt dictate de individ, de schimbarea ritmului de lucru, de întoarcerea individului de mai multe ori peste o informație sau peste un demers cu scopul de a-l înfăptui perfect. Relația de opoziție dintre Marte și Saturn, cea care este direct răspunzătoare de complicațiile acestei săptămâni, are și o parte bună: ne îndeamnă în această primă zi să descoperim liniștea sufletească după ce am cunoscut cât de dureroasă poate fi agitația și cât de păgubos poate fi consumul fără rost.
Prima zi a săptămânii, tocmai pentru că ne ajută să înțelegem lucrurile acestea, pentru că ni le pune în față și ni le prezintă într-un mod particular, poate deveni o zi de vindecare, fără a ne referi în mod individual la vindecarea trupului, a minții sau sufletului. Toate acestea sunt incluse într-un termen mult mai amplu de vindecare, acela care se referă la destin. Privirea sufletească are acum puterea de a surprinde informații sferice, cubice, adică pe acelea care sunt așezate într-o dispunere spațială aparte. Putem vedea o problemă din mai multe unghiuri și s-ar putea să nu fim în stare să explicăm pe cât de mult înțelegem sau vedem. Nici nu are importanță să explicăm lucrurile acestea pentru că predispozițiile în cauză se adresează tuturor, deci toți pot să vadă și să simtă în felul acesta.
Recomandarea pentru această zi este aceea de a fi atenți la ce anume ne îndeamnă spre libertate. S-ar putea ca această libertate să fie consecința unei decizii drastice, a unei hotărâri bruște care înseamnă schimbarea traseului sau schimbarea modului în care abordăm o relație. În această schimbare suntem invitați acum, în prima zi a săptămânii, să vedem care nu este partea de vină, unde am greșit și ce trebuie reparat. Îndeplinind această condiție ne întoarcem privirea spre interior sau duce la evitarea unui mare eșec existențial. Vom vedea mult mai târziu că această săptămână a avut un rol absolut esențial în a evita un eșec. Poate ni se pare că liniște obținută acum este o consecință firească și nu este ceva ieșit din comun. Mai târziu vom constata că realitatea este alta.

Grijile sunt distruse cu agresivitate. Demersurile care se desfășoară o perioadă mică de timp atrag atenția. Sunt construite demersuri în raport cu o frică. Se ridică tonul. Se impune un punct de vedere. Se generalizează pornind de la un caz particular. Se pune prea mult accent pe discurs. Greșelile personale sunt ascunse în vorbe. Relațiile intime sunt folosite de blazare, de plictiseală. Nu se poate susține un demers social. Tensiunile se amplifică. Un pericol este ignorat.

Trecerea planetei Marte în zodia Gemeni înseamnă o încurajare pentru a lucra cu informațiile ori pentru a ne exprima de o manieră liberă, fără nicio îngrădire, cu bucurie și inocență sau în absența acelui sentiment de frică pe care l-am avut în ultimele săptămâni și care a fost îmbrăcat în hainele responsabilității. Trecând din zodia Taur în zodia Gemeni, Marte va pune mai mult accent pe discurs decât pe fapte, va vorbi mai mult, se va folosi de intonație, va dori să fie mai puțin răspunzător pentru faptele sale și, pentru a compensa acest deficit, va arăta că se preocupă de toate lucrurile, simulând o viziune de ansamblu ce se va dovedi până la urmă total inutilă. Această trecerea lui Marte de la Taur la Gemeni poate însemna și trezirea unui interes pentru schimb, bârfă, pentru a vorbi despre alții și a lăsa în urmă ceva important sau a renunța la anumite tabieturi care și așa ne plictiseau spunând că aceasta este o dovadă de schimbare. Acest lucru înseamnă, chiar în dimineața acestei zile, când Luna se va afla într-o relație proastă cu Marte și cu Saturn, transformarea observațiilor personale în evenimente.
Este adevărat, mobilitatea pe care o are Marte în Gemeni ne poate ajuta să înțelegem mai repede situațiile care se desfășoară lent, care sunt întinse pe o perioadă mare de timp sau în care sunt implicați mulți oameni. Asta nu înseamnă că rezultatul la care ajungem este obligatoriu unul valoros sau solid. Avem mobilitate însă nu prea știm să o folosim, iar ideile pe care le utilizăm au toate șansele să rămână în acest stadiu de elaborare, adică să nu ajungă niciodată la o concluzie valoroasă. Mulți vor ridica tonul și vor rămâne în acest registru blocându-se singuri, simulând demersurile și rămânând în această zonă a greșelilor personale săvârșite cu vorba care îi depărtează de faptele bune.
Înțelegem astfel că momentul acesta al zilei de 12 mai se va afla într-un contrast interesant cu ceea ce a venit spre noi în prima zi a acestei săptămâni. Nu ne vom preocupa astăzi atât de mult de valorile interioare, cât mai ales de ceea ce strălucește, de cuvintele care impresionează, de hainele care atrag atenția sau de mersul ce întoarce privirile. Este de la sine înțeles că nu putem să ne construim demersuri sociale importante bazându-ne pe lucruri de genul acesta. Frica se amplifică prin instabilitate, prin neputința de a ajunge la un rezultat rapid și mai ales prin iresponsabilitatea cu care lăsăm vorbele să plutească libere fără a ne gândi la consecințe.
Maniera aceasta în care Marte din zodia Gemeni se va implica în relațiile sociale ne va vorbi acum despre o constrângere, despre o întârziere sau o anume răsturnare de situație ce, practic, astăzi, prin împlinirea unui careu în T pe semne mutabile, devine un eveniment concret. Acest eveniment nu va fi durabil, ci ni se va înfățișa ca o problemă socială, ca neputința unui individ de a-și rezolva singur anumite demersuri și din această cauză va fi văzut ca un avertisment. Astăzi învățăm că nu este cazul să punem acum totul pe vorbe dacă până acum nu am vorbit despre sine, dacă nu am împărtășit celorlalți anumite elemente interne. De partea cealaltă, dacă astăzi unii vorbesc prea mult despre aceste lucruri nu înseamnă că ele și-au pierdut valoarea ori că s-au desprins complet de un sistem moral sau de un sistem bazat pe credințe puternice. Putem merge chiar mai departe cu această conexiune considerând că în fața acestei superficialității toți oamenii devin vulnerabili. Un pericol va fi ignorat și prin desconsiderarea acestuia nu se garantează că pe viitor acesta nu-și va îndeplini misiunea pe care o are. Marte i se opune acum lui Saturn, iar retrogradarea acestuia arată că vorba scoate în evidență exact problemele de conștiință, de conduită sau de moralitate pe care le-am ascuns până acum prin absența vorbirii sau comunicării. Ceea ce am ținut adânc în suflet a lăsat impresia de profunzime sau de valori ce nu pot fi împărtășite oricui, deci de superioritate. Prin această exprimare, prin această vorbire, prin comunicare vedem care este adevărata lor consistență. Din această cauză anumite demersuri se vor opri puțin în stadiul acestei zile, nu vor merge mai departe pentru că nu vor avea puterea necesară.
Prin urmare, 12 mai este o zi în care suntem învățați să ne distrugem agresivitatea. Pentru că privirea acum se îndreaptă către interior, atenția va fi activă mai mult pe valorile sufletești, pe puterile care au fost privite greșit sau care au fost active doar pe un anumit tronson, păcălindu-ne că de fapt sunt puternice și active pe toate tronsoanele.
Mulți vor avea astăzi un mare semn de întrebare față de seriozitatea cu care au lucrat pe anumite proiecte considerând că și-au atribuit calitățile pe care nu au cum să le obțină, pe care nu le-am deținut niciodată și în absența acestora o parte din demersurile care anterior s-au bazat pe aceste elemente lasă impresia că se opresc, că stagnează sau că nu vor putea să își atingă niciodată ținta. În momentul acesta, conștientizarea aduce o stare de nervozitate și prima soluție pe care o vedem va fi aceea de a ne îndrepta către alte elemente superficiale. Acestea ar putea fi date de vestimentație, de petrecerea timpului liber prin activități neprogramate, o banală plimbare, o vizită prin magazine ori să ne petrecem după-amiaza urmărind programele tv sau navigând pe internet. În felul acesta, se transformă o stagnare generată de înțelegerea corectă și realistă, într-o preocupare care se situează în același registru comportamental greșit abordat în trecut, episod care ne-a convins că avem calități pe care nu am putut să le folosim niciodată. Privirea orientată către interior are acum rolul de a simplifica lucrurile. Grijile personale, acea agresivitate care va porni de la obiectiv, de la fapte, de la demersuri sau de la întâmplări mici, ne va explora acea frică pe care nu este bine astăzi s-o transformăm în agresivitate.
Marte în Gemeni ar trebui să ne ajute să trecem pe nivelul următor, să fim mai flexibili cu ceea ce avem deja, însă de această dată pentru că Marte, imediat cum intră în zodia Gemeni, se implică într-un careu în T pe semne mutabile această flexibilitate este folosită pentru a investiga valorii interne, pentru a îndrepta privirea către interior și a urmări cu luciditate ce există acolo. Din această cauză, debutul tranzitului lui Marte prin zodia Gemeni aduce un moment de conștientizare ce poate fi pentru foarte mulți dureros, neplăcut sau generator de alte probleme.
Recomandarea pentru această zi este aceea de a nu ne coordona astăzi doar după acțiunile care combat plictiseala. Plictiseala nu este un reper bun, de aceea ea trebuie încadrată în rândul altor probleme care n-au soluție astăzi.

Mari tulburări în mișcarea valorilor. Sunt schimbate ideile. Se agresează un obicei. Se invocă prea mult motivul impurificării. Vindecare prin amputare. Problemele efective cresc în intensitate. Se menține blocajul pe demersuri sociale. Fericirea este obținută prin izolare. Comportament straniu, ezitant.

A doua zi de Pești (Luna în Pești) ar trebui să aducă puțină liniște pe acele demersuri personale care au fost ieri încercate sau lovite de eșec. Marile proiecte, acelea asupra cărora am lucrat și în săptămânile anterioare rămân în continuare active și, de asemenea, referitoare la acestea aflăm acum faptul că azi vor fi supuse cel puțin până la sfârșitul acestei săptămâni unor tulburări referitoare la mișcarea valorilor sau la schimbări în sfera ideilor.
A treia zi a săptămânii ne constrânge să ne preocupăm de obiceiuri. Relația proastă pe care Luna o împlinește acum cu Luna neagră în situația în care ea este prietenă cu Soarele din Taur ne spune că problemele pe care le investigăm au o cauză imediată, adică s-au consumat în ultimele zile, nu foarte departe în timp. De aici și exprimarea personală printr-un comportament straniu, adesea ezitant care urmărește, pe de-o parte, aplicarea pentru propria persoană a unor recomandări, sfaturi sau metode corecte de tratament, iar pentru zona publică de combatere a unor elemente negative prin marginalizare sau critică acidă.
Momentul acesta în care Luna se află într-o relație proastă cu Mercur și când începem să ne obișnuim cu tranzitul planetei Marte prin zodia Gemeni arată că ducem mai departe unul din dezideratele zilei anterioare, acela care ne îndemna să generalizăm după un caz particular. Acum, prin conjuncția Lunii cu Chiron, prin îndemnul pe care urmărim să-l punem în aplicare, descoperim că marile adevăruri, lucrurile care sunt cu adevărat importante pentru noi, se află la interior. De aici și tendința de a menține un blocaj social prin ignorarea soluțiilor din acest sector și de a mobiliza valori interne. Asta înseamnă că astăzi vom împlini o altă etapă a dezideratului acestei săptămâni, cea care urmărește îndreptarea atenției către interior cu scopul de a ne descoperi liniștea. Astăzi obținem liniștea prin izolare tocmai de aceea din exterior acest nou pas către reîntregirea propriei persoane, va fi considerat un comportament straniu.
Este de la sine înțeles că nu toată lumea care se interiorizează va găsi acolo, în adâncul sufletului, lucruri bune. Nu toți care se uită în peștera sufletului găsesc acolo liniște. Unii găsesc invidie, răutate adică acele trăsături negative pe care încercăm să le corectăm pe zona publică. De aici și adoptarea uni comportament straniu, nu acela care devine foarte vizibil prin contrast, nu acela care devine viu prin diferența care există între liniștea sufletului și agitația exterioară, ci prin similitudinea care există între tulburările interioare și problemele sociale pe care, în contextul acesta, nu vom mai fi îndemnați să le rezolvăm, ci să le încurajăm pentru că, semănând cu ceea ce avem în interior, vrem să le ținem vii. Acesta este momentul în care observăm că deviza generală a acestei săptămâni are o nuanță interesantă, adică nu ne duce în mod obligatoriu către liniște, ci, prin îndeplinirea unei condiții, ne POT înălța (fără a fi o condiție obligatorie) spre acea liniște la care se ajunge prin efort, prin atenție adică prin a lucra cu sine.
Prin urmare, 13 martie este o zi de acțiune. Ar trebui să fie o zi de înțelegere în care să se experimenteze rezultatele la care am ajuns prin contactul cu o mare diversitate de valori și direcții în ziua anterioară. Pentru că va exista un marcaj important pe ideea de contrast, adâncirea în sufletul propriu atrage din jur critici nejustificate ori atitudini negative din partea comunității. Și dacă există similitudini atunci această energie negativă din comunitate, această tentație care încearcă să ne convingă că răul este de fapt bine, va zdruncina interiorul celor care nu s-au maturizat încă, îndemnându-i să adopte un comportament straniu sau ezitant. Aceste persoane care nu s-au maturizat încă vor constata că problemele afective le cresc în intensitate și că de fapt prin izolare nu rezolvă problema socială, ci o întăresc sau o încurajează. Mulți vor avea impresia că astăzi nu pot rezolva ceva personal sau social decât dacă luptă, decât dacă se iau de gât cu taurul cel mai fioros fără să țină cont de riscurile la care se expun. Acesta este rolul pe care-l îndeplinește Luna neagră. Aceasta este tentația și aceasta este păcăleala de care ar trebui să ne protejăm în această zi. Numai cei care nu s-au maturizat încă vor considera că luptând obțin ceea ce de fapt se obține prin nonviolență. În realitate, o persoană cu suficient de mult experiență de viață, matură sau înțeleaptă, o persoană atentă care nu a trecut prin complicații relaționale în ultima perioadă va constata că fericirea se obține prin izolare. Pentru că va fi mult mai evidentă decizia personală adică sensul spre care se orientează individul, mediu social, va lăsa impresia de agitație majoră sau de tulburare. Nu vom găsi prea ușor oameni care să simtă la fel cum simțim, să se comporte așa cum ne comportăm, nu pentru că nu ar exista, ci pentru că o parte a atenției, fiind îndreptată către interior, nu ne ajută să colectăm din jur toate informațiile, să avem viziune de ansamblu menită să ne ofere un astfel de răspuns. Tocmai de aceea acțiunile parțiale, jumătățile de măsură sunt astăzi mai periculoase decât faptele rele săvârșite cu toată ființa.
Recomandarea pentru această zi este aceea de a fi încrezători că dacă facem un pas către noi înșine și ceea ce se întâmplă în jur devine opoziție, critică nejustificată sau apăsare nu înseamnă că alegerea fost proastă, ci înseamnă că anturajul consideră decizia individului un factor care ar putea să-l transforme și, prin autoconservare, creează o forță care să-l apere.

Senzații stranii. Agresivitate împotriva partenerului. Implicare fără voie în acțiuni dinamice. Se pune prea mult accent pe cuvânt. Se dorește rezolvarea unei crize prin dialog. Dialogul este încărcat de agresivitate. Se surprinde bine comportamentul celorlalți și se face o selecție negativă. Idei noi care nu pot fi puse acum în aplicare. Este zdruncinat respectul față de tradiție. Ochiul este atras de ceea ce strălucește mai tare. Conflictul distruge acum încrederea.

Astăzi, prin trecerea Lunii în zodia Berbec, constatăm, în primă instanță, pentru că marea înțelegere va veni în ziua următoare, că există o mare diferență între a parcurge o lecție de viață și a o învăța. Momentul acesta în care Luna intră în zodia Berbec ne oferă senzații stranii și poate chiar o agresivitate pe care să o orientăm împotriva unui personaj care vine spre noi cu cele mai bune intenții. Din această cauză lucrurile astăzi, până seara, se vor construi gradat de o manieră agresivă sau apăsătoare lăsându-ne impresia că 14 mai este o zi de zdruncin, de retragere sau de conflict care poate distruge încrederea în sine.
În realitate, lucrăm astăzi cu ceea ce înseamnă obstacol social. Din nefericire, nu avem înțelepciunea necesară și când privim către problemele sociale vom face apel la prejudecăți, la obsesiile pe care le avem sau vom aduce din trecut acele crize de nervi, nemulțumiri sau incertitudini pentru a justifica faptul că ceea ce vedem pe zona publică acum este real. Este o mare diferență între a vedea un eveniment și a-l înțelege. Din această cauză emoțiile negative care vin spre noi astăzi și care găsesc un echivalent în adâncul sufletului nu ne vor duce către echidistanță, echilibru sau înțelegere, ci dimpotrivă cu cât ne uităm mai mult în direcția lor cu atât mai tulburați vom fi. Pentru acești oameni care nu-și pot lua privirea de pe conflicte sau vulgaritate tensiune acestei zile chiar le distruge încrederea în sine și toată această negativitate se va transforma într-o forță care îi va coroda din interior.
În acest stadiu luăm contact cu lecțiile de viață, cu poveștile frumoase sau urâte, complicate și rele ale celorlalți și suntem antrenați de această mișcare teribilă spre a face fapte în mare viteză, fără să ne gândim. În ziua următoare, când va trebui să dovedim că ne-a și rămas ceva din toate acestea, vom fi cu adevărat tentați să adoptăm un comportament greșit. Deocamdată explorăm conflictul și căutăm justificări, adică ne lăsăm seduși de ceea ce nu ne convine fără să ne gândim nici măcar o secundă că poate problema nu este în exterior, ci în interior pentru că nu reușim fără ajutor să ne armonizăm cu mediul, nu reușim să găsim o coardă sensibilă prin care să înțelegem sau să depășim o limitare personală.
Din toată această aglomerare de elemente astrale înțelegem că ziua de 14 mai se află sub semnul unei tentații. Ba suntem atrași de un element interesant, ba suntem respinși de ceea ce considerăm că nu este demn să primească atenție din partea noastră. În realitate, combinația Marte în Gemeni – Luna în Berbec ne atrage atenția asupra lucrurilor care strălucesc mai tare, inclusiv asupra conflictelor sau asupra unui rău care poate deveni spectaculos, care se poate transforma într-un mare eveniment istoric.
Ziua nu conține decât unghiuri pe care le construiește Luna cu Marte, Saturn, Venus și Axa Dragonului. Asta înseamnă că se va pune un mare accent pe emoția personală, iar acest zdruncin personal nu este altceva decât o comandă mai veche pe care noi am lansat-o către comunitate. Evenimentele acestea care s-au declanșat în cascadă vin acum spre noi și își cer drepturile, cer în continuare atenția pe care le-am promis-o anterior prin comanda dată. Asta înseamnă conjuncția Lunii cu Coada Dragonului, eveniment ce se consumă în seara acestei zile, prin care ne confruntăm cu efectele unor acțiuni mai vechi, iar asta poate însemna și întâlnirea cu o sancțiune, cu o pedeapsă sau cu o recompensă bună. În funcție de calitatea atenției investită până acum întreaga ecuație astrală a zilei de 14 mai se va adapta nevoilor personale.
Prin urmare, mijlocul săptămânii ne vorbește despre cât de complicate sau firești sunt plăcerile pe care le avem, care sunt zonele în care am investit atenție, încredere sau energie și dacă am urmărit să dezvoltăm un comportament corect, obiectiv, pozitive față de cei din jur. Duritatea pe care o resimțim astăzi, viteza cu care suntem luați pe sus, asaltați s-au pus în fața unor situații complicate nu reprezintă altceva decât reculul, răspunsul unei forțe echivalente pe care am trimis-o către comunitate sau punctual către cineva din jur. Legea cauză-efect devine astăzi o forță care acționează în scurt, îndeaproape, cu efecte imediate și ne poate învăța foarte ușor ce înseamnă selecția naturală, cum arată sufletul unui om după direcțiile pe care le are cu adevărat, după ceea ce spune că preferă. Cei care sunt orientați negativ ar putea astăzi să parcurgă conflicte care să le zdruncine încrederea în sine, adică să nu vadă că ei sunt principalii vinovați pentru toată tulburarea pe care o parcurg, ci să considere că anturajul în mod gratuit le complică viața. Cert este că prin faptul că aproape întreaga zi Luna se va afla în fereastra conjuncției cu Coada Dragonului și, în egală măsură, în fereastra careului cu Venus arată că dialogul este în primul rând marcat de agresivitate. Cu alte cuvinte, nota principala acestei zile nu trebuie să fie ceea ce întărește conflictul, divergențele de opinie sau discuțiile în contradictoriu, ci ceea ce le temperează. Prin această forță care temperează vedem dacă ceea ce parcurgem reprezintă doar întâlnirea cu experiențele sau lecțiile de viață, cu ipostazele minunate în care le integrăm pe acestea în destinul personal. Diferența dintre privire și faptă devine, așadar, ca diferența dintre a tempera o discuție în contradictoriu și a o duce mai departe doar pentru a demonstra un adevăr subiectiv. Mulți vor vedea astăzi că adevărul nu are atât de multă valoare dacă distruge. Uneori este nevoie ca adevărul să distrugă un rău pentru a pune ceva mai bun în loc. Astăzi însă lucrurile nu merg așa.
Recomandarea pentru această zi este aceea de a gândi pozitiv. Dacă reușim în toată această furtună să devenim surse de bine, de energie pozitivă de încredere sau de speranță ne demonstrăm nouă înșine că ceea ce trăim este interiorizat și nu parcurgem simple evenimente, ci o experiență de viață care ne înnobilează, nu ne împovărează

Stadiul evolutiv, nivelul de trai sunt privite ca o penitență. Rigiditate. Agresivitate împotriva unui curent. Revoltă împotriva unei autorități. Se produc mișcări sociale pentru avantajarea viitorilor lideri. Schimbările de acum sunt dureroase dar constructive. Se revine la o viziune de ansamblu. Se conectează agresiv un comportament greșit. Regret. Se constată pierderea unui statut. Inspirația smulge conștiința din viciu. În spatele conflictului se află speranța unui nou început.

În mijlocul lunii mai se va împlinii unul dintre cele mai dificile aspecte ale anului 2015. Este vorba despre opoziția lui Marte cu Saturn, aspect care a fost activ în limita toleranței și săptămâna anterioară. Acum se împlinește această opoziție perfectă dintre cei doi malefici și multe din idealurile pe care le-am considerat îndrăznețe și despre care am crezut că au nevoie doar de un pas pentru a se împlini se întorc la origini, sunt revizuite ori sunt raportate la un comportament greșit. Asta înseamnă că lucrurile acestea sunt pe punctul de a modifica un element de destin important încât această perioadă a vieții pe care o traversăm acum pare să depindă cu precădere de acesta.
Există o legătură foarte interesantă între maniera prin care acești doi malefici vor întârzia demersurile îndrăznețe și relația proastă care se construiește între Venus și Axa Dragonului. Prin aceasta devine vizibil sentimentul că suntem pedepsiți de destin sau că stadiul pe care l-am obținut ori nivelul de trai pe care-l avem să fie doar o formă de penitență. Cert este că prin combinațiile acestea se produce un val de schimbare asupra vieții personale însă acest val nu va rămâne fără urmări deoarece atât Saturn cât și Axa Dragonului au un impact major asupra comunității. De aici înțelegem că dorința personală sau chiar asocierile în care ne implicăm intră în contact cu elemente noi, se îmbogățesc în valoare fără ca acestea să poată fi asimilate de experiența pe care am acumulat-o până acum. Deci ne putem întâlni cu un bine cu care nu prea vom ști ce să facem. Aceste elemente incompatibile, pentru că nu-și găsesc locul în noua structură, ne vor îndemna să regretăm ori să schimbăm ceva în structura majoră, decizie care va fi de altfel una foarte proastă.
Există însă o parte bună, aceea care va particulariza toată această complicație pe o zona asupra căreia putem cumva să avem un control. Amplasând această combinație periculoasă în săptămâna care ne îndeamnă să privim în interior arată că, dacă acolo avem adevărate valori, dacă în suflet am adunat marile bogății, privirea îndreptată către acestea ne va spori încrederea în sine, inspirația și ne va ține la curent cu adevărata transformare, cu un avantaj vizibil pe care persoana în cauză ar putea soluționa pe zona publică pentru că alții sunt prea zăpăciți și bat în retragere. Unii se vor gândi că succesul de acum nu este altceva decât un avantaj obținut prin pagube colaterale, alții se vor grăbi să spună că Dumnezeu face dreptate, că universul nu poate fi păcălit de mințile încărcate de vicii sau de invidie ale celor obsedați de putere sau de avere. Cert este că indiferent de atitudinea pe care o avem, indiferent de unghiul din care privim această realitate, în spatele acestui mare conflict există pentru fiecare speranța unui nou început.
La modul concret, această construcție interesantă, atunci când devine periculoasă, se transformă într-un îndemn la a privi problema în față fără a ne amăgi ca aceasta are alt chip. Dacă Luna nu s-ar fi aflat într-o zodie prea puternică așa cum este Berbecul, dacă, în plus, nu s-ar fi aflat nici în conjuncție cu Uranus, deci nu ar fi reactivat acest careu între malefici Uranus și Pluton, ziua de 15 mai ar fi fost banală, eventual s-ar fi remarcat la capitolul întârzierea unor proiecte, însă fără repercusiuni asupra demersului în sine. În cazul de față pe aceste modificări de cadru general sau de registru avem îndrăzneala de a veni cu elemente particulare, cu motivații, cu un set întreg de reguli de credințe sau de ambiții, cu mânii pe care nu le-am rezolvat și profităm de ceea ce înseamnă conflict deschis pe care-l traversăm de câțiva ani buni din cauza careului Uranus-Pluton pentru a obține un avantaj în detrimentul celorlalți. Iată cum un unghi negativ între doi malefici poate la un moment dat să ne ducă și în fața unei realizări. Nu este însă obligatoriu ca acest lucru să se întâmple. De altfel, este foarte riscant să ne punem toată baza pe aceste conjuncturi haotice. Poate, până la urmă, nici acestea nu sunt chiar atât de haotice pentru că nimic în univers nu se construiește în afara unei reguli, însă sunt influențate de prea multe variabile pentru ca mintea umană, cea care se află acum într-un stadiu mai puțin evoluat, să le poată folosi cu succes.
Prin urmare, mijlocul lunii mai ne aduce în fața unor schimbări majore ce pot fi dureroase și, deopotrivă, constructive. Toate evenimentele de acum au o aroma aparte, sunt încărcate atât de un factor distructiv, acela care le spune oamenilor că prin presiunea pe care au menținut-o până acum aceste demersuri nu pot merge mai departe, iar de partea cealaltă există și tentația ca prin aport personal să ținem active aceste demersuri cu o fracțiune de secundă mai mult decât alții, pentru a vedea cum se dărâmă edificiile lor și, poate, prin această rezistență, chiar dacă este falsă, ne vom alege și cu ceva beneficii înainte ca această construite personală pe care o ținem activă să se distrugă și ea. Cine se preocupă cu precădere de lucrurile acestea, adică cine crede că acestea sunt singurele valori esențiale ale momentului, pierde din vedere o informație absolut esențială: totul acum este supus unei transformări și este mai puțin important când anume se va produce aceasta. Dar pentru că am văzut, nu este pentru prima dată, și în ultimele săptămâni mulți oameni au arătat că-și consumă prea multă energie pentru lucrurile mici, puțini vor fi aceia care vor ieși din acest cadru.
Astfel, 15 mai este o zi de mare responsabilitate în care nu prea ne vom permite să lăsăm lucrurile la voia întâmplării. Acolo unde acestea sunt lăsate de izbeliște, sunt ignorate sau abandonate pentru a se descurca singure, mișcările sociale produc aglomerări complicate, încurcături sau chiar conflicte ample în așa fel încât doar factorul social, grupul de apartenența sau poate chiar rasa umană în ansamblu să iasă învingătoare, nu individul. Deci din această luptă scapă cine poate.
De aici înțelegem că dezordinea produsă acum de impactul acestor unghiuri negative depășește cumva cadrul unei discipline pe care am prezentat-o de-a lungul săptămânilor acestui an. Lucrurile se amestecă de pe tronsoane diferite, de pe segmente diferite de vârstă și chiar de pe zone informaționale diferite. Valorile spirituale cu proiectele de viitor, elementele concrete cu stabilitatea morală produc o adevărată supă existențială care ne va pune la încercare. Este adevărat, nu doar în această zi vor fi vizibile aceste raze. Relația proastă a lui Marte cu Saturn și, de partea cealaltă, relația proastă a lui Venus cu Axa Dragonului sunt unghiuri care activează toată această săptămână însă prin impactul celorlalte ecuații astrale răul de acum poate fi transformat într-un efort creativ, într-un consum care ne poate înălța, deci ajuta să depășim obstacolele pe care nu am putut sau nu am știut să le rezolvăm în săptămânile anterioare, în acest an.
Recomandarea pentru această zi este aceea de a nu ne teme de rău. Cei care se tem de rău arată că și-au blocat atenția pe acest tip de energie. Nu se știe dacă prin această atenție răul devine mai puternic, însă în mod sigur dacă forța aceasta negativă reprezintă proiectul unei ființe dezordonate atunci această ființă va fi încurajată să mențină comportamentul acesta pentru că atenția îndreptată pe ea arată că demersul acesta are priză, trezește interes social sau poate chiar este important pentru cineva. Așa cum pentru noi binele și confortul sunt importante și pentru o persoană orientată negativ atenția pe răul său poate fi privită ca o încurajare.

Stagnare sau renunțare pe un demers care a fost agresat în ultima perioadă. Reîntoarcere la valorile tradiționale. Reînvierea unei pasiuni. Minunile am nevoie de un auditoriu. Ceea ce este bun, frumos, rafinat este și greu de menținut. Durerea poate fi transpusă în creații de mare excepție. Sensibilitatea este un atu. Acceptarea curentului duce la redescoperirea zborului. Puterea fără înțelegere crește forța răului.

În momentul acesta, în care Venus și Neptun se află într-o relație foarte bună, (trigonul perfect), înțelegem că atunci când nu ne vom preocupa de destinele celorlalți, atunci când vom urmări să cultivăm emoții pozitive, să ne întoarcem privirile către acele calități ale sufletului care contribuie la regăsirea de sine ori la creșterea și dezvoltarea personală, toate lucrurile par în regulă, totul pare coordonat după valori autentice și nimic din ceea ce construim nu pare să fie împotriva curentului. În 16 mai, imediat ce Luna va trece în semnul exaltării sale, în Taur, toate lucrurile par să intre în normal. Se mențin însă, în ciuda acestor direcții pozitive, anumite elemente negative ce se transformă acum într-o stagnare neobișnuită. Această stagnare poate fi foarte ușor întoarsă de pe traseul său negativ și transformată în protejare a valorilor trecutului. Putem pierde la capitolul transformare, revoluție sau modulare, însă putem câștiga la capitolul sensibilitate sau regăsire de sine.
Relația bună pe care Venus și Neptun o construiesc are ca principal efect diminuarea durerii. Este singurul aspect eminamente pozitiv care se consumă în această perioadă. Jupiter împreună cu Junon, ce își vor atinge conjuncția perfectă în ziua următoare, primesc un trigon de la planeta Uranus din Berbec ce a fost activată în ziua anterioară de Luna printr-o conjuncție. De asemenea, Marte începe să formeze un trigon din ce în ce mai strâns cu Capul Dragonului transformând acest element (NN) ce a primit în ziua anterioară un careu din partea micului benefic (Venus) în mediator al acestor complicații sociale care generează întârziere sau distrugerea valorilor prin adoptarea unor idei false.
Din toată această construcție astrală înțelegem cât de importantă este gândirea pozitivă, cât de valoros este sufletul curat și obiceiurile minunate. Ceea ce parcurgem astăzi nu vine printr-o simplă sensibilitate, nu arată doar un alint sau plăcerea de a trăi în armonie pentru că este mult mai confortabil așa. Această înțelegere, pentru că reduce durerea, sporește înțelegerea și îndreaptă atenția către lucrurile care sunt cu adevărat valoroase. Prin ceea ce se produce în 16 mai, când Venus se află într-o relație absolut minunată cu octava sa superioară (Neptun), binele individual găsește un echivalent în binele social, aspirația individuală este susținută de un cadru social, ca și cum până și vremea, atmosfera sau lumina Soarelui ne ajută să înțelegem mult mai bine ce înseamnă să ai o “misiune”, cum este să participi la ridicarea unui edificiu social cu adevărat important fără să te pierzi pe sine, fără să cedezi în fața durerii.
Pentru omul comun această relație minunată poate însemna reînvierea unei pasiuni și apropierea de sine într-un mod cald, frumos, constructiv și plăcut. Din nefericire, pentru că lucrurile rele pe care le-am tot parcurs de-a lungul acestei săptămâni și care ne-au tot îndemnat, pe alocuri chiar forțat, să ne uităm în adâncul sufletului pentru a vedea ce am adunat acolo, nu pot fi ignorate, ele făcând parte dintr-o schemă construită din timp sau având statut de piesă, de structură mai mică ce se integrează într-o structură mai mare fără de care marele mecanism nu va funcționa, lucrurile acestea care vin spre noi astăzi dacă nu sunt înțelese corespunzător pot crește puterea răului. Știm însă că din zodia Taur ne vin uneori anumite impulsuri atât de puternice și atât de concentrate încât nu se pot liniști decât dacă se consumă așa cum le este destinația. Mânia care ne vine din zodia Taur este foarte greu sau chiar imposibil de controlat și de preferat este să căutăm un mediu controlat pentru ca atunci când se vor consuma ca atare să nu producă urmări tragice. Asta înseamnă că raportul negativ pe care îl regizează Venus în careu la Axa Dragonului, prin această mânie, în care este invitată să ocupe o poziție importantă și planeta Pluton (Pluton și Venus se află acum în fereastra unei opoziții teribile), capătă conotații impresionante. În primele cinci zile ale acestei săptămâni am tot întrebat de unde primește acea energie negativă atâta forță, atâta expresivitate și cum de este posibil ca acesteia să-i fie curățat traseul și să nu întâmpine atâtea obstacole precum forțele benefice. Ceea ce se întâmplă în această săptămână și implicit ceea ce înțelegem în 16 mai despre ceea ce ni se întâmplă de-a lungul acestei săptămâni seamănă cumva cu marile încercări inițiatice în care binele se luptă cu răul și de fiecare dată învinge. În egală măsură, această comparație poate merge chiar mai departe și noi, ca personaje principale ale acestui demers interesant, avem de parcurs și încercările pe care protagoniștii acestor mituri le au de împlinit. Când citim povestea vieții lor, când parcurgem de la început și până la sfârșit întâmplările pe care le au de parcurs și când luăm parte, noi prin empatie, ei pe cale directă, la aceste încercări, lucrurile par foarte interesante și foarte clare. Din fericire, la fel se va întâmpla și în această zi când Micul Benefic (Venus) se află într-o relație foarte bună cu protectorul său social, cu octava sa superioară (Neptun). Avem puterea acum să ne comportăm duplicitar, să fim și personajele din poveste, dar și cititorul. Iată o experiență cu adevărat interesantă!
Prin urmare, 16 mai ne aduce în fața unei alte etape ce se încadrează tot în schema generală ce ne îndeamnă să ne privim sufletele așa cum sunt și să ne întoarcem către liniște. Prin ecuația astrală aferentă acestei zile liniștea va fi cu adevărat apreciată, nu cum am văzut în primele cinci zile. Acum mintea devine mai limpede, ideile nu sunt mai clare, puterea fizică se află și ea într-o creștere interesantă, iar vindecarea poate veni de la sine. Nu putem însă uita cât de dramatice au fost experiențele primelor cinci zile, cât de tare ne-am luptat cu noi înșine și cât de tare ne-am temut că anumite secrete pe care le deținem ar putea să se întoarcă împotriva noastră. Din nou, și această zi devine o încercare pentru cei care nu s-au maturizat încă. Înțelegem de aici că tinerii, cei care au trăit până acum ajutați de alții, cei care s-au simțit protejați de efortul celorlalți vor avea o zi grea în care până și să-și exprime sentimentele li se va părea de-a dreptul imposibil. În cazul acestor persoane, dar și în cazul celor care sunt orientați negativ, desigur puterea pe care nu o controlează poate duce la întărirea unui rău.
Lucrurile aici se pot orienta într-un mod accesibil pentru noi, cei care ne ocupăm de evoluția spirituală sau care cercetăm toate acestea pentru a afla răspunsuri despre viață sau despre noi înșine. Dacă puterea, atunci când nu este controlată, întărește răul, înțelegerea, prin ecuația astrală a momentului, nu are decât o singură direcție – să crească forța binelui. De aici este lesne de înțeles cam ce ar trebui să facem, care sunt lucrurile de care ar trebui să ne ocupăm și cum să ne folosim energia. Unii vor considera că fac o combinație între cele două direcții lăsându-se antrenați de pasiuni sau pur și simplu simțindu-se bine. Fiind și o zi de weekend este foarte posibil ca acest lucru să îi tenteze mai mult. Dacă vor considera așa, se vor păcăli și mai mult decât ceilalți pentru că lucrurile acum sunt separate de o forță exterioară, nu contează ce își declară, ce își spun lor înșiși, cât de clară le este direcția pe care aleg să meargă. Cu alte cuvinte, binele pe care-l primim, într-o oarecare măsură, și astăzi cu forța este ceea ce ne ține întregi, ceea ce ne ajută să vedem că suntem mult mai mult decât am crezut până acum, ca avem mult mai multă putere pe care suntem invitați să o folosim prin înțelegere. Fără înțelegere multe lucruri pot fi scăpate de sub control și astăzi, în aceste zile, în această săptămână sau în această lună, nu mai are rost să ne bucurăm ori să ne mândrim cu faptul că reprezentăm o imensă macara ce ridică în locul altora greutățile. Dacă nu știm de ce facem lucrul acesta, dacă nu înțelegem ce se întâmplă de fapt când ne transformăm în acel obiect util celorlalți atunci totul merge către autoconsum și în final către secătuirea propriilor rezerve.
Recomandarea pentru această zi este aceea de a ne reînvia pasiunea pentru viață. Nu are rost să trăim pentru confortul pe care ni-l oferă tehnica modernă, alimentele care ne stimulează, o anumită imagine pe care ne-o atribuim sau mai ales, pentru una dintre cele mai mari aberații pe care societatea umană a construit-o: nu are rost să trăim pentru carieră. Libertatea începe acolo unde am întâlnit pasiunea pentru viață. Nu înseamnă că trebuie să trăim cu prea multă dezinvoltură, poate chiar cu o ușoară risipă și desconsiderare față de ceea ce înseamnă discernământ sau disciplină. Viața a făcut ființa umană să fie multidimensională, deci pasiunea pentru viață se referă la această floare care nu crește doar aici, ci și în alte lumi.

Apar primele soluții la problemele din ultima perioadă. Se caută un partener. Prin vindecare personală se susține edificiul social ce se bazează pe puterea individului. Drumuri încurcate. Individul este lucid dar grupurile sunt oarbe. O schismă face celebru un grup mic. Vocea este mai puternică la cei lași. Adversarul este subevaluat. Consum pentru stabilitate personală. Educația nu ajută. Lectura încurajează individul să facă uz de mesaj. Se constată o nouă modificare în centrele de putere. Slăbiciunea unui lider este combătuta dur.

Dacă de-a lungul acestei săptămâni am avut impresia că trecem prin situații care ne consumă foarte mult, ne obosesc și ne deposedează de energie, de putere și de acele înțelegeri care ne-au fost atât de dragi, în ultima zi a acestei săptămâni, când se definitivează conjuncția lui Jupiter cu Junon simțim că suntem ajutați. Ajutorul pe care-l conștientizăm în această zi combate în primul rând o slăbiciune, slăbiciunea de a ne mândri, slăbiciunea de a ne considera superiori celorlalți, mai deștepți mai puternici, mai înțelegători și, prin aceste calități, să subestimăm și puterea sau independența celorlalți.
Este adevărat, de fiecare dată când Jupiter participă la un unghi pozitiv cu asteroidul Junon puterea personală crește și soluțiile pe care le găsim la problemele personale să se răsfrângă, în sensul lor pozitiv, și asupra acelora pe care-i iubim. Cu alte cuvinte ceea ce ni se întâmpla astăzi nu înseamnă un ajutor doar pentru noi înșine, ci și pentru cei pe care-i iubim mai mult. Acesta este elementul definitoriu al conjuncției dintre Jupiter și Junon în contextul acestei săptămâni, în care valorile sufletești se dezvăluie și ceea ce este la suprafață să se transforme într-o forță care să ne consolideze starea de liniște, absolut necesară pentru a trece pe nivelul următor. Deocamdată nu știm care va fi acest nivel următor, deocamdată mergem în continuare, cu toate că drumurile par, pe alocuri, încurcate. Dacă avem în jur oameni pe care-i iubim, dacă avem în jur persoane față de care suntem dispuși să ne sacrificăm și nu ne temem să vorbim în locul lor, să le ținem partea atunci când suferă sau sunt nedreptățiți, atunci ideea de adversar, de forță negativă sau de tensiune care se amplifică fără să putem s-o oprim într-un fel, se transformă în educație. Pe baza a ceea ce experimentăm astăzi mulți vor reușit să facă o selecție interesantă a experiențelor de viață și nu vor mai fi atât de pătimași față de cei pe care i-au întâlnit și care le-a opus rezistență. Vor gândi că experiența în sine a fost foarte importantă, cunoașterea a ceea ce au întâlnit în mod direct este mult mai valoroasă decât ceea ce au ales atâta vreme să-și amintească.
Ceea ce este foarte interesant la ecuația astrală aferentă acestei zile vine în primul rând dintr-un alt mod de a ne raporta la informații. Pentru că acum suntem pe punctul de a ne extrage puterea dintr-un alt izvor, de a primi un cadou pe care să-l împărțim ușor cu ceilalți, multe lucruri pe care le-am considerat periculoase trec acum într-un alt plan și s-ar putea să fim contrariați de ceea ce simțim ori de ceea ce gândim. Dacă nu suntem ajutați de cei din jur să integrăm acest nou nivel, dacă avem în preajma noastră doar oameni refractari la nou, care nu dispun de o mare putere de înțelegere (marea problemă a zilei anterioare) vom risipi această oportunitate, vom pierde șansa de a lucra la un alt nivel și de a fi mulțumiți cu aceste lucruri noi.
Unul din cele mai interesante elemente care se transformă în ultima zi a săptămânii de față într-o mare înțelegere, dar pe care l-am abordat punctual și în alte zile ale acestei săptămâni, vine din modul cum evaluăm obstacolul. Este posibil ca pe această conjuncție perfectă dintre Jupiter și Junon să nu mai privim obstacolul cu resentimente, cu mândrie sau cu încrâncenare, ci să ne considerăm superiori acestuia și să nu-i mai oferim drept ofrandă o tensiune nervoasă sau o stare de agitație. Am văzut și pe alte conjuncturi ce au devenit importante de-a lungul acestei săptămâni că la un moment dat dacă din grupul de apartenența se construiește o forță împotriva a ceea ce gândim sau împotriva a ceea ce dorim să modificăm, aceasta nu reprezintă neapărat o construcție malefică, așa cum sunt educați unii să creadă. Lumea aceasta, dominată de o forță perfectă în sine, știe să-și conserve energia și procedând în felul acesta se autoprotejează.
Astăzi revizuim atitudinea față de un obstacol sau față de forțele care ne consumă timpul și producem anumite modificări în structura personală fie în mentalitatea de grup. Dacă vom cădea în păcatul de a alimenta cu energie negativă gândind rău despre acestea sau acuzând forțele respective că sunt în slujba unor energii malefice nu facem decât să le spunem acestora cum să devină. Faptul că trezim astfel de forțe arată că ne ridicăm deasupra mediei și prin această putere care acuză sau judecă nu normalizăm lucrurile, nu ajutăm aceste energii să se liniștească și să nu reacționeze asemenea anticorpilor împotriva tuturor corpurilor străine, ci le învățăm pe acestea să reacționeze ca noi, adică să ni se împotrivească și mai mult.
În rest, modul în care Luna participă la ecuația astrală aferentă zilei de 17 mai are o componentă liniștită și îi permite acestui astru să remedieze problemele de cuplu, tensiunile care apar între oameni atunci când aceștia nu vorbesc sau nu sunt pe aceeași lungime de undă. Luna mediază astăzi opoziția lui Venus cu Pluton și creează o anume tensiune pe aceste noi observații pe care le-am indicat mai sus. Mult mai dureroasă va fi experiența unui lider referitoare la acest mijloc de a se raporta la grup pentru că acestuia nu prea i se permite să se transforme în văzul tuturor ori, pe alocuri, îi va fi permis, dar va fi judecat. Asta se întâmplă nu pentru că opoziția respectivă este normală, ci pentru că lumea aceasta dorește să-și conserve nivelul. Lumea aceasta este un animal sălbatic pe care numai din exterior îl putem îmblânzi. De aici înțelegem că acest ajutor va fi cu atât mai important cu cât va veni de mai de sus, din sferele creației.
Prin urmare, ultima zi a săptămânii vine să întregească schema minunată a acestui interval care ne vorbește despre autoreflexivitate sau despre înțelegerea propriei persoane fără consecințe dramatice. De altfel, singurele consecințe dramatice vor apărea doar în cazul celor care se opun conștient și cu încrâncenare acestor transformări. Aceștia vor striga astăzi mai tare decât alții că drumurile sunt încurcate și că ei nu au nicio vină, de lucrul acesta sunt vinovați toți cei din jurul său. De aceea în 17 mai vocea cea mai puternică este a celui laș, pentru că cei puternici își vor adânci percepția în adâncul sufletului pentru că simt, fără să le spună nimeni, că puterea este cu atât mai mare, ajutorul este cu atât mai important cu cât îl caută mai adânc în suflet.
Supraevaluarea adversarului, una din tentațiile periculoase ale acestei zile, se referă nu neapărat la un conflict pe care individul îl are cu comunitatea, ci la înțelegerea acestui conflict pe care nu l-a creat individul, nu l-a creat această lume, ci a fost înscris în vibrația acestui plan în momentul în care acesta a fost creat. Deci lucrurile sunt mult mai mari decât credem noi și a considera că un segment, un sector, o epocă istorică sau un personaj poartă toată vina eșecului înseamnă a trage o concluzie eronată. Lumea aceasta își protejează foarte bine zona, nivelul sau ceea ce deține și în permanență îi este permis să creeze forțe contrare care să-i mențină acesteia autoconservarea. Cine se ridică și dorește să treacă pe un nivel superior nu înseamnă că se situează împotriva materiei, nu înseamnă că dorește prin evoluția sa să distrugă cuibul din care și-a luat zborul. Materia însă va face totul pentru a-i ține picioarele legate, pentru a-l ține aici prizonier și creează prin magnetismul său o forță ce pare contrară zborului. Materia în sine nu creează nicio forță împotriva aripilor dacă acestea știu să zboare, ci doar este prea atașată de picioare.
Dar omul este o mașinărie mult prea complexă, în primul rând pentru el însuși, pentru ca lucrul acesta, care poartă denumirea generică de “zbor”, să poată fi înfăptuit atât de ușor. Din această cauză, din când în când, oamenii care cer cu insistență să fie învățați să zboare primesc ajutor. 17 mai este o zi în care primim scrisori din lumea de dincolo, primim cadouri de la îngeri de la arhangheli, de la ființe care trăiesc fericite într-un alt plan și grija noastră trebuie să fie orientată în a înțelege în ce constau toate acestea. Cine nu înțelege rostul și conținutul cadoului se va considera sărac și în egală măsură va pierde șansa de a se folosi de ceea ce a primit pentru a învăța zborul.
La modul comun 17 mai le vorbește oamenilor despre înțelegere, despre puterea de a decide pentru individualitate, despre curajul de a produce o ruptură, o schismă ori despre curajul celui mic de a se împotrivi celui mare fără să țină cont de forțele de care a fost învățat să se teamă. Foarte vulnerabili vor fi liderii pentru că beția puterii nu le-a permis acestora să-și construiască un bârlog unde să se retragă în momente de genul acesta pentru a-și linge rănile. Înțelegem de aici că finalul săptămânii ne va arăta cât de vulnerabili sunt acești lideri pentru a nu mai crede că sunt niște zei.
Recomandarea pentru această zi este aceea de a ne aminti astăzi că drumul trece prin sine. La un moment dat, evoluând, omul va înțelege că el și calea, ființa sa și drumul, sunt una. Cât timp se va vedea pe sine separat va spune forțelor din jur unde să corodeze. Când se va identifica cu drumul său va dispărea din câmpul lor de acțiune. Abia atunci totul se va simplifica.

4 comentarii la „11 – 17 mai 2015

  1. Ani spune:

    Multumim frumos!Subtilitate,profunzime si totul ptr cine are urechi sa auda si ochi sa vada.Sa fiti in lumina!

  2. daniela spune:

    Draga Gheorghita,
    Saptamana trecuta m-am taiat de doua ori.Marti la mana, mai usor, iar sambata, la picior, destul de serios, sub influenta unor impulsuri nefericite de moment. O performanta fara precedent! In ambele cazuri agresivitatea din exterior s-a suprapus peste linistea din interiorul meu. Oare lipsa echilibrului dintre cuvinte si sentimente sa fi fost cauza celor doua situatii prezentate mai sus? Cu drag, Daniela.

  3. daniela spune:

    Sa nu se creada ca m-am taiat eu intentionat, nu, Doamne fereste!- in ambele situatii gospodaream ( zugravesc singura!) si din repezeala ( impulsuri nefericite de moment!) si neatentie( vorbeam la telefon cu o persoana care imi agresa linistea din interior cu niste vorbe negative- asa am numit eu agresivitatea din exterior! ), mi-a cazut peste mana si respectiv peste picior niste lucruri mai ascutite.
    Revin cu aceasta clarificare, pt ca recitind mesajul pe care l-am trimis ieri, mi se pare ca se intelege altceva. Cu drag.

Dă-i un răspuns lui daniela Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.