10 – 16 aprilie 2017

10 – 16 aprilie 2017 este săptămâna administrării avutului, a circuitelor de reglare și a dezvăluirilor nevinovate. Trăsătura astrală a acestui interval ne atrage atenția asupra faptului că suntem pe finalul unui ciclu, cel susținut de Axa Dragonului, care va mai împlini câteva etape și în săptămânile următoare, până la finalul acestei luni. Săptămâna de față ne vorbește despre conștientizare, despre greutatea singurătății, despre durerea neputinței sau despre faptele bune pe care suntem dispuși să le ducem mai departe, deși asupra noastră planează o mare presiune socială.
În felul acesta, atât inițierea mersului retrograd al lui Mercur, de luni, cât și revenirea lui Venus la mersul direct, de sâmbătă, fac trimitere la motive de cucerire, la soluții care nu pot fi puse în aplicare sau la un inventar suprarealist al faptelor pe care le-am săvârșit de la începutul lunii martie și până acum. Vor exista persoane care se vor ascunde în rutina, care vor fugi din fața responsabilităților sociale, care vor invoca de fiecare dată motivul îndoieli atunci când ajung într-un punct delicat, însă este mai puțin important cum anume își argumentează toate acestea, cât de important este câtă putere pun în aceste justificări. Gândul de putere poate deveni pentru un om echilibrat și gândul de iubire, cel care înlătură oboseala, folosește resurse nebănuite și vindecă. Din această perspectivă aceste șapte zile ne vorbesc despre bunurile pe care le avem, despre metodele pe care le-am folosit pentru a acumula și despre cele pe care le vom utiliza pentru ca aceste bunuri să se înmulțească. În egală măsură, vom observa în această săptămână că aceste achiziții nu sunt veșnice, iar pentru a le menține sau a le înmulțirii avem nevoie să folosim mecanisme de reglare. Unul dintre cele mai folosite mecanisme de reglare va fi dat de schimbul de experiență. Un alt mecanism de reglare este refuzul minciunii, lăcomiei sau viciului. Mult mai greu de înțeles și de pus în aplicare, deși va fi preferat de unele persoane, este mecanismul abandonului.
Persoanele care nu vor putea să lucreze în acest registru al administrării avutului personal, cu sau fără eficiența aplicării unui circuit de reglare, vor dori să-și mențină poziția prin dezvăluiri. Dacă gândul care îi îndeamnă spre dezvăluire nu are și o picătură de răzbunare, atunci acestea vor fi reacții nevinovate, multe dintre ele de apărare. Nu știm exact de ce anume se apără, poate chiar de ei înșiși, însă dacă aceste dezvăluiri nu sunt motivate de răzbunare, atunci nu sunt nici periculoase. Răzbunarea va face din această săptămână o perioadă extrem de ciudată, plină de evenimente rele. Lucrul acesta se întâmplă pentru că răzbunarea nu este bună în niciun context, dar mai ales acum când conștientizăm cine suntem, cum am ajuns așa și ce rol trebuie să îndeplinim pe mai departe.
Recomandarea pentru această săptămână este aceea de a nu ne permite să avem reacții haotice. A fi liber nu înseamnă a fi lipsit de control. Omul care este atent la cum se comportă, dar nu își inhibă reacțiile, nu poate fi în această săptămână un om rău.

Singurătate. Soluțiile sunt trecute într-un con de umbră. Neglijența este ascunsă bine. Receptivitate excesivă. Plăcere neînțeleasă. Obstacolul afectează gândirea. Minciunile sunt construite frumos. Ținte greșite. Intensitate eronată.

Luna se află acum în plin tranzit prin zodia Balanță și îi îndeamnă pe oameni să devină conștienți de anturajul în care s-au integrat. Din nefericire, în noapte de duminică spre luni Mercur își va iniția mersul retrograd care va dura până pe 3 mai. Prin această deplasare devenim conștienți de obstacolele presărate peste tot în anturaj, de minciunile pe care alții le spun pentru a se simți bine, pentru a obține avantaje personale sau pentru a provoca suferință. Este clar că 10 aprilie scoate în evidență un obstacol care se referă, în această instanță, la propria identitate.
Retrogradarea lui Mercur nu a fost, nu este și nu va fi niciodată un element ușor de parcurs. Pentru că acum ea se produce o parte pe zodia Taur și o parte pe zodia Berbec combinațiile celor două zodii ne vorbesc despre singurătatea autoimpusă, despre renunțare la plăceri sau ambiții, despre întoarcerea la o receptivitate mai veche, la un interes mai vechi care, deocamdată, nu duce la nimic bun. Dacă ne vom stabili ținte pe această întoarcere la obiceiuri mai vechi este clar că acestea vor fi greșite.
O altă componentă a zilei de 10 aprilie este cea legată de răsturnările de situație. Este posibil ca această intensitate să ni se pară foarte interesantă și atractivă, foarte constructivă sau eficientă încât să ne ia valul, să nu mai ținem cont de regulile pe care le respectăm până acum, să credem că numai așa împlinim prima parte a devizei aplicată acestei săptămâni, adică ne administrăm corect propriul avut. Avem nevoie acum să fim lucizi, interesați de ceea ce putem completa sau repara, dar nu trebuie să renunțăm la simțul responsabilității. Relația bună pe care Luna o are cu Luna neagră face obstacolul să pară foarte ușor, iar prin subaprecierea sa să ne depărtăm singuri de reușită. Având în vedere că există o presiune socială care este susținută de zodiile cardinale, de apropierea cu pași repezi a Soarelui de Uranus, conjuncție care se va împlini vineri, 14 aprilie, dar și pentru că în noaptea de luni spre marți se va împlini și conjuncția Lunii cu Jupiter, toată lumea se va grăbi, cu toții vor urmării să împlinească ceea ce își propun într-un timp foarte scurt, încât, ceea ce este important să treacă în planul secund și să se evidențieze ceea ce este doar intens sau atractiv. De aceea intensitatea de acum nu are baze și este eronată.
Prin urmare, prima zi a săptămânii ne depărtează de soluțiile la care am lucrat în ultimele săptămâni, nu ne ajută să ducem mai departe un demers spre împlinire, ci să-l ducem mai departe spre haos. Ziua se remarcă printr-o notă severă, cea care ar trebui să scoată din umbră soluții întunecate pe care altădată nu am avut curajul să le punem în aplicare. Acum, pentru că suntem mai receptivi la ceea ce nu este corect sau eficient, pentru că dovedim receptivitate excesivă sau negativă, ni se pare că este momentul să fim mai îndrăzneți, să ridicăm tonul, să ne comportăm prin partea întunecată a ființei, să dăm o intensitate greșită unor situații care ar trebui lăsate să se consume de la sine. În felul acesta, vom avea un debut trist al retrogradării lui Mercur prin zodia Taur. Vom vedea că spre sfârșitul săptămânii lucrurile se vor remedia pentru că Venus își va reveni la mersul direct și dramele afective nu ni se vor mai părea atât de intense. Asta înseamnă că aproape toată săptămâna mintea rătăcită va face casă bună cu teama de singurătate, adică cu retrogradarea planetei Venus pe zodia Pești. Dacă cele două zodii sunt adesea unite printr-un fir misterios, cel al liniștii de a construi și al mulțumirii de a coordona, prin retrogradările celor două planete individuale schema aceasta a eficienței trece prin criză sau va dispărea. De aceea instinctul de supraviețuire îi îndeamnă pe oameni să-și administreze propriul avut, să reactiveze circuite de reglare, iar acolo unde nu reușesc să le împlinească pe cele două, pentru că nu au avut sau pentru că nu știu să lucreze cu circuitele de reglare, cel care dorește să supraviețuiască, să se mențină pe o poziție, va face dezvăluiri. Dacă doar acesta este motivul, dezvăluirile vor fi nevinovate, ele nu vor produce efecte foarte ample. Dacă, pe lângă acestea, mai există și alte motive, cele pe care le-am observat în lunile anterioare, atunci condiția celui în cauză devine una dificilă și riscă mult, poate chiar în această perioadă de retrogradare a lui Mercur de trei săptămâni să piardă mult la capitolul imagine.
Recomandarea pentru această zi este aceea de a nu gândi că tristețea celorlalți este o pedeapsă care le este aplicată. Cu toții suntem plasați sub același câmp astral.

Durerile nu pot fi corectate. Nevoie de justiție. Criză de identitate. Instabilitate. Valorile personale fac trimitere la abuzuri. Situații limită. Totul merge în criză. Indiferența doare. Mișcări confuze. Este dezavantajat un om bun. Sfaturi proaste. Conspirație. Temperamentul atrage atenția asupra unor detalii.

În dimineața acestei zile se împlinește faza de Lună plină și dramatismul ei este accentuat de faptul că devine un element esențial în careul în T pe semne cardinale ce are planeta pluton drept focar. Asta înseamnă că între zodiile Berbec, Balanță și Capricorn există o legătură directă, puternică, concentrată. Schema astrală a zilei de 11 aprilie ne vorbește despre o criză de identitate cea care se răsfrânge asupra întregii săptămâni. Multe din aspectele care participă la această configurație interesantă și concentrată vor fi active și în săptămânile următoare, au fost integrate și în observațiile aplicate săptămânilor anterioare, dar în momentul de față, în această săptămână care se ocupă de administrarea avutului, mesajul său este unul aparte. Prin această dezlănțuire de forțe oamenii se vor gândi că poate ar trebui să fie puțin mai liberi, mai liniștiți, mai atenți la ceea ce îi doare pentru a vedea dacă nu cumva această durere este la fel de intensă și de puternică și în cazul celorlalți. Desigur, nu se poate vorbi despre un progres prin durere, ci mai curând despre o conștientizare a stadiului în care ne aflăm, a mișcărilor pe care trebuie să le facem, a ceea ce trebuie să clarificăm în raport cu celelalte. Crizele de identitate devin pe 11 aprilie soluția la probleme majore pentru că ele, de fapt, arată puncte nevralgice ale unei crize relaționale care țin de mai mult timp.
De fiecare dată când se împlinește Luna plină pe Berbec, mișcările devin confuze, dezavantajele sunt văzute mult mai clar, iar partenerul de dialog, cel cu care lucrăm ni se va părea mult mai vinovat decât este în realitate. În acest moment va lipsi rafinamentul, tocmai pentru că intervine o siguranță pe propriile decizii, pe ceea ce nu am reușit să obținem până acum, ceea ce ne îndeamnă să îl considerăm pe celălalt vinovat de acest neajuns. Dacă această Lună plină nu ar fi coincis cu o asemenea configurație nu s-ar fi pus problema ca în relațiile dintre grupuri deciziile să fie atât de dure, lupta să fie atât de intensă, iar la vedere mesajele să poarte o înfățișare atât de catifelată, atât de prefăcută. Ideea de conspirație va defini ecuația astrală a zilei de 11 aprilie și cei care nu sunt siguri pe poziția socială pe care o au, persoanele care vor să acceadă la o funcție, care vor să fie acceptate într-un grup nou, care nu și-au găsit până acum locul în grupul de apartenență deși s-au străduit intens sunt avertizate că 11 aprilie este cea mai dificilă zi a săptămânii.
Prin urmare, a doua zi de retrogradare a lui Mercur prin zodia Taur, care coincide cu împlinirea fazei de Lună plină, activează probleme mai vechi, cele legate de mișcări confuze, de decizii proaste, de conflicte ciudate care au la bază plăcerea de a conspira, de a bârfi, de a construi căi de atac împotriva unui adversar. Pentru mulți, adversarii zilei de 11 aprilie sunt închipuiți, nu au vreo legătură directă cu cei care-i consideră vinovați. Lucrul acesta este explicat de faptul că acest careu în T pe semne cardinale care implică trei conjuncții ne vorbește despre trei mari probleme pe care le-am crezut, cel puțin în parte, rezolvate. Una dintre ele este legată de iminenta conjuncție a Soarelui cu Uranus pe zodia Berbec, adică se referă la proiectele noi, la pionierat, la ceea ce am câștigat cu mare efort în primele trei luni ale anului. Cea de a doua se referă la conjuncția Lunii cu Jupiter pe zodia Balanță, la o dreptate subiectivă, la un confort pe care l-am obținut prin dialog, prin negociere, prin apel la reguli scrise de alții. Cea de a treia și cea mai dură este conjuncția lui Pluton cu Junon de pe zodia Capricorn. Problemele de patrimoniu, de avut, de poziție socială, de statut sau de privilegiu nu păreau atât de dureroase și atât de grave. Acum toate se inflamează pentru că se întâlnesc, se concentrează și vor să ocupe același loc. Dacă doi căpitani pe un vas duc la scufundarea vasului, ar trebui să ne imaginăm o situație în care pe un vas sunt trei căpitani, adică cele trei conjuncții. Din toată această situație delicată nu iese cu bine decât cel inspirat. Avem nevoie de o forță aparte, de idei concentrate, de multe iubire și înțelegere pentru a trece dincolo de toată această confruntare sterilă, de toată această aglomerare de probleme. Cel care lucrează cu energia sau care se află implicat într-un proces de cercetare spirituală va considera că acesta este un privilegiu. Noi, pentru că studiem astrologia, știm că există o ordine a universului care trebuie respectată. Dorința de evoluție nu este suficientă pentru a avea și putere în a schimba ceea ce credem că poate fi schimbat. Cele trei conjuncții, cei trei căpitani așezați pe un vas reprezintă o greutate mult prea mare pentru stadiul în care ne aflăm acum. Așadar, întâlnirea cu o aglomerare de probleme nu poate fi un privilegiu. Avem nevoie de ajutor din exterior pentru a depășii ceea ce credem că putem rezolva singuri.
Recomandarea pentru această zi este aceea de a fi iertători. Iertarea în gând este o forță teribilă care ne dezleagă de păcat. Nu trebuie în mod obligatoriu să fie urmată de întoarcerea la cel care are nevoie de iertare. Important este ca noi să ne eliberăm de toată această presiune a vinovăției întreținută de ambele părți pentru a merge mai departe. Iertarea, în acest context, este cel mai bun și mai eficient instrument.

Calități puse la îndoială. Refuz. Unii privesc înapoi cu mânie. Facilități în comunicare. Limbaj sărăcăcios. Cuceririle sunt judecate după valori materiale sau după bani. Superioritate neînțeleasă. Putere abuzivă. Cuvântul doare. Apare un moment de cotitură.

În noaptea de marți spre miercuri Luna va intra pe zodia Scorpion și va avea de împlinit până dimineață un sextil cu Capul Dragonului și apoi până în mijlocul zilei opoziția cu Mercur retrograd. Schema astrală a acestei zile ne vorbește despre determinare, despre ceea ce ne rănește foarte ușor, despre greșelile pe care le repetăm cu insistență și care, acum, sunt văzute mult mai clar. Dacă trăim într-un mediu armonios atunci aceste greșeli nu vor fi subiect de bârfă, de conflict sau de umilințe, ci doar avertismente de care ar trebui să ținem cont pentru a nu le mai repeta.
Cel care crește într-un mediu agresiv va considera că ziua de 12 aprilie este cea mai dificilă pentru că apare un personaj care îi fură din buzunar, îi fură o idee, cere o opinie după care o va folosi ca și cum este a sa, va judeca omul care l-a ajutat cel mai mult. Prin faptul că Luna se află acum pe zodia Scorpion dă momentului o putere interesantă cu cât este mai sărac în valoare, în informații sau în trăsături. Cel care este puternic va fi în continuare captiv în ceea ce s-a consumat pe 11 aprilie, în ziua anterioară, adică asupra problemelor care nu au soluție și care ne agasează prin numărul lor. Cel superficial va exagera lucrurile lipsite de valoare, se va lăuda, va inventa tot felul de metode pentru a-și proteja emoționalul lipsit de maturitate, va avea un limbaj sărăcăcios, va arăta cât de importante sunt valorile materiale, banii, puterea.
Pentru că Luna nu reușește acum să medieze tendința Nodurilor, omul va avea acum o superioritate gratuită. Cel responsabil va considera că problemele sale sunt mai importante pentru că le poate enumera, le poate așeza într-o ordine, poate vorbi despre ele. Cel superficial își va exagera durerea conștientizată prin simțurile pe care nu și le poate controla. În ambele situații problemele nu au soluții, ci ele trebuie doar investigate. Cel mai important lucru pe care am putea să-l facem în această zi este să considerăm că propria problemă nu este mai importantă decât a celuilalt. Fiecare are pe umeri greutatea pe care o merită, pe care o poate duce și, desigur, cea pe care o poate rezolva. Cine iese din această albie va folosi cuvântul ca o armă împotriva celuilalt, își va exagera propriile probleme, va cădea în patima lăcomiei.
Prin urmare, 11 aprilie este o zi de mare încercare pe emoțiile personale, pe discernământ și pe judecată. Tot ceea ce ni se pare important de la sine are o valoare mică în comparație cu importanța a ceea ce am putea descoperi dacă lucrăm, dacă ascultăm, dacă avem răbdare sau înțelegere față de cel aflat în dificultate. Administrarea avutului înseamnă a folosi ceea ce avem deja stabilizat în zona emoțională, în cea mentală sau în cea spirituală. Asta înseamnă și puțin discernământ, și puțină răbdare, dar și puțină dragoste. Toate acestea reprezintă aliajul perfect pentru a interacționa fără a distruge, fără a folosi puterea într-un mod abuziv, fără a le arăta celorlalți o superioritate ciudată. Prin această atitudine echidistantă, cea a căii de mijloc, suntem în stare să luăm o decizie consistentă care să producă, nu o schimbare spectaculoasă, așa cum s-ar fi întâmplat în zilele anterioare, ci una liniștită. Liniștea este ceea ce avem cel mai mult nevoie acum.
Recomandarea pentru această zi este aceea de a nu uita că primim ceea ce dăruim.

Se iartă mai ușor. Complicațiile personale fac apel la experiențe puternice. Transformare rapidă. Se depășește o zonă izolată. Se iese dintr-un con de umbră. Gânduri greșite exprimate frumos. Impulsul și violența vor să se împrietenească.

Luna se află reatacum în plin tranzit prin zodia Scorpion și va trece prin trei unghiuri frumoase din care ar fi trebuit să înțelegem că ne aflăm într-o zonă favorabilă a săptămânii. În realitate, ceea ce vom experimenta pe 13 aprilie seamănă cumva cu o complicație de care fugim, pe care o evităm, de care vrem să ne desprindem cu scopul de a administra ceea ce ni se pare mai important, ceea ce credem că este acum de actualitate. Apar, așadar, ajustări în programul de lucru, schimbări de opinie, decizii, unele dintre ele chiar pripite, ce pot produce efecte negative. Dacă în noaptea de miercuri spre joi Luna trece prin trigonul cu Neptun și aduce o rafinare a sentimentelor, o avertizare față de zonele izolate pe care trebuie să le investigăm acum, cele două sextile pe care Luna le va împlini cu Junon și, respectiv, Pluton, astre care se află acum în conjuncție, schema aceasta a ieșirii din anonimat ajunge din nou către o zona de conflict. Cele două astre de pe zodia Capricorn, după cum am văzut și în celelalte zile ale săptămânii, ocupă o poziție importantă în configurația astrală a perioadei. Ele au statut de focar într-o configurație numită careu în T pe semne cardinale. În consecință, ceea ce exprimăm frumos are în spate un gând rău, greșit, agresiv. Lucrul acesta se explică prin faptul că relațiile frumoase pe care Luna le împlinește astăzi reprezintă un bine mult prea mic în comparație cu greutatea care planează de ceva vreme asupra noastră și care este creată de planete cu mers lent. Bucuria de moment nu poate schimba presiunea dată de statut, obstacol social, schimbări deja produse.
O altă componentă a zilei de 13 aprilie este cea legată de evoluție. Motivul pentru care o persoana va dori să iasă din anonimat acum este cel al evoluției rapide, adică este dat de nevoia de a se împrieteni cu ființe superioare, de a coabita cu energii rafinate, înalte pentru ca și rezultatul să fie unul bun. Omul inferior va face în așa fel încât acum, în interiorul său, să coabiteze impulsul cu violența ca și cum cele două sunt prietene de o viață.
Prin urmare, mijlocul săptămânii ne încurajează să devenim conștienți de motivele pentru care participăm la o mare transformare personală sau socială. Prin ceea ce ni se întâmplă acum înțelegem că lupta este doar consecința unor ambiții care nu și-au atins încă finalitatea, rezultatul unor impulsuri dizarmonice. Dacă în zilele anterioare am lucrat pentru liniște, 13 aprilie va deveni o zi de creativitate o zi în care suntem preocupați de confortul personal nu pentru a ne izola, ci pentru a deveni oameni mai puternici prin simplitate. Prieteniile salvate pe 13 aprilie devin foarte valoroase în acest context al lunii aprilie când directiva generală ne încurajează spre reverificare. Numai așa putem combate puterile abuzive, crizele de identitate, obstacolele de gândire sau de formulare, de termen sau de noțiune, parcurse în primele trei zile ale săptămânii. Avem ocazia acum ca toate demersurile legate de muncă, maturizare, achiziție, patrimoniu să se simplifice într-un mod miraculos și să ne liniștim. Este adevărat, liniștea aceasta este prea mică în comparație cu agitațiile de pe zona socială pe care le cunoaștem încă din săptămânile anterioare. Cu toate acestea greutatea acestui bine personal la care ajungem prin decizie personală, prin selecție conștientă devine foarte valoros pentru starea de confort.
Recomandarea pentru această zi este aceea de a refuza astăzi minciuna. Să refuzăm minciuna indiferent spre ce este ea orientată: spre propria persoană, spre viitor, spre alții.

Simpatie. Actele personale îngreuiază decizia de grup. Tăinuire. Însușirea bunurilor celorlalți. Probleme de autoritate. Păcat. Descoperirea unei vocații. Farmecul este minunat. Aspectele favorabile ale vieții generează avantaje pentru toți cei implicați. Logică. Solidaritate. Vitejie.

Marea schimbare a acestei săptămâni se va produce prin conjuncția Soarelui cu Uranus, aspect amintit și în alte zile ale acestei săptămâni, dar și în săptămâna anterioară. Vom vorbi despre această conjuncție și în săptămâna următoare, cât timp ea va fi în limita toleranței. Pe 14 aprilie, când cei doi aștri ocupă aceeași poziție pe cer, în conștiințele oamenilor se produce o schimbare de opinie, de atitudine, ca și cum lucrurile au ajuns acum să se împlinească, dar nu în mod întâmplător, nu aleator, ci după așteptările pe care le-am avut de mult timp. 14 aprilie vine să confirme statutul pe care-l avem, rezultatul obținut în urma unei administrări sau cât de eficient este procesul de reglare pe care îl folosim cu mare implicare. Momentul de față are un farmec aparte pentru că ne oferă și impulsuri peste limita normalității, reacții de curaj, de inițiativă cu ajutorul cărora trecem dincolo de păcat, ne sporim patrimoniul personal și devenim mai puternici sau mai siguri pe gândurile pe care le avem sau pe următoarele etape ale demersurilor care ne-au preocupat în prima jumătate a săptămâni.
Dacă întâlnirea celor două astre produce întotdeauna reacții bruște, impulsuri de a ieși din regulă, de a domina sau de a produce o ruptură cu scopul de a declanșa noi asocieri, când această conjuncție se produce pe Berbec rezultatul trebuie să fie unul spectaculos. Este adevărat, s-ar putea ca metoda de lucru folosit acum să nu fie prea distinsă, adică intensitatea să nu fie controlat atât de bine și, mai mult, din neatenție oamenii să se bruscheze unii pe ceilalți, să se îmbrâncească, să se repeadă, să se jignească. Acțiunile de acum au logică, au puterea de a schimba ceea ce părea de neschimbat, ca apoi să devină foarte solide și sigure. Din nefericire, schema de acum nu poate fi in totalitate bună. Ceea ce se întâmplă acum pe zodia Berbec face parte dintr-o schemă astrală care aduce individul într-un conflict social fără ca acesta să îi aparțină. Acest conflict a fost deja creat, nici nu mai știm de cine, dar acum participăm la el cu implicare, avem opinii, motivații și chiar și așteptări. Dacă în prima parte a zilei Lună a activat opoziția cu Marte cu cât se apropie de încheierea tranzitului său prin zodia Scorpion, intrând în mijlocul zilei pe zodia Săgetător, cu atât mai activă este cuadratura la Nodurile sale. În această ipostază Luna nu slăbește opoziția cu Marte deci pe lângă nota agresivă pe care o consultăm din configurațiile susținute de zodiile cardinale, în momentul acesta mai apare o problemă susținută de zodiile fixe. Pentru că Luna are acum o ambivalență interesantă, susținând această configurație și de pe Scorpion, un semn fix, dar și de pe Săgetător, un semn mobil, sonoritatea a ceea ce decidem sau împlinim acum va fi una de mare reverberație, va rămâne în conștiința de grup, va fi uitat foarte greu. Principalul element din aceste combinații este păcatul. Păcatul pe care-l conștientizăm pe 14 aprilie este cel care ne-a oprit de-a lungul vieții să ne descoperim o calitate, un talent, o abilitate. De aceea impulsul necontrolat care vine din zodia Berbec poate fi extrem de periculos în acest context al identificării sau redescoperirii. Procesul în sine pare să fie foarte delicat și simplu, însă va avea acest statut doar în etapele incipiente. Doar la început va face trimitere la ceea ce s-a consumat în luna martie sub pretextul unei reverificări. Ceea ce se întâmplă pe 14 aprilie reprezintă, de fapt, o înțelegere majoră a unor etape de viață, a unor obstacole existențiale care depășesc cu mult cadrul acestui an.
Prin urmare, 14 aprilie ne vorbește despre realizări uitate, despre deschideri minunate, despre curajul de a produce o modificare într-un cadru plictisitor, banal, incapabil să mai ofere ceva nou. Pentru cei care sunt înțepeniți în propria opinie, care nu își schimbă programul de lucru, care se tem să iasă din bârlog, 14 aprilie va fi o zi periculoasă, când se simt agasați în autoritatea pe care o au, neputincioși în a-și argumenta în mod logic propria încetinire. Conjuncția Soarelui cu Uranus, în contextul ciclului războiului susținută de careul Uranus Pluton, al războiului social, dar și în contextul unui război personal, susținut de impactul celorlalte planete asupra acestei configurații, ne vorbește despre o reușită la care ajungem doar prin curaj. Curajul zilei de 14 aprilie este greu de uitat, energizant, plăcut și va rămâne în conștiința de grup prin ușurința cu care ne scoate dintr-o zonă întunecată a vieții. Fie că produce efecte pe demersuri inițiate în luna martie, fie că așază lucruri care nu au fost așezate de o viață, reușita se produce asupra propriului avut, asupra bunului personal, asupra patrimoniului personal pe care putem acum, pe 14 aprilie, să-l administrăm într-un mod absolut minunat. Amploarea acestui bine va fi cu atât mai mare cu cât ea se va răsfrânge și asupra celor cu care colaborăm, pe care îi iubim sau îi admirăm. În felul acesta, se creează legături frumoase și se dezleagă legături urâte.
Recomandarea pentru această zi este aceea de a fi atenți la simplitatea vieții. Ceea ce se întâmplă este foarte simplu. Cel care vrea să complice nu trebuie să fie prea creativ, ci doar să se opună simplității.

Teamă de singurătate. Nevoie de disciplină. Suntem ghidați greșit. Este nevoie de reorganizare. Se combate o plăcere. Creativitatea este mai importantă. Ușoară bulversare. Eșec. Contextul face trimitere la grupuri, nu la individ.

Revenirea lui Venus la mersul direct va avea asupra conștiinței un impact foarte frumos. Ne vom întoarce atenția către ceea ce este valoros, vom fi capabili să investim mai multă încredere în ceilalți, să avem o stimă de sine mult mai bună, deci să devenim mai creativi și mai liniștiți. Ceea ce este neplăcut din schema astrală a zilei de 15 aprilie face trimitere la teama de singurătate pe care am explorat-o în ultima perioadă. Retrogradarea lui Venus pe zodia Pești ne-a arătat chipul sinistru al singurătății, cât de neplăcut este să fie înconjurat de foarte mulți oameni, dar să nu ai cui să spui secretul inimii, să nu ai cui împărtăși ceva personal. Este clar că momentul acesta scoate în evidență faptul că în ultimele săptămâni am avut calitatea de a fi purtătorii unui mesaj aparte. Dacă am cultivat compasiunea, toleranța, inteligența practică și ne-a fost frică de sacrificiu, momentul acesta este revigorant, eliberator, spectaculos. Cei care au ascuns tulburarea sufletului prin zâmbete false, arătând că nu au încredere în oameni și deci nu vor să le împărtășească nimic, vor trăi o mare durere pe 15 aprilie, dar mai ales în a doua parte a zilei când își vor aminti că de pe 4 martie, de când Venus și-a iniția deplasarea retrogradă, trec printr-o stare proastă, prin complicații de natură emoțională sau chiar probleme cu sănătatea fizică. Pentru toată lumea, însă, retrogradarea lui Venus pe zodia Pești a adus probleme în metabolismul apei, probleme cu circulația venoasă, probleme legate de buna funcționare a colonului. Începând cu 15 aprilie, prin revenirea lui Venus la mersul direct, înțelegem care au fost cauzele acestor tulburări, ce ar trebui să facem pentru ca ele să nu se întoarcă sau cum să le eliminăm, dacă nu am reușit să le găsim o soluție.
În mare parte, 15 aprilie ne vorbește despre reziduuri emoționale, despre gândurile pentru care nu mai dorim să avem o explicație, despre emoțiile negative pentru care nu ne mai obosim să găsim un antidot. Ceea ce am trăit în perioada de retrogradare a lui Venus, adică de pe 4 martie și până acum, în acest stadiu al anului sintezelor, este un avertisment.
Prin urmare, 15 aprilie ne ajută să vedem dacă am fost ghidați greșit, dacă ne-au fost făcute recomandări tendențioase, dacă suntem capabili să avem o panoramă reală asupra vieții personale. Cel care își folosește cu înțelepciune informațiile pe care le deține acum demonstrează că poate lucra cu ideile, cu noțiunile abstracte, cu înțelesurile. În egală măsură, arată și că este un om creativ și suferința pe care a parcurs-o de mai bine de o lună de zile nu i-a afectat buna funcționare, relațiile, ci doar i-a făcut viața puțin mai grea. Plasarea lui Venus aproape de Chiron în acest moment de revenire este o dovadă clară că sacrificiul și simțul umanitar au fost cei mai buni profesori în ultimele săptămâni.
Recomandarea pentru această zi este aceea de a nu crede că lucrurile bune se întâmpla de la sine pentru că avem un statut, pentru că am cerut, pentru că avem în preajma noastră ființe capabile să creeze binele. Cel care confundă binele cu confortul demonstrează pe 15 aprilie că nu are viziune. S-ar putea să nu-i trebuiască viziunea de ansamblu pe mai departe, până la finalul acestei luni, însă după ce Axa Dragonului își modifică poziția va vedea cât de necesară este.

Singurătatea este înțeleasă greșit. Ușoară aroganță. Imobilitate. Se încheie o perioadă tristă. Aspirații frumoase. Se ridică o interdicție. Viața are aspecte fundamentale irosite în mod abuziv. Consolidare. Oboseală fizică. Atenție pe tipologii inferioare. Materializarea unor dorințe stranii.

Relația bună pe care Marte și Chiron o definitivează în mijlocul acestei zile, cea care a fost activă toată săptămâna, ne vorbește despre un moment de reușită. În cazul celor superficiali secvența aceasta este o întâmplare banală, cea care le trezește interesul față de transformare, dar nu o produce. Omul profund, cel care încă de pe 10 martie, de când Marte a intrat pe zodia Taur, și-a definit nevoile în raport cu ceilalți, fără a fura, fără a-și însuși cu lăcomie bunurile altora, va înțelege că acest sextil între Marte și Chiron înseamnă încheierea unei perioade triste. Având în vedere că Luna se află acum pe zodia Săgetător, împlinind în seara acestei zile o conjuncție cu Saturn, momentul acesta poate aduce și derapaje comportamentale, un îndemn către a depăși o limită a bunului simț, adică a ne apropia periculos de mult de ceea ce propria moralitate ne interzice. Relația bună a lui Marte din Taur, cel care ne definește nevoi noi, cu Chiron din Pești, cel care ne spune că universul este o sursă nesfârșită de putere și înțelepciune, ne ajută să facem în schimb foarte eficient prin care să evităm o ruptură dureroasă sau o decădere penibilă. Combinațiile acestea beneficiază și de mersul direct al planetei Venus prin Pești, cea care îi ajută pe oameni să se asocieze, dar nu pe baza ambițiilor, ci prin curaj, lumina, transcendență.
La polul celălalt sunt oamenii lacomi care văd în trăsăturile zilei de 16 aprilie șansa de a obține o reușită, o poziție, vindecare, un bun, fără să muncească prea mult sau fără să muncească deloc.
Realismul pe care îl predispune poziția lui Marte de pe zodia Taur face în așa fel încât reușitele de acum să fie în primul rând durabile și abia după aceea spectaculoase. Cei care privesc aceste reușite invers, întâi spectaculoase și apoi de perspectivă, arată că nu au apreciat niciodată profunzimea spiritului sau nu au fost niciodată persoane serioase. Aceste ființe marchează ziua de 16 aprilie cu un eveniment trist, cu o despărțire, cu aplicarea greșită a unui procedeu, cu prejudecăți prin care îi jignesc pe ceilalți. Aceste persoane nu trebuie subestimate pentru că materialismul lor nu este banal, ci expresia unor obiceiuri la care nu au dorit să renunțe în ultima perioadă când a existat o presiune mare asupra lor, deci la care nu vor renunța nici de acum încolo. Oricât de clare ni se vor părea aceste derapaje, ar trebui să-i lăsăm pe acești oameni să se descurce singuri, așa cum consideră că fac. Vor vedea că după ce luna se va încheia și Axa Dragonului își va schimba poziția, certitudinea materialismului nu le va vorbi despre un trai bun, ci despre probleme pe care nu le vor putea rezolva sau le vor rezolva foarte greu pentru că în această perioadă de acumulare nu au învățat ce trebuie, nu și-au pus în cămară alimentele sănătoase.
Prin urmare, finalul săptămânii ne vorbește despre lucruri simple, despre susținerea pe care o primim din partea unui for superior, din partea propriului bine, din partea a ceea ce am construit. Ansamblul situației ne arată care sunt oamenii pe care îi iubim și care vor să ne răspundă la fel, care sunt evenimentele ce urmează să se consume începând cu luna mai.
Omul bun va deveni acum responsabil de ceea ce oferă celorlalți, va fi conștient de ceea ce a adunat și va dori să pună la dispoziția celorlalți din achizițiile sale. De asemenea, cei asemenea lui, vor proceda la fel. În felul acesta, binele pe care l-am făcut de la începutul lui martie și până acum ne ajută să ne construim o intimitate lărgită, un cadru armonios, puternic și rafinat care să permită împliniri ambițioase fără a face niciun compromis. În ochii celor superficiali, maniera aceasta prin care oamenii buni și simpli se înțeleg devine un mare mister.
Recomandarea pentru această zi este aceea de a fi atenți astăzi la măsura propriului bine și de a judeca mai puțin greutatea binelui celuilalt.

4 comentarii la „10 – 16 aprilie 2017

  1. Daniela spune:

    La cine să apelez daca nu la tine Gheorghiță, tu care ești prietenul nostru de suflet și care , de atâția ani , ne întinzi mâna, atât de simplu, dar atât de înalt?…De aceea, și de această dată, printre mulțumiri și recunoștință, te rog să mă îndrumi…
    As vrea sa pot accepta cu inima deschisă prietenia unei persoane , dar nu mă pot hotărî… când sufletul îmi spune da, mintea îmi pune tot felul de întrebări, este născută în 8.11.1961.
    Este o persoana care inseamnă foarte mult pentru mine și totuși…Cu drag, Daniela.

  2. Ani spune:

    Sărbători frumoase!Lumina Învierii Domnului sa aducă mângâierea si îndrumarea necesare, astfel încât sa simțiți cea mai reala bucurie! Sa mergem sa luam Lumina.

  3. Daniela spune:

    Sărbători în lumina!Daniela

Dă-i un răspuns lui Gheorghiță Coser Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.