Mi-am amintit zilele trecute de acest minunat procedeu. Cu ani in urma obisnuiam sa-l exersez zilnic, cel putin 20 de minute si, pe atunci, ma aratam foarte incantat de efecte. A trecut mult timp de atunci si multe din efectele ce ma incantau nu mi le mai amintesc, o parte le-am regasit scrise intr-un caiet vechi, alaturi de altele, la fel de importante.
Shambavi mudra se traduce prin „gestul fiintei superioare” si el il ajuta pe practicant sa controleze influxurile mentale si sa le orienteze spre o singura preocupare: reflectarea in minte a unei imagini exterioare. Cand am aflat de acest procedeu, chiar daca dispuneam de un mare entuziasm fata de tot ceea ce ma indrepta spre interior, am fost circumspect. Nu m-am opus, dar cu mare greutate am acceptat ideea ca, focalizarea atentiei pe un obiect exterioar si apoi reproducerea lui in minte, ar putea sa confere atat de multe realizari. Ca de fiecare data, am incercat, am realizat tehnica si dupa vreo 20 minute de efort, mi-am dat seama ca mintea omului nu este educata sa se preocupe de un singur gand, nu este educata sa fie preocupata de un singur lucru. Aveam in fata mea o minge de ping pong alba pe care dupa ce o priveam cu atentie incercam sa o reproduc in interior. Cateva secunde imaginea era stabila si clara apoi, in campul vizual, aparea culori, umbre, mingea se rotea, se deplasa, imi dadea impresia ca nu este in fata mea, ci intr-o parte sau chiar disparea. „Nu-i a buna, mi-am spus, ce-i cu tehnica asta?” Ulterior acestui moment, am luat in serios procedeul si am vrut sa inteleg momentele in care mintea intervenea mai mult decat ii permiteam prin vointa. Am practica acest exercitiu in diferite perioade din zi, in momente in care eram foarte obosit fizic sau epuizat psihic, dimineata foarte devreme sau seara foarte tarziu, in aglomeratie sau in izolare totala, in timp ce lucram, invatam sau ma uitam la televizor. Am incercat sa inteleg concret care este diferenta dintre stari in functie de preocuparile mele. Asa am inteles ca atunci cand nu stiam ca este ora potrivita pentru exercitiu, cand nu-mi programam asa ceva, mintea se linistea si permitea imaginii sa stea linistita in campul eu vizual, mai mult timp, la fel se intampla cand dupa un efort intelectual sustinut incercam sa vizualizez mingea de ping pong. Asa am observat ca daca mintea are de lucru pe masura disponibilitatii sale, dincolo de perceptia mea directa constienta, imi va da impresia ca imi reuseste procedeul. Hm, ce frumos ma pacaleam si ce bine imi era in aceasta multumire. Am inceput sa insist apoi asupra acestui procedeu in momentele in care imi era din ce in ce mai greu. Cu cat mingea imi disparea din campul vizual cu atat insistam mai mult, incercand sa inteleg ce anume ii provoaca mintii astfel de reactii. Acestea au fost cele mai dificile momente ale exercitiului pentru ca imi era greu sa accept ca nu pot tine o imagine in campul vizual, desi doar asta ma preocupa, si nu eram nici confortabil cu iritarea pe care mi-o provoca acest neajuns. „Aha, deci asta este o noua etapa, mi-am spus intr-o zi” si chiar era. Asa am inteles ca, de fapt, mintea, incercand sa fuga de munca, imi aducea la suprafata problemele de care era legata directe si cu care zilnic se hranea, dar pe care nu le percepeam direct. Neintelegerea, nerabdarea, disconfortul, saturatia, nemultumirea si dorinta de a reusi pentru a-mi insusi ceva extraordinar s-au aratat dintr-odata intelegerii mele, ca niste animale mari si urate. „Ups, e cam mult pentru ce vroiam eu, mi-am spus.” Dar oare stiam cu adevarat ce vroiam? De fapt, fara sa inteleg, asta vroiam, lucruri importante fara sa am unde le tine, fara sa am o constiinta curata si linistita. De atunci toate aceste animale m-au curtat pana cand am refuzat sa mai practic, fara sa intentionez in mod direct asta.
Zilele trecute am revenit la Shambavi mudra si la goana dupa tot ceea ce ma duce spre interior. Tehnicile de concentrare pe care le-am utilizat, de cand am renuntat sa mai practic shambavi mudra si pana acum, m-au ajutat sa-mi pot stabiliza imaginea. Acum mintea nu mai alearga in toate partile, e clara si cuminte si aceasta focalizare imi duce constiinta spre elemente abstracte ale vietii si spre intelegeri pe care nu le pot atinge in starea de constiinta cotidiana. Apropiindu-ma mai mult de linistea pe care trebuie sa ti-o confere si inventariindu-ma inainte si dupa acest procedeu, am inteles ca singura parte a fiintei, care mentine impuritatile si gandurile parazite aproape, este mintea. Intr-un astfel de moment am folosit, in timpul meditatiei, un procedeu de alchimie interioare, pentru a-mi desprinde constiinta de ceea ce percepeam direct si, deconectandu-ma de la tot ceea ce inventariasem inainte de meditatie, am obtinut o linistea de-a dreptul indrazneata si o puternica senzatie de noutate. Efortul de a tine imaginea in campul vizual a devenit efortul de a lasa desprinse de mine gandurile rele, tensiunile, grijile si incordarea, pentru a se topi, pentru a disparea. „Sunt aproape, mi-am spus”, dar acest gand, brusc, m-a departat.
Am inteles din ceea ce am practicat ca, oricat de mult s-ar stradui sa ma convinga, mintea nu-mi este dusman, ci un prieten needucat, un prieten care nu stie cum sa se poarte cu mine si cu care nu stiu sa ma port. Nu il pot lasa deoparte, dar nici nu-l pot face partas la toate expeditiile mele. Pana la urma va invata sa stea la poalele muntelui si sa ma astepte.
Incercati shambavi mudra! Veti descoperi in interior un prieten neascultator, ghidus, poznas si puternic de care nu va puteti dispensa, dar cu care veti invata sa va imprieteniti!