În palma ta

Tot cerul din mine plouă,
se prelinge în adâncimea lui mută
căutând răsăritul
pe care l-am privit împreună, cândva.
Eu mai aștept încă să înțeleg
de ce surâsul tău mirosea a Lună
și de ce acolo, pe luciul său,
Soarele meu îți lumină chipul din interior.
Am mers mai departe ca un adolescent,
ca o pasăre cu ciocul ruginit,
ca o frunză care visează toată viața să devină petală.
Sunt bine aici, în palma ta, Lumină,
dar mă întreb: ce-ar fi trebuit să găsesc dacă drumul meu nu se desena spre tine?
Păduri fără arborii, râuri de puteri secate în arșița speranțelor,
munți înmuguriți cu umbre de copaci și brăzdați de râuri fără apă?
Te caut în rouă
și mâinile-mi devin gingașe
pentru că așa le știi tu, pentru că așa mi le vrei tu.
Tot cerul din mine plouă,
dar mie-mi ajunge o picătură de rouă de la tine.