Suntem obisnuti ca de Paste sa facem urari de bine si prosperitate, sa ciocnim oua rosii si sa ne infruptam din bucatele alese. Sunt frumoase aceste obiceiuri, placute si celor cateva zile din an le da un farmec aparte, dar scopul lor este cu totul si cu totul altul. Daca revelionul, ziua nationala, 1 mai etc etc sunt zile de sarbatoare, de petrecere si voie buna, Craciunul, Pastele, echinoctiul de primavara sau toamna sunt sarbatori care se adreseaza spiritului.
Obinuiesc, in aglomeratie, sa privesc oamenii din jurul meu si caut sa inteleg cat de des isi amintesc ei de spirit. Sunt putini acei oameni. Le zambesc cand ii descoper si ei raspund la fel. Ma bucura enorm cand cineva din jur ia parte la bucuria pe care o simt, la emotiile pe care doresc sa le impartasesc si raspunsul acestei cautari este, pentru mine, cea mai mare bucurie.
Oamenii raspund mai repede la ganduri decat la gesturi, dar nu doresc sa-si aminteasca asta, pentru ca tot ceea ce-si amintesc doare. In asemenea momente cel care iti zambeste ca te-a regasit te cheama spre interior, acolo unde soarele nu arde, iar frigul nu ucide. Acolo trebuie sa aducem lumina sarbatorilor in aceste momente.
Christos a inviat… din interior!
,,Oamenii raspund mai repede la ganduri decat la gesturi, dar nu doresc sa-si aminteasca asta, pentru ca tot ceea ce-si amintesc doare. In asemenea momente cel care iti zambeste ca te-a regasit te cheama spre interior, acolo unde soarele nu arde, iar frigul nu ucide.„ – atat de frumos si de personal ! Cine mai priveste dincolo de invelisul de protectie care ne inconjoara sufletul?
Am construit ziduri menite sa ne apere si la final am descoperit ca suntem proprii nostri prizonieri. In zile ca acestea, incerc sa evadez. Uneori reusesc, alteori raman captiva. Lupta continuua.