Iata o alta surpriza placuta! Fiind vorba de un film despre extraterestri si stiind ca in ultima vreme s-a preferat abordarea unui asemenea subiect in stransa legatura cu ideea de sfarsit apocaliptic, nu am avut mari asteptari de la acest film. Primele 30 de minute nu mi-au schimbat parerea, desi chiar din primele minute am admirat scenele bogate ce incanta ochiul cu elemente credibile, cadrele clare, lumina integrandu-se foarte bine in cromatica decorului, dar si coloana sonora oferind o nota de mister, placuta, deloc obositoare, incitanta. Am fost atent la toate acestea in primele 30 de minute nu ca este un film nominalizat la Oscar, ci pentru ca prin fiecare replica sau cadru ti se sugereaza ca urmeaza sa afli in scurt timp povestea adevarata.
“Bazat pe scurt-metrajul „Alive in Joburg”, filmul science-fiction „District 9” urmareste o specie de extraterestri care a aterizat pe Pamant cu aproximativ 30 de ani in urma si a sfarsit prin a fi sechestrata de catre autoritatile din Africa de Sud intr-un spatiu izolat asemanator unei tabere de concentrare numit Districtul 9. Deveniti sclavii oamenilor, fortati sa munceasca, obligati sa traiasca in conditii mizere, blamatisi neacceptati in comunitate de catre populatia sud-africana, extraterestrii sunt victimele frecvente ale abuzurilor si rasismului. Atunci cand agentul guvernamental Wikus este trimis in interiorul Districtului 9 pentru a face o investigatie si a afla scopul venirii alienilor pe Pamant si natura armelor pe care le folosesc acestia, este infectat cu biotehnologia extraterestra. Observand situatia dramatica a refugiatilor extraterestri, Wikus decide sa lupte impotriva oamenilor asupritori in numele acestora.”
(sursa: http://www.cinemarx.ro/filme/District-9-District-9-394237.html)
Am inteles ca nu este un film despre ciudati, ca exista si alte fiinte inteligente pe alte planete, ca treapta lor de evolutie, de buna seama ce au ajuns pana la noi, este cu mult superioara celei pe care ne situam, dar cel mai mult am indragit ideea pe care pana acum nu am intalnit-o intr-un alt film prezentata intr-o forma atat de plastica si de cuceritoare: aparentele inseala.
Ideea nu este noua, ea fiind abordata de ecranizarile politiste chiar ostentativ pentru ca pare a fi cea mai la indemana modalitate de a spori misterul si intriga. Aici, insa, ideea ca rezultatul se dovedeste a fi diferit de premize survine intr-un context extrem de agresiv, dur, ce are in spate cateva decenii de opresiuni si abuzuri savarsite la adresa musafirilor nepoftiti. Daca filmul incepe prezentand elementele negative ale extraterestrilor, comportamentul lor antisocial si posibilele intentii pentru care au venit pe planeta noastra, motivul supravietuirii, dezvaluit abia la final, se dovedeste a fi unul profund, superior. Efectele speciale sunt bine realizate, iar coloana sonora extrem de inspirata. Finalul poate sugera unora o continuare, insa transformarea lui Wikus indica o finalitate, un fapt deja savarsit de mutilare, de modificare.
Dincolo de caracterul stiintifico-fantastic, filmul poate avea insa si conotatii politice – izolarea extraterestrilor si dezvoltarea unei industrii subterane intretinute de persoane de culoare, dar si morale – prietenia intre pamantani si presupusii cotropitori. Mi s-a parut deplasata maniera in care se deruleaza anumite scene de pe finalul filmului: Wikus, dezamagit ca va trebui sa astepte 3 ani pentru a se vindeca, se vede tradat de extraterestru, vrea sa plece fara el spre nava mama si, in timp ce tentativa sa esuata este prezentata cu lux de amanunte, copilul alien isi atribuie rolul de spectator, pentru ca, dupa prabusirea navetei, el sa realizeze conexiunea cu nava mama si sa se salveze impreuna cu tatal sau. Aceasta scena este pentru mine punctul slab al filmului pentru ca il face pe spectator sa se indoiasca de realitatea evenimentelor care au aparut de la recuperarea dispozitivului si pana in acest moment. Nu anuleaza insa nimic si nu se contrazice nici in idee si nici in reprezentare, dar stirbeste putin din credibilitate.
Filmul ramane deci o creatie remarcabila, un competitor serios la titlul, dar nu un posibil invingator. In afara lui “The Hurt Locker“, pe care nu l-am vazut pana acum, niciuna dintre ecranizarile nominalizate la sectiunea “cel mai bun film” nu depaseste in complexitate, profunzime si detaliu Avatar. Asta insa nu le stirbeste deloc din valoarea, ele ramanant creatii importante, filme de colectie. District 9 este un film de colectie!