Chico Xavier, pe numele său Francisco de Paula Cândico, s-a născut pe 2 aprilie 1910, ora 1:56 în Pedro Leopoldo (44w03, 19s38), Brazilia. La vârsta de 4 ani îşi pierde mama şi toată viaţa i-a cinstit memoria cu o mare afecţiune. Înclinaţia sa spre medumitate, talentul său care l-a făcut atât de celebru, şi l-a descoperit de mic şi tot de mic s-a lovit de opoziţia agresivă venită din parte anturajului, a colegilor de şcoală, dar mai ales din partea bisericii, care vedea în contactul sau cu spiritele o tentaţie venită din partea Diavolului. Menţine contactul cu mama sa timp de trei ani de la moartea ei şi primeşte din partea acesteia o puternică susţinere sub formă de sfaturi sau recomandări. Împărtăşeşte toate acestea preotului şi acesta se arata reticent, neavând puterea de a înţelege puritatea unei experienţe situată în afară preocupărilor lui.
În şcoală, în urma unui eveniment special, Chico câştiga o menţiune specială la un concurs de eseuri cu un text de o deosebită profunzime metafizică despre care se spune că a fost dictat de un spirit.
O mare parte a adolescenţei şi-a petrecut-o fără evenimente speciale care să merite a fi consemnată. În 1927, deci pe când avea doar 17 ani, îşi vindecă sora, în prezenţa a doua vindecători cu experienţă, spre marea lor mirare. Aceştia îl ajută să-şi deschidă canalul subtil şi îl susţin în tehnica „scrierii sub dictare” pe care a practicat-o întreaga sa existenţă. Ca urmare acestei vindecări miraculoase, toţi membrii familiei Xavier (el a fost unul din cei 9 copii), au devenit adepţii spiritismului, înfiinţând „Evangelical Spiritist Center” unde Chico şi-a utilizat talentul său pentru a ajuta oameni încercaţi de greutăţile vieţii. Pe lângă activitatea sa de medium, Xavier a scris 412 cărţi, vândute în peste 40 milioane de exemplare, a fost tradus în 33 de limbi, 30 dintre cărţile sale au fost traduse şi în Braille.
Chico Xavieri a fost inspirat în munca sa de Allan Kardec, un pedagog francez care s-a dedicat sistematizării spiritismului, pe numele lui adevărat de Hippolyte Léon Denizard Rivail. Aflând într-o şedinţă de spiritism că într-una din existenţele sale anterioare a fost druid şi l-a chemat Allan Kadec, Leon şi-a luat acest pseudonim şi şi-a dedicat ultimii 15 ani ai vieţii sale (1854-1869) sistematizării spiritismului, pornind de la cazuri investigate deja de oameni de ştiinţă şi filosofi ai epocii. La doar trei ani de la decizia sa, în 1857 apare Cartea Spiritelor şi, sub pseudonimul de Allan Kardec, publică și alte cărți care s-au bucurat de un succes uriaș: Cartea mediumilor, Evanghelia explicată de spiritism, Posesiunea, Revelațiile spiritelor. Se spune că, după Biblia, al doilea bestseller mondial este chiar “Cartea spiritelor” a lui Allan Kardec.
Chico a văzut în Kardec un model. Exemplele sale elocvente, explicaţiile pertinente, simţul practic dezvoltat şi respectul faţă de ceea ce a studiat, oferit drept condiţie esenţială înţelegerii fenomenului, l-a captivat pe Chico şi l-a ajutat mult în a integra mesajele pe care le-a primit din planurile paralele. Scena vieţii face pentru un astrolog şi mai interesantă relaţia acestor personaje. Chico, Berbec cu ascendent în Capricorn, s-a aflat într-un balans relaţional cu mesajul special al lui Kardec, Balanţă cu ascedent în Taur (3 octombrie 1804, 19.00, Lyon, Franţa). Compatibilitatea celor doi se opreşte însă în acest cadru al relaţiilor de tip semn natal şi ascendent, pentru ca orice alt element care poate fi invocat (ca o compatibilitate între doi contemporani) scoate în evidenţă o completare eronate a valorilor celor doi, un transfer marcat de tentaţie, fals, greşeală, aspecte ce nu sunt susţinute de realitate. Retrogradarea lui Jupiter din tema lui Chico suprapus peste steliumul din Balanţă, pe care îl conţine tema lui Allan, aduce combinaţiei, dată de poziţiile Soarelui în ascendentului din cele două teme, cumulată, în acelaşi registru, cu relaţia Pluton din tema lui Allan conjunct cu Chiron din tema lui Chico, o nouă înfăţişare dimensiunii sociale a vieţii lui Allan, ca o dorinţă împlinită. Am îndoieli mari referitoare la o eventuală prietenie între cei doi, dacă ar fi fost contemporani. Fie că ar fi lucrat in sectoare diferite al acestui domeniu, fie nu s-ar fi înţeles atunci când s-ar fi pus problema juxtapunerii transferului informaţional, prin comunicare, scris, chiar mediumitate (Chico), cu severitatea muncii sistematice (Allan), adică prin relaţia casei a III-a (Chico) cu casa a VI-a (Allan). Această admiraţie a lui Chico intervine asupra lucrării finalizate a lui Allan ca baza a atracţiei, inclusiv cea privita din punct de vedere astrologic. Daca ar fi fost contemporani şi Chico ar fi luat contact cu opera incompletă a lui Allan raportul celor doi ar fi luat calea tipului antagonist. Astfel, timpul, cel care i-ar fi făcut atât de diferiţi daca a fi fost contemporani, care ar fi dus doi lideri în postura de a confrunta exemplul personal (Chico) cu experienţele celorlalţi (Allan), i-a apropiat. Ambii, cu Saturn în semnul natal, pot să impresioneze prin exemplul personal pentru ca destinul a transpus spre universal tot ceea ce au construit în sfera personală cu atât de multă pasiune.
Pentru această transpunere şi, evident, cumulat cu alte planuri, de această dată de factură personală, pe care Chico le-a avut, intervine Heigorina Cunha, fiica unui medium brazilian, care are un rol esenţial în a ne reprezenta structura şi organizarea grafică a coloniei despre care ne vorbeşte Xavier. “Missy”, aşa cum era alintată, a avut de mică o problemă fizică (o paralizie infantilă) care nu i-a oferit mobilitate, în schimb nu a oprit-o din a fi un medium foarte special. Imaginile reprezentate de ea sunt inserate în multe din lucrările lui Xavier, dar au reprezentat şi documentaţia de bază în realizarea filmului “Nosso Lar” după romanul cu acelaşi nume apărut în 1944.
Combinaţia celor trei personaje, dar şi implicarea lui Emmanuel, un spirit elevat aflat într-un misionarism sacru, cel care l-a inspirat pe Chico în traseul său existenţial, pe care i-au animat nu doar dragostea lor faţă de un subiect comun, dar şi devotamentul de a oferi celorlalţi informaţii şi tot sprijinul de care au fost în stare, au contribuit la apariţia unei creaţii cu totul şi cu totul speciale, care este Nosso Lar (Casa noastră).
Romanul „Nosso Lar”, apărut în anul 1944, este primul dintr-o lungă serie dictată de spiritul Andre Luiz care relatează despre primii ani trăiţi de spiritul medicului Andre Luiz într-o „colonie spirituală”, o aşezare subtilă unde se duc spiritele între încarnările succesive, cu scopul de a-şi continua lecţiile de viaţă. Despre această realitate ştiam înainte de a afla din această sursă, tocmai de aceea nu am fost surprins de bogăţia de informaţii, dar nici tentat să consider prezentarea o fantezie.
Naratorul din Nosso Lar (Andre Luiz) se prezintă ca un observator detaşat al lumii spirituale, căutând să înţeleagă atât cadrul trist sau spectaculos, dar şi tipul de organizare, regulile şi noile ţinte. Descrie în detaliu minunata colonie de ajutor spiritual, Nosso Lar (Căminul Nostru), creată după concepţiile Spiritelor Superioare, în vederea acordării unei asistenţe permanente oamenilor şi spiritelor ce părăsesc planul fizic. Astfel, ceea ce este trist vine şi se consumă în „Umbral” o zonă unde reziduurile mentale nu mai pot fi ascunse în spatele unei structuri principale, cum se întâmplă în lumea fizică, ci sunt trăite ca pe nişte realităţi teribile. Umbral poate fi înţeles şi că starea psihică în care spiritele nu reuşesc să se debaraseze de propriile proiecţii mentale nefaste sau idei fixe.
„Nosso Lar” este o creaţie ce ne prezintă succint, practic, o realitate subtilă, pe care, posibil, o vom întâlni după ce, la rândul nostru, vom părăsi această lume. Deşi literatura ocultă conţine mulţi autori care cred că ştiu totul despre ceea ce se întâmplă în subtil, filmul este una din puţinele creaţii ce descriu în detaliu întâmplările unui suflet plecat în lumea de apoi, strădaniile sale de a se purifica de reziduurile mentale acumulate în timpul existenţei fizice, munca sa continuă de a-şi rafina structura, de a evolua.
Chiar dacă ipostazele invocate în film şi preluate din roman, deci dictate de Andre Luiz, o entitate care a trăit sub alt nume, se pare, în Brazilia şi a avut preocupări asemănătoare personajului din roman/film, sunt impresionante, te tulbură prin agresivitatea sugerată sau înduioşează prin similitudinile cu scene reale din lumea noastră, ceea ce poate situa ecranizarea la un standard net superior, este puţin probabil ca Chico să prindă în cartea sa întregul decor. Spre exemplu, a menţionat faptul că de acolo, în lumea noastră, vin spre reîncarnare entităţi, dar nu precizează nimic de o posibilă memorie a ceea ce au fost înainte de a părăsi colonia pentru cei care se întorc. Înainte de a fi Andrei Luiz, medicul a avut o altă înfăţişare, a avut o existenţă într-un anumit loc pe această planetă, a avut un nume, un statut, ba mai mult, a venit, aşa cum a avenit în ultima, cu un rost, cu un plan, aşa cum în film se spune despre alţii. Faptul că se aminteşte în treacăt şi doar în cazul unor personaje secundare, sugerează că informaţia este incompletă şi celui sceptic îi lasă impresia unei fantezii cu puternice inflexiuni emoţionale, de vreme ce a prins atât de bine la public. Am rămas cu această dilemă până când am văzut biografia lui Chico Xavier (2010) în regia lui Daniel Filho care, asemenea jocului astrologic indicat mai sus, este Balanţa (30 septembrie 1937).
Filmul biografic al lui Daniel Filho îl prezintă pe Chico Xavier ca pe un personaj cu totul special. Acesta închide ochii, se lăsă purtat de chemarea spiritelor şi aşterne pe hârtie informaţii surprinzătoare şi, în acelaşi ton, le prezintă, le oferă celor ce au nevoie de ele ca un „poştaş” care are de dus la destinaţie scrisori, aşa cum declară despre sine. În 1981 a fost propus pentru Premiul Nobel pentru pace însă acesta a fost adjudecat de Înaltul Comisariat ONU pentru Refugiaţi, pentru a doua oară, aspect care nu apare în film.
Mi-a plăcut în cele două ecranizări motivul norilor, ca o poezie în vers alb cu mesaje puternice menite să-ţi hrănească speranţa, bucuria de a trăi şi încântarea că, dincolo de limita percepţiei, de nedefinit, există ceva mai bun. De asemenea, apa, ca element esenţial în câteva scene din Nosso Lar, apare şi în Chico Xavier, însă cu o altă conotaţie.
Chiar dacă anumite elemente ale acestor filme sunt prea siropoase pentru a se menţine, prea riguros construite, ca într-un film de acţiune care îţi arată un obiect căzut cu scopul de a sugera importanţa sa în scenele următoare şi de a nu-l scoate din schemă, ambele ecranizări îţi vorbeşte despre un personaj misterios pe care îţi doreşti să-l cunoşti, să te apropii de el, care-ţi sugerează blândeţe, pasiune, respect, forţă, profunzime şi care nu sfidează cu nimic ordinea de fapt a lucrurilor, nici măcar atunci când se opune. Atunci când mama lui, în chip de înger, îi apare şi el i se plânge de tratamentul la care este supus de naşa sa, aceasta îi spune „Umilinţa este o virtute a ta”, aspect care, în diferite ipostaze ale vieţii sale, l-a ajutat să privească partea pozitivă, să iubească oamenii şi să nu-i alunge pe cei care nu i-au sporit bucuria sau confortul.
„Când aduc oamenilor cât de puţină pace, valorează cât pacea pe care eu nu am avut-o niciodată” (Chico Xavier) îmi sună ca un deziderat, ca o invitaţie şi cred că fiecăruia îi va suna la fel atunci când va afla despre acest minunat om care a fost Francisco Xavier.
CHICO XAVIER (2010)
NOSSO LAR (2010)
multumesc pentru expunere…chiar daca am cunoscut anterior aceste informatii a fost o placere sa le recitesc in modul expus de dvs.
tocmai am terminat de citit cartea ”Acum 2000 de ani” a lui Chico si cautam pe net si altele, asa am dat de acest articol.
Mi-as fi dorit ca macar 10% din cartile scrise de Chico sa fi fost traduse si la noi, dar posibil ca in viitor sa se intample .
As adauga la informatia dvs despre cele 2 filme, si un alt film realizat dupa una din cartile lui Chico : ”Si viata continua”… care lasa sa se inteleaga cum se produce tesatura karmei, cum ceea ce alegem sa facem in o viata va influenta vietile viitoare.
Faptul ca aceste informatii provin de la Spirite precum Emanuel,Andre Luiz, prin mediumul Chico Xavier ma atrage sa le dau crezare mai mult decat informatiilor redactate in carti de minti ganditoare terestre care imbina fantezia cu ceea ce au citit.
Cartea ”Acum 2000 de ani” m-a zguduit emotional si totodata mi-a consolidat unele informatii legate de perioada cand maestrul Divin Iisus a fost prezent pe Terra. Subiectul cartii este insusi Emanuel intrupat ca senator roman sub numele de Publio Lentuola si pe care viata il interseaceata in Galilea (Palestina) cu prezenta lui Iisus. Aroganta acestui senator, educatia familiala de a dispretui plebea, identificarea cu rolul terestru il face sa ia o sumedenie de decizii gresite care-i aduc ulterior trairi de durere, nefericire,etc, atat de multe incat masca groasa a arogantei incepe sa se fisureze spre batranete.
Am vizionat toate filmele regizate dupa cartile lui Chico, am citit tot ce a fost posibil din cartile lui, am cautat inclusiv in alte limbi informatii lasate de el,i-am multumit de nn ori in gand si din inima pentru informatiile furnizate care mi-au fost de mare folos in formarea mea spirituala in a intelege ce se afla dincolo de aceasta aparenta viata.
am uitat sa mentionez ca pe acelasi nivel de informare spirituala l-am situat si pe medicul Michael Newton, care ne-a impartasit rezultatele muncii sale de zeci de ani prin cartile scrise si din care putem reusi sa mai adunam o serie de informatii privind lumea astrala de dincolo de planeta Terra.
Soare,
Chico Xavier a fost un medium autentic. Multe dintre cele pe care ni le-a împărtășit au fost reinterpretări ale altor ocultiști, însă exemplul său este unul veritabil. Când întâlnești în viața ta o ființă atât de specială, care face lucruri atât de complicate cu atât de multă naturalețe ți se pare totul foarte ușor de înțeles și de făcut. Poate acesta este și rolul lor, sa încurajeze, nu doar să impresioneze. Faptul ca te-a încurajat exemplul său mă bucură foarte mult întrucât se pare că mesajul său a atins ceva delicat în profunzimile ființei tale.
Soare, aflând că ghidul lui se chema Emanuel, inevitabil mă duc cu gândul la Iisus. Nu am citit cartea exemplificată de tine, am să o caut, îmi pare incitant ce spui.
Mulțumesc.
Rodica, numele de Emanuel nu necesita a fi asociat cu Iisus, fiind numele spiritului care mentine legatura u Chico si care (lucrand la Ministerul comunicarii din aceea lume) ii faciliteaza transmisia anumitor mesaje. Emanuel a fost incarnat pe Pamant, una din incarnarile sale cele mai impresionante fiind sub numele de Lentulus Publius guvernator asura provinciei israeliene proaspat cucerita de Impreiul Roman. In aceea perioada el il intalneste pe Iisus care-i vindeca fiica de lepra, dar nu crede in importanta lui ca vindecator desi il respecta, si duce la indeplinire sarcina impusa de Pontius Pilat la cererea marilor rabini evrei, sarcina care il nemultumeste considerand ca Iisus era nevinovat chiar daca face pe vindecatorul prin zona nu merita moartea. Emanuel traieste in o dimensiune 4 D, nu in zona unde se afla Iisus dar a vizitat aceea zona. Ceea ce regreta el acum este ca atunci cand l-a intalnit in incarnarea ca om, nu a urmat sfatul lui Iisus: acela de a renunta la a sluji un sistem care opreseaza oamenii. Emanuel a mai avut incarnari de atunci incoace dar tot nu s-a ridicat suficient pentru a zbura direct dupa moarte direct in dimensiunea lui Iisus, lucru care se poate obtine totusi prin multa munca depusa in dimensiunea in care traieste si de unde ajuta cat poate umanitatea impreuna cu echipele din acel oras, noi ii numim pe ei extraterestrii, existand insa tot soiul de ale fiinte majoritatea celor toxice traind aici langa noi.
Ceea ce spui tu aici ține de un minimalism bolnavicios care este des întâlnit în zilele noastre și care este, din nefericire, rezultatul practicilor semidocte. Existența fizică este un stadiu minor în periplul cosmic al ființelor. Spunem că lumea fizică este plină de păcat, că viața veșnică este alta, nu cea de aici, dar când analizăm experiențele ființelor vorbim DOAR despre ce fac în planul material. De ce nu acceptăm că există etape de evoluție și după de viața materială se termină? A fi într-o dimensiune este dictat doar de o experiență istorică materială? Venirea lui Iisus a fost consecința unor progrese materiale și istorice?
Nosso Lar prezintă un fapt simplu: ființele își continuă evoluția și după ce existența fizică s-a încheiat. Este greșit să avem repere arhetipale referitoare la încadrarea pe planuri de vibrație existențiale ce se bazează doar pe episoade din istoria omenirii. Trebuie să recunoaștem că istoria omenirii are multe episoade penibile. Iisus nu a fost protejat de astfel de episoade, ba chiar a fost, ca trup, victima lor. Existența adevărată nu este dictată de valorile promovate de etapele istoriei noastre, chiar dacă ființe minunate (iluminați) au impregnat anumite etape ale istoriei noastre cu ceva frumos din evoluția lor cosmică.
O sa va ajute in formarea unei păreri mai bine conturate despre ce este dincolo de această viață și despre rostul @karma noastră pe această lume și cărțile lui Edgar Cayce!foarte mult!
Da, ajută, dar nu pentru a anula ori a minimiza mesajul lui Chico Xavier care, la rândul său, a fost ajutat, ca și Edgar Cayce, de entități ce trăiesc în planul subtil și cărora nu le putem pune la îndoială intențiile. Nu avem noi capacitatea de a media între mesaje ce vin de acolo prin astfel de canale de lumină. Noi ne putem vedea de limitele noastre ori ne putem permite luxul de a alege și de a crede că, prin ceea ce am ales, vom ști totul. Așadar, ceea ce ne spune Edgar Cayce nu ne permite să ne formăm o părere „mai bine conturată” decât dacă plecăm de la ideea ca Chico Xavier a fost un superficial ori un șarlatan. Din practică (pentru cine practică) se știe că nu este așa. Nu putem amesteca două mere cu două pere și să obținem patru portocale pentru că perele sunt mai importante decât merele. Este absurd, nu?