8 – 14 ianuarie 2018

8 – 14 ianuarie 2018 este săptămâna misterului străin de binele personal, a muncii pentru binele altuia și a surprizelor pe care nu le agreăm. Dacă săptămâna anterioară nu s-a făcut remarcată prin vibrațiile specifice anului în curs, ceea ce se întâmplă acum scoate în evidență faptul că ne aflăm în plin elan evolutiv, că suntem cu adevărat sub razele binefăcătoare ale anului progresului și vindecării. Cele șapte zile ale acestui interval scot în evidență faptul că ne este permis acum să ne extindem către zone pe care nu le-am explorat până acum, ne este permis să ne dezvoltăm, să ne desfășurăm. Misterul străin de binele personal este ceea ce nu am cunoscut, nu am atins sau de existența căruia nu am știut niciodată. Asta nu înseamnă că dacă ne extindem suntem din start protejați. Va fi nevoie, pentru reușită, să împlinim o condiție, aceea a muncii pentru binele celuilalt. În caz contrar, ne vom trezi cu surprize și multe dintre ele nu vor fi deloc agreate, nici tolerate și nici înțelese exact așa cum sunt. Evenimentele astrale ale acestei săptămâni scot în evidență rolul important pe care-l are acum și pe care îl va avea și în săptămânile următoare zodia Capricorn. Faptul că zodia Săgetător, începând cu ziua de joi, 11 ianuarie, este eliberată de planete, trecerea lui Mercur pe Capricorn va fi privit ca un eveniment trist. Vom rămâne fără entuziasmul pe care l-am avut până acum, chiar dacă îl foloseam în activități banale, iar trecerea Lunii prin acest semn, din dimineața zilei de vineri până în seara zilei de duminică, deși încearcă, nu poate compensa acest deficit. Asta înseamnă că numai un om fără cap va desconsidera recomandarea acestei săptămâni de a se preocupa de ceea ce este important, solid și de durată pentru celălalt, iar câștigul să fie judecat după măsurile pe care le au ceilalți. În felul acesta, va reuși să cultive o formă de încredere care ne va fi un scut protector cel puțin până la toamnă, în a doua decadă a lunii octombrie.
Lucru cel mai rău pe care am putea să-l facem în această săptămână este să acordăm nevoilor personale o mai mare importanță decât nevoilor celorlalți. Este adevărat, sunt mulți oameni care nu știu cum să își lase nevoile lor pentru nevoile celorlalți. Nu s-au preocupat niciodată pentru că societatea de consum nu-i învață să facă lucrul acesta. În cazul lor nu putem vorbi acum despre o performanță, dar tot ceea ce vă vor obține va fi consemnat și folosit pe viitor pentru o relație mult mai bună cu cei din jur, pentru un capital de imagine menit să-i ajute să-și depășească obstacole programate în luna februarie și în luna martie.
Recomandarea pentru această săptămână este aceea de a fi atenți la motivele agitației, instabilității sau revoltei. Toate aceste motive sunt cauze ale multor obstacole sociale pe care le credem de netrecut. Dacă învățăm să anulăm aceste impulsuri, obstacolele dispar de la sine.

Luni, 8 ianuarie

Marți, 9 ianuarie

Miercuri, 10 ianuarie

Joi, 11 ianuarie

Vineri, 12 ianuarie

Sâmbătă, 13 ianuarie

Duminică, 14 ianuarie

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *