9 – 15 iulie 2018

9 – 15 iulie 2018 este săptămâna aroganțelor înghițite de cel care le-a creat și a imitațiilor care ne scot din rutină și reduc stresul. A trece printr-o săptămâna în care trebuie să ne întâlnim cu acele atitudini arogante care au fost folosite până acum ca scut sau arme nu este deloc ușor. De asemenea, nu este ușor nici să ne confruntăm cu tot felul de momente reproduse la indigo, cu tot felul de personaje care ne fură cuvintele, stilul de lucru, hainele, poziția socială, rangul sau demnitatea crezând că dacă furăm penele altuia putem zbura. Din acest punct de vedere, pentru un om profund și educat va fi o săptămână distractivă și, pe alocuri, încărcată de situații pline de umor. Un om creativ nu va simți că pierde nimic atunci când este imitat, dar va putea să admire un om care o va face cu un pic de inventivitate. În schimb va râde copios de omul ridicol care, prin faptele sale, demonstrează că nu înțelege ce reproduce. Avem nevoie să trecem și prin astfel de experiențe, să conștientizăm ce anume reproducem din ceea ce vedem la alții și ce anume este reprodus de alții din ceea ce facem. Rostul pentru care se întâmplă așa ceva este de a separa creatorii de valori de oamenii care trebuie să ducă mai departe un mesaj, în speță, acum, prin imitație. Din capul locului săptămâna este una spectaculoasă pentru creatorii de valori. Pentru ei fiecare eveniment al acestei perioade este o confirmare a faptului că sunt pe drumul cel bun. Acești oameni simpli care, în marea majoritate, trăiesc și izolați, nu trebuie să repete ca un magnetofon stricat sugestii vindecătoare pentru a-i ajuta pe ceilalți să se elibereze de ceea ce este mai rău și periculos din viețile lor. Unii intervin prin cuvânt, vorbind puțin și spunând exact ce trebuie, iar alții prin puterea exemplului. Un imitator nu va ști niciodată dacă lucrurile acestea sunt duse mai departe. El doar le reproduce. Aceasta va fi experiența săptămânii 9-15 iulie.
La capitolul evenimente astrale săptămâna ne aduce revenirea lui Jupiter la mersul direct după o retrogradare care a început pe 9 martie, intrarea planetei Venus pe zodia Fecioară unde va sta până pe 7 august, dar și împlinirea unor unghiuri dificile, așa cum este opoziția Soare-Pluton de joi, sau bune, așa cum sunt cele două trigoane pe care Venus le împlinește cu Saturn și respectiv Junon, dar și Luna nouă de vineri, 13 iulie. Având în vedere că săptămâna debutează cu un careu între Mercur și Jupiter, semn că nu este o săptămână care să ne ajute la capitolul memorie, judecată, echilibru sau dreptate, totul ni se va părea ca o reînviere a unor conflicte mai vechi pe care nu le putem duce mai departe. În cuvinte mai simple, avem multe de spus în această săptămână, dar nu avem cui, nu avem curajul, nu găsim cuvintele potrivite sau cel pe care vrem să-l lovim așa se află pe partea cealaltă de stradă și nu ne aude. Săptămâna aceasta este un fel de râsu’-plânsu’, un fel de tragicomedie care are, din fericire, și câteva părți bune. Revenirea lui Jupiter la mersul direct, chiar dacă schimbarea sa o vom conștientiza mai clar începând cu săptămâna următoare, este semnul că în privința centrelor de putere lucrurile se mai așază puțin. Dispară acele conflicte extrem de acide și tendențioase, dar nu dispare și lupta pentru putere. Cât va sta Jupiter pe Scorpion vom vedea că lupta pentru putere nu a fost niciodată o joacă de copii. În plus, acum, când se accentuează și piramida de pământ, toți participanții la această luptă pentru putere se așteaptă să se aleagă cu ceva. Deși nu este locul să facem referire aici la așa ceva, ca o completare, putem spune că nimeni nu va fi pierdut, că fiecare va avea un beneficiu. Nu putem ști dacă lucrul acesta este bun sau nu pentru că nu toți cei care se luptă pentru putere au și intenții bune, dar putem ști că această săptămână ne arată ceea ce ar trebui lăsat în urmă, ceea ce nu ne face cinste, ceea ce trebuie purificat.
Recomandarea pentru această săptămână este aceea de a apela cât mai des cu putință la postul de gânduri. Un om care își poate reduce prin voință gândurile se poate și liniști prin voință, dar poate și construi, din aproape în aproape, un destin spectaculos, nu doar ambițios, care să ajute omenirea să se întoarcă spre calea cea bună.

Modificare. Condiționare. Mesaje confuze. Prea multă poftă. Ruptură. Ne atrage bogăția celorlalți. Avantaje care creează insatisfacție. Lipsă de coerență. Apare o libertate de mișcare, dar depinde de adversitățile mai vechi. O transformare trebuie utilizată. Simțurile nu sunt analizate corect. Șansa este observată prin probabilitate. Dificultăți care cresc în intensitate. Se determină gradul de vinovăție al cuiva. Rupturile inferioare generează un mare progres. Ne hotărâm să căutăm putere.

Prima zi a săptămânii va semăna foarte mult cu ceea ce s-a consumat pe finalul săptămânii anterioare, cea care s-a ocupat de distrugerea speranțelor false. Oamenii maturi vor percepe această zi ca fiind constructivă, chiar dacă își vor aminti acum de explicații care eu bruscat, de răspunsuri care nu le-au fost pe plac, de rezolvări pe care nu și le-au dorit. Careul Mercur-Jupiter ne vorbește despre transformarea la care trebuie să participăm cu toată ființa, care se bazează pe o schemă mai veche, tocmai de aceea o face și foarte intensă, dar care nu ne arată acum dacă rezultatul la care ajungem este bun sau nu, ci ne arată că ajungem la capătul drumului. Speranțele până aici au mers și simțul realității este ceea ce ne ancorează și mai mult într-un destin sigur, într-o succesiune de etape fără vise, iluzii, fantasme.
În consecință, imitațiile la care vom apela acum pentru a ieșit din rutină, din stres, se vor concretiza în prima zi a săptămânii prin reproducerea unor scheme negative. Pentru ca rupturile din zonele inferioare să nu amplifice problemele, ci să genereze un oarecare progres este nevoie să ajungem acolo, foarte aproape de miezul lor, foarte aproape de momentul de panică. Cei maturi vor privi toată această călătorie ca pe un îndemn la curaj deoarece știu că de fiecare dată rezultatul a fost foarte bun. Cel care trăiește cu iluzia că binele este un drept pe care-l primește fără să facă nimic nu va vedea că fiecare zi a săptămânii îi va încerca pe o problemă pe care a refuzat să o rezolve. Acum, în prima zi a săptămânii, se apropie de tensiunile pe care nu le poate înțelege, de ceea ce există în sufletele celorlalți, de motivele de revoltă la care apelează un partener, un colaborator, un asociat sau pur și simplu o persoană pe care o întâlnește întâmplător pe stradă. De aceea, 9 iulie va fi pentru unii o zi de sancțiune, de judecată, un moment dominat de reiterarea unui conflict. Dacă ar sta strâmb și ar judeca drept ar putea vedea că acest conflict nu este înviat, nu este adus din trecut, ci toată această situație încordată se petrece în forul interior, totul este în mintea celui în cauză, atât succesiunea etapelor, cât și intensitatea lor.
Prin urmare, debutul săptămânii ne pune în fața unor bogății la care nu ajungem pentru că suntem indiferenți față de binele adevărat. Astăzi descoperim că derapajele pe care le-am parcurs în săptămânile anterioare și care ne-au oferit mesaje confuze, nu reprezintă, așa cum am crezut, adevărata cauză care ne limitează libertatea de mișcare, ci o altă dovadă, pe lângă multe altele pe care le tot parcurgem de câțiva ani, că nu suntem în stare să ieșim singuri dintr-o încurcătură. Dacă a ieși dintr-o încurcătură înseamnă acum o ruptură, adică a abandona un bun, un statut, o importanța de sine, înseamnă că suntem cu adevărat pregătiți să dobândim mai multă putere. Ceea ce este fals, pentru că este lăsat în urmă, va fi înlocuit cu ceea ce este adevărat, adică de o forță reală care ne va aduce multe beneficii pe viitor, poate chiar spre finalul acestei săptămâni. Imitația conflictului este o mare greșeală a zilei. Ea constrânge mediul de apartenență către o toleranță mai mare decât ar fi trebuit, mai consistentă și, pentru că știm, cu toții trecem prin aceleași încercări, este puțin probabil să găsim așa ceva în jur. A ne pregăti pentru această realitate este o altă formă de conștientizare a realității.
Recomandarea pentru această zi este aceea de a nu ne închipui perfecțiunea considerând că doar așa ne construim propriul destin. Atunci când înțelepții din vechime au spus că această lume este iluzorie nu ne-au recomandat să înlocuim o fantasmă cu alta. Pentru că în această lume totul este întunecat, ne vom lovi acum de sintagma “Crede și nu cerceta!”, nu pentru a alimenta convingeri false, ci pentru a permite spiritului, fără să preia din instrumentele materiei, să fie în propria stare de cercetare, adică în credință. A cerceta ceea ce se află dincolo de materie cu instrumentele materiei este o greșeală. Când crezi, treci dincolo de materie și nu ai nevoie de cercetare pentru că fiind o expresie a spiritului ea se produce de la sine. În materie cercetezi și cunoști doar ceea ce ai cercetat. În spirit exiști pur și simplu în cercetarea esenței și totul îți este accesibil. Dar credința nu este iluzia bolnăvicioasă care îi face pe cei naivi să ceară la schimb privilegii. “Crede și nu cerceta!” este deschiderea către acea convingere care nu cere recompense după standardele materiei, ci permite desăvârșirea ființei prin eliberarea de condiționările care au nevoie de explicații. Cercetarea înnobilează materia, o valorizează, pentru că materia în sine este un instrument. Omul nu este un instrument, ci o ființă. El există și nu are nevoie să se cerceteze, ci doar să fie, să existe, să viețuiască. De aceea, cercetare este pentru materie, ceea ce este desăvârșirea pentru Om. Poți studia omul, adică partea materiei din el, dar progresul nu vine de aici, ci doar din credință.

Spirit critic. Teamă de pierdere. Judecată prea aspră a celui vinovat. Ceea ce nu se obține ușor nu este preferat. Adaptare dificilă. Rezistență la efort. Recunoașterea unei greșeli. Nevoie de mișcare. Apare o soluție la o problemă de sănătate. Conjuncturile sociale favorizează individul consecvent și sincer. Cerem referințe noi. Ne întoarcem la gândul de luptă. Atenție motivată de frică. Se ascunde o aroganță.

În sfârșit Jupiter, aflat în mers retrograd de pe 9 martie, își revine la mersul direct în seara acestei zile după un periplu lung, pe alocuri chiar foarte obositor, iar încheierea acestei retrogradării este semnul că se poate găsi o soluție, un răspuns, un compromis. Deocamdată toate aceste elemente care ar trebui să reprezinte soluții sunt privite ca niște aroganțe, ca niște elemente care sfidează, care accentuează o problemă, nu i-o rezolvă. Va trebui să mai treacă puțin timp, poate chiar să așteptăm până în săptămâna următoare, să ne obișnuim cu deplasarea directă a lui Jupiter pentru că lucrurile acestea legate de putere sau administrarea ei să intre pe un făgaș normal. Astăzi ne vom îndrepta atenția mai mult către criticism, către nevoia de a împărți, încadra, administra sau ordona. Trecerea planetei Venus pe zodia Fecioară coincide cu ipostaza în care Luna mediază tendința Nodurilor prin Capul Dragonului. Este un moment dificil, dar care poate oferi soluții minunate. Este o ipostază astrală care accentuează rigiditatea, dar tocmai această blocare este soluția cea mai bună pentru că oprește acele mișcări care erau în orice.
Un alt element important al acestei zile este cel dat de raportarea la un for superior. Dacă Luna reușește acum să medieze tendința Nodurilor nu înseamnă că lucrurile se pot rezolva într-un mod atât de amplu, ci doar că devin puțin mai confortabile. Lucrul acesta se explică din punct de vedere astral prin faptul că ultimul aspect al zilei, dar și ultimul aspect înainte ca Luna să-și încheie tranzitul sau prin zodia Gemeni este careul cu Neptun. Se va discuta astăzi, în acest context al soluțiilor miraculoase, despre derapajele emoționale pe care le-am avut din martie și până acum. Unii se vor gândi că aceste derapaje sunt semnul că vin vremuri tulburi, că, fără rezerve, bătăliile viitoare nu vor putea fi câștigate atât de ușor. Sunt, însă, mult prea pesimiști pentru că deocamdată situațiile acestea sunt tulbure pentru că fac referire la o revenire, la o redresare, ele nu anunță un viitor sumbru. Tendința de a face apel la șabloane poartă acum vina de a răspândi atâta pesimism.
De fiecare dată când Venus trece prin zodia Fecioară oamenii devin critici, închistați, îngrijorați față de propria condiție, incapabili să se liniștească, să înțeleagă dramele celorlalți sau chiar pe ale lor. Tot ceea ce înseamnă mișcare vine dintr-o contracție dureroasă, dintr-o drama, dintr-o traumă, dintr-o obsesie. În funcție de cât de intense sunt aceste elemente negative, în funcție de gravitatea acestor bariere putem stabili încă de pe acum dacă următoarea perioadă va fi ușor de parcurs sau dacă la capitolul dreptate, echitate, înțelegere și toleranță lucrurile dau semne de redresare. Dar va trebui să așteptăm să treacă această săptămână pentru a vedea dacă și faptele pot fi stabilizate pe această direcție. Deocamdată suntem în săptămâna în care Soarele trece prin opoziția cu Pluton, singura opoziție Soare-Pluton de peste ani, pentru a vedea ce rămâne în urma acestei bătălii.
Prin urmare, 10 iulie ne aduce în fața unor probleme de sănătate pe care le-am considerat până acum probleme de comportament sau problemele societății. Ne va încerca astăzi gândul că lupta rezolvă toate problemele, distrugerea adversarului ne ajută să mergem mai departe, însușirea bunurilor sale soluția tuturor greutăților. În realitate, momentul de față ne vorbește despre nevoi pe care, dacă le vom înțelege, ne vor întoarce la vremuri mai bune, la amintiri frumoase poate chiar la fapte mai bune. Este, în cazul multora, puțin cam prematur să ne gândim că faptele se vor schimba atât de repede. Ziua, din cauza trecerii lui Venus pe cea mai proastă poziție a sa (În Fecioară este în cădere, semn de autoizolare), este încărcată de probleme, iar multe dintre ele vor fi interpretate ca semne dramatice după care se vor coordona evenimentele viitoarelor luni. Nu, ele, deocamdată, nu sunt semne dramatice, ci doar avertismente că acolo există o problemă pentru care trebuie mai multă putere, căreia trebuie să-i acordăm mai multă atenție. Nu toți cei care sunt liniștiți în această zi reușesc să depășească presiunea momentului. Unii își vor ascunde această aroganță pentru că beneficiază de o karma mai aerisită, nu au atât de multe constrângeri, nu au atât de multe lucruri de rezolvat într-un timp scurt. Faptul că își ascund aroganța nu înseamnă că ea nu există. De aceea, 10 iulie este și o zi a sincerității față de sine, o zi în care facem analiza a ceea ce suntem, a ceea ce am folosit până acum și, dacă s-ar pune problema să prezentăm în fața unui auditoriu calitățile, ziua care ne arată dacă avem cu ce ne lăuda.
Recomandarea pentru această zi este aceea de a transforma această zi de explozie într-o zi de observație. Cel care va reuși să facă lucrul acesta va putea să observe și în ziua următoare, cea care ne va vitregi la capitolul putere. Dacă astăzi, când avem atât de multă putere, o conservăm și ne petrecem timpul observând, mâine, când cei lacomi acum nu vor avea putere, noi vom putea face mai mult, vom fi mult mai activi. În felul acesta reușim să găsim un echilibru înțelept între putere și determinare, între ceea ce ne dorim și ceea ce putem împlini cu de la sine putere.

Sentimente confuze. Se caută independența. Teamă de pierdere. Conflicte care duc la boală. Prea multe discuții despre nimic. Deplasări dificile. Aventură. Capriciu. Subiectivitate. Se fac planuri financiare.

Luna va fi aproape toată ziua în Perioada fără direcție și-i va face pe oameni indiferenți față de elementele bune ale momentului, față de ceea ce este important sau constructiv pentru buna desfășurare a lucrurilor ori pentru progresul personal. Asta înseamnă că dacă, în general, a renunța la atitudini agresive reprezintă cea mai bună soluție, inversiunea de azi va accentua nota dură, va pune presiune pe problemele care nu au fost rezolvate în primele două zile ale săptămânii. Astfel, prin ceea ce încercăm să facem acum vom căuta să dăm o notă mult mai bună vieții personale, dar, pentru că nu suntem suficient de lucizi sau nu avem suficient de multă voință sau determinare, ne ducem în direcția opusă. Dacă în această perioadă Venus nu s-ar fi aflat pe începutul tranzitului sau prin zodia Fecioară, nu s-ar fi pus problema ca această zonă statică, acest gol astral, denumit și Perioada fără direcție Lunii, să fie umplut cu atitudini de genul acesta. S-ar fi pus problema unor soluții rapide și satisfacția de aici ar fi venit. Așa, duritatea momentului, cea care este cu atât mai penibilă cu cât vine la pachet cu plictiseala, cu oboseala și cu deficitul de atenție, îi face pe oameni prea invidioși, prea interesați de ceea ce ar trebui să facă pentru ca lor să le meargă bine și celorlalți nu. De altfel, aceasta este nota săptămânii și ziua de față, chiar dacă nu conține unghiuri care să se împlinească la grad perfect, asta evidențiază. În celelalte zile ale săptămânii, tocmai pentru că găsim unghiuri care particularizează vibrația generală a săptămânii la câteva direcții importante, nu avem ocazia să vedem atât de clar cât de ușor aroganța este transformată în mimetism și cât de mult este preferată imitația pe motiv că aceasta reduce stresul.
La polul celălalt îi găsim pe oamenii care și-au petrecut ultimele săptămâni într-un dialog interior epuizant. Acești oameni au încercat, prin această conversație cu sine, să descopere argumente din ce în ce mai convingătoare. Vorbesc fără noimă, dau informații greșite, deformează adevărul sau aleg să se comporte șocant, surprinzător, enervant. Raportând la ceea ce simt și trăiesc de câteva zile, aceasta este soluția pe care o consideră potrivită pentru a ieși din rutină, pentru a se elibera de o mare presiune interioară, pentru a deveni liberi doar că faptele lor nu spun nimic despre tot acest proces de pregătire.
Prin urmare, 11 iulie ne vorbește despre îndrăzneala de a spune lucrurilor pe nume, de a face ceea ce considerăm că este corect, bun, chiar și atunci când suntem în eroare. Momentul adevărului este acum dur, dar educativ, adică aducător de victorie în acest context al săptămânii. Știm că în ziua următoare se va împlini opoziția Soarelui cu Pluton, aspect care apare o singură dată pe an și care aduce de fiecare dată o duritate aparte. Cel care alege să-și umple momentul de față cu lucruri bune, chiar dacă ele sunt, pe alocuri, prezentate puțin mai dur, chiar dacă demersul este complicat de aceste adevăruri brutale, alege să se protejeze de o duritate mai mare. În cuvinte mai simple, alege să se pună la adăpost pentru că știe că în această perioadă a anului vremea a fost de fiecare dată foarte rea, iar vremurile pe măsură. În felul acesta, apare o combinație între intuiția constructivă și subiectivitatea capricioasă a omului care este mult prea sigur pe rezultatul obținut în urma unui dialog interior. Știm, sunt oameni care preferă conversația cu sine în detrimentul conversației cu alte persoane. De această dată, dialogul interior ne protejează de discuții intense pe care le-am putea avea cu alții și care nu ne duc nicăieri.
Recomandarea pentru această zi este aceea de a fi mulțumiți cu ceea ce avem. Chiar dacă, pe alocuri, această mulțumire este intens dezbătută în dialogul interior, faptul că ea este aleasă în detrimentul unor adevăruri publice, sociale, explozive, reprezintă un mare avantaj pentru dezvoltarea personală. Simplitatea întotdeauna înnobilează.

Convingeri superficiale. Bucuria personală nu se încadrează cu dezideratul de grup. Încredere în forțele proprii. Ambițiile sunt prea mari. Ne bazăm foarte mult pe o promisiune mai veche. Ne simțim protejați de grupul de apartenență. Invidie. Regretele sunt tardive. Aventură. Sensibilitatea este explorată cu mai multă atenție. Ceea ce ne întârzie ne motivează să fim mai atenți. Atenție pe detalii. Perseverență. Duritate. Agresivitate. Cel care greșește este foarte ușor rănit.

Luna, aflată deja pe zodia Rac încă din seara zilei anterioare, va avea de împlinit astăzi mai multe unghiuri cu planetele individuale și colective. Rolul său vine însă și din faptul că se află pe domiciliu și că, așa cum amintim de ceva vreme, de aici trebuie să treacă printr-o încercare veritabilă: opoziția cu Saturn. Momentul de față, dominat în sfera intimă de această încercare pe depășirea limitelor proprii, pe întârziere sau obstrucționarea unor planuri bune, primește o replică mai puțin plăcută de pe zona publică prin faptul că Soarele trece prin opoziția cu Pluton. Vorbim, așadar, despre două elemente personale care construiesc latura conștientă și latura inconștient a ființei, care i-au parte la ceea ce numim generic “destin personal” și care sunt acum agresate de doi malefici (Saturn și Pluton) care, în plus, se află și în mers retrograd. Așadar, fie că vorbim despre probleme personale, fie că le amintim pe cele publice, rezultatul este același. Suntem în fața unor demersuri publice încărcare de o mare dificultate, cea a exprimării, cea a destăinuirii, cea a puterii de creație. În sfera privată nu suntem înțeleși, iar pe zona publică nu suntem apreciați. Nici că se putea o combinație mai ciudată, așa cum se spune în popor: “S-a întâlnit tusea cu junghiul.”.
Astăzi dezvoltarea personală va trece acum printr-o poartă foarte îngustă. Nu ne interesează constrângerile sociale cele date de dimensiunea financiară sau politică, nici măcar de mișcarea valorilor dintr-un domeniul privat către cel public, nici de parteneriatul între cele două domenii, ci doar de găsirea celui mai simplu traseu care să ne ducă departe de această furtună. Acest traseu nu trece nici într-un caz prin duritate și nici prin agresivitate. Dacă în celelalte zile ale săptămânii am considerat că agresivitatea este cumva justificată, momentul de față contrazice total toată această pornire. Multe din încercările pe care le parcurgem acum seamănă cu ceea ce ni s-a întâmplat în ianuarie sau în luna mai. Componenta furtunoasă vine din ianuarie, iar componenta compromițătoare vine din luna mai.
Dacă nota generală este cea dură, indicată de relația lui Saturn, cea care face referire la viața privată sau de relația Soare-Pluton, care oferă informații suplimentare despre conflictele sociale, armonia vine din plăcerile pe care ni le descoperim și pe care acum alegem să nu ni le refuzăm. Va fi nevoie, însă, să îndeplinim o altă condiție. Să fim foarte siguri că bucuriile acestea, chiar dacă sunt simple sau neobișnuite, ne definesc. A sta două ore la fereastră și a urmări cum se deplasează norii, a trece în fiecare zi pe lângă un copac, ca și cum ne-am fi dat întâlnire cu un om, a citi aceeași carte în aceeași perioadă a anului, a desena chiar dacă nu există pic de talent, a schimbat culorile hainelor după o logică pe care nu dorim să împărtășim, poate chiar a scrie într-un carnețel în fiecare zi alte cifre pentru ca peste ani să ne gândim dacă acestea au avut vreun rost sau nu reprezintă elemente ciudate ale unei vieți care se poate împlini prin armonie cu sine, prin a acorda Eului personal întâietate. Ceea ce simt eu și nu este împotriva celorlalți face parte din ceea ce mă construiește, mă reconstruiește sau mă definește. Pentru a nu ne pierde în explicații tehnice, așa cum obișnuiesc unii care cred că se pricep la astrologie, forma aceasta de interiorizare face o îmbinare tainică între binele personal și cel public, între conflictele personale și cele publice. Ceea ce identificăm acum că ne definește va căuta pe zona publică un spațiu mult mai larg pentru a se desfășura. Aceasta este rezonanța zilei.
Prin urmare, mijlocul săptămânii ne pune în fața unei conștientizări cu două tăișuri. Fie suntem în fața unei bucurii ample pentru că ne regăsim rafinamentul și sensibilitatea, că renunțăm la regrete și nu ne mai temem de ceea ce ne-a îngrozit în ultimele săptămâni, fie că avem certitudinea unor conflicte pe care trebuie să le parcurgem, orice am face pentru a le evita, avem obligația de a observa în față, cu luciditate, care ne este viața. Viața este ceea ce trăim nu ceea ce ne închipuim. Visul, transfigurarea, creațiile psiho-emoționale sunt instrumente de lucru care nu neagă realitatea prezentului. Acum descoperim sau redescoperim cum suntem de fapt. S-ar putea să nu ne placă ce descoperim, s-ar putea să ne enerveze, s-ar putea să ne creeze emoții atât de puternice încât să ni se pară că toată lumea se răstoarnă. Fie că lucrurile acestea se exprimă de o manieră pozitivă, fie că vin spre noi printr-o duritate majoră, momentul de față este doar unul de conștientizare. Acum vedem care sunt procesele active, ce anume din ceea ce suntem sau reprezentăm caută un echivalent pe zona publică. Este mult mai corect, frumos și educativ să știm care sunt instrumentele cu care lucrăm pentru a vedea, la un moment dat, dacă locul unde ajungem este cel în care am dorit să fim.
Pentru cei sensibili, pentru persoanele care lucrează cu energia sau care sunt implicate într-un proces de cercetare spirituală momentul de față vine cu informații noi despre chimia corpului, chimia creierului, despre stările care există între oamenii care se disprețuiesc sau oamenii care se iubesc. De asemenea, acești oameni pot observa și ce anume îi întârzie, cât de ciudate sunt ambițiile și de ce bucuriile personale îi pot elibera de legăminte sociale sterile. Faptul că Uranus a trecut pentru câțiva ani pe o poziție atât de dură pentru el (Taur) ne avertizează că poate ar trebui să revizuim și legămintele sociale pe care l-am făcut. Unele dintre ele sunt, după cum ne-a îndemnat Uranus pe zodia Berbec (2011-2018), încărcată de ambiția victoriei, ambiția ineditului, curajul de a distruge bariere, de a fi altfel. Acum vedem dacă avem resursele necesare pentru a întreține acest ideal. Dacă resursele există, idealul poate merge mai departe. Absența resurselor arată că am intrat pe linia moartă și trebuie să ne întoarcem.
Recomandarea pentru această zi este aceea de a nu fi agresivi cu oamenii sensibili. Cei care sunt agresivi cu oamenii sensibili își atribuie un rol ingrat în istoria evoluției spirituale a ființelor: acela de a fi mici tirani. În această zonă a creației, rolul micilor tirani este cunoscut, înțeles și apreciat pe măsura a ceea ce reprezintă. Cei care îl ocupă nu beneficiază însă de aceleași rezultate precum ceilalți. Ei vin foarte aproape de zona mediană dintre lumină și întuneric, vin foarte aproape de lumină, dar tot în zona întunericului rămân. Pentru a fi beneficiarii unui asemenea progres cum sunt cei care reușesc să îi înfrunte și să nu se destructureze în confruntare, trebuie să parcurgă un drum lung, foarte lung, încărcat de privațiuni, de suferințe care să îi scoată din întuneric. Magia acestei creații perfecte le permite însă să îndeplinească, în orbirea lor, un rol evolutiv în viețile celor care s-au gândit pentru o secundă că ar trebui să se oprească, să se așeze, că picioarele le-au obosit, că le este somn. Nu este timp pentru astfel de pauze și pentru a ajunge unde trebuie a fost stabilit în creație și această funcție de câine de pază, de mic tiran.

Investigație. Combinații periculoase. Ne facem planuri pentru o viață mai bună. Tristețe. Aventură complicată. Ne temem de un eșec. Ceea ce trebuie să împlinim ne motivează să mergem mai departe într-un ritm foarte alert. Unii se cred mai profesioniști decât alții. Excelentă dorință de studiu. Sufletul este limpede pentru că forțele exterioare se ocupă de proprietar.

Luna nouă care se împlinește astăzi trasează noi directive pentru următoarele patru săptămâni ca o formă de investigație, dar nu așa cum am văzut la celelalte Luni noi care s-au împlinit de la începutul anului și până acum. Lucrul acesta se explică din punct de vedere astral prin faptul că înainte ca Luna să împlinească această fază, deci să treacă prin conjuncția cu Soarele, va trece prin opoziția cu Pluton. Cu alte cuvinte, ceea ce se întâmpla acum este o confirmare a dramatismului celorlalte zile. La fel cum am indicat și în ziua anterioară, nu ar trebui să acordăm o atât de mare atenție acestui caracter dramatic pentru că nu acesta este esențial. Investigația este importantă, iar analiza pe care suntem îndemnați, extinderea către un domeniu nou, poate chiar necunoscut, ar trebui să ni se pară de maximă importanță prin ceea ce putem schimba, nu certitudinea unor lucruri rele fataliste. În cuvinte mai simple, 13 iulie ne aduce o blocare pe idei vechi, mucegăite, împărțite, pe care suntem foarte sigur și la care cei mai mulți vor renunța foarte greu.
Oamenii profunzi se vor întoarce către studiu, către cercetare, considerând că toate aceste elemente negative, toate aceste dezamăgiri personale sau sociale, sunt o motivație pentru a aprofunda, pentru a descoperi și a completa ceea ce lipsește. Astfel, înțelegem că momentul de față devine un fel de etalon pentru întreaga săptămână. Pentru că Luna nouă are și o componentă neutră, ziua este limpede dacă sufletul este limpede sau tulburată dacă sufletul este foarte tulburat. Așa cum de multe ori am indicat, Luna nouă are un rol foarte important în acest proces de reconstrucție a vieții. Ea nu ne oferă doar posibilitatea de a începe, demara sau iniția ceva ce nu am făcut până acum, ci ne arată, înainte de toate, dacă este important sau nu să facem ceva nou. Dacă intervenim cu prejudecata că noutatea nu este atractivă, nu este necesară sau o lăsăm pe aceasta să aștepte atunci nu facem decât să preschimbăm lucrurile și să ne păcălim că acestea sunt noi. În felul acesta, oamenii superficial se vor crede experți, vor considera că alt adevăr în afară de acela pe care-l cunosc ei nu exista. De altfel, pentru că suntem în săptămâna în care imitațiile sunt prezentate la mare artă și aceste păsări care țipă și se cred privighetori au dreptul să trăiască sub soare. Schema astrală a acestei zile ne vorbește despre ceea ce alegem sa ducem mai departe ca minciună, iluzie sau comportament repetitiv. Cine va dori să fie creativ va căuta acea emoție care să îi susțină fapta. Va căuta să-i placă foarte mult ceea ce face și ceea ce descoperă că poate să facă în timp ce face.
Prin urmare, 13 iulie este o zi de aventură, dar nu una concretă în care protagoniștii se urcă în mașină, în tren sau pe bicicletă și călătoresc, ci una a conștiinței. Nu ne ducem prea departe nici în această zonă, însă conștientizarea a ceea ce lăsăm în urmă, satul pe care îl vedem de la fereastra vagonului cum se depărtează ca într-o reinterpretare (ori o derulare înapoi a secvențelor) a poeziei “Revedere” a lui Ștefan Octavian Iosif, balonul ce se înaltă spre cer pe care am scris cu o cariocă neagră toate păcatele reprezintă o mare realizare a acestei perioade. Practic, acum avem ocazia, la modul foarte concret, să înțelegem cât de necesar este să renunțăm la aroganțele pe care la un moment dat le-am creat în dorința de a ne apăra de un adversar. Liniștea acum ne duce către studiu, către cercetare, către înțelegerea acelor calități pe care le folosesc profesioniștii. Vedem, la modul concret, ce îi face pe unii mai buni decât alții, dar nu la modul închipuit, ci la modul concret. Această conștientizare va fi un fel de stindard care ne va ajuta să ne echilibrăm gândurile în următoarele patru săptămâni, dar în special până pe 7 august, când Venus își va încheia tranzitul sau prin zodia Fecioară.
Recomandarea pentru această zi este aceea de a acorda mai multă atenție îndemânării decât laudelor. Cel care este atent pe laude este atent doar pe rezultat. Cel care este atent pe îndemânare arată că este creativ, profund și simplu. A porni în această călătorie de patru săptămâni cu gânduri atât de frumoase înseamnă a ne pregăti din punct de vedere psiho-emoțional pentru tot ceea ce urmează să studiem. Nu contează cât de mult vom studia, ci contează ceea ce rămâne în urma acestui studiu. De aceea pregătirea este atât de importantă.

Avem nevoie de confirmare. Poziția socială este importantă. Discuții despre egoism. Plăceri complicate. Probleme cu autocontrolul. Pesimism. Este favorizată încrederea în sine, însă doar după ce arătăm că suntem pregătiți pentru mai mult. Capriciu. Preocupare pentru bani, avantaje materiale, plăcere. Viața este o combinație de gingășie și lupta. Speranțele nu-și mai găsesc locul.

Dacă ni s-a părut că de-a lungul acestei săptămâni există un fir existențial care se ascunde în spatele marilor evenimente și ne simplifică lucrurile acum avem ocazia să îl vedem exact așa cum este, fără să-l confundăm cu altceva. Lucrul acesta se explică prin faptul că Luna va trece prin conjuncția cu Capul Dragonului, iar Venus va împlini trigonul cu Saturn pe care îl formează încă de săptămâna trecută. Unii vor fi preocupați de lucruri concrete, de vindecare, de aplicarea unor tehnici care au fost verificate de alții sau pur și simplu de ajustarea unor metode pentru a-și pune amprenta. Alții vor fi preocupați de bani, de construcții care să le poarte numele, de întâmplări care să îi definească. Doar această schemă a concretului, doar această oboseală a lucrurilor care pot fi încadrate într-o schemă cunoscută definește ziua de 14 iulie pentru omul obișnuit. Cel care lucrează cu energia sau care se află implicat într-un proces de cercetare spirituală va trece dincolo de aceste obstacole și va înțelege că aceste tensiuni îi sunt date pentru a se căli, pentru a acorda o mai mare importanță valorilor spirituale, pentru a fi mai puternic și mai rezistent din punct de vedere psiho-emoțional.
Trigonul pe care Venus și Saturn îl împlinesc acum face parte dintr-o construcție astrală mult mai mare și mai importantă. Aici sunt adăugate și elementele astrale aflate acum în tranzit pe primul sector al zodiei Taur. Cu alte cuvinte, ceea ce gândim acum că trebuie încadrat într-o regulă sau standardizat, cândva era o speranță, aceea de a trăi mai bine, de a fi recunoscuți la nivelul familiei, cercul de prieteni sau chiar la nivel social, de a trăi mai frumos, mai simplu și mai confortabil. Acum, când multe din cele pe care le-am parcurs de la momentul formulării dorinței și până în prezent s-au schimbat a reitera această dorință înseamnă a face o greșeală. Omul este o ființă creativă. Atunci când renunță la a mai fi creativ, fie și în forma sa rudimentară (imitația sau remodelarea) își anulează dreptul la a trăi într-un mod constructiv. Așadar, cel care va alege în această zi să iubească mai mult regulile considerând că în spatele lor este protejat nu face decât să arate că drumul pe care vrea să meargă pentru următoarele trei săptămâni este cel creat de alții. Pentru că am vorbit în celelalte zile ale săptămânii despre rezonanță, este important să ne amintim astăzi că dacă nu suntem creativi, deci noi să construim propriile rezonanțe, nu facem decât să devenim sclavii rezonanțelor întreținute de ceilalți. Dacă avem norocul să fim înconjurați de oameni buni, nu este niciun pericol, dar știm că nu mulți au această șansă. Societatea de consum nu ne permite să ne desfășurăm liber, să ne comportăm după cum ne dictează conștiința ca și cum această conștiință ar fi apreciată în mod universal. Există un segment destul de restrâns al celor care apreciază cu adevărat conștiința. Aceștia sunt creatori de valori, aceștia sunt oamenii care creează rezonanțe. Însă, așa cum bine știm, ființele acestea care au un grad mai mare de deschidere față de valorile spirituale nu sunt perfecte. Când trec printr-o criză, rezonanțele sunt la fel de puternice ca atunci când sunt în armonie.
Prin urmare, 14 iulie ne vorbește despre imitație la modul cel mai curat și imuabil cu putință. Nu se vor încadra în această zonă a imitațiilor creatorii de valori, cei care dau viață acestor rezonanțe profunde în care se integrează marea masă. Aceștia sunt, însă, foarte puțini, dar, luând în calcul numărul mare al celor care se cred maeștri, am putea crede altceva. Acești maeștri de carton vor să fie recunoscuți doar pentru că își doresc să trăiască mai bine, nu pentru că ar face ceva pentru ceilalți. Nu au acest simț al sacrificiului pentru că nu s-au desprins încă de deliciile simțurilor. Nu au conștiința unui destin pentru care un om profund este dispus să își sacrifice totul sau aproape totul. De aceea pretind să fie întreținuți, plătiți, lăudați, elogiați, de aceea consideră că s-au născut pentru a pune stăpânire pe istoria omenirii. În realitate, ei nu fac decât să imite, de la nivelul lor, marile destine ale celor care, prin sacrificii, prin dăruire, prin profunzime, au schimbat cu adevărat istoria omenirii. Pentru un om creativ nu este un pericol faptul că îi este imitată activitatea. El știe că la un moment dat, ca o etapă ce trebuie punctată, oamenii se schimbă doar pentru că imită. Un om cu judecată nu va considera niciodată că există ceva mai bun decât creativitatea și nu se va simți valorificat mai bine decât cultivându-și creativitatea. Dar, dacă ne uităm în jur, înțelegem că nu toți sunt de aceeași părere. Adevăratele forțe care schimbă istoria omenirii sunt cele imitate, nu cele care imită. Așadar, avem ocazia să medităm astăzi la ce anume am putea face aparte și ar putea să fie imitat. Dacă imitația le face celorlalți viața mai bună, dar nu îi face prizonieri altui sistem, înseamnă că binele și-a atins scopul.
Recomandarea pentru această zi este aceea de a nu judeca oamenii după avere, locul pe care-l au în societate, după ceea ce spun că pot să facă sau după ceea ce povestesc alții. Să încercăm să îi observăm astăzi pe oameni după alte valori, spre exemplu după puterea de a schimba lumea, dar nu oricum, ci după puterea de a o schimba pentru a-i face pe oameni mai liberi, nu sclavii altui sistem, cu alte noțiuni, cu alte șabloane. Un om care progresează, care intră într-un domeniu nou și are propriul limbaj, propria identitate, propriul mod de a conștientiza și de a explica este un om liber. Cine ajută un astfel de om să treacă pe nivelul următor este deja un învingător, este deja o ființă care a schimbat istoria. Nu poți considera soarele mai puțin important decât un bec decât dacă toată viața ai trăit într-o peșteră.

Atracție către relații complicate. Autoritate. Cel care este puternic trebuie să dovedească lucrul acesta. Nevoie de confirmare. Fermitate. Profunzimea sufletului este atinsă prin ceea ce este împărtășit de ceilalți. Precizie. Teamă de boală. Severitate.

Doar ieri am avut posibilitatea să explorăm această formă de libertate. Doar ieri am avut luciditatea necesară încât lucrurile acestea să poată fi încadrate corespunzător fără a interveni asupra unor etichete cu alte etichete considerând că schimbarea aceasta este transformarea asupra căreia lucrăm de la începutul anului. Acum, când Luna se află pe finalul tranzitului sau prin zodia Leu ne gândim că poate relațiile pe care le avem ar trebui modificate, ajustate conform cerințelor societății, adică ar trebui făcută o schimbare în așa fel încât să ne pregătim de ziua de mâine, să ne pregătim pentru săptămâna viitoare. Spre seară, Luna va intra pe zodia Fecioară și le va duce oamenilor o anume fermitate. Vor considera că această fermitate este rezultatul a ceea ce au văzut și au gândit de-a lungul acestei zile însă nu va fi așa. Nu ceea ce au văzut de-a lungul zilei îi determină să ajungă la concluziile de acum, ci alte experiențe, cele care țin de asocierile pe care le-am considerat plăcute, țin de faptul că Venus și Junon își definitivează acum trigonul pe care îl formează de ceva vreme fiind și parte dintr-o construcție ce face trimitere la conștiința de avea, de a deține, de a împlini, așa cum am indicat și în ziua anterioară. Și de această dată Luna se va afla în Perioada fără direcție aproape toată ziua, însă pe zodia Leu. Comoditatea, lenea, indiferența sau refuzul au acum o altă justificare. Nu ajungem la această pasivitate pentru că urmărim ceva, ci pentru că nu mai dorim să facem ceva, vrem să ne odihnim, să ne relaxăm, să ne detașăm, să ne refacem. Pentru unii ultima zi a săptămânii va fi cu adevărat o zi de refacere, de revigorare, dar nu și de profunzime. Relația bună dintre Venus și Junon nu este una care să ducă la rezultate spectaculoase. Apar doar motive noi, explicații noi, unele desprinse după ore de pasivitate, somn, indiferență.
Un alt element important al acestei zile este cel dat de intenția de a controla pe cineva prin pasivitate. Alegerea de a nu face ceva poate avea pentru unii, nu conotații terapeutice sau deconectante, așa cum am văzut mai sus, ci chiar machiavelice. Vor gândi că nu vor să facă pentru că există cineva în jur care se oferă să înlocuiască și, așa cum am văzut de multe ori, la sfârșit ei să iasă din această pasivitate și să-și ocupe tronul. Oamenii care se lasă antrenați în astfel de activități ajung la relații complicate, atrag, începând cu ziua de astăzi, oamenii falși, profitori, cei care au stat până acum pe margine pentru că nu au îndrăznit să se apropie de un om harnic și eficient așa cum s-a dovedit până acum. Momentul acesta de pasivitate sau de viclenie este apreciat de pe margine ca fiind un moment de slăbiciune și cei interesați vor acționa în consecință. Așadar, putem face în așa fel încât Perioada fără direcție a Lunii să fie doar o scădere a intensității lucrului, nu o pasivitate. Altfel, ne vom trezi cu probleme și mai mari și nu pentru că ar fi altcineva de vină.
Prin urmare, finalul săptămânii ne oferă cea mai grea încercare a săptămânii, aceea a seriozității. Un om serios în ceea ce face nu este încrâncenat, așa cum înțelegem de regulă atunci când ne confruntăm cu o accentuare a zodiei Taur, ci unul foarte respectuos față de muncă, față de toți participanții la munca sa fără a deveni un factor de stres, fără a da vina pe ceilalți pentru că efortul muncii sale i se pare greu, obositor sau enervant. Feedback -ul acestei zile nu este o confirmare a simplității, rafinamentului, ci confirmare a faptului că și până acum efortul a fost făcut împreună cu ceilalți, nu pe seama lor, nu pentru a-i înlocui, adică munca nu a dus la fragmentare, nu i-a separat pe oameni, ci i-a unit. Relația bună dintre Venus și Junon ne arată acum ce-i unește oameni din ceea ce oferim și ce îi separă. Poate nu conștientizăm pe moment lucrul acesta complex, profund, dar, în timp, dacă ne menținem atenția vie vom vedea că gândurile de acum primesc răspuns, poate chiar în săptămânile următoare. Momentul acesta cere universului să ne arate dacă suntem sau nu utili sau, dacă până acum n-am dovedit utili, să vedem cum anume.
Recomandarea pentru această zi este aceea de a nu îndrăznim mai mult dacă nu primim semnal în sensul acesta. Semnalul că putem oferi mai mult va fi astăzi lansat într-un mod foarte clar, foarte sonor, foarte vizibil.

Share on Facebook

2 thoughts on “9 – 15 iulie 2018

  1. Lili spune:

    Sper sa nu incetezi niciodata sa ne indrumi…..multumesc din suflet, o seara linistita

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.