9 – 15 aprilie 2018

9 – 15 aprilie 2018 este săptămâna fricilor convergente și a descoperirilor ce vin dintr-o nouă dimensiune a vieții. Deși această deviză ar putea să-i sperie pe unii, săptămâna de față nu este una dificilă. Ar putea fi pentru cei care au desconsiderat mesajele ultimelor două săptămâni, cele care se vor regăsi și în spațiul acesteia de față și al cărui conținut îl vom înțelege mult mai clar duminică, 15 aprilie, când Mercur își va încheia deplasare retrogradă. Fricile convergente nu sunt prezentate în mod aleator, ci ne sunt indicate de două sectoare: intim, personal și social, public. În prima zi a acestei săptămâni, prin careul lui Venus la Axa Dragonului, ne vom confrunta cu frici legate de episoade delicate, când nu am reușit să împlinim ceea ce am vrut, și care fac trimitere la jocuri ale trecutului. Acestea se vor întâlni la un moment dat cu frica susținută de careul Soare-Pluton, cel care își atinge intensitatea maximă în dimineața zilei de miercuri, 11 aprilie și care face referire la grija că viitorul va fi asemenea trecutului, că degeaba sperăm, degeaba muncim că rezultatele pe care le dorim nu vor fi niciodată atinse. Pentru că acestea sunt doar expresii ale unor observații personale, adică frici care converg, nu ar trebui să cădem în păcatul de a considera că șablonul trecutului este definitiv. Scopul pentru care trecem prin situații de genul acesta este de a vedea ce anume ne-a provocat aceste frici pentru a nu duce mai departe cauza. Fără cauză, fricile se dizolvă și va fi nevoie doar de puțin efort pentru a le elimina în mod conștient. Înțelegând lucrurile acestea, permitem contextului astral de acum să ne surprindă în mod plăcut. Descoperirile acestui interval ne vor surprinde pentru că fac trimitere către o nouă dimensiune a vieții. Așadar, un capitol este conștientizarea cauzei fricii care ne determină să credem în boală și în eșec, iar un alt capitol este cel care ne permite să descoperim o latura minunată a vieții, cea definită de o libertate pașnică.
Dar, ca de multe ori în analizele pe care le facem aici, descoperim că există și o categorie de mijloc. Acolo sunt încadrați oameni care nu au fost prea responsabili sau prea serioși în ultimele două săptămâni și care se vor deconspira abia la sfârșitul acestei săptămâni, când Mercur își va reveni la mersul direct. Vorbim aici despre o reinventare a conflictelor, nu o stingere a lor, despre întoarcerea la o normalitate conflictuală, nu la o bună conviețuire. Unii vor trece prin situații de genul acesta pentru a înțelege că a fi în echilibru sau în armonie cu ceilalți este o alegere făcută în cunoștință de cauză, nu efectul secundar al unor acțiuni orientate către altceva. În felul acesta, vorbim despre tentația de a iubi cu frică sau tentația de a iubi pentru arginți, despre curajul de a impune celorlalți propriile valori din teamă de a nu pierde o poziție sau un rang. Cel care acceptă că acest proces de autocunoaștere devine eficient pe măsura propriei bunătăți reușește să rezolve multe din situațiile delicate doar gândind. Când schimbi calitatea și direcția gândului ceea ce gândul, prin vibrația sa, întreține se modifică de la sine. Chiar dacă ni se pare foarte abstract, suntem ajutați în această săptămână să realizăm conștient acest proces.
Recomandarea pentru această săptămână este aceea de a nu visa la lucruri care nu au putut fi obținute altădată visând. Cel care este responsabil și va face acum curățenie în casa sufletului, boala care era menținută acolo este aruncată împreună cu gunoiul. Atât de simplu este!

Durerea îi duce pe oameni mai aproape de cer. Sinceritatea este doar exersată. Efectele acțiunilor importante nu este luată în considerare. Conduită care întreține tristețea. Se spun neadevăruri despre un om sensibil. Este nevoie să depășim o greutate. Gândul de vindecare este mai important decât încercarea în sine. Mintea este plină de idei obsesive. Pagube colaterale. Revenire dificilă.

Relația proastă pe care Venus o definitivează acum cu Axa Dragonului va fi pentru mulți un semn de tristețe, poate chiar o dovadă că activitățile în care s-au implicat până acum nu sunt nici potrivite și nici de perspectivă. Faptul că în dimineața acestei zile Luna va trece pe zodia Vărsător poate fi un avantaj. Nu știm în ce măsură acest avantaj ar putea să fie folosit corect de toată lumea, știm însă că atracția către abstract ne scoate din rutină, din a demonstra, a impune, a domina, iar rezultatul ne duce spre a vedea cauza suferinței. În realitate, greutățile de acum îi fac pe oameni să fie mai atenți la greșelile pe care le repetă ostentativ sau din ignoranță, dar și la însemnătatea a ceea ce nu doresc să învețe. Greutățile de acum nu sunt întâmplătoare, la fel și soluțiile. Mergând pe firul obișnuinței, pentru că ultimul aspect al zilei este sextilul Lună-Mercur, revenirea la o stare mai bună nu poate fi accesibilă oricui, ci doar celor obișnuiți să lucreze cu instrumentele abstracte (ei vor ști ce procedee să aleagă, ce atitudini, ce anturaje) ceea ce arată că nu beneficiem încă de un suport din partea celorlalți, de o susținere din partea unor persoane bine pregătite în sensul acesta.
Omul simplu se va revolta împotriva sa, a vieții, a părinților, a prietenilor, a statului sau va cădea într-o stare de tristețe ori de deznădejde considerând că este îndreptățit să trăiască așa. Dacă își va aminti că gândul de vindecare („nu sunt ceea ce ni se întâmplă”) este mai important decât validarea tristeții (“este real pentru că doare”) atunci se va putea întoarce la sentimente mai bune, nu se va consuma pentru lucruri inutile și planurile de investiții, de restructurare, de așezare pe noi baze pot prinde un contur bun. Astfel, gândul corect, echilibrat, nonviolent, cel care îl face pe cel în cauză să spere, fără a-i oferi acum ceva concret, este mult mai important decât certitudinea durerii pe care nu o poate schimba. Dacă în această perioadă Venus nu ar fi fost în careu la Axa Dragonului atenția nu ar fi mers către probleme, către pagubă, către ceea ce ne dezavantajează, ci am fi fost mai curajoși, ne-am fi lăsat duși de val, am fi fost mai optimiști chiar dacă faptele pe care le-am fi făcut ar fi putut fi privite de ceilalți ca fiind absurde. Așa, oamenii sunt prea atașați de trecut, incapabili să se educe singuri, dependenți de binele despre care cred că există doar în ograda celuilalt. Lăcomia devine, astfel, o greutate suplimentară, singura cauză a ghinioanelor de acum.
La modul comun ziua este plină de evenimente ciudate, unele dintre ele foarte intense care suprasolicită. De aceea, combinația dintre acțiune și repaos nu ne va permite să facem și o selecție a priorităților, să ne gândim care ar fi intervalul orar în care să fim activi și când ar trebui să ne relaxăm, să ne odihnim sau să ne ocupăm de tehnici și procedee de vindecare. Pe acest fond, răstălmăcim și răspunsurile care ne vin de la ceilalți, amânăm întâlniri programate din timp doar pentru că zăpăceala de acum nu poate fi coordonată corect, nu avem un management al timpului corect, devenind mult mai sensibili la durere. Din nefericire, careul lui Venus la Axa Dragonului nu facilitează o mai bună înțelegere a tehnicilor de relaxare sau de vindecare. Ni se va părea că totul este definit de această agitație, în dorința de a recupera o satisfacție pierdută, timpul pe care nu l-am valorificat corect, ceva uitat în trecut. Ar trebui să nu ne pierdem speranța pentru că la finalul acestei săptămâni Mercur își va încheia deplasarea retrogradă și vom reveni la sentimente mai bune, vom putea fi mai organizați și ne vom elibera de această precipitare, de această zăpăceală care grăbește în mod ineficient viteza de lucru, ajutându-ne să ne raportăm corect la ceea ce avem în jur, la normalitate, la valori perene. Acesta este unul din cele două momente de frică ale săptămânii. Cel de-al doilea îl vom traversa miercuri, 11 aprilie, prin împlinirea careului Soare-Pluton. Teama de acum ne spune că nu am fost organizații, creativi, independenți sau suficient de serioși în lucru pentru a ajunge unde ne-am propus. Cea de miercuri ne va spune că sunt atât de multe interferențe, atât de multe forțe contrare încât nici pe viitor nu vom reuși. Scopul pentru care acestea converg este de a vedea că omul este, în mare parte, așa cum nu știe, cum nu a avut ocazia să vadă: creatorul propriului destin. Așadar, validarea dezamăgirilor conștientizate acum este marele pericol al momentului.
Prin urmare, prima zi a săptămânii ne aduce în fața unei conștientizări care ne va folosi și în următoarele săptămâni, dar și în a doua parte a anului. Ea se referă la frica de propriile acțiuni, la grija că nu dispunem de instrumentele necesare pentru a ne evidenția, pentru a crește, pentru a ne dezvolta, pentru a progresa. Omul care are astfel de frământări, dar pe care nu și le transformă în mânii, va fi destul de vulnerabil în fața acestor neadevăruri, însă va rămâne vertical. Are ocazia, lucrând cu sine, ținându-se departe de aceste gânduri agresive de negație, de respingere, să vadă că aceste forțe sunt create de el și doar de el depinde dacă acestea devin mai puternice sau nu. Fricile existențiale, privite acum ca niște griji perfect justificate, au fost alimentate de-a lungul timpului de opinii eronate. Faptul că această relație negativă dintre Venus și Axa Dragonului, care ne expune unor ghinioane greu de suportat, de digerat, se împlinește când Luna se află pe zodia Vărsător, ne aduce o umbră de speranță. Prin libertatea de alegere, prin preocuparea legată de binele celuilalt sau de abstract aceste griji nejustificate pot fi văzute dintr-un cadru mult mai larg, pot fi privite în față cu mai mult curaj. Faptul că de-a lungul timpului aceste frici au avut atât de multă putere asupra conștiinței individuale s-a întâmplat pentru că am fost învățați să credem că eșecul este real, că un obstacol ce apare pe o cale este obligatoriu un semn care se referă la calea respectivă. Puțini sunt cei care iau în calcul și suprapunerea acestor căi existențiale și privesc obstacolul și ca expresia unor interferențe (o greutate, o problemă, un neajuns să facă referire la demersul de care ne preocupăm la un moment dat). În cuvinte mai simple, sunt încrezători că demersurile trebuie privite cu mai multă lejeritate și că o piedică poate să nu se refere la domeniul de care se ocupă cel în cauză la un moment dat, ci poate fi răspunsul unor demersuri mai vechi cărora acum le-a fost dat să se împlinească. De aceea, tragicul acestei zile poate fi diminuat doar prin raportare la un cadru mai larg. De aceea, prin convingerile eronate, prin aceste confuziile referitoare la obstacole, nu facem decât să le mutăm pe acestea dintr-un domeniu într-altul. Unde nu intervenim cu etichetări, cele care sunt mai aproape de prejudecăți decât de discernământ, și observăm, desigur, dintr-un cadru mai larg, problema care ne iese în cale, nu există riscul de a greși.
Recomandarea pentru această zi este aceea de a ne detașa de caracterul dramatic al opiniilor. Dacă nu avem opinii dramatice nu ținem aproape efectele dramatice.

Atitudini absurde. Combinații periculoase. Indecențele sunt discutate altfel. Dreptatea este impusă. Recompensă pe măsura bunătății. Pedeapsa este un profesor bun. Revendicare care creează suspiciuni. Amenințare. Elan. Surprizele încurajează spre cercetare. Accentele dramatice cer multă atenție în acțiunile publice. Ridicarea nivelului de percepție prin adaptarea conduitei. Autoeducație eficientă.

Faptul că în noaptea de luni spre marți se împlinește sextilul lui Pluton cu Junon nu înseamnă că sfera aceasta de acțiune se adresează doar momentului. Cele două astre au acest unghi activ de câteva săptămâni, ceea ce este un mare ajutor pentru oamenii îndrăzneți, pentru acele persoane care își văd visul împlinit doar prin asocieri, pentru oamenii care sunt implicați în procese de negociere, de reconstrucție a unor structuri fizice sau ideologice, de rearanjare a priorităților unui grup. Ceea ce aduce în plus, este o atracție către situații ciudate, dar nu oricum, ci prin a apela la atitudini absurde. Lucrul acesta se explică din punct de vedere astral prin faptul că Luna trece în dimineața acestei zile prin Coada Dragonului, apoi prin careul cu Venus și impune, altfel decât în ziua anterioară, accente dramatice pe ideea de elan, de progres. Trigonul pe care Junon și Jupiter îl vor împlini în seara acestei zile va fi mult mai bun și mai favorabil în zilele următoare decât acum.
Privită în ansamblu ei, ziua de 10 aprilie nu este rea, însă este, ca și precedenta, epuizantă. În plus față de ziua anterioară, ne vom petrece momentul de față prin revendicare, gândindu-ne că este mult mai practic să fim suspicioși decât să acordăm credibilitate fără un probatoriu. Această atenție pe agresivitate și suspiciune crește într-adevăr nivelul de percepție, însă modifică și conduita. Dacă ceea ce se petrece în prima parte a zilei se referă la percepție, a modifica această percepția și a impune și ajustări de conduită, adică a zdruncina, ignora binele programat să se consume în a doua parte a zilei, este semnul că încă ne facem rău singuri. Soluția pentru a preîntâmpina acest neajuns este răbdarea. Prin răbdare toate cele programate acum se pot împlini mult mai ușor, mult mai clar și fără amenințări gratuite. Aceste amenințări nu sunt doar promisiuni aruncate asupra celorlalți, ci și îndreptate către propria persoană. Dar răbdarea nu vine acum de la sine, ci prin intermediul educației. Dacă nu reușim în prima parte a zilei să găsim în trecut acele lucruri minunate pe care să le rememorăm și, prin perceperea lor să ne ajutăm conduita în mod adecvat, să devenim mai buni prin ceea ce ne amintim, nu mai răi, beneficiile de acum ne vor ocoli.
O altă componentă a acestei zile se referă la a construi prin justiție abuzivă. Chiar și bunele intenții se pot acum transforma în greutăți mari, chiar și opiniile care pot fi demonstrate dacă sunt prezentate unor oameni nepregătiți în sensul acesta, dacă sunt impuse, ele devin obstacole. Asta înseamnă că în acest sector al vieții, cel în care dorim să clarificăm, adică să ni se facă dreptate în sensul acesta, nu există și o autoeducație, devenim și mai încrâncenați, adăugăm un plus de ambiție unor demersuri care nu se împlinesc pentru că nu le este scris încă. Apoi, pentru că nu este totul, ne vom implica și în asocieri noi considerând că nu este suficient cât am făcut. Iată cât de importantă este răbdarea și în acest sector. Prin răbdare înțelegem că uneori pedeapsa este un profesor foarte bun și nu este cazul să grăbim lucrurile dacă dorim ca ele să se împlinească. Prin precipitare, prin mărirea vitezei de lucru amplificăm ceea ce nu este firesc sau nu putem controla. Nu trebuie să uităm că suntem în săptămâna în care fricile converg, deci aceasta este componenta care trebuie urmărită pentru a vedea cauza, nu pentru a scoate din buzunar mai mulți bani, nu pentru a face asocieri suplimentare, nu pentru a muncii mai mult.
Prin urmare, 10 aprilie este o zi a soluțiilor îndrăznețe. Altfel decât am văzut până acum, aceste soluții îndrăznețe nu vin prin suplimentarea efortului, nu vin prin a adăuga ceva la un demers care nu s-a împlinit încă, ci prin răbdare. Omul răbdător este și curajos, și atent, și inteligent. Prin relațiile bune pe care astrele cu deplasare lentă le definitivează acum înțelegem mult mai bine de ce fricile trecutului se zbat, de ce nu au nevoie să fie validate ca pe niște drame majore ale vieții în timp ce ele sunt simple mofturi sau episoade marcate de neatenție. Ba mai mult, răbdarea de acum este și o măsura corectă a bunătății. În felul acesta, trecerea Lunii prin Coada Dragonului nu aduce doar rememorarea unor întâmplări triste, nu are trăirea lor, nu reîntâlnirea cu dușmanii de altădată. Apoi, și relația Lunii cu Venus, una destul de tensionată în acest context al avantajului social care ne curtează, nu va mai fi privit ca o vulnerabilitate, ca o amenințare, ci și ca un duș rece, ca o înțepătură care ne trezește înainte de a cădea în prăpastie. Cei care sunt foarte activi pe zona publică ar putea acum să nu înțeleagă de ce este nevoie de răbdare, de ce nu pot adăuga un demers la cele care sunt deja pentru a grăbi împlinirea. Dacă vor consulta aceste mesaje astrale sunt avertizați că nu pot să facă lucrul acesta pentru că le lipsește ceva esențial. Oamenii modești, care sunt și răbdător și care, pe baza acestora, dezvoltă și alte calități, nu au acum astfel de ambiții. Rolul lor, în toate aceste asocieri sociale, este de a menține echilibrul, de a se așeza pe celălalt taler al balanței. Așadar, aceste lucruri pot fi temperate, nu grăbite, prin exemplul omul modest și creativ. În cuvinte mai simple, cel care are alături de el un astfel de om se liniștește urmărindu-l, ascultându-l, respirând alături de el. Așa observăm că scopul momentului nu este acela de a grăbi împlinirea unor demersuri, ci de a înțelege de ce fricile pe care și le-au ascuns cu atât de multă dibăcie de-a lungul vieții converg acum, adică de a vedea cum au ajuns acestea să fie cauzele problemelor personale.
Recomandarea pentru această zi este aceea de a nu căuta confortul prin surprize. Dacă surprizele vin de la sine, ne duc spre cercetare, trezesc o curiozitate pașnică, nu una care să modifice în mod greșit comportamentul.

Indiferență. Valorile vieții devin muzicale. Libertate de gândire. Intimitate salvatoare. Resort bun. Atitudine pasională față de o revendicare. Asociere pe motive patrimoniale. Rezolvarea unui conflict de idei prin puterea exemplului. Ceea ce este nou sperie. Reminiscențele trecutului pot fi elemente bune ale prezentului. Precipitarea duce la conflict. Un gând rău creează motive noi de conflict.

Careul pe care Soarele și Pluton îl împlinesc în această zi, și care a fost activ și în săptămâna anterioară, ne arată că suntem într-un moment de mare tensiune, de îndoială referitor la reușita unor demersuri. Pentru că această relație dintre Soare și Pluton este asistată de trigonul Venus-Marte putem avea o sămânță de speranță că dacă în intimitate lucrurile sunt clare, formulate în mod corect, dacă acolo nu există minciuni sau abuzuri, perspectiva reușitelor sociale nu va fi diminuată pe măsura fricii de acum. Astfel, tensiunea zilei de 11 aprilie face referire la convingeri eronate în care am crezut și care au produs efecte. Acum trebuie să ne asumăm răspunderea acestor efecte, să nu încercăm să ne ascundem după deget, să nu continuam să ne mințim. Dacă nu vom face lucrul acesta am alimenta un conflict și orice grăbire spre rezolvare, orice precipitare amplifică această tensiune și face în așa fel încât greutatea de pe umeri să fie și mai mare.
În realitate, pentru că suntem în săptămâna fricilor convergente, careul Soare-Pluton este, de fapt, al doilea punct dureros al săptămânii. Primul fiind cel de luni – careul Venus-Axa Dragonului. Spre deosebire de ceea ce am avut de parcurs în prima zi a săptămânii, acum viața intimă vine cu soluții bune, cu motive de echilibru, cu încadrarea corectă a răsplății în așa fel încât pe zona publică să se producă miracole și reminiscențele trecutului să nu mai fie privite ca pietre de moară, ci ca elemente bune care valorizează prezentul. Dar lucrurile acestea frumoase nu vin de la sine. Vorbim despre reușite doar în cazul cuplurilor armonioase, doar acolo unde schimbul de experiență se realizează pe picior de egalitate, doar acolo unde nu există abuzuri, impuneri sau tensiuni majore. În rest, lipsa de perspectivă, convingerea că anumite demersuri nu se pot împlini conform așteptărilor se bazează pe minciună. Dacă dorim ca lucrurile să nu intre într-un derapaj accentuat ar trebui să acorde mai mare atenție acestui aspect negativ dintre Soare și Pluton. El se referă la duritate, la violență, la ușurința de a jignii, de a încheia o înțelegere în defavoarea partenerului de dialog, de a schimba aportul valorilor. Pentru că există un aspect bun între Venus și Marte, deci o componentă personală vizibilă, conjuncturile vor face trimitere și la confesiuni, adică personajul slab să devină și mai slab pentru că se dezvăluie. Așadar, pericolul de mai târziu, cel de care ne temem acum, se va concretiza doar pentru că acum relațiile interumane nu sunt corecte. Poate ar trebui să fim mai atenți la elementul novator și să nu ne mai speriem de nou pentru că acest careu aduce și o mare rezistență la schimbare, cea care poate fi diminuată tocmai pentru că Luna din Vărsător aduce o anume mobilitate la nivelul ideilor și, folosindu-ne de aceasta, să adoptăm o atitudine corectă.
Acolo unde nu s-a constatat o tensiune foarte mare în ziua de luni, 9 aprilie, este puțin probabil ca ziua de 11 aprilie să fie atât de dificilă încât să facă din săptămâna în curs un interval marcant. Diferența majoră dintre cele două zile se referă la direcție, nu la intensitate.
Prin urmare, 11 aprilie ne pune ordine în gânduri, ne responsabilizează, arătându-ne ce nu putem face, ce nu suntem în stare să obținem, convingerea că eșecul este real. Rezistența la schimbarea este cel mai mare pericol am zilei și reușim să ieșim din această cușcă, reușim să obținem o anumita mobilitate dacă nu mergem către conflicte, dacă nu ne folosim energia acuzând, învinuind. Pentru mulți, 11 aprilie vine cu expirarea unui termen, cu întoarcerea la gânduri mai vechi, la o mare dezamăgire aceea că nu-și pot permite un moment de relaxare, că s-au întors la acțiuni marcate de griji, dar mai ales că aceste acțiuni îi obosesc fiind prea imprevizibile. Lucrul acesta se explică din punct de vedere astral prin faptul că relația bună Venus-Marte scoate în evidență o anume pasiunea, o plăcere de a trăi momente intime speciale, de a construi împreună cu o persoană dragă ceva concret, de a puncta frumos un moment. Tensiunea apare atunci când intenția nu se poate transforma în acțiuni concrete. Dacă, totuși, această stare nu se transformă în frustrare, nu este respinsă, ea va deveni o bază foarte frumoasă pentru rafinamentul zilei următoare, când Venus și Neptun se vor afla într-o relație foarte bună. Așadar, avem pentru ce să ne mobilizăm în sensul acesta.
Recomandarea pentru această zi este aceea de a ne menține puritatea unei vieți intime cât de mult putem. Ceea ce se zdruncină în zona intimă nu produce pierderi atât de mari pe moment, pentru că oricum ziua are o tensiune ce nu poate fi ignorată, cât produce pierderi în zilele următoare, când tensiunea momentului se estompează.

Echilibru între valorile personale și cele sociale. Emoțiile devin profunde. Se caută soluții simple la probleme complicate. Dragostea vindecă tot. Acord. Înțelegere. Depășirea unui obstacol prin toleranță și înțelegerea semnificațiilor profunde.

Ceea ce ni se întâmpla acum este de-a dreptul cutremurător. Avem ocazia acum, în mijlocul săptămânii, să înțelegem că tot ceea ce a fost rău, negativ sau apăsător și ni s-a părut că vine din exterior a fost, de fapt, o creație proprie. Acum când sentimentele se mai liniștesc, când lucrurile par să intre pe un făgaș normal, când și oamenii nu mai au chipuri înfricoșătoare, ne întoarcem la sentimente mai bune, desigur, dacă le mai avem. Asta înseamnă că abia acum, în mijlocul săptămânii, înțelegem că recomandările aplicate celorlalte zile, cele care făceau referire la echilibru, la conservarea sentimentelor frumoase, nu au fost vorbe în vânt. Apoi, pentru că nu este totul, realizăm că este foarte reală și a doua parte a devizei săptămânii, cea care ne vorbește despre descoperiri ce vin dintr-o nouă dimensiune a vieții. Căldura momentului, cea care poate fi foarte utilă și persoanelor raționale (sextil Lună-Saturn), dar și celor care au o latură afectivă mult mai activă (sextil Venus-Neptun) ne ajută să avem acces la alte standarde sociale, să ne deschidem mult mai ușor față de relațiile interumane sănătoase, să evităm conjuncturile penibile, cele care ne lasă un gust amar, în urma cărora ne alegem cu traume. Desigur, se mențin și perturbațiile celorlalte zile ale săptămânii, însă putem ieși din acestea în mod miraculos.
Cu toate acestea, 12 aprilie aduce și un obstacol. Acest obstacol este legat de credință. Avem ocazia acum să vedem măsura credinței, dar și direcția spre care se îndreaptă. Chiar dacă, pentru mulți, credința face referire la o entitate supranaturală, la ceva ce se întâmplă dincolo de limitele ființei umane, mulți au reușit să reformuleze transformând credința în încredere, în convingere. În cazul acestor persoane nu putem vorbi despre credință, ci vorbim despre o atitudine supradimensionată, despre o încredere care beneficiază de un transfer de autoritate din partea credinței. Ceea ce pentru ei este credință, în realitate nu este decât o convingere, adică încrederea într-un proces, convingerea că un demers nu poate avea decât un singur parcurs și o singură finalitate. A avea o reprezentare greșita credinței înseamnă și a pune bariere în privința sentimentelor, a limita iubirea („Cred, deci aș trebuie să se întâmple”). Mergând pe calea inversă înțelegem și care este măsura credinței. Un om care își limitează iubirea, care crede că numai într-un anumit fel se poate iubi are la capătul drumului o viziune eronat asupra credinței. Iubirea te face, înainte de toate, liber și ea nu este măsurată prin ceea ce se primește, cât este măsurată prin ceea ce se dă. Dacă ceea ce se oferă este o regulă, o structură rigidă în care trebuie să se încadreze neprevăzutul de pe cărare, atunci și credința în libertate, credința în sine, este tot expresia unor limite. Or, credința, fiind situată deasupra a tot ceea ce ne limitează, nu poate fi expresia unei limitări. Iată acum, mergând pe firul logic, înțelegem că acolo unde iubirea este limitată avem, în cel mai fericit caz, doar încredere, nu și credință. De aceea, unii consideră că austeritatea este o formă de pedeapsă. Dacă nu ar judeca iubirea după ceea ce primesc, ci după ceea ce dau, nu ar fi atât de convinși că lipsurile reprezintă o pedeapsă. Credința duce spre mișcare, cea care ne permite să ne dezvoltăm. Ea nu este certitudinea, uneori chiar arogantă, care impune o anume finalitate. Credința se referă la tot ceea ce înglobează viața, nu la o ipostază, nu la o direcție așa cum se întâmplă în cazul încrederii. Da, încrederea este un instrument minunat, de care avem nevoie, dar nu trebuie să-i oferim puteri pe care nu le merită.
Prin urmare, mijlocul săptămânii ne vorbește despre echilibru. Valorile profunde cu care intrăm acum în contact sunt elemente definitorii ale stabilității emoționale, sunt cele care ne ajută să nu decădem, să ieșim din blocaj, să rămânem în logica bunului simț. Scopul pentru care ne este permis să lucrăm acum cu sentimentele mult mai ușor este acela de a descoperi că o viață cumpătată implică întotdeauna un echilibru între valorile personale și cele sociale. Astfel, identitatea nu este un obstacol, ci doar un reper. De aceea obsesia identității, a carierei, a confortului care vine exclusiv din drumul dintre cele două direcții produce sau accentuează dezechilibru dintre valorile personale și cele sociale. De multe ori acest dezechilibru pornește de la ideea de prietenie sau de la absența ei. Și acesta poate fi un reper al zilei care să ne ajute să vedem măsura propriilor credințe.
Recomandarea pentru această zi este aceea de a nu face negoț cu sentimentele. Ceea ce vindem ni se poate vinde.

Acces la o nouă dimensiune a vieții. Regenerare. Sentimentul profund este împărtășit. Se renunță la o solicitare. Revendicarea nu-și mai are temei. Cultivarea liniștii prin activități simple, individuale. Disconfort pe linia unor acțiuni mai vechi. Cuvintele vindecă. Sobrietate.

Ecuația astrală a zilei de 13 aprilie ne aduce un sentiment de împlinire care ne-a lipsit în prima jumătate a săptămânii. Înțelegem mai ușor, ne adaptăm mult mai simplu și cu mai mare eficiență la ceea ce avem de făcut în raport cu un partener de dialog sau în raport cu grupul de apartenență în așa fel încât totul să capete sens. Prin acest sens multe din demersurile care ne-au solicitat de-a lungul săptămânii se simplifică. Revendicările dispar, minciunile se reduc și ele, iar combinațiile extravagante nu ne mai obosesc, ci ni se par chiar interesante. Luna se află acum în ultima sa zi de tranzit prin zodia Pești, urmând ca în dimineața zilei următoare să intre pe zodia Berbec. Ceea ce se întâmplă acum, pe 13 aprilie, este semnul că intrăm într-o perioadă favorabilă. Deocamdată, pentru că nu dorim să depășim, prin particularizare, cadrul acestei săptămâni în tipul acesta de analiză, ne limităm prin a observa că doar aceste ultime trei zile ale săptămânii sunt deconectante, plăcute sau relaxante, pentru că știm săptămâna următoare are câteva aspecte destul de încordate care țin de o dimensiune socială pentru care ne pregătim încă de la începutul lunii martie (Saturn își inițiază deplasarea retrogradă care va ține până pe 6 septembrie).
Ceea ce se întâmplă acum nu anticipează inițierea deplasării retrograde a planetei Saturn, ci face trimitere la niște lucruri bune care pornesc de-aici și își vor atinge finalitatea spre sfârșitul lunii mai. Este vorba despre o relație interesantă dintre Lună și Jupiter, cea care va trece prin mai multe faze, dar care acum o împlinește pe cea de trigon și care face trimitere spre sfârșitul lunii mai când Jupiter și Neptun vor atinge trigonul perfect. Ceea ce începem acum și este corect, încadrat corespunzător, echilibrat în raport cu sine sau cu anturajul, se va transforma până la sfârșitul lunii mai într-o mare realizare. Această realizare poate fi și una de factură spirituală, una morală sau emoțională, dacă lecțiile au fost depășite corect, dacă recomandările astrale au fost respectate și nu am invadat intimitatea celuilalt, dar poate fi și una materială, dacă munca, efortul, sârguință au fost abordate de la începutul lunii martie așa cum trebuie, cu respect și seriozitate. Acolo unde au existat derapaje, adică acolo unde individul a întins mâna și și-a însușit și ceea ce nu-i aparține, va interveni în tot acest tablou diminuând din beneficii. Acum nici măcar nu intuim cât de bine se pot așeza lucrurile, cât de frumos renunțăm la revendicări, cât de aproape suntem de realizări sau de vindecarea asupra căreia am lucrat de la începutul lunii martie și până în prezent.
Binele care vine spre noi acum, pe 13 aprilie, mai are un mesaj interesant. Ne spune că primele luni ale anului, cele care au fost destul de apăsătoare, care ne-au solicitat pe luciditate și înțelegere, pe toleranță și pe demonstrație, și-au cam încheiat misiunea. Așadar, nimic nu ne oprește să tragem concluzii asupra a ceea ce am traversat în primele trei luni ale anului, dar mai ales nimic și nimeni nu ne va acuza dacă aceste concluzii vor fi marcate de un adevăr neprelucrat, crud. Asta înseamnă că dacă acum vom acuza, vom spune lucrurilor pe nume, fără să ridicăm tonul și fără a avea intenția de a invada intimitatea celuilalt sau de a intimida, sunt permise și etichetări. Pentru că suntem în anul care nu tolerează etichetarea, trebuie făcută precizarea că 13 aprilie nu se referă la etichetele care pornesc din prejudecăți, cele care contravin evoluției, progresului, ci sunt doar certificări, elemente prezentate punctual, adevăruri spuse tranșant. De aici înțelegem că presiunea adevărului a existat și în primele patru zile ale săptămânii, dar și în săptămânile anterioare și abia acum, pe 13 aprilie, când întâlnim un moment favorabil în sensul acesta, ne simțim îndreptățiți să ne exprimăm de o așa manieră.
Prin urmare, 13 aprilie este o zi a revendicărilor frumoase pe care individul nu le lansează comunității (pentru că acum nu se luptă cu comunitatea), ci lui însuși. Acum își împlinește așteptări pe care le are de la sine și ceea ce obține poate fi pe cât de simplu de atât de profund. Pentru că această zi nu conține niciun unghi negativ, niciun aspect negativ care să se împlinească la grad perfect, ceea ce domină nu provoacă suferință. De aceea și adevărul poate fi spus acum tranșant fără să rănească, fără să producă suferință. Verticalitatea va fi apreciată și chiar dacă dimineața, când Luna va trece printr-o relație bună cu Luna neagră și am putea prefera un adevăr doar pentru că ne scoate din anonimat sau ne pune în evidență, în orb, fără să ținem cont de nevoile celorlalți, planul acesta nu produce efecte negative în cascadă. În cuvinte mai simple, nu ținem cont de ceilalți, dar nici nu este nevoie pentru că situațiile sunt blânde sau de o așa manieră încât nu se cere o atenție suplimentară, nu se cere o atât de mare vigilență. Cei cărora timpul le permite și-ar putea petrece această zi meditând, studiind sau abordând preocupări care țin mai curând de creativitate, de muzică, de dans, de desen, de cultivarea unui simț estetic, de exprimare afectivă profundă și rafinată. Vor exista și oameni care vor prefera solitudinea. Aceștia vor fi acum mai sobri, dar nu vor deranja pe nimeni cu alegerile lor, nici măcar absența lor dintr-o anumită locație, de pe zona publică, nu este privită ca o ofensă.
Recomandarea pentru această zi este aceea de a fi atenți care este chemarea interioară ce subliniază acum nevoia cea mare de relaxare, de liniște, de vindecare. Ceea ce ni se pare interesant și realizăm că putem face nu poate duce acolo.

Fapte bune. Gândul puternic și rar este împărtășit. Conduită frumoasă. Combinații de forță, creativitate și ambiție. Neseriozitatea duce la pierderi materiale. Interes pentru un nou patrimoniu. Se caută un obiect de cult. Acord pentru un succes mare. Rectificare benefică. Iertarea este necesară. Inspirație. Modificarea benefică a unor episoade. Autocontrol. Sinergie.

În dimineața acestei zile, la puțin timp după ce Luna își va încheia conjuncția cu Chiron, va trece pe zodia Berbec. De aici înțelegem că foarte curând și Chiron va trece pe zodia Berbec, dar acest eveniment nu se consumă în această săptămână. Imediat ce intră pe zodia Berbec, Luna devine un asistent atent și curios al celor două unghiuri pe care le împlinesc Venus cu Luna neagră (trigon) și Jupiter cu Pluton (sextil). Conjuncția cu Mercur retrograd, cu puțin timp înainte ca această planetă să-și revină la mersul direct, eveniment care se va consuma în mijlocul zilei următoare, reprezintă ultima răbufnire, un ultim episod care ne arată că în perioada de retrogradare a lui Mercur (26 martie – 15 aprilie) oamenii au spus ceea ce nu trebuia, prea mult, au fost prea aspri la vorbă sau au vorbit fără să țină cont de ce se întâmplă cu ceilalți. Pentru că tonul pozitiv este dat încă din ziua anterioară, despre care știm că are un ton blând în comparație cu celelalte zile, momentul de acum nu este unul dur, ci unul care ne motivează să mergem spre inspirație, spre corectitudine, să adoptăm cu mai multă responsabilitate disciplina de lucru. Este foarte posibil ca să ajungem aici printr-o observație, printr-o critică, printr-o mustrare, care, de altfel, nu ne va deranja pentru că totul se desfășoară într-un ton ușor de agreat. În cuvinte mai simple, suntem toleranți acum sau îndurăm cu mai multă disponibilitate aceste critici pentru că ne interesează finalitatea. Această finalitate bună nu a fost stabilita acum, nu este dictată de conjuncția Lunii cu Mercur, ci de raportul pe care Luna în are cu Jupiter în această perioadă și care se va transforma într-o mare realizare socială spre sfârșitul lunii mai, după cum am văzut în observațiile inserate zilei anterioare. Asta înseamnă că momentul de acum aduce o rectificare bună, un beneficiu care se va integra foarte bine în toată această schemă a progresului care începe acum și va dura aproximativ șase săptămâni în faza sa ascendentă.
Dar pentru că lucrurile pe termen mediu și lung sunt în favoarea individului nu înseamnă că momentul de față este generos întru totul. Trigonul lui Venus cu Luna neagră aduce, pentru că Jupiter se află pe un semn de putere și este și retrograd, și o ușoară nervozitate, intenția de a spori puterea prin folosirea unor avantaje obținute din partea celor generoși. Pe alte conjuncturi am vorbit despre un abuz, despre ușurința cu care un om prea îndrăzneț, cu tupeu își ia din ograda celui sensibil, timid, fricos ceea ce crede că are nevoie, folosește și poate. Din fericire, sextilul pe care Marte și Neptun îl împlinesc în seara acestei zile schimbă toată această direcție abuzivă, impulsivă sau dominatoare în altceva. Dacă a ne însuși ceva din ceea ce aparține altora înseamnă muncă, prin liniște, prin apel la valori spirituale ne dăm seama că ceea ce credem că există doar la alții avem și noi. Dacă am așteptat până acum un răspuns și ni s-a părut firesc să-i acordăm celuilalt credibilitate, lăsându-i și libertatea de a oferi acest răspuns când dorește, luăm inițiativă, intervenim în etapele pe care voiam să le lăsăm până acum să se desfășoare după cum le este scris și schimbăm rezultatul, grăbim împlinirea. Prin faptul acesta demonstrăm că suntem senzitivi, că putem fi și harnici, că atunci când ne mobilizăm avem toate resursele necesare, că avem intuiție și că putem să folosim toate acestea pentru a îndrepta lucrurile, nu pentru a le deforma. Oricum ar fi, fiecare se va strădui în felul său să stea departe de neseriozitate. Până și cel care a practicat până acum exerciții de putere, chiar și cel care, practicând, a obținut rezultate impresionante, va căuta acum să fie mai blând, va asculta de vocea conștiinței, își va aminti de faptul că o moralitate subtilă, spirituală trebuie respectată înainte de toate, nu neapărat pentru că o eventuală greșeală atrage pedeapsa, ci pentru că așa spune vocea interioară. Toate aceste lucruri bune sunt privite acum, așa cum nu au mai fost primite de la începutul anului, ca o necesitate. Cel care este orientat pe o cale spirituală, care lucrează cu energia și care am mai abordat situații de genul acesta și în momente mai delicate, nu doar acum, își va îndrepta toată puterea sa către aprofundare, către iertare, către credință.
Prin urmare, 14 aprilie ne ajută să rectificăm ceea ce nu părea că va merge vreodată spre o reparare. Unii vor face lucrul acesta prin informații suplimentare, prin a lăsa de la ei, a îngropa securea războiului și a se apropia de oameni puternici care le-au inspirat tot timpul cu admirație, chiar dacă nu au arătat niciodată. Alții se vor lăsa antrenați, poate chiar păcăliți, în discuții superficiale sau convinși de anumite informații chiar dacă știu că nu sunt adevărate. Toate acestea au rolul de a echilibra, de a detensiona relațiile, de a construi o identitate echilibrată individului fără a schimba lumea. Avem ocazia pe 14 aprilie să vedem că lumea poate să rămână așa, chiar dacă individul se schimbă, chiar dacă fiecare, pentru el însuși, obține accesul la un plan profund sau la nivelul următor pe scara evoluției.
În mare, 14 aprilie este, prin excelență, o zi emoțională, una senzitivă care nu se opune cultivării spiritului practic pentru că prin această emanație afectivă deosebită acest spirit practic poate fi nobilat. Este mai puțin important ce se află, cum anume transmitem informațiile pe care le avem de transmis, cât de important este rezultatul. Impactul pozitiv este atât de mare și de frumos încât prin ceea ce descoperim acum sau vedem că putem face vom fi încurajați să renunțăm la obsesii de o viață, la dureri care ne-au mobilizat întotdeauna să reacționăm la luptă prin luptă, la agresivitate cu agresivitate, la respingere cu despărțire. Acum poate fi și altfel. Chiar dacă, pentru unii, lucrurile acestea vor rămâne doar în stare de decizie, faptul că văd că se poate și altfel deși până acum au trăit într-un întuneric total referitor la această problemă, este cu adevărat o mare realizare.
Recomandarea pentru această zi este aceea de a nu fi de acord cu ceilalți doar pentru a lansa un mesaj de supunere. Sensibilitatea nu cere să fie demonstrată, ea se așteaptă să i se recunoască existența.

Atenție la conduita! Conflicte pe baza unor opinii lipsite de logică. Prea mult instinct. Nevoie de a demonstra un adevăr periculos. Seriozitate pusă la îndoială. Prea multă impulsivitate. O problemă recentă este trecută în planul secund. Nu se poate schimba după bunul plac o directivă. Este momentul ca un eveniment prost să ne trezească la realitate.

În mijlocul acestei zile Mercur și încheie deplasarea retrogradă pe care o realizează de pe 23 martie. Așa cum am spus de multe ori, cele două zile importante ale acestui interval (ziua inițierea deplasării retrograde și cea a revenirii la mersul direct) sunt, în mare, zile de conduită. Având în vedere că în contextul acestei săptămâni fricile converg, dar nu oricum, ci pentru a înțelege care este natura lor și ce anume din conținutul lor reprezintă o cauză pentru marile probleme ale vieții, revenirea lui Mercur la mersul direct face din 15 aprilie o zi a conduitei exemplare. Nu este suficient să fim atenți, să fim ființe verticale, cât de important este să demonstrăm că putem fi ființe verticale pe un nivel superior celui de la care am fost în ultimele trei săptămâni. Dacă asta înseamnă să renunțăm complet la luptă, să ne resemnăm pe motiv că nu este momentul potrivit să ridicăm sabia pentru că, în conformitate cu învățătura creștină, cel care ridica sabia de sabie va cădea, dacă asta înseamnă să demonstrăm în adevăr periculos, apelând la tehnici de logică și argumentare, atunci se merită ca întreaga energie să fie folosită în această direcție. Luna va fi implicată acum în trei careuri: unul cu Marte, altul cu Luna neagră și, seara, îl va împlini pe cel cu Pluton. Pentru că știm, careul, pe intervalul orar la care activează, este aspectul eliberator, vom avea de-a lungul acestei zile trei momente importante care ne vor ajuta să ne hotărâm cum să procedăm mai bine pentru a obține o poziție privilegiată la care ni se permite să ajungem. Dimineața vom fi energici, selectivi și mult mai bine organizați. La prânz vom căuta soluții, iar dintre acestea le vom alege pe cele mai simple sau cele care vor putea fi puse în aplicare de alții. Spre seară vom urmări avantajele perioadei după ceea ce avem acum, după rezultatele practice produse într-un timp scurt, după ceea ce combate abuzul de putere, prostia sau inconștiența. Asta înseamnă că această dorință de a ne prezenta față de ceilalți printr-o conduită exemplară ne poate pune și în fața unor ipostaze înșelătoare când mobilitatea, de fapt, să nu fie decât o agitație obositoare, acumularea unui patrimoniu propriu să nu ne ajute să ne însușim bunuri de valoare, ci kitsch-uri, iar atenția pe organizare, administrare, autocontrol să nu fie altceva decât un curaj disimulat de a ne separa de cei care au nevoie de noi pentru a-i pedepsi.
Așadar, cele trei elemente ale zilei nu sunt ipostaze trecătoare permise de acest context astral, ci direcții care au rădăcini adânci în conștiința individuală. Nu ajungem de la sine la concluzia că dimineață trebuie să fim organizați, atenți la declarații, respectuoși, ci energiile ne duc spre acele episoade când am procedat așa și așa am obținut rezultate bune. În cuvinte mai simple ne aducem aminte de confortul de atunci pentru a nu rămâne blocați pe instinctul care ne-a inspirat multă teamă de-a lungul acestei săptămâni. Ajungem la concluzia că este important ca, la un moment dat, să-i lăsăm pe ceilalți să ducă mai departe sugestiile pe care le au, chiar dacă nu le este mai ușor, pentru a nu-i priva de feedback-ul experimentării. De asemenea, nu considerăm de la sine că acumulările nu trebuie să fie trecătoare, ci de durată, ba mai mult, ele trebuie să fie expresia puterii personale. Au existat dezamăgiri de-a lungul vieții care n-au învățat să selectăm așa. Informația cu care lucrăm acum, în această manieră de desfășurare a evenimentelor, nu pune în dificultate pe nimeni. Dacă, însă, ajungem la acest rezultat generând situații conflictuale, situația se schimbă: dimineață suntem organizați pentru că îi vedem pe cei din jur că nu pot să fie sau nu sunt atât de organizații precum suntem, la prânz ne folosim de ceilalți pentru că îi vedem slabi sau incapabil să refuze, iar seara înțelegem că avem mai multă putere și trebuie să uzăm de ea. În felul acesta, revenirea lui Mercur la mersul direct nu înseamnă revenirea la o normalitate, ci revenirea la o situație conflictuală. Conduita acestor oameni va fi una dificilă care-i va încerca și săptămâna viitoare, când Saturn își va iniția deplasarea retrogradă, dar și în următoarea perioadă până la începutul lui septembrie, când se va încheia. Dacă retrogradarea lui Mercur din perioada 23 martie – 15 aprilie nu a reușit să-i învețe pe acești oameni că sunt anumite limite pe care nu trebuie să le depășească, începând cu săptămâna următoare se va face trecerea la lecții mult mai dure (cele care vin din retrogradarea lui Saturn), deci vor intra în contact cu energii care sunt mai puțin permisive cu genul acesta de comportament.
Prin urmare, ultima zi a săptămânii, atât prin faptul că Mercur revine la mersul direct, dar și pentru că Luna împlinește trei careuri interesante, devine o zi a conduitei exemplare. Cu toate acestea, pentru unii nu va fi o zi a conduitei exemplare tocmai pentru că perioada de retrogradare a lui Mercur nu a fost folosită pentru a rafina particularități ale limbajului, pentru a înțelege că răbdarea este o achiziție la care se ajunge prin muncă, pentru a observa că rănile pe care le provoacă celorlalți durează mai mult decât au fost în stare să vadă. Acolo unde aceste derapaje nu există, vorbim despre confirmarea unei evoluții, despre o îndrăzneală plăcută, lipsită de pericol, care produce o sporire a imaginii publice, dar și o îmbogățirea a satisfacției personale. Prin aceste direcții, a doua parte a devizei generale a săptămânii, cea care ne vorbește despre descoperiri ce vin dintr-o nouă dimensiune, transformă speranțele în realitate. Avem șansa acum să arătăm că suntem organizați cu oamenii sau cu lucrurile, că nu invadăm intimitățile celorlalți ci, în funcție de dorințele lor, le permitem să experimenteze și altfel, dar suntem și capabili de achiziții de durată. Deocamdată durata acestor achiziții nu poate fi măsurată. Știm din analiza ecuațiilor astrale aferente celorlalte zile ale săptămânii că există o legătură interesantă între ceea ce se întâmpla acum și etapele derulate până la sfârșitul lunii mai. În această etapă, planurile pe care ni le facem acum durează până atunci. Desigur, în măsura în care respectăm integritatea celorlalți, atât a spațiului, cât și a patrimoniului, achizițiile care vor veni din etapele următoare se vor adăuga acestora, nu le vor înlocui.
Recomandarea pentru această zi este aceea de a nu trăda. Trădarea este o murdărie care niciodată nu se limitează doar la contextul care o produce. Cel care ajunge la trădare este, de fapt, în degradare.

4 comentarii la „9 – 15 aprilie 2018

  1. monica ancuta spune:

    Sarbatori fericite!
    Multumesc pentru darul minunat saptamanal.
    Monica Ancuta

  2. Ivora spune:

    Buna ziua!
    Pt stabilirea datei unei casatorii ne uitam la.lilith in tranzit fata de ascendent sau fata de soarele natal ?
    Multumesc

    1. Data căsătoriei se stabilește în special în raport cu varful casei a VII-a, dar la tatonare se urmăresc unghiuri favorabile între planetele care susțin compatibilitatea celor doi.

Dă-i un răspuns lui Gheorghiță Coser Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.