8 – 14 decembrie 2014

8 – 14 decembrie 2014 este săptămâna patimilor nerezolvate. Deși, după unghiurile care se împlinesc în această săptămână, mulți ar fi tentați să creadă că este de fapt o săptămână a accidentelor și a derapajelor, faptul că la un moment dat Jupiter va intra în mers retrograd și Venus va trece dintr-o zodie a expansiunii într-o zodie a contracției, din Săgetător în Capricorn, toată această dezordine pare să aibă un mesaj clar și din ceața de acum să se ridice un element care să ne atragă atenția, adică din toată această tulburare să iasă în evidență scopul pentru care suntem atrași către această zonă. Omului nu-i este dat să sufere de la sine, nu este chinuit împotriva voinței sale decât dacă are speranța că, procedând în felul acesta, reușește să anuleze o parte din greșelile pe care le-a făcut din ignoranță sau răutate.
Dinamica acestei săptămâni vine, așadar, să scoată în evidență elementele confuze cu care am lucrat altădată însă pe care nu le-am văzut așa de clar cum le vedem acum. Dacă altădată neatenția a trecut drept un element de decor, un îndemn specific tuturor oamenilor, acum se transformă într-un mijloc de expresie și nu doar atât, fiecare va vedea cât de insistent apelează la această formă de expresie, cât de mult iubește neatenția care i se așază în locul bunului simț. Iar acesta este doar un exemplu.
Pentru că încă din 8 decembrie, adică din prima zi a acestei săptămâni, Jupiter va intra în mers retrograd pentru 5 luni de zile această primă zonă, acest prim sector al intervalului analizat, poartă amprenta aspirațiilor fanteziste și a dorințelor de rezolvare pe care nu vom putea niciodată să le ducem la bun sfârșit.
Tocmai făcând apel la această dorință de dreptate, mulți oameni vor da importanță sentimentelor reziduale încercând să le elogieze pe acestea și să considere că pentru o parte din nerealizările lor sunt vinovați cei care le-au fost alături, oamenii care au participat la aceste demersuri, chiar dacă rolul lor a fost doar acela de observator. Înțelegem astfel că această săptămână aduce o presiune teribilă pe înțelegeri profunde și educație. Mulți vor dori cu orice preț să arate că sunt buni răbdători, că puterea și abundență le sporesc tăria de caracter și influența.
Așadar, în timp ce omul superior va reuși să-și ridice un edificiu important prin muncă sa ori prin ușurința cu care observă, înțelege și acceptă o judecată reală a evenimentelor vieții, omul inferior se va preocupa de distrugerea edificiilor celorlalți pentru ca, privind comparativ, creația sa de luni de zile, aceea asupra căreia nu a intervenit prea mult și care, pe alocuri, poate fi chiar învechită, să pară impresionantă. În timp ce în această săptămână omul bun, frumos și puternic va reuși să reînvie o speranță, ființele lipsite de vlagă, cele care se prezintă față de anturaj prin idei învechite și lipsite de sens, luptă cu toată puterea pentru a distruge o încredere reală și a o înlocui cu o încredere falsă sau cu propria lor dreptate. Iată cum acest caracter mucegăit al acțiunilor lor va susține importanța de sine și egoismul.
Recomandarea pentru această săptămână este aceea de a ne preocupa acum să alegem tabăra binelui, adevărului și frumuseții. Rafinamentul acestor acțiuni, chiar dacă nu vor străluci atât de puternic în contrast cu ceea ce ne vine din tabăra cealaltă, pentru că țin de adevăr și de aspectul real al vieții, vor dăinui.

Conturarea unei personalității noi. Stabilitate pe recunoaștere socială. Deschideri spre înțelegeri speciale. Transformare. Revoltă împotriva unei autorități. Se pun în aplicare strategii complicate. Visurile nu mai pot fi puse în aplicare. Putere de concentrate. Autocritică. Abuzuri mascate. Certitudinile se transforma în incertitudini.

Evenimentele zilei de 8 decembrie sunt foarte importante pentru valorile personale, pentru evoluția individului, pentru expresia sa și mai puțin important pentru ceea ce se conturează a fi dimensiunea unui grup sau a unei națiuni. Asta se întâmplă pentru că încă nu a sosit momentul ca expresia grupului de apartenență, a unei națiuni sau poate a rasei umane în ansamblu să poată spune clar și răspicat: s-a încheiat un proces de transformare. Individul, prin ceea ce are de făcut cu sine, poate spune încă de pe acum acest lucru, însă este important să se refere doar la ceea ce este legat de el. Asta înseamnă că toate aceste unghiuri care se împlinesc în această zi vor deveni constructive, vor hrăni o aspirație care de această dată nu mai este alimentată de vis, ci de primele imagini ale unei realități asupra căreia până acum am lucrat doar cu imaginația sau cu speranța.
Soarele și Axa Dragonului se află acum într-o relație bună, însă nu se poate media tendința nodurilor. Cu alte cuvinte, individul are nevoie să fie deschis și să primească ceea ce i-a fost hărăzit, ceea ce a fost proiectat pentru această perioadă. Prin voință proprie nu poate modifica și nici influența cu gândurile și stările de acum direcțiile viitoare. Asta înseamnă că visurile nu mai pot fi puse în aplicare, nici măcar atunci când puterea individului este concentrată în a-și lua din jur tot ceea ce crede că are nevoie. Dispunere astrală a acestei zile beneficiază de forță concentrată, aceea dată de conjuncția Soarelui cu Mercur, ultima din acest an care se poate transpune printr-o evaluare obiectivă aplicată propriilor fapte sau propriilor realizări.
Însă tranzitul Lunii, acela despre care știm că încă din săptămâna anterioară se desfășoară acum prin zodia Rac, răstoarnă valorile și, pentru că întreține inițial un careu în T pe semne cardinale și, dacă luăm în calcul și Axa Dragonului, chiar o cruce cosmică pe semne cardinale, aduce chiar o formă de transformare care nu ne va fi pe plac. În 8 decembrie certitudinile se transformă în incertitudini acolo unde sentimentul nu a fost încadrat pe baza unor reguli morale ori nu are un etalon la care să apeleze de câte ori vrea și după bunul plac.
Apoi, în seara zilei de 8 decembrie, Jupiter va intra în mers retrograd și va avea această deplasare până pe 8 aprilie 2015, când va reveni din nou la mersul direct fără a părăsi zodia Leu. Judecățile momentului vor fi privite disproporționat, vor evidenția anumite abuzuri care au fost făcute în ultima perioadă, căutând să le încadreze pe acestea în niște strategii care ne vor capta atenția cu atât mai mult cu cât vor părea mai complicate. În realitate, ceea ce ne amintim în această zi reprezintă doar niște greșeli, erori de comportament pe care ar fi indicat să nu le mai repetăm. Momentul acesta al zilei de 8 decembrie ar putea aduce stabilitate prin recunoaștere socială însă doar acolo unde individul beneficiază de o imagine socială stabilizată, de o profesie sau de un statut pe care vântul schimbării individuale nu-l pot menține deocamdată.
Prin urmare, începutul săptămânii se va face într-un ton dinamic. Acesta va fi, așa cum probabil mulți se așteaptă, începutul unei conștientizării interesante. Pentru că aceste unghiuri minunate se împlinesc într-o săptămână în care patimile nerezolvate ies la lumină, înțelegem că bucuriile de acum au la bază comportamente greșite. Nu se poate stabili din această prezentare cu ordin general care sunt aceste comportamente greșite, dar nici nu va fi greu pentru un individ bine intenționat să le identifice chiar în timpul derulării acestei zile. Asta înseamnă că vibrațiile de acum nu au un caracter agresiv, adică nu îl îndeamnă pe individ să facă ceva împotriva voinței sale, ci, poate, cel mult, împotriva unei autorități, împotriva unei structuri sau împotriva grupului de apartenență. Asta înseamnă că momentul 8 decembrie răscolește amintiri dureroase pe care acum oamenii le vor numi patimi. De altfel, este și un moment magnific în care individul se poate evalua mult mai bine, având posibilitatea să-și vadă comportamentele din afara dorințelor personale ori din afara ambițiilor. Asta înseamnă autocritică sau putere de a se concentra pe această viziune obiectivă asupra puterilor personale. Ceea ce se conturează în această zi seamănă cu ceea ce cândva era un vis sau o aspirație, însă de această dată este mai mult o transformare individuală sau cu autoinvestigare.
Pentru că în această zi Jupiter inițiază, pentru aproximativ 5 luni de zile, o deplasare retrogradă, oamenii sunt avertizați să fie înțelepți atunci când își stabilesc obiective pe termen lung. Retrogradarea lui Jupiter nu se împacă niciodată cu aceste proiecte pe termen lung, deoarece, în loc să ușureze derularea demersurilor solicitate la nivel de individ, le complică, aducându-i omului în preajmă persoane care să îl facă mai înțelept, nu neapărat și mai fericit, care să-și dorească același lucru și care să îi devieze atenția de pe îndeplinirea dorinței personale, pe competiție.
Recomandarea pentru această zi este aceea de a nu accepta astăzi varianta cea mai simplă. Avem nevoie ca evenimentele acestei zile să fie privite prin respect față de sentiment, față de iubire, față de realizările pe care cei frumoși la suflet le-au obținut până acum. Pentru a fi cu adevărat înțelepți nu este indicat astăzi să comparăm strălucirea ferestrelor de sticlă dintr-o mare metropolă plină de zgârie nori cu susurul apei de munte. Fiecare element are nevoie să fie analizat, încadrat și apreciat după structura în care s-a integrat.

Informații care depășesc barierele convenționale. Se investește mult în dragoste. Bucurie pe tristețile celorlalți. Declarații neobișnuite. Vorbele sunt instrumente de tortură. Mincinosul de altădată spune adevărul și nu-l crede nimeni.

Astăzi Luna se va afla în careu cu Axa Dragonului și anumite informații pe care am fost sigur până acum se transformă în elemente complicate, dureroase, neplăcute pe care le pierdem printre degete. Momentul acesta când Luna trece prin domiciliu și când nu se mai poate înțelege așa cum trebuie cu Axa Dragonului creează mari confuzii sufletești și individul are tendința să-i judece pe cei din jur după elemente care nu au nicio importanță. Poate, judecata acestei zile s-ar fi încadrat mult mai bine în săptămâna anterioară când elementele auxiliare au fost pe punctul să ne acapareze întregul spectru al percepțiilor. Acum însă, momentul acesta al prezentului, nu se poate detașa de patimile care invadează fiecare cotlon al zilelor acestei săptămâni. Așadar, momentul acesta de revoltă a sentimentului împotriva oportunităților sociale, împotriva experiențelor de viață sau a țintelor pe care o persoana și le stabilește se transformă în declarații neobișnuite. Vorbele astăzi devin instrumente de tortură și oamenii au impresia că numai apelând la anumiți termeni, la anumite noțiuni se pot proteja de ceea ce cred că îi agasează.
Dacă ar sta strâmb și ar judeca drept ar vedea că singurul element negativ al acestei zile este propria părere despre ceea ce se întâmplă, nu și evenimentul în sine. Tocmai de aceea lucrurile neobișnuite ale zilei de 9 decembrie ar putea să îl îndemne, să-l constrângă în mod frumos și elegant până și pe mincinosul de vocație încât să spună adevărul chiar dacă nimeni nu îl va mai crede.
Este posibil ca mulți oameni să se arate duri, agresivi sau recalcitranți astăzi doar pentru că doresc să-și protejeze un sentiment sau doresc să-și protejeze dragostea în ansamblu. Preocupându-se mult de aceste sentimente despre care cred că la un moment dat le vor scăpa printre degete se vor arăta duri ori vor apela la metode care nu sunt dintre cele mai bune.
Perspectiva acestor evenimente au în centrul lor nevoia de asociere, de rezonanță. Dacă nu lăsăm în urmă rezonanța confuză a zilei de 8 decembrie atunci asocierile de astăzi se vor orienta pe aceeași linie a scindării lor ceea ce va face ca perspectiva evenimentelor care își au debutul acum să fie cu mult mai dure, mai periculoase sau mai neplăcute decât vorbele la care oamenii apelează. Cu alte cuvinte, un moment de neatenție de acum ne îndeamnă să ne construim un viitor apăsător, pe care nu ni-l dorim și cu care nu ne vom mulțumi niciodată.
Prin urmare, 9 decembrie este ziua în care oamenii se simt străini unii de alții pe cât de mult se iubesc. Vom da importanță astăzi atât de mult detaliilor încât vom pierde din vedere statutul pe care îl avem, privilegiile care ne-au fost date printr-o anumită poziție socială sau administrativă ori printr-o încredere pe care am primit-o la scenă deschisă din partea unei persoane dragi.
Unii vor acuza ziua de 9 decembrie că îi obosește prea mult cu rutina, că nu le permite să își depășească anumite bariere neconvenționale, să își trăiască dragostea așa cum doresc, ci să țină cont de reguli pe care astăzi le văd total inutile. În realitate, nu această confuzie este importantă, nu această tensiune sufletească constituie etalonul relațiilor viitoare. Ceea ce se întâmplă în ziua de 9 decembrie este doar o gară în traseul pe care îl parcurgem în continuare. Faptul că trenul s-a oprit pentru câteva minute nu înseamnă că am ajuns la destinație. Ținta va rămâne în continuare activă și dacă ne lăsăm pradă fricii că la un moment dat va trebui să coborâm dacă tot s-a oprit trenul, vom uita de unde am plecat și vom considera că atunci când trenul pornește din loc s-a inițiat un nou traseu despre care, în acest moment, nu putem știi unde ne trimit. Dacă avem viziune de ansamblu, dacă ne extragem ochiul din acest subiectivism periculos și vedem că ipostaza zilei de 9 decembrie este doar o gară și nimic mai mult nu vom devia de pe traseul inițial, deci nu vom deveni victimele propriilor patimi.
Recomandarea pentru această zi este aceea de a ne deschide astăzi sufletul către ceea ce știm să facem cel mai bine. Dacă nu ne este clar ce știm să facem, atunci mai bine să lăsăm Universul să ne inspire. Ceea ce ne bucură cel mai mult reprezintă acum talentul cel mai frumos la care avem acces.

Oamenii vor dori cu orice preț să arate că sunt buni. Confuzie. Roata se întoarce. Prea multe discuții despre destin. Incertitudinea ține loc de înțelepciune. Griji față de muncă. Răbdare. Respect pentru eficiență. Pentru a spori, puterea trebuie privită prin subtilitate, nu prin duritate.

Abia astăzi o parte din evenimentele care au venit spre noi în primele două zile ale săptămânii capătă sens. Deși tot ceea ce ni se întâmplă astăzi va purta arborat în frunte steagul confuziei, iminenta trecere a planetei Venus dintr-o zodie a expansiunii, într-o zodie a contracției, din Săgetător în Capricorn, arată că roata se întoarce și visul de altădată devine certitudinea de acum, iar oamenii vor fi mult mai atenți și mai serioși în ceea ce au de făcut.
Până când să se consume acest ingres, Luna își va încheia tranzitul său prin domiciliu (Rac) nu înainte de a împlini un unghi pozitiv cu Saturn, octava sa superioară. Din fericire, Saturn în această zi nu se află pe ultimul grad al zodiei Scorpion, deci duritatea necesității de fapt, a ceea ce trebuie să îndeplinim cu titlul urgent, nu ne agasează, ci doar încearcă să ne convingă că termenele acestei zile sunt special construite pentru a lupta împotriva timpului. Cu alte cuvinte, simplu fapt că avem ceva de terminat, de îndeplinit, ne îngrozește, ne sperie și ne aduce foarte aproape de o formă de duritate despre care am crezut că am lăsat-o în urmă. De fapt, nu am lăsat în urmă această duritate și nu vom lăsa niciodată pentru că ea prinde viață de fiecare dată în momente limită, când omul este disperat și, în plus, mai are și în spatele său un cor de bocitoare sau 100 de suporteri care dintr-o dată și-au propus să exploreze limita vocii umane. Cu alte cuvinte, 10 decembrie este o zi de putere, de răbdare, de atenție față de munca pe care trebuie să o testăm și de apropierea de înțelepciune.
Pentru că, în egală măsură, este și ziua când Luna i se va opune lui Marte (acest lucru se va face când deja a intrat pe zodia Leu, iar Marte se află deja pe zodia Vărsător) toate aceste reguli, pe baza cărora dorim să apreciem munca sau rezultatele muncii celorlalți, se răstoarnă. Regulile pe care le-am învățat până acum nu mai stau în picioare. Avem nevoie să învățăm până și cum trebuie să respectăm acest lucru. Pentru că vorbim de Marte în Vărsător, vorbim și despre deschiderea către nou, toleranță, idei avangardiste sau posibilitatea de a ne apropia de pericol pentru a-i arăta acestuia că nu este o piatră colțuroasă, ci o floare delicată care, în funcție de situație, poate avea și spini.
În Capricorn, Venus nu mai este atât de liberă și de deschisă, iar oamenii nu își mai arată sentimentele atât de ușor. Poate, pe de-o parte, acest lucru este de bun augur pentru o societate dominate de gânduri anarhiste sau de comportamente indecente. Acestea vor fi diminuate sau vor fi arătate doar într-un spațiu intim, în grupuri reduse ca număr sau departe de ceea ce înseamnă opinia publică. Dacă mintea nu este încă educată să aprecieze valorile profunde, răbdarea, respectul, liniștea, solitudinea atunci se poate vorbi de inițierea unei perioade de penitență. Cu alte cuvinte, dacă nu au fost învățați care sunt deliciile acestor orientări, oamenii se vor simți pedepsiți că nu sunt lăsați să țipe în continuare, să strice, să fie dezordonați sau indecenți.
Prin urmare, 10 decembrie este o zi în care oamenii vor căuta să se exprime în modul cel mai frumos și expansiv cu putință. Este posibil ca în dorința lor de a arăta ceea ce au mai bun să-i sperie pe cei din jur sau să-i abuzeze prin faptul că nu țin cont de limite sau se duc mult prea aproape de pericolul cel mare. Ziua este însă generoasă atunci când îl îndeamnă pe om să respecte munca, valorile sale sau pe cei care o prestează.
Nu vom mai avea ocazia de-a lungul anului 2015 să trecem printr-un tranzit al planetei Venus prin zodia Săgetător. Venus va intra din nou în zodia pe care o părăsește acum (Săgetător), unde s-a simțit îndemnată să se exprime la scenă deschisă chiar și atunci când nu avea limite sau nu avea ce să ofere, la finalul anului 2015, pe 31 decembrie, când va ieși din Scorpion și va intra în Săgetător. Asta înseamnă că acum ar fi indicat să facem un inventar a ceea ce am realizat în ultimele săptămâni. În egală măsură, ne-ar prinde foarte bine să facem un inventar și asupra exceselor pe care cei din jur le-au făcut și să nu mai credem că de fiecare dată când Venus intră în zodia Săgetător se face dreptate sau oamenii sunt cu adevărat iubitori de frumos, de rafinament și de eleganță. În primul rând, se atinge o limită superioară a expansiunii și pentru că va trece mai mult de un an până când va reveni în această zodie, vom avea timp în tot acest răstimp să medităm la ceea ce am stricat prin lipsă de control. Dacă analiza pe care o facem în această zi ne îndeamnă să considerăm că puterea are nevoie să fie privită prin subtilitate, nu prin duritate, atunci orice greșeală am săvârșit în ultimele săptămâni va putea fi iertată.
Recomandarea pentru această zi este aceea de a nu folosi ziua de 10 decembrie pentru a pune etichete. Astăzi nu punem etichete, ci observăm, analizăm, constatăm și ne propunem ca, pe viitor, să procedăm altfel. Dacă expansiunea ultimei perioade a avut ceva frumos în ea cu siguranță va fi ascunsă, distrusă sau fragmentată de o etichetă pe care am fi tentați să o punem mult prea ușor astăzi.

Tendința de a arăta că știm foarte mult. Ridicarea unui edificiu impresionant. Avertisment. Un secret se dezvăluie. Neatenție. Pierderea unui avantaj. O speranță se înfiripă.

11 decembrie este ziua în care Luna ne îndeamnă să lăsăm în urmă resentimentele ultimei perioade și să ne bucurăm de lucruri simple, de achiziții recente acelea care ne înfiripă o nouă speranță. Este posibil ca această nouă speranță să însemne pierderea unui avantaj însă edificiul pe care dorim să îl ridicăm acum are o componentă afectivă frumoasă, caldă, atentă și este ceea ce ne trebuie cel mai mult în această perioadă. Prin sentimentul cald, prin atenție sau prin dragostea față de cineva din preajmă oamenii descoperă că își pot schimba direcția vieții.
Poate unii consideră că e prea puțin, că de fapt această căldură a contactului sau această dorință de a lucra în mod concentrat pentru lucruri care au importanță, pentru sine nu înseamnă modificarea viziunii de ansamblu, nu înseamnă reorientare, ci altceva, poate chiar o încercare sau contactul cu o nouă tentație, că nu degeaba suntem, în special în a doua parte a zilei, în fereastra trigonului dintre Venus și Luna neagră.
Este adevărat, o parte din aceste evenimente ar putea să încline spre neatenție, pentru că există și oameni care nu știu să lucreze cu noțiunile, care se gândesc la faptul ca dragostea, iubirea sunt slăbiciuni și dacă doresc să le fie bine atunci obligatoriu trebuie să se țină departe de acestea. Cel care crede în iubire realizează că îndemnul acestei zile reprezintă o șansă nemaipomenită pentru a ridica un edificiu impresionant. Asta înseamnă sinceritate, iar sinceritatea de cum ar putea să meargă mult prea adânc în subconștientul celui care se prezintă, pentru că dacă ne referim la o problemă de destin nu se poate merge foarte departe în timp ori nu se poate construi o direcție puternică decât pe sinceritate totală.
Cu alte cuvinte, 11 decembrie poate fi și ziua în care se dezvăluie un secret și dacă procesul în sine, încrederea care este acordată celui căruia îi este încredințat un astfel de secret, mulțumește, atunci se poate vorbi și despre reînvierea unei speranțe.
Prin urmare, 11 decembrie este un moment de respiro ale săptămânii patimilor nerezolvate pentru că nu suntem îndemnați de ceea ce ni se întâmpla acum să aprofundăm ceva. Ajungem în acest punct al aprofundării sau al dezvăluirilor doar dacă ne facem planuri pe termen lung, doar dacă vrem ca faptele de acum să se așeze în rândul celorlalte fapte săvârșite de-a lungul acestei vieți despre care spunem cu mâna pe inimă că au fost decisive în conturarea destinului personal, dar nu de la sine. Asta înseamnă că, pe această linie, 11 decembrie conține și ambiție, și avertisment, și sinceritate, dar și topirea inimii, fără de care oamenii nu sunt în stare să vorbească frumos unii de ceilalți ori să se ajute cu altruism.
Dacă această condiție a deschiderii pozitive este îndeplinită atunci trigonul dintre Soare și Lună, acela care se va împlini în seara zilei de 11 decembrie, nu le va vorbi doar despre speranța care se înfiripă, ci și despre beneficii. Acest element sugerează oamenilor că dacă se mențin pe această linie vor putea beneficia și de o formă de prosperitate care îi va proteja de duritatea unei societăți care nu apreciază frumosul, rafinamentul, iubirea.
Recomandarea pentru această zi este aceea de a aprecia o destăinuire, de a iubi un lucru care, poate, nu ne era destinat sau de a respecta ceea ce se desfășoară dincolo de contactul direct cu ochiul, ideea sau cu ființa întreagă.

Deformarea simțului realității. Indecență. Abuz de forță. Prea multe informații. Prea puțin timp pentru a judeca. Inventivitatea folosită spre a răni speranța cuiva. Judecata faptelor este simulată. Impas într-un demers mai vechi despre care s-a crezut că poate fi reeditat.

Deși astăzi se împlinesc în cele mai multe din cazuri doar unghiuri pozitive relația individului cu determinismul astral nu va fi una dintre cele mai bune. În primul rând, Venus, abia intrată în zodia Capricorn, are de împlinit un trigon cu Luna neagră. Apoi în mijlocul zilei vom traversa trigonul pe care Mercur și Jupiter îl împlinesc însă Jupiter se află de puțin timp în mers retrograd și mesajul planetei Mercur va fi răstălmăcit. Apoi, cu puțin timp înainte ca Luna să intre în zodia Fecioară va avea de împlinit un careu cu octava sa superioară, Saturn și, spre seară, se va afla în conjuncție cu Luna neagră și, cu puțin timp înainte ca ziua să se încheie, în trigon cu Venus.
Toate aceste evenimente astrale le oferă oamenilor o diversitate săracă. Prea multe evenimente și prea puține informații încearcă acum să construiască un sens nou. Asta înseamnă că multe din episoadele de acum vor veni spre individ cu o anume insatisfacție. Unii o vor numim decența, alții forță însă cele mai multe din cazuri nu este altceva decât o simulare a adevăratei puteri sau adevăratei judecăți la care, pe alte conjuncturi, oamenii ar fi apelat pentru a se împlini ori pentru a obține răspunsuri la probleme majore cu care se confruntă. De aceea, cel care interpretează mesajul astral are mari rezerve față de caracterul pozitiv al acestor schimburi astrale. Faptele de acum îi îndeamnă pe individ să-și răscolească trecutul fără a ajuta să pună ceva în loc. Cu alte cuvinte vor fi aduse într-un punct delicat relațiile dintre bărbați și femei, relațiile profesionale între persoane de același sex ori relațiile pe linie ierarhică despre care fiecare dintre participanții la aceste episoade au crezut că vor merge tot timpul bine.
Într-o altă ordine de idei, această degringoladă astrală mai poate fi tradusă și prin întâlnirea cu un eveniment despre care s-a crezut că poate fi remediat. Dacă oamenii nu se lasă în voia acestor evenimente fără a le modifica, dacă țin cu încrâncenare de aceste mesaje sociale ori cred că pot, în virtutea inerției, face apel la ambiție așa cum s-a întâmplat și în zilele anterioare atunci orice urmă de inventivitate, orice soluție pe care o creează în forul personal va deveni o problemă socială.
Cei care lucrează cu energia ori care sunt implicați într-un proces de cercetare spirituală vor reuși să valorifice în mai bune condiții relația bună a lui Mercur cu Jupiter. Obsesia dreptății se transpune acum în nevoia de a corecta înclinația individului către rău sau către oameni ce ar putea, pe viitor, să ne facă probleme. Cei care nu reușesc să îndeplinească această condiție nu vor putea să meargă prea departe în acest demers și pentru ei trecerea Lunii în zodia Fecioară, în după-amiaza acestei zile, înseamnă și întâlnirea cu o frică teribilă sau cu faptele rele ale unei persoane invidioase. Întâlnirea cu faptele rele ale acestei persoane nu va fi o secvență banală, ci persoana nevinovată va fi integrată în vină și va trebui să împarte și pedeapsa.
Prin urmare, 12 decembrie ne aduce în fața unor conflicte stranii. În primul rând tendința omului de a se lăsa în voia aparențelor îl va duce pe acesta într-un moment de criză. Ceea ce simte, criza pe care o traversează, îi deformează atât de mult simțul realității încât va fi convins că dacă își propune să facă ceva acum și nu reușește se întâmplă pentru că nu a avut suficiente resurse, nu avut suficientă ambiție sau nu a fost ajutat. În realitate, dezordinea internă aceea care, în cazul comun, apropie victima de torționar, nu ca în situațiile prezentate în textele ezoterice care favorizează evoluția rapidă, constituie adevărata problemă a momentului. Tocmai de aceea judecata aceia care îi îndeamnă pe oameni să creadă că sunt deținătorii adevărului absolut va fi mai mult simulată, adică oamenii vor face doar o inventariere a adevărului în care cred, decât să respecte un proces firesc menit să ducă la o concluzie înțeleaptă.
De asemenea, ziua de 12 decembrie se poate remarca și prin sfaturi proaste pe care le cerem celor din jur și pe care ființele incompetente se grăbesc imediat să le ofere. Cu cât dețin mai puține cunoștințe, cu cât sunt centrate mai mult în adevărul propriu și mai puțin în adevărul obiectiv, cu atât mai mult se vor grăbi să le spună celorlalți unde greșesc și cum ar trebui să procedeze.
Recomandarea pentru această zi este aceea de a nu pune astăzi prea multă patimă în această hotărâre. Apelul la experiențe vechi înseamnă acum, mai mult decât în alte zile, invocarea patimilor nerezolvate.

Evaluarea unui produs. Oamenii se înșală. Ne este redusă porția la fericire. Tensiunile se reduc. Orbirea are un preț. Mintea este prea slabă să prindă esența unor întâmplări. Risc.

13 decembrie este o zi care îndemnă la destindere, la relaxare, în care urmărim cu mai mult interes problemele celorlalți decât problemele personale. Practic, acum patimile nerezolvate care ies în evidență nu vin dintr-o viață personală, ci dintr-o viață de grup sau sunt povestite de ceilalți ca pe niște acte de vitejie. Atunci când povestesc lucrurile acestea, când cred că sunt interesanți cu tot ceea ce deformează prin povești vânătorești sau povești pescărești, oamenii nu fac altceva decât să arate că se află într-o buclă a destinului, că se înșală atunci când vor să-i convingă pe cei din jur că știu foarte bine să își evalueze propriile acțiuni.
13 decembrie este o astfel de zi când, pornind de la aceste povești interesante, se acutizează anumite tensiuni între oameni. Pe de o parte, cei care ascultă și care nu cred în poveștile care le sunt prezentate vor reacționa. De partea cealaltă, avem povestitorul neexperimentat care nu acceptă ca firul istorisirii sale să fie modificat de cel care ascultă. Asta înseamnă că elementul definitoriu al zilei de 13 decembrie scoate în evidență un fapt cu care ne-am mai întâlnit și în săptămânile anterioare: mintea este prea slabă ca să prindă esența unor întâmplări adevărate. De aici și marele risc al celor care se expun, care au de rezolvat anumite probleme pe spațiul public pentru că s-ar putea să nu găsească oamenii care să îi înțeleagă atât de mult ori s-ar putea ca discursul lor, povestea pe care vor să o prezinte celorlalți să nu prezinte interes.
Dacă se adâncesc și mai mult în acest proces, dacă ignorăm ironiile care vin din zona socială, interesându-se doar să-și ducă la bun sfârșit istorisirea, adică dacă nu se opresc atunci când trebuie, demonstrează că au mari probleme cu înțelegerea și că această formă de orbire a minții va atrage din jur prețul potrivit. Sunt avertizați cei care se implică în astfel de evenimente că, în ceea ce se întâmplă acum, nu este un episod trecător, că nefericirea pe care o explorează în mod insistent acum se va menține până la sfârșitul anului.
Prin urmare, 13 decembrie este o zi apăsătoare. Nu se știe dacă cel care dorește să povestească se identifică, în cazul de față, cu un personaj pozitiv sau cu unul negativ. În mod sigur, finalul acestei povești este unul încărcate de învățăminte, unul marcat de risc, în care personajul înțelege că s-a înșelat atunci când nu a reușit să depășească anumite încercări, dar până la urmă a revenit pe linia de plutire. Ceea ce persistă după această zi va fi o anume insatisfacție ori o dezamăgire a individului față de colaboratorii de acum. Oamenii se înșală nu prin ceea ce aleg să povestească, ci prin faptul că insistă mult, fără măsură, pe acest fir narativ, deși feedback-ul le spune că ar trebui să modifice puțin registrul sau să se oprească.
Cu alte cuvinte, una dintre cele mai importante încercări ale zilei de 13 decembrie este aceea de a exersa un proces mental, dar în același timp de a nu pierde din vedere ceea ce se întâmplă în jur, de a citi așa cum trebuie răspunsul celor care participă la tot acest proces. Cei care lucrează cu energii ori care sunt implicați într-un proces de cercetare spirituală știu că acest lucru nu consumă prea multă energie însă cere multă voință, iar rezultatele sunt pe măsură.
Recomandarea pentru această zi este aceea de a încerca astăzi să facem un exercițiu: decât să spunem celorlalți ceea ce credem că i-ar interesa, indicat ar fi să-i întrebăm ce le-ar plăcea să li se povestească. Atunci când încercăm să ieșim din această matcă a gândirii înguste vom descoperi că de fiecare dată cel care ascultă, participă nu doar cu imaginația, cu auzul cu privirea la procesul istorisirii, ci și cu sufletul. Comuniunea dintre povestitor și cel care ascultă se realizează în chip magic doar prin suflet.

Negoț greșit, speculă. Tărie de caracter. Armonizare între cerere și ofertă. Centrul de interes este zdruncinat de o trădare. Se decide o desprindere. Curajul vieții este înlocuit de oportunismul agresiv. Binele este păstrat doar de sufletele puternice. Vorba bună este parola care deschide poarta fericirii. Simplitatea salvează.

Finalul săptămânii vine spre noi toți cu soluții pe linia dreptății obiective pe care am protejat-o sau am cultivat-o de-a lungul acestei săptămâni. Evenimentul principal care se va consuma acum va fi dat de trigonul dintre Soare și Jupiter, asistat îndeaproape de sextilul pe care Venus și Neptun îl împlinesc. Avem de-a face, așadar, cu două relații pozitive între planete care formează cupluri planetare. Soarele și Jupiter se adresează dorinței de dreptate și de progres social, iar relația lui Venus cu Neptun face trimitere la cultivarea emoțiilor sau la profunzimile sufletești. Cu alte cuvinte, acolo unde a fost cultivată o dorință obiectivă de dreptate acolo sentimentul curajului va da sens vieții și îi va ajuta pe oameni să aibă încredere mai multă în dragoste sau să se apropie cu inima deschisă de credință. Dacă în privința dreptății lucrurile pot să intre într-un ușor derapaj, pentru că Jupiter se află în mers retrograd, sentimentul profund sau apropierea de credință reprezintă un element la care oamenii ajung astăzi mai ușor.
Dacă există persoane care au parte de surprize acum atunci sunt informate că, prin dispunere astrală acestei zile pe care o citim pentru a înțelege ce ni se întâmplă și decenii se întâmplă, și-au pregătit din timp evenimentul în fața căruia sunt surprinși. Dacă înțeleg destul de repede acest lucru atunci nu va fi nicio problemă să observe că, de fapt, binele este păstrat doar în sufletele puternice.
Cu alte cuvinte faptele bune, energia pozitivă care plutește acum în jur va putea fi observată, integrată și valorificată doar de oamenii care se deschid către lucrurile bune, doar de cei care iubesc simplitatea și care nu trădează încrederea nimănui.
Tipul inferior va căuta să facă negoț cu informațiile pe care le are, să le povestească celorlalți ce evenimente marcante a parcurs de-a lungul vieții și să încerce să le domine atenția prin aceste episoade. În încercarea lor de a dovedi că au tărie de caracter și că sunt puternici prin ceea ce știu și pot să facă nu arată altceva decât că se depărtează de simplitatea care ar trebui să-i salveze. Practic, lucrurile nu sunt foarte complicate astăzi dacă evenimentele sunt centrate pe simplitate.
Prin urmare, 14 decembrie ne aduce o experiență interesantă. Pe de o parte ne simțim puternici pentru că apelul la experiențele de viață ne trezește curajul și încrederea în sine, iar de partea cealaltă, relația bună dintre Venus și Neptun arată că binele reprezintă o achiziție deosebit de importantă. Indiferent de priorități, apelul la simplitate reprezintă mijlocul prin care ceea ce facem astăzi rămâne. Este posibil ca și astăzi, ca și în ziua anterioară, mintea să fie prea slabă și de fapt curajul acesta să reprezinte doar simularea unor boli. Chiar și așa ziua se desfășoară într-un registru foarte bun, chiar și în situații de genul acesta binele salvează.
Bucuria și expresivitatea reprezintă astăzi o invitație la armonie și îl ajută pe individ să se protejeze din fața oportunismului agresiv. Totuși, nu este cazul să ne acuzăm prea ușor unii pe alții, mai ales acum în această săptămână a patimilor nerezolvate. Ceea ce este bun va crește prin bine, ceea ce este rău va crește prin dizarmonie sau tendința de a rupe o înțelegere, încrederea cuiva sau de a strica un obiect de care se folosea mai mulți. Dacă așa înțeleg unii să își marcheze teritoriul atunci trebuie lăsați în registrul lor și cei care iubesc binele armonia și dragostea să se hrănească doar cu acestea pentru că fiecare este răspunzător de ceea ce face.
Recomandarea pentru această zi este aceea de a renunța astăzi la resentiment sau manie. Dragostea este ceea ce ne înnobilează și numai prin acest sentiment nobil puterea individului ajută la împlinirea destinului.

Un comentariu la „8 – 14 decembrie 2014

  1. Aura Dvoracic spune:

    Multumesc <3 !

Dă-i un răspuns lui Aura Dvoracic Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.