7 – 13 mai 2012

Săptămâna 7-13 mai nu este o săptămână atât de complicată cum au fost celelalte. Nu ne agasează cu evenimente astrologice aflate în momente critice, ci vine cu câteva schimbări importante de direcţie şi cu o serie de tentaţii care în mare parte nu sunt diferite de ceea ce am avut anterior. Se remarcă, astfel, ziua de miercuri, 9 mai, când Mercur intră în zodia Taur și lasă în urmă un tranzit complicat prin zodiile Berbec şi Peşti ce a debutat la începutul lui martie. Aceste elemente se desfăşoară pe fundalul unui careu dintre Neptun şi Junon, al doilea de anul acesta, din cele trei care se împlinesc în 2012, care va face din ziua de 9 mai şi, implicit, din această săptămână o punte de legătură între ceea ce s-a-ntâmplat la începutul anului, spre finalul lunii ianuarie, şi cu ceea ce se va întâmpla în a doua jumătate a lunii septembrie, când se va împlini al treilea careu dintre Neptun şi Junon. Chiar dacă intrarea lui Mercur în Taur înseamnă pentru astrologi începutul unei perioade de stabilitate, această stabilitate este cu ciubote roşii pentru că trecerea sa prin Taur este foarte rapidă, de doar 16 zile şi asta înseamnă că nu are timpul necesar pentru a construi elemente de stabilitate aşa cum ne dorim în această perioadă, aşa cum am avea nevoie după atâta tensiune astrală pe care am parcurs-o în ultimele luni.
Spre final, săptămâna ne aduce două aspecte relativ opuse, contrare:
1. sextilul Pluton-Chiron, ce ne îndeamnă spre cumpătare, reţinere, înţelegere, spre a crea valori care să dureze în timp, chiar dacă nu au strălucirea de geniu sau nu beneficiază de o inspiraţie specială;
2. conjuncţia Soare-Jupiter care ne va face să visăm la lucruri bune, indiferent care este preţul pe care trebuie să-l plătim pentru asta.
Toate acestea sunt încadrate de două aspecte pe care Mercur le împlineşte vineri (sextilul cu Neptun) şi duminică (trigonul cu Marte, ultimul aspect al săptămânii). Între sextilul cu Neptun şi trigonul cu Marte, Mercur nu face decât să aducă în centrul atenţiei nevoia de a soluţiona ceea ce în ultimele luni am trăit cu intensitate. Conflictul dintre dorinţă şi necesitate, acel conflict care i-a dus pe unii la disperare, care a creat mulţimii impresia unui haos, a unei degringolade, oferă acum iluzia succesului, a câştigului, a beneficiului. Spun iluzia pentru că, repet, Mercur trece repede prin Taur şi oricât de mare este dorinţa de a crea valori stabile, contextul astral, materialul cu care se lucrează, nu permite acest lucru.
Nu este însă o noutate faptul că această perioadă este una în care este preferat jocul de-a speranța, de-a vorba, de-a cuvintele, jocul cu mesajele, cu promisiunile, în special la finalul săptămânii, deși se vor regăsi de-a lungul întregii săptămâni pentru că această conjuncţie Soare-Jupiter se formează începând de luni şi va fi activă şi în săptămâna următoare, în faza de separaţie.
Nu este o săptămână cu o mare miză în joc, aşa cum au fost celelalte, nu este o săptămână care să ne aducă în buzunar câştiuri substanţiale. Este o săptămână care încurajează abundenţa de cuvinte, de vorbe, promisiuni, de speranţe. Este o săptămână care ne readuce din nou zâmbetul pe buze chiar dacă situaţia în mod concret nu se va schimba. Suntem la fel de trişti, la fel de săraci, suntem în aceeaşi situaţie socială, nimic nu se schimbă, şi totuşi, tonusul social în această săptămână va fi unul mult mai bun.
Avertismentul care vine spre noi în această săptămână este cel care s-a menţinut în ultima perioadă datorită Lunii negre, cea care compromite relaţia dintre Soare şi Jupiter, cea care acum în această perioadă ar fi trebuit să ne ajute atât de mult în ceea ce priveşte stabilitatea socioprofesională. Acest avertisment ne invită la cumpătare, ponderaţie, la a trăi viaţa şi bucuriile ei cu intensitatea adecvată momentului, dar a nu ne face planuri pentru viitorul îndepărtat pe baza promisiunilor de acum. Repet, tranzitul lui Mercur prin Taur, cel care ar trebuie să dea acestor mesaje valoarea reală, concretă, practică, este prea rapid şi nimic sau aproape nimic din ceea ce vine spre noi în perioada noastră ca îndemn sau promisiune nu poate fi realizat. În această săptămână intenţia, cea care motivează mesajul, este într-o pantă ascendentă spre pozitiv, este diferită de cea de săptămâna trecută, nu este foarte bună, dar se îndreaptă spre acest bine. De aceea merită să trăim şi, în felul acesta, să ne permitem un moment de bucurie, de relaxare, de destindere pentru că, vorba românului, nu se ştie ce vremuri vin. Din punct de vedere astrologic ştim ce vremuri vin, tocmai de aceea acest avertisment este lansat acum cu maxima insistență pe care şi-o poate permite un astrolog pentru a mai domoli din tendinţa spre risipire, spre a mai aduce cu picioarele pe pământ pe cei care cred că bucuriile mari vin într-o secundă. Nu, bucuriile mari, la fel ca şi necazurile mari, se construiesc în timp. Pentru a le vedea înfăţişarea şi desfăşurarea nu trebuie decât să avem privirea îndreptată în acea direcţie.

Lăsăm în urmă o săptămână foarte complicată şi pornim într-un alt interval, 7-13 mai, cu un prim eveniment: intrarea Lunii în zodia Săgetător. Astăzi, Luna, după ora 4:38, când intră în Săgetător şi până seara are de împlinit 6 aspecte, după cum urmează: un careu cu Neptun, două conjuncţii cu Junon şi Capul Dragonului, un careu cu Marte, un trigon cu Uranus şi un careu cu Chiron. Aceste aspecte ne vorbesc despre conduită, despre relaţia individului cu sufletul său, cu valorile morale, cu profesia, cu talentul şi cu acea dorinţă de a îmbunătăţi relaţiile personale. Prima parte a zilei nu va fi, aşadar, confortabilă. Chiar dacă Săgetătorul intervine în configuraţiile astrale cu o uşoară tendinţă de a disimula, nu pentru a minţi, ci pentru a valorifica ceea ce este bun, careul pe care Luna şi Neptun îl împlinesc în dimineaţa acestei zile ne răstoarnă un pic valorile şi ne face să credem că problemele cu care ne confruntăm, starea proastă pe care suntem tentaţi să o îmbrăţişăm, adică tot ceea ce este gri sau negru în jur este real. Ideea de realitate se conturează mai mult în relaţiile cu ceilalţi, în relaţiile de subordonare, dar şi în relaţia cu propriul destin, cu ceea ce avem acum de împlinit pe ultima sută de metri. În realitate, nu este un final, nu este o ultimă sută de metri, ci doar avem ocazia să credem că este un final, doar vom considera că ne consumăm pentru lucruri care nu au soluţie și pe care le dorim cu orice preţ rezolvate. Asta înseamnă că în dimineaţa acestei zile vom fi loviţi de teama unei schimbări de incertitudine şi vom apela la tot felul de adjuvante, unii vor prefera pilule care să-i echilibreze emoțional, alţii vor apela la alte substanţe care modifică starea de conştiinţă, cu toţii însă vom percepe acest careu dintre Lună şi Neptun ca pe un factor de stres. Ce este demn de remarcat se împlineşte în mijlocul zile la 14:32 – începutul unui nou ciclu draconitic prin conjuncţia Lunii cu Capul Dragonului – care, prin ascendentul momentului în Fecioară, aduce din nou în centrul atenţiei opoziţia Mercur-Saturn, adică opoziția pe care o realizează guvernatorul temei cu seniorul karmei. De asemenea, această conjuncţie devine un element important într-o configurație numit Aripi de pasăre, pe care o împlineşte alături de Marte, Uranus şi Pluton. Aspectul devine unul deosebit de important pentru echilibrul psihoemoţional, pentru planurile de viitor, pentru ceea ce înseamnă integrare socioprofesională, avansare, promovare imaginii personale a grupului sau a ţării, inserţie socială. Totul se bazează pe inteligență, pe proiect, pe elan, pe deschidere, pe dorinţa de a scoate din întuneric, un plan ce nu a putut fi pus în aplicare până acum. Judecând după faptul că Soarele şi Jupiter constituie una din cele două mari conjuncturi astrale ale acestei perioade, ce împlineşte duminică întregul arsenal aflat în faza ascendentă toată săptămâna, care debutează cu intrarea Lunii în Săgetător şi conjuncţia cu Capul Dragonului stă sub semnul progresului. Dorim să promovăm o valoare, o idee, să schimbăm în bine totul, nu neapărat folosind cele mai bune metode, dar dorim ca toate lucrurile să se modifice în bine producând o schimbare ce poate avea, pe alocuri, înfăţişarea dramatismului. Nu trebuie să uităm că suntem încă sub influenţa Lunii negre şi această conjuncţie în faza ascendentă dintre Soare şi Jupiter este pervertită. Există un fond pozitiv, o intenţie bună, o bucurie generală, născută dintr-o speranță care nu are în cele mai multe din cazuri un suport real. Nu mai contează dacă are sau nu un suport real, nu mai contează dacă visăm, nu ne mai interesează dacă împlinirea pe care noi o proiectăm în viitor şi care a fost declanșată de conjunctura săptămânii anterioare, prin trigonul Uranus-Capul Dragonului, va fi bună, constructivă sau eficientă, ci ne interesează să ieşim din registrul tensiunii, a stresului a lipsei de perspectivă. Pe acest fond, finalul zilei, chiar dacă uşor tensionat prin dorinţe ample ce nu pot fi împlinite astăzi, aspect determinat de careul Luna-Marte, va susţine, prin trigonul Luna-Uranus şi, de asemenea, careul Luna-Chiron, proiectele de viitor, aspiraţiile, nevoia de a rezolva, indiferent cum, o probleme care ne macină.
Prin urmare, prima zi a săptămânii pare cuprinsă de un suflu nou. Acest suflu este născut prin ingresul Lunii în Săgetător, zodie recunoscută prin abilitatea cu care ascunde defectul, eroarea, urâţenia, imoralitatea pentru a scoate în evidenţă ceea ce este mai bun şi mai frumos în om. Ţinta Săgetătorului, prin conjuncturile de astăzi, este una foarte înaltă, atât de înaltă încât cu instrumentele de acum putem să o considerăm iluzorie, lipsită de un suport real, fie şi parţial. Principala contradicţie a acestei zile se naşte din raporturi socioprofesionale. Cel cu experienţă va critica entuziasmul uşor tineresc al celor care visează la modificări importante în registrul socio-profesional, invocând situaţii din trecut, experienţa, mersul lucrurilor, firescul. Asta înseamnă nu doar conflict între persoane, ci şi conflict în interiorul persoanei, între posibilităţile pe care individul le are acum şi capacitatea sa socială de a împlini ceea ce-şi doreşte. Pentru că prima zi a săptămânii este o zi încărcată de frământări constructive, recomandarea este aceea de a ne diminua fanteziile, de a fi realişti, chiar dacă vântul schimbării, forţa curentului dau semne că ne-ar ridica foarte sus şi ne-ar susţine acolo. Lucrurile nu sunt atât de stabile şi atât de viabile în perspectiva lor.

Numai ce am intrat în spaţiul zilei de 8 mai că Luna este gata să împlinească primul unghi: o opoziţie cu Venus, spre seară, şi chiar de dimineaţă va intra în fereastra acestui aspect. Pe lângă acestea, Luna va împlini un sextil cu Saturn, reuşind să-l transforme pe Seniorul Karmei în planetă medatoare şi, din nou, să împlinească o configuraţie numită Dreptunghi mistic (Mercur-Venus-Saturn-Luna).
Asta înseamnă că ziua vine cu o uşoară dezamăgire care este dispusă să ne ofere soluţii la probleme ample ale vieţii sau, punctual, la probleme puse în discuţie sau născute din demersurile zilei anterioare. A fi în opoziţie cu Venus înseamnă, pentru Luna din Săgetător, a da naştere unor emoţii dificil de gestionat. În primul rând, apare critica, apoi răscolirea sufletului în mod penibil sau risipirea în intenţii lipsite de logică. Suportul afectiv devine un element important al acestei zile, pe care nu-l vom avea sau dacă-l vom avea va fi sprijinit pe troc, şantaj, pe schimb evaluat prin preţ sau prin coborâră nivelului, schimbarea condiţiilor asociere, colaborare, adică de a dezvolta credulitate, autoindulgenţă, vanitate. Nu este însă un aspect dramatic. Această opoziţie ne ajuta să-i vedem pe oameni aşa cum sunt, să avem un schimb dur de cuvinte, să înţelegem din cuvinte mai mult decât am înţeles până acum sau să construim o conjunctură care să ducă la descoperirea realității, la identificarea adevăratelor intenţii sau la a deschide oportunităţi pe care nu le-am avut până acum. Totuşi, nu cuvântul este important astăzi, ci sentimentul. Cuvântul este doar un mijloc, un instrument care nu va putea interveni prin noutate, ci prin rediscutare, reanalizare. Ceea ce este nou va veni, însă, doar din zona afectivă.
Spre seară, când Luna şi Saturn îşi împlinesc sextilul, multe din informaţiile pe care le-am acumulat de-a lungul zilei şi care ni se păreau noi, pentru că Luna neagră este însă activă şi ne păcălim uşor, nu se mai dovedesc a fi atinse de noutate. Ceea ce este nou în această zi vine din schimbul de sentimente, din modul cum intervenim într-o relaţie, din subiectivism.
Subiectivismul lui Saturn, într-un context în care sunt implicate planete individuale, naşte controverse. Asta înseamnă că astăzi vom avea tendinţa să generalizăm după un caz particular, să considerăm că exemplul personal este cel mai bun de urmat, că înţelegerea personală, chiar dacă se bazează pe un volum redus de informaţii, trebuie reprodusă la scară largă. Dacă în cazul relaţiilor de familie acest lucru nu poate fi periculos, nu are cum să fie dificil, în cazul liderilor, a celor care iau decizii pentru un grup mare de oameni sau pentru o ţară, un stat o naţiune lucrul acesta se complică. Suntem în continuare sub influenţa Lunii negre din Taur prin relatiile ei cu Soarele si Jupiter şi este important ca liderul, cel care ia decizii pentru grup, să se gândească serios la argumentele care stau la baza deciziei, pentru că acestea vor avea remanența cea mai mare.
Prin urmare, ziua de 8 mai ne aduce o imagine uşor ştearsă a ceea ce reprezintă iluzia, păcăleală şi compromisul perioadei pe care o parcurgem. În această perioadă a se ridica, nu înseamnă a face un pas înainte sau a cădea, nu înseamnă a face un pas înapoi. Opoziţia din Lună şi Venus, pe acest fond, creează contradicţii puternice care pot fi rezolvate parţial, spre seară, când Luna şi Saturn trec printr-un sextil. Asta înseamnă că impulsul din prima parte a zilei poate fi temperat, îşi poate găsi spre seară liniştea, când vom găsi o persoană care să ne dea un sfat, o persoană mai în vârstă, o persoană mai experimentată, o autoritate publică, o persoană care să intervine în decizia pe care o luăm prin funcţia şi statutul său. Nici de această dată dramele acestei zile nu sunt reale. Ele par reale pentru că sunt privite printr-un fond afectiv zdruncinat, dar dezamăgirea de acum este formulată pe baza unor informaţii incomplete sau eronate. Neluând în calcul această variabilă, deciziile pe care le putem lua acum cad sub incidenţa erorii. Ele nu sunt periculoase dacă sunt adresate unui număr mic de oameni, dacă sunt discutate în cercul de prieteni. Devin cu adevărat erori grave consemnate în manualele de istorie dacă sunt aruncate în zona publică, adică dacă sunt adresate unui număr mare de oameni.
Tocmai de aceea recomandarea pentru această zi este aceea de a ne gândi cui se adresează decizia şi apoi de a o face publică. Este o zi care pune la îndoială judecată personală, nu pentru că nu ar fi bună, ci pentru că informaţiile pe baza cărora sunt elaborate deciziile sunt lovite astăzi de eroare.

Iată am ajuns şi la ziua de 9 mai, cea pe care o tot invocăm de la începutul anului ca fiind una din zilele importante ale anului 2012 pentru că aduce ingresul lui Mercur în Taur şi, prin aceasta, încheie o perioadă lungă de tranzit al acestuia prin zodiile Berbec şi Peşti, care a început în 2 martie, cu intrarea lui Mercur în Berbec, apoi a continuat cu o perioadă de retrogradare în intervalul 12 martie, – 4 aprilie, timp în care, în 23 martie a revenit în Peşti pentru ca ultima trecere prin Berbec de anul acesta să înceapă în 17 aprilie și să se încheie azi. Mercur va mai avea anul acesta două perioade de retrogradare, una la vară, când va trece prin zodia Leu (15 iulie – 8 august), iar cea de a treia va fi asemănătoare primei şi se va desfăşura în intervalul 7-27 noiembrie, când prin mersul înapoi își va schimba zodia, trecând din Săgetător în Scorpion.
În această zi nu doar ingresul lui Mercur în Taur reprezintă punctul de reper, ci şi împlinirea unui careu între Neptun şi Junon, destul de important, dar nu esenţial pentru contextul de acum, pentru că anul acesta se împlinesc trei astfel de careuri. Unul s-a împlinit pe 24 ianuarie şi următorul (al treilea) va avea loc pe data de 18 septembrie.
Pe acest fundal, Luna părăseşte zodia Săgetător, nu înainte de a împlini un trigon cu Mercur pe gradele anaretice ale zodiilor Săgetător (Luna) şi Berbec (Mercur), ceea ce aduce o nevoie de a lăsa în urmă o greutate, de a abandona problemele primelor două zile ale săptămânii pe ideea: “Ducă-se cu noaptea!”. Această combinaţie dintre Luna din Capricorn (pământ) şi Mercur în Taur (pământ), dar şi relaţia de careu dintre două zodii mutabile (Neptun-Junon sin zodiile Peşti şi Săgetător) aduce acestei zile un element de noutate, senzaţia de desprindere de o tensiune de natură comportamentală, de o problemă, de o greutate, de o complicaţie pe care până azi nu o vedea rezolvată. Semnul de eficiență aplicat problemelor de natură profesională sau socio-comportamentală sunt susţinute astral de sextilul Luna-Neptun şi sextilul Luna-Chiron, Neptun şi Chiron formând în continuare un cuplu, dar şi de trigonul Lunii cu Marte. Aceste aspecte fac trimitere, pe de o parte, la o viaţă interioară intensă, la puterea de a selecta din experienţele vieţii ceea ce ne este util, dar şi prin trigonul Luna-Mercur, adica prin puterea de a le pune în practică. Azi devenim ingenioși, pricepuţi în a vinde sau a cumpăra fără a ne separa de ceea ce ne impresionează sau ne sensibilizează cel mai tare. Ceea ce este neobişnuit nu vine asupra noastră în această zi, ci este un element care se desprinde din tranzitul lui Mercur prin Taur, adică influența care vine spre noi în această zi nu survine dintr-o conjunctură, ci dintr-un interval. Este un tranzit foarte rapid, Mercur va ieşi din taur pe 25 mai, adică după 16 zile, un tranzit în care nu avem timpul necesar să acumulăm, să adunăm, să înţelegem, să completăm un deficit, nu avem timp să strângem nimic, nu dispunem de timpul necesar să punem temelia unei asocieri sau a unei construcţii, însă avem timpul necesar să ne jucăm cu toate aceste lucruri care inspiră stabilitate şi susţinere. Nu trebuie să uităm că suntem în continuare sub influenţa Lunii negre prin forţa pe care o exercită asupra Soarelui şi asupra lui Jupiter adică suntem în fereastra în care orice şansă poate fi compromisă printr-o greşeală prostească. Asta înseamnă că acest joc susţinut de mofturi, pretenţii nejustificate, adică Venus, care în perioada tranzitului lui Mercur prin Taur îşi va începe şi mersul retrograd în Gemeni, va duce la o lezare personală, încurcături de natură profesională pe care acum nu suntem în stare să le anticipam precis. Sub motivul sau deviza “lăsa că voi vedea eu ce voi face, important este să-mi fie bine acum” foarte multe dintre lucrurile bune care ni se arată azi, multe din elementele bune care ar putea cumva să se stabilizeze, nu neapărat să ducă la creare de valori, pot intra într-o uşoară derivă, se pot asocia printr-o rezonanţă negativă pentru a distruge un ideal şi a rupe o înţelegere atunci când eram mai siguri pe ea. La fel ca şi în zilele anterioare, când se apropie seara devenim înţelepţi, când ne apropiem de seară sentimentele se domolesc, devenim concentraţi, mai atenţia la ceea ce spunem, la ceea ce facem, la ceea ce ne vine din jur şi putem să încadrăm astfel mesajul sau sfatul.
Astăzi, însă, prin conjuncţia Lunii cu Pluton, prin acest proces de rememorare, în aparenţă banal, pentru că aşa se tot întâmplă în ultimele zile, are loc o desprindere de schemele mai vechi, adică suntem sfătuiţi de o persoană de la care ne aşteptam cel mai puţin să primim un sfat sau vom fi atinşi de înţelegerea unui lucru nou, deşi evenimentele de acum nu par să-și schimbe consistența pe care o aveau anterior. Acest element nou se interpune pentru că Pluton este planeta mediatoare opoziţiei Marte-Chiron, dar şi opoziţiei Marte-Neptun. Asta înseamnă că printr-un efort de natură interioare printr-o frământare, prin melancolie, rezervă, reţinere, oamenii pot ajunge la concluzii de-a dreptul înţelepte.
Prin urmare, ziua de 9 mai vine cu o modificare important a comportamentului, cu speranţe noi, cu planuri noi, cu implicarea în demersuri sociale, profesionale, cu intenţia de a produce o stabilizare a relaţiilor sau o sporire a confortului personal. În realitate, nu se poate obţine, nici una şi nici cealaltă, nici măcar nu ne putem linişti, dar se creează o ambianţă plăcută în aşa fel încât să reuşim să diversificăm evenimentele sociale, să ne facem noi prieteni, să ne deschidem faţă de noi oameni, să putem comunica pe un alt nivel şi să avem impresia că, prin intermediul lor, viaţa s-a schimbat substanţial. Există o componentă care leagă această zi, această săptămână, de finalul lunii ianuarie şi de a doua jumătate a lunii septembrie prin faptul că în aceste perioade se împlineşte careul Neptun-Junon. Aceste trei repere ale anului 2012 devin, prin careurile indicate, trei ipostaze în care este pusă la îndoială corecta asociere, motivele care ii fac pe oameni să lucreze în echipă pentru un ideal comun. Acum careul indicat aduce relaţii proaste în familie, înţelegeri care se şubrezesc încet, nu la vedere, nu pe posturile tv, nu la radio, nu pe stradă, ci acasă şi nu în mod declarat, ci prin schimburi de replici care lezează, prin dezamăgiri, nu făcute în mod intenţionat, ci în primul rând pentru că avem de la ceilalţi aşteptări mai mari decât trebuie. Această etapă a empatiei, adică să ştii ceea ce simte celălalt şi să te adaptezi în funcţie de această realitate, reprezintă un stadiu al devenirii personale, adică al dezideratului lunii mai.
Tocmai de aceea recomandarea pentru această zi este aceea de a ne strădui să dăm simţului practic un rol concret, unul practic pentru a nu risipi şanse importante care vor apărea în următoarele 16 zile.

In cea de a doua parte a tranzitului prin Capricorn, Luna devine astăzi prietenă cu gruparea de planete de pe finalul zodiei Taur (Lilith, Soarele şi Jupiter) şi, spre seară, împlineşte un careu cu Saturn.
Asta înseamnă că o parte din evenimentele zilei de ieri ne cuprind şi astăzi, o parte se continuă şi pe spaţiul zilei de azi, oferindu-ne senzaţia că facem un pas înainte, că rezolvăm, că suntem eficienţi, că ne simţim bine cu ceea ce avem de făcut, chiar dacă unele sarcini par mai grele. Mesajul acestei zile ne încurajează chiar în această direcţie, aceea de a continua, de a lăsa lucrurile să vină de la sine, de a le lăsa să se împlinească așa cum le este rostul, de a nu interveni în niciun fel în derularea lor. Pentru că adâncimea acestora este acum lezată de mesajul negativ cu care intervine în aspect Lilith, nu trebuie să ne aşteptăm ca această atitudine de a lăsa lucrurile să se desfăşoare după rostul lor să fie tangentă la înţelepciune. Nu facem aşa pentru că suntem înţelepţi, ci pentru că nu ştim cum trebuie să procedăm în alt mod, nu ne pricepem să facem altfel sau nu ne va face plăcere să intervenim astăzi cu schema proprie cu interpretări proprii sau cu modificări proprii care implică efort, muncă, stres, grijă.
Acest element poate fi interpretat şi sub forma unui compromis. Facem pace cu duşmanul, ne respectăm unul altuia teritoriile sau ajungem să lucrăm într-un proiect comun, pentru un scop comun care generează beneficii de ambele părţi.
Fiind vorba de Lilith ne putem gândi, şi nu greşim dacă facem asta, că persoanele care sunt impulsionate de destin să lucreze împreună astăzi au, unele faţă de celelalte, chiar dacă nu o recunosc în mod direct, o anume incompatibilitate. Nu se suportă, nu-şi accepta unele altele teritoriile sau una vrea ceea ce deţine cealaltă, dar nu-şi spun şi păstrează aparenţa unei relaţii echilibrate. Acestea nu sunt conveniențe sociale, deşi mai nou aşa sunt numite, ci ţin de o anume diplomaţie. Oamenii nu sunt perfecţi, nici în gânduri, nici în sentimente şi nici în nivelul de conştiinţă pe care îl au aici, nu au atins perfecţiunea şi deci pot cădea pradă unor sentimente pe care sa nu şi le poată controla. A nu controla un sentiment de invidie, de lăcomie sau de egoism face parte din aşa numita schemă a normalităţii. A fi normal astăzi înseamnă a accepta să lucrezi cu cel pe care nu-l suporţi, a accepta să îi oferi din cunoştinţele proprii, să-l ajuţi, să-l promovezi, să nu-i critici munca, să nu te arăţi reticent faţă de ceea ce reprezintă el, ci să spui “este aliatul meu pentru că am în față o punte” şi, conform proverbului, “Fă-te frate cu dracul până treci puntea” te faci frate cu duşmanul pentru a trece această zi.
Prin urmare, ziua de 10 mai nu este ieşită din comun la capitolul evenimente astrale, nu vine cu aspecte special, ci doar cu aspecte banale pe care le parcurgem lunar. Vine însă cu capacitatea de a ne tenta cu gesturi pe care nu le facem des. Adică vine şi ne tentează cu nevoia de a coborî garda, de a lăsa din pretenţii, de a ne schimba uşor atitudinea pentru a câştiga un drept, un avantaj, pentru a fi acceptaţi într-o structură sau pentru a fi avansați. Pentru cei care sunt educaţi această tendinţă nu înseamnă prefăcătorie, ci diplomaţie. Ceilalţi, care nu reuşesc să îşi construiască nici măcar o idee de armonie în viaţa lor, ci şi-o trăiesc ca frunza-n vânt, se vor dovedi azi prefăcuţi, dar nu răutăcioşi, ascunşi, dar nu intriganţi, şi pot colabora într-un proiect comun cu cei cu care nu rezonează. Dar nu numai psihologia spune că sentimentele reprimate duc la frustrare, ci şi astrologia, prin conjuncturile care se împlinesc la grad perfect astăzi, pentru că, după cele trei trigoane împlinite până în preajma orei 19,00, ultimul aspect de la ora 22:10 este careul Lună-Saturn care înseamnă chiar frustrare. Adică, ne-o fi bine toată ziua, dar în finalul zilei ne vom arăta obosiţi de atâta veselie, jovialitate, armonie, de atât bine care ne iese în cale şi pe care am dorit să-l înmulţim.
Tocmai de aceea recomandarea pentru această zi este aceea de a nu ne pierde capul în bucurii superficiale, de a nu crede că oamenii se schimbă peste noapte şi dacă zâmbesc înseamnă că aşa sunt şi pe dinăuntru. Oamenii nu se schimbă peste noapte, pentru că nici comportamentul nu li se schimbă așa şi de aceea să nu ne învinuim dacă această fericire construită conjunctural ne oboseşte atât de mult. Trebuie să fim conştienţi că această lume îşi cere drepturile, ne cere vama pentru faptul că trecem de la o stare la alta, pentru faptul că dorim să ne ridicăm deasupra propriei condiţii, adică să trecem printr-o poartă și să fim vămuiți pentru toată lucrurile pe care dorim să le construim aici. Trebuie să oferim acestei lumi tribut pentru a merge mai departe şi a nu ne intina sufletul.

Aşa cum anunţam anterior, perioada aceasta este una de soluţii. Vineri 11 mai ne oferă un indiciu clar în această privinţă, prin împlinirea sextilului dintre Mercur şi Neptun. Astăzi, Luna îşi încheie tranzitul prin exil (Capricorn) şi trece, chiar de dimineaţă, în Vărsător. Ulterior acestui moment de ingres are de împlinit patru aspecte (un sextil cu Junon, un careu cu Mercur, un sextil cu Capul Dragonului şi alt sextil cu Uranus). Ansamblul general al zilei ne îndreaptă spre soluţie, către a gândi variantele cele mai dificile şi a extrage din ele soluţia care ne este cel mai uşor la îndemână. Sextilul Mercur-Neptun ne îndreaptă spre a ne folosi intuiţia, imaginaţia, spre a pune în aplicare calităţile artistice, atât cele care ţin de mişcare, dar şi cele care ţin de exprimare psihocomportamentală, legate de ştiinţele de graniţă, de paranormal, psihologie, pe care vom încerca să le integrăm într-o albie şi să obţinem, cât de repede putem rezultate notabile.
Luna în Vărsător înseamnă în primul rând independență, uşurinţă în a comunica, a transfera o informaţie sau o valoare cu riscul de a deranja un anturaj şi având ca principal beneficiu atragerea atenţiei asupra unei probleme importante care, în observaţiile cu caracter general, poate fi sau nu de ordin personal. În cazul particular al acestei zile problema va fi de ordin personal în prima parte a zilei, iar în a doua parte a zilei, pentru că Luna traversează punctul de sextil dintre Uranus şi Capul Dragonului (se împlineşte un triunghi minor, cu Luna planeta focar) asta înseamnă valorificarea unui talent, exprimare la scena deschisă, chiar oportunitatea de a schimba o situaţie în avantaj propriu, de a întoarce părerea cuiva, de a pune în valoarea personalitatea sau talentul prin conversaţie, prin exprimare. De departe acest sextil între Mercur şi Neptun din zodiile Taur şi Peşti reprezintă soluţia care ne iese în cale. Azi informaţia va fi într-o consonanță specială cu mediul înconjurător, cu anturajul, cu cercul de prieteni reușind să fie chiar în armonie cu societatea. Mercur va fi însă în disonanţă cu Lună şi, participant la această relaţie proastă, înţelegem că vom simţi mai mult şi vom exprima mai puţin, că abundența informaţiilor ar putea să ne ducă într-o ipostază dificilă, să ne copleşească, să vină spre noi într-un volum atât de mare încât ceea ce ne invită să facem să fie mai mult decât putem cu adevărat să împlinim. Cu toate acestea, soluţiile care ne vin astăzi sunt practice şi uşor de integrat nu avem cuvintele cele mai potrivite pentru a aprecia o persoană sau pentru a valorifica un produs, pentru a pune în valoarea un element personal, însă valul evenimentelor nu depinde atât de mult de această componentă. Este ca şi cum lucrurile vin de la sine într-un mod plăcut și oamenii par să intre mai uşor în rezonanţă unii cu ceilalţi. Asta înseamnă inspiraţie, iar inspiraţia pusă în practică creează valori. Deşi aspectele negative nu sunt, cel puţin nu aici, în acest tip de analiză, trecute cu vederea, azi careul Lună-Mercur este unul mai puţin important. Asta înseamnă că tensiunea şi problemele cu care ne vom confrunta, stresul, blocajele sau dificultăţile de limbaj, de exprimare pe care le vom parcurge, nu ne vor complica viaţa, nu ne vor stânjeni, nu vor strica absolut nimic. Totul va merge aşa cum a fost stabilit din zilele anterioare, menţinându-se şi calitatea evenimentelor, după cum este formulată intenţia. De asemenea, relaţiile pe care le construim cu familia sau cu anturajul sunt la cote foarte bune încărcate de noroc, şansă şi tind să se exprime printr-o simplitate neobişnuită. Astăzi ne atrage, culoarea, forma, direcţia spre care se îndreaptă evenimentul, inspiraţia, momentul special prin care un individ este ajutat şi mai puţin abundenţa de valori, de evenimente sau de persoane care par să susţină un ideal sau care sunt angrenate într-un proces de adjudecare a ceva.
Prin urmare, ziua de 11 mai este, asemenea celorlalte zile ale acestei săptămâni, o zi în care luăm contact din nou cu soluţia. Nu toată lumea are, însă, probleme, cel puţin nu atât de mari, aşa cum ne sugerează contextul astral. Cu toate acestea, soluţiile vin. Astăzi soluţiile vin pentru noi sau vin pentru ceilalţi, găsim rezolvare la problemele care ne frământă sau care ne-au tulburat sufletul în zilele anterioare sau în săptămânile anterioare, dar putem găsi soluţii şi pentru problemele celor din jur. Asta înseamnă comunicare, o relaţie armonioasă, o relaţie echilibrată, în primul rând cu prietenii, cu membrii familiei şi apoi cu societatea. Relaţia cu sine nu se află astăzi la cotele cele mai bune. De altfel, nici nu este important pentru că ziua de 11 mai este o zi de acţiune şi nu vom avea atât de mult timp pentru mofturile, pretenţiile sau nevoile personale, ci vom căuta să le abandonăm, să le lăsăm într-un plan secund şi să ne umplem timpul cu activități pentru grup, adică pentru ceilalţi.
Trecerea Lunii în Vărsător ne ajută astăzi să privim acest context cu mai puţină grijă, cu mai puţine temeri. Suntem liberi în gândire, exprimare, suntem siguri pe noi înşine şi chiar dacă avem frământări existenţiale, acestea, în contextul zilei de astăzi, sunt constructive. Tocmai de aceea, recomandarea pentru 11 mai este aceea de a ne bucura de ceea ce ni se oferă acum. Multe din constrângerile anterioare se pot disipa dacă ne lăsăm în voia evenimentelor şi dacă vom încerca să luăm lucrurile aşa cum sunt fără a le privi cu nerv, teamă sau încrâncenare.

Pentru mulţi dintre noi îndemnul zilei anterioare a fost integrat greşit nu pentru că nu au fost luat în considerare, ci pentru că acest context astral nu a ajutat în a integra acest mesaj în raport cu ceea ce urmează să se întâmple. A fost integrat foarte bine în ceea ce a fost predispus pentru acea zi, dar nu și pentru astăzi. Asta înseamnă că ziua de 12 mai vine spre noi cu o problemă. Problema acestei zile depinde foarte mult de sectorul social în care s-au manifestat dificultăţile sociale ale persoanei. Astăzi Luna şi Lilith împlinesc un careu, iar Pluton şi Chiron îşi împlinesc sextilul pe care îl formează de ceva vreme.
Astăzi tragem linie, adunăm, scădem, ne facem analiza, bugetul. Astăzi ne implicăm foarte mult în acţiuni care au menirea de a ne oferi soluţii, concluzii şi asta înseamnă, în primul rând, că nu mai avem răbdare cu etapele cu care ne-am delectat anterior, cu oamenii implicaţi, ci vrem rezultate.
Când Pluton şi Chiron sunt în sextil din zodiile Capricorn şi Peşti se încearcă combinaţia utilului cu plăcutul, nu a ceea ce incită simţurile, ci combinaţia a acelor elemente care par să susţină un ideal sau care sunt importante pentru adjudecarea unei poziţii sociale. Asta înseamnă apelarea la lecţii de viaţă, la recomandări, la sfaturi aşa cum s-a-ntâmplat în zilele anterioare. Astăzi, însă, multe din cele care ne vin din exterior sunt eliminate, triate, sunt văzute în aspectul lor real şi pentru că Luna şi Lilith, pe fundal, menţin aproape toată ziua careul lor, acest sextil dintre Pluton şi Chiron va avea, la rândul său, o eroare. Chiar dacă ne amintim ceea ce s-a-ntâmplat în această săptămână, în săptămânile anterioare sau de la începutul anului până acum în detaliu, chiar dacă suntem lucizi şi dorim să extragem un înţeles practic din ceea ce ni se întâmplă vom căuta să selectăm din toate acestea lucrurile care sunt foarte evidente, cele care ne oferă confortul personal, cele care au perspectivă. Este adevărat că astăzi idee de perspectivă este uşor umbrită de necunoscut, de teama de a nu putea împlini o ideea tocmai pentru că este nouă. Combinaţia dintre nou şi vechi, dintre experienţa de viaţă şi provocările cărora trebuie să le facem faţă acum, ne duc către un balans neplăcut pe care dorim să-l soluţionăm foarte repede. Această dorinţă de soluţionare în viteză pare să fie elementul cel mai straniu al zilei şi ne vine din tranzitul foarte rapid al lui Mercur prin Taur. În mod normal, ar trebuie ca din punctul cel mai sensibil (Taur), devenit aşa datorită tranzitului lui Lilith prin acest semn, ce împlineşte azi un careu cu Luna (careu Lună-Lilith, ora 13:28), să ne vină puterea, dar de acolo puterea vine astăzi printr-o nevoie de a ne dezveli de ceea ce ne apasă, de a abandona o greutate, de a renunţa la ceea ce ne stresează sau ceea ce ne nemulţumeşte. În felul acesta, înţelegem că aspectul poate fi de-a dreptul revoluţionar. Se pot schimba oameni între ei, se pot schimba idei, în aşa fel încât să li se atribuie celor două elemente noi, dar cu sarcini vechi. Această preschimbare de roluri poate fi interpretată şi ca transfer de responsabilitate, ca suplimentare a sarcinilor profesionale cu alte sarcini pe care altcineva ar trebui să le îndeplinească şi, de partea cealaltă, din lipsă de timp sau din neputinţă, o parte din sarcinile celui care trebuie să muncească mai mult să fie preluate de altcineva. Acest transfer în cerc este susţinut de sextilul Chiron-Pluton şi are ca principal beneficiu consolidarea muncii în echipă.
În felul acesta, putem să vorbim astăzi de transferul de valori, nu cu voinţa individului, nu de la sine putere, ci printr-un concurs de împrejurări, printr-o jonglerie, prin crearea unei situaţii asupra cărora omul obişnuit nu poate interveni. Condiţia omului obişnuit, în acest context astral, este una limitată. Nu poate interveni asupra evenimentelor, nu-şi poate dori altceva decât să scape de probleme, să găsească soluţie la ceea ce l-a apăsat sau compromis în ultima vreme şi tot spectrul gândurilor şi acţiunilor sale se limitează în acest sector.
Cei care lucrează cu energia şi sunt angrenaţi într-un proces de cercetare spirituală vor avea o zi dificilă pentru că vor sesiza în spatele evenimentelor comune o forţă impresionantă care îl determină pe individ să acţioneze într-o anumită direcţie chiar dacă nu este necesar. Această contracţie îi poate determina pe unii să recurgă la nonacţiune, să refuze o sarcină, un privilegiu, să se detaşeze de grupul care i-a susţinut idealurile şi aspiraţiile, cu care a colaborat şi să lucreze în individualitate. Separarea de grup reprezintă, pe baza acestor impulsuri, nu ca succesiune obişnuită a evenimentelor, un element greşit al zilei. Cel care lucrează cu energia trebuie să ştie că opţiunea principală a acestei zile este, ca în multe de altfel, calea de mijloc. A fi pe calea de mijloc înseamnă a respecta condiţionările sociale şi a oferi spiritului libertatea pe care o cere. Se poate merge pe calea de mijloc, se poate merge pe traseul care îmbina cele două trasee şi chiar este indicat acest lucru, pentru că a da curs tentaţiei de a selecta în grabă evenimentele sau a refuza o soluţionare reprezintă astăzi cele două extreme care se soldează cu acelaşi efect: îl depărtează pe individ de el însuşi, în cazul omului comun, sau de grup, în cazul celui care lucrează cu energia.
Totuşi sextilul dintre Pluton şi Chiron din două zodii mature, Capricorn şi Peşti, nu au ca finalitate separarea sau segmentarea, ci au ca finalitate însuşirea unui nou statut. Oamenii care nu sunt obişnuiţi cu autoanaliza, care nu lucrează mult cu ei înşişi, ci se lasă conduşi de impulsurile mai mult sau mai puţin elevate ale societăţii, consideră că viaţa este ceea ce văd, simt şi consumă din jur. A trăi viaţa înseamnă mai mult decât a te lăsa la voia întâmplării, ci înseamnă în primul rând a căuta, a răscoli, nu pentru a strica, a amprenta mediul, anturajul cu vibraţia personală, ci a-ţi găsi calea. Sextilul dintre Pluton şi Chiron înseamnă a găsi calea şi toate celelalte care ţin de identitatea personală sau amprentă să vină apoi prin această alegere. A dori să laşi o amprentă în urma ta fără a avea o identitate, fără a avea o cale, fără a te integra întâi în mesajul destinului propriu, înseamnă separare.
Lecţia nonataşamentului care ne vine din parta planetei Pluton vizează în primul rând desprinderea de ceea ce dictează “Eu ştiu”, “Eu fac”, “Eu pot” şi îmbrăţişarea aceloraşi percepte (“Eu ştiu”, “Eu fac”, “Eu pot”) printr-un alt flux. Asta înseamnă definirea propriului Eu, schimbarea lui Eu limitat, cu un Eu extins pentru a transfera în “Eu ştiu”, “Eu fac”, “Eu pot” o altă dimensiune a vieţii. În limitare, de exemplu, “Eu fac” implică a face împotriva comunităţii. În starea de conştiinţă extinsă “Eu fac” înseamnă “întregul univers face”.
Prin urmare, ziua de 12 mai devine o zi delicată în ceea ce priveşte relaţia individului cu elementele cele mai apropiate sufletului său. Că aici vorbim despre idealul profesional sau de aspiraţia spirituală, nu contează. Elementul de care individul este cel mai puternic ataşat trebuie să treacă astăzi printr-o transformare de opinie, de atitudine. Vorbim aici, aşadar, despre muncă, despre efortul de a transforma, de a schimba un om, un loc, de a modifica un comportament sau de a transfera o valoare dintr-o locaţie într-alta. Constrânşi de ceea ce sunt obligaţi să facă oamenii vor dori să modifice doar ceea ce le este foarte mult la îndemână. În lipsa efortului de a identifica întâi elementul care cere această modificare, orice fapta, orice decizie, orice implicare duce astăzi la o deviere sau la chiar la eşec. Pentru foarte mulţi dintre noi regăsirea elementului personal, lucrarea, operarea cu elementul cel mai important al vieţii reprezintă o mare necunoscută. Tocmai de aceea a lucra cu energia sau a aplica un procedeu de vizualizare ori pur şi simplu a ne lăsa cuprinşi de linişte reprezintă pentru unii elemente extrem de abstracte. Scopul vieţii nu rezidă, însă, numai în a avansa pe scara socială, adică a smulge din anturaj opinii şi a crede în ele ca şi cum ar fi veşnice, trainice, reale. Ceea ce trăim astăzi reprezintă un indiciu că iluzia aici în această lume este la ea acasă şi că scopul său principal este de a folosi conştiinţa pentru a-i da forma structură, consistenţă însă de a o ţine pe aceasta într-o totală inactivitate.
Chiar dacă aceste elemente sunt abstracte, de destin, de sens al vieţii, de probleme existenţiale, de aspiraţie a auzit tot omul şi despre asta este vorba azi. Trebuie doar să înţelegem că pasiunea pentru un anumit tabiet sau o persoană sau un anumit gen de activitate ascunde în spatele ei, pentru că aşa ne spune Pluton azi, un semn al destinului. Suntem invitaţi azi să dăm la o parte aparenţă şi să vedem care este conţinutul şi mesajul real al acestora.
Pe acest fond evenimentele pot fi contradictorii, adică să începem într-un rit alert, stresant, încărcat de nemulţumire şi să terminăm într-un joc de-a alegerea, într-un joc al sorţii din care să înţelegem că răul nu este chiar aşa de rău, iar binele nu este atât de bun.
Tocmai de aceea recomandarea pentru această zi atât de importantă pentru suflet este aceea de a căuta să vedem ceea ce este esenţial, de a descoperi realitatea din spatele lucrurilor, de a fi sinceri cu noi înşine pentru a ne descoperi aşa cum suntem, pentru că, în realitate, totul porneşte de la adevăr, de la sinceritatea dezvoltată faţă de sine şi, deopotrivă, faţă de ceilalţi.

Ultima zi a săptămânii este o zi excelentă din punct de vedere astral pentru că aduce împlinirea conjuncţiei dintre Soare şi Jupiter, dar şi împlinirea trigonului dintre Mercur şi Marte. Pe lângă acestea, prima jumătate a zilei Luna îşi încheie tranzitul prin zodia Vărsător, iar după ora 14:41 îşi începe tranzitul prin zodia Peşti. Aşa cum se poate deduce ziua de 13 mai este o zi duplicitara, în care exprimarea se face în mod ambivalent, însă indiferent de modul cum este pusă problema, indiferent de tipul de acţiune preferat rezultatul va fi cam acelaşi, adică unul bun, şi prin metodele aplicate la scena deschisă în prima parte a zilei, dar şi prin modalitatea uşor afectivă, emoţională din a doua parte a zilei.
Pe ultimul sector al zodiei Vărsător, Luna aduce pasiuni pentru idei, pasiuni pentru a lucra cu informaţiile ori pentru a le sfida, pentru a depăşi o barieră de natură informaţională sau a construi un nou mod de a fi, de a înţelege lucrurile, de a acţiona, pornind de la alte tipuri de informații. Careul dintre luminarii care se împlineşte la puţin timp de la miezul nopţii, dar și careul dintre Lună şi Jupiter creează, în timpul nopţii, un uşor disconfort. Prin aceste unghiuri somnul poate fi afectat, fie prin faptul că ar putea fi întrerupt, fie că ar putea fi populat de vise bizare. Din zori, lucrurile par să se domolească şi tonusul corpului îşi va reveni gradat. Aceste elemente de factură organică ce ţin de tonusul organismului sunt importante pentru că prima parte a zilei va fi sub semnul Lunii vide, adică de la 3:52 până la 14:41 când Luna îşi schimbă semnul vom fi în Perioada fără direcţie. Asta înseamnă că nu prea vom şti clar ce să facem, în schimb vom folosi toate impresiile pe care le adjudecăm din subconştient, din timpul nopţii, considerând că sunt idei care ne vin pe moment. Nu va fi însă nicio problemă dacă prima parte a zilei va fi accentuată de extreme: fie o stare de somnolenţă, fie una de surescitare, de dinamism care să sugereze că dorim să împlinim foarte multe lucruri într-un timp foarte scurt.
Pe acest fond, pe acest gol se manifestă cu precădere nevoia de iubire, nevoia de afecţiune, de plăcut, toate acestea privite ca un mijloc de a ne satisface o altă nevoie, cea de confort. În prima parte a zilei vom considera că dacă suntem iubiţi sau plăcuţi sau agreaţi suntem stabili pe poziţie siguri pe funcţie, statut, pe inserţia socială. Această componentă afectivă formulată sub forma unei nevoi va constitui trecerea de la prima parte a zilei la cea de a doua parte a zilei, adică trecerea de la tranzitul Lunii prin Vărsător, la cel din Peşti. Numai că există diferenţe mari, substanţiale între tranzitul Lunii prin Vărsător şi cel din Peşti, în primul rând de orientare şi apoi de acţiune. Când Luna este în Vărsător omul întotdeauna va simţi nevoia să acţioneze prin informaţie şi prin mişcare, prin mobilitate, nu neapărat de natură fizică. Când este în Peşti această dinamică se va desfăşura într-un plan ascuns, în adâncul sufletului, în profunzimile minţii, acolo unde ochiul curios nu poate ajunge. Acesta este fondul pe care are loc împlinirea conjuncţiei dintre Soare şi Jupiter.
Conjuncţia Soare-Jupiter este un instrument care ne îndeamnă spre optimism şi generozitate şi care va acţiona în direcţia exprimării personale, a beneficiului personal, adică este menit să transforme evenimentele vieţii în succes, bucurie, dar şi conjuncturile pe care le parcurgem în special astăzi în câştig.
Prin această conjuncţie, ziua este încărcată de promisiuni, de vitalitate şi toate acestea ne conferă senzaţia că suntem susţinuți în toate demersurile pe care le facem. Nu trebuie să uităm că această conjuncţie este lezată de prezenţa Lunii negre aici şi că toate aceste promisiuni sau măcar o parte dintre ele sunt atinse de eroare sau făcute doar de dragul de a vorbi, neavând un suport real.
Această combinaţie ne duce spre expresii de genul “ce bine ar fi fost dacă s-ar fi întâmplat aşa” şi care vor face din această zi una dintre cele mai importante zile ale săptămânii. Această situaţie poate deveni deosebit de importantă pentru că promisiunile care vin din conjuncţia Soare-Jupiter sunt făcute prin curaj şi iniţiativă şi vor fi susținute, ajutate, impulsionate de relația planetelor Mercur şi Marte. Astăzi suntem îndemnaţi să ne gândim la un proiect, să medităm la câştiguri materiale la schimbarea statutului social la modificări de comportament care să se soldeze cu câştiguri importante. Tocmai de aceea ziua nu se remarcă prin multitudinea de evenimente, ci prin mobilitatea lor, prin intensitatea pe care o vor avea aceste orientări şi vor lăsa impresia că, de vreme ce au apărut, în mod obligatoriu vor atinge finalitatea. Nu trebuie să ne lăsăm păcăliţi de această iluzie decât dacă ceea ce decidem sau ceea ce facem nu afectează foarte mulţi oameni. Componenta personală este foarte importantă azi. Tocmai de aceea sfaturile sau recomandările care vin spre noi acum în a porni pe un drum sau în a alege un obiect, un mod de a acţiona trebuie să se încadreze pe linia bunului simţ şi a echilibrului. Ele nu trebuie să convingă omul că vor atinge finalitatea doar pentru simplul fapt că se manifestă.
Prin urmare, ultima zi a săptămânii este o zi care ne poate crea multe confuzii, o zi încărcată de binefacere şi succes, de noroc, promovări, de optimis şi de curaj. Toate acestea fiind elemente de care nu prea am avut parte în ultima vreme. Astăzi se lucrează bine cu informația, nu de dragul consolidării ei, ci pentru a o valorifica pentru a crea, adică pentru a obţine ceea ce se înţelege prin expresia “Cuvântul care zideşte”.
Dacă în prima partea a zilei lucrurile nu sunt atât de evidente şi dinamice, tocmai pentru că multe din conjuncturile împlinite pe finalului tranzitului Lunii prin Vărsător se consumă noaptea, iar după răsăritul Soarelui, până la trecerea lui în Peşti, fiind în Perioada fără direcţie, putem să considerăm că ziua este şi încărcată de surprize. Ele nu sunt surprize în adevăratul sens al cuvântului, ci bucurii mici, bucurii care vin din obţinerea unui obiect, din întâlniri neprogramate, din evenimente surpriză care nu sunt ample și nici nu au caracter decisiv asupra vieţii, destinului sau asupra carierei. Sunt lucruri mici, mărunte, bucuriei de o clipă care dau zilei farmec şi care conferă optimism.
Nu trebuie să pierdem din vedere că Luna neagră intervine pe acest optimism cu scopuri tendenţioase, pentru a murdări, păta sau a induce o eroare în segmentul informaţional. Astfel, vom întâlni oameni care ne mint pentru a ne capta atenţia, pentru a fi la un anumit nivel, pentru a fi la înălţime, pentru a obţine un avantaj, dar astăzi aceștia nu se vor dovedi periculoși. Dacă aceste neadevăruri se limitează la segmentul relaţiilor interpersonale este un element mai puţin important. Gravitatea faptelor survine doar când aceste elemente de eroare se adresează sectorului socioprofesional sau asupra deciziilor care vizează un grup mare de oameni. Fiindcă au, prin trigonul Mercur-Marte, un anume dinamism, evenimentele vor părea azi selecţionate în aşa fel încât bucuriile să fie direcționate spre sectoarele cele mai afectate de nefericire sau indecizie, dar și această componentă este o iluzie. Evenimentele au azi propriul lor curs și puțini vor fi cei care le vor putea controla.
Recomandarea pentru această zi este aceea de a nu ne duce la pomul lăudat cu sacul, recomandare care s-a regăsit de câteva ori în ultima perioadă tocmai pentru că Luna neagră are tendinţa de a distorsiona adevărul şi de a provoca derapaje acolo unde lucrurile par simple, stabile, sigure.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.