7 – 13 februarie 2011

Luni, 7 februarie
Intrarea Lunii în Berbec schimbă mult starea de spirit şi dacă alăturăm acesteia faptul că va împlini azi şase aspecte, putem să considerăm că însemnătatea astrologică a trecerii Lunii în Berbec va impune valori ce se vor regăsi de-a lungul întregii luni februarie şi, prin intermediul acestui interval, asupra întregului an.
Curajul, iniţiativa, îndrăzneala, poate chiar tupeul, sunt elemente care ne vor încălzi azi sângele şi ni-l va face să circule repede prin corp. Vigilenţa va avea însă mult de suferit pentru că azi vom avea impresia că trebuie să se întâmplă ceva important, că evenimentele la care suntem invitaţi să participăm sunt deosebit de importante şi nu trebuie să pierdem nimic din vedere. Pe primele grade din Berbec, Luna ridică un careu cu Nodurile sale care în această săptămână (duminică) vor părăsi axa Capricorn-Rac şi se vor muta pe axa Gemeni-Săgetător, adică în domiciliu. Întreaga săptămână va fi deci sub semnul acestei pregătiri. Cu toţii vor fi atinşi de această dorinţă de schimbare, într-o manieră precipitată şi aproape că nu mai avem timpul necesar pentru a gândi şi regândi situaţiile cu care ne vom confrunta. Mulţi îşi vor schimba în această săptămână locul de muncă, locuinţa, prietenii, aspectul, coafura sau furnizorul. Schimbarea este acum menită de demoralizeze pentru că nu aduce beneficii importante. Conflictul între „fac asta pentru că toată viaţa mi-am dorit şi nu vreau să pierd ocazia” şi „am sperat degeaba pentru că nu se întâmplă nimic” nu ne va ajuta nicicum să ne gestionăm timpul, valorile sau prieteniile.
Dacă prima parte a zilei este intensă şi ne solicită mult la capitolul efort fizic şi intelectual, confundând pălăvrăgeala cu brainstormingul, în a doua parte ne va lovi dorinţa de cercetare. Dacă la nivel înalt, a cerceta înseamnă în primul rând studiu, o curiozitate ştiinţifică pozitivă care îl va face pe individ să transpire la gândul că nu ştie cine este, de unde vine şi încotro merge, că nu a înţeles cum este cu călătoria în timp şi de ce viaţa se construieşte aşa, în această formă, pentru omul comun studiul se poate transpune şi într-o curiozitate bolnăvicioasă, un interes periculos faţă de cel de lângă el, adică faţă de cel care îi furnizează informaţiile, faţă de cel care îi asigură hrana spirituală. Nu este însă o zi în care acest studiu să producă efecte constructive, ci doar să consume energia, doar să stoarcă broboane de transpiraţie sub tirul întrebărilor, dar care nu va putea să ne ofere prilejul unor răspunsuri. Tocmai de aceea pentru a nu-i stânjeni pe ceilalţi în focul curiozităţii şi a nu transforma un impuls benefic din partea vibraţiilor cosmice într-o preocupare vulgară, în bârfă, invadarea intimităţii sau într-o altă formă de agresiune, să ne lăsăm azi antrenaţi de acest „vreau să ştiu” într-un cadru intim, personal, poate chiar în solitudine. Nu neapărat să citim sau să abordăm studiul în mod clasic, dar un Discovery sau un Viasat History are tot românul în grila de programe.
La capitolul evenimente ziua nu va ieşi în evidenţă prin acţiuni de grup sau prin descinderi pe spaţiul public. Motivele personale sunt cele care vor domina acţiunile şi ele nu ne vin pur şi simplu, ci sunt elaborate într-un clocot interior intens şi se construiesc în aşa fel încât să demonstreze superioritatea, controlul, dominarea.
Prin urmare, prima zi a săptămânii ne incită simţurile cu o acută nevoie de a şti ce se întâmplă în jur, ce se întâmplă cu oamenii, cu profesiile lor, cu pasiunile pe care le au şi ce ascund ei în vieţile lor private. Acest gen de invadare a vieţii personale vine dintr-un fel de curiozitate, o nevoie de a şti ce este tradusă prost şi integrată şi mai prost. Tot ceea ce ţine de minte, valori sociale, relaţii afective, aspiraţii, relaţii de factură profesională, chiar contacte sunt azi încercate de vulgaritate, de un interes, de o înclinaţie spre a invada un teritoriu, spre a cuceri o redută, spre a domina sau controla ceea ce mai mult sau mai puţin întâmplător atingem cu mintea.
Valorile se vor răsturna azi şi prin acest impuls oamenii se vor agresa unii pe alţii fără să-şi dorească în mod direct asta. Mulţi vor da cu capul în zid, mai mult la figurat, şi vor regreta gesturile făcute doar dacă au şansa să întâlnească fiinţe excepţionale care, prin calităţi speciale, se pot sustrage acestui context general pentru a le explica gravitatea faptelor lor.
Ca trăsătură inedită, 7 februarie aduce un eveniment care ne pune la încercare ataşamentul cel mai puternic pe care îl avem, teama cea mai intensă pe care o manifestăm faţă de o situaţie socială, statut sau funcţie.

 

Marţi, 8 februarie
Un alt eveniment important al anului 2011 este trecerea lui Chiron în Peşti. El va sta în acest semn până în 2018 când va trece în Berbec. Anterior, în intervalul 1960-1968, când Chiron a trecut prin Peşti, valorile ştiinţifice au impus o nouă etapă de creştere şi dezvoltare tehnologică şi, prin asta, au stabilit o nouă dimensiune socială impunând un nou tip de abordare a relaţiilor interumane, prin alte instrumente şi cu alte finalităţi. Dacă în ştiinţă Jacob şi Monod elucidează mecanismul ARN-ului mesager, Woodward realizează sinteza clorofilei (1961), agronomul Borlaug, prin varietăţile sale extrem de productive de grâu şi orez, impune în lumea a treia „revoluţia verde”, este creat cuvântul „informatică”, este creat primul robot industrial, este folosit primul satelit releu pentru telecomunicaţii (1962), prima maşină de scris cu memorie realizată de IBM (1964), prima ieşire în spaţiu a unui cosmonaut (1965), primele ceasuri de mâna cu cuarţ (1968), primele fotografii de aproape ale Lunii (1964) apoi prima misiune pilotată în jurul Lunii (1868), în artă apariţia mişcărilor de avangardă americană sau europeană – arta minimală, arta conceptuală, arta corporală, arta săracă – (1965) sunt în tandem cu intensele frământări politice centrate în jurul celor două mari puteri Rusia şi SUA, ceea ce va aduce acum trecerea lui Chiron prin Peşti va avea o supleţe specială şi deopotrivă o mare însemnătate pentru istoria omenirii.
Până pe 17 aprilie 2018 când va trece în Berbec, Chiron va avea în fiecare an, în intervalul cuprins între a doua jumătate a lunii iunie – a doua jumătate a lunii noiembrie, mişcări retrograde.
În Peşti Chiron aduce sinteze, reunificări, fuziuni ale ideilor, o depăşire a cadrului cercetării individuale pentru binele grupului, pentru evoluţia globală, pentru creşterea şi dezvoltarea umanităţii în ansamblu. Bazându-se exclusiv pe acumulările din ultima perioadă, în special pe cele din 2005 încoace, când a tranzitat Vărsătorul, trecerea lui Chiron prin Peşti va aduce grave tulburări de conştiinţă, dificultăţi în a alege scopul corect al progresului, direcţia spre care tindem să ne îndreptăm sau sensul, pozitiv ori negativ, pe care îl vom da faptelor.
A trăi mai bine nu înseamnă a trăi înţelept, iar a trăi înţelept nu înseamnă a-ţi duce viaţă în simplitate materiale sau sărăcie. Problema echilibrului între profunzime şi superficialitate, între deschidere spre mari întinderi şi măsura în cercetare, dezvoltare tehnologică va fi marea problemă a următorilor 7 ani.
Din punct de vedere ezoteric această poziţie este una benefică şi celor dispuşi să-şi consume rezervele pentru a evolua spiritual Chiron le va oferi un sprijin puternic şi o susţinere majoră, însă nu fără schimbări esenţiale aplicate existenţei sociale. Chiar dacă Peştii răspândesc în întreg zodiacul misterul şi prin asta solicită celelalte semne spre a depune un efort substanţial în a-şi depăşi propriile condiţii, concomitent cu această mobilizare Peştii ascund în mister şi lipsa discernământului, prezentat ca o componentă a dilemei, îndoielii sau suspiciunii. Chiron în Peşti îi face pe oameni totali în acţiunile lor şi, chiar dacă zodia Peşti este prin excelenţă un semn al diplomaţiei, valorile excentrice ale lui Chiron, înţelepciunea sa care spune asemenea jainiştilor NETI-NETI (Nu este nici asta – Nu este nici asta) produce o desprindere de vechile structuri ca o consecinţă a nevoii de evoluţie. Cu alte cuvinte, avem acum posibilitatea de a fi parte din procesul evolutiv al planetei, de a dezvolta cu îndrăzneală şi curaj valori care, explorate de noile generaţii, vor putea stabili noile baze ale societăţii viitorului. Dar acest pas important nu se produce fără a simţi durerea, suferinţa sau tristeţea despărţirii. Acesta este elementul cel mai misterios al Peştilor aceea de a-şi alege propria suferinţă, propria povară, propria cruce pentru a nu mai lăsa loc alteia, inopinate, şi, prin analogie, acesta va fi punctul cel mai dificil de gestionat în cadrul evenimentelor sociale, dar şi marea dificultate a următorilor 7 ani: putem sau nu să ne desprindem de ceea ce ne împiedică evoluţia?
Dacă din punct de vedere global misiunea lui Chiron în Peşti este acela de a consolida valorile universale, de a le da acestora un sens trainic pentru a împlini o viaţă personală chinuită de nevoi peste limita comună, nevoi stranii, de convieţuire cu elemente incompatibile sau de desprindere de un confort bolnăvicios, în ceea ce privesc evenimentele Chiron în Peşti aduce mari modificări în dinamica popoarelor. Nu trebuie să fim surprinşi dacă prin această poziţie ideile socialiste vor prinde mai mult, ci va trebui să fim surprinşi dacă ele vor fi implementate la fel ca în trecut, la fel ca în perioada 1960-1968. Nu va fi însă modificat efortul, implicarea sau abnegaţia cu care sunt vehiculate ideile. Această poziţie nu încurajează demonstraţiile şi nici formele agresive de protest, ci le susţine ideologic, le sintetizează pentru a le pune în aplicare în intervalul 2018-2026, când Chiron va trece prin Berbec.
Dacă în 1960 Chiron a intrat în Peşti din casa a VI-a, agresând structurile administrative de natură profesională, relaţia cu munca, recompensa, aducând un nou mod de a servi, acum, când Chiron intră în Peşti din casa a V-a, se aşteaptă la a fi lansată o nouă formă de conducere, un nou mod de ghidare, control sau de a transmite în descendenţă valorile acestei societăţi. Ideea de grup, de hotărâre comună sau de suferinţă comună va comporta în următorul interval de şapte ani o dezvoltare specială. Ceea ce acum va fi lansat ca strategie, ca modalitate de a combate momentul de criză va fi aplicat ca unică soluţie la trecerea sa prin Berbec (2018-2026). Ideea de a înlocui liderul cu o instituţie de conducere reproduce schema anilor ′60 în care cetăţeanul şi-a primit un drept pe care nu l-a cerut implicit pentru a fi mult mai uşor de controlat prin intermediul acestuia. Spre exemplu arhicunoscuta situaţie <>
Evenimentele zilei de 8 februarie nu ne oferă însă sinteza următorului interval, ci conflicte de mică amploare, o stare psihică proastă, o tensiune creată de evenimente lipsite de valoare sau amploare. Rezumându-ne strict la această zi trebuie să ne aşteptăm ca valorile ei să fie tulburate de contradicţia între „a vrea” şi „a putea”.
Prin urmare, 8 februarie este o zi importantă pentru umanitate. Trecerea lui Chiron în Peşti ne va lansa într-o nouă dimensiune socio-culturală, aducându-ne, pe de o parte, şansa de a schimba întreaga structură, valorile globale şi, prin asta, de a zdruncina o construcţie aberantă, iar pe de altă parte ne va tulbura conştiinţa imediată, stabilind un nou standard al nevoilor personale, o nouă modalitate de a ne împlini aspiraţiile. Prin această nouă poziţie avem şansa de a identifica soluţii, dar nu vom putea să le punem în aplicare, ci abia din 2018 încolo, după ce Chiron va trece în Berbec şi va aduce, prin exemplu personal şi sacrificiu, o nouă cale de evoluţie şi de ce nu o nouă formă de organizare.
Ziua de azi este însă diferită de întregul context care se porneşte cu trecerea lui Chiron în Peşti. Azi suntem nemulţumiţi sau chiar suferim pentru că nu vom putea să atingem ţintele pe care ni le propunem sau nu vom putea să ne îndeplinim dorinţele care ne incită încă de dimineaţă.
Recomandarea ce se aplică întregului tranzit al lui Chiron în Peşti este aceea de a fi asemenea oceanului care poate să dizolve totul, şi elemente ce ţin de voinţa proprie, dar şi forţe ce ţin de manifestarea Creaţiei în ansamblu pentru a aduce la lumină noi forme de viaţă sau de organizare.

 

Miercuri, 9 februarie
Lăsând în urmă elementele care ne-au tulburat conştiinţa în ziua anterioară, vom parcurge această zi cu speranţă şi încrederea că acolo unde există efort, acolo vor veni şi rezultatele. Azi Luna şi Neptun se întâlnesc într-un sextil şi, la cinci minute de la trecerea sa în Taur, va împlini un sextil cu Chiron, abia intrat în Peşti, pentru că peste doar 20 minute să treacă prin trigonul cu Capul Dragonului.
Dacă prima parte ne va aduce deopotrivă sensibilitate şi răceală, centrate pe nevoia de şti, cât mai multe, din toate domeniile şi din toate sursele, din dorinţa de a ne racorda la o altă sursă informaţională decât cea de până acum, a doua parte a zilei ne aduce semnale mature de temperare a acestor impulsuri, de sedimentare a ceea ce am asimilat până la prânz.
Aspectul dihotomic al acestei zile va fi însă unul constructiv. Suntem tentaţi să facem exact ceea ce este greşit pentru a ne îndrepta comportamentul, pentru a înţelege că schimbarea, cea anunţată de vibraţiile astrale ale anului 2011, trebuie să înceapă cu sine. Această rezonanţă, ce poate fi uşor numită rezonanţă karmică, poate aduce în conflict persoanele care ieri s-au simţit în elementul lor acuzând şi judecând, adică defulându-şi frustrările, cu cei care preferă să trăiască într-un mediu paşnic. În aparenţă simplistă, această dispunere de forţe, acest contrast comportamental, ce nu are nevoie de un unghi între planete pentru a se manifesta întrucât pare să fie o trăsătură a rasei umane, aduce azi o stranie împăcare cu trecutul. Trecutul poate fi reprezentat de o întâmplare, o serie de întâmplări, un om, un statut sau un obicei, iar azi reuşim după îndelungi eforturi să găsim soluţia şi să ne canalizăm pe aplicarea ei.
Prin urmare, 9 februarie este o zi de complicaţii comportamentale ce nu ne vin neapărat din propria educaţie, ci pot veni mai mult din anturaj, dintr-un contrast cu cei pe care îi întâlnim. Indiferent în ce tabără suntem, azi ne simţim înţelepţi, azi le ştim pe toate, dăm sfaturi savante florăresei din colţ sau facem observaţii îndrăzneţe celor care ne acordă atenţie.
A proceda în felul acesta înseamnă a reduce la nivelul senzorial, de plăcere sau nemulţumire, evenimentele karmice pe care destinul ni le lansează pentru a le regândi, pentru a le repara sau pentru a găsi soluţia miraculoasă. Să nu scoatem azi vorba din casă, adică să nu ne aventurăm în a exterioriza ceea ce nu este însă suficient de bine înţeles şi sedimentat. De fiecare dată când Luna trece prin Taur ea va dori să-şi recapete zona de influenţă, adică îi încurajează pe oameni să-şi reîntregească obiceiurile, moşia, averea etc. Pe un astfel de moment a porni la vânătoare înseamnă a intra într-o zonă despre care nu se ştie că, în ultima vreme, a fost populată cu animale fioroase.

 

Joi, 10 februarie
În a doua zi de Taur (Lună în Taur) avem de înfruntat o trăsătură delicată a acestei poziţii, sub forma unei ipostaze sociale dificile. În primul rând avem o Lună în exaltare înclinată spre prosperitate, armonie şi stabilitate care se va afla într-o relaţie blândă cu Venus şi cu Pluton din Capricorn, acestea din urmă, cu doar câteva ore înainte de răsăritul Soarelui, trecând prin conjuncţie, la gradul 6 din Capricorn. În al doilea rând, avem un nivel de comunicare foarte aproape de zona de stres pentru că relaţia se construieşte între două planete benefice aflate în zone care le obstrucţionează: Venus în Capricorn, ce îi limitează caracterul benefic doar la nivelul interesului social, avuţiei, bunurilor, Luna care prin relaţia de careu cu Mercur încurajează informaţiile false, minciuna, devierile de la cale, promisiunile sau o schemă stabilită în prealabil.
Pe baza acestor două direcţii, prima de structură şi a doua de funcţie, valoarea zilei de 10 februarie este una de greşeală, de eroare, de sugestie negativă, de blocare a unui proces sau de inversare a sensului acesteia. Evenimentele zilei vor face un fel slalom printre aceste trăsături pentru că spre seară, când Chiron se apropie de faza maximă a sextilului cu Capul Dragonului, să ofere prilejul unei sedimentări sau măcar un moment de răgaz pentru a medita asupra întregii zile.
După cum par a se orienta aspectele, ziua ne invită la un moment de înţelegere subtilă de care, cum este lesne de înţeles, nu toţi vor beneficia. Nu toţi suntem înclinaţi spre a despica firul în 4 şi apoi fiecare fir în câte 44 de fire până când descoperim esenţa lucrurilor sau măcar o explicaţie cu rol de adevăr sau soluţie. Tocmai de aceea, refuzând îndemnul subtil al astrelor şi abordând influxurile vulgare, ziua de 10 februarie devine un mijloc de a renunţa, de a spune NU în cele mai nepotrivite situaţii, de a refuza sau de a strica o colaborare datorită suspiciunii sau pentru că una din părţi a minţit.
În cadrul vieţii intime, conjuncţie Venus-Pluton, chiar dacă este puternic constrânsă de restricţiile severe ale Capricornului, tot mai poate aduce un strop de senzualitate, de plăcere, de erotism sau de încântări culinare, în aşa fel încât oricât de complicată sau de apăsătoare este această zi, tot să ne alegem cu puţină încântare, fiecare după cum îi este înclinaţia, nivelul sau nevoia.
Prin urmare, 10 februarie este o zi în care sunt intensificate dilemele, când suntem puşi la încercare pe încrederea pe care o avem în apropiaţi, în părinţi, fraţi, prieteni, colegi de serviciu. Evenimentele acestei zile vin asupra noastră în cascadă şi ne vom deplasa rapid între două extreme, între două domenii, între două ţinte. Fiecare aceste două ţinte sunt, la modul general, viaţa privată şi cea socială sau, la modul concret, două locaţii între care suntem obligaţi azi să ne deplasăm ori, într-un alt plan, două tipuri de abordări, două idei sau două stări sufleteşti. Efortul va fi însă imens şi consumul nervos pe măsură.
Şi azi avem de înfruntat evenimente care să conteze mult în 2011, ba chiar, prin sextilul Chiron-NN, putem extinde puţin cadrul acestui an spunând că momentul 10 februarie este o primă etapă, un prim eveniment, o primă staţie, gară, oprire din periplul de şapte ani al lui Chiron prin Peşti.
Pentru pasionaţii de ezoterism 10 februarie este ziua acceptării, a smereniei, a înţelegerii şi, ca o consecinţă a înţelegerii, o zi a compasiunii. Ei vor şti că tot ceea ce îi întâmpină acum este o provocare a vieţii pentru a-i face mai puternici sau pentru a se elibera de obstrucţiuni presărate în calea evoluţiei.

 

Vineri, 11 februarie
Prin careurile pe care Luna le împlineşte azi cu Marte şi Neptun, dar şi prin Pătrarul pe care îl împlineşte azi, ziua de 11 februarie devine un instrument de agresarea a conştiinţei de grup. Viaţa intimă este tulburată de neîmpliniri sociale, de lipsuri, de leziuni ce vin dintr-o zonă a comportamentului şi care îşi au originea pe spaţiul public. Sextilele Luna-Lilith şi Luna-Uranus vor interveni în această acuzaţie cu o soluţie de forţă majoră. Oamenii sunt determinaţi azi să facă schimbări pe domeniul public pentru că nu-şi mai acceptă o anume condiţie personală, pentru că nu se mai simt confortabil cu amânările, cu tensiune, cu lipsurile sau chiar cu dezamăgirile. Azi cerem o schimbare severă şi prin asta pe zona socială strigătele se vor înteţi.
Ceea ce vine azi spre împlinire nu pare să fie deloc semnul unei acţiuni de moment, ci efectul unui plan ce a fost pus în aplicare încă din 2010 şi acum când Neptun şi Capul Dragonului sunt într-o relaţie benefică să se încerce o descindere, ca o erupţie de moment, ca o explozie.
Din fericire ceea ce aduce ziua nu durează, însă poate să lase urme adânci în conştiinţa fiecăruia aducând o traumă prin confruntarea cu un inamic pe care nu l-am ştiut aşa cum se arată azi.
Prin urmare, 11 februarie este o zi de surprize. Evenimentele la care dorim să participăm azi sunt motivate de impulsuri personale, de nevoi personale, dar mai ales de combatere a acelora care nu au comportat în ultima vreme o schimbare calitativă. Ceea ce a ajuns la saturaţie azi nu mai poate fi ţinut sub control, nu mai poate fi menţinut în albie şi erupe, explodează, se exprimă într-un mod cum nu a mai făcut-o. Evenimentele nu sunt însă de amploare, ci, dacă ar fi să urmărim fenomenul evoluţiei pe spaţiul social după conceptul cauză-efect, atunci 11 februarie este o zi de finalitate pentru demersuri declanşate în 2010 şi despre care am crezut că au fost sortite eşecului. Din combinaţia nemulţumire, iritare, pripire şi evaporarea unei condiţionări sociale nu pare să iasă ceva bun.
Dacă pentru cei simpli, ce sunt atenţi asupra propriului comportament, impulsul, revolta îi influenţează într-o mai mică măsură, dezvoltându-le un refuz total inofensiv (nu mai cumpăra dintr-un anumit magazin, nu mai urmăresc programele de ştiri, refuză o întâlnire, se muta pentru o vreme la ţară s.a.m.d.), pentru cei needucaţi, ce par să-şi fi format deprinderile pe stadioane sau în birturi, 11 februarie se dovedeşte a fi o zi dinamică. Aceştia îşi vor pune în aplicare o listă la care au lucrat întregul an 2010. Pentru această categorie 11 februarie este un fel de „care pe care”.
Recomandarea pentru această zi este aceea de a alege să ne stingem nemulţumirea în preocupări intime. Azi există prea multă determinare şi este important să luăm în calcul că nimic din ceea ce gândim sau analizăm nu pare să fie ca în realitate. Suntem părtinitori şi ne-am face un imens bine dacă nu ne-am ascunde azi după deget.

 

Sâmbătă, 12 februarie
Trecând în Gemeni, Luna îi mobilizează pe oameni spre fapte simple, distractive, deconectante care nu solicită mult mentalul şi care, dacă îl folosesc, atunci vor orienta spre întâmplările inocente, naive, ca la un joc de recunoaştere, de verificare, de rememorare.
Această naivitate, susţinută mai mult pe incertitudine, pe teama de a nu pierde importante momente de satisfacţie, de bucurie, de încântare, de exaltare senzorială, va fi în prima parte a zilei periculoasă. Pe ideea „plăcerea şi prostia se plătesc” prima parte a zilei ne îndreaptă spre pericolul de a evita să reconsiderăm o poziţie sau să ne apropiem de o persoană care, fie intenţionat, fie întâmplător, face un astfel de gest faţă de noi. Numai bine ce ne-am dezmeticit din această primă parte intensă şi complicată, în care cei preţioşi la limbă şi sensibili la urechi se vaită „toată lumea vrea ceva de la mine azi”, ca seara zilei de 12 februarie să ne aducă soluţii stranii la problemele de peste zi. Ghinionul face că triunghiul regal dintre Luna, Saturn şi Mercur pe semne de aer, indicator al comunicării facile, al schimbului rapid de informaţi, dar şi al grăbirii spre finalitate, fără a lua în considerare dacă este sau nu timpul potrivit, să se contureze după ora 19:00, când multe dintre problemele oficiale ale zilei nu mai pot comporta schimbări esenţiale. Nu putem decât să ne tânguim că mintea a fost rătăcitoare, că ne-am ocupat de lacul de pe unghii sau de cumpărăturile pentru Valentine’s Day şi n-am scos căţelul sau am uitat să ne prezentăm la o întâlnire importantă. Acum, căţelul poate vedea strada sau parcurile şi noaptea, dar alte treburi importante ce ţine de raporturile de serviciu, cele legate de decizii importante în stat, cel care vizează împlinirea unei etape importante a unui grup sunt lăsate pe ziua de mâine.
Prin urmare, dacă am auzit vreodată de proverbul „NU lăsa pe mâine ce poţi face azi” şi azi, printr-o întâmplare ni-l amintim, putem să fim autoironici şi să reformulăm în „lasă pe mâine ce NU poţi face azi!” pentru ca dintr-odată multe nu le mai putem face. În jovialitatea zilei, inversarea topicii cu un motiv mai mult sau mai puţin important, poate fi pus pe seama zăpăcelii şi invocată scuza. Cum să nu ierţi pe duduia mademoiselle de pension care îşi ascunde simplismul în râsul sonor şi gesturile ample şi teatrale. O ierţi, ca şi ea este făptura Domnului şi dacă nu te stresezi azi cu reeducarea personajelor, spre exemple a celora din „Povestea drobului de sare”, poţi da vieţii un rost mai bun, unul măreţ, însemnat.
12 februarie este o zi de compensaţie. Nu devenim cu toţii saltimbanci, nici actori, nici circari şi nici… proşti. Suntem însă îndemnaţi azi să ne bucurăm de simplitatea vieţii, să sfidăm încordarea şi seriozitatea, să le aruncăm pe fereastră şi să ne delectăm cu ceea ce ne bucură mai mult, chiar dacă ne ţine departe de substanţă.
Spre seară, mulţi vor regreta că şi-au permis un aşa respiro, însă vor regreta degeaba. Dacă dezvoltăm obsesia perfecţiunii, înseamnă în primul rând că nu suntem împăcaţi cu propriile greşeli, înseamnă că nu suntem în stare să ne iertăm ceea ce greşim. Azi avem ocazia să vedem care este măsura propriei iertări, pentru că, aşa cum suntem învăţaţi de Marii Maeştri, acesta este etalonul pe care îl vom folosi atunci când îi iertăm pe ceilalţi.

 

Duminică, 13 februarie
O zi de o mare însemnătate karmică, 13 februarie împlineşte doar aspecte benefice, doar trigoane, situaţie ce încurajează spre folosirea talentelor, a înţelegerilor profunde, spre a dezvolta un tip de comunicare pe care nu l-am mai folosit până acum. 13 februarie este o zi de succes şi mulţi vor dori să ştie azi dacă există un secret pe care să-l folosească şi în altă perioadă din an.
Nu există un secret pentru a avea noroc, aşa cum nu există un secret pentru a iubi sau a fi iubit. Aceste aspecte ale vieţii nu pot fi pretinse şi nici cumpărate, nu pot fi cucerite prin forţă sau prin viclenie şi nici nu pot fi însuşite prin simpatie de la alţi oameni. Ele există sub imperiul altor forţe, pentru explicarea cărora astrologia foloseşte alte instrumente preluate de la celelalte ştiinţe ezoterice.
Azi Axa Dragonului îşi schimbă semnul, trece în Săgetător. Este vorba despre Nodul median, pentru că Nodul adevărat va intra în Săgetător abia pe 3 martie 2011.
Schimbarea axei este un eveniment important pentru că aduce în primul rând o modificare de viziune, de orientare, de înclinaţie spre un anumit domeniu, de alegeri majore şi ca urmare a acestui fapt se va produce o importantă schimbare de structură. Dacă Nodul de Sud al Lunii ne vorbeşte despre erori de judecată, greşeli, despre structura emoţională care ne urmăreşte ca o umbră, construindu-ne mediul în care trăim şi propulsându-ne în evenimente sociale ca efect al acţiunilor din trecut, Nodul de Nord ne oferă soluţii pentru a repara greşelile trecutului sau pentru a continua evoluţia pe un traseu nou, prin instrumente noi, printr-un nou mod de comportare, chiar într-un domeniu nou. Raportul dintre cele două direcţii poate fi comparat cu raportul dintre Punctul de Spirit (Asc+Soare-Luna) şi Punctul de Noroc (Asc+Luna-Soare), cu menţiunea că raportul Punctul de Spirit – Punctul de Noroc ţine mai mult de evenimente sociale, de raportul dintre forţele contrare şi mai puţin de idealuri, aspiraţii majore, evoluţie a spiritului.
Pe axa Gemeni-Săgetător Axa Dragonului va lucra asupra educaţiei, asupra înţelegerii şi informaţiilor. Relaţia dintre mobilitatea Gemenilor şi ambiţia Săgetătorului va impune o relaţie între valorile cuantificabile şi aspiraţiile morale, între ceea ce străluceşte, atrage atenţia, informează şi ceea ce modelează pentru atingerea ţintei, ceea ce ascunde sau consumă pentru a sublima agitaţia în forţă de propagare sau de a impune o elevare a structurii interioare până la limita superioară a gândirii. Într-o accepţiune comună conversia karmică, ce presupune trecerea de la NS la NN, înseamnă a remodela dorinţa de libertate şi a o integra în contextul existenţei proprii, a redefini conceptul de informaţie şi a-l pune în slujba comunităţii, a renunţa la superficialitatea specifică etapei de început a cunoaşterii şi a dezvolta simţul social prin care cunoaşterea nu este utilă dacă nu produce schimbări pozitive în comunitate şi nu în ultimul rând a dezvolta o înţelegere superioară propriei naturi, a evenimentelor sociale pentru a le sustrage din nebuloasa impusă de minciună, adevăr parţial, disimulare sau pervertire. Aceste două dimensiune ale vieţii personale vor impune o nouă serie de evenimente sociale care, raportate la devenirea dată de traseul Punctul de Spirit (PS) – Punctul de Noroc (PN), conform temei ingresului NN în Săgetător, are de asimilat doar trăsăturile astrale date de MC, Luna, Ascendent, Junon şi Saturn, cele care se vor afla în calea acestei deplasări.
De la Berbec la Săgetător, adică de la PS la PN, în afara celor trei aglomerări de planete care se fixează în Capricorn, final de Vărsător şi început de Peşti, final de Peşti – început de Berbec, poate fi asemănată cu o deplasare prin deşert, cu o încercare majoră care va consuma doar din ceea ce am asimilat până acum, doar din valorile pe care le-am dezvoltat anterior. Proba izolării, a postului, a abţinerii, a restricţiilor este întâlnită şi în existenţa laică. În anumite situaţii oamenii, prin propria lor voinţă, se privează de anumite drepturi pentru a face loc altora, pentru a asimila noi informaţii, pentru a deveni mai puternici sau a se dovedi utili. Într-o dimensiune esoterică solitudinea este o condiţie esenţială pentru desprinderea de laic. Pustnicii abordează cu bucurie retragerea pentru a-şi dezvolta o puritate sufletească în afara încercărilor duplicitare ale vieţi comune, cotidiene şi a le menţine pentru a obţine o stare de conştiinţă superioară.
Trecerea prin MC, în traseul PS-PN, înseamnă apelul către o instanţă superioară ce va declanşa o serie de evenimente care cer finalitate imediată. Următorul pas, Luna, înseamnă apelul la volumul de informaţii pe care trebuie să-l mobilizăm pentru a menţine o poziţie, un statut, o recunoaştere sau pentru a ne cumpăra un drept. Etapa Ascendentului, situat la gradul 6 Leu, ne aduce un moment de reciclare a valorilor ce s-au dovedit inutile. Într-o dispunere duplicitare impulsiv – compulsiv relaţia dintre „eu am” şi „eu am nevoie” devine una bolnăvicioasă. Aici apar devieri de la scopul iniţial, pierderea în detalii subiective periculoase susţinute pe pretextul neputinţei sau a necunoaşterii. Junon va atrage o nouă susţinere, un nou tip de raport social, o nouă abordare a problemei, a situaţiei în ansamblu care trebuie să fie privită ca o ipostază întâmplătoare, statică, pasageră, pentru că Saturn, ca ultimă etapă a acestei transformări, îl aduce pe individ de acolo de unde a aplecat, în forma în care era iniţial, doar mai bogat în experienţă.
Acest traseu evolutiv desprins din raportul Axei Dragonului cu raportul PS-PN se va aplica în intervalul 13 februarie 2011 – 2 septembrie 2012, cât timp Axa Dragonului va tranzita axa Gemeni-Săgetător. Raportând cele două trasee, adică dimensiunea evolutivă a naturii umane (NN-NS) la dimensiunea socială ca sinteză a raportului dintre necesităţile fizice, afective, mentale şi aspiraţiile spre comunitate, prin punctele date de MC, Luna, Ascendent, Junon şi Saturn putem avansa, ca fiind reprezentative pentru acest tranzit, următoarele date, echivalente celor 5 poziţii: 12 martie 2011, 5 august 2011, 23 noiembrie 2011, 2 aprilie 2012, 12 mai 2012.
În afara acestor trăsături generale, care, aşa cum se poate constata, depăşesc spaţiul anului 2011, ziua de 13 februarie este în mare parte benefică, aducând alinarea suferinţei, eficientizarea unui tratament, împăcarea cu probleme mai vechi, înţelegeri stranii între două părţi negative care urmăresc împlinirea unor aspiraţii mai vechi sau delimitarea unor noi zone de influenţă.
În sfera vieţii private trigoanele impulsionează spre stări sufleteşti complexe, spre dezvoltarea creativităţii. Azi ni se trezesc amintirile plăcute ale tinereţii sau copilăriei, fie în mod conştient prin acţiuni voite, fie involuntar ca în cazul celor care-ţi trăiesc ziua fără să-şi facă un plan, fără să-şi propună anumite fapte sau să urmărească un scop.
Prin urmare, 13 februarie este deopotrivă importantă pentru identificarea unei noi dimensiuni afective, pentru apropierea de acele fapte ale trecutului pe care le-am ignorat sau nu le-am putut împlini. Acum ni se permite să dezvoltăm cu forţă şi inspiraţie o formă pozitivă de ataşament. Atât la cumpăna dintre axe, linia Nodurilor Lunare este azi generatoare de stări de conştiinţă, de înţelegeri subtile, de străfulgerări de iluminare, de revenirea bruscă a tonusului, a poftei de viaţă, a plăcerilor, a bucuriei. Trecându-se prin trigonul Lună-Saturn retrograd, ce incita analiza şi îndreaptă atenţia spre elemente grele ale vieţii care pot lăsa impresia unei sarcini majore, epuizante pe care, de altfel, o vom îndeplini cu plăcere, ne întâlnim cu o nouă formă de bucurie, cea care în maturitate şi înţelegere ne îndeamnă la voinţă şi performanţă.
Azi vom avea impresia că putem să facem multe din ceea ce nu am putut face anterior, că putem citi mai mult, înţelege mai repede, lucra mai eficient sau depune un mai mare efort fizic fără să ne simţim epuizaţi.
Dincolo de trăsăturile specifice acestei zile, impuse de trigoanele Lună-Mercur, Lună-Saturn şi Lună-Marte, în care predomina spiritul competiţional, nevoia de a demonstra o abilitate, de a depăşi limite sau de a cuceri noi spaţii, trecerea Axei Dragonului de pe Capricorn-Rac pe Gemeni-Săgetător ne conferă o nouă formă de înţelegere, o nouă ţintă, un nou ideal, o nouă etapă de creştere şi dezvoltare. Pe această axă şi exact în această dispunere cele două sensuri ale Nodurilor sunt în domiciliu. Dacă pentru viaţa interioară, pentru destinul individual în ansamblu sau multiexistenţial, această ipostază seamănă cu o ploaie de vară, cu beneficiile sale sentimentale şi deopotrivă confortul său fizic, într-o dimensiune socială a vieţii scopurile pe care le avem, aspiraţiile pe care dorim să le dezvoltăm, ţintele pe care ni le-am stabilit au 5 date importante, cinci noduri şi tot atâtea ipostaze de consolidare sau de preschimbare, de inserţie, de fixare într-un teren nou conform cu idealurile şi calitatea umană pe care le dezvoltăm.
13 februarie ne invită la o rememorare, nu a timpului pierdut şi în niciun caz atât de analitic şi emoţionant cum ne sugerează Marcel Proust, ci a proverbului „Aveţi grijă ce vă doriţi, pentru că s-ar putea să primiţi!”

 

12 comentarii la „7 – 13 februarie 2011

  1. mariana spune:

    domnule Coser
    am citit cu mult interes ceea ce ati scris in legatura cu trecerea lui Chiron in pesti. Si eu am pe harta natala aceasta pozitie(1966). Ma intreb , si poate ma ajutati dumneavoastra, acest tranzit nu poate sa sustina noi descoperiri in medicina, ma refer in special la diabet, tratamente ….vindecatoare??
    Am vrut sa va trimit un mesaj in particular , sa va cer ajutorul, dar ma tem ca n-ar fi fost oportun…
    Va rog spuneti-mi doua vorbe, care sunt perspectivele, sansele ,in acest sector?Nu stiu de ce , dar cand am auzit de vindecatorul Chiron in pesti , mi-au revenit sperantele
    Multumesc

  2. Mirela spune:

    Apelez din nou la Dvs, Dle Coser, aceeasi fidela cititoare si „fana” a Dvs.
    06 martie 1968,12:55, Bucuresti…Ce poate sa-mi aduca bun Chiron?…Poate implinire sufleteasca, umplerea golului din suflet si din inima? Intr-adevar, multumire si implinire profesionala am dobandit-o,imi merge foarte bine profesional, nu neaparat din punct de vedere financiar (am invatat sa ma detasez de „meschinariile” de fiecare zi…facturi, plati, restante…nici nu le mai bag in seama!) Ma duc zi de zi la munca cu placere…am inceput o cariera cu totul noua in care ma simt implinita. Acasa mi-e BINE!!! Dar…sufletul mi-e gol…vreau sa simt caldura iubirii (alta decat iubirea fata de Dumnezeu, fata de copilul meu…), vreau sa-mi gasesc un SUFLET dornic de iubire…vreau sa pot iubi si sa fiu iubita…
    Crede-ti ca-mi doresc prea mult?

    Va multumesc din suflet…astept raspuns si aceleasi pareri si sfaturi nepretuite pe care mi le-ati dat mereu,

    Cu respect, a Dvs, Mirela

  3. Gabriella spune:

    Draga domnule Coser,

    Puteti sa scrieti cateva randuri despre tranzitul lui Chiron in Pesti in casa a V-a .Face o conjunctie si cu Nodul Nord din harta natala .

    Cu multumiri,
    Gabriella

  4. Mariana,
    Natura vindecatoare a lui Chiron in Pesti este un element dificil de acceptat. Cand ai tulburari de comportament si ceea ce este deviat iti place, va trebui intai sa te desprinzi de ceea ce-ti place si este gresit pentru ca apoi sa dobandesti noi deprinderi. In cazul unei afectiuni, care deja impune un disconfort fizic, vindecare se face intr-o singura etapa. Prin implinirea ei se inlatura si boala si suferinta.
    Anul acesta nu cred ca poate ajuta mult in aceasta vindecare, nu are timpul necesar, dar din 2012, de cand Neptun va trece definitiv in Pesti, nu vom mai fi atat de reticenti la elementele noi de comportament pe care ni le predispune Chiron in Pesti si, spre exemplu, scapand de teama de apa ajungem sa invatam in sfarsit sa inotam.

    Mirela,
    ma bucur mult ca ai indeplinit aceste conditii, insa nu este suficient cat ai obtinut. Acum esti intr-o stare de receptie, de asteptare. Acest om nu-ti va cadea din cer. Pastrandu-ti starea pe care foarte frumos o descrii este important sa-ti largesti putin arealul… Doar din cadrul pe care il ai acum nu se intrezareste nimic.

    Gabriella,
    Chiron in casa V se adreseaza descendentei, adica urmasilor, dar si elementelor de creatie pe care un individ le lasa in urma sa. Avand un rol atat de important prin conjunctia cu NN, Chiron va fi un ctitor de valori, impulsionand catre posturi importante, catre profesii importante sau catre o noua pozitie sociala. Ceea ce ofera el nu vine insa simplu si comod. Casa V fiind si casa iluziei, el va actiona pe principiul remediului homeopat. Momentele de desprindere de un element cauzator de suferinta, de un obstacol, ce nu era privit asa si care facea parte din propria existenta, are asupra destinului un efect tonic. Ascendentul in Balanta iti aduce un indemn spre echilibru, insa el este benefic doar pentru cei care nu sunt dispusi sa faca mari sacrificii. Va trebui sa faci un efort de intelegere, sa accepti raspunderea, sa-ti cultivi creativitatea si sa-si insusest efortul pe care trebuie sa-l faci pentru a mentine ceea ce creezi. Intr-o alta acceptiune, Chiron in Pesti este semn de identificare. Te urci intr-un punct situat la mari inaltimi doar pentru a-ti insusi o viziune, doar pentru a descoperi foarte departe ceea ce cauti, pentru ca apoi viata sa se desfasoare in termeni comuni.
    Indiferent ce indemnuri iti vin din destin, ceea ce primesti este pentru cresterea ta, pentru descoperirea propriei lumini si doar ceea ce va crea ea sa fie apoi pus in slujba celorlati. Cu NS in XI exista tendinta de a da tot ceea ce primesti, insa acum vindecarea vine din acumulare. Ca atunci cand primesti o samanta: nu i-o dai imediat vecinului pentru a-si infiinta o livada, ci iti faci tu livada si cat timp vei dori ii vei oferi cantitati mari de fructe.

  5. mariana spune:

    multumesc mult, domnule Coser, chiar daca au ramas franturi de fraza pe care nu le-am putut patrunde complet
    In alta ordine de idei , am primit de la editura saptamana aceasta cartea dvs.
    De mult mi-o doream … Sunt absolut convinsa ca voi afla multe lucruri noi, fascinante…

  6. Mirela spune:

    Multumesc pentru raspuns, ca de fiecare data…mi-as fi dorit o sugestie,un sfat…despre ce ar trebui sa fac, pe ce cale s-o apuc….asa mi-ati dat intotdeauna…v-am urmat sugestile,sfaturile, mare parte din reusita mea v-o datorez (sincer, nu exagerez!)….va rog mult ajutati-ma cu cateva sfaturi…stiu, e greu pt Dvs sa va impartiti pt toti…sunteti atat de valoros pt toti care va recunosc si va stiu VALOAREA.

    Aceeasi, Mirela

  7. Gabriella spune:

    Multumesc pentru frumoasa analiza.

    Gabriella

  8. Corina spune:

    Buna seara!
    De aproape un an, de cand am aflat de la o prietena de site-ul dumneavoastra, va citesc cu regularitate si cu placere. Chiar daca pentru mine astrologia reprezinta, simbolic vorbind, matematica, modul dumneavoastra metaforic de exprimare ma atrage in mod deosebit. Si chiar daca previziunile ce le descrieri nu sunt dintre cele mai optimiste, nadajduiesc ca intr-o buna zi sa inteleg „conjunctiile” planetelor si influentele lor in viata noastra, a fiecaruia. Nu stiu care este regula cu privire la cererile adresate dumneavoastra, iar daca o incalc imi cer scuze, insa recunosc, as dori sa primesc de la dumneavoastra un sprijin. Am renuntat anul trecut la o cariera profesionala in tara pentru a cauta altceva in strainatate. Desi nu am cochetat cu strainatatea (decat ca turist), ratiunea pentru care m-am rupt de ce aveam in tara (daca aveam ceva) este legata de sentimentul tot mai profund de neimplinire. Am ales sa o iau de la capat, dar pare ca acest inceput e o continuare a ceea ce am lasat. Pur si simplu nu-mi gasesc motivatia, scopul, parca nu mai stiu ce vreau, simt un blocaj, o tristete apasand mereu asupra gandurilor mele cele mai optimiste.
    Nu vreau sa va necajesc cu lamentarille mele, poate am nevoie de ajutor de specialitate, insa doresc sa stiu daca pot „da vina” si pe astre.
    Imi permit sa va rog, cu speranta ca nu va veti supara, sa-mi scrieti pe adresa de e-mail.
    Va multumesc.
    Cu simpatie
    Corina

  9. daniela spune:

    Buna seara! am soare in varsator, luna in leu, NN in leu si chiron in pesti. Trec prin momente extrem de secatuitoare la nivel sufletesc, banuiesc ca acest chiron in pesti vrea sa ma ajute sa ma vindec (cred ca de nehotarire) insa, undeva, exista un val de iluzie care nu ma lasa sa „vad”asa cum trebuie calea mea. Am o stare de parca atirn deasupra unei prapastii. Imi dau drumul, fie ce-o fi, sau ma trag inapoi pe pamant, sa simt siguranta (nesigura) a unei situatii cunoscute. E mai bine ca atunci cind nu stii ce sa faci, sa nu faci nici o alegere? Nici asa, nici asa. Ce spuneti? Alege Universul pentru mine? Va multumesc.

  10. Corina,
    ti-am raspuns pe email, asa cum ai solicitat.

  11. daniela,
    cam grea sarcina. Iluzia care te cuprinde acum nu este o noua găselniţă a universului pentru a te pedepsi, ci o forma subtila de a-ti spune „Incearca si altfel!”, „Uite-te si in alta parte” sau „Asa nu se mai poate!”. Cu alte cuvinte, ti se cam taie subventia si ramai fara elementul care iti alimenta o bucurie inferioara sau o satisfactie. Fiind Varsator stii foarte bine ca ai preferat nu o cautare, o expansiune, ci o reasezare a puzzele-ului sub nivelul optim de functionare a mintii sau a puterii de creatie. Combinatia Soare in Varsator – Luna in Leu inverseaza valorile, modul de apreciere, sensul. Adica, desi stii ca rasfatul este o forma de a pierde vremea, daca nimic nu te obliga, preferi sa o pierzi ca timp exista, de vreme ce pendula se misca muta intr-un colt al camerei. Chiron in Pesti este singurul care te poate speria. Exista dincolo ceva mult mai important si starnindu-ti curiozitatea te atrage catre alte informatii, catre alte preocupari.
    Daca acum simti ceea ce ne-ai impartasit inseamna ca intrepatrunderea celor doua nivele se produce chiar acum. Ca sa te linistesti si sa poti alege unul dintre trasee obisnuieste-te cu gandul ca acum alegi si nu vei mai putea reveni la momentul deciziei orice ai face. Obisnuieste-te cu gandul ca detii puterea de a alege asa cum nu ai stiut niciodata. Asta este si drama Varsatorilor, ei stiu ca mobilitatea nu inseamna libertate de alegere, dar prefera sa nu spuna asta, sa-i lase pe ceilalti in ceata, pentru a le fi mai simplu si a nu fi acuzati de ceea ce ei insisi isi imputa.

  12. Corina spune:

    Multumesc

Dă-i un răspuns lui daniela Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.