14 – 20 februarie 2011

Luni, 14 februarie
Prima zi a săptămânii ne duce într-un tărâm relaţional dificil, complicat de o mare intensitate a sentimentelor şi o abordare dificilă a exprimărilor. Nu doar pentru că la final de tranzit prin Gemeni, Lună are de trecut prin careurile cu Lilith şi Uranus sau prin conjuncţia cu Coada Dragonului, moment de disconfort fizic, de nesiguranţă sau de neînţelegere, ci şi pentru că, trecând în Rac, va aduce la lumina acele speranţe pe care ne-am dorit tot anul 2010 să le împlinim şi nu am putut. Este lesne de înţeles că 14 februarie este o zi a împlinirilor, o zi de atingere a unor ţinte de exprimare la nivel social, o zi de atac asupra unei redute ce a opus rezistenţă tot anul trecut.
Noaptea de duminică spre luni ne aduce momente de corelaţie, de gândire, asimilare, de retrăire a unor ipostaze mai vechi, dar şi de impulsul spre a îndrăzni mai mult. Pe fondul unor nemulţumiri trăite intens în ziua de duminică, informaţiile ce ne inundă în timpul nopţii apelează la un registru informaţional nou. Ele pot deveni de-a dreptul revelatoare, pentru că ne pot inspira în legătură cu marile strategii, cu marile planuri asupra cărora ne vom îndrepta întreaga atenţie de-a lungul lui 2011. Este important de memorat această ipostază, această deschidere spre informaţie, pentru că revenirea lui Junon în Fecioară, prin retrogradare, dar şi trigonul lui Mercur cu Saturn retrograd, cer multă inspiraţie, căldură sufletească, înţelegere şi chiar o percepţie subtilă specială pentru a nu strica o relaţie prin asociere de proastă factură.
Fundalul acestor impulsuri, dat de trecerea Lunii prin Rac (domiciliu) este unul care cerşeşte dragoste, lumină, curaj ori rezistenţă la efort. Azi suntem îndemnaţi să punem bazele unei colaborări solide, care în timp să ne cureţe sufletele de durere sau nemulţumire sau care să ne asigure bătrâneţile.
În raport cu acest background astral, trigonul Mercur-Saturn ne face vulnerabili la sentimentele celorlalţi. De aceea 14 februarie nu este o zi potrivită pentru evenimente mondene care să se bazeze pe numărul de invitaţi, pe contacte întâmplătoare. Cercul de prieteni trebuie ales cu mare grijă acum pentru că oportunitatea de a corecta neîmplinirea lui 2010 va duce la leziuni făcute din exces de zel, din dorinţa de a face prea multe într-o singură zi, de a aduce acelor câteva ore de lumină intensitatea evenimentelor epocale.
Relaţia Lunii şi a lui Junon cu Axa Dragonului este însă dificilă. Dacă Luna în Rac aduce sentimentelor o notă blândă şi poetică, oferindu-le motivaţii şi deopotrivă rezistenţă la efort, Junon, pe gradul anaretic din Fecioară, nu poate gestiona limitele pe care orice relaţie le are. Acest raport, agresat de gradul anaretic, aduce o dispunere pe poziţii antagonice, un schimb de forţe aflate într-o relaţie periculoasă. Acţionând pe mai multe planuri concomitent, relaţia Luna-Junon-Axa Dragonului, ne pune azi în conflict cu propriile alegeri, cu strategiile pe care le avem. Amploarea acestui raport include deopotrivă şi hotărârea bruscă de a merge la piaţă, de a ne achiziţiona un bun, de a vizita un prieten, de a depune o reclamaţie, de a înfrunta un adversar, de a sancţiona o greşeală sau, într-un alt registru, de a lua o decizie care să ne schimbe locul de muncă, locuinţa, cercul de prieteni, bibliografia sau criteriile după care ne selectam priorităţile sau valorile cu care vom lucra începând din acest an.
14 februarie este o zi importantă pentru ceea ce reprezintă trăsătura lui 2011: noutate absolută! Azi noutatea vine prin concentrare, prin soluţionare, rezolvare, prin puterea pe care dorim să o folosim pentru a compensa neajunsurile trecutului.
Pentru mulţi dintre noi 14 februarie nu va fi deloc o zi a succesului sau împlinirilor. Trecerea Lunii peste punctul sancţiuni (NS), peste elementul care ne reaminteşte că suntem ceea ce am gândit, ceea ce am intenţionat sau am vrut în mod special să devenim aduce în planul realităţii împliniri dureroase. Azi picioarele devin foarte sensibile, mintea rătăceşte prin Tărâmul Făgăduinţei fără să-i ajute deloc, iar relaţiile personale devin dintr-odată încordate. Aceştia, începând cu această zi, îşi vor ispăşi greşeli de care, în mare parte, nu au ştiut. Azi sunt îndepărtaţi, ignoraţi, uită elemente importante, sunt neinspiraţi sau îndemnaţi să facă cele mai proaste gesturi, iar atitudinea afectivă va fi aceea de frică, indiferenţă sau grijă exagerată.
Prin urmare, 14 februarie este o zi a războiului, a atacului care va aduce doar un singur învingător. Azi nu există remiză, nu există cale de mijloc, nu există acea armonie calmă şi distantă ce îl păstrează pe om în spaţiul comod al lumii cunoscute, ci doar o singură variantă: învingi sau eşti învins!
Această abordare nu apare dintr-odată azi, ci a lansat mesaje încă din zilele anterioare, fie prin exprimare directă, un anunţ, o invitaţie, o pregătire pentru un eveniment, fie prin semnale subtile, prin îndemnuri, prin acele avertismente ce vin spre noi prin aer, apă, prin intermediul tehnicii moderne sau, pentru cei sensibili şi instruiţi în folosirea tehnicilor ezoterice, pe calea energiei.
Ceea ce se întâmplă azi nu trebuie ignorat, indiferent că suntem invitaţi la a trăi evenimente ample, tulburătoare, intense sau că suntem obligaţi să parcurgem această zi în singurătate, pierderea unui element bun sau rău din viaţa proprie este definitoriu pentru această zi.
Pentru a lăsa deoparte puţin scopul principal al acestor analize, acela de a preveni elementele negative, de a le înţelege pentru a le sublima în putere şi lumină sufletească, şi a scoate în evidenţă trăsătura exclusiv benefic a acestei zile, este demn de remarcat relaţia de trigon dintre Lună, victimizată de propriile fapte ale trecutului prin conjuncţia cu NS, şi Neptun, ceea ce va aduce soluţia eliberatoare, inspiraţia genială, descătuşarea lui Prometeu sau descoperirea focului lăuntric pe care Dumnezeu la pus în fiecare fiinţă pentru a ne ajuta să ne deplasăm liber prin planurile paralele. Componenta afectivă a acestei zile, chiar dacă va aduce o uşoară confuzie prin bogăţia de elemente, stări, ne va aminti azi că Dumnezeu nu îi numără pe oameni „unu, doi, trei, patru…”, ci „unu, unu, unu, unu”, adică ne oferă privilegiul egalităţii înaintea privilegiului puterii.
Dacă ne-am întrebat care este modelul pe care îl implementăm prin existenţa proprie, azi primim răspuns şi el nu trebuie nici să ne exalte şi nici să ne doboare, ci este important să-l privim ca pe o informaţie preţioasă care ne ajută să ne înţelegem destinul.

Marţi, 15 februarie
A doua zi de Rac (Lună în Rac) ne aduce doar împlinirea a două aspecte: opoziţia cu Venus şi careul cu Saturn, adică trasarea unui careu în T pe semne cardinale.
Azi ne vom arăta obosiţi după ceea ce am parcurs în ziua anterioară, ne vom resimţi după efortul intens de gândire, afectiv sau după efortul fizic pe care l-am făcut pentru a fi la înălţime. După consumul de ieri 15 februarie ne găseşte cu dureri de spate, de membre, cu o atitudine negativă sau cu o stare de superficialitate, cu o euforie înţeleasă greşit şi cu o lipsă de motivaţie pentru aspectele importante ale vieţii. Cu alte cuvinte, elementele ample, dinamice ce s-au desfăşurat ieri la nivel social, acum sunt transpuse la nivelul vieţii personale. Adică se încearcă reproducerea într-un cadru restrâns a bucuriei sau tristeţii de ieri pentru a ne demonstra că nu a fost singular ceea ce s-a întâmplat, ci schema zilei de 14 februarie se poate repeta.
Careul în T pe semne cardinale aduce acest gen de instabilitate, de mobilizare, de ieşire din schema obişnuită, însă cu instrumentele vechi. Se va păstra însă aroma trecutului prin rememorări, prin implicări în demersuri care continuă ceea ce a fost lăsat în părăsire sau se încearcă abandonarea unei relaţii care nu era deloc benefică.
Chiar dacă efortul este resimţit mult mai mult azi decât ieri, 15 februarie este o zi de acţiune, de forţă, de deplasare între două locaţii, între două idei sau de finalizare a ceea ce ieri nu am reuşit să împlinim din lipsă de timp.
Prin urmare, 15 februarie aduce iluzia reeditării. Dacă a ne păcăli că un bine mai vechi poate fi adus din nou în centrul atenţiei este neplacut, faptul că durerea de pe corp sau suflet este înşelătoare va fi privită azi cu un optimism aparte. Şi optimismul este o iluzie azi şi se va consuma repede pentru că, asemenea multor elemente predispuse de caruselul astral azi, este o umbră ce se ridică atunci când lumina, adică înţelegerea ori cunoaşterea, se apropie. Într-un cadru limitat, al vieţii intime, al vieţii personale totul va fi altfel decât în planul social. Mulţi, pentru a scăpa de nemulţumire, de eşec, de confruntări îşi părăsesc azi casă sau prietenii, rudele, se mută temporar într-o altă locaţie unde speră să le fie mai bine.
Binele este o iluzie azi, ca şi răul de altfel, iar evenimentele nu vor fi importante prin această calitate, ci prin mesajul pe care îl vor conţine, prin legătura cu întâmplări din trecut cărora, atunci când s-au consumat, nu le-am acordat importanţa cuvenită. Nici acum nu este cel mai bun moment, dar dacă tot se aude muzică şi încă suntem la petrecere… să dansăm!

Miercuri, 16 februarie
Într-un ton diferit faţă de ceea ce am avut de experimentat în primele două zile ale săptămânii, azi sufletului i se acordă mai multă atenţie, echilibrului emoţional de asemenea, dar şi manierelor sau exemplelor de bune practici. Până aproape de mijlocul zilei Luna tranzitează ultima parte a zodiei Rac prin care, în armonie cu cele două trigoane pe care le ridică împreună cu Lilith şi Uranus, dar şi prin sextilul cu Junon, va împlini mari aşteptări, însă nu prin relaţii de natură socială, ci prin contacte personale. Viaţa privată va avea azi un rol foarte important şi tot ceea ce vom face va duce la consolidarea ei. Azi oamenii se vor abţine să ridice tonul, să se critice, să se jignească sau să se acuze, acţionând mai curând într-un registru al liniştii şi deconectării.
Ca şi cum între această zi şi primele două zile ale săptămânii ar fi o distanţă imensă, azi ne simţim departe de durere sau nefericire, chiar dacă unii pentru asta ar fi în stare să mintă sau să se mintă.
Nu ne putem însă depărta de contextul major pe care această lună îl predispune, dar nici de cel al întregului an 2011, acela al reformulării, al deschiderii spre un tărâm din care nimeni nu se va mai întoarce, la îmbrăţişarea unui stil de viaţă la care nu vom mai putea renunţa şi pe care va trebui în anii ce vor urma să-l perfectăm pentru a ne putea fi util şi în egală măsură plăcut. Cerul zilei de 16 februarie aduce aplicaţia unui aspect extrem de puternic ce se va declanşa începând de mâine, cu conjuncţia Soarelui cu Neptun.
Preambulul acestui aspect, adică ziua de 16 februarie, este ascunsă în trăsăturile pe care Luna le împrumută de la zodia Leu, atunci când o tranzitează: căldură, creativitate, protecţie a vieţii, iniţiativă, îndrăzneală, încredere în sine. Chiar dacă binele pe care îl vom resimţi prin aceste trăsături va fi real, trebuie să fim realişti şi să acceptăm ca acesta este un strat foarte subţire şi la cel mai mic contact cu realitatea, întreagă bucurie şi chiar liniştea se vor rupe în bucăţi aruncându-ne în faţa necunoscutului care ne inspiră teamă, o teamă intensă şi paralizantă.
Multe pot să înceapă azi, dar nimic nu se finalizează, ci doar se încarcă, se umple de lumina înţelegerii şi de puterea acceptării pentru a descinde într-o altă zi, când predispoziţiile astrale sunt mai generoase cu latura activă a evenimentelor.
Prin urmare, 16 februarie este o zi de însămânţare. Azi sădim în conştiinţa individuală sau în cea de grup cele mai puternice valori pe care, de-a lungul întregului an 2011, le vom uda, le vom îngriji pentru a obţine din ele plante viguroase, la rândul lor generatoare de seminţe.
Azi ne cuprinde un calm suspect, o linişte stranie pe care o vom prefera, dar nu vom putea nicicum să o controlăm. Suntem conduşi de ea spre aspecte minunate ale personalităţii, spre căldură sufletească, spre generozitate, spre acele valori care cer sacrificiu pentru un ideal, pentru a cultiva o idee, pentru a o oferi, necondiţionat, celuilalt, grupului, mediului, ţării sau rasei umane în ansamblu.
Azi jalonăm, stratificăm activităţile pe care le vom realiza de-a lungul lunii dar nu vom fi în stare să finalizăm nimic. Cei care vor forţa notă şi nu vor avea răbdare să-şi culeagă roadele într-o altă zi, vor activa sextilul Luna-Junon, adică vor intra într-un sector karmic ce îi întoarce la insuccesele anului 2010, la neputinţele lui 2009 sau la schisma anului 2008.
Din fericire toate acestea vor face trimitere la o componentă personală care este mult mai uşor de evaluat. Mâine astrele se vor adresa grupurilor şi este important să ne formăm azi o bază cât mai solidă pentru ca în următoarea zi să putem ridica vârful muntelui care suntem cât mai sus.

Joi, 17 februarie
Azi Soarele şi Neptun se întâlnesc în conjuncţie, aspect care se produce o singură dată pe an, iar aceasta este penultima conjuncţie Soare-Neptun pe Vărsător, din ciclul de aproximativ 165 de ani cât are nevoie Neptun pentru a parcurge întregul zodiac. Ultima conjuncţie Soare-Neptun pe Vărsător va fi pe 19 februarie 2012.
Azi însă, valoarea acestui aspect se va exprima cu predilecţie în sectorul social şi nu oricum, ci în mod special prin influenţarea timpului de derulare a evenimentelor, prin fragmentarea lui, prin amânarea unor etape intermediare pentru atingerea unei finalităţi dintr-o curiozitate bolnăvicioasă sau pe baza unui motiv mai puţin corect.
Când Soarele şi Neptun trec printr-o conjuncţie este dezvoltată latura contemplativă a personalităţii, acele valori care îi conferă individului calităţi de lider de opinie, de exemplu, nu doar în ceea ce priveşte comportamentul, ci şi ca mod de a percepe lumea şi de a o reprezenta. În relaţiile de grup apare o problemă în a stabili corect valorile comune şi este confundată evoluţia individuală cu cea de grup. În felul acesta, convinşi că ştiu şi înţeleg perfect lumea, că propria reprezentare este cea mai aproape de adevăr, dacă nu chiar adevărul însuşi, oamenii, pe acest aspect, îşi agresează unii altora liberul arbitru, îngrădindu-şi libertăţile de exprimare. Pe ideea „credinţa mea este mai bună, trebuie să renunţi la credinţa ta” se va produce o puternică mobilizare a evenimentelor confundându-se devoţiunea cu fanatismul sau dragostea cu ataşamentul.
Ceea ce va rezulta din acest dublu atac asupra devenirii personale este o obstrucţiune a libertăţii de exprimare, o risipire a timpului ce ar fi trebui să fie dedicat înţelegerii în ansamblu (aplicată grupului), nu pe un caz particular (cel al individului în cauză), creativităţii, depăşirii propriilor obstacole, a propriei iluzii, a proprii păreri despre viaţă, oameni, societate, istorie, cultură, evoluţie.
Dezvoltând această dilemă şi savurându-i parfumul inefabil al orgoliului spiritual, al ego-ului disimulat, sextilul Lunii cu Saturn ne va aduce spre a consuma evenimente sociale ce au fost iniţiate cel mai devreme în ianuarie 2011 şi care nu au putut fi finalizate. Acum, reziduurile karmice, acele evenimente pe care nu le-am finalizat, intrând în contact cu dulcea iluzie a conjuncţiei Soare-Neptun îi face pe oameni care sunt în conflict să se împace, să discute între ei în termeni amiabili, să fie acceptate elementele negative ca o formă de compromis, în speranţa că mai târziu ele vor fi soluţionate sau asimilate finalului benefic.
În acelaşi ton al iluziei ce absoarbe azi totul, şi care vine din conjuncţia Soare-Neptun, binele, construit aşa cum suntem îndemnaţi azi, este o imensă păcăleală. Ceea ce a fost rău va fi şi mai rău, iar ceea ce a compromis în viitor nu se poate schimba dintr-odată pentru că oamenii se schimbă foarte greu, unii deloc de-a lungul unei vieţi.
Conjuncţia Soare-Neptun pe lângă valoarea în sine pe care o are, ea intervine şi prin efectul de stelium (conjuncţie a minim 4 planete) la care se alătură Mercur, Marte din Vărsător şi Chiron din Peşti, iar dacă aplicăm acestora şi efectul ascendent al fazei de Lună plină, înţelegem că aspectul care îşi împlineşte azi perfect gradul devine personaj principal într-un film mut.
Prin urmare, 17 februarie este o zi de hiperexcitaţie nervoasă, de înclinaţie spre substanţe care stimulează, care îi conferă utilizatorului percepţia unui halo în jurul evenimentelor, ce îl „ajută” să le vadă greşite. Dacă deformarea percepţie ar fi singura problemă a zilei atunci nu am avea motive de îngrijorare, însă ceea ce se întâmplă azi va impune un etalon cu efect de tăvălug asupra întregii luni februarie, dar şi asupra anului 2011.
Dacă ceea ce vine spre finalizare azi descinde dintr-un demers iniţiat şi derulat parţial în 2010, atunci, pe aceste aspecte, va avea sorţi de izbândă. Dacă însă el este iniţiat pentru prima dată în 2011, în viteza trenului, tensiunea steliumului amplificată de Lună plină în creştere, va produce fisuri în zona cea mai solidă a construcţiei, topind sentimentul de siguranţă şi transformând susţinerea în promisiune deşartă. Azi totul se poate complica din nimic, de la o vorbă, de la un gest, de la un moment de neatenţie pentru că nici nu avem luciditatea necesară pentru a alege şi nici simţul potrivit pentru a ne opri la momentul oportun.

Anouk – Lost

Vezi mai multe video din muzica

Vineri, 18 februarie
Ultima Lună plină de pe gradul anaretic din seria celor care se tot produc din octombrie încoace, este din capul locului cea mai puternică şi intensă dintre toate.
În primul rând, Luna plină pe Vărsător acţionează asupra simţului umanitar, asupra ideii de libertate, asupra valorilor care nu au încă formă, care nu sunt încă organizate, care trăiesc fie sub imperiul unei libertăţi impuse, fie sub influenţa unui impuls primordial, ce nu cunoaşte încă îngrădirea regulilor. Prin asta se va acţiona asupra conştiinţei, asupra puterii creatoare impunându-se o sarcină suplimentară afectivităţii, relaţiilor de prietenie sau aspiraţiilor spirituale.
Când Soarele şi Luna sunt în opoziţie apare în mentalul colectiv o formă stranie de confuzie. Luna, cea care trebuie să reprezinte exponentul subtil al lumii, sensibilitatea şi profunzimea în aspectele ei rafinate, tinde acum spre a egala forţa solară, adică a se depărta de ceea ce reprezintă pentru a-şi însuşi ceea ce nu-i aparţine. Apare astfel un fenomen de uitare a sentimentelor, a sensibilităţii specifice, a acelor trăsături de comportament care ne căleşte personalitatea sau o transformă într-un instrument fecund. Desprinderea de sine, prin Luna plină, aduce agitaţie, contactul cu forme noi de emoţie, nespecifice, care se traduc în comportament prin respingere, irascibilitate, senzaţia de neîmplinire, lăcomie, iar în plan mental, imitarea strălucirii devine un mijloc de a preamări şi elogia îndrăzneala fără margini, nepăsarea ori egoismul. A exprima confuzia strălucirii fără a putea să-şi producă singura lumină, Luna, în această fază a ciclului sau, aduce imitaţia la forma cea mai înaltă a expresivităţi sale, neimpunând valori noi, ci dezvoltându-le pe cele vechi, îmbrăcându-şi caracterul într-o haină prea mare sau impropriei pentru corpul său.
Atunci când această fază se produce pe ultimul grad al zodiei (gradul anaretic) Luna plină devine generatoare de necazuri, de dispute fără a avea o bază reală, de confruntări pe fragmente de idei, gesturi incomplete sau pe iniţiative care nu pot fi încadrate în reguli sau care nu sunt serioase.
În sectorul vieţii personale, Luna plină aduce iluzia victoriei, a succesului câştigat simplu şi fără muncă, a cunoaşterii prin alegere, prin orientarea personalităţii, fără efortul necesar înţelegerii sau transformării interioare. Deşi va părea că sângele este încălzit de un sentiment de revoltă, de dorinţa de a opune rezistenţă, de a spune NU, de a nega sau de a revoluţiona, exprimarea nemulţumirii nu are azi nici justificare, nici finalitate, dar nici nu se poate impune control asupra ei.
În sectorul public, valorile personale haotice sau cele care se exprima prin confuzia lui „şi eu pot”, „şi eu am”, „şi eu ştiu” devin pârghii pentru a da viaţă celor mai mari greşeli pe care le putem face anul acesta. Într-o relaţie de dominare de pe poziţii diferite, căldura ascunsă sau diminuată a Soarelui în exil (Vărsător) şi forma năvalnică a Lunii din Leu aduce o inversare a valorilor, un schimb de roluri în care cel puternic şi agresiv devine brusc obosit sau impropriu nevoii colective şi este înlocuit cu un alt element care, prin încordarea majoră provocată de Lună plină, se pare că îşi trăieşte unicul moment de glorie al vieţii.
Atât ceea ce se trăieşte în viaţa privată, dar şi ceea ce se desfăşoară pe spaţiul public, nu este un fapt întâmplător, ci o construcţie amplă care se formează începând din 3 februarie, de când Soarele şi Lună au început acest ciclu. Într-un cadru mai larg, ceea ce aduce prezentul ciclu nu este însă un fapt izolat, ci rodul gândurilor şi eforturilor întregului an 2010. Prin cele două direcţii, putem să înţelegem că momentul de Lună plină este pentru toată lumea intens, dar devine complicat pentru cei care nu au fost în 2010 organizaţi, nu au acţionat pe spaţiul public pe baza unui plan ori s-au consumat în ambiţii care le depăşesc potenţialul.
Aşa cum ştim deja din analiza generală aplicată acestui an, valorile acestei perioade vor avea, la rândul lor, un punct de maximă intensitate la începutul lunii mai, când pe data de 5 Junon îşi va reveni din mersul retrograd. Nu este deloc întâmplător faptul că reverberaţii ale lui 2010 ne inundă acum, că suntem dependenţi de volumul şi forţa anului trecut pentru a ne erija în lideri de opinie sau ctitori ai viitorului strălucit. Acum Junon este retrograd în Fecioară şi, poate deloc întâmplător, nativi ai acestui semn (Fecioară) simt că ajung cu corabia de partea cealaltă a lumii, simt că prind un vânt favorabil. Norocul, succesul şi ascensiunea pe aceste vibraţii nefaste au o componentă malefică, nu în ceea ce priveşte finalitatea, ci în ceea ce priveşte motivul pentru care ies acum la lumina aceste noi forme de structură şi organizare. Ambiţiile impuse de Fecioară sunt clare şi nu comportă broderii comportamentale. Aşa că, ţinta valorilor impuse până în mai 2011 este clară. Confuze vor fi cele dezvoltate în perioada mai-iulie 2011 când Junon va reveni la mersul direct şi când mesajul ce ne vine din Fecioară pare să fie mai intens. Trecând în Balanţă, din 23 iulie, Junon ne va aminti de momentul februarie 2011, apoi de mai 2011 şi se va mândri cu realizările acestor două momente, însă forţa sa vă trece într-un declin straniu, coborând pe măsură orgoliului şi al caracterului malefic dezvoltat încă de pe acum.
Elanul pe care îl vor simţi mulţi vine din sextilul pe care Soarele şi Capul Dragonului îl împlinesc. Destinul, mesajul grupului, ţinta, ţelul sau strategia sunt elementele care ne vor consuma şi, în final, ne vor înlocui. Mulţi vor simţi că începând de azi vor scrie istoria, că sunt stâlpii pe care multe din evenimentele majore ale lumii se susţin. Ei uită însă că, pe aceste unghiuri, forma de iluzie cu care se hrănesc nu vizează istoria şi nici modificările sociale pe care aceasta le comportă, ci calitatea pe care ei o îndeplinesc. Cei care nu sunt destul de puternici, care nu au un antrenament potrivit pentru a face faţă îndemnurilor, evenimentelor, oportunităţilor lui 2011, vor sfârşi prin a scrie istoria cu sângele lor. La nivel mediu apar schimbările cele mai intense pentru că acolo oamenii simt că oportunităţile le vin cel mai aproape. Cei care se lasă cuceriţi de schimbare, uită prea repede că schimbându-i pe alţii, profitând de o ocazie, pe seama neatenţiei sau slăbiciunii altora, produc în 2011 o breşă sau o reacţie în lanţ ce va atrage acelaşi gen de schimbare şi asupra lor. „Ochi pentru ochi, dinte pentru dinte” ne sugerează această Lună plină ajutată de sextilul Soare-NN şi careul Venus-Saturn.
Prin urmare, ultima Lună plină din seria celor 5 Luni pline pe gradul anaretic, împlineşte în aceeaşi manieră agresivă mesaje ale lui 2010, dar are puterea prin intervenţia sextilului Soare-NN, careului Venus-Saturn, dar şi a aportului masiv de oportunităţi şi schimbări consistente impuse de steliumul de pe final de Vărsător, ne deschide o poartă către evenimente colosale ale lui 2011. În faţa acestui eveniment astrologii ori au un adânc moment de linişte, ori se extaziază. Se strângă rândurile marilor evenimente şi ne apropiem de suita de evenimente pe care primăvara acestui an ni le poate oferi. Până pe 4 aprilie când Neptun va schimba semnul şi va aduce o trezire a simţului naţional, o desprindere de iluzia frumoasă sau urâtă pe care 2010 şi prima parte a lui 2011 ne-au construit-o, ne hrănim cu himere, cu visul succesului sau a schimbărilor majore.
18 februarie este o zi magnifică în a ne trasa noi obiective asupra vieţii, în a ne alege un adversar pe care să-l doborâm.
La capitolul existenţă privată, careul Venus-Saturn ne oferă ţinte negative pe care ne vom propune să le doborâm. Prin asta riscăm să ne stabilim obiective care să ne depărteze de la scopul acestei vieţi. Este important ca azi atunci când alegem ce anume să schimbăm, să facem un efort şi să ne amintim că Luna plină din Vărsător are doar o singură componenta benefică: viziunea! Ea nu ne obligă să acţionăm imediat, ci ne tentează, ne încearcă, ne păcăleşte, grăbindu-ne spre fapte care, pentru a fi implicate în deplină armonie sau în aspectul lor pozitiv, au nevoie de luna aprilie şi de trecerea lui Neptun în Peşti.
Acum nu putem schimba lumea, o vom face din aprilie încolo, când Neptun va trece în semnul următor, dar dacă ne erijam în peşti şi nu ne mulţumesc apele prielnice, vom să înotăm ca peştii pe… uscat!

Sâmbătă, 19 februarie
De azi Soarele intră în Peşti şi, prin asta, luăm contact cu o lume misterioasă, cu o formă specială a expresiei personale. De o parte avem misterul şi nevoia de a trăi simplu ceea ce sufletul ne pune la dispoziţie acum, iar de cealaltă îndemnul de a ne sustrage complicaţiilor sociale tocmai pentru a le vedea dintr-un alt unghi, mult mai sigur şi mai permisiv, mai comod şi mai dispus în a oferi informaţii ample, generale referitoare la context.
Trecerea Soarelui în Peşti este un preambul la trecerea lui Neptun în Peşti ce se va produce pe 4 aprilie 2011, iar asta înseamnă că, dacă impulsurile zodiei spre a da un sens universal elementului particular, creaţiei personale, de a trăda interesul dezvoltat până acum şi în acelaşi timp de a dramatiza situaţia generală care duce la acest gen de conduită, iar Neptunul vine cu soluţii pentru a diminua această condiţie, dispus să ofere chiar soluţii viabile pe ipoteze eronate, înţelegem că maniera impulsivă prin care iluzoriul, minciuna, defăimarea se vor situa în fruntea gloatei ne va indica elementul pe care trebuie să-l înlăturăm din sfera conştiinţei, a interesului sau a susţinerii.
Peştii ating prin unduirile lor sectoare diverse ale societăţii şi nu se consumă deloc în procesele pe care le determină. Ceea ce înseamnă că acum relaţia Soarelui şi a protectorului său, Neptun, prin axa Fecioara-Peşti, acum dinamizată, ne va pune la grea încercare asocierile dezvoltate acum, veleităţile lor, scoţând la lumină interesul pentru care s-au construit.
Deloc întâmplător, în prima zi de Peşti Soarele trece prin conjuncţia cu Chiron, ceea ce este foarte benefic pentru cei cu mâinile curate, pentru oamenii care gândesc limpede şi care sunt corecţi în faptele pe care le săvârşesc. De partea cealaltă, 19 februarie va lovi în cei care se asociază pe interese meschine pentru a se menţine în demersurile lor. Aceştia vor avea o primă zi de Peşti cu tulburări de comunicare, cu dispute pe terenul ideilor, cu solicitări venite dintr-un sector slab, pe care trebuie să-l consolideze.
Acest tip de lovitură în elementul cel mai sensibil este trăsătura principală a tranzitului Soarelui prin zodia Peşti. Explorarea slăbiciunilor, a sentimentului de înstrăinare, a fricii de a nu dispune de limbajul potrivit, de condiţia necesară dialogului, de diplomaţia necesară, de a nu avea o bază solidă sau, dacă, prin mari eforturi şi sacrificii, ea este consolidată, de a nu reuşi să ne stabilim ţinte în afara celor desprinse din umbrele trecutului, ne aduce un început tulburător căruia îi stabilim chiar de azi intensitatea.
Sectorul personal este animat de nevoia de evadare, de desprindere faţă de condiţia de până acum, de rupere de înţelegeri, de faptele, chiar de oamenii pe care i-am avut în jur începând din a doua parte a anului 2010. Nemulţumirea are însă un scop benefic, are o motivaţie corectă, însă ea nu va putea fi pusă corect în aplicare pentru că nu ne-am mai confruntat cu o astfel de situaţie. Viaţa personală cu Soarele în Peşti, ca un preambul al trecerii lui Neptun în Peşti, ne aduce prea multă libertate pe care nu vom şti să o folosim, prea multă înclinaţie spre a remodela contextul social, de a redecora spaţiul personal din locuinţă, de la serviciu, de a produce schimbări majore în cursivitatea vieţii private pentru a-i găsi libertăţii un loc stabil şi sigur. Nimic nu este stabil şi sigur până nu oferim un tribut, până când nu ne stabilim ce avem de sacrificat, de consumat, de înstrăinat în raport cu propriul sistem de valori, cu propria înţelegere, fără niciun ajutor din jur, fără nicio susţinere afişată în prealabil.
În sectorul social intervalul ne aduce o relaţie proastă cu străinătatea, o oportunitate în a ne asocia cu o structură mai mare însă pentru a ne duce mai departe condiţia de penitenţă pe care am avut-o tot anul 2010. Orice realizare în contactele diplomatice, orice dispută soluţionată miraculos prin cuvânt are de fapt un compromis dureros care ne leagă şi mai mult de trecut, în pofida libertăţii declarate, aşa cum se va înţelege din deziderate. Într-un cadru social restrâns la grupuri sau zone de interes, valorile generale ale demersurilor sociale nu vor fi acceptate, pentru că nu există înţelegerea necesară. Este ca şi cum scriem istoria, dar de înţeles o înţelegem peste ani, când putem privi cu detaşare în trecutul de atunci şi prezentul de acum.
Pe acest fond, rafinamentul şi graţia predispuse de trigonul Lună-Venus ne aduce senzaţii plăcute, sentimentul că facem ceea ce este potrivit pentru propriul destin, pentru familie, pentru prieteni pentru naţiune sau pentru evoluţia rasei umane în ansamblu. Aflată însă în Fecioară, pe axa solicitată Fecioară-Peşti, azi Luna este încercată de anticipări cu privire la anturaj, la vieţile celorlalţi, la demersurile ce le sunt necesare pentru a se stabiliza, pentru a-şi găsi un loc sigur, pentru a se integra într-o structură. Poziţia indică mai curând rolul de consilier, de sfătuitor, de ghid şi prin asta va aduce zilei o notă benefică.
Prin urmare, 19 februarie ne transfera conştiinţa într-un tărâm special, într-o zonă pregătitoare marilor schimbări, marilor revelaţii pe care primăvara acestui an ni le va aduce. Dacă ne referim doar la ziua de azi, atunci vibraţia astrală ne îndeamnă să trăim simplu, în afara complicaţiilor pe care le-am dezvoltat anterior, în afara forţelor de coerciţie pe care, presaţi de condiţionări venite din anturaj, le-am alimentat şi le-am menţinut în sfera vieţii personale. Acum ne simţim liberi, atât de liberi ca nu ştim ce să facem cu libertatea. Senzaţia de frică, primul semn al nevoii de protecţie, se poate instala iremediabil în locurile cele mai vulnerabile ale fiinţei. Autocritica este deci importantă pentru a corela nevoile personale cu cele ale societăţii.
În planul social un vânt al schimbării sperie şi aduce îndoială în demersurile ce au fost iniţiate în acest an. Lipsa de încredere, de susţinere, lipsa limbajului potrivit devine, începând de azi până pe 21 martie 2011, când Soarele va ieşi din Peşti, cauze ale decăderii. Abia în acest ultim segment al lunii februarie realizăm ce înseamnă de fapt anul 2011, cât de dificil pare a fi, cât de complicat şi cât de intens ne vor fi tulburate sentimentele şi aspiraţiile. Abia acum înţelegem de ce elementele surpriză nu au caracter permanent dacă sunt iniţiate doar în 2011, ci ele, pentru a putea fi menţinute, trebuiau schiţate, gândite, iniţiate încă din 2010.
Timp de 30 de zile ni se va cere un preţ pentru propria existenţă, un preţ pentru a menţine în desfăşurare intenţiile aşa cum ni le-am formulat. Avem timp doar o zi pentru a ne gândi ce avem de oferit, la ce suntem dispuşi să renunţăm pentru a merge mai departe, pentru a ne stabiliza în albia pe care ne-o dorim.

Duminică, 20 februarie
Luna, pe ultimul segment al zodiei Fecioară, împlineşte opoziţii cu Lilith şi Uranus, trece prin conjuncţia cu Junon, toate acestea, evident, într-un total dezacord cu Axa Dragonului (careu), cu evoluţia, cu scopul. Aspectele negative ale zilei nu se opresc aici pentru ca Uranus împlineşte azi o opoziţie cu Junon, iar Luna, după ce trece în Balanţă, construieşte cu Jupiter şi Pluton un careu în T pe semne cardinale.
Întregul tablou este unul menit să ne atingă cele mai profunde aspecte ale existenţei, mobilizând cele mai delicate elemente ale comportamentului deschizând o pagină dificilă în destinul personal. Aspectele dihotomice ale contextului ne îndeamnă, pe de o parte, la acceptarea condiţionării trecutului, iar pe de altă ne sperie cu un viitor incert sau aflat într-o continuă transformare.
Azi nu avem timp de gândire, răgazul necesar meditaţiei, analizării oportunităţilor, nu ne putem permite nici măcar fracţiunea de secundă de dinaintea saltului, totul este în mişcare, în derulare.
Albia a ceea ce se împlineşte azi a fost trasată de Uranus şi, pentru cei care se interesează de astrologie de câţiva ani, nu este o surpriză acest fapt. Uranus, din 2008, întâi cu Saturn, apoi cu Pluton participă la construirea unor configuraţii extrem de dificile, agresive care ne şochează prin amploarea evenimentelor sau prin schimbările uneori macabre pe care le predispune. Obişnuinţa este elementul pe care îl agresează prima dată, rutină îi urmează şi nu orice rutină, ci aceea care ne spune că dacă ne obişnuim cu compromisurile, cu duritatea lor vom putea să ne stabilizăm viitorul, vom putea să ne maturizăm prin acceptarea suferinţei sau vieţii în multiplele sale ipostaze.
Este adevărat că primul impuls este acela de a sancţiona erorile, alegerile greşite, compromisurile bolnăvicioase, făcute nu pentru a corecta o situaţie, ci pentru a menţine lenea, pasivitatea, incultura, deciziile pripite ori intenţiile egoiste. Tocmai de aceea este important să fim conştienţi de faptul că a considera că duritatea acestei zile, care se va răspândi şi asupra zilelor următoare, ar fi de necombătut este o păcăleală. Uranus se opune vechiului comportament nu oamenilor, însă noi, dacă ne vom identifica în totalitate cu acestea vom suferi intens, iar demersurile pe care le vom declanşa, supuse unui eşec iremediabil.
Invitaţia acestei zile este aceea de a schimba, de a modela comportamentul spre un tărâm nou. Să facem ceea ce nu am mai făcut niciodată, să folosim cuvinte noi, un ton nou, să ne deschidem mintea şi sufletul către oameni pe care până cum i-am ignorat, fără a ne fi teamă de neprevăzut, de ceea ce ar putea veni din partea lor. Pentru omul comun care nu este obişnuit să înţeleagă sensul subtil al unei direcţii atât de complicate, ultima zi a săptămânii vine cu o greutate specială. Lipsa comunicării, defazarea, neputinţa de a găsi un canal comun de legătură între mesaj şi faptă îi va pune pe aceştia într-o relaţie dificilă cu societatea. Sunt grăbiţi în a răspunde, sunt solicitaţi să acţioneze în mare grabă, să renunţe, fără a mai putea reveni asupra deciziei şi prin acest mod de a acţiona îi rănesc pe cei din jur.
20 februarie nu este o zi în care să ne interesăm de durerile celorlalţi, pentru că nu mai avem nici loc şi nici timpul necesar. Efortul interior, conflictul între „vreau să fac” şi „pot să fac” ne va duce într-o zonă comportamentală delicată şi doar înţelegerea ne poate spune când să ne oprim şi unde să acordăm întâietate problemelor celorlalţi, însă nu cea dezvoltată de la începutul anului încoace, ci cea la care am lucrat până la intrarea în 2011.
Prin urmare, ultima zi a săptămânii este o zi în care ne vom confrunta cu o sarcină dificilă. Nu vom şti ce să alegem mai rapid, cum să ne temperăm instabilitatea, neliniştea şi tocmai de aceea suntem pe punctul de a decide împotriva a ceea ce am considerat până acum valoros. Efectul acestei lupte interioare este epuizarea psihică, lipsa stabilităţii afective şi înclinaţia spre excese culinare sau abstinenţă alimentară.
Chiar dacă Luna în Balanţa este un semn de echilibru şi înţelegere, de bună convieţuire între oameni, forţa cu care Junon din Fecioară îi judecă pe oameni, dar şi intensitatea cu care Uranus participa la acest joc social prin judecaţi eronate, impulsuri spre a dezbina sau separa două părţi care trăiau în înţelegere, chiar dacă asta înseamnă compromis, pune o prea mare greutate pe această zi şi trage un semnal de alarmă cu privire la adevăratele intenţii pe care le avem.
Multe din aşteptările vieţii primesc azi o lovitură sub centură, nu doar prin dezamăgiri, cât prin observarea neputinţei, fapt ce duce la blazare, iar blazarea drept cauză a dezechilibrului organic afectează pancreasul, metabolismul zahărului şi puterea de a înţelege şi asimila corect experienţele vieţii.
Ca multe alte zile ale acestui an, 20 februarie trebuie să fie o zi de înţelegere, nu de acţiune, tocmai de aceea fapta trebuie amânată pentru ca nu cumva efectul ei să ne taie orice altă oportunitate a lui 2011 cu efectul său de bumerang.

GEORGE MICHAEL SPINNING THE WHEEL

Vezi mai multe video din muzica

4 thoughts on “14 – 20 februarie 2011

  1. nicoleta spune:

    Draga george , urmaresc acest site de 2 ani si nu am avut indrazneala de a ti cere ajutor.Acum imsa sunt intr un mare impas. Am o problema sentimentala destul de grea, sau asa o vad eu, cel putin acum. Oare trebuie sa sacrific, sau asa cum spui sa fie pretul pe care trebuie sa l platesc pentru ” a ma linisti” ( poate nu o fi acest om EL) . Sunt exptrem de trista pentru ca a trebuit sa aleg asta.Poate o fi doar de moment……Am fost singura o perioada indelungata de timp pana am cunoscut pe cineva care m a facut sa simt fluturi in stomac vreme indelungata , dar anumite intamplari , foarte grave, m au facut sa ma intrb daca nu ma insel. Vreau sa iubesc si sa fiu iubita in cel mai simplu si frumos fel cu putinta….e posibil ca astrele sa ma ajute anul acesta? Imi doresc asa de mult ( sunt nascuta in 5 dec 1963, la ora 11 si 30 min ) Si daca asta ar fi singura problema…sunt in somaj de aproape un an fara nimic la orizont , cel putin asa simt eu..sper sa ma insel. Va multumesc pentru rabdare si intelegere. Va doresc tot ce e mai bine pentru dvs.Cu stima Nicoleta

  2. Cristina spune:

    Interesant ce melodie ai atasat zilei de 16 februarie :). Multumesc.

  3. Nicoleta,
    Gheorghiţă este numele meu, nu george!
    Foarte frumos descris episodul iubirii si foarte original.
    Esti cam pretentioasa, e greu de gasit ceva pentru sufletul tau, ceva care sa te multumeasca si sa te faca sa simti, asa cum spui, fluturi in stomac. Asta inseamna ca ti s-a dezghetat inima si ai indraznit mai mult. Cam ai probleme cu incadrarea prioritatilor, daca nu se rezolva o problema pe care o consideri importanta nu prea poti merge mai departe si, cu mintea, le blochezi pe toate. Capul Dragonului ti-a trecut prin casa XI si ceva oportunitati, invitatii, propuneri, sustineri ar fi trebuit sa se iveasca, daca nu au aparut inseamna ca mentii un mecanism afectiv care iti complica viata.
    In curand, Capul Dragonului iti va intra in casa X si semnalele pozitive ar trebui sa se faca vizibile nu doar pe linia profesionala, ci si pe cea a implinirilor personale. Aceasta prima jumatate a anului este benefica pentru tine. Nici ceea ce fost nu trebuit ignorat. Cam de vreo 2 ani Jupiter ti-a trecut prin casa I si ti-a oferit noi perspective in exprimarea personala.
    Faptul ca invoci multiplele probleme ma face sa cred ca mecanismul emotional, nevoia intensa de stabilitate efectiva, te tine blocata pe nesiguranta nativa impusa de opozitia Luna-Saturn din tema natala.
    Cultiva mai mult increderea in oameni si indrazneste in a-ti largi orizontul preocuparilor. Poti aveam mai mult de castigat daca mergi pe mai multe fronturi in acelasi timp.

  4. nicoleta spune:

    Multumesc draga Dl Gheorghita pentru raspuns. Inseamna foarte mult pentru mine. Ma intreb daca nu blocajul consta in faptul ca doresc foarte mult sa fiu cu barbatul pe care l iubesc de 2 ani ( Jupiter dragutul nu a stat degeaba) . Stiu ca daca nu e sa fie nu e , si nu vreau sa ma blochez in ceva ce nu merge.Cu deosebita stima si mai multa simpatie Nicoleta

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.