6 – 12 mai 2019

6 – 12 mai 2019 este săptămâna condițiilor impuse și a ieșirii din anonimat. Evenimentele astrale ale acestei săptămâni ne vorbesc despre responsabilitate. A înțelege foarte clar condițiile impuse înseamnă a ști cum să folosești lucrurile noi, cum să accepți să duci mai departe o situație pe care nu o consideri confortabilă, ci doar utilă. Elementele noi ale acestui tablou vin să accentueze faptul că este nevoie de o conștientizare pe care am ignorat-o în săptămânile anterioare. Dacă în primele zile ale săptămânii această conștientizare va ține mai curând de responsabilitate, spre sfârșit ea capătă o conotație aparte. Condițiile impuse vor fi altfel interpretate în primele zile ale săptămânii față de cele de pe final. De altfel, în această săptămână se întâmplă un lucru pe care nu l-am mai trăit anul acesta. Prima parte a devizei săptămânii este un fel de auxiliar față de a doua, față de condițiile impuse pentru a deveni liberi, pentru a ieși din anonimat, pentru a afla lucruri noi, însă nu se cere ca aceste lucruri noi pe care le aflăm, pe care le descoperim să fie folosite împotriva propriei condiții, adică să nu fie utilizate ca o armă împotriva bunurilor, împotriva relațiilor corecte. Momentul de față este unul de putere, nu pentru că vibrația astrală ar încuraja în sensul acesta, ci pentru că ne este permis să invocăm metode mai vechi. Acolo unde acele metode sunt definite de putere ele se vor exprima la fel pentru că ținta este valorificarea lor în alt mod, dar și înțelegerea faptului că nu condițiile exterioare, favorabile sau nu, reprezintă resortul sau cheia succesului. Aici vorbim de condiții impuse, însă nu de un factor exterior, ci de unul interior, cel dat de propriile nevoi. Ne este permis să folosim acum puterea de altădată, însă ni se oferă și o alternativă. Chiar dacă suntem convinși că puterea de altădată ne-a ajutat să fim în centrul atenției, mesajul de acum, cel care ne spune că putem ieși din anonimat, ne arată că trecutul acesta care a fost invocat și în săptămânile anterioare ca un fel de greutate la care ar trebui să renunțăm, nu ne-a ajutat niciodată așa cum am crezut sau să ne remarcăm, să ieșim din anonimat, ci ne-a oferit privilegiul de a fi importanți într-un cadru foarte restrâns, adică de a rămâne foarte importanți într-o cușcă, într-un statut de anonim. Lucrurile simple pe care le facem în această săptămână, fără luptă, fără revoltă, fără a demonstra ceva, sunt cele care creează legături pe termen lung, dar care ne pot oferi și privilegii pe care nu le vom pierde prea curând.
Recomandarea pentru această săptămână este aceea de a respecta că sensibilitatea este un dar. Atunci când ești sensibil, nu ești slab, ci, dimpotrivă, foarte puternic pentru că mobilul tău este iubirea, cea care dă sens oricărui traseu, oricărui parcurs, oricărui destin. A te teme de sensibilitate este ca și cum ți-ar fi rușine că ai un chip frumos.

Acuzații legate de un accident gestionat greșit sau despre un viciu. Limitarea face trimitere la indisciplină. Extravaganțele sunt pedepsite aspru. Binele este exagerat. Răspundem bine la recomandările celorlalți. Apare o problemă de tentație. Colaboratorii nu sunt sinceri. Competiția nu duce la un rezultat foarte bun. Avem nevoie de autocontrol și de respect.

În noaptea de duminică spre luni se împlinește opoziția lui Marte cu Jupiter retrograd, aspect care a fost activ toată săptămâna anterioară. La câteva ore distanță Luna își va încheia tranzitul sau pe zodia Taur, va intra pe Gemeni, iar seara târziu Mercur își va încheia tranzitul sau prin Berbec și va intra pe Taur. Situația pare, cumva, un fel de predare de ștafetă, un fel de schimbare într-un mod îndrăzneț și, pe alocuri, chiar neașteptat, încât ceea ce se întâmplă în prima zi a acestei săptămâni ni se prezintă ca un bine exagerat la care avem acum acces pentru că ni l-am dorit până acum și dacă nu ni se pune o interdicție atunci îl putem obține.
Opoziția lui Marte din Gemeni cu Jupiter este un semn de conflict și pune momentul acesta într-un context în care am mai activat pe această zonă conflictuală anul acesta. Asta înseamnă că momentul de față nu face decât să scoată la lumină anumite lucruri care nu au fost clare de la începutul anului și până acum. Din nefericire, retrogradarea lui Jupiter face ca lucrurile acestea să se clarifice prin condiții impuse. Conflictele care apar în prima zi a acestei săptămâni nu se vor perpetua în modul în care sunt formulate acum, ci vor fi duse mai departe prin conținutul lor. De mâine încolo, după ce vom activa cu Mercur pe zodia Taur argumentele vor fi altele. Acum, vom fi extrem de conflictuali, revendicativi și vom invoca tot felul de motive considerând că numai în modul acesta ne găsim echilibrul, ne redobândim anumite privilegii sau ne reducem o anumită tensiune.
Un alt element important al acestei zile vine prin senzația de slăbiciune pe care o avem atunci când spunem adevărul. Opoziția Marte-Jupiter susține această neputința, susține acest deficit de putere, dar nu pentru că ar exista o forță negativă menită să ne ducă spre această zonă, ci pentru că este scoasă la lumină o indisciplină. Pentru că ne gândim la această indisciplină nu mai avem curaj, nu mai considerăm că mai trebuie adăugat ceva pentru că lucrurile par să fie prezentate celorlalți destul de clar. În felul acesta, avem de a face în prima zi a acestei săptămâni cu o reprezentație de zile mari. Vom conștientiza atât prima parte a devizei săptămânii, dar și cea de a doua, așa cum nu s-a mai întâmplat de mult timp.
Prin urmare, prima zi a săptămânii ne vorbește despre acuzații care ne pot duce spre accidente, către fapte dure, către retrospective care să zdruncine conștiința celui împotriva căruia sunt îndreptate aceste informații, să facă această persoană să se simtă pedepsita foarte aspru, foarte dur. Persoana respectivă va considera că tot acest demers este o altă formă de nedreptate care este făcută la adresa sa. Lucrul acesta este explicat din punct de vedere astral prin faptul că Mercur va parcurge o mare parte din această zi ultimul grad al zodiei Berbec (grad anaretic) și va selecta din ceea ce ni s-a întâmplat doar lucruri grele, doar situații conflictuale, doar ceea ce este legat de plăcere, de dorință, de tentații. Colaborările vor fi puse în dificultate tocmai pentru că avem prea multă intenție, prea multă energie și prea puțină judecată echilibrată. Vom fi tentați în această zi să reiterăm anumite episoade, să reluăm anumite colaborări, chiar dacă știm că acestea nu ne duc la un rezultat foarte bun, chiar dacă știm că repetăm aceeași greșeală.
Recomandarea pentru această zi este aceea de a nu proiecta asupra celorlalți propriile opinii. Ceea ce credem despre propria viață, impresiile pe care ne formăm despre situațiile pe care le-am parcurs pot fi complet diferite față de ceea ce li se întâmplă oamenilor. Pentru a rămâne în această zonă a obiectivității avem nevoie să ascultăm.

O atitudine jignitoare ne complică relațiile cu oamenii pe care îi apreciem. Activități complexe. Ne întoarcem către întâmplări mai vechi. Atenție mărită din cauza fricii. Senzații stranii. Ne asumăm anumite riscuri. Mesajele sunt ciudate. Avem nevoie de o mare capacitate de sinteză. Scandal. Atitudine nepotrivită față de cei care se descurcă mai bine în plan material.

În noaptea de luni spre marți Mercur, abia intrat pe zodia Taur, va trebui să treacă prin sextilul cu Luna neagră. În a doua parte a zilei, Venus va trebui să definitiveze careul cu Saturn retrograd, aspect care va da zilei o notă tragică, riscantă, compromițătoare. Vorbim, așadar, despre evenimente care ar putea să ne ia prin surprindere și care sunt supuse unor mari riscuri. Unele vin pe calea informației, pentru că sunt tendențioase, ciudate, greu de înțeles sau foarte complexe. Altele sunt sarcini pe care nu le putem duce la capăt după planurile pe care ni le-am făcut din timp, după cum am gândit că am putea rezolva. Toate aceste situații transformă ziua de 7 mai într-una încărcată, obositoare, periculoasă pentru că ne îndreaptă atenția doar către lucrurile materiale, în defavoarea valorilor spirituale, în special în defavoarea celor pe care le-am protejat în ultima perioadă cu atât de mult efort. Aici sunt incluse și momentele delicate, și scandalurile, dar și dezamăgirile mari pe care le avem față de oamenii pe care îi iubim, față de situațiile în care am investit foarte multă încredere. Din fericire, pentru că ultimul aspect al zilei este o relație bună dintre Venus și Lună, putem avea încredere că lucrurile pot să depășească acest cadru materialist, că problemele se reduc, că ele vor fi înțelese așa cum trebuie, că frica este diminuată și că persoanele care s-au remarcat până acum vor reuși să ne ofere suficient de multă încredere încât să nu rupem legătura cu ele, să nu ajungem în momente delicate. Acest aspect preîntâmpină despărțirile inopinate, sintezele obositoare și îi ajută pe oameni să nu ia totul în sens personal.
Relația proastă pe care Luna o are cu Neptun devine, așadar, un element care valorifică un fundal, o predispoziție generală, cea care se apropie foarte mult de formulările care nu sunt adevărate, de minciunile dulci pe care le preferă în defavoarea adevărului care ustură.
Cei care au avut până acum probleme cu mișcarea valorilor, probleme cu o formă de deplasare a bunurilor, a energiilor, vor trece pe 7 mai printr-o întârziere neprogramată. Ea nu va dura mult, va ține până în după-amiaza zilei următoare, când Mercur va trece prin conjuncția cu Uranus și oamenii vor considera că trebuie să iasă din această formă de întârziere, indiferent care sunt costurile.
Prin urmare, 7 mai ne vorbește despre lucruri delicate pe care ar trebui să le rezolvăm ușor, cu atitudine, fără a face trimitere la situații stranii, la întâmplări ciudate, fără a invoca anumite explicații care ne vin din partea unor oameni ce ne mint foarte ușor. Unghiurile acestei zile scot în evidență o natură conflictuală pe care am negat-o de multe ori tocmai pentru că ea implică foarte multe riscuri. Și acum ne gândim că această latură conflictuală este de evitat, însă o preferăm pentru că nu avem altă variantă. Este important să știm, trecând dincolo de elementele particulare ale vieții fiecăruia, că toate aceste unghiuri care se împlinesc în această zi accentuează sentimentul de nesiguranță, de frică, de grijă, de incertitudine. Acolo unde există acest sentiment există o întâmplare pe care nu am avut curajul să o abordăm așa cum trebuie, nu am avut îndrăzneala necesară să o înfruntăm. Acum o privim ca în trecut, ceea ce este greșit. A aborda această situație cu curaj înseamnă a-i spune acesteia altceva, nu că are dreptate, nu că acesta este desfășurătorul, cel pe care îl impune. A crea această opoziție mentală presupune a îndeplini cea mai importantă condiție ca lucrurile rele să nu se întâmple.
Recomandarea pentru această zi este aceea de a nu ne lăsa antrenați în aceste situații complexe. Pe 7 mai ceea ce este complex este foarte obositor. Ceea ce este simplu este eliberator.

O luăm de la capăt. Viața ne ia prin surprindere. Răzbunare. Discuție despre faptele celorlalți. Aventuri ciudate. Oamenii care conduc nu sunt atenți la slăbiciunile celor pe care îi conduc. Aspectele favorabile sunt prezentate într-un mod întortocheat. Se fac experimente. Judecată precară. Condițiile unui contract se modifică. Răsturnări de situație. Se discută despre compromisuri sau de corupție. Ansamblul situației nu ne mai ajută.

Luna își va încheia în mijlocul acestei zile tranzitul său prin zodia Gemeni și, trecând pe zodia Rac, va trebui să devină prietenă cu Luna neagră, cu Uranus și cu Mercur. Vom avea impresia pe 8 mai că o luăm de la capăt, că lucrurile sunt foarte simple, că nu trebuie să ne complicăm și că putem foarte ușor să discutăm despre faptele celor mulți, chiar împreună cu ei, dar și când nu sunt de față, fără consecințe negative, fără să fie o bârfă. În realitate, toată ziua vom fi în fereastra conjuncției Mercur-Uranus, cea care ne încurajează să trecem dincolo de slăbiciuni, să căutăm tot ceea ce ne avantajează, tot ceea ce ne oferă o mai bună stabilitate sau ne ajută să învingem într-o confruntare. Pentru că în noaptea de marți spre miercuri Luna va trece prin opoziția cu Jupiter, ne vom trezi de dimineață cu sentimentul că avem ceva de făcut, de învins, de câștigat sau de cumpărat. În funcție de cât de importantă este inserția socială, la fel de ample vor fi și evenimentele.
De altfel, aspectul cel mai important al acestei zile, conjuncția Mercur-Uranus, se află într-o perfectă consonanță cu prima parte a devizei săptămânii, cea care ne vorbește despre condiții impuse. Un pasionat al astrologiei va vedea în această definiție o mare contradicție. Poate, pe alocuri, Mercur pe zodia Taur ar putea să ne vorbească despre contracții, consolidări, stabilizări, închistări, însă Uranus niciodată nu face trimitere la așa ceva. Iată că de data asta există o excepție. Uranus pe zodia Taur intervine cu această impunere ca o anulare a forțelor proprii, ca nu cumva acestea să fie folosite pentru un avantaj, fie el cât de mic. Asta înseamnă că ar trebui ca în momentul de față conjuncția dintre cele două planete, cele care fac un cuplu interesant în astrologia holistică (cuplul cunoașterii), să fie privită ca un semn de anulare a capacităților personale, ca o subminare a autorității pe motiv că există pe rol un scandal care nu a fost încă rezolvat. Forța distructivă a lui Uranus va activa în fundal, susținând acel scandal cărora oamenii îi vor acorda o mai mare importanță decât ar trebui în momentul de față. De aici pot apărea o răsturnare de situație, compromisuri dureroase, asocieri care duc la despărțire, compromis sau corupție.
Prin urmare, 8 mai ne vorbește despre lucrurile care ar trebui să se termine, dar pe care vom fi tentați să le ducem mai departe foarte ușor, ca și cum fac parte dintr-o aventură care ne tentează prea tare și la care nu putem renunța. Aspectele favorabile ale acestei zile sunt destul de bine camuflate, ascunse, poate chiar diminuate ca importanță încât doar un om foarte puternic, educat și talentat ar putea să le observe. Ne va fi foarte clar că ansamblul situației nu ne va ajuta foarte mult, ceea ce înseamnă că mult mai câștigat va fi cel care își va îndrepta atenția către activitățile mici, către rutina zilnică în ideea că toată presiunea momentului va trece cu noaptea. O parte a acestei presiuni va fi resimțită și în ziua următoare, desigur, prin alte conjuncturi și cu alte explicații. Momentul de față poate fi, așa cum am indicat mai sus, diminuat, doar prin desprinderea de elementele spectaculoase.
Cei care lucrează cu energia sau care sunt implicați într-un proces de cercetare spirituală, oamenii sinceri sau care nu au fost conflictuali în ultimele săptămâni vor aprecia ziua de 8 mai ca fiind cea mai frumoasă, minunată și specială a săptămânii. Lucrul acesta se întâmplă nu pentru că ar exista acum o vibrație aparte, ci pentru că ei nu rezonează cu lucrurile rele predispuse pentru momentul de față.
Recomandarea pentru această zi este aceea de a respecta secretele celorlalți. Oamenii care nu pun astăzi multe întrebări sunt oamenii care respectă răspunsurile sincere și adevărurile care nu sunt forțate să iasă la lumină.

Excesul de putere nu folosește nimănui. Se înlocuiesc anumite erori. Discuții despre vicii, despre faptele rele ale celorlalți ori despre sentimentele care nu au fost împărtășite până acum. Sentimentele frumoase care ies la iveală nu sunt apreciate. Este evidențiat un obstacol. Intuiție. Rezolvarea unor probleme generate de un conflict sau de un accident. Este necesară declanșarea unei investigații. Se discută despre probabilistică.

Evenimentele astrale ale acestei zile ne vorbesc despre o formă de anticipație cu care suntem familiarizați. Mulți au în această zi presimțiri, confirmări ale unor pretenții mai vechi, dovezi ale unor observații pe care altădată au preferat să nu le ignore deși tot ceea ce s-a întâmplat la momentul respectiv le-ar fi spus că nu se va întâmpla așa. Acum vom trece printr-o relație bună a Soarelui cu Neptun, a lui Venus cu Jupiter, a Soarelui cu Luna, dar și printr-o relație proastă a lui Venus cu Pluton. Vorbim, așadar, despre sentimente frumoase care nu reușesc să își găsească un canal de comunicare pe măsura așteptărilor, despre o probabilistică dificilă care ne pune în situații complicate, care ne duce spre viciile ale căror soluții au fost refuzate altădată și pe care acum suntem pe punctul de a le prezenta ca fiind calități.
Dacă acest cadru general nu ne avantajează sau nu ne spune prea multe lucruri despre ce ar trebui să facem ca să ieșim din tot acest marasm, a lua unghiurile așa cum sunt, a trăi momentul ca atare, a privi situația prin mesajul pe care îl lansează, fără a face trimitere la lucruri foarte ample este cea mai bună soluție. Unii se vor gândi că numai o educație foarte strictă, cea care să cuprindă atât acumularea de informații cât și dezvoltarea unor deprinderi, ar putea să îi ajute să treacă dincolo de obstacolele de acum. Sunt și oameni care se bazează foarte mult pe noroc, iar aceștia vor prefera să se exprime acum de o manieră independentă, să nu își ascundă sentimentele, să nu-și ascundă opiniile, iar dacă situațiile nu le sunt favorabile, să vorbească foarte mult, poate chiar exagerat de mult, despre alte situații, când norocul lor a fost cu mult mai mare decât norocul celorlalți.
Dacă luăm în calcul faptul că ultimul aspect al acestei zile este opoziția Lunii cu Saturn atunci am fi mai rezervați în a evalua simplist situații de genul acesta. Nu putem să judecăm totul doar după gloria trecutului, ci doar ne putem aminti anumite situații pentru a ști cum am depășit un obstacol altădată și să ne inspirăm de acolo. Altfel, situațiile mai vechi nu ne ajută.
Prin urmare, mijlocul săptămânii ne pune în fața unor situații extrem de ciudate, care pot deveni și foarte periculoase dacă nu sunt ținute sub control, dacă nu sunt folosite la alt scop decât investigarea, dacă nu sunt încadrate într-o probabilistică. Ceea ce se întâmpla acum ține de sentimentul foarte cunoscut al celui care a mai trecut prin așa ceva, dar și de nevoia de a ieși din anonimat, așa cum ne spune și a doua parte a devizei săptămânii. În cuvinte mai simple, momentul de față ne aduce în fața unei confirmări. Vedem acum dacă suntem buni la ceva, dacă experiențele anterioare când am depășit un anumit obstacol ne ajută să reiterăm acea metodă, să ne adaptăm condițiilor prezente pentru că știm cum se face, am învățat ceva din ceea ce ni s-a întâmplat. Dacă lucrul acesta nu se întâmplă, toate evenimentele pozitive ale zilei se transformă într-un fel de rememorare, adică într-un fel de laudă pe gloria trecutului.
Recomandarea pentru această zi este aceea de a nu ne aștepta ca lucrurile bune să se întâmple de la sine. Există altceva în săptămâna anterioară care ne-a tulburat, iar acum avem nevoie să depășim acel moment, chiar dacă nu trebuie să spunem nimănui. Reacțiile exagerate ale săptămânii anterioare se sting foarte frumos și elegant prin înțelegerile momentului.

Ajutorul ni se pare prea puțin. Conflicte pe ideea de toleranță, atitudine, revoltă. Întârziem pentru că suntem organizați. Duritatea nu rezolvă probleme majore, ci doar conflicte de moment. Învățăm de la cei răbdători. Anumiți factori ne pun în dificultate. Ceea ce este negativ face trimitere la o epocă în care conflictul sau puterile cele rele decideau totul.

În mijlocul acestei zile Luna își va încheia tranzitul sau prin zodia Rac și, trecând pe zodia Leu, va avea de împlinit un careu cu Uranus și un trigon cu Chiron. Până atunci va împlini două unghiuri negative, o opoziție cu Pluton și un careu cu Venus. 10 mai este o zi dificilă, când cerem ajutorul și nu-l primim, când ne așteptăm ca o persoană foarte puternică sau capabilă să se ofere în a rezolva o problemă de grup și să beneficiem și noi de aceste soluții, dar lucrul acesta nu se întâmplă. Momentul acesta vine cu o mare frustrare, dar și cu o lecție de viață foarte importantă. Ceea ce nu se întâmplă nu merităm, chiar dacă ne-am dorit, chiar dacă am solicitat, chiar dacă am cerut în mod implicit ca lucrurile acestea să se rezolve. Dificultățile momentului ne învață acum mai multe lucruri decât am crede la prima vedere. Ceea ce ne apasă în prima parte a zilei devine un factor eliberator în a doua parte a zilei, cel care ne va îndemna să facem lucruri stranii, diferite ca orientare sau trăsătură față de ceea ce s-a întâmplat în prima parte a zilei sau față de ceea ce s-a întâmplat de-a lungul săptămânii. Mulți se vor bucura de ceea ce se va întâmpla în a doua parte a zilei deși acum nu se întâmplă ceva ieșit din comun. Se încalcă o regulă, se depășește un obstacol, ne permitem să simțim într-un anumit fel, să ne comportăm altfel sau ne permitem să facem anumite lucruri pe care, în absența condiționărilor din prima parte a zilei, nu le-am face. Aceasta este, până la urmă, o formă de cunoaștere. Oricât de mult am disprețui lucrurile acestea materiale, ele fac parte din acele instrumente care șlefuiesc spiritul, ne fac mai puternici, mai pregătiți pentru alte etape de evoluție. Ecuația astrală a momentului ne vorbește despre o călire puternică sau despre etape mari de evoluție care urmează să se întâmple aici, în acest plan. Ne vorbește doar despre ceea ce putem face pentru a dobândi starea de confort, pentru a sfida anumite obstacole impuse de mode, cutume, obiceiuri sau prejudecăți.
Prin urmare, 10 mai ne vorbește despre ceea ce putem face pentru a ne detașa de rangul ce ne este impus, de rutină, de obiceiurile sau privilegiile pe care nu ni le dorim. Renunțăm astăzi la un anumit statut social sau învățăm, din aproape în aproape, să facem lucrul acesta. Rezultatele spectaculoase vor fi obținute de cei care lucrează cu energia sau care sunt implicați într-un proces de cercetare spirituală, care refuză conflictul ori care nu consideră că noul statut, echilibrul sau armonia reprezintă achiziții la care ajunge prin luptă. 10 mai ne învață să renunțăm la luptă deși ne pune în fața ei. Acesta este un paradox care va face din momentul de față unul foarte intens, atât de intens încât să ni se pară cel mai dificil al săptămânii, deși nu este. Putem vedea că nu este dacă ne amintim că lupta nu este soluția. A renunța pe 10 mai la luptă înseamnă a face un pas înapoi din întunericul care ne cere sacrificiul suprem către lumina care ne validează și ne ajută să evoluăm către următorul stadiu. Este posibil ca următorul stadiu să fie ceva foarte simplu, mai multe cuvinte în vocabular, încă un prieten, mai multe imagini în câmpul vizual ș.a.m.d.. Achizițiile acestea sunt mai puțin importante decât faptul că am ales să ne deplasăm spre ele.
Recomandarea pentru această zi este aceea de a nu considera că singurătatea este o pedeapsă. Nimic din ceea ce ni se întâmplă acum nu este o pedeapsă, ci este doar un rezultat.

Descoperire interesantă. Aspectele majore ale vieții ne îndeamnă să ne schimbăm strategia. Avem conversații despre fericire acolo unde ea nu există. Oamenii se unesc pentru un ideal comun. Sunt traversate schimbări majore. Ceea ce hotărâm acum este de durată. Cel puternic are viziuni.

Momentul de față ne pune în fața unei provocări care ar putea să înnobileze orice persoană, indiferent de statut sau nivel. Unghiurile astrale de acum ne vorbesc despre schimbarea unei strategii care favorizează orice persoană. Lucrul acesta se explică din punct de vedere astral prin faptul că Soarele se află într-o relație bună cu Saturn retrograd și într-o altă relație foarte bună cu Capul Dragonului. Se reușește, astfel, medierea tendinței Nodurilor prin Capul Dragonului, iar asta înseamnă că toate lucrurile pe care ni le propunem acum vor putea fi puse în aplicare. Nu se știe dacă ele își vor atinge finalitatea în zilele următoare sau vor avea nevoie de mai mult timp pentru a se împlini. Cert este că gândurile momentului ne ajută să ne schimbăm statutul, să ieșim din anonimat, să devenim oameni puternici prin ceea ce facem, nu doar ciudați și schimbători prin ceea ce spunem că putem face. În dimineața acestei zile Luna va trece prin careul cu Mercur și mulți vor pune la îndoială mesajele pe care le primesc din partea celorlalți, cu atât mai mult cu cât acestea vin neanunțate. Ceea ce ne afectează confortul este, conform acestui unghi, respins, înlăturat pe motiv că așa ceva nu ne poate ajuta, este într-un total dezacord cu ceea ce ne spune inima. Având în vedere că Soarele de pe zodia Taur are această relație interesantă cu Saturn de pe Capricorn este de așteptat ca mulți oameni să se simtă mult mai atrași de această natură rigidă a vieții, să considere că cele mai importante confirmări vin dintr-o zonă care și-a definitivat deja structura. În realitate, momentul acesta ține mai curând de intuiție a ceea ce urmează să facem, deci nu de elementele rigide pe care le cunoaștem foarte bine și care sunt în momentul acesta un veritabil sprijin. A ieși din anonimat înseamnă a renunța la elementele care ne validează acest anonimat. Lucrurile sunt simple dacă le privim cu doza minimă de curaj a omului liber. Asta înseamnă că doar dacă ne dorim ca anumite lucruri să se întâmple pe motiv că le vedem foarte clar și considerăm că rezultatul doar acesta trebuie să fie, nu este suficient. Avem nevoie pe 11 mai să facem o schimbare în privința faptelor. Adevărata schimbare de acum, adevărata îmbunătățire a condiției personale vine prin ajustarea faptelor.
Prin urmare, 11 mai ne vorbește despre lucrurile foarte rigide pe care nu am avut curajul până acum să le schimbăm. Vorbim, așadar, despre o viziune distructivă față de un ideal, una foarte permisivă față de un confort de moment. Săptămâna în curs nu încurajează lupta, dar dacă ar fi să luptăm împotriva unui element atunci pe 11 mai ar trebui să luptăm împotriva acestui confort. Este adevărat, schimbările nu trebuie făcute după ureche, ci ele au nevoie de un timp aparte. Cu toate acestea, dacă rămânem tot timpul îndrăgostiți de cușca în care ne-am născut niciodată nu vom ști cât de frumos se poate trăi în afară. Schimbarea are nevoie de un moment special, însă această situație nu scuză seria întreagă de ezitări din ultima vreme. Astfel, tot ceea ce ne duce spre izolare este un element care comprimă, care creează o suferință, care întristează, rănește. De aici înțelegem că deciziile momentului, cele care privesc confortul personal, nu țin neapărat de un statut personal, cât de rostul pe care îl avem în destinul propriu și în grupul de apartenență. Pentru unii confortul personal înseamnă a avea un schimb permanent cu cei din jur, a fi într-o dinamică permanentă, a fi conștienți de faptul că au de dăruit ceva celorlalți și se implică în mod activ ca lucrul acesta să se întâmple. Alții, după cum le este destinul, au nevoie să se oglindească în calitățile celorlalți, în realizările lor pentru a prinde curaj și a-și descoperi veleități pe care în alte condiții nu și le pot descoperi. Lucrurile acestea țin de rostul destinului, de valoarea sa, de calitatea de a fi viu într-o lume care face totul pentru a anula viul.
Recomandarea pentru această zi este aceea de a nu ne depărta de simplitate. Nu știm sau poate nu știm suficient de bine care ne este rostul pe această lume, pe această planetă. Chiar dacă avem impresia că nu ne lipsește o astfel de informație, ceea ce se întâmplă acum este o prezentare foarte clară și lucidă a etapei pe care o parcurgem, a rostului pe care îl îndeplinim în viața proprie sau în grupul de apartenență. Unii vor considera că 11 mai este începutul unei lungi suferințe, iar lucrul acesta arată că lecțiile anterioare au fost ignorate. Alții că sunt mai importanți decât au crezut, iar lucrul acesta arată că au cerut să fie aplaudați, elogiați, respectați. Rolul cel mai important pe care îl poate deține o ființă în viețile celorlalți este dat de iubire. Când iubești nu-ți atribui nicio poziție. Doar trăiești această stare a vieții. Unghiurile astrale de acum ne spun că această stare a vieții nu este singura, ci doar parte dintr-un plan mult mai mare. Iubirea este ceea ce înnobilează și dă sens oricărui parcurs.

Discuție despre putere. Conjuncturile sociale nu sunt favorabile celui care se gândește doar la binele personal. Avem nevoie de recunoaștere socială. Anturajul susține proiectele individuale doar dacă acestea sunt argumentate. Confort personal greu de înțeles pentru cei care îndeplinesc pe zona publică doar rolul de protector. Cineva ne vorbește despre problemele personale. Se caută o vindecare. Se găsește o soluție care trebuie pusă în aplicare urgent.

Ultima zi a acestei săptămâni ne vorbește despre acele zone ale firii pe care oamenii, de regulă, și le ascund sau și le ignoră. Tocmai acele elemente care au un cuvânt foarte important de spus în relațiile cu ceilalți, care determină când anume să ținem cont de un moment de frustrare și când de unul de libertate, vor domina atât de mult ecuația asta la zilei de 12 mai încât vom înțelege, mai mult decât în celelalte zile ale săptămânii, de ce este important să ieșim în evidență prin ceva, de ce avem nevoie să ne evidențiem. Prin ceea ce se întâmplă acum înțelegem că lucrurile acestea care cer evidențiere reprezintă și soluția urgentă. Dacă în prima parte a zilei când Luna se va afla pe zodia Leu lucrurile acestea nu vor fi foarte clare sau se vor construi de o manieră egoistă, în sensul că nevoia personală trebuie să fie un fel de etalon pe care să-l respecte și ceilalți, spre seară, când Luna va trece prin opoziția cu Luna neagră, vom înțelege această urgență într-un alt mod. Unii vor considera că toată ziua au galopat, au alergat, s-au preocupat de tot felul de lucruri care nu au finalitate, care nu sunt importante, însă alții vor considera că abia spre sfârșitul zilei mintea se limpezește, ideile sunt mult mai clare, argumentele mult mai bine susținute. Relația bună pe care Mercur și Junon o definitivează în dimineața acestei zile ne vorbește despre o nostalgie pe care acum încercăm să o explicăm ca și cum ar fi un fel de inspirație. Nostalgia acestei zile nu este o inspirație, ci este doar o accesare a unei informații legată de o relație socială pe care nu am evaluat-o corect. Acum ea cere să fie evaluată corect la nivel de idee. Poate nici nu trebuie să vorbim despre lucrurile acestea, nu trebuie să le spunem nimănui, nu avem obligația să le împărtășim dacă nu dorim. Procesul interior este, însă, unul absolut esențial.
Prin urmare, ultima zi a acestei săptămâni ne arată că lucrurile foarte simple nu se detașează de viziunea de ansamblu, că sinceritatea este în continuare o problemă și că lucrurile noi pe care le aflăm despre alții nu ne pot scoate din anonimat, ci doar ne clarifică anumite probleme. A ieși din anonimat înseamnă a fi echilibrați cu ceea ce ne amintim că ni s-a întâmplat, a fi echilibrați cu ceea ce ne-am propus cândva și atunci nu am obținut, dar am putea acum, deși nu trebuie, înseamnă avea măsură în ceea ce vorbim și facem. La fel este și cu acele situații când în viața personală nu se întâmplă nimic, dar luăm parte la ceea ce se întâmplă cu ceilalți. A fi spectator nu înseamnă a fi pasiv. Privirea creează reacții. Reacțiile creează fapte. Faptele zilei de 12 mai cer să fie orientate către simplitate, către înțelegere, către toleranță și vindecare. Toate celelalte soluții sunt false. Dacă nu înțelegem lucrul acesta în prima parte a zilei, pentru că unghiurile sunt amețitoare, obositoare, mai avem o șansă spre seară când totul ne va fi mult mai clar.
Recomandarea pentru această zi este aceea de a nu căuta vinovați. Problemele cele mai grave ale momentului sunt cele de nesinceritate. Omul sincer este liber.

6 comentarii la „6 – 12 mai 2019

  1. Maria spune:

    Exista insa si fiinte pe care izolarea nu le intristeaza, nu le raneste, ci le elibereaza?… Izolandu-se de vazut si prozaic, pentru a se conecta cu vaz-duhul nesfarsit sau adancurile pretioase, nu sunt oare doar asa-zisi anonimi… care au abandonat lupta pentru a-si gasi pacea?… Nestiute de mai nimeni dintre cei de pe aici… sau e doar protectia prin fuga unor suflete mult prea fragile pentru a rezista densitatii lumii asa cum ?

    1. Nu, izolarea întotdeauna întristează sau este preferată ca rezultat al unei întristări. Există însă oameni care sunt mai puternici decât propria întristare și devin învingători.
      Izolarea nu este semn de putere, dar ea poate fi transformată într-un semn de progres de un spirit matur. Cu toții simțim durere când ne înțepăm cu un ac, dar reacționăm diferit. Spre exemplu, Castaneda ne spune (nu îmi amintesc acum precis, poate în „Povestiri despre putere” sau „Arta visatului”) că numai un spirit foarte puternic își poate permite să moară pe stradă, toate celelalte entități aleg variante foarte confortabile.
      Apoi, pentru că prin îndemnul acesta venit din esența divină care ne caracterizează și care ne face să tindem spre „boaba spumei” (cum frumos spunea Eminescu), oare țelul oricărui om profund nu este chiar acest paradoxal anonimat?
      Multe sunt cărările până în vârful muntelui, dar vârful e unul și el nu este totuna cu cărarea.
      Să nu uităm, divinitatea este anonimul perfect. Până o atinge, fiecare trece prin diverse etape de eliberare de propriile reziduuri, care, știm deja, nu sunt expresii ale anonimatului spre care tinde, ci doar rezultate ale importanței de sine.
      Lucrurile acestea nu sunt complicate, sunt chiar foarte simple dacă le privești din unghiul potrivit.

      1. Maria spune:

        Superb!…. Atunci poate putem aborda izolarea doar temporar… si sau partial… A nu fi izolati, dar a fi selectivi… Cred ca asa indruma analiza pentru saptamana viitoare. Multumim.

        1. Izolarea este o simplă opțiune, nu o virtute. Important este ce facem cu ea, așa cum este important ce facem cu toate opțiunile.

  2. Dana spune:

    ….sa inteleg ca numai un spirit f puternic are libertatea sa isi arate rana in plina amiaza, pe strada sau oriunde aiurea in vazul trecatorilor si sa se lase asezat pe caldaram sa moara, in plin soare, in plina lumina? Adica e un fel de non negare a ranii. Si nu fac nimic sa o ascund. Cu cat o ascund, cu cat ma ascund nu fac altceva decat sa imi intaresc importanta de sine. A te arata sangerand si a.ti lasa vazute ranile anihileaza importanta de sine? …..am experimentat zilele trecute, fara sa vreau, citeva ore de lacrimi si sensibilitate in vazul unei persoane cvasi straina, am plans mocnit sub ochii unui Om care, de altfel m.a si indemnat sa o fac fara rusine si Dupa citeva ore de la acest episod am simtit ca sint conectata cu o forma de putere dinauntrul meu. Senzatie pe care nu am mai avuto cand am mai plans in fata unei persoane apropiate, cunoscute. Imi vine sa spun acum ca pe masura ce ma las sa mor in vazul strazii, evident e o metafora, importanta din mine se topeste si devin un anonim al intregului? Devin o esenta anonima pt caldaram , pt.ceilalti, pt ca mi.am murit rana la vedere si nu m.am izolat sub un pod, ca un animal pe moarte. Asadar, izolarea fara intentie de progres este doar o forma de a intari importanta de sine?

    1. Castaneda s-a referit la episodul în sine, nu la metafora morții. Plansul în public poate fi sau nu teatru. Plânsul în fața unei persoane străine (așa-zis străine pentru că spiritul o recunoaște cumva ca fiind apropiată) ține de un channelling. Învățătura creștină ne recomandă să ne spovedim între noi (Iacov 5:16 „Mărturisiţi-vă deci unul altuia păcatele…”). Cel care ascultă este un canal deschis către sferele superioare prin care se realizează o vindecare emoțională.
      Referitor la ultima ta întrebare: da, lașitatea este o formă de egoism. Omul care, izolâdu-se, nu reușește să se transforme într-unul mai bun, rămâne captiv egoismului.

Dă-i un răspuns lui Gheorghiță Coser Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.