30 iunie – 6 iulie 2014

30 iunie – 6 iulie este săptămâna cunoașterii imprudențelor și a patimilor. Din punctul de vedere al unghiurilor care se împlinesc acum, în intervalul acesta de 7 zile, săptămâna nu este excepțională. Ea devine una foarte importantă atunci când sunt raportate lecțiile pe care le primim în fiecare zi la perioada majoră în care ne aflăm. Astfel, finalul lunii iunie înseamnă înțelegerea unor evenimente de maximă importanță traversate cel puțin în ultimele 3 săptămâni, marcate în special de retrogradarea lui Mercur, apoi, prima parte a lunii iulie, în care nu liniștea este importantă, ci căutarea libertății transpusă acum printr-o formă de tatonare aplicată propriei ființe sau anturajului apropiat.
Așadar, săptămâna de față devine una de cunoaștere pe care o vor aprecia mai mult cei care sunt implicați în procesul de evoluție morală. Asta înseamnă muncă suplimentară, efort susținut, acceptarea anumitor limite aplicate propriului destin, dar refuzul categoric al minciunilor caustice, al promiscuității sau indecențelor care nu au ce căuta în viața unui om implicat în căutarea adevărului.
Este posibil ca anumite răspunsuri venite din zona socială să fie atât de încărcate de viciu încât cei vizați să se mire de impactul negativ pe care l-au avut în trecut asupra celorlalți. Cei care dovedesc tărie de caracter vor trece peste aceste situații fără a uita nimic. În această săptămână oamenii dezamăgesc, faptele lor vor lăsa de dorit, iar cunoașterea individuală nu va primi acceptul sau recunoașterea celorlalți pe măsura profunzimii sale. O parte din acestei situații ne vor fi familiare pentru că în ultimele 3 săptămâni le-am mai întâlnit. Altele vor lăsa impresia de transcendență sau de profunzime pe care omul comun le va pierde din vedere.
Elementul cel mai periculos al acestei săptămâni se va consuma în ziua de vineri, 4 iulie, când Soarele și Pluton își vor definitiva opoziția lor. În afara acestei zile marcată de accidente sau de imprudențe, celelalte evenimente repartizate celorlalte zile se vor desfășura în segmentul normalității.
Dacă în această săptămână refuzăm responsabilitatea sau înțelegerea fenomenului prin viziune de ansamblu, toate aceste evenimente care vin spre noi ne vor face să refuzăm bucuriile vieții și să ne construim impresii false despre epoca în care trăim sau despre calitatea vieții pe care am hrănit-o de câțiva ani încoace.
Recomandarea pentru această săptămână este aceea de a o privi ca pe o perioadă de explorare a defectelor care nu ne sunt utile. Extinderea acestei ramuri uscate înseamnă a progresa sau a face loc doar calităților de existența cărora nu am aflat până acum. Cei care vor prefera metoda struțului nu înseamnă că vor fi protejați de riscurile neatenției.

Lucrurile sunt cântărite altfel decât până acum. Sinceritatea este agresată prin mândrie. Sunt emise ipoteze care nu au nicio legătură cu realitatea. Relaţiile se complică. Subtilitatea inspirației va fi protejată doar în cazul celor instruiţi în a lucra cu energia. Abuz de putere. Invidie. Însuşirea bunurilor celorlalţi. Curajul este dovedit. Puterea nu este înţeleasă.

Conjuncția Lunii cu Lilith ne pune în fața unor minciuni care, cu foarte mare greutate, le vom putea descoase. 30 iunie este ziua în care descoperim că unii oameni mint de plăcere sau au reușit să dezvolte atât de mult această abilitate încât nu mai țin cont de consecințele acestui gen de comportament și vor să-și dovedească forța cu orice preț. De fiecare dată când Luna trece prin zodia leu oamenii sunt îndemnați să se rupă de realitate sau să intre în contact cu adevărul celorlalți cu un preț. Nu încape îndoială că, acum, când Neptun și Junon se întâlnesc într-un careu atât de strâns, impactul Lunii din zodia Leu, chiar dacă trimite un trigon spre Uranus și un sextil spre Marte, devine una de proastă factură, cu multe legături către zonele periferice în așa fel încât trăsăturile personale nu pot răzbate dincolo de imaginea proastă pe care ne-am construit-o în ultimele 3 săptămâni.
Este posibil ca unii să vorbească de progres, creștere sau de dezvoltare pentru că doresc să ascundă că aceste elemente le lipsesc. Cu cât vor vorbi mai mult despre progres, cu cât vor încerca să convingă auditoriul că adevărurile pe care le dețin sunt universale cu atât mai mici se dovedesc a fi în momentul în care trebuie să le pună în practică. Este recunoscut faptul că tranzitul Lunii prin zodia Leu aduce o înclinație către creșterea stimei de sine, nu ca un mijloc de promovare a propriilor idei, ci ca o hrană. Acum, când Luna se înțelege bine cu neprevăzutul și dorința de a i se face dreptate (Uranus și Marte), această hrană, de care pasionații de ezoterism sau căutătorii adevărului fug, este promovată ca un produs universal, rezervat doar celor aleși. Orgoliul reprezintă unul dintre cele mai mari obstacole ale căutării adevărului care îl ține pe individ departe de judecata sănătoasă și de voința pură, atât timp cât este deschisă fereastra progresului. Atunci când fereastra progresului s-a închis, regretele cresc în intensitate și au tendința de a acapara un spațiu al gândirii cât mai vast.
Exact aceasta este problema principală a momentului. Jupiter, trimițând un careu către Axa Dragonului, reduce spațiul rezervat evoluției spirituale, căii din zona elanului educației morale sau reduce, la minimum, drepturile de care se poate folosi un individ pentru a fi inițiat într-un domeniu universal sau de maximă importanță acum.
Sunt oameni care se îndrăgostesc prea ușor de suferință și care lasă în urmă, fără prea mare efort, achizițiile pe care le-au primit la naștere pentru că sunt păcăliți de convingerile momentului, de anumite mode culturale sau de anumiți profesori sau ghizi care nu cunosc natura sufletului uman, dar vorbesc despre ea, că scopul vieții este acela de a trăi simplist, așa cum ne sugerează prezentul. Dacă acești îndrumători ar cunoaște adevărul, mesajul prezentului ar fi unul universal, în totalitate lipsit de patimă sau impurități în ceea ce privesc speranțele sau convingerile de viață. Pentru că deja suntem în Era Vărsătorului și așa cum se întâmpla și în alte cazuri, perioada de început, până ne acomodăm cu noile direcții, pare să fie una dintre cele mai dificile ale acestui interval. Profeții mincinoși nu au chipul făpturilor demoniace care au înspăimântat Evul Mediu sau Perioada Antică, ci strălucirea absolută a naivității care dorește să fie văzută ca elementul absolut al cunoașterii individuale. Cu alte cuvinte prostia devine regină, iar grotescul rege.
Prin urmare, prima zi a săptămânii devine una foarte generoasă în a ne învăța cum să discernem adevărul de minciună, lumina de întuneric sau cum să deosebim maestrul autentic de măscăricii de circ. În acest proces de identificare, unii vor face apel la măsurile clasice arătând că maestrul se deosebește de șarlatani prin faptele sale profunde, generoase, altruiste, protectoare, în timp ce șarlatanii am nevoie ca mesajul lor să fie asemenea zurgălăilor care, dacă nu sună, nu au nicio valoare.
Valențele speciale ale acestei zile ne îndeamnă, așadar, către subtilitatea unei idei, către profunzimea inspirației, adică să cultivăm acele calități pe care părinții sănătoși și educați, la rândul lor, le transferă copiilor. În principal, careul lui Neptun la Junon se referă la această moștenire. Dacă individul trăiește într-un mediu agresiv sau dacă provine dintr-un mediu unde educația morală nu a constituit o prioritate, avem de-a face cu un gen de răzbunare, de egoism sau de mândrie negativă pe care cele două corpuri cerești le vor scoate la lumină prin imprudență și patimă, adică prin elementele de baza ale abuzului de putere.
Astăzi puterea nu este înțeleasă ori este înțeleasă răsturnat. Din această cauză multe din ipotezele momentului nu au nicio legătură cu realitatea. Realitatea, acum, este mult mai plăcută dacă devine prietenă cu minciuna sau dacă se ascunde. Astăzi învățăm greu și numai dacă suntem constrânși de ceea ce nu ne convine la ceilalți.
Recomandarea pentru această zi este aceea de a accepta că diversitatea înseamnă și existența în segmentul celuilalt a unor elemente care nu ne sunt pe plac. Acolo unde, încă de dimineață, este înțeles acest lucru, moștenirea personală, nu aceea materială, pentru că aceasta, astăzi, nu intră în calcul, ci moștenirile mentală, spirituală sau afectivă, nu se vor face remarcate prin defecte, nu vor șoca prin ușurința cu care își vor însuși valorile celorlalți, bunurile lor sau segmentul social prioritar. Acolo unde această condiție nu este îndeplinită, careul Neptun-Junon stabilește, încă de pe acum, care sunt criteriile incompatibilităților cu care opinia publică va lua contact abia din toamnă.

Risipa. Sentimentele sunt apăsătoare. Subiectivitatea susţine o doză suplimentară de egoism. Eliberare de greutatea calculului. Destinul personal dă semne de redresare. Se visează prea mult. Simţurile oferă informaţii greşite. Adevărul este răstălmăcit. Revenire la o stare de fapt a lucrurilor aşa cum era acum o lună în urmă.

În sfârșit, anumite lucruri revin la forma inițială, anumite demersuri se întorc de pe un drum greșit pentru că astăzi Mercur va reveni la mersul direct aducându-ne aminte că starea de fapt a lucrurilor este aceea pe care am traversat-o la începutul lunii iunie. Cele trei săptămâni cât Mercur a fost în mers retrograd a însemnat adoptarea unui calcul care s-a dovedit greșit pentru că solicita rezerve suplimentare, relații noi sau o anumită supunere din partea auditoriului care ar fi fost nefirească. Dacă în ultimele 3 săptămâni s-a vorbit prea mult, greșit ori s-a făcut apel la mesaje tendențioase cu scopul de a compromite realitatea unor schimburi sociale, acum adevărul pare să iasă la lumină.
Pe momentul de revenire a lui Mercur la mersul direct vorbim despre educația normală, aceea care combat te deopotrivă simțurile exagerate sau informațiile greșite pe care un om superficial le preferă pentru o viață ușoară. Începând de astăzi lucrurile revin la forma inițială, oamenii își cer mai ușor iertare, pot să revizuiască anumite materiale, documente ori scrieri personale fără a mai depune atât de mult efort să țină pasul cu normalitatea.
Pentru unii însă revenirea la mersul direct înseamnă și redobândirea unei stări de confort interior sau de liniște. Eliberarea de greutatea calculului poate însemna și absența oricărui calcul adică petrecerea timpului într-un mod plăcut fără stres, fără planuri, fără obiective de îndeplinit, fără nimic propus dinainte. Este posibil însă că acolo unde lucrurile au nevoie de un plus de seriozitate (demersuri sociale, sarcini profesionale, examene etc.) absența calculului să reprezinte un derapaj social care să ducă la eșec. Dar nu toată lumea dă examene, nu toți au sarcini profesionale foarte stricte, din această cauză faptul că Mercur cea mai mare parte din zi, va fi static în Gemeni poate însemna și un avantaj substanțial pe care o persoană pasivă îl comportă într-o mare de oameni agitați.
Există însă și o altă latură a acestei zile care va fi tangentă la eliberarea de greutatea calculului. Ne referim aici la necesitatea adoptării unei atitudini subiective care să reprezinte de fapt un egoism mascat. Cu alte cuvinte, acolo unde necesitatea de fapt a lucrurilor nu cere calcul suplimentar, intrarea într-o altă etapă a unui demers, însușirea de noi cunoștințe pentru un nou examen, pasivitatea nu sunt altceva decât noi forme de indolență care vor fi ascunse privirii celorlalți doar acum, doar în această zi.
Iată cum dorința de relaxare, destindere sau de izolare ne arată că de fapt suntem în faza în care trebuie să ne cunoaștem imprudențele și patimile pentru a nu ne expune, începând cu ziua de mâine încolo, la riscuri mai mari. Această revenire la starea de fapt a lucrurilor înseamnă un apel la starea de normalitate a lucrurilor așa cum era ea la începutul lunii anterioare.
Pentru unii însă revenirea lui Mercur la mersul direct înseamnă că nu mai pierd lucruri, informații sau nu mai risipesc bani acumulați cu greu pe cheltuieli de o zi sau, mai ales, își conservă relativ ușor energia vitală pentru a nu se consuma în conflicte sociale care nu produc niciun rezultat bun.
Prin urmare, 1 iulie face apel la traiul comun sau, mai concret, ne prezintă un set de întâmplări care să ne convingă că drumul pe care am pornit acum 3 săptămâni nu este cel pe care vom merge tot anul. Este posibil ca în cazul unora acest drum să fie greșit, alții însă îl vor transforma într-unul greșit doar dacă vor abuza de el, doar dacă vor ignora condiția principală a conjuncturii sociale în care erau când au adoptat această hotărâre.
Astăzi Luna va media tendința nodurilor aducând înțelepciunea momentului în punctul de a fi confundat cu înțelepciunea de viață. De altfel, nu are importanță pentru rezultatul momentului care va fi părerea generală vis-a-vis de cele care sunt programate să se consume acum. Realitatea lucrurilor va fi mult mai importantă decât părerile pe care oamenii și le formează despre această realitate, însă asta se va întâmpla doar astăzi, doar acum ne vom permite să nu ținem cont de aceste interpretări, ci doar de rezultatul final.
Acolo unde această condiție este îndeplinită subiectivitatea nu va fi o problemă a grupului, nici măcar a individului, ci doar expresia unui spirit practic absolut necesar acum. Expresii gen „Am făcut pentru că așa mi s-a părut corect”, „Nu m-am priceput să fac altfel”, „Nu mi-am permis să mă gândesc la altceva”, „Am acceptat această provocare pentru că sunt singura persoană care se pricepe la asta” aduc lumină în ipostaza aceasta în care subiectivitatea ajută în redresare doar atunci când necesitatea de fapt o impune.
Recomandarea pentru această zi este aceea de a ne preocupa astăzi să răspundem nevoilor venite din partea comunității. A ajuta pe cineva din preajma astăzi înseamnă aproba în egală măsură și gradul de sensibilitate, dar și încrederea în sine. Dacă invitația nu reprezintă o expresie rezultată din răspunsul individului la o solicitare venită din social, ea ne va îngloda și mai mult în tipurile de acțiuni cu care ne-am delectat în ultimele 3 săptămâni și care, în mod evident, nu pot fi duse mai departe fără consecințe negative.

Muncă suplimentară. Puterea vine acolo unde se opune rezistenţă prin argument. Forţa de deplasare urmăreşte linia privilegiilor. Se revine asupra clarităţii unui mesaj. se doreşte o mediere cu scopul de a gestiona corespunzător un privilegiu păstrat cu mare efort. Soluţile sunt scurte. Rezervele par a fi pe sfârşite.

Opoziția Lunii cu Neptun înseamnă întâlnirea cu sentimente care au fost refuzate, neînțelese sau respinse din diverse motive. Ne referim aici la sentimentul de putere sau, opusul său, cel de neputință, accentuate în fața unor privilegii pe care individul le vede încărcate de o mai mare răspundere decât sunt în realitate. Dacă luăm în calcul faptul că opoziția Lunii cu Neptun înseamnă frustrare, suntem cumva constrânși de această concluzie să punem degetul pe rană. În mare parte, această stare face trimitere la episoadele trecute, când s-a dorit aflarea adevărului într-o confruntare directă, verbală și conjuncturile la care s-au consumat acele eveniment au înclinat mai mult către o formă de clemență care s-a transformat în autoindulgență sau indiferență față de consecințele produse de minciuni.
Acum trecerea Lunii prin zodia Fecioară reprezintă un îndemn foarte clar la muncă. Munca suplimentară a face acum parte din preocupările individului, ocupând în mare parte și timpul liber, dar și acele intervale dedicate relaxării active. Asta înseamnă reînvierea unor termene nu neapărat ca o consecință unor întâmplări care s-au consumat pe zona publică, ci și pentru că individul, pentru a compensa un deficit de imagine, se simte constrâns să facă acest efort suplimentar.
Careul în T pe semne mobile împlinit astăzi poate arunca în aer demersuri care până acum au stagnat din rea voință sau indiferență. Dacă Luna are un tranzit rapid prin zodia Fecioară, evenimentele care se consuma în 2 iulie au menirea da ne avertiza că, în cazul în care protagoniștii conflictelor de acum sunt alții, persoane necunoscute ori mai bine pregătite în problema de față, consecințele vor fi mult mai grave. Această configurație se împlinește doar astăzi, dar va fi suficient de puternică și de abilă pentru ca motivele conflictelor din zilele anterioare să nu fie lăsate de izbeliște, să fie luate în considerare, fie și nu mai ca informație.
Acest careu în T pe semne mutabile face parte dintr-o dispunere astrală foarte generoasă numită Împrăștierea. Știm din manualele de astrologie că Împrăștierea poate genera un număr foarte mare de alte configurații pe care un pasionat de astrologie le poate interpreta atât în sensul lor general, cât și prin suprapunerea lor peste momentul nașterii, adică peste tema natală. Avertismentul momentului, acela care spune individului că dacă nu va munci mai mult va pierde un loc important în societate sau un moment important pentru el, pentru țara în care se află acum, în negocieri, tratative sau în soluționarea unei probleme pe cale diplomatică. Este posibil ca unii să se piardă în detalii sau să-și amintească doar de momentele dificile care s-au consumat în ultimele zile considerând că de maximă urgență este să le rezolve doar pe acestea.
Pe acest fond general, împlinirea sextilului dintre Soare și Lună au menirea de a reduce acest sentiment de tristețe, neputință, indiferență sau abuz. Cu toate că Soarele trece și el printr-o opoziție agresivă cu Pluton, accentuând o problemă legată de administrarea unui patrimoniu cu implicații asupra imaginii sociale, soluțiile mici, problemele de mai mică anvergură, acelea aferente zilei de 2 iulie, vor primi o atenție suplimentară lăsând impresia de soluție.
Prin urmare, 2 iulie este ziua în care lăsăm problemele sociale deoparte și ne preocupăm de ceea ce se află în intimitate, în gândurile proprii, de o grijă de moment. Este posibil ca acesta să fie, nu un moment de rătăcire, nu o alegere proastă, ci secunda în care să intrăm în contact cu un mod de a reacționa, o cale de atac sau de apărare, un mijloc de locomoție, un mod de exprimare.
În egală măsură, îndreptarea atenției doar pe teamă poate însemna și momentul de declin asupra căruia să nu mai putem intervenii până la finalul anului. Dacă se săvârșește o astfel de greșeală evenimentele care se consumă astăzi vor lăsa impresia că rezervele sunt pe sfârșite. Există însă și puțină bucurie în spațiul acestei zile, iar aceasta va veni din raportul pe care-l vom construi cu persoane situate pe alt tronson de vârstă, educație sau departamente profesionale. Compensația pe care această bucurie o realizează va putea să șteargă o parte din dramele, nemulțumirile sau resentimentele acumulate în ultimele zile pe anumite neînțelegeri. Astăzi munca va ajuta în uniformizarea valorilor, în a găsi canalul de comunicare cel mai convenabil pentru a depăși un moment de impas care nu este de o așa mare anvergură pe cât se va considera.
Recomandarea pentru această zi este aceea de a nu acorda mai multă importanță problemelor mici decât problemelor mari. Acolo unde încărcătura afectivă va domina motivația rațională, se va constata o inversare a valorilor, acordându-se prea mult credit lucrurilor mici ca și cum acestea sunt cele mai importante ale vieții. Viziunea disproporționată va lăsa impresia că rezervele sunt pe sfârșite deformând percepția corectă a realității.

Răspunsurile vin rapid. Puterile sunt măsurate altfel. Gândul că viitorul se poate modela devine din ce în ce mai puternic. Apare o problemă de disciplină. Dai voinţă, iei putere. Libertatea de exprimare nu poate fi îngrădită. Pericol de a abuza de încrederea celorlalţi. Celebritatea este plătită scump.

Astăzi Mercur și Capul Dragonului se vor întâlni într-un trigon arătând că de fapt ziua de 3 iulie este momentul când răspunsurile vin rapid. Este adevărat că în această zi oamenii vor fi mai concentrați față de cum s-a întâmplat în ziua anterioară, reușind să selecteze cu mai multă înțelepciune informațiile care vin spre ei și să fie mai liniștiți, mai atenți, nu atât de impulsivi sau de temători față de ceea ce nu cunosc.
Ceea ce se întâmplă de fapt astăzi reprezintă o încurajare pentru cei care sunt puternici, care vor să-și transforme viața prin calități nu prin defecte. Astfel, sentimentul de îngrădire, care a fost mult prea enervant sau prezent în ziua anterioară, devine acum ipostază a trecutului pe care fiecare individ conștient, atent sau responsabil se va strădui să nu o mai reproducă. În felul acesta, libertatea de exprimare nu va putea fi îngrădită așa cum s-a întâmplat anterior, oamenii arătându-se mult mai puternici sau mai încrezători în viitorul lor.
Pentru cei care lucrează cu energia sau care sunt implicați într-un proces de evoluție accelerată, momentul în care Mercur va trimite un trigon către Capul Dragonului, de această dată din postura de deplasare directă, înseamnă accesul la o formă de transformare care se adresează spiritului. De altfel, spiritul este principalul beneficiar al unghiurilor astrale care se împlinesc astăzi.
Există și o categorie de oameni care își trăiesc viața prin neîncredere sau suspiciune și care, în limitarea lor, proiectează aceste sentințe vicioase asupra celorlalți, considerând că nu ei sunt personajele care destabilizează un mediu, ci toți ceilalți din jurul lor.
Dacă, în demersurile lor, aceste personaje nu întâlnesc oameni bine pregătiți care să aibă și încredere în forțele proprii, atunci se transformă în adevărați torționari pentru semenilor. Suprapunerea momentului de opoziție Lună-Chiron peste trigonul pe care Mercur îl împlinește cu Capul Dragonului scoate în evidență o luptă rece, ascunsă, dintre două forme de încredere în sine: una pozitivă care face trimitere la nevoia de șlefuire a propriului caracter prin interacțiune sau schimb reciproc, iar cealaltă, negativă, care urmărește dominare prin abuz, imixtiune său viciu.
Indiferent de categoria în care ne aflăm, răspunsurile acestei zile vin prea rapid, chiar și atunci când există riscul ca folosindu-ne de acestea să abuzăm de încrederea celorlalți sau, de partea cealaltă, să plătim mult prea scump celebritatea.
Referindu-ne strict la trăsăturile acestei săptămâni, care ne îndeamnă să ne cunoaștem propriile patimi sau să identificăm acele momente când dăm dovadă de imprudență, opoziția Lunii cu Chiron reprezintă și avansarea într-o soluție care poate fi explorată în zilele următoare, însă nu pe o perioadă lungă de timp, așa cum am avut impresia ieri. Expresia „Dai voință, iei putere” scoate în evidență importanța unui proces de transformare realizat cu pași mici, prin autoeducație sau disciplină. Procesul de transformare are întotdeauna și componente neplăcute în care durerea sau disperarea sunt văzute disproporționat. Este și cazul acestei zile și, implicit, a acestei săptămâni în care nu ne întâlnim cu imprudența sau cu patimile doar pentru a le consemna într-o agendă, ci pentru a le transforma în ceva bun.
Prin urmare, 3 iulie devine o zi de autocunoaștere care ar putea să ne pună în dificultate dacă nu ne-am mai confruntat cu situații de genul acesta sau dacă refuzăm, din diverse motive, să acceptăm că problemele pe care le vedem acum ne aparțin. Știm din conceptele psihologiei moderne că primul stadiu în rezolvarea unei probleme este să o acceptăm așa cum o constatăm în faza incipientă. Sigur, de-a lungul derulării etapelor, în rezolvarea acestei probleme, pot exista și momente de revoltă sau de negație, însă începutul este întotdeauna definitoriu, esențial pentru ca problema să aibă o șansă de rezolvare. Trigonul Mercur-Capul Dragonului se referă la această formă de observație care se poate transforma în constatare pozitivă. „Văd” se va transforma în „Percep”, iar de aici până la a stabili care sunt mijloacele prin care să rezolvăm o problemă urgentă nu este decât un singur pas pentru că gândirea face diferența între „a vedea” și „a percepe”.
Ipostaza astrală a zilei de 3 iulie aduce spre rezolvare, nu o problemă generală de comportament, cât o problemă de disciplină. Este posibil ca multe din cele care ne ies în întâmpinare să nu fie noi, ci să ne mai fi întâlnit cu ele de la începutul anului și până acum, însă din diferite motive am refuzat să le vedem așa cum sunt. Din această cauză, o parte din problemele care sunt derivate ale acestora au apărut ca urmare a unei neglijențe sau acolo unde disciplina nu a fost respectată cum se cuvine.
3 iulie aduce și un moment fericit de comunicare, dacă libertatea de expresie nu este îngrădită în problemele care sunt acum aduse înaintea noastră pentru a le rezolva. Adică suntem invitați să vedem cauzalitatea din afara problemei pentru a nu ne trezi brusc în fața unei situații sociale în care să plătim prea scump un moment de celebritate.
Recomandarea pentru această zi este aceea de a adopta astăzi atitudinea martorului. Întotdeauna un căutător al adevărului va trebui, la un moment dat, în procesele sale de transformare, să urmărească și detașarea completă de factorul socială sau de elementele care l-au construit ceea ce este. Prin detașare de factorul social sau de ceea ce este, adeptul, nu pășește în necunoscut, ci în starea de martor, adică devine o prezență activă în viața pe care o personifică, un catalizator, apropiindu-se de spiritul care activează în afara timpului și depărtându-se de materia care se autodevorează.

Suferinţa înnobilează. Precizie în a acuza un nevinovat care a scăpat anterior de pedeapsă. Progres prin sublimarea defectelor. Achiziţii noi. Fructele interne se transformă în dispute publice. Suma resturilor întristează. Este nevoie de deblocarea unui talent.

Momentul în care Soarele și Pluton sunt în opoziție reprezintă ipostaza în care o suferință este explorată mai mult decât am crezut sau decât am permis anterior. Ca și cum timpul se comprimă sau nu mai funcționează așa cum s-a întâmplat până acum, anumite aspecte sociale sau informații pe care nu le-am integrat corespunzător până acum ori pe care nu le-am putut exprima prin măsura puterii de înțelegere a auditoriului se răzbună.
Răzbunare este termenul de ordine aplicat acestei zile care va fi susținută nu doar de opoziția Soare-Pluton, ci și de faptul că Luna, aflată pe ultimul sector al zodiei Fecioară, aduce concentrarea celor mai mari temeri pe care nu le-am putut înțelege în ultimele două zile. Transpus în cuvinte mai simple, acest mecanism arată că fricile din ultimele zile se transformă în realitate.
Dacă în momentul în care se împlinește această opoziție malefică, Luna nu ar fi fost în zodia Fecioară, adică nu ar fi beneficiat de susținerea guvernatorului zodiei Fecioară (Mercur), aflat acum în tranzit prin domiciliul său și împlinind un unghi pozitiv cu Capul Dragonului, adică nu am fi beneficiat de o șansă a destinului, de o protecție sau de un privilegiu, lucrurile ar fi fost mult mai complicate mai grave sau evenimentele sociale ar fi fost încărcate de un mai mare risc. Multe din episoadele personale ar fi explodat, făcându-se, astfel, apel la anumite întâmplări nefericite din care individul a scăpat basma curată în ultimul moment.
Există corelații foarte interesante între localizarea Lunii în momentul construirii opoziției Soare-Pluton și mesajul central al anului. Pornind din 2009 și până în prezent se constată faptul că anii 2009, 2010 și 2011 au activat prin zodiile Rac, Săgetător și respectiv Taur, adică Luna se afla în acele zodii în momentul producerii celor două opoziții Soare-Pluton, ceea ce rezonează perfect cu mesajul selecției (2009), elementului mic și concentrat care înclină balanța valorilor (2010) și cel al amenințărilor potențiale (2011) ce au fost specifice celor trei intervale. În anii următori poziția Lunii schimbă regula, trecând de pe relații de inconjuncție (evoluție lentă spre bine) pe relație consumată pe axă (uniformizare prin interacțiunea contrariilor). Astfel, în 2012 (anul extremelor) era în zodia Scorpion, iar în 2013 (anul obstacolului autoimpus) în zodia Taur. Acestea sunt, de altfel, corelații care ne ajută să înțelegem cum acest mesaj agresiv al opoziției Soare-Pluton se integrează în schema ce depășește cadrul zilei, săptămânii, lunii sau chiar anului în care se formează aducând, ca un arc peste timp, exercitarea unei puteri de influență menită să doboare, prin acțiune, bariere ale fricii sau, de partea cealaltă, să prefere gândul, percepția, cunoașterea față de acțiunea distructivă.
Judecând după faptul că ani la rând această opoziție a funcționat prin intermediul tandemului susținut de Yodul Rac-Săgetător-Taur și axa Taur-Scorpion putem considera ca fiind deja încheiată perioada 2009-2013, iar complicațiile cu care ne confruntăm acum să facă apel la intervalul indicat doar ca la niște amintiri încărcate de un sens aparte. De aici deducem că o parte din problemele care s-au concentrat în acele vremuri încearcă acum să ne învețe cum să depășim anumite situații care seamănă cu ceea ce s-a întâmplat atunci. Dacă adăugăm celor patru ani și următorii doi observăm că în acest an Luna ocupă zodia Fecioară, iar în anul următor va ocupa zodia Capricorn ceea ce arată că schema de lucru se modifică, în sensul că se trece de pe transformare lentă, opoziție, confruntare, balans (relație de inconjuncție și de axă) pe eforturi constructive (relație pe element).
Dacă în anii anteriori, atunci când opoziția Soare-Pluton a funcționat pe baza tandemului susținut de Yodul Rac-Săgetător-Taur și Taur-Scorpion, lucrurile au activat de o manieră extremistă, acum cadrul social aflat în plin proces de transformare este mult mai blând și ne îndeamnă să privim realitatea înconjurătoare ca pe o bucată de plastilină pe care o putem modela după pricepere, utilitate sau simț estetic.
În felul acesta se explică de ce opoziția Soare-Pluton de anul acesta nu va fi atât de agresivă cum au fost celelalte din anii anteriori și de ce acum este nevoie doar de deblocare a unui talent, de a contracara un pericol social prin izolare, desprindere, detașare, martor sau, cel mult, o amenințare ce nu se va concretiza niciodată, și nu a trece la faptă, adică a răspunde unei agresiuni cu o agresiune și mai mare.
Prin urmare, 4 iulie reprezintă o zi de delimitare între două perioade, între două tipuri de demersuri sau de mediere, între două departamente care nu au găsit până acum mijlocul prin care să cadă la o înțelegere. Chiar dacă acum calitatea opoziției Soare-Pluton este diferită de anii anteriori prin finalitate, mesaj sau grad de implicare a individului în evenimente sociale riscante, nu trebuie să considerăm că vom fi în afara unor evenimente încărcate de nemulțumire sau de durere. Acești factori care transformă energia opoziției Soare-Pluton într-un demers constructiv nu-l protejează pe individ de greșelile pe care le-a făcut sau nu îi anulează în totalitate percepția asupra a ceea ce se consumă sau se distruge în spațiul public. Singurul beneficiu este acela că îl invită să-și folosească mai bine talentele, calitățile și, în consecință, să survină un grad de satisfacție mult mai confortabil sau mai plăcut decât altădată. De aici și progresul.
Cei care lucrează cu energia sau care sunt implicați într-un proces accelerat de evoluție spirituală se vor simți îndemnați să călătorească cu mintea în trecut chiar și în cei 4 ani indicați despre care acum opoziția soare-Pluton nu ne spune nimic. Asta se întâmplă pentru că, în general, procesul de evoluție accelerată folosește foarte mult energia contrariilor, însă din cei 5 ani spre care se îndreaptă, cel mai mult se vor simți atrași de anul 2012, care a fost anul extremelor.
Referindu-ne strict la problema acestei zile, la ipostaza astrală sub care se împlinește opoziția soare-Pluton se impune un avertisment. În contextul acestei săptămâni, 4 iulie este singura zi în care nu alegem să inventariem, ci ne sunt impuse anumite ipostaze, situații, întâmplări, conjuncturi despre care să credem că sunt la fel de importante ca și celelalte din ultimele zile pe care le-am consemnat de la sine putere. Este posibil ca o parte din întâmplările care ne ies acum în cale să nu ne aparțină, să aibă nicio relevanță în destinul propriu și deci să fie incompatibile cu un proces de autocunoaștere directă. Cu alte cuvinte, este posibil ca din întâmplările acestei zile să nu învățăm nimic pentru că nu ne sunt adresate, ci ne trezim dintr-o dată în asemenea conjuncturi sociale pentru că avem acolo un rol, o misiune, adică suntem invitați să dăruim, să consumăm, să susținem și apoi să ne detașăm complet de rezultatele acestor fapte.
De aceea se stabilește că numai cei care au o anume îndemânare în a lucra cu energia, doar cei care au mai trecut prin situații similare vor reuși să treacă cu bine peste momentul acesta. Ceilalți se vor crampona atât de mult de lucrurile mici care nu le aparțin, de problemele celorlalți, încât vor constata că li s-a schimbat viteza de lucru, că întârzie, nu se mai încadrează în termeni stabiliți inițial sau au consumat din rezervele care erau destinate altor situații.
Recomandarea pentru această zi este aceea de a nu ne atribuie astăzi roluri prea mari, de a nu prelua din problemele celorlalți dacă nu suntem pregătiți să facem acest lucru, pentru că nimeni nu ne va recompensa cu nimic, ba, dimpotrivă, atunci când evenimentul se va încheia nu este indicat să avem așteptări pentru că ele ne vor dezamăgi. Progresul constructiv susținut de ecuații astrală a acestei perioade are în vedere faptul că oamenii se ajută unii pe alții pentru a-și depăși problemele nu să-și transfere unii altora problemele pentru ca, apoi, în individualitate, să fie rezolvate. Din această cauză 4 iulie ne învață, nu doar să dăruim cu detașare, dar să și primim cu aceeași detașare.

Expunere în faţa unui compromis. Invitaţie la măsură. Posibilitatea de a refuza folosirea forţei. Compromisurile devin periculoase. Dispute penibile. Clarificarea unor informaţii prin dialog interior. Libertatea de a gândi reînvie un element care se prezintă pe sine în apogeul expresiei sale, dar este ignorat de toată lumea. Cercetarea spirituală se ocupă de probleme minore.

Lucrurile se mai îndulcesc acum când Venus și Luna neagră își împlinesc sextilul pe care îl formează de câteva zile. Ne referim aici la vorbe, idei, informații cu care oamenii se afișează atât prin defecte cât și prin calități, la dorința de a înlătura anumite bariere care țin de nivelul de cultură, inserție socială sau chiar cel legat de vârstă. Luna, aflată în plin tranzit prin zodia Balanță, va închide o configurație numită Cruce cosmică pe semne cardinale, moment complicat în care este nevoie de o decizie categorică privind transferul unei valori dintr-un domeniu într-altul ori de clarificare a statutului unor persoane care au mai scăpat în trecut de o sancțiune. Prin această Cruce cosmică pe semne cardinale se caută răspunsuri la lucruri care trebuie lăsate în voia lor. Pentru unii asta înseamnă escaladarea unor conflicte de interese, așa cum s-a întâmplat la începutul anului 2014. Problema acum nu este atât de gravă cum a fost anterior, însă escaladarea unui conflict pe baza informațiilor virulente obținute acum va lăsa impresia că, în sfârșit, se face dreptate acolo unde la începutul anului 2014 a fost nedreptate.
Pentru că Lilith încearcă să medieze opozițiile care se construiesc pe axa Berbec-Balanță, există și posibilitatea ca anumite persoane aflate în poziții importante să refuze utilizarea forței și să rezolve singure problemele care ar trebui puse la dispoziția grupului de apartenență. Medierea prin individualizare poate duce la expunerea în fața unui compromis. În felul acesta, vor fi vizibile în această zi atât patimile și imprudențele, atât dificultățile de înțelegere cât și speranța în a locui în viitorul apropiat într-un paradis.
Pentru că luminariile sunt implicate acum în această Cruce cosmică pe semne cardinale vom fi tentați să luăm în sens personal conflictele acestui moment și să invocăm dreptatea mai mult de partea personală decât pentru a clarifica conjunctura momentului.
Aici pot apărea și anumite divergențe de opinie brodate în jurul nevoilor personale. Cu toate că se mai păstrează componenta martorului aferentă zilei anterioare, implicarea în problemele celorlalți înseamnă a aborda în mod indecent sau indiscret un element intim despre care aflăm prin intermediul conflictului social. Acolo unde va fi păstrată o limită a bunului simț, greutatea Crucii cosmice pe semne cardinale nu ne va îndemna să acționăm împotriva semenului, prea rapid, fără măsură, ci, dimpotrivă, vom fi motivați să facem un mare efort pentru a ne integra într-o structură care nu judecă atât de ușor problemele personale, intime, deci care respectă educația, nivelul de cultură, vârsta sau preferințele pe care o persoană le poate avea la un moment dat.
Beneficiile acestei zile vin din faptul că va fi încurajata o anume libertate de expresie, de gândire sau de alegere care va acționa rapid în favoarea individului, fără a îndemna la compromisuri. Asta înseamnă că evenimentele sociale, aspectul prozaic al vieții, materialitatea captează prea mult atenția și vor face ca o parte din demersurile spirituale, de autocunoaștere, poate chiar practica spirituală în ansamblul ei, se ducă la o stagnare ori rezultatele acestora să fie utilizate în probleme minore. Astăzi ceea ce este plăcut conține un element vicios sau care va duce inevitabil către unul de aceasta factură.
Prin urmare, 5 iulie poate deveni una dintre cele mai tentante zile ale acestei săptămâni. Totul se zdruncină, se surpă, totul este legănat altfel decât ne-am închipuit sau ni s-a spus. Tentațiile acestei zile sunt mai mult de factură verbală, în sensul că sunt ignorate barierele de limbaj, limitele pe care un individ este constrâns de educația pe care o are să și le aplice. De aceea vom observa că educația este invers proporțională cu îndrăzneala, adică acolo unde ea este mai subțire, acolo și îndrăzneala unora este mai mare. Aspectul neplăcut al acestei zile va fi dat de faptul că vor fi obligați să lucreze împreună oameni situați pe nivele diferite. De aici și confuzia ca un om educat în fața unui ignorant își dă seama că nu are nicio șansă atunci când sunt utilizate în mod iresponsabil procedee de manipulare a opiniei sau instrumente de captare a atenției. Dacă ne referim la ceea ce se află în văzul tuturor, tehnicile de marketing, obsesia ratingului, abuzul vizual și afectiv prin promovarea informațiilor marcate de vulgaritate constituie, nu doar instrumentele omului ignorant, ci și expresia unei forțe de care omul educat trebuie să se țină departe.
Astăzi se va încerca o combinație periculoasă, aceea de a pune două forțe contrare în același loc ori să lucreze pentru același scop. Acolo unde diferențele nu sunt chiar atât de mari poate fi observată intenția de a comunica pe o zonă mediană. Dacă diferențele dintre oameni sunt mari, trăsăturile specifice ale fiecărei părți implicate vor fi ignorate de cealaltă, ducând la dispute penibile.
Cea mai mare greșeală pe care am putea să o facem în această zi va veni din faptul că, motivați de incompatibilitatea resimțită în fața unui oponent, alegem minciuna pentru că suntem convinși că adevărul va fi ridiculizat. În felul acesta, acceptăm că partea cealaltă să producă în zona specifică modificări esențiale fără să știm dacă suntem sau nu pregătiți ca, împreună cu aceste modificări, să primim și alte reguli nespecifice.
Recomandarea pentru această zi este aceea de a urmării să nu acceptăm schimbările acestei zile doar de dragul unui câștig promis prea ușor. Este important să ne amintim astăzi de proverbul: „Omul înțelept nu dă vrabia din mână pe cioara de pe gard”.

Elementele noi apar prin reinventare. Energia este risipită. Se stabilesc limite îndrăzneţe. Visul nu ocupă atât de mult loc. Lucrurile noi surprind prin disciplină şi flexibilitate. Beneficii obţinute în urma unei încercări în care se face dreptate. Apel la intuiţie. Omul educat poate gândi liber. Dependența se transformă în abilitate prin educaţie corectă. Se pierde un drept prin imprudenţă.

În celebrul său roman „Pădurea spânzuraților” Liviu Rebreanu spune: „Pe inima și pe gândurile mele numai eu sunt și voi fi stăpân cât voi trăi”. Despre asta este vorba în ultima zi a acestei săptămâni încărcate. Știm că atunci când Luna se află în conjuncție cu Marte nu se poate vorbi despre autocontrol, dar se poate vorbi despre interes pentru supradimensionarea lucrurilor, chiar dacă în multe din cazuri asta înseamnă a compromite propria măsură, propriul etalon. Omul educat înțelege astăzi că poate gândi liber și că se poate bucura de această libertate dacă lângă ea pune și un strop de disciplină.
Mult mai importantă decât conjuncția Lunii cu Marte este conjuncția Lunii cu Capul Dragonului prin care se va iniția un nou ciclu draconitic, acela care ne vorbește despre valorile spirituale, adică despre adevăratele achiziții ale vieții. Pentru că Luna se află în Balanță, la vedere sentimentele sunt orientate către echilibru, înțelegere sau respect. Conjuncția ei cu Marte le preschimbă însă pe acestea în instrumente egoiste. Este acceptat echilibrul doar dacă susține propria persoană, înțelegerea va trebui să fie doar din partea celorlalți către cel în cauză, iar respectul va trebui primit, nu oferit.
În tot acest joc, ajungem la un moment dat să gândim ca în vorbele minunate ale lui Liviu Rebreanu din „Pădurea spânzuraților”. Există însă un motiv pentru care oamenii se închid sentimental ori nu doresc să-și divulge o parte din gânduri. Unii se tem să nu fie judecați pe nedrept, alții pentru că îi privesc pe ceilalți de sus, dar există și oameni care au la bază un motiv curat, acela care nu permite anturajului să modifice un sentiment frumos sau un gând profund.
Dacă privim ansamblul acestei săptămâni prin această înclinație de a proteja un element personal valoros, înțelegem că punctul cel mai înalt al cunoașterii individuale din acest moment reprezintă explorarea defectelor de caracter cu scopul de a păstra un drept sau un privilegiu cel puțin o lună de zile de acum înainte. Există însă și posibilitatea ca, din dorința de a proteja, să se piardă un drept de acces către o zonă intimă aparținând celuilalt. Cu alte cuvinte va fi greu de menținut echilibrul între cunoașterea personală și cunoașterea celorlalți, de aceea indicat ar fi să ne pregătim psihic pentru a avea și eșecuri, nu doar reușite, chiar dacă suntem corecți și respectăm valorile și pe cei care le conțin.
Atunci când lucrează cu energii subtile căutătorul adevărului arată că este de acord să se transforme în ceva mai bun. La început nu știe sau ignoră faptul că o parte din valorile care îl definesc s-ar putea ca în viitor să fie privite ca obstacole și să se impună desprinderea de ele. Anturajul are un rol important în a accelera acest proces de desprindere intervenind asupra individului prin defecte, conflicte, abuzuri fără să țină cont dacă persoana respectivă este sau nu pregătită pentru așa ceva. Pasionații de ezoterism numesc acestea interferențe și acesta este unul din principalele motive pentru care, în cazul evoluției accelerate, se preferă izolarea.
Ecuația astrală a momentul lui îndeamnă spre o izolare subtilă, prin care se trăiește în societate, dar societatea nu are acces la individ, nu poate modifica principiile sale, și toată această intervenție se transformă în lupta dintre obstacolul și forța care îi certifică acestuia existența. Pentru că vorbim despre Balanță și de implicațiile sale în toată această ecuație astrală, intervenția asupra individului ar putea fi simulată sau înlocuită de un gest personal pe care persoana în cauză îl face în locul elementului exterior. Așa ajung unii să se rănească singuri, atunci când nu există un factor exterior care să îi rănească așa cum se așteaptă. Practic despre asta este vorba astăzi când Luna și Marte pun, la întâlnirea lor cu Capul Dragonului, prea mult regret în țintele de viitor.
Din nefericire, regretul de acum arată că un drept poate fi pierdut prin imprudență, iar imprudența este săvârșită prin înlocuirea unui proces firesc de evoluție, care implică și întâlnirea cu anumite evenimente neprevăzute ce pot surprinde prin caracterul lor dur sau prin ușurința cu care adoptă un proces de autovătămare.
Omul evoluat nu va proceda așa, nu se vă minții pe sine, nu-și va atribui asemenea roluri sau poziții, ci va lăsa totul în voia unui proces subtil. Așadar, acolo unde constatăm un prea mult aport personal în această protecție fără ca anturajul să ceară asta, în exprimarea unui talent sau a unei deschideri spre fapte bune făcute cu forța avem de-a face cu un om bun care poartă o pălărie mai mare decât capul.
Prin urmare, finalul săptămânii constituie întâlnirea cu cele mai mari bogății ale sufletului, acelea pe care fiecare urmărește, în anumite momente ale vieții sale, să le promoveze ori să le laude. Ziua este însă marcată și de minciuna orientată împotriva propriului statut cea care printr-un moment de imprudenta îl face pe individ să piardă un drept sau un privilegiu.
La vedere acest lucru va lua înfățișarea unei deconspirări, dar în realitate nu este altceva decât momentul în care individul arată că nu înțelege ce i se întâmplă, nu poate gestiona un fond atât de intens și atât de delicat cum este cel integrat în ecuația astrală a zilei de 6 iulie.
Omul profund va obține astăzi beneficii importante în urma unei încercări pe care o va depăși cu brio. Această încercare face parte din seria transformărilor pe care o tot traversăm de câțiva ani încoace. Îl va bucura însă că poate gândi liber și, în virtutea acestei libertăți, i se pare mult mai ușoară adoptarea unui nou program de lucru sau să demonstreze celor care îl judecă sau critică pe nedrept că poate fii, în același timp, liber, dar și disciplinat.
Dacă totul este menținut în această limită a bunului simț, mecanismul descris mai sus va fi mai puțin important și superioritatea nu va dori să se explice sau să se justifice în nici un fel. De asemenea nu va fi important mecanismul dacă sunt preferate acele acțiuni care nu risipesc nimic. Vom avea nevoie să știm de ce ni se întâmplă atâtea sau de ce apar anumite erori de comportament sau anumite derapaje.
Recomandarea pentru această zi este aceea de a face un experiment. Să ne propunem ca la fiecare două ore timp de 5 minute să ne liniștim gândurile sau să urmărim timp de două ore ce facem cu mâna stânga sau mâna dreaptă. Acest proces de conștientizare ne ajută să descoperim rolul fiecărui element implicat într-un anumit proces. Astfel, cunoașterea devine un element integrat evoluției spirituale nu un instrument de care ne folosim atunci când murim de plictiseală.

3 thoughts on “30 iunie – 6 iulie 2014

  1. Aura Dvoracic spune:

    Multumesc <3 !

  2. Gabriela spune:

    Dragul meu Gheorghita,
    nimic rau nu ne poate atinge atata timp cand pe pamantul asta pe care existam si pasim toti, exista oameni atat de evoluati spiritual ca tine.
    Iti multumesc!
    Te pup cu mult drag
    Gabriela

    1. Mulțumesc, Gabriela
      ..dar as îndrăzni o mică rectificare „…oameni atât de evoluați spiritual ca ființele care ne inspiră”…nu eu.
      Eu sunt doar un mesager.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.