4 – 10 august 2014

4-10 august 2014 este săptămâna semănătorului înțelept și a revoltei subtile. De la începutul anului și până acum nu am mai avut o săptămână care să se adreseze în mod special combinației dată de modul cum administrăm rămășițele trecutului și tendința nativă de a lupta împotriva unui element bun, chiar dacă știm că acesta ne poate duce către realizări importante. Din această cauză, multe din episoadele care până acum ar fi trecut drept evenimente banale capătă accente grave, căutând să vindece acolo unde lucrurile trebuie lăsate de la sine sau să înlocuiască, se preschimbe originea acolo unde, poate, ar trebui să ne preocupăm de majorarea calității vieții ori de aprofundarea unor sentimente de care suntem foarte siguri.
În această săptămână Luna parcurge un segment de zodiac de la Scorpion la Vărsător trecând, în ultima zi a acestei săptămâni, și prin faza de Lună plină. Dar nu Luna este vedeta acestei săptămâni, ci doar fundalul care va permite sau va obstrucționa conduita unor oameni, înclinând balanța spre surprize neplăcute sau către dezamăgire. Nu doresc prin această prezentare generală să repet ceea ce este inserat în analiza fiecărei zile, însă vreau să subliniez faptul că ecuațiile astrale aferente celor șapte zile se adresează calității umane, abilității de a lucra cu instrumente abstracte sau de a gestiona un fond fără a distruge structura acestuia. Pornind din ziua de 4 august și până pe 10, cu fiecare zi, urcăm versantul abrupt al unui munte și când, în ultima zi a acestei săptămâni, când Soarele și Lilith vor fi în conjuncție vom atinge punctul cel mai înalt al acestei călătorii și va trebui să arătăm celor din jur dacă am ajuns acolo din voință proprie sau am fost cărați în spate de alții. Așadar, săptămâna 4-10 august 2014 se adresează individului, dar și experiențelor sale de viață, căutând să îl ducă foarte aproape de lumea materială, foarte aproape de cultura adevărată, de instrumentele abstracte sau foarte departe de toate acestea, în funcție de cum au fost aspirațiile dorințele sau intențiile în prima jumătate a anului 2014 sau în 2013.
Indicam în analiza generală aplicată anului 2014 că acesta este anul alegerilor multiple și că o parte din ramificațiile acestea se bazează foarte mult pe cât de dispuși am fost în 2013 să învățăm din defectele proprii. Cu alte cuvinte, alegerile multiple acum, în această săptămână, înseamnă o greutate mult prea mare sau confruntarea cu multe rămășițe ale trecutului care apar dintr-o dată și-și cer drepturile. În egală măsură, este și o săptămâna cunoașterii pentru că nu se axează doar pe modul cum reacționăm față de anumite situații, cât va conta foarte mult gândul care construiește această reacție. Vom vedea, chiar în ziua de sâmbăta, 9 august, că această cunoaștere nu este la voia întâmplării și nu se realizează într-un mod atât de diferit de la un om la altul. Ea urmărește trei etape importante specifice planetelor Uranus, Neptun și Pluton. Astfel, săptămâna semănătorului înțelept și a revoltei subtile va lucra asupra sentimentului universal, adică Uranus, asupra purității gândurilor, adică Neptun, sau asupra revigorării ori a redescoperirii traseului specific, adică Pluton. Cine știe că de fapt toată această frământare pe care o vom traversa în săptămâna aceasta se bazează doar pe cele trei direcții va reuși să fie eficient, să selecteze evenimentele care invadează, să gestioneze mai bine relațiile, să nu amenințe gratuit sau să distrugă succesul celorlalți, să nu se răzbune, să nu critice gratuit să nu se pună de-a curmezișul traseului, ci să arate că deține bogăția cea mai apreciată acum: bunătatea. În această săptămână bunătatea nu este doar o stare de spirit, nu este doar o simplă virtute, ci chintesența a trei direcții importante: sentimentul universal, gândul curat, traseul corect.
Recomandarea pentru această săptămână este aceea de a ne lăsa preocupați în mod special de cele trei direcții specifice transformării. Acolo unde vom devia de la una din cele trei, vom constata că atragem acea energie negativă care, chiar dacă nu va putea distruge edificiul în ansamblul său, va reuși să corodeze calitatea de la care ne-am abătut într-un mod neobișnuit pentru repararea căreia să fie nevoie de o conflagrație cel puțin la fel de ampla ca aceea de acum.

Lucrurile mici ne vorbesc despre marile realizări. Diminuarea fricii de eșec. Vindecare prin mijloace neobișnuite. Înfruntarea unui adversar. Pierderea unui statut pentru menținerea căruia se consuma prea multă energie. Se pierde la capitolul eleganță și se câștigă la capitolul accente dure. Apare un semn.

Prima zi a săptămânii ne aduce conjuncția Lunii cu Saturn, deci întâlnirea cu acele experiențe de viață care până acum ne-au fost foarte utile. Mulți oameni vor fi încurajați astăzi să vorbească despre lucrurile importante fără a reuși să facă ceva cu ele. Cu alte cuvinte, astăzi se spun lucruri importante dar se pierde din vedere faptul că lucrurile acestea mărețe, care vizează raportul individului cu societatea sau chiar anumite evenimente ce țin de mersul social al lucrurilor, sunt văzute ca fiind mai importante decât nevoile personale. Aici se va greși foarte mult și, tot în această zonă, tocmai pentru că se greșește prin abordare sau selecție, avem de înfruntat un adversar redutabil. Luna se află pe ultimul segment al zodiei Scorpion și va dori astăzi să scoată la lumina probleme pe care le-am ignorat până acum sau pe care nu am putut să le administrăm așa cum ne-am fi dorit. Citim acest lucru din faptul că trimite un trigon către Chiron, implicat într-o configurație numită Aripi de pasăre, care, de această dată, se împlinește într-un mod atipic. Astfel, pe exterior nu vom avea aceleași unghiuri, ci avem un sextil, împlinit între Chiron și Pluton, iar de partea cealaltă un careu împlinit între Uranus și Venus. Pe interior nu vom avea două trigoane, ci un careu între Uranus și Pluton și, respectiv, un trigon între Venus și Chiron. Diferențele dintre cele două aripi din această configurație atipică vine din faptul că una va dori să meargă într-o direcție și cealaltă în altă parte, iar asta înseamnă că nu există consens într-o problemă pe care suntem invitați, de necesitatea prezentului, să vedem și să analizăm în ansamblul ei. De aici apar și probleme care nu pot fi rezolvate decât prin compromis sau prin deposedare. Asta înseamnă că 4 august aduce o mare pierdere la capitolul eleganță, oamenii nefiind dispuși să cedeze de dragul binelui comun, dar se câștigă la capitolul accente dure pentru că cele două sensuri opuse care apar în interiorul aceleiași probleme amplifică această notă dramatică și aduce prea mult nerv în rezolvare.
Nu trebuie să pierdem din vedere nici faptul că acum se împlinește Primul Pătrar, adică suntem atenți la probleme noi, la relații noi sau care nu au mai fost abordate în felul acesta până acum. Este posibil ca această atitudine să fie integrată în ambivalența periculoasă sugerată de aripile de pasăre atipice, iar acolo unde aceasta este purtătoarea unui alt mesaj, să avem de-a face cu un careu pe care Luna îl împlinește cu Lilith. Asta înseamnă că lucrurile mici și lipsită de importanță sau acele frământări care ar trebui să fie ținute în interior explodează printr-un gen de reacție necontrolată care transformă explozia într-un eveniment social.
Ceea ce este interesant din dispunerea astrală aferentă acestei zile vine din faptul că, pe deoparte, dinamica intensă pe care o primim din partea configurației atipice numite Aripi de pasăre, iar de partea cealaltă relația dintre Lună și Lilith ne duc spre o conștientizare stranie. Unii oameni vor fi foarte siguri pe demersurile negative, alții vor fi siguri pe binele pe care l-au construit până acum. Și într-un caz, și în celălalt, se constată o diminuare a fricii de eșec. Cu alte cuvinte, atât în fața răului, cât și în fața binelui oamenii se dovedesc a fi astăzi egali. Cei care urmăresc fenomenul social și care doresc să-și trăiască viața prin însemnătatea ei, nu doar să fie consumatori de valori, vor considera că acesta este momentul de început într-o cunoaștere foarte profundă. Acesta este momentul când conștientizează că orice sămânță pusă în pământ va reuși să obțină rod. Acești oameni care sunt atenți la viața pe care o trăiesc se transformă dintr-o dată în înțelepți și pot deveni, până la finalul săptămânii, deci într-un timp foarte scurt, ghizi pentru cei din jurul lor.
Prin urmare, 4 august reprezintă ipostaza în care ne apropiem de succes. Astăzi vom constata că cea mai bună vindecare o obținem prin folosirea mijloacelor neobișnuite, a elementelor pe care, până acum, le-am ignorat sau despre care am crezut că nu pot fi înțelese de nimeni. Asta implică și abordarea relațiilor sociale dintr-o altă perspectivă, cu mai mult curaj, cu mai multă îndrăzneală sau cu mai multă determinare fără să ne mai pierdem vremea cu îndoieli inutile. Acesta este și momentul în care, prin această formă neobișnuită de curaj, ne diminuăm frica de eșec până când aceasta atinge valori minime. Oamenii care până acum au trăit cu grija zilei de mâine nu se vor situa dintr-o dată în afara fricii de eșec, dar vor fi mult mai siguri pe ei și chiar dacă vor calcula etapele următoare și rezultatul le va spune că, pe alocuri, vor mai și pierde, nu se vor speria, având puterea să înfrunte un adversar așa cum până acum nu au făcut-o.
Cu toate acestea, debutul săptămânii nu este fără surprize, iar dacă luăm în calcul și faptul că, spre seară, Luna și Venus vor împlinii un trigon pe semne de apă, vom avea și dovada faptului că încrederea în sine poate duce la un rezultat foarte bun. Pe acest unghi oamenii vor vorbi mai mult și chiar dacă vor alege să-și spună minciunii frumoase, rezultatul acestei fapte va fi unul lipsit de pericol, ba chiar unul care să atenueze din durere sau să aducă un strop de mulțumire acolo unde relațiile sunt dominate de insatisfacție. Putem indica și faptul că aceste minciuni dulci sau conveniențe reprezintă de fapt un compromis absolut necesar pentru ca oamenii să treacă dincolo de pretențiile pe care le au unii de la ceilalți. Este clar și știut de toată lumea că oamenii nu sunt la fel. Ei se află pe nivele diferite de înțelegere, sensibilitate, cunoaștere, deci pe nivele diferite de evoluție și, din această cauză, atunci când se orientează către cei din preajmă vor constata că nu le răspund conform așteptărilor pentru că nu înțeleg, alții pentru că nu vor, dar există și oameni care înțeleg și care vor să răspundă însă trăiesc în acel moment un vis urât și se tem să se exprime ca nu cumva consecințele acestui fapt să se transforme în probleme și mai mari pe viitor. Vom vedea că cele trei categorii de oameni se vor delimita foarte clar astăzi arătând că de fapt calitatea umană este aceea care dictează poziția socială pe care o ocupă un om în funcție de fondul general, adică de calitatea vremurilor pe care le trăim.
Acest lucru nu este un secret pentru cei care lucrează cu energia care sunt angrenați într-un proces de evoluție accelerată pentru că acum, în această perioadă istorică numită Kali Yuga, oamenii își trăiesc visul urât al conștiinței, adică își atribuie roluri de ură, agresivitate, ignoranță, chiar dacă lumina unei ființe umane este cu mult superioară a ceea ce reușesc ei să arate acum. Sunt și pasionații de ezoterism care cred că de fapt suntem la granița dintre Kali Yuga și Dwapara Yuga, dată fiind schimbarea de conștiință pe care o experimentăm în această perioadă. Este greu pentru cel care trăiește această schimbare să conștientizeze importanța pe care o are pe zona de graniță dintre două epoci. Indiferent că este pe final de Kali Yuga sau pe început de Dwapara Yuga, devine de-o importanță covârșitoare pentru aceste ființe să se mențină pe calea binelui sau pe calea progresului pentru că, în aceste perioade de graniță, tentațiile sunt mult mai periculoase sau mai riscante decât altădată.
Recomandarea pentru această zi este aceea de a căuta ca prin puterea gândului să ajungem mai departe decât am ajuns până acum aplicând un anumit procedeu. Pentru că trăim într-un univers nesfârșit și în adâncimea sa este, de asemenea, de bun augur să ne lăsăm cuprinși de această calitate a sa pentru a trece foarte ușor dincolo de caracterul limitat al obstacolului. Sigur, nu înseamnă că un obstacol este și el infinit, ci înseamnă că procesul care, la un moment dat, se confruntă cu o piedică, poate merge mult mai departe decât încearcă obstacolul în sine să-l convingă.

Suntem mulțumiți cu realizările pe care le-am comportat. Deschidere către noi mijloace de adjudecare a unei realizări. Noroc. Optimism. Speranță în mai bine. Greșeala personală este acoperită. Disimulare. Sentință. Este descoperit dreptul la fericire. Succesul este obținut prin căi neobișnuite. Administrarea valorilor celorlalți. Simpatii stranii. Atracție către ocult.

Prima jumătate a zilei de 5 august va fi marcată de Perioada fără direcție a Lunii care a început, de fapt, din seara zilei anterioare. Astăzi va fi mai vizibilă această Perioadă fără direcție pentru că ea aduce separația trigonului Lună-Venus ca un element care nu este atât de important sau căruia, în virtutea unei necesități prezente, nu i se acordă atenția cuvenită. Cu toate acestea, astăzi vom fi mulțumiți de realizările pe care le obținem și vom privi cu mai mult optimism norocul care ne este acum în preajmă. Saturn și Chiron își împlinesc acum trigonul lor încercând să aducă le masa tratativelor acele situații sociale care nu au putut fi rezolvate printr-o regulă morală, prin credință sau prin viziune de ansamblu. Saturn din Scorpion poate fi acum atât de puternic atașat de detalii încât problemele la care se referea să fie extrase cu mare ușurință din context și cărora să li se aplice soluții de moment, chiar dacă nu sunt agreate. Aceste soluții nu sunt rele, de aceea astăzi ne bucurăm că avem în fața noastră o șansă. Este adevărat cei care sunt obișnuiți să vadă lucrurile rele înaintea celor bune sau care se bucură atunci când celor din jur le merge rău nu vor reuși să exploreze violențele pozitive ale acestei ecuații astrale. Ei nu se vor bucura nici că în mijlocul zilei Luna va trece în zodia Săgetător sporind optimismul și buna dispoziție, dar nici spre seară, când Saturn și Chiron își vor definitiva trigonul lor sau când Luna și Jupiter vor finaliza un unghi similar.
În realitate, soluțiile acestei zile se referă la lucruri care nu sunt importante pentru prioritățile de acum și se mențin pe aceeași linie a administrărilor greoaie sau pe aceeași rută a schimbărilor apăsătoare, acelea care se fac într-un timp îndelungat sau cu sacrificii. Lucrurile bune, acelea care vor să ne atragă atenția în această zi, vor conține și componente neobișnuite, așa cum sunt, de exemplu, simpatiile stranii pe care le vom dezvolta astăzi față de oamenii inferiori, imorali sau față de cei care trăiesc în umbră, care nu se afișează în societate sau care se tem să se exprime în public. Așa după cum se poate constata, ziua se va remarca și la capitolul disimulare, îndemnându-i pe cei care se ocupă de administrarea unui bun, de afaceri, de tranzacție sau de schimburi care să se soldeze cu un câștig practic să se orienteze spre avantajele pe care le obțin de pe căile neobișnuite.
Este important de știut că aceste situații pe care le traversăm astăzi ne duc spre evoluție, iar revoluția este acum generoasă pentru că ne arată lucrurile stabile cu care putem lucra. La asta se referă de fapt și trigonului Lună- Jupiter, la progres prin prospectarea noului său prin expresia personală menită să favorizeze succesul într-un mediu nou.
Cei care lucrează cu energia sau care sunt implicați într-un proces de cercetare spirituală vor privi trigonului Saturn cu Chiron ca pe o pedeapsă divină. Chiron se află acum în mers retrograd și nu îi ajută pe oameni să lucreze bine cu noțiunile abstracte, ci, dimpotrivă, îi îndeamnă să obțină câștiguri practice și, în plus, le spune că dacă sunt oameni de succes în această lume în mod obligatoriu au talente subtile, deschideri spirituale remarcabile, calități ale sufletului pe care le pot folosi și în viața de dincolo. Gândind așa ajung să elogieze rezultatul final fără să se gândească la procesul evoluției, acela pe care trebuie să-l îngrijim cu mare atenție aici, în această lume. Nimeni nu vine aici în vacanță, iar pentru o destinație de agrement sufletul își alege alte zone ale universului, nu aici, pentru că nu se duce nimeni să se relaxeze la pușcărie. Cu alte cuvinte înțelegând că putem trăi cu puțin sau având o atitudine obiectivă, verticală, morală în fața acestor tentații care ne vin din lumea fizică vom reuși să ne prezentăm puternici față de grupul de apartenență prin rezistență. De altfel, la aceasta se referă și Saturn din Scorpion care vrea neapărat să facă pace cu partenerii de afaceri, cu cei care sunt remunerați pentru lecțiile pe care le oferă cunoscuților așa cum actorii sunt plătiți să țină în albia integrității o structură, o imagine, un arhetip.
Astfel acest unghi se referă, de altfel, și la surpriza sărăciei. Nu înseamnă că 5 august ne duce în punctul în care să fim deposedați de un bun sau chiar să atingem acest prag social numit sărăcie, ci ne avertizează că lumea fizică, atunci când se transformă într-un profesor bun pentru cel care evoluează, îl ajută pe individ să se obișnuiască cu puținul din lumea fizică pentru a descoperii bogățiile subtile.
Prin urmare, 5 august reprezintă o lecție de viață importantă. Acolo unde nu este suficientă bucuria, momentul 5 august complică lucrurile, aduce o greutate în plus în relațiile care nu au fuzionat cum trebuie, îndemnându-ne să simulăm o problemă foarte mare sau să o împărțim în probleme mai mici pentru a le rezolva repede. Rezolvările de acum nu sunt de lungă durată, din această cauză fondul general al problemei s-ar putea astăzi să nu poate fi schimbat în ciuda eforturilor foarte mari. Rămâne însă experiența, aceea care se va dovedi mai importantă decât bucuria spre care se tinde.
La contactul cu forța celorlalți, unii oameni reușesc astăzi să-și scoată la lumină probleme complicate, deci să practice un joc al disimulării pe care nu-l stăpânesc așa cum trebuie. Bucuriile de-acum, cu Luna în Săgetător, pot să ducă și la întâlniri stranii, schimb de informații pentru a consolida viitorul, așa cum îl vedem acum sau chiar pentru obținerea unui avantaj prin mijloace neobișnuite. Unii se vor dovedi destul de severi cu viața, cu etapele următoare, arătând că nu mai au răbdare să respecte timpul de lucru al fiecăruia pentru că, dacă necesitatea de fapt cere urgență, atunci toată lumea ar trebui să se adapteze acestei cerințe. Acesta va fi și momentul când nerăbdarea se va întoarce împotriva sa sau împotriva celui care o exprima rănindu-l.
Este posibil ca o mare parte din evenimentele mici asupra cărora ne îndreptăm atenția în această zi se ducă la rezultate contrare, să poarte mesaje contrare sau să ne bulverseze cu amintirea unor evenimente care nu pot influența în mod pozitiv realitatea prezenta. Pentru că Luna se află-n săgetător și aduce o acută nevoie de mișcare, de exprimare, de expansiune nu vom ține cont de faptul că preocupările de astăzi s-ar putea să fie și inutile. Devreme ce ne duc spre satisfacție ele vor primi toată atenția de care suntem în stare.
Recomandarea pentru această zi este aceea de a cântării valoarea faptei și de a fi atenți la rezultatul acestui proces. Oamenii nu sunt superiori celorlalți dacă au noroc, dacă sunt optimiști sau dacă se descurc în viață. Se ridică deasupra celorlalți doar atunci când sunt profunzi.

Singurătatea doare. Se visează la o realizare care nu poate fi pusă acum în discuție. Eșecul de acum este dramatizat prea mult. Suntem îndemnați să ne apropiem de ceea ce ne hrănește mai mult. Seriozitatea unui colaborator este pusă la îndoială. Se pierd din vedere informații prea fragile. Se ajunge la mulțumire pe căi neobișnuite. Izolare. Așteptări prea mari de la oameni care până acum au dezamăgit. Surprize neplăcute.

Momentul în care Venus trimite un careu la Axa Dragonului lucrurile se complică în defavoarea individului și iau înfățișarea unor dezamăgiri sau se transformă în evenimentele care încearcă să-l convingă pe individ că este singur împotriva tuturor. Singurătatea astăzi doare și sunt puține lucruri pe care le putem face pentru a combate această senzație neplăcută. Luna aflată în mijlocul zodiei Săgetător trimite un trigon către Uranus și mai multe trigoane către grupul de planete din zodia Leu încercând să îi convingă pe oameni că dezamăgirea se adâncește acolo unde nu-și cultivă creativitatea, unde intuiția nu este lăsată să se exprime liberă sau nu este luată în seamă. Așadar, sunt aduse astăzi în discuție elemente de conduită care pot spori încrederea în sine, puterea de exprimare sau îl pot adânci pe individ în acele senzații care se remarcă prin confuzie sau prin fragilitate. Suntem obișnuiți să considerăm că acolo unde orgoliul este nemăsurat apar și situații sociale care să se transforme în pedeapsa pentru cel care nu-și cunoaște limitele. Îndemnul care ne vine acum din zodia leu, tranzitată de câteva luni bune de Lilith , poate transforma dorința de reușită într-o exprimare încărcată de egoism sau de vanitate. Și oamenii care sunt deschiși sau dezinvolți în această zi se pot apropia de izolare dacă dau curs acestui îndemn negativ, dacă nu respectă intimitatea celuilalt sau invadează zona intimă a celor din preajmă pentru a pune stăpânire pe ea. Dacă în ziua anterioară lucrurile neanticipate, surprizele au avut doar o componentă neplăcută, acum ele sunt în cea mai mare parte neplăcute pentru că striga după o recunoaștere care este prea curând cerută sau prea mare în comparație cu valorile personale.
Adesea se spune că aspectul eliberator, adică acela care-l conduce pe individ la contracția necesară realizării unui salt, este dat de careul cel mai strâns. În ziua de 6 august avem trei astfel de careuri, fiecare căutând să domine segmentul orar în care se împlinește. Astfel, noaptea de 5 spre 6 august va fi dominată de teama de nesiguranță sau incertitudine, adică de careul dintre Lună și Neptun, mijlocul zilei de 6 august va fi dominat de grija că insuccesul de acum poate degenera într-o suită de ghinioane pe care viitorul să nu le poate rezolva, adică este vorba de careul dintre Venus și Axa Dragonului. Seara zilei de 6 august este marcată de teama că scăderea vitalității sau pierderea unui protectorat, a unui prieten drag, a unui confident poate însemna momentul de dezordine care pe viitor poate fi fatal. Toate aceste trei elemente reprezintă în segmentul în care se exprimă tot atâtea momente de eliberare sau de progres prin înțelegere și acceptare a propriei condiții. Va reuși să depășească această încercare importantă a zilei acela care este obișnuit să lucreze cu informațiile abstracte care a avut ocazia până acum, prin ceea ce a cerut destinului său, prin prietenii pe care și-a ținut în preajmă, să pună în pământ semințe ale speranțelor reale, nu ale deziluziei. În egală măsură, aceste trei momente reprezintă și cele trei ipostaze în care oamenii vor realiza că au prea mari așteptări de la cei din jur și din această cauză sunt în această perioadă dezamăgiți.
Dar careul lui Venus la Axa Dragonului nu înseamnă doar întâlnirea cu o sumă de factori negativi care exista deja în spațiul public, ci arată și un moment de risipă. Venus din Rac poate fi atât de periculos de atașată de confortul personal încât se poate gândi dintr-o dată că ceea ce are acum nu-i va ajunge pentru a pune în aplicare toate planurile pe care le are în minte. Ajungem, astfel, la concluzia că trecem printr-un moment crucial al vieții, că suntem săraci sau că nu primim din jur atât de multă susținere cât oferim. În cazul acesta surprizele nu sunt neplăcute printr-un efect de bumerang al unor evenimente sociale, ci devin neplăcute prin nemulțumirea personală.
Celelalte elemente care intervin prin unghiuri pozitive în ecuația astrală a zilei de 6 august susțin seriozitatea exprimării, promisiunile sincere sau nevoia de a cultiva mai multă răbdare, mai multă atenție sau cu un element intim pentru a susține grupul de apartenență. Pentru ca aceste lucruri să poată fi împlinite va fi nevoie ca în această fragilitate a emoției întreținută de nemulțumire neexplorată corespunzător sau de o lăcomie care nu a fost îngrădită adecvat, să se pună și un strop de acceptare. Dacă sunt acceptate limitele înțelegerii emoțiilor sau chiar limitările de factură materială se poate ajunge mai ușor la mulțumire.
Prin urmare, 6 august devine o zi a seducțiilor dificil de înțeles sau de dus mai departe. Pot fi aduse acum în discuție probleme atât de intime și de personale, încât interlocutorul să aibă impresia că a depășit anumite etape intermediare și dintr-o dată face parte din viața intimă a celui care îi împărtășește acum ceea ce are pe suflet. Acolo unde au fost sărite etape vor fi sărite și în cazul acceptării lor sau în cazul înțelegerilor pe care cel care ascultă le oferă necondiționat interlocutorul. Cu alte cuvinte, careul pe care Venus, Micul Benefic, îl împlinește cu Axa Dragonului înseamnă ghinionul construit prin precipitare. Nu este indicat astăzi să fie sărite etape pentru că, astfel, se accentuează fragilitatea afectivă sau se va ajunge, chiar dacă nu există o intenție clară în direcția aceasta, în a pune la îndoială seriozitatea unui colaborator. De aici și până la eșecul unei discuții sau erori constatate în zona diplomației nu este decât un pas.
6 august este și o zi în care declanșăm un fel de vânătoare de vrăjitoare în sensul că suntem dispuși să povestim celor din jur toate lucrurile care nu sunt în regulă la noi înșine, dar sancționăm dur atunci când auzim din jur că mai fac și alții greșelile pe care le facem noi, considerând că, dacă au avut față de ei înșiși fie și numai o picătura de indulgență este clar că au făcut totul intenționat.
Să nu fim surprinși dacă, pornind de la aceste libertăți prost înțelese sau de la aceste deviații aparent inofensive, se ajunge la ură. Ura este înscrisă în structura rasei umane prin efortul a mii de generații și, dacă ne conectăm la informația comună care este înscrisă în acest arhivar al rasei umane, cu siguranță suntem conectați și la ura colectivă care ne ține prizonieri în degradare. De aceea, este important să fim atenți la intensitatea nerăbdării pentru că astăzi Venus din Rac, aflată în careu cu Axa Dragonului, aduce, nu neapărat din trecutul personal cât din trecutul rasei umane, fire otrăvitoare ale acestei mâini care îl duce pe individ spre izolare. Există pasionații de astrologie care, atunci când privesc acest aspect, se opresc doar la a constata faptul că anumite demersuri vor trece prin întârzieri sau sincope fără a avea curajul să meargă mai departe, încercând să identifice cauza pentru care un demers stabilit în detaliu sau pentru care s-a lucrat intens și cu implicare nu poate merge mai departe așa cum i-a fost hărăzit. Cel care vrea să afle mai mult devine, astfel, un vehicul al unor informații care sunt depozitate în arhivarul rasei umane. De aceea, nu este indicat să ne pierdem cu firea, să ne tulburăm prea mult dacă dintr-o dată suntem învinuiți pe nedrept de niște lucruri foarte grave sau dacă ni se pune în spate o sarcină suplimentară care ne este imposibil de rezolvat. Asta se întâmplă pentru că din arhivarul rasei umane vine o comandă care nu are nicio legătură cu momentul prezent. Are însă legătură cu cauzele subtile ale decadenței rasei umane și, dacă ne-am preocupat de modificarea vibrației în bine, dacă am dorit să facem o faptă bună pentru a schimba condiția celor din preajmă, este foarte posibil ca astăzi, prin această ecuație negativă a conjuncturii astrale, când întindem măna spre cer să o trecem printr-o coroană de spini.
Recomandarea pentru această zi este aceea de a căuta să limpezim lucrurile prin iertare. Este indicat să iertăm chiar și fapta făcută cu răutate în mod intenționat pentru că, așa după cum am constatat din analiza de mai sus, este foarte posibil ca această energie negativă să nu aibă drept cauză o rădăcină individuală, ci una de grup. A lucra pentru modificarea vibrației grupului de apartenență sau poate chiar a rasei umane, pentru cei care sunt cu adevărat puternici, implică și a purta cucoană de spini.

Curajul ne schimbă direcția. Se concentrate aspirațiile majore ale vieții pentru atingerea un scop practic. Succesul vine acolo unde putem să lăsăm în urmă o durere. Să nu privim înapoi cu mânie! Sentințele lovesc acolo unde nu există credință. Viața spirituală înnobilează condiția socială. Se vorbește despre o noțiune nouă. Administrare de valori pentru expansiunea într-o direcție practică. Sensibilitate. Inspirație. Spirit de analiză. Profunzime în a observa mișcările de culise. Se cere mai multe de la viață. Visul poate deveni realitate. Aspirații către depășirea graniței impusă de frică.

Marte se află de ceva timp în tranzit prin zodia Scorpion și acționează asupra ecuației astrale aferente fiecărei zile prin elemente selectate pe baza unui interes practic. Astăzi însă acest interes practic se mută în zona spiritului, îndemnându-i pe oameni să schimbe direcția, să se concentreze mai mult asupra aspirațiilor sublime ale vieții și, nu doar atât, să se și bucure de realizările pe care le obțin. Pentru că acest unghi se împlinește în fereastra separației careului Venus-Axa Dragonului aspectul pozitiv care se construiește între Marte și Neptun le arată oamenilor ținta finală, îi îndeamnă să simtă profund, mai atent cu mai multă înțelegere sau compasiune, însă drumul până la această realizare este, așa cum am văzut și cu alte unghiuri împlinite în această săptămână, încărcat de spini.
Astăzi Luna își încheie tranzitul sau prin zodia Săgetător arătând că bucuriile sau satisfacțiile pe care ni le facem singuri se cam termină. În a doua parte a zilei, când Luna trece Capricorn, se va schimba optica sau se va înclina balanța către acele elemente practice care până acum nu ne-au dus spre dezamăgire. În realitate, trigonul pe care Marte și Neptun îl împlinesc arată o revoltă subtilă orientată împotriva unei nedreptăți sau expansiune către o zonă care trebuie cucerită cu scopul de a fi transformată. De aici și o serie întreagă de surprize care nu ating doar zona sensibilității, ci și pe cea a rațiunii sau a voinței. Dacă luăm în calcul și faptul că Marte din Scorpion este îndemnat acum să se exprime prin relația de careu cu planetele din Leu, înțelegem că multe întâmplări vor face parte din seria evenimentelor de culise. Se întâmplă ceva astăzi și o parte a deciziilor sau a hotărârilor care vizează mișcarea marilor grupuri, migrația popoarelor sau migrația forței de muncă duce și spre exercitarea forței care va lăsa impresia utilizării noilor elemente cu care am intrat în contact
Se poate vorbi aici despre mândrie, despre aroganță sau despre ușurința cu care este sfidat omul slab sau neputincios ori despre ușurința cu care este invadată intimitatea unui om care încă nu se poate apăra cu toată forța sa. Știm din analiza generală aplicată acestei săptămâni că multe din situațiile de acum nu sunt așa cum par, nu au caracterul pozitiv pe care nu-l recunoaștem de la primă privire, din această cauză trigonul Marte-Neptun are și o componentă misterioasă care inspiră teamă celui slab ori insuficient de bine pregătit.
Zonă intermediară, până când se atinge ținta finală, până când se obține înțelegerea propriilor fapte, a răului făcut intenționat, nu poate fi un unghi care să îi permită individului să se relaxeze prin bine. Binele predispus de aceste relații complexe care se construiesc între planetele Marte și Neptun este unul încărcat de secrete care poate duce la consolidarea raporturilor sociale de factură internă, aferente marilor grupuri, prin decizii categorice sau prin renunțarea la un anumit tip de colaborare. Indiferent pe ce drum am pornit în administrarea acestui unghi vom observa că oamenii se aproprie prea mult la spiritul de analiză și vor urmări adjudecarea unei victorii cu orice preț. Acum, în acest moment, ne dăm seama că prețul pe care dorim să-l plătim este exagerat. Vom realiza acest lucru începând cu săptămâna viitoare. Acum nu vom avea nicio reținere în a face uz de forță și mulți se vor dovedi chiar inspirați în a-aș procura ceea ce îi încântă îi mulțumește sau le consolidează starea de confort. Astfel, ajung la concluzia că sunt ajutați, încurajați sau susținuți în ceea ce vor să facă sau în ceea ce reprezintă.
Prin urmare, evenimentele zilei de 7 august vor rămâne în istoria personală ca fiind ipostazele care să încline balanța către aspectul practic și nu am mai privim solicitările abstracte, neobișnuite sau adresate unui for subtil cu frică, reținere sau spaimă. 7 august ne aduce mai mult curaj și ușurință în a interpreta mesajele subtile după alte scheme, după alte tipuri de indicații care se vor solda, evident, cu alte rezultate. Relația de prietenie dintre Marte și Neptun, în situația în care Neptun se află în mers retrograd, va scoate la lumină ambiții personale selectate greșit de grupul de apartenență. Cel care este obiectiv, care privește de pe margine va înțelege că acum se face o selecție negativă și că îi va fi util să învețe din beneficiile pe care le primesc torționarii atunci când le sunt îndeplinite dorințele. Dorința împlinită a torționarului înseamnă un plus de suferință pentru cei din preajma sa. Din această cauză, ziua de 7 august se va remarca la capitolul administrare de valori pentru expansiune într-o direcție practică. Pentru că urmarea adevărului pe direcția practică înseamnă a înțelege care sunt gândurile ascunse ale vrăjmașilor sau adversarilor din preajmă pentru ca, pe viitor, cel care face asta să se protejeze mai bine, pentru personajele negative, direcția practică înseamnă doar a primi ceea ce cer.
În a doua parte a zilei, când Luna va trece în Capricorn, această desconsiderarea a principiilor morale doar de dragul eficienței, care este, de altfel, una din trăsăturile societății de consum, se va diminua. Cei care au conștiință, dar care de-a lungul zilei au greșit fără a o face în mod intenționat, se vor opri din aceste demersuri și profunzimea gândirii îi va îndemâna să observe mișcările de culise și să se simtă puternici prin ceea ce observă, consultă, citesc sau află. Din toate aceste evenimente ne alegem cu un lucru bun – gustăm din aspirația care ne ajută să depășim bariera fricii și putem vedea ce se află dincolo de ea. Nu se poate anticipa în această analiză cu caracter general ce se află precis dincolo de bariera fricii. De altfel, nici nu este important să prezentăm acest lucru acum. Fiecare va putea să constate cu maximum de luciditate ce se află dincolo dacă vă dori să se oprească din a pretinde vieții lucruri inutile sau îndeplinirea unor dorințe păguboase.
Recomandarea pentru această zi este aceea de a ne propune astăzi să nu cerem nimic. Cel care va reuși să nu ceară nimic astăzi își va folosi toată energia pentru a vedea cât de multe are în jur.

Se depășește un gol. Dorință de a consuma energia pentru un scop practic. Aspirații îndrăznețe. Interes față de doborârea barierele impuse de teamă. Experiențele majore sunt testate prin confruntarea cu elementul cel mai puternic. Relațiile sunt încercate. Ne amintim de obstacole lăsate în trecut. Bucuria și teama vor să ocupe același loc. Apel la informații fragile. Tendința de a pune la bază elemente prea fragile sau imature. Vrem să construim un viitor care să fie diferit prin evenimente și persoane implicate. Mai mult se aspiră la schimbare decât se acționează în mod concret.

Din cele șase conjuncții Soare-Mercur aferente anului 2014 cea care se împlinește astăzi este a patra. Acum, Mercur se află mers direct, spre deosebire de ultima conjuncție cu Soarele, care s-a consumat pe 20 iunie, când se afla un mers retrograd în zodia Gemeni. Acum mersul direct al planetei Mercur ne îndeamnă să depășim un obstacol. Acest lucru se realizează pentru că Luna din Capricorn va trimite un careu către Uranus din postura de conjuncție cu Pluton. Integrându-se în careul pe care cei doi malefici îl realizează de câțiva ani, Luna devine distribuitor de lumină și va crea o contragreutate pentru aspirațiile false sau gândurile proaste pe care le avem astăzi ca urmare a lucrurilor pe care nu le-am înțeles corespunzător sau pe care le-am văzut prea fragile în zilele anterioare. Ca și anterior, relațiile vor fi puse la încercare întrucât, cu puțin timp înainte ca ziua să se finalizeze, Mercur va trimite un trigon către Uranus despre care știm că are cu Luna o relație proastă. Oricât de mult am încerca să ne ocupăm astăzi, toate lucrurile valabile, solide care ne inspiră încredere sau certitudine, instrumentele în sine se vor dovedim destul de fragile pentru a fi puse la baza unui edificiu important. Nu doar pentru că este implicat Uranus în aspect, ci și pentru că întreaga săptămână ne îndeamnă să facem față unor întâmplări anticipate greșit sau neanticipate, 8 august devine o zi a surprizelor. Se aspiră mult către schimbare, dar nu se acționează corect în direcția aceasta.
Momentul 8 august devine greu pentru cei care nu se pregătesc pentru viitor. Aceștia se vor implica într-un proces de rememorare care, din nefericire, s-ar putea să-i ducă în același loc nefericit, așa cum s-a întâmplat în trecut. Aceste persoane vor să construiască un edificiu important și arată că sunt concentrați pe idealul propus, că pot să facă față unor greutăți majore, că se mobilizează puternic, dar, în realitate, mintea lor selectează doar elementele fragile. Dacă vor continua în această manieră inserarea elementelor fragile sau imature la baza unui edificiu important faptele lor vor duce la ridicarea unor bariere care se vor opune categoric realizărilor.
La modul concret, ziua de 8 august aduce înclinații către discuții, dorința de a demonstra un privilegiu, un drept, depozitul din bancă, ideile de afaceri, aspirațiile către idealurile foarte îndrăznețe sau statutul social, chiar dacă acesta nu este încă stabilizat. Vorbe, prea multe vorbe, prea multe discuții și multe dintre ele încărcate de sentimentul creat pe eșecurile ultimelor luni vor defini elementele interne specifice grupurilor aflate într-un proces de transformare accelerată.
Există însă și un element bun care poate fi consultat din dispunerile astrale ale zilei de 8 august. Acesta vine din faptul că se poate depăși un obstacol dacă relațiile sunt administrate prin reguli morale. În cele mai multe din cazuri, rememorarea unor obstacole trecute îi aduce pe oameni în postura de a repeta nu numai întâmplarea respectivă, ci și modul de reacție. Vor considera că momentul prezent reprezintă o încurajare a acestei reeditări încât nu vor mai fi atenți la faptul că este nevoie acum de o revizuire a propriu mod de reacție cu scopul de a nu repeta ceea ce s-a întâmplat anterior, ci de a găsi soluția pe care atunci nu am găsit-o. Cu alte cuvinte, elementele bune ale acestei zile devin slujitorii credincioși ai încercărilor existențiale. Poate, de prea multe ori în ultimele luni, am invocat această componentă a vieții numită “încercare existențială”. Acum, când Mercur se află în mers direct printr-un semn care îi aduce o trăsătură negativă (zodia Leu – cădere) și prin trigonul cu Uranus retrograd din Berbec, cel care împlinește de ceva vreme o conjuncție periculoasă cu Coadă Dragonului, indiferent că individul își dorește sau nu acest lucru se realizează o evadare din prezent și îmbrățișarea trecutului cu prea multă ambiție sau prea multă vanitate. Aici am descoperit că sentimentele sunt fragile și că în rest, în timpul petrecut de la ultima întâmplare similară și până acum, acestea nu s-au maturizat sau poate nici măcar nu au comportat schimbări în punctele esențiale. Trigonul lui Mercur cu Uranus devine astfel mijlocul prin care aflăm toate aceste lucruri. Cel care consideră ca acest unghi înseamnă o invitație la acțiune se va înșela și nu va fi oprit din a repeta o greșeală, transformând, prin ignoranță, toată această situație pozitivă întruna negativă.
Prin urmare, 8 august devine ipostaza cea mai importantă a acestei săptămâni în care vom vedea, mai clar decât în celelalte zile, cum se separa apele, ce este bine și ce este rău și, în egală măsură, vom fi cel mai mult tentați să săvârșim fapte esențiale pentru viitorul apropiat. Este adevărat, unele dintre ele vor fi marcate de negație, duritate sau fragilitate, însă nu contează atât de mult conținutul acestora cât contează modul cum vom alege să le administrăm. Dacă vom ceda în fața acestei atracții către reeditarea evenimentelor din trecut și nu vom considera că 8 august doar ne informează asupra ceea ce trebuie să rectificăm, vom pune la baza unui edificiu important elemente prea fragile sau imature ori încărcate de prea mult resentiment pentru a putea să ne ajute pe viitor. Cu aceste lucruri la bază, judecățile vor fi superficiale, prea atașate de ideea de barieră sau de teamă și, în consecință, concluziile la care ajungem ori deciziile care sunt adoptate pe baza acestora vor adâncimi o senzație de gol sau, poate, chiar vor adânci bariera care există între individ și grupul de apartenență. Astfel, acest unghi în loc să ne ajute să ne integrăm ori să ne găsim un loc privilegiat, conform aspirațiilor sau dorințelor serioase pe care le avem, ne duce spre pierzanie.
Nu putem încheia analiza pozițiilor astrale specifice zilei de 8 august decât dacă luăm în calcul și anumite evenimente astrale care se împlinesc mâine. Este vorba despre trigonului Soarelui cu Uranus și intrarea asteroidului Junon în zodia Rac. Dintre acestea, importanța cea mai mare, acum, o are ingresul lui Junon în Rac. Asta se întâmplă pentru că aceste condiții de asociere sau de reparare a unui neajuns primește din partea anturajului, a grupului de apartenență o răstălmăcire enervantă. Sunt puse prea multe condiții care n-au legătură cu momentul prezent, sunt discutate detalii banale și se acordă acestora o importanță covârșitoare sau sunt exagerate gesturile exterioare în detrimentul elementelor de factură internă care pot avea acum o stabilitate demnă de luat în seamă. Dacă în viața personală lucrurile acestea pot fi trecute cu vederea sau pot fi încadrate la capitolul mofturi sau pretenții de moment, grupurile mai mari sau raporturile care se construiesc întregii națiuni au de trecut, la acest început de august, o criză. Criza de acum, privită prin mesajul sintetic al lunii august, ascunde un deficit de putere care obligatoriu trebuie compensat printr-un gest agresiv, pe ideea: “Atacul este cea mai bună apărare”.
Recomandarea pentru această zi este aceea de a nu ascunde un element fragil doar pentru că ne temem de reacții agresive. Adevărul este mult mai important în această zi decât depășirea în orice condiții a unui obstacol. Lucrurile acestea vor fi așezate la baza unui edificiu important și cine va pune un element fragil la bază nu va putea să-și susțină viitorul pe care îl gândește acum sau la care aspiră.

Emoțiile au o greutate aparte. Norocul poate fi folosit împotriva individului. Libertatea de expresie capătă nuanțe dramatice. Se face o selecție apăsătoare. Dialogul intră în impas. Se aleg formule de adresare ambivalente. Avem nevoie de ajutor pentru explorarea laturilor noi ale vieții. Combinații stranii. Ambiții reci. Elementele pozitive sunt în minoritate. Se poate înclina balanța în sens pozitiv dacă se evită teama de sacrificiu. Înșelătoriile sunt eliberate din strânsoare. Ființele mici se transformă în îngeri. Lumina ne cuprinde sufletul și o vedem dacă avem ochii deschiși. Contactul cu energia pozitivă se face doar prin bucurie. Acolo unde nu există bucurie se pune baza unui eșec.

Un concept ezoteric modern susține faptul că Uranus împreună cu Neptun și cu Pluton au o contribuție importantă în preschimbarea omului profan în omul inițiat. Dacă Neptun se referă la preschimbarea și iluminarea gândurilor, Uranus deschide inima, iar Pluton traseul. Acest concept modern ar putea să pară adeptului aflat la începutul cărării sale ca fiind marcat de anumite inadvertențe. De vreme ce Neptun cu Venus aduce evoluția prin iertare, prin iubire, iar Uranus împreună cu Mercur evoluția prin cunoaștere, practicantul începător va considera o eroare de apreciere sau poate chiar de profunzime atunci când sunt atribuite acestor planete echivalențele indicate mai sus. Sigur, pentru a merge mai departe este nevoie să facă un minim de efort pentru depășirea caracterului limitat al definițiilor conținute de astrologia natală. Uranus reprezintă elementul universal, iar Neptun structura care menține acest element universal în planul realității. Dacă aceste două nu ar avea un scop atunci nu ar fi nevoie de vibrația profundă a planetei Pluton care ne așază la picioare traseul și ne deschide nenumărate drumuri după cum este căldura inimii sau puritatea gândurilor. Astfel, Neptun, ca planetă a iluziei, în aceasta zonă a evoluției nu poate aduce în planul realității iluzia iubirii, ci iluzia gândului curat. La fel se întâmplă și cu Uranus, care aduce în planul realității nu ideea universală, cât sentimentul care înglobează diversitatea.
Am făcut aceste precizări pentru că ziua de 9 august conține un regal de forțe astrale care ne îndeamnă să judecăm precis și să alegem conținutul profund al mesajelor astrale pentru a nu ne depărta de sensul adevărat al cunoașterii. Avem nevoie de luciditate astăzi pentru că atât Mercur cât și Soarele se vor afla în careu cu Saturn și vor primi o lecție dură din partea experiențelor personale la fel cum Luna, aflată în tranzit prin zodia Capricorn, trimite un careu la Axa Dragonului, fiind obligată să-și raporteze starea, atitudinea, acumulările, experiențele, emoțiile la o necesitate obiectivă. Simplele rememorări, acelea care au făcut deliciul pasionaților de transformare personală, devin astăzi necesitate de fapt. Astfel, erorile de apreciere, libertățile pe care ni le oferim cu scopul de a combate plictiseala, o frustrare sau pentru a compensa anumite lipsuri au la bază aspirații fragmentate de întâmplări nefericite care s-au consumat în prima parte a anului 2014 sau chiar în 2013.
Unghiurile de acum nu ne vorbesc însă despre îndeplinirea aspirațiilor sau idealurilor pe care ni le-am propus în această viață, ci ne învață să alegem cu mai multă maturitate, cu mai multă înțelegere și cu mai mult curaj ceea ce ne trebuie acum. Primim în această situație neplăcută ajutorul lui Uranus, dar și cel al Soarelui care se poate acum detașa de întâlnirile personale pentru a se sacrifica pentru idealul propriu. De altfel, la asta se referă trigonul Soare-Uranus, la asta se referă și contactul cu sentimentul universal, cel care nu poate fi o întâmplare sau un accident social, ci expresia unei gândiri structurate, a unei voințe călite sau a unui spirit puternic. Cel care va avea curiozitatea să urmărească complexitatea undelor care se împlinesc în ziua de 9 august va vedea cât de amplu și de intens sunt combinate elementele pozitive cu cele negative și dacă, în studiul lor, s-au oprit doar la nivelul definițiilor astrologice, atunci vor avea dificultăți în a-i înțelege mesajul sintetic. La începutul acestei prezentări am indicat cele trei structuri care ajută în transformarea omului profan în inițiat pentru că, de fapt, ziua de 9 august activează concomitent pe cele trei zone chiar dacă din ecuația astrală a unghiurilor care se împlinesc la grad perfect astăzi lipsesc planetele Neptun și Pluton. Ele activează din umbră cu același mesaj.
Tradus, acest mesaj se repartizează în felul următor:
1. Sentimentul universal ne deschide inima către lucrurile frumoase pe care le avem depozitate în subconștient, pe care le recunoaștem ușor și cu care lucrăm simplu și eficient (aici intervine planeta Uranus prin unghiurile pe care le ridică împreună cu Soarele și Pluton);
2. Gândul cel bun, experiențele de viață, sistemele la care ne raportăm toate aceste informații pe care le deținem ne îndeamnă să avem încredere în ideile proprii sau în ceea ce deținem în acest moment (aici intervine din umbră planeta Neptun dar, la vedere, avem careurile care se împlinesc între Mercur, Soare și Saturn);
3. Tentația de a considera că acumulările de până acum sunt în contradicție cu așteptările pe care le-au ceilalți de la noi sau pe care le are societatea de la membrii care o formează (aceasta se află sub tutela planetei Pluton dar, la vedere, avem de înfruntat conjuncția Mercur-Lilith).
Există însă și un liant care unește aceste trei direcții și complică și mai mult evenimentele zilei de 9 august. Acest liant este dat de trecerea lui Junon în zodia Rac și, în a doua parte a zilei, intrarea Lunii în Vărsător.
Cel care lucrează bine cu instrumentele abstracte va reuși, din combinația celor trei direcții cu elementele care au astăzi statut de liant, să ajungă la concluzia că tot ceea ce se întâmplă acum are doar statut de încercare existențială. Toate aceste combinații stranii toate aceste evenimente dramatice sau cele care ne încurajează să ne exprimăm liber, să iubim alți oameni, să ne implicăm în alte tipuri de evenimente sau să credem că suntem îngeri pe pământ, cu mintea deschisă, cu inima curată sau cu covorul roșu deschis în permanență la picioare, nu sunt altceva decât izbucniri informaționale care ne vin dintr-un arhivar personal.
Nu deținem încă statutul pe care-l așteptam, dar am lucrat pentru toate lucrurile în care credem acum și care sunt acum parțial adjudecate. Acum, din aceste resturi, vrem să construim un edificiu important. De fapt, nu facem altceva decât să punem în pământ lucrurile incomplete care nu au putut fi duse la finalizare anterior pentru că din aceste semințe să crească arbori ai fericirii. Dacă lucrurile sunt atât de importante așa cum am dedus din analiza unghiurilor care se împlinesc, este cazul să considerăm că întâlnirea cu eșecurile trecutului sau cu resturile unor evenimente pe care nu le-am putut finaliza așa cum se cuvine se va face într-o luciditate absolută sau într-o liniște adâncă. Tot ceea ce atingem trezește în noi rememorarea afectivă, mentală sau faptică a ceea ce s-a întâmplat anterior. Din această cauză la începutul acestei analize am făcut trimitere la cele trei tipuri de structuri cu care se lucrează atunci când se dorește transformarea omului profan într-un inițiat. Cu alte cuvinte, cel care va dori mai mult va trebui să facă mai mult pe aceste trei tronsoane. Dacă va prefera să acționeze haotic rezultatul va fi identic celui din trecut.
Prin urmare, în ziua de 9 august are toate șansele să devină una din cele mai importante zile ale anului 2014. Unii vor avea impresia că este o zi marcată de emoții confuze, de libertăți orientate greșit sau de ipostaze marcate de ambiții reci prin care se închină balanța succesului într-o direcție dorită. Alții se vor vedea prea vulnerabili în fața agresiunii celorlalți sau în fața unei forme neobișnuite de iluzie. Dacă le privim pe toate acestea separat nimic din ceea ce urmărim nu este adevărat sau nu poate fi atins ca finalitate. Lucrurile astăzi sunt definite de combinații stranii însă cel care este obișnuit să lucreze cu instrumente abstracte va reuși foarte ușor să identifice caracterul neobișnuit al acestor evenimente considerând că nimic din ceea ce este așternut la picioare sau îl învăluie acum nu este real așa cum cere sau își dorește. Toate acestea nu sunt altceva decât rămășițe ale trecutului care-și dau mâna acum și ne invadează, cerându-și drepturile. Din această cauză este mai puțin important, pentru acest tip de analiză generală abordată aici, evenimentul concret pe care un individ îl parcurge, cât de important este mecanismul sau, mai ales, cât de importantă este schema în care acesta se integrează. Dacă vom greși luând în sens personal toate aceste ipostaze tulburătoare ne vom construi un viitor greșit care va avea aceeași amprentă ca eșecurile trecutului. Nu va fi mai rău, dar nici mai bine, pierzându-se doar la capitolul progres. Cel care nu dorește să progreseze, care nu dorește să-și transforme ființa sau nu dorește să obțină îndeplinirea dorințelor prin acceptarea unei modificări, prin însușirea schimbărilor sau prin adoptarea acestora în cunoștință de cauză vor bate pasul pe loc, legănându-se astfel în balanța care definește cele mai multe dintre acțiunile aferente zilei de 9 august.
Junon în Rac va dramatiza atât de mult relațiile personale sau sociale încât va urmări, chiar începând cu această zi, să-și pună deoparte bani albi pentru zile negre sau să-și facă rezerve de toate felurile pentru a preîntâmpina un rău pe care acum doar și-l închipuie. Este important ca la baza acestui tranzit al lui Junon prin Rac să punem bunătate. Acolo unde nu există bunătate există înșelare sau orbire, iar cel care pune la baza unor demersuri aceste elemente negative nu va putea culege niciodată noroc, șansă sau protecție.
Recomandarea pentru această zi este aceea de a surprinde momentul revoltei subtile. Toate unghiurile care se împlinesc astăzi se bazează foarte mult pe ideea de răscoală. Nu putem progresa prin revoltă, prin agresivitate, prin nerv sau prin distrugere. Omul profan se transformă în om inițiat sau se apropie de perfecțiunea sa originară doar prin raportare la elementele superioare organizate în absența agresivității. Revolta arată inițial că ființa a obosit sau nu mai vede corect drumul pe care merge, nu mai judecă așa cum trebuie sau nu mai simte adierea Zefirului subtil (inspirația) și se adâncește în fapte nespecifice traseului. Bunătatea este elixirul care ne ajută să trecem cu bine peste toate aceste încercări.

Se pune un strop de îndoială în orice acțiune serioasă. Privim prin rău multe din evenimentele obișnuite. Suspiciunea, îndoiala, nehotărârea sunt elemente care simulează maturitatea. Prea multe ambiţii păguboase. Dezordine. Un episod al vieții este marcat de curaj. Seducție periculoasă. Se dorește combaterea unui element banal prin situații compromițătoare. Schimbare de valori. Intensitate periculoasă ai emoțiilor.

Multe lucruri se complică astăzi pentru că Soarele va trece prin conjuncția cu Lilith, dar va avea de împlinit, spre seară, și faza de Lună plină. Asta înseamnă că multe din evenimentele repartizate acestei zile se vor inflama, vor căuta soluții proprii sau vor dori să se exprime nefiresc, altfel decât le este specificul, amplificând suspiciunea, îndoiala, nehotărârea sau ascunzând toate elementele fragile sau imature, cu care am lucrat în zilele anterioare, în spatele unei maturități simulate. Pentru ca acum se întâlnește faza de Lună plină avem senzația că 10 august reprezintă vârful unei ascensiuni care a început cu prima zi a acestei săptămâni. De fapt nu toată ziua de 10 august reprezintă vârful acestui demers, ci doar jumătate din ea, adică până când Soarele și Lilith își definitivează conjuncția lor. Apoi momentul de Lună plină se adresează următoarelor perioade având un mesaj care este diferit de ceea ce am avut de parcurs la începutul săptămânii până acum. Luna plină de acum nu se referă la revoltă subtilă, nu urmărește să planteze semințele unor acțiuni mai vechi pentru a atinge succesul, ci se implică în administrarea unor acțiuni care au avut de-a lungul acestei săptămâni statutul de evenimente serioase. Nu dorește să le schimbe, nu dorește să le amplifice, ci doar să le inventarieze să le pună deoparte pentru a se pregăti în fața evenimentelor repartizate următoarelor decade aferentă lunii august.
Așadar, aerul de superioritate sau răul care stă să ni se întâmple în această zi va avea o durată scurtă de viață, adică se va consuma în aspectul său virulent doar în prima parte a zilei. În a doua parte a zilei, conjunctura astrală se va ocupa mai curând de o selecție pozitivă, de aceea mulți se vor ocupa să combată înclinația spre dezordine, lene, indecență sau vulgar. Din această cauză ultima zi a săptămânii poate deveni și o zi a secretelor dezvăluite. Prin acest inventar pe care-l facem sub imperiul Lunii pline ne descoperim adevăratele achiziții și îi lăsam pe ceilalți să vadă care sunt punctele puternice. O parte din cei care sunt cu adevărat orientați negativ își vor construi căi de atac pentru a lovi în aceste elemente pozitive și din această cauză în zona acumulării lor pozitive ar trebui să construim o zonă, un loc și pentru atenție. 10 august este deficitară la capitolul atenție și din această cauză tot ceea ce lasă impresia că dorește să combată, să anuleze, să fragmenteze este privit ca o invitație la un compromis. Cei mai tineri sau care sunt naivi de felul lor vor îmbrățișa acest compromis având în fața ochilor multitudinea de evenimente neobișnuite, ciudate, stranii pe care le-au parcurs în această săptămână neobișnuită. Tot ceea ce au aflat în această săptămână îi îndeamnă să îmbrățișeze compromisul, lăsându-se păcăliți atât de ușor și atât de simplu.
Conjuncția Soarelui cu Lilith pe zodia Leu îi va afecta mai mult pe bărbați, oferindu-le senzația că dețin puterea. Atunci când se îndreaptă către elementele feminine, conjuncția Soarelui cu Lilith le va face pe femei să se exprime agresiv sau să considere că se pot descurca fără bărbați. Viața, așa cum este ea prezentă pe această planetă, are nevoie de diversitate în aspectul său dual. Așadar, tendința de a nega una din cele două părți reprezintă și îndemnul la autodistrugere, inversiune, decadență.
Prin urmare, finalul săptămânii se transformă într-o zi definită de îndoială. Unii vor pune această îndoială pe elementele sociale, nemaiavând încredere în partenerul de discuție, în etapele următoare. Demersurile acestei zile vor fi împărțite în două, delimitarea făcând-o conjuncția Soarelui cu Lilith. În a doua parte zilei când se împlinește Luna plină, oamenii vor fi îndemnați să facă demonstrația unui act de mare curaj. Cei mai mulți își vor consuma energia implicându-se într-un proces de selecție, alții vor dori să demonstreze că sunt pricepuți, cunoscuți în lumea întreagă, înțelepți sau puternici.
Vor exista oameni care vor fi surprinși în intervalul acesta de schimbări și vor căuta prin toate preocupările aferente acestei zile să ascundă că au slăbiciuni, că nu știu anumite lucruri, că au carențe informaționale sau un deficit cultural. Se vor implica foarte mult în schimbarea de valori arătând că sunt consumați de emoții intense, nu că se află sub patronajul lipsei de inspirație. Cei care au o profesie legată de domeniul literar, care-și petrec timpul scriind, citind, lucrând cu termenii cu cuvintele care au în această zi de ținut prelegeri, conferințe, întâlniri tematice sunt avertizați că acest episod al vieții pe care îl consideră ca fiind marcat de curaj ar putea să îi ducă într-o zonă nefericită. Oricât de mult și-ar dori să spună lucruri care să rămână prin hrana pe care o provoacă, indicat ar fi să se abțină, să-și ducă ideile până la capăt chiar dacă, tot cedând așa, riscăm să fie acuzați de banal.
Recomandarea pentru această zi este aceea de a nu privi evenimentele prin caracterul lor negativ. Acolo unde lucrurile se precipită sau se schimbă prea repede vom fi tentați să intervenim în forță considerând că prin aceasta dovedim curaj, pricepere sau prezență de spirit. Nu trebuie să uităm că acest dinamism, această viteză de reacție nu este specifică Lunii pline, deși, în general, așa e, ci este specifică de această dată conjuncției Soarelui cu Lilith. Luna plină de astăzi se ocupă de inventariere și toată această explozie de energie, dacă este orientată către cunoaștere, transforma ziua de 10 august într-un succes redutabil. În caz contrar, curajul va însemna doar momentul în care arătăm cui nu trebuie care ne sunt slăbiciunile, puterile, achizițiile de până acum.

18 thoughts on “4 – 10 august 2014

  1. Gabriela spune:

    Dragul meu Gheorghita,
    din anii trecuti stiu ca astazi iti serbezi ziua de nastere. Primeste, te rog, din partea mea( tot sub semnul Leului nascuta) cele mai bune urari de sanatate si tot ce e mai bine pentru tine!
    Iti multumesc inca o data pentru previziunile extraordinare pe care le citesc cu mare atentie in fiecare saptamana. Fie ca Cel Care ne-a creat sa te ocroteasca in toate secundele vietii tale!

  2. Carmen spune:

    La multi ani, sanatate si tot ce va doriti sa se implineasca!
    Va multumesc pentru toate aceste previziuni pe care le citesc in fiecare zi cu mare atentie.

  3. daniela spune:

    Draga Gheorghita,

    Am citit ca a fost ziua ta ieri. Sa fie cu noroc pentru tot ce iti propui sa realizezi anul acesta. Sa fii inspirat, protejat si iubit. Credinta, nadejdea si dragostea sa nu te paraseasca niciodata, iar ceea ce daruiesti prin ceea ce faci sa ti se intoarca inzecit. Eu o sa ma rog pentru tine. Acesta este cadoul meu.

    Cu drag, la multi ani, din toata inima!

  4. maria spune:

    gheorghita,ce as putea eu sa-ti urez de ziua ta ?,multa sanatate ,putere de munca si multa iubire,Dumnezeu sa-ti fie alaturi toata viata, sa te calauzeasca in misiunea pe care o ai de indeplinit in aceasta viata,LA MULTI ANI! cu drag si respect Maria

  5. ioana bucuresti spune:

    la multi ani!!!! si lumina divina!!!!
    cu iubire, ioana

    1. Dragii mei,
      Vă mulțumesc mult!

  6. cristina spune:

    La multi ani fericiti, curati, deplini!

    Cu drag,
    Cristina

    1. Mulțumesc mult, Cristina!

  7. tiberia spune:

    Domnule Coser,desi cu intarziere,va rog sa primiti urarile mele de ;La multi ani !Aveti respectul si consideratia mea pentru munca dvoastra!i

    1. Vă mulțumesc mult pentru aceste frumoase urări!

  8. Elena spune:

    La multi ani, Gheorghita,
    Sā averting parte in viata numai de lucruri frumoase….

  9. otilia spune:

    … La multi ani!! …din tot sufletul… bucurii, impliniri la tot pasul!! 😀

  10. Mariana spune:

    La multi ani ! 🙂 Multumesc pentru tot ceea ce daruiesti! Bucurie si Lumina pe Cale!

  11. Aura Dvoracic spune:

    Multumesc <3 !

  12. cristina spune:

    La multi ani,Gheorghita!…cu intarziere,dar niciodata nu e prea tarziu.
    Am vrut sa scriu inca de cand am citit horoscopul 2014(eu sunt leu) si sa iti spun cat de mult „s-a potrivit” pana acum(si la fel cel de anul trecut).

    Am intrat azi sa citesc special horoscopul pentru saptamana aceasta,eram curioasa,tocmai am trait o dezamagire crunta legata de unul din prietenii mei,care urmeaza sa faca niste bani pe spatele meu,pe nedrept.Si uite ce frumos descrii tu situatia aici(si la analiza saptamanala,si si la cea din 5 august)-eu am ales sa nu ma cert,sa platesc cu zambetul pe bune si sa las loc de buna ziua,asa am considerat.Felicitari pentru tot ce faci!Sper sa inceapa sa le mearga mai bine leilor financiar de acum incolo(stii si tu cum e,speranta moare ultima).

  13. Flory spune:

    La multi ani ! multa sanatate si putere de munca ! Multumim pentru tot !

  14. monica spune:

    La multi ani cu suflet frumos,cum sunteti acum.
    monica

    1. Vă mulțumesc mult pentru frumoasele urări!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.