4 – 10 aprilie 2011

Luni 4 aprilie
Iată că a sosit şi momentul mult aşteptat. Însoţit de un întreg alai de evenimente şi complicaţii, de frământări sociale periculoase care nu ne-au permis să înţelegem lumea şi nici să o cuprindem, prin compensaţie, cu ambiţii sau aspiraţii, Neptun trece în Peşti cam pe furiş, uşor ruşinat de distrugerile la care a participat de curând. Putem aminti aici atât evenimentele naturale, cele legate de manifestarea haotică a vremi, zăpăceala climei, amplitudinea temperaturilor care până la urmă a produs pagube mai mult prin frig, o agasarea a alimentaţiei atacând substanţele cu efect psihedelic, pentru care mai nou se foloseşte termenul de etnobotanice, descinderi militare care au anunţat, nu protecţia populaţiei din zona de conflict, pentru asta ar fi trebuit să se intervine de mult timp, ci o nouă formă de împărţire teritorială, o nouă formă de control aplicat unui segment social, dar în special asupra unei anumite rase. Rasă albă, dominată de orgolii prea mari pentru capacităţile sale, a devenit în această conjunctură un fel de taur care aleargă într-o cursă cu miză mare, dar pe care nu o poate câştiga. Pentru a-şi asigura subzistenţa prin disputele între rase, conştiinţa egoului diferenţiat din punct de vedere genetic ia acum o formă înfricoşătoare pentru mintea omului simplu chiar revoltătoare pentru cel care nutreşte sentimente nobile pentru orice fiinţă vie de pe această planetă. Cu trecerea lui Neptun în Peşti agresorii îşi vor revendica victoria, vor striga, umilindu-i pe cei pe care i-au păcălit cu cuvântul până acum, „Am învins!”, „Am reuşit să schimbăm!”, „Noi civilizăm lumea!”.
Nu este însă un moment în care să ne plângem suferinţa în pumni, doar pentru că o înţelegem limpede. Rostul înţelegeri este însă altul, acela de a se impune o selecţie ascunsă prin calităţi, prin talente, prin abilităţi, prin competenţe, nu prin simularea tuturor acestora, prin demonstrarea lor practică, nu prin sugerarea lor sau susţinerea rezultatelor pe aprecierile celor care nu se bazează pe valoarea informaţiei, ci pe ceea ce sugerează ea, pe subiectivismul observaţiei lor, pe fantezii. O formă specială de concentrare care apare acum în disputa dintre rase ne îndeamnă pe noi să credem că în prezent, la trecerea lui Neptun în domiciliu, cu Uranus într-un semn al pionieratului şi Saturn în exaltare, să se întrezărească zorii unei noi rase, semnele că va apărea o nouă fiinţă umană, cu abilităţi speciale, cu înţelegeri subtile, capabilă să reziste la intervenţiile din ce în ce mai corozive ale mediului şi să evolueze spiritual într-o lume haotică. Să sperăm că vom şi trăi suficient de mult să putem observa aceste schimbări, să ne bucurăm că am fost contemporani cu unul dintre marile evenimente ale omenirii.
Întoarcerea în domiciliu a lui Neptun este privită de această dată ca o perioadă de superretrogradare pentru că ea aduce o revenire dură la o formă uitată de normalitate. Nu ne place odihna, munca şi nici armonia simplă a vorbelor pe care şi le spun trecătorii atunci când se întâlnesc, ci suntem dependenţi de tot ceea ce este inutil, de cele 30-40 min de urmărit emisiunile tv. înainte de a adormi pentru a tulbura somnul şi a ne păstra creierul în starea beta, de fast food-ul pe care îl vedem un fel de tărâm al făgăduinţei pentru papilele gustative, fără să ţinem cont că stomacul, ficatul, sistemul cardiovascular ţipă de durere la contactul cu otrăvurile pe care le înghiţim, de aşa-zisa mondenitate, adică de exodul conştiinţei din obiceiul personal pentru a face ce face celălalt, ce spune el, ce se cade, ce se caută, cum este la modă, ceea ce duce la o deformare a comportamentului şi o îmbrăţişarea a fariseismului, adică a acelei forme profunde de disimulare ce anihilează orgoliul comun, vulgar, ca de exemplu expresia „Nu mă înjura de mamă, că-ţi rup capul!” ce se transformă în „O las pe mama să-şi poarte de grijă, tu poţi spune ce vrei că eu te iert!”. Acest mod de a transforma comportamentul din rău în mai rău aduce un efect diferit faţă de cel din matematică (minus cu minus egal plus) şi indică o teamă de evoluţie, un blocaj al modelării structurii, în timp ce conştiinţa merge înainte în gol, ca o roată care patinează şi nu permite înaintarea maşinii. Acest refuz prin întunecarea minţii este una dintre cele mai periculoase forme de decădere pentru că nu înseamnă altceva decât somnul raţiunii ce produce monştri, adică încleştarea Eului într-un comportament aberant, fără să mai conteze de unde a fost luat, cine l-a creat şi pentru ce.
Până pe 5 august, în această primă etapă a trecerii lui Neptun în Peşti, nu trebuie să ne aşteptăm la prea mult bine, ci este important să fim vigilenţi pentru că momentul de dezicere, de lehamite, saturaţia la care am ajuns ne poate face să ne întoarcem acum, când suntem aproape de final, la un comportament pe care îl aveam în urmă cu 8 ani, ca în bancul cu nebunul care a dorit să fugă din spitalul înconjurat cu 100 de garduri şi, când a ajuns la gardul 99, a hotărât să se întoarcă pentru că a obosit. Ceea ce se preconizează acum este un fel de pericol iminent, un fel de deplasare pe linia de delimitare dintre normalitate şi dezastru şi nu dorim nicicum să alegem una dintre părţi. Vom avea impresia că dăm înainte, că evoluăm până pe 3 iunie când iluzia va lăsa uşor să se întrezărească realitatea şi aşa vom trăi până pe 5 august când vom considera că ştim care ne sunt obiectivele, însă nu facem decât să ne întoarcem la frământările trecutului, să luăm din nou contact cu ceea ce trebuie lăsat în urmă pentru a evolua sau, în cazul unora care au trăit pentru a fi consideraţi zei, să supravieţuiască.
Un factor periculos al acestei zile vine din opoziţia Soarelui cu Saturn şi din conjuncţia Uranus-Lilith. Dacă ar fi să găsim un singur cuvânt care ar sintetiza cele două direcţii, atunci termenul de lehamite este foarte potrivit. Această saturaţie nu apare azi pentru prima dată, nu ne ia pe nepregătite, nu ne inundă dintr-odată, ci este efectul a două săptămâni de efort, de complicaţii, de răsturnări de situaţii, de efort intens pentru a ne menţine la limita de supravieţuire.
Forma specială prin care acest complex de factori se manifestă aduce însă în discuţie segmentarea, împărţirea, fragmentarea pe criteriul pozitiv versus negativ realizându-se astfel o delimitare, o împărţire a oamenilor după modul cum abordează ridicolul, după simţul penibilului sau după plăcerea de a se construi ca exemple ale unor mijloace de promovare a nonvalorilor.
În prima categorie îi găsim pe cei care sunt consumaţi de efortul săptămânilor anterioare, de dezamăgirile pe care le-au comportat, de lipsa perspectivei, de gândurile sumbre pe care le au şi de lipsa motivaţiei pentru a merge mai departe. Consumaţi de neputinţa de a face încă un efort, aceştia văd în ceea ce se întrezăreşte începând de azi un mijloc de a se retrage de pe scena socială sau de a trece într-un plan secund, de a lăsa faptele, pe care le-au săvârşit până acum cu atât de mult efort, să se ridice înaintea lor. Fără să mai poată fi în stare să-şi aprecieze rezultatele muncii, aceşti oameni devin personajele principale ale tranzitului lui Neptun prin Peşti de anul acesta. Comportamentul lor, pentru că acesta este elementul cel mai important în conjunctura acestei zile, va atrage atenţia cu cât va fi mai oscilant, iar ei vor ieşi în evidenţă cu atât mai mult cu cât vor dori să treacă într-un plan secund. Acest fenomen al valului care apare ca efect al curenţilor, ca finalitate a unei dinamici marine îi transforma pe aceştia în lideri de opinie, în stâlpi ai echilibrului şi chiar în exemple de bună comportare. Indiferent că aleg izolarea, pentru a se reface fizic, pentru a rezerva mai mult timp părţii sufleteşti sau celei sentimentale, pentru a lucra mai bine sau pur şi simplu pentru a uita de efortul făcut la limita superioară a puterii aceştia sunt urmaţi, sunt daţi ca exemple, sunt îndrăgiţi, lăudaţi, încurajaţi şi apreciaţi. Este un fapt cât se poate de rar acest mod pozitiv de manifestare a magnetismului astral, pentru că el nu vine dintr-o conjunctură benefică. Lilith, simţindu-şi libertatea aproape de forma sa maximă de manifestare, va acţiona în cascadă impunându-le acestora o încercare şi mai mare decât ce au avut până acum prin amplificarea conjuncturilor pe care le-au parcurs în ultima vreme, prin aglomerarea sarcinilor personale sau profesionale, prin implicarea lor în şi mai multe proiecte, cu şi mai multă răspundere. Şi pentru a fi eficientă, pentru a reuşi să concretizeze într-un cadru practic aceste intenţii forţa ei va acţiona la acelaşi nivel calitativ împovărând prin apreciere, suplimentând prin recompensă.
De partea cealaltă a baricadei sunt paparudele care se aruncă singure în centrul mulţimii, strigând cât le ţine gura că au valoare, că pot, că munca lor trebuie apreciată şi că ei sunt cei care vor lăsa posterităţii etaloane de bună comportare, modele de civilizaţie. Aceste construcţii născute dintr-o minte strangulată devin reprezentaţi ai segmentului monden, indivizi cu un spirit gregar ce poluează cu maimuţărelile lor, cu lipsa de cultură, cu indecenţa lor şi cu tupeul fără margini. Aceşti reprezentanţi ai societăţii de consum uită de părul permanent şi trec brusc la vopsitul în şuviţe, îşi lipesc cu superglue ochelarii pe cap, îşi scurtează pantalonii, se îmbracă în straie cât mai colorate, ca pe coastele însorite ale Italiei, Spaniei sau Portugaliei, chiar dacă la noi încă nu e cald, îşi aruncă opincile cu canafuri în vârf la intrarea în oraş şi-şi iau în picioare pantofi de lac sau încălţăminte sport Adidas, Nike cărora le apar găuri în vârf, de la degetele prea lungi şi de la unghiile pe care natura le şlefuieşte şi le colorează aleator, după bunul său plac, apoi le păstrează aşa cum se păstrează stuful pe baltă, să aibă şi ei o amintire savuroasă a casei părinteşti. Limbajul acestor lipitori versatile devine dintr-odată cosmopolit. Chiar dacă toată copilăria şi toată adolescenţa au trăit cu gustul de pământ în barbă şi atunci când nu comunicau onomatopeic exprimările abundau în “fă”, „băi”, acum se adresează unii altora elevat cu „men”, „girl” sau mai nou „fată”. Acest comportament nu ar trebui să enerveze, ci să ne facă să înţelegem că aceste specimene, adoptând atât de uşor cuvinte într-o altă limbă, ascund faptul că în curtea părintească limbajul era ceva ce se folosea ca hainele curate, doar duminica la biserică. Până la un punct nu-i judecă nimeni că aleg să se comporte aşa, ci doar demonstrează, chiar într-un mod convingător, că fondul lexical al limbii de baştină nu le depăşea mai mult de 25,5 cuvinte. Şi pentru a pune puţin piper în supă, doresc să-i citez pe Mondenii (pe care îi apreciez foarte mult) cu una din replicile lor de geniu: “Ţara asta a devenit de nelocuit din cauza oamenilor care trăim în ea!” care se aplică peste tot în lume unde se adună în comunităţi indivizi care simulează o vorbire uşor afectată, nu pentru că ar aspira spre un tipar intelectual, ci pentru că au uitat să-şi scoată degetele din nas.
Noi cei care nu agreăm tiparul de mai sus suntem consideraţi limitaţi, cu gândirea răsturnată, prosti şi Dumnezeu mai ştie cum (tonta, stupida şi alte adjective ce sună mai bine în altă limbă) preferăm simplitatea acestor limitări sau chiar deviaţiile de la cursul firesc spre care lumea se îndreaptă, preferăm să fim medievali citind, iubind, bucurându-ne de lumina soarelui de la marginea drumului încă plin de gropi şi ne lipsim de plăcerea de a ne gâtui în incultură, agramatisme mutate din limba română în alte limbi, doar pentru a cumpăra parfumuri, haine sau conserve de la Milano, Roma, Barcelona sau Londra.
Calea pribegiei dacă nu are un iz de misionarism, dacă nu îi insuflă celui strămutat să-şi modeleze noul loc după cel de acasă, înfrumuseţându-l, este o rătăcire periculoasă. Am tot respectul pentru românii care simt româneşte acolo unde s-au stabilit, adaptându-se condiţiilor de acolo, şi tot dispreţul faţă de cei care se uită cu silă la ceea ce au lăsat în urmă. Chiar şi în acest sector vibraţiile astrale ale acestei zile ne delimitează cele două direcţii şi ne descoperă calitatea a ceea ce suntem, a ceea ce am rămas după ce am trecut testul contactului cu civilizaţia, cu o altă civilizaţie, cu valorile altora, cu exemplele pe care le considerăm valoroase.
Prin urmare, 4 aprilie ne aduce semnul unui început, nu pentru anul 2011, ci pentru anul 2012, când Neptun va intra definitiv în Peşti. Atunci strămutarea va fi definitivă, schimbarea va intra pe un drum de unde nu se mai poate întoarce şi pe care nu-l mai putem ajusta dacă ceea ce facem acum nu este corect, ci doar după ceea ce va venit spre noi după momentul martie 2012.
Aceste trăsături, indiferent că vin dinspre opoziţia Soare-Saturn, din conjuncţia Uranus-Lilith sau că încep să se întrezărească din trăsăturile lui Neptun în Peşti ele nu pot fi încadrate doar în trăsăturile acestei zile. Lumina înţelegerii, ceea ce este esenţial în viaţă şi demersurile care implică modificări importante ale conduitei, ale domeniului profesional cer mult mai mult timp decât credem acum că avem nevoie. Ziua de 4 aprilie este însă importantă pentru că delimitează două perioade absolut speciale. Zonă tampon dintre aceste două mari perioade a început în 2008 când Saturn şi Uranus au considerat că a venit momentul să diminueze cantitatea, elementul care alimentează un statut, pentru că drumul pe care intrasem nu ducea nicăieri. Finalul acestei zone tampon va fi în 2015.
Limitându-ne strict la această zi, valorile unghiurilor astrale ne vor încuraja să înţelegem mai mult, să ne concentrăm asupra unui singur scop, să-l îndeplinim şi să ne bucurăm de beneficii pe care nu le-am crezut atât de interesante în săptămânile anterioare, când vedeam în 4 aprilie un fel de final al unei perioade şi începutul alteia. Soluţiile de acum sunt însă nişte coloşi care, atunci când se vor ridica, ne vor ocupa o mare parte a timpului şi ne vor oferi în schimb merite cu totul speciale, trainice care vor face din 2011 anul unei deschideri unice, nu pe ceea ce cerem, ci pe ceea ce avem cu adevărat nevoie.
În faţa acestor unghiuri măreţe, pe care atunci când doreşte să le sintetizeze pentru a le prezenta într-un mod inteligibil, astrologul se foloseşte de figuri de stil, de alegorii pentru a le expune în înţelesuri cât mai ample, recomandările sunt dificile. Fiţi unici, independenţi, acordaţi-vă libertatea de a simţi veritabil şi chiar dacă bucuria contactului cu libertatea are în coadă tinichele, lăsaţi-le să sune şi păstraţi în suflet dragostea de viaţă.

Marţi, 5 aprilie
Trecerea Lunii în Taur aduce azi o complicaţie specială. Azi oamenii se gândesc la ceea ce au pierdut, la roadele muncii lor, la ceea ce este important pentru ei, la ceea ce trebuie să-şi împlinească prin efort colectiv, prin munca în grup, prin stabilirea idealurilor comune, prin efort susţinut sau prin afilierea la un organism mai mare, o organizaţie ce se extinde nu numai prin spectrul preocupărilor, ci şi prin instrumentele folosite.
Dacă ieri am luat contact cu ceea ce este sublim şi grotesc în acelaşi timp, şi asta nu pentru că ar fi vorba de o noutate, azi avem mai multă încredere în sine şi mai multă determinare în ceea ce facem. Mulţi vor îndrăzni să se apropie mai mult de oamenii pe care i-au admirat de la distanţă, din umbră, din faţa televizorului, de partea cealaltă de stradă şi ceea ce exprimă ei pare să fie încărcat de emoţie, impresionant.
În realitate multe din cele ce vin azi sunt efectul muncii de până acum, sunt roadele atenţiei, a efortului de a câştiga un loc, o poziţie, de a face un pas înainte într-un domeniu nou şi de a beneficia de o împlinire. Ceea ce se vede în plan social nu este nimic de amploare, nimic substanţial pentru societate, dar deosebit de important pentru sine, pentru valorile personale, pentru demersurile pe care le gândim că trebuie să le facem şi mai ales pentru ceea ce ne va aduce, în timp, împlinire şi mulţumire.
Chiar dacă nu totul va fi inspirat, chiar dacă nu totul va fi cald sau bine intenţionat, ceea ce se va consuma azi va fi în preajma dăruirii de sine, în preajma gesturilor care vin dintr-o pornire înţeleaptă, din gândire matură, atât cât putem fi în stare, fiecare după cum îi este educaţia, nivelul de înţelegere sau dăruirea.
Fiind o zi de mari emoţii ce nu găsesc în exterior canalul pe măsura intensităţii lor, ceea ce exprimam azi are remanenţă şi este chiar indicat să împărtăşim din sentimente, din speranţe, din aspiraţii sau idealuri pentru că, cine ştie, poate similitudinea, rezonanţa sau căldura sufletească a celorlalţi va construi între oameni o punte ce va produce efecte mai mari decât ne aşteptăm.
Prin urmare, 5 aprilie este o zi emoţională, de rezonanţă, de deschidere spre acele intensităţi pe care le considerăm benefice, care ne protejează, care ne propulsează sau ne deschid orizonturi noi, ne pun în legătură cu oamenii care simt şi gândesc la fel. Ceea ce ni se întâmplă azi nu este decisiv prin ceea ce se consumă, dar este constructiv prin ceea ce determină.
Nu trebuie însă să uităm că încă suntem sub influenţa directă a relaţiilor malefice dintre planete, aşa cum s-au împlinit ieri şi aşa cum ne arată contextul general. Ceea ce ne bucură însă azi sunt faptele mici, care devin bijuterii, valori de patrimoniu, imagini de colecţie ce ne mai temperează puţin din nevoi, greutăţi sau nemulţumiri.
De asemenea, nu trebuie să trecem cu vederea că azi sextilul Luna-Neptun este primul aspect pe care Neptun îl face de când a intrat în Peşti ce devine un fel de deschizător de drumuri. Ceea ce ştim noi din relaţia Taur-Peşti ne face să credem că ceea ce ţine de domeniul viselor, inspiraţiei, creativităţii prin chanelling, sublimării naturii inferioare prin dăruire, credinţă, iubire va avea până în august 2011 conotaţii benefice. Una va fi suferinţa şi alta căutarea spirituală. Dacă în toate celelalte lumea pare că s-a răsturnat, acestea, pentru câteva luni, se vor păstra într-un registru al normalităţii şi echilibrului, al dezvoltării şi stabilităţii.

Miercuri, 6 aprilie
Pentru toţi, aspiraţiile pe care le-am dezvoltat pe plan social în luna martie se vor împlini acum cu mare rapiditate. Problema este că nu prea va avea trăinicie, că va fi nevoie de un element administrativ, de un act, de un document care să marcheze evenimentul şi să-l atribuie unui proprietar pentru a dăinui.
Atât în ceea ce priveşte sextilul Lună-Venus, cât şi în ceea ce priveşte trigonul Lună-Junon, ceea ce construim în intimitate, relaţiile de factură socială, cele amicale, dar şi cele familiale, de rudenie (în special cea de tipul părinte-copil), continuă azi ceea ce s-a întâmplat ieri, dar în alt registru. Dacă ieri am considerat că şansa şi norocul ne vin de la vecinul care şi-a cumpărat o capră şi ne da şi nouă din ceea ce obţine de la ea, azi descoperim că vaca noastră ne poate da dintr-odată lapte şi nu numai că ne bucurăm de ceea ce descoperim că deţinem, că avem, ci şi de faptul că azi obţinem nu ceea ce am cerut, ci ceea ce avem nevoie.
Pe acest fond al norocului, al şansei care vine repede şi trece la fel de repede, conjuncţia lui Jupiter cu Soarele, când luminariile sunt în exaltare, amplifică dorinţa de studiu, înclinaţia spre acele fapte care schimbă în bine imaginea, conferă nobleţe şi pune bazele unor relaţii echilibrate.
Nu putem însă vorbi despre un bine major, nu ne putem hazarda în a spune că se produce suficient de multă căldură pentru a neutraliza umezeala rece ce vine din partea lui Pluton sau din opoziţia Soare-Saturn. În toate acestea există un element benefic şi nu ţin neapărat să insist asupra lui pentru a reduce însemnătatea întregului context, ci doresc să subliniez că acesta va fi îndemnul astral al zilei, acela de a face o selecţie pozitivă. Este demn de remarcat că dorinţa de a face bine, de a scoate boala din corp, de a vindeca un organism, de a clarifica o situaţie, de a înlătura un inamic, de a obţine un avantaj important poate duce la înlăturarea unor bariere care nu au fost puse acolo de destin degeaba. Agresiunea, lipsa de moderaţie, curajul fals, cel susţinut pe lipsa de înţelegere, tupeu, va da ofrandă unui cer negativ şi efectul va veni de acolo, iar cel care îşi va consuma o parte din energie pentru a-şi tempera impulsurile de a vorbi mai tare, mai clar, mai mult, pentru a face toate acestea, dar cu măsură, va da ofrandă unui cer pozitiv primind în schimb putere, încredere, mulţumire.
Cele două direcţii, aşa cum lesne ne dăm seama, nu apar azi. Cei care nu se pot controla, nu vor aprecia niciodată încrederea, pentru că urmăresc să-şi cultive ambiţia şi binele personal, nu armonia sau succesul comun celor implicaţi, iar cei care urmăresc să aprofundeze viaţa ştiu că lucrurile trainice nu cad din cer, ci dacă sunt trainice aici, atunci un om trebuie să le construiască prin efortul său, oricât de mult l-ar ajuta cerul.
Există însă o doză de înţelepciune, de experienţă în ambele cazuri şi cei orientaţi negativ nu vor cădea, nu vor fi neapărat umiliţi, nu vor pierde, ci vor câştiga ceea ce consideră preţios. Că până la urmă, pentru unii, ceea ce este preţios nu este constructiv, pentru că nu durează sau nu are valoarea socială menită să-i înmulţească binele, este numai problema lor.
Prin urmare, 6 aprilie este o zi simplă şi deconectantă. Azi căutăm succesul, aprecierea şi, în mare parte, dacă vom depăşi limite nu va fi nimic periculos în asta. Cine gândeşte în perspectivă, cei care urmăresc să-şi cântărească cu mare atenţie fiecare pas, cei care sunt îngrijoraţi pentru fiecare greşeală pe care o săvârşesc, fie pentru că sunt perfecţionişti, fie pentru că nu doresc să-i afecteze pe ceilalţi prin deciziile lor au acum o misiune foarte grea. Aceştia nu se vor bucura pe deplin, pentru că situaţii similare ca acestea de azi în trecut s-au terminat prost şi se vor simţi îngrijoraţi pentru ceea ce-şi doresc (bucuria de o clipă) sau nu ştiu dacă şi-o pot permite.
Dacă nu ar fi fost limitarea pe care încă o lansează Saturn din Balanţă, dacă Jupiter nu ar fi fost atât de grăbit în tranzitul său şi dacă luminariile nu ar fi fost în exaltare, situaţia ar fi fost cât se poate de normală, lucrurile nu ar fi fost învăluite într-un bine personal, aşa cum a cerut şi orice pericol, dacă el există, l-am fi putut anticipa. O formă stranie de limitare apare azi în ambele tabere: în cazul celor orientaţi negativ, prin perspectiva evenimentelor sau mai exact prin lipsa perspectivei, iar pentru cei orientaţi benefic prin bucuriile incomplete ce se manifestă în prezent.
Recomandarea pentru această zi este aceea de a ne baza mult pe intuiţie, pe sentiment, nu pe îndemn, tăria de caracter aşa cum se manifestă ea în varianta proprie şi să nu conteze absolute deloc cât de bine sau cât de rău o duc ceilalţi, cum se descurcă ei, la ce pericole se expun. Să facem ca azi să strălucească acel sentiment care ne răsare prima dată în cale pentru a înţelege primul îndemn, primul instrument, cel mai accesibil element al puterii personale.

Joi, 7 aprilie
Trecerea Lunii în Gemeni, pe fondul descinderilor puternice impuse de careul în T cardinal, de conjuncţia Soare-Jupiter de pe Berbec, aduce zilei de 7 aprilie o formă neobişnuită de conduită. Ca şi cum nimic nu a fost greşit până acum, ca şi cum totul s-a desfăşurat în cele mai bune condiţii adoptăm un comportament jovial, detaşat, dar artificial. Îndemnul acestei zile este acela de a ascunde esenţialul, de a-l eclipsa, de a acţiona pentru a pune în umbră ceea ce se obţine greu, de a lăsa să se întrezărească doar ambiţiile, uşurinţa de a acţiona, abilitatea de a obţine totul fără prea mare efort. Privite ca gesturi reprobabile, toate acestea trebuie înţelese că dovezi de slăbiciune, nu ca mijloace de subminare.
Când Luna trece prin Gemeni simţim cu toţii un îndemn spre mobilitate, spre a ne trezi din lentoare, spre a ne spori acuitatea percepţiilor, spre a da o mai bună intensitatea afectivităţii pentru a lăsa în urmă impresii puternice, spre a atrage atenţia, spre a acţiona mai dinamic şi mai intens asupra oamenilor prin impresii imediate, nu prin supleţea gândirii. Primul element cu care intrăm în contact este acela al conversaţiei. Vorbim mult cu cei de lângă noi sau în gând, ne consumăm mult energia în gesturi care nu au relevanţă nici pentru noi, dar nici pentru cei cu care sau faţă de care le facem.
Când Lună are de înfruntat un careu cu Neptun şi altul cu Chiron, adică atunci când pierde la loto şi se aruncă în sticla de whisky de supărare că nu o ajută Dumnezeu să trăiască în opulenţă (că doar merită, nu?), ceea ce se va vedea la suprafaţă este o disimulare ce se susţine pe combaterea directă a nemulţumirilor, a negativităţii cu care intră în contact ca şi cum acesta este un etalon. În felul acesta, azi vom ajunge să generalizăm după un caz particular, pentru că nu vom putea să facem clar distincţia între cei doi termeni sau dacă, în virtutea educaţiei, mintea ne ajută să facem această separare azi ne va tenta curajul de a trece de la una la cealaltă, de a anula graniţa dintre ele, fără a o înlocui cu o explicaţie, pentru a face din această atitudine un model ce poate fi reprodus, ci pur şi simplu pentru a face ceva ce nimeni nu mai îndrăzneşte.
Acum ajungem la elementul cel mai grav al acestei zile: sfidarea. Azi suntem îndemnaţi de magnetismul astral să sfidăm ceea ce nu am putut rezolva, ceea ce nu am putut soluţiona, ceea ce nu am reuşit să înţelegem sau să cuprindem, ceea ce nu s-a acceptat şi, mai ales, ceea ce nu am transformat. Dacă un înţelept ştie că este mult mai important cum depăşeşti o situaţie decât soluţia în sine, azi devine, înainte de toate, importantă calitatea gestului şi apoi ceea ce poate aduce acesta. Azi ne rupem de înţelepciune, de experienţa de viaţă, de relaţiile benefice, pentru a da mai multă importanţă acelor elemente care nu funcţionează, cărora nu le-a fost sortită o soluţie, care sunt incomplete sau chiar greşite. Dintr-odată le vrem şi pe acestea vii, prezente în jur, dinamice, dintr-odată le dăm acestora ceea ce este mai preţios pentru a ne oferi nouă un statut amplu, dinamic şi, în propria viziune, chiar preţios.
Această disimulare prin amplificarea slăbiciunilor este un element cât se poate de personal. Chiar dacă Luna în Gemeni nu este deloc tentată să facă gesturi doar pentru sine, ea îndeamnă la spectacol, teatru, demonstraţie, ea având nevoie de un auditoriu pe care îl va aprecia atât timp cât îi va întreţine imaginea despre sine, acum din careul cu Neptun şi cu Chiron ea va construi drame existenţiale pe care va încerca să le prezinte ca exemple de bune practici, ca modele de înţelegere sau înţelepciune.
Modul special prin care acest magnetism astral, construit din dinamismul careului în T, agresiv, precis, rece, dar şi plăcerile incomplete, dorinţele puerile, satisfacţiile penibile ce vin din poziţia Lunii în Gemeni, ce se combină, ne aduc azi întâmplări nefericite pe care nu vom reuşi să le vedem ca pe soluţii, ca pe simple etape într-un proces mai mare, ci ca pe nişte dovezi ale frustrării, ale atacului la persoană, ale jignirii, umilinţei sau sfidării pe care fiecare va încerca să le combată la nivelul la care se produc reuşind să construiască un circ straniu, ce va inspira multora limitare, simplism, prostie sau umor penibil.
Prin urmare, azi vom alege să alergăm în jurul cozii strigând mulţimii ideile filosofice ce stau la baza acestui nobil gest. Ceea ce ne va domina spectrul gândurilor şi gama sentimentelor este un moment de rătăcire, o rupere a ritmului, o uitare selectivă care ne va da impresia că avem mai puţine probleme acute de soluţionat, dar totuşi ceva, din invizibil, nu ne lasă să ne simţim bine, să ne relaxăm, să ne destindem, să ne permitem o vacanţă, să ne petrecem timpul liber prin parcuri, restaurante sau aiurea prin oraş.
Multora aceste elemente de subtilitate astrală nu le tulbura cu mult existenţa pentru că se vor mula perfect cu obiceiurile pe care le dezvolta din 2008 încoace. Începându-şi suita de aspecte tulburătoare, din 2008 încoace Saturn ne-a dezvelit de caracterul iluzoriu, prin opoziţii cu Uranus, ne-a luminat drumul arătându-ne cât de greşit este sau cât de periculos, iar acum ne luminează la faţă oamenii cu care lucrăm, tipurile de relaţii pe care le dezvoltăm cu ei, sinceritatea pe care le-am împărtăşit-o şi feedback-ul pe care l-am primit de la aceştia. În tot acest traseu puţini au fost cei care au avut curajul şi tăria de caracter să se menţină verticali, puţini au fost cei care au ales să se consume pe sine pentru că anterior au reuşit să înveţe că pentru a trăi frumos şi armonios este mult mai important cum faci, cum trăieşti, decât finalitatea.
O parte se vor ridica împotriva acestei idei, simţind cum le urcă în vene dorinţa de a da o replică, de a se opune unui demers sau de a răsturna o situaţie. Nu se ştie dacă pot să obţină efectul pe care îl preconizează, doar îşi închipuie, dar prioritar, din magnetismul astral al zilei de azi, este acest îndemn de a nega, anula, de a sfida esenţialul dintr-o durere sufletească, într-un “nu pot” ce nu va fi exprimat în simplitatea sa umană, ci în termeni filosofici, în metafore sau în alegorii.
Recomandarea pentru această zi este o invitaţie la simplitate. Multe din cele ce ne sunt date să le trăim nu au nevoie de consistenţă, ele sunt diluate sau combinate într-o diversitate care nu vine din spiritul personal, ci dintr-o interacţiune pe care mintea o scapă, nu o poate cuprinde aşa cum este şi nici nu-i poate înţelege subtilităţile. O existenţă marcată de suferinţă nu are o singură direcţie, ci două: purificarea spiritului şi întărirea convingerilor pozitive. Nu-i nimeni vinovat că suferim, în afară de sine, tocmai de aceea pentru a înnobila această experienţă să ne amintim azi că tensiunea, ranchiuna, răzbunarea ne face mici şi rigizi, iar înţelegerea, dragostea şi iertarea ne conferă un rost special vieţii, unul pe care îl vom aprecia cu atât mai mult cu cât înaintăm în vârstă. De aceea aproape de finalul ei unii sunt înţelepţi şi senini, iar alţii doborâţi de ceea ce i-a chinuit toată viaţa.

Vineri, 8 aprilie
În a doua zi de Gemeni (Lună în Gemeni) parfumul dualităţii, al aspiraţiilor desprinse parcă din Stăpânul Inelelor, la fel de ample şi la fel de periculoase, comportă o uşoară atenuare, mulţumindu-ne cu sentimente împlinite, cu tandreţea, cu senzaţia că inventivitatea sau versatilitatea pot suplini o căldură intimă, pot înlocui încrederea, supleţea sau puterea de adaptare.
Prima parte a zilei va fi rezervată atenţiei pentru corp, a împlinirii nevoilor corporale, a soluţionării unor probleme pe care trupul le cere prin nevoia de căldură, curăţenie sau chiar sănătate. Împlinirea acestora ne duce însă într-un tărâm al îndrăznelii. Aproape că vom uita că în prima parte a zilei puterea a fost o problemă, autocontrolul de asemenea şi vom încerca spre seară să compensăm toată această umilinţă fizică, prin suplimentarea efortului. În acest moment intervine careul Luna-Venus care aduce suprimarea sentimentului, a senzaţiei de bine, a confortului în faţa unor motivaţii prea mari pentru starea de vitalitate pe care o avem, cunoştinţe, putere, rezistenţă. Dacă în prima parte a zilei uitarea de sine, privită la nivel fizic, a însemnat conştientizarea unor probleme fie de natură socială, fie medicală, în a doua parte a zilei această uitare de sine se va aplica în imaginea socială, în calităţile pe care societatea ni le-a apreciat cel mai mult în ultima vreme. Unii vor merge chiar până la sfidarea acestei atitudini pozitive pentru că au ceva de demonstrat, au de soluţionat ceva, au de compensat ceva. Cei care sunt lipsiţi de simţul ridicolului vor fi însă extrem de dezamăgiţi pentru că aşteptările lor nu vor fi deloc împlinite, iar acolo unde vor reuşi să atragă atenţia impresiile nu vor fi tocmai plăcute. Toate acestea se întâmplă pentru că există un îndemn spre a compensa, spre a soluţiona ceea ce ieri sau în prima parte a zilei nu am reuşit, dar nu există suport astral, iar ceea ce forţăm nu încape în vasul pe care îl avem acum.
Prin urmare, 8 aprilie este o zi de ataşament şi sufocare. Nici corpul nu funcţionează cum trebuie, nici mintea nu înţelege cum trebuie semnalele care îi sunt lansate din planul social şi nici în sectorul intim evenimentele nu par să ne îndrepte spre echilibru şi stabilitate. Invocarea oboselii, a plictiselii, a epuizării psihice, a stresului, a lipsurilor materiale şi de asemenea a consecinţelor pe care acestea le comportă, au o mare prioritate azi. Ceea ce se vede la exterior ţine doar de intenţia de a repara în mare grabă ceea ce s-a stricat, dar nu se va reuşi decât să se strice şi mai mult.
Ceea ce vine spre noi azi în această a doua zi de Gemeni (Luna în Gemeni) trebuie să aibă doar calitatea de informaţie. Asta implică o formă de autocontrol pe care zodia Gemeni nu o poate oferi: autocontrolul prin cunoaştere. Semnul cunoaşterii, care ne vine de fiecare dată dinspre Vărsător, este acum gol goluţ. Neptun tocmai a trecut în Peşti, iar în Vărsător nu mai avem nicio planetă care să ne confere un instrument, fie el şi negativ ori agresiv, de cunoaştere. În absenţa acestui element, suplinim “a cunoaşte” cu “a şti”, adică suplinim, în conjugare, cunosc cu ştiu, ceea ce înseamnă că lăsăm în urma forţa activa care ne propulsează spre cunoştinţe noi prin orientare şi o înlocuim cu o forţă activă care se ocupă de reinventariere, de recunoaştere, de verificare.
Diferenţa majoră dintre cele două verbe este în astrologie pusă pe seama diferenţei majore care există între profunzime şi superficialitate. Dacă totul ar fi, aşa cum am indicat şi ieri, încadrat în limitele normalităţii, şi contextul astral nu ne-ar mobiliza atât de mult, am aştepta să treacă furtuna fără să pierdem ceva important. Acum însă ceea ce simţim este real, chiar avem de reparat ceva, dar nu putem, nu dispunem de mijloacele necesare şi pentru a nu strica trebuie să ne oprim doar la a observa.

Sâmbătă, 9 aprilie
Azi, când Pluton îşi începe mersul retrograd, Soarele şi Luna se întâlnesc în sextil, iar, spre seară, Soarele trece prin conjuncţia cu Mercur. Ceea ce este interesant vine din conjuncţia Lunii cu Coada Dragonului, împlinită cu puţin timp înainte de miezul nopţii ceea ce va aduce întregii zile un mesaj de ameninţare, de stres, de confuzie, de pericol iminent ce va fi luat în considerare în măsura în care întreaga săptămână am ţinut pasul cu acest gen de informaţii, ne-am documentat sau ne-am ţinut aproape de sectorul care ne avertizează acum.
Pluton în Capricorn are ambiţii deosebit de mari de a schimba lumea, de a o valoriza, de a inversa priorităţile, de a face din munte mare şi din mare munte, de a strămuta centrele de putere, de a le muta în zone aride pentru a le face total inaccesibile şi prin asta de a le garanta dominare absolută. Totuşi, Capricornul, chiar dacă poate împlini aceste ambiţii nu este domiciliul lui Pluton, deci pentru ceea ce se consumă acum este nevoie de resursă, de o umezeală potrivită, de o rezervă, de un combustibil. Careul lui Pluton cu Saturn aduce inserţia unui factor străin într-o zonă de conflict tocmai pentru a controla conflictul, tocmai pentru a schimba specificul zonei, pentru a simula consumul propriu pentru elevare, dominare, control, dar în realitate pe aceste modificări de vibraţie impuse de Pluton schimbarea centrelor de putere implică furt, deposedare, însuşirea unui teritoriu cu mari resurse.
Nu azi se vor întâmpla toate acestea, pentru că intervalul de timp este prea mic pentru un val atât de mare, ci de-a lungul întregului an 2011, chiar şi în următorii ani, până în 2015. Ceea ce vom remarca azi este o descoperire a adevărului, o aducere la lumină a intenţiilor care au stat în spatele evenimentelor vizibile până acum, o iluminare prin percepţie directă, prin contactul cu informaţia.
Din nou, ca de altfel de-a lungul întregii săptămâni, valorile se împart în funcţie de orientare. Cei care se ambiţionează să fie împotriva curentului, care gândesc numai pentru ei şi binele cel mai mare care li se poate întâmpla este să muncească cineva pentru ei sau să le fie oferit direct produsul finit, gata elaborat, ei numai să-l consume, ca în povestea cu leneşul, au parte azi de şocuri. Întâi îi vor cuprinde prin limbaj, apoi concret prin lovituri neintenţionate care le pot lăsa semne pe corp, le compromit imaginea sau le strică un obiect personale care îi însoţea. Asta implică o uşoară deposedare, o înstrăinare de siguranţa de sine, de calm, de bucurie, de jovialitate sau chiar de stabilitatea pe care le-o oferea saţietatea. Dacă acestea nu sunt înţelese ca avertismente, şocurile vor trece în alt plan, cel al evenimentelor esenţiale, ce vor veni în cascadă şi care au menirea de a le arăt acestora că nimeni nu este de neînlocuit.
De partea cealaltă, cei care sunt pozitivi şi urmăresc să nu strice nimic în mediul în care trăiesc, ci dimpotrivă se consuma pentru a dărui, iubi, pentru a alina o suferinţă pentru a oferi stări sufleteşti pozitive, adică pentru a se face utili sieşi şi celor din jur, iau contact azi cu valori, cu informaţii surprinzătoare. Simţurile le sunt dintr-odată ascuţite, înţelegerea trece într-un alt plan şi parcă totul le funcţionează mai bine. Se vor menţine în această stare dacă respectă principala condiţie plutoniană: starea de martor. Când îşi vor revendica simţul, informaţia, efectul, starea, vor reveni la ipostaza de dinainte şi se vor mulţumi doar cu beneficiul de a declanşa un proces, fără a putea să-l şi finalizeze.
În ambele cazuri înţelegem că revenirea lui Pluton la mersul retrograd ne pune în faţa înţelegerii corecte a evoluţiei prin folosirea ambiţiei, a dorinţei de progres. Diferenţa dintre cele două elemente ne apare ca diferenţa dintre Lady Gaga, pe care o consumă mult dorinţa de a fi remarcată, de a ieşi în evidneţă şi Gandhi – un personaj cu adevărat remarcabil ca în citatul lui Conficius „Nu trebuie să fii trist că n-ai fost remarcat. Fii trist că n-ai făcut nimic remarcabil.” Calitatea artistei este de necontestat, însă doar la nivelul la care se exprimă ea, dar dacă ar fi să comparăm cele două exemple, ne dăm seama care este mai valoros aplicând un exerciţiu de imaginaţie: fără de care dintre aceştia doi am putea trăi? Răspunsul ne va încadra în una dintre cele două categorii.
Evident, există şi cârcotaşi care vor considera că ei pot trăi şi fără Lady Gaga si fără Gandhi, însă ei nu ştiu că asta înseamnă dezinteres, adică a trăi fără interesul acordat celuilalt, fără a fi interesat de comunitatea care îţi creează identitatea, deci… Lady Gaga!
Prin urmare, într-o manieră atipică observaţiilor de natură astrologică, ziua de 9 aprilie, dominată în totalitate de intrarea planetei Pluton în mers retrograd, ne întoarcem la ceea ce considerăm important, la ceea ce ne incită simţurile, la ceea ce ne motivează, la ceea ce ne place să facem cel mai mult. Confuzia între a cunoaşte şi a şti este şi azi un obstacol important şi pentru a-l ascunde vom face apel la trecut, la ceea ce credem că ştim cel mai bine, la abilităţile pe care ni le-am dezvoltat, la relaţiile din trecut, la oamenii care ne rezolvau solicitările.
Conjuncţia Soarelui cu Mercur devine astfel un aspect secundar, asistând celelalte unghiuri ale zilei. De aici ne vin neîmplinirile pe care acum le selectăm, dar nu în timpul zilei, ci spre seară, când un eveniment aparent banal, ce ne va tulbura sufletul şi ne va aminti de trecut, ne va răscoli.
Ceea ce nu este bine să facem vom fi tentaţi să facem pentru că nu simţim o condiţionare directă. Asta se întâmplă pentru că unghiurile dintre planete se îndreaptă azi mai mult spre informaţii şi mai puţin spre cei care le manipulează. Ceea ce nu înseamnă că o ieşire din ritm, o eroare, o greşeală nu poate genera consecinţe grave.
Recomandarea pentru această zi este aceea de a respecta informaţia, dar de a o privi dintr-o perspectivă benefică. Anul 2011 este unul extrem de dificil, puternic, însă nu tot ce vine de aici este benefic sau constructiv.

Duminică, 10 aprilie
Trecerea Lunii în Rac aduce o întoarcere la valorile familiei, la bucuriile intimităţii, la romantism diminuându-se uşor simţul realităţii şi dezvoltându-se latura senzorială. Ceea ce era plăcut acum devine pasional, ceea ce era perspectivă, acum devine familiar, căutându-se astfel împlinirea prin ambivalenţa perseverenţă versus sensibilitate.
Ceea ce vine acum spre noi cu Luna în Rac şi deci cu împlinirea careurilor cu planetele din primul sector al Berbecului (Uranus, Lilith şi Marte), dar şi, spre seară, opoziţia cu Pluton este un semn de sancţiune, de penitenţă care ne alungă fluturii din cap şi ne aduce într-o realitate foarte dură. Indiferent că se va pune problema valorii, a evaluării bunurilor, a banilor sau a relaţiilor de factură profesională, elementul realitate ne aduce în faţa restricţiilor, a puţinului, a sancţiunilor sau a meditaţiei asupra efortului, a simţului datoriei, a momentului de indecizie, a muncii susţinute pentru a conduce sau a hrăni, pentru a atinge o ţintă, un ideal.
Azi este mai puţin important că Luna împlineşte două trigoane cu Neptun şi respectiv Chiron, care ar aduce o umbră de nostalgie, o sensibilitate poetică, o înclinaţie spre poezie, spre învăţăminte, spre experienţe de viaţă. Azi este importantă crucea cosmică pe semne cardinale, împlinită prin intermediul Lunii, ce aduce o precipitare a acţiunilor, o stricare a relaţiilor, distrugerea unui demers sau îmbolnăviri cauzate de substanţe cu acţiune rapidă, ingerate din greşeală cu care intrăm în contact dintr-o eroare.
Punând în balanţă cele două direcţii, aspectele pozitive nu pot echilibra impulsurile negative pentru că Saturn – timpul – este extrem de restrictiv, reduce durata de desfăşurare a proceselor, le opreşte în timpul derulării lor şi ne oferă o perspectivă deosebit de complicată, foarte greu de atins pentru care este imperios necesară experienţa. Toate acestea acaparează întregul spectrul al gândirii, ne prinde în totalitate în vaporii fini şi ne obligă să căutăm soluţii practice. Poezia, romantismul acum nu sunt deloc practice, nu au deloc înfăţişarea unui demers practic, tocmai de aceea, chiar dacă e mult mai greu să te tot laşi preocupat de ziua de mâine, să împarţi puţinul care ţi-a rămas, este de preferat decât să tot patinăm în iluzii, să ne păcălim că dacă simţim profund şi poetic viaţa dintr-odată se va schimba. Azi nu ne va plăcea această latură melancolică, nu o vom prefera cu toate că nici de separat nu ne vom separa de ea.
Este interesant însă că, aceste două elemente în forma în care coabitează, tind să ne ofere soluţii doar pentru că lucrează împreună. Nimeni nu poate pune la îndoială disponibilitatea către muncă cu care vine în zodiac Racul, aşa cum nu se poate trece în planul secund sensibilitatea specială pe care aceste semn o deţine şi o ascunde în spatele unei atitudini dure, aspre, rece, retractile. Privind un rac te cuprinde căldura pe care ne-o conferă gerul când îţi arde pielea, dar atunci când braţele unui Rac se deschid pentru a cuprinde, gestul său este total, aproape androgin, pentru care merită să te laşi congelat în secundele de dinainte.
Merită să ne lăsăm preocupaţi acum de greutăţile vieţii, merită să ne lăsăm speriaţi, atinşi de gerul năprasnic al disperării, al grijilor acide, pentru că asta ne va îndrepta întâi spre necesitatea de a munci şi apoi spre disponibilitatea de a depune efort. Racul are de la natură geniul muncii, al hărniciei, al efortului susţinut, asiduu care îl ridică şi dacă e moral şi dacă e imoral, şi dacă e înzestrat cu abilităţi intelectuale speciale şi dacă trăieşte pe un vârf de munte, acolo unde se întâlnesc vânturile cu alpiniştii curajoşi. Capacitatea sa de a depune efort nu poate fie egalat decât de ambiţia Scorpionului sau de originalitatea Vărsătorului, însă niciodată nu va considera că munca îi este blazonul, ci doar mijlocul prin care îşi trăieşte cu intensitate viaţa. Mulţi dintre raci nu sunt respectaţi, dar sunt populari, nu sunt lăudaţi, dar sunt căutaţi şi consultaţi, pentru că au ceva din simplitatea originară a familiei din care provin, simt asta şi acesta este elementul cu care se vor mândri. Înţelegeţi, voi cei care nu sunteţi raci, de ce sunt atât de greu de înţeles aceşti minunaţi nativi, de ce au atât de multe lucruri preţioase de ascuns şi de ce sunt atât de generoşi atunci când împart între două zâmbete de gheaţă grămezi de spini.
Valorile familiei, simţul matern desprins din egregor, este un mister al naturii pe care îl descoperim asemenea racilor prin experienţe dure, prin înfruntarea greutăţilor, prin seninătatea cu care iau firul de la capăt chiar dacă el se rupe des, prin uşurinţa cu care ridică pe umerii lor imaginea proastă a familiei şi şi-o revendică pentru că poate vedea dincolo de nemulţumire, chin sau se poate obişnui cu ele de dragul unui sentiment androgin pe care îl caută în toţi oamenii cu care interacţionează.
Prin urmare, 10 aprilie este o zi de Rac (Lună în Rac), dar nu oricum, ci una veritabilă, una exemplară, cu umbre de nostalgii prinse în păr aşa cum îşi prind ţigăncile banii, sensibilă aşa cum este trestia neatinsă, dar tăioasă atunci când vrei să o smulgi în locul ei, încărcată de efort, stres, nemulţumire, disponibilitate spre a căuta rezolvări, spre a soluţiona, spre a cerceta în locuri de care alţii se tem, înclinată spre a pune la punct ceea ce alţii nu apreciază, nu pentru că am fi ctitori de valori, ci pentru că azi predomină o tentă emoţională veritabilă pe care dorim să o ascundem pentru a nu ne fi smulsă, strivită, pentru a nu ne-o îngrădi în reguli penibile, spre a nu ne-o înstrăina de locul care ne hrăneşte sufletul.
Fiecare va trăi în felul lui această zi, pentru că fiecare are o altă sursă pentru sensibilitatea sa, însă greutatea pe care o conferă contactul cu conţinutul, înainte de a ne lăsa impresionaţi de formă, duritatea cu care suntem loviţi azi ne conferă percepţia unei lumi în schimbare din care fie suntem expulzaţi, fie suntem obligaţi să ne câştigăm un loc pe care apoi să-l menţinem cu mult efort.
Ceea ce ne sperie azi trebuie soluţionat, ceea ce vine spre noi ca sarcină are în coadă sa un efort şi mai mare şi fără ordine şi precizie, fără grija faţă de obiect, fără hărnicie nu vom rezolva nimic.

10 thoughts on “4 – 10 aprilie 2011

  1. Monica spune:

    „(…)Privind un rac te cuprinde căldura pe care ne-o conferă gerul când îţi arde pielea, dar atunci când braţele unui Rac se deschid pentru a cuprinde, gestul său este total, aproape androgin, pentru care merită să te laşi congelat în secundele de dinainte.(…)
    Înţelegeţi, voi cei care nu sunteţi raci, de ce sunt atât de greu de înţeles aceşti minunaţi nativi, de ce au atât de multe lucruri preţioase de ascuns şi de ce sunt atât de generoşi atunci când împart între două zâmbete de gheaţă grămezi de spini.
    Valorile familiei, simţul matern desprins din egregor, este un mister al naturii pe care îl descoperim asemenea racilor prin experienţe dure, prin înfruntarea greutăţilor, prin seninătatea cu care iau firul de la capăt chiar dacă el se rupe des, prin uşurinţa cu care ridică pe umerii lor imaginea proastă a familiei şi şi-o revendică pentru că poate vedea dincolo de nemulţumire, chin sau se poate obişnui cu ele de dragul unui sentiment androgin pe care îl caută în toţi oamenii cu care interacţionează.”

    :):) Excelent!
    Urmaresc acest blog de apx 1 an dar azi, citind cele scrise, am inceput sa zambesc instantaneu!
    Inca nu am citit pana acum o caracterizare mai completa a unui „rac”, si vorbesc in cunostinta de cauza…eu fiind rac 100% (am si ascendenttul), dar „mirosul meu fin de rac…” 😛 imi spune ca si tu esti in aceeasi zodie pentru ca, draga si stimate Gheorghita Coser, numai „clestisorii” unui rac autentic ar fi putut scrie asa despre aceasta zodie

    Cu deosebit respect si admiratie pentru munca pe care o faceti,
    Monica

  2. Monica,
    nu sunt Rac, sunt Leu cu ascendent in Leu, dar iubesc mult Racii de cand am descoperit la ei aceste comori pe care le tin cu strasnicie fara sa le pese de furtunile de afara dincolo de varul coşcovit al unei case vechi, argintul bunicilor sau dorul de casa, de acasa. Mama mea a fost Rac…cel mai minunat Rac pe care l-am avut vreodata in preajma.

  3. violeta spune:

    raci minunati?! insemna ca nu stiti ce clesti au,sa nu ne amagim

  4. Ba da Violeta, stiu foarte bine, tocmai de aceea nu ma amagesc … Chiar daca au defecte peste care unii nu pot trece (cu totii avem defecte, dar cei care nu si le vad cat de mari sunt au norocul de a trai inconjurati de oameni care le tolereaza si de aceea li se par mici) ceea ce am eu bun pentru raci si pesti nu incape in cateva raduri… Mi-ar fi placut sa o fac, dar era nepotrivit pentru ca analiza nu-i viza pe raci, ci altceva…

  5. violeta spune:

    A tolera pt.mine insemna a incuraja ,prefer sa iau distanta.Citesc,recitesc de foarte multe ori,impart frazele in propoziti…subiectu,pedicatu…! O urmaresc si pe Urania de ani de zile. Superb,exceptional si totusi amandoi imi dati impesia uneori ca eu sunt aia de se cearta cu administratorul de bloc.Nu putem fi toti in acelasi timp doctori,ingineri,astrologi de exceptie si pentru ca” viata e tot mai grea” tare mult as vrea ca mesajul,esenta peviziunilor sa fie mai clara .Nu ma refer la ce valuta creste sau scade ci la sfaruri simple cum faceti in unele zile.,pt.tineri,pensionari…favorabil sau nu pt o activitate.Ma consider o tolerata a emisiunii Pasul Fortuna si a dumneavoasta,nu ma lasati in ceata.Simnt ca stiti mult mai mult si mai in profunzime decat lasati sa se vada ,simnt ca nu sunt vremuri blande si mai stiu ca ce e fortat ramane fortat.
    Am cazut in capcana bunavointei d-voastra, poate indicat era sa tac inteligent.

  6. violeta spune:

    „Asa ceva nu exista” analiza astologica pt.5 aprilie e perfect de clara ,dar m-am dat seama la sfarsitul zilei.(…cat de imortant e sa stii dinainte predispozitiile astrale! )
    Cu respect,multumesc inca o data

  7. Oana spune:

    Citind randurile pe care le-ai scris despre raci ma intrebam cine a fost mai norocos – tu sa ai o mama rac sau mama rac sa aibe un fiu ca tine…?

  8. Oana spune:

    Oare de ce sunt racii atat de greu incercati ? Poate pentru ca insasi notiunea de familie se redefineste ? Se muta oare accentul de pe legaturile de sange pe cele spirituale asa incat familia, cum o stim noi, pare sa se sparga, sa-si piarda coeziunea ? Si in acest context racii, ca principali depozitari ai valorilor fmiliei , ce trebuie sa faca ? Ne cautam noua familie – cea spirituala – in slujba careia sa ne punem ! Oare bat campii ? Sunt un rac debusolat !

  9. manola spune:

    Multumesc Gheorghita,cu recunostiinta si apreciere!Manola

  10. Marta spune:

    Multumesc pentru toate informatiile.. Ziua de duminica a fost una decisiva pentru mine, iar ceea ce ai descris s-a intamplat exact asa. Concluzia este inca o data ca e nevoie de aspecte stresante pentru a iesi din starea calduta in care ne aflam la un moment dat si sa incepem sa ne asumam decizii importante…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.