31 ianuarie – 6 februarie 2011

Luni, 31 ianuarie
Ultima zi a lunii ianuarie aduce o conjuncţie Lună-Pluton, împlinită înainte de răsăritul Soarelui, un sextil Mercur-Lilith şi o opoziţie Jupiter-Junon. Gândindu-ne că întregul spectru al forţelor solare este negativ, putem numi 31 ianuarie o zi de desfiinţare. Că ni se desfiinţează un drept sau că ni se anulează o programare, că suntem refuzaţi la un interviu sau pur şi simplu anulăm o întâlnire cu un prieten, toate ne vin cu o greutate foarte mare. Ne putem amăgi uşor gândind că un simplu ghinion ne-a pus în această postură, însă maniera amplă prin care mai multe obstrucţiuni sunt aduse la lumină şi combinate ne va pune pe gânduri.
Dacă dis-de-dimineaţă ne trezim cu planurile gata făcute, cu intuiţiile gata elaborate, cu ideile gata fixate, gata sedimentate, de-a lungul zilei le vom trece printr-un filtru complex raportându-le la ecoul care ne vine din societate, ce va pune la îndoială veridicitatea informaţiilor pe care le primim drept răspuns, ecou, feed back. Acest gen de relaţie cu sine se constituie ca o bază de abordare a raporturilor interpersonale. Dacă a pierde echilibrul, aşa cum descoperim din aceste analize, nu mai este un secret şi nicio noutate, a ne pune în slujba unui ideal fals, care pe deasupra ne mai şi tulbură, ne mai şi ţine în sfera fricii de sărăcie, pierdere, singurătate, este un element nou al acestei zile.
Nici conjuncţia Lunii cu Pluton şi nici sextilul Mercur Lilith nu ne pot susţine azi. Ni se vor înfăţişa ca o recomandare falsă venită din partea celui mai puţin pregătit să facă asta, ce are acest drept doar pentru că la un moment dat destinul ni l-a scos în cale.
De partea cealaltă, persoanele care nu se pot mulţumi doar să constate evenimentele vieţii, ci vor să le şi controleze, urmărind, analizând, catalogând, sintetizând, descoperă azi un mod de a răspunde cu aceeaşi monedă la ceea ce li s-a întâmplat la finalul lui 2010. Nu vor face nimic azi, ci abia mâine vor pune în aplicare acest plan sau îl vor destăinui.
Prin urmare, ultima zi a lunii ianuarie ne aduce un eveniment important al anului care se va stinge în complexele de inferioritate, în dezvoltarea unei proaste relaţii cu sine, într-o abordare greşită a oricărei interacţiuni sociale. Dacă viaţa se desfăşoară în parametri simpli, eşecul lui 31 ianuarie aduce dezamăgire în aspectul dificil al vieţi, dar şi speranţa că poate în altă parte, cu alţi oameni sau pe o altă susţinere astrală norocul nu se va lăsa aşteptat.
Mulţi însă nu se vor lăsa la mâna şansei, nu se vor încrede în „fanteziile” astrologilor, ci îşi vor trăi ziua de 31 ianuarie cu convingerea că destinul poate fi schimbat sau măcar cele câteva conjuncturi care se ivesc acum.
Aşa cum cei slabi sau blajini azi sunt păcăliţi de aspectul înşelător al Lunii negre, convingându-i că viaţa este prea grea, că situaţiile ori oamenii convieţuiesc cu întunecarea, cei prea siguri pe ei, pe disponibilitatea lor de a modifica în sensul favorabil conjuncturile care vin spre ei sunt înşelaţi de dorinţe de răzbunare, revanşă, dreptate prin care săvârşesc o serie de abuzuri asupra propriei vieţi sau asupra celorlalţi.

Marţi, 1 februarie
Pe ultimul segment al Capricornului, Luna ne pune la încercare atitudinea corectă faţă de partener, faţă de un membru al familiei, faţă de un apropiat cu care se construieşte o relaţie puternică, plină de meandre. Asta se întâmplă nu doar pentru că relaţia ei cu Saturn este azi proastă, ci pentru că atinge conjuncţia cu Mercur după ce trece prin sextilul cu Lilith.
Conjunctia Lună-Mercur când Mercur se încarcă din profunzimile gândirii, iar Luna da semne că ar vrea să se descotorosească de sentimentalismul bolnăvicios, aduce a gândire practică şi, în acelaşi timp, a călire, a sedimentare a acelor elemente de comportament care nu doar imită imaginaţia, ci aduc stabilitate şi trăinicie relaţiilor. Intrând în acest tip de comunicare subtilă după ce, prin sextilul cu Lilith, Luna s-a lăsat încercată de grosolănia verbală, de sensurile agresive sau de tupeu, impune valori greşite în tipurile de relaţii pe care le vom dezvolta azi. În acest context al succesiunii, nu este de neglijat nici careul pe care aceasta îl face cu Saturn pentru că pe această derulare totul va lua o mare amploare.
Multe din evenimentele zile vor ieşi la lumină şi făptuitorul va dori să explice de unde are atâta negativism sau de ce se opune când i-ar fi mult mai comod să fie indiferent. Ziua de ieri a adus însă idei false, inspiraţie negativă şi o tresărire de luciditate în faţa unei căi de atac pe care refuză să o vadă drept răzbunare, ci o numeşte “drept la replică”.
Azi dreptul la replică este de fapt o încordare spre a doborî un turn, un stâlp, o idee, o atitudine sau un demers ce a fost făcut în luna decembrie 2010 împotriva noastră. Mânaţi de acest impuls nu ne va mai interesa care este finalitatea şi cu cât ne apropiem de seară cu atât orizontul viziunii se îngustează tot mai mult, încordând nervii şi aducându-ne palpitaţii, dureri de cap, reacţii cutanate. Nimic din ceea ce ne aduce această zi nu este constructiv, ci totul se arată ca o aglomerare de idei, reacţii temperamentale, aduceri aminte şi înţelegeri selective.
Ceea ce aduce ziua este însă o continuare a înţelegerii zilei anterioare. Pe undeva ceea ce observăm poate fi adevărat, nu se va pune la îndoială asta, însă nu este imperios necesară nicio descindere. Multe în viaţă ni se întâmplă pentru că am greşit, pentru că nu ştim cum să procedăm sau pentru a ni se sancţiona o atitudine negativă. Ar fi o risipire a timpului să ne consumăm în van în discuţii, bârfe, explozii temperamentale, atitudine justiţiară când ne-ar prinde mult mai bine dacă acea adiere de profunzime care ne vine din trecerea Lunii prin Capricorn, să o folosim pentru a înţelege ceea ce trebuie corectat în propria fiinţă, nu ceea ce trebuie ajustat în ceilalţi pentru a se conforma propriei noastre nevoi de confort.
Prin urmare, 1 februarie ne aduce mişcări de culise, descinderi într-o nouă gama de frământări şi aducerea la lumina prin fapte sau prin vorbe a ideilor zilei anterioare. Azi mintea este însă rătăcită sau centrată pe replică, revoltă, răzbunare, pe a dezvolta acele valori care scurtează orice demers, starea de vină, sănătatea, poate chiar viaţa, şi întreţine agitaţia interioară şi neîncrederea.
Nu ne vom putea separa de trecut azi şi, oricât de puternici ne dovedim a fi, pentru că suntem informaţi şi ştim care sunt îndemnurile zilelor, cel mult azi ne vom aminti de marile evenimente ale vieţii şi ne vom lăsa cuprinşi de nostalgia lor, dezvoltând în felul acesta o atitudine refractară faţă de ceea ce se trăieşte acum în prezent. Când trecutul este mai bun sau mai rău decât prezentul şi când întreaga atenţie se îndreaptă spre ceea ce conţine el, oamenii sunt de acord să devină prizonierii propriilor emoţii. Retrăiesc iar şi iar aceleaşi suferinţe atribuind destinului, întregii construcţii, întreaga vină, cu atât mai mult în astfel de situaţii când, paradoxal, dezvoltă o îngustare a orizontului gândirii. Adică, acuză destinul atunci când sunt cel mai puţin capabili să-i vadă întreaga structură sau desfăşurare. Asta sună a laşitate şi azi o vom avea de înfruntat.

Miercuri, 2 februarie
Nu doar pentru că Luna trece în Vărsător, ci şi pentru că Venus azi împlineşte un sextil şi un careu cu Neptun şi respectiv Uranus, iar Mercur se va afla în sextil cu Uranus, întreaga zi se va dovedi prea intensă şi abundentă, iar timpul neîncăpător pentru ceea ce dorim să facem acum.
În ultima zi de ciclu, adică înaintea conjuncţiei cu Soarele, Luna ne oferă privilegii. Vorbirea, exprimarea, poate pe alocuri prea abundentă, dinamismul unei relaţii, multiplele posibilităţi ce apar acum din nimic, de parcă le creează cineva, forţa cu care suntem susţinuţi să ne cultivăm o emoţie sau să ne spunem păsurile sunt veleităţi oferite de Luna din Vărsător, dispusă să reverse acum spre oameni acele elemente dinamice de comportament numite de ezoterişti “apa cunoaşterii”. Acest “vărsător de apă”, intervine acum în zone străine obiectului de activitate, dar nu pentru că şi-ar nega spectrul de acţiune, nu pentru că acum se doreşte o diversiune. E ultima zi a ciclului început în 4 ianuarie, când Soarele şi Luna erau în Capricorn, şi acum ambele planete sunt în Vărsător şi implicate în câte un trigon cu cele două planete aflate acum în mers retrograd. Soarele în aplicaţia trigonului cu Saturn, iar Luna în aplicaţia trigonului cu Junon. Prin acest tip de relaţie se încearcă o reeditare a unor succese, nu neapărat din ultima vreme, însemnând 2010 sau 2009, ci poate chiar mai vechi, ce au o componentă relaţională importantă. Este vorba de o valoare, bani, un obiect cu o mare însemnătate, o prietenie nesperată, de care am mai avut parte în trecut, însă s-a considerat ca trecerea timpului va avea un efect nefast asupra acestei necesităţi, un succes pe un front ce se va solda cu recunoaşterea unor merite personale.
Acest tip de dinamism ne prinde nepregătiţi din punct de vedere afectiv, pentru că primele zile ale săptămânii ni le-am consumat în resentimente şi planuri caustice care ne-au devorat o parte importantă a energiei.
Sextilul lui Venus cu Neptun ce se va împlini azi alături de careul Micului Benefic cu Uranus, ne aduce o răscolire a simţurilor, o tulburare a stărilor de conştiinţă ce se va solda cu o diminuare a puterii de înţelegere. Mulţi îşi vor revedea trecând prin faţa ochilor şanse nebănuite, însă nu vor mai avea puterea de a se implica într-un demers activ, dinamic pentru a-l finaliza. Alţii se vor precipita, speriaţi de inopinata schimbare şi dau cu “bâta în baltă”. Într-o scenă demnă de filmele de acţiune, o întâmplare aparent banală care se repede asupra noastră de dimineaţă ne atrage într-o zonă socială complicată. Ceea ce este surprinzător în această zi vine din inedit, din faptul că brusc sunt sărite etape, sunt anulate procese şi ne vedem în faţa unei finalităţi.
Aspectele acestei zile, observate în mod separat, ne îndeamnă la bună convieţuire, linişte şi, dacă mici animozităţi ies din pământ în mijlocul zilei, putem relativ simplu să le punem pe seama oboselii, a afecţiunilor cronice, a stării psihice proaste. Ceea ce se construieşte de fapt în această zi prin sărirea etapelor ne seacă şi mai mult de putere, tocmai de aceea consultarea acestor avertismente la începutul săptămânii poate ajuta în a lăsa stresul zilelor de luni şi marţi pentru o altă viaţă şi rezervarea unei perioade mai mari de timp pentru odihnă, relaxare sau reculegere.
Ceea ce ne aduce această zi este însă straniu şi dispus să schimbe ceva în linia generală a destinului. Având-o pe Junon în opoziţie cu Jupiter şi Uranus, personaje principale în acest act dramatic al începutului de an, iar Luna aflată azi în trigon cu Junon, soluţiile care ne vin prin comunicare, schimb de idei, lectură, contact telepatic, analiză, sunt adevărate “pietre filozofale”, instrumente care ne pot ajuta în depăşirea multor complicaţii pe care anul 2011 ni le rezervă.
Prin urmare, 2 februarie este o zi importantă pentru dezvoltarea personală. Cei care sunt nepregătiţi să înfrunte valul vibraţiilor astrale au azi momente de zăpăceală, de rătăcire, care vor alterna cu inspiraţii puternice şi un acces straniu la memorie. Multe din cele ce ne vin acum în minte nici nu am crezut că ni le vom mai amintim vreodată şi tocmai de aceea sunt avansate azi justificări şi scuze care să ascundă bulversarea generală.
Dacă sectorul vieţii private trece printr-o criză de identitate, în zona socială oamenii vor încerca să se folosească unii de alţii pentru a-şi realiza obiectivele în cel mai scurt timp.
Deşi nu primează, aspectul pozitiv al zilei este cel care ne va aduce mai aproape de senzaţii şi percepţii subtile pe care le vom primi ca pe nişte semne, intuiţii desprinse dintr-un plan al ideilor. Recomandarea este aceea de a ne desprinde de ceea ce se întâmplă la exterior şi de a urmări cu maximă seriozitate legătura dintre semnalul fizic şi starea sufletească, pentru a vedea cum intervenim cu gândul asupra propriei structuri. Folosind în felul acesta influxul astral câştigăm o zi prin dezvoltarea înţelegerii, nu o pierdem în preocupări cotidiene anoste.

Joi, 3 februarie
Azi începe anul chinezesc – iepurele de metal. Metalul aduce iepurelui cea mai mare mobilitate, oferindu-i împreună cu caracterul robust şi o înclinaţie spre deducţie şi observaţie. Ambiţiile pe care le va predispune vor fi însă dependente de eficienţa dovedită anterior, dar mai ales vor fi ghidate de modul cum sunt constituite sentimentele. 2011, din punctul de vedere al astrologiei chinezeşti, este un an al colecţionarilor, al acumulărilor făcute cu încăpăţânarea ctitorului de valori, dar şi cu abnegaţia celui care nu aduna în neştire obiecte, ci, în primul rând, intervine printr-o selecţie a acestora ca apoi, prin noua încadrare, să genereze noi înţelesuri. Există însă şi o latură întunecată a acestor predispoziţii care va fi tangentă inhibiţiilor, frustrărilor. Fără o inspiraţie intensă, oamenii, anul acesta, vor ezita, îşi vor anula multe din demersurile făcute pe spaţiul public temându-se ca nu cumva ecoul, feedback-ul să le producă o sonoritate negativă în întreaga lor carieră. Această atitudinea va avea înfăţişarea diplomaţiei, afişată cu intenţia de a ascunde teama. Dacă această latură întunecată va pune stăpânire pe personalitate, 2011 va deveni un an de izolare şi respingere, de selectare a valorilor şi implicit a oamenilor din jur, suferind în taină.
Dacă ştim deja care vor fi traseele anului 2011, nu doar din caracteristicile iepurelui de metal, ci şi din tranzitele planetelor, ceea ce ne aduce Luna nouă de azi ni se înfăţişează ca o confruntare între două tabere care, în ciuda caracterului său negativ care întunecă relaţionarea prin conflict, aduce o finalitate benefică, poate chiar constructivă pentru că prin suferinţă acum este înlăturat un rău, un obstacol, o dovadă de ineficienţă sau o discontinuitate.
Structurat pe două direcţii importante: confortul personal pentru care este nevoie de susţinere socială si autoperfecţionare, acest ciclu ne va răscoli puternic acele trăsături personale pe care dacă le cunoaşteam atunci nu am dorit să le afişăm în public. Destăinuirile au însă un scop meschin, o intenţie negativă şi orice mijloc de promovarea a acestora pare să fie susţinut de lipsa de consideraţie sau dorinţa de a schimba omul, nu şi funcţia. Înţelegând din timp şi lăsând deoparte ambiţiile spre a împlini un confort, efortul de a menţine un ideal, de a promova o idee, de a menţine o funcţie sau de a nu consuma dintr-o rezervă cere o confruntare intensă, întâi cu sine, pentru a adopta cu severitate un program strict, o ordine precisă în gânduri şi apoi, pe spaţiul public, o încredere într-o relaţie şubredă, care a dovedit de mai multe ori ineficienţa şi de mai puţine ori forţa. Deci, încercarea de a menţine prin efort şi sacrificiu este una prioritară în acest ciclu Lunar. Unora li se va părea că este momentul să facă un compromis şi acesta nu va însemna o asociere, o reasociere, ci o renunţare, o stagnare într-un sector personal, acela dat de cadrul familiei sau grupului de apartenenţă.
Din nou se va pune problema timpului, a ambiţiei care nu pot fi susţinute de intervalul de timp cerut. Din nou se va pune problema autocontrolului şi verticalităţii. Dar cum Luna neagră trece prin casa a III-a a temei Lunii noi, care primeşte, în limita toleranţei, o opoziţie din partea lui Junon, ne va fi destul de greu să găsim canal un potrivit, înţelegerea cea mai corectă, mijlocul cel mai simplu de a identifica sau de a ajusta soluţia.
Nu în ultimul rând, luminariile trec prin faza de conjuncţie cu Marte în preajma lor, aducând un plus de voinţă şi iniţiativă şi, având şi susţinerea lui Saturn, adăugăm acestora aspiraţia spre idealuri foarte înalte, prin ţinte spectaculoase sau demersuri care cer mult timp pentru soluţionare.
Într-o apreciere sintetică, maniera originală prin care Luna şi Soarele sunt acum într-o conjuncţie la mai puţin de jumătate de grad de Marte, toate acestea primind susţinerea lui Saturn, indiferent de intenţia sau motivaţiile dezvoltate, cu Jupiter într-o poziţie incisivă, dar afectată de prezenţa lui Lilith în preajmă, evenimentele se îndreaptă spre o nouă etapă socială, spre un nou capitol în istoria personală sau socială, spre un nou tip de relaţie căreia acum i se pun bazele. Un gen de compromis promovat drept exemplu de bune practici, de bună înţelegere sunt susţinute acum de Mercur prin calitatea de planetă mediatoare opoziţie Junon-Lilith. Acest aspect nu este indiciul victimelor colaterale, ci al generaţiei de sacrificiu, a consumării imaginii, capitalului social al unor indivizi puşi acum să conducă turma spre buza unei prăpăstii în care vor cădea doar ei.
Dincolo de această alegorie exista un aspect inedit al acestei conjuncturi care va amesteca finalul unei etape cu începutul alteia soldându-se cu un gen de segregare, de redimensionare a informaţiei. Având un Saturn culminant în momentul de Lună nouă, putem fi încrezători în faptul că toate acestea au un lider de opinie, un plan de măsuri, o schemă de acţiune pe baza căreia să se poată stabili valorile noii baze. Lumea se schimbă, am mai spus asta şi nu este un secret astrologic, ci o realitate. Ceea ce este însă dificil de înţeles vine din identificarea şi apoi observarea în timp a noilor valori care se ridică din cenuşa vechilor structuri. Nici cei care urmăresc după un plan bine stabilit remodelarea lumii nu sunt în afara determinismului astral. Era Vărsătorului bate la uşă şi cu siguranţă noi, cei de acum, generaţia noastră nu vom mai apuca să trăim în această formă fizică influxurile impuse de noua eră, dar cu siguranţă efortul nostru susţinut pe aspiraţia spre o nouă formă de organizare şi manifestare, spre un nou mod de înţelegere şi de trai va tulbura schema întunecată a dominării mondiale, traseul de subjugare a voinţei personale şi va oferi un spaţiu universal în care vor exista două tabere, aşa cum se poate citi din tema acestei faze a Lunii: aspiraţiile spre o împlinire a nevoii de confort şi autoperfecţionare.
Prin urmare, 3 februarie este o zi de iniţiativă şi spor. Avem curaj şi gândurile sunt atât de concentrate încât pe spaţiul social ele cer puţin efort personal pentru a fi îndeplinite. Ceea ce se întrezăreşte însă din această urzeală este indiciul că dincolo de acestea există ceva magnific, ceva colosal care stă să se ridice din ceaţă. Pe termen scurt acestea se vor stabiliza în sectorul profesional, oferindu-le oamenilor posibilitatea să se ridice, doar pentru că aşa vor, nu neapărat că este şi corectă intenţia lor sau că la final vor fi şi mulţumiţi. Elementul straniu este acela al scânteii, al începutului, al hiatusului, care apare acum, pe această Lună nouă şi care în însemnătate depăşeşte cadrul acestei luni, al acestui an şi întinzându-se pe un interval foarte mare de timp. Acum dăm viaţa unui ideal, iar generaţiile care vin îl vor alimenta cu propriile forţe.

Vineri, 4 februarie
4 februarie este magnifică la capitolul evenimente astrale. Mercur va trece în Vărsător, Venus în Capricorn, în mijlocul zilei Luna îşi va schimba şi ea semnul trecând în Peşti, şi pe lângă aceste ingresuri, Venus va implini un sextil cu Chiron şi o conjuncţie cu Capul Dragonului, iar Mercur un trigon cu Junon. Soarele, şi el important element al configuraţiei astrale de azi, împlineşte spre seară o conjuncţie cu Marte. Luna, de o parte şi de alta a ingresului în Peşti, aduce spre împlinire două conjuncţii, cu Neptun şi respectiv Chiron, pe când încă se afla în Vărsător, apoi două sextile cu Venus şi respectiv Capul Dragonului, iar spre miezul nopţii şi cu Pluton, aspect care se va împlini în spaţiul zilei de mâine.
Multe aspecte, multe schimbări de vibraţie, multe modificări de conduită şi la fel de multe oportunităţi, însă nu toate de o bună factură.
În Vărsător, Mercur se afla în exaltare, aşa susţin astrologii din vechime, şi prin această calitate comunicarea, viteza de reacţie, mobilitatea în orice sector, dar mai ales în cel al gândirii abstracte, al transferului de informaţii şi al înţelegerii sunt susţinute, amplificate şi dinamizate într-un mod plăcut şi constructiv. Cu Mercur în Vărsător şi Venus în ultimele minute din Săgetător, parcursul nopţii şi o mică parte a dimineţii acestei zile este tulburător şi aducător de impulsuri stranii. Pentru că noaptea starea de receptivitate este mult mai intensă, pe aceste unghiuri acum intrăm în contact cu o nouă formă de receptivitate, aplicată propriei structuri. Conştientizăm ce ne sperie mai mult, ce ne consumă, dar şi ceea ce ne este necesar pentru a accede la un nivel superior, pentru a obţine un post, pentru a înfrânge un adversar, pentru a promova un test, o verificare, pentru a demonstra cunoştinţele şi abilităţile. Trecând în Capricorn, adică după ora 8,00, Venus se dezbrăca de haina naivităţii şi a fascinaţiei faţă de tot ceea ce străluceşte şi devine practică. La nivel interior, acolo unde se ducea bătălia, se instalează un calm activ şi în această nouă formă de activitate întâi devenim selectivi cu planurile pe care le aveam pentru această zi, cu impulsurile de a face sau de a nu face ceva şi apoi le schimbăm aproape în totalitate. Aşadar, azi nu se aplică tactica “ce visez noaptea pun în practică ziua”.
Impulsionând în primul rând faţă de muncă, faţă de efort, faţă de sentimentul că din mâinile sale se ridică lumea aşa cum o gândeşte, Venus în Capricorn va impune o raportare rigidă la ideile mobile, revoluţionare, ingenioase cu care Mercur din Vărsător va interveni. Dacă la prima vedere aceste două direcţii vor impune oamenilor un aspect comportamental duplicitar, la nivel social ele vor aduce două tabere într-o dispută inegală, adică se va încerca o împreunare între două valori care nu se pot combina.
În Capricorn, Venus este un comerciant de emoţii. Ea va şti cum să-i îndemne pe oameni să reacţioneze, cum să-i manipuleze prin aceste sentimente şi cum le poate ocupa timpul, consuma energia sau subjuga mintea doar prin alimentarea trăirilor.
Într-o asemenea combinaţie, conjuncţiile Venus-NN şi Soare-Marte, pe semne succesive, aduc la lumina şansa de a schimba ordinea lucrurilor, ambiţia de a accede acolo unde nu am sperat niciodată sau de a continua un demers pe care l-am început conjunctural, fără a ne pune multe speranţe în el. O lumină stranie se întrezăreşte acum şi orice idee care ne vine în minte este secondată de o stare sufletească pozitivă, de optimism şi încredere.
De partea cealaltă, trigonul lui Mercur cu Junon ni-i aduce în preajmă pe vechii colaboratori, vechii parteneri de discuţie, de proiect, pe cei cu care am mai lucrat în trecut. Această componentă a rememorării este una tristă pentru ziua de 4 februarie pentru că îi încurajează pe oameni să-şi treacă cu vederea erorile trecutului, fără a le discuta sau înţelege, fără a le accepta, fără a le reconfigura în aşa fel încât, reeditarea lor să nu mai fie posibilă. Fără o astfel de redimensionare a atitudinii faţă de viaţă, reeditarea colaborărilor vechi, relegarea prieteniilor de altădată nu face decât să readucă în prezent trecutul dureros, complicat sau bolnăvicios.
Prin urmare, 4 februarie se dovedeşte a fi o zi plină de evenimente, de aspiraţii, de intenţii. Faptul că este o zi aglomerată fie la capitolul evenimente, fie în cel al trăirilor nu este deloc surprinzător pentru că întreaga săptămână a adus o intensitate neaşteptată acestora, însă reeditarea complicatelor relaţii cu trecutului, presărate de-a lungul întregii zile a multiplelor ipostaze mentale sau concret, prin evenimente, ridică tensiune şi impune stres.
Este adevărat că aspectele benefice ale zilei protejează şi nimic amplu sau grav nu se poate întâmplat pe această problemă însă este neplăcut ca o coadă a trecutului, o lipitoare, să strice o şansă specială pe care contextul astral al acestei zile ne-o oferă.
Recomandarea pentru această zi este aceea de a ne desprinde de ataşamentul faţă de aspiraţiile pe care le-am dezvoltat în trecut şi care n-au fost soluţionate, să ne împăcăm cu gândul că unii prieteni sunt de unică folosinţă şi că anumite relaţii revin în centrul atenţiei nu pentru a le reedita, ci pentru a ierta. Ezoteriştii consideră că pentru un aspirant la elevarea spirituală, pentru un sadhu, relaţiile sociale devin complicate de conflictul între nevoia de desprindere de lume şi dependenţa de ea şi nu trebuie apreciat nivelul de elevare după gradul de implicare, după eficienţa socială, nici măcar după gradul de sănătate, adică după efectele produse în această lume. Cel perseverent va avansa şi dacă se va raporta în permanenţă la lumea din care s-a desprins, lumea îl va trage înapoi, de aceea detaşarea absolut necesară unei astfel de căi implică, nu abandonarea, ci observare lumii de acolo de unde practicantul este. Acest exerciţiu de conştientizare, pentru cine doreşte să nu aibă parte de perturbaţii de natură karmică, este foarte indicat azi.

Sâmbăta, 5 februarie
5 februarie este o zi amplă care ne oferă mai curând dovezi ale propriei înţelegeri, ale propriei dimensiuni intelectuale, ce vor avea ca finalitate o nouă inserţie socială.
Prin sextilul pe care îl împlineşte cu Pluton, Luna ne duce spre profunzimi sufleteşti, dezvoltând o înclinaţie spre sensibilitate artistică, spre înţelegerea comportamentului, spre sentimente, nu pentru a le aprofunda, ci pentru a le încadra, categorisi, clasifica. Se doreşte prin asta o mai bună înţelegere a comportamentului, a răspunsului pe care l-am primit din jur, încă de la începutul săptămânii.
Elementul straniu cu care ne vom confrunta azi este cel dat de relaţia care se construieşte între careul Venus-Junon şi sextilul Mercur-Jupiter ca direcţii importante ale mentalului. Dacă privim dispunerea planetelor pe cerul acestei zile, observam că Luna şi implicit sextilul cu Pluton ca mijloc de exprimare a potenţialului, a abilitaţilor, a aspiraţiei, trasează direcţii importante configuraţiei numită Aripi de Pasăre, de această dată atipică, ce se construieşte între Jupiter-Mercur-Venus-Junon. Prin acestea vom vedea că întreaga zi are un rezultate, are un scop, are o menire, o finalitate şi că dacă în prima parte vom considera că plăcerea, satisfacţia, jovialitatea sau drama, intensitatea şi tristeţea sunt elementele care ne dictează cum să ne purtăm, în a doua parte a zilei, intervenţia percepţiei, a analizei, a observaţiei, a memoriei şi a concentrării, ca unelte ale minţii, ne schimba gama preocupărilor şi implicit a trăirilor.
Dincolo de caracterul ei abstract această indicaţie este un avertisment, pentru că mintea oricât de rafinată este, fără uduirile inimii spirituale, fără trăire, fără căldura sentimentului devine un mecanism searbăd, un schelet, numit de ezoterişti Eul limitat.
Ziua nu are însă un caracter mistic, ci mai curând unul sentimental. Multe din obiectele din jur au asupra noastră un impact major prin ceea ce reprezintă, memoria pe care o declanşează sau prin simbolul pe care îl conturează. Această dimensiune are azi intensitatea pe care celelalte încercări, indicate în analizele zilelor anterioare, le-au avut atunci când s-au produs. Azi simţim mai mult şi spre seară vom avea certitudinea că vom şi înţelege ceea ce în prima parte a zilei am simţit.
La capitolul evenimente 5 februarie ne aduce contacte şi relaţii ce ţin de sfera comunicării, a relaţiilor sentimentale, de cuplu, a abordării schimbului transgeneraţional, cu o finalitate practică importantă. Înţelegerea în planul vieţii interioare se poate solda, ca efect al acestui progres interior, cu o mai bună convieţuire, cu evitarea unui conflict sau cu identificarea unei probleme care întârzia o achiziţionare, o înţelegere într-un grup sau o deplasare în scop profesional sau pentru educaţie.
Prin urmare, ziua ne aduce mai aproape de instrumentele abstracte ale vieţii, fără a ne atrage în misticism sau obiectivare. Ceea ce vine spre noi azi este concret, fie în planul sentimentului, fie în cel mental cu o finalitate benefică împlinită după 17,30, adică după împlinirea sextilului Mercur-Jupiter. Relaţia cu obiectele, prin acest sextil, este una de exploatare, de suprasolicitare, de epuizare. De aceea spre seară riscăm să fim părăsiţi de un obiect drag, de un aparat, un lucru cu mare valoare sentimentală despre a cărei defecţiune am putea afla cel mai devreme în zilele de Berbec (7-9 februarie 2011).
Pentru cei implicaţi într-un proces de studiu, care sunt pasionaţi de ezoterism sau care îl şi practică, 5 februarie este o zi de cunoaştere, când vor avea şansa să descopere că dincolo de “obiectul” defect, dincolo de procesul care nu mai vrea să funcţioneze, care este epuizat sau care este rătăcit, se află o nouă etapa de dezvoltare personală.
Ceilalţi oameni se vor bucura că sunt informaţi, că ştiu mai multe, chiar dacă asta nu va ajuta la nimic.

Duminică, 6 februarie
Dacă ieri am rătăcit cu mintea şi ne-am făcut vise şi speranţe, pe unele simple chiar îndeplinindu-le, azi suntem aduşi cu picioarele pe pământ şi îndemnaţi să gândim acele elemente care au un evident caracter concret, o formă fizică stabilă şi o implicare în planul social care nu lasă loc la interpretări. Azi oamenii se vor dovedi buni la cifre, la calcule, la lucru manual, la a pune în practică idei abstracte pe care le-au ţinut în minte de mult timp.
Trigonul lui Saturn cu Soarele şi Marte îi chema pe oameni într-o zonă a spiritul practic. Chiar dacă este vorba de trigon, deci de un aspect pozitiv, care ne îndeamnă spre a cultiva un talent, spre a cunoaşte sau simplifica o abordare până la împlinirea ei corectă, fondul negativ peste care se ridică aceste unghiuri, contextul delicat al întregii săptămâni ne lasă la digerat ideile şi valorile pe care le considerăm practice, care ţin de domeniul acţiunii concrete, al educaţiei, comerţului, conceperii, creaţiei şi care declanşează procedura de achiziţionare a ceea ce considerăm acum bun. Este însă nevoie de o mai mare atenţie pentru că nu doar în această săptămână, ci întreaga lună aduce riscul de a comite eroarea vieţii, alegerea majoră care să compromită în totalitate cariera ori bunul mers al lucrurilor. Acum o astfel de eroare ne poate arăta un defect drept o calitate, o minciună drept un adevăr suprem şi un lider găunos, drept salvatorul pe care îl aşteptăm de mult.
Azi, mai mult decât să diversifice, unghiurile intensifică. La fel cum suntem invitaţi să ne cultivăm un talent, la fel vom fi obligaţi să ne confruntăm cu trăsăturile sale grosiere, cu teama de insucces cu ambiţia de a atinge vârful fără a conta împotriva cui se dezvoltă acesta. Întreaga construcţie asupra cărei intervenim se dovedeşte a fi o masă amorfă şi în faţa ei, chiar dacă îndemnul astral este puternic şi sever, mulţi vor bate în retragere. Nu există nicio obstrucţiune socială, nicio opoziţie venită din spaţiul public, ci doar una alimentată de propriul mod de a gândi. Cu Venus în Capricorn şi Jupiter în Berbec oamenii vor prea mult şi gândesc prea puţin, cer prea mult şi nu au nimic de oferit. Acest flux unilateral (iniţiat pe ideea că dacă cere trebuie obligatoriu să i se ofere) produce mari suferinţe şi conflicte de interese dezvoltate de prea multe cereri şi zero oferte.
Cei care nu dispun de un mental educat care şi-au probat eficienţa în trecut, prin conjuncţia Luna-Uranus, împlinită la grad perfect spre seară, devin victimele propriilor confuzii, propriilor ambiţii, propriilor tehnici de manipulare. Ei azi nu doar cer, nu doar pretind un ajutor, o susţinere, o soluţie sau bani, obiecte pentru uz personal, ci îşi construiesc viitorul apropiat pe baza acestora. Nefiind însă o zi a iluziilor, ci una al îndemnului spre concret, înţelegem cât de tulburătoare sunt sentimentele acestora, cât de egocentrice sunt pornirile lor, acum când în absenţa visului său a fanteziei ei se poartă de parcă plutesc în sfere înalte şi ţin în mâini soluţii salvatoare.
Prin urmare, ultima zi a săptămânii trebuie să fie o zi de bun simţ. Azi bunul simţ ne îndreptă spre a cultiva un talent care să ne apropie mai mult de valoarea reală a cea ce este important să dezvoltăm sau să ne însuşim. Mulţi îşi vor alege un traseu ce îi va depărta de echilibrul încurajându-i să se manifeste fără măsură, într-o dimensiune a egoismului şi a intenţiilor sfidătoare.
Dacă îndemnul zilei este acela de a consolida, efortul trebuie să fie orientat întâi spre o recapitulare a trăsăturile definitorii apoi, rând pe rând, fiecare dintre acestea să fie exprimate, cultivate sau pur şi simplu afişate pentru a întări structura din care provin. Fiind vorba despre Marte şi Soare care, fiecare pe rând, împlineşte câte un trigon cu Saturn, întregul fundal al acestei chemări existenţiale este benefic, dar nu prin etapele intermediare, ci prin ceea ce se obţine la final. Drama ne vine însă din felul de a fi pentru că, având o conjuncţie Luna-Uranus, finalul nu va fi aşa cum se preconizează acum, în niciun caz aşa cum se intenţionează pe aceste unghiuri. Azi nu este timp să ne modelăm orientarea, ci doar să o facem vizibilă, tocmai de aceea mulţi vor scoate la lumina ceea ce îi caracterizează, ceea ce ştiu să facă cel mai bine, ceea ce i-ar lăuda sau ceea ce le-a consumat timpul şi energia în ultimii ani. Mulţi îşi vor scoate din penumbră defecte care îi vor compromite iremediabil.
Recomandarea pentru această zi este o invitaţie la înţelegere şi obedienţă. Mulţi îşi vor vedea azi chipul diform în oglindă şi ar fi prea mult să le facem o descriere a ceea ce văd. Să-i înţelegem azi şi să-i transfigurăm. Procedând aşa aducem la lumină una dintre cele mai eficiente calităţi umane: compasiune.

1 thought on “31 ianuarie – 6 februarie 2011

  1. suciu violeta spune:

    Multumesc!
    Va rog mai multe sfaturi pt. a dizolva violenta de ori ce fel care daca nu ne sufoca ne intuneca ratiunea in relatia cu noi si cu societatea in care traim.(Sper sa nu fi depasit masura!?)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.