3 – 9 februarie 2020 este săptămâna surplusului de putere pe care îl folosim ca pe un reziduu, a dreptății care ni se face fără a fi recunoscători și a rememorării bucuriilor simple și mici pe care le-am trăit de curând. Mult mai delicată și mai dificilă decât săptămâna care s-a încheiat, cea de față ne pune la încercare răbdarea, dar și atenția de a căuta soluțiile cele mai bune, informațiile corecte, de a respecta oamenii cu care am avut până acum o relație frumoasă și echilibrată. În mare parte, toată această luptă se bazează pe echilibrul pe care reușim să-l păstrăm între ceea ce am învățat până acum, de curând, și ceea ce ar trebui să experimentăm în această săptămână și să dovedim că știm să facem. Este o săptămână în care se face dovada putinței, dar nu și dovada inteligenței. Multe se vor baza pe reacții de moment, pe un instinct educat, pe impulsuri de care știm cum să ne folosim pentru a obține efectul scontat. Desigur, asta nu înseamnă și că efectul scontat este cel bun. Ceea ce am învățat, poate deveni în această săptămână acea putere de care ne-am plictisit, pe care o considerăm un gunoi și de care să ne propunem să scăpăm. Lucrurile bune care se vor întâmpla în această săptămână vor fi privite ca elemente auxiliare. Suntem prea atenți pe această componentă a puterii pe care nu știm să o folosim și pe care o considerăm un gunoi încât nu vom mai avea ochi și pentru dreptatea care ni se face. Spre sfârșitul săptămânii când deja se produc suficient de multe schimbări astrale, vom fi ușor nostalgici, ne vom aduce aminte de lucrurile simple care au produs schimbări importante în ultima vreme și care vor fi privite ca niște medalii obținute în urma unei competiții importante. Vom avea nevoie să trecem dincolo de pasiunile bolnăvicioase, de această componentă delicată a vieții care se amestecă de fiecare dată cu puterea. Puterea acestei săptămâni va fi adevărată dacă nu vom fi pătimași cum am fost cândva. Aceasta este soluția cea mai bună la care este indicat să apelăm.
Recomandarea pentru această săptămână este aceea de a nu ne simți rușinați că mult prea ușor gândurile ne duc spre trecut sau că ne transformă în ființe nostalgice. Echilibrul acestei săptămâni vine pe căi nebănuite.
Un ideal este perturbat. Ne întoarcem la un conflict mai vechi. Suntem tulburați de opiniile celorlalți. O autoritate provoacă o mișcare ciudată. Ne temem de rezultatele bune ale celorlalți. Munca celuilalt ne sperie. Există un pericol, dar încercăm să îl ignorăm. Ostilitatea și ideile ciudate ni se par soluțiile cele mai bune. Brutalitate. Problemele se rezolvă prin acțiuni rapide, dure sau prin dezertare.
În mijlocul acestei zile Mercur își va încheia tranzitul său prin zodia Vărsător și ne vom afla în fața unei dileme. Vom încerca să facem o sinteză a ceea ce ni s-a consumat în ultimele săptămâni în ideea de a extrage ceva de acolo, dar vom fi dezamăgiți. Ne vom aminti ceea ce ni s-a întâmplat și vom retrăi la aceeași intensitate și, poate, cu același patos conflictele pe care nu le-am putut depăși. În a doua parte a zilei, după ce Mercur va trece pe zodia Pești, vom încerca să ne detașăm de lucrurile apăsătoare care ne-au creat o stare de disconfort în săptămânile din urmă crezând că am rezolvat un conflict. În realitate, ne confruntăm, chiar de la începutul acestei săptămâni, cu o problemă de autoritate care devine o problemă de mișcare. Cu cât ne mișcăm mai mult, cu cât suntem mai agitați, cu cât suntem mai motivați vedem, descoperim, conștientizăm că avem un surplus de putere și vom crede despre acesta că este adevărata cauză a problemelor din ultima perioadă. Așadar, chiar de la începutul acestei săptămâni vom privi toată această putere care se declanșează ca fiind un gunoi, un reziduu, ceva ce nu ne folosește. De fapt, de aici vine disconfortul zilei, de aici vine și ușoara cădere într-o stare de melancolie care se poate schimba în ziua următoare, se poate transforma într-o sumă de dezamăgire. Deocamdată vorbim despre o cădere în gol, dar sunt anumite elemente ostile pe care ar trebui să le privim cu maximă responsabilitate, cu rațiune pentru a ni se transforma în acțiuni brutale și categorice. Nu trebuie să uităm că și Luna își schimbă astăzi zodia, lasă-n urmă un semn responsabil și trece pe un semn prea vesel pentru conjuncturile de acum. Multe sunt incompatibile din cele pe care vrem să le combinăm și tocmai de aceea apelul la o doză de responsabilitate, de rațiune, de măsură ne echilibrează, ne ține departe de anumite greșeli.
Prin urmare, prima zi a săptămânii ne introduce într-un sector delicat. Mercur pe zodia Pești nu este o poziție bună, nu a fost niciodată, pentru că aduce gânduri pe care le umplem cu emoții, stări pe care nu ni le putem explica, situații care ne depărtează de armonie tocmai pentru că sunt anumite piese pe care fie le-am ignorat în săptămânile anterioare, fie nu suntem acum în stare să le vedem. Ca o compensație, oamenii care au fost responsabili în zilele anterioare vor dori să muncească mai mult, considerând că dacă se izolează într-o activitate, de rutină sau una care să-i facă mai responsabili, au depășit toată această stare proastă și se liniștesc. În seara evenimentului se întâmplase ceva interesant. O autoritate provoca acum mișcări pe principiul tăvălugului, tocmai pentru că oamenii sunt prea atenți la ceea ce nu le convine sau la ceea ce este incomplet și nu sunt în stare să vadă ceea ce le lipsește pentru a fi într-o bună formă, pentru a fi întregi. O autoritate care își poate acum mobilizare sursele pentru a fi în formă reușește să facă din oamenii din jur multe.
Recomandarea pentru această zi este aceea de a nu gândi că acțiunile în forță, indiferent că sunt argumentate sau nu, sunt acum cea mai bună soluție. Principala preocupare a zilei ar trebui să fie identificarea a ceea ce ne lipsește, a ceea ce a activa un mecanism de protecție care să funcționeze singur.
Descoperire. Inovație. Educația ne ajută să scăpăm de ceea ce ne-a dezamăgit. Stabilitate pe un subiect interesant. Ne întoarcem la oricine. Vrem să facem fapte bune, dar nu știm care sunt beneficiarii. Căutăm să diminuam diferențele dintre oameni. Pasiunea este furtunoasă. Căutăm să înțelegem un efect.
Astăzi totul este despre relații, despre cuplu, despre asocieri, despre câștigurile sau pierderile pe care le avem pentru că în jurul nostru există oameni de o anumită calitate. Unghiurile frumoase pe care și Venus și Marte, dar și Soarele le formează astăzi sunt elemente de decor care au asupra noastră un impact bun. Din nefericire, pentru că aproape toată ziua Luna va lansa săgeți otrăvitoare, cele pe care ni le-am pregătit din zilele anterioare, tot acest context exterior s-ar putea să nu ne fie suficient. Astfel, contextul acestei zile ne va surprinde prin acest mesaj contradictoriu. Dacă nu avem o doză de echilibru, dinamica astrală ce ne duce într-o altă etapă ne spune că aceste probleme se amplifică, se complică. În realitate, nu este decât o simplă dizarmonie între o stare tensionată pe care nu știm cum să o rezolvăm și bucuriile pe care ni le dorim, pe care le vedem în vitrine și despre care am știut dintotdeauna că ne sunt accesibile, dar acum nu le putem lua. În tot acest carusel am descoperit lucruri frumoase la cei cu care interacționăm, iar de aici până la a crede că ne putem face prieteni noi nu este decât un pas. Totuși, nu trebuie să uităm că suntem într-o săptămână care are un mesaj sintetic neobișnuit. Elementul care ni se pare că este puterea care rezolvă va fi văzut după ce intensitatea maximă a tensiunii trece pe o altă problemă și vom avea sentimentul că am sărit din lac în puț. Schimbările acestei zile vin prin întoarcerea la ceea ce am ignorat altădată, prin recunoaștere, prin identificarea motivelor care ne ajută să facem ca diferențele dintre noi și ceilalți să fie puține la număr sau slabe în intensitate. Oamenii care nu se tem că se aseamănă cu alții, cei care nu se tem că se aseamănă până și cu cei pe care îi disprețuiesc pentru ceva sunt cei care câștigă această zi, nu o pierd.
Prin urmare, a doua zi a săptămânii ne vorbește despre ce ar trebui să facem pentru ca autoeducația să nu țină doar de acumularea de informații, ci și de crearea unor deprinderi, de a vedea cât de frumos este să faci, nu doar să te prefaci că faci. Ziua aduce întâmplări marcate de pasiuni furtunoase, de intensități mari, unele dintre ele ca urmare a unor senzații neobișnuite care vin din timpul nopții, fie pentru că ne-am trezit cu poezia învățată și credem că nu ne putem petrece ziua decât într-un anumit fel, fie pentru că am visat ceva interesant și imaginile respective ne influențează alegerile, deciziile, starea de confort de pe tot parcursul zilei. Oscilațiile momentului ne spun că atunci că nu facem față unor sentimente apăsătoare ne întoarcem către intelect, către rațiune, către gândire fără să ne dăm seama că, de fapt, fugim de rezolvarea problemei. Atunci când ni se pare că activitățile intelectuale nu mai pot fi susținute, rămânem într-o visare continuă, așteptând din acest sector al vieții să ne vină toată mulțumirea pe care nu am obținut-o făcând altceva.
Recomandarea pentru această zi este aceea de a nu impune un șablon practic, ci de a-l găsi pe acela care ne este acum folositor. Tot ceea ce ne duce către o zonă rigidă amplifică problema, nu o rezolvă.
Descoperire stranie. Suspiciunea este înțeleasă, dar nu acceptată. Se vorbește despre o calitate, dar nimeni nu înțelege. Oamenii puternici se mențin pe cale. Ceilalți, se întorc de la scopul propus. Confortul este atractiv pentru omul simplu. Pasiune pentru luptă, confruntare. Prietenii sunt trecuți într-un plan secund. Disconfort cauzat de o destăinuire.
Astăzi ne confruntăm cu problemele celorlalți, acestea ne atrag atenția, ele ne dau bătăi de cap și tot ele ni se par cele mai importante pentru care merită să ne folosim întregul spectru al percepției. Fiind atenți la ceea ce li se întâmplă celorlalți sau urmărind cu interes ceea ce povestesc ne simțim puternici și sentimentul că ne împlinim un scop, un deziderat, fie că ne folosim puterea pentru a-i ajuta, fie că ne îmbogățim cunoștințele despre ceea ce se întâmplă în jur. Interesul acesta pe care îl avem pentru ceea ce li se întâmplă celorlalți este o veritabilă dovadă de suspiciune. Faptul că Mercur definitivează mijlocul acestei zile sextilul cu Uranus, ceea ce ar însemna o ipostază astrală destul de bună, se dovedește a fi doar un impuls în a ne folosi energia personală, puterile personale pentru a demonstra ceva, pentru a acumula, nu pentru a ne face viața mai frumoasă sau mai simplă. Iată, și de această dată, vorbim despre un surplus de putere care va fi privit până la sfârșitul acestei săptămâni ca un element negativ de care trebuie să ne dispensăm. În realitate, relația aceasta interesantă dintre Mercur și Uranus ne duce către informații care ne sunt folositoare doar prin comparația cu altele similare pe care le deținem deja, ca și cum am compara experiențele celorlalți cu ale noastre pentru a avea mai multă încredere, pentru a accepta faptul că unele scheme sociale sau comportamentale sunt de fapt niște cutume sociale. Cei care sunt puternici, care au dovedit și în zilele anterioare că sunt așa vor reușit să treacă dincolo de aceste obiceiuri, se vor menține pe cale, vor fi ființele echilibrate ce vor fi căutate de toată lumea.
Mai există o problemă care ne va da bătăi de cap în această zi și ea este legată de o destăinuire. Ceea ce spunem acum și nu am spus-o în ultima perioadă ni se va părea ca fiind o destăinuire, tocmai pentru că interesul pe care îl avem noi față de intimitățile altora se regăsește și în preocupările lor. Și alții sunt interesați de ceea ce ni se spune acum și nu au spus niciodată.
Prin urmare, 5 februarie este ziua când gândul cel bun reușește să construiască o nouă etapă pentru prietenia care părea în ultima perioadă șubredă, o relație despre care am crezut în primele două zile că trebuie complet schimbată sau eliminată. Astăzi reușim să construim ceva, iar dacă avem și maturitatea necesară, cea acumulată în perioadele de practică ne ne-au fost recomandate în ultimii ani, ne vom menține pe această cale a prieteniei și vom reuși să construim ceva frumos, poate alte sentimente sau să le facem pe cele care sunt deja mult mai viabile, mult mai potrivite pentru cerințele de acum. În egală măsură, 5 februarie este și o zi de sensibilitate, însă aceasta ne va fi mult mai clară spre seară, după ce Luna va trece pe domiciliu. Din această nouă poziție astrală va trebui să împlinească un careu cu Luna neagră, însă problemele acestui aspect vor fi vizibile doar pentru cei care aleg să se culce târziu, doar pentru cei care au o activitate nocturnă intensă. Cei care aproape de miezul nopții se întorc spre odihnă, vor fi protejați de tensiunile directe ale acestui unghi. Ele vor fi receptate sub forma unor impulsuri pentru care nu au o explicație în cursul zilei următoare, dar vibrația astrală a zilei următoare are și câteva lucruri frumoase care pot ascunde toate aceste impulsuri negative sau, pur și simplu, le pot neutraliza.
Recomandarea pentru această zi este aceea de a fi atenți la ceea ce se întâmplă în jur fără a ne pierde dreptul la visare. Chiar și dacă avem câteva momente tonice, deconectante, nu de satisfacție avem nevoie, ci de echilibru.
Revocare. O calitate a vieții se schimbă. Planurile de viitor se bazează pe conduite mai vechi. Avem încredere în omul care ne tratează. Relațiile profunde se schimbă. Se anulează o promisiune. Ținem prea mult cont de evenimentele sociale, nu de calitatea prietenilor. Bunele intenții sunt primite cu disconfort.
Mijlocul săptămânii este o zi de speranță. Dimineață Luna va trece prin conjuncția cu Capul Dragonului inițiind un nou ciclu draconitic. Astăzi ținem cont de observațiile pe care le-am făcut în zilele anterioare și să le punem în aplicare, ne stabilim obiective, poate chiar anulăm anumite promisiuni pe care le-am făcut în grabă, pentru că ne-a fost teamă sau pentru că am fost zăpăciți. Pe zodia Rac, Luna îi face astăzi pe oameni sensibili și prin această sensibilitate mulți vor căuta să descopere calitatea prietenilor ce îi leagă de persoanele din jur. În felul acesta, vor avea ocazia să vadă dacă prieteniile pe care le au acum sunt vii pentru că primesc sau sunt vii pentru că dăruiesc ori sunt vii pentru că există un schimb care ține aceste persoane într-un cadru social care le face bine amândurora. Mijlocul săptămânii ne aduce în fața unor situații foarte frumoase. Vedem astăzi bunele intenții ale oamenilor și ne vom bucura foarte mult că sunt formulate în modul acesta și ni se va părea că planurile de viitor pe care le vom face foarte ușor le includ și pe acestea. În realitate, aceste mesaje frumoase pe care le primim din partea celorlalți au doar o componentă afectivă, nu reprezintă o promisiune, un jurământ, un angajament. Dreptatea care ni se face are această componentă afectivă pe care o vom ignora astăzi deoarece interesul pentru un avantaj social important este mai mare decât calitatea trăirii, a relațiilor, decât schimbul de experiență. Cei care vor să judece totul după aceste mesaje se vor arăta cu bune intenții față de partenerul de dialog, însă neputința de a fi pe linia reală atrage din partea celorlalți și mesaje negative, ceea ce va crea un ușor disconfort.
Prin urmare, mijlocul săptămânii ne arată ce ne face mai puternici și ce anume ne dezbină. Nu ar trebui să fim surprinși dacă aceste informații le descoperim în noi înșine, nu neapărat la ceilalți, nu neapărat într-un anumit context social. Există o presiune care vine asupra noastră astăzi și care face un arc peste timp legând ceea ce s-a întâmplat în noaptea de miercuri spre joi cu ceea ce vom gândi și vom trăi în seara acestei zile. Legăturile dintre cele două unghiuri negative par să definească multe din situațiile care nu aveau înțeles în timpul zilei. Se întâmplă lucrul acesta pentru că ținem prea mult cont de ceea ce ar trebui să fie trecut în umbră, de ceea ce este legat prea mult de anumite evenimente sociale, nu de calitățile prietenilor, nu de calitățile oamenilor pe care îi îndrăgim.
Recomandarea pentru această zi este aceea de a fi atenți la mesajele care ne vin din partea celor pe care i-am considerat până acum prieteni. Dacă în prima parte a zilei aceștia creează un gol, acum avem toate motivele să ne îndreptăm atenția și către alții. Omul este o ființă deschisă, este un sistem deschis, dar uneori are nevoie de un imbold pentru a-și aminti lucrul acesta.
Inventivitate. Expresivitate vândută scump. Se face apel la o valoare a sufletului investigată greșit. Întârziere. Cerem socoteală pentru o greșeală. Acordăm o mai mare importanță unei revolte. Speculații. Unele temeri se confirmă. Rigoare. Simplitatea sperie. Căutăm un mesaj elocvent.
În această zi Venus parcurge ultimul sector de tranzit prin zodia Pești, urmând ca în seara acestei zile să treacă pe zodia Berbec. Ceea ce ni se întâmplă acum ne îndeamnă să facem un acord, dar acesta îl vom face pentru că am avut mai multă încredere, pentru că suntem mai curajoși sau poate mai disperați în a ne rezolva o problemă care ni se părea în ultimele zile foarte urgentă. Deși ziua nu este dominată de o revoltă evidentă, ci mai curând de anumite speculații, trecerea planetei Venus pe zodia Berbec ne îndeamnă să căutăm un mesaj, iar dacă nu găsim să insistăm punând întrebări incomode, cercetând acolo unde nu am căutat până acum. Ceea ce va veni spre noi în această zi ține mai curând de niște valuri ce trebuie confirmate. În prima parte a zilei vom căuta să ni se confirme ceva frumos, dar faptele pe care le vom face vor fi mai puțin corecte. Vom fi pretențioși și vom cere socoteală pentru toate lucrurile simple și ușor de făcut pe care alții nu le fac. Abia în mijlocul zilei vom înțelege de ce unii oameni greșesc atât de mult acum. În primul rând, pentru că se pierd cu firea, sunt ușor de intimidat. Tocmai de aceea, 7 februarie ne ajută să căutăm în mesaj cuvântul care clarifică, să căutăm simplitatea, dar nu acolo unde știm că o găseam de regulă, ci acolo de unde strigă mai tare.
Un alt element important al acestei zile este cel legat de o întârziere. Alegem să refuzăm o anumită colaborare, să schimbăm programul stabilit din timp, să refuzăm ceva și toată această direcție spre care ne îndreptăm să se transforme într-o întârziere. În realitate, facem lucrul acesta pentru că suntem în căutarea unui mesaj foarte clar. Ceea ce schimbăm, dorim, de fapt, să înlocuim, dar ni se pare că nu avem cu ce, nu avem pentru cine, nu dispunem de resursele necesare. Nu trebuie să uităm că suntem în săptămâna surplusului de putere pe care îl folosim ca pe un reziduu, ceea ce înseamnă că și momentul de față va fi pe această direcție. Ne va fi extrem de dificil să schimbăm direcția, deși va trebui să o facem pentru că trecerea planetei Venus pe zodia Berbec predispune aceste schimbări categorice, chiar dacă ele rănesc, distrug, chiar dacă ele se fac fără să ținem cont de ceea ce se întâmplă cu ceilalți.
Prin urmare, 7 ianuarie februarie ne vorbește despre lucrurile pe care le întârziem prin voință proprie, pentru că o variantă mai simplă s-a ivit deodată, o propunere ni se pare mai ușor de abordat, mai confortabil sau mai plăcută. Toate lucrurile acestea plăcute țin mai curând de un confort afectiv care ni se va schimba începând cu seara acestei zile după ce planeta Venus va trece Păi zodia berbec. Schimbările importante pe care trebuie să le realizăm cu această nouă poziție astrală înseamnă o mare provocare pentru noi, întoarcerea către responsabilitate și către muncă. Dacă până acum am lucrat într-un alt ritm, am încercat să combinăm zona aceasta a motivațiilor personale cu cea a motivațiilor care ne vin de pe zona publică, începând cu seara acestei zile lucrurile se schimbă. Ceea ce gândim trebuie pus în aplicare, ceea ce simțim cere o verificare, o corectare sau o ajustare înainte de a fi pus la dispoziția celorlalți. Va fi destul de greu în următoarele săptămâni să facem o combinație între aceste două elemente, dar acesta nu este singurul neajuns pe care această săptămână ni-l predispune. Din seara zilei următoare asteroidul Junon intră în mers retrograd, iar duminică avem Luna plină. Așadar, nemulțumirile acestei zile par un fel de sclifoseli, atitudini discute dintr-un fel de imaturitate.
Recomandarea pentru această zi este aceea de a nu căuta lucrurile evidente așa cum am făcut-o până acum. Dacă suntem atenți vedem că ele sunt deja evidente, nu trebuie să le mai evidențiem sau să le validăm cu șabloane.
Fermitate. Forță. Experiențele înaintașilor contează mult. Apare o problemă de adaptare. Indecizie. Pedeapsă. Se discută despre o limită a evoluției. Soluțiile pe termen scurt sunt foarte bune. Jocul sperie. Cercetăm bucuria și tristețea, deopotrivă. Blocare pe un schimb de experiență. Dreptate folosită greșit. Expresivitatea și sensibilitatea sunt semne de evoluție încadrate greșit.
În noaptea de vineri spre sâmbătă Luna va trece pe zodia Leu și va încălzi puțin atmosfera, va împlini repede câteva unghiuri interesante și frumoase cu planetele care se află acum în tranzit, dar spre dimineață va trebui să parcurgă o confruntare negativă cu Uranus, adică un careu. Până în ziua următoare Luna nu va mai avea de împlinit niciun unghi, dar, spre seară, Junon va intra în mers retrograd, deplasare care va dura până pe 27 mai. Este o perioadă interesantă aceasta, nu doar pentru că este accentuată, așa cum a fost și în lunile din urmă, de planetele din Capricorn, dar și pentru că retrogradarea asteroidului Junon pune în dificultate experiențele de viață, abilitățile, relațiile, credibilitatea. Dacă în acest moment Marte nu s-ar fi aflat pe zodia Săgetător această retrogradare ar fi avut doar o notă dramatică. Așa, ea va avea și o componentă socială care nu ne va fi pe plac. Astfel, momentul de față ne va rămâne în memorie ca unul de seriozitate, dar nu ne referim la acea seriozitate care ne echilibrează, nu una născută din rațiune sau din maturitate, ci acea seriozitate care pune bariere, acea seriozitate pe care o afișează un om rigid incapabil să aducă un sentiment mai departe pentru că viața lui se desfășoară doar după scenarii. Vom fi tentați pe 8 februarie să ne gândim că oamenii se comportă acum greșit pentru că sunt fățarnici, dar, în realitate, ei sunt doar victimele propriilor șabloane comportamentale.
Cea mai delicată problemă a acestei zile este cea legată de un schimb de experiență. Vom fi tentați acum să forțăm pe această direcție, să trecem dincolo de speculațiile zilei anterioare și să credem că ideile fixe pe care le avem sunt soluțiile care pot fi puse în aplicare dacă forțăm puțin nota.
Prin urmare, 8 februarie este o zi de pedeapsă. Astăzi ne pedepsim singuri, ne acuzăm singuri, ne punem bariere singuri. Primim semnale că poate ar trebui să schimbăm puțin ceva din comportament, să folosim un alt limbaj sau să ne alegem un alt program de lucru, ori să fim mai relaxați, dar cu greu vom ține cont de aceste direcții. În primul rând, prezența Lunii pe zodia Leu aduce acea ambiție de a face ca un element personal să fie remarcat, apoi nevoia de satisfacție care ne vine din relațiile pe care Luna le va împlini în noaptea de vineri spre sâmbătă cu Venus, Luna neagră și Chiron, dar și incapacitatea de a ne separa de nemulțumirile din ultimele zile. Acest surplus de putere pe care nu reușim să-l transformăm într-o energie eficientă ne va lăsa și astăzi impresia că avem nevoie să clarificăm o problemă pe care am tratat-o altfel până acum și am fost interpretați greșit, ca apoi să așezăm lucrurile în albia lor firească prin atitudini categorice. Cei care fac lucrul acesta se expun unor pericole foarte mari deoarece vor provoca reacții pe care nu le vor putea controla de acum și până pe 27 mai când Junon își va reveni la mersul direct.
Recomandarea pentru această zi este aceea de a nu ne lăsa păcăliți de aparența puterii. Aparența puterii de acum ne duce spre conflict. Ceea ce ne duce spre armonie este o putere adevărată ce a fost recuperată din ceea ce în zilele anterioare era considerat un fel de gunoi.
Iubirea este judecată din punct de vedere profesional. Înclinații mistice. Intensitate suportată mai greu. Încrederea este erodată. Insuccesul ne motivează să găsim soluții spectaculoase. Ușoară suferință. Dezamăgirea seduce. Dorința de a cuceri. Poziție încercată. Deciziile împotriva adversarilor creează un disconfort. Pornirea violentă este îmbrăcată frumos.
În dimineața acestei zile se va împlinii faza de Lună plină. De asemenea, în noaptea de sâmbătă spre duminică, Venus va trece prin conjuncția cu Luna neagră. După aceea, în a doua parte a zilei, dar în special spre seară, lucrurile se vor liniști pentru că oamenii se vor resemna. Luna plină de pe 9 februarie aduce această tensiune a sentimentelor pe care oamenii nu doresc să le recunoască. Ultima zi a săptămânii ne aduce acele dorințe care nu pot fi duse mai departe, dar și acele porniri care provoacă impresii negative sau care fac rău celorlalți fără să existe o intenție clar formulată în sensul acesta. Deși, în afara Lunii pline, vorbim despre unghiuri negative, toată această nesincronizare este o mare greutate pentru noi toți. 9 februarie ne vorbește despre judecată, despre faptul că nu am folosit în zilele anterioare atenția așa acum trebuie, despre un disconfort care trebuie să ascundă o minciună. Minciuna pe care acest disconfort o ascunde a fost plăcută în săptămânile din urmă, la începutul acestui an sau chiar pe finalul anului anterior, dar acum ea nu mai poate fi atât de puternică, dar nici atât de credibilă. Ceea ce se întâmplă acum este foarte intens, ne rămâne în memorie prin această intensitate, nu neapărat prin conținut. Acum vom considera că mult mai important este conținutul decât intensitatea, dar după ce această zi se va termina și intensitatea se va stinge, iar noi vom rămâne cu nostalgia că am avut putere, chiar dacă ea nu a fost așa cum ne-am dorit-o, chiar dacă ea nu a avut calitatea de care am avut nevoie acum. Deși astăzi vom avea impresia că suntem pe punctul de a se întâmplă niște lucruri formidabile, ele nu vor veni. Acum doar rememorăm bucuriile mici pe care le-am trăit în săptămânile anterioare (dar cu precădere în ultima săptămână), cele care ne-au ajutat să facem lucruri mari, să împlinim ceva ce altădată ar fi fost practic imposibil.
Prin urmare, finalul săptămânii ne vorbește despre lucrurile categorice pe care le îndreptăm împotriva celorlalți doar pentru că ni se pare că a sosit momentul potrivit, că suntem mai puternici decât ei, că avem resursele cele mai bogate, că știm exact ceea ce avem nevoie pentru o astfel de acțiune. Această Lună plină de iarnă îngheață relațiile, dar nu pentru a le face rău oamenilor, ci pentru a le duce atenția către interior și a-i ajuta să descopere că, oricât de dificilă este viața, va fi nevoie să-și amintească, să rememoreze, să invoce, ca trăire, cum este să îți amplifici flacăra vieții, să faci să fie mare, foarte mare, atât de mare încât să îi încălzească și pe cei care deocamdată nu știu cum să facă să o acceseze.
Recomandarea pentru această zi este aceea de a nu judeca totul după înclinațiile pe care știm că le au oamenii cu care interacționăm. Intensitatea luminii nu se îndreaptă doar spre acțiunile care o fac să devină mai evidentă, ci și spre gândul care o analizează.