28 septembrie – 4 octombrie 2009

Luni, 28 septembrie
In contextul in care influxurile astrale devin atat de complicate, iar Luna are in ambele tabere un loc privilegiat, am putea numi prima zi a saptamanii ca fiind o zi carbogazoasa. In prima jumatate a zilei Luna, trecand prin ultima parte a Capricornului, se va imprieteni cu Uranus si Saturn, ridicand un sextil si un trigon cu acestea, avand de parcurs si o confruntare directa cu Axa Dragoului si Lilith.
Unora li se va parea un obisnuit inceput de zi si de saptamana, cu tensiuni si inerentele complicatii fara prea multe cuvinte sau fara prea mult aport personal, iar altora 28 septembrie le va aduce mintea cea de pe urma in care, nemaiacceptand sa faca jocul altora, reusesc sa surprinda multe dintre cele ce se desfasoara in spatele evenimentelor banale.
Daca libertatea de gandire si de actiune directa, daca puterea de a alege realitatea dura in detrimentul unei prea frumoase minciuni sunt daruite noptii, pentru ca aspectele pe care Luna le va avea de implini cu Saturn si Uranus se vor implini in perioada noptii, ratiunea si intelectul nu vor mai avea acest noroc in timpul zilei. Ele vor avea de facut, chiar de dimineata, alegeri dificile ca apoi in jurul pranzului semnalele care vin din mediul vizat de alegeri sau de hotarari sa fie negative, tendentioase, menite sa pacaleasca.
Trecerea Lunii in Varsator aduce eliberare de neputinta de a vorbi si de a comunica in felul in care dicteaza sufletul, usurarea sufletului prin deschiderea mintii si dezlegarea limbii. Bucuria si intensitatea acestei dupa-amieze va contrasta puternic prima jumatate a zilei si o va transforma intr-o zi ciudata.
Prin urmare, 28 septembrie este o zi de determinare. Ea nu aduce evenimente esentiale, dar le anunta, le striga din toate puterile, le chema la vorbitor si le anunta intrarea in gara. Vocea celor multi astazi nu va fi auzita si acesta este marele neajuns al demersurilor sociale. Refuzul societatii, feedback-ul negativ pe care mediul social il da azi este un element care va motiva si va ambitiona astfel ca, sub impulsul acestei presiuni, vom gandi mai puternic si mai profund si ne vom promite sa ducem la indeplinire ceea ce vibratile astrale ale lui 28 septembre ne imbie.

Marti, 29 septembrie
Daca in perioada anterioara multe zile de marti au dat viata superstiei cum ca aceasta zi a saptamanii aduce oamenilor trei ghinioase, trei ceasuri rele, azi ziua de marti este o zi de noroc si senin, de putere de exprimare, de impact al unui sunet, al unei voci pe oprirea brusca a unui sunet de fond, al unui bruiaj. Azi, la 16:13, Mercur se va opri din mersul sau retrograd ceea ce va reduce acest sunet de fond sau bruiajul care ne-a tulburat mintea si ne-a ravasit sentimentele o mare parte din luna septembrie.
Nu este cazul sa ne asteptam ca oamenii sa se inteleaga mai bine. Mercur in Fecioara, chiar daca este in domiciliu, nu aduce intelegere intre oameni, dar ne putem astepta sa-i intelegem mai bine pe acestia, sa-i observam corect si sa le depistam erorile asa cum sunt ele, nu cum ni le inchipuim. Speculatiile se vor situa la cote minime, iar nevoia de a fi remarcat isi va face simtita prezenta.
In plan personal revenirea la mers direct a lui Mercur este semn de intelegere si revenirea a vocii, de oprire a unor fluctuatii mentale si de deschidere a sufletului catre valorile corecte ale vietii. Socul cel mare il vor avea insa cei care au in temele lor natale un Mercur retrograd, pentru ca acestia vor percepe revenirea la mers direct ca o impotrivire a grupului, ca si cum toti oamenii li se opun, au ceva de comentat si nu-i privesc cu ochi buni. Acest stres astral ii fac sa se simta nesiguri pe ei, pe ideile lor, pe modul cum isi transfera ideile si cum si le fac cunoscute. Se vor simti abandonati si tocmai pentru ca percep gresit raspunsul venit din mediul social ei pot actiona gresit folosind cuvinte cu greutate, acuzand pe nedrept, lovind sau aruncand la lei oameni nevinovati. Acestia vor da dovada azi de o mare duritate, socand chiar pe cei din jur. Nu sunt nebuni si nici nu au rataciri azi pentru ca au cedat stresului astral, nici ei nu trebuie sa creada despre sine asta, pentru ca, spre seara, calmul le revine ramanand insa constienti de aceea ce s-a intamplat peste zi spunand: “Ce bine ca m-am racorit! Imi pare rau ca am avut asa o iesire, dar simt ca greutatea de pe umeri este acum mai mica.”
In plan social revenirea lui Mercur la mersul direct aduce o tulburare a apei care s-a obisnuit sa curga impotriva curentului. Acum binele si adevarul pot lua forme cutremuratare si nimic nu le poate sta in cale, cel putin nu in a doua parte a zilei. Oprindu-se sunetul de fond, oamenii se vor trezi ca striga, tipa, urla la altii si, de asemenea, vor constientiza si natura stresului ce i-a cuprins din 7 septembrie de cand Mercur a pornit pe acest drum retrograd. Acest moment al constientizarii va fi sustinut de trigonul intre luminarii, de aceasta buna intelegere intre Soare si Luna, intre constient si subcontient, intre ceea de ne vine din interior si ceea ce exista in exterior.
Prin urmare, ziua ne va parea ca o revenire la putere, ca o repunere in drepturi a unei categorii defavorizate, ca o receptionare a unui sunet ce a fost pana acum prezent, dar nu l-a auzit nimeni. Revenirea la mers direct a lui Mercur inseamna si revenirea in mers direct a atentiei si trezirea brusca a simtului pericolului. Asadar, cei care ameninta si au argumente azi vor fi luati in seama, azi vor fi auziti de acolo de unde striga. Azi nu se va intampla nimic nou, receptarea sunetului nu se va consuma intr-un eveniment, dar informatia va ajunge la destinatie.
Ziua va inspira insa teama pentru ca revenirea la mers direct se va face pe gradul 21 Fecioara care aduce in centrul atentiei trecutul, valorile traditionale, puteri vechi intr-un context nou. Nu ne va interesa vulnerabilitatea, ci mai mult consecintele pierderii puterii. Cat de interesant se vor justifica azi unii pentru a-si mentine puterea!

Miercuri, 30 septembrie
Ultima zi a lunii este o zi de actiune aducand tendinta este de a concentra ceea ce nu s-a putut face de o luna de zile incoace. Pornind de la mesajul gradului 21 Fecioara si integrand aceste valori pe trigonul pe care Saturn il va implini azi cu Axa Dragonului, vom realiza astazi ca intreaga saptamana este centrata pe asezarea sau reasezarea valorilor, pe rediscutarea trecutului, incadrarea lui in reguli intelectuale straine contextului si tendinta de a gasi o solutie miraculoasa intre cele doua tabere aflate in conflict.
Din nou avem Varsatorul puternic in acest context si din nou vom observa cum istoria se repeta. De aceasta data insa ranile vor fi mai putin dureroase, iar solutiile mai bune pentru ambele tabere.
Daca la nivel personal trigonul Saturn-NN si impliciti sextilul Saturn-NS aduce o intelegere, o solutionare, ca o ploaie dupa o perioada apriga de seceta, trecerea Lunii peste planetele din Varsator este semn de dezorientare, solutie de moment, adunari ad-hoc, intalniri neprogramarte, solutii provizorii ce vor deveni in timp definitive.
La nivel social construirea acestui unghi nu va aduce deloc un eveniment simplu, ci va implini efortul desfasurat de o luna de zile incoace, declansand alte evenimente care, abia acestea, vor aduce solutii.
Se va vorbi mult despre fapte, acestea vor fi criticate si mai mult acestora li se va intari caracterul de repetitivitate. Aceasta judecata este, pe buna dreptate, corecta, dar in plus fata de situatiile la care face trimitere, contextul aduce stabilitate, descoperirea celui mai bun canal de actiune pentru a solutiona o nemultumire veche.
Prin urmare, Saturn se va impune din nou, dar de aceasta data pentru a construi sau a repera o nedreptate. Solutiile acestei zile vor da multora speranta, atat celor care au fost in trecut nedreptatiti, cat si celor care vin acum cu solutii. Actorii acum sunt altii decat in trecut, dar motivele sunt aceleasi, ceea ce va aduce, din start, in ecuatie o necunoscuta. Unii vor spune ca se repeta trecutul, de azi, insa, trecutul incepe sa se repare.
Asa cum marile ere astrale au si ele perioade de tranzitie, la fel marile crize ale umanitatii au si ele momente de revenire, ipostaze si inceputuri ce se pierd in negura complicatiilor sociale si a tensiunilor dintre oameni. Trigonul pe care Saturn il face cu Capul Dragonului este semnul ca s-a atins deja punctul cel mai dificil al tensiunilor sociale, cauzate sau nu de criza financira, si ca de acum incolo se va incerca sa se rezolve ceea ce se mai poate rezolva.
Nu trebuie sa uitam ca Saturn se afla in fereastra cuadraturii cu Pluton si ca reparand el poate distruge ceva, poate improprietari pe unii luand de la altii si poate darma o casa pentru a construi din ea alte doua. Finalul lunii aduce insa bucuria solutionarii, dar noi pentru ca stim care este contextul astral al acestei perioade ne bucuram alaturi de el, dar nu ne golim inca depozitul din banca facand cinste prieteniilor pentru ca s-a terminat razboiul, ci asteptam sa vedem ce fel de pace ne aduce noua oprire a razboiului. Nu cred ca mai este cazul sa facem apel la istorie si sa ne amintim cat de mult ne-am bucurat de oprirea razboiului si cat de tare ne-a durut pacea ce ne-a fost impusa. Ceva din ceea ce ne-a invatat istoria se va repeta, dar nu tot si nu in aceleasi tonuri tragice. Totusi inca nu-i momentul sa ne bucuram de victorie, ci de faptul ca am reusit sa construi o capcana perfecta in care soricelul cel obraznic isi va petrece batranetile.

Joi, 1 octombrie
Prima zi a lunii octombrie debuteaza cu Luna in Pesti, aducand sentimente pasnice, dorinta de retragere, de repliere, de intoarcere la simplitatea si caldura unei vieti linistite. Fiind in Pesti si la inceputul zodiei, Luna va avea de ridicat un sextil cu Pluton si va impune, inainte ca Soarele sa rasara, calm si siguranta, incredere in sine si intelegere. Aceste influxuri astrale va aduce noptii vise interesante, unele puternice, premonitorii, altele incarcate de mesaje neobisnuite aflate pe frecventa Lunii negre care, in aceasta dimineata, va parasi zodia Capricorn si va intra in Varsator.
Trecerea lui Lilith in Varsator aduce problemele din profunzime la suprafata, le face vizibile si le tulbura fara reguli, metode sau rost. Fiind pe primul grad al Varsatorului si aducand ascendentul momentului de ingres pe ultimul grad din Leu, este mai mult decat clar ca, implicand Soarele, ce abia s-a despartit de opozitia cu Uranus, mesajul este acela de a scoate la lumina probleme mai vechi, de a prezenta lumii tulpina plapanda a unei probleme ce a fost insamantata candva fara a ne astepta sa rasara ceva de acolo. Luna, de asemenea se afla in primul grad al zodiei Pesti, realizand o corelatie simbolica cu trecerea lui Lilith pe primul grad al Varsatorului aduce universalizare si generalizare. Lumea cifrelor, spatiile intinse, adancimile cutremuratoare ale oceanelor, gandirea umana adusa la confluenta intre idee si sentimente, toate vor fi atribuite unei personalitati si vor fi revendicate nu doar azi, ci pe tot parcursul tranzitului Lunii negre prin Varsator (1.X.2009-28.06.2010).
La nivel personal trecerea lui Lilith in Varsator ne va aduce neincredere in prieteni, o senzatie de satietate, ce ne va bulversa, aducand respingerea si atractia foarte aproape de paroxism. In acest punct teama de singuratate, de spatii inchise, de neprevazut va face casa buna cu nevoia de a implini viata prin inedit si extravagante, prin iesiri din ritm. Viata personal va fi dezvaluita, oamenii isi vor uita scopul si menirea si se vor arunca in bratele iubirii imposibile. Sentimentul de plenitudine va aduce experiente inedite si cele mai multe dintre ele vor fi legate de sexualitate, prin sublimarea sau defularea dorintelor. Daca despartirile vor fi apanajul Lunii negre in Varsator, legaturile patetice, obsedante, bolnavicioase, complicate de frustrari si obsesii egoiste vin din relatia Lunii pe primul grad din Pesti, cu Lilith din primul grad al Varsatorului. Totul va suna ca o ultima etapa, ca o deschidere a puterii de a actiona pentru ca ne vom permite sa aratam ceea ce am ascuns cel mai tare.
Impactul social al acestei deschideri va lasa un semn puternic pe corp, pe minte sau pe suflet, ca o durere persistenta care dispare odata cu uitarea. Pe aceasta deschidere, in viata sociala, oamenii isi vor atribui roluri de salvatori sau tirani, de deschizatori de drumuri sau de distrugatori de destine. Puterea de influenta a Lunii negre va fi mult mai intensa la nivelul vietii personale pentru ca de acolo vin motivatiile si modul in care va impune sortarea evenimentelor sau alegerea celui mai potrivit mod de a actiona se va sprijini pe schimbari de ritm, fapte gresite sau indraznete ale trecutului. Noutatea, ineditul, spectaculozitatea lui Lilith in Varsator nu aduce evenimente noi, ci le continua pe cele vechi punandu-l pe individ fata in fata cu propriile sale probleme intr-un mod cat se poate de concret si, indubitabil, surprinzandu-l prin amploare, absenta barierelor, limitarilor si interdictiilor.
Prin urmare, 1 octombrie aduce, pana la finalul lunii iunie 2010, un cadru dificil in care ne modificam destinul. A se arunca in valurile unor placeri fizice, emotionale, intelectuale, a da curs unor orgolii puternice sau a pune punct unei relatii care nu mergea bine este semn de modificare a destinului, de iesire din matca, de recunoasterea in mod public a unei probleme. Daca mintea ramane in cadrul ei echilibrat si distant si daca nu va permite sa fie dominata de un sentiment tulbur, neclar, revolutionar si nu va refuza sa creada ca societatea aduna de la oameni multe probleme si le paseaza de la unii la altii, experienta predispusa de Lilith din Varsator va fi una interesanta, ca mersul pe sarma.
Trebuie sa nu uitam ca prieteniile ce ne vin din social pe aceasta pozitie nu vor dura pentru ca ele se vor construi pe frustrare, incercari ale destinului si, de regula, karma ne va aduce in relatie de buna intelegere cu dusmani mai vechi pe care ii vom rani si care, la randul lor, ne vor rani. Va fi nevoie de multa intelegere si determinare pentru a impune asupra acestora gandirea echilibrata. Bucuriile pe care le aduce Lilith sunt de fapt poveri parfumate, de aceea oricat de mult va influenta puterea de decizie si oricat de usor ni se va parea ca putem hotari schimbarea destinului, gandul ca traversam o perioada dificila, marcata de incercari, va aduce cu sine echilibrul si va tempera ebrietatea emotionala pe care Lilith o va arunca asupra oamenilor timp de noua luni.

Vineri, 2 octombrie
Daca la intrarea Lunii negre in Varsator in ziua de ieri nu s-au perceput toate elementele indicate in analiza de mai sus, opozitiile pe care Luna le va face cu Venus si apoi cu Mercur ne va da impresia unei greutati, a unor incurcaturi venite din intelegere deficitara, lipsa de atentie, neputinta de a exprima ceea ce ne va spune sentimentul, dar si neputinta de a integra un gand, o sarcina, o metoda sau un ideal intr-un cadru social ce cere asta.
Acest aspect afecteaza scrisul, redactarea de documente, legiferarea lor, generand discutii pe marginea acestora fara vreo finalitate. In general opozitiile aduc refuz, blocaj in a exercita o functie, obstructionari in a desfasura o activitate concomitent cu magnetizarea trasaturilor celor doi astri unul spre celalalt. Contradictie acestui element aduce Luna in pozitia de a-i incuraja pe oameni sa ameninte. Ea le pune la dispozitie o colectie de amintiri si ii impulsioneaza sa le perceapa cu greutate sau agresivitate. Opunadu-se lui Venus, aflata in cadere (Fecioara), evenimentele sociale vor fi scurte, seci, sterile, lipsite de finalitate. Ghinionul, unii vor spune “ceasul rau”, va aduce neputinta foarte aproape de teama de a actiona.
La nivel personal opozitia Luna-Venus va leza mai mult femeile, partea femeiasca a fiecaruia, aducand restrictii pe sensibilitate, dar si teama de a spune ceea ce simte, de a impartasi impresii sau de a lucra in echipa. Singuratatea este solutia pe care o vom aborda si ea se va argumenta prin teama de a fi ranit.
Solutia o vom avea abia spre seara cand Luna i se va opune lui Mercur, aducand nemultumirea in exprimare concentrata, dura.
La nivel social acest tandem teama-agresivitate va produce un val de nemultumiri exprimate prin intermediari.
Prin urmare, 2 octombrie nu pare sa fie o zi deosebit de importanta. Ea va tulbura sentimentele si ve oferi oamenilor concluzii. Orbiti de teama si tentati de singuratate, inchistare, refuz al comunicarii vor abandona bunele relatii si vor trece prin momente de criza. Seara este tonica si va aduce exprimarea nemultumirii acumulata peste zi si atingerea unui echilibrul interior mentinut in limita stabilitatii prin identificarea unui vinovat. Nu se va pune problema actionarii in vreo directie, dar nici a pasivitatii, de aceea conversatiile vor fi cu atat mai furtunoase si mai aprige cu cat vor fi identificate mai multe probleme.
Ziua, cu Lilith abia intrata in Varsator, va sadi putina neincredere fata de cei care ar fi putut sa faca un efort sau sa-si calce pe orgoliu aratandu-si respectul si recunostinta. Asadar, in 2 octombrie sa ne amintim de proverbul: “Cand iti faci prieteni noi, nu-i uita pe cei vechi!”.

Sambata, 3 octombrie
Duplicitara, ziua de sambata va aduce, in prima parte, semne ale unei impliniri grabite, indicii ca solutia a stat pana acum in umbra si ca pana la urma totul se poate rezolva daca se forteaza putin nota. Trecerea Lunii peste Uranus si implicit prin punctul de opozitie cu Saturn aduce acest haos, aceasta nepotrivire, schimbari de situatie, injurii si abandonari, despartiti in plina noapte sau declaratii de amor la lumina lampadarului.
Orice am face totul se rastoarna, neprevazutul ne inconjoara si devenim victimele hazardului. In realitate asistam, din nou, la o selectie negativa a evenimentelor, de parca intuitia i-a parasit definitiv pe oameni si acum cei mai avantajati de soarta se ghideaza numai dupa ratiune. Cu Luna trecand prin curtea lui Uranus, veteran in Pesti, ratiunea este diminuata si este de la sine inteles de ce situatia este dificila pentru ca in mod concret se va pune accentul exact pe ceea ce lipseste sau se diminueaza.
In general Luna in Pesti este semnul de diminuare a vointei, de ascundere a identitatii intr-o ceata, spargerea oglinzii dupa ce chipul este reflectat in ea sau acceptarea unei conditii ingrate de dragul abandonarii si a dezinteresului.
Pana la mijlocul zilei, trecerea Luni prin Pesti va aduce dezinteres si ineficienta, dar si abandonarea intr-o stare stranie de lentoare in care doar visarea este activa.
Dupa 12:20 cand Luna intra in Berbec ridicam panzele si pornim explorarea unui teren necunoscut. La mai putin de jumatate de ora de la intrarea in Berbec, Luna va ridica un sextil cu Lilith vazand in ingratitudine cel mai bun prieten. Vorbele vor fi dure tocmai atunci cand se va pune mai mult accent pe ele, iar mesajul lor va fi unul trist si indiferent. Explorarea negativa abordata pana dimineata se va transforma brusc, dupa trecerea Lunii in Berbec, in agresivitate. Comportamentul va fi dificil, se va cauta vinovati si se vor gasi transformand ziua de sambata intr-o zi de sacrificiu ce va aduce tribut unei entitati negative ce se hraneste cu victimele naive ale crizei.
Cuadratura cu Pluton vine sa confirma intentiile negative dezvoltate de sextilul cu Lilith, iar conjunctia cu Junon sa evidentieze caracterul efemer al relatiilor.
Prin urmare, ziua de 3 octombrie este un fel de ziua lui Iuda. Marcat de misiunea lui Iisus, disperat de a se integra pe sine in aceasta desfasurare, Iuda a intervenit transformand framantarile interioare, despre care numai el stia, in tradare si apoi in moarte.
Nu trebuie sa ne miram de acest eveniment pentru ca oricat de aproape te-ar putea duce karma de Dumnezeu, indiferent ce misiune ti-ai atribui si cat de dramatic iti vezi rolul si scopul integrat in devenirea planetei, pentru toate exista un beneficiu si, deopotriva, un sacrificiu. Pentru cei din exterior a-ti cunoaste sfarsitul si a-l accepta asa cum se contureaza si se ajusteaza el de la o zi la alta este o aberatie. Ganditorul, cel care vrea sa domine totul prin actiune cauzala, prin a produce modificari direct in originea lucrurilor, se vede pe sine un nonsens si isi mistifica indoielile atribuindu-le scopuri nobile.
Viata este simpla si grea, iar cei cu misiune care merg pe cale, nu discuta despre ea, ii intorc pe oameni din aceasta ratacire apropiindu-le obrazul de palma ce-i va lovi. Acesta este gestul Divin al Iubirii pe care Iisus ni-l daruieste si acest gest de a-ti apropia pe cel mai crunt dusman si a-i acorda libertatea de a distruge ceea ce tu ai pastrat cu sfintenie este un exemplu situat dincolo de limitele intelegerii morale fizice. Acest gest mirific devine Destin daca traiesti in Lumina.
Asadar, in 3 octombrie ne vom aminti de proverbul: “Tineti-va prietenii aproape, iar dusmanii si mai aproape!”.

Duminica, 4 octombrie
Pe Luna plina din Balanta, anul acesta oamenii se vor apropia mai mult de dusmani decat de prieteni. Ziua de ieri ne-a rascolit pe toti si ne-a adus inainte o relatie dificila cu un apropiat sau cu unul pe care l-am crezut asa. Indiferent ca am depasit sau nu impasul relational spre care ne indemna contextul astral al zilei de 3 octombrie, ultima zi a saptamanii ne aduce o prietenie in conditii de razboi, o alianta cu o persoana cu care in trecut am avut o relatie dificila.
Avand un Mercur in Fecioara si un Marte in Rac, ambii in mers direct, dinamica relationala aduce dorinta aproape de necesitate si ne convinge ca raul, care este atat de necesar acum, ne poate deveni cel mai bun prieten.
Daca in planul relatiilor personale acest indemn aduce conduita echitabila pe ideea o mana o spala pe cealalta, in planul relatiilor sociale, construirea unui unghi de 60 de grade intre doua semne impovarate de ambitie si dramatism, cere o mare mobilitate interioara in a jongla intre ideal si practic, cere experienta pentru a solutiona repede ceea ce contextul va cere. Luna plina in Balanta afecteaza relatiile profesionale, cele de munca intre sef si subaltern, de subordonare, dar si relatiile de natura ierarhiilor social-politice. Acolo unde este vorba de bani va exista conflict, iar acolo unde se va dori solutionare pentru a mentine un castig, relatia se va rupe si, ceea ce s-a insusit, va merge la adversar. Pluton, fiind guvernator al momentului de Luna plina in Balanta, va actiona din umbra casei II, aducand putere, dar distribuind-o dupa noi criterii.
Sextilul Luna-Jupiter, de asemenea un aspect bun, realizandu-se cu cele doua planete in casele VI si respectiv IV a temei Lunii pline, aduce o relatie de tipul Fecioara-Rac asa cum se construieste unghiul dintre Mercur si Marte. Si prin aceasta relatie, nu doar prin cea Mercur-Marte, se va incerca fortarea pe mai multe fronturi, inclinarea balantei spre un scop dramatic, dar nu se va reusi.
Prin urmare, ultima zi a saptamanii va aduce teama de pierderi esentiale si, prin acest apel, teama de pierdere a unei intelegeri mai vechi, de rupere a unor relatii suspuse, toate pe ideea de asociere. Dusmanul de altadata devine azi un asociat sau un prieten si nu doar cel care trece prin clipe dificile va vedea asta, ci si cel caruia i se fac propuneri. Complicatiile zilei ne aduce aminte de proverbul “Se face frate cu dracul pana trece puntea!”. Pe Luna plina presiunea lichidelor creste, tensiunea psihica ajungand la cote superioare, si de aceea solutiile de compromis vor fi singurele pe care le vom vedea. 4 octombrie nu este o zi a ghinionului si nici a imposibilului, dar este nevoie, pentru a solutiona, de experienta, cel putin de amintirea unei situatii similare pe care gandirea sa ne-o aduca acum la lumina.

14 comentarii la „28 septembrie – 4 octombrie 2009

  1. Lavinia Barlogeanu spune:

    Am o stranie senzatie parcurgand previziunile pentru saptamana viitoare. Mai ales in ceea ce priveste discursul despre Lilith. Un soi de revelatie, in urma cu cateva saptamani, mi-a readus in minte tranzitele lui Lilith din 2006 pe Cerul meu. Pot sa spun ca i-am simtit CONSECINTELE MAXIMALE in deplasarea ei de la casa a V-a pana la a IX. Am inteles ce inseamna alchimia realismului cu magia, chiar in viata mea personala. Multe valuri de pe fata realitatii s-au dar la o parte si am vazut nevazute… (pe cand tranzita casa a VIII-a in special). Chiar ma gandeam la ce trebuie sa ma astept cu intrarea in Varsator (semnul meu natal aflat pe casa a X-a).
    Ceea ce as vrea sa inteleg, este daca Lilith ne ajuta, indiferent de probele dure la care ne supune, sa ne rezolvam problemele karmice, ne aduce pe calea noastra si ne ajuta sa ne implinim misiunea, sau dimpotriva, rolul sau este acela de a ne impiedica si de a ne ingreuna karma. Marturisesc, ma cam trec fiorii…
    Domnule Coser, draga G, poti sa-i dai unui om deznadajduit un strop de speranta? Spune-mi un secret care sa ma ajute sa-i fac fata acestei doamne intunecate.
    Cu drag,
    Lav

  2. Lavinia, cu Lilith putini pot lucra. Dan Ciuperca are in manualul sau de astrologie un exercitiu in aceasta privinta, dar cu mare sinceritate iti spun ca este prea simplu pentru a putea fi profund, dar suficient de accesibil pentru a-l putea incerca toata lumea.
    Lilith incepe de la „Zambeste, maine va fi mai rau!” (Murphy) si se opreste la „Iubeste si fa ce vrei” (Sf. Augustin). Pentru ca este o hoata, Lilith stie ca omul dispune de o constiinta flexibila si atunci va dori ca toata viata el sa nu vada decat „Zambeste, maine va fi mai rau!„. E greu sa te sustragi acestei constientizari, acestei observatii pentru ca frica si nivelul redus de utilizare a liberului arbitru il face pe om sa amestece perceperea realitatii, cu necesitatea de a trai dezamagiri, dureri sau tradari.
    Asadar, intre „Zambeste, maine va fi mai rau!” si „Iubeste si fa ce vrei” este experienta directa a vietii tale fara ajustari si subiectivisme adica „Viata este ceea ce traiesti!

  3. elena spune:

    Eu ma infior penru ca sunt varsatoare, si asa viata mea de un an e cam gri, acuma sa ma astept la negru?

  4. Mihaela spune:

    Elena,
    raportate la prezentarea pe care a facut-o Gheorghita tranzitului Ispitei prin semnul nostru, al Varsatorilor, cuvintele mele sunt ca niste petale palide, dar as vrea sa-ti schimbe totusi starea de spirit. Daca recitesti atenta analiza zilei de 1 octombrie vei vedea ca el spune foarte clar ca Lilith nu aduce evenimente noi. Ne aminteste ca ele exista, dar ne poate aminti mai violent, ca sa fie sigura ca si-a facut datoria.
    Insa asa cum spune tot el spre finalul acelei analize astrologice : „…daca mintea ramane in cadrul ei echilibrat si distant si daca nu va permite sa fie dominata de un sentiment tulbur, neclar,…, experineta predispusa de Lilith din Varsator va fi una interesanta, ca mersul pe sarma”.
    Curaj! Totul depinde de tine!

  5. Victor spune:

    Respect Domnului Coser pentru analiza facuta.

    Cateva paragrafe insa infioreaza: ”Nu trebuie sa uitam ca Saturn se afla in fereastra cuadraturii cu Pluton si ca reparand el poate distruge ceva, poate improprietari pe unii luand de la altii si poate darma o casa pentru a construi din ea alte doua”…

    ”Nu cred ca mai este cazul sa facem apel la istorie si sa ne amintim cat de mult ne-am bucurat de opirea razboiului si cat de tare ne-a durut pacea ce ne-a fost impusa. Ceva din ceea ce ne-a invatat istoria se va repeta, dar nu tot si nu in aceleasi tonuri tragice”.

    Ceva asemanator rostise si Urania in analiza / per 2008: un avertisment privind o oculta mondiala, ce va marginaliza Romania si o va abandona unor miscari secesioniste.

    Rog daca se poate sa puneti punctul pe I. Preconizati un scenariu asemanator ?

  6. Prin caracterul obscur al lui Pluton, atunci cand va da peste Saturn intr-o cuadratura, conflictul va fi perceput ca un moment de reasezare a structurilor. Fie ca se vor infiinta noi structuri, fie ca vor fi reconfigurate cele care exista, fie ca se vor scinda cele existente, cert este ca se va intampla ceva in aceasta directie. Punctul pe I poate fi pus si, din punct de vedere astrologic, el poate fi pus chiar foarte bine, numai ca acum ceea ce va determina Pluton nu vom vedea, nu va fi la vedere, nu va fi evident, ci derulat in tenebre. Vom auzi despre asta peste vreo 13 ani cand va intra in Varsator. Acum vom vedea ceea ce ne va arata Saturn si am putea usor sa confundam unele efecte ale opozitie Saturn-Uranus, revolutionare si anarhice, cu cuadratua lui Saturn la Pluton, ce duce tot spre uzurpare, dar din interior. Cand campul de batalie este impanzit de inamici, mai are importanta ca 10 iti urla in ureche sa alti 20 la 100 de metri de tine?
    Acum, cand opozitia Saturn-Uranus se imbina cu cuadratura Saturn-Pluton (acusi vine si Uranus in unghi) nu vom putea sa separam care este sursa raului, ci doar il traim.
    Urania a facut atunci un comentariu genial si ceea ce a spus nu s-a modificat. Ceva referiri a facut si cand Uranus a intrat in Pesti, dar mult mai discret. Inca traim intr-o tara vanduta de pe o taraba pe alta, iar cei care spun ca nu suntem buni de nimic si deci nu ne vrea nimeni uita ca nu oamenii sunt vanduti, ci locul, istoria lui si mai ales menirea, ceea ce va reprezenta. Cei care fac astfel de afaceri stiu care este pretul si valoare, gandesc in perspectiva, liber, in afara sugestiilor cu care suntem noi hraniti.
    2010 este un an plin de surprize. Saturn si Uranus se vor mai opune de doua ori. He, he, a crezut cineva ca am scapat?
    Un mic indiciu: Saturn in exaltare (Balanta), Jupiter din vechiul domiciliu (Pesti) – semnul Regelui… o mare confuzie, ridicarea unui nou lider, o noua organizatie, se pun bazele unei mari confuzii!
    O fi vaccinul antihiv sau descoperirea unui element nou?
    Este o mare provocare deoarece pentru a controla HIV din punct de vedere imunologic, cercetatorii trebuie sa „intreaca” natura – sa creeze ceva ce natura nu a reusit timp de 4 miliarde de ani”, a declarat Profesorul David Baltimore, presedintele Asociatiei Americane pentru Progresul Stiintei (AAAS)” (http://www.agenda.ro/news/news/1159/vaccin-anti-hiv.html) ..
    Se pare ca nu am invatat nimic din esecul atlantilor…

  7. Victor Ion Arnotescu spune:

    Multumesc pentru informatiile concentrate din raspuns. 🙂

    Si aceste consideratii ale dvs. se intalnesc [pe aceeasi lungime de unda] cu prognoza Simonei Varzaru din ajunul anului 2008. La fel afirma si dumneaei. Citesc aproximativ din memorie: ”se tes acum firele unui complot mondial care este direct interesat sa slabeasca, sa corodeze, sa disipeze autoritatea statului roman. Insa ceea ce ”se construieste” acum – si vom trai pe pielea noastra in anii urmatori – va iesi la iveala abia prin 2024. Astfel, evenimentele politico-militare (posibile miscari secesioniste, desfasurari de trupe militare ce ne vor ameninta granitele) ne vor lua pe nepregatite. Un semnal de avertisment pentru cei care ne conduc: reflectati si identificati tara, care in repetate randuri ne-a tradat de-a lungul istoriei si veti intelege unde este pericolul cel mai mare”.

    Nu m-as grabi sa va dau crezare (nici dvs, nici Simonei Varzaru) daca nu as avea in memorie doua asertiuni ale dvs. – pe care le-am trait pe pielea mea. Intr-o analiza a anului 2006 (parca august 2006 – nu stiu sigur luna – si nici nu am cum verifica – vechiul site fiind disfunctional) ati avertizat: ”cine va face acum greseala a ceda implulsurilor revansarde [ale lui Saturn din leu] de a-si arde puntile, smulgandu-se din matca sa… va intra intr-o deriva existentiala deosebit de tulbure… din care nu va gasi cale de intoarcere” (scuze de inadvertente – citatul este reprodus din memorie).

    A doua predictie a dvs. pe care am simtit-o pe pielea mea a fost cea a lunii septembrie 2007: ”peste ani oamenii vor realiza ce tren au ratat” (=caderea pietei imobiliare aduse de intrarea lui Saturn in fecioara).

    Revenind la predictia dvs. [sugerate, asa, printre randuri :)] privind ”plasa” de interese masone ce se tese in jurul Romaniei, regret ca inzestrarea dvs. exceptionala nu este pretuita de structurile statului. Interesul public ar fi foarte bine slujit daca Ministrul Apararii Nationale v-ar numi consilier al sau. Spun acestea fiindca am eu, asa, o senzatie 🙂 ca STITI mai mult decat exprimati aici pe site 🙂

  8. Multumesc de increderea pe care mi-o acorzi. Sunt convins ca finalul mesajului i-a facut pe unii sa zambeasca in coltul gurii. Eu insa nu am avut aceasta reactie pentru ca si eu gandesc asa despre altii, dar, in acelasi timp, stiu ca eu nu mi-o doresc. Am exact locul pe care trebuie sa-l am si imi iubesc viata asa cum este ea. Binele atunci cand nu-i permite raului sa moara sau sa se faca de ras, cand ii insufla dreptul la existenta si individualitate este o pervertire. Viata este ceea ce traim.
    Wharever you are in this moment, is exactly where you are supposed to be, no metter how things look, seem, or feel. For in a perfectly evolving univers, could it be any other way?” … asa suna un sms pe care l-am primit de la un necunoscut in urma cu un an. M-a cutremurat! Noi toti cei care ne asemanam existam si nu are importanta daca aici in aceasta lume ne strigam pe nume sau nu, nu are importanta daca ne stim, pentru ca ne cunoastem.
    Oriunde as fi, orice as face este pentru mine certitudinea ca exact asta trebuie sa fac.

  9. anabell spune:

    Wherever you are in this moment, is exactly where you are suppose to be no matter how things look, seem, or feel! For in a perfectly evolving universe, could it be any other way?
    si continuarea , pentru ca multi ne regasim in ea :

    When you know that you are doing your very best, within the circumstances of your existence.. Applaud yourself!

    There are none to compare yourself to, and none to compete with and there never was! When the rose and the lotus flower are side by side, is one more beautiful than the other?

    When you awaken to who and what you are, everyone automatically awakens to whom and what you are, without a word spoken.

    All earthly pain is due to our inability to release what needs to be free. And our attachments to models of how life is supposed to be!

    You stand outside the circle of life and wonder why…Why you feel left out? Unaware that you need only your Own permission, to join the others, not theirs!

    Your loneliness is your Self, wanting to make friends with its self! Your loneliness is your Heart, wanting to sing to its self! Your loneliness is your Beingness, wanting to love its self!

    Behind all your anger, fear, shame, and loss, beneath all your sadness and pain..is the need for love! How much love are you willing to accept from others? How much are you willing to give to others?

    Know that you are loved, even when you don’t know it. For you are a being of light and love, a child of God and one with the entire Universe.

    Remember that each day comes bearing Gifts, all you have to do..is untie the ribbons.

  10. dana spune:

    Dragul meu domn. acum am ochii umflati de plins. Nu mai inteleg nimic si imi doresc din tot sufletul meu calcat acum in picioare sa pricep lectia pe care mio aduce lilith. o implor chiar sa-mi deschida toate canalele sa inteleg si sa actionez in consecinta. ma aflu in situatia cind mi se repeta in detaliu, o problema de viata personala. ma invirt in cercul creat de aceasta situatie de ani si ani iar de aceasta data , cu toate eforturile mele sa-mi invat lectia, simt ca ceva este „f greu” si ma simt blocata. sint confuza si nu mai inteleg daca sa actionez cumva sau doar sa primesc ce mi se da si sa accept ca pe ceva care vine sa ma vindece. am nevoie de ajutor.

  11. Stiu cum este sa nu poti intelege ce ti se intampla, iar din ceea ce intelegi sa nu poti face nimic de parca ti-ai privi viata ca pe un film de groaza. Din experienta mea stiu ca pe Lilith o infrunti doar cu „Ceea ce nu te doboara, te face mai puternic!„. Atata conteaza, atat poti face in timp de deja aceasta modulatie a influxurilor astrale actioneaza. Nu stiu ce ti se intampla, dar oamenii pe care te invata Lilith sa-i urasti tocmai pe acestia trebuie iubiti mai mult. Nu vei vedea rostul si nici de unde sa iei putere pentru asta, dar dupa ce durerea se va consuma un pic ai sa-ti amintesti ca altcineva, care a trecut prin asta, asa a reusit. Nu stiu cat ma crezi, dar daca ceva in neregula iese la lumina prin Lilith, inseamna ca niciodata nu a fost in regula!
    Nu uita, „Ce nu te doboara, te face mai puternic!

  12. dana spune:

    sint lovita foarte puternic tocmai pe omul pe care NU il urasc. dimpotriva. si de aceea nu inteleg nimic. tare ma tem, insa, ca puterea asta pe care o primesti, si de care vorbesti tu, si iti multumesc, poate sa te faca , mai apoi, inflexibil, rece si dur ca stinca asa incit sa te inchizi si sa nu mai poti nici primi si nici darui. Of, e nevoie de mare ajutor de SUS, cred eu. Asa este , cum spui, ce nu te doboara, te face mai puternic, dar lasa niste urme,,,,,,,,,,,,,,,,. Avem, cumva, lectia iubirii vrajmasului? neconditionat si dezinteresat? trebuie cumva sa fim constienti ca sintem in iubire, deja, si nu mai trebuie cautata bezmetic, aiurea in toate partile, in semne si dovezi? Trebuie cumva sa ne lasam , pur si simplu, in bratele iubirii si faca-se voia EI? Spune-mi, te rog, asa e? Si tare iti mai multumesc pentru interventia ta. Habar n-ai ce bine imi face!

  13. Corina spune:

    „Tineti minte ca Biblia ne indeamna sa ne bucuram intotdeauna si sa nu cadem in depresie. Daca descriem cum arata emotia iubirii, atunci se poate prezenta ca o BUCURIE care se pastreaza in momente de TRISTETE”.

    „Daca orice proces are un inceput si un sfirsit inseamna ca si universul are un inceput, dezvoltare si reintoarcere la punctul de pornire, adica are sfirsit. In fiecare pas al omului se ascunde intregul drum pe care l-a parcurs si trebuie sa-l parcurga. Invatati sa faceti un pas si atunci veti parcurge intregul drum. Calea este invinsa de cel care paseste pe ea. Important este sa nu se opreasca. Ochii se ingrozesc iar miinile infaptuiesc. Pentru rezolvarea oricarei sarcini este necesar ca ptr un anumit timp sa frinam constiinta si sa ne cuplam la irationalism. Asa cum spun pictorii, o pictura trebuie inceputa cu sentiment, intuitie si terminata cu constiinta si pricepere.”

    Serghei Nikolaevici LAZAREV

Dă-i un răspuns lui Victor Ion Arnotescu Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.