28 iulie – 3 august 2014

28 iulie – 3 august 2014 este săptămâna durerilor împărtășite și a progresului obținut prin sublimare. Vom vedea de-a lungul acestei săptămâni că aparența lucrurilor poate fi atât de înșelătoare încât să ne lase impresia că, atât anul acesta, cât și în anul anterior, am evoluat prin duritate, autocontrol strict sau încrâncenare. Practic, acestea sunt elementele cu care vom lucra în această săptămână. Este mai puțin important dacă ceea ce ne amintim sunt realizări sau eșecuri. Important pentru momentul prezentului este gândul care ne-a dus către una din cele două tabere. Acest gând are la bază o frustrare, o nemulțumire, o ambiție care, indiferent de rezultat, nu au avut o intenție bună la bază.
Unghiurile care susțin aceste direcții neplăcute sau înșelătoare sunt adesea construite între planete care activează foarte bine de unele singure, cum este spre exemplu Uranus, care, în ziua de miercuri, împlinește un trigon cu Lilith, cum este Capul Dragonului care primește din partea lui Junon un trigon chiar în prima zi a săptămânii sau cum este Mercur din Leu, așa cum vom constata de vineri încolo, când se produce acest ingres.
Cei care-și vor petrece această săptămână în intimitate vor reuși să depășească cu mai mult succes obstacolele care ne ies în cale, dovedindu-se puternici, abili în a gestiona un conflict doar pentru că acesta nu ia amploare. În momentul în care ies pe zona publică vor observa că totul se inflamează, se complică, devine apăsător sau îi pune în fața unui zid și le lasă impresia că dincolo de el nu se află nimic. Senzația aceasta va fi foarte intensă în mijlocul săptămânii, în special în ziua de joi, 31 iulie, când ne apasă durerea unei despărțiri sau drama că răul pe care l-am dus în spate până acum ne devenise, între timp, prieten și acum dăm de o altă problemă – neputința de a ne despărți de un prieten. Așa după cum se poate constata nici absurdul nu ne ocolește în această săptămână, iar prima zi a lunii august, când Mercur intră în zodia Leu și ne va îndemna să cultivăm o stimă de sine nerealistă, va face și uz de forță sau îi va acuza pe cei din jur cu termeni pe care nu-i cunoaște îndeajuns de bine, cu atitudini care nu sunt susținute de experiențe ale vieții sau cu promisiuni fără acoperire. Totul va pendula în această săptămână în jurul nevoii de stabilitate și, cu cât ne aducem aminte de mai multe drame, cu cât încercăm să le gestionăm pe acestea cu mai multă forță, cu atât mai mult ne vom depărta de acea zonă a sufletului pe care am umplut-o cu frustrare sau cu nemulțumirea că trăim într-o epocă nepotrivită sau că suntem înconjurați de oameni răi. Drama aceasta arată, printre altele, și stadiul în care suntem, adică acela de explorare, de căutare a defectelor pentru a le lăsa în urmă și a ne pregăti pentru adevărata aventură, aceea a conștiinței.
Recomandarea pentru această săptămână este aceea de a ne preocupa de investigația propriilor limitări, de analizarea propriului zid pe care l-am construit sau a propriilor țepi pe care îi trimitem către cei din jur. Dacă facem acest lucru cu maximă luciditate, cu detașare, cu obiectivitate, vom putea să ne eliberăm de ceea ce ne apasă cu adevărat, nemulțumirea față de propria persoană, aceea care este mult mai mare și mai periculoasă decât orice altă formă de nemulțumire pe care o îndreptăm către exterior.

Învățăm din greșelile celorlalți. Se demonstrează puterea unui orgoliu. Conflict care duce la vătămare corporală sau slăbirea rezistenței corpului. Adoptarea unei atitudini negative împotriva propriului destin. Mândrie. Atitudine cuviincioasă față de un colaborator. Soluțiile pentru viitor sunt bune dar greu de pus în aplicare. Tentația de a risipi energia pe laude false.

Intrăm în această săptămână cu multe dureri create de lucrurile neînțelese din săptămâna anterioară. Asta înseamnă că universul nu dorește neapărat să ne pună în fața unor probleme și mai mari, ci ne ajută să învățăm din greșeli. De fapt, de-a lungul întregii săptămâni ne vom confrunta cu această grație a universului, însă astăzi prin unghiurile care se împlinesc acum vom fi tentați să învățăm mai ușor să mai mult din greșelile celorlalți. Asta înseamnă că o parte din energie va fi risipită pentru a surprinde faptele celorlalți, pentru a-i urmări, pentru a vedea exact ce fac, unde sunt și cum se descurcă în general. Cei care studiază astrologia și nu sunt doar consumatori ai previziunilor astrale, vor avea ocazia astăzi se vadă că ecuația momentului, cea construită din multiplele unghiuri care se întâlnesc între planete, aduce sentimentele mândriei și importanței de sine în zona în care să devină foarte corozive. Rezistența corpului scade și, pentru a supraviețui, oamenii adoptă atitudini negative orientate împotriva propriului destin, ca și cum ar trebui neapărat să le facă pe plac celorlalți dacă vor să meargă mai departe. De aici și construirea unui conflict care nu avea la bază divergențe de opinie sau atitudini contradictorii.
Astăzi, Venus își împlinește opoziția cu Pluton pe care o formează de ceva vreme, Mercur se află în careu cu Axa Dragonului, iar Junon dorește să se împrietenească cu Capul Dragonului, trimițând către acesta un trigon. Aceste combinații contradictorii ar putea să-i bulverseze pe cei care sunt pasionați de lucrurile profunde, adânci, încărcate de semnificații. Dacă aceștia se coordonează după observațiile proprii, adică dacă au fost suficient de înțelepți încât experiențele vieții să fie puse într-o ordine precisă, vor putea acum să separe lucrurile bune de cele rele prin relațiile aflate acum în stare activă. Asta înseamnă că durerile împărtășite generează progresul, asta pentru că avem șansa acum de a găsi în preajmă oameni care să ne răspundă la același nivel, cu care să rezonăm și față de care să nu ne simțim inferiori sau vulnerabili.
Ceea ce este foarte interesant din unghiurile care se împlinesc astăzi se va constata abia în a doua parte a zilei, când se împlinește un careu Mercur-Axa Dragonului. Este vorba despre conștientizarea unor defecte personale sau a unor sincope în derularea unor proiecte pe care vom dori să le rezolvăm cât de repede vom putea. Acest lucru se explică prin faptul că Luna, aflat acum pe finalul tranzitului său prin zodia Leu, trimite un sextil către Capul Dragonului, reușind astfel să medieze tendința Nodurilor. În egală măsură, Luna va trimite un sextil și către Junon, arătând faptul că oglindirea, schimbul de experiență sau recomandările pe care le primim din jur și pe care le acceptăm prin conținut sau prin sugestie, ne ajută să depășim tentația de a risipi energia aiurea sau de a nu adopta o hotărâre împotriva propriului destin. Atunci când Mercur se află în careu la Axa Dragonului lucrurile se precipită și omul este îndemnat să vadă partea rea a lucrurilor, îndoindu-se, astfel, de bunele intenții sau chiar de faptul că are noroc. Mulți se întorc din drum și arată o atitudine necuviincioasă față de ceea ce există în jur, agresând colaboratorii sau stricând obiectele pe care le folosesc.
Acest aspect este mai periculos pentru cei care lucrează cu energia sau care sunt implicați într-un proces de evoluție accelerată pentru că sunt tulburați în practica lor s-au invadați de îndoieli de care până acum au încercat să se țină departe.
Prin urmare, debutul săptămânii se realizează într-un ton intens, complicat său generos la capitolul încredere în forțele proprii sau încredere într-un instrument care ar putea să-l ducă pe individ la o sporire a încrederii în sine. Din nefericire, până se va ajunge la momentul realizării se va călca pe cioburi de sticlă, trecem prin tufișuri pline de spin sau întâlnim oameni care nu știu să vorbească decât jignind. Nu este indicat astăzi să escaladăm un conflict pentru că intensitatea acestuia poate duce la vătămare corporală, la slăbirea rezistenței corpului sau la adoptarea unor decizii împotriva propriului stil.
Ziua va fi însă plină de tentații pentru că încă din noaptea de duminică spre luni Luna va trece prin conjuncția cu Lilith tulburând somnul și ducând spre o interpretare greșită a tot ceea ce ne va trece prin minte, fie ca avertismente referitoare la conflicte care nu există, fie prin escaladarea unor confuzii menite să lase pe suflet o stare proastă care să persiste toată ziua. Astăzi se pierd bani, se pierde încredere, se risipesc etape importante ale unui proiect pe mofturi de moment sau ca rezultat al unei înțelegeri deficitare între protagoniști. Acolo unde găsim o atitudine cuviincioasă față de un colaborator, vom vedea un om norocos puternic și pozitiv. Acolo unde găsim un om care cere prea mult, care are o atitudine negativă față de propriul destin, care se arată nemulțumit față de tot ceea ce are, invocând că merită mai mult, avem de-a face cu o fire zdruncinată sau cu un om prost.
Recomandarea pentru această zi este aceea de a lăsa astăzi lucrurile în voia lor. Multe din realizările care sunt repartizate acestei perioade au unele semințe care ne sperie la prima vedere și prin ceea ce reprezintă, dar și pentru că ne sugerează că din ele nu poate ieși decât o plantă otrăvitoare. Acestea sunt confuziile momentului și este indicat să ne lăsăm astăzi preocupați doar de lucrurile bune, să fugim de îndoială de suspiciune sau să avem încredere în cei din jur, chiar dacă vom constata astăzi că destinul ne aduce în preajmă doar oameni care până acum ne-au dezamăgit. Este indicat să nu proiectăm în viitor mecanismul vechi care ne-a dus spre dezamăgire. Un om puternic acordă celor din jur dreptul la a repeta o faptă chiar dacă asta înseamnă o greșeală, tolerând toate acestea până la o limita superioară a integrității relației.
Momentele de neîncredere vor fi atât de intense astăzi încât vom avea impresia că numai dacă privim realitatea cu încrâncenare, mândrie sau cu anume duritate vom reuși să depășim acest impas. Dacă în acest punct al tensiunii maxime ne oprim și ne amintim că încrederea este un dar minunat care ne înnobilează, ne cinstește atunci când îl oferim, ne vom liniști mult mai repede decât credeam și nu vom mai lua în sens personal conflictele momentului sau nu le vom mai escalada, inventându-le chipuri pe care nu le-au avut niciodată.

Fragmentarea problemelor mari in probleme mai mici. Nimeni nu este mai presus de lege. Individul crede că hotărârile sale sunt decisive. Descoperirea unor informații prețioase. Se răde pe seama celui slab. Risipă de resurse, energie, bani, prieteni, timp.

Trecerea Lunii în zodia Fecioară, chiar de pe primul segment, aduce împlinirea a două unghiuri, singurele care se vor consuma în această zi. Este vorba despre sextilul cu Marte și opoziția cu Neptun. Această ipostază, cu toate că scoate în evidență o prietenie pe sectorul intim, nu va reuși să aducă soluții la problemele mari. Din această cauză, acolo unde lucrurile merg bine în zona intimă, se va face un compromis pe sectorul public, în sensul că acum vom prefera fragmentarea problemelor mari în probleme mai mici pentru a putea fi controlate sau administrate mai bine, așa cum se întâmplă în zona intimă. Din acest punct de vedere, 29 iulie ar putea să fie o zi în care planurile sociale se schimbă, nu mai călătorim, nu mai vizităm pe nimeni, schimbăm desfășurătorul pe care l-am făcut pentru această zi și acordăm mai multă atenție problemelor acute din zona intimă.
În realitate, 29 iulie ne îndeamnă să învățăm mai multe despre conduită. Acolo unde, în zona intimă, bucuriile ne curtează sau sunt plăcute, nu trebuie neapărat să se întâmple la fel și pe zona publică. Dacă trăim o idilă, nu înseamnă că toată lumea trebuie să participe la această stare sau că, dintr-odată, viața să devină frumoasă și lipsită de răutăți. Tendința de a fragmenta problemele mari în probleme mai mici, aspect care va fi foarte vizibil în special pe zona publică, scoate în evidență faptul că această preocupare față de lucrurile mici nu reprezintă altceva decât o scădere a vitalității. Nu se știe din această analiză cu caracter general dacă scăderea vitalității reprezintă doar efectul unei risipe abordate în săptămânile anterioare. Cert este că opoziția Lunii cu planeta Neptun, aspect care se va definitiva în seara acestei zile, arată că problemele interne, atunci când sunt scoase pe zona publică, devin periculoase pentru stabilitatea grupului. Din această cauză oamenii vor să proiecteze bucuriile pe care le au către relațiile sociale, chiar cu riscul de a fi acuzați că, din naivitate sau superficialitate, au ajuns să confunde dormitorul sau sufrageria cu piața centrală. Aceasta reprezintă de fapt una din direcțiile specifice zodiei Fecioară. Acest semn arată o abilitate foarte mare, performanță sau o pricepere ieșită din comun în a folosi lucruri mici sau cunoscute foarte bine. Din această cauză, 29 iulie reprezintă și ziua în care nu ne plac surprizele sau ziua în care luptăm cu toate forțele pentru a nu fi surprinși de nimic și de nimeni.
Una din cele mai neplăcute și de evitat situații în această zi este aceea în care, dintr-o slăbiciune sau pentru a ascunde un deficit personal, se râde pe seama celui slab. Dacă aceste îndemnuri ar fi venit pe alte unghiuri, nu pe opoziția Lună-Neptun, am fi considerat că acest îndemn la a râde de greutăți, probleme sau de oameni proști pentru a ne desprinde de toate aceste elemente încărcate în apăsătoare sau dureroase ar fi un element bun. Din nefericire, în cazul de față lucrurile stau altfel. Acum, din cauza opoziției Lună-Neptun, se râde pentru a se ascunde o slăbiciune sau pentru a-l împovăra și mai mult pe cel care spune că are probleme pentru ca adâncirea sa să însemne ridicarea interlocutorului. Această situație se aseamănă foarte mult cu ipostaza în care la o vânătoare, cu cât animalul vânat este mai fricos, cu atât vânătorul se va arăta mai curajos.
Prin urmare, 29 iulie este o zi în care vom căuta ca toate lucrurile mari să le facem mici, pentru a avea certitudinea că le putem controla sau administra mai bine. Dacă acest proces este abordat cu bune intenții, cu gânduri bune, pașnice fără a dori să producem suferință sau alte stricăciuni, atunci ziua ne va învăța cum să ne purtăm cu cel din jur, cum să avem răbdare sau cum să devenim inventivi atunci când simțim că puterile ne lasă și metodele pe care le-am folosit până acum nu duc la niciun rezultat. Nu toată lumea poate să se ține de această verticalitate morală. Unii vor dori să umilească, să jignească sau să-i facă pe ceilalți să se simtă mici pentru ca ei să pară mari, puternici, inteligenți.
29 iulie este însă și ziua în care ne întâlnim cu frustrări pe care le-am construit în evenimentele sociale marcate de eșec sau de așteptări nerealiste. Mai avem câteva luni până când Lilith va trece în zodia Fecioară, intrând practic în fereastra opoziției cu Neptun. Abia atunci, adică spre finalul anului 2014, vom conștientiza că în fiecare lună, când Luna trece prin această ipostază, suntem informați că este indicat să ne împăcăm cu dușmanii pe care i-am supraevaluat, cu adversarii pe care i-am văzut mai puternici decât sunt în realitate și față de care am dezvoltat sentimente negative, intense, apăsătoare sau caustice. Așa cum ne spune proverbul “Omul gospodar își face vara sanie și iarna căruță”, la fel se întâmplă și în recomandările de factură astrologică aferente ecuațiilor astrale de acum. Înainte ca Lilith să intre în Fecioară, înainte de a ne întâlni cu situații decisive, categorice pe care să nu le mai putem schimba după ritmul propriu de lucru, ci doar după regulile celorlalți și după timpul impus de o necesitate de atunci, ne familiarizăm cu aceste probleme importante, dar și cu diferitele modalități de rezolvare, fără să fim presați, fără să avem sabia lui Damocles deasupra capului. Cu alte cuvinte, 29 iulie devine o zi de informare. Acolo unde, din exces de zel, oamenii vor dori să demonstreze altceva, vom avea parte și de conflicte susținute pe frustrări ucigătoare, caustice, otrăvitoare pentru depășirea cărora este nevoie de mult timp, multă răbdare, oameni înțelegători și pricepuți în jur, dar și, uneori, de sacrificiu.
Recomandarea pentru această zi este aceea de a lăsa deoparte frica de umilință. Aceasta este o plăsmuire a minții pentru că nimeni nu este umilit decât dacă acceptă sau, mai rău, decât dacă cere acest lucru. Din această cauză persoanele care au în temele lor natale zodia Fecioară puternic accentuată au și acest simț al ridicolului ce înclină către aspectul negativ, adică spre rușine, atât de puternic și de intens încât ajung să-și construiască o identitate falsă pe baza ecourilor interpretate de rușine. Dar rușinea nu este în totalitate un element negativ. Atunci când apare, trebuie să-i aducă individului un dialog interior neîmpărtășit celorlalți, ca un filtru, menit să-l oprească de la fapte abuzive, rele sau necuviincioase și să respecte dreptul celuilalt la exprimare. Atunci când se împrietenește cu inhibiția, rușinea devine o greutatea legată de gât care deformează orice minte, oricât de puternică ar fi, oricât de curată sau oricât de instruită ar fi să facă o selecție pozitivă a evenimentelor. Astăzi descoperim că rușinea ne duce spre frică, iar frica nu limitează puterea de expresie, ci ne întunecă mintea.

Libertate este prost înțeleasă. Oamenii cred că simplitatea reprezintă singura modalitate prin care este combătută o frică. Se alege izolarea sau singurătatea. Nu este respectat un tratament. Rezultatele incomplete sunt considerate finale. Evaluarea prezentului se face prin alte surse. Calitățile celorlalți sunt mult mai importante. Omul dorește să personalizeze pentru a avea garanția succesului.

30 iulie este și ziua când Uranus și Lilith își definitivează trigonul pe care îl formează de ceva vreme. Prin acest unghi, libertatea va fi prost înțeleasă, iar gândurile cele mai intime vor fi prezentate ca fiind pozitive, chiar și atunci când contravin intereselor de grup sau sunt construite împotriva unui colaborator. Multe din demersurile sociale merg pe această formă de negație prezentată pozitiv prin care fiecare individ va încerca să se impună cu mai multă îndrăzneală, fără a lua în calcul că succesul său s-ar putea să însemne nefericirea celorlalți ori avantajele sale să se sprijină pe faptul că cei din jur nu au atât de mult noroc. Acesta este însă înșelător pentru că nu vorbim astăzi de ghinion, ci vorbim de un noroc neobișnuit, ciudat, pe care dorim să-l avem chiar dacă nu este momentul potrivit să cerem asta.
Șansele de reușită pe acest unghi sunt destul de mici sau susținute de demersuri mai vechi în care s-a făcut un sacrificiu. Aici sunt incluse și momentele anterioare în care un individ a cedat, a dăruit din ceea ce este el sau din ceea ce îi aparține pentru a menține pe cale un demers important. Nu trebuie să neglijăm faptul că acest unghi reprezintă o parte dintr-o configurație numită Aripi de pasăre, construită împreună cu Venus și cu Saturn. La rândul lor, aceste planete sunt implicate în alte configurații, spre exemplu, Venus și Saturn implicate în configurația numită Zmeul și, separat, Venus, într-o configurație numită careu în T pe semne cardinale. Așadar, ipostaza în care ne punem de-a curmezișul curentului și cerem lucruri care nu pot fi rezolvate într-un timp foarte scurt are rădăcini adânci pentru că se bazează pe un întreg istoric în care s-a mai dorit acest lucru, însă nu atât de virulent ca acum, nu împotriva celorlalți.
Așadar, 30 iulie ne vorbește despre înțelepciunea de viață, despre un inventar al obiceiurilor personale sau despre cât de multe frustrări am adunat în ultima vreme, când am urmărit să obținem un avantaj fără să ținem cont de nevoile celorlalți sau de cum este privită realizarea personală, avantajul personal sau un anume statut în cadrul grupului de apartenență. Dacă deschidem puțin ochii, vom vedea că unghiurile care se întâlnesc astăzi ne vorbesc despre acele tentații care ne slăbesc puterile, care ne arată ceea ce este important pentru noi doar la momentul prezent, nu în perspectivă, și care ne îndeamnă acum să ne preocupăm mai mult de cizelarea caracterului, de modelarea modului de a gândi sau de-a simții pentru a atinge momentul de armonie. Nu este însă un lucru ușor de realizat pentru că Uranus este în mers retrograd și vine în contextul astral cu multe resentimente, cu o selecție a frustrărilor deja realizată, dar și cu motivația că, dacă nu reușim acum să obținem un avantaj, să lovim în punctul sensibil al adversarului, pe viitor nu vom mai avea o astfel de ocazie.
Marile grupuri trec prin frământări și, din exterior, lucrurile se văd altfel decât le vede cel care participă la aceste episoade. Lupta pentru putere, abuzul de încredere, subminarea autorității unui lider sunt elemente care vor face parte din frământările interne prin care trec acum, în această perioadă, grupurile. De aici, din acest context, nu se știe în mod precis cine va câștiga. Uranus vine cu elementul neprevăzut și, luând în calcul acest factor, am putea anticipa că avantajul cel mai mare ar putea să fie de partea celei mai neînsemnate făpturi, de partea celui care până acum nu s-a remarcat în niciun fel, nu pentru că nu a putut, ci pentru că nu a fost lăsat. Acum, când cei care au tradiție în a cere, dar și în a se folosi de putere, trec prin momente dificile, se-ntâmplă ca în celebru proverb: “Când doi se ceartă, al treilea câștigă!”.
Prin urmare, 30 iulie reprezintă ziua în care suntem îndemnați să facem o evaluare a prezentului prin alte mijloace, prin alte metode sau pe baza altor informații decât prin ceea ce avem la dispoziție în mod simplu. Astăzi învățăm să ne comportăm altfel însă, ca de fiecare dată când primim din partea vieții o lecție, lucrurile s-ar putea să se precipite și, în loc să avem răbdarea necesară, să ascultăm informația până la capăt, ne pierdem cu firea și vrem rezolvare rapidă, rezultat imediat, învingerea adversarului cât mai repede cu putință sau atingerea zonei de confort fără a face nici cel mai mic efort. Acolo unde nu se obține rezultatul scontat, nici măcar prin luptă, nici măcar prin conflict, prin efort sau printr-o altă formă de consum, avem de-a face cu o simulare a succesului, cu tendința de a epata, de a arăta ceea ce nu există în realitate, un statut superior, luxul, fericirea, mulțumirea sau împlinirea. Simularea binelui va fi elementul care va enerva cel mai mult astăzi și va fi și factorul care va construi cele mai ample și dinamice conflicte. Nu trebuie să pierdem din vedere faptul că disputele acestei zile nu sunt simple ieșiri din ritm, simple reacții, ci vârful unor aisberguri care au deasupra zâmbete, iar dedesubt fălci încleștate.
Avem nevoie astăzi de multă atenție pentru că, altfel, ne vom risipi energia în mod inutil sau ne vom implica în personalizări ale unor demersuri sau mesaje care, peste timp, tocmai pentru că sunt personalizate, vor indica adversarului spre cine să îndrepte toată furia sa.
Recomandarea pentru această zi este aceea de a nu ne lua după aparențe. Ceea ce strigă spre atenție reprezintă de fapt și forma cea mai virulentă a tentației care nu poate avea rezultate pozitive, nu poate duce la o concluzie înțeleaptă și nici nu poate consolida statutul pe care dorim cu atât de mult efort să îl protejăm. Dacă vom fi înțelepți vom lua în considerare aceste tentații doar atunci când vrem să facem curățenie în propria viață. Adică ceea ce vine spre noi cu acest caracter incisiv virulent obsedant să fie trecut printr-un filtru strict s-au aruncat la gunoi.

Relațiile sunt judecate după aparențe. Categoriile sociale defavorizate sunt avantajate de un eveniment public interesant. Nemulțumirile devin mai interesante dacă sunt împărtășite. Ideile personale atrag atenția doar dacă sunt încărcate de nemulțumire sau dramă.

Finalul lunii august ne aduce și finalul tranzitului Lunii în zodia Fecioară adică încheierea unei perioade de frică, constrângere, expunere față de anumite abuzuri sau deposedare de resurse pe care le-am acumulat cu mare efort. Este adevărat că acest lucru s-a produs cu acordul personal, din această cauză nemulțumirile acum nu sunt susținute de realitate, nu au suport real și nici nu pot susține pe viitor gândurile reziduale, acelea de reținere sau de rușine, care au rămas în urmă. Astăzi Luna împlinește, chiar de dimineață, un careu cu Junon și un sextil cu Mercur. Din acest punct de vedere lucrurile par simplificate pentru că zonă publică ne îndeamnă să intervenim cu decizii rapide, pe moment sau ample. Ea intră într-o zonă a liniștii, a expectativelor ca și cum chiar din seara zilei de 31 iulie așteptăm să se întâmple ceva deosebit.
În realitate, 31 iulie reprezintă ziua în care Mercur trece peste ultimul grad al zodiei Rac, încărcând sentimentele cu acele finalități la care nu au ajuns încă și punând o greutate pe modul de a simții fără a-i permite individului să-și degaje această apăsare prin conversații sau interacțiuni. Toate acestea se manifestă în intimitate, în forul interior, printr-un dialog interior adânc și epuizant. Nu trebuie să uităm că Mercur a avut un tranzit foarte lung prin Rac. Din această cauză, iminenta trecere a sa în zodia Leu, care se va consuma în seara de joi spre vineri, accentuează acea senzație că urmează să se întâmple ceva bun sau măcar să scăpăm de ceva rău, nu neapărat că la capătul celălalt al firului ne așteaptă realizare.
Prin evenimentele care se consumă în această zi ajungem să considerăm că diferența este dată de o atitudine pozitivă și că, dacă am aborda cu mai multă seriozitate această problemă, atunci am fi protejați din fața unor pericole, așa cum sunt acelea pe care le înfruntăm acum. Aceasta este o atitudine naivă pentru că, în general, prin indiferență se rănește sentimentul celui care vrea să ne ajute, de vreme ce această indiferență este văzută doar de acest personaj și doar la interlocutorul său. Doi oameni indiferenți nici nu se cunosc, nici nu se văd și nici nu vor reuși vreodată să se remarce unul pe celălalt, pentru că sunt ca doi poli magnetici care se resping.
Mulți însă îmi abordează această atitudine pentru că se simt singuri și nemaisuportând singurătatea sau marginalizarea arată că, de fapt, nu sunt chinuiți de viață sau de anturaj prin această marginalizare, ci ei înșiși sunt cei care au decis că trebuie să procedeze în felul acesta, că trebuie să aibă față de cei din jur o asemenea atitudine. De aici și tendința de a explora frica de a recunoaște un adevăr sau de a-i oferi celui din preajma o îmbrățișare atunci când aceasta ar putea stinge dureri sau conflicte de durată. Mercur pe ultimul grad din zodia Rac nu poate să facă gestul frumos care ar putea să încline balanța, deși viața îi oferă astăzi acest prilej.
Prin urmare, finalul lunii august ne aduce în postura de a judeca pe cei din jur după aparență. Este posibil ca o parte din situațiile pe care le traversăm acum să fie prea mult încărcate de nemulțumire însă acest lucru nu va fi un obstacol pentru că avem acum puterea să refuzăm împărtășirea unor secrete personale. Unii se vor teme să facă acest lucru, ca nu cumva cineva din preajmă, mai târziu, peste luni sau poate chiar ani de zile, se râdă de ceea ce aude acum. Mulți vor avea impresia astăzi că sunt la final de drum și că aceasta este ultima picătură de amar pe care trebuie să înghită și, din această cauză, aceasta ar putea să li se pară ca fiind o imensă binefacere pe care universul dorește să o ofere. Este de la sine înțeles că oamenii care au mai procedat în felul acesta vor reuși să beneficieze de forța acestei grație pentru a depăși un obstacol important. Astăzi, această grație ia înfățișarea unei oportunități. Suntem îndemnați să echilibrăm totul cu o îmbrățișare, cu o vorbă bună, cu o faptă săvârșită detașat sau fără a aștepta o recompensă, poate chiar un sacrificiu. Mercur nu stă mult pe acest ultim grad al zodiei Rac, din această cauză recompensele s-ar putea să vină foarte repede sau măcar să fie anunțate urgent și rezultatul concret să vină în preajma noastră puțin mai târziu.
Cele două unghiuri la care participă Luna, pe acest final de tranzit prin Fecioară, indică faptul că avem puterea psihică necesară, mijlocul cel mai potrivit atât referitor la comunicare, cât și la transfer energetic.
Recomandarea pentru această zi este aceea de a alege să respirăm bunătatea. Chiar și atunci când evenimentele sociale ne lovesc peste față, ne îmbrâncesc sau ne agasează, din punct de vedere afectiv să dovedim că avem verticalitate morală. Chiar dacă adâncul sufletului este tulburat, chiar dacă suferim sau nu ne convine ceea ce mi se întâmplă, dacă alegem binele atunci când vremea este tulbure sau periculoasă dovedim că achizițiile ce țin de verticalitatea morală nu sunt de scurtă durată, ci pentru o viață întreagă sau poate pentru mai multe.

Apel la un element inovator. Cheltuieli suplimentare. Revolta împotriva unei tradiții. Bucuriile prezentului sunt greu de împărtășit sau de explicat. Se începe lucrul la ridicarea unui edificiu personal. Părerile celorlalți sunt prea mult luate în seamă. Lucrurile cele mai stabile sunt cele cunoscute. Încercări pe valori personale. Apel la un etalon de calitate foarte complex. Se face uz de forță.

Încă din cursul zilei de ieri Luna se află în zodia Balanța apropiindu-se de opoziția cu Uranus, însă nu o împlinește în spațiul acestei zile, ci în noaptea de vineri spre sâmbătă după ce Marte și Jupiter își vor definitiva careul lor. Astăzi Luna va împlini un sextil cu Jupiter și un careu cu Pluton, dar se va afla și în ferestrele opoziției cu Uranus și, respectiv, careului cu Venus, în așa fel încât să construiască, încă de pe acum, o cruce cosmică pe semne cardinale pentru a ne aminti de momentele dificile pe care le-am parcurs în prima jumătate a anului sau chiar în 2013. Prima zi a lunii august înseamnă, așadar, împlinirea unui regal de unghiuri astrale în care Venus este vedetă principală, împlinind în careu cu Uranus și două trigoane, unul cu Saturn și altul cu Chiron. De asemenea, prima zi a lunii august găzduiește și intrarea lui Mercur în zodia Leu sau definitivarea careului Saturn-Lilith. Toate acestea se consumă în fereastra careului pe care Jupiter și Mercur, în conjuncție, îl trimit către Marte, abia intrat în zodia Scorpion.
Toată această dispunere astrală face apel la un element inovator. Asta înseamnă că pot apărea și elemente suplimentare efectuate cu gândul de a sancționa pe cineva, poate chiar pe cel care plătește sau cel care va plăti în viitor tot ceea ce se consuma acum. Chiar dacă ziua conține și multe careuri ea se așază într-o albie a bucuriei, a dorinței de reușită sau de a evada dintr-o durere apăsătoare. Vibrațiile minunate ale acestei zile, chiar dacă au ca fundal dorința de a consuma sau chiar una de-a face uz de forță, se desfășoară într-un cadru plăcut, deconectant, atractiv fără a crea probleme suplimentare, ci doar câteva de natură administrativă, acelea care și-au făcut încă de ieri simțită prezența. Mercur va ieși din zodia Rac și va intra în Leu, încheind un capitol neplăcut, dureros, tragic pentru relațiile de prietenie sau chiar pentru familiile încercate, oferind speranța unei vieți mai bune. Este adevărat că în această zi speranța unei vieți mai bune este, așa cum spune și termenul, doar o proiecție, nu un eveniment concret. Din această cauză lucrurile cele mai stabile sunt cele cunoscute, iar încercările cele mai mari sunt acelea care au mai strigat în zilele din urmă, nu acela care vin să ne tulbure pentru prima dată acum. Așadar, se poate vorbi astăzi despre seriozitate, înțelegere superioară sau opusul acestora, adică tendința de a fura cu scopul de a ridica un edificiu personal prin foloase necuvenite sau merite pentru care nu s-a muncit.
Există și oameni foarte ambițioși care vor dori să înfăptuiască în această primă zi ceea ce nu au reușit până acum sau să-și calce pe orgoliu, pe rușine, pe neîncredere și să se exprime față de un personaj cu faimă, cu renume, cu putere socială, cu impact, cu scopul de a se așeza în rândul celor drepți. Astăzi părerile celorlalți sunt prea mult băgate în seamă și din această cauză tentațiile care nu sunt filtrate suficient de mult se transformă în zone caustice sau corozive care distrug încrederea din interior sau fragmentează un grup care nu este încă pregătit să treacă în etapa următoare. Etapa următoare face trimitere la ideea de putere, atât în adjudecarea ei, cât și în menținerea sa, acolo unde a fost obținută cu mari eforturi în lunile anterioare.
Este de la sine înțeles că Venus, fiind implicată atât de puternic, va face ca ansamblul acestei zile să fie definit de mesajul unei revolte. Ea se află în continuare în fereastra opoziției cu Pluton și problemele cu care ne confundam astăzi nu sunt noi. Am fost informați referitor la conținutul lor încă din săptămâna anterioară, adică ni s-a spus ce trebuie să schimbăm, unde trebuie să lucrăm mai mult și care sunt abilitățile, deschiderile pe care trebuie să le abordăm de-acum încolo. Unii se vor simți cumva presați de faptul că sunt prea multe de rezolvat într-un timp foarte scurt, din această cauză lucrurile li se par noi, așezate sub lumina altor mesaje sau diferite față de ceea ce am trăit până acum. Unii vor spune că îi deranjează programul de lucru, ritmul solicitărilor sau modul în care sunt abordați. Alții sunt nemulțumiți de faptul că nu sunt lăsați să termine un lucru ca apoi să înceapă altul, adică arată că nu pot lucra pe mai multe fronturi în același timp și, din această cauză, au impresia că sunt abordați printr-un abuz. De fapt, astăzi se încheie cercul unor probleme și nu trebuie neapărat ca aceasta ecuație astrală să fie negativă, adică nu trebuie ca acest cerc să se încheie pentru problema aflată acum în derulare. Unghiurile pozitive pe care Venus le trimite către Saturn și către Chiron permit încadrarea problemelor în albia care le poate rezolva cel mai repede. Asta înseamnă că prin apelul la experiențele celorlalți, la o ființă care are autoritate și experiență în a rezolva tipul acesta de problemă sau prin apel la un vindecător, ghid, profesor, maestru, un arhivar, un depozit încărcat de informații valoroase, se depășește un obstacol care ne-a frământat de mult timp încoace. Fondul generat de această zi, tocmai pentru că aduce o multitudine de probleme, lasă impresia că, în tot ce înseamnă acțiune publică, astăzi, se face uz de forță.
Prin urmare, debutul lunii august se face într-un ton original. Pe deoparte scăpăm de o perioadă apăsătoare încărcată de drama și de resentimente, de atitudinea retrogradării față de oameni s-au față de lucruri, de conflict cu propriul ideal și ne îndreptăm atenția către o nouă speranță. Astăzi această speranță s-ar putea să nu ne aducă niciun rezultat concret, dar ideea în sine de transformare rănește o construcție pozitivă care promite mult pe viitor. Dar una este promisiunea și altele sunt faptele. Din această cauză, cel care va trăi prea mult în trecut, care va considera că dacă își rezolvă problemele din ultima perioadă înseamnă că a atins un stadiu de evoluție spirituală, că dacă primește prietenia celor puternici sau acceptul celor mulți are o calitate de necombătut, va avea de înfruntat reeditarea unei probleme ca pe o soluție. Asta înseamnă să redeschidă un subiect fără a aveam nici cea mai mică intenție să-l rezolve, ci doar să se arate mai puternic, mai viteaz, mai bogat.
Avantajul acestei zile este unul foarte complex, chiar dacă unii vor avea probleme în a-l vedea așa cum este. Aceștia nu vor reuși să treacă de faptul că se aplică forța în cazul lor, că sunt abuzați sau solicitați peste măsură. În realitate, faptul că nu pot să treacă peste aceste idei, prejudecăți sau gânduri eronate nu face altceva decât să arate că încercările pe care le traversează acum sunt creații personale, nu impuneri venite din afară.
Faptul ca vedetă acestei zile este planeta Venus arată că greutățile momentului se limitează la sectorul afectiv. Poziția sa din zodia Rac arată că aceste aplicații afective nu sunt reacții de moment, ci acumulări pe care individul le-a comportat într-o perioadă mare de timp. Aici sunt integrate și moștenirile de la părinți sau de la alte persoane de pe arborele genealogic, cele care fac dificilă integrarea persoanei în cauză în cerințele prezentului. Principalul rezultat al acestor situații este o mai bună conștientizare sau o mai bună înțelegere a nivelului de trai, a destinului personal, a karmei. De asemenea, nu trebuie să uităm că Mercur în zodia Leu se află în cădere, adică într-o poziție care prin aroganță, infatuare, aer de superioritate sau o stima de sine prea mare poate face rău celorlalți cu o ușurință ieșită din comun. Dacă Venus ar fi avut o altă poziție pe această construcție complexă, îndemnurile care ne vin din partea planetei Mercur, abia intrat în zodia Leu, ar fi luat înfățișarea unor cruciade. În cazul de față, multe din aceste atitudini agresive se întorc împotriva celui care le emit, rănindu-l, și, deci, va fi nevoie să ne gândim de mai multe ori înainte de a acționa o singură dată, chiar dacă din primul moment avem certitudinea că așa cum ne vine să facem e cel mai bine.
Recomandarea pentru această zi este aceea de a face ceea ce este cel mai greu pe această conjunctură astrală, adică să le dăm dreptate celorlalți. Unora s-ar putea să li se pară absurd, să dea dreptate unuia mai ales în situația în care vede, aude, înțelege că acesta minte cu prea multă îndrăzneală. Există o ordine superioară celei pe care o folosim acum și la care ne raportăm, cea care îi permite acestui individ să spună un neadevăr. Este un fapt cunoscut printre căutătorii adevărului că uneori practicanții care obțin rezultate în evoluția spirituală îi bruschează pe cei din jur cu franchețea lor. Ei caută adevărul și, în consecință, îi obligă pe toți cei din jur să se comporte la nivelul la care sunt ei. Aceasta este o altă formă de agresiune, este adevărat, mult mai subtilă, mai rafinată, mai delicată, dar este tot o formă de agresiune pe care o practică individul la adresa grupului de apartenență. În egală măsură, nu este indicată nici toleranța față de minciună, ci, așa cum am văzut din învățăturile Marilor Maeștri, cea mai recomandată atitudine este aceea obținută de pe Calea de mijloc. Dar a fi pe calea de mijloc înseamnă a avea parte și de ceea ce se întâmplă în zona binelui, dar și de ceea ce se întâmplă în zona răului, fără a alege niciuna dintre cele două, în mod exclusiv. Și binele, și răul, creează karmă, iar asta înseamnă că cine vrea să descopere adevărul, cel care creează binele și răul, nu se identifică întrutotul cu una din părți, va avea nevoie să nu distrugă corola de minuni a lumii, chiar dacă pe unii aceasta îi înțeapă.

Fericirea este de scurtă durată. Lucrurile câștigate trec printr-o criză. Averea este judecată după criteriile celor care nu au. Judecata aspra poate fi trecută cu vederea dacă se face apel la experiențe personale benefice. Curajul este intens dar de scurtă durată. Câștigurile sunt bune dar greu de administrat. Risipa. Pe spațiul public se anunță probleme în zona militară.

Evenimentele acestei zile nu ne vor fi deloc pe plac. Marte, chiar în noapte de vineri spre sâmbăta, împlinește un careu cu planeta Jupiter, aducând divergențele de opinie în punctul de criză. Se va vorbi în termeni mai puțin plăcuți despre bani, avere, cunoștințe folosite prost sau despre puterea de influență, utilizată pentru a abuza de încrederea cuiva sau, la modul concret, de a pune în pericol realizarea socială a unui individ. Marte din Scorpion aduce un semnal bun pentru fericirea de scurtă durată. Această fericire vine dintr-o chimie internă, dintr-o contracție suficient de mare ce are darul, pe lângă a speria un adversar, să și creeze această impresie de forță supradimensionată. Acolo unde nu există lumină, ea va fi simulată prin foc sau printr-o altă formă de ardere, acolo unde nu există sentiment, plăcerea va simula existența unui sentiment, cu scopul de a câștiga atenție, încredere sau un avantaj material. Atunci când această direcție întâlnește poziția lui Jupiter, întărită de poziția lui Mercur, se nasc îndoielile. Colaboratorul, dintr-o dată, nu mai este sincer, ci interesat, nu mai este curajos, ci viclean, nu este puternic, ci doar abil în a-și folosi rezervele de care dispune. Atât timp cât lucrurile rămân în sfera intimă, cu prietenii apropiați sau în familie, se vor desfășura după o schemă cunoscută.
Lucrurile se complică atunci când se vrea mai mult, când se dorește extinderea către alte zone, teritorii, sectoare. Acesta este și momentul când constatăm că învățătura de acasă nu se potrivește cu aceea care ne este cerută pe stradă, relațiile între prieteni nu pot fi transferate în relații dintre asociații sau partener de dialog. Ceea ce trăim în interior nu este obligatoriu să găsească în exterior un echivalent. De aici, o întreagă suită de conflicte pe care individul nu le va privi cu ochii buni, ci, dimpotrivă, le va lua în sens personal, considerând că îi este subminată autoritatea, este deposedat de un bun de preț sau i se fură din buzunar.
În mod teoretic, cam toate lucrurile sunt bune astăzi, dar cam toate se vor transforma în eșecuri atunci când primim îndemnul din exterior. Este puțin probabil să existe oameni care să trăiască departe de orice îndemn venit din exterior. Nici chiar cei care trăiesc în pustietate nu sunt complet izolați de mediul exterior. Primesc încurajarea naturii, interacționează cu mediul înconjurător sau vor să-și ducă mai departe planurile din zilele anterioare și, așa, ies din zona personală. În zonele aglomerate este însă foarte ușor de găsit un personaj recalcitrant care să se transforme într-un torționar sau într-o persoană care să strice liniștea ori atmosfera calmă.
Ideal ar fi să mergem mai departe și în această zi așa cum s-a întâmplat în zilele anterioare, adică prin discernământul că nu este momentul potrivit să luăm totul în sens personal. Astăzi Luna se va întâlni cu Capul Dragonului și se va iniția un nou ciclu draconitic, ceea ce înseamnă că avem suficient de mult curaj, dar și suficient de multă susținere astrală pentru ca puținul pe care-l facem să se înmulțească în următoarele patru săptămâni. Condiția principală pentru a se realiza acest lucru este autocontrolul.
Prin urmare, 2 august este ziua în care aplicăm o judecată aspră asupra a ceea ce vedem la suprafață. Se pare că suntem invitați să facem o faptă rea, să criticăm nejustificat, să stricăm un obiect și să credem că dacă judecăm aspru această intervenție exterioară vom fi protejați. Așadar, judecățile momentului sunt expresii născute dintr-o nesiguranță acută, aceea care nu poate să medieze două probleme situate pe tronsoane diferite. Asta se explică din punct de vedere astrologic prin faptul că Luna nu doar se află în conjuncție cu Capul Dragonului, ci i se și opune lui Uranus. Ne va veni greu să înțelegem de ce avem acum un statut limitat, de ce anturajul răspunde negativ, de ce nu putem așeza lucrurile la fel de simplu în exterior, așa cum credem că le așezăm în interior. Cei care lucrează cu energia sau care sunt implicați într-un proces de evoluție accelerată știu că acestea nu sunt informații menite să bulverseze și arată că, în realitate, nu s-a realizat evoluția așa cum se consideră, ci s-a stagnat. Mintea ne-a păcălit și din această cauză stima de sine pe care o avem acum este nerealistă.
Este foarte posibil că avându-l pe Jupiter implicat într-un unghi negativ cu Marte, acela care dorește să-și facă singur dreptate și nu spune nimănui acest lucru, legile să fie agresate, schimbate sau adoptate după bunul plac.
Recomandarea pentru această zi este aceea de a nu considera eșecul zilei de astăzi ca fiind decisiv pentru tipurile de relații pe care le dezvoltăm cu societatea. Ceea ce se întâmplă astăzi se adresează momentului prezent și nu trebuie dus mai departe în forma sa negativă. Putem duce mai departe înțelegerea pe care o avem în intimitate pentru ca la momentul potrivit ea să se transforme într-un ajutor pentru cei din jur sau un ajutor foarte util în relațiile pe care le dezvoltăm cu societatea. Forța care ne vine din conjuncția Lunii cu Capul Dragonului poate fi folosită doar acolo unde spiritul este lăsat să se exprime.

Conflicte penibile. Divergenele de opinie se inflamează. Nevoi neobișnuite. Energia se risipește prin agresivitate. Dialog interior epuizant. Puterea este confundată. O înțelegere spectaculoasa ne face curte. Un simplu moment de neatenție se poate transforma într-un circ ieftin. Sentimentele sunt teatralizate. Se caută în zadar un moment de echilibru.

Finalul săptămânii ne aduce în punctul în care să constatăm că nu am rezolvat o parte din probleme săptămânii, chiar dacă ele arătau la începutul acestui interval că nu mai au mult până când se rezolvă. Asta înseamnă conflicte penibile sau divergențe de opinie care se inflamează din nimic. Lucrurile acestea sunt încurajate de faptul că Luna se află în Perioada fără direcție în noaptea de sâmbătă spre duminică, dar și pentru că Mercur, abia intrat în Leu, dornic de a fi ascultat, urmat, elogiat, primește o replică dură și realistă din partea lui Marte din Scorpion.
Careul Mercur din Leu – Marte din Scorpion aduce întotdeauna pagube colaterale, pentru ca aceste două poziții sunt atât de intens orientate una împotriva celeilalte încât până și în relațiile construite de doi oameni care vor să se înțeleagă cu orice preț tot apar nevoi neobișnuite care, la un moment dat, nu pot fi explicate suficient de bine încât să fie înțelese sau nu pot fi abordate prin relația în sine, ci prin individualitate, ceea ce va lăsa un gust amar sau va aduce partenerului de dialog suspiciuni periculoase. Cert este că un simplu moment de neatenție se poate transforma acum într-un circ ieftin pentru că lucrurile nu sunt ținute sub control, nu pot fi încadrate pe o albie a eficienței sau a utilului, pentru că ele sunt orientate în direcția succesului. Fiecare dintre cele două părți dorește să-și adjudece o victorie și din această cauză sunt în conflict.
Chiar în dimineața acestei zile, Luna va ieși din Balanță și va intra în Scorpion, căutând să distragă atenția de la dramele afective la greutăți de altă natură, socială, juridică, medicală. De fapt psihicul încărcat de tensiune sau de nemulțumire este acela care creează impresia de problema la modul general. De aici și tendința de a face ca toată această nemulțumire să se transforme într-un circ de proastă factură care să permită individului să vadă lumina de la capătul tunelului sau să progreseze.
Trecând în Scorpion, Luna îi îndemna pe oameni să se judece prea aspru pentru greșelile pe care le-a făcut, în situația în care, aceste greșeli la care face referire ziua de astăzi, nu sunt altceva decât simple erori sau păreri personale care nu au valoare socială, nu reprezintă o autoritate, ci pur și simplu reacții de moment. Pornind de la aceste reacții de moment oamenii se vor judeca unii pe alții pentru că, în realitate, se tem ca nu cumva acestea să fie exprimate la scenă deschisă, să nu găsească adepți și să nu transforme simplele observații în propagandă.
Cei care lucrează cu energia sau care sunt angrenați într-un proces de evoluție accelerată vor privi tentațiile sau pericolele acestei zile ca pe un contact cu o înțelegere spectaculoasă. Acești oameni care vor să evolueze sunt implicați în ceea ce se numește generic “sublimarea agresivității”. Avem nevoie de oameni dificili, de oameni care nu înțeleg, de oameni care abuzează sau de mici tirani pentru a scoate din adâncul sufletului aceste probleme legate de agresivitate și a le transforma într-o energie nouă sau pur și simplu să le eliminăm. Din acest punct de vedere, viața mi se va părea cât se poate de surprinzătoare pentru că dacă găsim puterea necesară să ne oprim acești nervi, să oprim această irascibilitate, vom găsi echilibru și evoluția va fi rapidă.
Prin urmare, finalul săptămânii ne va îndemna să privim lucrurile cu mai multă maturitate. Acum avem viziune de ansamblu asupra a ceea ce a însemnat săptămâna durerilor împărtășite și progresului obținut prin sublimare, pentru că ne aflăm în fața celor mai delicate probleme pe care le-am ascuns de-a lungul timpului. Acum observăm cât de multă nevoie avem de oameni care să ne ajute să conștientizăm aceste defecte. Vechile metode elogiau rolul micului tiran, rolul torționarului și adepții evoluției spirituale accelerate erau îndemnați să-i caute și să rămână în preajma lor cât mai mult timp, până când se căleau suficient de mult încât să facă față unui salt rapid. Noile schimbări care apar acum în planul conștiinței expansionate, noile mijloace de evoluție folosesc această forță de explorare a defectelor fără a atinge momentul durerii. Tehnicile de dianetică, de chirurgie psihică, tehnicile de channelling sau de meditație dirijată sunt doar câteva dintre cele care ne ajută să ne întâlnim cu propriile greutăți și să le depășim într-un timp foarte scurt fără efecte negative sau drame. Dar, pentru început, tot Micul Tiran va desțeleni câmpul conștiinței, tot el ne va trezi la realitate pentru a ne iubi calitățile, pentru a ne iubi între noi, pentru a redescoperi forța și lumina cunoașterii de care ignoranța ne ținea deoparte. Există mijloace nedureroase de evoluție, dar blocajul emoțional pe care îl trăim ne face să nu le vedem încă.
Din acest punct de vedere viața se va dovedi neobișnuită ciudată sau dispusă să ne învețe în orice moment lecții foarte importante pentru evoluție sau cunoaștere. Din această cauză multe din întâmplările rezervate acestei zile vor lua înfățișarea unui circ de proastă factură scoțând în evidență evenimente lipsită de importanță sau marcate de crize personale. Este indicat ca astăzi să nu ne crizăm, să nu acuzăm gratuit sau să nu ne lăsăm în voia acestor impulsuri periculoase.
Recomandarea pentru această zi este aceea de a ne dedica întreaga zi pentru a ne ierta pe noi înșine pentru modul în care ne prezentăm față de cel din jur. Dacă nu am avea atât de multă dizarmonie în suflet nu i-am obliga pe ceilalți să ne strivească pur și simplu, nu i-am îndemna pe ceilalți să vadă la noi doar defecte. Este adevărat, nivelul unui om încercat poate fi cu mult superior celui care nu trece prin așa ceva, dar această comparație nu-l ajută pe cel implicat. Din această cauză, nu este indicat să îi judecăm pe cei care suferă doar după aparență. Suferința este un privilegiu, iar cel care o poate transforma în înțelepciune de viață este un magician, o ființă remarcabilă pentru că actul său nu devine o simplă transformare, ci o virtute.

Un comentariu la „28 iulie – 3 august 2014

  1. Aura Dvoracic spune:

    Multumesc, multumesc, multumesc ! o saptamana Binecuvantata si numai cu si prin lucruri bune asa cum incerci sa ne daruiesti noua celor carora le servesti de ghid <3 !

Dă-i un răspuns lui Aura Dvoracic Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.