28 august – 3 septembrie 2023

28 august – 3 septembrie 2023 este săptămâna volatilizării, a risipiri unor privilegii pe care am mizat foarte mult și a scânteilor de speranță ce ne vor duce foarte departe. Această săptămână aduce împlinirea doar a două evenimente astrale importante: inițierea deplasării retrograde a lui Uranus, care va dura până spre sfârșitul lunii ianuarie 2024, și împlinirea fazei de Lună plină, a doua Lună plină din august, denumită de unii și Luna albastră. Faptul că nu avem evenimente astrale complexe nu înseamnă că săptămâna nu are direcții importante. Ceea ce parcurgem acum reprezintă, pe de o parte, continuarea unor direcții specifice săptămânilor anterioare legate de gestionarea dramelor afective, dar și, de partea cealaltă, volatilizarea unora dintre aceste probleme pentru a face loc adevăratelor soluții. Sfârșitul lunii august și începutul lunii septembrie va însemna pentru mulți pierderea unor privilegii sau momentul când văd, conștientizează și simt că nu a sosit timpul să se apropie de realizarea pe care și-o doresc foarte mult, chiar dacă ea nu se va împlini încă. Unii vor considera că toată această săptămână este despre adaptare însă atunci când se gândesc la adaptare ei, de fapt, se află în fața unor probleme nedefinite sau definite incomplet care au nevoie de un proces suplimentar de elaborare sau de asocieri noi pentru ca, prin schimb de experiență, să învețe mai multe despre sine, despre interacțiuni sau despre conjuncturi. Pentru acești oameni săptămâna în curs va fi una a educației sau a autoeducației pentru că reușesc să lase deoparte acele intenții artificiale sau acele comportamente greșite care produceau celorlalți impresii pe măsură. Simplificarea acestora îl pune pe cel în cauză în fața unui adevăr evident pe care va fi necesar să îl înfrunte cu bărbăție. Retrogradarea lui Uranus aduce zilei de 29 august o tensiune aparte, dar și întregii perioade până spre sfârșitul lunii ianuarie a anului următor o abordare complexă a nevoilor, acceptarea unor renunțări ca făcând parte din noul mod de a fi, dar și schimbarea strategiei care arată că această acceptare nu este făcută din teamă. Lumea se schimbă pentru că oamenii se schimbă, nu invers. Asta înseamnă că orice modificare pe care o vom realiza de acum și până la sfârșitul lunii ianuarie cere această confruntare cu adevărul pentru ca sinceritatea să fie o opțiune accesibilă oricui, nu o pedeapsă care aduce cu sine consecințe dramatice. Retrogradarea lui Uranus pe zodia Taur va smulge răul din rădăcină acolo unde rădăcinile sunt superficiale sau îi va arăta celui în cauză cât de adânci sunt și cât de mult are de lucrat pentru ca acestea să fie înlocuite sau pur și simplu înlăturate definitiv. În mare parte, săptămâna ne pune în fața problemelor personale pentru a le selecta, nu ca urmare a unei presiuni exterioare, ci prin alegeri personale conștiente și sigure. Ceea ce vom avea la sfârșitul săptămânii va fi doar rezultatul a ceea ce am ales în cunoștință de cauză și doar din aceste elemente se vor ridica adevăratele speranțe. În rest, lucrurile sunt agitate tocmai pentru că sunt scurte și ca intensitate, dar și ca durată.
Recomandarea pentru această săptămână este aceea de a nu visa că binele va veni fără îndeplinirea unor condiții. Numai în unele povești există așa ceva. În realitate, nu!

Este discreditat avantajul cuiva. Legăturile de prietenie sunt puse în dificultate. Avem nevoie de rezultate concrete. Valorificăm un moment care s-a evidențiat prin apreciere sau distincție. Risipirea unui privilegiu. Suspiciune. Îndoială. Se profită de tergiversarea unor demersuri.

Luna parcurge acum ultimul sector de tranzit prin zodia Capricorn urmând ca în a doua parte a zilei să treacă pe Vărsător. Schema astrală a momentului face referire la o formă de retribuire care lasă un gust amar interacțiunilor sau îi pune pe aceștia în dificultate. Dacă o parte din această structură, care este supusă interacțiunii, crede despre cealaltă că risipește, acuzatul va considera că partea cealaltă are o agendă ascunsă, nu-și împărtășește impresiile, așa cum cere situația în sine, și, ca o consecință, acțiunile cu care se apără sunt perfect justificate. Momentul acesta devine unul foarte delicat pentru că este susținut de relații bune pe care Luna le are cu planetele din zodiile de pământ și cu Neptun din Pești. Avem în jur șansa de a obține un avantaj prin comunicare sau printr-un schimb, însă prejudecățile nu ne dau pace, gândurile de tensiune sau suspiciunile se ridică deasupra celorlalte elemente și strică o relație sau pune în dificultatea o prietenie. În contextul acesta nu mai poate fi vorba despre un avantaj, ci, mai curând, despre o forță care poate fi înțeleasă doar dacă i se găsește miezul, doar dacă mergem direct la cauză. Este de la sine înțeles că lucrul acesta va putea fi realizat foarte ușor de cei care lucrează cu energia sau de persoanele care au demonstrat pe conjuncturile anterioare că pot face așa ceva. Presiunea săptămânii, în ansamblul ei, nu este una foarte mare. Cu toții avem sentimentul că ne-au rămas niște cozi pe care trebuie să le rezolvăm și aceasta este singura urgență care merită atenție. Toate celelalte sunt invenții sau exagerări ale unor situații pe care nu le înțelegem corespunzător. Cei care rămân blocați pe aceste prejudecăți nu fac decât să risipească un privilegiu, să aleagă în cunoștință de cauză să se detașeze de cei cu care a interacționat frumos, de prieteni, de asociați sau de persoanele care le-au arătat până acum bune intenții. Nu sunt vinovați că tergiversează lucrurile, însă trebuie să fie conștienți că faptele lor arată celorlalți că sunt leneș și că de fiecare dată când evoluția le cere un efort exclusiv individual, nu unul de grup în care sa intervină cu ceva personal, bat în retragere. În a doua parte a zilei, Luna va trece pe zodia Vărsător și vorbim despre o inițiativă care va tulbura conștiința individuală ce va crește în intensitate cu ziua următoare, când Uranus va intra în deplasare retrogradă. Acum, cu Luna pe zodia guvernată de Uranus (Vărsător), problema adaptării sau a alegerilor bune făcute din bun simt sau din înțelegere va fi de domeniul trecutului. Mulți oameni se vor comporta azi, dar și în zilele următoare, ca și cum sunt la mâna norocului și nu prea îi interesează ce și cât riscă.
Prin urmare, 28 august aduce o inversare a valorilor și îi conferă avantaj celui care nu s-a crezut pregătit pentru așa ceva, dar care a fost disciplinat și atent cu faptele sale. Acum oamenii sunt față în față cu esența lor, cu sămânța acțiunilor lor, cu pilonul central ca și cum au ajuns la judecata de apoi. Acum văd dacă ceea ce au făcut a susținut un concept sau un curent sau pur și simplu a venit din nevoia de a găsi propria cale. Unii vor crede că 28 august este o zi când se vor hotărî pe ce cale să o ia, dar, în realitate, este ziua când calea îi alege pe ei. În rest, lucrurile sunt simple și supuse unei continuități banale. Micile demersuri pe care le-am abordat în săptămânile din urmă au și acum, la începutul acestei săptămâni, parte de o atenție cuvenită. Ele rămân în continuare mici și nu vor face referire la marile alegeri ale vieții decât în situația indicată mai sus când individul este pus față în față cu esența lui. În fața acestei esențe totul se volatilizează, chiar și acele privilegii pe care au mizat foarte mult, în care au crezut și pe care le-au considerat salvatoare se risipesc pentru a face loc esenței care umple.
Recomandarea pentru această zi este aceea de a fi observatorii situațiilor care cer atenție sau urgentare. Calitatea lor ne spune cât de departe am ajuns în autocunoaștere.

Problema adaptării este luată foarte în serios. Necesitățile sunt redefinite. Ceea ce a fost interesant acum trebuie privit cu sânge rece. Forma ascunde o intenție artificială. Prea multe impresii complexe despre o problemă foarte simplă. Este refuzat ajutorul pentru că nu vine cu soluții rapide. Prea multă agitație.

Dimineață, Uranus își inițiază deplasarea retrogradă care va ține până pe 27 ianuarie. Prima zi de retrogradare a planetei Uranus este și cea mai dificilă din tot intervalul tocmai pentru că aduce o revoltă nefirească sau o întoarcere împotriva curentului care ascunde, de fapt, ceva incomod, indecent s-au dezechilibrat care este eliberat din cușcă. Această eliberare a problemelor ține doar o zi pentru că de mâine vom intra în așa-zisa normalitate a retrogradării lui Uranus, care înseamnă întoarcerea către valorile esențiale care coabitează cu cele misterioase pentru a diferenția trăsăturile conjuncturilor și a cunoaște mai bine rolul fiecărui protagonist în contextul în care se exprimă. Astăzi se amestecă valorile cerului cu cele ale pământului și vedem în lumea obișnuită forțe supranaturale sau nefirești la fel cum ni se va părea că ființe lipsite de privilegii pot accede la trepte superioare ale vibrații tocmai pentru că profită de acest moment când se deschid cerurile pentru a intra acolo fără a fi pregătiți. Dincolo de acest tablou fantastic, ziua scoate în evidență strictele necesități și le pune pe o poziție nefirească tocmai pentru că sunt inversate valorile. Ceea ce până de curând o formă frumoasă ascundea un conținut frumos, de acum încolo ceva artificial va umple forma frumoasă pentru a se impune. Nu vorbim aici despre tentația răului, ci doar de cea a curiozității. În rest, valorile zilei sunt centrate pe vechea problemă a acestei veri legată de incapacitatea de a gestiona un fond afectiv sau conflictele intense și pătimașe pe care le parcurg cei care și-au ascuns probleme de cuplu sau care au format cupluri pe care nu au dorit să le maturizeze. Ceea ce de-a lungul vieții a fost încercat, în aceasta vară complicată și apăsătoare se rupe, se topește sau ajunge într-un punct din care nu se va mai întoarce niciodată spre normalitate. În tot acest cadru, 29 august devine un fel de vârf de lance, o ipostază plină de impresii, unele dintre ele complexe sau rușinoase care produc multă agitație pentru a ascunde incapacitatea de a iubi sau de a sacrificat ceva pentru a face iubirea vie sau de a-i permite să trăiască. Această formă de răscolire a sentimentelor va avea o intensitate aparte doar acum, nu va fi la fel până la sfârșitul lui ianuarie când Uranus își va reveni la mersul direct. Tranzitul retrograd al acestei planete prin zodia Taur aduce însă o răceală sterilă, cea care distruge ceea ce nu a devenit între timp fertil, nu a probat eficiența, nu s-a ridicat la nivelul așteptărilor și pentru care nimeni nu mai este dispus să aștepte. Se întâmplă ca și cum pământul steril trebuie să se scufunde pentru a face loc apelor în ideea că această pregătire a viitorului pământ fertil va fi încununată de succes. La vedere, totul va părea o preschimbare sau o înlocuire a unui rău cu o nouă încercare de reușită, cu o renunțare sau o despărțire spectaculoasă care va crea mult timp de acum încolo doar impresii. Ceea ce pornește de azi are înscris teama că iubirea nu va putea fi împărtășită niciodată sau că orice am face, rezultatul va fi același. Nu ar trebui să fim atât de duri în această atitudine pentru că cumulul de factori astrali face din acest interval unul care volatilizează probleme și este cumva prematur să ne gândim cum ne vom comporta atunci când nu vom avea aceste probleme pentru că așa nu s-a întâmplat niciodată până acum. A proiecta modul de a gândi de acum, cel viciat de probleme, asupra unor situații, când aceste probleme vor fi mult mai puține sau deloc, înseamnă a alege stabilitatea în traumă, nu în soluție.
Prin urmare, 29 august vine cu mesaje confuze care trec foarte repede de la o realitate practică la elemente artificiale care se ascund printre cele reale și folositoare cu scopul de a-și găsi propria motivație de a trăi sau propria energie. Cei care se descurajează astăzi vor rămâne mult timp de acum încolo descurajați sau singuri pentru că așa au ales. Ceea ce se întâmplă astăzi în modul acesta scoate în evidență că singurătatea nu este un sacrificiu și nici salvarea, ci doar pedeapsa pentru absența iubirii. Dacă în trecut iubirea a fost înlocuită cu confortul sau cu o plată, 29 august vine cu un mesaj care clarifică și taie cu cruzime acolo unde pare că durerea este mai mare. Da, vorbim despre putere, însă puterea are acum o exprimare haotică și este pe punctul de a ajuta mai mult problema decât soluția. Pentru a nu distruge, avem nevoie să acceptăm că trăim într-o lume excentrică și că excentricitatea funcționează după legi scurte care acumulează pentru a distruge, șoca sau induce în eroare. Mulți vor fi surprinși văzând că dincolo de tonul incisiv sau faptele excentrice nu se află nimic, iar conștientizarea aceasta îi ajută. Cel care nu-și pierde mințile în acest proces de exprimare a excentricității va iubim mai mult liniștea decât furtuna care a făcut-o atât de profundă. Faptele grăbite astăzi sunt cele decise din săptămânile din urmă, iar cele care mai au câteva etape pentru a se împlini au rolul doar de a ne speria.
Recomandarea pentru această zi este aceea de a accepta să cădem pe gânduri dacă aici trebuie să așteptăm liniștea.

Inventivitate. Cel simplu pare copleșit de muncă. Obstacolele simple cer să umple un gol. Duplicitate. Dezordine criticată la parteneri, dar tolerată la sine. Se caută independența pentru o impunere mai eficientă și de durată. Cel slab bravează în fața dificultăților. Cel puternic le ignoră.

Luna parcurge acum ultimul sector al zodiei Vărsător și va aducem o oarecare dezordine în relația cu un partener, dar și tendința de a ierta sau a tolera greșelile ce vin din partea celuilalt. În mare parte, ziua de miercuri este o invitație la a depăși dificultăți care au făcut ultima perioadă greu de suportat pentru că ne oferă sentimentul că suntem învingători indiferent ce am face. Persoana care se crede puternică va avea astăzi suficient de multă tărie de caracter încât să vadă dincolo de probleme, să le grupeze pentru a le înțelege mai bine sau pentru a le da acestora valoarea pe care o merită. Este adevărat, 30 august va fi și o zi de muncă și unii se vor simți copleșiți sau apăsați de faptul că din nou sunt puși în fața unor obstacole sau din nou se vad în miezul unor conflicte care le creează un acut sentiment de nesiguranță. Unii sunt nesiguri pentru că au obosit să lupte cu ceea ce consideră indecent, inegal sau lipsit de demnitatea. Alții, se tem că nu vor face față, iar aceștia sunt oamenii care au rămas în continuare cu atitudinea zilelor anterioare, când exagerau probleme banale. Vibrația momentului aduce, spre seara, după ce și Luna va trece pe zodia Pești și va intra în conjuncție cu Saturn, o stabilitate, o luciditate obținută chiar și în absența emoțiilor. Dacă situația o cere, ne vom detașa pentru a nu mai privi toata această situație ca pe o dramă. Detașarea de emoție, de sentimente, va însemna pentru unii întoarcerea la rațiunea care i-a făcut să repete o greșeală tocmai pentru că nu au reușit să înțeleagă de ce unele probleme nu se rezolvă prin răceală emoțională, ci prin luciditate. Acestora, nici de această dată, nu le va fi suficientă luciditatea. Ei vor rezultate și sunt convinși că le pot obține doar prin răceală, distanță sau acuzații.
Prin urmare, 30 august ne arată că lucrurile complicate îi pot face pe oameni mai atenți la detalii sau mai circumspecți atunci când sunt pe punctul de a apela la metode vechi pe care le-au folosit și altădată cu aceleași rezultate. Dacă prima parte a zilei va fi intensă și plină de evenimente, spre seară lucrurile se vor tempera însă nu în ceea ce privește luciditatea. Nu vom înțelege de la sine că lucrurile acestea sunt puternice, clare decât dacă ne implicăm în mod special în direcția aceasta. Prima parte a zilei duce mai departe stricăciunile zilelor anterioare și ne arată că este nevoie de vigilență pentru a nu amplifica ceea ce pare că se strică de la sine. În realitate, ceea ce se strică astăzi eliberează spațiul pentru lucruri esențiale. Relația bună pe care Luna o are acum cu Capul dragonului, prin care devine și mediator al tendinței Nodurilor, arată că tot răul este spre bine, că toate aceste elemente complicate au un miez frumos pe care îl descoperim lucrând în direcția aceasta. Avantajele nu vin ca urmare a forței de grup, nu ne molipsim de inspirațiile celorlalți doar pentru că îi avem în preajmă și nici nu devenim mai bogați doar pentru că numărăm banii altora, ci dacă facem astăzi un pas mic în direcția dorită.
Recomandarea pentru aceasta zi este aceea de a fi atenți la ceea ce aprobăm. Lucrurile puternice, după ce sunt exprimate, devin foarte evidente și, în egală măsură, opțiunea absolut firească. În cuvinte mai simple, e bine ceea ce descoperim astăzi, dar nu trebuie să uităm că înainte de a face acel pas mic pentru a descoperi nu știam nimic despre firescul și avantajul a ceea ce obținem alegând așa.

Efortul suplimentar nu este justificat, dar este cerut. Avem nevoie de recuperare. Insensibilitatea provoacă reacții caustice. Risipă. Este nevoie de conștientizare. Inventivitatea ne duce dincolo de înțelegerea necesității adaptării. Surprize interesante.

Ultima zi a lunii august aduce împlinirea fazei de Luna plină care este considerată de unii Luna albastră, tocmai pentru că este a doua Lună plină a lunii august. Despre acest lucru puteți citi mai multe informații de AICI. Ducând mai departe vibrația cu care am luat contact în ziua anterioară vom înțelege acum că efortul de a ne face remarcați sau de a ieși dintr-o situație încurcată nu prea este acum justificat. Astăzi se schimbă complet vibrația și ceea ce nu putea fi împlinit prin intermediul forței de grup se realizează foarte ușor. Avem nevoie doar să conștientizăm că există ceva bun care plutește în jur și care provoacă reacții, iar noi, în momentul acesta, suntem beneficiarii direcți ai acelor reacții. De această dată avem o Lună plină pe axa Fecioară-Pești, adică o Lună plină în Fecioară, pentru că Soarele se află în Fecioară (denumirea fazei Lunare este dată de Soare), care ne aduce griji suplimentare față de puțin, risipă sau neînțelegerea independenței așa cum se prezintă ea în această perioadă. Astăzi ne enervează surprizele chiar dacă le considerăm interesante și facem tot ceea ce putem pentru a le izola sau a le evita. Lucrul acesta va fi realizat cu succes în special în a doua parte a zilei, când ne apropiem de împlinirea opoziției dintre Lună și Mercur. Doar în momentul acesta se justifica acel refuz aparte care ține surpriza la distanța. În rest, ajungem să ne bucurăm de ceea ce nu putem anticipa sau nu putem controla pentru că lucrurile sunt frumoase atunci când se consumă și în felul acesta, nu doar pe baza unor reguli foarte stricte, ca atunci când suntem niște roboței. Calitatea de Luna albastră calendaristică este, așadar, mai puțin importantă, chiar dacă știm că de fiecare dată când apare o asemenea repetare a fazei Lunii în aceeași lună până și astrologii, care ar trebui să știe foarte bine lucrul acesta, cad în patima senzaționalului și exagerează cu trăsături care nu există în realitate. Ea va duce, însă, sentimentul apartenenței la un grup mai mare și mulți se vor comporta ca și cum au primit lucrul acesta pentru că au cerut și sunt în posesia lui pentru că merită. În unele cazuri această stima de sine nu are echivalent în realitate și de aceea este nevoie de puțină conștientizare în plus față de ceea ce am parcurs în zilele anterioare pentru a rămâne cu mintea sănătoasă. În rest, ultima zi a lunii august aduce o diversitate a acțiunilor ce au în centrul lor ideea de asociere sau de cuplu. Dacă ieri se urmărea distrugerea a ceea ce nu a supraviețuit așa cum a fost intenționat astăzi ne întoarcem la gânduri mai bune și ne gândim că poate acolo unde a fost nevoie de indulgență aceasta a fost justificată. Unii sunt dispuși să ierte sau să șteargă cu buretele faptele abuzive ale multora, dar vor vedea că este doar o plăcere de a lor sau o altă greșeală, că nu degeaba suntem în perioada în care Saturn este retrograd și ne arată care programe se repetă împotriva celui care le-a creat.
Prin urmare, ultima zi a lunii august este una de efort, dar și de justificare, un moment când liniștea este regretată dacă nu vine la pachet cu o diversitate de acțiuni realizate în grup, în aglomerație, printr-o diversitate de idei sau posibilități de a alege. Este adevărat, cu Soarele pe zodia Fecioară astăzi alegem cantitățile mici, dar acestea trebuie să fie diversificate sau multe (numeric). De asemenea, și reacțiile vor fi pe măsură, iar ca atitudine personală plictiseala va fi inamicul numărul unu. În cuvinte mai simple, 31 august este o zi complicată, plină de evenimente, iar multe dintre acestea vor fi și intense, iar o parte dintre acestea vor deveni foarte interesante tocmai pentru că vin să combată plictiseala. Pentru că știm din alte situații că din plictiseală oamenii sunt în stare să facă tot felul de prostii, ne putem aștepta și astăzi ca imediat ce analizatorul este decuplat faptele oamenilor să nu aibă pic de logică. Din fericire, săptămâna ne protejează de faptele grandioase rele, chiar dacă lucrul acesta se răsfrânge și asupra direcțiilor pozitive, în sensul că nici pe acesta nu prea reușim să-l reducem foarte departe. Astăzi vom vedea că, până la urmă, este de preferat că suntem opriți din a face o prostie foarte mare chiar dacă, de partea cealaltă a baricadei, dacă ne-am fi abținut, nu ar fi existat un bine la fel de intens.
Recomandarea pentru această zi este aceea da ne aminti că speranța nu înseamnă risc, ci vivacitate.

Accesul la putere se face prin atitudini categorice. Facem apel la idei noi, la concluzii noi. Suntem îngrijorați că relațiile nu sunt așa cum ne dorim. Este nevoie de control minuțios al comportamentului, dar nu suntem dispuși să facem lucrul acesta. Problemele simple angrenează atitudini conflictuale. Temeri absurde și nejustificate.

În mijlocul acestei zile Luna își va încheia tranzitul său prin zodia Pești și va intra pe zodia Berbec. Cu puțin timp înainte ca acest eveniment astral să se producă, ea va împlini unghiuri pozitive cu cele trei planete colective aflate în deplasare retrogradă: Uranus, Neptun și Pluton. Prima zi a lunii septembrie vine cu un mesaj amplu care afectează grupul de apartenență sau care face referire la activități ce pot fi prestate împreună cu cineva din preajma sau pentru a beneficia toată lumea. Pornim în această călătorie cu o oarecare reținere tocmai pentru că există o componentă afectivă de care nu ne putem separa și care ne arată prea multe elemente sau prea multe detalii și gândim că pentru soluționarea problemei de acum ar trebui să ținem cont de toate aceste elemente sau de multe dintre ele. Abia spre seară, când Luna va intra pe zodia Berbec și se va afla într-o relație de opoziție cu Marte vom realiza ce greșeală am făcut în prima parte a zilei, când am ținut cont de toate această diversitate. Unii își vor imputa aceasta atitudine analitică, dar nu vor face decât să își îngreuneze și mai mult sarcina. Problemele pe care le au în momentul acesta se vor accentua și pentru că vor muta grija de a face mai mult sau de a rezolva cât mai mult într-un timp foarte scurt pe conflictul cu sine. Nu vor mai fi nemulțumiți de sarcinile în sine, de agitația zilei sau de efortul intens pe care trebuie să-l facă acum, ci doar de faptul că nu au fost mai selectivi. În felul acesta, dau curs unor complicații pentru care va fi nevoie de mult timp sau de mai multe persoane implicate pentru a fi rezolvate. Aici vor reuși doar oamenii care au un control minuțios al comportamentului, cei care sunt dispuși să fie selectivi atunci când situația o cere. Se vor pierde în detalii toți ceilalți care așteaptă ca unele soluții să vină din partea comunității doar pentru că s-au preocupat de un anumit subiect sau din oboseală, teamă sau o suprasolicitare să renunțe pentru o perioadă la comportamentul opozant. Există pe zona publică o presiune pe aceste reacții personale și ea întreține mai curând acele temeri care nu sunt justificate și care țin de reacțiile primare ale ființei. Cei care ajung deja și argumentează că viața este grea pentru că le lipsește ceva anume sau că există de ceva timp un obstacol pe care să-l numească sau să-l definească arată că s-au mai întâlnit cu aceste temeri primare, cu aceste griji.
Prin urmare, debutul lunii septembrie ne aduce în fața unor atitudini categorice care sunt așa doar prin ton, nu și prin fapta în sine. Acțiunile acestei zile sunt scurte, haotice și în mare parte obositoare tocmai pentru că avem mari probleme cu controlul minuțios al comportamentului sau cu coordonarea corectă a lui. Mulți vor considera astăzi că pentru tot ceea ce li se întâmplă, alții sunt vinovați și vor găsi imediat explicații pentru lucrul acesta. Tocmai pentru că acțiunile acestei zile sunt scurte, tocmai pentru că centrul de greutate al acestor predispoziții este ființa în sine, cu puterile și neputințele sale, aceste concepții se dovedesc a fi greșite. Nu anturajul este de vină pentru ceea ce ni se întâmplă astăzi, ci modul cum organizăm noi ceea ce obținem din interacțiunea cu anturajul sau ne luăm de acolo. În rest, ziua aduce efort, agitație, care se poate soluționa și într-un mod pozitiv în prima parte a zilei, dar pe care ni le imputăm mult prea ușor spre seară atunci când vom considera că ar fi fost mult mai bine dacă făceam alte alegeri, dacă simplificăm demersurile, dacă îi lăsam pe cei din jur să se ocupe singuri de ceea ce au de făcut.
Recomandarea pentru această zi este aceea de a nu ne întoarce către secrete sau către refuzul de a împărtăși doar pentru că acest schimb cu anturajul devine astăzi obositor. Sinceritatea acestei zile este cea care ajută simplificarea.

Rutina obosește. Impulsivitate. Relațiile sociale trec printr-o ușoară criză. Apar probleme de atitudine sau de autocontrol. Evoluția este privită întotdeauna ca fiind o realizare greu de atins. Tot ceea ce este bun este departe.

Astăzi învățăm mai multe despre rolul pe care îl îndeplinim în grupul de apartenență, despre impactul pe care cei pe care îi admirăm îl au asupra noastră, dar și despre viață în general. Multe din alegerile acestei zile cer să fie în contrast cu ceea ce s-a întâmplat, ceea ce arată că astăzi alegem relaxarea sau diversitatea pentru a demonstra că suntem făuritorii propriului destin și nouă nu ni se impune un anumit fel de a fi, ci facem după bunul plac tot ceea ce ne trece prin cap. Unii cred că devin în felul acesta mai eficienți, dar nu reușesc decât să fie mai combativi sau mai distanți față de conținutul real al exemplului bun primit din exterior. Asocierile acestei zile sunt ba neobișnuite, ba frumoase, când duc mai departe relații care au trecut testul timpului sau care vizează acele demersuri care duc la consolidarea unui edificiu comun, ba urâte, când rămânem blocați pe contraargument, pe replică, pe pedeapsa pe care dorim să o aplicăm celui pe care îl consideram în ultimele săptămâni vinovat de ceea ce face și spune. Există acest balans care complică relațiile sociale și le duce spre o ușoară criză. Soluția vine pe cale rațională și ea înseamnă a apela la un set de reguli frumoase și echilibrate pe care le-am primit necondiționat de la cei care ne apreciază pentru ceea ce suntem și pentru ceea ce facem, nu pentru ceea ce vindem. Binele vine astăzi acolo unde nu există plată sau troc, acolo unde, dacă este nevoie, să se apeleze și la sacrificiu sau la a împărți fără nici o obligație din partea nimănui a bunului păstrat cu sfințenie în furtunile din ultimele săptămâni. Deja aceste complicații cu substrat afectiv ne sunt cunoscute și le recunoaștem de la primele semne. Și astăzi, pentru ceea ce nu am rezolvat și am păstrat în forul interior ca un conflict care nu are soluție pentru că nu permite societatea, nu primim ajutor pentru că nu există cadrul adecvat sau nu avem resursele necesare pentru așa ceva, iar reacțiile explodează în opinii în ideea că doar așa ne eliberăm de problema care se intensifică în interior. Aceste reacții ne depărtează și mai mult de tot ceea ce este bun și poate fi atins ușor. În rest, ziua ne aduce, ca un laitmotiv, nevoia de a ne retrage, de a ne vindeca acele răni sufletești care ne-au durut în ultimele săptămâni, de a ne odihni sau de a ne deconecta pur și simplu de ceea ce nu putem rezolva sau controla.
Prin urmare, 2 septembrie aduce o picătură de impulsivitate în plus pe lângă cele care există deja. Astăzi ne declarăm ușor împotriva a tot ceea ce pare să aibă un curs firesc pentru că avem nevoie să demonstrăm că nu suntem pioni pe o tablă de șah, ci ființe care decid pentru propriul destin. Nevoile acestei zile țin de relațiile interumane și, în mod paradoxal, alegerile acesteia vin să contrasteze cu nota generală desprinsă din relațiile care există deja. În cuvinte mai simple, astăzi o facem pe grozavii pentru că pare momentul potrivit să aducem în discuție tot ceea ce credem că dă vieții o notă personală evidentă. Ziua ne obosește prin acest disconfort și ne poate consuma mult din acele resurse pe care le-am putea utiliza în preocupări intime, frumoase și deconectante care să ne suplimenteze cantitatea de energie, nu s-o reducă. Cei care cad astăzi în păcatul de a se declara împotriva tuturor se depărtează de binele pe care vor să îl evidențieze prin acest comportament chiar și de nota personală și originală a vieții pe care toți cei din jur trebuie să o observe. În încercarea de a se face remarcați nu fac decât să se adâncească și mai mult în uitare sau să le ofere celorlalți motive diverse pentru ca, în viitorul apropiat, această uitare să se producă în mod inevitabil.
Recomandarea pentru această zi este aceea de a folosi această zi pentru a ne tempera, pentru a ne diminua impulsul de a demonstra pentru că el nu ascunde altceva decât explorarea importanței de sine – marele dușman al omenirii.

Ne pierdem în detalii fără rost. Barierele sunt preferate, dar și regretate. Faptele bune vin după un antrenament. Ceea ce este bun este justificat și de necesitate. Grijile ne lasă impresia că nu suntem în stare să rezolvăm probleme simple. Se caută consistența. Se ignoră esența.

Abia în ultima zi a săptămânii realizăm cât de importantă este căutarea interioară, cât de valoroase sunt puterile interioare pe care vrem să le utilizăm și cât de frumoasă este armonia pe care alegem să o protejăm acționând în direcția aceasta. Mulți vor alege această zi pentru a evidenția faptul că sunt în căutarea adevăratelor esențe ale vieții, că lucrurile frumoase pe care le dețin sunt rezultatul unor căutări similare, a unor abilități pe care și le-au dezvoltat practicând sau cercetând cele ascunse și esențiale, dar nu este așa. În esoterism se spune că până și omul obișnuit poate utiliza acel procedeu numit deplasarea energiei, care nu este altceva decât un transfer de putere. La un nivel înalt, inițiatul va pune în acea putere informația care să controleze energia și să o transforme într-un bumerang, cel care indiferent de traseul pe care îl realizează se întoarce întotdeauna la cel care la aruncat. Ultima zi a săptămânii devine, astfel, una a excesului de zel, când fiecare va dori să se impună, și o va face apelând la întregul arsenal interior sau exterior. Cei care nu și-au rezolvat ieri problema importanței de sine vor excela astăzi la acest capitol, devenind o problemă pentru cei din jur pentru că tot ceea ce emit, le amplifică grijile sau îi pun în dificultate. Astfel, în loc să rezolve o problemă a lor sau a grupului de apartenență creează altele sau produc un fel de inspirație negativă determinându-i și pe ceilalți să se exprime la fel. La modul comun, acest fapt este ușor de identificat în cazul celor care schimbă vibrația locului sau starea de spirit a cuiva. Unii induc negativitate, alții, dimpotrivă, fac în așa fel încât locurile prin care trec să se umple de lumină, căldură, bunătate sau înțelegere. La bază este doar un simplu proces de transfer de putere. Există și părți bune în toată această schemă astrală și ea vine din explorare. Dacă suntem suficient de atenți vom vedea când să ne oprim și când să schimbăm direcția sau să ajustăm prioritățile în așa fel încât, dacă greșim, să nu o facem pe seama celorlalți. Faptele bune ale acestei zile vin după un antrenament asiduu, deși procedeul deplasării energiei este accesibil oricui. Oamenii devin astăzi mai volubili, mai încrezători în forțele proprii, mai curajoși, reușind cu mai multă abilitate să își ascundă chiar și defectele proprii. Seara, după ce Luna va trece pe zodia Taur și se va afla într-un sextil cu Saturn, aceste probleme personale vor deveni probleme de destin. Cel înțelept sau care a practicat acest procedeu în cunoștință de cauză, nu haotic, și a învățat ceva din ceea ce a parcurs în prima parte a zilei și a determinat, își va asuma răspunderea faptelor sale și își va lua angajamentul de a suporta consecințele. Și astăzi, la fel ca și în zilele anterioare, ne pierdem în detalii fără rost însă picătura aceea de pricepere care dă o oarecare măsură acțiunii ne ajută să transformăm o situație aparent întâmplătoare, într-o speranță vie. Chiar dacă avem multe să le reproșăm celorlalți sau nu suntem de acord cu metodele pe care le folosesc, modul cum alegem să reacționăm ține de propria putere, de propria pricepere, de propriul nivel. Astăzi învățăm mai multe despre dictonul: “Modul cum reacționez vorbește despre mine, nu despre situație sau despre interlocutor!”.
Prin urmare, finalul săptămânii ne arată care sunt barierele pe care ni le punem singuri sau pe care alegem să le menținem crezând că acestea sunt ajutoare de care ne putem folosi de fiecare dată când avem de rezolvat ceva. Multe dintre ele sunt ajutoare, dar sunt și obstacole, și greutăți precum pietrele de moară pe care le tragem după noi chiar și atunci când nu este necesar. Convingerile acestei zile fac trimitere la esență, la cum căutăm adevărul din spatele a ceea ce este evident, la când anume trebuie să ne oprim atunci când suntem convinși că avem în fața noastră un vinovat. Esoterismul are și în situații de genul acesta o explicație, iar cei care cred că dețin adevărul vor avea astăzi surprize mari când vor constata că nu-i ajută prea mult convingerile sau explicațiile la care apelează, decât dacă își folosesc puterea pentru a reduce din suferință, pentru a aduce mai multă liniște, pentru a arăta înțelegere, condescendență, toleranță și iubire. Puterea folosită în alte scopuri decât acestea se transformă astăzi într-o forță pe care o îndreptăm către propria ființă, asemenea unui bumerang. Astăzi se va vedea clar diferența între cel care acționează conștient ca un cunoscător al lucrurilor subtile și ignorantul care țintește doar către beneficiu. Cel care cunoaște perfect procedeul pe care îl realizează va ști să se oprească sau să-și moduleze vibrația în funcție de evoluția demersului. Celălalt va fi orbit de iminenta atingere a rezultatului final și nu va ști când să se oprească. Că vrem sau nu, 3 septembrie ne oferă o lecție practică de ezoterism punându-ne în fața acestei probleme.
Recomandarea pentru această zi este aceea de a nu trăi cu angoasa că merităm mai mult. Ceea ce avem în momentul acesta este tot ceea ce am putut obține, am meritat sau ne este necesar.

2 comentarii la „28 august – 3 septembrie 2023

  1. Ana spune:

    Curiozitatea din mine mă îndeamnă sa înțeleg mai bine cum functioneaza energia asta.
    Ieri am plâns pur și simplu când ” acea” persoană si-a cerut scuze pentru că nu a putut răspunde mai repede la un mesaj pe care îl trimisesem.Nici măcar nu era vina lui, au fost circumstanțele care au împiedicat mesajul să ajungă.
    M-au copleșit emoțiile.Eu nu am avut parte de asemenea gesturi.
    Mi-ar prinde tare bine dacă m-ai ajuta să înțeleg cum funcționează treaba asta cu energia și mai ales cum să mă comport când mă inundă.

    1. Ana, există răspunsuri la întrebările tale, dar nu le vei găsi aici. Nu le vei găsi pe niciun site. Nu le vei găsi scrise în carți. Tu ai nevoie de un altfel de ajutor.
      Problemele pe care ni le împărtașești aici devin mult prea personale.

Răspunde-i lui Gheorghiță Coser Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *