27 septembrie – 3 octombrie 2021

27 septembrie – 3 octombrie 2021 este săptămâna combinațiilor frumoase la care ajungem dacă dovedim încredere și a tristeții care descurajează și împinge către un păcat. Săptămâna pe care o parcurgem este una care ne încearcă pe răbdare, decență, smerenie. Avem nevoie să fim mai înțelepți decât am fost în săptămânile anterioare pentru a merge mai departe, chiar dacă asta înseamnă a parcurge acest interval cu pași mici și cu mare efort. În egală măsură este o săptămână care ne aduce în fața unor combinații foarte interesante din care să ieșim victorioși, chiar dacă nu ne așteptăm să se întâmple așa ceva. Inițierea deplasării retrograde a planetei Mercur înseamnă o perioadă de trei săptămâni de refuz, de falsă independență. Nu va fi foarte greu să ne obișnuim cu ideea că unele lucruri nu pot fi rezolvate. Lucrul acesta va fi foarte vizibilă în mijlocul săptămânii când vom vedea că anumite situații se selectează de la sine, pe unele le putem singuri delimita de întreg pentru a rămâne cu acel puțin pe care îl putem rezolva. Avem nevoie să facem apel la acest gând bun, la această înțelepciune pentru a nu strica nimic din corola de minuni a lumii. Lucrurile în această săptămână sunt complicate, unele dintre ele luând o întorsătură stranie, dar soluțiile, dacă sunt respectate aceste condiții, vor fi cu adevărat minunate, chiar dacă nu vor fi multe, chiar dacă pe moment vom considera că nu conțin nimic impresionant. Finalul săptămânii ne aduce încheierea cercului circumscris acestor încercări prin faptul că ne va pune în fața unor probleme care au devenit foarte vizibile la începutul săptămânii. Adică trecem printr-o revizuire. Unii vor vedea în această situație un semn de inutilitate cum că au pierdut săptămâna degeaba, nu au făcut nimic sau nu au reușit să împlinească ceea ce și-au propus. Aceștia fac parte din categoria oamenilor care cred că modestia este pentru proști, în timp ce, în realitate, modestia este condiția omului inteligent și înțelept.
Recomandarea pentru această săptămână este aceea de a avea măsură în observație, apreciere, acțiune. Dacă nu înțelegem ce ni se întâmplă, să ne oprim! Un moment de pauză nu este un timp pierdut, ci, dimpotrivă, unul câștigat.

Indecizia se plătește scump. Visăm la o viață mai bună. Schimbările sunt interesante, dar greu de realizat. Pășim pe un tărâm nou.

Săptămâna debutează cu inițierea deplasării retrograde a planetei Mercur care va ține aproximativ trei săptămâni. Marte se va afla într-o dispunere bună cu Luna neagră, iar Soarele în altă dispunere bună cu Capul dragonului, reușind, în felul acesta, să medieze tendința Nodurilor prin Coada dragonului. Vorbim aici de măsuri rapide pe care suntem îndemnați să le adoptăm, poate și din această cauză orice formă de indecizie este acum pusă la colț, pedepsită sau plătită din economiile pe care le-am strâns cu atât de mare efort. Este adevărat, intențiile pe care le avem acum nu sunt bune, însă metodele, în cele mai multe din cazuri, lasă de dorit.
Tentația de a face așa cum considerăm mai bine, fără a ține cont de opinia celuilalt sau măcar de conjunctura pe care o parcurgem, este un mare pericol al momentului. Trebuie să ținem cont că pășim pe un teren nou, într-o zonă nouă și este nevoie întâi de investigație, de puțin mai multă atenție cu atât mai mult cu cât retrogradarea planetei Mercur ne va aduce un ușor deficit de atenție. Pentru că toate aceste lucruri care se schimbă sau se modifică ni se par interesante, vom fi convinși că toate deciziile pe care le luăm și care se păstrează în această zonă de confort vor fi alegerile cele mai bune. Dacă ele sunt în concordanță cu mesajele venite din partea celorlalți, cu observațiile lor, dar și în concordanță cu anumite îndemnuri venite din partea conjuncturilor, atunci rezultatele vor fi bune. În caz contrar, vorbim despre un eșec în glorie, despre o greșeală foarte mare pe care o săvârșim atunci când suntem foarte siguri pe un rezultat pozitiv. Beția puterii, beția succesului obținut ușor este o mare tentație acestei zile.
Prin urmare, vorbim în prima zi a săptămânii despre începutul unei perioade complicate pe care o putem rezolva ușor dacă suntem atenți la mesajele venite din jur care, în multe din situații vor fi complet diferite față de așteptările pe care le avem. Mercur își va opri retrogradarea pe 18 octombrie, dar va intra pe Scorpion pe 6 noiembrie. Este un tranzit lung ce ne solicită pe interacțiune și administrarea unui patrimoniu, pe socializare și putere. Chiar dacă ni se va părea că lucrurile merg spre bine, să fim atenți că fără a ține cont de elementul noutate, fără a tatona sau a investiga noua zonă sau noul domeniu în care intrăm nici un rezultat bun nu va veni sau dacă va veni nu va fi durabil așa cum ne este necesar.
Recomandarea pentru această zi este aceea de a nu porni în această călătorie cu obsesia că știm mai bine decât alții ceea ce este de făcut sau cu rigiditatea de a pune cu orice preț în practică un plan pe care l-am gândit când Mercur nu era retrograd, adică până ieri.

Întorsătură interesantă de situație. Aventurile se termină brusc. Teamă de schimbare. Regretăm o decizie mai veche.

Pe 28 septembrie se întâmplă lucruri frumoase. Este adevărat, se mai păstrează din ziua anterioară ușoară teamă de schimbare, o ușoară reticență față de lucrurile noi cu care intrăm în contact. Binele pe care-l experimentăm acum poate fi umbrit doar de anumite regrete cum că nu am putut face în trecut ca lucrurile să se îndrepte așa cum intenționam acum. Asta arată că ziua predispune către o ușoară naivitate, adică ne lasă impresia că luciditatea de acum am fi putut-o avea și altă dată. Din nefericire situațiile bune și frumoase ale acestei zile sunt doar simple efemeride, dar asta nu înseamnă că nu ne putem bucura așa cum se cuvine de ele. Faptul că regretăm o decizie mai veche arată că suntem încă blocați pe refuzul de a participa la anumite episoade sociale după cum dictează valul schimbării, după mesajele care ne vin din comunitate. Practic, aceasta este marea încercare a zilei, aceea de a accepta că până și lucrurile frumoase sunt supuse acestor încercări de răbdare și toleranță, acceptare și smerenie.
Prin urmare, a doua zi a săptămânii ne arată că, oricât de complicată este această perioadă, din când în când universul ne oferă mici daruri, cadouri, semn că există undeva acolo sus o atenție îndreptată către ființele mici care suntem, către valorile pe care ne-am propus să le construim pentru a deveni și noi cărămizi într-un templu al binelui, al cunoașterii, al înțelepciunii. Va exista și o predispoziție către sobrietate, însă aceasta va fi vizibilă doar în cazul oamenilor rigizi care își trăiesc viața cu grija că schimbarea îi pune în dificultate, îi compromite și le consumă din patrimoniul atât de valoros pe care cred că l-au acumulate de unii singuri de-a lungul vieții. Din fericire, rigiditatea lor va fi și ea binecuvântată în așa fel încât, fie și parțială, să se bucure de ceea ce este frumos și simplu. Simplitatea nu se demodează niciodată. Vor trece acest test dacă nu vor da importanță răstălmăcirilor, acuzațiilor nefondate, crizelor de identitate ale celor din jur sau minciunilor gratuite cu care se vor întâlni de-a lungul acestei zile. Binele întotdeauna se instalează acolo unde există înțelegere și răbdare.
Recomandarea pentru această zi este aceea de a lăsa lucrurile să se simplifice de la sine în timp ce noi să fim simpli observatori. Asta nu înseamnă să fim pasivi, ci atenți la cum unele lucruri funcționează fără a le așeza cu mâna.

Subiectivitatea este, până la un punct, favorabilă. Refuzăm ajutorul cuiva. Ne revoltăm prea ușor. Separare. Acces rapid, dar tardiv, la informații valoroase.

29 septembrie ne pune în fața unor situații neobișnuite. Pe cerul astral al acestei zile se împlinește un aspect foarte frumos între Venus și Neptun retrograd. Retrogradarea planetei Neptun din acest aspect nu ne permite să ne desfășurăm pe spațiul public așa cum ne-am dori, adică nu este suficient să cerem pentru a primi, nu este suficient să intenționam pentru a rezolva ceva. Faptul că lipsește această componentă a eficienței ne va tulbura și unii vor deveni chiar irascibili, nemulțumiți de ceea ce au pentru că își doresc mai mult și nu primesc. Din acest punct de vedere lucrurile sunt relativ simple. Avem nevoie de puțină răbdare, de puțin mai multă atenție pentru a nu greși față de oamenii care vor avea spre sfârșitul săptămânii un rol foarte important, atunci când se reiterează probleme pe care le-am parcurs la începutul săptămânii. Din prea mult orgoliu riscăm să refuzăm ajutorul cuiva pe motiv că știm mai bine. Suntem pe faza descendentă a ciclului lunar și această predispoziție către autosuficiență este pregnantă.
La toată această situație pe care o vom pune pe seama unor incompatibilități sociale, suntem avertizați că trecem și printr-un fel de furtună personală. Va fi mai puțin important motivul cât de importantă va fi starea. Cei care până acum au lucrat cu sine, care reușesc să se controleze în situații delicate vor simți această furtună, dar o vor ține în interior, adică nu o vor proiecta asupra celorlalți. Cei care sunt de felul lor mai leneși sau care nu s-au preocupat de această latură moral-spirituală a vieții vor fi adevăratele trompete ale zilei de 29 septembrie.
Prin urmare, 29 septembrie este ziua când ne dezicem de ceea ce ne-ar putea ajuta, de oameni care au anumite intenții bune, dar care nu pot face în locul nostru ceea ce este necesar de făcut acum. Această obsesie a căutării binelui îi face pe unii aroganți sau indiferenți la sentimentele celorlalți. Toată această combinație între aspectul bun dintre Venus și Neptun, pe de o parte, și celelalte aspecte tensionate ale zilei, de partea cealaltă, aduce acest sentiment de supraapreciere care nu face bine nimănui în nicio situație. Acest sentiment al supraaprecierii este de fapt rezultatul unei tristeți adânci care, după cum ne spune și deviza generală a săptămânii, descurajează și împinge către păcat. Încrederea înseamnă mai mult decât a accepta ceva ce vine dintr-un alt plan sau dintr-o altă dimensiune socială. Ea înseamnă a înțelege necesitatea unei interacțiuni echilibrate.
Recomandarea pentru această zi este aceea de a nu interveni cu prejudecăți mai vechi asupra conjuncturii delicate de acum. A trece de la vechi la nou presupune flexibilitate.

Singurătate. Ne pierdem în detalii care nu au valoare. Întârzierile ne învață o lecție a răbdării. Agitație. Severitatea nu ne ajută să înțelegem sensul ascuns al lucrurilor.

Întotdeauna când Soarele și Saturn se află în trigon (sau opoziție), Saturn este retrograd, asta înseamnă că lucrurile care cer reparare, reevaluare sau o investigare suplimentară au nevoie de un alt ritm, unul lent, dar și de o altă atenție din partea persoanelor implicate. Din această cauză, schimbarea acestui ritm în contextul astral de acum va părea ca un fel de întoarcere la singurătate, ca și cum ne ocupăm de detalii pe care le considerăm lipsite de importanță pentru că până acum acestea făceau parte dintr-un mecanism care își vedea singur de ritmul său. Lucrul acesta le va produce o anume agitație, cu atât mai mult cu cât, în prima parte a zilei, elementele personale par că sunt oarecum asemănătoare cu cele din zilele anterioare. Din nefericire pentru cei superficiali, ele doar în aparență sunt asemănătoare, pentru că, în realitate, schemele de acum sunt reduse, iar fragmente din aceste scheme, persoane din anumite grupuri, demersuri sunt înlăturate din această zonă a priorităților pentru ca puținul să poată fi împlinit în ritmul său, nu alert, nu cu lăcomie, nu cu aroganță. Cei care lucrează cu energia sau care sunt implicați într-un proces de cercetare spirituală vor înțelege că lucrurile acestea cer reparare la interior. Ceilalți, vor deveni rigizi, agitați și lucrul acesta se va vedea atunci când se pune problema îndeplinirii obiectivelor proprii. Vor arăta că nu știu să se adapteze, dar și că acest aspect al vieții nu prea îi interesează. Ei se preocupă doar de avantajele imediate sau de binele personal în mod exclusiv. Important ar fi ca acești oameni să fie lăsați în albia proprie, să nu fie deranjați în orgoliile lor, pentru că altfel devină recalcitranți, unii chiar violenți.
Prin urmare, mijlocul săptămânii ne pune la încercare răbdarea, nu la modul general, ci punctual, pe anumite probleme care, vom vedea, vor fi selectate de persoane din jur, de conjunctura socială, de anumite situații pe care nu le-am anticipat și nici nu le putem controla tocmai pentru a le rezolva și a nu ne mai lăsa zăpăciți de agitația din jur, de intențiile obscure ale celor care vor să aibă parteneri de suferință. Este adevărat, această relație dintre Soare și Saturn ne aduce o anume rigiditate, care în cazul unora se poate traduce și prin teama de a acționa, de a interveni, de a se exprima. A face ceva bun astăzi nu înseamnă a rămâne blocați pe aceste obstacole, ci a ne elibera de ele, a nu le lăsa să pună stăpânirea pe nimic din ceea ce este activ acum, minte, structură emoțională, instrumente spirituale. Ca și în alte zile ale acestei săptămâni, binele de acum cere îndurare, smerenie, nu acțiune directă, adică ni se cere să-i dăm libertatea de a se exprima atât cât se poate, nu de a-l așeza cu mâna undeva.
Recomandarea pentru această zi este aceea de a gândi frumos față de cei care ne încearcă. Este o mare provocare a acestei zile, dar dacă avem încredere că această încercare vine cu propriul viitor, adică să nu fie necesar să intervenim cu metode vechi peste aceste direcții noi, totul va fi bine.

Disconfort cauzat de fapte sterile. Vorbim mult și acționăm greșit. Fapte puține. Refuzul unei colaborări interesante. Privim prea mult spre trecut.

Deși ziua este plină de aspectele astrale, ceea ce ne-ar duce cu gândul la faptul că ar fi una dintre cele mai complicate zile ale săptămânii, nu este așa. Momentul pe care îl parcurgem acum este concentrat pe ideea de disconfort, de epuizare, de refuz. Vom vedea că multe din mesajele care ajung spre noi sau pe care le transmitem celorlalți conțin cam aceeași sămânță, aceeași idee, urmăresc aceeași finalitate. Pentru că planetele individuale sunt implicate astăzi în aspecte cu astre care se deplasează mai lent, putem vorbi de pierderi, dar și de anumite regrete care ne vin acum în minte și la care nu putem renunța ușor. Din această cauză pentru mulți prima zi a lunii octombrie va fi una de efort, când mesajele confuze devin reguli arbitrare, când refuzul unei colaborări produce efecte în plan social mai mari decât am anticipat. Putem considera, astfel, ca și cum ar fi sinteze ale neplăcerilor, ale incertitudinii pe care nu ar trebui să le lăsăm să ne domine. Așa cum am văzut și în celelalte zile anterioare, oamenii slabi se revoltă, însă cei puternici rămână în acea zonă a ritmului scăzut, a reacțiilor lente, a pașilor mici pe care îi fac pe un drum pe care l-au ales deja. Pe acești oameni minunați zăpăceala acestei zile, apele tulburi care vin spre ei nu-i întorc din drum, nu îi opresc din ceea ce și-au propus. Ei merg înainte nu pentru că sunt obsedați de obiectivele pe care și l-au stabilit de curând, ci pentru că nu privesc în trecut.
Prin urmare, prima zi a lunii octombrie este o zi care ne apasă cu situații care nu sunt urgente, dar care ne captează atenția pentru că devin brusc zgomotoase. Greșeala acestei zile vine din faptul că vom privi prea mult în trecut, ne întoarcem prea repede către faptele care nu au consistență pe ideea că pe acestea le vom gestiona foarte ușor și de acolo vom extrage ceva important. Cei care lucrează cu energia sau care sunt implicați într-un proces de cercetare spirituală au nevoie să fie vigilenți în fața acestor pericole. Zgomotul acestei zile este foarte convingător atât prin intensitatea lui cât și prin conținut. Din nefericire, toată această zăpăceală nu ne permite să conștientizăm clar ceea ce trăim decât dacă nu ne abatem din traseul pe care am mers în ultimele zile. Mai târziu, când vom conștientiza cât de mult ne-am lăsat duși de val în această zăpăceală socială, vom constata că este deja prea târziu.
Recomandarea pentru această zi este aceea de a fi siguri pe ceea ce simțim, pe ceea ce transmitem, cu condiția ca aceste elemente pe care le punem la dispoziția celorlalți să fie daruri, nu palme cu care să îi pedepsim pe ceilalți.

Ridicolul are acum în chip frumos. Valorile personale trec printr-o criză de identitate. Pentru a fi abordate cercetările trebuie să fie simple și confortabile. Unele cercetări bune sunt respinse.

A doua zi a lunii octombrie nu este una atât de periculoasă cum ne așteptăm. Adică ne așteptăm ca lucrurile să se precipită mai mult, însă cine este atent vede că încă din seara zilei anterioare o mare parte dintre aceste direcții care agită spiritele se sting. Așadar, vom merge înainte cu un fel de plăcere față de iluzie, un fel de autoamăgire, ca și cum numai în felul acesta ne putem stinge o anumită criză de identitate sau o supărare. În egală măsură, elementele de simplitate abordate de cei care lucrează cu ei înșiși sunt în continuare active și lucrul acesta ne va bucura. Astăzi suntem deschiși să cunoaștem oameni noi, să interacționăm cu ei, dar ne temem să le împărtășim din impresiile personale sau chiar anumite secrete pentru că ne lipsește aceea picătură de încredere de care are nevoie o persoană pentru a lega prietenii de durată. Așadar, astăzi mergem pe plăcerea de a interacționa, nu pe nevoia de a transforma această interacțiune într-o prietenie de durată. Este adevărat, neputința de a transforma un eveniment simplu într-unul amplu și de perspectivă este, de asemenea, un alt neajuns al zilei și ne va lăsa un gol care cu greu se va umple în săptămânile următoare. Este o zi bună pentru activități casnice, preocupări departe de zona socială tocmai pentru că, aflați într-o relație cu noi, nu ne vom simți dezamăgiți, trădați sau deposedați de ceva.
Prin urmare, momentul de față ne ajută să ne mai relaxăm puțin, însă cei care dispun de un nivel de conștientizare puțin mai ridicat nu se vor lăsa toată ziua păcăliți de această iluzie. Desprinderea de o parte din durerile zile anterioare va apărea în ochii unora ca un fel de evadare, ca o desprindere de un păcat sau de o problemă care provoca dureri fizice sau sufletești. Ceea ce se întâmpla acum seamănă cu a anula o durere de cap folosind un analgezic. Acesta înlătură efectul, dar nu și cauza. Din nefericire, toată această atracție către iluzie îi va face pe oameni slabi să se impună mai mult, să vorbească mai mult, iar conținutul mesajului să fie din ce în ce mai sărăcăcios.
Recomandarea pentru această zi este aceea de a fi atenți la ceea ce simțim, la ceea ce transmitem fără a le provoca celorlalți o nemulțumire sau o suferință.

Seriozitate artificială. Teamă de schimbare. Ne întoarcem la probleme mai vechi pe care, nici de această dată, nu știm să le abordăm. Secretele împărtășite sunt privite ca veritabile semne de trădare.

Ultima zi a săptămânii este o zi complicată, poate mai complicată, prin aspectele concentrate pe care ni le oferă, decât celelalte zile. Trăsătura sa principală vine din faptul că ne întoarcem la o problemă pe care am parcurs-o la începutul săptămânii. Cu toate acestea, puțini vor fi cei care vor recunoaște că unele aspecte ale vieții personale au fost tratate superficial. Puțini vor fi cei care vor avea suficientă tărie de caracter încât să fie sinceri cel puțin cu ei înșiși. Asta înseamnă că finalul săptămânii cere o abordare exhaustivă, adică avem nevoie să privim dintr-un alt unghi încât multe detalii care ne-au scăpat să fie incluse în acest întreg. Câte puțin din fiecare zi se va regăsi în spațiul de acum, în contextul de acum, în așa fel încât chiar vom avea impresia că am parcurs o săptămână în care nu am făcut nimic, nu am rezolvat nimic, nu am dus la bun sfârșit niciun demers. Desigur, aceasta este partea întunecată a conjuncturi astrale de acum, însă cei care au fost cu adevărat atenți și disciplinați în demersurile pe care le-au parcurs, aspect care a fost foarte vizibil în mijlocul acestei săptămâni, vor fi în rezonanță cu prima parte a devizei săptămâni, cea care ne vorbește despre combinațiile frumoase pe care le parcurgem dacă avem și dovedim încredere. Relația mai puțin bună dintre Soare și Chiron ne vorbește despre această absență a înțelepciunii, despre această revoltă împotriva opiniei proprii, tocmai pentru că ni se pare că aceasta a fost total pe lângă subiect. Când supărarea pe noi înșine este mare, refuzăm foarte ușor și sfaturile celorlalți, recomandările lor sau o vorbă de încurajare și ne închidem. Asta înseamnă să dezvoltăm o seriozitate artificială în ideea că fiind atât de reci și de rigizi ne protejăm ceea ce ne-a mai rămas. Dar lucrurile nu sunt atât de rele. Dacă nu uităm că trăsăturile principale ale acestei săptămâni sunt interiorizarea și smerenia privite ca un tot unitar, ca o structură de sine stătătoare, atunci vom înțelege că și acum, când pare o zi de concluzie, este nevoie de atenție pentru a continua procesul de selecție și a împlini, chiar dacă în ultimul ceas, o schimbare.
Prin urmare, finalul săptămânii scoate în evidență câteva neajunsuri ale intervalului pe care l-am parcurs, dar și altele care țin de o dispunere spațio-temporală mult mai mare. Astăzi constatăm că ne-am făcut multe planuri de viitor, multe gânduri cum că finalul săptămânii înseamnă încheierea unui ciclu, dar de fapt ne trezim într-o situație socială sau personală complicată. Dacă nu uităm că această săptămână ne ajută să facem pași în direcția dorită, dacă avem măsură și smerenie, dacă ne mulțumim cu ceea ce se selectează, inițial, de la sine apoi cu ceea ce selectăm refuzând să ne uităm obsesiv spre trecut, finalul săptămânii nu va fi unul apăsător, ci încărcat de concluzii care ne sporesc încrederea în sine și ne fac mai atenți la ceea ce am refuzat și era bun.
Recomandarea pentru această zi este aceea de a gândi frumos despre sine. Gândurile pe care le întoarcem spre noi se transformă în flori oferite celor dragi sau îmbrățișări oferite celor pe care iubim foarte mult tocmai pentru că orice este produs de o emanație armonioasă poartă această amprentă.

2 thoughts on “27 septembrie – 3 octombrie 2021

  1. Cristina spune:

    Gheorghita, simt nevoia periodic sa iti multumesc pentru tot ce faci si pentru ajutorul pe care mi l ai dat cand am avut nevoie.
    Nu retin daca ti am mai spus asta, dar – ca exemplu – informatia pe care mi ai dat o despre baiatul meu cu ani in urma, cand era prea mic ca sa poata cineva deslusi adevarata lui fire, s a dovedit revelatorie, decisiva mai tarziu, o adevarata lanterna in intuneric, care m a ajutat enorm. In lipsa ei, riscul de a lectura in cheie gresita reactiile lui – cu consecintele de rigoare – ar fi fost imens.Si nu e singurul exemplu….
    Pentru mine una, analizele tale au efectul binefacator de a mi da speranta si de a ma readuce ‘in matca’. Inca o data, multumesc!

  2. Marinescu Alexandra spune:

    Va urmăresc demult,acum multumesc ptr.prima oara. Sunteti ca o stea calauzitoare.Imi încep fiecare zi cu aceasta lectură. Am nevoie, imi da usor o direcție. M a ajutat deseori in momente dificile. Chiar dacă uneori trebuie sa revin s o recitesc. Multumesc!

Comments are closed.