27 iulie – 2 august 2009

Luni, 27 iulie
Astazi Nodurile lunii isi vor schimba axa. Daca de la inceputul lui 2008 trecerea Nodurilor pe axa Leu-Varsator aduceau tulburari de constinta, alegeri pe motivul revoltei sau mandriei, impunand standarde necesare unei autoafirmari, fara a lua in calcul calitatea sau necesitatea, trecerea lui pe axa Capricorn-Rac va accentua lupta pentru putere, va favoriza accederea spre structuri inalte ale statului a unor persoane sau grupari care au produs in perioada anterioara mari agitatii, dar va aduce si un soi de liniste incordata, o tensiune nemanifestata pe structurile vechi.
Gandindu-ne ca Romania este Varsator cu ascendent in Rac, putem spune ca multi dintre noi nu vor sesiza schimbari esentiale in ceea ce priveste scena politica, evenimentele sociale sau framantarile intense din cadrul relatiile subrezite. In ceea ce ne priveste vom pierde Capul Dragonului din semnul natal (NN va trece din Varsator in Capriorn), dar vom beneficia de Coada Dragonului in semnul ascendentului (NS intra in Rac).
Scepticii vad aceasta modificare de vibratie ca un alt inceput dificil pe care Romania il va avea de trecut, o alta perioada de un an si jumatate in care se vor mobiliza forte ascunse observatilor directe pentru modificarea in rau a constiintei nationale, pentru construirea unei imagini negative de popor salbatic ce are doar privilegiul de a locui intr-una real geografic minunat.
De partea cealalta, trecerea Nodului sud in Rac, in casa I pe tema natiunii, aduce posibilitatea unei relansari, a unei noi deschideri, a unei renasteri prin valori puternice, personale, originale, o redescoperirea a Romaniei.
In ceea ce ma priveste, consider ca valorile sunt undeva la mijloc, chiar daca redescoperirea Romaniei, relansarea valorilor sale ar putea aduce in centrul atentiei trasaturile negative ale acestui popor, persoanje care nu ne fac cinste si care cu NS in casa II a temei de ingres au beneficiat de un aport material substantial din partea unui grup, a familiei, a societatii pentru a obtine un statut.
Chiar daca scepticii nu vor avea in totalitate dreptate, plasarea lui NN in Varsator in 7 ianuarie 2008, cu NS in Leu pe casa V, a adus pierderi de imagine, tulburari in ceea ce priveste viata politica, schimbari in acest sector, dar si zdruncinarea natiunii prin evidentierea unui element ascuns de mult timp: saracia. Imprumutul, lipsa banilor sau risipirea lor, scaderea nivelului de trai sunt atributele plasarii Nodurilor Lunii pe o axa de case care intercepteaza o axa de zodii (NN-NS pe axa V-XI care intercepteaza Fecioara-Pesti vechea pozitie a Nodurilor din ianuarie 2008 pana in prezent).
In 7 ianuarie 2008 asistam la o mutare a centrului de interes din Pesti pe Varsator (NN trecea din Pesti in Varsator) si, asa cum anticipam de pe atunci, inceputul anului a avut sansa sa intre in topul complicatiilor pe 2008. Ceea ce ne-a spus momentul de ingres la lui NN in Varsator pare ca ne spune, dar in alt mod, momentul de ingress al NN in Capricorn, ca o melodie cu un motiv nedefinit care se tot repeta. Daca un an si jumatate am asistat la modificari sociale importante, declansate cu intentia clara de a schimba centrele de putere, prin specularea putinului, a impartirii banului, a lipsei de atentie sau informatii a oamenilor, acum se va specula revolta oamenilor, abilitatea lor de a constientiza ceea ce li s-a intamplat in ultimele doua tranzite ale lui NN, deci ultimii 3 ani, si apriga dorinta de a pedepsi pe cineva.
Redecoperirea Romaniei va fi una tragica si nefericita, nu pentru ca un for superior impune din subtil aceste directii, ci pentru ca valorile pe care influentele astrale le mobilizeaza acum din karma poporului fac sa se ridice deasupra gunoaiele, impuritatile. Unele dintre ele vor straluci atat de tare incat se va crede ca toti cei de aici sunt asemenea lor.
In ceea ce priveste viata personala, lucrurile stau altfel. Daca nevoia de independenta, acutizata de trecerea lui NS prin Leu, a adus probleme cuplurilor aflate intr-un moment dificil al existentei lor, acum Racul le va trezi nostalgii placute si le va spune ca oricat de greu este mult mai usor le va fi daca vor sta impreuna. Putem asista deci la reveniri in sanul familiei, la reintegrare a identitatii unuia in statutul celuilalt, la intoarcerea fiului risipitor acasa la redresarea unor situatii prin solutionare, reevaluare, iertare, intelegre. Prin reasezarea valorilor pe standarde vechi, oamenii se vor simti mult mai siguri pe ei si vor putea sa-si desfasoarea mult mai bine viata de zi cu zi, vor putea sa-si exprime mult mai bine sentimentele si o vor face frumos si sensibil.
Trecerea lui NN in Capricorn cu NS in Rac pe casa I a natiunii, a specificului acestor locuri, aduce echilibru valorilor personale, lumina personalitatii si o revenire la normalitate dupa o nebunie de un an si jumatate.
Faptul ca aceste pozitii apar cu Luna in Balanta pe casa IV a ingresului, in ceea ce priveste viata personal, aspectele sunt cu atat mai bune si mai corecte, iar cele sociale cu atat mai instabile si lipsite de logica bunului simt. Cu cat tensiunile sociale vor fi mai aprige cu atat elementele vietii personale vor tenta mai mult si vor fi traite cu emotie si echilibru. Nu trebuie sa uitam insa ca opozitia Saturn-Uranus, ce incepe sa se formeze pentru a treia ora, aduce, prin pozitionarea ei pe axa IV-X in harta ingresului, teama pierderii locuintei, locului de munca, statutului, teama de deposedare de bunuri, de pierdere a unei sume de bani sau de consum exagerat, prin necesitati de moment sau risipire, deci un gol substantial in bugetul personal.
Trigoanele pe care Venus le va ridica acum cu Jupiter si Chiron aduc sansa, noroc, bine, curaj si disponibilitate pentru a solutiona corect un demers ce implica un act judecatoresc, o decizie administrativa sau una impusa de o autoritate cu drept de decizie.
Prin urmare, ziua de 27 iulie va deveni o importanta zi a anului, o zi stranie, ineditat in care trezirea constiintei, a revenirii asupra unor lucruri sau situatii mai vechi poate insemna binele si poate insemna si raul unui viitor incert (Uranus pe casa X in tema ingresului). Binele si rau, prin trezirea trecutului aduc acum teama ca greseli mai vechi vor fi sanctionate, dar si bucuria ca nedreptati vechi vor fi observate si lucrurile se vor indrepta. Pentru toate acestea vom avea un suport astral nou, o deschidere astrala noua si puternica, un sprijin din partea astrelor, din care trebuie sa intelegem ca bucuria nu vine din contacte sociale, ci ea este un atribut interior ce nu trebuie sa depinda de conditionari exterioare.

Marti, 28 iulie
Trecand prin Balanta, Luna are de ridicat patru trigoane cu Jupiter, Chiron, Neptun din Varsator si respectiv Venus din Gemeni. Un frumos triunghi regal se ridica pe cer in aceasta zi si de asemenea un Zmeu, daca suntem mai indulgenti putin cu toleranta si il admitem pe Pluton in aceasta ecuatie.
Daca 27 iulie a fost o zi mare prin implicatiile pe care le au modificarile de structura planera si implicatiile pe care le vor avea in timp aceste tranzite, 28 iulie vrea sa reediteze succesul zilei anterioare prin evenimente ample, sa marcheze noua etapa prin situatii concrete.
Daca ziua anterioara a adus un inceput astral, aceasta zi va aduce inceputul concret al perioadei, asa cum am indicat in ziua anterioara, atat in sens bun, cat si in sens rau.
Valorile pozitive ale acestui inceput sunt indicate de piramida regala pe semne de aer, dar si de zmeu. Daca prin piramida comunicarea este un element principal, relatiile si transferul de informatii este de asemenea de frunte, prin zmeu, opozitia Pluton-Venus, aduce un motiv serios, o disputa, un inconvenient, un insucces care va motiva alegerea unei alte cai de atac, unui alt mijloc de actiune, a unei alte persoane, demers prin care se poate garanta succesul, reusita, implinirea.
Valorile negative sunt declansate de cuadratura Luna-Lilith si de aplicatia conjunctiei Lilith-NN. Riscul ca o alegere sa fie gresita, ca o pedeapsa, o sanctiune, o razbunare, sa fie inceputul unei perioade pline de ghinioane si esecuri este foarte mare.
Trecerea Lunii in Scorpion la mijlocul zilei, aduce, prin caderea sa din acest semn, un caracter tragic. Daca situatia cere o actiune in forta si putem sa programam, cel mai bine ar fi sa o facem pana la 13:55.
Va fi insa greu sa se ascundem dorinta de putere si nevoia de a prezenta realizarile din ultima perioada ca pe un succes personal, de a ne revendica toate meritele, in mod eronat, fie intentionat, fie din greseala.
Cuadratura pe care Venus o va implini cu Uranus aproape de miezul noptii aduce solutie tensiunii de peste zi.
Prin urmare, ziua de marti este o zi de colectie. Ea va fi comparata cu ziua de luni si i se va atribui acesteia valente superioare. Vom uita situatiile si oamenii importanti din ziua de luni si ne vom mandri cu rezultatele si personajele din aceasta zi, riscand sa cadem in greseala de a fi nerecunoscatori. Lipsa de intelegere, sentimentele reci, ratiunea si dorinta de putere ne vor afecta in totalitate, alimentand atat actiunile bune, cat si cele rele.
Puterea care ne este data in aceasta zi, atunci cand va fi distructiva va fi pe frecventa Lunii negre, care incepe sa ridice un aspect negativ cu Sensul vietii aducand erori de judecata si alegeri gresite ce afecteaza vieti, destine. Cand va fi constructiva, va porni de la intelegere, comunicare, schimb de idei si valori, permanentizarea unor relatii, afectiune si recunostinta, precum si impregnarea cu un sentiment de putere elevata care va ajuta in aspiratia spirituala, practica religioasa, vindecare, eliberarea de conditionari ale destinului.
Va fi o zi incarcata de energie care ne va pacali ca totul este scris de dinainte, ca totul a fost stabilit clar, dar, in realitate, avem puterea sa alegem pentru ce tip de actiune sa folosim puterea si forta. Trebuie sa intelegem ca alegand azi, nu actionam pentru a dezvolta solutii sau efecte imediate, ci selectam o noua serie de evenimente. De rau nu vom scapa, pentru ca Lilith se va intalni cat de curand cu NN, dar fiind de cealalta parte a baricadei nu riscam sa oferim tribut unei energii care va distruge destinul semenilor, dar si pe cel personal.

Miercuri, 29 iulie
Dinamismul primelor doua zile ale saptamanii va comporta in aceasta zi o pauza fortata. Primul patrar al acestui ciclu lunar, aduce o pauza obligata pe aspectele Lunii si Soarelui. Astfel, trasaturile negative declansate de careul Luna-Lilith din ziua anterioara, precum si pacaleala adusa de careul Luna-NN cum ca toata suferinta este sfarsitul unei perioade dificile, va trece acum printr-un moment de gol, printr-o discontinuitate astrala pentru ca in scena raman doar doi actori, Soarele si Luna.
Aspectul inedit al acestei zile nu rezida doar in faptul ca Patrarul este singurul eveniment, ci in neputinta Lunii de a ridica un sextil cu Saturn, cel alaturi de care defineste perceptia noastra asupra realitatii, pana la miezul noptii.
Cu alte cuvinte, iluzia impusa de aspectele din a doua zi a saptamanii se va opri aici, dar va lasa in urma o inertie stranie a evenimentelor anterioare.
Ziua de azi nu aduce nimic nou. Ea impune inca un pas, din inertie, evenimentelor anterioare si prin asta, cel atent, poate vedea ce sa intamplat in spatele observatiei sale. Intelegem de aici ca momentul de gol impus de careul dintre luminarii aduce durere celor care-si vad planurile indeplinite, finalizate, celor are se bucura inainte de a vedea totul finalizat. Putem indrazni sa gandim mai departe evenimentele pentru a descoperi un prim efect al luptei dintre Luna, Nodurile sale si Lilith.
Daca luam in calcul ca toate acestea sunt personaje impuse de relatia dintre Soare si Luna, lupta dintre intuneric si lumina, intre bine si rau, intre patima si detasare, in cunoastere si ignoranta, intre actiune si nonactiune, intre regula si dezordine, va fi prezenta in sufletul fiecarui pentru ca in realitate nu se va intampla nimic in afara a ceea ce defineste in fiecare dintre noi conflictul interior.
Prin urmare, ziua de miercuri este zi extrem de ciudata, capabila de a distruge vise aproape realizate, scopuri aproape implinite, idealuri aproape atinse pentru a demonstra omului ca indrazneala de a controla destinul atunci cand nu are suficienta putere este semn de nesabuinta, sfidare, aroganta. Lasati gandurile si intamplarile ultimelor doua zile sa se umple de praf si consumati-va puterea personala pentru a urmari atent spectacolul unui teatru ambiental abstract, in care lumina se curbeaza impotriva legilor, iar intunericul rade de el insusi.

Joi, 30 iulie
Ori de cate ori trece prin Scorpion, Luna complica sentimentele pentru ca se incearca integrarea lor intr-un context in care ratiune primeaza. Intentia de a supune sentimenul ratiunii este omniprezenta in zilele de Scorpion, Luna fiind in acest semn in cadere, deci dezvoltand valori indreptate impotriva celorlalti.
Totusi, exista si o parte buna a acestui tranzit, care apare sporadic si care este dat de calitatea unor aspecte benefice pe care Luna le va face la trecerea prin acest semn. La doar doua ore de la intrarea in ziua de 30 iulie, Luna ridica un sextil cu Saturn implinind asteptarile si finalizad ceea ce a scapat haosului din ziua de miercuri. Apoi, primul aspect al zilei, dupa rasaritul Soarelui este sextilul cu Lilith si succesiunea acestora suna astrologului a consfatuire astrala, a raportare la final de misiune, interval sau trimestru.
Suita de cuadraturi dintre Luna in Scorpion si planetele din Varsator implica sentimentele intr-un fel de penitenta, ca si cum acum, la finalul misiunii, agentul afla ce i s-ar intampla daca esueaza. Acest scenariu nu este departe de realitate, pentru ca in 30 iulie cineva va porni la vanatoare de vrajitoare si va scurta timpul investigatiei, a anchetei, a studiului, a cercetari pentru ca acuzatul se va vedea singur deoarece se confrunta cu cea mai stranie situatie din viata sa: prietenul il va trada, colaboratorul sau il va denunta, cel mai bun si apropiat asociat il va parasi si nu va conta ca totul a fost facut bine si ca personajul a primit laude, distinctii sau ca a fost dat ca model.
Caracterul nefiresc, nebun, haotic al zilei de miercuri va impune zilei de joi o detenta stranie pe demersuri negative. Aici intervine elementul pozitiv al tranzitului Lunii prin Scorpion. Daca in ziua anterioare nebunia nu a insemna vanarea celor cu comportament antisocial, dusmanilor sau celor care urmares sa-si revendice ceea ce nu le apartine, acum energia pe care au cultivat-o in zilele anterioare pentru scopuri personale, puterea pe care au folosit-o pentru a se ridica se intoarce asupra lor pentru a-i cobora.
In realitate, ceea ce se intampla este un demers negativ, dar privit la alt nivel se face dreptate.
Totul va porni de la Luna din Scorpion, dar mijloacele prin care se va pune in aplicare aceasta intentie, tin atat de natura intelectuala, comunicativa, cat si de cea spirituala, terapeutica, administrativ sau judecatoreasca.
Prin urmare, ziua de joi va fi o zi a puterii de reactiune intr-un alt mode decat am fost obisnuiti sa vedem. Cel lovit va fi cel care a lovit pentru a se ridica, iar raspunsul actiunilor sale din trecut ii va zdruncina acum realizarile din temelii.
Nu este o zi care elogiaza binele si nici una care sa construiasca platose celor care fac bine, dar sunt sensibili, lipsiti de vitalitate sau tematori, ci o zi in care Universul isi regleaza conturile cu cei care i-au dus la indeplinire planurile negative. Trebuie insa sa ne gandim ca aceasta epurare, aceasta autodevorare a valorilor negative ridicate pana nu demult la rand de exemple pozitive si acum eliminate, scoate in evidenta o preschimbare a naturii sociale in care locul acestora va fi luat de altii mult mai bine pregatiti si cu abilitati mult mai mari. Asa cum este de asteptat, zilele de Scorpion sunt zile ale ratiunii, nu ale sentimentului, ale puterii nu ale iertarii si tocmai de aceea bucuria unora ca se inlocuiesc personajele, pe aplicatia conjunctie NN-Lilith este semn de nesabuinta, lipsa de perspectiva sau naivitate. Pleaca unii, dar vin altii mult mai puternici sau pur si simplu mult mai calificati sa intretina un sistem bolnav.

Vineri, 31 iulie
Prima zi de Sagetator (Luna in Sagetator) aduce un triunghi regal pe semn de foc, implinit prin atingerea gradelor perfecte ale aspectelor pana la 15:51, dar si un zmeu, cu Luna opunandu-se lui Marte din Gemeni.
Primul aspect al zilei si trasatura care se va regasi in toate aspectele ce sunt repatizate in 31 iulie este opozitia lui Mercur cu Neptun. Cu totii stim ca atunci cand comunicarea, intelectul, relationarea, mobilitatea privite ca trasaturi plurivalente ale fiintei inteligenta se opun principiului christic, compasiunii, iluziei, elementul principal care rezulta din aceasta relatie antagonica este dezamagirea.
Intreaga zi va fi asadar sub semnul dezamagirii. Vedem si apreciem ceea ce este bun in viata personala, constinetizam ca au fost element pozitive ce ne-au adus bucurii in zilele anterioare, dar sentmentul de neimplinire, dezamagire, tristete, neputinta nu ne da pace.
Totusi, in opozitia Mercur-Neptun se regasesc si elementele rezultate din antagonismul valorile mercuriene cu cele chironieie sau jupiteriene, de aceea dezamagirea si neputinta resimtite in 31 iulie pot fi efectul unor erori de judecata, ale unor remuscari venite prin constientizarea pacatelor tineretilor, deci din trecut. Aceasta relatie complexa care aduce o planeta individuala intr-o relatie agresiva cu planete de tranzit lent poate fi privita ca un atac la persoana, ca o manevra declansata impotriva unui individ anume, lider, organizatie cu rol coordonator, intai prin divergente de opinie, apoi prin dispute ce vor limita puterea de actiune, ca si cum ar spune “nu ne intereseaza schimbarea, va fi cum vrem noi”.
Aceasta actiune complexa il va smulge pe individ din linistea simpla a caminului si il va pune in fata unor situatii sociale inedite. Viata personala si cea sociala tind sa vor amesteca intr-un tandem periculos. Indiferent ca este vorba despre o iesire cu prietenii in concediu sau la un gratar, ca nu-i timp nici de relaxare nici de voie buna, dar de o intalnire la o terasa da, discutiile si elementele care indreapta conversata spre trecut, spre acele situatii din care trebuie sa se extraga un sens, un rolt, din care trebuie sa se invete ceva, devin elemente de disputa si contradictie.
Intr-o astfel de opozitie, Mercur va face apel la punctul situat la 120 grade in sen direct, adica la 25 grade Sagetator. Aproape de Pluton, acest punct de echilibru aduce conciliere prin profunzime, apreciere corecta a situatiilor, conversatie elaborata, sinceritate, lipsa de disimulare, seriozitate si o anume verticalitate menita sa indice obiectivitate in aprecieri.
Prin urmare, ziua de vineri este o zi morocanoasa, ce poate aduce un moment de disconfort cu cel mai bun prieten, cu un om de incredere, cu un personaj care la un moment dat ne-a intins o mana de ajutor si ne-a rezolvat o probelma dificila. Uitarea selectiva sau adoptarea unei atitudini superficiale, egocentrice, vor intretine aceasta energie negativa.
Putem schimba directia acestor vibratii prin adoptarea unei atitudini juste, echilibrate, oricat de nepotrivita sau incomoda ni s-ar parea, pentru ca acum sinceritatea, adevarul, bonomia sunt elemente care sublimeaza aceasta energie densa data de opozitia lui Mercur la planetele din Varsator.

Sambata, 1 august
Evenimentul major al acestei zile este dat de trecerea lui Venus in Rac, de schimbarea nivelului de exprimare a sentimentelor, de relationare si de implicare in solutionarea problemelor.
Relatiile pe care Luna le construieste cu maleficii Marte si Saturn, nu ajuta deloc planeta Venus sa se familiarizeze cu valorile semnului Rac, de aceea sentimentul ca greutatile vietii ne vor apasa din ce in ce mai tare, ca din ceea ce ni se intampla importante sunt numai complicatii si durerile vor fi realitati incontestabile. Opozitia cu Luna-Marte si cuadratura Luna-Saturn aduce conflicte cu inamici agresivi, teama de deposedare, incercarea de a explica fara a fi inteles toate intr-un context dificil, in care cuvintele razbat greu si sunt intelese si mai greu.
Trecand in Rac, Venus aduce insa un suflu nou dreptunghiului mistic pe care il formeaza impreuna cu Mercur, Pluton si planetele din Varsator si in 1 august avem sansa sa beneficiem de influxurile pozitive impuse de acest dreptunghi, pentru in ziua urmatoare trecerea lui Mercur pe gradul anaretic limiteaza mult puterea de intelegere si deci de implicare intr-un demers bun.
Dreptunghiul mistic aduce conditionari care ridica nivelul constiintei, limitari sociale privite ca o serie de conditionari ce pot fi depasite, dar si ambitii ce vor mobiliza o cantitate foarte mare de energie pentru a stabiliza un statut sau pentru a duce la indeplinire un ideal personal, o sarcina de serviciu, o promisiune.
Daca in Gemeni (5 iulie – 1 august), Venus a promis ca face toate acestea, dar nu a facut nimic, suferind de instabilitate, neseriozitate, inconstanta, superficialitate, acum, in prima zi al tranzitului sau prin Rac, pana la trecerea lui Mercur pe ultimul grad al caderii sale, poate impune prin efort redresarea unei imagini, recuperarea unor termene, rezolvarea unor neintelegeri, apropierea de etapa finala a unui demers indelungat.
Daca in prima parte a zilei, din nimic simtim ca ne apasa raspunderi pe care am dori sa le refuzam, spre seara ne revin inspiratia si gandurile bune. Veselia va umple ziua cu un parfum aparte si, prin sextilul pe care Luna il ridica cu Chiron, pana la urma va fi incarcata si de intelepciune.
Prin urmare, prima zi a lunii august este complicata pentru ca trezeste dureri mai vechi, neputinte exploatate in zilele anterioare, dar toate pentru un scop bun, pentru a solutiona si pentru a pune bazele unei intelegeri superioare. Fiind pe casa XII a intrarii sale in Rac, Venus va priva, va impune in plan personal nevoia de a sublima emotiile in preocupari superioare, spirituale, abstracte, mistice, iar in plan social va leza partea feminina, prin implicarea lor in scandaluri greu de gestionat. In acest moment Luna, fiind in relatie proasta cu cei doi malefici, Saturn si Marte, va impune femeilor leziuni sociale atat in viata personala, cat si in cea publica.
Primul gand al diminetii de 1 august ar trebuie sa fie iertarea. Amintindu-ne de iertare ne rezervam o alta rezonanta, mult mai buna si mai constructiva cu zodia Rac si in loc de greutate, tragedie si nemultumire, sa gustam din tenacitate, perseverenta, harnicie, modestie, protectie.

Duminica, 2 august
Putine au fost in 2009 zilele in care binele si raul se se uneasca intr-un combinatie atat de puternica si armonioasa. Armonia binelui cu raul va fi insa un element greu de inteles pentru noi toti, pentru ca in 2 august se construiesc pe cer combatii complexe, abstracte, cu implicatii majore care nu vizeaza atat de mult proiectarea in viitor a unor gesturi abordate acum, ci, toate acestea, vor pune in evidenta, in principal, modul cum gestionam ceea ce am acumulat pana acum.
La inceput ni se va parea o joaca, ni se va parea ca este banal, simplu si de actiunile, intamplarile sau faptele de acum mai avut parte si le-am gestionat corect. Nu va fi bine sa gandim atat de superficial, daca dorim sa asimilam o vibratie astrala pozitiva.
Dreptunghiul mistic, activ in ultimele zile, dar mai ales in ziua de 1 august, aduce azi opozitia la grad perfect a lui Venus cu Pluton, dar si conjunctia Lunii cu Pluton, pe un Mercur anaretic o buna parte din zi.
Combinatia binelui cu raul in acest context este declansata si se sprijina pe gestionarea acestei opozitii si implica si opozitia lui Mercur cu planetele din Varsator. Pentru ca exista o stransa legatura intre aceste planete si dreptunghiul care s-a exprimat pozitiv in ziua de 1 august, dar si pentru ca Mercur anaretic, ce se opune planetelor din Varsator, vine cu un mesaj ambiguu, egocentric, ce strica averea personala, atat pe cea materiala, cat si pe cea intelectuala sau emotionala, insist asupra opozitia Venus-Pluton ca fiind elementul de echilibru personal al acestei zile.
De ce ar fi nevoie de un element de echilibru personal daca relatia binelui cu raul este oricum in echilibru in rapoturile astrale? Pentru ca destinul nu este impus de planete, iar alegerile noastre se fac si pe conditionari impuse de karma, nu doar de liber arbitru, necesitatea exercitarii puterii presonale pentru a echilibra rezonanta, locul, planul, vibratia spre care se indreapta atentia este absolut necesar pentru a ne integra armonios in acest mecanism, nu pentru a fi simpli beneficiari. In ceea ce priveste binele si raul, Universul este complet detasat in fata notiunilor pe care oameniile pot avea despre acestea. De aceea, ceea ce un om poate intelege ca fiind bine, dintr-o energie complexa, cum este cea manifestat azi, poate fi rau pentru univers, si invers. Prin urmare alegerea unui element de echilibru personal inseamna a sari pe spinarea unul cal salbatic si a-l struni cum se cuvine pentru a ajunge acasa inainte de lasarea noptii. Acum avem la indemana un cal salbatic drept mijloc de deplasare si, din fericire, detinem si secretul de a-l stapani.
Cele doua opozitii ale dreptunghiului mistic vin cu directii diferite de manifestare a energiei. Mercur cu opozitiile ridicate cu planetele din Varsator, va da impresia ca distruge acum pentru a construi un viitor luminos, insa noi stim din analizele aplicate zilelor anterioare, cand Mercur a parcurs cu fiecare din cele 3 planete din varsator opozitii la grade perfecte, ca motivele proietarii in viitor sunt unele negative sprijinte pe teama, avaritie sau incompetenta.
De partea cealalta, Venus in opozitie cu Pluton si Luna va tulbura viata personala aducand nesiguranta acolo unde eram foarte siguri pe stabilitate. Sentimentul va fi lezat agresat si rascolit intr-un mod neplacut si intretinut de cuvinte nepotrivite, spuse fie intentionat, fie prin gafe monumentale. Cuplurile care trec din momente dificie, relatiile de prietenie care nu sunt stabilizate sau simpele relatii de amicitie vor fi incercate de ganduri si intentii negative in care se vor acuza unii pe ceialti de infidelitate, lipsa de sinceritate, stabilitate.
Daca ar fi sa fie numai atat, atunci, prin experientele acumulate de-a lungul acestei saptamani, am considera ca parcugem niste zile proaste si atat, dar, pentru ca aceste opozitii lucreaza in complexul impus de dreptunghiul mistic, iar trasaturile celor doua grupari antagoniste (Mercur cu planetele din Varsator, Venus din Pluton si Luna) vro fi privite intr-un tot unitar, nu separat si se va dori solutionarea nemultumirilor personale prin interventie pe planul social, implicand alti oameni, apeland la mijloace judiciare, politice sau mass media pe motiv ca asa o cere situatia, pentru a nu afecta viitorul cu incertitudinile sau impuritatile prezentului.
In acest caz se impune o stabilire a prioritatile astrale, o identificare a opozitie cu rol de echilibru personal si aceea este opozitia Venus-Pluton.
Viitorul, asa cum este el prezentata de opozitile lui Mercur la planetele din Varsator si pre care suntem tentati sa ne indreptam atentia petru a scapa de durere, presiune sociala, neputinta este o iluzie, o himera si nu trebuie abordat. De aceea suferinta impusa de opozitiile Venus-Pluton, Venus-Luna trebuie traita acolo unde apare si nu trebuie scosa in lume, nu trebuie mutata in strada sau la televizor. Lectia de modestia, repliere si rezistenta devine cu atat mai importanta cu care Mercur, va trezi orgolii mai vechi, dar nu le poate sa un sens pozitiv, corect echilibrat pentru ca in Leu el manifesta o calitate negativa (Mercur in Leu este in cadere) enervand fara solutie, construind conflicte din neputinta de a crea constructiv, benefic sau curajos.
Pentru un om echilibrat, care nu doreste sa se implice social pentru a-si defula frunstrarile, lipsa de perspectiva impusa de Mercur in opozitie cu planetele din Varsator ii va parea un frumos balon de sapun, iar Opozitia lui Venus du Pluton si Luna ca recomandarea unei vrajitoare de la tara: “daca nu mai poti indura si vrei sa-ti strigi necazul apropie-ti gura de o crapatura a pamantului si spune-l acolo, ca sa nu-l auda nimeni”.
Prin urmare, incercarea majora a acestei zile este cea legata de puterea de rezistenta, tocmai pentru ca orice speranta, ce ne spune ca intervenind agresiv ne facem un viitor luminos, este o iluzie. In felul acesta, 2 august este o zi in care facem cu propriile simturi bilantul a ceea ce am facut si am gandit pana acum. Raul fizic, organic sau sentimental, atacurile la persoana sau pur si simplu dizarmonia care ne iese in cale in aceasta zi nu reprezinta altceva decat propriile noastre creatii.
Acum ni se ofera sansa sa ne purificam destinul. Pentru unii va fi o zi minunata, pentru ca au respectat avertismentele astrale pe care le-am facut de la inceputul anului incoace, in anumite zile, indicate precis de tranzite.

3 thoughts on “27 iulie – 2 august 2009

  1. Lara spune:

    Gheorghita,
    Iata ca din nou,cele spuse de tine se dovedesc valoroase.Eram pe punctul de a sanctiona pe cineva.Poate chiar as avea dreptate sa o fac.Judecand la rece,oricare om ,om adevarat,mi-ar da dreptate.Si poate ca sanctiunea despre care vorbesc este una justa.Nu pentru prezentul meu,neaparat,cat pentru ca in viitor astfel de lucruri sa nu se mai intample.
    Dar in timp ce cugetam la ce ar fi mai bine de facut,mi-am amintit ce citisem pe blogul tau.Citez:

    „Valorile negative sunt declansate de cuadratura Luna-Lilith si de aplicatia conjunctiei Lilith-NN. Riscul ca o alegere sa fie gresita, ca o pedeapsa, o sanctiune, o razbunare, sa fie inceputul unei perioade pline de ghinioane si esecuri este foarte mare.
    Trecerea Lunii in Scorpion la mijlocul zilei, aduce, prin caderea sa din acest semn, un caracter tragic. Daca situatia cere o actiune in forta si putem sa programam, cel mai bine ar fi sa o facem pana la 13:55.
    Va fi insa greu sa se ascundem dorinta de putere si nevoia de a prezenta realizarile din ultima perioada ca pe un succes personal, de a ne revendica toate meritele, in mod eronat, fie intentionat, fie din greseala.
    Cuadratura pe care Venus o va implini cu Uranus aproape de miezul noptii aduce solutie tensiunii de peste zi.
    Prin urmare, ziua de marti este o zi de colectie. Ea va fi comparata cu ziua de luni si i se va atribui acesteia valente superioare. Vom uita situatiile si oamenii importanti din ziua de luni si ne vom mandri cu rezultatele si personajele din aceasta zi, riscand sa cadem in greseala de a fi nerecunoscatori. Lipsa de intelegere, sentimentele reci, ratiunea si dorinta de putere ne vor afecta in totalitate, alimentand atat actiunile bune, cat si cele rele.”

    Ce pot sa mai spun?Reprim aceasta dorinta de razbunare,de revendicare,de sanctionare pe care o simt in acest moment .Incerc sa-mi spun ca intr-o nedreptate nu e doar alb-negru.Ca e vinovat si agresorul,dar si victima,deoarece a inlesnit anumite lucruri,prin propria-i alegere.
    Sigur ca nu se aplica in toate sectoarele vietii ceea ce am scris mai inainte,insa eu acum vorbesc despre acea lege cauza-efect care e prea putin insusita de catre noi si de care uitam ca exista,mai ales atunci cand ne razvratim.
    Inca nu stiu cum sa procedez.Sper sa reusesc sa fiu suficient de detasata incat sa aleg corect actiunile mele viitoare.
    Multumim pentru ce se gaseste aici si…succes pe mai departe!

  2. otilia spune:

    cred ca am gresit cumva… activarea forumului imi este blocata…. ce pot sa fac?

  3. Otilia,
    te rugasem intr-un comentariu anterior sa-mi spui userul cu care te-ai inregistrat pe forum pentru a verifica ce se intampla. Nu ti-a inchis nimeni contul si nu ai gresit cu nimic.
    Ti-am trimis un email pe adresa cu care te-ai inregistrat aici pe blog si astept un raspuns.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.