25 – 31 mai 2020

25 – 31 mai 2020 este săptămâna deviației de la o promisiune, a tristelor amintiri și a rezultatului bun pe care îl primim și pe care îl putem reitera continuând colaborarea cu aceeași oameni. Miza acestei săptămâni este una foarte importantă: redobândirea echilibrului. Acest lucru se face prin atenție, prin acceptarea mesaje ce ne vin din partea oamenilor care au intenții bune, dar și prin efortul de a duce mai departe un mesaj frumos cu speranța că el va crește până când idealul pe care ni le-am stabilit la începutul acestui an să se împlinească. Deviația de la o promisiune nu reprezintă neapărat ceva rău. Atunci când datele inițiale nu mai sunt respectate de ambii parteneri de dialog, când unul dintre aceștia se răzgândește este absolut firească o asemenea deviație de la o promisiune. Și pentru că suntem oameni, această deviație de la o promisiune nu se face în absența unor emoții. Unii sunt mândri că am scăpat de o obligație, însă alții vor fi dezamăgiți. Dezamăgirile îi duc spre amintiri triste, spre situații când li s-a mai întâmplat așa ceva. Ideal ar fi să se țină departe de aceste amintiri triste, adică doar să le constate și atât. A aprofunda amintirile triste înseamnă a ne adânci într-un sentiment de vinovăție care ne va tulbura și mai mult de-a lungul acestei săptămâni. A doua parte a devizei săptămânii ne aduce o undă de speranță. Rezultatul bun îl primim pentru că am lucrat, adică el vine ca o recompensă și nu este doar atât, el ne promite mai mult pe săptămânile următoare.
Combinațiile astrale ale acestei săptămâni nu respectă regula simplității. Ele vin pe baza înțelegerilor mai vechi pe care le-am avut cu cei cu care am colaborat, unele dintre ele concomitente, altele suprapuse parțial. O minte lucidă va surprinde toate aceste detalii și va reuși să extragă ceea ce este bun. Ceilalți se vor lăsa zdruncinați de aspectele triste, considerând că ele sunt confirmări ale unor suspiciuni. Suspiciunea nu își are rostul în această săptămână decât în cazul oamenilor care au cultivat-o de-a lungul vieții. Așadar, zona aceasta emoțională are nevoie să fie ridicată pe un nivel superior chiar dacă facem lucrul acesta cu efort fizic, cu efort de înțelegere sau cu unul de comunicare.
Recomandarea pentru această săptămână este aceea de a fi atenți la ceea ce înțelegem din prima clipă din ceea ce ni se întâmplă. După aceea intervin analiza și mesajul inițial, în mare parte adevărate, ce pot fi viciate de multe interferente. Ne vom aminti cu drag de confirmările bune ale acestei săptămâni, însă până la urmă scopul acestui interval este de a ne ajuta să ducem mai departe aceste mesaje, nu să le punem în vitrină.

Anumite curiozități ne fac rău. Suntem centrați pe o dorință de schimbare. Maniera prin care comunicăm este cea mai bună. Căutăm să ne vindecăm, dar nu avem răbdare. Realizăm un succes, însă doar pe achiziții mai vechi, nu, așa cum credem, prin schimbările de moment. Atitudine critică. Problemele interioare accentuează această notă critică.

În noaptea de duminică spre luni, Luna va trece pe zodia Rac, adică pe domiciliu. Va avea de împlinit, la scurt timp, o conjuncție cu Capul Dragonului, ceea ce va însemna inițierea unui nou ciclu draconitic. Este un semn de progres pentru cine este în stare să-l vadă, dar și unul de lecție, de penitență, de sancțiune pentru oameni orbi, indiferenți sau răutăcioși. Schema astrală a acestei zile ne invită la schimbări ample, dar noi le vom prefera pe cele de moment. Lucrul acesta este susținut din punct de vedere astral de relația bună dintre Marte și Uranus. Marte pe zodia Pești îi face pe oameni să simtă mai mult decât pot înțelege, tocmai de aceea raportul acesta bun cu Uranus, care se află în cea mai proastă poziție a sa, generează probleme interioare care vor accentua în următoarele săptămâni o notă critică periculoasă. Zona aceasta li se va părea multora ca fiind interesantă, dar ea este de fapt un sector delicat care ne pune la încercare mintea și corpul, care ne ajută sau încearcă să ne mențină valorile aproape, în special familia într-o integritate care să dureze mai mult decât câteva săptămâni.
Un alt element important al acestei zile este cel dat de curiozitate. Cei care au o atitudine critică vor considera că au dreptul să fie și foarte curioși, să invadeze intimitățile celorlalți, să îi determine, prin ceea ce află sau prin amenințările pe baza a ceea ce află, să facă anumite lucruri. Nu trebuie să uităm că de fiecare dată când Luna se află în domiciliu oamenii au nevoie să descopere cu romantismul nu este un produs pe care îl vând pe tarabă, ci o trăire ce se cere aprofundată. Când nu se întâmplă lucrul acesta apar conflicte, pierderi, dezamăgiri. La asta se referă, în mare parte, conjunctura furtunoasă a acestei zile. La această dinamică ne vom expune acum.
Prin urmare, prima zi a săptămânii ne vorbește despre o deviație de la o promisiune, așa cum ne spune și prima parte a devizei săptămânii. Astăzi ni se par toate posibile, acum credem că lumea contrastelor nu ne mai afectează, că elementele particulare pot fi ușor dominate și că bucuriile nu mai pot fi confundate cu fantasmele sau cu reveriile care nu au echivalent în realitate. Vom încerca acum să reducem mult din intensitate pentru a munci mai puțin, însă chiar și așa vom reuși să obținem ceva concret din acest proces. Deviația de la o promisiune, pe această conjunctură, înseamnă un fel de teribilism. Nu toți oamenii sunt vinovați dacă se expun acestor impulsuri. Avantajele momentului vin în principal acolo unde lucrurile sunt stabilizate, acolo unde lipsește acea atitudine critică periculoasă, acolo unde există achiziții recente.
Recomandarea pentru această zi este aceea de a nu considera că a ne răzgândi în privința unui proiect reprezintă o deviație. Atunci când se intervine asupra unei intenții bune pe care o avem cu o agresivitate gratuită este de datoria noastră să ne răzgândim, adică să deviem de la o promisiune. Dacă partenerul de dialog s-a schimbat, înseamnă că și relațiile sociale s-au schimbat, iar noi trebuie să ne comportăm ca atare. Nimeni nu ar trebui să fie sclavul propriei promisiuni atunci când persoanele de față, care și-au luat acest angajament, au înclinat către o latură întunecată. În contextul acesta, deviația de la o promisiune înseamnă a ne detașa de condiția care a generat promisiunea. În cuvinte mai simple, se dă curs proverbului: “Dragoste cu forța nu se poate face!“.

Vitalitatea este crescută și întreținută de sensibilitate. Ne obosește un subiect care se repetă. Lipsa de motivație are consecințe dramatice. Ne apropiem mai ușor de oamenii amabili, nu de cei sensibili.

26 mai este o zi de simplitate. Chiar dacă în noaptea de luni spre marți oamenii vor comporta o schimbare de atitudine, iar valorile pe care le vor cultiva în timpul zilei vor fi unele foarte frumoase și de bază pentru ceea ce avem de parcurs de acum încolo, vom reuși să ne apropiem mai ușor de oameni, să-i iubim, să-i apreciem și toate aceste interacțiuni să reprezinte o motivație pentru a merge mai departe. Cei care nu au în preajma lor persoane față de care să nutrească astfel de trăiri vor deveni triști, apatici respingători. Dacă la nivel individual relația bună dintre Soare și Junon, cea care se definitivează în a doua parte a acestei zile, reprezintă un semn de armonie, un îndemn la a avea mai multă încredere, la a acorda circumstanțe atenuante sau chiar la a ierta greșeli mai vechi pentru că a sosit momentul să îngropăm securea războiului, la nivel social lucrurile se prezintă altfel. Astăzi înțelegem, prin prisma acestui raport astral, că facem parte dintr-un experiment. La nivel individual lucrurile acestea se rezolvă prin exprimare sinceră, prin toleranță sau prin recunoașterea unor derapaje. La nivel social nu există sinceritate pentru că, să fim realiști, acolo unde totul este coordonat după principiul puterii nu există sinceritate socială. Sinceritatea este doar la nivel individual.
Unii ar putea fie surprinși că lucrurile simple pe care le spun celor apropiați sau persoanelor cu care au avut anumite dureri, anumite conflicte au un impact de-a dreptul vindecător. De asemenea, vor fi de-a dreptul uimiți când vor vedea că lucrurile acestea nu rezolvă anumite conflicte sociale. Din această cauză, 25 mai devine ziua când oamenii se răzgândesc foarte ușor. Desigur, nu acesta este scopul, dar discrepanța dintre rezultatul obținut în plan interior și cel obținut în plan social, produce aceste efecte.
Prin urmare, 26 mai este ziua când riscăm să rămânem fără motivație, iar absența motivației să ne ducă spre o zonă întunecată. Această zonă întunecată este lipsită de putere și ne va face să ne depărtăm de prieteni, de colaboratori, de oamenii pe care i-am iubit foarte mult, dar în ultimele luni i-am pedepsit pentru că i-am considerat vinovați de ceva. Obsesia zilei va fi rutina, dar ea este doar o iluzie. Oamenii se izolează în acțiuni repetitive tocmai pentru că nu reușesc să rezolv alte probleme. Asta înseamnă că nu ar trebui să conteze prea mult amabilitatea, cât ar trebui acum să conteze sinceritatea, onestitatea și faptele săvârșite din proprie inițiativă, fără să fie cerute.
Recomandarea pentru această zi este aceea de a fi liniștiți în furtună. Liniștea produsă de o altă liniște este importantă, dar nu atât de valoroasă precum este liniștea pe care o avem atunci când în jur totul se scufundă, totul explodează.

Încercăm să simplificăm, dar lucrurile se complică din cauza oboselii. Când sentimentele sunt calde toate celelalte relații devin foarte frumoase și armonioase. O notă agresivă se distinge definitiv. Întârzierile apar pentru că ezităm. Succesul vine prin atitudine categorică, dar nu prin cea brutală. Munca depusă până acum are un rezultat foarte bun.

În dimineața acestei zile Junon își va reveni la mersul direct ceea ce înseamnă o revenire la normalitate în privința acelor relații care au fost foarte tensionate în ultima perioadă. Va rămâne însă, o perioadă, o notă agresivă care va fi vizibilă doar în cazul oamenilor ce sunt în general nemulțumit de condiția lor, de cei din jur sau de multe alte lucruri pe care nu le au formulat niciodată. Dincolo de acest semn de tristețe, ziua aduce întârzieri, complicații legate de oboseală, lipsă de atenție sau obligația de a presta o muncă pe care nu am fi dorit să o realizăm în momentul acesta, ci altădată.
Din fericire, elementul cel mai frumos al acestei săptămâni se consumă acum, 27 mai. El vine să ne arate că de fiecare dată când ezităm sau când nu avem încredere în noi înșine apar complicații, nu pentru că am fi pedepsiți de un contabil foarte strict de sus, din subtil, care urmărește tot ceea ce facem, ci pentru că această ezitare arată că nu suntem încă pregătiți să trecem pe nivelul următor. A înfrunta această ezitare înseamnă a atinge un alt nivel, un alt stadiu. Lucrul acesta trece dincolo de multe probleme care sunt conturate de ecuația astrală a zilei de 27 mai, cea care ne arata ca anumite lucruri se simplifică prin decizii categorice, prin idei fixe, prin impunere sau prin rigiditate. Acolo unde lipsește sensibilitatea, acolo unde fragilitate este considerată un defect lucrurile se complică și munca pe care am depus-o până acum nu poate produce un rezultat bun.
Prin urmare, 27 mai este ziua succesului care vine prin acea atitudine categorică pe care am învățat să o construim fără a distruge ceva frumos din viețile celorlalți. Momentul acesta ne vorbește mult despre muncă, despre furt, despre atenție și despre inteligență, dar nu ne spune prea multe despre autocontrol. Acolo unde acest autocontrol nu distruge sensibilitatea celorlalți avem de-a face cu oameni frumoși care simplifică pentru a face ca viețile celorlalți să fie mai frumoase, speciale. În ecuația acestei zile găsim și anumite impulsuri care țin de rigurozitate, de metodă sau de cum ar trebui să evaluăm munca pe care am depus-o până acum. Cei care cred că aceste lucruri sunt mai importante decât oamenii din jur, se înșală. Ființa este importantă, lucrul mai puțin.
Recomandarea pentru această zi este aceea de a nu ne gândi că întârzierile sunt o pedeapsă. De asemenea, nu este indicat nici să considerăm că lucrurile pe care le obținem cu mare ușurință sunt semne de progres. Calea de mijloc, cea care acceptă anumite condiționări, cea care valorifică și o parte din munca depusă până acum, este cea mai potrivită pentru momentul de față. Îmbinarea dintre efort și bucurie duce spre pace.

Suntem în fața unei schimbări foarte importante. Lumea conflictelor își consumă acum un nou episod. O viață nouă ne promite liniște. Caracterul ostentativ apare doar prin cuvinte, doar prin gesturi, pentru că nu va supraviețui încercărilor ce vor veni în zilele următoare.

Luna se află acum în plin tranzit prin zodia Leu și va avea de împlinit câteva unghiuri frumoase până spre seară când Mercur își va încheia tranzitul sau prin zodia Gemeni și va trece pe zodia Rac. Suntem în fața unei schimbări foarte importante pe care astăzi vom încerca să o realizăm în forță. A realiza această schimbare în forță este o mare greșeală. Ea trebuie să vină de la sine, pe baza unor recomandări, prin sugestiile celor pe care îi apreciem sau pur și simplu pentru că așa simțim în momentul acesta. Ceea ce vine prin rațiune își atinge ținta tot prin rațiune, adică pe baza unor etape stricte de la care să nu se abată nimeni, ceea ce arată un semn de rigiditate care va fi sancționat și acum, dar și în zilele următoare. Acest semn rigiditate este dat de faptul că aproape toată ziua Mercur se va fi pe ultimul grad al zodiei Gemeni în postura de justițiar. Va exista o atitudine agresivă care va veni nu doar prin cuvinte, ci și prin gesturi, dar și prin atitudine.
Prin urmare, mijlocul săptămânii ne arată că lucrurile se pot complica din nimic dacă nu suntem atenți la ceea ce spunem sau la ceea ce intenționăm să facem. Astăzi ne arătăm prea siguri pe noi înșine, prea mulțumiți de ceea ce am obținut până acum și ni se pare că putem lua o pauză de la bunăvoință. Lucrul acesta se va întâmpla doar în cazul oamenilor superficiali care, de felul lor, se folosesc de ceilalți sau apelează la tot felul de metode pentru a obține avantaje de moment considerând că doar acestea sunt importante. Trecerea planetei Mercur pe zodia Rac le va aduce acestora multe neplăceri. Li se va accentua această latura emoțională care îi va pune în dificultate, îi va responsabiliza sau îi va pune în fața unor situații similare când persoane mult mai insensibile îi vor domina. În felul acesta, intrăm în consonanță cu a doua parte a devizei săptămâni, cea care face referire la amintirile triste care ar putea produce un rezultat bun dacă persoana în cauză are un dram de minte.
Recomandarea pentru această zi este aceea de a nu încerca să ne ascundem caracterul superficial al unor decizii prin atitudine ofensivă. Cei care sunt agresivi demonstrează că sunt slabi. Cei care sunt blânzi arată că sunt curajoși.

Gânduri îndrăznețe. Latura dramatică a vieții ne arată că unele atitudini pot fi asemănate formelor de relief. Ceea ce este sus incită ființele spre libertate. Ceea ce este foarte jos incită oameni spre rezistență. Soluțiile nu vin prin decizii categorice, ci prin dominarea aspectului aspru.

Trecerea lui Mercur peste Capul Dragonului este un semn de mare progres. Foarte curând Axa Dragonului va trece pe o altă poziție ceea ce va însemna o schimbare importantă ca orientare, dar și ca viziune pentru noi toți. În momentul de față ne gândim că avem în centrul atenției proiecte care vor fi puse în aplicare începând cu săptămâna următoare. Acum suntem preocupați, la fel ca în zilele anterioare, de o latură dramatică a vieții care ne arată că unele situații pe care le parcurgem trebuie privite dintr-un alt unghi. Așadar, momentul de față ne arată că întotdeauna este potrivită o anume sobrietate. Cei care țintesc spre vârfuri foarte înalte au nevoie de o pregătire adecvată pentru că au un punct de pornire care nu îi avantajează. Ei țintesc spre înălțimi care să le ofere libertatea tocmai pentru că în punctul de pornire nu au așa ceva. Cei care vor să rămână în acest stadiu sau care urmăresc să coboare sunt ființe care au o mare putere de rezistență. Cei care lucrează cu energia sau care sunt implicați într-un proces de cercetare spirituală înțeleg foarte bine aceste comparații. Ceilalți consideră că toată această călătorie li se cuvine. Nu, nimic din această lume nu li se cuvine, ci li se oferă. Nu suntem proprietari pe nimic, nu deținem nimic, tocmai pentru că nu putem învinge acea etapă numită moarte. Nu luăm nimic cu noi dincolo tocmai de aceea nici aici nu deținem ceea ce ne lăudăm că deținem. Este adevărat, unii se folosesc mai bine sau cu mai multă îndrăzneală de resursele acestui plan. Asta nu înseamnă că îl și stăpânesc. Înțelegând lucrul acesta înseamnă a ne desprinde de anumite drame ale trecutului care ne întunecă mintea și ne creează această impresie de sărăcie doar pentru că nu avem proprietăți, bani sau bijuterii.
Prin urmare, 29 mai ne vorbește despre latura dramatică a vieții pe care o putem schimba substanțial. Astăzi soluțiile vin prin decizii categorice, nu pentru că am dori să impunem aceste decizii cuiva, ci pentru că le gândim în forma aceasta. Rezultatul cere însă o mare responsabilitate. Înțelegerea pe care o accesăm acum prin conjuncția lui Mercur cu Capul Dragonului se poate transforma într-un semn de vindecare în a doua parte a zilei, prin sextilul Soare-Chiron. Deși pentru mulți este doar un slogan, momentul de față ne arată că noi suntem schimbarea. Cine așteaptă această schimbare să vină din exterior ca printr-o vrajă, se înșală.
Recomandarea pentru această zi este aceea de a nu accepta comparațiile celorlalți ca fiind etaloane pentru propriul sistem de evoluție. Fiecare își stabilește țintele în funcție de puterea pe care o deține, dar și în funcție de nevoile pe care le are.

Trăim cu sentimentul că avem de întâlnit ceva important. Ne concentrăm mai bine. Relațiile cu asociații sunt în criză. Relația cu sine este una foarte bună. Crește posibilitatea unui eșec, dar și posibilitatea unui succes folosind calități noi. Agresivitatea nu ne vorbește despre noi, ci doar despre niște probleme uitate ori neglijate intenționat.

30 mai este o zi de curaj. Indiferent că avem sau nu un mesaj important de transmis, indiferent că am adoptat atitudinea potrivită astăzi ne exprimăm, spunem ceea ce avem pe suflet. Curajul acesta este unul foarte potrivit pentru a ne găsi echilibrul interior, pentru a arăta unui prieten sau unui colaborator cât de important este comportamentul, să înțeleagă ceea ce gândim și ceea ce simțim pentru că relația în sine să se cristalizeze și prin aceste informații. În felul acesta, și partenerul de dialog descoperă că are în față un om cu mai multe calități sau cu mai multe defecte decât i s-a spus. Astfel, vorbim despre relații, despre creșterea posibilității de a eșua într-o colaborare, dar și despre șansa de a descoperi calități. Curajul de a spune se poate transforma în curajul de a fi, ceea ce este un mare avantaj pentru persoana în cauză. Avem, în felul acesta, posibilitatea de a face un pas către realizările pe care ni le-am dorit dintotdeauna. Cine rămâne blocat pe aceste conflicte considerând că ele aparțin persoanei înseamnă că nu a înțeles nimic din colaborarea cu persoana respectivă. Conflictele acestei zile sunt legate de întâmplări care nu s-au finalizat, nu de o anumită calitate pe care o persoană a definit-o la un moment dat într-o interacțiune. Dacă în prima parte a zilei aceste conflicte pot avea și o componentă motrica, adică ridicăm tonul sau devenim agitați, ele se vor transforma în sentimente confuze sau îndoieli ori în suspiciuni.
Prin urmare, 30 mai ne pune în fața unor complicații pentru care nu suntem deocamdată pregătiți să le rezolvăm, ele sunt cozi pe care ne-am propus să le soluționăm atunci când vom fi mai puternici. Acum suntem doar curajoși, adică avem ambiția de a aduce o rezolvare mai aproape, dar nu dispunem de toate forțele necesare pentru a face acest lucru posibil. Problemele uitate ori neglijate vin să fie acum pentru că nu întotdeauna îi spunem vieții cum să se comporte. Dacă ne îndreptăm atenția către calitățile noi atunci vom reuși să depășim cu bine toată furtuna acestei zile.
Recomandarea pentru această zi este aceea de a nu ne acorda circumstanțe atenuante pentru anumite neglijențe. De asemenea, nu trebuie nici să ne acuzăm prea mult. Avem nevoie să descoperim în toată această combinație noile calități pe care să le cultivăm de acum încolo. Nu este nevoie de cantitate. Ele pot fi puține ca număr, dar suficiente.

Prea multe secrete duc la conflicte cu substrat emoțional. Căutările sufletului sunt vii. Se visează prea mult pentru că se dorește fuga de propriile drame. Discuțiile violente se sting ușor. Există o armonie care ne surprinde. Abordarea ei înseamnă a ne apropia mai mult de oameni cu care în ultima vreme am avut anumite conflicte. Cei slabi sunt actori. Cei puternici sunt curajoși și își asumă consecințele propriilor decizii.

Ultima zi a săptămânii este și ultima zi a lunii în curs. Aceasta devine o zi de speranță pentru că ne ajută să descoperim acele conflicte care duc la o mai mare încărcare emoțională. De regulă, atunci când apare o descărcare de această natură structura emoțională ar trebui să fie privilegiată pentru că s-a consumat această presiune fie pentru că s-a produs o clarificare, fie că s-a ajuns la un consens. De această dată lucrul acesta ne duce către speranța că pe viitor lucrul acesta va fi mult mai ușor de realizat pentru că acum el nu se întâmplă. Aceasta va fi înțeleasă mult mai ușor după ce Luna, în a doua parte a zilei, va trece pe zodia Balanță. Experiența care unghiul pe care îl împlinește cu Axa Dragonului ne trezește la realitate și ne face mai atenți la faptul că acum nu putem obține atât cât ne dorim. De aceea se înfiripă speranța că lucrurile vor fi mai bune. Din a doua parte a devizei săptămânii înțelegem și cum se întâmplă lucrul acesta: continuând colaborarea cu aceeași oameni. Asta înseamnă că finalul lunii mai ne oferă posibilitatea de a duce mai departe ceva frumos, De a face lucrurile acestea speciale. În tot acest carusel oamenii slabi se vor evidenția prin ușurința cu care vor încerca să se ascundă. Cei puternici vor avea curajul să vorbească despre consecințele propriilor decizii fără a se acuza și fără a cerși milă.
Prin urmare, ultima zi a săptămânii ne aduce în fața unor realizări pe care ar trebui să le privim prin măsuri, nu prin ceea ce sunt ele în momentul de față. Dacă le privim prin ceea ce sunt, e tot ceea ce putem obține. Dacă le privim prin măsură vom descoperi speranța unei continuități frumoase. Chiar dacă elementele complexe, precum științele exacte sau filozofia ne oferă informații care depășesc în înțeles și în cantitate de informație cadrul comun, până la urmă trăirile simple, viața comună reprezintă tot ceea ce contează pentru că ele sunt baza pe care putem construi altceva. Continuitatea aceasta frumoasă se refera acum la baza de care avem nevoie să facem din ce în ce mai solidă, așa cum ne spune și a doua parte a devizei săptămânii, prin continuarea colaborării cu aceeași oamenii.
Recomandarea pentru această zi este aceea de a accepta că întotdeauna există căi pe care nu le-am abordat pentru că ființa umană, cea pentru care sunt construite aceste căi, are un potențial infinit. Speranța este doar o picătură de rouă de pe unul dintre aceste trasee infinite.

5 comentarii la „25 – 31 mai 2020

  1. Mihaela spune:

    Dincolo de mesaj, aceste daruri, pe care oricine le poate găsi aici, sunt Vii. Cel care le primeşte (cititorul) nu trebuie decât să întreţină, să cultive Viaţa din ele. Minunat!
    Mulţumim!
    🙂 🙂 🙂

  2. Ana spune:

    Am mai constientizat ceva la mine,de aceea apelez la dumneavoastra sa ma luminati.
    Cand ma intalnesc cu oamenii(cunoscuti sau nu)am observat ca ma apuca un soi de emotie,ceva imi creeaza un soi de agitatie,inima imi bate tare.Vorbesc cu ei dar cumva agitata,asta mai ales cand ii intalnesc intamplator,dar nu numai.Abia apoi cand sunt singura stau si ma intreb de ce nu am reusit sa imi pastrez calmul,sa vorbesc linistita dar nu gasesc un raspuns.
    Asa ca va intreb care ar putea fi cauza acestei agitatii si ce ar trebui sa fac in acele momente ca sa nu ma mai copleseasca emotiile?
    Mi se pare un soi de contrast intre hotararea si determinarea mea si aceste emotii.

    1. Te preocupă mai mult cum trăieşti decât să trăieşti pur şi simplu. Agitaţia este faţă de reacţia ta, nu de calitatea persoanei cu care interacţionezi.
      Ce crezi că se întâmplă dacă laşi lucrurile să-şi urmeze cursul, să vină de la sine?
      Nimic rău!
      Ca să porneşti o moară nu cari apă cu găleata, ci laşi apa să-şi facă treaba.

      1. Ana spune:

        Raspunsurile dumneavoastra ma ung la suflet de fiecare data si au efecte miraculoase.
        Multumesc!

Dă-i un răspuns lui Ana Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.