24 – 30 mai 2021

24 – 30 mai 2021 este săptămâna binelui făcut exemplar și respins și a beneficiului exagerat dintr-un schimb minor de experiență. Problema principală a acestei săptămâni este dată de intenția celor care au dorit până acum să manipuleze pentru a se folosi de acest avantaj, pentru a impresiona. Iubirea nu este un instrument care poate fi dat la schimb, ci o parte a ființei care ne definitivează și ne ajută să ne dezvoltăm și să ne împlinim. Când iubirea devine obiect, toți cei implicați în acel proces se compromit, se șantajează, se distrug unii pe alții. Binele făcut în mod exemplar este de fapt cel simplu, cel care este considerat o emanație a sufletului, o expresie a puterii personale lansată către ceilalți într-un mod onest, curajos. Multe din elementele acestei săptămâni se bazează pe ceea ce s-a consumat în săptămâna anterioară, iar asta înseamnă că o parte din gândurile pe care le avem acum, dar și o parte din atitudinile pe care le vom alimentația de-a lungul acestei săptămâni se bazează pe acest model de onestitate și de curaj. Când există o formă de putere, de curaj și de tărie de caracter într-un moment foarte delicat atunci putem ști sigur că avem de-a face cu oameni care au o adevărată verticalitate morală, nu una de sezon.
Aceasta este o săptămână care ne încearcă pe emoții, ne introduce într-un sector complicat, cel care ne pune în dificultate o anumită formă de securitate. Că ea este legat de programul de lucru, de libertatea de expresie, de intoleranță la anumite alimente, de capacitatea de a accepta sau de a refuza o persoană în preajmă este mai puțin important. Ceea ce este important din toate aceste provocări ale săptămânii ține de sentimentul de putere. Dacă pornim în această săptămână cu gândul că puterea înseamnă respingere, vom ajunge la finalul drumului să vedem că adevărata putere este cea care ne respinge. Dacă pornim cu gândul de a primi, accepta, asimila sau tolera vom ajunge la sfârșitul drumului înnobilați de ceea ce primim din partea oamenilor pe care nu i-am crezut în stare de așa ceva. Ceea ce primim în această săptămână este ceea ce merităm, nu ceea ce am luat cu de la sine putere, nu ceea ce am urmărit să obținem manipulând.
Recomandarea pentru această săptămână este aceea de a ne pregăti pentru a accepta că binele înseamnă simplitate. Dacă ne plictisim de simplitate înseamnă că acest bine își va căuta o altă gazdă.

Beneficiu folosit împotriva celor pe care îi acuzăm. Avantaj bazat pe sensibilitate, explorare, meditație, speculații legate de starea de sănătate sau de patrimoniu. Putere bazată pe exprimare, pe cuvinte, pe dinamică.

Prima zi a săptămânii ne pune în fața unor provocări foarte interesante. Încercăm să gândim în avantajul celor pe care îi apreciem, dar rezultatul nu este cel pe care îl așteptăm. Asta înseamnă că întâmplările de astăzi ne îndeamnă către retragere, către abstinență, către izolare. Valorile momentului sunt promovate prin situații conflictuale, prin tensiuni, printr-un schimb de experiență care generează tensiuni și care consumă foarte mult din energia personală. Astăzi simțim că pierdem din sănătate, din patrimoniu, că rămânem singuri sau că nu ne bazăm pe oamenii care ne-au făcut în lunile din urmă anumite promisiuni. Astăzi avem nevoie să învățăm că anumite lucruri se obțin greu, foarte greu sau într-un mod complicat, cu multe compromisuri. Tensiunea ține nu doar de schimbul de experiență, nu doar de schimbul de cuvinte, cât ține de schimbul de emoții, de sentimente.
Dacă în privința relațiilor personale lucrurile acestea sunt relativ ușor de gestionat pentru că înțelegem că acolo unde există speculații poate exista și puțin adevăr, în privința relațiilor sociale lucrurile se complică. Pe 24 mai vorbim despre o luptă pentru putere, despre un dinamism pe exprimare, pe declarații, pe mesaje care nu au echivalent în realitate, dar care obligatoriu trebuie să producă un efect. Acest efect trebuie să se consume până la sfârșitul acestei săptămâni, când Mercur își va iniția deplasarea retrogradă care va ține aproximativ trei săptămâni.
Prin urmare, prima zi a săptămânii ne ajută să ne întoarcem la ceea ce înseamnă baza relațiilor, baza puterii, a sensibilității și a exploatării. Toate provocările acestei zile ne duc spre meditații, dar și spre anumite speculații legate de cum ar trebui înțeleasă starea de sănătate sau cum ar trebui gestionat patrimoniul personal. Astăzi putem mai mult pentru că ne echilibrăm și pentru că încercăm să intervenim asupra mesajului cu sentimente frumoase, cu mesaje profunde, cu gânduri echilibrate. Comportamentul, cel pe care am încercat să-l menținem într-un anumit registru în ultima perioadă, este cel care ne scoate din toată tensiunea momentului.
Recomandarea pentru această zi este aceea de a nu declara război celorlalți pentru că suntem triști sau pentru că nu reușim să înțelegem un mesaj care ne vine din partea lor. Ceea ce valorificăm astăzi este mult mai important decât ceea ce stricăm.

Limitare bazată pe proasta administrare a unui bun. Ceea ce reprezentăm noi este ceea ce suntem. Provocare pe baza unor iluzii. Puterea exclude iubirea sau apropierea de semeni. Se caută noi metode de adaptare.

Astăzi vorbim despre sobrietate, pentru că aceasta ne impune anumite limite, ne reamintește de anumite standarde și ne constrânge cumva să ne adaptăm la nevoile pe care le au ceilalți. Chiar de dimineață ne trezim cu acest mesaj și toată ziua ne gândim cum ar trebui să facem în așa fel încât binele personal să nu fie în disonanță cu nevoile celorlalți sau cu binele celorlați. Așadar, vorbim astăzi despre o tensiune care ne limitează puterea de decizie, capacitatea de adaptare și rezistența la efort. Oboseala va fi resimțită și va fi pusă pe faptul că zilele trecute au fost un pic cam încărcate sau nu ne-au oferit suficient de mult timp pentru relaxare. Surmenajul fizic sau intelectual va fi văzut în această zi ca un semn de boală. Cel curajos va avea îndrăzneala de a trece dincolo de aceste obstacole pentru că ele nu sunt o rezultantă, ci doar expresia unei interpretări subiective. Ceea ce cântărim astăzi ne caracterizează. Ceea ce soluționăm ne învață cum să evadăm din probleme, cum să fugim de ele.
Prin urmare, 25 mai este o zi care ne arată cât de periculoase sunt limitele în care credem. Dacă avem suficient de mult curaj, nu doar îndrăzneală, vom vedea că aceste limite sunt bazate pe teama de eșec, pe frica de a nu răspunde conform solicitărilor. Momentul acesta ne ajută să valorificăm ceea ce este bun, să înțelegem care este calitatea unei limite, nu doar să ne speriem de ceea ce nu putem face și să dăm vina pe ceilalți sau pe anumite conjuncturi sociale. Ceea ce putem face, să facem! Dacă ne lipsește această putere de a acționa, ne va lipsi și puterea de adaptare, iar sentimentul corect va fi și el în afara celor mai bune soluții.
Recomandarea pentru această zi este aceea de a nu-i provoca pe ceilalți în ideea că elementul negativ pe care ei îl afișează îi va pune într-o lumină nefavorabilă în așa fel încât noi, pentru că nu facem nimic, să fim deasupra lor. Binele adevărat înnobilează, nu umilește!

Obstacol. Tensiune bazată pe probleme legate de neacceptarea unui partener. Situații stranii tind să preia controlul. Confuzie. Personificare. Concepțiile greșite ne îndreaptă pașii către un drum pe care l-am evitat de multe ori. Înstrăinare.

În mijlocul acestei zile se va împlini faza de Lună plină. Acum realizăm că și în zilele anterioare am fost sub tensiune, și în săptămâna anterioară am traversat momente delicate care ne-au creat o anumită confuzie sau impresii greșite despre oameni. Cei care au investigat, care au analizat că lucrurile pot fi privite și dintr-o altă perspectivă, dacă există răbdare și înțelepciune, vor folosi momentul de față pentru a-și spori puterea personală, nu pentru tensiune sau decădere. Astăzi totul este judecat după volum, după intensitate și după ceea ce credem că se va întâmpla la capătul drumului. Această Lună plină de primăvară, cu Soarele pe zodia Gemeni și Luna pe zodia Săgetător, în situația în care Luna trece și peste Coada Dragonului, ne vorbește și despre idei preconcepute, despre probleme de adaptare, despre situații stranii care tind să preia controlul asupra conștiinței sau asupra emoțiilor. De aici și marea confuzie, de aici și riscul de a ne pierde cu firea.
Prin urmare, 26 mai ne vorbește despre un obstacol pe care acum îl conștientizăm și pe care ni l-am creat în ultima perioadă. Prejudecățile, obsesiile sau lipsa atenției adecvate constituie o sumă de factori ce ne-au adus în această poziție. Există multă energie, multă disponibilitate pentru conversații sau pentru deplasări, mult interes pentru a distruge plăcerile celorlalți sau bucuriile lor, multă atracție către invidie, iar cei care se lasă în voia acestor impulsuri își fac singuri un mare deserviciu. Această Lună plină este despre performanță, dar nu despre orice performanță, ci despre aceea care ne duce către explorarea unor zone pe care le-am ignorat în săptămânile din urmă. Obstacolele nu vin din exterior, ci sunt create de noi înșine. Oamenii care sunt confuzi, care uită că adevărata putere vine din interior, vor crede că aceste obstacole chiar sunt create de ceilalți sau de societate.
Recomandarea pentru această zi este aceea de a nu proiecta asupra celorlalți propriile obsesii, propriile dureri, propriile nemulțumiri. Dacă reușim să ne detașăm de acest proces distructiv înseamnă că avem acea înțelepciune care ne ajută să îi susținem pe cei care au cu adevărat nevoie. Altfel, vom juca teatru, vom fi foarte demonstrativi, vom poza în oameni care ajută pe toată lumea, care nu supără pe nimeni, dar, în realitate, nu facem decât să rămânem prizonierii propriilor încrâncenări.

Ceea ce este simplu se traduce prin duritate. Se caută noi privilegii. Avem nevoie de farmec, de bunătate, dar suntem neputincioși în fața acestor calități. Autodeterminare. Încercăm să ne adaptăm la noile condiții sociale. Durerea este calculată în cifre. Verificări inutile. Decadență. Sentimente frumoase compromise din cauza unor atitudini de moment care trebuie să servească unui scop mai vechi.

Mijlocul săptămânii ne arată că pasiunile foarte puternice ne duc spre zone întunecate. Există o acțiune foarte ciudată care înclină balanța și ne face să ne simțim inutil, ignorați de cei pe care îi îndrăgim, să interpretăm greșit nevoile lor sau să credem că nu suntem ajutați pe măsura nevoilor pe care le avem. Relația proastă pe care Venus și Neptun o definitivează în seara acestei zile arată că suntem într-o perioadă de dezamăgire, că oricât de mult bine am face cuiva, răspunsul nu este pe măsura așteptărilor. Avem nevoie astăzi să înțelegem că poate și aceste așteptări sunt nerealiste și că poate ar fi indicat să nu mai dramatizăm atât de mult și să privim dincolo de aparențe. Fiecare reacționează după cum poate și după nivelul pe care îl are în momentul acesta.
Un alt element important al acestei zile este cel legat de dramatizarea condiției sociale. Astăzi avem impresia că tot ceea ce vine spre noi ne dă semne negative. Ni se pare că suntem acuzați de ceva, că pierdem bani, capital de imagine sau că decădem în ochii celorlalți. Ne trebuie multă putere și determinare pentru a trece peste aceste obstacole și a ne abține din a face verificări, din a pune prea multe întrebări, din a investiga. Ceea ce putem face, să facem, nu să ne așteptăm ca rezultatul să vină doar pentru că astăzi reușim să criticăm mult mai ușor faptele celorlalți, decât să ne preocupăm de ceea ce putem noi face. Bunătate acestei zile este, din nefericire, o floare rară.
Prin urmare, mijlocul săptămânii ne pune în fața unor încercări existențiale foarte interesante. Durerea va fi astăzi un element de care vom ține cont mai mult decât este cazul. Vom dori să-i impresionăm pe ceilalți prin aceste sentimente, prin nemulțumire, prin dezamăgire, dar, în realitate, nu facem decât să arătăm că nu ne-am separat de suferințele provocate de alte conjuncturi. Pentru cei care lucrează cu energia sau care sunt implicați într-un proces de cercetare spirituală, 27 mai este un veritabil moment de revenire la o formă de comunicare pe care au ignorat-o altădată. Înțeleg că dramele sociale au primit prea multă atenție și acum, ceea ce se adaugă din această zonă îi trezește la realitate. Pentru ei surprizele neplăcute vor fi ușor de gestionat, de încadrat și de marginalizat. Ei nu văd semnalele negative ca semne de decadență, ci ca avertismente că pe acolo nu este drumul lor.
Recomandarea pentru această zi este aceea de a nu ne considera liberi dacă putem să acuzăm foarte ușor, dacă ne putem exprima nemulțumirile foarte simplu și liber. Exprimarea binelui în mod simplu și liber este un veritabil semn de putere. Toate celelalte sunt semne de slăbiciune.

Sacrificiul ne ajută să fim mai aproape de cer. Ne ridicăm prestigiul prin muncă. Dezinvoltură. Revendicări care fac trimitere către obiceiuri mai vechi sau care ne pun în comparație cu oameni pe care altădată i-am discreditat.

În dimineața acestei zile Luna va trece pe zodia Capricorn și apoi va avea de împlinit un sextil cu Jupiter. Totul va părea foarte frumos și foarte interesant, ca și cum o etapă stresantă se încheie ca și cum un moment de dezinvoltură ar trebui să ne elibereze de toată presiunea pe care am acumulat-o în ultima perioadă. În realitate, ne eliberăm de o presiune, dar intrăm într-o perioadă de convalescență sau într-o perioadă mai proastă, pentru că în ultima zi a acestei săptămâni Mercur va intra în mers retrograd și avantajele pe care le gândim acum nu ne vor folosi prea mult în săptămânile ce vor urma. Relația bună pe care Luna o definitivează în dimineața acestei zile cu Jupiter ne aduce un prestigiul legat de profesie, de muncă, o recunoaștere a unor eforturi care s-au consumat în ultima perioadă, nu doar în ultimele luni, ci și în ultimii ani, dar și un avertisment referitor la anumite obiceiuri care pe viitor nu mai pot fi reproduse. Faptul că Luna trece acum prin zodia Capricorn poate fi considerat de unii și un semn de restricție. Aceste restricții vin prin revendicări, prin întoarcerea la obiceiuri mai vechi, prin revenirea la obiceiuri mai puțin corecte, mai puțin plăcute sau prin a ne întoarce la anumite abuzuri. Ceea ce facem acum ne duce către discreditare tocmai pentru că știm că nu este corect, dar nu ne putem abține.
Prin urmare, 28 mai este ziua care ne arată că sacrificiul poate fi făcut și fără a ne declara împotriva cuiva, fără a ne implica în acțiuni dinamice, cu dezinvoltură sau prin a revendica un bun pe care știam altădată că nu îl vom primi niciodată. Astăzi doar vorbim despre bine, doar discutăm despre un avantaj, despre a ne îndepărta de anumite obiceiuri negative, dar nu avem curajul să facem schimbări mari. Cu ceea ce se întâmplă astăzi intrăm într-un proces de restricție, dar lucrul acesta nu ar trebui, deocamdată, să ne îngrijoreze prea mult. Vom avea motive de îngrijorare începând cu ultima zi a acestei săptămâni, atunci când Mercur își va iniția deplasarea retrogradă. Acum trăim un moment de revoltă, de luptă sau de eliberare.
Recomandarea pentru această zi este aceea de a gândi că perspectiva lucrurilor se simplifică prin acceptare, prin toleranță. Astăzi descoperim că putem mai mult dacă muncim mai mult, dacă refuzăm acele revendicări abuzive care ar putea să-i discrediteze pe cei din jurul nostru atunci când, într-un moment de slăbiciune, pe baza a ceea ce facem, ar putea să divulge anumite secrete pentru care cei din jur nu sunt încă pregătiți.

p>

Ceea ce nu putem face ține de o problemă de atitudine. Atitudinea ne ajută să strălucim, dar nu să devenim eficienți. Suntem oglinda celorlanți. Avem nevoie de certitudine. Interes pentru vorbe, cuvinte, idei, dar fără un rezultat care să îmbunătățească adaptarea. Rutina ne limitează atitudinea. Pierdem din vedere subiectul. Legile se schimbă. Cei naivi demonstrează că sunt, de fapt, cei mai puternici.

29 mai este o zi interesantă. Suntem într-un moment de tensiune pentru că nu ne găsim echilibrul, pentru că ne așteptăm ca efortul pe care l-am făcut în ultimele săptămâni să ne ducă spre relaxare, spre lux, spre o formă de acceptare pentru care nu am lucrat. Momentul acesta ne îndeamnă spre normalitate tocmai pentru că în dimineața acestei zile Mercur va trece prin conjuncția cu Venus și ne oferă posibilitatea de a face apel la un alt limbaj, la un alt patrimoniu informațional, la alte valori. Nota conflictuală devine, astfel, un fel de subsidiar al ambiție momentului. Ziua este foarte bună pentru reculegere, însă doar dacă îndeplinim o anumită condiție, aceea de a ne detașa de revoltele zilelor anterioare, dacă acceptăm să fim oglindă pentru cei din jur, să fim toleranți și înțelepți. Va fi o zi agitată, dinamică, cu multe evenimente care să creeze tuturor participanților impresii greșite. În egală măsură, apar și impresii plăcute, însă doar în a doua parte a zilei. Relația proastă dintre Lună și Marte încearcă să compenseze aspectul eliberator al zilei, cel care se consumă în timpul nopții. Avem cele mai bune intenții pentru ceea ce este programat astăzi, dar rezultatul nu este cel așteptat.
Prin urmare, 29 mai ne oferă o certitudine a binelui simplu pe care putem să-l facem fără nicio obligație, fără prea multe probleme, fără să cerem ceva în schimb. În felul acesta, avem de-a face cu o lecție pe atenție, pe atitudine și pe adaptare. Astăzi ni se va părea că dacă vorbim frumos sau dacă interacționăm, fie prin cuvinte frumoase sau fie prin atitudine categorică, ne adaptăm. În realitate, lecția aceasta ține mai curând de a înțelege de ce în ultima perioadă am abordat o anumită rutină. Rutina ne limitează foarte mult și schimbă legile. Cei care sunt cu adevărat puternici știu să se detașeze de această rutină, nu să se ascundă în spatele ei, crezând că aceasta este o veritabilă dovadă de putere.
Recomandarea pentru această zi este aceea de a fi bucuroși de un program simplu. Cei care reușesc să-și respecte astăzi un program simplu, sunt cei care pot renunța oricând la rutina.

Secrete dezvăluite. Ne găsim echilibrul prin eliberarea unei atitudini revoltătoare. Gândim și, prin gândire, ne depărtăm de ce iubim. Avem nevoie de securitate. Simpatie față de tristețe, melancolie, retragere. Putem pentru că ne mobilizăm, nu pentru că suntem descurajați. Descoperim noi principii care ne determină să învingem un obstacol care până acum ne-a inspirat teamă. Folosim metode neobișnuite sau mai puțin corecte.

Ultima zi a săptămânii ne aduce inițierea deplasării retrograde a planetei Mercur, cea care va dura aproximativ trei săptămâni. În dimineața acestei zile Luna își va încheia tranzitul sau prin zodia Vărsător și va avea de împlinit cu puțin timp înainte ca ziua să se încheie un trigon cu Soarele. Este un moment delicat care aduce dezvăluirea unor secrete sau întoarcerea la o formă de eliberare pe care nu am știut niciodată cum să o gestionăm corect, deși ne-am mai întâlnit de multe ori cu ea. Astăzi realizăm că o parte din acțiunile pe care le-am făcut de-a lungul acestei săptămâni au fost în zadar, că munca prestată nu a fost cea corectă, că este cazul să ne retragem din anumite colaborări sau că anumite acțiuni care ne-au dominat prin tensiune și îngrijorare se topesc. Deplasarea retrogradă a planetei Mercur pe domiciliu este un fel de pedeapsă pentru oamenii superficiali sau pentru cei care nu s-au preocupat până acum de propria securitate. Sunt descoperite informații care au fost ascunse până acum, dar lucrul acesta se întâmplă pentru a-i descuraja pe oameni, pentru a-i umili sau pentru a-i pune într-o lumină proastă față de cei pe care îi au în jur. Apar probleme legate de limbaj, de adaptarea la noi condiții, dar și o formă de entuziasm care simulează inspirația, care îi încurajează pe beneficiari să se bucure foarte mult de ceea ce câștigă fără a împărți puterea, fără măcar să mulțumească pentru bucuriile pe care cred că le dețin și asupra cărora au toată puterea.
Prin urmare, ultima zi a săptămânii ne vorbește despre o revenire la normalitate, dar nu așa cum am fost obișnuiți, ci pentru a fi mai simpatici, mai atenți cu cei din jur și mai responsabili. Acest moment este despre convingeri, despre puterea care rămâne în urma unei descurajări, despre revenirea la o formă de normalitate care ar trebui să ne elibereze de prejudecățile în care am crezut în ultimele săptămâni. Retrogradarea lui Mercur care debutează în noaptea de sambătă spre duminică are acest impact pozitiv și ea va produce efecte pozitive dacă ne mobilizăm în această direcție. Dacă vom refuza, o vom face pentru că mi se pare că tot ceea ce deține îmi este mai mult decât suficient. Când vom afla că lucrurile nu stau în felul acesta va fi deja prea târziu.
Recomandarea pentru această zi este aceea de a nu ne raporta la exemplele negative ale celorlalți. Ceea ce facem bun să facem pentru că aceasta este alegerea personală, acestea sunt intențiile pe care le avem pe baza educației ce ne-a fost oferită.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *