23 – 29 mai 2016

23 – 29 mai 2016 este săptămâna împlinirii unor eforturi ambițioase și a recunoașterii unor merite, chiar dacă au fost obținute greșit. Intervalul acesta are câteva direcții spectaculoase care ne sunt accesibile prin viziunea de ansamblu, prin ușurința cu care vom alege să privim de sus, de departe, din afara contextului, din mai multe unghiuri. În tot acest joc, părerea celuilalt va fi importantă, dar ea nu trebuie să înlocuiască părerea personală, ci să confirme faptul că suntem adesea înconjurați de oameni care simt și gândesc la fel, care pot, la un moment dat, să îndeplinească anumite roluri cu care nu suntem de acord sau care ne pun în dificultate. Viziunea de ansamblu ne arată că aceste roluri sunt îndeplinite prin rotație, dușmanii de altădată pot deveni prieteni, iar noi să trecem prin toate aceste ipostaze fără să cerem în mod special lucrul acesta. Vom vedea că, în această săptămână, evenimentele pe care le parcurgem fac trimitere la întâmplări care s-au consumat în ultimele luni, la începutul anului sau chiar în luna decembrie 2015, dar și în anii din urmă când am acționat individual și conștient, nu sub imperiul furtunii, nu luați de val.
La capitolul evenimente astrale, această săptămână ne aduce trecerea planetei Venus în zodia Gemeni, marți, 24 mai, împlinirea opoziției dintre Venus și Marte, imediat ce Venus a intrat pe zodia Gemeni, încheierea ultimei etape negative în ciclul protectoratului, prin împlinirea celei de-a doua cuadraturi dintre Jupiter și Saturn de anul acesta, dar și intrarea lui Marte pe zodia Scorpion prin retrogradare. Privite separat, unghiurile acestea arată că intrăm într-o altă etapă, pe o poartă foarte îngustă fără să avem certitudinea dacă de partea cealaltă se găsește o grădină frumoasă, un deșert, o mare metropolă sau locuința mult dorită. Toată săptămâna vom trăi această grijă a lucrurilor neterminate cărora trebuie, cumva, să le intuim finalitatea, dacă nu le putem împlini acum. Vom vedea din analizele pe zile, că nu putem în această săptămână să finalizăm ceea ce dorim, nu ne este permis, nu avem cum, nu se pot comprima razele acestea multianuale pe un spațiu atât de mic. De aceea, împlinirea nu este a tuturor eforturilor ambițioase, ci a unor eforturi ambițioase, iar recunoașterea nu este a tuturor meritelor pe care le gândim acum, ce doar a unora dintre ele. Judecând lucrul acestea prin prisma ciclului protectoratului, ciclul Jupiter-Saturn, ne va veni relativ ușor să acceptăm că doar în felul acesta nu stricăm armonia, doar în felul acesta nu ne accentuăm drama pe care o gustăm de la începutul anului și până acum, că nu degeaba suntem într-un an atât de dificil, anul dihotomiilor periculoase. Această etapă negativă care se va împlini în mijlocul săptămânii ne ajută să avem o retrospectivă asupra întregului ciclu, cel care a debutat în anul 2000 și se va finaliza în anul 2020.
Apoi, nici revenirea lui Marte la zodia Scorpion prin retrogradare nu este un element fericit. Mulți vor avea impresia că se întorc de la lumină la întuneric, că până acum numai ce și-au construit o casă frumoasă și dintr-odată trebuie să doarmă în beci sau se uită neputincioși cum aceasta se surpă. Există un rost pentru care se întâmplă toate lucrurile acestea, chiar unul existențial, profund, care trece dincolo de cuvinte și care lucrează, mai mult decât în săptămânile anterioare, cu faptele. Faptele sunt importante, dar în special cele pe care le realizăm pe calea de mijloc, în afara bucuriilor foarte intense sau a dramelor foarte adânci. Este adevărat, a merge pe calea de mijloc înseamnă în această săptămână a face cel mai greu lucru.
Recomandarea pentru această săptămână este aceea de a nu crede în slăbiciuni doar pentru că ele sunt legate de câteva întâmplări pe care nu le putem uita. Slăbiciunile sunt simple condiționări, nu predestinarea în sine.

Simpatie pentru nedreptate. Dezamăgiri sentimentale. Metoda este folosită doar pe linia care duce la rezultate imediate. Se trag concluzii despre carieră și perseverență. Optica activității este legată de muncă, de finanțe, de rod. Se iau o decizie împotriva unei autorități. Problemele sentimentale sunt ignorate. Viața personală se bazează pe vise. Tradiția nu este respectată. Înfruntarea înseamnă acum libertate. Atracție către celebritate. Dezordine.

Luna se află acum în ultima sa zi de tranzit prin zodia Săgetător și ne atrage atenția asupra unor reguli în care am crezut foarte mult și pe care ar fi timpul să le schimbăm. Unii vor considera că această schimbare trebuie făcută în zona tradițională, acolo unde au existat schemele pe care nu le-am putut înțelege, pe care nu le-am putut integra sau cu care nu ne-am putut armoniza deloc în ultimele luni. Așa după cum se constată, chiar de la începutul acestei săptămâni urmărim să împlinim deviza generală aplicată acestui interval care face referire la eforturi ambițioase și la recunoașterea unor merite. De asemenea, nu se va pune problema corectitudinii acestor demersuri, adică nu ne va interesa dacă ambițiile pe care le exprimăm acum sunt pozitive, constructive sau dacă nu cumva sunt expresia unei mari frustrări. Pentru că Luna se află acum în careu la Axa Dragonului se poate stabili că multe din impulsurile pe care le abordăm acum sunt dominate de neîncrederea în sine, neîncrederea în ajutorul primit din exterior sau în faptul că, vreodată, pe problemele pe care nu le-am rezolvat până acum, am putea primi vreun ajutor.
Cel care refuză să-și vadă acum în față problemele sale nerezolvate arată că trăiește într-un glob de sticlă, că preferă să accepte condițiile celorlalți decât să intervină cu modificări asupra propriului mod de a fi, asupra propriilor tradiții. În realitate, schema aceasta a zilei de 23 iunie are un impuls mult mai complex. Ea ne vorbește despre schimbare, despre adoptarea unei noi viziuni față de muncă, față de bani, față de roadele eforturilor mai vechi, dar face lucrul acesta fără a separa conștiința de problemele sentimentale care au fost în ultima perioadă atât de vii.
Pentru că în noaptea de duminică spre luni se împlinește careul Luna-Jupiter, iar spre sfârșitul zilei careul Lună-Chiron, ar trebui să reprezinte pentru noi toți o dovadă vie că schema acestei zile nu iese din balansul pe care îl vom face între nevoia de dreptate și nevoie de vindecare. Ne confruntăm cu lucrurile acestea pentru că cele două direcții, dreptatea și vindecarea, pun acum degetul pe rană, ne arată ceea ce nu am putut obține și am putea acum dacă nu mai privim lucrurile prin tragic și dacă nu ne mai bazăm atât de mult pe ambiții oarbe. Dacă nu se depășește obstacolul prin abordarea zonei de mijloc, prin abordarea martorului, prin adoptarea atitudinii „acestea nu sunt problemele mele reale” ne vom petrece ziua invocând motive credibile, de dreptate sau de vindecare, ce vor rămâne aici, adică nu vor produce schimbări importante în viitorul apropiat.
Prin urmare, 23 mai devine o zi de schimbare. Din nefericire, schimbarea acestei zile poate fi dureroasă, încadrată în aceeași schemă a condiționărilor doar că, de această dată, condiționările se exprimă altfel. Nu mai suntem îndemnați să facem schimbări în zona proprie pentru a accepta condițiile celorlalți, ci să facem modificări pentru a ne pune mai bine în valoare elemente personale ce nu s-au putut exprima până acum. Desigur, nu toți oamenii vor reuși să dea curs acestor îndemnuri astrale, adică unii vor trăi momentul acesta de schimbare făcând același lucru, fie pentru că nu cunosc exact procedeul, fie pentru că se tem de adevărata schimbare, cea care duce la progres. Aceste persoane care eșuează acum arată că, în general, își trăiesc viața prin vise, prin prea multă imaginație, atât de multă încât faptele pe care le vor face pe baza acestor impresii să nu le ofere nici măcar confortul minim. În egală măsură, aflăm acum că aceste fantezii lipsite de conținut, de profunzime, aceste impresii care nu sunt abstracte, ci ireale, au fost de-a lungul timpului cauza marilor eșecuri.
Ziua va pendula între dreptate și vindecare, între nevoia de a primi apreciere, recunoaștere sau nevoia de a demonstra că aceste elemente de dreptate, celebritate, faimă sunt meritate pe deplin. În general, nu doar în momentul acesta, oamenii arată că se preocupă prea mult de imaginea lor, că se interesează prea mult de părerile celorlalți și își neglijează propria transformare. Prima zi a acestei săptămâni vine pentru toți, atât pentru cei care vor să progreseze, cât și pentru ceilalți, cu acest zdruncin al tradițiilor pe care și le-au format, cele individuale, obiceiuri rele pe care și le-au construit din aproape în aproape și în care au crezut. O parte a acestora nu mai este conformă nevoilor de acum, ba chiar se poate transforma într-o mare greutate care frânează evoluția. La acea parte trebuie să renunțăm acum, iar ea se referă la bagajul emoțional, la ușurința cu care punem în locul părerilor personale mai mult părerile celorlalți, pentru a ascunde o frustrare, o nemulțumire față de noi înșine, credința în nereușită, în neputință.
Recomandarea pentru această zi este aceea de a nu considera că dacă ne pedepsim refuzând o calitate îi pedepsim pe cei care se vor folosi de ea. Cei care nu cunosc calitățile pe care le avem nu pierd nimic, dar noi, dacă nu le punem în valoare, dacă nu le cultivăm așa cum le este scris, pierdem.

Imaginația devine un instrument de lucru. Anumite conjuncturi se închid. Prea multă suspiciune. Gândirea profundă și calitățile organizatorice sunt folosite mai mult pentru sine. Prudență, spirit metodic și ambiție. Evenimentele sunt expresia unei vieții organizate. Confirmarea unor acțiuni eficiente. Simț practic. Tot ceea ce este benefic este încărcat de efort. Pasiuni complicate. Barajul egoismului conține expresii ale neliniștii. Obligații noi. Ușurință în comunicări noi. Comportamentul se ajustează după nevoie. Ignorăm nemulțumirile. Subiectivismul devine plăcut. Aprecierile partenerilor sunt plăcute chiar dacă sunt și lingușitoare. Încăpățânare. O situație se dezechilibrează.

În dimineața acestei zile Luna va intra pe zodia Capricorn punând o mare greutate pe sentimentele care nu s-au exprimat până acum și care, conform noii poziții, nu vor avea ocazia să se exprime nici de acum încolo. Există o greutate care planează asupra evenimentelor programate pentru această zi și pe care vom încerca să o contrabalansăm, să o anulăm sau măcar să ne-o explicăm prin mobilitate. Din nefericire, mobilitatea acestei zile cere, obligatoriu, dezvăluirea unor secrete. Aceste secrete ar putea fi compromițătoare pentru persoana la care se referă, deși cel care dorește să le afle promite acum, cu lacrimi de crocodil, că se va duce în mormânt cu secretul pe care-l află. Nu se va duce în mormânt cu secretul acesta, ci imediat va întoarce capul și le va povesti și celorlalți cât de multe a aflat, cât de multe știe și cât de ușor poate scoate de la alții informații foarte delicate.
Schema aceasta poate sublinia și o putere, dar, pentru că ea este susținută de poziția Lunii pe Capricorn și de sextilul acesteia cu Luna neagră, este o putere falsă. Această putere falsă se susține pe pasiuni, pe neliniște și creează, pe viitor, obligații foarte mari. În consecință, ceea ce aflăm de la alții nu-i compromite atât de mult pe aceștia cât ne compromite pe noi, cei care spunem mai departe acest secret, pentru că devenim prizonierii lui, adică trebuie să ne ajustăm comportamentul pentru a face acest mesaj credibil și pentru a obține, pe seama dezvăluirilor, o poziție socială importantă.
Desigur, vor exista și oameni prudenți care vor putea să se țină departe de schema aceasta, vor putea să observe că acest subiectivism nu este de bun augur, nu le folosește la nimic, ba chiar îi încurcă și mai mult. Pe noua sa poziție, Venus devine comunicativă, jovială, interesată de lucrurile care se mișcă foarte repede și care strălucesc foarte mult. Din acest punct vedere, pierdem la capitolul profunzime în emoții pentru că Luna de pe Capricorn nu poate ține locul profunzimilor, chiar dacă zodia pe care o tranzitează are o legătură strânsă cu aceste trăsături. Calitatea lui Venus în Taur nu poate fi susținută de calitatea Lunii în Capricorn pentru că domiciliul nu va putea fi înlocuit niciodată de un exil. Cu alte cuvinte, rezerva pe care am arătat-o până acum, pentru că nu am dorit să stricăm frumosul interior, distanța și echilibrul pe care le-am iubit până acum, vor fi înlocuite de teama de a nu pierde o achiziție, o poziție importantă, un privilegiu sau de a nu modifica imaginea pe care o avem în ochii celorlalți.
Prin urmare, 24 mai ne pune în fața unei încercări pe care o putem depăși prin gândire profundă, prin conștientizare sau prin atenție. Avem toate instrumentele necesare să facem apel la aceste calități, dar dacă nu le-am dezvoltat anterior ele nu înfloresc peste noapte. Prima jumătate a zilei Luna va fi în continuare pe ultimul grad din zodia Taur, așa cum a fost și în noaptea de 23 spre 24 mai. Sfidarea unor lucruri care ne îngrădesc ar putea să fie argumentată de teama de a nu pierde un privilegiu. Dacă prin ceea ce facem astăzi reușim să obținem și confirmări ale unor fapte bune, atunci lucrurile acestea se declanșează în cascadă și după aceste fapte bune pe care ni le amintim vor veni și altele pe care le vom face în mod conștient. În plus, pentru că în a doua parte a zilei Venus va fi deja în zodia Gemeni ne va face plăcere să ne implicăm în genul acesta de acțiuni, să fim flexibili, joviali și deschiși.
Combinația aceasta de Lună pe zodia Capricorn și Venus pe zodia Gemeni aduce însă duplicitate. Cel care se preocupă de secretele celorlalți și reușește să scoată de la alții ceea ce nu vor să spună, tocmai pentru că se produce într-o zi în care disimularea este la mare artă și toți se ascund, se va mândri cu rezultatul acesta și va depăși o limită a bunului simț, va spune mai departe ceea ce ar trebui să țină pentru el. Pentru acești oameni comportamentul se ajustează după nevoie, nu după bun-simț sau după respectul pe care ar trebui să-l poarte celorlalți. Cert este că, prin noua poziția a planetei Venus, multe lucruri grele, apăsătoare sau compromițătoare ar putea să se rezolve până la finalul acestei săptămâni sau imediat în săptămâna următoare pentru că beneficiem acum de un plus de flexibilitate, de mobilitate și de deschidere.
Recomandarea pentru această zi este aceea de a nu ne păcăli că inhibiția este atenție pe organizare. Cel care o confundă va ajunge ușor la frustrare și, dacă lucrul acesta nu va fi văzut acum de comunitate, pe mai târziu, în săptămâna următoare, când alții vor vedea că multe dintre problemele lor se rezolvă de la sine, vor trebui să facă noi compromisuri pentru a salva din nou aparențele.

Acțiuni controversate. Precauție înainte de a ne întâlni cu anumite consecințe. Conflicte parteneriale. Regrete deșarte. Armonia este găsită în mișcare, dizarmonie în creștere. Individul se înșală, dar grupul rămâne integru. Promisiuni ce nu pot fi duse la îndeplinire. Sunt adoptate măsuri împotriva stabilității personale. Înălțimi inaccesibile. Avertismente greu de tradus. Nemulțumire lipsită de obiect. Se visează la o epocă apusă. Forțe psihice folosite în scopuri negative. Presiune generală. Nevoie de cucerire. Se caută un nou imperiu. Presiune generală pe valori nespecifice. Profunzimea este demonstrată altfel.

Opoziția planetelor Venus și Marte, cu puțin timp înainte ca Marte să intre pe zodia Scorpion, oferă acestei zile acțiuni controversate. Pe de o parte, aceste acțiuni sunt dominate de nevoia de a ne construi un spațiu plăcut, atractiv în care să ne desfășurăm și care să fie permisiv pentru ideile de avangardă, iar, de partea cealaltă, ne lăsăm antrenați în conflicte parteneriale, în revendicări absurde ca și cum tensiunile săptămânilor anterioare nu ne-au fost suficiente. Atunci când vine vorba să aprecieze o problemă de cuplu, ambii participanți ai acestui conflict se înșală, fiecare va strica armonia prin mișcarea pe care o va întreține, prin dizarmonia pe care o va crește cu fiecare cuvânt pe care-l va spune sau cu fiecare faptă pe care o va face.
Cert este că ziua de 25 mai ne aduce în fața trădării, dar vom găsi resursele necesare să transformăm această trădare într-un element de victorie personală sau de avantaj personal. Este posibil ca, prin implicațiile pe care Luna le are asupra zodiilor de pământ, acolo unde avem și Capul Dragonului, 25 mai să fie dominată de o întâlnire misterioasă. De altfel, opoziția Venus-Marte este singurul aspect stresant al acestei zile care încearcă să încline balanța spre rău. Luna se implică doar în unguri pozitive și această dimensiune afectivă, cea care nu pretinde și nu duce la demonstrații de forță, cea care se extinde din aproape în aproape prin convingere și calm, poate transforma impulsurile acestea agresive, revendicările, tendința spre ceartă sau spre a folosi forța psihică într-un scop rău, către rezultate bune, constructive. Se întâmplă lucrul acesta și pentru că, separat de configurația în care se integrează, adică Zmeul, Luna mediază acum tendința Nodurilor prin Coada Dragonului și înțelegem de aici că acest calm nu este întâmplător. Cu alte cuvinte, ceea ce face parte dintr-o schemă de consolidare inspiră acum încredere și va merge mai departe prin liniște și acceptare. Ceea ce va cere prea multe cuvinte, prea multă demonstrație, ceea ce va pune în aceste demersuri o picătură de minciună va duce la conflict și va încerca să distragă atenția indicând presiunea exterioară foarte mare la care este supus individul. În realitate, ceea ce o persoană conflictuală numește presiune, o persoană calmă numește responsabilitate, disciplină sau atenție pe demersul în care se implică.
Prin urmare, 25 mai ni se prezintă printr-o ambivalență interesantă. O putem privi și prin intermediul conflictelor parteneriale, prin impulsul de a pretinde sau de a certa, dar și prin atracția către a împlini încă o etapă în demersurile sociale bune în care ne-am implicat până acum. Prin conflict, 25 mai devine o zi a promisiunilor deșarte, o confirmare a faptului că acolo unde nu am reușit până acum nu vom reuși nici în săptămâna aceasta, iar prin calm și armonie primim acum confirmarea că ne sunt permise cuceririle, expansiunea poate chiar reușitele într-un spațiu mult mai larg.
Desigur, prin unghiurile frumoase pe care Luna le împlinește acum nu se încearcă anularea tensiunii care vine din opoziția lui Venus cu Marte retrograd. Elementul acesta de conflict trebuie experimentat pentru că reprezintă un debușeu al unor tensiuni psihice acumulate în timp. Nu ne ajută la nimic dacă-l privim pe acesta din punct de vedere social, pentru că nu acesta este scopul. Marte în ziua de vineri, 27 mai, se va întoarce pe zodia Scorpion și abia din acea poziție ar putea, prin unghiurile în care se va implica, să genereze efecte sociale pe care am putea să le privim ca noi etape într-un demers, fie ele bune sau rele. Acum se implică doar într-un moment de gălăgie, de strigăt, de agitație sau nervozitate. Celelalte aspecte sunt bune, constructive și aduc zilei o coloratură aparte.
Recomandarea pentru această zi este aceea de a nu visa la înălțimi prea mari. Ceea ce se ridică dintr-odată foarte sus reprezintă un debușeu al unor tensiuni acumulate în timp și va duce la iritare, nervozitate sau chiar la ceartă.

Dramatism. Acțiuni încărcate de o mare presiune psihică. Se insistă mult pe carieră. Nesiguranța este văzută ca o situație conjuncturală. Nevoie de a ne satisface un gust excentric. Caracterul este favorabil. Temperamentul moral încurcă. Partenerii sunt în conflict. Întâmplări neverosimile. Părerile individului sunt ignorate. Dezastre. Legături afective marcate de despărțiri, trădări sau acțiuni de culise. Conjuncturi primejdioase. Tendința de a ignora ceea ce este cu adevărat important. Încrâncenare. Se depășește o frustrare. Agitație surdă. Dezmembrare. Teamă de o sancțiune care plutește în jur. Sensibilitatea se întoarce împotriva individului. Sentimente confuze. Dezvoltare spre înclinații ce duc la regenerare, revitalizare și progres.

Luna își încheie azi tranzitul său prin zodia Capricorn trecând în Vărsător. Schimbul acesta de vibrații, tocmai pentru că se produce în momentul în care Jupiter și Saturn ating intensitatea maximă a careului lor, accentuează latura dramatică a vieții și pune pe acțiunile care nu s-au finalizat încă un semn de întrebare, o picătură de îndoială pentru a le face și mai greu de rezolvat sau și mai greu de înțeles. 26 mai poate deveni o zi de excese temperamentale, când întâmplări care nu au rost trebuie să fie explicate ca și cum fac parte dintr-o schemă înțeleasă, cunoscută foarte bine și care ne duce către un rezultat sigur.
Careul Jupiter-Saturn este ultimul de acest fel în ciclul protectoratului care a debutat cu 16 ani în urmă, pe 28 mai 2000. Acest ciclu se va încheia pe 21 decembrie 2020, când cele două planete se vor întâlni într-o conjuncție pe zodia Vărsător. Acum suntem în etapa în care cele două planete construiesc nevoia de protecție pentru a impulsiona independența și originalitatea, pentru a aduce performanță prin cultivarea talentului personal și printr-o mai bună argumentare a propriei opinii pentru ca aceasta, în sine, să reprezinte instrumentul care îl va duce pe individ către o viață curată, către recunoaștere socială sau către putere, adică spre a se elibera de convingerile care îi leagă mâinile, îi încurcă pașii și îi amestecă gândurile. Și pe 23 martie aceste două planete s-au întâlnit într-un careu, însă atunci Jupiter era retrograd și Saturn direct (acum este invers), ceea ce face ca momentul acesta să fie, pentru conștiința individuală, un fel de ultimatum. Apoi, referindu-ne strict la perioada 23 martie – 26 mai, schimbarea rolului celor două planete pe acest unghi se traduce, în atitudine, ca o învinovățire și, în eveniment, printr-o schimbare de roluri, adică acuzatul de atunci devine acuzatorul de acum.
Totuși, schema aceasta este însă mult mai amplă. Evenimentele impuse prin retrogradarea planetelor au de fiecare data o agendă ascunsă și, privind acest episod în contextul ciclului protectoratului (mai 2000 – decembrie 2020), ar trebui să înțelegem că binele de acum este o sumă a binelui întâlnit în acest ciclu când aceste planete s-au întâlnit în unghiuri favorabile (noiembrie 2003, mai și august 2004, martie și mai 2007, ianuarie, septembrie și noiembrie 2008, iulie și decembrie 2013, mai 2014), iar răul, efectul cumulat al piedicilor, lăcomiilor ori al răutăților create când aceste două planete s-au aflat în unghiuri negative (decembrie 2005, iunie și octombrie 2006, mai și august 2010, martie 2011, august 2015). Desigur, până în 2010, acest ciclu al protectoratului a interferat cu ciclul progresului (Jupiter-Uranus) prin contrast, pentru că primul, atunci, era în creștere și al doilea în descreștere, arătând că, acum, în sectorul individual se schimbă domeniul de interes, de pe vechii trădători, care până în 2010 și-au îndeplinit misiunea, pe noii trădători care încă ne vor mai oferi surprize până spre finalul lui 2017, când și acest ciclu al progresului (Jupiter-Uranus) va intra în faza de descreștere, așa cum este acum cel al protectoratului (Jupiter-Saturn). Până în 2020 va dispărea acest contrast, această trecere de la un trădător la altul, acest joc, acest schimb, acest comerț cu valorile altora pentru distrugerea lor. Intervalul acesta de aproximativ 2 ani (final de 2017 – început de 2020) va fi extrem de bun și de valoros prin viziune, prin claritate, prin împlinirea, și ca episod, ca eveniment social, nu doar ca idee, ca observație, a ceea ce dorim insistent să ni se întâmple acum. Acesta este cadrul real prin intermediul cărui înțelegem de ce nu este posibilă soluționarea pe ultima sută de metri acum, în această zi, în această săptămână.
Pentru omul de rând, protectoratul înseamnă a se așeza sub o perdea permisivă care să oprească în locul său greutățile sociale, acuzațiile nefondate sau patimile care i-ar distruge speranța și bucuria de a trăi. Pentru comunitate protectoratul înseamnă asociere, convenții, stabilirea unor noi criterii de aplicare a vechilor principii de conviețuire, poate chiar (în cazul în care privim cu un ochi și către forța ascendentă a ciclului războiului, ciclul Uranus-Pluton) către îndatorarea unui grup față de altul pe baza unor motive mai puțin corecte.
În consecință, schema zilei de 26 mai seamănă cu o explozie. Pentru omul obișnuit, motivul real al acestei explozii este nevoia de afirmare, dar nu susținută de forțe ale hazardului, ci, punctual, de motivele grupate pe direcțiile indicate mai sus. Cât timp Luna se află pe zodia Capricorn această afirmare se va face prin ascunderea adevăratelor intenții, prin obscur, mister, poate chiar indecențe. Imediat ce Luna a intrat în zodia Vărsător și comunicăm altfel cu planeta Uranus, schemele acestea ascunse vor fi mult mai clare. Este clar că o minte needucată, o structură care nu este obișnuită să lucreze eficient în condiții de stres nu va da randament în momente de genul acesta. Își va accentua instabilitatea și nu va produce o transformare, ci o preschimbare, adică va înlocui o problemă cu alta. Și zona emoțiilor va rămâne la fel de confuză pentru că fondul este problematic pentru aceste persoane. Un om puternic va privi spre viitor cu încredere și își va folosi această atracție către schimbare pentru a renunța la reziduuri și a accentua regenerarea. Mișcarea în aer liber, atracția către ideile curate, frumoase și progresiste reprezintă preocuparea de bază a unui om puternic pe 26 mai.
Prin urmare, 26 mai este o zi de mare sensibilitate. Ultima etapă rea a ciclului protectoratului, ciclul Jupiter-Saturn, care a debutat în mai 2000 și care se va încheia în decembrie 2020, punctează acum un moment de explozie, de impunere, de demonstrație a adevăratelor intenții pentru care ne așteptăm să fim susținuți, ajutați și încurajați, dar și adevăratului motiv pentru care dorim relansare socială sau urmărim adjudecarea unei poziții publice importante. Ochii lumii sunt importanți acum, gura lumii este ascultată mai mult decât altădată pentru că fiecare va conștientiza în momentul acesta că greșelile care au fost vizibile și pe finalul lunii martie arată o eficiență severă în modul de a fi. Cei care sunt lacomi vor încerca să repare acest defect într-o singură zi, adică astăzi vor vedea că rezultatul nu este cel pe care-l așteaptă. Își vor schimba o problemă cu o altă problemă, poate chiar cu una mai mare, își vor înlocui o piesă defectă, cu una care ar putea fi și mai defectă și vor fi convinși că mai bine de atât nu puteau proceda. Cu cât conștientizează mai bine eșecul cu atât vor fi mai încrâncenați și aici va interveni, din umbră, vibrația negativă a zodiei Capricorn, cea care impune ca model de reușită captarea atenției pe o prezență, pe un statut, poate chiar pe o imagine și cel care susține toate aceste elemente să poată trăi bine atât timp cât le hrănește. Explozia de astăzi arată că rezervele pentru aceste elemente s-au cam terminat și este timpul să ne pregătim pentru a înfrunta un adevăr care doare.
Recomandarea pentru această zi este aceea de a nu renunța la moralitate doar pentru că sunt forțe care ne conving astăzi că imoralitatea scurtează drumul către victorie. Omul puternic nu va pierde astăzi din vedere fondul problemei.

Informații neobișnuite. Întoarcerea la o putere mai veche. Ochiul furtunii. Se ignoră o dificultate și se ajunge la un obstacol. Penetrarea unor probleme grave prin apel la o fericire greu de explicat. Situații dificile. Renunțare și abstinență. Lupta trece într-un alt plan. Încăpățânare stupidă. Prosperitatea salvează dintr-o situație banală. Excelență. Progres prin apel la subiectivitate. Cuvintele ajută cu greu. Se împlinește o etapă de progres. Bucuria se revarsă, dar este agitată. Dragostea este plătită scump. Atracții ciudate. Se generalizează pentru a se ascunde o slăbiciune. Vise. Aparența este înșelătoare, dar domină. Profunzimea înseamnă acum și tristețe.

Marte, astăzi, prin retrogradare, revine în Scorpion. Această zodie a fost părăsită de planeta Marte pe 3 ianuarie, când a intrat în Săgetător. Mersul retrograd și l-a început pe 17 aprilie și și-l va încheia pe 30 iunie. Astăzi intră în Scorpion, zodie pe care o va părăsi pe 2 august. Forma aceasta de întoarcere în timp ar trebui să ne confere noi privilegii, noi avantaje pentru că ne întoarcem la locul faptei, dar cu mintea de acum, cu puterile pe care le-am acumulat între timp. Această revenire la zodia Scorpion se face acum pe ultimul grad al acestui semn zodiacal, ceea ce înseamnă că ne întoarcem la problemele începutului de an. Cu cât ne vom apropia mai mult de finalul lunii iunie, cu atât mai mult ne vom adânci în problemele anului anterior, adică Marte va trece progresiv, grad cu grad, pe acolo pe unde a trecut în decembrie 2015. De aici înțelegem că ne întoarcem la o formă de invadare a intimității, la instrumentele pe care le foloseam pentru a sfida binele și pentru a ne îndeplini dorințe, aspirații sau pentru a ne însuși diverse obiecte fără a ne pune problema dacă este bine sau nu. Apare, așadar, o întunecare a vizibilității, o încețoșare a minții, o sfidare a binelui care ar fi trebuit să se mulțumească cu ceea ce reprezintă, cu conturul care i-a fost creionat până la începutul acestui an când Marte a trecut pe zodia Săgetător.
Acum vom considera că nu mai avem nevoie de performanță, că nu ne mai încântă nimic, că dificultățile care au venit din anul anterior și care se mențin în prezent trebuie lovite cu tot arsenalul. De aici pot apărea și atracții ciudate, renunțarea la bunul simț, la sentimente frumoase, pe motiv că acestea nu primesc feedback din jur, nu sunt apreciate, ci creează doar probleme sau nu mai sunt de actualitate. Pentru că Luna se află acum în plin tranzit prin zodia Vărsător poate apărea și o încăpățânare stupidă, aceea pe care o vedem în mod frecvent la oamenii care nu au o cultură prea solidă, care nu sunt flexibili pentru că nu au învățat, nici la școală și nici de-a lungul vieții, că fiecare problemă are mai multe unghiuri din care poate fi privită. Prin această încrâncenare oamenii refuză să mai conviețuiască, își defulează frustrările cele mai periculoase, cele pe care au dorit în mod insistent să și le ascundă pe finalul anului anterior.
Dar nu toți oamenii au realizări spre care să se întoarcă, nu toți au trăit viața foarte intens și, poate, nu toți au activat până acum prin planuri clar conturate. Cei care au fost superficiali, care văd în trecutul propriu acest mare gol, prin revenirea lui Marte în Scorpion, și-l vor umple cu agresivitate.
Din fericire, pentru cei care lucrează cu energia sau care sunt implicați într-un proces de cercetare spirituală trecerea lui Marte pe Scorpion este un impuls către a-și folosi voința în a face un salt spectaculos, pentru a ieși din tenebre, pentru a curăța și mai mult zonele acelea dureroase care nu le-au permis, de pe 3 ianuarie și până acum, de când Marte tot trece prin zodia Săgetător, să obțină performanțele pe care le caută insistent. Absența performanțelor în perioada în care Marte a trecut prin Săgetător, adică din ianuarie și până acum, reprezintă un motiv, o ambiție teribilă de a suporta mari umilințe, mari sacrificii, dureri adânci, privațiuni puternice pentru o reușită prin adjudecarea căreia să se producă o schimbare în ceea ce consideram până acum de neschimbat. Este ușor de dedus că un om, având în mâinile sale o asemenea voință și o asemenea motivație, atunci când va descoperi iubirea va deveni un far călăuzitor, o sursă de viață pentru toți cei din jurul său.
Prin urmare, 27 mai devine o zi de întoarcere. Dacă am lăsat în trecut lucruri bune, chiar dacă ele sunt neterminate, atunci această întoarcere va fi bună. Vom găsi puterea necesară să penetrăm problemele care s-au așezat pe traseu de la începutul anului și până acum pentru a continua lucrurile bune pe care le-am lăsat pe finalul anului anterior. Schema aceasta va fi foarte dureroasă pentru cei care n-au nimic în trecut spre care să se îndrepte, nu au nimic lăsat acolo spre care să se întoarcă și care să se umple. Așadar, ne vom umple cu ceea ce am lăsat acolo. Golul este acum elementul cel mai periculos pentru că el accentuează vulnerabilitatea și nu-i permite individului nici să se îmbrace cu haine mai vechi, să redevină omul care era pe finalul anului anterior, dar nici să rămână așa cum este acum. Va pluti în derivă, va uita de lucrurile bune pe care le-a acumulat în ultimele luni cu atât de mult efort și va prelua din agresivitatea celorlalți, cea care s-a manifestat cu precădere pe finalul anului anterior pentru că această zi, 27 mai, are, prin careul Lună-Mercur care se va împlini spre seară, o carență la capitolul înțelegere, judecată, luciditate. Așa cum suntem obișnuiți, așa cum ne spune experiența, în această societate, un om care plutește în derivă, care nu are clar conturate ideile, care nu este matur, va sfârși prin a îngroșa rândul celor care urăsc, fură și mint. În această societate binele nu poate fi întâmplător, ci este întotdeauna obținut cu efort și păstrat cu un efort și mai mare. Este foarte posibil ca în această zi se descoperim că profunzimea înseamnă și tristețe. Un om cu experiență nu se va teme, nu va ridica degetul pentru a acuza, ci pentru a arăta lumina de la capătul tunelului.
Recomandarea pentru această zi este aceea de a refuza astăzi orice formă de atac. Dacă la începutul acestei deplasări retrograde a lui Marte prin Scorpion nu pornim cu gândul rău, ne alegem deja un traseu bun.

Se privește mai departe. Relația devine puternică. Opiniile rigide sunt combătute prin atitudine. Atitudinile noi sunt cele de învingător. Războiul este văzută acum ca o soluție. Evenimentele sunt orientate împotriva curentului. Teamă de bătrânețe, risipă, moarte. Atitudinile rigide îl duc pe individ către fanatism. Dezinvoltură. Atracție către câștiguri materiale. Mare forță. Emoții puternice. Se invocă o nedreptate pentru a avea acces la vocația de lider. Rezervă. Nu se spune tot. Generozitatea este privită ca o slăbiciune periculoasă. Controverse. Paguba financiară nu este pe termen lung. Deteriorarea unor relații arată atitudini grosolane ce nu au fost controlate în trecut.

Ziua de sâmbătă ar trebui să fie una liniștită. De această dată beneficiem cu adevărat de influxuri pozitive ce sunt preluate de Luna din zodia Vărsător și răspândite în tot zodiacul. Opiniile rigide sunt acum combătute prin atitudine, dar nu prin orice fel de atitudine, ci prin echidistanță, prin libertate de expresie, prin emoții puternice și siguranță de sine. Desigur, pentru că lucrurile acestea sunt orientate într-o direcție bună, n-ar trebui să fim atât de naivi și să credem că toată ziua va purta această notă. Marte a intrat în Scorpion și își va face simțită prezența, spre seară, când Luna se va afla într-un careu cu acesta. Se întâmplă lucrul acesta de pe gradele anaretice ale zodiilor Vărsător și, respectiv, Scorpion. Apare, așadar, clar conturate două centre: unul pozitiv, susținut de zodia Vărsător, ce încurajează către libertate de expresie, curaj și prietenie, iar celălalt, negativ, susținut de zodia Scorpion, care ne vorbește despre abuzuri, dorință de putere și ambiții nemăsurate. Așa cum am indicat și în celelalte zile ale săptămânii în curs, contează mult gradul de luciditate pe care suntem dispuși să îl arătăm în situații de genul acesta. Pentru unii, războiul va fi văzut acum ca o soluție, adică scopul pentru care se implică în acțiuni revendicative, unele chiar categorice, arată că iubesc prea mult liniștea de după și sunt dispuși să facă orice pentru a o obține. Alții, vor privi războiul ca pe o formă de tortură, de a-și dovedi puterea, de a da la o parte pe oricine îi stă în cale și de a crea controverse pentru a dezbina. Dacă, în primul caz, rezultatul este o mulțumire sufletească, în al doilea caz rezultatul trebuie să fie ceva concret, o bucată de pământ care iese din ocean și pe care ni-l revendicăm pentru că l-am descoperit primii, o punguță cu bani găsită pe Calea Victoriei, o moștenire primită de la un unchi bogat.
Noi, pentru că studiem astrologia, nu ne putem lăsa în voia acestor direcții pentru că știm care este specificul acestui an. Ne vom situa pe calea de mijloc, adică vom rememora experiențele zilelor anterioare aferente acestei săptămâni pentru că aceasta este trăsătura generală, cea care adună eforturile pentru recunoaștere, pentru un avantaj imediat, nu pentru un câștig material, nu pentru a consolida planurile de viitor. Acestea ar putea fi consecințele care derivă din alte procese, invocate în mod direct. Asta înseamnă că pentru această categorie de oameni care se deplasează pe calea de mijloc, 28 mai este o zi de prudență. Nu vor spune tot, dar se vor arăta siguri pe opiniile proprii și generoși atunci când trebuie să îndepărteze suferința cuiva.
Prin urmare, 28 mai ne învață care este prețul liniștii. Este foarte posibil ca acest preț să fie mare sau să îl plătim cu ceea ce am considerat că este mai valoros. Momentul acesta în care Luna își încheie tranzitul său prin zodia Vărsător ridică un semn de întrebare față de sinceritate, față de cunoașterea gândului, față de emoții sau față de cunoașterea de sine. Oamenii profunzi ar putea avea acum gânduri de îndoială care să facă trimitere la bătrânețe, la risipă sau chiar la moarte, dar nu pentru o investigație ezoterică, ci pentru a conștientiza că în fața acestora toți suntem egali.
Avem acum privilegiul să beneficiem de impulsuri pozitive ce sunt răspândite din zodia Vărsător către tot zodiacul, dar nu vom fi protejați de grosolăniile care vin din alte semne. Scorpionul, chiar dacă are multe calități, intervine acum cu atitudini brutale, cu ceea ce provoacă respingere și spaimă în jur pentru că are de suportat retrogradarea planetei Marte, pe finalul zodiei, dar și prezența Lunii negre și a asteroidului Junon aflat în mers retrograd, pe începutul ei. Chiar dacă această zodie, pe principiul echidistanței, are la fel de multe defecte precum celelalte, vibrația de acum răscolește doar o zonă întunecată. Ajungem, astfel, foarte ușor la griji și, pentru a le ascunde sau pentru a le anula, sărim dintr-odată în extrema cealaltă, adică în duritate, agresivitate sau hoție. Minciunile care vin acum să ne capteze atenția trebuie ignorate cu orice preț, vorbele acestea nu trebuie auzite, pentru că ele sunt un fel de cântecul sirenei.
Recomandarea pentru această zi este aceea de a nu confunda impulsivitatea cu vocația de lider. Cel care dorește acum să se impună vrea, de fapt, să deterioreze încrederea în sine a celorlalți pentru a și-o preamări pe a lui.

Se redeschide un subiect. Evenimentele sunt neprielnice. Încrederea în sine este susținută doar de câștig. Conflictul se află doar la interior. O misiune personală este îndeplinită, dar individul nu se bucură. Teamă de consecințe. Talentele personale sunt văzute ca evenimente întâmplătoare. Împrejurările favorabile vin dintr-un destin educat. Noroc. Acces la frumusețe. Lipsa prejudecăților înseamnă evoluție. Plata a ceea ce se întâmplă acum va veni la sfârșit. Alianțe interesante. Se economisesc anumite resurse. Se descoperă un furt. Regretele sunt tardive. Reformulare. Mișcare spre trezire.

În noaptea de sâmbătă spre duminică Luna va intra pe zodia Pești și, până spre seară, când se va afla în careu cu Saturn, multe dintre cele pe care le știam sigure se vor schimba. În primul rând, visul de a trăi o viață mai bună se va rarefia, progresiv, cu cât ne apropie mai mult de mijlocul zilei, când se împlinește și faza de Ultimul Pătrar și când duritatea unei vieți judecată numai prin lipsuri ne va capta din ce în ce mai mult atenția. Acest Ultim Pătrar ne ajută să realizăm care sunt conflictele interioare care ne atrag spre un trecut conflictual. Teoretic, ar trebui ca apropierea Lunii de Neptun să ne ajute în depășirea acestor conflicte interioare prin redescoperirea unor emoții puternice și, prin împărtășire, să realizăm că avem în jur oameni care ne seamănă, pentru că gândesc și simt la fel. Teama de a nu înțelege ce vrea societatea de la noi, de a nu putea răspunde corect la solicitările prezente, dar și de a nu încheia săptămâna cu planurile finalizate, după cum ni le-am stabilit la început, ne distrage atenția de pe emoțiile profunde și ne agită. Agitația este semnul că am pierdut o bătălie. Poate, mai încolo, pe alte conjuncturi, poate mai blânde, emoțiile profunde ne vor fi mai accesibile. Acum cercetăm absurd, căutăm răspunsuri acolo unde ele nu există și vrem să ne umplem timpul cu oameni care, până acum, ne-au dăruit doar spini în loc de flori, apă murdară în loc de ceai și palme în loc de mângâieri.
Cei care lucrează cu energia sau care sunt implicați într-un proces de dezvoltare spirituală știu că impulsul acesta de a ne apropia de cei care ne chinuie reprezintă un instrument care ne întărește voința, ne usucă patimile și care favorizează o purificare rapidă, o maturizare sigură și durabilă, dar și un mod rapid de a evolua. Desigur, nu toți cei care suferă se purifică, nu toți cei care plâng evoluează și nu toți cei săraci devin maeștrii viitorului. Este nevoie de un impuls spre a iubi “multul” din subtil dintr-un dor de adâncimile ce nu pot fi explicate în cuvinte omenești, dar de a acorda “puținului” din această lume locul pe care-l merită pentru a respecta proporția planurilor în Creație. În condițiile acestea “multul” din subtil, tocmai pentru că se poate extinde prin ceea ce reprezintă (abundență), nu va hrăni orgoliul, pentru că acesta nu va fi niciodată dezlipit de “puținul” acestei lumi, cea definită de contracție.
În consecință, ambivalența acestor căutări pe ideea “Dați deci Cezarului cele ce sunt ale Cezarului și lui Dumnezeu cele ce sunt ale lui Dumnezeu.” (Matei 22:21), prin alegerile acestei zile, la început, mici, banale, comune, dar cu timpul, majore, existențiale, ne aduce în punctul în care să ne gândim dacă această predestinare, despre care toate științele ezoterice ne vorbesc, nu reprezintă cumva darul cerului, acela de a nu inversa ierarhia planurilor, de a nu sugruma gândul frumos care caută Lumina spirituală ca răspuns la Chemarea Creatorului, adică de a nu confunda flașneta cu harpa. Condiționarea acestei zile este dureroasă cu cât mersul este mai dezordonat, cu cât ne lipsesc mai mult echilibrul și grația necesare pașilor repetați, cu cât ne lovim mai des de gardul care se afla de o parte și de alta a drumului. Conflictul interior va apărea atunci când confundăm drumul pe care mergem cu delimitările impuse de predestinare. Desigur, cine înțelege lucrul acesta zâmbește la gândul că un trecător ar putea să facă o astfel de confuzie doar dacă trăiește într-o euforie susținută chimic (stupefiante, alcool). Beția acestor credințe false, acceptate perfect în orbirea spirituală, duce la o asemenea confuzie, de aceea reversul, materialismul științific, susține, în atâtea tratate și cu atâta înverșunare, teoria gardului care nu e drum.
Emoțiile negative ale acestui moment ar trebui astăzi să rupă momentul de confuzie, însă acest lucru se va întâmpla doar în cazul celor care au avut o preocupare în sensul acesta. Marte ne întoarce la anul secretelor dezvăluite și ne vom aminti, deși, pe alocuri, nu ne va face plăcere, de fabula “Greierele și furnica”. Dacă în anul secretelor dezvăluite, în special pe finalul său, am scos ce-i mai rău din oameni, i-am tulburat, fiind prea bucuroși de puterea care le-a adus la lumina ce nu voiau să spună, acum vom gusta din faptele acestea seci, lipsite de viață, uitându-ne spre un câmp arid care, cândva, era plin de plante frumoase, de copaci și de flori pe care le-am strivit cu bocancii. Emoțiile acestea tulburătoare ale zilei de 29 mai nu sunt întâmplătoare, ci rezultatul, în cascadă, a ceea ce am făcut, cu bună știință, împotriva multor avertismente de a respecta, iubi și proteja ceea ce ne va fi folositor pe viitor. Iată, viitorul de atunci a devenit prezent și acum culegem ce am semănat.
Prin urmare, 29 mai poate deveni o zi dominată de sentimente, de tulburare a gândului cel bun, de întoarcere la bordeiul de altădată însă prin prăbușirea casei pe care am ridicat-o recent pe o fundație nesigură. Conștientizăm acum că drumul vieții este un traseul care are la stânga și la dreapta sa un gard pe care l-am numit predestinare. Se întâmplă lucrul acesta pentru că drumul este liber, el trece pe acolo pe unde punem pasul și doar gardul nu ne lasă să pășim oriunde. Așadar, nu drumul este predestinat (el este cuantic), ci delimitarea sa (gardul) ce acționează doar asupra corpurilor noastre. Cel care, simțindu-se bine acum, se laudă cu destinul său când încă nu s-a împlinit, doar pentru că este înconjurat de un gard permisiv, moale, fără țepi, flexibil, atractiv ori multicolor, arată că este o ființă care nu înțelege ce trăiește și de ce. Nimeni nu vine aici în vacanță. Lauda aceasta seamănă cu cea a nebunului care ajunge la capătul drumului având pe umeri gardul pe care ar fi trebui să-l lase în urmă.
În felul acesta înțelegem emoțiile acestei zile și doar prin schema aceasta putem recupera timpul pierdut cu activități absurde întorcându-ne la gândul cel bun, cel simplu, curat pe care nu suntem obligați să-l spunem nimănui. Am putea, spre exemplu, să ne amintim azi de “Cumințenia Pământului”, celebra sculptură a lui Brâncuși, care se încadrează perfect în descoperirea și permanentizarea gândului curat. Fără a avea aceste gânduri la bază, nu vom reuși să descoperim ce avem de făcut în aceasta lume, ci vom fi niște nebuni care, dacă mai citesc și câteva cărți ezoterice, ajung să scrie tratate despre cât de minunat este să umbli cu gardul în spate.
Recomandarea pentru această zi este aceea de a îndrăzni astăzi să ne întrebăm “De ce?” în fața fiecărei probleme pe care o întâlnim, oricât de mică este. Unora le vom găsi răspunsul, altora nu, dar dacă vom lansa această întrebare din gândul curat, din cumințenia pământului, răspunsul va veni, la momentul potrivit, ca o pasăre, poate chiar măiastră.

11 thoughts on “23 – 29 mai 2016

  1. Cristina spune:

    Scuza-ma daca iar asaltez cu intrebari probabil penibile (sunt intr-o faza mai locvace, o sa-mi treaca la un moment dat…). De ce spui tu ‘ciclul ascendent al razboiului, Uranus-Pluto’? Ma gandesc ca de vreme ce careul Uranus-Pluto a inceput sa se destinda, ar fi trebuit sa ne aflam in faza descendenta a acestui ciclu..

    (clipul zilei de vineri e asociat reintrarii lui Marte in Scorpion, nu? :). Mi-a placut mult comentariul zilei de Duminica)

    1. Este vorba despre ciclu, nu despre unghi. Ciclul Uranus-Pluton, ciclul războiului, a debutat pe 9 octombrie 1965, prin conjuncția celor două planete pe Fecioară. El se va incheia pe 24 aprilie 2104 prin conjunctia celor doua pe zodia Taur. Acum suntem în etapa cuprinsă între ultimul careu din seria de 7 careuri de pe faza ascendentă (al șaptelea careu pe faza ascendentă s-a consumat pe 17 martie 2015) și primul trigon din seria de 5 trigoane de pe faza ascendentă ce se va consuma pe 18 iulie 2026. Faza ascendentă iși va încheia etapele in 30 iunie 2048, când se va împlini ultima opozitia Uranus-Pluton din seria celor 5 programate în intervalul 2046-2048, după care primul eveniment al fazei descendente va fi trigonul Uranus-Pluton din 18 decembrie 2063. Un ciclu debuteaza cu conjunctia celor doua planete, atinge momentul de maximum la opoziția lor și se incheie la conjuncția următoare.

      Da, e asociat ingresului lui Marte pe Scorpion prin retrogradare

      1. Cristina spune:

        Multumesc!!

  2. mihai gavris spune:

    Buna seara Gheorghita,
    Citeam prezentarea pentru saptamana viitoare si am simtit nevoia de a-ti scrie cateva cuvinte legate de o afirmatie profunda pe care ai facut-o in ceea ce priveste faptele si calea de mijloc, respectiv greutatea de a urma o astfel de decizie si un astfel de drum. Pentru mine, drumul e simplu, este de unul singur cand este greu si este de impartasit cand tolba se revarsa. Per total, cu totii avem drumuri distincte in stele, nu-i asa? :). Si cu toate astea…
    NU TI-AS FI SCRIS daca nu ascultam mesajul muzical pentru aceasta saptamana!!! Perfect day! Cor! Chorus!
    Ei bine, Gheorghita, melodia asta este – cum o percep eu – asa, o mare impacare cu sinele interior, o mare satisfactie personala, o canti singur sau o „strigi” singur, in tacerea aia frumoasa, intre doi munti, intre patru pereti, nu conteaza, motivat de implinirea din interior, pe care vrei sa o impartasesti lumii intregi, cu un zambet larg si cu bucurie. 🙂
    Ai ales un cor.
    Pe langa unitate, putere, determinare, claritate a mesajului, un cor creaza o dimensiune a unei forte de grup. Taie un pic din personalitatea entitatilor care il formeaza, insa naste un glas ca un copac, cu ramuri din aceeasi mama, convergente catre cerul mesajului. Daca tu ai ales un cor inseamna ca noi trebuie sa alegem drumul de mijloc, tinand seama SI de ajutorul, interactiunea, comuniunea cu cei din jur!
    Iar acum ma intorc la motivul principal al zambetului meu de acum:
    „… a merge pe calea de mijloc inseamna […..] a face cel mai greu lucru”
    Si stateam eu si ma gandeam… oare, o fi vreo legatura, IN GREUTATEA de intelegere si acceptare a mesajului tau, cu cel al maestrului necuvintelor, care spunea :
    „totul e simplu, atat de simplu, incat devine de neinteles” 🙂
    Inchei cu o prostie. Imi place mult psihologia insa compatimesc dependenta de orice fel de aceasta STIINTA. Daca ar fi iubire, psihologia nu si-ar mai avea rostul. Stii de ce?
    A intuit-o maestrul: „nu poti visa zane daca nu esti zanatec” . Cere-i unui psiholog sa explice minunile drumului solitar, ale corului, cand este nevoie, ale FARMECULUI de a trai ASUMAT dar FARA explicatii.
    Iti da banii inapoi.
    NU TE OPRI!

    1. Desigur, corul, este elementul definitoriu al acestei săptămâni, cum bine ai observat, pe care am incercat să-l subliniez prin ambivalența sa: voce versus mișcare. Prin combinația celor două și doar împlinind această condiție putem obține o construcție perfectă, o zi perfectă, un gând perfect, o reușită perfectă. Combinația dintre sunet și mișcare este, pe schema acestei săptămâni, o lucrare, un demers complex de a ne scutura de penele cele arse și să facem loc altor pene, frumos colorate și, poate, mai puternice. Cât de curând se va încheia această lună obositoare, cea dominată de lupta cu inamicii invizibili. Sigur, după efectele pe care le constatăm, inamicii aceștia nu au fost inchipuiți, iluzorii, ci și-au ales locul cel mai puțin vizibil. În combinația aceasta de sunet și mișcare (și ziua de azi are tot un cor, mult mai dinamic, ce prefigurează forța subtilă a dansului din ultima zi a săptămânii) am putea acoperi și acele zone întunecate. Am putea aduce la lumină inamicii aceștia care, din lașitate, s-au ascuns? Sigur că putem. De-a lungul timpului am dovedit că putem face chiar mai mult de atât.

      Da, totul este simplu, atât de simplu încât devine de neînțeles, iar cine-ți spune asta nu-ți va da banii înapoi pentru că nu are ce. Răspunde doar la apelurile fără taxă. Cine are bani pentru asta, n-are decât să cumpere. Nu va putea nicicum să cumpere ceea ce este de nevândut și, în plus, va rămâne și prizonierul lucrurilor care sunt valoroase doar pentru că sunt vândute.
      Nu poți fi nicicum dependent de psihologie, ci dependent de șabloanele unor oameni care, narcișiști, nu au putut să se desprindă de teorie să vadă daca ideea are echivalent în realitate. Deși am priceput că este pur si simplu o vorba, o expresie (cea cu banii) cred că ai punctat, în ideea de a sublinia altceva, esențialul. Crezând în forma aceasta de etalon, chiar dacă nu o vom îmbrațișa, acceptăm, subtil, printr-o comandă care ne scapă autocontrolului, ca, pe viitor, cineva să ne vândă.

      1. Ana spune:

        Luna aceasta am fost și sunt încă „vai de steaua mea” 😭,am rămas” fără pene”,dusmanii ,vrăjmașii, inamicii și toate celelalte categorii enumerate în rugaciuni (asta am făcut în ultima luna-m-am rugat)au fost vizibili și vizibil hoți. Sper sa-mi crească alte pene colorate,deși nu sunt mascul în perioada de imperechere.Sper sa mă adun din fragmentele împrăștiate,sa mă regenerez ca Phoenix (nu cred ce spun).”Cineva acolo sus mă iubeste”și fără sa-mi dau seama din rama mă trezesc pasarea colibri .Vă iubesc și va sărut !

      2. mihai gavris spune:

        Ce frumos! Intr-adevar, esti conectat la acel „simplu” si atat de greu de atins!
        Si ce daca? Sa ne vanda! :). Important este sa fim orientati mereu inspre lumina, si in interior si in exterior :). Si am mai auzit eu o intelepciune, acum ceva vreme, am retinut-o pentru ca… mi-a dat o stare de bine (poate de validare personala, hranire de mic ego, habar n-am 🙂 ) : cica,
        „Felul in care te trateaza ceilalti este karma lor, modul in care reactionezi tu, este karma ta” :).
        O seara frumoasa! Iti multumesc! NU TE OPRI!

  3. manola spune:

    Bun gasit! Mihai Gavris…Cine esti?…esti un inger care aduce pacea in suflete ? Nu stiu de unde ai aparut si cine te-a trimis…simt cum ies dintr-o stare si intru in alta plina de speranta si frumusete, citind ce ai scris. Am intrat aici.. in spatiul preferat unde ma adun si gasesc solutii pentru tot ce ma framanta …si dint-o data ma simt cuprinsa de lumina si de speranta . Multumesc! Iti multumesc si tie Gheorghita pentru ajutorul infinit pe care ni-l dai tuturor ! Si te rog din suflet nu te supara ca ma cuibaresc din cand in cand in spatiul tau…atat de drag mie si atat de necesar.Recunosc…al meu este inca in reconstructie si imi face bine sa respir aer curat in al tau. Multumesc !

    1. mihai gavris spune:

      Buna seara Manola,
      Sunt unul dintre vizitatorii fideli casutei lui Gheorghita. Si ca sa ma umflu un pic in pene (si mai degraba sa chem un zambet langa luna de afara), eu il consider pe Gheorghita prietenul meu, pe care l-am cunoscut pe calea undelor! 🙂
      Bine, acum nu iti pot spune cum ma considera el pe mine, dar este karma lui ! (ca sa chem doua zambete pe cer 🙂 ).
      Ideea este ca nu intotdeauna trebuie sa stai fata in fata si sa vezi cu adevarat o entitate, daca ochii mintii si mai ales ai inimii, o recunosc si se bucura de fiecare data. Iti doresc numai de bine!

  4. manola spune:

    Bun gasit ! Multumesc minunata entitate…multumesc pentru lumina calda si plina de iubire divina a cuvintelor tale ce patrunde usor in fiinta mea si ma inalta si ma transforma intr-o vibratie inalta,linistitoare,tacuta,placuta si… Multumesc!

  5. manola spune:

    Gheorghita…inima imi spune sa imi cer iertare pentru tot ce ti-am gresit! Daca accepti iertarea mea… ma simt de doua ori inaltata .Multumesc!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.