23 – 29 mai 2011

Luni, 23 mai
Începem săptămâna cu o conjuncţie Venus-Marte care se împlineşte în mijlocul zilei, după ce Luna cu Mercur şi Saturn ridică un careu şi respectiv un trigon aducând zilei o complexitate în ceea ce priveşte folosirea resurselor personale, cultivarea unui talent, deschiderea spre o sursă de informaţii sau spre un apropiat din anturaj.
Cele două aspecte pe care Luna le împlineşte cu Mercur şi respectiv Saturn ating intensitatea maximă în timpul nopţii ceea ce ne pune în postura de receptivitate adaptată modului cum am acţionat anterior, adică de pe 14 mai de când Luna şi-a început ciclul cu Saturn – un ciclu ce dezvoltă înţelegerea realităţii şi a experienţelor de viaţă.
Trigonul înseamnă talent, careul inhibiţie şi când Saturn în relaţia cu Luna îi ia locul lui Mercur şi invers este lesne de înţeles că şi raporturile interumane vor comporta acelaşi mod răsturnat de a interacţiona. Vasul pe care Saturn îl reprezintă pentru experienţele vieţii noastre devine un recipient mult prea mic sau nepotrivit pentru ceea ce ne cere ziua. Să nu ne speriem însă pentru că valorile acestei zile îşi vor impune singure un rezumat, se vor segmenta singure sau se vor simplifica fără a lăsa impresia că se pierde ceva important şi prin asta se sugerează că dintr-o dimensiune a dorinţei sau speranţei de a împlini un vis ne alegem cu o mare dezamăgire pentru că acest gen de inversare aduce şi schimbarea locului într-o firmă, reorganizarea producţiei, reconfigurarea unui traseu chiar refinanţarea unui proiect, iar abilităţile dezvoltate până acum cu atât de mult efort s-ar putea să nu se mai potrivească actualelor cerinţe.
Mulţi vor trăi azi cu sentimentul că nimic din cea ce fac nu este apreciat şi, chiar dacă este apreciat, succesul obţinut contravine aspiraţiei proprii şi împlinirile pe care le-am tot aşteptat să vină în urma efortului, întârzie sau sunt atribuite celui care nu le apreciază.
Pe acest fond conjuncţia Venus-Marte ne aduce dorinţa într-o formă reaşezată, remodelată. Acum simţim după nevoile care sunt deja răsturnate şi cerem Universului, celor din jur, infinitului sau Divinităţii acele elemente pe care apoi nu le vom mai aprecia cum le-am aprecia dacă s-ar împlini acum. Aşadar, nu trebuie să ne mirăm dacă, percepând intuitiv acest paradox, lipsa contactului cu elementele esenţiale, substanţiale ale vieţii ne va face agitaţi, indiferenţi, uituci fără să ştim în mod concret de ce. În jurul nostru pluteşte însă bucuria şi speranţa pentru ceea ce este real în jur acum. Cei care sunt realişti şi nu se îmbată cu apă rece se vor mira de unde aceste senzaţii, dorinţe, de unde aceste speranţe, dacă nimic din jur nu ne îndeamnă spre asta. E simplu! Din ultimele zile, din 14 mai încoace.
Prin urmare, începem săptămâna cu un element de continuitate a unei perioade. Azi simţim că putem să sărim etape, să ne oferim ceea ce nu ne-am oferit de mult, să visăm mai mult, mai amplu, mai complex, să ne apropiem de cei pe care nu i-am îndrăgit, dar care acum au un rol important în derularea evenimentelor, aşa cum le vedem în acest moment.
Ceea ce fierbe este dat de pe foc, iar ceea ce se află în congelator este pus la lumina soarelui şi ne aşteptăm să aibă gustul mâncării pe care nu am mai finalizat-o anterior. Trăim azi multe contradicţii, iar această scurtă prezentare a zilei are menirea de a ne oferi un mijloc de a ne înţelege rezonanţa, direcţia spre care ne îndreptăm, fără să înţelegem de ce ne purtăm aşa.
Dacă printr-o minune reuşim să vedem dincolo de succesul pasului înapoi sau al saltului dureros peste garduri, ceea ce viaţa doreşte să împlinim urgent, atunci va trebui să fim pregătiţi ca îndemnul ei să fie diferit de tot acest joc superficial, de toată această goană dezvoltată împotriva durerii. A vedea esenţialul acestei zile, ne apare ca şi cum am citi viitorul într-un glob de sticlă: unii îl văd cu adevărat, alţii şi-l imaginează.

Marţi, 24 mai
Din ultimul sector al Vărsătorului Luna împlineşte un sextil cu Capul Dragonului şi unul cu Jupiter lăsându-ne impresia că azi, în special în prima parte a zilei, tot ceea ce facem este important, esenţial, măreţ, puternic şi eficient, dar nu poate fi apreciat.
Pentru cei care lucrează dimineaţa, pentru cei care se află într-un interes profesional major în prima parte a zilei cele două unghiuri ale Lunii le va intensifica dorinţa de a se face remarcaţi, de a se ridica deasupra mediei, de a face fapte măreţe, de a gândi curat şi superior, de a se evidenţia într-un fel în raporturile profesionale sau personale.
Finalul Vărsătorului aduce însă pentru marcajele din Taur, construite pe puternica determinare ale poziţiilor din Berbec de curând, o senzaţie de uşurare, de desprindere de ceva care solicita mai mult decât puteam duce, mai puternic decât am aşteptat şi mai complicat decât se arată situaţia în premizele ce au venit spre noi în aprilie 2011. Ceea ce avem de făcut azi ne va oferi senzaţia de plin, încărcat, mulţumire şi stabilitate. Chiar dacă este puţin sau nesemnificativ, totul este privit cu alţi ochi şi încadrat pe alte albii.
În a doua parte a zilei, trecerea Lunii în Peşti schimbă puţin starea sufletească aducând un sentiment grav, o formă de revoltă neformulată care ne va acapara încet până spre seară. Prin această schimbare azi doar vom pune la îndoială sinceritatea celor cu care interacţionăm, doar ne vom îndoi dacă implicarea lor este cea potrivită solicitărilor sau sinceră, nefiind destul de motivaţi să materializăm aceste trăiri în reproşuri, critici sau alte intervenţii de acest fel.
Un parfum straniu ne va inunda însă a doua parte a zilei care ne va face să nu mai fim atât de siguri pe caracterul pozitiv sau sublim al faptelor şi să ne justificăm, în cazul celor care nu au o valoare substanţială, că anturajul, firma, statul, omenirea nu sunt capabile să aprecieze ceea ce avem acum de oferit.
Menţinerea acestei atitudini este însă periculoasă pentru puritatea sufletului pentru că ea vine să amplifice îndoiala, nu la modul general, ci îndreptată precis împotriva a ceea ce ar fi bun, pur, inocent în propria existenţă. Într-o transpunere prozaică, aceasta este ipostaza în care ne dăm singur în cap sau când, în loc să ne antrenăm partenerul de dans în ritmul muzicii, dăm cu stângul în dreptul acuzând ritmul, nesincronizarea, decorul, lipsa luminii etc.
Prin urmare, îndemnul venit în prima parte a zilei prin sextilele Lunii cu NN şi respectiv Jupiter, ne ajută să ne pozitivăm propria structură, însă pentru puţin timp pentru că spre seară, intrând în conul de umbră al Ultimului Pătrar şi din ce în ce mai aproape de careul lui Pluton cu Lilith ce se va împlini perfect la noapte, puţin câte puţin punem la îndoială ceea ce a fost pozitiv comportându-ne ca atunci când ne revenim dintr-o stare euforică şi când negăm veridicitatea celor afirmate anterior pentru că brusc nu mai credem în fericire, în schimbul paşnic de cuvinte, în linişte şi nici în armonie. Atmosfera se încinge şi de la un cuvânt tot binele pe care l-am construit în prima partea a zilei se anulează riscând să devenim furioşi, agresiv, posaci, nemulţumiţi sau pesimişti la cote foarte înalte.
Ceea ce ne aduce prima parte a zilei este însă o şansă specială prin care un individ responsabil faţă de sine şi ceilalţi apreciază căutând să menţină cât mai mult în sfera gândirii şi preocupărilor pentru a nu compromite binele şi aşa delicat al acestei perioade.

Miercuri, 25 mai
Azi Pluton şi Lilith se întâlnesc într-un careu şi aspectul aduce confirmări ale unor modificări de gândire, o reaşezare a centrelor de putere, o preschimbare a grupurilor de influenţă prin frământări interne, revendicări, relansarea unui nou mod de a vinde, cumpăra, de a valorifica un produs, de a schimba comportamentul după legea comerţului şi de a evidenţia prin asta regiuni cu dedicaţie specială.
Dacă ar fi să indicăm doar două exemple, pentru a nu ne pierde prea mult în detalii de natură istorică atunci am aminti anul 1763 (ultimul careul Pluton-Lilith cu Pluton în Capricorn şi Lilith în Berbec) când se încheie hegemonia Franţei asupra Europei şi când Acadia, Canada, insula Cap Breton şi o parte a ţinutului Louisiana sunt cedate Angliei, iar de partea cealaltă organizarea teritoriilor cucerite de francezi (Quebec, Florida de Est, Florida de Vest şi Grenada), dar şi desfăşurarea primei Revoluţii industriale, privită ca un Prometeu descătuşat, declanşând un proces de mecanizare prin dezvoltarea maşinilor din fier şi oţel, multe fiind folosite în mod direct pentru susţinerea războaielor (Anglia – Războiul de Şapte Ani (1756-1763)), dar şi în exploatarea zonelor carbonifere din Belgia, Olanda, nordul Franţei, Polonia, Urali, India, Japonia şi SUA către vest.
Anterior acesteia, în 1524 cele două, din aceleaşi zodii că acum, au construit un careu în plin elan al spaniolilor asupra ţinutului Aztec sau al otomanilor asupra Egiptului, înlăturând hegemonia malucilor datând din secolul al XVI-lea. Această conjunctură este doar una din cauzele astrale ale expansiunii Europei dincolo de ocean, ce s-a încheiat la puţin timp de la următoarea cuadratură Pluton-Lilith împlinită în 1763, adică la Revoluţia Franceză 1789.
Ştiind care au fost consecinţele contactului expansiunii Europei peste ocean, ce patrimoniu cultural s-a pierdut în goană după El Dorado sau dintr-o plăcere macabră de extindere, cucerire, dominare ori dintr-un misionarism prost înţeles, dar şi care au fost consecinţele progresului industrial în detrimentul celui moral, ne încearcă acum un sentiment de teamă pentru vremurile ce vor veni.
Istoria nu se învaţă însă din programele de ştiri, tocmai de acea experienţa trecutului este absolut esenţială pentru a ne face o idee despre direcţia spre care forţa colectivă se va îndrepta prin liderii săi sau prin factorii de decizie. Cel ce se extinde pe aceste unghiuri va avea o desfăşurare explozivă, una malefică, promovată prin termeni special sau explicată prin epitete alese cu mare grijă. Nu trebuie însă să ne îmbătăm cu apa rece pentru că imixtiunea are ca principal scop hegemonia.
Revenind la tipul de analiză pe care îl abordăm săptămânal şi lăsând în urmă astrologia mondială, cerul acestei zile ne îndeamnă să săvârşim fapte mari, fără a le oferi acestora şi caracterul benefic. Dublat de un sextil Soare-Uranus, adică de un sentiment de siguranţă construit artificial, prin raţiune, rezultate, prin contact direct, prin schimb, prin dovezi de înţelegere sau de prietenie, descinderile acestei zile şi ale întregii perioade ţin de caracterul inedit, de unicitatea acestui an care nu va semăna cu niciunul dintre toţi anii care ne sunt daţi să-i trăim în această viaţă.
Dacă în Berbec Lilith ne aduce o exacerbare a instinctelor oferindu-le acestora plăcerea de a distruge şi neputinţa de a recunoaşte natura intrinsecă dominatoare sau malefică, Pluton în Capricorn vrea să facă din noroiul de pe stradă bici şi se aşteaptă să mai şi pocnească. Relaţia de careu nu aduce însă contopirea acestor impulsuri pentru a ne oferi privilegiul de a construi ciudăţenii, chiar dacă nu sunt utile, ci pentru competiţie. Competiţia între doi complexaţi ia însă dimensiuni neaşteptate. Lilith va personifica neputinţa de a accepta că dorinţa este cea care dictează rezonanţă, că eşecurile vin întâi pe o curiozitate faţă de necunoscut ce nu este susţinută pe dorinţa de a extinde câmpul conştiinţei, ci de a fugi de ceea ce se cunoaşte despre sine printr-o goană nebună după nou, după tot ceea ce captează atenţia şi în timp lasă fiinţa într-o adicţie periculoasă. Pluton îşi arată în această relaţie cu Lilith neputinţa de a accepta dominarea aşa cum se arată ea şi îi îndeamnă pe oameni să refuze o autoritate. De partea cealaltă a baricadei în tabăra liderilor o nouă formă de dominare stă să se înfiripe. Sunt schimbate arealele zonelor de putere, sunt extinse grupurile, schimbate, iar fisurile în acele asocieri apar cu rolul de a îndepărta unele de altele zonele incompatibile. Negaţia este cea care motivează extinderea, iar finalitatea afişată cu titlul de progres nu este decât o altă formă de neacceptare, indiciul că în interior problema nu este rezolvată, ci este ascunsă.
Identificând maniera în care cele două tipuri de energii interacţionează este lesne să înţelegem cât de dificil va fi de controlat atât în viaţa privată, cât şi în cea publică. Semnele de boală, de dizarmonie, de neîncredere devin elemente de satisfacţie pentru un spectator care îşi ascunde această trăire în spatele unei false mirări. Procedând aşa cel în cauză se expune unei încercări existenţiale venită din partea Lunii negre pe care o pică. La rândul său el devine sursă de scandal, personaj într-o confruntare sau exemplul negativ pe care societatea doreşte să îl ofere membrilor săi. Ceea ce pluteşte în aer este un joc periculos de-a curajul de a încerca şi teamă de a suporta consecinţele. Ceea ce ne aduce această zi seamănă puţin cu săptămâna trecută când curiozitatea ne-a pus în situaţii penibile.
Prin urmare, 25 mai este un exemplu negativ de care ne vom aminti întregul an. Nu pentru că azi se vor împlini cele mai mari rele ale lui 2011, ci pentru că maniera în care ne sunt înfăţişate azi ne sperie atât de mult şi ne convinge de cele mai negative trăsăturile. Minciuna este un giuvaer minunat al acestei zile, nu doar prin forma sa brută, aceea de a denatura adevărul, ci şi prin disimularea amplă la care ne îmbie viaţa. Că este vorba despre un interes, că numim asta diplomaţie, că invocăm neputinţa de a contra efectele de după, azi oamenii se ascund în văgăuni şi de acolo imită vocea justiţiară a focului din viziunea lui Moise. Se transferă răspunderea pe umerii altora, se încearcă să se producă o fisură în alt sector, în alt grup, se dă vina pe o altă persoană pentru a se ascunde ceea ce nu se poate spune deschis în faţă, ceea ce nu se poate explica la scenă deschisă, adică acea latură total negativă pe care fiecare dintre noi o are. Chiar dacă zilnic ne întâlnim cu latura întunecată, azi este altfel. Azi ne speriem de perspectiva manevrelor de culisă şi printr-o descindere de forţe dorim să finalizăm tensiunea aplicând rapid o sancţiune. Această formă de disimulare pe care în zodiac o găsim în spaţiul zodiei Scorpion, ne întâmpină azi cu soluţii de sacrificiu, cu renunţări, cu schimbări de poziţii, cu tăieri ale subvenţiilor, cu despărţirea de un protector, de un susţinător cald şi înţelept, cu schismă.
Aşa după cum se poate observa din împletirea acestor vibraţii, elementul personal nu are prea multe de spus, el este abandonat în plictiseală, teamă de singurătate, de boala scăpată de sub control, de incertitudine sau de amânarea unei soluţii ce nu face altceva decât să menţină tensiunea, să scadă tonusul şi prin asta şi randamentul.
Puţini vor fi cei care vor putea privi soarele în faţă atunci când acesta trece prin sextilul cu Uranus. Ei au o experienţă care îi protejează, iar calmul şi înţelegerea pe care le vor arăta azi sunt bijuterii ale efortului de a se menţine în lumină, în armonie şi pe calea binelui, deci un exemplu pentru ceilalţi. Fiind atât de puţini, ei nu-i pot salva pe toţi, dar vor fi asaltaţi azi, vor fi solicitaţi, consultaţi, li se vor impune acestora sarcini suplimentare în încercarea de a răcori cu puţină înţelegere locurile încinse de intrigi şi răutate. Detaşarea de careul Lilith-Pluton este realizată de aceşti oameni cu o mare uşurinţă. Ei nu au ambiţii care să-i consume, nu atentează la locul nimănui, iar competiţia o aplică doar în relaţia cu propria fiinţă. Acestora li se va auzi azi sfaturile şi se vor evidenţia faţă de mulţime prin constanţa pe care o au în calm, echilibru şi profunzime. Totuşi, în unele locuri, nu neapărat în societate, chiar în viaţa privată, întunericul este adânc şi fiecare dintre noi prin viciile sale emoţionale se va opune azi elementelor benefice.
Ceea ce lipseşte zilei este curajul şi dacă ne vom îndrepta atenţia spre această stare sufletească nobilă vom reuşi să lăsăm în urmă multe din neajunsurile perioadei şi vom soluţiona ceea ce pe alte unghiuri, mai puţin agresive, cerea zile poate chiar luni pentru soluţionare.

Joi, 26 mai
Din nou Luna trece prin careul cu Axa Dragonului şi din nou ne aflăm în postura de a înţelege greşit situaţiile pe care le traversăm. Azi vom fi mai preocupaţi de relaţiile personale, de armonia pe care trebuie să o păstrăm în familie, de bună convieţuire pe care trebuie să o abordăm pentru a ne menţine tonusul sau pentru a fi constanţi în proiectele pe care le-am demarat.
Această relaţie de subordonare pe care careul Lunii cu Axa Dragonului o comportă este un foarte interesantă pentru un pasionat de astrologie sau de ezoterism. Situată pe axa Fecioara-Pesti, Luna ne activează ceea ce trecutul nu a putut rezolva. Fără a face un efort prea mare este simplu să ne amintim că în ultimii trei ani Saturn şi Uranus de pe axa Fecioara-Pesti au impus alegeri drastice în sectorul economic, medical, în administraţie impunând mişcări mai mult sau mai puţin la vedere ale obiectelor de valoare, a remuneraţiei, a patrimoniului, a rezultatelor muncii. Această contopire a efortului de a soluţiona cu disponibilitatea de a accepta schimbarea, înlăturarea unui rău care, prin perpetuare ar fi dus la moartea organismului, a mobilizat elemente care sunt invocate acum, în această lună, dar cu precădere în acest moment când relaţia de careu între Lilith şi Pluton este pe punctul să aducă la lumină defecte care pot pune în dificultate chiar şi pe cel mai pregătit din noi.
Axa Fecioara-Pesti este deci o sursă de complicaţii şi aici nu ne referim doar la evenimentele sociale, ci şi la încercările fiinţei umane pe sacrificiu, iertare, înţelegere, acceptare, pe sănătate, pe vindecare după o intervenţie sau pe dorinţa de armonizare. Este adevărat că întreaga cruce mobila este acum solicitată şi tot ceea ce facem în viaţa personală va avea repercusiuni asupra vieţii sociale, prin readucerea în centrul atenţiei a complicaţiilor ultimilor trei ani, şi ne va obliga să facem apel la acele mijloace, la acele metode care atunci s-au dovedit eficiente.
26 mai aduce o confruntare şi nimeni nu are puterea azi să aleagă cu cine se duelează şi care va fi rezultatul. Încă suntem sub directa influenţă a careului Pluton-Lilith, încă avem porniri incorecte, încă ne animă un sentiment de invidie pentru ceea ce este bun, plăcut sau prosper, dar nu ne aparţine şi încă avem o anume satisfacţie atunci când un opozant trece prin momente dificile, invocând legile universului prin care totul se reglează, fie că e vorba de karmă sau de justiţia divină.
Pentru oamenii comuni, ce se lasă purtaţi de latura prozaică a vieţii, momentul 26 mai este unul de schimbare majoră. Acum înţeleg, sunt deschişi, se descurcă mai bine, acum cred şi se pot apropia de acea latură a vieţii pe care nu au putut-o înţelege. Dacă este vorba despre atei atunci momentul tensiunii de pe crucea mobila le aduce acestora secunda de smerenie care le va îndrepta gândul spre o altfel de abordare, le atenuează orgoliul în faţa unui argument care în timp va lucra şi va permite schimbarea opticii sau a întregii existenţe.
Dacă ne referim la oamenii speciali, cei care urmăresc să-şi cultive prin originalitate şi independenţă o deschidere, un talent, o înclinaţie aceştia au de probat faţă de ei înşişi că sunt buni, că pot merge mai departe, că sunt folositori segmentului de populaţie căreia se adresează, că pot promova practicile corecte, că pot fi exemple demne de urmat, nu bufoni sau magnetofoane portabile care se arată buni şi binevoitori după cum le este cheful.
Şi într-un caz şi în celălalt acest moment este secunda când omul vede ceea ce se află în partea cealaltă, cea de care se fereşte sau de care îl apără destinul, conţinutul celuilalt taler al balanţei.
Judecând după relaţia pe care Saturn a dezvoltat-o cu Uranus în ultimii ani, pe care acum o rememorăm, şi la faptul că Saturn acum în Balanţa se opune din nou lui Uranus, dar din altă axă, comparaţia cu talerele unei balanţe nu este întâmplătoare. Există forţe care îi împing pe oameni să se comporte altfel, să se implice în alt mod decât au făcut-o până acum şi asta aduce dincolo de unele tulburări de natură emoţională sau simple manifestări dizarmonice, pe care le putem controla relativ simplu, la reaşezarea priorităţilor sociale, reevaluarea relaţiilor cu colegii, cu superiorii, cu alte instituţii din spaţiul comunitar, la încercarea eşuată de a repara defecte de natură comportamentală.
Prin urmare, 26 mai este o zi în care incidentele mici pot genera conflicte majore, când seriozitatea faţă de un apropiat poate fi răstălmăcită şi când o uşoară stare de devitalizare poate complica sănătatea şi ne poate aduce din trecut semnale ale unor afecţiuni pe care le uitasem. Azi relaţiile în general sunt supuse unui test important. Sunt puse la îndoială jurămintele de fidelitate, sinceritatea sentimentelor, disponibilitatea faţă de tipul şi nevoile partenerului de viaţă, încrederea în planurile celuilalt.
Încă suntem sub directa influenţă a careului Lilith-Pluton şi magnetismul rezultat din aspectele negative ale Lunii cu Axa Dragonului şi Junon ne vor apărea ca o consecinţă a faptului că multe lucruri rele nu pot fi curăţate, că oamenii nu se pot vindeca de invidie, egoism sau răutate decât prin moarte. Efortul pe care trebuie să-l facem pentru a curăţa de pe corpul fizic, suflet sau din relaţiile sociale ceea ce ne aduce această zi este unul mare, complex şi cere un mare consum. S-ar putea să nu reuşim niciodată să soluţionăm o problemă pe care o descoperim azi sau în perioada aceasta. Important este să mişcăm din loc mecanismul, măcar să încercăm să căutăm acel bob de muştar de credinţă care poate produce schimbările substanţiale de care avem atât de multă nevoie acum.

Vineri, 27 mai
Ziua în care Soarele îşi împlineşte careul cu Chiron aduce de fapt pe cer o configuraţie numită aripi de pasăre, de această dată tipică, între Soare, Uranus, Chiron şi Pluton. Luna azi se află aproape de Uranus, practic toată ziua va fi în fereastra conjuncţiei cu acesta.
În paralel cu această descindere de forţe, Mercur şi Junon sunt în trigon, iar spre seară Luna, după ce îl devansează pe Uranus, trece printr-o conjuncţie cu Lilith, împlinind o parte din dezideratele zilei, plasându-ne într-o zonă a nemulţumirilor şi poftelor necontrolate.
Legând, prin această configuraţie, zodiile Gemeni, Berbec, Peşti şi Capricorn se va pune problema vorbirii, a cuvintelor, a gândului transpus în cuvânt, a ideilor exprimate, a educaţiei, a curajului de a susţine o ideea, a planului pe care practicantul îl aduce în faţa unui auditoriu. Gândindu-ne că Peştii şi Capricornul aduc mentalului, studiului o severitate pe care celelalte zodii nu o cunosc în detaliu, ideea de sacrificiu pentru a împlini un ideal sau pentru a pune bazele unei construcţii propriu-zise sau a unei construcţii mentale, Soarele şi Uranus, ce se bucura de o stranie libertate de expresie, de o tendinţă spre risipă ce ne vine din zodii tinere, din zodii care impun învăţare, asimilare, ieşirea din sămânţă, aspiraţie şi mai puţin elaborare sau transfer de cunoştinţe, conflictul care apare la nivel de idee poate fi atât de dificil încât totul să se îndrepte spre eşec. Aripile de pasăre care se ridică acum, când indicatoarele ceasului astral se potrivesc perfect în dreptul vocaţiei (Soarele) şi al înţelepciunii practice (Chiron), când aceştia sunt în careu, scoate la lumină o soluţie din durere, din nemulţumire sau din revoltă.
Căutările oamenilor, acelea care îi fac să treacă peste graniţele geografice sau cele de limba ori nivel de cultură, par, iniţial, că sunt elemente benefice, dar ele au la bază o nepăsare, o neputinţă de a accepta propria fiinţă aşa cum este ea. Descinderile pe care o grupare sau un individ le abordează acum chinuie mentalul, aduce nemulţumire faţă de ceea ce are deja pentru a se arunca asupra necunoscutului în speranţa că de acolo va răsări lumina. Soarele şi Luna, prin sextilul lor, oferă suport pentru o înţelegere raţională a situaţiei şi oricât de intuitiv ar privi, raţiunea, schemele deja verificate în timp, sfaturile, recomandările, procedurile sunt îmbrăţişate în aşa fel încât progresul să nu aibă nimic spectaculos.
Ceea ce aduce această configuraţie este o descoperire, o elevare, o inserţie într-un sector nou care în timp va genera efectele scontate nu acum, nu azi, nu săptămâna aceasta şi nici în săptămâna viitoare, ci în timp. Programul pus în aplicare azi este ca un stativ pe care una câte una sunt aşezate substanţele, preparatele, care încă mai reacţionează pentru ca în final, după ordinele stabilitate de chimist, după nivelul şi apropierea de lumină, după zona de acces, în vara acestui an cele ce au răsărit acum vor da roade.
27 mai este o zi în care se încearcă un procedeu nou, se caută preţul cel mai bun pentru a se cumpăra un viitor luminos. Pentru că Luna trece prin preajma lui Uranus şi a lui Lilith vom avea impresia că nu dispunem de fondurile necesare, că nu avem resursele potrivite pentru a accede, pentru a pune în aplicare ideea, că nu vom putea să ne menţinem în ritmul de lucru stabilit. Chiron şi Soarele din relaţia de careu ne face să ne întoarcem spre acele vremuri când am trecut prin situaţii asemănătoare şi să adoptăm o atitudine potrivită. Dacă azi cuvântul, schema, regula, procedeul nu ne duce spre o atitudine potrivită către muncă, nu ne îndreaptă entuziasmul spre efort constructiv, spre a practica, nu ne ajută să ne ridicăm, să ne evidenţiem prin acţiuni concrete, prin a făuri ceva, prin a susţine ceva, prin a împărţi sau ridica ceva, atunci vara anului 2011 va dezvolta prea mult latura devoratoare ceea ce ne va consuma şi mai mult din puţinul care ne-a rămas.
Aripile de pasăre ce se construiesc acum cer idei constructive, ridicare prin experienţă de viaţă, prin înţelepciune, prin folosirea entuziasmului şi mai puţin prin risc sau acţiuni precipitate. Ziua este însă grea pentru că finalul ei se dovedeşte a fi păgubos, cu tensiuni emoţionale şi încurcături pe spaţiul public. Dacă putem alege în a ieşi sau nu din casa, atunci să alegem ca seara acestei zile să ne-o petrecem în solitudine, în familie, acolo unde ne simţim „acasă”, în locul cel mai drag pentru a ne îndrepta atenţia spre emoţii pozitive şi a devia rezonanţa de pe malefic, bârfă şi tensiune pe care conjuncţia Luna-Lilith o va predispune.
Prin urmare, 27 mai se înscrie în rândul zilelor de mare însemnătate ale anului 2011. Ceea ce se întâmplă acum se leagă de o serie de acţiuni pe care le avem de înfruntat în vara acestui an, când cerul va fi dominat de malefici, când se va face apel la experienţă, dar în alt mod, prin rezultate etapizate, printr-un istoric al faptelor bune, al acţiunilor.
Azi ne vin idei, oameni din jur se lasă şi ei consumaţi de speranţe, planuri de viitor, investiţii, promisiuni sau speranţe. Multe dintre ele sunt însă ca focul de paie, se sting mai repede cu cât sunt mai intense. Ceea ce trebuie menţinut este ceea ce ne duce spre aspectul practic, ceea ce ne ridică prin muncă, efort, prin respectul faţă de oameni, prin bucuria pe care o simţim într-un mare efort, fără a ne lăsa consumaţi de durerea lipsurilor sau a muncii susţinute. Nu avem cum să ştim dacă ceea ce iniţiem azi va avea vreo finalitate, însă avem un mecanism de control, avem un indicator care ne va spune în ce direcţie ne îndreptăm după ceea ce alegem acum.
Dacă vom prefera „îmi fac o echipă din cei mai buni şi sigur voi reuşi” faţă de „vreau să lucrez într-o echipă cu cei mai buni”, vara lui 2011 va oferi cu generozitate meritele membrilor echipei şi nu liderului care îşi revendică munca lor.
Nu în ultimul rând, relaţia de careu între Soare şi Chiron cumulat cu sextilul între luminarii aduce descoperiri, chinul creaţiei sau focul care înalţă printr-un efort săvârşit în absenţa unor aşteptări majore. Nu putem să nu amintim aici şi sacrificiul, dar şi solitudinea abordate în intimitate, în propriile gânduri, nu din punct de vedere social. Poate de aceea lupta dintre tentaţiile sociale şi cele compulsive ne vor pune azi în situaţii delicate sau penibile.
Recomandarea este de fapt o invitaţie la discernământ. Nu avem decât de câştigat dacă înlocuim entuziasmul fierbinte şi rapid cu rezerva şi verificarea, cu regândirea situaţiilor până când vom înţelege că soluţiile cele mai bune sunt cele care implică efort, muncă, sacrificiu sau gândire. Oportuniştii strălucesc azi ca meteorii, iar cei care se vor lăsa păcăliţi de lumina lor efemeră vor pierde o oportunitate, o şansă, poate chiar şansa vieţii lor.

Sâmbătă, 28 mai
Opoziţia Lunii cu Saturn aduce azi o atitudine dificilă faţă de muncă, un gen de seriozitate obligată, o sarcină suplimentară care schimbă planurile pe care ni le-am făcut pentru această zi. Împlinindu-se în aplicaţia sextilului Soarele-Lilith, rezervat zilei de mâine, opoziţia Luna-Saturn oferă zilei un plus de nesiguranţă, tristeţe, restricţie, întârziere în planuri sau refuzul unei colaborări.
De pe această axa a relaţiilor Lună şi Saturn ne pun în faţa unor conjuncturi care au menirea să ne aducă la lumina ceea ce este rău sau nu merge într-o relaţie. Azi ne amintim din nou de legămintele de fidelitate pe care nu le-am respectat, de libertăţile pe care ni le-am oferit şi prin care am şubrezit o prietenie sau am distrus altele, de acele întâmplări când nu am putut fi obiectivi sau nu am oferit un sprijin potrivit, după cum cerea situaţia, conjunctura. Ne amintim de cei care ne-au înşelat, de conflictele ce au pornit de la bani, un obiect, de la minciună sau lipsă de tact.
Toate acestea vin ca o greutate în plus şi nu reuşim să găsim echilibrul între îndemnurile esenţiale ale zilei de ieri, segregarea celor mai importante dintre ele, şi tristeţea acestei zile, nostalgia care schimbă nivelul de vibraţie şi ne duce spre interior, în timp ce familia, grupul de apartenenţă, societatea cere azi acţiune pe spaţiul public, o interacţiune eficientă, scurtă ca durată, dar suficient de puternică pentru a ne smulge din starea sufletească a zilei de ieri.
Discontinuitatea este trăsătura acestei zile şi este cu atât mai neplăcută cu cât încă avem în minte necesitatea de a acţiona într-un anumit fel, de a fi dinamici, de a fi sinceri, curajoşi sau de a ascunde o slăbiciune pentru a obţine succes într-un proiect personal. Nesiguranţa care se deduce din sarcinile suplimentare, cele pe care nu avem timp sau chef să le facem, zdruncină sistemul de valori pentru că nu toţi putem să facem ca Napoleon mai multe treburi în acelaşi timp.
Prin urmare, 28 mai nu aduce o finalitate constructivă zilei de ieri, ci o sarcină suplimentară, o complicaţie, o nostalgie a ceea ce a fost ziua de ieri sau a alteia de anul acesta când am dorit să facem mult şi repede şi când nu am avut timpul şi nici resursele necesare pentru asta. Combinaţiile reziduurilor zilei anterioare şi îndemnurile complicate ale zilei de azi ne vor pune în mare dificultate încât numai renunţând brusc ne vom elibera de tensiune, numai desprinzându-ne cu atitudine de ceea ce vine spre noi putem să ne descoperim calmul şi echilibrul.
28 mai vine cu puţină oboseală, cu puţin tristeţe, cu necesitatea de a depune efort într-o altă direcţie decât cea spre care ne îndreptasem ieri şi nu avem timp să ne canalizăm pe următoarea etapă a proiectului aflat în derulare. Incertitudinea este periculoasă azi tocmai de aceea să ne stabilim ca multe din cele ce le avem de îndeplinit azi să le trecem printr-un filtru, să le triem, să le selectăm sau să le încadrăm în aşa fel încât, chiar dacă ne vine greu să le rezolvăm pe toate, măcar să le ştim cu precizie rostul, să le avem într-o ordine mentală, ori fizică încât, dacă printr-o minune dispunem şi de timpul necesar, să ne fie accesibile.

Duminică, 29 mai
Ultima zi de Berbec (Lună în Berbec) ne aduce o nouă provocare pe care o vom primi cu mai puţină reticenţă, cu mai multă încredere şi plăcere decât am avut parte de-a lungul acestei săptămâni.
Semnul unei altfel de înţelegeri ne va oferi azi impresia că încălcând puţin regulile morale, minţind numai puţin sau îndrăznind mai mult depăşim o barieră care ne chinuie încă din toamnă anului 2010. Se pare că multe din semnalele acestei zile vin, prin conjuncţia Luna-Jupiter, pe această filieră şi nu ne va pasă prea mult dacă azi întâi acţionăm şi apoi gândim.
Ceea ce ni se întâmplă azi seamănă mai curând cu un scenariu poliţist, dar nu aşa cum regăsim în cărţile celebrei Agatha Christie, ci unul cu multe scene de comedie gen Nick Carter Superdetectiv sau Academia de Poliţie.
Aspectul important al zilei de 29 mai, în special în prima parte a acesteia, dominată de sextilul Soare-Lilith, oferă semnale de natură medicală, schimbări în ritmul cardiac, în metabolismul mineralelor sau în cel al glandelor cu secreţie internă. O uşoară slăbiciune a corpului ne poate face să savurăm momentele de tragicomedie din pat, urmărind un film, sau de la balcon, ori de la fereastră supraveghind strada ori… vecinii. Într-o transpunere generală această slăbire ne aduce neputinţa de a lua parte la tumultul vieţii aşa cum suntem îndemnaţi. Consider că, în raport cu ceea ce am tot experimentat de-a lungul întregii săptămâni, faptul că nu putem împlini ceea ce ni se arată acum este semnul unei şanse, al unui noroc. Ideea de sacrificiu pe care vibraţia solară ne-o oferă acum este o mare ciudăţenie. Zodia Gemeni nu are câtuşi de puţin noţiunea sacrificiului şi, în relaţia cu Lilith din Berbec care are această noţiune însă doar pentru a o dispreţui, este pusă în situaţia de a săvârşi acum aşa cum ne îndeamnă Marii Maeştri – să oferim şi ceea ce nu avem. Paradoxul de a oferi ceea ce nu avem conţine mesajul ascuns al evoluţiei, al depăşirii limitelor impuse de vârstă, sex, nivel de cultură, experienţe. A oferi ceea ce nu avem este pentru Gemeni suprema dilemă şi mesajul care ne vine acum dinspre acest semn bulversează, chinuie, consumă, frământă. Dacă privim această situaţia din perspectivă karmică, din care Gemenii au cunoscut anterior voluptatea şi grandoarea vibraţiei solare, dar nu au folosit-o cu discernământ, depăşirea condiţiei informaţionale, a valorilor vandabile, a ideii că totul are un preţ, printr-o încercare, printr-un stres, o păcăleală, o neputinţă, o carenţă, este semnul unei evoluţii forţate. Acum nu mai avem ce oferi pentru a obţine bucuria, plăcerea ori satisfacţia şi ne oferim pe noi înşine. Oboseala este semnul că nu putem ajunge la tubul de medicamente, cearta indiciul că nu mai avem relaţiile necesare pentru a merge mai departe şi atunci replierea pe un stimul negativ, aşa cum se întâmplă azi, ne duce în zona lui “Goleşte-te de tine ca să te pot umple eu”, îndemn pe care Domnul Luminii, Iisus, ni l-a lansat cu mult timp în urmă.
Aceasta este condiţia esenţială a eficienţei. Bucuriile şi necazurile, privite ca stare sufletească, nu ca situaţii ori conjuncturi social, se topesc în secunda în care Eul personal, împovărat de karmă, se identifică cu un Eu universal situat în afara timpului şi determinismului acestei lumi, un Eu care ne cheamă din lumină pentru a ne impregna cu calităţi pe care nu le putem obţine decât depăşindu-ne condiţia.
Dincolo de mesajul ezoteric al acestei zile, valoarea comună ne îndeamnă spre a ne depăşi limitele pe care ni le-am impus pentru a ne proteja satisfacţia ori confortul. Dacă putem cere ajutor, dacă neglijăm teama de umilinţă, ridicol sau sărăcie, dacă abandonăm ideea de luptă şi îmbrăţişăm sentimentul că lucrurile esenţiale sunt simple şi directe, sextilul Soare-Lilith ne prezintă anturajul ca un spectacol situat în afara noastră pe care îl putem simţi amplu şi personal dacă abordăm din nou deplasarea spre centrele de putere care ne-au împovărat. Contactul cu soluţia este însă o mare încercare a acestei zile, pentru că nu o vom recunoaşte, deoarece ea se îmbracă în hainele lui „nu-mi place”, „nu mai rezist”. Ştim din învăţăturile ezoterice că vindecarea, de cele mai multe ori, culminează cu o ultimă criză de ataşament faţă de cauza suferinţei sau de efectele ei. De-a lungul acestei zile vom avea dese momente de explozii temperamentale, dar ele sunt ipostaze când ne desprindem de cauza suferinţei şi nu trebuie să le privim altfel.
Spre seară, când Luna trece în Taur ne mai liniştim şi reuşim să vedem totul mult mai clar. De fapt, trecând prin sextilul Luna-Neptun nu vedem într-o lumină subiectivă, plăcută, mai puţin periculoasă sau mai puţin dureroasă. O parte din nemulţumiri se vor evapora şi ne va fi mai uşor să acceptăm complicaţiile săptămâni tulburătoare pe care o încheiem.
Prin urmare, ultima zi a săptămânii ne aduce într-o relaţie complicată cu sine. Multe din cele ce le simţim sau le facem nu le putem pricepe, dar ne vine bine să le facem aşa, să le spunem, nu ne putem abţine să nu le continuăm aşa cum ni le dictează mintea, sentimentul sau experienţa anterioară. Primul contact cu ceea ce ne aduce această zi nu este însă plăcut. Invitaţiile sunt acolo unde nu dorim să mergem, aprecierile nu sunt cele aşteptate, criticile nu par deloc obiective, rezervele de bani sau energie nu sunt potrivite şi cu toate acestea trebuie să facem faţă situaţiilor cu ceea ce avem. Pasul următor este o umilinţă sau o iluminare şi nu se poate anticipa în mod concret ce va alege fiecare. Acum experienţa vieţilor anterioare, experienţa cunoaşterii lumii fizice, a înţelegerii sentimentelor, a profunzimilor sufleteşti ne ajută sau ne complică viaţa oferindu-ne soluţii geniale sau rezolvări penibile.
Se poate însă anticipa o neputinţă în a cere ajutor, în a ne deplasa spre un centru de putere care pare mai bogat în informaţii sau soluţii. Cine alege să-şi consume cei doi bănuţi din punguţă pentru a cere ajutor va proceda cel mai bine.
Acest pas nu este însă atât de simplu cum pare, pentru că barierele pe care Lilith le pune sunt deosebit de complicate şi dureroase şi nu se pot vedea dincolo de ele decât din mijlocul problemei, deci numai în timpul desfăşurării omul poate şti dacă a ales sau nu bine.
Puritatea sufletului şi experienţele anterioare corecte sunt cele care ne pot oferi privilegiul de a avea o zi liniştită, puternică şi dispusă să ne ducă dincolo de nelinişte, adică acolo unde albastrul cerului este tactil, iar limpezimea apei proaspătă şi plăcut mirositoare.

3 thoughts on “23 – 29 mai 2011

  1. elena spune:

    Plina de acuratete previziunea pentru 23 mai-24 mai insa ziua de 25 ma sperie, imi imaginez deja pe ce linie o sa plutesc. Imi poti spune te rog mai exact ce anume tip de oameni vor fi protejati de sextilul soare- uranus sau e imposibil?

  2. elena spune:

    Nu ma pricep foarte mult la astrologie, doar citesc fel de fel de articole si carti pe subiectul acesta insa mi se pare foarte interesant felul in care interactioneaza astrograma momentului asupra celor care au un anume traseu pe care il urmeaza inevitabil determinat prin progresii si harta natala…din nefericire pentru mine studiul astrologiei aprofundat nu va putea fi posibil pana la un moment dat insa mi-ar placea sa o fac dupa acel moment dat. Din cate am auzit, dumneavoastra v-ati ocupat cu formarea in astrologie, insa nu stiu daca inca va mai ocupati sau o sa va mai ocupati si in viitor. Oricum felicitari pentru toata activitatea in domeniu, sunteti un adevarat astrolog si om de stiinta. Succes in continuare!

  3. Elena,
    este greu de stabilit cine se va simti bine pe aceste unghiuri. Careul Pluton-Lilith este mult prea agresiv si invaluie totul intr-un nor greu de patruns. Nu cred ca este un semn anume care sa fie avantajat, ci un anume tip de individ. Acuzele sunt atat de intense si puternice ca te gandesti daca a fost ceva real din ceea ce ni s-a intamplat pana acum. Cine se poate detasa de aceste reziduuri si face pasul spre liniste si impacare accepta mult mai usor ceea ce i se intampla gandind ca indiferent ca e prea dura pedeapsa sau prea blanda a nu fi egoist inseamna a fi disponibil si fiind disponibil intelege din interactiune ce poate fi adevarat din ceea ce ti se intampla si ce este plasmuirea tulbularilor pe care altii din jurul nostru le traiesc si nu stiu daca sunt adevarate sau nu. Pe aceste unghiuri daca ti se spune „Tu esti de vina” poti fi sau nu poti fi, insa adevarul aici nu te insoteste de la sine. Trebuie sa primesti cu seninatate acuzele si sa alegi apoi cu ce te hranesti, cu lumina sau cu intuneric. Aceasta este genul de intelegere pe care sextilul Soare-Uranus, prin posibilitatea de a extinde particularul spre o dimensiune generala, ne-o confera.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.