23 – 29 aprilie 2012

Săptămâna 23-29 aprilie este una marcată de evenimente importante. Luni, Mercur şi Capul Dragonului se situează în trigon, marţi, Soarele va împlini un trigon cu Marte, iar miercuri, Mercur şi Pluton se vor situa în careu. Aceste prime zile ale săptămânii ne aduc o înclinaţie spre a acționa în dizarmonie cu grupul, cu propria evoluţie, într-un dezacord major faţă de ceea ce am construit până acum. Puţini vor fi cei care vor vedea în trigonul Mercur-Capul Dragonului de luni o oportunitate pe care să o folosească cu maturitate şi înţelepciune. Puţini vor vedea în trigonul Soare-Marte de marţi o oportunitate în a acţiona cu măsură şi, de asemenea, puţini vor considera că tensiunea care le vine din necunoscut în aceste prime trei zile ale săptămânii reprezintă de fapt o aducere la lumină, o evidenţiere a propriilor limitări susţinute pe impresii eronate cultivate de la începutul anului până acum. Săptămâna ne aduce un salt calitativ important ce va fi cel mai vizibil în ziua de 29 aprilie. Ceea ce este important de specificat referitor la acest salt vine chiar în ziua de joi, 26 aprilie când Luna va trece în Rac. Aceasta va reprezenta una dintre cele mai importante zile ale săptămânii pentru că ne indică un moment de gol, de vid, de apnee, în care mintea poate judeca la rece situaţiile pe care le parcurge, în care destinul ne oferă un moment de respiro când putem să ne tragem sufletul sau să ne gândim în ce direcţie ne îndreptăm. Este, deci, un moment de răstrişte de care ar trebui să ne folosim cu cât mai multă înţelepciune.
Ceea ce va fi evident în ziua de joi va merge în direcţia tentaţiei, a păcălelii, a jocului iluziei, printr-o invitaţie sau printr-o tentaţie care ne vine din social şi care poate fi legat de plăceri fizice, plăceri afective, plăceri financiare sau chiar de promisiunea de a scăpa de un stres, o tensiune pe care nu o vedeam în niciun fel rezolvată. În realitate, mijlocul săptămânii, prin ceea ce ne vine din primele trei zile şi prin ceea ce se preconizează a se întâmpla în următoarele, reprezintă o invitaţie la moderaţie, echilibru, la a ne implica în acţiuni care nu produc efecte imediate, la a da dovadă de înţelepciune. Finalul săptămânii se va dovedi a fi însă spectaculos. Sâmbătă, chiar dacă ziua va începe într-un ton uşor neplăcut şi cea mai mare parte din zi (10,00 – 19.00) Luna va fi în perioada fără direcţie, ceea ce înseamnă indecizie, lipsa unui suport social în a derula o acţiune, spre seara, ziua va fi marcată de întâlniri remarcabile cu persoane importante, de apelul, fie şi mental, către exemple speciale care au asupra noastră un impact major.
Deşi, în aparenţă, cele două zile de pe finalul săptămânii nu sunt legate, îndemnul şi starea sufletească, schimbate deja din seara zilei de 28 aprilie, vor fi deosebit de importante pentru că vor valorifica cele patru trigoane pe care ultima zi a săptămânii le vor împlini şi ne vor convinge nu doar în vorbe de duh, ci și în realitate, că omul este făuritorul propriului destin. Selecţia pe care noi o impunem evenimentelor sau persoanelor, pornind de la elementul benefic ce se va consuma în seara zilei de sâmbătă ne va ajuta să valorificăm oportunităţile zilei de duminică şi să beneficiem, prin impactul şi susţinerea acestora, de un salt colosal. Următorul trigon între Soare şi Pluton se va produce pe 30 august când Luna se va situa pe aceeaşi axă Leu-Vărsător, dar din Vărsător şi când nu va mai avea posibilitatea de a împlini patru trigoane aşa cum se întâmplă în ultima zi a acestei săptămâni. Asta înseamnă noroc, oportunitate, succes, promisiunea de a produce un salt important, poate chiar deosebit de important pentru destin sau carieră, însă nu oricum, nu gratuit şi nu împlinit de la sine, ci condiţionat de proporţia energiei pozitive pe care suntem dispuşi să o folosim pentru cei din jur.
Cei care lucrează cu energia sau care sunt angrenaţi într-un proces de evoluţie spirituală urmărind acest scurte previziuni vor înţelege că această săptămână reprezintă un interval în care multe dintre tensiunile şi problemele ascunse cu grijă în subconştient vor ieşi la suprafaţă şi vor căuta în jur să ne apropie de oamenii care au aceleaşi probeleme. Acest timp de rezonanţă nu este încurajat de un căutător al adevărului, nu este încurajat de niciun maestru spiritual, ci dimpotrivă aceste tendinţe trebuie să i se opună o rezistenţă temeinică. Rezonanţă acestei săptămâni nu trebuie să pornească de la ideea „Descopăr că sunt la fel cu X sau Y”, ci trebuie să meargă pe ideea iubirii ca finalitate, nu ca mod de exprimare, ca mijloc de manifestare.
Fiecare zi în parte va veni cu propriul său mesaj care ne va convinge că a acţiona în mod individual este cea mai bună soluţie. Privită în ansamblul ei, săptămâna 23-29 aprilie ne va apărea însă ca un paradox, pentru că nu ne îndeamnă la creşterea şi dezvoltarea personală imediată, aşa cum ne-am obişnuit cu predispoziţiile astrale de la începutul lunii aprilie, ci să obţinem un progres printr-o acţiune ocolită, adică prin a ajuta anturajul, grupul, prin a munci pentru a produce schimbări calitative în grupul de apartenenţă sau a restabili armonia și, în timp, prin intermediul acestora norocul sa ne iasă în cale. Toate acestea vor constitui, după 9 mai 2012, roadele după care tânjim acum.

Luni, 23 aprilie
Începem săptămâna cu împlinirea trigonului Mercur-Capul Dragonului, în a doua parte zilei şi cu ingresul Lunii în Gemeni în preajma orei 20,00. Aspectul important care reiese din tranzitul lui Mercur prin Berbec, în special azi când Mercur împlineşte un trigon cu Capul Dragonului este cel legat de disciplinarea minţii, de dezvoltarea unei gândiri structurate, de folosirea imaginaţiei creatoare, de sprijinul practic dezvoltat în raport cu familia, patrimoniul personal, în raport cu nevoile pe care le au prieteni, asociaţii, membrii familiei. Aceste nevoi nu sunt foarte bine structurate sau dacă sunt structurate ele merg, pe filiera agresivităţii, a necesităţii de a dezvolta un punct de vedere propriu, de a impune un punct de vedere propriu, pentru un rezultat practic.
Luna, abia s-a desprins de conjuncţia cu Jupiter, care s-a împlinit ieri, fiind în continuare în Taur, ne indică faptul că emoţia colectivă, gândurile, impresiile care ne vin din anturaj sunt încă într-o zonă a lezării personale, a sentimentului de culpă, de vină, a acelei stări psihice menită să ne ofere informaţii eronate despre anturaj despre modul cum ne construim demersurile, cum ne implementam un proiect, de cum ne impunem în fața celorlalţi. Ideea principală care reiese din aceste trimiteri spre următoarele două zile se bazează pe faptul că, în tranzitul său prin Taur, Luna a avut de împlinit conjuncţii cu Soarele (Luna nouă), cu Lilith şi cu Jupiter, adică a avut de parcurs o exprimare la nivel social printr-o cultivare a sentimentului de expansiune, de extindere a câmpului conştiinţei, de exprimare prin căldură, rafinament, eleganță, dar şi de apelare la anumite tertipuri, socio-comportamentale, minciuni, erori de gândire, adevăruri parţiale pentru ca, în final, prin conjuncţia Lunii cu Jupiter, rezultatul să fie unul cu ecou social puternic. Indiferent că am ales bine acţiunea pe care am săvârşit-o în săptămâna anterioară sau ne-am pripit, rezultatul va fi unul concret chiar în acest început de săptămână. Nu trebuie să uităm că suntem în continuare marcaţi de opoziţiile Marte-neptun și Soare-Saturn şi astăzi, în a doua parte a zilei, Luna va intra în aplicaţia careurilor cu Neptun şi al careului cu Marte, aducând tensiunii din această zi o modelare greşită în raport cu rezultatele pe care le aşteptăm de la zilele următoare. Dacă în prima parte a zilei acest fundal construit pe baza anticipării a ceea ce se va întâmpla spre seară, când Luna va trece în Gemeni, sau mâine şi poimâine, când Luna va avea de parcurs cele două careuri indicate anterior şi respectiv conjuncţia cu Venus, în a doua parte a zilei, mai exact în preajma orei 16,30, când Mercur şi Capul Dragonului se vor afla în trigon, va avea loc o manifestare specială a creativităţii, a gândirii practice, a exprimării prin artă, prin mişcare. Să nu uităm că Mercur nu este doar în trigon cu Capul Dragonului, ci este în conjuncție cu Uranus, aspect împlinit ieri, 22 aprilie, dar este şi în trigon cu Junon. Acest trigon între cele două conjuncţie aduce acestei zile şi aspectului împlinit acum o valoare socială importantă. De azi încep să apară rezultatele muncii practicată în săptămâna anterioară. De azi încep să apară rezultatele în demersurile în care s-a folosit cuvântul, exprimare în scris, autoritatea, tonul ridicat, adică acele elemente care-i dau impresia persoanei care acţionează în a rezolva un demers, în a rezolva un proiect, că se luptă cu toată lumea, că are de convins un auditoriu dificil, că are de susţinut în faţa unul public ostil o ideea personală. Ceea ce vine începând cu această zi ca soluţie este atins de graţia finalităţii pozitive. Pentru unii aceasta finalitate pozitivă poate fi un element ocult, ascuns, greu de înţeles, integrat, însă pentru cei mai mulţi dintre noi tocmai pentru că Mercur mediază tendinţa Nodurilor se soldează cu bucuria împlinirii, cu sentimentul că pe undeva rezultatele sunt pozitive şi pot şi mulţumitoare.
Acest lucru este amplificat de faptul că Luna se află în exaltare şi această calitate a Lunii înseamnă în primul rând siguranţă, nevoia de a construi un element concret, nu de unul singur, ci în raport cu anturajul. Este adevărat că în această perioadă creşte sensibilitatea, nevoia de a primi feedback, nevoia de a construi un lucru simplu, frumos, nu doar pentru ochii celui care acţionează, ci şi pentru anturaj. De a crea un lucru care să inspire, mulţumească, să aducă o senzaţie de satisfacţie celui căruia îi este destinată. O altă trăsătură pe care o lansează trigonul Mercur-Capul Dragonului este cea legată de imaginaţie, de inducerea unei stări de conştiinţă superioară, dar pornind de la elemente simple, concrete, legate de explorarea corpului fizic, de cele cinci simţuri, dar în special cel al pipăitului sau de cel al auzului. Elementele de comportament care transpar din acest aspect se îndreaptă către explorare, către a progresa prin cercetarea necunoscutului prin însuşirea unor informaţii noi, prin atacarea unui subiect incitant, prin cucerirea unei redute care nu a mai fost cucerită niciodată. Asta înseamnă spirit de observator, fler ascuţit, dorinţa de a inova domeniul asupra căruia individului se îndreaptă, chiar dacă pe alocuri spiritul combativ, rapiditatea, uşoara nervozitatea, adică precipitarea, pot să ştirbească din rezultate.
Aceste elemente negative, legate de instabilitate, sunt accentuate după ora 20,00, când Luna trece în Gemeni, insistându-se mai mult pe dramele trecutului, nevoia de a sfida ceea ce a provocat anterior umilinţă şi asta nu dintr-o nevoie de a cuceri necunoscutul, ci de a combate golul de imagine, indecizia, adică momentul de slăbiciune dovedit în săptămâna anterioară.
Prin urmare, ziua devine un element care ne ajută foarte mult în modificarea condiţiei sociale. În primul rând, suntem inspiraţi, apoi avem idei noi, suntem apreciaţi altfel de anturaj (ceea ce emitem), că asta înseamnă gând sau energie sau un obiect concret pe care l-am creat şi l-am lăsat în urmă, toate acestea au menirea de a crea senzaţii plăcute, de a schimba mentalitatea, de a-l face pe cel în cauză să-şi schimbe motivaţia necesară îndeplinirii unui deziderat. Întreaga zi se află sub dorința de a inova, combate, de a progresa, nu la modul gratuit, ci pentru un rezultat concret.
Pentru că parcurgem cea mai mare parte din zi cu Luna pe ultimul sector al zodiei Taur, rezultatele acestei zile vor fi pozitive, susţinute de imaginaţie şi de viziunea creatoare, ducând spre rafinarea gândirii şi spre descoperirea adevărului. Pentru unii descoperirea adevărului se rezumă la preocupări spirituale, la aprofundarea unor tehnici şi mijloace de cunoaştere. Pentru cei mai mulţi dintre noi descoperirea adevărului înseamnă soluţionare concretă pe demersuri derulate în săptămâna anterioară. Aşa după cum se poate constata, multe din trăsăturile acestei zile îşi au rădăcinile în ceea ce am făcut săptămâna anterioară. Vom vedea de-a lungul acestei săptămâni că nu doar ziua de luni, 23 aprilie îşi extrage puterea din săptămâna anterioară, ci toate zilele, fiecare în felul său.
Nu este de neglijat faptul că în Gemeni, Luna devine uşor instabilă, uşor superficială,că se apropie mai mult de ambalaj, decât de conţinut şi pe un fond agresiv, trist, melancolic, negativ, poate chiar deprimant, dezvoltat de săptămâna anterioară, elementele cu care lucrează spre seară pot să ne depărteze de adevărata natură a lucrurilor, de elementele importante pe care trebuie să le abordăm sau care ne poate ajuta să ne dezicem de o cauză. Nu va mai conta că toate acestea sunt motivate de nevoia de a scăpa de o problemă, ci va conta că ni se va oferi ocazia să înlăturăm o greutate şi vom alege cel mai simplu mod, nu neapărat şi cel mai înţelept. Cu toate acestea faptul că Mercur şi Capul Dragonului îşi împlinesc un trigon în aşa fel încât Mercur din Berbec, cu dorinţa sa de a răsturna lumea sau de a cuceri o redută ce nu a mai fost cucerită niciodată, mediază tendinţa Nodurilor, adică vine cu soluţii constructive, cu o vindecare, cu o cauterizare a rănii, deci ne ajută să facem mult mai uşor faţă neprevăzutului care ne-a agresat în săptămâna anterioară. Soluţiile acestei zile sunt deci demne de apreciat, dar şi un semnal de alarmă că întreaga săptămână se va desfăşura cam în acest registru.
Recomandarea pentru această zi este aceea de a ne aminti de copilărie, de calităţile remarcabile pe care le are spiritul la începutul vieţii când nu este încă alterat de materie, când nu se împiedică în propriile decizii şi când îşi mai păstrează încă din savoarea şi lumina vieţii de Dincolo.

Marţi, 24 aprilie
A doua zi a săptămânii ne aduce ca principal eveniment împlinirea trigonului dintre Soare şi Marte, iar în fundal Luna are de împlinit, până la ora 13,41, nu mai puţin de şapte aspecte. Astfel, va împlini trei careuri (cu Neptun, Marteș i respectiv Chiron) două sextile cu Uranus şi respectiv Mercur, o opoziţie cu Junon şi evident o conjuncţie cu Coada Dragonului împlinită la ora 10,10. Aceste aspecte au un evident caracter negativ în primul rând pentru că numărul aspectelor negative care se împlinesc azi este mai mare decât numărul aspectelor pozitive, dar şi pentru că, în ziua în care se împlineşte trigonul dintre Soare şi Marte, Luna va trece prin punctul de pedeapsă, adică prin conjuncţia cu Coada Dragonului, ceea ce va marca un fel de râsu’-plânsu’, o confruntare cu trecutul neplăcut pentru a-l burui. Dacă din careurile pe care Luna le împlineşte cu Neptun și Marte ne alegem cu deziluzie, cu o uşoară tendinţa de a nega, de a spune NU, de a refuza de a tranşa, de a căuta, cum se spune în popor „nod în papură” opoziţia Lunii cu Junon dă acestor stări proaste, acestor stări de indiferență sau negaţie o finalitate concretă, practică, necesară contextului pe care îl traversăm acum. Spun necesară pentru că în separaţia opoziţie dintre Lună şi Junon se împlineşte sextilul Luna-Uranus, adică un element bun, un succes, o veste buna, un semn de clemenţă primit din partea unei autorităţi, dar nu pentru a favoriza persoana pentru care este făcut binele, ci pentru a favoriza pe cel care acţionează. Adică binefăcătorul îşi face un bine sieşi chiar dacă din perspectiva sa realitatea va suna altfel.
Putem relativ uşor să ne întrebăm dacă toate acestea au un rezultat pozitiv de vreme ce binele nu ajunge în curtea necăjitului, ci ajunge tot în curtea celui care are mai mult, dar putem să ne risipim această îndoială gândindu-ne că ultimele aspecte care se vor împlini astăzi sunt sextilul Lună-Mercur şi careul Luna-Chiron care înseamnă progres prin gândire, prin comunicare, prin interacţiune, prin schimb de idei, prin brainstorming. Toată această evoluţie privită ca fundal, cu Luna în Gemeni împlinind multitudinea de aspecte indicate mai sus, au menirea de a ne oferi sentimentul că viaţa este încărcată de diversitate. Pentru unii diversitatea se restrânge la un cadru foarte restrâns adică, a retrăi o stare proastă în mai multe conjuncturi cu mai multe persoane. Pentru unii diversitatea porneşte de la imaginaţie, de la speranţa de a-şi modifica în bine condiţia vieţii, până la bogăţie de informaţii, dezvoltarea unui sistem de valori bazat pe moralitate, acumulare de informaţii, poate chiar nevoia de a a atinge, fie şi numai în parte, spiritul enciclopedist.
Pe acest fundal, se manifestă trigonul Soare-Marte pe semne de pământ, care indică în primul rând în sine, îndrăzneală, într-un proiect ce este legat de îmbogăţirea patrimoniului, acces la informaţii cu caracter public, poate chiar speranţa de a menţine sau de a obţine o funcţie de conducere în structuri administrative, în domenii legate de comerţ, finanţe, bursă. Pentru cei mai mulţi dintre noi aspectul înseamnă sporirea vitalităţii. Este apreciat căminul, nevoia de a spori numărul obiectelor din jur, de a dovedi pricepere şi abilitate într-un domeniu şi toate acestea realizate printr-o uşurinţă în a lua decizii şi a le oferi acestora un caracter pozitiv. Evenimentele care se nasc din această dispunere între cele două planete sunt tangente nevoii de a crea şi de a pune în practică o pasiune. Este adevărat că atunci când este vorba de Marte nu există creaţie fără îndrăzneală, nu există construcţie fără luptă, fără agresivitate însă acum rezultatul este unul benefic. Astăzi, în confruntarea cu propriile probleme, oamenii vor dovedi mai puţină răbdare decât au dovedit anterior, chiar dacă aspectele în săptămâna anterioară erau puţin mai agresive decât cele de acum, unii se vor plictisi uşor să tot execute sau să tot creeze, să dea viaţa unor elemente lipsite de importanță imediată, gândindu-se că îşi consumă energia pentru lucruri lipsite de importanță.
Trigonul Soarelui cu Marte reprezintă de fapt lupta Soarelui cu visele şi speranţele deşarte pe care le tot experimentăm de câteva luni încoace prin faptul că trigonul Soare-Marte nu reprezintă de fapt şi medierea opoziţie Marte-Neptun. Soarele se află la 120 de grade în spatele lui Marte, asta înseamnă că nu poate îndeplini calitatea de planetă mediatoare. Luna, însă, poate veni cu soluţii salvatoare, evident cu îndeplinirea unei condiţii: trecutul este dureros, dar durerea trebuie simţită pentru a putea înlătura cauza. Apelul la practic este un element deosebit de sensibil şi delicat prin faptul că Luna pe primul segment al zodiei Gemeni împlineşte de fapt o cruce cosmică mobilă împreună cu Marte, Junon şi Chiron. Acest aspect înseamnă risipirea în proiecte lipsite de relevanţă, dar şi consumarea energiei vitală a oportunităţilor, a rezultatelor concrete pe care ziua de ieri le-a comportat sau care ne vin din evenimente împlinite săptămâna anterioare în nişte domenii care nu au finalitate, nu au bază sau care generează rezultate de care nu ne putem folosi niciodată.
Prin urmare, a doua zi a săptămânii ne aduce o încercare pe demersuri publice, prin mijloace personale de exprimare. Sunt mobilizate astfel curajul de a spune adevărul, de a menţine un demers public sau o acţiune realizată în raport cu un grup de persoane la un alt standard acela care va viza recunoaşterea profesională, dar şi recunoaşterea unui talent dezvoltat în raport cu grupul de apartenenţă. Fiind vorba despre relaţia dintre două planete situate în zodii de pământ, dar nu oricum cu Soare în Taur şi Marte în Fecioară, se poate vorbi astăzi despre seriozitate, despre îndrăzneala cu care oamenii sunt dispuşi să facă sacrificii pentru a-şi construi o mai bună stabilitate. Judecând după faptul că Marte în Fecioară este dedicat în mod special sistemului, relaţia sa cu Soarele duce la organizarea vieţii, duce la o încadrare a evenimentelor pe care ni le amintim azi, fie ca un proces mental, fie ca experimentare, într-o logică anume. Sunt risipite azi multe îndoieli, aflăm lucruri importante, multe dintre ele constatate într-un mod neplăcut, dar în final rezultatul este unul cât se poate de bun. Se urmăreşte, astfel, prin ceea ce se experimentează, ordonarea vieţii, transformarea evenimentelor negative în evenimente pozitive, cu un rost în viaţa socială. Se va dovedi astfel multă ingeniozitate, mult simţ practic chiar dacă dincolo de ambiţia, abnegația, curajul şi fascinaţia pe le vom dovedi în a atinge ţinta finală, există multă frământare, mult pesimism şi poate prea multe contradicţii.
Se poate vorbi astfel despre exercitarea puterii şi fiind vorba de un trigon înţelegem că ea se va solda cu un rezultat pozitiv.
Nu este de neglijat faptul că în a doua parte a zilei, după ce Lună şi Chiron îşi consumă careul şi intră în separaţie, vibraţia zilei va fi puternic marcată de un aspect important care se va împlini în spaţiul zilei de mâine. Este vorba de careul dintre Mercur direct în Berbec şi Pluton retrograd în Capricorn. Acest aspect aduce frământări lipsite de substrat, neîncredere, deziluzie, pierderi materiale, pierdere de imagine şi chiar o folosire deficitară a limbajului. Informaţia este un element de lezare, de autolezare mai ales când este folosită pe spaţiul public. Această relaţie deficitară dintre Mercur şi Pluton este anticipată în această a doua parte a zilei, chiar dacă ea se va împlini mâine, pentru că tendinţa care va fi observată în a doua parte a zilei de 24 aprilie şi de-a lungul zilei de 25 aprilie va fi aceea de a consuma, de a risipi un câştig important, de a căuta soluţii acolo unde nu este cazul, de a cere ceea ce nu poate fi primit. Cine ştie, poate, pretenţiile pe care le vom avea în această a doua parte a zilei, nu vor fi rezolvate niciodată. Înţelegem astfel că întreaga vibraţie a zilei de 24 aprilie este una menită să incite mai mult decât să rezolve. Vor fi, într-adevăr, oameni care îşi vor rezolva problemele pe care le au, își vor atinge ținta dezideratelor, ținta proiectelor stabilite încă de săptămâna trecută, însă cei mai mulţi vor manifesta aceste impulsuri până în mijlocul zilei. În a doua parte a zilei cei mai mult se vor pierde în detalii lipsite de importanță sau într-o nerăbdare de-a dreptul patologică. Vor cere ceea ce nu vor putea obţine şi tocmai de aceea vor fi tentaţi să dea vina pe viaţă, pe anturaj pe prieteni, pe susţinători, pe protectori adică pe tot ceea ce există în jur şi ar putea, în închipuirea lor, de a le oferi o susţinere menită să le înlocuiască efortul. Înţelegem, astfel, cât de complicată poate fi o asemenea zi care promite mult în prima parte şi dezamăgeşte la fel de mult în a doua parte.
Recomandarea pentru această zi este aceea de a ne aminti de proverbul „la pomul lăudat să nu te duci niciodată cu sacul”.

Miercuri, 25 aprilie
Azi Mercur şi Pluton se întâlnesc într-un careu în a doua parte a zilei, însă pe fundal Luna, pe ultimul segment al zodiei Gemeni, are de împlinit azi o conjunctei cu Venus la ora 6.35 şi un trigon cu Saturn retrograd cu jumătate de oră înainte de miezul nopţii. Cerul acestei zile este însă puţin mai complicat decât ceea ce s-ar putea înţelege din împlinirea acestor aspecte la grad perfect şi anume Marte realizează un trigon cu Pluton și încă unul cu Soarele, descriind pe cer o piramidă de pământ, dar îşi menţine în continuare opoziţiile cu Neptun şi Chiron ceea ce înseamnă desenarea unei configuraţii numită Zmeu. Zmeul, tocmai pentru că are în componenţa sa o piramidă, vine cu exprimări la scena deschisă, cu un comportament menite să se bazeze pe talent, pe comunicare, pe exprimare, pe creaţie, dar în acest caz particular, această piramida de pământ având la baza două triunghiuri minore, duce la crearea unei tensiuni pe care noi o exprimăm de câteva luni, cea dată de opoziţiile lui Marte cu Neptun şi respectiv Chiron.
Putem vorbi astfel despre explorarea unui succes, punerea în valoare a unui talent, dar nu în mod simplu, ci printr-o constrângere socială, printr-o condiţionare legată de starea psihică, de confortul psihic, dar şi de uşurinţa cu care oamenii găsesc puncte comune. Se poate vorbi astăzi de comunicare, însă nu la modul simplu, ci printr-o tensiune, printr-un stres, prin dezvoltarea unui limbaj deficitar, sărac în idei, sărac în mesaje, fără conţinut, care duce la complicarea situaţiilor, la orientarea relaţiilor spre intrigă, deci transformarea acestora în potenţiale pericole. Astăzi oamenii îşi vor da seama că au nevoie de susţinere, au nevoie de încurajare, de consolare, au nevoie de tratament. Deşi în manualele de astrologie acest aspect ne duce cu gândul la tratament psihiatric, pentru că Marte este în opoziţie cu Neptun, tratamentul nu merge către domeniul psihiatric, ci către cel psihologic. Adică apar probleme pe tensiuni, pe frică, pe angoasa care are nevoie de asistență de specialitate. Ele însă nu pot primi un diagnostic pentru că sunt noi. Evident, acolo unde această dezordine are un istoric poate fi vorba despre un tratament psihiatric.
Acest context al zilei, marcat de careul lui Mercur cu Pluton, are însă o componentă benefică pe care suntem obligaţi să o inserăm. Fiind vorba despre un careu Mercur-Pluton încadrat de o conjuncţie Luna-Venus şi un trigon Luna-Saturn, în situaţia în care cele două planete sunt plasate în zodii de aer, întreaga zi se va situa în spaţiul inspiraţiei. Nu putem vorbi aici despre clarviziune, despre mesaje primite pe calea administrativă, judecătorească sau, pentru cei care lucrează cu energia, pe cale spirituală, ci vorbim de lumea ideilor, de conexiunile pe care le poate face un om, din etapă în etapă, pentru a ajunge la un rezultat final. Se va pune problema astăzi altfel decât s-a încercat anterior, cu mai multă înţelegere, cu mai mult rafinament, cu mai multă maturitate chiar dacă miezul acestei probleme, se va dovedi deosebit de complicat.
Acest caracter dificil este dat, în special, de lipsuri, omisiuni, pierderi, neluări în calcul a unor variabile ce şi-au făcut simţită prezenţa încă din ziua de ieri şi dezvoltarea unei stări psihice nepotrivite acestui context, adică încercarea de a rezolva o problemă prin mijlocul cel mai rapid, pe calea cea mai scurtă, în modul cel mai rapid cu putinţă, ceea ce se va dovedi a nu fi şi cea mai bună dintre ele. Acest ultim segment al zodiei Gemeni ne aduce, prin trigonul cu Saturn, ca de fiecare dată, apropierea de propriile experienţe, de propria maturitate, înţelegerea vieţii într-un alt mod, mult mai plăcut şi mai corect. Trigonul pe care Luna îl realizează cu Saturn după ce a fost în conjuncţie cu Venus, o transformă pe aceasta în distribuitor de lumină. Prin intermediul Lunii, Venus şi Saturn, chiar dacă se situează la limita superioară a toleranţei admise de trigon, devin intim legate de acest aspect. În felul acesta, comunicarea exprimarea, teatralitatea poate chiar uşurinţă cu care sunt luate anumite situații, cu care sunt privite anumite întâmplări, ar putea însemna chiar soluţia salvatoare. Există însă o condiţie care trebuie îndeplinită, pentru că această uşurinţă nu înseamnă o soluţie pentru fiecare, şi anume: apelul la experiențele anterioare. Dacă, de exemplu, se va pune problema comunicării într-o limbă străină, atunci apelul la experienţele anterioare înseamnă apelul la un bagaj solid de informaţii, la un certificat de traducător, la o diplomă sau la un alt document care să ateste corecta utilizare a limbii.
Ziua se va dovedi însă dificilă pentru cei care lucrează cu energia, pentru cei care sunt angrenaţi într-un proces de dezvoltare spirituală, pentru că azi conjuncţia Lună-Venus şi apoi trigonul Lunii cu Saturn care încadrează acest aspect negativ realizat între Mercur şi Pluton (careul), înseamnă, de fapt, ascunderea unei probleme, evitarea unei confruntări deschise, dezvoltarea unei atitudini binevoitoare pe baza unui sentiment de vină, de culpă sau chiar pe baza fricii. Se ştie că pentru un practicant a ascunde frica înseamnă a amâna evoluţia, accesul la cunoaştere, rafinarea structurii interioare sau chiar fluidizarea circulaţiei energiei, adică a suflurilor subtile, ceea ce poate duce la devierea de la cale.
Prin urmare, ziua de 25 aprilie devine o zi a oportunităţii, o zi în care binele şi răul se aşează pe acelaşi nivel şi îşi susţin la scenă deschisă motivaţiile. Indiferent că ne vom situa sub razele binefăcătoare ale conjuncţiei Luna-Venus, adica vom dovedi eleganță, rafinament în exprimare şi supleţe în gândire sau, sub razele careului Mercur-Pluton, dezvoltând teamă de necunoscut, incertitudine sau folosind toate bogăţiile pe care le deţinem printr-un limbaj deficitar, sărăcăcios, impropriu, totul va ţine de o anume experienţă a vieţii, de necesitatea omului de a învăţa să-şi trăiască propria viaţă.
Azi pericolul nu va fi cel dat de pierderea în detalii, așa cum s-a întâmplat în ziua anterioară, ci dimpotrivă aceea de a ne preocupa excesiv de mult de lucru care se dovedeşte a nu fi important sau care creează la rândul lor efecte negative. Luna, în calitate de distribuitor de lumină, vine azi cu un mesaj pozitiv: trebuie să selectăm din viaţă ceea ce este pozitiv, corect şi bun pentru a reuşi să vedem în mod obiectiv ceea ce trebuie să reparăm. Va fi mai puţin important faptul că azi cuvintele nu ne vor ajuta pe măsura nevoii, va fi mai puţin important că mesajul acestei zile se încadrează într-un context amplu acela de a folosi un talent, deci, de a ne întâlni cu o oportunitate importantă, cât va fi de importantă finalitatea a ceea ce înfăptuim astăzi.
Aşadar, ca recomandare, este important să medităm azi asupra calităţii vieţii, nu neapărat asupra volumului de informaţii pe care îl mobilizăm. A fi înţelept înseamnă a te situa pe calea de mijloc, înseamnă a aprecia mesajul pozitiv şi mesajul negativ pentru a da vieţii un rost constructiv. A fi înţelept, nu înseamnă a-ţi sprijini întreaga existenţă pe aprecierea celorlalţi, nu înseamnă a acumula doar ceea ce poate fi valorificat imediat, ci înseamnă a reuşi să îmbini contrariile pentru a putea merge înainte, nu la dreapta sau la stânga.

Joi, 26 aprilie
Trecerea Lunii în Rac schimbă complet registrul stărilor sufleteşti înclinând foarte mult balanța spre imaginaţie, spre a dezvolta o colaborare armonioasă cu cei din jur, dar trebuie să luăm în considerare faptul că Luna, în primul segment al zodiei Rac, anul acesta, va fi în fereastra opoziţiei cu Pluton. Elementul special pe care îl comporta această planetă la intrarea în domiciliu îl reprezintă acum sextilul cu Marte, care, fiind în trigon cu Pluton, va încerca să medieze opoziţia Lună-Pluton. Această opoziţie Luna-Pluton se va împlini de fapt vineri, 27 aprilie, iar cea mai mare parte a zilei de azi o vom parcurge în aplicația acestui aspect. Ceea ce este interesant de remarcat şi care se declanşează cu intrarea Lunii în domiciliu este împlinirea unui dreptunghi mistic împreună cu Marte, Pluton şi Neptun conjunct cu Chiron care aduce din nou în centrul atenţiei opoziţia lui Marte cu cele două planete din Peşti (Neptun şi Chiron), dar şi aplicaţia opoziţiei Lună-Pluton pe care o aminteam mai sus. De la ora 8:41, de când Luna va intra în Rac şi până seara, ea va avea de împlinit patru aspecte: un trigon cu Neptun, un sextil cu Marte, un careu cu Uranus şi un sextil cu Soarele.
Aceste unghiuri fac trimitere la stări sufleteşti uşor duplicitare, în primul rând pentru că sunt comparate cu ceea ce s-a întâmplat în zilele anterioare şi în al doilea rând că sunt agasate de neprevăzut, de situaţii care nu pot fi luate în calcul, de variabile, de persoane care nu ar fi trebuit să facă parte din conjuncturile sau întâmplările care se derulează astăzi. Pentru că Luna până la ora 8:41 când îşi schimbă semnul, va fi în Gemeni, noaptea de miercuri spre joi, va fi marcată de gânduri intense, de tulburări aplicate ritmului cardiac, senzaţia de neîmplinire, de insatisfacţie fie datorate stărilor sufleteşti contrare, fie pentru că un eveniment straniu se petrece în acest interval. De vreme ce Luna va intra în Rac şi starea sufletească se schimbă, alegerile pe care le abordează omul vor fi unele mult mai inspirate, altele mult mai aproape de logică şi raţiune în aşa fel încât până aproape de seară, până în preajma orelor 18,00 ceea ce gândim, ceea ce decidem să fie stabil, constructiv şi plăcut pentru viaţa personală. În ceea ce privesc evenimentele, trigonul Lunii cu Neptun şi apoi sextilul cu Marte, ne aduce Luna în postura de planetă mediatoare opoziţie dintre cei doi. A media opoziţia dintre Marte şi Neptun însemnă a găsi soluţia unei probleme emoţionale, a rezolva o dramă sufletească, a depăşi un impas, a ne implica în acţiuni în care se regăsesc mai multe persoane prin aportul cărora viaţa poate comporta schimbări substanţiale.
Dacă Neptun face trimitere la psihismul uman, iar Marte la dorinţele fizice, dacă Neptun în Peşti scoate în evidenţă emoţia colectivă şi apropierea, în cazul nostru, al românilor, de egregorul naţional, iar Marte în Fecioară tulbură activitatea instituţiilor publice, Luna în domiciliu, prin medierea realizată între cele două extreme, ne duce spre a soluţiona o problemă personală printr-un act administrativ sau decizii luate cu sufletul. Aceste soluţii vizează în primul rând echilibrul emoţional, relaţia cu semenii, rezolvarea unei nemulţumiri, chiar vindecarea de o traumă, desprinderea de o problemă care ne vine din trecut şi care a început să se manifeste din luna februarie a acestui an, dar ne face şi pregătiţi în fața unor evenimente neprevăzute ce se vor manifesta în seara acestei zile. Totuşi, relaţia dintre Lună şi cele două planete aflate în opoziţie (Marte şi Neptun) nu este singurul aspect al acestei zile, iar Luna nu reprezintă singura planetă care poate media o opoziţie, ci, de asemenea, Pluton din Capricorn va media opoziţia pe care Marte o realizează în mod special cu Chiron. Aceste unghiuri sunt interpretate în complex şi acest complex (dreptunghiul mistic) reuneşte două zodii cardinale şi două mutabile, aducând pe masa tratativelor două tipuri de intenţii total diferite, atât ca manifestare cât şi ca finalitate, dar şi două tipuri de temperamente care nu pot fi combinate,poate chiar întâlnirea a două sau mai multe persoane care nu pot lucra împreună.
Situaţia este, aşa cum se poate observa, destul de severă pentru că sextilul dintre luminarii, pe fundalul trigonului dintre Lună şi Neptun desenează alăturat dreptunghiului mistic un dreptunghi minor, cu Soarele focar, Soare ce a intrat deja în fereastra conjuncţiei cu Lilith. Asta înseamnă că multe din evenimentele acestei zile, multe din semnalele pe care le avem astăzi, tocmai pentru că vin pe calea inspiraţiei, pe calea neprevăzutului, prin mijloace neconvenţionale, reprezintă avertismente de care este imperios necesar să ţinem cont pentru că ele indică elemente reale ce se vor manifesta începând cu finalul acestei săptămâni când Soare se apropie din ce în ce mai mult de Lilith. Mâine, când Luna şi Lilith vor fi în sextil, vom avea o dovadă clară asupra acestei direcţii, însă atunci când se va manifesta primul semn, deja este prea târziu şi nu mai putem schimba aproape nimic. Tocmai de aceea este important astăzi să dăm dovadă de echilibrul emoţional, să fim selectivi cu oamenii, selectivi cu întâmplările, selectivi cu emoţiile şi să nu visăm că dacă ni se oferă oportunitatea, în mod obligatoriu finalitatea va fi cea pe care ne-o închipui astăzi. Fiind implicat Pluton, în mod absolut obligatoriu este implicat şi Uranus, iar Uranus participa la construirea unei configuraţii numită „Aripi de pasăre” care este de această dată atipică (are un braţ mai mare şi unul mai mic) semn al dezechilibrului mental. Aşa după cum se poate observa, la aceste configuraţii participă un număr mare de planete fiecare în modul specific şi toate acestea sunt declanșate de intrarea Lunii în domiciliu. Este, deci, important să ţinem cont de faptul că schimbarea sensului emoţiilor reprezintă un catalizator al conjuncturilor, al caracterului pozitiv pe care îl poate avea o conjunctură socială, dar şi un semn foarte clar că finalitatea poate fi dictată de modul cum simţim și de modul cum reacţionăm la stimulii din jur.
Prin urmare, ziua de 26 aprilie este o zi important a acestei săptămâni în primul rând pentru că aduce intrarea Lunii în domiciliu, în al doilea rând pentru că această ipostază astrală a Lunii aduce împlinirea unei configuraţii numită „dreptunghi mistic” ce ne înfăţişează fuziunea a două sau mai multe forţe incompatibile. Este mai mult decât clar pentru unii că din această combinaţie pot rezulta manifestări explozive, ieşiri temperamentale. Se ştie că Racul nu este un semn atât de liniştit şi de calm, însă Luna se manifestă cel mai bine aici pentru că aduce fuziunea individului cu societatea, cu comunitatea, care este de altfel una din finalităţile importante ale existenţei umane.
Pentru a scăpa de ceea ce se preconizează a se întâmpla astăzi, mulţi evadează din prezent, mulţi se întorc spre trecut, îşi amintesc de lucruri frumoase care li s-au întâmplat, îşi amintesc de persoane importante, de iubiri pătimaşe, de dorinţe împlinite, adică fac apel la o memorie a corpului, la o memorie emoţională, expunându-se, în felul acesta, unui pericol şi mai mare, acela de a trăi în trecut, de a vicia prezentul cu ceea ce nu mai poate fi schimbat, de a aduce din trecut, ad literam, întâmplări care trebuie lăsate acolo.
Elementul cheie al acestei zile nu este însă indicat de controlul dat emoţiilor, ci mai curând de cel aplicat atenţiei. Cel care va fi atent la ceea ce simte, la persoanele pe care destinul i le aduce în faţă, la dorinţele pe care le are, la modul cum își selectează priorităţile acestei zile va fi cel mai câştigat.
Asta se întâmplă pentru că avertismentele și trimiterile pe care această zi le exercită asupra individului sunt deosebit de importante şi de serioase prin faptul că luminariile sunt implicate în toate aceste conjuncturi categorice. Fiind implicat Soarele, în mod clar şi sigur evenimentele care vor urma începând de azi reprezintă un preambul aplicat schimbărilor importante ce se vor comporta începând cu finalul acestei săptămâni. Apropierea Soarelui de Lilith dă multor astrologi fiori reci, inspiră teamă şi îl expune pe om la pericole foarte complicate, foarte înşelătoare. Toate acestea ţin de o anume dinamică socială, de o dezvoltare psihocomportamentală a individului pe care acum o putem cel mult intuită. Când se vor împlini aspectele deja nu vom mai putea face nimic. Împlinirea aspectelor nu este foarte departe în timp, ea îşi arată primele semne începând de mâine 27 aprilie când Luna şi Lilith se vor întâlni într-un sextil. Acestea vor ţine de minciună, defăimare, de tendinţa de a considera că puterea verbală sau autoritatea impusă de vârstă, funcţie, statut este mult mai importantă decât autoritatea morală. Tocmai de aceea recomandarea pentru această zi se înscrie în suita de recomandări la care facem apel de câteva luni încoace: oameni buni, nu vă pierdeţi capul!

Vineri, 27 aprilie
Ziua de vineri 27 aprilie ne aduce un număr de cinci aspecte pe care Luna le împlineşte cu Chiron (trigon) cu Pluton (opoziţie), cu Mercur (careu) şi două sextile cu Lilith şi respectiv Jupiter. Astăzi, Luna va trece de jumătatea zodiei Rac şi va rupe dreptunghiul mistic pe care l-a împlinit ieri, dar va avea grijă prin împlinirea careului cu Mercur şi respectiv a opoziţiei cu Pluton, să împlinească o configurație numită „careu în T” pe semne cardinale care acţionează altfel decât dreptunghiul mistic, dar aducând în centrul atenţiei o notă impulsivă, o precipitare, o risipire în proiecte lipsite de importanță, dar şi o abordare a cuvântului, a exprimării într-un mod necuviincios. Ceea ce se împlineşte cu acest careu în T cu planeta Mercur focar reprezintă de fapt un dezechilibru aplicat relaţiilor şi, în acelaşi timp, o nevoie imperioasă de a găsi în celălalt, în societate, în oponent, în duşman, un sprijin.
Trăsăturile astrale ale acestei zile merg pe două direcţii. În primul rând, în timpul nopţii avem de parcurs trigonul Lună-Chiron, opoziţia Lună-Pluton şi, în zorii zilei, careul Lună-Mercur. Toate acestea ne fac atenţi asupra experienţelor vieţii, asupra gândurilor, asupra manierei în care înţelegem şi apreciem exemplele înaintaşilor şi ne ajută să ne corectăm comportamentul în raport cu modelele pe care aceştia ni le oferă. Putem experimenta vise stranii, vise bizare, în care să ne întâlnim, fie în sfera imaginaţiei, fie la modul concret în planul astral, cu fiinţe care ne-au părăsit de mult şi trăiesc în acele lumi sau cu închipuiri asupra unor evenimente pe care ne-ar plăcea foarte mult să le trăim. În paralele cu această înclinaţie spre emoţie, în prima parte a zilei, adică între careul Lună-Mercur şi sextilul Lună-Lilith, apare o stare de gol stranie în care vom încerca să facem legătura între ceea ce s-a întâmplat în timpul nopţii şi tentația uşor ascendentă pe care ne-o oferă această zi. Cei sensibili vor încerca să se coordoneze în timpul zilei după mesajele pe care le primesc din timpul nopţii. Nu reprezintă însă un element deosebit de important al acestei zile pentru că piatra de încercare o reprezintă sextilul Luna-Lilith care ne pune în fața unor tentaţii, în fața unor gânduri sau atitudini necuviincioase. Multora, aceste stări sufleteşti sau fapte nu le vor face cinste, dar pentru că nu există o opoziţie foarte clară îndreptată asupra acestor tipuri de greşeli se vor simţi îndreptăţiţi să le facă. Aşadar, nu greşelile pe care le facem astăzi vor fi combătute, nu erorile de gândire pe care le săvârşi acum vor fi criticate, ci altele care ne vin din trecut sau pe care le săvârşim dintr-o eroare făcută în mod frecvent de oameni aceea de a ne proiecta în viitor.
Pentru că trăim într-o perioadă în care Pluton şi Uranus îşi dezvoltă în crescendo cuadratura lor, aspect care îi face pe unii să-şi piardă minţile, să-şi piardă controlul, să nu reuşească să integreze foarte bine provocările care le vin din partea destinului atunci greutatea acestei zile va consta mai puţin în schimbul de păreri impresii sau chiar în duelul verbal ce are ca echivalent astral careul Lună-Mercur şi mai mult în schimbul de impresii, în jocul de-a alegerea, în duelul bazat pe atitudini. Pentru că Luna părăseşte dreptunghiul mistic, se reface din nou Zmeul din Marte, Pluton, Chiron şi Soare, adică ne întoarcem la problemele pe care le-am trăit în ziua de miercuri, 25 aprilie şi vom încerca să le soluţionăm azi, pentru că Luna este în alt semn (Rac, față de Gemeni în care se situa miercuri), prin efort, prin muncă, prin seriozitate, stabilitate, prin legăminte. Încercarea cea mai mare a zilei este legată de aceste legăminte. Astăzi suntem înclinaţi să ne stabilim termen, angajamente care nu sunt corecte şi nu sunt conforme cu energia de care dispunem, cu calitatea spiritului pe care am dezvoltat-o până acum, cu nivelul de inteligenţă sau cu cel spiritual. Acest legământ, dacă îl stabilim trebuie să-l fixăm doar pentru o zi, doar pentru astăzi, pentru că începând de mâine, când Luna şi Saturn vor fi în careu, vom fi tentaţi să rupem orice decizie categorică pe care am luat-o astăzi considerând-o improprie.
Pe acest fond al balansului între bine și rău, între decizie corectă şi decizie incorectă, între a judeca şi a fi judecat, spre seară, chiar târziu, când Luna şi Jupiter îşi împlinesc sextilul ne întâlnim cu norocul, ne iese coșarul în drum, găsim pe stradă un trifoi cu patru foi şi nu vom şti ce întrebuinţare să-i găsim. Asta înseamnă că târziu, spre seară, vom conştientiza că multe dintre acţiune pe care le-am săvârşit astăzi nu erau potrivite, cuvintele care au rănit mai mult decât au construit, și ne vom face autocritica, dar ne vom gândim că tot răul va merge spre bine. Nu, astăzi raul nu va merge spre bine, decât dacă ne-am stabilit binele că ţintă.
Prin urmare, ziua de 27 aprilie este o zi în care învăţăm să alegem. Mulţi se vor juca cu mintea, se vor juca cu gândurile, cu imaginaţia sperând că până la urmă se vor alege cu ceva bun din asta. Mulţi vor considera că a li se permite să folosească imaginaţia sau a reuşi să manipuleze o stare sufletească cu mai multă abilitate, astăzi reprezintă o dovadă a succesului. În realitate, nu reprezintă o dovadă a succesului, ci reprezintă o altă formă de tentaţie. Astăzi, luăm piept cu tentaţia experienţelor înţelese prost, cu tentaţia unor avantaje necuviincioase sau cu tentaţia de a folosi cuvântul ca arma împotriva semenului.
Aşa cum se poate observa, cei care dispun de o educație morală solidă vor reuşi să tempereze puţin din influxurile negative ale acestei zile şi, spre seară, când Luna şi Jupiter vor răspândi spre noi raze ale culpabilizării, ei vor privi evenimentele zile cu detaşare, cu maturitate, cu înţelepciunea.
Nu este o zi în care să ne stabilim termene, obiective sau nu este o zi în care să legăm alianţe sau să cădem la înţelege cu cineva. Este o zi în care să analizăm relaţia pe care o avem cu sine, cu destinul propriu pentru a înţelege de ce ni se întâmplă tot ceea ce ni se întâmplă. Evident, nu foarte mulți oameni sunt preocupaţi de rafinarea structurii morale. Omul comun vrea să ştie dacă planeta x sau planeta y sau un anume unghi construit între planetă x şi planeta y le va schimba considerabil viaţa sau le va oferi o suită întreagă de întâmplări. Aceştia pierd din vedere că un mental nerafinat, plin de impurităţi sau plin de reziduri, un mental care nu este educat să funcţioneze la parametri înalţi dictează o anumită serie de evenimente. Dacă avem un minimum de disponibilitate astăzi vom putea vedea acest lucru. A înţelege ce gând atrage o anumită persoană din jur, ce stare sufletească ne ajută să simplificăm evenimentul sau să găsim soluţia cea mai rapidă reprezintă azi un câştig important, reprezintă de fapt câştigul pe care ni-l promite sextilul Lună-Jupiter împlinit seara. Dacă suntem corecţi cu noi înşine nu vom avea de ce să fim autocritici spre seară. Dacă suntem corecți și cu ceilalţi, nu avem de ce să intrăm în noapte cu gânduri negre.
Tocmai de aceea recomandarea pentru această zi merge spre a ne reaminti proverbul evreiesc: „Să nu laşi să cadă noaptea peste mânia ta”.

Sâmbătă, 28 aprilie
Ziua de sâmbătă, 28 aprilie, este o zi neobişnuită prin faptul că începe într-un ton uşor neplăcut, printr-o tensiune, o nemulţumire, un conflict cu propria persoană, cu timpul propriu, cu vremurile în care am ales să trăim şi sfârşeşte prin întâlniri remarcabile. Careul Lunii cu Saturn ne aduce astăzi o relaţie deficitară cu membrii familiei, o tensiune în cadrul relaţiilor personale şi o lipsă de perspectivă în ceea ce privesc raporturile sociale. Dar nu Luna este vedeta acestei zile, ci Soarele prin sextilul pe care îl împlineşte cu Chiron. Împlinirea acestui sextil Soare-Chiron se răspândeşte de-a lungul întregul zilei indiferent în ce zodie se află Lună. Astfel, împlinindu-se piramida de pământ pe care Soarele o trasează cu Marte şi Pluton, dar şi prin atingerea punctului de maximum al sextilului Soare-Chiron se construieşte o configuraţie numită Zmeu, cu Marte planeta focar.
Judecând după faptul că un Zmeu se va exprima mult mai bine decât o piramidă de pământ, pentru că există opoziţia şi planeta focar, ne îndreptăm atenţia din nou spre poziţia lui Marte în Fecioara care aduce o exprimare la scenă deschisă a inhibiţiilor, frustrărilor, nemulţumirilor, printr-un intens simţ al detaliului sau dezvoltat într-un mod eronat. Prin Marte sextilul Soare-Chiron ne aduce o reţinere în ceea ce priveşte elementul noutate şi o dezlănţuire până la limita superioară a exprimării pe proiectele sau în cadrul problemelor pe care le cunoaştem. Se ştie că sextilul Soare-Chiron aduce o nevoie de libertate, o exprimare dincolo de limitele elementelor cunoscute, însă Marte ca planetă focar, în această dispunere, va da acestor direcţii o înfăţişare socială, administrativă, mai puţin plăcută. Astfel, energia va fi direcţionată spre sistem pentru a susţine sistemul sau pentru a lupta împotriva lui, pentru a face diferenţa între bine şi rău pe baza sistemelor logice, pentru a risipi acumulări importante, pentru o cauză care se va depărta mult de esenţial. Astăzi oamenii se vor risipi în detalii neplăcute sau vor avea parte de trădări, nu atât unii faţă de ceilalţi, cât va avea loc o trădare faţă de idealul obiectiv, faţă de ceea ce este corect şi bine în raport cu destinul, pentru un confort personal. Este afectată, aşadar, munca în echipă, ajutorul pe care oamenii vor să şi-l ofere unii altora atunci când se întâlnesc într-un proiect comun, dar şi dezicerea de marile proiecte, marile descinderi sociale, la care am muncit de la începutul anului până acum. În ceea ce priveşte relaţiile între grupuri sau indivizi, dinamica astrală a acestei zile merge spre atitudini greşite pe care le au unii faţă de alţii, planuri demersuri pe care le vor dezvolta din dorinţa de a menţine sau adjudeca o poziţie importanta în grup.
Înclinaţia spre neobişnuit, spre elemente noi, spre alianţe noi, spre negocieri, adică discuţii în care sunt prezentate avantajele şi dezavantajele momentului, fac din această zi una neplăcută pentru cei care doresc să-şi construiască un destin stabil. Este o poziţie care anunţă schimbări în segmentul militar, deşi nu le va împlini, doar le anunţă, pentru a se împlini la finalul anului 2012, când Saturn va trece în Scorpion. Ceea ce se întâmplă acum reprezintă semnul că oamenii se pot răzgândi în privinţa proiectelor pe care le au, îşi pot schimba atitudinile se pot dovedi schimbători chiar făţarnici pentru că se tem în faţa necunoscutului. Astăzi necunoscutul ia înfăţişarea unei lecii existenţiale personificată din punct de vedere astrală de sextilul dintre Soare şi Chiron.
Pentru că sextilul Soare-Chiron este responsabil în special de depăşirea limitelor personale, ce depinde mult de Marte ca planeta focar a configuraţie numită Zmeu, întregul context al acestei zile va fi dominat de creativitate. Atunci când vine vorba de Soare, creativitatea implică apropierea de căldură sentimentelor, de uşurinţă cu care oamenii îşi spun unii altora intimităţile, bucuria cu care se susţin unii pe alţii pentru a depăşi obstacole importante ale vieţii. Astfel, creativitatea predispusă de astre în spațiul acestei zile este legată de relaţii, de exprimarea personală, de modul cum se pot pune oamenii în valoare, de abilităţile lor de a construi elemente durabile. Este adevărat că mulţi se vor risipi în detalii absurde în încercarea lor de a construi ceva neobişnuit, de a atrage atenţia, de a se depărta de sursa frustrării, cei mai mulţi dintre noi, însă, vom şti să apreciem şansă şi norocul pentru a diminua disconfortul şi neîncrederea predispuse de contextul anului 2012.
Împlinirea sextilului Soare-Chiron când Luna se află deja în Leu aduce Soarelui o mai multă putere, o deschidere faţă de acele elemente care pun în valoare personalitatea, individul, creaţiile sale sau acele elemente care scot în evidență întregul său alai: prieteni familie, grup de apartenenţa sau chiar societate.
Un element important al acestui context astral este cel al jocului. Luna în Leu (prezentă în trei configuraţii) şi Soarele în Taur, atât de important azi, în special prin sextilul cu Chiron ne aduce plăcerea de a ne juca, fără prea mare răspundere, cu treburi importante, cu lucruri importante, luxul de a greşi apelând la joc şi de a evita confruntări importante sau fapte mature. Nu trebuie să uităm că Soarele se apropie cu fiecare zi mai mult de Lilith şi asta înseamnă că întregul spectru al acţiunilor va fi din ce în ce mai mult supus unui risc, acela de a nu judeca suficient de mult situaţia, de a ne lăsa păcăliţi prea mult de ceea ce ne oferă societatea, de ceea ce este la suprafaţă, dar mai ales de a cădea pradă tentaţiei de a evita să muncim, să aprofundăm, să depunem efort, pentru a ne împlini un deziderat. Prin aceasta, creativitatea de care ne vorbeşte contextul astral de azi poate însemna şi persistența într-un mod eronat de a lucra sau acţiunea în crescendo în această direcţie.
Prin urmare, ziua de 28 aprilie este o zi a spectacolului social. Careul pe care Luna îl împlineşte cu Saturn este o dovadă de nesiguranţă pe care o vom trăi cea mai mare parte din zi. Pentru că ea se manifestă în aplicaţia sextilului Soare-Chiron această nesiguranţă va constitui un resort important pentru a ne depăşi limitele, pentru a combate un stres pentru a ieşi dintr-o stare proastă, pentru a ne căuta în grupul de apartenenţă, în grupul de prieteni sau într-un grup izolat, bucuria şi mulţumirea pe care ni le dorim. Momentul în care vom încerca să ne depărtăm de sursa suferinţei, ne poate duce pe alte meleaguri, în alte structuri sociale, ne poate tenta cu câştiguri uşoare, cu apropierea de un limbaj facil, cu folosirea limbajului într-un mod greşit, neadecvat sau chiar folosirea unui limbaj trivial.
În aspectul ei negativ, zodia Fecioară, prin intermediu lui Marte se poate sustrage oricăror reguli morale pentru a-şi construi propriile sale reguli pe care să le respecte la fel de insistent şi continuu aşa cum respectă regulile venite din societate. Astfel, tentaţia de a ne construi propria instituţie, propriul parlament, propria societatea într-un cadru intim în care noi să dictăm şi ceilalţi, indiferent de rolul pe care l-au îndeplinit până acum, să execute, este o mare încercare a acestei zile care se va răspândi şi asupra zilelor următoare.
Noutatea dată de sextilul Soarelui cu Chiron poate reprezenta prin Marte şi această tentaţie de a-i privi pe oameni printr-o altă lentilă, de a le atribui acestora alte calităţi decât cele pe care le îndeplinesc. Depărtarea de tradiţie, de firesc, de comun, de obişnuit, reprezintă o încercare a acestei zile. Păcăleala vine din faptul că a schimba, înseamnă a repara, a modifica, înseamnă a soluţiona. Astăzi, a schimba nu înseamnă a repara, ci înseamnă a ne îndepărta de la suita de evenimente care duc la repararea unei greşeli sau la soluţionarea unei probleme. Aşadar, nerăbdarea în faţa unei soluţii pe care refuzăm să o vedem că este închipuită, reprezintă una dintre marile probleme ale zilei de 28 aprilie, dar şi a întregii săptămâni.
Recomandarea pentru această zi vine aşadar să întărească ideea că omul este făuritorul propriului destin şi dacă dorim să ne ridicăm deasupra condiţiei obişnuite luptând împotriva destinului, anulând calitatea umană pe care o au cei din jurul nostru riscăm să distrugem tot ceea ce am construit până acum, inclusiv destinul propriu. Pentru că Soarele este deja în aplicaţia conjuncţie cu Lilith durerea distrugerii unui element important din propria viaţă este mult atenuată tocmai de aceea avertismentul astral al acestei săptămâni lansat încă de săptămâna trecută are nevoie de întreaga seriozitate a individului pentru a putea deveni realitate.

Duminică, 29 aprilie
In a doua zi de Leu (Luna în Leu) Luna va împlini patru trigoane (cu Junon, Uranus, Capul Dragonului şi Mercur) două careuri (cu Lilith şi cu Soarele). Pe acest fond Marte va împlini un careu cu Junon, iar Soarele un trigon cu Pluton.
Contextul astral al acestei zile se va dovedi a fi unul deosebit de important în special pentru Lună. Luna, în primul rând, pentru că depăşeşte gradul al cincilea din zodie Leu devine deosebit de importantă pentru că va face parte din trei configuraţii. Prima configuraţie este cea dată de Piramida de foc pe care o împlineşte cu Junon şi cu Uranus. A doua este dată de împlinirea unei configuraţii numită „Aripi de pasăre” cu Soare, Uranus şi Pluton, iar a treia, tot o configurație numită „Aripi de pasăre” cu Soarele, Marte şi Junon. În felul acesta, poziţia Lunii în Leu devine una dintre cele mai importante pe care le-a avut în această săptămână, prin îndeplinirea acestui triplu rol. Această poziţie a Lunii îl ajută pe individ să-şi deformeze imaginea pe care o are despre sine, să se impună cu agresivitate, cu autoritate asupra anturajului, să-şi formeze o idee falsă despre sine şi să lucreze pentru a şi-o implementa. Această imagine falsă despre sine va avea însă suportul astral, va fi încurajată de o inspiraţie adecvată, pentru unii chiar clarvăzătoare, fiind ajutată și de o inteligenţă specială, de un spirit de observaţie foarte dezvoltat şi o abilitate de valorifica evenimentele, personale sau întâmplările după bunul plac.
Contextul astral încurajează pe fiecare să devină cuceritor, să-şi atragă un auditoriu în cercul de prieteni, în familie, sau chiar în societatea cu toate că unii dintre noi nu au abilităţi pentru aşa ceva. A fi încurajat, susţinut să se implice în evenimente pe care nu le pot controla sau să dezvolte calităţi pe care nu le are, omul va fi încurajat în această zi de obsesia erorii, a insuccesului a neputinţei de a-şi duce la capăt un proiect. Această neîncredere, nu este un element surpriză al acestei zile şi nici al perioadei însă astăzi el va putea fi localizat doar în sfera relaţiilor personale. Luna aprilie reprezintă o lună în care oamenii se preocupă mai mult de stabilitatea personală, de elementele destinului propriu şi mai puţin de destinul societăţii, a grupului de apartenenţă sau a rasei umane în ansamblu.
Poziţia Lunii în Leu şi implicarea ei în aceste configuraţii, aduce devenirii personale, exprimării personale o viziune falsă asupra lucrurilor, o viziune eronată asupra anturajului, asupra oamenilor pe care se va susţine întregul spectru al acţiunilor pe care le vor săvârşi astăzi, dar şi în săptămâna următoare. Soarele mai face încă un pas spre Lilith şi nefiind încă în fereastra conjuncţiei cu Jupiter unghiul de 90 de grade pe care-l realizează cu Luna va constitui unul din condiţionările acestei zile adică va fi localizată pe slăbiciuni de natură organică, pe fluctuaţii în regimul termeni, probleme cu circulaţia sangvină sau cu circulaţia în general (a ideilor a mărfurilor) cu deplasarea, cu drumurile, cu transferul de informaţii.
Aceste element de disconfort personal va fi pus pe picior de egalitate cu relaţia de careu dintre Uranus şi Pluton, celălalt braţ al configuraţiei, aducând impresii eronate legate de problemele cu care se confruntă societatea. Mulţi dintre oameni, astăzi, pot considera că suferinţa lor de acum este legată de ceea ce se întâmplă societate de câţiva ani încoace, ceea ce nu poate fi decât fals. Ceea ce se întâmplă azi şi ne nemulţumeşte aparţine doar zilei de azi. Acest element care ne mulţumeşte reprezintă şi tentaţia cea mai mare a zilei, adică aceea de a ne distrage atenţia de la lucrurile esenţiale. Ceea ce este esenţial astăzi vine din trigonul pe care Soarele şi Pluton îl împlinesc la grad perfect. Asta înseamnă o putere colosală de a transforma o situaţie negativă în avantaj propriu, de a transforma orice situaţie în avantaj propriu sau după propriile scheme de gândire, după propriile concepţii. Fiind vorba de o relaţie armonioasă între doi malefici, amândoi implicaţi într-o relaţie de trigon cu Soarele se va pune mare preț pe valorile individuale, pe criteriile personale, elemente care vor deveni, nu doar instrumentele de lucru ale Piramidei de pământ, adică baza, materia primă, ci și mobilul acesteia, adică motivația în a face din aspirații un negoţ interesant.
Însă pericolul şi avertismentul nu se opreşte doar în sfera influenţei lui Lilith, ci merge chiar spre Pluton, pe ideea “acolo unde îi este puterea cea mai mare acolo îi stă şi slăbiciunea” aducând ca necesitate nevoia de a săvârşi un act social fără a ne ataşa de rezultate. Inspiraţia şi creativitatea sunt elemente care ne vor însoţi în dinamica acestei zile, dar nu la modul abstract, ci în modul cel mai concret cu putinţă fiind inspiraţi în demersuri publice, în demersuri juridice, administrative, în a alcătui un act sau în găsi cea mai bună soluţie pentru a valorifica un câştig pe care l-am comportat de la începutul anului până acum.
Toate aceste elemente de dinamică astrală vin să susţină Eul, imaginea personală, individul, valorile sale şi ceea ce se află în imediata sa apropiere. Ceea ce este straniu pentru cei care-şi vor vedea în sfârşit împlinite aşteptările de peste an va fi dată de relaţia de trigon dintre Lună şi Capul Dragonului în aşa fel încât aceasta să nu poată deveni planeta mediatoare Axei Dragonului. Luna nu va putea media tendinţa Nodurilor, asta înseamnă că proiectele ample, cele care îşi extrag seva din lunile anterioare cele care pornesc din luna martie şi au ca termen final luna mai, nu se pot finaliza acum în luna aprilie chiar dacă suntem pe finalul ei, ci se vor încheia după 9 mari când Mercur va fi în Taur.
Aşadar îndemnul acestei zile oricât de tentant este în a ne mobiliza şi, prin această mobilizare, de a obţine un rezultat personal notabil, merge în a ajuta să folosim o abilitate, un talent, o deschidere, o relaţie pentru anturaj pentru grup, pentru cineva din preajmă. Binele acestei zile nu este aşadar un bine pentru creşterea şi dezvoltarea personală, aşa cum suntem îndemnaţi să credem, ci este un bine pentru grup, societate, familie. Acest îndemn astral ne duce cu gândul spre pilda seminţei care este pusă în pământ azi pentru ca, în viitorul apropiat, să de-a naştere unei plante purtătoare de rod.
Prin urmare, ultima zi a săptămânii devine complicată pentru omul obişnuit care vede în oportunitatea de acum şansa de a-şi împlini dorinţa sau de a-şi rezolva o problemă veche. Straniu este că acest individ va fi motivat de faptul că i se promite că efortul său va fi recompensat imediat. Această promisiune ține de încercarea şi de iluzia sau de păcăleala acestei săptămâni care încearcă să ne convingă că tot ceea ce avem la îndemână ne este oferit pentru binele şi satisfacţia personală. In realitate, această dinamică astrală ne duce azi spre efort, spre a planta, spre a semăna pentru ca, în viitorul apropiat, să beneficiem de rezultatele muncii de acum. Este, aşadar, o zi de muncă, de efort, de constrângere, o zi în care mintea şi forţa fizică, acţiunea concretă, trebuie să se întâlnească pe calea de mijloc, dar nu pentru a adjudeca un câştig important, ci pentru a ajuta anturajul, grupul, o persoană din jur să-şi rezolve o problemă. În felul acesta, luna mai, după data de 9 când Mercur va trece în Taur şi când se va apropia de gradul pe care îl ocupa Soarele acum, vom beneficia de rezultatele muncii de acum.
Se ştie că în astrologie Pluton nu patronează doar calităţile creatoare, cu atât mai mult când se află în trigon cu Soarele, ci şi lecţia nonataşamentului. A munci fără să ne intereseze rezultatul muncii pentru binele personal, ci să urmărim doar rezolvarea unor probleme cu care se confruntă ceilalţi, adică de a oferi fără a cere ceva în schimb, reprezintă instrumentul pe care o fiinţa umană îl poate folosi pentru a produce modificări colosale în destinul sau. Va fi mai puţin importantă acţiunea concretă, cât de important va fi mecanismul pe care îl va mobiliza individul. Având un Pluton implicat în configuraţia numită Zmeul, centrată pe opoziţia Marte-Chiron, dar şi pe opoziţia Marte-Neptun iluzia câştigului imediat va fi semnul că ne situăm la limita dintre creştere şi decădere, adică pe punctul în care putem decide înţelept sau ne putem amăgi cu câştiguri imediate care ne vor compromite personalitatea, sau imaginea socială. Tocmai pentru că este implicat Pluton în această relaţie, este important de specificat faptul că nu există câştig în cazul lui Pluton decât direct proporţional cu intensitatea nonataşamentului dezvoltat de individ.
Indiferent ce modalitate de acţiune vom folosi, că ea va implica utilizarea vorbirii, a transmiterii mesajelor prin scris sau a folosi un act, o diploma de licență, o dovadă a absolvirii unui curs de pregătire sau pur şi simplu pe baza experienţei anterioare toate acestea sunt pe punctul de a ne ajuta să producem un salt spectaculos sau o decădere umilitoare.
Nu trebuie să uităm că Pluton reprezintă în astrologia iniţiatică planeta voinţei divine şi valoarea pe care o are aici, relaţia armonioasă pe care o dezvoltă cu Soarele şi implicit valoarea esenţială pe care o are Luna prin implicarea ei în trei configuraţii, ne duce cu gândul la căldura spiritului, la apropierea de valorile morale, ca o condiţie absolut esenţială pentru a reuşi în toate tipurile de demersuri pe care le dezvoltăm astăzi. Tocmai pentru că se pune problema creşterii spectaculoase sau a decăderii umilitoare invitaţie acestei zile este aceea de a ne detaşa complet de orice sentiment de răzbunare, ura, neapartenență sau separare şi a ne aminti de una din lecţiile marilor maeştri, care este de altfel şi cea mai importantă: lecţia iubirii. A iubi nu însemna a ne compromite, nu înseamnă a ceda în faţa unei slăbiciuni, ci înseamnă că a venit momentul când suntem pregătiţi să oferim o dovadă clara a faptului că putem merge mai departe, putem evolua, putem avea acces la instrumente mult mai puternice de exprimare şi prin aceasta să oferim garanţia că, utilizându-le, nu vom distruge. Iubirea nu este o extremă. Iubirea reprezintă calea de mijloc.
Tocmai de aceea recomandarea pentru această zi este de fapt o invitaţie la a ne aminti îndemnul lui Iisus:” Iubeşte-ţi aproapele, ca pe tine însuţi”. Nu astăzi, ci în general, aţi iubi aproapele pe cât de corect şi puternic eşti în stare să te iubeşti pe tine însuţi reprezintă o imensă provocare, aceea de a anulă extremele, de a ne situa pe calea de mijloc, acolo unde iubirea se află din abundenţă, iar marile realizări, aşa cum ne îndeamnă conjunctura astrală a acestei zile, dar şi cum suntem învăţaţi de marii Maeştri, de aici încep, de la Calea de Mijloc.

4 thoughts on “23 – 29 aprilie 2012

  1. daniela spune:

    Simt inlauntrul meu ce scrieti de ceva vreme. Si ma vad, ca intr-un film mut. Nu ma pot exprima, nu pot vorbi. Am senzatia ca am luat-o aiurea. Cerul ma protejeaza (sper)in perioade destul de mari de solitudine iar atunci cind sint printre semeni, vorbesc si nu ma aud, vorbesc si nu ma inteleg, vorbesc si nu ma pricepe nimeni. Singura fiinta cu care ma inteleg si vorbim aceeasi limba este muzica. Am dimineti in care beau cafeaua plingind. Habar n-am. Simt de parca se rupe , se sfisie incet, incet ceva deasupra mea. De parca am in mine nemurirea si nu stiu daca sa renunt la ea pentru un muritor sau sa plec… si sa-l las aici. Spuneti-mi ceva. Orice. Va multumesc.

  2. gabi spune:

    Am locuit in Anglia 3 ani de zile. Acum sunt in Romania, am venit pentru ca nu am avut incotro. Simt ca aici nu pot sa mai traiesc, nu am nimic aici, inima mea este in Anglia, as pleca in momentul asta dar nu am banii necesari.
    Nu pot sa fac nimic aici, nici sa lucrez, tocmai eu, care nici concediu de odihna nu-mi luam. Intrebarea la care v-as ruga sa-mi raspundeti este daca voi reusi sa am intorc acolo in cel mult un an. Aici nu am viata. Multumesc.

  3. Daniela,

    dramele acestei perioade pentru că, din punct de vedere astrologic, sunt puternic marcate de conjuncţia Jupiter-Lilith iau înfăţişarea situaţiilor fără scăpare. Ştiu, din studiul astrologiei, că atunci când o asemenea influență se concentrează în a te determina să faci un gest greșit, singura forţă cu care poţi să o contracarezi este să te opui pasiv, adică să nu faci ceea ce te îndeamnă ea să faci, să mergi mai departe în acelaşi ritm, cu aceeaşi mărime a pasului şi, poate, la un moment dat, drumul se va bifurca şi-ţi va oferi ocazia să te depărtezi de finalitatea pe care o vezi acum și care te înspăimântă.
    Prin alte mijloace decât cele astrologice, ştiu că viteza de transformare a rasei umane s-a accelerat, că suntem sub razele binefăcătoare ale unor energii care ne ajută să lăsăm aici într-un timp mai scurt acele impurităţi pentru care am venit. Viaţa are aceeaşi diversitate, modul ei de organizare trece, însă, acum printr-o reaşezare a priorităţilor pentru că aşa ne-am dorit. A dori să obţii ceva, probabil, era scris în destinul tău să nu se poate împlini decât în absenţa unor ataşamente, iar suferința este cel mai clar indiciu că te confrunți cu un atașament.
    De asemenea, ştiu, tot din studiul astrologiei, că a depăşi o problemă care vine prin Luna neagră echivalează cu o curăţenie generală sau o reparaţie capitală. Opreşte-te pentru o clipă şi oferă-ţi dreptul la încă o variantă.

  4. Gabi,

    am ridicat o tema orara pentru tine si mesajul acesteia indica prezentul ca fiind dificil si complicat asa cum spui. De asemenea, aceeasi tema spune ca ai avut oportunitati de a te intoarce, insa toate acestea au fost lovite de intarziere, de dificultati provocate de un factor de decizie, de un sef, o autoritate. Treci insa prin tot felul de situatii in care nu se pune problema ca nu razbati, ci pur si simplu nu esti lasata sa faci ceea ce vrei. Iti recomand sa te reorientezi. Va trebui sa-ti reformulezi totul, inclusiv motivatia pentru a pleca. Ti-e frica sa risti si cred ca teama ta este justificata. Acum riscul este compromitator, dar in intervalul indicat de tine lucrurile se pot imblanzi. Totusi, plecare este conditionata de schimbarea motivatiei. Va trebui sa risti, dar nu acum.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.