22 – 28 februarie 2010

Luni, 22 februarie
Abia intrata in Gemeni, Luna ii va motiva astazi pe oameni sa faca fapte contrare celor din saptamana anterioara, pe motiv ca a sosit momentul sa se ia atitudine, sa se solutioneze ceva important, sa se iasa in frunte sau sa reprezinte.
In timpul noptii, Luna, prin sextilul ei cu Marte, face trimitere la fapte apuse, la personae trecute spre o alta dimensiune, la abordari vechi, la relatii vechi cu persoane care nu ne mai sunt acum pe plac, dar care prin pulsul lor ne incita curiozitatea, ne atrag atentia cu faptele lor de acum sau cu nostalgia celor de altadata.
Pana la rasaritul Soarelui, ea va implini si un trigon cu Saturn, facand din noaptea de 21 spre 22 februarie una de analiza, de framantari, de ganduri fierte la rece, de intentii care nu mai au timp si nici rabdare pentru a se exterioriza la lumina soarelui sau a evenimentelor si rabufnesc. Semnul de rabufnire poate fi vizibil si-n alte sectoare, afectand stabilitatea cladirilor, a presiunii gazelor sau lichidelor scotand in evidenta o defectiune mai veche ce, de-a lungul timpului, nu a fost luata in seama.
Pe aceste conjuncturii multi dintre noi isi vor face planuri de calatorie, pe care le vor implini cu aceeasi teama de saracie sau incertitudine, dar cu bucuria de a face ceva grozav, ceva iesit din comun, extravagant, care sa atraga atentia. De la intentie, plan, gand si pana la a le pune in aplicare este drum lung, astfel ca sarcinile, obligatiile, evenimentele impuse de conjuncturi neanticipate pot schimba optica si il pot aduce pe visator cu picioarele pe pamant. Visul insa nu poate fi stins in totalitate, iar dorinta, momentul in care indrazneala a atins ipostaza celui care s-a hotarat deja si i-a aratat indecisului ca se poate, va impune planuri si mai mari, de o alta anvergura, care se vor intinde pe o si mai mare perioada de timp. Este, insa, un moment gresit pentru a ne face planuri de vacanta, de cheltuiala sau de implinire al visului maret. Revenirea la banalul cotidianului, la rutina zilnica este semnul astral ca nu a sosit inca momentul sa ne aruncam picioarele pe strazi si sa ne implicam intr-un demers foarte amplu. Cu careurile pe care le face Luna si cu cei doi benefici (Venus si Jupiter) lezati de context este mai mult decat evident ca ziua poate aduce piedici, complicatii sociale, tristete, devitalizare, ghinoane venite printr-o nesincronizare cu grupul, printr-o defazare. Unii se vor lasa consumati de lucruri neesentiale, altii vor crede ca au descoperit El Dorado. Niciunul din cazuri nu are durabilitate.
Prin urmare, prima zi a saptamanii nu este deloc o zi obisnuita. Ea aduce agitatie si inflexibilitate, complicatii sentimentale sau sociale pornind de la o administrare gresita a unei relatii de prietenie sau profesionala. Spectrul de actiune este cat se poate de complicat. Acum viata nu poate fi inteleasa la nivelul la care se manifesta, iar omul, tocmai pentru ca nu intelege, lanseaza pretentii majore. De sus, acum, nu ne aude nimeni si doar ne inchipuim ca exprimandu-ne puternic, amplu si tare suntem auziti. In realitate, multe la traim intr-o trista izolare.
Azi, inteleptul vede ca viata este efemera, iar omul obisnuit simte asta cu o mare intensitate. A cladi sau distruge este azi totuna si multi, pentru ca vor vedea bucuria si necazul pe picior de egalitate, in situatia in care isi doresc imposibilul, se vom simti refuzati de viata si vor trai o mare deziluzie. Este mai putin important evenimentul in sine, pentru ca mesajul a ceea ce el reprezinta va avea durabilitate si el se va repeta de mai multe ori in 2010. Acest mesaj invita la o percepere corecta a realitatii si, deopotriva, la o acceptare a sa, chiar daca doare, nu la preschimbarea ei intr-o iluzie.

Marti, 23 februarie
Multe din situatiile pe care nu le-am putut finaliza ieri vor ajunge azi la sfarsit. Termenele se restrang, situatiile se apropie de momentele finale, iar tensiunea interioara, construita, fie pe o proasta administrare a intamplarilor anterioare, fie dintr-o neintelegere corecta a lor, isi va cere azi drepturile.
Pana la rasarit cele doua trigoane ale Lunii, cu Lilith si respectiv Mercur, vor aduce noptii o odihna placuta, iar celor care au lucrat pana dimineata o vigoare speciala, o putere de munca, o disponibilitate pentru efort, un suflet plin de dorinta de a actiona. Prima jumatate a zilei va fi scaldata de aceste influxuri, ajutandu-i pe oameni sa fie operativi si sa-si simplifice mult efortul pentru a fi eficienti.
A doua parte a zilei se va complica din nimic. Intai va interveni careul Lunii cu Uranus care va sadi indoiala in suflete si va opri din desfasurare tot ceea ce are nevoie de intemediar, ceea ce nu se transmite direct, ci prin telefon, fax, internet sau prin metoda veche si nostalgica a scrisorilor. Nu se poate vorbi de teama, ci de o hiperatentie, de o pierdere, o risipire in detalii complicate asupra carora se va reveni in mod obsesiv.
Sextilul Soarelui cu Pluton este evenimentul major al acestei zile. Vibratiile sale nu se vor regasi numai in ziua de azi, ci si in celelalte actionand pe doua planuri: unul social si altul emotional.
Influenta sociala a sextilului Soare-Pluton aduce combinatii explozive sau va scoate la lumina acele intamplari care se vor desfasura cu probleme, cu incidente. Semnul de implinire, de asteptare al unui rezultat bun, de solutionare este pus la indoiala, iar fustrarea si insecuritatea devin evidente. Pe un asa aspect finalitatea nu este deloc intamplatoare, iar solutia pe care o aduce devine produsul unui efort indelungat. In acest sector cele doua planete isi vor invoca vibratiile oferind un spectacol special. Fiecare va avea sfera sa de influenta, fiecare va dori sa-si evidentieze vibratia ca si cum noi vom fi in competitie cu noi insine. Impulsul, dinamismul, afirmarea vor fi aproape de pasivitate, deziluzie, retragere, repliere.
Aspectul are insa un evident substrat emotional pentru ca afectivitatea va fi cea care va impune derularea evenimentelor si care ii va incuraja pe oameni la alegeri, la subiectivitate, la renuntare sau la aruncarea agoniselii de o viata pe un demers social despre care nici macar nu stiu daca va avea sorti de izbanda. Sentimentul, pe fundalul vibratiilor dihotomice in care atat Soarele, cat si Pluton isi impart teritorii, devine arzator sau confuz in functie de un factor misterios al mediului, familiei, relatiei de cuplu sau raporturilor profesionale.
In ambele cazuri avem de-a face cu un personaj misterios care intervine din umbra, cu un sustinator al grupurilor de interese, al marilor adunari de oameni, al discipolilor si maestrilor, al elevilor si profesorilor – nu cei care au acest statut prin relatia lor cu sistemul educational, ci cei care devin elevi sau profesori prin maniera in care isi construiesc relatiile cu ceilalti. Prin acest sextil unii ii invata pe ceilalti, unii vor dori sa actioneze asupra altora si din aceasta relatie, initial constructiva, se va naste un incident, un conflict.
Ziua se incheie intr-un ton special. Melancolia, visarea, apelul la invataturi, deschiderea fata de experientele de viata ale celor din jur sau ale celor despre care s-a scris, ne vor tenta.
Prin urmare, 23 februarie aduce un aspect foarte important al acestui an. Acest sextil al Soarelui cu Pluton este primul din ciclul tranformarii individuale Soare-Pluton de anul acesta. Acum solutia, ideea, cuvantul, exprimarea, recomandarea sau orizontul unor fapte initiate in ultima perioada ne ajuta sa ne stabilim o noua metoda de lucru. Aceasta metoda de lucru, indiferent ca va actiona pe sectorul social sau ca se va consuma in cel afectiv, intim, interior, va avea de infruntat un element nou, special, inedit, un martor care nu va putea fi evaluat si de la care vor porni toate.
Unii vor incerca sa-si faca lumina in viata, sa-si clarifice setimentele si relatia pe care o au cu iubita, iubitul, familia sau prietenii, altii sa-si evalueze relatia cu societatea sau raporturile profesionale. Cei care nu vor face o separare intre intamplarile scurte ale zilei anterioare, care cer azi o urgentare, isi vor incurca planurile de viitor cu cele ce trebui consumate repede acum. Acestia se vor lasa antrenati in eveniment neesentiale si isi vor justifica alegerile prin explicatii sentimentale, patetice.
La fel de confuz, finalul zilei va aduce o raportare la modele exterioare de viata. Acum oamenii cad pe ganduri, sunt melancolici sau devin prea mandri de originea lor, de rudele lor realizate, de faptul ca se trag dintr-o vita nobila s.a.m.d.
A parcurge un asa context pe tranzitul Lunii prin Gemeni, inseamna a incerca sa vinzi ceea ce nu se poate vinde, sa pui taxa pe lumina soarelui sau pe aerul respirat, sa consideri copilul dator fata de parinti pe motiv ca a primit de la acestia o informatie genetica sau sa stabilesti, ca in romanul lui George Orwells “1984”, ca invadarea intimitatii este cea mai eficienta modalitate de a controla cetatenii si de a-i suspune.
Azi nu vom reusi sa fim sinceri si teama de noi insine, de ceea ce am putea face daca am avea mai multa putere decat avem acum ne indeamna sa ne ascundem impulsurile. Azi cu totii ne uitam intr-o oglinda si nimeni nu va sti ce vede celalalt, ci doar ce vede el.

Miercuri, 24 februarie
Ce repede se vor grabi unii dintre noi sa vorbeasca azi despre destin. Cat de mandri se vor arata ca ii inteleg acestuia interventiile complexe si, mai ales, cat de tare se vor lauda cu faptul ca au descoperit maniere speciale de a controla evenimente importante ale vietii.
Luna, la putin timp de la miezul noptii, va intra in domiciliu (Rac) si nu doar ca are de infruntat un careul cu Saturn din Balanta, ci impactul in sine al acestei planete cu vibratiile melancolice, romantice ale Racului vine ca o noutate, ca o iluminare, ca o deschidere a mintii catre faptele majore ale vietii. Ne aflam inca sub influenta sextilului Soare-Pluton si, azi, asistam la intoarcerea atentiei spre suflet, spre emotie, spre o evaluare psihologica a intamplarilor din ultima vreme, dar si a idealurilor pe care ni le stabilim acum.
Careul Lunii cu Saturn este semn de regret, de indoiala, de tristete pe care nu le putem atribui unei situatii in mod concret, dar care ne vor schimba optica gandurilor.
Pe aceste fond, apropierea Lunii de opozitia cu Pluton va da zilei o tenta stranie, evident melancolica, asemenea versului bacovian – dramatic de trist, dar lucid si cuprinzator.
Intram in a doua parte a zilei mandri ca intelegem ceva din ceea ce ni se intampla, ca am rezolvat o problema ivita pe neasteptate, dar si cu increderea ca pe viitor probleme similare le-am putea solutiona la fel. Trigonul Lunii cu Soarele va aduce asadar un argument in favoarea luciditatii, chiar daca va nega duritatea cu care fiecare va face apel la ratiune. In acest interval gandul si emotia nu se vor intelege si isi vor inlocui pe rand pozitiile, oferind oamenilor cand emotii ample, puternice, cand evenimente practice, incendiare care vor cere o solutionare imediata.
Prin urmare, 24 februarie este o zi de pescuit. Unii, probabil, vor zambi in coltul gurii, neasteptandu-se sa existe, printr-o predispozitia astrala, o zi pentru asa ceva. Exista si zile astrale bune pentru pescuit, dar 24 februarie nu este o zi in care sa ne folosim de o undita pentru a sta pe malul apei, ci una in care mintea si sentimentul vor pescui pentru noi, din fluviul intamplarilor sociale, elemente care ne vor impresiona puternic. Ca e bucurie sau tristete, ca e departire sau stabilizare, ceea ce vom intelege din acestea va fi un altfel de-a spune: “De acum inainte stiu cum stau lucrurile!”. Unii se vor arata mandri ca experienta de acum ii vor ajuta sa nu mai fie pacaliti, santajati sentimental sau furati la buzunar, altii isi vor linisti sufletul agitat de neadevaruri sau confuzii. In ambele cazuri azi vom face pasul inainte pe care am fi dorit sa-l facem de ieri.

Joi, 25 februarie
Nu doar azi, ci intreaga saptamana este sub semnul elementelor de destin. Asa cum se poate observa din analiza acestui interval, fiecare zi vine si confera perioadei o nota personala, incadrandu-se astfel in observatiile generale atribuite lunii februarie, anticipate inca de la inceputul anului, cum ca este una dintre fericitele anului 2010.
Trecand prin Rac, Luna are de infruntat Coada Dragonului, faptele trecutului, recompensele pe care nu le-a putut primi sau pe care nu si le-a insusit pentru ca a ratat momentul inspiratiei sau au aparut complicatii sociale ce n-au putut fi anticipate. Exista un proverb popular care spune ca “Cum iti asterni, asa dormi!”, iar azi il vom simti mult mai aproape de ceea ce ni se intampla.
Trecand printr-un trigon cu Venus, Luna, ajutata de Micul Benefic, imbie la rafinament, gratie, la conversatii placute, la eleganta atat in vorbire, cat si in gesturi, in mers, la inclinatie spre arta, cultura, muzica. Construind acest aspect din semne de apa, cele doua vor face trimitere mai ales la simtul psihologic, la analiza comportamentala, la descompunerea valorile in parti, impulsuri sau calitati, dar si inglobarea acestora intr-o constructie majora, universala sau integrararea lor intr-o organizatie superioara. Implinindu-se in separatia trigonului pe care Micul Benefic il face cu Jupiter, deci Venus in aspectul cu Luna este si in separatia conjunctie cu Jupiter, trigonul Luna-Venus anunta evenimente benefice, intamplari frumoase sau implinirea unor asteptari. Nu se poate insa face referire la acest aspect fara a lua in considerare ca atunci cand Luna si Venus isi povestesc pe ascuns cum sunt ele curtate de marii printi ai lumii in timp ce rad pe dupa cortine si chicotesc, Luna se pregateste sa infrunte un examen al vietii, se pregateste sa parcurga un moment de verificare a sinceritatii, spiritului de observatie, sentimentului, iubirii, devotamentului sau perseverentei.
Nu trebuie trecuta cu vederea relatia prin elementul apa a celor doua planete feminine, una din Rac (Luna) si cealalta din Pesti (Venus), una din domiciliu si cealalta din exaltare pentru ca ele aduc fertiliate, impliniri profesionale, destainuri care avantajeaza, care aduc un spor de imagine sau care inlatura orice umbra de indoiala ce plana asupra unui comportament, obicei sau inclinatie.
Asta inseamna ca intreaga zi va fi presarata de intamplari neobisnuite, aruncate peste tot de Uranus cu care Luna va face un trigon, intarind relatia Rac-Pesti.
Prin urmare, ziua de 25 februarie este in mare o zi destinsa, exceptand cateva intamplari, cateva momente care avertizeaza, atrag atentia asupra unor aspecte punctuale ale vietii personale sau profesionale si care trebuie luate in seama.
Nu se poate anticipa care este natura intamplarilor, pentru ca Uranus oculteaza capacitatea de a cuprinde aceste detalii, dar se poate observa care va fi impactul pe care il va avea, in sensul ca va fi apreciata mai mult valenta, calitatea, esenta lucrurilor, intamplarilor sau situatiilor, decat relatia in sine.
Unii vor privi aceasta zi cu mare durere si frustrare pentru ca trecerea Lunii peste Nodul sau de Sud va impune o selectie cu impact negativ, adica sa se confrunte cu intamplari bune, dar care pica prost sau cu care nu se pot sincroniza. Pentru acestia va fi o zi a risipei, a pierderii unor moment speciale cu care anul acesta nu se mai pot intalni.

Vineri, 26 februarie
La cateva ore de la miezul noptii Luna trece in Leu, aducand un plus de putere Soarelui ce trece acum prin dramaticul semn al Pestilor. Aflata in acest semn, Luna va avea de infruntat ultima conjunctie cu Marte retrograd pe Leu, pana la revenire sa la mersul direct, si sextilul cu celalalt malefic, Saturn, aflat si el in mers retrograd prin Balanta. Conjunctia si respectiv sextilul pe care Luna le va implini azi cu Marte si Saturn nu aduc nici liniste si nici siguranta, ci dimpotriva atenteaza la acestea afectand bunul mers al lucrurilor.
Aspectul complicat si dificil de integrat va fi cel in care, pe fondul acestor tensiuni interioare, indoieli sau chiar dezechilibre, Venus implineste la grad perfect un sextil cu Capul Dragonului, iar, spre seara, Pluton un trigon cu Junon.
Ziua aduce asadar un fond bun, o schimbare buna prin implinirea unor demersuri sau asteptari, dar folosind instrumente negative. Pe ideea scopul scuza mijloacele evenimentele zilei de 26 februarie sunt comprimate, condensate, concentrate si au darul de a stresa mai mult decat sa bucure cu rezultatele lor.
Daca prima parte a zilei va motiva faptele si demersurile printr-o incredere oarba chiar in metode neortodoxe, a doua parte a zilei le va implini si va oferi solutii prin mari sacrificii din partea celor care nu au dorit sa fie implicati sau care s-au retras din desfasurarea acestui proces.
Atunci cand Venus se afla in relatie buna cu Capul Dragonului destinul intervine printr-o selectie pozitiva a evenimentelor, iar viata va fi invadata cu bucurii, impliniri motive de veselie, destindere sau relaxare. Aceasta conjunctura este optima pentru intalniri, contact, conversatii sau planuri de viitor, pentru ca linisteste spiritele si aduce implinire pe directia scontata.
A face fapte bune intr-un context negativ, cand apele sunt tulbure, mai ales cand mintea, prin relatia Lunii cu Marte, nu este lucida, ci antrenata intr-o disputa interioara, intr-un dialog cu sine intens si epuizant, plin de ambitii si resentimente, va precipita evenimentele si le va polei numai in infatisarea lor benefica, in interior miezul ramanand putred, incarcat de intentii malefice, negative, agresive.
In a doua parte a zilei, cand Pluton va ridica un trigon cu Junon, vibratiile iau o alta amploare. Pe acest unghi orice fapta personala va avea un ecou major la nivelul grupului de apartenenta, la nivelul natiunii sau chiar a rasei umane in ansamblu. Orice unghi intre Taur si Capricorn va face apel la un trecut, la o experienta, la karma, la un obicei sau o traditie. Daca ne gandim ca intregul context astral al lui 2010 face apel la marile evenimente ale istoriei omenirii, cand destinul astral a hotarat ca fiintele de pe aceasta planeta trebuie sa abordeze un alt mod de intelegere si valorificare a vietii, printr-o alta relationare si implicit prin alte structuri, apelul karmic al trigonului Pluton-Junon, desi ar trebuie sa fie bun, devine unul care va implini o traditie negativa. Unii se tem de razboaie, altii de boli, iar noi, cei care studiem astrologia, stim ca o alta etapa ridicata dupa chipul si asemanarea celor din trecut nu inseamna reeditarea trecutului. De va fi razboi, in mod sigur nu va fi asa cum am mai trait, de va fi boala, de asemenea, ea se va manifesta altfel decat in trecut. Un element aparut dintr-odata, inedit, care implineste asteptari construite prin metode vechi ne va aminti ca viata pe Terra nu a fost niciodata un lucru simplu si usor de parcurs si ca ea a contrastat in permanenta cu bogatia si spectaculozitatea pe care aceasta planeta o integreaza in planul material, mai mult decat celelalte planete ale sistemului solar.
Prin urmare, 26 februarie iese putin din tipicul acestei luni. Ea va continua un proces de distrugere ce a fost oprit pentru cateva saptamani, de la incepul lunii pana acum, si care va interveni in etape de-a lungul intregului an 2010. Intentia de schimbare a prioritatilor este afisata doar prin vorbe pentru ca intentiile sunt cele care vin din destin, din karma, din evenimente trecute, din acele intamplari care nu s-au putut finaliza asa cum au fost programate sau, spre finalul lor de atunci, acestea au determinat alte intamplari ce se vor consuma abia acum, in 2010.
Pentru ca aspectele sunt ample si dinamica lor depaseste cadrul limitat al acestei zile, starea generala va fi aceea de neastampar, de agitatie ca atunci cand simtim ca se intampla ceva dincolo de limita perceptiei directe, dar nu stim concret ce. Exista un mister care planeaza in relatii, in cuvinte, in derularea evenimentelor. Personaje noi se interpun, oameni noi sunt acum determinati sa ia parte, mai mult fara voia sau intentia lor directa, la procese pe care altii le patroneaza.
Daca sextilul Venus-NN atinge mai mult viata personala, intarind increderea intre membrii cuplului, intre colegi, intre prieteni, in social aceste relatii se vor disipa. Soarta grupurilor, a popoarelor, a natiunilor este pusa acum in discutie. Se traseaza noi teritorii, dupa scheme vechi. Discursurile vor fi pline de simboluri, de avertismente, oricat de bine ar fi organizate si compuse. Cel ce este atent la contextul social, cel care vrea sa citeasca adevarul din evenimente va putea de aceasta data sa inteleaga care va fi mersul lucrurilor doar daca va face comparatie intre viata personala si implicarea in social a personajelor principale. Este adevarat ca aceasta analiza nu este la indemana oricui, insa doar asa putem intelege aportul personal al fiecaruia, in contextul unei masive modificari de directie a centrelor de putere.
In afara acestei directii, in mod strict ziua se prevede a fi incarcata de evenimente ce nu se pot finaliza azi, ele doar incep acum, dar sfarsitul si-l gasesc de-a lungul intregului an 2010.

Sambata, 27 februarie
Azi apar primele semne ale reasezarii prioritatilor. Indiferent ca aceste prioritati au facut referire la un context minimal, cel al vietii de familie, sau la unul maximal, ce al destinelor popoarelor, azi vom constata in ce directie merg lucrurile si care sunt tentatiile pe care le vom avea de infruntat si poate chiar ar trebuie sa le si notam pentru a nu pierde din vedere, in timp, detalii importante.
Azi Mercur va implini doua conjunctii, cu Neptun si respectiv Chiron pe semnul Varsatorului, ce aduc putere de concetrare, disponibilitate spre efort intelectual, comunicare facila, deschideri ale orizontului spre diverse domenii, spre o gandire clara, limpede, spre inspiratie.
Daca prima partea a zilei ne va pregati pentru toate acestea, resimtind aceste trasaturi de-a lungul intregii zile intr-un crescendo placut si linistit, spre seara Luna intra in fereastra opozitiilor cu Neptun, Chiron si Mercur si va impune prin intamplari punctuale, dure, triste sau agresive o selectie drastica a preocuparilor.
Trecerea lui Mercur prin fereastra conjunctiei Neptun-Chiron este, dincolo de dificultatile de intelegere pe care intreaga saptamana le predispune, semne ale deschiderii spirituale. Greutatea, durerea, tristetea, melancolia sunt resimtite ca un atac indreptat impotriva valorilor personale, impotriva egoului, impotriva a ceea ce am construit in nume personal. Cei inzestrati cu sensibilitate astrala vor percepe aceasta conjunctura ca fiind una menita sa schimbe directia vietii, una care sa aduca lumina si intelegere, una care sa comprime timpul si care sa umble profund la depozitul cu amintiri, pentru a gasi acele intamplari in care, de-a lungul multiplelor incarnari, fiinta a avut parte de ipostaze similare.
Omul comun se va simti revigorat, putand sa se exprime mai bine in vorbit sau in scris, sa-si aleaga mai bine cuvintele si sa lucreze mai bine cu sensurile, simbolurile si valorilor. El nu va sti ca dincolo de concretetea situatiilor cu care se confrunta exista o mare deschidere spirituala ce permite accentul la un portal energetic spre care intotdeauna ne indeamna Marii Maestri. Extinzand aceste trasaturi in acelasi segment, conditia de geniu este din nou exploatata si valorificata.
Inca ne situam in fereastra sextilelor Soare-Pluton si Venus-NN si se pare ca viata personala este acum judecata punctual dupa masura faptelor bune, dupa intentiile benefice pe care le-am cultivat in trecut, prin apelul la situatii nefinalizate, la dovezi de afectiune sau sprijin, la ajutorul oferit in conditii de grea incercare.
Daca in sectorul particular, aceste valori ne ajuta sa descoperim sau sa redecoperim omul de langa noi, sa-l vedem cu alti ochi si sa fim surprinsi de reactiile pe care le poate avea in situatii banale sau critice, pe care nu le-am vazut pana acum, in sectorul social oamenii devin glaciali, caustici si selectivi in planurile lor.
Prin urmare, ziua nu va implini asteptari, ci va implini evenimente pe alte criterii decat cele vizate. Azi apar primele semne ale mecanismului pe care conjuncturile planetelor le-au implinit ieri la grad perfect. 27 februarie este o zi nostalgica, una complicata de sentimente confuze sau geniale, una care nu va putea sa includa magnifica vibratie astrala pentru ca reprezinta un vas prea mic, pentru ca nu e timp suficient. A trece in timpul exaltarii sale (Mercur) peste o conjunctura atat de rara (conjunctia Chiron-Neptun pe Varsator) implineste intr-un regal de forte astrale trasatura benefica a acestei luni, pe care am urmarit-o indeaproape. Ceea ce gandim acum ne va deschide porti spre realizare, ceea ce planuim acum se va implini, in mai multe etape, de-a lungul lui 2010, iar ceea ce dorim sa lasam in urma va trece printr-o triere severa pentru a lasa in aceasta lume ceea ce nu a incercat inca spiritul si trupul indeajuns de mult pentru a fi pregatit. Marii Maestri sustineau ca toata viata fiinta se pregateste pentru a primi Gratia Divina, pe care nu o poate nici anticipa si nici evalua. Trecerea lui Mercur peste aceste doua planete seamana cu ceea ce se percepe dupa ce fiintele lor au fost inundate de aceste sublime vibratii cosmice.
Dar nenumarate sunt caile Domnului si el isi poate alege orice cale pentru a-si imbratisa fiintele trimise aici pe Pamant, la scoala, de aceea tot ceea ce putem face in aceasta minunata zi este sa fim atenti la semnele care se interpun peste starea de fapt. Sa ne notam, chiar ceea ce am simtit de-a lungul acestei zile, la rubrici separate, diferentiind ceea ce este bun de ceea ce este rau, pentru a intelege spre ce se va indreptat lumina astrala acum, ce este prioritar. Daca de-a lungul zilei primeaza tensiunea si disconfortul atunci 2010 va cere purificare, daca echilibrul si linistea vor fi predominante atunci 2010 va aduce implinire si exercitiu, punerea in practica a unor talente sau destainuirea unor intelegeri personale.
Sa primim cu seriozitate si raspundere aceasta zi!

Duminica, 28 februarie
Ultima zi a saptamanii, dar si a lunii, ne aduce o conjunctie Soare-Jupiter pe Pesti si o Luna plina. Deja Luna a trecut in Fecioara si indoiala, neincrederea sau vanitatea si orgoliul trec intr-un plan secund. Azi oamenii se vor preocupa de igiena mintii, a sufletului, a emotionalului sau a corpului sperand sa reuseasca intr-un timp foarte scurt sa obtina performante.
Intensitatea Lunii pline poate fi de dat asta dificila pentru ca puterea si pozitivismul Soarelui, rezultate din conjunctia cu Jupiter, pot lua directii negative prin opozitia cu Luna.
Azi vom dori sa ne implicam in proiecte de anvergura. Nu ne mai place casa, locul de munca, tara, limba pe care o vorbim sau prietenii. Vrem sa schimbam tot si nu oricum, ci noutatea trebuie sa ne aduca valori superioare celor pe care le inlocuieste. Nu-si va pune nimeni problema daca exista un merit in aceasta solicitare pentru ca impulsul vine dintr-o presiune interioara, dintr-o dilatare a campului constiintei care, tradus pe intelegerea omului comun, inseamna nevoie de spatiu.
Trecand prin Fecioara, Luna va ridica un triunghi de pamant cu Pluton si Junon si va aduce zilei spirit practic, viteza de reactie, disponibilitate la efort, orientare, simt al asocierii si bun gust. Orice umbra de dominare va avea azi un scop, iar finalul va fi unul bun. 28 februarie este o zi de mare raspundere. Azi nu este suficient sa dam ordine sau sa le executam pe ale altora, ci va trebui sa infruntam consecintele faptelor pe care le vom savarsi.
Finalitatea evenimentelor ce survin azi va avea un moment de gol inainte de a se consuma la intensitatea maxima, pentru ca Luna plina se va implini dupa ce Luna si Jupiter si-au intalnit fortele la grad perfect.
Atunci cand Soarele trece prin preajma lui Jupiter, atentia se va indrepta spre dreptate, gandurile se vor cenzura, iar progresul sau prosperitate nu pot fi vazute decat in preajma unei mari expansiuni psihocomportamentale, spirituale sau teritoriale.
Din perspectiva vietii personale aceste aspecte, inclusiv tensiunea Lunii din Fecioara (conform proverbului “Frica pazeste bostanaria”) aduce impulsuri declarate, atacuri, invadarea intimitatii fara a tine cont de risc sau teama, iar la nivel global a impulsiona o expansiune inseamna a ingradi altora dreptul la existenta. Asa ca inainte de a ne bucura de deliciile unei vietii traita azi in veselie si distractie intr-o superba casa de vacanta, trebuie sa ne asiguram ca nu vine nimeni sa ne puna foc sub fereastra.
O casa a VI-a prea incarcata pe tema Lunii pline, cu triunghiul regal pe pamant legand case de finalitate, dar si cu plasarea triplei conjunctii Mercur-Neptun-Chiron tot pe casa a VI-a, expansiunea organica, afectiva, mentala sau sociala poate aduce leziuni iremediabile.
Prin urmare, trebuie sa incepem aceasta zi cu gandul ca orice modificare poate strica intregul fragil si bun pe care luna februarie ni l-a construit. Trebuie sa ne impunem un control serios asupra gandurilor si intentiilor pentru ca nici nu sesizam cand se depaseste limita si gresim. Trecand prin Fecioara, Luna scade temperatura corpului, comprima, diminueaza sau impune rezerva si pudoare acolo unde acum vibratia astrala va cere expansiune. Nu trebuie sa cedam impulsului de a explora aceasta latura expansiva, adica de a lasa planetele din Varsator sa ne duca spre necunoscut, pentru ca de acolo ne intoarcem cu leziuni, pierderi, mai saraci in energie sau avere.
A ne intinde spre bunurile altora, a cere destinului acum sa vedem, sa gustam, sa simtim sau sa ne insusim diverse pe motiv ca suntem oameni si intr-o viata de om toate acestea trebuie abordate, inseamna superficialitate, insemna sa dovedim ca nu avem discernamant, ca raspundem provocarilor de orice natura si ca gandirea noastra si autocontrolul nu prea sunt prietene.
Azi este ziua in care trebuie sa invocam gandirea inteleapta a strabunilor atunci cand spuneau: “Sa fie bine!’ Atat de multa armonie si atat de cald este echilibrul pe care il confera aceasta idee, incat nici macar aceasta dificila Luna plina nu poate strica prin efectul ei coroziv sau dinamic distrugator, bunatatea si frumusetea extrasa parca dintr-o alta lume si pe care o sadeste in sufletele noastre pentru “a fi bine”. Cei care gresesc vor transforma aceasta zi intr-una a prostiei si a lipsei de masura.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.